Litera noastră

Evenimente, oameni, idei

Preşedintele Tudorel Tupiluşi,delegat la

Conferinţa privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă

În data de 3 martie 2018, Tudorel Tupiluşi, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România, a participat la Bruxelles, ca delegat al Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, la Conferinţa privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDG), eveniment organizat de Forumul European al Persoanelor cu Dizabilităţi, în colaborare cu Forumul Belgian pentru Persoanele cu Handicap.

Conferinţa a dezbătut modul în care Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu handicap (CRPD) ar trebui să servească drept cadru orientativ pentru implementarea şi monitorizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă şi sporirea cunoştinţelor despre aceste obiective. Deşi nu a reuşit să participe la acest eveniment, Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, a ţinut să-şi arate sprijinul, transmiţând un mesaj de încurajare.

"Raportul Forumului European al Persoanelor cu Dizabilităţi privind obiectivele de dezvoltare durabilă, precum şi respectarea, protejarea şi împlinirea

Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu handicap (CRPD) reprezintă o contribuţie excelentă la activitatea Comisiei Europene în acest domeniu", a declarat Frans Timmermans.

Frans Timmermans

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a subliniat că adoptarea Convenţiei ONU şi ratificarea ei de către Uniunea Europeană, precum şi adoptarea

1

Litera noastră

Agendei pentru Dezvoltare Durabilă, au fost, în mod indiscutabil, un succes imens. Însă cea mai mare reuşită o va constitui transformarea acestor cuvinte în acţiuni concrete. UE a jucat un rol important în ceea ce priveşte adoptarea Agendei 2030. Aceasta nu ar fi fost posibilă fără angajamentul societăţii civile, incluzând organizaţiile persoanelor cu dizabilităţi, şi al sectorului privat.

"Comunicarea Comisiei intitulată Paşii următori pentru un viitor durabil al Europei prezintă o imagine de ansamblu a contribuţiei Uniunii Europene, subliniind politicile sale interne şi externe care se adresează fiecărui obiectiv din cele 17. Vom continua să facem paşi importanţi în vederea atingerii acestor obiective - în domeniul egalităţii, drepturilor sociale, energiei curate, economiei circulare, finanţării sustenabile, educaţiei şi a inovaţiei digitale - pentru a numi doar câteva dintre ele. Dar este important ca activitatea privind obiectivele de dezvoltare durabilă să continue cu hotărâre dincolo de mandatul Comisiei actuale şi astfel să stabilim bazele pentru dezvoltarea unei perspective şi după anul 2020", a transmis Frans Timmermans. Există riscul ca persoanele cu dizabilităţi să fie neglijate, iar conferinţa a abordat tocmai această situaţie îngrijorătoare. Obiectivele de dezvoltare durabilă sunt pentru fiecare dintre noi şi ar trebui promovate de către fiecare. Nu este vorba ca doar o parte a umanităţii să-i ajute pe alţii, ci trebuie ca toţi să contribuie la salvarea planetei şi să creeze un viitor durabil. Împreună putem transforma aceste obiective în realitate pentru cei 80 de milioane de oameni cu dizabilităţi din Europa.

"Indiferent că luptaţi pentru protecţia mediului, eradicarea sărăciei şi a foametei sau pentru pace şi egalitate de şanse în întreaga lume, obiectivele de dezvoltare durabilă ar trebui să vă împuternicească pentru a vă atinge întregul potenţial. În cei douăzeci de ani de activitate a EDF, am observat multe

schimbări în ceea ce priveşte politicile UE şi adoptarea legilor şi a politicilor care protejează, promovează şi asigură drepturile persoanelor cu dizabilităţi în domenii precum drepturile pasagerilor, fondurile structurale, ocuparea forţei de muncă şi accesibilitatea site-urilor web (...). De curând, Consiliul a aprobat Actul european privind accesibilitatea, care va stabili cerinţe de accesibilitate comune pentru anumite servicii şi produse importante. Toate aceste realizări au deschis calea spre o societate mai puternică şi mai inclusivă", a adăugat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.

Frans Timmermans a subliniat că atingerea tuturor obiectivelor de dezvoltare durabilă este o responsabilitate comună şi este necesar să învăţăm unii de la alţii şi să muncim mai bine împreună pentru a accelera progresul societăţii. Din acest motiv, în cadrul Comisiei a fost înfiinţată o platformă pentru ca mai multe părţi interesate să facă schimb de bune experienţe şi practici. Noua platformă reprezintă o oportunitate pentru o relaţie dinamică cu societatea civilă, cu comunitatea de afaceri şi cu academia, astfel încât aceasta să-i aducă împreună, să întocmească un bilanţ al activităţii fiecărei persoane şi să ofere sfaturi în cadrul Comisiei Europene, pentru a se putea concepe politici mai bune.(sursa: Lavinia Elena Niculicea, www.jurnalsocial.ro)

2

Litera noastră

Seminarul naţional "Femeia deficientă de vedere şi provocările vieţii cotidiene"de Elena Daniela Filip

Piatra Neamţ - un oraş de munte, cu oameni calzi şi primitori, o aşezare pitorească, încărcată de istorie, ce îşi poartă cu mândrie denumirea de Perla Moldovei. Aici s-a întrunit, în data de 24 februarie 2018, Adunarea Generală Naţională a Femeilor cu Deficienţe de Vedere din cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor din România, doamnele fiind invitate să participe la seminarul naţional cu tema: "Femeia deficientă de vedere şi provocările vieţii cotidiene". Evenimentul, organizat de echipa filialei judeţene Neamţ a ANR condusă de domnul preşedinte Gelu Gherasim, a reunit preşedintele Comisiilor de femei din fiecare filială judeţeană a ANR sau reprezentantele acestora. Alături de cele 27 de participante din întreaga ţară, au fost invitaţi să ia parte activă la eveniment doamna deputat Tamara-Dorina Ciofu, un renumit medic pediatru din Botoşani, domnul Virgil Lazăr, vicepreşedinte al ANR şi preşedinte al filialei ANR Braşov şi subsemnata, Elena Daniela Filip - psiholog.

Comisia Naţională de Femei cu deficienţe de vedere din cadrul ANR este o comisie de lucru similară celorlalte comisii componente ale organizaţiei, care a luat fiinţă în urmă cu aproximativ opt ani. Aceasta a evoluat şi s-a dezvoltat de-a lungul anilor, setându-şi un multiplu scop pe care vi-l prezint condensat: să reprezinte interesele doamnelor şi domnişoarelor membre ale ANR în faţa tuturor forurilor; să responsabilizeze persoana, membră în ANR, cu privire la conştientizarea şi dezvoltarea propriilor abilităţi şi să îi ofere suport în diverse situaţii.

Acest eveniment a avut propuse ca obiective: "identificarea problemelor de fond de care se loveşte femeia deficientă de vedere în contextul socio-economic actual; diversificarea modalităţilor de sprijinire a

femeii deficiente de vedere prin intermediul asociaţiei, ţinând cont de nevoi şi de aşteptări; adoptarea unui plan de acţiune privind sprijinirea la nivel naţional a femeilor cu deficienţă vizuală".

Laura Dănilă

Întâlnirea a fost prezidată de doamna Laura Dănilă, preşedinta Comisiei Naţionale a Femeilor, care a deschis şedinţa cu primul punct din ordinea de zi - "Confirmarea/validarea noilor comisii înfiinţate şi a noilor doamne preşedinte alese în teritoriu". În acest context, doamnele au fost invitate să facă propuneri sau auto-propuneri pentru completarea celor două funcţii disponibile de membru supleant în cadrul comisiei. În urma votului deschis, au fost desemnate să se alăture echipei comisiei naţionale de femei doamnele Mihaela Constantina Dima şi Petrica Ghelase, preşedinte ale doamnelor din filialele judeţene Vâlcea, respectiv Galaţi. În prezent, componenţa Comisiei Naţionale de Femei cu

3

Litera noastră

deficienţe de vedere din ANR are următoarea formulă: preşedintă - Laura Dănilă, vicepreşedinte - Luminiţa Mihalache şi Teodora Ţigănaş, membre - Paula Baran şi Liliana Faragău, membre supleante - Mihaela Constantina Dima şi Petrica Ghelase.

A urmat un alt subiect important - "Analiza activităţii comisiei naţionale din anul precedent". Cu acest prilej, domnul Virgil Lazăr a vorbit despre proiectul în desfăşurare pe care îl coordonează şi anume conceperea/modificarea statutului ANR, care se doreşte a fi unul nou, conceput într-o viziune modernă, adaptat realităţii prezente. Conform spuselor domnului Lazăr, noul statut urmează să fie publicat în viitor pe site-ul ANR şi supus astfel dezbaterii publice un an, timpul necesar şi suficient pentru ca membrii să poată face propuneri şi amendamente noi. Aşadar, domnul Lazăr a punctat importanţa rolului femeii deficiente de vedere în deciziile ANR şi a propus ca preşedinta Comisiei Naţionale de Femei să fie un reprezentant permanent şi cu drepturi depline în Adunarea Generală a ANR, aceasta urmând să aibă statut de invitat, alături de preşedinţii altor comisii existente în ANR, la şedinţele Consiliului Director atunci când se dezbat probleme specifice femeii deficiente de vedere sau aspecte în care este implicată şi Comisia de femei, propunere introdusă în proiectul de statut şi agreată până în acest moment. De asemenea, domnul Lazăr a adus în discuţie şi perspectiva de a se putea finanţa sau cofinanţa anumite activităţi specifice femeii deficiente de vedere şi ne-a asigurat că se fac demersuri în acest sens la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, demersuri care au cu atât mai multe şanse să aibă un ecou pozitiv, cu cât soluţiile sunt mai noi, iar activităţile sunt mai inovatoare. Un alt argument în susţinerea acestei idei este faptul că s-a observat la nivel ministerial că ANR a organizat cele mai multe activităţi în comparaţie cu organizaţii similare care reprezintă persoane cu alte tipuri de dizabilităţi, fapt care măreşte şansele de finanţare a activităţilor specifice.

Oricât de mult ne-am fi dorit să o avem în mijlocul nostru pe distinsa doamnă Tamara Ciofu, deputat PSD, starea meteo capricioasă ne-a refuzat cu îndârjire această oportunitate, ninsoarea abundentă şi viscolul împiedicând deplasarea demnitarului la eveniment. În această situaţie, tehnologia ne-a fost un aliat de nădejde, doamna deputat fiind

contactată telefonic de către doamna Laura Dănila. În intervenţia sa, doamna Tamara Ciofu şi-a declarat interesul pentru problemele cărora trebuie să le facă faţă persoanele cu dizabilităţi şi ne-a asigurat că există politicieni (categorie din care face parte şi domnia sa) care sunt implicaţi şi preocupaţi de găsirea soluţiilor în vederea rezolvării acestora. În sprijinul celor afirmate, doamna deputat a expus măsurile prevăzute în programul de guvernare 2018-2020 destinate persoanelor cu dizabilităţi şi dezbătute în Parlamentul României: "realizarea Planului Naţional de Accesibilitate, accesibilizarea mediului fizic, informaţional şi comunicaţional; sancţionarea entităţilor care nu respectă dreptul de acces al persoanelor cu dizabilităţi; creşterea gradului de subvenţionare pentru serviciile de recuperare, dispozitive ajutătoare şi tehnologii asistive prin cnas; realizarea de programe pentru persoanele cu dizabilităţi, diferenţiate pe tipuri de handicap, vârste şi regiuni ale ţării; consultarea periodică a organizaţiilor reprezentative ale persoanelor cu dizabilităţi; crearea de centre locale de reinserţie profesională a persoanelor cu dizabilităţi pentru orientare în funcţie de aptitudini şi calificări".

De asemenea, doamna deputat Tamara Ciofu a ţinut să menţioneze şi demersurile instituţionale şi legislative propuse, care urmează să se concretizeze faptic. Printre acestea se regăsesc: "organizarea unui serviciu de urgenţă în direcţiile pentru asistenţă socială în lipsa asistenţilor personali; introducerea de evaluări psihologice pentru persoanele care doresc să devină asistenţi personali; obligativitatea finanţării serviciilor de asistenţă vie de către autorităţile locale; campanii de informare publică referitoare la drepturile persoanelor cu dizabilităţi; obligativitatea instalării de semnale acustice la semafoare de către autorităţile locale; identificarea de soluţii pentru asigurarea suportului necesar persoanelor cu dizabilităţi în perioada în care asistenţii personali beneficiază de zile libere; implementarea unui sintetizator vocal în limba română".

Doamna Laura Dănila a ţinut să îi mulţumească doamnei deputat Tamara Ciofu pentru oportunitatea pe care i-a oferit-o de a reprezenta Asociaţia Nevăzătorilor din România în cadrul Comisiei pentru Drepturile Omului. În acelaşi context, doamna deputat

4

Litera noastră

şi-a exprimat intenţia de a continua colaborarea cu ANR, prin conceperea unui plan de integrare a adulţilor, dar mai ales a copiilor cu dizabilităţi în mediul social din care aceştia fac parte. În acest sens, doamna deputat a lansat demersul prin care propune înfiinţarea de grădiniţe destinate copiilor cu nevoi speciale în fiecare judeţ. Doamna deputat argumentează necesitatea înfiinţării acestora prin importanţa pe care o are educarea copiilor alături de familie, suportul familiei fiind foarte important în dezvoltarea lor.

În încheierea intervenţiei sale, doamna deputat Tamara Ciofu a apreciat că dificultăţile persoanelor cu dizabilităţi nu sunt problemele unui grup, ci aparţin întregii comunităţi. Tocmai de aceea, domnia sa ne-a asigurat că îşi va da tot concursul în sprijinirea propunerilor venite din partea ANR, pe care le va face auzite în plenul Camerei Deputaţilor şi şi-a exprimat încă o dată tot sprijinul pe care îl va acorda iniţiativelor de proiect ale ANR şi chiar a lansat acesteia invitaţia de a desemna o echipă care să participe la o întâlnire organizată în cadrul Comisiei pentru Drepturile Omului şi să intervină la Camera Deputaţilor pentru a prezenta temele pe care organizaţia le consideră prioritare, de o importanţă deosebită şi care pot constitui fundamentul unor demersuri legislative în sprijinul persoanelor cu dizabilitate vizuală.

Astfel s-a deschis seria dezbaterilor cu privire la stresul major pe care îl dezvoltă mama deficientă de vedere care este nevoită să îşi lase copilul la o grădiniţă dintr-un alt teritoriu, doamnele prezente reafirmând necesitatea înfiinţării de grădiniţe specifice copiilor cu dizabilităţi în fiecare judeţ şi propunând soluţii în sprijinul finalizării acestui demers.

Întâlnirea a continuat cu punctul "Repere organizatorice concrete privitoare la bunul mers al activităţii în anul în curs, la nivel naţional, interjudeţean şi local". Aici cuvântul i-a fost dat doamnei Teodora Ţigănaş, care a prezentat o serie de demersuri iniţiate la nivelul filialei ANR Braşov, demersuri ce s-au finalizat sau sunt în curs de concretizare, cu sprijinul Primăriei Braşov şi al altor autorităţi competente. Unul din aceste proiecte este cel referitor la accesibilizare, proiect care cuprinde accesibilizarea tuturor trecerilor de pietoni din municipiu, cu pavaj tactil şi semafoare cu semnalizare sonoră, accesibilizarea staţiilor mijloacelor de transport în comun, proiect care

porneşte din Centrul Vechi al Braşovului, urmând să se extindă pe tot teritoriul municipiului. De asemenea, doamna Teodora Ţigănaş a încurajat doamnele prezente să obţină vizibilitate atât în mass-media, cât şi la nivelul conducerii judeţene şi municipale, dând exemplul pozitiv al Braşovului, care are constituit un comitet judeţean de analiză a problematicii persoanelor cu dizabilităţi, al cărui preşedinte este domnul Virgil Lazăr. Un alt proiect desfăşurat la nivelul municipiului Braşov este implicarea în programul "Şcoala altfel", care face parte din programul de învăţământ primar şi gimnazial, în cadrul căruia se discută despre prevenirea afecţiunilor oftalmologice. În acest context, doamna Teodora Ţigănaş a ţinut să sublinieze importanţa pe care o are colaborarea cu medicii de toate specializările, dar şi cu psihologii, inspectoratele şcolare judeţene şi direcţiile de sănătate publică, în scopul de a obţine o viziune corectă a problematicii persoanelor cu dizabilitate vizuală, care, din această perspectivă, nu trebuie considerate persoane bolnave, ci trebuie să fie acceptate ca persoane normale care au o deficienţă şi care se pot pune în valoare, cu toate abilităţile, pe toate planurile comunităţii şi vieţii sociale.

M-am simţit onorată să particip la acest eveniment. Doamna Laura Dănilă mi-a oferit oportunitatea de a lua cuvântul, iar cu acest prilej am tratat problematica persoanelor cu dizabilitate vizuală din perspectiva dezvoltării personale şi profesionale, expunând importanţa majoră pe care o are etapizarea procesului de integrare/reintegrare socio-profesională, punând accentul pe etapele premergătoare obţinerii unui post: conştientizarea necesităţii de a avea un loc de muncă; alegerea acestuia în funcţie de abilităţi, calificare profesională şi obiective personale; întocmirea cv-ului şi a scrisorii de intenţie; comunicarea; imaginea şi mai ales atitudinea proiectată în timpul interviului de angajare. Toate aceste măsuri pot conduce la finalitatea de a obţine postul dorit şi fiecare în parte poate face diferenţa dintre a obţine sau nu postul dorit. Două alte aspecte foarte importante care converg acestui proces sunt reconversia profesională şi dezvoltarea personală cu accent pe dezvoltarea abilităţilor necesare, adaptate la cerinţele actuale ale angajatorilor, în raport cu posturile disponibile pe care persoana cu dizabilitate vizuală le poate ocupa. În acest sens, Asociaţia Nevăzătorilor din România se

5

Litera noastră

implică activ, dezvoltând proiecte specifice sferei profesionale şi face eforturi de a obţine finanţarea acestora, pentru a veni în sprijinul deficienţilor de vedere şi a le oferi suportul în demersul lor de a obţine un loc de muncă. Pentru ca persoana cu dizabilitate vizuală să poată face performanţă la locul de muncă, activitatea sa profesională trebuie să facă parte din sfera tactilă, auditivă şi de memorie; astfel există perspectiva apariţiei unei noi oportunităţi de angajare a "femeii cu dizabilitate vizuală" aşa cum a afirmat doctorul german Frank Hoffman în cadrul evenimentului organizat pe 16 februarie anul acesta, în Bucureşti, de organizaţia ashoka, eveniment la care am participat, făcând parte din echipa care a reprezentat ANR. Aşadar, dr. Frank Hoffman propune o metodă complementară, non-invazivă, de depistare a cancerului la sân, dar şi o soluţie la problemele sociale pe care le au persoanele nevăzătoare. Discovering Hands (mâini descoperitoare) este programul înfiinţat de doctorul Frank Hoffman, program prin intermediul căruia femei nevăzătoare sunt instruite să devină examinatori medicali tactili (EMT) şi să realizeze examinarea clinică. Dr. Frank Hoffman consideră că persoanele nevăzătoare au o sensibilitate tactilă superioară care le permite să obţină o rată de precizie mai înaltă în detectarea cancerului la sân decât un doctor obişnuit, fapt care face ca dizabilitatea să fie transformată într-o abilitate. Ajuns deja în patru ţări (Germania, Austria, India şi Columbia), programul de formare pentru EMT are o durată de nouă luni şi este disponibil în centre vocaţionale specializate. În cadrul evenimentului s-au dezbătut soluţii de implementare a acestui proiect şi în România, demers care urmează, într-o primă fază, să fie supus analizei instituţiilor implicate.

A urmat dezbaterea unui alt punct important pe ordinea de zi - "Obiective şi propuneri de activităţi specifice, altele decât cele cuprinse în programul calendarului cultural-sportiv, elaborat la nivel naţional". Aşadar, Comisia de Femei îşi propune o serie de obiective pentru anul 2018: "îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare şi relaţionare interpersonală şi de grup (workshop-uri, seminarii, ateliere etc.); dezvoltarea abilităţilor de relaţionare socială şi de comunicare a abilităţilor, nevoilor, necesităţilor şi doleanţelor în contextul dizabilităţii;

optimizarea şi îmbunătăţirea calităţii fizice şi mentale a femeii deficiente de vedere prin diverse activităţi organizate de către persoane specializate care să îi ofere suport; dezvoltarea abilităţilor necesare pentru a face faţă la un interviu de angajare sau oricărei prezentări în viaţa publică (workshop-uri, seminarii, ateliere etc.); reconversie profesională, adaptată la actuala piaţă a muncii - identificarea unor noi profesii specifice din sfera tactilă, auditivă şi a memoriei, în care femeia cu dizabilitate vizuală să se poată recalifica; îmbunătăţirea calităţii vieţii prin dezvoltarea şi încurajarea menţinerii unui stil de viaţă sănătos; necesitatea derulării unei campanii naţionale de promovare a femeii deficiente de vedere şi a rolului acesteia în viaţa publică şi societate; derularea unei campanii de promovare a copiilor cu deficienţe de vedere, a familiilor acestora, precum şi a problematicii specifice lor; diversificarea activităţilor cu scopul de a sprijini şi atrage cât mai multe femei cu deficienţe de vedere, de condiţii sociale diferite, care necesită sprijin real din partea ANR".

Fiecare participantă la eveniment a avut oportunitatea să îşi prezinte activitatea desfăşurată în filială pe parcursul anului trecut, iar cu această ocazie doamnele s-au inspirat unele pe celelalte în a găsi soluţii pentru problemele lor.

Cu ultimul subiect de pe ordinea de zi - Discuţii şi decizii referitoare la concursurile "Imaginea ta contează" şi "Carmen Sylva", şedinţa a luat sfârşit. Ziua s-a încheiat într-o atmosferă prietenească şi armonioasă, cu o seară tradiţională de Dragobete, în timpul căreia participantele au purtat costume naţionale şi au prezentat momente artistice sau obiceiuri tradiţionale din zonele pe care le reprezintă.

Pot concluziona prin a spune că a fost un eveniment extrem de important, benefic şi constructiv pentru doamne, dar şi reuşit din toate punctele de vedere. Ţin să mulţumesc amfitrionului nostru, domnul Gelu Gherasim, preşedintele filialei judeţene Neamţ şi întregii sale echipe. I-am apreciat pe toţi deopotrivă şi pe fiecare în parte, mai ales pentru felul minunat în care ne-au făcut să ne simţim în toată această perioadă, stându-ne permanent în preajmă, atenţi, grijulii şi mereu în vervă, impregnându-i acestui eveniment o atmosferă destinsă, veselă şi jovială.

6

Litera noastră

Viaţa filialelor

AradVineri, 8 decembrie 2017, a avut loc

cea de a patra ediţie a concursului "Ciornei Valentina - şi eu pot fi o bună gospodină". Data concursului a coincis cu numărul concurentelor, acestea fiind: Chiş Anuţa, Anton Irina, Ciocan Olimpia, Sampek Carmen, Rus Olivia, Poza Adriana, Aldea Livia şi Veghina Mărioara. Ele s-au întrecut în cinci probe, în care şi-au arătat îndemânarea. Prima probă a presupus împăturirea unor bluze şi coaserea de nasturi, apoi li s-a cerut să cureţe, să spele şi să proceseze nişte legume, iar în final au avut de creat un platou cu aperitive reci.

Membrele juriului, Liliana Bălaj şi Cati Pascal, ambele de la Club Lions Arad 2007, au fost deosebit de obiective şi, datorită prestaţiei bune a tuturor concurentelor, au avut o misiune foarte grea. S-a punctat calitatea şi aspectul preparatelor, dar şi ţinuta frumoaselor gospodine. Deoarece s-au obţinut mai multe punctaje identice, timpul realizat de fiecare participantă a fost criteriul decisiv de departajare. Câştigătoare a fost, pentru a doua oară consecutiv, Aldea Livia.

Doamnele de la Club Lions Arad 2007 au asigurat atât jurizarea, cât şi premierea. Toate concurentele au primit premii constând în obiecte, aparatură electrocasnică şi produse cosmetice. Mulţumim Club Lions "Arad 2007" şi Ofensiva Tinerilor pentru suportul acordat!

*Întâlnire de gradul 0 pe strada Unirii,

numărul 10, la Asociaţia Nevăzătorilor din România, Filiala Judeţeană Arad. Moş Crăciun, ajutat de Înaltpreasfinţitul Timotei şi de leoaicele din Lions Club Arad 2007, le-a făcut o mare bucurie tuturor copiilor aflaţi în evidenţa Asociaţiei Nevăzătorilor Arad.

Serbarea de Crăciun a avut loc pe data de 20 decembrie 2017, iar în deschidere corul Asociaţiei Nevăzătorilor, înfiinţat prin grija părintelui consilier Gabriel Mariş, şi tinerii de la seminarul teologic din Arad au susţinut un recital de colinde şi au fost răsplătiţi cu aplauze furtunoase.

După momentul artistic, Înaltpreasfinţia Sa Timotei le-a transmis tuturor celor prezenţi arhiereasca binecuvântare, urările de sărbători fericite, sănătate, împliniri şi bucurii duhovniceşti.

Preşedintele asociaţiei a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au făcut posibilă mult aşteptata venire a moşului şi l-au sprijinit în procurarea darurilor pentru copiii cu deficienţe vizuale. În acest an, sponsorii lui Moş Crăciun au fost: Arhiepiscopia Aradului, Lions Club Arad 2007, preşedinte Liliana Balaj, Ofensiva Tinerilor, compania Stefano şi familia Novac din Pecica. Le mulţumim tuturor!

*În ajun de Crăciun, Lions Club Arad

2007 a adus bucurie pentru 15 familii din judeţul Arad, aflate în evidenţa Asociaţiei Nevăzătorilor România, Filiala Judeţeană Arad, cărora le-au oferit pachete cu alimente, produse de igienă personală şi detergenţi.Mulţumim Lions Club Arad 2007!

*

7

Litera noastră

Pentru al patrulea an consecutiv, am organizat revelionul la sediul filialei noastre. Festivităţile au început pe data de 31 decembrie şi s-au încheiat pe data de 2 ianuarie. Au participat 25 de petrecăreţi, care, potrivit propriilor mărturisiri, s-au distrat pe cinste.

*S-a dat startul activităţilor dedicate

petrecerii timpului liber la Asociaţia Nevăzătorilor din Arad. Pe data de 10 februarie 2018, ANR Arad a iniţiat o foarte reuşită întâlnire amicală. De la acest eveniment nu puteau lipsi deosebit de gustoasa fasole cu ciolan, pregătită la ceaun, vestita Pită de Pecica şi tradiţionala pălincă. Au fost prezenţi 50 de membri ai filialei şi prieteni ai acestora, care s-au delectat cu bunătăţile mai sus amintite şi s-au simţit bine împreună.

Deoarece Olivia Rus, preşedinta Comitetului Organizaţiei de Femei, şi-a prezentat demisia din motive personale, a avut loc, tot pe data de 10 februarie, adunarea destinată alegerii succesoarei sale. Chiar Olivia Rus a recomandat-o pe Anuţa Chiş, iar propunerea ei a fost aprobată în unanimitate.(Corespondenţe preluate de pe pagina oficială de facebook a ANR filiala Arad)

*Pe data de 24 februarie 2018, cu

ocazia sărbătorii de Dragobete, varianta românească a Zilei Îndrăgostiţilor, filiala noastră a organizat o cină festivă, găzduită de restaurantul "Ibis" din Arad.

Pentru că restaurantul este situat în zona industrială a oraşului, transportul a fost asigurat de către ANR Arad. 36 de membri ai filialei, însoţiţi de prietenii lor, au luat parte la această reuniune. La intrarea în restaurant,

invitaţii au primit în dar lumânări parfumate, făcute special pentru ei de membrii Organizaţiei de Tineret a filialei şi de voluntarii de la fundaţia "Ofensiva Tinerilor".

Pe lângă socializare, bună-dispoziţie sau atmosfera extrem de relaxantă, participanţii au beneficiat de o masă rafinată şi de un desert cu adevărat delicios.Irina Anton

ArgeşActivităţile membrilor filialei noastre

din luna decembrie a anului 2017 au debutat cu o manifestare sportivă tradiţională, respectiv cu un concurs de şah şi table între nevăzătorii şi surzii din Piteşti, desfăşurat pe 4 decembrie la clubul filialei. Dintre nevăzători s-au afirmat, la şah, Dumitru Preda şi Iulian Constantin.

Tot în luna decembrie au mai avut loc alte manifestări cultural-artistice. Astfel, corul nostru de colinde "Datina", care fiinţează de câţiva ani buni, a oferit trei spectacole în trei locaţii diferite. Pe 11 decembrie, la o clinică de fizioterapie şi kinetoterapie din Piteşti, numită "Loresano", unde lucrează şi colegul nostru Octavian Constantin. Pe 13 decembrie - la biserica "Sfinţii Închisorilor", aflată în fosta sală de torturi a închisorii din Piteşti, unde şi-au pierdut viaţa mulţi luptători pentru libertate şi credinţa în Dumnezeu, la această manifestare având foarte mulţi spectatori, care participaseră şi la slujba unui Sfânt Maslu. După ambele recitaluri, colindătorii au primit aplauze, felicitări şi mici atenţii dulci. Ne-a fost alături părintele Radu Constantin Gabriel, parohul paraclisului nevăzătorilor "Mihail şi Gavriil", care merită felicitat pentru tot ceea ce face pentru noi. Subliniez că toţi membrii grupului nostru au fost deosebit de conştiincioşi, nu au lipsit de la nicio repetiţie, dar trebuie să le evidenţiez, în primul rând, pe domnişoara Simona Ostaş şi pe doamna Diana Udrescu, autoarele unor performanţe recitative de invidiat.

Al treilea spectacol a avut loc pe 19 decembrie 2017, în cadrul festivităţii de sfârşit de an, iar cu acest prilej toţi membrii filialei, participanţi la activităţile cultural-sportive, au fost răsplătiţi după merit. Tot cu această ocazie a avut loc un concurs de istorie bisericească intitulat "Mânăstirile de la Curtea de Argeş - 500 de ani de atestare documentară - Sfântul

8

Litera noastră

domnitor Neagoe Basarab şi ctitoriile sale din ţară şi de peste hotare", concurs bazat pe un material bibliografic destul de stufos, dar foarte interesant. Câştigătorii au fost: Udrescu Diana, Olteanu Dana, Dina Vasile şi Olteanu Alexandru. Nu ne rămâne decât să îi felicităm pe toţi colegii noştri, care s-au implicat în activităţile filialei şi, înaintea tuturor, pe doamna Elena Matei, preşedinta femeilor nevăzătoare, care organizează frecvent tombole şi diverse acţiuni sociale.

De asemenea, pe 20 decembrie a avut loc o petrecere la restaurantul Casa Argeşeană, la care au participat mulţi nevăzători.

Mulţumim conducerii operative a filialei, doamnei preşedinte Martin Gabriela şi doamnelor salariate Nicolescu Alina şi Cârstea Mihaela, cărora ţin să le urez un An Nou fericit şi multe bucurii!Victor Jitea

*Pe data de 15 ianuarie 2018,

când s-au împlinit 168 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, s-a desfăşurat la clubul filialei Argeş un spectacol aniversar de muzică şi poezie.

Moderatorul întâlnirii a fost Vasile Giulea, prim-vicepreşedintele filialei Argeş, completat în mod cât se poate de fericit de Alexandru Olteanu, Ion Udrescu şi Mirela Băcanu. Auditoriul s-a putut delecta cu cele mai frumoase poezii ale genialului sărbătorit şi cu melodii scrise pe versurile sale. Au recitat Elena Matei, Ioana Matei, Veronica Văduva, Gheorghe Băjenaru, Mirela Băcanu, Aurelia Alexe, Dana şi Alexandru Olteanu. Momentele muzicale au fost susţinute de Aurelia Alexe, Elena Matei, Mihaela Toma şi Simona Ostaş. Îmi face o mare plăcere să spun că Mihaela Toma şi Simona Ostaş, autoarele unei sensibile interpretări a tulburătoarei, vibrantei, splendidei ode pe care Grigore Vieru i-a consacrat-o lui Mihai Eminescu, iar Doina şi

Ion Aldea Teodorovici au transpus-o magistral pe note, au izbutit să impresioneze puternic asistenţa.

N-a lipsit de la această manifestare nici părintele Gabriel Radu Constantin, care a ales pentru noi, din creaţiile mai puţin cunoscute ale bardului de la Ipoteşti, o poezie închinată Maicii Domnului şi intitulată "Răsai asupra mea".

După încheierea programului artistic, doamnele din comisia de femei i-au îmbiat pe toţi participanţii cu băuturi răcoritoare, dulciuri şi cafea. Pentru excelenta organizare a unei activităţi deosebit de reuşite se cuvine să o felicităm din nou pe doamna Gabriela Martin, preşedinta filialei Argeş.

Pe 24 ianuarie 2018, de Ziua Unirii Principatelor Române, tot la clubul nostru, unde se află şi paraclisul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril", a avut loc, imediat după săvârşirea Liturghiei, o scurtă festivitate dedicată acestui eveniment istoric, în timpul căreia s-au intonat în cor mai multe cântece de inspiraţie patriotică, iar la final ne-am prins toţi într-o emoţionantă "Horă a Unirii".

Trebuie să menţionez că unele dintre doamne şi domnişoare au venit îmbrăcate în costume naţionale, afişând cu mândrie tradiţionala ie românească.Victor Jitea

BacăuPe 27 Decembrie 2017, a treia zi de

Crăciun, membrii Filialei Asociaţiei Nevăzătorilor din Bacău au participat la Sărbătoarea Pomului de Crăciun, la care copiii s-au întâlnit cu Moş Crăciun, l-au salutat şi au primit daruri din partea lui.

Cum la filiala Bacău Moşul a ajuns cu o întârziere de două zile, explicaţia acestei întârzieri a venit de la preşedinta Laura Damian, care a spus că "din cauza vremii, sania a avut probleme tehnice în drumul spre Laponia, aşa că echipajul s-a oprit la Bacău, iar problemele s-au remediat într-un service auto".

Serbarea s-a încheiat cu recitalul grupului vocal condus de domnul profesor Dumitru Chiuc, în cadrul căruia soliştii ne-au oferit colinde, o urătură şi o sorcovă, toate interpretate într-o manieră care a stârnit ropote de aplauze. Graţie mobilizării pe care a făcut-o

9

Litera noastră

doamna Elena Popa, sala filialei a fost din nou plină.

Noaptea dintre ani ne-a găsit tot împreună, de data aceasta la Oneşti, la Hanul Borzeşti, unde s-au adunat peste 100 de membri ai filialei noastre. Tot doamna Elena Popa s-a ocupat de organizarea evenimentului şi a făcut-o, ca de obicei, exemplar. Atmosfera a fost specifică trecerii dintre ani, cu muzică bună, dans, mâncăruri alese, toate contribuind la reuşita unei petreceri perfecte.

Sperăm ca şi în 2018 să putem petrece împreună momente la fel de plăcute şi să întâmpinăm anul 2019 tot între prieteni. Dorim "La mulţi ani!" tuturor membrilor ANR!

*Pe 8 februarie 2018, filiala Bacău a

găzduit o activitate dedicată copiilor nevăzători aflaţi în evidenţele asociaţiei. Iniţiativa acestei acţiuni i-a aparţinut lui Bogdan Basarab, referentul cultural demisionar. El s-a ocupat de mobilizare, a selectat muzica şi a conceput diplomele pentru micii bucătari, însă, din păcate, atmosfera creată în urma demisiei sale l-a împiedicat să participe la eveniment.

Comisia de femei s-a îngrijit de bunul mers al acestei întâlniri, iar activitatea în sine a fost coordonată de Daniela Burghelea, profesor la Şcoala Gimnazială Specială "Maria Montessori".

Am avut o prezenţă destul de numeroasă, 19 copii, veniţi din tot judeţul, cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani. Daniela Burghelea a numit activitatea "Salata de fructe", iar copiii au fost împărţiţi în cinci grupe, conduse de profesoară sau de membrele comisiei de femei, care au lucrat la cinci mese diferite. Manifestarea s-a deschis cu prezentarea copiilor, care s-a realizat prin intermediul unui cântecel.

M-a impresionat dezinvoltura micilor concurenţi, care, după primele prezentări dirijate de profesoară, s-au descurcat impecabil şi au ştiut să apeleze la formulele de politeţe potrivite.În ceea ce priveşte salata, copiii au făcut totul, de la spălarea, cojirea şi tăierea fructelor, până la combinarea ingredientelor şi, bineînţeles, la degustarea produsului finit.

După ce rodul muncii lor a fost apreciat şi de invitaţi, doamna Laura Damian, preşedinta filialei noastre, le-a oferit câte o diplomă intitulată "Micul Masterchef". De asemenea, copiii au primit câte un mic dar şi

câte o gustare înaintea desertului gătit chiar de ei. A fost prima activitate de acest gen desfăşurată la Filiala Bacău, iar eu sper că toată lumea este convinsă de faptul că astfel de experienţe le sunt de mare folos copiilor, îi ajută să se pregătească pentru viaţă şi ar trebui repetate cât mai des.

*Vineri, 9 martie 2018, 50 dintre

membrii Filialei ANR Bacău au avut privilegiul de a merge într-un pelerinaj la două frumoase lăcaşe de cult din judeţul Suceava. Este vorba despre mânăstirile "Sfântul Mina" şi "Boroaia". Din punct de vedere duhovnicesc, momentul de vârf al pelerinajului a fost prezenţa la slujba Sfântului Maslu, oficiată la mânăstirea "Boroaia".

Pelerinajul a fost organizat impecabil de doamna Elena Popa şi s-a desfăşurat la sugestia doamnei Ana Buca, membră a Comisiei de Femei.

Popasul la mânăstirea "Sfântul Mina", situată pe Dealul Bisericii, ne-a oferit prilejul de a cunoaşte un spaţiu deosebit, în care iubirea de oameni şi credinţa în Dumnezeu parcă se revarsă de pretutindeni, aducând pace în sufletele tuturor vizitatorilor. Această mânăstire, construită de o comunitate a Creştinilor Ortodocşi de rit vechi, este slujită de şapte călugări şi are hramul "Sfântul mare mucenic Mina, ocrotitorul păgubiţilor".

Se spune că într-una dintre duminicile anului 2014, în timp ce se aflau la slujbă, credincioşii au fost martorii unui miracol. Potrivit mărturiei călugărilor, turla mânăstirii a fost înconjurată de o aură, iar chipul Maicii Domnului s-a conturat pe cer. Atraşi de această minune, foarte mulţi pelerini vin la mânăstirea "Sfântul Mina" pentru reculegere şi rugăciune.

Următorul popas, cel de la mânăstirea "Boroaia", ne-a prilejuit o experienţă a cărei bogăţie spirituală nici nu poate fi redată prin cuvinte.

În biserică se află racla cu trupul neînsufleţit al părintelui Ilarie Argatu, ctitor al mânăstirii, duhovnic înţelept, despre care, în timpul vieţii, credincioşii afirmau că avea puterea de a exorciza. Construcţia edificiului a fost terminată de fiul său, Alexandru Argatu, care este stareţul mânăstirii şi care a împlinit 73 de ani chiar în ziua vizitei noastre.

Deşi slujba a durat peste patru ore, de la 22.00 la 02.15, noaptea albă, petrecută într-un asemenea loc sfânt, a fost privită de noi toţi

10

Litera noastră

ca un dar minunat, primit cu bucurie în postul Paştelui.(corespondenţe semnate de Luminiţa Târlungeanu)

BotoşaniO scenetă realmente reușită și cântece

patriotice, azi, 27 ianuarie, la ANR Botoşani, într-un inedit eveniment dedicat Unirii, pregătit de Carmen Simion și Laura Dănilă. Adolescenţii au primit recompense finaciare pentru evoluția lor din partea lui Tudorel Tupiluși, Valentin Bălan și Alexandru Surugiu.

La final, toți spectatorii, ce au participat în aceeaşi zi și la Cupa Unirii la șah și la table, au savurat clătite oferite de Laura Dănilă, la desertul oferit contribuind și Tudorel Tupiluși, Cezar Vieru și Valentin Bălan. Frumos!

*Pe data de 27 ianuarie, la Clubul ANR

Botoşani a fost organizată Cupa Unirii la şah şi table. Clasamentul la şah a fost următorul: Cezar Vieru - locul I, Tudorel Tupiluşi - locul al II-lea, Bunduc Neculai - locul al III-lea, Mitică Tiliban - menţiune.

La table, primul loc a fost ocupat de Alexandru Surugiu, urmat de Vasile Tupiluş, Paraschiva Seliman şi Ghiţă Aniculăese. Toţi câştigătorii au fost recompensaţi cu premii din partea ANR Botoşani.

Sâmbătă, 10 februarie, la Clubul ANR Botoşani a fost organizată o întrunire a Grupei pensionarilor din Cooperaţie, preşedinte Paraschiva Seliman. Şedinţa s-a ţinut în prezenţa domnului Alexandru Surugiu, preşedintele ANR Botoşani. După ce s-au citit

rapoartele pentru 2017, s-au făcut propuneri pentru anul în curs.

Tot cu acest prilej, s-a constituit, în premieră, o grupă de Tineret la Botoşani. Şef de grupă a fost ales Eusebiu Toma, iar locţiitorul său este Marius Chirilă. Adunarea de constituire a fost statutară, sâmbătă fiind prezenţi 10 tineri, cu vârste între 16 şi 35 de ani. Îi invităm pe toţi membrii noştri, care au vârsta potrivită şi cred că s-ar regăsi în activităţile iniţiate de tineri, să li se alăture. Să fie într-un ceas bun!corespondenţe semnate de Carmen Moraru

BucureştiCând Asociaţia Nevăzătorilor ne-a

chemat la o petrecere în cinstea sexului frumos, am fost printre cele aproximativ 80 de persoane care au răspuns la această invitaţie şi ţin să vă informez că nu am regretat.

Banchetul a avut loc pe data de 10 martie 2018, la restaurantul "Trattoria", iar gazdele ne-au întâmpinat cu multă amabilitate şi cu mâncăruri gustoase.

Aşa cum cere obiceiul, festivităţile au fost deschise de domnul Tudorel Tupiluşi, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Nevăzătorilor, care a salutat oaspeţii, a mulţumit echipei care s-a ocupat de pregătirea evenimentului şi ne-a făcut tradiţionalele urări de Ziua Femeii. Tot ca o dovadă de atenţie şi admiraţie, fiecare doamnă a primit un mic dar din partea organizatorilor.

Programul artistic a fost destul de variat şi aş îndrăzni să afirm că a satisfăcut majoritatea preferinţelor. Mai întâi am asistat la un amuzant număr de stand-up comedy, oferit de Teodora Nedelcu, Radu Bucălae şi Micutzu (Cosmin Nedelcu). Spectatorii au savurat din plin acest moment, au râs, au glumit cu actorii şi i-au răsplătit cu aplauze furtunoase. Au urmat interpreţii de muzică populară Valeria Arnăutu şi Ion Ioniţă. Amândoi s-au declarat încântaţi să participe la sărbătoarea nevăzătorilor şi au susţinut recitaluri foarte apreciate de public.

Însă premiul pentru cea mai romantică evoluţie li se cuvine tot unora dintre invitaţii nevăzători. Doamna Iunia Tănase, domnul Alexandru Gheorghe şi domnul Marius Hîrleţ s-au lăsat înduplecaţi de rugăminţile amicilor din asistenţă, au urcat pe scenă şi ne-au

11

Litera noastră

emoţionat pe toţi printr-un adorabil repertoriu nostalgic.

De asemenea, o contribuţie importantă la reuşita serii a avut Alexandru Voican, talentatul nostru prieten de la studioul ANR, care a ştiut să anime în permanenţă atmosfera şi să interpreteze cu profesionalism o inspirată selecţie de piese muzicale din cele mai diferite genuri.

Până spre miezul nopţii, am cântat, am dansat, am aplaudat, am făcut fotografii şi, înainte de orice, am stat de vorbă cu oameni dragi, pe care nu-i mai văzusem de ani buni.

Dincolo de toate deosebirile dintre noi, cred că nu trebuie să ratăm nicio posibilitate de a ne cunoaşte mai bine, de a ne apropia şi de a petrece împreună câteva ore plăcute. În ce mă priveşte, sper că iniţiativele de acest fel vor deveni o practică obişnuită şi că voi mai avea prilejul să vă povestesc despre ele.Izabella Dumitra

BuzăuÎn dimineaţa zilei de 4 decembrie

2017, membrii Filialei Judeţene Buzău a Asociaţiei Nevăzătorilor din România s-au reunit la sediul filialei pentru a marca "Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi".

Cei prezenţi au participat la două concursuri, unul de cultură generală şi altul, în premieră, intitulat "Cea mai delicioasă prăjitură", concurs destinat gospodinelor nevăzătoare din filiala noastră. S-au înscris la concurs patru doamne care şi-au demonstrat măiestria în arta preparării deserturilor. Prăjiturile au fost premiate după ce au fost degustate de toţi participanţii şi după ce juriul şi-a spus cuvântul.

Toate prăjiturile au fost foarte bune, gustoase şi aspectuoase, concurentele fiind răsplătite cu premii în bani. Aş vrea să menţionez că una dintre participante la concursul de gastronomie, aşa cum am spus, primul de acest gen, a fost doamna Ana Barbu, reprezentanta noastră la concursul "Imaginea ta contează", ediţia 2017, la care a obţinut un binemeritat loc doi pe ţară. O felicităm şi îi dorim noi succese!

Revenind la activitatea noastră, a fost o zi frumoasă şi plăcută pentru toţi participanţii la această acţiune în care îndeletnicirile culinare ale doamnelor noastre s-au împletit cu voia bună şi divertismentul, o

zi în care oamenii s-au simţit foarte bine împreună.Aurelia Glogojan

*Aşa cum se ştie, pe 24 ianuarie s-au

împlinit 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. Dorind să marcheze acest moment unic din istoria Românilor, nevăzătorii Filialei Judeţene Buzău, iubitori de cultură şi de cunoaştere, s-au întâlnit la sediul nostru pentru a sărbători atât "Mica Unire", cât şi împlinirea a 168 de ani de la naşterea inegalabilului poet naţional şi universal Mihai Eminescu.

Au fost prezentate materiale despre înfăptuirea Unirii Principatelor Române şi au avut loc dezbateri pe marginea lor. În opinia participanţilor la discuţii, domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deşi scurtă, 1859-1866, a fost perioada de început a României moderne. De ea se leagă recunoaşterea unirii pe plan internaţional, constituirea primului parlament al României, instalarea primului guvern unitar, adoptarea primei constituţii româneşti, dar şi reforme esenţiale cum ar fi: reforma electorală, reforma agrară, reforma învăţământului ori secularizarea averilor mânăstireşti.

În concluzie, primul pas către desăvârşirea statului naţional român, vis împlinit abia la 1 decembrie 1918, s-a făcut la 24 ianuarie 1859.

Şi aniversarea zilei de naştere a marelui Mihai Eminescu s-a bucurat de o largă participare. Lilica Ioniţă, Anica Barbu, Aurelia Glogojan, Jinga Stanca, membre active ale filialei noastre, ne-au reamintit câteva momente importante din viaţa lui Mihai Eminescu, au vorbit despre opera sa monumentală, au evocat statornica lui prietenie pentru Ion Creangă sau înflăcărata iubire pe care, în ciuda intens comentatelor infidelităţi reciproce, i-a păstrat-o până la moarte frumoasei Veronica Micle şi au recitat versuri din vasta creaţie a genialului poet. În ce mă priveşte, consider că astfel de întâlniri ne îmbogăţesc spiritual, ne aduc mai aproape unii de alţii, ne dăruiesc un plus de bunătate şi de înţelepciune.Aurelia Glogojan

ClujSediul filialei Cluj al Asociaţiei

Scriitorilor a găzduit în data de 7 martie anul

12

Litera noastră

curent o dublă lansare de carte. Ne-au fost prezentate volumele "Nu înţeleg ce mi se întâmplă" (versuri - Editura Charmides) şi "Scene, explorări, condeie - dialoguri salvate", ambele avându-l ca autor pe cunoscutul scriitor Radu Sergiu Ruba, o personalitate impetuoasă, dăruită cu o inepuizabilă energie.

Dezbaterile au fost moderate, cu distincţia şi căldura de totdeauna, de doamna Irina Petra, preşedinte usr Cluj. Mai întâi, poetul Ion Cristofor a conturat un expresiv portret al lui Radu Sergiu Ruba, un portret complex, închegat din rememorarea unor secvenţe din întâlnirea culturală a celor doi, din mirifica perioadă a liceului.

Poetul Ion Mureşan a analizat volumul de poeme, reliefându-i aria tematică, plurivalenţa discursului liric şi convergenţa unor elemente narative şi dramatice în poeme.Cu sobrietate, dar şi cu o bine temperată vibraţie, scriitorul Ion Podosu a prezentat volumul de "Dialoguri salvate", remarcând spontaneitatea, construcţia inteligentă şi ineditul acestor convorbiri, a căror lectură poate reprezenta o adevărată aventură spirituală.

În publicul destul de numeros, alături de profesorii şi elevii de la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere, s-au aflat şi câţiva scriitori de marcă din urbea noastră: Doina Cetea, Persida Rugu, Minerva Chira şi alţii.Ana Hompot

*Ziua Internaţională a Femeii a fost

celebrată la Cluj în data de 10 martie, la restaurantul Delaf, un local prietenos, cu un personal extrem de amabil. În cadrul toastului, preşedintele filialei Cluj, scriitorul Ion Podosu, a felicitat cu multă sensibilitate doamnele, elogiind sporul de frumuseţe pe care ele îl aduc în lume.

Titlul de "Doamna Anului" iniţiat cândva de filiala noastră, i-a fost conferit doamnei Mariana Pop, o membră activă a asociaţiei, o femeie plină de energie şi generozitate. Alături de urările tuturor, doamnele prezente au primit câte o floare şi au fost răsfăţate cu un prânz delicios, oferit de filială.

Dan Robert Filip şi-a dezvăluit încă o dată calităţile excepţionale de solist şi DJ. Ne-au încântat în aceeaşi măsură melodiile interpretate de Ionel Lădaru şi Ioana Lădaru,

aceasta din urmă reprezentând pentru unii dintre noi revelaţia zilei.

A fost organizată şi o tombolă, obiectele puse "la bătaie" fiind: un prăjitor de pâine, un expresor de cafea şi, marele premiu, un televizor, câştigat de domnul Daniel Jakab.

Salariaţii filialei şi familiile lor ne-au fost alături în calitate de prieteni plini de delicateţe şi solicitudine.Ana Hompot

ConstanţaActori ai Teatrului de Stat Constanţa

au participat, pe 1 februarie, la un eveniment inedit organizat de Centrul Cultural "Teodor T. Burada", dedicat Zilei Internaţionale a Cititului Împreună, în colaborare cu filiala judeţeană a Asociaţiei Nevăzătorilor din România.

Nevăzătorii au citit poezii şi, alături de actori, au interpretat o piesă de teatru, o comedie.

Actorul Teatrului de Stat Constanţa, Dan Cojocaru, este cel care colaborează frecvent cu Asociaţia Nevăzătorilor, contribuind chiar la înfiinţarea trupei de teatru "Tetis" a nevăzătorilor constănţeni. De altfel, în luna septembrie se va organiza la Constanţa primul Festival de teatru pentru persoanele cu deficienţe de vedere. Astăzi, de Ziua Internaţională a Cititului Împreună, s-au adunat din nou şi au citit împreună creaţii ale poeţilor Mihai Eminescu, Ion Minulescu, George Coşbuc, Adrian Păunescu.

Actorii Dan Cojocaru şi Ana Maria Ştefan şi membrii Trupei de Teatru "Tetis" a Asociaţiei Nevăzătorilor - Iulian Iova, Mariana Globaru, Adelina Lazu, Monica Lebu, Dumitru Ciobanu, Daniela Vrânceanu şi Nicolae Rusu - au citit apoi piesa de teatru "Comedia celui care şi-a luat de nevastă o femeie mută", scrisă de Anatole France, pe

13

Litera noastră

care o vor prezenta în faţa publicului în luna martie. S-a aplaudat îndelung, s-a râs copios şi, la bis, au interpretat, la mixt, o scenetă satirică.

Au citit împreună şi s-au simţit colegi, nevăzătorii folosindu-se de alfabetul braille. "În afară de faptul că suntem nevăzători sau parţial nevăzători, suntem nişte oameni întregi din toate punctele de vedere. Mi-aş dori mult să văd o piesă în care cei mai talentaţi dintre colegii mei nevăzători să joace împreună cu actorii Teatrului de Stat", a spus, la final, Iulian Iova, preşedintele filialei Constanţa a Asociaţiei Nevăzătorilor.(articol de Feri Predescu preluat de pe site-ul evz.ro)

DoljDupă Galaţi, Bacău, Baia Mare şi alte

oraşe din România, în luna decembrie a anului 2018 a venit rândul Craiovei să găzduiască expoziţia de prezentare a proiectului intitulat "Cerul în mâinile tale - Planetariu pentru nevăzători", expoziţie tactilă şi multisenzorială.

Timp de două săptămâni, proiectul s-a desfăşurat la muzeul "Oltenia" din Craiova, unde s-a bucurat de atenţia multor persoane cu deficienţe de vedere. Dar la ce se referă activităţile din cadrul proiectului?

În realitate, sunt nişte lecţii virtuale de astronomie, care presupun următorii paşi: mai întâi, nevăzătorul ia loc pe un scaun care se roteşte uşor spre dreapta, apoi pipăie cu degetele constelaţiile de pe două cupole.

În deschidere, au vorbit despre utilitatea proiectului mai mulţi reprezentanţi ai gazdelor, între care şi doamna Olivia Ciobanu, custodele muzeului "Oltenia", iar din partea beneficiarilor, subsemnatul, în calitate de vicepreşedinte al filialei Dolj a Asociaţiei Nevăzătorilor, a rostit câteva cuvinte de mulţumire. Am rămas plăcut impresionat de această inedită expoziţie, la care nevăzătorii din Craiova nici n-ar fi visat. Să-ţi imaginezi cele 29 de constelaţii, să ai cerul în mâinile tale, iată ceva incredibil şi, în alte vremuri, foarte greu de realizat.

La plecare, toţi am primit câte o broşură şi câte un CD cu explicaţiile folositoare, accesibile, competente, care ne-au ghidat în timp ce priveam constelaţiile de pe cele două cupole ale planetariului.Marin Sandu

*Pe data de 7 martie 2018, în sala

Clubului nevăzătorilor din Craiova, a avut loc o reuniune dedicată Zilei Internaţionale a Femeii.

Această sărbătoare s-a născut în Statele Unite ale Americii, la începutul secolului XX, iar în 1977, cu prilejul proclamării anului internaţional al femeii, ONU i-a consacrat existenţa.Noi ne-am adunat cu mare bucurie pentru a omagia sexul frumos, iar doamnele şi domnişoarele au fost încântate de acest demers cavaleresc.

Domnul Leontin Mladinescu, preşedintele filialei noastre, domnul Florin Jianu, referent cultural, ajutaţi de domnul George Deliu, au căutat sponsori, s-au ocupat de toate detaliile şi au izbutit să organizeze un eveniment deosebit.

În deschiderea întâlnirii, doamna Constanţa Popescu, reprezentanta filialei Dolj la adunarea generală a Comisiei de Femei, desfăşurată la Piatra Neamţ, în perioada 23-25 februarie, ne-a făcut un rezumat al subiectelor abordate acolo.

În continuarea programului, Diana Cazan, o promiţătoare interpretă de muzică uşoară, ne-a delectat cu superba piesă care i-a adus un premiu la concursul internaţional de la Cracovia. Această melodie se intitulează "Întrebări" şi s-a bucurat de aprecierile tuturor spectatorilor.

În jurul meselor încărcate de bunătăţi, s-au discutat probleme diverse, mulţi dintre cei prezenţi declarându-se mulţumiţi de activităţile realizate de filială noastră în anul 2017.

După masa festivă, toate doamnele au primit mici atenţii, mărţişoare, flori şi felicitări.

Am plecat spre case fericiţi că am putut să fim împreună în dimineaţa însorită de primăvară şi convinşi că viitoarele acţiuni pe care le va iniţia Asociaţia Nevăzătorilor vor atrage un număr din ce în ce mai mare de participanţi.Marin Sandu

GalaţiSâmbătă, 9 decembrie 2017, au

răspuns la invitaţia Filialei Galaţi 25 de prieteni brăileni. Cu acest prilej am organizat împreună concursuri de şah şi de table, am

14

Litera noastră

dansat şi am socializat. La concursul de şah s-au înregistrat următoarele rezultate: locul I - Vlad Dumitrel din Galaţi, locul II - Ion Cămară, de asemenea din Galaţi, iar pe locul III s-a clasat brăileanul Daniel Suciu.

La concursul de table primul loc a fost ocupat de Cătălin Dogaru, locul II i-a revenit lui Gheorghe Gutman, iar locul III, lui Andrei Valentin.

*Data naşterii poetului naţional al

românilor, prozatorul, dramaturgul, ziaristul şi gânditorul Mihai Eminescu (1850-1889), este atât Ziua Culturii Naţionale, cât şi o zi de reflecţie asupra culturii române, asupra esenţei românismului din sufletul oricăruia dintre noi. Cu această ocazie, nevăzătorii din filiala Galaţi s-au adunat la sediul nostru, unde s-a organizat un concurs cu tema "Viaţa, poezia şi activitatea lui Mihai Eminescu". Prestaţiile concurenţilor au fost răsplătite cu premii, apoi toţi participanţii au cântat melodii pe versurile poetului, iar la final s-a socializat la o cafea şi un pahar de vin.

*Vineri, 16 februarie, la Centrul de zi

pentru persoane cu dizabilităţi vizuale din cadrul Asociaţiei s-a desfăşurat Cupa "16 Februarie", concurs de şah şi table.

Câştigătorul la şah a fost Vlad Dumitrel, care a fost desemnat pentru faza naţională, iar la table s-a afirmat o tânără speranţă, Andrei Lenuţa Lenuş, care a câştigat tot ce se putea. Felicitări câştigătorilor!

*Pe data de 6 martie 2018, la Centrul de

Zi pentru Persoane cu Dizabilităţi Vizuale din cadrul Asociaţiei, numeroşi nevăzători au luat parte la Taina Sfântului Maslu, au primit aghiasmă, s-au spovedit şi s-au împărtăşit. Lucrările sfinte au fost săvârşite de către preoţii Bisericii Sfânta Filofteia, care le-au împărtăşit credincioşilor harul nevăzut al tămăduirii sau uşurării suferinţelor trupeşti, întărirea sufletească şi iertarea păcatelor.

*

15

Litera noastră

Coafate, fardate, îmbrăcate în toalete elegante, foarte potrivite pentru o asemenea ocazie specială, doamnele noastre au lăsat treburile casei şi au sărbătorit cu mare fast Ziua Internaţională a Femeii.

Evenimentul a avut loc pe data de 8 martie şi a fost găzduit de restaurantul "Royal".

Încă de la început, atmosfera a fost incendiară, toată lumea a dansat şi s-a simţit excelent. Petrecerea a fost condimentată cu cele mai savuroase preparate culinare, iar meniul s-a ridicat la înălţimea tuturor aşteptărilor.(Corespondenţe preluate de pe pagina oficială de facebook a ANR filiala Galaţi)

NeamţZiua de 27 decembrie 2017,

sărbătoarea Sfântului Ştefan, a fost una specială pentru nevăzătorii nemţeni.

Un număr de 106 membri şi însoţitori ai acestora s-au adunat la restaurantul hotelului Ceahlău din Piatra Neamţ pentru a se bucura de petrecerea de sfârşit de an organizată de angajaţii filialei Neamţ a ANR. Meniul a fost unul tradiţional românesc, asezonat cu ţuică şi vin.

Tortul a fost deliciul serii. Formaţia filialei Neamţ a cântat şi încântat pe toată lumea. Artiştii nemţeni Vasilică Silea şi Ionuţ Flueraşu i-au ridicat pe toţi cei prezenţi la dans până s-au "crăpat podelele".Gelu Gherasim(preşedinte)

*În perioada 23-25 februarie 2018,

filiala judeţeană Neamţ a ANR a fost gazda Adunării Generale a Comisiilor de Femei. Participantele au fost cazate la Grand Hotel Ceahlău. După încheierea şedinţei, doamnele au luat parte la o plimbare cu telegondola, care a traversat oraşul Piatra Neamţ, ajungând pe muntele Cozla.

Seara, cu prilejul cinei festive, Laura Dănilă, preşedinta Comisiei, ne-a invitat la un program artistic susţinut de mai multe doamne frumoase şi talentate, îmbrăcate în costume populare, care au interpretat cântece din regiunea lor sau au descris portul specific pentru fiecare zonă geografică.

Formaţia filialei a acompaniat solistele şi a încântat asistenţa cu propriul recital.Toată lumea a fost mulţumită şi gazdele au fost felicitate călduros.Gelu Gherasim (preşedinte)

PrahovaAsociaţia Nevăzătorilor, Filiala

Prahova, a susţinut, în data de 17 noiembrie 2017, o activitate cu profunde semnificaţii spirituale. Această întâlnire de suflet, organizată în parteneriat cu Biserica "Sfântul Nectarie", Biserica "Sfântul Vasile", a beneficiat de prezenţa unor oaspeţi de seamă din partea Patriarhiei Române, fiind realizată la iniţiativa Părintelui Ciprian şi a domnului preşedinte Carol Cîrtiţă.

Deoarece acţiunea noastră a coincis cu începerea Postului Naşterii Domnului, cincizeci de nevăzători, membri ai asociaţiei, au fost invitaţi să ia parte la o slujbă religioasă. La eveniment au mai participat şi colegii de suferinţă de la Asociaţia Surzilor.

Dorind să păstreze o tradiţie cu implicaţii social umanitare, domnul Borcan, patronul restaurantului "Regina zorilor", a ţinut să invite toţi participanţii la o masă în cinstea acestei sărbători.

*

16

Litera noastră

Vineri, 8 decembrie 2017, în cadrul Centrului de Zi al ANR Prahova, am desfăşurat, în colaborare cu Biserica "Sfântul Nectarie Taumaturgul", păstorită de Părintele Ciprian, un concurs pe teme religioase, prilejuit de apropierea Sfintelor sărbători.

Nu a existat niciun material bibliografic şi întrebările au fost exclusiv de cultură generală. Am avut opt concurenţi, iar premiile au fost oferite de către Biserica "Sfântul Nectarie Taumaturgul".

*Moş Crăciun a plecat din Laponia şi a

început călătoria în jurul lumii, pentru a împărţi daruri tuturor copiilor. Simpaticul bătrânel, cu sania lui trasa de reni magici, a ajuns, în cele din urmă, şi la filiala Prahova a Asociaţiei Nevăzătorilor. Festivitatea Pomului de Crăciun, pentru cei 39 de copii nevăzători aflaţi în evidenţa noastră, s-a desfăşurat pe data de 20 decembrie 2017, în cadrul Centrului de Zi al ANR Prahova.

Evident că sosirea lui Moş Crăciun nu ar fi fost posibilă fără sprijinul unor sponsori generoşi, cărora se cuvine să le mulţumim pentru dovezile de omenie din fiecare an. În primul rând, îi mulţumim doamnei Cornelia Oprea, o inimoasă prietenă în vârstă de 70 de ani, mereu dornică să fie alături de copiii cu deficienţe de vedere şi să-i ajute cu tot ce poate.

De asemenea, mulţumim Bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Ploieşti şi Bisericii "Sfântul Nectarie Taumaturgul". Gabriela Cristina Neagu

Satu MarePreocuparea constantă pentru sport a

conducerii şi membrilor filialei Satu Mare s-a concretizat, în anul 2017, în implicarea în mai multe acţiuni sportive destinate nevăzătorilor, despre care ne face o deosebită plăcere să-i informăm pe cititorii revistei "Litera noastră".În perioada 22-24 septembrie 2017 la Cluj-Napoca s-a desfăşurat turneul I al campionatului naţional de goalball, ediţia 2017. Cele cinci echipe aliniate la startul competiţiei au fost: Argeş, Bacău, Cluj, LSDV Lamont, Satu Mare.

Conform aşteptărilor, echipa de seniori a Clujului a făcut instrucţie cu restul formaţiilor participante, încheind toate meciurile disputate înainte de limită. Clasamentul la finalul etapei a fost următorul: - Cluj 12 puncte golaveraj +40;- LSDV Lamont 9 puncte golaveraj 0;- Argeş 6 puncte golaveraj -13;- Bacău 1 punct golaveraj -21; - Satu Mare 1 punct golaveraj -26.

17

Litera noastră

O altă competiţie la care s-a înscris şi filiala Satu Mare a fost turneul internaţional de popice "Cupa Maris", desfăşurat în perioada 28-30 septembrie 2017 la Târgu Mureş. Au participat 8 echipe din Bacău, Maramureş, Mureş, Sibiu, Satu Mare şi o echipă din Germania. După efectuarea celor 120 lansări/jucător, clasamentul final (pe echipe) a avut următoarea configuraţie:- Mureş 2648 p.d.;- S.C. Chemie Wolfen 2635 p.d.;- Sibiu 2564 p.d.

Dintre performanţele reprezentanţilor filialei Satu Mare, menţionăm rezultatele obţinute la individual feminin, de către Codrea Angelica, ocupanta locului II (cat. B3) şi Samu Paraschiva locul III (cat. B2). Premierea câştigătorilor a avut loc la sala de popice, fiind oficiată şi cu ajutorul fostului preşedinte al filialei organizatoare, domnul Mihail Moraru.

De asemenea, filialei noastre i-a revenit sarcina de a organiza etapele II şi III ale campionatului naţional de goalball ediţia 2017. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 10-13 noiembrie, cazarea şi masa fiind asigurate la hotel - restaurant Dana II. Cum era de aşteptat şi conform calculelor hârtiei, echipa filialei Cluj a câştigat şi în acest an titlul "împiedicându-se, doar în al doilea turneu, de echipa de juniori a LSDV-ului, echipă care a obţinut la final locul doi şi titlul de vicecampioană naţională. Medalia de bronz a fost cucerită de filiala Argeş, după un parcurs sinuos, datorat şi faptului că cel mai bun jucător al echipei a jucat ambele turnee accidentat.

Titlul de golgheter al acestei ediţii i-a revenit lui Nicolae Burulea (LSDV Lamont), care a marcat 55 de goluri, fiind urmat de Viorel Micu şi Bogdan Cristea, ambii de la filiala Cluj, cu 51, respectiv 38 de goluri înscrise.

Echipa campioană a avut următoarea componenţă: Mihai Căbuz, Bogdan Cristea, Viorel Micu, Ioan Pleş, Nicolae Şişiu şi a fost antrenată de Dan Ştefănescu.

În cadrul activităţilor culturale, filiala Satu Mare a fost implicată în etapele concursului "Pe meridianele lumii", dar la concursul "Imaginea ta contează", nu am avut doamne care să ne reprezinte.

Pentru etapele zonale, filiala noastră a fost arondată la Braşov, concurentul nostru, Timar Ştefan, clasându-se, în urma barajului cu reprezentantul filialei Prahova, pe locul IV,

poziţie care i-a dat dreptul să meargă la etapa naţională.

Cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare, filiala noastră a organizat, în perioada 27-29 octombrie 2017 în localitatea Valea Măriei, un festival de Muzică şi Poezie, la care au fost invitate filialele prietene: Arad, Maramureş şi Mureş. A fost o zi în care cei mai dotaţi din punct de vedere artistic şi-au etalat cunoştinţele şi aptitudinile culturale.

A fost un spectacol frumos, cu prestaţii foarte valoroase, iar aici se cuvine amintit momentul artistic susţinut de Eliza Lazăr, reprezentanta în vârstă de numai 10 ani a filialei Maramureş, o voce superbă şi un real talent interpretativ. Avem convingerea că ascensiunea ei nu se va lăsa aşteptată, iar asociaţia noastră se va putea mândrii şi totodată bucura de realizările ei.Attila Veres

SuceavaCa în fiecare an de Ziua Internaţională

a Femeii, filiala ANR din cetatea de scaun a Sucevei a organizat o reuniune festivă în timpul căreia, pe lângă bucuria de a dărui sau de a primi flori, mărţişoare şi urări de bine, am avut plăcerea să ascultăm câteva materiale foarte interesante despre semnificaţiile acestei sărbători.

Programul întâlnirii noastre a continuat cu o activitate deosebit de palpitantă, în care doritorii au putut să-şi testeze cultura generală şi viteza de reacţie. A fost un concurs cu întrebări tip grilă, axate pe cele mai variate domenii, iar concurenţii şi-au folosit din plin cunoştinţele despre literatură, muzică, invenţii, inventatori, au luptat pentru glorie şi s-au distrat copios.

După stabilirea clasamentului, organizatorii ne-au invitat la o mică petrecere, astfel că am beneficiat de o altă ocazie de a socializa şi de a ne simţi minunat împreună.Şi pentru a contribui la reuşita unei acţiuni perfecte, exact în ziua de 8 martie, autorităţile locale ne-au oferit două semafoare acustice, montate chiar în apropierea sediului asociaţiei.

Gânduri bune şi o primăvară frumoasă tuturor!Alina Asăvoaie

Vrancea18

Litera noastră

Pe 20 decembrie, în jurul bradului împodobit şi-au dat întâlnire mulţi membri ai filialei Vrancea, care, în spiritul sărbătorilor de iarnă, au ascultat un program de colinde, pregătit cu drag de grupul Nostalgic, alcătuit din Mariana Mănăilă, Liliana Stoica, Dorina Ilie, Romica Pogan şi Dorina Nanu. În acest an, colindătorilor obişnuiţi li s-au alăturat Alexandra Vlasie şi Ştefan Lăcătuş.

Cu toţii am fost gazde primitoare pentru elevele Liceului de Arte "Ghe' Tătărăscu" din Focşani, care au încântat audienţa prin glasurile lor suave.Mulţumim Carrefour Focşani!(preluare de pe pagina oficială de facebook a ANR Vrancea)

*Pe 15 ianuarie 2018, Asociaţia

Nevăzătorilor din România filiala Vrancea a prezentat "Eternul Eminescu", un program de muzică şi poezie, în care versurile poetului naţional, omagiat anual de noi toţi, au încântat din nou întreaga asistenţă. Evenimentul, găzduit de Căminul pentru Persoane Vârstnice din Focşani, a fost prilejuit de Ziua Culturii Naţionale şi a marcat împlinirea a 168 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu.

Pe 25 ianuarie 2018, am sărbătorit, într-o festivitate de suflet, Unirea Principatelor Române. Ne-au fost alături câţiva oameni inimoşi de la Biblioteca Judeţeană Vrancea şi un grup de elevi ai Şcolii "Alexandru Vlahuţă" din Focşani, coordonaţi de doamna profesoară Liliana Stan. S-a evocat Unirea de la 1859, prin interpretarea celebrei scenete despre Moş Ion Roată şi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, apoi elevii oaspeţi şi talentaţii prieteni din grupul Nostalgic ne-au oferit un buchet de cântece şi poezii dedicate Unirii.

De asemenea, toţi participanţii au primit cu bucurie felicitările trimise de copiii din Ardeal, cărora le mulţumim încă o dată pentru emoţie, gânduri bune şi urările adresate nouă la 159 de ani de la Mica Unire.

Pe 27 ianuarie 2018, am organizat, la restaurantul "Romeo" din Focşani, "Retrorevelionul", o petrecere destinată membrilor filialei noastre, la care au participat 40 de persoane. Responsabil cu momentele artistice diversificate a fost domnul Romică Pogan, iar domnul Nistor Zamfirel a susţinut un recital de muzică populară.Dorina Nanu

Interviul ediţiei

Radu Sergiu Ruba - scriitorul, destin şi opţiune - de Petruţ Pârvescu(apărut în Revista Hyperion, Botoşani, ianuarie 2018)

«…Idealistul din mine crede în literatura română bazându-se pe revirimentul formidabil al romanului, pe modalităţile foarte diverse de a-l concepe, pe memorialistica de mare valoare, pe persistenţa poeziei şi pe curajul deocamdată incipient de a valorifica tot ce ne iese în cale ca experienţă pentru poveste. Fiindcă să nu uităm teza splendid ilustrată într-o carte de către acelaşi Màrquez: merită "A trăi pentru a-ţi povesti viaţa". »

19

Litera noastră

Petruţ Pârvescu: Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră?Radu Sergiu Ruba: Dacă ar fi să mă refer la destin, nu aş putea încheia tema nici în trei zile, fiindcă lipsa vederii i-a săpat vieţii mele o albie mult diferită de cele obişnuite.

M-am născut cu o deficienţă vizuală, dar cu un standard perceptiv destul de bun, aşa încât am putut urma prima clasă şi încă ceva dintr-a doua în învăţământul obişnuit. Dar vederea mi-a scăzut şi părinţii, bine sfătuiţi de medicii oftalmologi din Cluj, m-au înscris la şcoala pentru nevăzători din acest oraş pentru ca, utilizând alfabetul braille, citind aşadar cu degetele, să nu mai fiu nevoit să-mi supun ochii la eforturi evitabile. Pierzându-mi definitiv vederea la 11 ani, îţi dai seama că, faţă de marea majoritate a celor de aceeaşi vârstă, viaţa mea a luat-o pe un traseu inedit. Limitându-ne la domeniul cărţii, al cititului şi scrisului, e de spus că am citit în braille atâta cât aveam la îndemână în biblioteca şcolii, adică foarte puţin, mi s-a citit de asemenea de către alţii, cei din familie sau profesorii din şcoala clujeană unde lectura făcută elevilor era obligatorie, în fişa postului dascălilor locali, dacă nu a tuturor din această ţară. Dar ştiu cu siguranţă că şi în celelalte şcoli pentru nevăzători din România, toate unităţi cu internat, în acele vremuri, li se citea masiv elevilor, după un anumit program. Pe la nouă ani, i-am citit şi eu o carte unui coleg mai mare complet nevăzător, şi anume, "Roman năzdrăvan" de Nicolae Filimon. El îşi aminteşte şi astăzi cum îi descriam calul înaripat de pe coperta cărţii şi cum îi plimbam mâna pe deasupra ca să-i arăt unde se găsesc aripile, unde botul şi unde coada calului. Apropo de destin: trăiam cea mai mare parte din an într-un internat şcolar, ceea ce dădea o notă total diferită existenţei mele de zi cu zi

faţă de cea a congenerilor tipici, adică teferi, valizi, cum le spunem noi cu un termen uzual astăzi. A fost însă soluţia optimă. Viaţa în colectiv, departe de părinţi, te ajută să te formezi, să te descurci, să capeţi personalitate. Acasă, presupunând că aş fi urmat ca nevăzător o şcoală obişnuită din oraşul de domiciliu, părinţii m-ar fi cocoloşit inevitabil, nelăsându-mă să merg zilnic singur la şcoală şi să mă întorc tot singur. Acum, nu garantez că ar fi fost tocmai aşa, fiindcă mama s-a dovedit a fi extrem de cutezătoare şi de permisivă înaintea tuturor provocărilor şi şanselor. Dar eu apreciez acum că independenţa mea actuală s-a construit în acel internat din Calea Dorobanţilor nr. 31 din Cluj. Cu opţiunea pentru literatură e complicat în cazul meu, tocmai din cauzele expuse mai sus, cea majoră fiind radicala schimbare a relaţiilor mele cu mediul din jur la 11 ani. Până pe la nouă ani, când ochii îmi permiteau s-o fac, desenam foarte frumos, cei care mi-au văzut desenele păstrate o vreme de mama, spun că desenam miraculos. Din păcate, cartoanele cu pictopoemele mele s-au pierdut odată cu mutarea alor mei din Satu Mare în Cluj în 1990. Acesta este talentul mai răspândit în familia lărgită. Sora mea, mică pictoriţă talentată, s-a orientat către arhitectură. Pictează şi astăzi, pentru ea şi pentru cei apropiaţi. Am de asemenea doi veri, frate şi soră, foarte înzestraţi în materie, ea a şi urmat de fapt o carieră în sfera design-ului. La mine, cred că înclinaţia asta s-a convertit în sensibilitate mai întâi faţă de plastica literară întâlnită, apoi în plăcerea de a produce imagini din cuvinte şi sintaxe. Dovada acestui proces de transfer sunt caietele cu extrase din literatură. Încă din şcoala primară, îmi transcriam în braille, de pe unde apucam, numai pasajele cu descrieri seducătoare de natură. Nu-l aveam la îndemână în braille pe Brătescu-Voineşti, pe Hogaş sau pe Sadoveanu peregrin prin păduri şi printre ape, ci pe el doar ca autor al unor romane istorice, dar extrăgeam din manualul de gramatică pasajele selectate din aceşti autori daţi pe mâna analiştilor morfosintactici. Îmi alcătuisem astfel de caiete transcrise în braille, repet, numai cu imagini despre natură. Îmi şi lipsea, trăisem în mijlocul ei, îi regretam dispariţia directă şi îi reînviam mereu profilul în memorie, o reverberaţie de neşters. Cu poezia era altfel. Îmi plăcea, dar nu mă topeam după niciuna din cele citite din Coşbuc, Eminescu, Alecsandri, Şt. O. Iosif,

20

Litera noastră

Păun-Pincio şi ce mai aveam la dispoziţie. Până într-o zi când mi-a surâs norocul. Aveam 12 ani, iar colegul meu George Nicolescu avea 16. Ne găseam, în sala de muzică, la nu mai ştiu ce fel de eveniment cultural şcolar mai nonconformist, fiindcă George a recitat din Minulescu - "Romanţa Cheii", "Trec vagabonzii" şi "Romanţa celei care pleacă". A avut un rol şi talentul de recitator al lui George, şi vocea lui de tenor unic în muzica uşoară de mai târziu, o voce cum numai Julio Iglesias mai are, blândă, învăluitoare, de o serenitate frumos curgătoare. O fi fost şi vocea aceasta care m-a cucerit, dar în mod cert gata m-au dat imaginile mării: "Pe-albastrul răzvrătit al altei mări", suna unul din versuri. Nu mai citisem şi nu mai auzisem aşa ceva. "Poezia e o altă limbă", după cum spune Roland Barthes, nu mai ascultasem această limbă, nimeni nu mi-o vorbise. Ţin minte că m-am ridicat de la loc, am înaintat paralel cu rândul de scaune şi m-am dus în faţă la George cerându-i poeziile. Eram şi atunci mărunţel, dar totodată şi foarte slab, un pui de internat, acolo, vai de capul meu, bun însă la carte şi cam ciudat. George a râs, nu le avea scrise la el, am aflat mai târziu că, după ce le memorase, aruncase hârtiile. Ei bine, serbarea aceea sau ce o fi fost, se supunea şi ea unei discipline, nu era la îndemână puştilor leşinaţi după poezii cu marea, s-a strigat la mine, am fost trimis la loc. Ceva m-a speriat, m-a destabilizat rău. Nu pot să spun că am leşinat, dar m-a cuprins o slăbiciune teribilă şi m-am lăsat pe vine. Mă agăţasem de mâna lui George ca să nu cad. Au sărit repede educatorii, m-au luat şi m-au întins pe capacul pianului. Mărturie că nu leşinasem sunt notele muzicale, nu ştiu care, dar pe care le-am auzit odată întins pe pian, tulburate în cutia lor şi auzite doar de mine, fiindcă nu se mişcaseră clapele, ci doar corzile undeva, în adânc. M-au costat mult acele momente de slăbiciune deoarece mi s-a pus urgent porecla de "Leşinatu" şi a ieşit pe chestia asta un alt fel de poezie decât cea cu marine fascinante: "Leşinatu pe pian/ vrea să cânte în castan!" N-am prea înţeles legătura, dar iaca, amicii mă suiseră deja în vârful copacului. Poemele lui Minulescu mi-au produs multe necazuri: m-am dus la profesorul care organizase evenimentul, Petru Mereuţă (1934-1995) pe care mă bucur că am putut să-l includ în "Constelaţia Homer, Antologia scriitorilor nevăzători din România". I-am cerut textele, dar m-a luat cu

blândeţe şi cam de sus. Eram prea mic, după părerea dumnealui, pentru acele versuri. Sunt sigur că în curând i-a părut rău pentru refuz. Cu jenă şi cu doruri nemărturisite, a mai trecut un an până când am dat, tot prin intermediul lui Mereuţă, de Macedonski. Mi-a împrumutat o carte şi i-am rugat pe colegii care aveau un restant vizual rezonabil să-mi citească, cu ochelarii lor groşi, din Rondeluri. Nu înţeleg de ce mă frapase eufonia cuvântului rondel. Iar acolo am dat de "Rondelurile rozelor". Când am văzut eu atâta pictură, atâta revărsare de verde, roz, galben, violet, de argintiu, de roşu şi de auriu, reflexe de oglinzi şi ceruri învăpăiate de asfinţituri unice, când am văzut insula Lewki sub lună, noaptea translucidă de mai, deşertul şi topazele turnurilor de la Mekka arzând în "Noaptea de decemvrie", m-am lăsat infestat de acea poezie atât de vizuală şi nu mi-a trecut până în ziua de azi. Era acolo natura văzută de mine până cu câţiva ani mai înainte, dar în idealitatea ei. Căci totul a pornit, cred, de la dragostea mea de natură şi de desen, de la o genă a reprezentării cromatice a lumii. Curios e că, deşi colectasem citate cu imagini din proză în caietele mele, am citit insistent de atunci poezie, cu precădere poezie. Petru Mereuţă ne-a mai făcut un cadou. S-a înţeles, cred, din ceea ce am spus mai în amonte, că şi el era nevăzător. Conştient de carenţa teribilă de cărţi de literatură în braille, s-a dus într-o vară acasă la părinţi, în "Lunca Banului", pe Prut, în judeţul Vaslui şi, după dictarea tatălui său, a transpus în braille, la maşina de scris de profil, o antologie din poezia lui Blaga, alta de Ion Barbu, de Bacovia, de Rabindranath Tagore, Serghei Esenin, Zaharia Stancu şi părţi din Arghezi. A venit cu mai multe valize de cărţi la Cluj (în braille, Blaga, de exemplu, avea cinci volume) şi proful le-a pus la dispoziţia elevilor. Circulau între noi, le împrumutam unii de la alţii, le citeam şi le răsciteam. Astfel mi-am făcut eu cultura poetică alături de foarte puţini autori citiţi până pe la vreo 17 ani, dar cu hotărârea de a citi toată poezia lumii. Faţă de ceea ce scriu unii despre precocitatea lor în materie de lectură, mi-e şi ruşine să fac această mărturie, dar uite că Dumnezeu a rânduit să-i vină şi ei vremea. Contaminaţi de exemplul lui Petru Mereuţă, ne-am apucat să transcriem şi noi. Eu, bunăoară, i-am transcris în braille pe Rilke, Trakl, Edgar Allan Poe, Mallarmé, Cezar Baltag, Gheorghios Seferis. Alţii i-au transcris pe Vasile Voiculescu, Mircea

21

Litera noastră

Dinescu, iar Ion Podosu, poet şi istoric literar astăzi, l-a tras în braille pe Ion Vinea şi întreaga "Panoramă a poeziei universale contemporane" a lui A. E. Baconski. Sălile noastre de clasă, cantina şi dormitoarele se găseau în aceeaşi clădire, la etaje diferite. După micul dejun, intram la orele de curs, apoi, după masa de prânz şi după o pauză binevenită, intram la orele de meditaţie, practic, de pregătire pentru a doua zi. Terminam repede cu pregătirea ca educatorul, în timpul câştigat, să ne citească. Uneori citeam noi, dar cu urechile, grupaţi în jurul unui magnetofon cehoslovac greu şi butucănos, Tesla B3 ce derula o bandă cu lectura vocală a unei crainice, înregistrări realizate la Bucureşti în studioul Asociaţiei Nevăzătorilor şi difuzate în întreaga ţară. Aveam o oră liberă după cină, iar apoi, hai sus, la ultimul etaj, la culcare. O clasă nu avea mai mult de 12-16 elevi. De fapt, standardul mondial în materie de învăţământ special sau specializat unde munca individuală cu învăţăcelul e extrem de importantă şi tot timpul necesară, este de 8-12 elevi într-o clasă. Astăzi regula se respectă strict şi în România. Ne deplasam, deci, de la o sală de clasă la alta pe acelaşi culoar de la etajul al doilea, duceam şi aduceam de la unii la alţii cărţile cu poezia transcrisă de proful de română ori de noi.

Am avut noroc şi cu proza. În clasa a VIII-a, ca educator (era vorba de profesorul care se ocupa de noi după-amiaza până seara), l-am avut pe profesorul de educaţie fizică Boghos Jangosian, un om cu o poveste aparte. Era născut în 1914 în centrul Turciei anatoliene, la Kayseri, vechea Cezareea întemeiată de Tiberius Caesar. Tatăl său a fost ucis de turci în masacrele din 1915. Şeful clanului familial a devenit un frate al tatălui. Acest unchi şi-a salvat neamul de la deportare în pustiurile Mesopotamiei şi i-a adus, după primul război, pe toţi armenii lui în România, nu în altă parte, fiindcă din România mergea spre Turcia cea mai multă marfă alimentară, în primul rând vite. Unchiul s-a stabilit până la urmă la Cluj şi a deschis o mică fabrică de covoare persane. I-a crescut pe toţi copiii şi nepoţii lui. De fapt, Boghos îi spunea tată. Şi acest domn extraordinar sub toate aspectele, Boghos Jangosian, după ce ne-a citit "Aurul negru" şi "Apostol" de Cezar Petrescu, l-a abordat, atunci, la cei 14 ani ai noştri, pe Cehov. Am simţit, că la Macedonski, cum mă străbate electricitatea puternică a autenticităţii

imaginilor şi trăirilor. Era altceva decât în proza citită până atunci. A avut acest profesor inspiraţia de a ne citi mai multe nuvele, printre care "Şampania", povestea unui şef de haltă feroviară în stepa infinită a Rusiei, trăitor în cantonul său împreună cu o nevastă cu care se ceartă în ajunul anului nou. Pleacă de acasă şi pe unde să o ia? Singurul drum cu putinţă era de-a lungul căii ferate, prin ger, sub luna de gheaţă a stepei, cu gânduri negre despre plictisul vieţii în asemenea deşert. Dar trece un tren... Şeful de gară aproape inexistentă se întoarce acasă şi constată că trenul tocmai o adusese pe o mătuşă a soţiei parcă. Tânăra mătuşa venise plină de sticle de şampanie şi de un râs contagios care muta din loc icoanele de pe pereţi. Noaptea de Anul Nou capătă strălucire, iar viaţa bărbatului de asemenea, după ce fuge cu mătuşa, lăsând, vorba lui Ion Creangă din altă povestire, şi gară, şi cucoană, şi cale ferată, şi lună, şi stepă... Experienţa cu Cehov nu a continuat foarte mult pentru că celorlalţi colegi nu le spunea mare lucru. Mie însă, separat de ceilalţi, Boghos mi-a mai citit câteva nuvele între care "Portretul unui necunoscut". Deşi mă adânceam pe zi ce trecea în poezie, am atârnat continuu de acest licăr cehovian de autenticitate exprimabilă doar în proză. L-am căutat bineînţeles şi l-am regăsit mai târziu pe Anton Pavlovici. Întrebat de Marius Chivu într-un interviu la un post de radio, în pielea cărui scriitor aş vrea să fiu, am declarat fără echivoc că mi-aş fi dorit să fiu ca Cehov, nu numai pentru opera literară, ci şi pentru cea socială. A făcut enorm pentru sănătatea semenilor lucrând ca doctor fără de arginţi. Nu lua bani de la săraci, deschisese în Crimeea clinici şi spitale, veneau la el pacienţi de la Moscova, Nijnii Novgorod, Kiev, Chişinău şi din Kazan. A fost un om exemplar, un înger, nici de moarte nu s-a temut şi uite că a sfârşit la 44 de ani, ce să mai vorbim!...

Revenind la experienţa mea literară dintru început, vreau să-ţi povestesc cât de interesante erau lecturile colective nocturne. Nu le efectuam direct noi, liceenii, ci magnetofonul. Nu aveam prize în dormitoare, dar, din fericire, sala noastră de clasă se găsea exact sub dormitorul tot al nostru. Am cumpărat nu ştiu câte prelungitoare, l-am cărat pe Tesla B3 în dormitor, l-am ataşat la un prelungitor, iar pe acela l-am coborât pe geam. Un alt băiat l-a preluat pe pervazul de la etajul 2 şi l-a înfipt în priză. Cu lumina, normal, stinsă, ascultam cu toţii, zece adolescenţi

22

Litera noastră

trăsniţi şi visători, o voce feminină care făcea să scânteieze suplimentar asupra noastră "Strălucirea şi suferinţele curtezanelor". P.P.: Istoria literaturii consemnează, uneori arbitrar, momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

R.S.R.: Aşadar, dădusem de Macedonski. Nu se putea ca sub impulsul lui să nu scriu. Sub impulsul, dar nu sub influenţa stilistică, fiindcă prima mea încercare poetică era de-a dreptul eminesciană. Avea stele, avea lac, stânci, epitetul funebru care rima cu celebru. Mi se pare că avea şi o blondă, dar nu ştiu dacă ea plutea pe lac vie sau moartă. Nu ţin minte titlul poemului, dar ştiu data la care l-am definitivat, fiindcă am notat-o în josul textului: 31 ianuarie 1968. Împlineam în acea zi treisprezece ani, trei luni, trei săptămâni şi trei zile. Calculul este exact, l-am mai făcut o dată, l-am şi preluat în romanul "O vară ce nu mai apune", apropo de ziua de naştere a surorii mele, 31 ianuarie, numai că acolo e vorba de doar trei ani plus ceilalţi submultipli menţionaţi, reprezentând diferenţa de vârstă de mare precizie dintre noi. Curând însă mi-am

modificat stilul, am devenit mai puţin romantic, fără să mă-ndepărtez prea mult de modele. Pot să spun că am debutat în 1970, era în primăvară. În toamna precedentă, trimisesem nişte poezii la un concurs al elevilor clujeni şi hop, am câştigat şi eu dreptul de a publica în "Licăriri" o plachetă cu cei care promiteam. Se pare că numai eu am mai rămas pe frontul literelor dintre toţi licăritorii şi licăritoarele. În anul următor, am ocupat locul doi pe ţară la un concurs de creaţie literară al elevilor, tot cu poezie. Locul întâi îi revenise lui Vasile Poienaru. Am auzit că se mai ocupă de proiecte literare, dar s-a pierdut ca poet. Poate că acele versuri mi-au apărut pe undeva, dar nu am nicio idee unde fiindcă nu mi-a fost trimisă nicio publicaţie. După care nu mai ştiu pe unde am publicat. Cu siguranţă, dar eu nu am pus niciodată mâna pe acel număr de revistă, mi-a apărut în "Amfiteatru" un poem intitulat "Albastru". Eram încă licean. Dar între primăvara şi toamna lui 1970 s-a produs vârtejul: sub influenţa lui Ion Barbu, scriam cu rimă, dar sunetul îmi era contemporan, bătea în actualitate, imaginile frapau şi prin convocarea unor termeni din biologie. Am ajuns în octombrie acel an la Cenaclul "Lucian Blaga" al elevilor din Cluj. Aveam cu mine trei poeme dactilografiate pe care nu voiam să le citesc. Să fac precizarea că pe atunci, în şcolile pentru orbi, dactilografia era disciplină obligatorie pentru ca omul fără vedere să poată comunica în scris cu cel obişnuit. Exista acolo şi o sală de dactilografie cu maşini din cele mai diverse, tapam deja de la 13 ani şi mi le bătusem singur. La cenaclu, lângă mine, în stânga mea, îngerul păzitor l-a adus pe un băiat cu o voce mai înaltă şi cam ofensivă, mi s-apărut mie. "Ia dă, dom'le, încoace, ce ai acolo?" "Păi, să vedeţi... eu." "Ce să vedeţi? Să vezi, aicea suntem cu toţii colegi, ba chiar şi prieteni! Ia ascultaţi aici!" Pusese mâna pe hârtii şi citea din ele cu un simţ teatral admirabil. A produs un şoc. Mi l-a transmis şi mie, muream de ruşine, ardeam ca uleiul într-un ceaun de gogoşi numite la mine în sat "fancuri", de la americanul Vancuver. S-a legat atunci o prietenie din cele providenţiale pentru mine. Poetul Ion Cristofor, cu doi ani mai mare, venea la mine la internat cu cărţi de poezie, ne aşezam pe băncile de sub nucii din fundul curţii şi-mi citea. Nu mai transcriam în braille totul, nu mai aveam timp. Mi-a citit Nichita Stănescu, apariţia "Stării poeziei", antologie

23

Litera noastră

din opera lui, a fost un eveniment formidabil! Apoi Rimbaud, Baudelaire, Andrei Vosnesenski, Alexandr Blok, Robert Goffin, Emile Verhaeren, Walt Whitman, Gottfried Benn şi doi autori care m-au înnebunit: St. John Perse şi mai ales Dylan Thomas. Să fie clar: pe Rilke, Trakl şi Cezar Baltag tot el mi-i băgase în cap. Pe aceşti autori îi discutam şi-i răsanalizam cu profesorul meu, providenţial şi el, Valentin Tăutu (1938-2012). Avea o cultură uriaşă şi mai ales capacitatea de a pune lentila filosofiei în faţa oricărui fenomen. Nevăzător şi el, om de mare curaj, este unul din semnatarii "Scrisorii de opoziţie la regimul comunist" a lui Paul Goma din 1977. Ne preda latina şi literatura română în liceu şi urma în acelaşi timp filosofia. Lucrarea sa de licenţă, având ca obiect cunoaşterea epistemologică, a fost respinsă însă pe motiv de non-marxism. A susţinut-o, validată fiindu-i, abia în 1991. După liceu, a urmat aberanta mea despărţire de Cluj din cauza unei puternice lovituri a destinului pe care n-o mai evoc aici. Am intrat la facultate la Bucureşti, la franceză-engleză. Am dat de oameni care scriau, de Cornel Dănăilă, de exemplu, un coleg de la spaniolă, apoi de Mihai Oprea de la română cu care împărtăşeam şi pasiunea turbată pentru hard rock, dar şi pentru bardul Leonard Cohen. El m-a prezentat profesorului Mircea Martin căruia i-am adus nişte poeme pe care le-a apreciat mult. Fără să-mi dau seama, dumnealui a fost personalitatea care m-a călăuzit imperceptibil la acea oră, dar mai cu seamă mai târziu.P.P.: Care a fost drumul până la prima carte?R.S.R.: Scriam avangardist atunci, prin 1975-'76. Dar în 1977 am fost victima unui şoc: l-am cunoscut pe Cezar Mititelu, filosoful vagabond care se aciua prin căminele studenţeşti. L-am găzduit şi noi, eu şi colegii de cameră. Din altă cameră, din corpul C al căminului 6 martie, a fost arestat în mai '77. Va trebui ca într-o zi să se scrie povestea sa şi a angajamentului său existenţial, a tezei de viaţă şi a viziunii sale, toate absolut ieşite din comun. A fost singurul om cu adevărat liber pe care l-am întâlnit sau de care i-am auzit pe alţii vorbind. L-au arestat pentru că nu era încadrat în muncă, acuzat fiind de aceea de parazitism. Se pare că nu puteau să-l ridice pentru că purta discuţii libere cu studenţii şi socratiza prin Bucureşti cu oricine apela la el. Era slab ca o smicea, într-adevăr, nu muncea fiindcă aprecia că societatea e burgheză şi, deci, munca la stat

sau la oricine altcineva, îl aserveşte pe om. Mânca la cantinele studenţeşti la bandă, asemenea lui Cioran la Paris. Securistul care l-a anchetat a pus mâna pe el cercetându-l muşchi cu muşchi, dacă o fi găsit ceva, după care i-a zis: "De ce nu te angajezi, dom'le, uite câtă forţă de muncă zace aici!", "Bine, a răspuns Cezar, dar pentru muncă, omul nu are nevoie de forţă, ci de talent, iar eu sunt lipsit de aşa ceva…" Nu am găsit decât o singură evocare a sa în "Securitatea, Cezarul şi sfoara de câlţi" a lui Elie Wiesel, cartea prietenului Nicolae Iuga de la Universitatea din Baia Mare. Sub impactul maieutic teribil al lui Cezărică, după cum i se spunea şi ironic, şi admirativ, m-am apucat de filosofie sprijinit de Nicu Iuga şi m-am lăsat de poezie. Când am reluat-o, nu puteam scrie decât clasicizant. Mi-a trebuit mult să-mi revin. În primăvara lui 1977, câştigasem, împreună cu Traian T. Coşovei, amândoi premiul doi, premiul întâi nu se acordase, la Concursul Ienăchiţă Văcărescu al Facultăţii de Litere. Premiul nu l-am mai luat nici eu, nici Traian, fiindcă ne-a pocnit pe toţi cutremurul din 4 martie. Târziu am ajuns la Cenaclul de Luni unde am avut o lectură de debut acceptată, dar nu apreciată în mod deosebit şi două lecturi entuziasmante. Acolo m-am trezit din nou, iar la Universitas mi-am găsit calea. Pentru mine, cu întârzierile acestea în formare, Universitas, alături de voi, băieţi şi fete cu 10-14 ani mai tineri, am dat din nou de mine însumi şi tot în apropierea lui Mircea Martin. Aşadar, dumnealui e călăuza. Volumul de debut de la Cartea Românească, "Spontaneitatea înţeleasă" din 1983, prezintă însă, după cât stătuse la fezandat, poeme mai vechi, unele trecute prin Cenaclul de Luni, altele nu. "Iluzia continuă", volumul meu din 1988, e integral un produs Universitas şi acela mă reprezintă cu adevărat.P.P.: Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc. v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?R.S.R.: La această întrebare am răspuns într-un fel în rândurile de mai sus. Am vorbit de Petru Mereuţă, de Ion Cristofor, Boghos Jangosian şi Valentin Tăutu de la Cluj, de Cezar Mititelu, de Mircea Martin şi, inevitabil, amintesc de Nicolae Manolescu la Bucureşti. Dar adaug că o influenţă deosebit de stimulatoare a venit din direcţia profesorului de literatură comparată Cornel Mihai Ionescu. Ne era în primul rând prieten, i se spunea

24

Litera noastră

C.M.I. sau, şi mai familiar, Cemeilă, iar el se alinta comprimându-şi numele în Cormion. Şi-a deschis volumul de eseuri Palimpseste cu următorul motto: "- Călătoriţi prin Levant, magistre? - Din gând în gând, dilectissime (Din dialogurile sofistului Cormion cu un alumn)". Îl regret nespus de mult, mă doare teribil că a plecat dintre noi fără să pot realiza cu dânsul un proiect pe care ni-l propusesem amândoi, şi anume o carte de discuţii libere despre cultură, despre literatură, despre omul zilelor noastre în comparaţie cu cel al Scolasticii, al Renaşterii şi al Luminilor. Mi-a trezit acest inefabil Cormion gustul pentru poezia medievală, pentru sonetele lui Michelangelo, ale lui Shakespeare, pentru Gongora şi Quevedo, pentru Miguel de Unamuno.P.P.: Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?R.S.R.: Nu se mai ştie unde se află puterea, căci o resimţim din toate direcţiile. Există "puteri fără chip", după cum afirmă just curajosul om politic Viktor Orban care o fi având el anume păcate, dar la capitolul demnitate a ţării şi a poporului său în faţa imperialismului ipocrit al altora, dă lecţii. Atacul cel mai dur şi mai perfid având ca ţintă demnitatea umană îl constituie aşa-zisa corectitudine politică. Adică o prelungire a comunismului. Alexandr Zinoviev, cel mai lucid politolog sau filosof al politicului, în opinia mea, un dialectician fără egal, a spus limpede: "Comunismul e veşnic pentru că are o stabilitate de cimitir. A rezistat unor asalturi teribile precum atacul Germaniei naziste asupra Uniunii Sovietice". Dar de ce nu pot oamenii fără comunism, fără corectitudine politică? Deoarece, o spune tot Zinoviev, "Oamenii şi-au dorit dintotdeauna o societate în care să se poată comporta unii faţă de alţii ca lupii sau ca şobolanii. Dar omenirea a avut în acelaşi timp puterea de a ridica în calea unei asemenea tendinţe, baraje solide precum religia, arta, proprietatea. La un moment dat şi într-un anumit loc, linia de apărare a civilizaţiei s-a rupt!" Se înţelege că asta s-a întâmplat acum o sută de ani, în octombrie 1917, când moartea a pătruns în cetate. Iar cetatea comunistă era condusă, spune acelaşi filosof, nu de o nomenclatură, nu de birocraţie, nu de oligarhie, ci de şobolanocraţie. Astăzi

Political Correctness îi ajută în primul rând pe cei puternici şi pe cei fără scrupule. Cei tari în bugete îşi propun o ţintă, inventează ceva care să dea de înţeles că obstacolul ce le-ar sta în cale ar fi de natură discriminatorie la adresa nu ştiu cărei minorităţi şi trebuie eliminat, iar cei fără scrupule, la nevoie, îţi inventează o forţă agitatorică, zeci de organizaţii nonguvernamentale adverse, totul se pupă perfect cu mass-media şi ai o propagandă devastatoare în favoarea câinilor vagabonzi, cu toate că ei au mâncat oameni, iar tu care refuzi să te laşi mâncat, eşti un prezumtiv nazist şi, dacă eşti gata să faci săpun din maidanezi, înseamnă că vrei să faci şi din grăsimea anumitor oameni. De adevăr nu mai este nevoie. Îl vezi pe cel din faţa ta că e negru, ea de asemenea e negresă, îţi place fata, vrei s-o complimentezi că-i şade bine aşa, ca abanosul, poate doar ca ciocolata, dar ea, după ce se culcă cu tine, te poate da în judecată şi chiar o face, că de ce ai iubit-o ca neagră şi nu ca femelă generică. Tu degeaba îţi iei avocat şi susţii că-ţi plac brunele, că iaca, în acelaşi timp, blondele manifestă în faţa tribunalului că le-ai discriminat, că moarte discriminatorului, după care pleacă şi se tăvălesc tot cu africani. Corectitudinea politică este criminală în sine prin omiterea, evitarea sau răstălmăcirea adevărului. De fapt, tot Zinoviev, uite că nu ne trebuie altă autoritate cugetătoare, scria că în comunism, "realitatea demonstrează în fiecare clipă că nu e nevoie de ea". Azi, în zonele supuse propagandei ideologice corecte politic este exact la fel. Iar în România puterea politică nu are nicio energie, niciun curaj în faţa nebunilor sau a scandalagiilor. Tocmai am postat pe Facebook un articol despre Drepturile nebunilor în România... Dreptul de a-i ucide pe alţii pe stradă, că nu intervine nicio măsură legală pentru a stopa fenomenul. Sunt sute de cazuri din '89 încoace. Am dat exemple numai din august şi septembrie 2017. Oribil! Observ cu oroare că în societatea noastră actuală, libertatea e anesteziată moral şi intelectual. Nu pot să înţeleg cum de se reacţionează, uneori suspect, la anumite decizii politice minore şi nu la jafuri de proporţii ca devastarea pădurilor, mizeria de pe străzi, nedreptăţile justiţiei şi ale administraţiei. Dacă în Franţa sau în Grecia cineva ar fi chemat la parchet un cetăţean care i-a oferit unui medic un borcan cu miere, oraşul respectiv ar fi fost invadat de demonstranţi. La noi, la Piteşti, prin 2014, una sau două femei în vârstă s-au sinucis

25

Litera noastră

din cauza asta. S-au omorât de frică odată convocate la parchet şi acuzate de dare de mită, borcanul de miere vasăzică, fiindcă există o spaimă teribilă a omului obişnuit în faţa oricărei autorităţi. Învăţământul e făcut praf, dar ştiţi ce ai dracului sunt şi câtă putere au inspectorii şcolari? Nu înţeleg: de ce avem nevoie de inspectorate şcolare, ce fac ele în realitate? Aud ceva sau mi se pare?... Conchid că oricine are îndrăzneală, lipsă de bun simţ, suficientă energie ticăloasă poate să facă orice că nu i se întâmplă nimic! Asta dacă nu are ghinionul ca ieşind de la vreo cârciumă, să dea de un psihopat cu cuţitul în mână. Aici îndrăzneţul e psihopatul, a făcut ce a vrut, era liber! Cu ideologiile e la fel, pot să debiteze orice. Nu pot să pricep de ce nu creşte din rândurile scriitorimii o mişcare de apărare a lui Radu Gyr, a lui Vintilă Horia şi Mircea Eliade a căror operă şi personalitate sunt subminate, mânjite, ocultate din pricina unor opţiuni politice din tinereţe. Radu Gyr a ajuns să fie cvasi-reinterzis în libertate pentru că a scris o poezie libertară în plin stalinism care i-a atras condamnarea la moarte din partea celor care au suprimat libertatea. Opţiunile politice din interbelic ale acelor oameni de cultură sunt de analizat de către specialişti în materie. Vintilă Horia a realizat interviuri cu cele mai strălucite minţi şi caractere ale lumii, iar la noi, nişte nulităţi zgomotoase îşi permit să-i marginalizeze opera, confirmând osânda tribunalelor comuniste din 1946. Laureat al premiilor Goncourt şi Dante Alighieri, Vintilă Horia a alcătuit o carte extraordinară: "Călătorie la centrele Pământului, o anchetă asupra stării actuale a gândirii, a artelor şi ştiinţelor". I-a provoca la mărturii pe Gabriel Marcel, Edmund Husserl, Arnold Toynbee, Federico Fellini, Marshall McLuhan, Werner Heisenberg, Ernst Junger, iar în România nişte echivalenţi în cultură ai grăjdarilor de la C.A.P.-ul copilăriei mele încearcă să-l marginalizeze. De ce trebuie să cenzurăm studierea fenomenului legionar? E ceva acolo care trebuie ascuns? Din care interese? Mă aştept ca intelectualii să nu admită asemenea acte de cenzură şi nici să nu permită derapajul în ideologizare. Suntem sau nu liberi? Ne comportăm laş, ca şi cum n-am fi.

Dar poate că întrebarea ta vizează implicarea intelectualului în politica actuală. De multe ori se spune că politica noastră este mizerabilă, e murdară. După cum se comportă şi politicienii, şi analiştii de la televizor, mereu

aceiaşi, cu urlete şi ameninţări, e un iarmaroc al prostiei, prostului gust şi al mitocăniei. Dar de ce n-au reuşit intelectualii să facă front sau de ce nu pot acum să-l organizeze? S-ar impune la rândul lor cu siguranţă ca voce de alt soi decât cele de felul gurii satului cu care convieţuim de când ne ştim. E adevărat că finanţatorii televiziunilor nu au nevoie de viziune şi nici de adevăr. S-a lunecat pe nesimţite până aici. Ar fi nevoie de un miliardar care să investească în mass-media, să mizeze pe valorile reale şi să le susţină, de un patriot autentic. Să pariem pe dispariţia chefului marelui public de a se uita la cancanuri? Nu cred că e bine, fiindcă această apucătură este eternă, poporului îi plac execuţiile. Iar politica românească şi spectacolul justiţiei se produc conform acestei însetate dorinţe de bâlci sângeros. De ce s-a extins atât de mult mahalaua, ca nicăieri, şi n-am ştiut s-o oprim la timp? Iar toată isprava asta e făcută de forţe fără chip, politicienii noştri vizibili nici nu mai au importanţă. Ciudat este că împotriva lor, a politicienilor, se protestează chiar şi atunci când fac evident câte un lucru bun. Există o deficienţă majoră, şi e numai vina intelectualilor, o carenţă în punctul de comunicare cu masele, cu poporul. De ce nu s-a produs această conexiune şi ulterior solidaritate? Ei bine, acest clivaj este intolerabil. Omul obişnuit, dar nu inconştient, poporul are nevoie de un discurs care să apese pe valorile înţelese de el, pe cele tradiţionale care îl fac să se simtă în siguranţă. Timp în care intelectualul nostru, mai ales vedeta, liderul de opinie, preferă discursul sincronizant, speech-ul up-to-date din care ăl de jos nu pricepe nimic. Dar vedeta intelighenţiei şi-a făcut show-ul, poate pleca.

Eu am optat pentru un alt soi de civism. Fireşte că am visat şi eu să schimb lumea, dar încasând-o de câteva ori şi aflându-mă şi-n preajma împărţirii deciziilor în niscai domenii, mi-am dat seama că singura şansă e să mă limitez la domeniul minimal cu care mă simt solidar şi să trag cât pot acolo. Aşa că m-am lansat în a face câte ceva pentru deficienţii de vedere şi pentru alte categorii de dizabilitate în secundar. Unele tentative mi-au reuşit, altele…P.P.: Literatura - la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?R.S.R.: Visez să văd literatura română contemporană solidarizându-se, deci om cu

26

Litera noastră

om, pană cu pană, pentru a promova traduceri şi a le impune din literatura noastră. Cum e posibil ca un Ismail Kadare să fie cunoscut în toată lumea, iar noi să nu avem aproape pe nimeni în situaţie similară? L-am citit pe Kadare, nu e cu nimic mai puternic decât Marin Preda, Dumitru Radu Popescu sau Max Blecher. E clar însă că decât Gib Mihăiescu şi Liviu Rebreanu e mult mai slab, iar Cărtărescu, cel din nuvele, e şi el mai bun. Nu am înţeles, Kadare s-a impus încă din vremea lui Enver Hoxha, ceea ce înseamnă că regimul comunist albanez, cel mai dur din Europa, i-a înţeles valoarea şi l-a susţinut. Eu am o problemă pe care am discutat-o pe larg cândva cu profesorul Romul Munteanu: factorul de comunicabilitate al romanului românesc şi de asemenea energia comunicaţională a promovării. În timpul unei vizite a preşedintelui Iliescu în Columbia, prin 1995-'96, delegaţia a ajuns la G.G. Màrquez. Laureatul premiului Nobel le-a cerut românilor - consilierul pentru cultură era scriitorul Virgil Tănase prezent în delegaţie - le-a cerut să-i pună la dispoziţie cinci romane româneşti traduse în engleză sau spaniolă, iar el le va impune. Unde sunt acele romane? Garantez că Màrquez le-ar fi făcut să circule.

E limpede că deficienţa e la caracter. De ce s-a dormit în faţa acestei oferte?

Idealistul din mine însă crede în literatura română, bazându-se pe revirimentul formidabil al romanului, pe modalităţile foarte diverse de a-l concepe, pe memorialistica de mare valoare, pe persistenţa poeziei şi pe curajul deocamdată incipient de a valorifica tot ce ne iese în cale ca experienţă pentru poveste. Fiindcă să nu uităm teza splendid ilustrată într-o carte de către acelaşi Màrquez: merită "A trăi pentru a-ţi povesti viaţa".P.P.: Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit "program" al scriitorului? La ce lucraţi în prezent? Pe când o nouă carte?R.S.R.: Creaţia îşi alege timpul său fără să întrebe de multe ori. La mine e şi aşa, şi aşa. Acum, când scriu aceste rânduri, e iminentă apariţia volumului de poeme "Nu înţeleg ce mi se-ntâmplă", a volumului de interviuri "Scene, explorări, condeie", care sunt sigur că la data publicării dialogului nostru vor fi deja pe piaţă, dar, în plus, lucrez la romanul "Normalitatea, normalitatea!" pe care sper să-l închei până la sfârşitul lui 2017 sau în cursul primelor trei luni din 2018. De cum va fi încheiat, mă voi apuca de un altul al cărui plan îl am deja prin cap.(Tisa - 3 octombrie 2017)

Constela ia Homerț

Poeme de Radu Sergiu Ruba(Din volumul "Nu înţeleg ce mi se-ntâmplă", Ed. Charmides, Bistriţa, 2017)

Acela

Uite-l acolo!Am dat în el cu pietre

l-am împroşcat cu bălegar

27

Litera noastră

dar tot nu l-am clintit din loc.

Îl văd uneori aşaca acum

pe la apusul soarelui.

Oi fi chiar eu!O fi adâncul acela stors din mine

când nu mă mai pot înduraiar el simte şi iese

ca să mă apuce de guler la saltul în golşi să mă tragă înapoi pe ţărm.

Numai el poate ficum şade vânăt înaintea amurgului

trăsnind a hrubă umedăşi scriind ca prostul o cartepe care n-o citesc decât eu

ajungând convins că eu am scris-ounde vine vorba de ceva ce a fost

care odată săpat în cuvintenici nu poate fi altfel

şi unde el ştie că eu n-am habarcă o carte-i ca o lespede de marmorăaşteptând oricând să ne strivească.

Călăuza

Am cârmuit o vreme nişte oamenii-am călăuzit.

Mă recunoşteau şi ei ca atareDând uşor din cap la trecerea mea

Dar nescoţând o vorbă.

Căci capetele lor purtau urme vechiAtavisme grele

AmintiriDin vremea semilunei

A înjumătăţirii soareluiA altor împărţiri şi ne-nmulţiri.

Îi îndemnam să nu facă altcevaDecât binele

Iar ei îl făceauDând bunăoară de pomană

Vedeniilor înserăriiUna-n dosul fiecărei case

VineţieCât cadavrul statului la pândă.

Am mai şi tras de eii-am şi împins

să-i scot din deznădejdesă-i ţin treji.

28

Litera noastră

Dar aţipeau la locCăci numai visul

Bălmăjeau ei şi tot în visE în stare să se culce peste rană.

I-am tot călăuzitIar ei s-au lăsat duşi

Până pe la primul salcâmCăci dincolo de acela

Întunericul din eiAdânc cât somnuls-a făcut cuvânt

S-a ridicat în două picioareŞi m-a străpuns cu aşteptarea.

Foşnetul hârtiilor

M-au ascultat. M-au transcris.M-au memorat.

Glasul mi l-au sigilatÎn nişte blocuri de gheaţă.

Mi l-au arătat.E ca un fluture în chihlimbar

Parcă ar bate din aripi.

M-au ascultatstafie să par de cuvinte

Doar de cuvinte.Mi le-au săpat pe nişte discuri nerotitoare

în stare a mă ridica în aerdar nu la cer.

Discurile de altădată se roteau.Aveau o gaură la mijloc

Şi se uitau cu toată gaura la tineIar în jurul ochiului aceluia

Se învârteau ca-n jurul soarelui.

M-au ascultat din naosurile lor secrete.De la distanţe mari

Au pus urechile pe mineZi şi noapte

Ca să nu le scape nimic.

Simţeau că foşnesc indescifrabil.Foşneam o sumă mare de bani

Fata nu scotea un suspin.Îi lua iar banii dispăreau în adânc.

Sălbăticia frumuseţii eiLăsa în jur numai abisuri.

Iar naosul urla la mine:Că ce-am urmărit prin asta

29

Litera noastră

Că e un cod la mijlocSă le dezvălui cifrul până mâine

În caz contrar...

A fost o coală de hârtieUn poem

A foşnit îndelungEa l-a citit

Apoi l-a înghiţit într-o clipită.

Au pus urechea pe mineŞi-au culcat timpanele şi peste ea.

Zbierau mereu că ei ştiu totulAu oameni

Au unde invizibile şi au corpusculide ce nu mărturisesc de bună voie?...

Îi ascultaseră şi ei toţi iubiţiivoiau să mi-i dea pe o listă

s-o strâng cu uşasă nu mai foşnească cu alţii.

Erau în stare sub torturăSă-mi smulgă poemul înghiţit demult

Să smulgă şi-nghiţiturile eiDe floare carnivoră

Cu versuri picurându-i pe buzeSingurele boabe de sânge

Pe care nu le devoră.

O altă lectură

Vine după toate semnele sfârşitul.Vine câtă vreme ne obligăSă-l citim pe unul mărunt

Şi orb care scrie doar ce aude.

Şi ce să pricepi tu de la ăstaCare scrie ce a fost înainte în cap şi la alţii

Iar acum mocnesc şi la elFleacuri nevăzute

Vorbe atârnatePe care le înşiră numărându-le pe degete:

Apă, vis, varză, cer,Boală, fum, câini, mamă, tată

Şi ce mai are el pe acasă.

Poate oricine trecând pe acoloSă-l întărâte cu oriceCu fumul de ţigară

30

Litera noastră

Cu cântece şi cu miresmeCu funigei pe la nas.

El scrie.Şade înaintea lumii

Mângâie bucăţele din eaCrezând că a pus mâna pe comoară.

Şi-ţi trânteşte în faţă femei ce nici nu existăDar lângă care ai vrea să rămâi

Ca să le sugi toate culorile.

Au ochi albaştriCe coboară doi câte doi

Ca nişte viermi de mătase pe tineŞi nu ştiu ce-ţi fac amândoi până la urmă

Că mătase ajungi şi tuFoşnitoare

În toate palele de vânt.

Şi acoperiNumai orbul ştie ce acoperi

Că el umblă pe sub mătasea aiaCu degetele cu care l-a citit pe Don Quijote

De nu-ţi mai vine să faci nimicDecât să taci şi să asculţi.

Urmele cerului

Trec cu degetele prin elîndelung| iar când mi le retrag

în loc să se holbeze vânăt la mineprin spărturile rămase

răzbat stelele.

Ăsta trebuie să fie cerultresare reptila din creierul meuşi hotărăşte să nu mai moară.

Că şi cerul atâta cât existăse ţine după tine

oricât de încet te-ai târî peste pietrete însoţeşte răbdător şi te acoperă

să nu ţi se vadă bătăile inimii.

Iar cu toţi norii ăia de susba cumulus

ba cirusnici nu se văd.

Că nu ştie nimeni cine ardeîn focul din dosu-nvineţirii lui

şi nu-ndrăzneşte nimeni să scoată o vorbădin cei ce au scăpat de acolo

31

Litera noastră

că sunt şi din ăştia printre noi.

Îi recunoşti nu după mersnu

ci după scrisunul ameţitor

dând să te soarbă-n muţenia saca orice albie secată.

Pe ei nu-i vezidoar îi resimţi prin preajmă

nici scrisul nu li se vede de la începutcum ţârâie a ploaie săracă

prin prafscurs din rătăcirile lor

prin nisipuridispărut pe dată în pământ.

De o viaţă de om e nevoiesă-l exhumezisă-l descifrezi

şi să-i recunoşti albiţi cum suntpe toţi

doar după orbitele goale.

Rezultatele Concursului de creaţie literară "Carmen Sylva"de Mihai Dima

Una dintre acţiunile culturale de tradiţie pe care le organizează anual Asociaţia Nevăzătorilor din România este Concursul de creaţie literară "Carmen Sylva", destinat scriitorilor amatori deficienţi de vedere.

Acesta a cuprins, la ediţia din 2017, patru secţiuni: poezie, proză, reportaj de presă/interviu şi portret al femeii nevăzătoare (secţiune creată cu titlu experimental, la propunerea Comisiei naţionale a femeilor).

32

Litera noastră

Juriul, condus de conf. univ. dr. Ileana Stănculescu, a acordat următoarele premii:

Poezie (10 participanţi)- premiul I (200 lei) - Liliana Bădărău (filiala Iaşi);- premiul al II-lea (150 lei) - Niculina Geaucă (Olt);- premiul al III-lea (100 lei) - Valentin Bălan (Botoşani);- menţiuni (50 lei) - Maria PANĂ (Prahova) şi Cătălin-Marian Constantin (Bucureşti).

Proză (6 participanţi)- premiul I (200 lei) - Marin Sandu (Dolj);- premiul al II-lea (150 lei) - Livia Tiron (Vaslui);- premiul al III-lea (100 lei) - Modest Amariei (Bucureşti).

Reportaj de presă/interviu (5 participanţi)

- premiul I (200 lei) - Constantin Surugiu (Botoşani);- premiul al II-lea (150 lei) - Eugen Cezar Vieru (Botoşani).

Portret al femeii nevăzătoare(8 participanţi)- premiul I (200 lei) - Mihai Babei (Botoşani);- premiul al II-lea (150 lei) - Liliana Bădărău (Iaşi);- premiul al III-lea (100 lei) - Modest Amariei (Bucureşti);- menţiune (50 lei) - Carmen Bernadeta Anghel (Piatra Neamţ).

Mulţumim tuturor pentru participare şi ne bucurăm că, spre deosebire de anii anteriori, am reuşit să desfăşurăm din nou acest concurs care ilustrează în mod pregnant potenţialul deficienţilor de vedere în arta cuvântului.

Poeziide Liliana Bădărău(premiul I la Concursul de creaţie literară "Carmen Sylva" - secţiunea poezie)

Accent

Accentul sângerează lângă verbCăutător prin versuri alintate

Se scapără lumini între pahareŞi nasc idei măreţe concepute

Între sclipiri de argintŞi limpedea ciocnire de cristaluri.

Vorbe se sorb..., se scurg din vinul roşu,Şi pe sub pletele luminii slabe

Printre fântâni de basme,Mătasea vinului dezleagă raze,

Şoapte languroase de sărutPe-ncheietura mâinii;

Ca mir pe cicatricea glaciarăCurg vorbe dulci în şoaptele minunii

Sechestru pe tristeţiŞi cheia fericirilor tăcute

Ce-alungă ceasuri rele, ancestrale.

Furtună

Lumina joacă de spaima minuniiTăiată-n umbre de sunete nebune

Fantasme se încheagă din vuietul de aramă

33

Litera noastră

Clopotul bolţii - neagră arătare -Cheamă la cea din urmă rugăŞi câmpul lin şi guri de hăuri

Spaima tânguie noaptea -Boltită arătare

Străpunge zarea aprinsă.Lumina încă joacă printre umbre

Ce-n zbateri se adună pesteCopaci care se-aprind -

Făclii minuneCe luminează boltaÎn vuietul furtunii.

Corabia cu vise

Corabia cu vise s-a rătăcit în largŞi gânduri negre nasc din valuri sparte

Trezite, zbuciumate, amintiriAle coşmarurilor crunte;

De hulă... numai Dumnezeu poate iertaŞi şterge temerile zăriiCe mor pe raze calme

Între orizont de valuri verziŞi cer albastru

Se nasc noi valuri albeNoi speranţe.

O carte ca un şarpe cu două capete- interviu realizat de Radu Sergiu Ruba cu

Estera şi Valentin Bălan -

Radu Sergiu Ruba: Stau de vorbă astăzi cu Estera şi Valentin Bălan, poeţi talentaţi din Botoşani, autori ai unor versuri publicate în "Constelaţia Homer", care în decembrie 2017 au scos şi un volum împreună. Dragă Valentin Bălan, o să te rog să ne descrii puţin această carte şi să adaugi toate detaliile care sunt necesare bibliografiei sale.Valentin Bălan: Cartea a fost numită de către editori "Şarpe cu două capete", pentru că, în realitate, este alcătuită din două cărţi distincte, inserate în acelaşi volum. Ea poate fi citită în sensuri diferite, fiecare copertă este prima copertă şi ne întâlnim la jumătatea cărţii, unde se găseşte şi cuprinsul.

34

Litera noastră

Radu Sergiu Ruba: Este foarte interesant acest mod de a face o carte! Bineînţeles, când am auzit despre un şarpe cu două capete, m-am gândit imediat la tot soiul de divinităţi exotice, dar uite că şi cărţile apelează la astfel de simboluri zoomorfe sau de metafore în legătură cu ele. Este şi cartonată foarte frumos. Unde a apărut? Valentin Bălan: A apărut la editura "Aureo" din Oradea, iar una din particularităţile ei este că titlurile sunt scrise cu o foiţă de aur, printr-o tehnică extrem de rară şi sunt realizate manual de o graficiană.Radu Sergiu Ruba: Într-adevăr, arată foarte bine în aceste condiţii! Acum o să te rog să ne dai şi titlurile celor două cărţi cuprinse în volum. Valentin Bălan: Cartea Esterei se numeşte "Oglinzile oazei", iar cartea mea se intitulează "Peregrin prin imperiul Esterei". Aveam doar câteva poezii, scrise pentru Estera cu nişte ani în urmă, atunci când ne-am întâlnit, nu ştiam cum voi evolua ca poet, dar ştiam că primul meu volum o să poarte acest titlu. Radu Sergiu Ruba: Titlul tău este cât se poate de transparent, însă titlul Esterei este foarte sibilinic, foarte misterios. Aşadar, Estera, de ce tocmai "Oglinzile oazei"?

Estera Bălan: "Oglinzile oazei" pentru că oaza este un vis frumos al deşertului, pentru că în oază se găseşte izvorul, izvorul creator de oglinzi, în care se reflectă flora, fauna şi, în primul rând, ne reflectăm noi doi, noi ca relaţie de cuplu.Radu Sergiu Ruba: Evident că este o viziune ideală asupra unei oaze, cu izvorul în care se poate reflecta atât universul uman, cât şi cel al naturii, dar tare mă tem că în sintagma "oglinzile oazei" se regăseşte şi un anumit gust al eufoniei.Estera Bălan: Aveţi dreptate, mi-a plăcut imens muzicalitatea îmbinării acestor două cuvinte.Radu Sergiu Ruba: Câte poeme ai în acest volum?Estera Bălan: Ca şi Valentin, am treizeci de poeme, dar niciunul dintre noi nu şi-a pus aici toate poeziile. Noi am considerat că aceste şaizeci de texte, treizeci ale mele, treizeci ale lui, distribuite într-un număr egal de pagini, dau bine într-un volum care simbolizează echilibrul cuplului şi dau bine în buchet, în sensul că, împreună cu ordinea în care le-am aşezat în carte, realizează o simfonie, o armonie, iar simetria totală joacă un rol decisiv în asta.Radu Sergiu Ruba: Şi acrostihul unde este?Estera Bălan: La început.Radu Sergiu Ruba: În ambele cărţi?Estera Bălan: Da.Radu Sergiu Ruba: Cartea are şi o prefaţă. Valentin, cine este autorul ei şi care sunt ideile esenţiale din această prefaţă?Valentin Bălan: Autorul este poetul George Vidican, de la Oradea, iar din punctul meu de vedere prefaţa subliniază diferenţa, ruptura dintre cei care iubesc literatura, cartea, cultura, au un grad de instrucţie, un pic de talent şi ceilalţi, oportuniştii care fac jocurile în politică şi în afaceri.Radu Sergiu Ruba: Estera spunea că în această carte nu sunt toate poemele voastre, că nu aţi epuizat întreaga biografie lirică şi aş vrea să ne vorbiţi de proiectele pentru viitor.Valentin Bălan: Dat fiind că pe vremuri, când vedeam perfect, amândoi iubeam enorm imaginea, ne-am dori nişte filmuleţe, ca să nu le numesc videoclipuri, în care să apară poeziile noastre, nu ţinem neapărat să fim văzuţi şi noi, ci doar nişte peisaje, imagini, iar versurile să curgă în scris, să curgă aşa ca un torent, să sugereze un fel de panta rhei.

35

Litera noastră

Radu Sergiu Ruba: Estera, Valentin afirma că el are o memorie vizuală foarte bună, dar nici tu nu ai avut probleme de vedere până la paisprezece ani şi presupun că păstrezi în minte multe reprezentări.Estera Bălan: Aşa este. Am şi văzut, am şi pictat, deci ştiu foarte bine cum se obţin culorile şi cum se asortează ele.Radu Sergiu Ruba: Poţi să ne explici ce se află pe copertă?Estera Bălan: E o întreagă poveste acolo, atât în imaginea de pe copertă, cât şi în grafica din interior. Pe coperta mea, cea de la "Oglinzile oazei", este exact ce spune titlul, este surprinsă o oază în deşert, în jur se văd dunele, pictate în culoarea lor naturală, iar oaza are în centru un ochi de apă, în care se oglindesc nişte palmieri, o aşezare omenească, seninul cerului, un norişor, la fel cum e în viaţă, senin şi nori. Coperta lui Valentin, de la "Peregrin prin imperiul Esterei", înfăţişează mai întâi un templu, apoi este schiţată în linii mari, fără detalii, imaginea unei femei, care apare între zidurile acelui templu.Radu Sergiu Ruba: Aceasta este pe copertă, dar în interior? Estera Bălan: O să mă opresc la una dintre poezii, care se numeşte "Cules" şi la grafica ei.

Grafica a fost executată după ideile noastre. Noi i-am spus graficianului ce să deseneze. Desigur că i-am lăsat libertatea spiritului său artistic, dar ideea centrală a pornit de la noi. În această poezie, care este o rugăminte către marele culegător de a mai amâna puţin culesul, pentru că un poem nu are încă sfârşit, grafica este reprezentată de două mâini foarte luminoase, care vin din înaltul cerului, se apropie de un pom cu roade, dar se opresc la o oarecare distanţă şi nu culeg fructele, ci mai aşteaptă.Radu Sergiu Ruba: Valentin, tu vrei să mai spui ceva despre grafică?Valentin Bălan: Eu o să mă refer la una dintre poeziile mele, numită "Lamento", deoarece grafica ei mi se pare deosebit de sugestivă. Această poezie, în care este vorba despre un crin, începe cu versul: "Dragostea mea va fi bătută-n cuie", iar imaginea sugerează o rază de lumină, stilizată sub formă de cui, străpungând petalele crinului, din care par să se scurgă câteva picături de sânge.Radu Sergiu Ruba: În încheiere, o să o mai rog pe Estera să ne dea şi numele graficianului.Estera Bălan: Graficianul se numeşte Matei Alistari şi este student în Marea Britanie.

Breviar cultural

Interviu cu fantoma unui binefăcător la pensiede Izabella Dumitra

- Domnule Louis Braille, bine aţi venit în România, ţara tuturor imposibilităţilor! Aţi putea să ne spuneţi cu ce prilej aţi poposit pe meleagurile noastre?

- Ca să fiu cinstit, mă aflu în Bucureşti numai din curiozitate.

- Cum aşa? - Poate că dumneavoastră ştiţi, poate

că nu ştiţi, dar acolo unde locuiesc eu acum, funcţionăm după un regulament foarte strict şi nici nu poate fi vorba de libertate. Cu toate astea, din când în când, probabil, ca să nu ne revoltăm din pricina plictiselii, ni se permite să ne facem de cap în lumea celor vii, iar eu profit de această oportunitate ca să hoinăresc

pe cele cinci continente şi să văd cum se mai descurcă, în plină eră a tehnologiilor avansate, alfabetul care-mi poartă numele.

- Care a fost programul vizitei dumneavoastră?

- Mai întâi, am asistat la un concurs foarte drăguţ, organizat de o asociaţie a orbilor de pe aici şi numit "Prietenii cărţii braille", apoi la un altul, la fel de adorabil, la care am fost invitat să fac parte din juriu. Ăsta era un concurs de citire rapidă şi trebuie să vă spun că am fost martor la nişte veritabile performanţe.

36

Litera noastră

Izabella Dumitra

- Nu-i aşa că v-au plăcut? - Desigur. Amândouă au fost

experienţe interesante, m-au impresionat profund, însă am observat cu tristeţe că tinerii orbi nu le-au prea băgat în seamă. Pe urmă, ca să-mi alung depresia şi să privesc lucrurile într-o perspectivă mai încurajatoare, am vizitat câteva şcoli de nevăzători.

- Şi v-au mai înveselit copiii? - Nu prea ştiu ce să zic. Poate că, stând

prea mult într-un locşor atât de bine pus la punct, unde Sfântul Petru ne supraveghează fiecare pas şi, oricât am fi noi de nonconformişti, nu ne dă voie s-o luăm pe arătură, m-am obişnuit cu perfecţiunea, iar asta mă face stresant de cusurgiu, dar tot nu pot să nu mă mir de anumite realităţi cam derutante.

- Cum ar fi? - Şcolile sunt spaţioase, curate,

luminoase, iar orbişorii sunt nemaipomenit de simpatici şi de prietenoşi, aşa că nici n-am simţit când a trecut timpul. În plus, am constatat cu mare plăcere că în ţara dumneavoastră alfabetul braille este atât de respectat, încât, începând chiar din clasa pregătitoare, micuţii sunt deprinşi cu literele dragi mie, ba chiar sunt îndemnaţi stăruitor să apeleze la minunatele plăcuţe şi la drăgălaşele punctatoare, iar când acestea s-au ivit pe pupitre, eu, care nici nu credeam că mai există aşa ceva, m-am emoţionat până la lacrimi.

- Atunci ce nu merge? - Din câte mi s-a şoptit confidenţial,

problema este că, pe măsură ce se fac mari, elevii se lasă cuceriţi de tehnologiile moderne, se reped la primul laptop care le cade în mână şi nici nu mai vor să audă de braille.

- Asta vă întristează? - Într-un fel. Vedeţi dumneavoastră,

acum nişte anişori, când mi-am inventat alfabetul, am fost considerat binefăcătorul întregii suflări orbeşti, oamenii m-au lăudat, m-au pomenit în rugăciunile lor şi mi-au făcut statui. În zilele noastre, se pare că lumea nu mai are nevoie de ingeniosul meu cod, iar această nestatornicie mă face să meditez puţin asupra sensurilor existenţei.

- E chiar atât de grav, maestre? - Nu. Sigur că glumesc. Am trăit ceva

momente frumoase în această excursie, m-am distrat pe cinste, iar când am avut baftă, am dat peste câte un discipol înrăit, care, fără să se sinchisească de avantajele oferite de tehnologiile asistive, aşa am înţeles că se numesc, se încăpăţânează să scrie în braille, să citească romanele alea voluminoase, aşternute pe o hârtie aspră, veşnic plină de praf şi, ceea ce îmi pare sublim, să se plângă de insuficienţa lor.

- Astfel de întâlniri vă mai îndulcesc amarul, nu?

- Da şi nu. Iar sunt cusurgiu? Adevărul e că îmi creşte inima de bucurie şi de mândrie, când am ocazia să schimb impresii cu orice adept înflăcărat, dar mi-e teamă că orbul tradiţionalist e o specie pe cale de dispariţie. De altfel, mi-a devenit destul de clar că se bucură de o anume protecţie, oamenii îl tratează cu multă îngăduinţă, se uită cu interes ştiinţific la gândăceii de forme diferite pe care îi trânteşte pe foile de hârtie cartonată, nimeni nu-l contrazice, însă, dacă respectivul e elev şi se ambiţionează să-şi care la vreun examen ciudatele instrumente de scris, e sfătuit cu discreţie să-şi vadă de treabă, să nu-şi complice prosteşte viaţa, să n-o complice nici pe a celor din jur, să vâre în cutiile lor chestiile alea inestetice, apoi să recurgă la un interpret că legea îi dă dreptul. Ştiu că e o atitudine creştinească, inspirată de cele mai caritabile intenţii, numai că, transmisă din generaţie în generaţie, îmi cam risipeşte ucenicii şi mă determină să mă simt ca o fantomă pensionară. La urma urmei, nici asta n-ar fi o tragedie, iar dacă n-ar mai avea rost să fiu ultimul apostol al cultului Braille, aş putea oricând să mă apuc

37

Litera noastră

de altceva. Ce-ar fi dacă m-aş face profesor? În paranteză fie spus, mi-ar plăcea enorm slujba de profesor într-una din şcolile speciale de aici.

- Vorbiţi serios? - Da. Fără nicio îndoială, m-aş amuza

teribil. E drept că n-aş mai avea prea multe legături cu alfabetul meu scump, ceea ce m-ar predispune la melancolie, dar avantajele ar fi mult mai demne de luat în seamă decât neajunsurile, aşa că aş putea să mă obişnuiesc şi cu asta. În clasele de acum e foarte multă linişte, nu ca pe vremea zgomotoaselor maşini de scris, iar eu m-aş ridica de la catedră cu un aer marţial, m-aş plimba cu paşi solemni printre laptopurile vorbitoare, aş ţine ameninţător în mână un memory-stick, l-aş îndrepta spre câte un USB, iar posesorul său mi-ar oferi, în schimbul unei note decente, toate cunoştinţele, toate greşelile de ortografie şi toţi viruşii din dotare. Ca să nu mai spun că dizabilii mai răsăriţi ar putea să-mi expedieze produsele muncii lor direct prin e-mail. Dar cel mai mult m-ar încânta să predau o limbă străină. Fără exagerare, m-aş simţi ca un vrăjitor. Ar fi suficient ca eu să-mi arăt mutra la uşa clasei, pentru ca toate laptopurile să înceapă să turuie în limba lui Voltaire sau, în funcţie de necesitate, în limba lui Shakespeare, elevii ar mişca încetişor săgeţile de pe tastatură, eu aş fi mulţumit de pronunţia lor, ei ar fi mulţumiţi de aprecierile mele şi pământul s-ar învârti într-o desăvârşită armonie.

- Nu vă plac vocile sintetice? - Ba da, sunt extraordinare! E

senzaţional să stai confortabil într-un fotoliu, să-ţi pui căştile pe urechi şi, fără să te cocârjezi pe o carte groasă, care îţi şifonează hainele, fără să-ţi amorţească degetele, fără să pierzi rândul de câte ori vrei să iei o înghiţitură de cafea, fără să te străduieşti să-ţi aduci aminte unde ai pus volumul următor, să-ţi asculţi relaxat poveştile preferate. În altă ordine de idei, trebuie să recunosc sincer că avântul tehnologic uşurează mult situaţia orbilor şi le oferă perspective strălucite, pe care, în timpurile mele, nici nu le-aş fi bănuit.

- Aveţi şi argumente concrete? - Evident că există şi argumente. Am

sesizat că numeroşi tineri fără vedere frecventează universităţile, îşi dau doctoratul şi se orientează către meserii care, în epoca de glorie a punctatorului, erau cu totul inaccesibile. Însă e înduioşător să vezi că ataşamentul faţă de valorile tradiţionale nu a

dispărut şi, în ciuda faptului că jurnalismul, dreptul, informatica ori psihologia îi aşteaptă cu braţele deschise, cei mai mulţi dintre ei preferă să se specializeze în jawsologie.

- Jawsologie? Ce-i asta? - Nu se poate! Nici dumneavoastră

n-aţi auzit de ea? - Îmi pare rău! - Aveţi toate motivele să regretaţi.

Este o ştiinţă revoluţionară, deosebit de în vogă, care studiază trei fenomene: jawsonimele, jawsoglifele şi jawsogramele.

- Ce-aţi zice să le luăm pe rând? - Dubletele jawsonimice s-au născut

din preferinţa exclusivă pentru sinteza vocală, din oroarea superstiţioasă faţă de orice text scris în braille şi, aşa cum prognozează specialiştii, vor aduce schimbări majore în toate dicţionarele. Când/cînd, cântec/cîntec, pentru că/pentrucă, fiind că/fiindcă, important/inportant, coborâre/coborîre, ceea ce/ceeace, de aceea/deaceea/de aceia, zbor/sbor, înot/înnot, exerciţiu/egzerciţiu, a izbucni/a izbugni, paşnic/pajnic, împărţire/înpărţire, chem/chiem, a răbufni/a răbuvni, a dezveli/a desveli şi multe altele, pe care n-o să le mai înşir, sunt perechi de jawsonime care, în următorii ani, le vor da mult de furcă tuturor profesorilor de română.

- Formidabil! Dar jawsoglifele? - Jawsoglifele sunt ghilimelele,

semnul exclamării, parantezele, acoladele, virgula, cratima, punctele de suspensie şi celelalte punctişoare buclucaşe.

- Ce-i cu ele? - În primul rând, cercetătorii jawsologi

afirmă că, deşi, în principiu, toată lumea le cunoaşte aproximativ, acestea mai mult îi încurcă pe orbi, deoarece vin fără instrucţiuni de folosire, nimeni n-are habar cum să le întrebuinţeze, apoi, din păcate pentru viitorul lor în fişierele cu notiţe ale şcolarilor, nici calculatorul nu ştie când să le pună şi, în special, n-o face niciodată din proprie iniţiativă.

- Am priceput. Şi jawsogramele? - Astea sunt semnele matematice, iar

soarta lor a fost, încă din start, mult mai rea decât a jawsoglifelor şi, în opinia jawsologilor, nici nu mai au prea multe şanse de supravieţuire.

- Din ce cauză? - Pentru că, în prezent, mai sunt

cunoscute doar de un grup de iniţiaţi, asemeni criptogramelor cu înţelesuri ezoterice, trebuie

38

Litera noastră

decodificate metodic, după un procedeu străvechi, iar când se văd scăpaţi de gura învăţătoarei, care-i sileşte fără milă să-şi înghesuie în memorie cifrele, plusul, minusul, egalul şi, dacă sunt elevi eminenţi, linia de fracţie, tinerii nici nu-şi mai bat capul cu ele.

- Sunt mulţi jawsologi în România? - Să ştiţi că sunt din ce în ce mai mulţi. - Unde lucrează? - Deocamdată, mai toţi sunt şomeri, iar

uniunea naţională a jawsologilor nu are încă un sediu. La drept vorbind, lumea nici măcar nu recunoaşte că această ştiinţă ar avea un obiect real.

- Bine, dar cu ce se ocupă ei toată ziua?

- Scriu tratate, manuale, articole, însă nimeni nu vrea să le publice, astfel că le postează pe internet, ţin conferinţe peste conferinţe şi, mai ales, nu-şi pierd speranţa că într-o zi va fi mai bine.

- Despre ce fel de conferinţe este vorba?

- Nişte conferinţe cu adevărat pasionante. De exemplu, ieri am participat la una care mi-a redat încrederea în destinul glorios al jawsologiei. Membrii comitetului de organizare, în mare parte jawsologi cu atestat de liberă practică, ne-au informat că, pe vremuri, nevăzătorii erau exceptaţi de la plata abonamentului telefonic şi au redactat o petiţie în care solicitau ca, pornindu-se de la acest precedent, să fie scutiţi de obligativitatea folosirii semnelor de punctuaţie. Din nefericire, nimeni din cei de faţă n-a ştiut cui ar trebui să i se trimită documentul oficial, aşa că, până la urmă, tot internetul a fost salvatorul adunării.

- Dumneavoastră sunteţi de acord cu ei?

- Pur şi simplu, nu pot să mă hotărăsc. Oare e mai bine să scrii doar în braille? E mai bine să scrii doar la calculator? Merită să înveţi un alfabet pe care văzătorii nu îl cunosc şi în care nu poţi să comunici decât cu semenii tăi orbi? E chiar atât de rău să te bazezi numai

pe ajutorul unui computer? E acceptabil să nu ştii să citeşti? Nici eu, cât sunt de inventator, de vizionar şi de fantomă, nu sunt capabil să găsesc un răspuns tranşant.

- Eu nu sunt de specialitate, nici nu înţeleg prea bine care e necazul cu alfabetul ăsta, dar oare nu s-ar putea să scrii în ambele feluri?

- Dacă eu nu m-am gândit la această soluţie, dacă nici jawsologii nu s-au gândit, înseamnă că nu se poate face. Oricum, eu n-am venit aici să vă rezolv problemele, nici să vă spun ce aţi avea de făcut, ci să încerc să-mi dau seama ce se va întâmpla în viitor cu alfabetul meu.

- Şi care ar fi concluzia dumneavoastră?

- Concluzie? După tot ce am văzut în lumea nouă, vă închipuiţi că-mi mai arde de bătut câmpii? N-aveţi decât să trageţi ce concluzie doriţi.

- Totuşi, e imposibil să nu vă fi format o părere, iar cititorii revistei noastre v-ar fi recunoscători dacă le-aţi împărtăşi gândurile dumneavoastră.

- Aş spune că nu-i înţelept să renunţi la vrabia din mână pentru canarul de pe gard, numai că, pe de altă parte, cine nu riscă, nici nu câştigă.

- Cu alte cuvinte? - Cu alte cuvinte, din această dilemă,

nu puteţi ieşi... Am zis!

Ştiinţă şi tehnologie39

Litera noastră

Un inginer român a transformat bastonul nevăzătorului într-o lanternă cu ultrasunetede Iulian Bunilă

(foto: Inginerul Cosmin Vatră şi invenţia sa)

Are aspectul unei lanterne, însă emite ultrasunete în loc de lumină. Este prezentarea, pe scurt, a "dispozitivului de orientare spaţială pentru nevăzători", invenţia unui inginer din Buzău perfecţionată cu ajutorul unui tânăr nevăzător. Este realizată din componente procurate de pe internet, de la magazinele de instalaţii sanitare şi modelate la imprimantă 3D.

Cosmin Vatră este numele inginerului care de la jumătatea anului trecut şi-a dedicat priceperea, timpul şi o parte din veniturile proprii unui proiect destinat prietenilor săi nevăzători. A realizat prototipul unei lanterne cu ultrasunete menit să înlocuiască bastonul alb pe care persoanele cu probleme de vedere îl folosesc pentru a depista obstacolele din calea lor. "Ideea a fost să fac acest dispozitiv gratuit pentru nevăzători. Nu este ceva super

sofisticat din punct de vedere tehnic. Nu este o mare inovaţie, în sensul că senzorii de tipul ăsta sunt folosiţi în robotică, adică pentru orientarea spaţială a roboţeilor. Ideea a fost ca producţia să fie ieftină, să găsim cele mai ieftine componente şi cele mai accesibile încât să fie ok pentru ei ca aplicaţie, adică nu în sensul de a face ieftin şi prost, ci accesibil, dar fiabil. Pentru a-l putea produce cu resurse proprii. Am ajuns să îl cunosc şi pe Ştefan Moisei, fost elev al Liceului pentru Deficienţi de Vedere din Buzău. Acesta este un excepţional programator pc căruia i-am dat spre testare primul dispozitiv realizat cu ajutorul imprimantei 3D. Feedback-ul lui a fost deosebit de valoros", spune inginerul buzoian.

40

Litera noastră

(foto: profesorul Vasile Carapit testând invenţia inginerului Cosmin Vatră)

Aparatul funcţionează pe principiul radarului sau pe cel de orientare al liliecilor. Obstacolele reflectă ultrasunetele generate de lanternă şi în funcţie de timpul scurs din momentul emisiei până la recepţie se poate determina distanţa pe care utilizatorul o percepe prin vibraţii, spune inventatorul dispozitivului de orientare spaţială pentru nevăzători. "În funcţie de distanţă, dispozitivul produce nişte vibraţii cu ajutorul unui motoraş preluat de la telefoane. Cu un comutator poţi seta distanţa de utilizare. Dacă eşti afară, în momentul în care dai de un obstacol de la doi metri începe uşor de tot să vibreze, iar vibraţia creşte cu cât te apropii. Fasciculul are un unghi de 15 grade care le oferă un culoar mai precis. Dacă ar fi un unghi mai mare, i-ar deruta un pic pentru că nu ar mai localiza bine obstacolul. Nevăzătorul baleiază din încheietura mâinii lanterna aceasta şi astfel îşi dă seama unde este obstacolul pentru că în

momentul în care a trecut prin dreptul unui obstacol a vibrat", explică inginerul Cosmin Vatră.

Componentele interioare, între care un acumulator, un microcontroler şi motoraşul pentru vibraţii, sunt asamblate manual. "Senzorii se găsesc pe internet de la firme producătoare. Sunt doi senzori identici şi ambii pot lucra în versiunea emitor sau receptor. Mai există un microcontroler care coordonează atât pornirea emiterii ultrasunetelor şi după aceea recepţionează semnalul şi comandă un motoraş pe vibraţii. Mai este o mică plăcuţă, executată manual, care este o interfaţă între motor şi controler. Există un acumulator pentru încărcarea prin micro USB, exact ca un smartphone.

Acumulatorii sunt din încărcătoarele externe pentru telefoane, de 2.600 mAh, care ţin şi o săptămână", spune inginerul Cosmin Vatră.

Dispozitivul de orientare spaţială pentru nevăzători a fost perfecţionat cu ajutorul unui it-ist nevăzător, Ştefan Moisei, fost elev al Liceului pentru Deficienţi de Vedere din Buzău. Primele aparate au fost distribuite gratuit la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Buzău şi la câţiva membri ai Asociaţiei copiilor nevăzători din Galaţi, care i-au oferit inginerului buzoian o imprimantă 3D modernă. (preluare de pe site-ul adevarul.ro)

41