Comunicarea prin culoare. Roşu

Diana Brade, masterandă

Universitatea de Vest din Timişoara

diana_brade@yahoo.com

„Dintre toate calităţile,

despre culoare este cel mai dificil de vorbit.”

Aristotel

1. Definirea termenilor

COMUNICÁRE, comunicări, s.f. Acţiunea de a comunica ci rezultatul ei. 1. Înştiinţare, ştire, veste; raport, relaţie, legătură. 2. Prezentare, într-un cerc de specialişti, a unei contribuţii personale într-o problemă ştiinţifică. – V. comunica.1

CULOÁRE, culori, s.f. 1. Totalitatea radiaţiilor de lumină de diferite frecvenţe pe care le reflectă corpurile şi care creează asupra retinei o impresie specifică; aspectul colorat ale corpurilor. Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiaţiilor luminoase (spre infraroşu). Culoare rece = culoare aflată în cea de-a doua jumătate a domeniului radiaţiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roşu, galben şi albastru) care nu pot fi obţinute prin amestecul altor culori. Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentaţie neagră, galbenă etc. Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, arăta bine. A-şi pierde culoarea = a)(despre faţa omului) a deveni palid; b) (despre ţesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei ţări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenenţă la un partid politic. 3. Substanţă întrebuinţată pentru a vopsi, a picta etc., materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărţile de joc după culoare (1) şi forma punctelor. [Var.: coloáre s.f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur.2

2.Culoare şi comunicare

Culoarea este o trăsătură fundamentală a universului în care ne desfăşurăm activitatea, scopul lucrării de faţă fiind acela de a face un elogiu culorii. Indiferent că privim o pictură, alegem să ne îmbrăcăm într-un anume fel, ne alegem felul în care arată

1 ***, Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1975, p.1792 Ibidem, p. 217

mediul în care trăim, preferăm o anumită mâncare, culoarea este o prezenţă permanentă, chiar dacă, de multe ori, nici măcar nu o conştientizăm alături de noi, fiind atât de obişnuiţi să ne înconjoare. Culorile ne pot da într-un mod foarte simplu acea stare de confort mult dorită, ne ajută să ne cunoaştem propria personalitate, pătrunzând în structura profunzimilor, ne ajută să ne exprimăm mai bine, ne orientează spre o rearmonizare cu ceea ce suntem sau vom deveni. Aşadar, culoarea devine în primul rând o formă de comunicare, înlocuind de cele mai multe ori limbajul.

Cu siguranţă, despre culoare, ca formă de comunicare, se mai pot afirma sau infirma multe, cuvântul în sine reuşind să provoace, în primul rând, incitare.

3.Vopsitul părului

Deşi pare neverosimil, vopsitul părului nu este un obicei chiar atât de recent precum s-ar putea crede. Simion Florea Marian dedică vopsitului părului întreg capitolul VII al cărţii sale, intitulat Cănitul părului. Motivele identificate de autor pentru care oamenii recurg la colorarea părului sunt albirea prematură a firelor de păr („Părul capului şi l-au cănit acei pe care firele albe i-au înspăimântat şi le-au arătat prea devreme, întâi, cârja bătrâneţii, şi apoi, apropierea morţii timpurii”)3, teama de a nu fi consideraţi bătrâni („Unii şi-au cănit părul capului – bărbaţii şi femeile – precum şi al musteţilor şi al barbei – la bărbaţi – ca să nu pară prea bătrâni şi ca să nu fie luaţi în râs.”)4, dar şi pentru intensificarea sau modificarea culorii părului („Căneala s-a întrebuinţat totuşi şi pentru închiderea unei colori roşcate a părului, pentru roşcarea lui ş.a.”)5. Dar ce comunicau oamenii din acele vremuri prin părul vopsit, care este impresia pe care o creau celorlalţi? Se pare că nu erau priviţi în cel mai favorabil mod cu putinţă, deoarece erau consideraţi frivoli („Cei ce-şi cănesc părul sunt socotiţi ca nişte firi uşuratece”)6 sau că nu respectă normele bisericeşti(„Alţii cred că prin cănirea părului se săvârşeşte chiar un păcat”)7. Pentru vopsirea părului existau diverse reţete destul de complicate în a căror compoziţie se utilizau plante, nisip, var, cenuşă sau piatră vânătă.

Astăzi, metodele aplicate pentru vopsirea părului sunt foarte simple şi accesibile. Motivele pentru care se apelează la acestea depăşesc vertiginos scopurile pur practice de acoperire a părului alb, vopsirea părului constituindu-se azi ca o adevărată artă. Femeile, în special, apelează la această tehnică de înfrumuseţare, dezvăluindu-şi prin culoarea pentru care au optat tipul de personalitate. Roşul este culoarea cel mai rar

întâlnită în tipurile de păr; de fapt, roşcaţii adevăraţi constituie doar aproximativ 2% din populaţia globului (dacă ţinem cont că în Africa şi Asia nu s-au pomenit nativi roşcaţi). O persoană cu părul roşu atrage inevitabil atenţia şi, din punct de vedere antropologic, roşul semnifică excitaţia sexuală, iar asocierea cu focul intensifică percepţia sexualităţii. Şatenele sunt foarte dinamice, energice şi harnice şi foarte prietenoase, sugerând tandreţe şi blândeţe.

3 S. Fl. Marian, T. Pamfile, M. Lupescu, Cromatica poporului român, Editura Saeculum, Bucureşti 2002, p. 1974 Ibidem5 Ibidem6 Ibidem7 Ibidem

4. Vopsitul ouălor

Încă din cele mai vechi timpuri, obiceiul de a colora ouăle este foarte cunoscut la multe popoare. În România, această datină se practică în preajma sărbătorilor pascale, iar în alte părţi şi la Ispas sau la Rusalii. Astăzi, ouăle simbolizează mormântul purtător de viaţă al Domnului nostru Iisus Hristos, care s-a deschis la Învierea Sa din morţi. De aceea, de Paşti, când sparg ouăle prin ciocnire, dar şi când se întâlnesc unii cu alţii, creştinii îşi spun: "Hristos a înviat! Adevărat a înviat!". Aceste formule se folosesc numai 40 de zile, până la Înălţarea Domnului.

De-a lungul timpului, oamenii au căutat diverse explicaţii pentru motivul colorării ouălor plăsmuindu-se astfel diverse legende8:

1. Ouăle roşii sunt simbolul sângelui genuin al Domnului, vărsat pentru mântuirea semenilor.

2. Ouăle roşii perpetuează ouăle date de Maria Magdalena oamenilor cu spusa „Hristos a înviat!” şi răspunsul „Adevărat că a înviat!”.

3. O pilăriţă nu a crezut în învierea Domnului, iar la afirmaţia apostolilor ea a răspuns că aşa cum nu sunt ouăle din coşul ei roşii, aşa nu a înviat Hristos şi pe dată acestea s-au înroşit.

4. Pe când Simion mergea la câmp având în desagă o pâine şi ouă albe, l-a ajuns Hristos care îşi ducea crucea în spate. Simion l-a ajutat să-şi care crucea până a ajuns la ogorul lui, după care i-a înapoiat-o lui Hristos. Peste ceva vreme s-a pus să mănânce, când a observat că ouăle erau roşii; de atunci se păstrează obiceiul.

5. Ouăle se vopsesc roşii de când, după Înviere, Hristos a binecuvântat găinile.

6. Aflând de Învierea Domnului, o copilă a pornit să o anunţe pe mama ei. Pe drum s-a întâlnit cu nişte evrei care nu au crezut-o şi i-au spus că atunci când va învia Hristos ouăle pe care le avea fetiţa la ea se vor înroşi şi ouăle s-au înroşit.

7. Ouăle roşii le perpetuează pe cele cu care s-a trezit în mâini fiecare copil la Învierea Domnului.

8. Sunt ouăle din coşul Maicii Domnului care au stat sub crucea pe care era răstignit Hristos şi care au fost picurate de sânge.

Astăzi, culoarea roşie a ouălor simbolizează sângele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii. Culorile folosite corespund unei anumite simbolistici bine stratificată în timp şi cunoscută iniţiaţilor. Roşu - simbol al sângelui, al soarelui, al focului, al dragostei şi al bucuriei de viaţă; Negru - absolutism, statornicie, eternitate; Galben - lumină, tinereţe, fericire, recoltă, ospitalitate; Verde - reînnoirea naturii, prospeţime, rodnicie, speranţă; Albastru - cer, sănătate, vitalitate; Violet - stăpânire de sine, răbdare, încrederea în dreptate.

8S. Fl. Marian, T. Pamfile, M. Lupescu, Op. cit., p. 210-212

5.Abordare etajată a simbolismul culorilor

Relevante în demersul abordării culorilor sunt cele şapte9 niveluri diferite ale omului şi ale cunoaşterii pentru o abordare multilaterală din perspectiva unor domenii de interes cât mai diverse. Ivan Evseev afirmă în lucrarea sa Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale că „în toate culturile lumii, culorile şi combinaţiile lor se constituie în limbaje simbolice, având o semantică extrem de diversificată. Simbolismul culorilor are o fundamentare optică, o întemeiere psihologică şi una legată de tradiţia culturală, care pune în relaţie culorile spectrului cu alte sisteme de semne şi de valori, relevante în viaţa spirituală a colectivităţii umane.” 10 Cel mai perceptibil caracter al simbolismului culorilor rămâne însă universalitatea sa, puterea de a se constitui în suport al gândirii simbolice fără efort, fără delimitare geografică, la toate nivelurile fiinţei umane şi ale cunoaşterii: cosmologic, mitologic, mistic, convenţional, psihologic, cromatologic, al personalităţii.11În continuare, ne vom ocupa de culoarea roşu prin prisma acestor aspecte.

a. Nivelul cosmologic

Unele culori simbolizează elementele, cum ar fi: roşul şi portocaliul simbolizează focul, purtând semnificaţia unui element vital şi energetic, galbenul sau albul simbolizează aerul, verdele şi albastrul – apa, în timp ce negrul sau cafeniul simbolizează pământul. De asemenea, ele simbolizează spaţiul: roşul simbolizează dimensiunea orizontală, mai deschis la răsărit, mai închis la apus. Sistemul astrologic al culorilor conţine 12 semne de culori care guvernează cele 12 zodii12. În opinia lui Carole La Pan „horoscopul culorilor este un sistem de predicţie a viitorului bazat pe vibraţiile lor, iar aplicaţiile se întind asupra tuturor aspectelor care ţin de un individ: destin, şansă, nenoroc.”13 Astfel, zodia Berbec are drept corespondent culoarea roşie, zodia Taur corespunde culorii roşu-portocaliu, zodia Gemeni este asociată culorii portocaliu, zodia Rac corespunde culorii portocaliu-verde, zodia Leu este guvernată de culoarea galben, zodia Fecioara de culoarea galben-verde, pentru zodia Balanţă avem culoarea verde, respectiv verde-albastru pentru zodia Scorpion, zodiei Săgetător i se asociază albastru, pentru zodia Capricorn culoarea albastru-violet, zodiei Vărsător îi este atribuită culoarea violet, în timp ce zodia Peşti primeşte asocierea violet-roşu.

Sistemul astrologic al culorilor ne permite să descoperim influenţa culorii care ne guvernează zodia; cu ajutorul culorilor putem să ne cunoaştem mai bine, în profunzime,

9 Cifra şapte este deseori este un corespondent pentru cele şapte culori ale curcubeului, şapte notemuzicale, şapte zile ale săptămânii, cei şapte ani de-acasă, şapte sunt planetele, sferele ceresti si gradele perfectiunii, dar si pacatele capitale.

10 Ivan Evseev, Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale, Editura Amarcord, Timişoara, 1999, p. 12711

Revista Română de Semio-Logică (pe Internet), nr. 2, Amalia Andronic, Comunicarea cromaticădin perspectivă semiotică, Editura Universităţii "Ştefan cel Mare", Suceava, 2006, p.93-106

12 Carole La Pan, Magia culorilor: iniţiere în cromoterapie, Editura Polirom, Iaşi, 2005, p. 143-15213 Ibidem

propria noastră personalitate şi pe această bază să tragem concluzii importante asupra comportării noastre viitoare.

b. Nivelul mitologic. Religie şi culoareCulorile au şi un simbolism de ordin religios, uşor de regăsit şi în alte tradiţii şi

credinţe. Astfel, în tradiţia creştină, culoarea este o participare a luminii create şi a celei necreate. La rândul său, Newton constata şi el că manifestarea culorii este în strânsă legatură cu lumina, că „lumina este compusă din imagini colorate”14. Consideraţiile asupra divinităţii şi luminii au ajuns evolutiv până la a asimila (fără o regulă absolută) culoarea albă Tatălui, culoarea albastră Fiului, culoarea roşie Sfântului Duh. Astfel, au apărut şi unele interpretări de „asimilare” tehnică, cum ar fi: verdele asimilat vieţii şi speranţei, albul asimilat credinţei şi castităţii, roşul – dragostei, negrul – căinţei şi apropiatei judecăţi. Pentru Filon din Alexandria, universul este constituit din patru culori de bază: albul este pământul, verdele este apa, violetul este aerul, roşul este focul. În Africa, culoarea este, de asemenea, un simbol religios, încărcat de sens şi putere. Roşul este culoarea sângelui şi, prin asociere, culoarea vieţii. Tinerele mame, tinerii iniţiaţi sau oamenii maturi, în timpul riturilor diverselor anotimpuri, se împodobesc cu roşu.

c.Nivelul misticÎn tradiţiile islamice, simbolismul culorilor atinge un fel de apogeu al simbolismului

şi credinţelor magice. Nu întâmplător, verdele este considerat a fi culoarea apei aşa cum roşul, culoare a focului şi a sângelui, este considerat pretutindeni ca fiind simbolul fundamental al principiului vital, al forţei şi strălucirii lui. În operele sale de artă, pictorul Van Gogh a simţit pregnant legatura între roşu şi verde afirmând: „Am vrut sa exprim cu roşul şi cu verdele groaznicele pasiuni omeneşti”15.

Misticii arabi au afirmat că au văzut cele şapte ceruri care se înalţă peste sferele pământului, apei, aerului şi focului:

a) Cerul Lunii;b) Cerul lui Mercur;c) Cerul lui Venus;d) Cerul Soarelui;e) Cerul lui Marte, cer creat din lumina judecăţii, are culoarea roşu sângeriu;f) Cerul lui Jupiter;g) Cerul lui Saturn.

d. Nivelul convenţional. Simbol şi culoareDe la cele şapte ceruri trecem la omul interior şi cele şapte culori ale organelor

fiziologiei subtile: lumina corpului ( Adam) este de culoare gri ca fumul, batând în negru; cea a sufletului vital (Noe) este de culoare albastră; cea a inimii (Avraam) este de culoare roşie; cea a forului intim (Moise) este albă; cea a spiritului (David) este de culoaregalbenă; cea a misterului (Iisus) este de un negru luminos, cea a centrului divin (Mahomed) este verde strălucitor, culoarea verde considerată a fi cea mai corespunzătoare secretului Misterului Misterelor.

Şi europenii au dezvoltat o variantă de interpretare a culorilor. Cel mai bine precizat sistem este cel masonic unde albul corespunde Înţelepciunii, Harului, Victoriei; roşul

14 Newton, apud Goethe, Teoria culorilor, Editura Princeps, Iaşi, 1995, p. 24815 Mihăilescu, Dan, Limbajul culorilor şi al formelor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucuresti, 1980, p. 91

corespunde Inteligenţei, Rigorii şi Gloriei; albastru corespunde Coroanei, Frumuseţii, Fundamentului; negrul corespunde regatului.

e. Nivelul psihologic. Vise în culoriVisele, drept expresii semnificative ale subconştientului, reprezintă anumite stări

sufleteşti ale celui care visează şi exprimă diversele tendinţe ale pulsaţiilor psihice ale celui care visează (exprimând principalele funcţii psihice ale omului – idei, sentimente, intuiţie, senzaţie, legătura cu diverse energii etc.). Asocierile cele mai cunoscute sunt: albastrul este culoarea cerului, a spiritului, pe plan psihic ea devenind culoarea ideii, roşul este culoarea sângelui, a pasiunii, a sentimentului, galbenul este culoarea luminii, a aurului, a intuiţiei, verdele este culoarea naturii, a creşterii, psihologic el indicând functia senzaţiei, a realului, relaţia dintre cel ce visează şi realitate.

La fel ca şi imaginea în sine, culoarea reprezintă un simbol şi poate fi interpretată. Cel mai adesea culoarea este consecinţa unei asocieri cu efectul pe care îl produce asupra emoţiilor resimţite. Dacă putem identifica efectul unei culori asupra noastră, putem, de asemenea, să înţelegem şi mesajul pe care ni-l trimite prin vis. Descifrarea culorilor din vis „ne permite să ne dăm seama de sentimentele pe care le avem sau chiar să reflectăm asupra unei probleme. De asemenea, ne mai oferă ocazia de a verifica dacă ceea ce simţim corespunde cu ceea ce visăm.”16 Fiecare culoare are o latură pozitivă şi una negativă, o singură interpretare dată culorii fiind practic imposibilă. Tâlcul din spatele unei culori se bucură de mare forţă, la fel ca sentimentul din spatele unui vis. Dacă visul este pur, bun, agreabil, în consecinţă vibraţia culorii este pozitivă şi invers. Urmărindu-ne cu atenţie reacţiile fiziologice, putem decripta simbolul ascuns în spatele culorii. Visul este profund afectiv, cel ce visează trăind intens emoţii de nelinişte, teamă ori bucurie. Legile asociaţiei sunt atotputernice, de aceea se poate sări de la o scenă la alta. Dintr-o dată apar alte locuri, alte persoane.

f.Nivelul cromatologic. Terapie prin culoareCulorile nu sunt doar o încântare pentru ochi şi suflet. Folosite cu pricepere, ele

au puterile unui vraci nevăzut. Cu toţii folosim cromoterapia, alegând, conştient sau nu, culorile care ne fac bine. Culoarea joacă un rol esenţial în sănătate. Aşa cum se ştie, vibraţia este însăşi esenţa culorii. În calitate de culoare, de vibraţie, ea ajunge la conştiinţă, datorită diverşilor centri glandulari. În acest sens, Dorothee Koechlin de Bizemont17 ne prezintă culorile care corespund principalelor glande endocrine: roşu corespunde gonadelor18, oranj corespunde celulelor Lyden19,, galben plexului solar20, verde timusului21 , albastru tiroidei, indigo glandei pineale22, violet pituitarei23.La rândul său, Carole La Pan24 identifică o corespondenţă între zonele corpului şi culoare:

16

Carole La Pan, Op. cit., p. 11417

Dorothee Koechlin de Bizemont, Universul lui Edgar Cayce, Editura Saggitarius, Iaşi, p. 7118 Glandă sexuală care produce gameţi şi secretă hormoni19 Celulele lui Lyden sau Leydig, centrul echilibrului masculin-feminin, reprezintă un ansamblu de celule secretoare de hormoni localizate sub ombilic şi deasupra gonadelor;20 Plexul solar are drept corespondent suprarenalele; la rândul lor, suprarenalele reprezintă centrul nostru emoţional, deoarece ele declanşează reacţii în plexul solar care se propagă în tot corpul;21 Timusul corespunde inimii;22 Glanda pineală este punctul de plecare pentru construirea embrionului în pântecele mamei;23 Potrivit lui Edgar Cayce, pituitara este „cea mai înaltă glandă a corpului care este legată de lumină şi se dezvoltă în tăcere”, glanda suverană a corpului ce are rol de declanşator;24 Carole La Pan, Op. cit., p. 28

- Galben – splină, pancreas, vezică biliară;- Verde – sistemul respirator, inimă;- Roşu – sistemul circulator, rinichi, organe sexuale;- Portocaliu – sistemul reproducător;- Albastru – gât, tiroidă;- Violet – creier, sistemul nervos. Violetul este recunoscut de toată lumea drept calmant al stărilor de nervozitate şi un bun „încărcător de baterii”, în plan mental.

În India, proprietăţile terapeutice ale culorilor erau recunoscute de medicina ayurvedică, o terapie naturistă veche de 5.000 de ani, care se ocupă de integralitatea pacientului prin morfologia sa metabolică. Pietrele preţioase erau asociate culorii planetelor, prin corelarea lor cu diferite boli. Aceste minerale erau folosite pentru a le face pulbere, pacientului administrându-i-se „medicamentele colorate” obţinute. Medicii ayurvedici considerau că pietrele preţioase emană aceleaşi radiaţii luminoase ca şi planetele corespunzătoare lor. Aceste leacuri „miraculoase” continuă să fie folosite şi astăzi.

Yanseyi este o formă de cromoterapie ce datează din China antică şi ale cărei baze au fost stabilite de Împăratul Galben. Se poate observa în celebrul Tratat de medicină internă al Împăratului Galben (Wang Ti Beijing Suwen) că fiecare dintre organele noastre are drept corespondent o culoare şi un gust:- Galben – splina şi gustul dulce;- Verde – ficatul şi gustul acru;- Negru – rinichii şi gustul sărat;- Roşu – ficatul şi gustul amar;- Alb – plămânii şi gustul acru.

Numeroase lucrări despre sănătate prezintă rezultatele extraordinare ale cromoterapiei în dermatologie, traumatologie şi reumatologie. Această terapie energetică este de un real folos şi în vindecarea disfuncţiilor sistemului nervos şi a stresului.

O altă modalitate de folosire a culorii în scopuri terapeutice este alegerea culorilor în vestimentaţie. Culoarea hainelor, spun psihologii, ne trădează temperamentul şi modul de a gândi. În acelaşi timp, însă, culoarea hainelor ne influenţează comportamentul, raţionamentul şi nu în ultimul rând, anumite procese fiziologice. Aşadar, alegerea corectă a nuanţei în care ne îmbrăcăm poate ameliora atât starea de spirit, cât şi problemele de sănătate. Roşul este o culoare care pune în valoare şi atrage atenţia.

Există dieteticieni care afirmă că, în funcţie de culoare, alimentele pot îmbunătăţi digestia, pofta de mâncare, dar şi starea de spirit. Pentru că, spun cromoterapeuţii, atunci când mâncăm un anumit aliment, organismul nostru absoarbe nu numai substanţele nutritive conţinute de acesta, ci şi energia culorilor lor. Totodată, afirmă specialiştii, preferinţele noastre culinare, spun foarte multe despre noi. Spre exemplu, persoanele agresive, dinamice, care nu se tem să ia viata în piept, sunt tentate să consume alimente de culoare roşie (carne, salam, şuncă), în timp ce persoanele mai liniştite şi mai retrase preferă alimentele de culoare verde, în special legumele.

Un alt aspect al cromoterapiei este şi alegerea culorii potrivite pentru mediul în care trăim sau ne desfăşurăm activitatea profesională. Goethe iubea roşul şi albastrul, motiv pentru care pereţii dormitoarelor sale erau acoperiţi de aceste două culori.

g.Nivelul personalităţii

Încă din 1810, Goethe vorbea despre funcţia de apel de tip biologic, de existenţa unor culori pozitive precum roşul, oranj, galben cu proprietăţi de excitare şi negative precum albastrul sau purpuriul care induc anxietate. Studiile experimentale pe pacienţi cu patologie organică arată că diferite fundaluri colorate produc efecte comportamentale diferenţiate. De exemplu, fundalul roşu este trăit ca dezagreabil, neliniştitor, excitant, chiar provocând ameţeală. Max Luscher (n. 1923 la Basel) creează un sistem interpretativ original al personalităţii. Forma standard permite evaluarea normalităţii sau a dezechilibrului între diferite funcţii ale personalităţii. Ca student, elaborează ceea ce va constitui testul culorilor. La 24 de ani prezintă la Conferinţa Internaţională de Psihologie de la Lausanne testul culorilor apreciat ca un „act genial”, ce va intra in istoria psihologiei. Experimentează mult culorile pe condiţii umane de echilibru si dezechilibru.

Culoarea este pentru Carole La Pan o impresie pe care lumina o provoacă ochiului, iar „atracţia pe care o avem faţă de o culoare sau alta este foarte elocventă, fiind, de fapt, oglinda personalităţii noastre profunde. ”25 Cu ajutorul culorilor putem să ne cunoaştem mai bine propria noastră personalitate pe această bază să tragem concluzii importante asupra comportării noastre viitoare. Teoria personalităţii, elaborată de profesorul Lüscher, îngăduie – prin testul culorilor – o interpretare simplă a stării de spirit şi a comportamentului. Acest test cromatic, proiectiv verbal26, permite pe baza selecţiei în ordine a preferinţei unui set de culori, o autocunoaştere adecvată a caracteristicilor de personalitate. Relaţia profundă dintre culoare şi om concretizată într-o ierarhie a preferinţelor cromatice ne furnizează informaţii importante despre complexa noastră lume interioară. Prin testul culorilor se pot afla elemente care ne pot ajuta în numerose şi diverse situaţii. Acesta poate fi folosit pentru a afla starea de creativitate a unei persoane, starea de oboseală intelectuală sau de tracasare, felul în care este ea capabilă să abordeze şi să rezolve problemele cu care vine în contact. Nivelul de comunicare, orizontul interior, dorinţele neîmplinite sau consumurile psihice sunt alte aspecte pe care testul culorilor ni le poate arăta rapid. O parte însemnată din subconştient este relevată cu fineţe prin testul culorilor.

6. În publicitateÎn publicitate, elementele ce ţin de forma de prezentare, cum ar fi mărimea,

culoarea şi ilustraţiile, vor avea o influenţă puternică atât asupra impactului reclamei, cât şi asupra costului acesteia. O rearanjare minoră a elementelor în cadrul unei reclame poate îmbunătăţi capacitatea ei de a atrage atenţia publicului. Reclamele de mari dimensiuni se bucură de o mai mare atenţie din partea publicului, deşi nu întotdeauna acest spor de atenţie este pe măsura diferenţei de cost. Înlocuirea ilustraţiilor alb-negru cu ilustraţii color duce la creşterea eficienţei şi a costului reclamei. Dozând corespunzător aportul relativ al diferitelor elemente ale reclamei, se poate ajunge la un mod optim de realizare a acesteia. Noile cercetări privitoare la mişcările ochilor subiecţilor, cercetări realizate prin mijloace electronice, au demonstrat că potenţialii clienţi pot fi duşi prin "interiorul" unei reclame utilizând o amplasare strategică a elementelor dominante ale acesteia.

25 Carole La Pan, Op. cit., p. 9526 Cu ajutorul acestui test se „sondează” structurile profunde ale personalităţii, cu ajutorul explicaţiilor verbale.

În publicitate, la fel ca şi în alte domenii conexe, roşul atrage privirea, atrage atenţia asupra produsului şi este o culoare frecvent folosită în reclame. Vom aduce ca exemplu următoarele imagini:

www.iqads.ro

7.ConcluziiAcum, după ce am „gustat” din tot ceea ce înseamnă culoare şi beneficiile ei, ne

este greu să ne imaginăm o lume acromatică, o lume în alb şi negru fără a simţi tragic această fundamentală schimbare. Trebuie să respectăm lumina, pentru că, aşa cum a reieşit dintr-un dialog cu pictoriţa Sieglinde Bottesch citându-l pe Johannes Itten, culorile sunt „copiii luminii”, sunt „lumină devenită muzică”. Muzica a fost întotdeauna considerată ca fiind arta cea mai pură: în momentul Creaţiei, primul lucru care a fost creat a fost sunetul, sunetul primordial. Prin aceasta, muzica produce un impact imediat asupra sistemului subtil interior. Este foarte dificil să explici mental aceste lucruri. Nu întâmplător, marii maeştri ai picturii vorbesc de "sonoritate", de "vibraţiile" emise de anumite culori; ei au vorbit, de asemenea, despre forme, pentru a exprima mişcarea în interiorul unităţii nedisociabile a tuturor lucrurilor. În timp ce muzica pătrunde în suflet

prin contact direct, nemijlocit, în cazul artelor vizuale, acestea trec mai întâi prin privire, înainte de a atinge sufletul.

Culoarea are un grad de utilitate mai mare sau mai mic în funcţie de domeniile luate în calcul (psihologie, arte plastice, arhitectură, literatură, publicitate, biologie, medicină, arhitectură peisagistică, religie, sociologie, astrologie, design şi multe altele), prezenţa ei în toate fiind un fapt constant.

Bibliografie:

Dorothee Koechlin de Bizemont, Universul lui Edgar Cayce, Editura Sagitarius, Iaşi,

1993

Evseev, Ivan, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Editura Amarcord,

Timişoara, 2001

Goethe, J.W., Teoria culorilor, Editura Princeps, Iaşi, 1995

La Pan, Carole, Magia culorilor: iniţiere în cromoterapie, Editura Polirom, Iaşi, 2005

Marian, Simion Florea, Pamfile, Tudor, Lupescu, Mihai, Cromatica poporului român,

Editura Saeculum, Bucureşti, 2002

Mihăilescu, Dan, Limbajul culorilor şi al formelor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti, 1980

Revista Română de Semio-Logică (pe Internet), nr. 2, Amalia Andronic, Comunicarea

cromatică din perspectivă semiotică, Editura Universităţii "Ştefan cel Mare", Suceava,

2006

***, Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1975