CONDIŢII ŞI MODALITĂŢI DE ÎNVĂŢARE A CITIT-SCRISULUIÎN BRAILLE

Rolul şi particularităţile sistemului Braille

Pentru persoana nevăzătoare, ca şi pentru omul cu vederea normală, citirea şi scrierea reprezintă modalităţi fundamentale pentru comunicare, pentru însuşirea cunoştinţelor în procesul de învăţământ sau în auto - învăţare, pentru integrarea activă şi creatoare în circuitul valorilor socio-umane şi în activităţile sociale utile.

In egală măsură, însuşirea scrierii şi citirii Braille, ca modalitate specifică de comunicare pentru nevăzători, permite exprimarea gândurilor şi a sentimentelor, atât în forma directă, prin limbajul scris, cât şi în forma metaforică, prin creaţii personale.

Pentru ca persoanele cu deficienţe de vedere să aibă acces la informaţii, acestea trebuie să fie convertite în informaţii care să fie receptate prin celelalte simţuri rămase valide.

Copiii/persoanele cu deficienţă vizuală parţială (ambliopie de diferite grade) învaţă să scrie şi să citească în „alb / negru', adică aşa cum o fac văzătorii, dar, cu anumite adaptări (caractere mai mari ale literelor în funcţie de acuitatea vizuală, contrast corespunzător, caiete / manuale speciale, ca şi instrumentele de scris etc.) ; în cazul unui prognostic grav, iminenţa orbirii în timp face necesară instrumentarea preventivă cu sistemul Braille, nerenunţându-se, însă, pe cât posibil, la stimularea restanţelor vizuale funcţionale nu numai în activităţile practice şi cotidiene, ci şi în cele şcolare care implică scris-cititul în „alb/negru".

Prima realizare remarcabilă, care a oferit nevăzătorilor accesul la informaţia scrisă, este sistemul Braille de scriere şi citire, inventat de Louis Braille

Valentin Haiiy (la şcoala căruia s-a format şi Louis Braille) a fost primul care a folosit metoda ştanţării hârtiei, ca modalitate folosită de nevăzători pentru a citi.

Există diverse aplicaţii ale sistemului Braille: în domeniul scrierii curente şi al diferitelor lucrări cu ajutorul literelor, cifrelor şi semnelor de punctuaţie, în domeniul '.iterar şi pentru scrierea manualelor, în domeniul matematicii şi al ştiinţei (codul Braille- N’emeth), în domeniul informaticii, în domeniul transcrierii corecte în Braille a unei partituri muzicale etc.

Pentru scrierea în Braille se pot folosi punctatorul şi tăbliţa, maşina de scris în Braille (Brailler) sau calculatorul.

Acum aproximativ 20 de ani, companiile de software au început să creeze programe care să traducă diverse fişiere în codul Braille. La început, acestea erau ioane scumpe şi producţia era limitată; cu timpul. însă, cel mai important instrument in tehnologiile de acces s-a dovedit a fi computerul.

Sistemul Braille reprezintă pentru nevăzători ceea ce cuvântul scris în alb-negru reprezintă pentru persoana înzestrată cu vedere: acces la informaţie şi contact cu lumea exterioară, utilitatea şi actualitatea lui continuând să înfrunte timpul şi spaţiul.

Originea sistemului Braille se află în secolul al XlX-lea, „invenţia" unui sistem de scriere punctiformă pe plăcuţe din diferite materiale, spre a putea fi perceput tacti.. aparţinându-i ofiţerului francez Nicolas-Marie-Charles Bărbier de la Serre: căpitan de artilerie în timpul războaielor napoleoniene, el a inventat acest sistem secret de comunicare, pe care l-a numit „scientofon de experiografie" sau ..scriere

nocturnă“, prir. care soldaţii comunicau între ei noaptea, în timpul operaţiunilor militare, tară semnale luminoase sau auditive. Mai târziu, el a adaptat şi a extins utilizarea acestui sistem de scriere nu numai pentru nevăzători, ci şi pentru orice transmitere sau citire de mesaje îr. timpul nopţii. Acest sistem constă în 12 puncte în relief în diverse combinaţii ce reprezentau litere şi cifre; Bărbier a construit chiar şi o maşină care grava texte în acest sistem, pe care, în 1823, le-a prezentat la Institutul Regal al Tinerilor Orbi din Paris.

Elevul de gimnaziu Louis Braille, de numai 13 ani. a fost atras de acest sistem de scriere, propunându-i lui Bărbier să-l adapteze pentru nevoile orbilor, prin reducerea numărului de puncte de la 12 la 8 puncte, spre a putea fi citit tactil.

In ordine istorică, Fr.Champollion a descoperit semnificaţia hieroglifelor (1821). iar S. Morse, inventatorul telegrafului electric, a inventat în anul 1830 alfabetul care-i poartă numele.

Contemporan cu Fr. Champollion, L. Braille a structurat sistemul său după o logică asemănătoare cu cea utilizată de Mendeleev. care a organizat materia şi a conceput „Sistemul periodic al elementelor“, cel care a descoperit semnificaţia hieroglifelelor în 1821.

Louis Braille a preluat acest tip de scriere şi l-a adaptat la unul compus prin combinaţia doar a 6 puncte, care s-a dovedit a fi perfect pentru nevăzători şi care a fost consacrat ca „sistemul Braille“, o invenţie considerată de istoria ştiinţei ca genială.

Louis Braille concepe, astfel, între 1825-1829. un sistem de scriere pentru nevăzători - sistemul Braille, validat în 1829. recunoscut în 1854 de şcoala franceză pentru copiii nevăzători şi adoptat apoi şi în alte ţări (S.U.A., Marea Britanie).

Cu doar 64 de semne - combinaţii a şase puncte - această scriere poate fi folosită în orice limbă, fiind considerată drept cea mai economică şi mai complexă scriere, prin care se pot reda litere, semne de punctuaţie, note muzicale, cifre, semne matematice, texte.

Ulterior, au apărut şi alte variante, ca de exemplu varianta standard englezească, sistemul francez Antoine, variante cu abreviaţii şi semne stenografice. precum şi variante adaptate la particularităţile fonetice sau etimologice ale diferitelor limbi.

în România există un sistem tripunctat, elaborat de profesorul Alexandru Butaş şi variante privind ordinea predării-învăţării literelor alfabetului Braille.

Scrierea în Braille se realizează, cel mai simplu, cu ajutorul tăbliţei Braille; foaia specială de hârtie este introdusă între cele două plăcuţe de metal ale tăbliţei ;plăcuţa superioară are ferestre de forma casetei Braille, iar cea inferioară prezintă cele 6 orificii corespunzătoare fiecărei casete. Hârtia este presată prin orificiile plăcuţei inferioare cu ajutorul punctatorului (stiletului), instrumentul cu care se realizează punctele în relief.

Plăcuţa superioară asigură uniformitatea scrisului, iar cea inferioară asigură aceeaşi înălţime a tuturor punctelor.

Mulţi nevăzători, care nu dispun de un computer adaptat, scriu cu ajutorul Brailler-ului, asemănător maşinii clasice de scris, dar care are doar şase taste corespunzătoare celor şase puncte ale casetei Braille.

Primele maşini de scris Braille au apărut în Statele Unite încă de la sfârşitul secolului al XlX-lea (modelul conceput de Frank Haven Hali) la Illinois, 1892, al cărei principiu de funcţionare stă la baza tuturor variantelor ulterioare.

La fiecare apăsare se creează o casetă Braille, scrierea presupunând apăsarea simultană a mai multor taste; astfel, în locul unei taste pentru fiecare caracter, există câte o tastă pentru fiecare punct al grupului fundamental Braille plus o tastă pentru spaţiu.

Scrierea unui caracter se face prin acţionarea simultană a tastelor corespunzătoare punctelor ce formează caracterul respectiv: la eliberarea tastelor, carul maşinii de scris se deplasează spre stânga cu o lungime echivalentă cu o căsuţă Braille, permiţând imprimarea caracterului următor.

Cel mai frecvent utilizată este maşina mai complexă Perkins Brailler, dar există şi maşini de scris

Braille cu dimensiuni mult mai mici.In şcolile pentru deficienţi de vedere din România s-au folosit mai ales maşinile de producţie

germană (Picht).Scrierea clasică în Braille are avantajul că textul

poate fi citit selectiv şi că permite utilizarea ei şi în studiul ştiinţelor exacte prin sistemul de semne specifice.

Componentele psihice implicate în scris-cititul Braille

La nevăzători, suplinirea văzului se realizează printr-o specializare deosebită a tactil-kinesteziei şi a simţului auditiv, percepţia tactilă având rolul principal în explorarea spaţiului mic al paginii de scris-citit Braille.

La însuşirea scris-cititului în Braille participă analizatorul auditiv (care facilitează discriminarea fonetică şi învăţarea emiterii corecte a sunetelor), componenta verbo- kinestezică (prin care cuvântul este descompus în foneme şi recompus în scopul înţelegerii sensului pe care îl conţine) şi analizatorul tactil - kinestezic, prin care se realizează scrierea grafemelor, cuvintelor, propoziţiilor etc, fiind implicată întreaga procesualitate psihică.

Citirea se realizează cu ajutorul unor receptori tactili situaţi la extremitatea degetelor, într-o regiune de 12-15 mm, pe care unii autori o numesc „fovee tactilă“ (I. P. Roii, 1987) prin similitudine cu o zonă retiniană numită foveea centrală, care reprezintă zona de maximă receptivitate vizuală.

La nevăzător, se formează complexul tactil-kinestezic cu rol fundamental în perceperea obiectelor şi în scris-citit. Componenta tactilă reproduce forma, mărimea şi conturul semnelor, contribuind la obţinerea informaţiilor despre structură şi conţinut, despre natura punctiformă a reliefului literei, despre mărimea şi constanţa punctelor, în timp ce sistemul kinestezic (motor), prin deplasări succesive (mişcări lineare stânga- dreapta şi o mişcare perpendiculară pe rând) redă numărul de puncte, raportul dintre puncte şi forma literei Braille.

După W. Wundt, simţul tactil este receptiv la stimuli discontinui şi punctiformi, aşa cum sunt cei ai sistemului de scriere în relief Braille, fiind adecvat şi foarte funcţional la ne văzători.

„Palparea“, care se realizează după o logică specială numită „logica tactilă“, este o veritabilă sinteză între sensibilitate şi mişcare. Unii autori identifică două tipuri de mişcări tactil-kinestezice: mişcări de căutare şi montaj şi mişcări de urmărire, cu funcţii de construire, de măsurare, de control şi de corectare.

Mişcările sunt însoţite de apăsări de intensităţi diferite, care contribuie la realizarea imaginii tactile a literei, care se transmite la scoarţa cerebrală şi, prin al II-lea sistem de semnalizare, se produce înţelegerea logică a formelor percepute tactil- kinestezic, pe baza sintezei între formă şi conţinut.

Logica tactilă are la bază „plasticitatea“reţelelor neuronale cerebrale şi capacitatea de „organizare / reorganizare“ a activităţii corticale, în funcţie de excesul sau deficitul de stimulare (Will, B., 1982).

Deprivarea de funcţia vizuală determină, astfel, activarea zonelor corticale responsabile de coordonarea tactil-kinesteziei, ca modalitate compensatorie, în care este transferată informaţia recepţionată printr-o modalitate senzorial-perceptivă.

„Pe de altă parte, simţul tactil intervine în lectura Braille, abilitate specifică achiziţionată de persoanele nevăzătoare, care recurg la discriminarea fină a pattemurilor din puncte în relief şi la transformarea acestui cod spaţial într-o informaţie cu semnificaţii.“ (Preda, V., Cziker, R., 2004).

Aşa cum remarcă unii cercetători, strategiile exploratorii specifice pentru citirea în Braille determină o extensie structurală şi funcţională a ariilor corticale senzorio- motorii care coordonează mişcările

degetelor mâinii dominante utilizate în scris.S. Portalier (2001) a întreprins cercetări interesante referitoare la rolul celor 2 mâini în lectura

Braille, una dintre concluzii confirmând, odată în plus, rolul degetului arătător drept în identificarea literelor Braille şi rolul degetului arătător stâng în reperarea spaţială a rândului următor, fapt ce conferă fluenţă actului lexic, contribuind şi la creşterea vitezei şi preciziei citirii.

Unii cercetători au sugerat fenomenul activării cortexului occipital la persoanele cu cecitate timpurie, care este implicată în procesarea informaţiei tactile, în lectura în Braille, alături de implicarea funcţiilor cognitive superioare, aceasta reprezentând o dovadă a plasticităţii intermodale corticale.

Un rol foarte important îl joacă şi reprezentările spaţial-vizuale, conservate pe plan cortical în cazul cecităţii dobândite, contribuind la elaborarea imaginii vizual-tactil- motorie.

W. Roth remarcă faptul că, în cazul scrisului, conţinutul şi forma există şi trebuie exprimate grafic, în timp ce, în cazul cititului, textul trebuie descifrat ca formă şi conţinut.

Citirea se realizează prin interacţiunea şi unitatea componentei senzoriale (percepţia tactil-kinestezică) şi a celei logic-abstracte, realizată prin gândire.

în citire, rolul important îl deţine imaginea literei scrise („schema motorie“), care „se consolidează mai greu'" (Enache, G.), în timp ce imaginea tactilă se consolidează cu mai multă uşurinţă, pe baza „kinesteziei explorative“ („tactul activ“).

Fiecare deget are o iuncţie specifică; astfel, degetul mare fixează obiectul sau reperul literei: arătătorul şi degetul mijlociu au rolul de a explora, mai întâi global, apoi analitic obiectul şi respectiv semnul Braille, pentru a repera punctele cu maximă valoare informaţională în scopul recunoaşterii şi identificării formei (a semnului Braille).

Citirea Braille este succesivă şi analitică şi deci se realizează cu viteză mai mică.

Degetele mâinii stângi stabilesc, prin verificare, corectitudinea identificării semnului Braille. In felul acesta, investigarea tactil-kinestezică realizată cu ambele mâini contribuie la fuzionarea structurii spaţiale a semnului Braille cu reprezentarea spaţială care s-a format sau este în curs de a se forma.

In condiţiile cecităţii, educarea şi dezvoltarea capacităţii de orientare şi structurare spaţială contribuie la facilitarea învăţării scris-cititului Braille, deoarece componentele implicate în mobilitate / orientare contribuie într-o manieră specifică şi la orientarea în spaţiul mic al paginii de scris-citit.

Un rol important în dezvoltarea persoanei nevăzătoare şi în special a copilului nevăzător îl joacă limbajul care, nu numai că activizează procesele psihice, dar şi structurează, organizează şi îmbogăţeşte experienţa lor cognitivă şi practică, contribuind în felul acesta la o mai bună integrare socio-profesională.

în învăţarea scris-cititului Braille, rolul limbajului oral se manifestă în primul rând prin explicaţiile verbale privind tehnica specifică, dar şi prin orientarea nevăzătorului în fiecare etapă de însuşire a scris-cititului.

De asemenea, un vocabular bogat şi nuanţat, cunoaşterea şi aplicarea corectă a regulilor logico-gramaticale ale limbii, o exprimare clară, fluentă şi corectă au menirea de a susţine şi a facilita învăţarea scris-cititului Braille.

Procesul însuşi de formare şi învăţare a noţiunilor se realizează cu mai multă dificultate la persoana nevăzătoare, deoarece, în acest proces, vederea joacă un rol important, mai ales prin funcţia ei de a integra şi de a „vizualiza“ informaţiile primite pe toate canalele cunoaşterii.

Schema cognitivă a noţiunii se bazează pe reprezentarea imagistică a obiectului, care, la nevăzător, lipseşte sau este slab operantă.

Reprezentările spaţiale ale nevăzătorului au un rol fundamental în învăţarea scris-cititului Braille şi de aceea formarea acestora este un obiectiv prioritar ce trebuie realizat prin experienţe concrete multiple şi diverse, spre a contribui şi la achiziţionarea noţiunilor spaţiale (poziţie, direcţie, distanţă, mărime, formă etc.) necesare, în egală măsură, pentru învăţarea scris-cititului Braille.

Trebuie evidenţiat şi rolul compensator al auzului, care-şi exercită funcţia nu numai în dictare, ci mai ales în înregistrarea sunetului produs de punctator, a ritmului de scriere (înţepare cu punctatorul), precum şi în înţelegerea mesajului verbal şi în analiza cuvintelor, silabelor, literelor, spre a putea fi transpuse în grafeme Braille.

Atenţia şi memoria contribuie în egală măsură la învăţarea scris-citiului Braille, prin aceleaşi funcţii ca şi la văzătorii care învaţă să scrie şi să citească, fiind, însă, în relaţii mai strânse cu tactil-kinestezia şi mai specializate în acest sens.

Gradul de automatizare a scris-cititului depinde, în mare măsură, de nivelul intelectual, de operativitatea gândirii şi a celorlalte procese cognitive, de gradul de activare a proceselor reglatorii, de starea analizatorilor, de starea generală a organismului, de condiţiile în care se desfăşoară învăţarea, de relaţia persoanei nevăzătoare cu persoana care o învaţă să scrie şi să citească în Braille.

Odată format stereotipul dinamic al scris-cititului, rapiditatea, corectitudinea, operativitatea şi eficienţa acestora depind în mare măsură de echilibrul psihoemoţional şi de trăsăturile pregnante de personalitate.

Etapele însuşirii scrierii şi citirii în Braille

învăţarea scrierii şi citirii în Braille pentru nevăzători se desfăşoară, ca şi pentru văzători, într-o perioadă mai lungă şi în etape.

In general, în literatura de specialitate sunt reperate trei etape şi anume: etapa pre-abecedară, etapa abecedară, etapa post-abecedară.

Noi considerăm că prima etapă, cea pre-abecedară, care are obiective foarte clare şi precise, legate de scrierea şi recunoaşterea elementelor pregrafice, trebuie să fie precedată de o etapă pregătitoare, foarte importantă pentru persoana nevăzătoare, etapă în care exerciţiile pot fi realizate şi de către o persoană mai puţin avizată (de exemplu, persoana însoţitoare), nu numai de către specialist.

• Etapa pregătitoare - constă, pe de o parte, în formarea şi stimularea interesului pentru scris-citit în Braille şi, pe de altă parte, în înţelegerea utilităţii acestei activităţi complexe şi dificile, prin care nevăzătorul poate obţine informaţii din cărţi, reviste tipăriteîn Braille şi poate comunica şi în scris cu semenii lui care cunosc deja scrierea şi citireaBraille.

De asemenea, nevăzătorul trebuie să-şi formeze în această etapă o serie de cunoştinţe, de deprinderi şi abilităţi care îl ajută să poată învăţa scrisul şi cititul în Braille.

în etapa pregătitoare sunt vizate următoarele obiective (realizate prin exerciţii specifice şi bine coordonate):

• dezvoltarea perceptiv-motrică generală;

• formarea şi automatizarea schemei corporale;

• exerciţii de orientare în spaţiu;

• exerciţii de stimulare a mişcărilor mâinii şi a motricităţii fine;

• exerciţii de explorare tctilă a obiectelor şi de formare a noţiunilor spaţiale.

• Etapa pre-alfabetară (pre-abecedară)In această etapă a învăţării scris-cititului Braille se exersează cunoaşterea, analiza, diferenţierea,

familiarizarea şi operarea cu elementele pregrafice ale semnului Braille.Este o etapă în care deprinderile tactil-kinestezice au mai puţină precizie. în care se produc confuzii

între semnele pregrafice, o perioadă de ezitări, de nesiguranţă şi de slabă mobilizare în această activitate.De aceea, se impun cu necesitate obiective şi exerciţii care trebuie să fie realizate într-o atmosferă

relaxată, de încredere reciprocă între nevăzătorul care învaţă şi cel care îl ajută să interiorizeze această tehnică , creându-i sentimentul succesului final.

Cele mai importante obiective vizate în această etapă sunt:• cunoaşterea instrumentelor de scris şi a topografiei casetei Braille;• stimularea funcţiei instrumental-adaptative a sensibilităţii proprioceptive;• reglarea dinamicii reacţiilor motorii;• crearea stării de pregătire fizică generală, a stării de set, de aşteptare

relaxată, apoi de aşteptare încordată, de start şi de ţintire (Damaschin, D.);• exersarea limbajului în scopul sistematizării experienţei perceptive şi tactil- kinestezice• exersarea schemelor operatorii tactil-kinestezice (E. Claparede compară

,,palparea'‘ cu ..silabisirea literelor alfabetului“);• formarea experienţei tactile fine utile scris-cititului;

lărgirea experienţei copilului şi implicarea tuturor proceselor psihice prin activităţi foarte diverse de cunoaştere şi formare a noţiunilor şi prin informaţii polisenzoriale (pentru evitarea înţelegerii formale, îndeosebi de către nevăzătorii congenital, care pot dezvolta fenomenul „verbalismului“, adică învăţarea unor noţiuni fară înţelegerea sensului lor).

Deoarece sistemul Braille este unul complex şi abstract, învăţarea scris-cititului, mai ales la vârstele mici, devine un demers dificil şi obositor dacă micul nevăzător nu este abilitat să exploreze tactil în mod economic, eficient şi atractiv.

Multe dintre programele de formare şi exersare a tactil-kinesteziei sunt fundamentate pe o serie de teorii ale învăţării („teoria instruirii“ - J. Brunner, „teoria acţiunilor mintale" - P. I. Galperin, „teoria psihogenetică“ - J. Piaget, teoria referitoare la structurarea limbajului - L. S. Vîgotski etc.), ele conţinând exerciţii circumscrise activităţii specifice de educaţie vizual-perceptivă, adaptate modalităţii tactil-kinestezice.

Pe baza unor astfel de teorii, formarea deprinderilor pre-abecedare în scopul învăţării scris-cititului Braille. include:

• exerciţii de explorare multisenzorială a obiectelor prin contactul direct şi prin manipularea acestora („cunoaşterea activă“, „acţiunea materială cu obiectul“, „explorarea perceptiv-acţională“);

• exerciţii de formare, corectare, consolidare a reprezentărilor, interpretate ca imagini mentale sau „semiconcepte“ de J. Piaget (vizuale, tactil-kinestezice, spaţiale etc. după caz), inclusiv a reprezentării „casetei Braille“ - prin utilizarea imaginilor vizuale în cazul unor restanţe de văz funcţionale sau pe baza imaginilor tiflografice în cazul cecităţii („acţiunea materializată“ sau „cunoaşterea iconică sau imagistică“);

• exerciţii de verbalizare (descrierea obiectului şi a acţiunii cu el) şi transpunerea noţiunilor şi a simbolurilor în planul limbajului verbal („cunoaşterea simbolică"), apoi în planul limbajului interior, adică pe plan mental.

• Etapa alfabetară (abecedară)In această etapă, prin perfecţionarea analizei şi a diferenţierii semnelor Braille, se trece treptat la

învăţarea scrierii şi a citirii. Rapiditatea automatizării deprinderilor de scris-citit depinde de starea generală a nevăzătorului, de starea analizatorului tactil- kinestezic, de nivelul intelectual, dar şi de condiţiile obiective (materiale de scris, atmosfera şi relaţia de colaborare).

Ordinea de predare a literelor alfabetului este diferită; la şcolile pentru ambliopi şi nevăzători s-a adoptat următoarea ordine: a, c, b, e, p, m, v, u, ă. r, o, g, d, 1, n, f, î, s, j, t, ş, i, â, ţ, h, z, k, x, existând o întreagă metodologie de predare a abecedarului.

Scrierea în sistemul Braille este o scriere liniară, alcătuită din „semne Braille“, formate din puncte ieşite în relief, care pot fi simţite şi palpate cu ajutorul degetelor.

Ele sunt ordonate în interiorul unei casete, o matrice de şase puncte, în 6 poziţii, aranjate pe două coloane de câte trei puncte, cu următoarea notaţie:

Literele de la A la Z au fiecare semne corespunzătoare în Braille; alfabetul Braille, destinat nevăzătorilor, este format din aceste „semne Braille“, grupate după ordinea strictă a alfabetului latin, în serii de câte zece litere.

„Semnul fundamental“ sau „grupul fundamental“ este cadrul spaţial pentru poziţionarea corectă a punctelor fiecărui semn sau literă Braille. Caseta Braille cuprinde două etaje:

L. Braille realizează un alfabet format din 76 de semne diferite, fiecare semn fiind alcătuit din 1, 2, 3, 4, 5 sau 6 puncte. Punctele au o înălţime de 1 mm şi un diametru de 2,5 mm, dimensiuni care corespund pragului maximal al sensibilităţii tactile. Ulterior, L. Braille şi-a redus alfabetul la 64 „semne

Braille“, prin care poate fi exprimat orice conţinut informaţional.

Fig. 7. Literele şi cifrele Braille

Reguli de scriere a semnelor Braille :

• Toate semnele Braille sunt multifuncţionale;• Primele zece litere din seria I (decada I), în ordinea alfabetului latin, excluzând vocalele

a, â, î (deci, de la a la /) se compun din punctele 1, 2, 4, 5 ale etajului superior al casetei Braille;

• Următoarele zece litere din seria a Il-a (decada a Il-a), în ordinea alfabetului latin, (de la litera k la

litera t), incluzând şi consoana q şi excluzândconsoana ş se obţin din literele seriei I, la care se adaugă punctul 3 din etajul inferior al casetei Braille;Următoarele litere din seria a IlI-a (decada a II l-a). în ordinea alfabetului latin, (de la litera u la litera z. ), excluzând consoanele ţ şi w se obţin din literele seriei a Il-a la care se adaugă punctul 6 din etajul inferior al casetei Braille;Seria a IlI-a cuprinde în spaţiile rămase libere litere ale alfabetului francez, formate în acelaşi mod (î, e, a, e, u şi ii), respectiv din literele corespunzătoare pe vertical ale decadei a IlI-a şi punctul 6 al etajului inferior;Seria a IV-a (decada a IV-a) cuprinde literele specifice limbii române (excluse din seriile I, II, III), respectiv: ă, â, î, ş, ţ, w, care se obţin din literele corespunzătoare pe vertical ale decadei I, prin adăugarea punctului 6,respectiv:

• din a + punctul 6 se obţine ă

• din b + punctul 6 se obţine â

• din c + punctul 6 se obţine î

• din e + punctul 6 se obţine ş

• din i + punctul 6 se obţine ţ

• din j + punctul 6 se obţine w.

• Seria a IV-a cuprinde şi unele litere specifice limbii franceze sau ruse, formate după acelaşi principiu, respectiv â, e, o, u, iu, e, i, ii, b;

• Semnele literale specifice dintr-o limbă pot avea altă semnificaţie în altă limbă (exemplu: â românesc şi â din limba franceză).

Principalele semne de punctuaţie, în ordinea prezentată în tabelul anterior, se obţin dinprimele zece litere ale seriei /, scrise în etajul inferior al casetei Braille,respectiv: virgula, punct şi virgulă, două puncte, punct, semnul întrebării, semnul mirării,parantezele pentru text, ghilimelele de deschidere, ghilimelele de închidere• Sunt redate în tabelul anterior şi alte semne de punctuaţie Braille (1- dialog şi subliniere; 2 - linia de

pauză; 3 - puncte de suspensie; 4 - apostrof şi punct după iniţială; 5 - paragraf; 6 - cratima şi liniuţa de unire şi de despărţire).

• Ultimele 4 căsuţe ale acestei serii din tabelul anterior cuprind „semne-cheie“ , adică semne care intră în componenţa unei anumite categorii, scriindu-se la început, şi anume:

• semnul de majusculă - (4, 6) ;

• semnul pentru a scrie un cuvânt sau un text numai cu majuscule -

(4,5.6) şi o căsuţă liberă ;

• semnul de cifră - (3, 4, 5, 6), care precede scrierea cifrelor;

• semnul care precede un semn de punctuaţie după o scriere matematică -(6);

• „semnul fundamental“ - ( 1 , 2 , 3, 4, 5, 6) se foloseşte şi pentru anularea unor litere sau semne Braille scrise greşit, prin suprapunerea lui peste acestea;

• semnul de scriere cu majuscule - (4, 5, 6) se foloseşte şi pentru separarea versurilor când ele nu se scriu unul sub altul, semnul fiind urmat de un spaţiu.

• Cifrele de la 1 la 9 şi 0 se obţin în această ordine din primele zece litere ale decadei I, în faţa cărora se scrie semnul de cifră (3, 4, 5, 6);

• Numerele formate din mai multe cifre sunt precedate de semnul de cifră, scris o singură dată la începutul

numărului;

• Se scrie în Braille de la dreapta la stânga şi se citeşte, pe verso, de la stânga la dreapta;

• La dreptaci, scrierea prin înţepare cu punctatorul în foaia Braillon fixată în plăcuţa de scris prevăzută cu

„casete Braille“ se face cu mâna dreaptă; mâna stângă urmăreşte mişcările mâinii drepte, identificând şi

rândul care urmează (invers la stângaci);

• Citirea la nevăzători este digitală, bazându-se pe interacţiunea analizatorului tactil şi proprioceptiv

kinestezic, prin palparea literelor, de la stânga la dreapta rândului;

• în scrierea Braille se respectă regulile de scriere obişnuită, cu spaţii libere între cuvinte.

• Etapa post-alfabetară (post-abecedară)In această etapă, persoana care a învăţat să scrie şi să citească trebuie să se concentreze pe

înţelegerea conţinutului scris sau citit. De aceea, este necesară exersarea scrierii şi a citirii unor texte scurte,

atractive, care să-i suscite interesul, precum şi încurajarea permanentă pentru a menţine trează plăcerea

pentru aceste activităţi şi pentru stimularea dorinţei perfecţionării lor (creşterea vitezei de scris-citit, a

corectitudinii, a timpului cât este motivată pozitiv pentru ele).

Este foarte important să se citească şi cu voce tare ceea ce se scrie (textul care se citeşte în gând

iniţial).

Nu trebuie să se renunţe la exerciţiile care au fost prezentate înainte, spre a contribui la menţinerea

şi / sau creşterea sensibilităţii tactil-kinestezice şi la mobilizarea psihică generală.

Se pot completa exerciţiile cu activităţi simple, dar utile, care să implice şi scris- cititul ; de

asemenea, unele activităţi pot avea rol nu numai în exersarea scris-cititului, ci şi valoare terapeutică, de

abilitare practică, de petrecere plăcută a timpului (terapie prin joc): jocul „Nu te supăra, frate!“, adaptat

pentru nevăzători , jocuri diverse de cărţi (cu numerele scrise în Braille, care să stimuleze şi calculul

aritmetic simplu), jocul „Domino“ (realizat din texturi diferite), şahul şi tablele (adaptate pentru nevăzători)

etc.

Etapa post-abecedară (post-alfabetară) este centrată îndeosebi pe consolidarea automatizării deprinderilor de scris-citit (transformarea lor în stereotipuri dinamice, bazate pe scheme perceptiv-tactil-kinestezice şi verbale funcţionale).

Persoana nevăzătoare se concentrează pe conţinutul semantic, pe semnificaţia logică şi contextuală a textului citit/scris.

în această etapă, analiza şi sinteza realizându-se automat, obiectivele, care vizează, mai ales,

exersarea scrierii şi citirii, în scopul creşterii vitezei şi corectitudinii acestor activităţi, sunt:

• asigurarea stării optime a analizatorului tactil-kinestezic pentru consolidarea stereotipului dinamic al scris-cititului;

• creşterea progresivă a vitezei de scris-citit în Braille ;

• dezvoltarea flexibilităţii gândirii paralel cu creşterea vitezei de scris-citit.

Exerciţiile pot fi diversificate şi realizate astfel încât să devină o autentică

psihoterapie cognitivă sau o terapie de reconstrucţie şi reinserţie socială.

Psihoterapia trebuie să valorifice aptitudinile deficientului de văz şi să optimizeze nu numai eficienţa scris-cititului, ci şi să-l determine să se bucure, pe cât e posibil, de performanţele personale.

Sistemul Braille care conţine literele, numerele şi semne de punctuaţie este folosit de către

nevăzători în comunicarea directă, în luarea notiţelor, în corespondenţă etc. şi rar în opere publicate: acesta a

fost adaptat şi sub forma unor „coduri“ specializate.

Codul Braille literar este utilizat pentru scrierea operelor literare, a manualelor, mai puţin a acelora

strict ştiinţifice şi de matematică, pentru care se foloseşte Codul Braille Nemeth, care cuprinde 40 de pagini,

fiecare cu 12-21 simboluri algebrice, aritmetice, din domeniul geometriei etc.

în Codul muzical Braille sunt transcrise toate simbolurile din muzică, nevăzătorii având

posibilitatea să citească şi să cânte la diferite instrumente muzicale după partiturile transcrise în Braille.

Există alfabete Braille adaptate pentru specificul fonetic, etimologic sau ideopictografic al multor

limbi, dar a căror bază e reprezentată de sistemul de litere, numere şi semne conceput de Louis Braille.

Codul Braille pentru calculator este un cod special deoarece formele, semnele şi legăturile dintre

ele trebuie „traduse“ în texte şi mesaje cu semnificaţii multiple prin intermediul unor programe speciale,

eficiente chiar şi în decriptarea unui cod care conţine nu numai litere, ci şi cuvinte, dar de care nu pot

beneficia toţi nevăzătorii din considerente financiare.

Conectând computerul la internet, persoanele nevăzătoare pot intra în contact cu persoane din

întreaga lume şi se pot bucura ca şi cei fără probleme de vedere de imensa diversitate de informaţii care se

află pe site-urile româneşti şi străine.

Concluzionând, se poate afirma că genialitatea lui Louis Braille a dat şi, cu siguranţă, va mai da roade în beneficiul deficienţilor de vedere.