BOR e Română, Nu Rusă _ Baconschi Contributors

7
BOR e română, nu rusă Teodor Baconschi aprilie 6, 2015 Cultura, Societate/Life 24 comentarii 3,164 Vizualizari Ideea că Biserica Ortodoxă Română este un soi de ”oficină” rusească e falsă istoric. Trebuie să depășim acest clișeu. Nu suntem la nivelul amalgamurilor dughiniste, care au tot atâta bază cât ideea că Sfinxul din Bucegi se vede de pe lună. La noi, creștinismul a pătruns odată cu armata romană. În primul mileniu, limesul fiind pe Dunăre, au acționat la noi niște episcopi misionari, numiți și ”episcopi rustici” (horepiskopoi). După evaghelizarea slavilor, a ungurilor și a altor neamuri războinice, intrate în sedentarizare, actualul teritoriu național a fost disputat, sub raport canonic, între cele două focare ale elipsei: Roma și Constantinopol. Ambele au trimis călugări misionari, spioni, vraci, reporteri și alte vietăți, strămoașe ale dronei. Au apărut, ici colo, nuclee episcopale, centre monastice, notariate. Chiar și după statalizarea principatelor extracarpatice au continuat pendulările confesionale între papalitate și patriarhia ecumenică de la ”Țarigrad”. Erau și catolici printre Basarabi. Polonia teutonică, legată sau nu de Marele Ducat al Lituaniei, se făcea simțită în stilistica aulică a Moldovei medievale. După cum îi scria un titular de Constantinopol cutărui ierarh muntean, ”dogmele nu sau născut în Carpați”… Corect ! Așa se explică slavonismul liturgic și mitropoliții de import slavobizantin, sosiți de la Centru sau din aria sârbobulgară. Evident, aceaste influențe ortodoxe, dar neromânești, sau tot accentuat: stavropighii patriarhale (adică mânăstiri închinate direct la Constantinopol), danii peste danii la Muntele Athos (unde nici azi nu avem drept de cetate nedisputat), dar și influența grecească majoră a domniilor fanariote în limbă, instituții, educație, literatură. Pe scurt, se cuvine să fim ”difuzioniști”: cultura înaltă, civilizația, igiena, rafinamentul, tehnicile – toate au venit la noi din altă parte și anume fie prin vestul unguresc (dalmatic și croat, oricum, venețian) fie prin sud est (Ohrida, Sofia, Belgrad). Abia după ce lea furnizat rușilor un Voltaire ecleziastic, pe fiul lui Dimitrie, Antioh – a venit și ortodoxia rusă la acest ospăț pravoslavnic. Neau legat de ruși sentimentele antiotomane. Apoi ei sau dezvoltat mai rapid decât Iașul și Bucureștiul, grație lui Petru, Ecaterinei sau lui Pavel Iul. Și au început să joace ei rolul de intermediari ai influenței apusene în Țările Române. Dar și noi iam influențat, măcar prin oferirea unui context mai puțin despotic: neoisihasmul de la Neamț, hrănit prin ediția venețiană a Filocaliei sa bazat pe ucraineanul Paisie Velicicovski, refugiat în mai blânda Moldovă. Notez tot aici că și Petru Movilă, temelia bisericii culte, moderne, din Ucraina vremii sale, venea, ca și Antioh Cantemir, tot ca dar al Moldovei către încă necioplita lume slavă. Chiar dacă boierimea română din secolul XVIIIXIX emula stilul aulic țarist și vorbea, după acel model, franțuzește, ea na fost major rusificată mental. Iar Biserica Ortodoxă locală a rămas supusă Patriarhiei Ecumenice, până la dobândirea autocefaliei și ridicarea la rangul de Patriarhie, petrecute odată cu Independența și Marea Unire. Relațiile ecleziastice rusoromâne au fost normale până la revoluția bolșevică. Erau țări ortodoxe, de aceeași credință… Turcul și papistașul păreau dușmanii comuni… E inutil să idealizăm sau să diabolizăm acea realitate: să ne rugăm mai curând de vreun istoric competent (eu știu cel puțin unul) care să scrie – finalmente ! – o istorie serioasă a relațiilor dintre români și ruși: acolo șiar face loc și voletul bisericesc, atât de important până nu demult… Oricum ar fi, ideea că BOR e goarna lui Vladimir Putin e, cum anticipam, o aberație de zile mari. După ce Republica Moldova a devenit stat independent, BOR a reactivat la Chișinău Mitropolia Basarabiei, care coabitează dificil cu majoritara Mitropolie a Moldovei, aflată sub jurisdicție moscovită. Și în alte state de succesiune sovietică (Ucraina, Bulgaria) au apărut schisme intraortodoxe, ierarhii paralele și conflicte canonice. Relația propriuzis ”bilaterală” e înghețată: Patriarhul BOR na fost la Moscova, nici Patriarhul rus n a călcat la București (deși e un obișnuit al Chișinăului). BOR rămâne, în cea mai mare parte a ierarhiei, tradiției și vocației sale, o expresie a ”Bizanțului latin”: nu e încolonată la carul revizionismului panslavist. În plus, BOR are de păstorit o diasporă română occidentală. Aria sa de acțiune misionară corespunde cu ancorajul geopolitic al statului român. Sigur, nimeni nui poate cere Ortodoxiei românești să se rupă de comuniunea dogmatică, canonică și liturgică prin care e legată de suratele sale de la Moscova, Kiev, Sofia, Athena, Belgrad, Helsinki, Varșovia etc. Am însă convingerea – și destule argumente – că BOR înțelege democrația ca pe un element providențial în

description

A analysis of Orthodox Romania Church activity from point of independence from Russian Church

Transcript of BOR e Română, Nu Rusă _ Baconschi Contributors

Page 1: BOR e Română, Nu Rusă _ Baconschi Contributors

BOR e romacircnă nu rusăTeodor Baconschi aprilie 6 2015 Cultura SocietateLife 24 comentarii 3164 Vizualizari

Ideea că Biserica Ortodoxă Romacircnă este un soi de rdquooficinărdquo rusească e falsă istoric Trebuie să depășimacest clișeu Nu suntem la nivelul amalgamurilor dughiniste care au tot atacircta bază cacirct ideea că Sfinxul dinBucegi se vede de pe lună La noi creștinismul a pătruns odată cu armata romană Icircn primul mileniu limesshyulfiind pe Dunăre au acționat la noi niște episcopi misionari numiți și rdquoepiscopi rusticirdquo (horepiskopoi) Dupăevaghelizarea slavilor a ungurilor și a altor neamuri războinice intrate icircn sedentarizare actualul teritoriunațional a fost disputat sub raport canonic icircntre cele două focare ale elipsei Roma și ConstantinopolAmbele au trimis călugări misionari spioni vraci reporteri și alte vietăți strămoașe ale dronei Au apărut icicolo nuclee episcopale centre monastice notariate Chiar și după statalizarea principatelor extrashycarpaticeau continuat pendulările confesionale icircntre papalitate și patriarhia ecumenică de la rdquoȚarigradrdquo Erau și catoliciprintre Basarabi Polonia teutonică legată sau nu de Marele Ducat al Lituaniei se făcea simțită icircn stilisticaaulică a Moldovei medievale

După cum icirci scria un titular de Constantinopol cutărui ierarh muntean rdquodogmele nu sshyau născut icircn CarpațirdquohellipCorect Așa se explică slavonismul liturgic și mitropoliții de import slavoshybizantin sosiți de la Centru sau dinaria sacircrboshybulgară Evident aceaste influențe ortodoxe dar neromacircnești sshyau tot accentuat stavropighiipatriarhale (adică macircnăstiri icircnchinate direct la Constantinopol) danii peste danii la Muntele Athos (unde niciazi nu avem drept de cetate nedisputat) dar și influența grecească majoră a domniilor fanariote icircn limbăinstituții educație literatură

Pe scurt se cuvine să fim rdquodifuzioniștirdquo cultura icircnaltă civilizația igiena rafinamentul tehnicile ndash toate auvenit la noi din altă parte și anume fie prin vestul unguresc (dalmatic și croat oricum venețian) fie prin sudshyest (Ohrida Sofia Belgrad) Abia după ce leshya furnizat rușilor un Voltaire ecleziastic pe fiul lui DimitrieAntioh ndash a venit și ortodoxia rusă la acest ospăț pravoslavnic Neshyau legat de ruși sentimentele antishyotomaneApoi ei sshyau dezvoltat mai rapid decacirct Iașul și Bucureștiul grație lui Petru Ecaterinei sau lui Pavel Ishyul Și auicircnceput să joace ei rolul de intermediari ai influenței apusene icircn Țările Romacircne Dar și noi ishyam influențatmăcar prin oferirea unui context mai puțin despotic neoshyisihasmul de la Neamț hrănit prin ediția venețianăa Filocaliei sshya bazat pe ucraineanul Paisie Velicicovski refugiat icircn mai blacircnda Moldovă Notez tot aici că șiPetru Movilă temelia bisericii culte moderne din Ucraina vremii sale venea ca și Antioh Cantemir tot cadar al Moldovei către icircncă necioplita lume slavă

Chiar dacă boierimea romacircnă din secolul XVIIIshyXIX emula stilul aulic țarist și vorbea după acel modelfranțuzește ea nshya fost major rusificată mental Iar Biserica Ortodoxă locală a rămas supusă PatriarhieiEcumenice pacircnă la dobacircndirea autocefaliei și ridicarea la rangul de Patriarhie petrecute odată cuIndependența și Marea Unire Relațiile ecleziastice rusoshyromacircne au fost normale pacircnă la revoluția bolșevicăErau țări ortodoxe de aceeași credințăhellip Turcul și papistașul păreau dușmanii comunihellip E inutil săidealizăm sau să diabolizăm acea realitate să ne rugăm mai curacircnd de vreun istoric competent (eu știu celpuțin unul) care să scrie ndash finalmente ndash o istorie serioasă a relațiilor dintre romacircni și ruși acolo șishyar face locși voletul bisericesc atacirct de important pacircnă nu demulthellip

Oricum ar fi ideea că BOR e goarna lui Vladimir Putin e cum anticipam o aberație de zile mari După ceRepublica Moldova a devenit stat independent BOR a reactivat la Chișinău Mitropolia Basarabiei carecoabitează dificil cu majoritara Mitropolie a Moldovei aflată sub jurisdicție moscovită Și icircn alte state desuccesiune sovietică (Ucraina Bulgaria) au apărut schisme intrashyortodoxe ierarhii paralele și conflictecanonice Relația propriushyzis rdquobilateralărdquo e icircnghețată Patriarhul BOR nshya fost la Moscova nici Patriarhul rus nshya călcat la București (deși e un obișnuit al Chișinăului) BOR rămacircne icircn cea mai mare parte a ierarhieitradiției și vocației sale o expresie a rdquoBizanțului latinrdquo nu e icircncolonată la carul revizionismului panslavist Icircnplus BOR are de păstorit o diasporă romacircnă occidentală Aria sa de acțiune misionară corespunde cuancorajul geopolitic al statului romacircn

Sigur nimeni nushyi poate cere Ortodoxiei romacircnești să se rupă de comuniunea dogmatică canonică și liturgicăprin care e legată de suratele sale de la Moscova Kiev Sofia Athena Belgrad Helsinki Varșovia etc Amicircnsă convingerea ndash și destule argumente ndash că BOR icircnțelege democrația ca pe un element providențial icircn

Share |

Currently there are 24 comments on this Article

DanT spune06042015 la 1340

Nshyam inteles faza cu ldquoPolonia teutonicardquo

Răspunde

Scaraotchi spune06042015 la 1350

ldquoAm icircnsă convingerea ndash și destule argumente ndash că BOR icircnțelege democrația ca pe unelement providențial icircn propria dezvoltare spirituală și nu are nostalgii totalitarerdquoNu totalitarismul sapa BOR ci coruptia si imoralitatea Dar este adevarat ca aceasta coruptie e unpas spre autoritarism care la randul lui duce spre totalitarismhellip cum altfel sa pui pumnul in guracriticilorPana una alta toate parohiile se vand in tara asta BOR se comporta ca si o multinationala cu noisi mai si este scutita de impozite Este esenta putreziciunii in tara asta Si ca orice putreziciune sebucura de alte putreziciuni Exista un traseu al banilor de la biserica la partide care isi asteaptaatentia binemeritata de la DNA Cand vor ajunge primii ierarhi la Rahova atunci vom putea vorbidespre stat de drept Auchhellip trebuie aprobarea parlamentului pentru arestarea unui ierarh Saua sinoduluihellip Sishyau batut joc de credinta mosilor si stramosilor lor fara pic de rusine Ca niste faraoni demucava

Răspunde

VASILIU MIRCEA PAUL spune06042015 la 1419

Bineicircnțeles că BOR nu e rdquogoarna lui Vladimir Putinrdquo E doar rdquofluiericirdquo ndash rdquofluiericiulpopiirdquo din rdquoPovestea hellipuliirdquo de Ion Creangă

1700 de ani (de la Constantin cel Mare icircncoace) ortodoxia a fost supusă (aproape) completpoliticului Umblatul icircn patru labe icircncetățenit de egumenii greci ai bdquomicircnăstirilor icircnchinaterdquo sshyatransferat rdquoca unsrdquo spre rdquoA Treia Romărdquo Vezi și trădarea lui Calinic Miclescu la 1866

Domnuacute Baconschi rdquoNici așa nici altminterirdquo isnacutet it

Răspunde

Nautilus spune06042015 la 1419

propria dezvoltare spirituală și nu are nostalgii totalitare Ar fi de aceea potrivit și legitim să nu amestecămBOR icircn ciondănelile politicoshymediatice dintre București și Moscova Personal sper ca Marea Rusie săredevină ca icircn secolul XIX matricea unei culturi creștine deopotrivă conservatoare și inovatoare Pacircnăatunci icircnsă să nu confundăm marea tradiție a Răsăritului creștin cu apusul convulsiv al spiritului dictatorialpostshysovietic

Ai informatii despre tema de mai sus Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului Scrie articolul tau si trimiteshyl laeditor[at]contributorsro

rdquo Am icircnsă convingerea ndash și destule argumente ndash că BOR icircnțelege democrația ca peun element providențial icircn propria dezvoltare spirituală și nu are nostalgii totalitarerdquo

E foarte posibil dar viteazul Google poate găsi multe probe ale unor intenţii totalitareexprimate icircn scris şi (ceva mai puţine) probe ale unor acte de violenţă motivatereligios

Ierarhia religioasă ortodoxă nu face nimic ca să le dezmintă

Răspunde

Dan Nicolescu spune06042015 la 1459

Cam confuz articol Dle BaconskiCe vreti de fapt sa spuneti Ca asa cum Biserica ortodoxa Rusa sshya inhamat acum la carul lui Putin trebuie ca si BOR sa seinhame la carul euroshy atlantic din care face parte ( vrind ne vrind ) si ortodoxa Grecie

Răspunde

ion munteanu spune06042015 la 1502

As zice ca biserica ortodoxa (ca multe altele) hellip e controlata atat in plan intern cat siin plan extern De multDe prin 1932In rest nici nu mai conteaza daca este romana rusa greaca armeana

Răspunde

Bogdan spune06042015 la 1624

Domnule Baconschi recunosc sincer (e Saptamana Mare) ca nu prea mishyati fostsimpatic in ultimii ani ndash de exemplu nu mishya placut expresia ldquomahalaua ineptardquo din2012 si altel lucrurihellip Dar acum vshyati reabilitat in ochii mei Felicitari pentu articol

Răspunde

Constantin Balasoiu spune06042015 la 2002

scuzati cred ca textul dlui Baconschi e bifurcat In jargonul lui mahalaua sishya imbogatit alteritatea e putinista dughinista etc De fapt textul asta e scris mai curandptr ortodocsii putinisti de pe gandesteorg si activenews mai curand decat ptrantiputinistii antiortodocsi de pe aici Si oricum cand iti da intrshyuna cu cultura inalta sifilierele prin care neshya parvenit e limpede unde a fixat el mahalauaSper sa nu va stric postulCele bune

Răspunde

DanC spune06042015 la 1638

ldquoBOR icircnțelege democrația ca pe un element providențial icircn propria dezvoltarespiritualărdquo

Mda de asta il recomandau pe Ponta Ca e crestin ortodox verde deshyal nostru

Acuma serios ceshyar fi sshyo lasam mai moale Ok BOR nu e proshyrusa bineinteles Dar nu e nicifara pata

Doamne ajuta

Răspunde

mihai spune06042015 la 1651

Poate ca BOR in intregime nu este trompeta Rusiei dar prin randurile ei sunt multicare canta despre Putin protectorul ortodoxiei si despre vestul cel rau famat de carepana la urma ne vom desprinde spre bucuria si implinirea neamului

Răspunde

Ovidiu D spune06042015 la 1654

Domnule Baconschicu tot respectul pentru felul in care scrieti personal raman la parerea ca BOR estedoar o alta forma in care se manifesta ceea ce oamenii de rand numesc ldquomafiardquo Nu mai conteazaca nu e ruseasca sau greceascaSi sa nushymi spuneti ca BOR participa fara sa se laude la ajutorarea romanilor prin contributii laspitale scoli alimente pentru nevoiasi samd Si Mafia italiana (Il Sistema ndash o colectie de familliimafiote) face absolut la fel Va rog sa luati sa cititi Gomorrah lui Roberto Saviano Un account dininteriorul sistemului

BOR sishya pierdut de mult umilinta bunul simt blandetea patriotismul Apropo nu sunt impotrivaconstruirii unei Catedrale a Neamului Aveam nevoie de una pentru ca suntem singura natiunedin estul Europei fara o asemenea cladire simbol Insa sunt impotriva felului in care a fost facutaadunarea fondurilor si mai ales impotriva felului in care BOR vede poporul nevoias ca o sursapermanenta de venit in conditiile in care statul plateste o mare parte din salariile armatei de preotiromani dintrshyun buget care inchide spitale si taie fondurile cercetarii aplicate

Oribil Oribil

Răspunde

euNuke spune06042015 la 1706

Acesta este motivul pentru care ldquointelectualiirdquo ldquode dreaptardquo nu au reuşit să facă preamulţi pureci in politică lucrau toţi intrshyo oficină a BOR şi slujeau interesele Bisericii nuale cetăţenilor Cacircnd principala grijă a intelectualului e imaginea Bisericii shyciobită de spărgătoriiin sutană ai buzunarelor noastre ce seshyntacirclnesc pe furiş cu emisarii dughiniştishy nu ai cum să obţiivoturi şi nici măcar atenţie Cacircnd icircn loc să apostrofezi trădătorii din cercurile bisericii care toacămărunt Occidentul in presa ortodoxă in timp ce se lasă curtaţi de agenţii panslavismului te iei deun duşman imaginar din publicul larg care pasămite ar asocia BOR cu Rusia putinistă nu obţiiicircncredere ci repulsie Ca atare in virtutea acestor avertismente lansate de intelectualii afiliaţibisericii BOR devine şi mai suspectă şi ar trebui să o amestecăm şi mai dihai in ciondănelilenoastre cu Moscova Zic să stăm cu ochii pe ea ca pe butelie

Răspunde

nimrod spune

nimrod spune06042015 la 1718

Apreciez icircn mod deosebit ţinacircnd cont de sensibilităţile actuale curajul autorului de ascrie despre rolul unora dintre ţarii Rusiei ca ldquointermediari ai influenței apusene icircnȚările Romacircnerdquo dar şi despre Petru Movilă și Antioh Cantemir ca ldquodarurirdquo ale Moldovei către ldquoicircncănecioplita lume slavărdquoAltfel cum să fie BOR oficină a bisericii ruse Biserica rusă e patetică BOR e doar amuzantă

Răspunde

Da spune06042015 la 1743

Si atunci cum de ideologul lui Putin se intalneste cu mai marii BOR Sau cum rusii facapel la ortodoxia noastra

Răspunde

dorin valeriu spune06042015 la 1751

Ceshyar fi daca BOR ar hotari sarbatorirea Pastilor dupa Calendarul Gregorian Sshyabucura nu doar miile de familii mixte din Romania cat mai ales milioanele de romanidin Diaspora

Răspunde

Geo spune06042015 la 2005

Data diferita a sarbatorii de Pastiintre catolici si ortodocsinu provine de lacalendarul gregorian sau iulianci de la pozitia Lunei fata de Constantinopol siRomala o data consecutiva echinoctiului de primavara+cateva mistere doar de ei stiute

Răspunde

cbogdan spune06042015 la 1759

Un text absolut necesar Multumesc

Răspunde

Aurelian spune06042015 la 1804

A ajuns manipularea la nivel de artaldquoSute de ani romacircnii au fost cel puțin indirect stăpacircniți de turci niciodată icircnsă icircncurgerea veacurilor turcii nu au pus icircn discuțiune limba și naționalitatea romacircnă Oriunde romacircniiau căzut sub stăpacircnire directă sau indirectă a slavilor dezvoltarea lor firească sshya curmat prinmijloace silnicerdquordquomdashMihai Eminescu

Răspunde

OvidiuD spune06042015 la 1919

Excelent

Răspunde

sanis spune06042015 la 1818

va contrazic in doua privinte1 Analizind NUMAI dpdv istoric va puteti insela Nici intre B O Greceascas si ceaRusa nu a fost mare dragoste In schimb Grecia si deci si BOG este tot mai apropiata deMoskova Ideea unei mari puteri ortodoxe un al Treilea Rim (la Moskova) este tot mai dragbisericilor narionale Vad si ele ca e greu fara un ajutor decisiv din partea Statului si o unitate destil ldquocatolicrdquo Multi vad in asta singura salvare in fata ldquoimperioarismului occidentalrdquo a ideilorhomosexuale de libertatea toata si chiar ldquoateismrdquo occidental2 Nu putem vorbi despre ldquoactiune misionarardquo ortodoxa ndash cu atit mai putin ortodox romana Nici nustiu cind auavut loc ultimele activitati misionarice ale BOR incericnd sa faca prozeliti (cu exceptiaacestor ultimi ani cind o fac la nivel de scoala primara) Acest fapt mishya fost cormat de multi preotiajuns in Canada desi ei se considera in ldquomisiunerdquo Nu fac munca misionara ci se marfginesc saPASTREZE numarul de crestini ortodocsi romani la un nivel ldquorezonabilrdquo impiedicindushyi sa treacala lte denominatii crestine (mai ales neoshyprotestantism) Apropos si in America exista o bisericaldquoortodox romanardquo in subordinea directa a Patriarhiei de Moskova

Răspunde

Geo spune06042015 la 2019

sanisperfect de acordNu se poate analiza atitudinea prezenta a BOR prin prisma istoriei crestinizariiRomanieisau a pozititiei pe care biserica ar fi avutshyo fata de Mama Rusie la un momentsau altul din istoriefie ea si recentae absurd

Răspunde

make spune06042015 la 1820

Asta ishyar mai lipsi BOR sa fie si filorusa ca in rest le are pe toatehellip

Răspunde

OvidiuD spune06042015 la 1921

))) mishyati facut seara

Răspunde

Absurdistan spune06042015 la 2020

BOR este o mafie nedemna de stima din absolut nici un punct de vedere

In vremea extremelor de dreapta nu numai ca a colaborat dar a si furnizat soldati (adica ucigasi)armatei legionare a ldquoDomnuluirdquo ortodoxoshyproshynazist A furnizat pina si un prim ministru dictaturiicarliste in persoana lugubra si scaldata in toate apele murdare ale istoriei ldquopatriarhulrdquo ElieCristea zis si Miron

In vremea extremelor de stinga a colaborat a colaborat a colaborat a colaborat A distrus amintit a furat posesiunile altor culte a distorsionat si batjocorit cuvintul bibliei a pupat papuculDiavolului cu o osirdie fara limite si fara rusine

Sub inteleapta conducerea a tovarusului Ilie Ciobotea mafia BOR sshya dedicat mai mult tilharieiorganizate decit crimei care era deja parte din traditia seculara BOR cu un oportunism atit deevident de nepatriotic de hraparet si de incontestabil incit insusi faptul ca un articol clamind caldquoBOR nu este o oficina ruseascardquo inseamna ironic ca BOR asta este

Răspunde

Page 2: BOR e Română, Nu Rusă _ Baconschi Contributors

Page 3: BOR e Română, Nu Rusă _ Baconschi Contributors

Page 4: BOR e Română, Nu Rusă _ Baconschi Contributors

Page 5: BOR e Română, Nu Rusă _ Baconschi Contributors

Page 6: BOR e Română, Nu Rusă _ Baconschi Contributors

Page 7: BOR e Română, Nu Rusă _ Baconschi Contributors