Bogatii si saracii Mulţi visează cu ochii deschişi la bogăţie, lux, viaţă fără griji şi tot felul de bunătăţi pe care banii îi pot

cumpăra. Dar puţini ştiu cât d e bogaţi sunt din punct de vedere sufleteşteatunci când averea bănească le lipseşte.

Bănuiesc că ai mai auzit pe ici, pe colo ceva de genul: „am primit mai mult ajutor de la cei săraci şi nu de la cei bogaţi”. Cu părere de rău îţi spun că ăsta este crudul adevăr. Bogaţii nu înţeleg lipsurile celorlalţi pentru că nu cunosc pe pielea lor ce înseamnă să nu ai de nici unele.

Multă vreme nu am înţeles de ce nu sunt toţi oamenii egali din toate punctele de vedere. Mi-a fost greu să accept diferenţele, dar ştiu că nimic nu se întâmplă degeaba. Orice situaţie are o perspectivă pozitivă şi alta negativă. La fel este şi în acest caz. Oamenii bogaţi nu ar mai fi bogaţi dacă nu ar exista oameni săraci. Nimeni nu ar mai ştii să cuantifice ceea ce are dacă nu ar avea criterii de comparaţie.

În continuare te invit să citeşti o mică povestioară care te va face să apreciezi şi să te bucuri de fiecare lucruşor pe care îl ai la dispoziţie sau în posesie.

„Cu mult timp în urmă, a trăit un om atât de norocos că orice îşi dorea, nu trecea mult timp că şi îl obţinea. Norocul pe care îl avea era bazat pe harul său de a vorbi cu ceilalţi, de a da sfaturi, de a se face înţeles şi de a-i îndruma pe calea potrivită pentru fiecare. Era un om hotărât atunci când îşi punea ceva în minte şi nimic nu îl oprea să aibă sau să ajungă acolo unde îşi propunea.

În cei 40 de ani pe care îi avea, agonisise o avere destul de generoasă. Statutul său stârnea invidie atât în rândul celor săraci, cât şi celor bogaţi. Pentru că era conştient de capacităţile sale, nu se temea să-şi risipească avuţia pe orice sufletul său dorea. Astfel, fiecare zi era ca o sărbătoare pentru el. Nu avea nici un fel de griji şi nu se ruşina să arate lucrul ăsta. Fiind preocupat de imaginea şi de statutul său, ajunsese la un moment dat să nu mai ştie să se bucure de lucrurile simple pe care viaţa le oferă gratuit. Încet, încet el devine arogant şi uită că tot ce are este datorită harului cu care a fost înzestrat.

Nu trece mult timp şi iată că pierde toată averea dintr-o prostie: pariază pe tot ce are că în mai puţin de o lună va reuşi să îl convingă pe conducătorul poporului să îi dea puterea de a lua decizii importante în numele său. Bineînţeles că de data asta harul nu l-a ajutat pentru că nu a ştiut să îl folosească în scop nobil. A încercat să profite de capacităţile sale şi a pierdut respectul, încrederea, averea şi toată faima.

Ajuns în această situaţie, oamenii pe care îi credea prietenii lui i-au întors spatele şi l-au dat uitării. A rămas singur şi fără nici un fel de sprijin. Încet, încet a început să cunoască şi partea grea a vieţii. Nu îi venea să creadă prin ce trece şi cât de încrezut a putut să fie. Nu înţelegea de ce i se întâmplă tocmai lui asta. Cum a fost posibil să greşească în aşa hal şi să cadă pe aceeaşi treaptă cu cei săraci care trăiesc modest de pe o zi pe alta.Nu a avut de ales şi într-un final a acceptat noul său trai. Umblând pe ici, pe colo şi căutând să-şi facă un

mic rost, a văzut că există și oameni care nu dau dovadă de egoism. Erau acei oameni pe care îi subestima atunci când avea o poziţie socială bună; oameni care atunci nu aveau valoare în ochii lui.

A realizat mult prea târziu că fiecare merită să fie tratat ca un frate indiferent de educaţie, statut social sau talente. A înţeles că fiecare se naşte pentru un scop anume: să fie cinstit, conştient de capacitățile sale ca să aducă valoare celorlalţi, şi nu să se laude.

A văzut bucurie, zâmbete şi apreciere în rândul celor săraci. A întâlnit oameni cu suflet mare, dispuşi să dea ajutor la nevoie, oameni care nu cer nimic în schimb. A stat la masă cu cei care mulţumesc pentru pâinea pe care o au pe masă şi apreciază fiecare lucru mic de care au parte. S-a veselit împreună cu cei bolnavi care sunt mai fericiţi decât cei care nu îşi pot cumpăra cele mai la modă lucruri. A trăit în sărăcie cele mai frumoase momente pe care în perioada sa de bogăţie nu le-a avut. A înţeles că sunt o mulţime de lucruri valoroase pe care toţi banii din lume nu le pot cumpăra și că este o adevărată prostie să te crezi cel mai tare.”

Morala povestioarei este:Oricine poate pierde într-o singură clipă totul atunci când nu apreciază ceea ce are.

Legea contrastelorScris de Iustina in septembrie 23, 2013 in Povestiri cu talc

Hinduşii istorisesc povestea unui fermier care a găsit într-o zi un cal frumos pe proprietatea sa.–   O, ce noroc! Spune vecinul său, bătând din palme.–   Cine poate să vadă suficient de departe în viitor ca să spună ce e cu adevărat un noroc? Răspunde fermierul.Într-adevăr, de îndată ce fiul fermierului încăleca pe cal, animalul îl azvârle la pământ, iar băiatul îşi rupe piciorul.–  O, ce ghinion! Îl compătimeşte vecinul.–  Cine poate să vadă suficient de departe în viitor ca să spună ce e cu adevărat un ghinion? Oftează fermierul, îngrijindu-şi fiul rănit.În aceeaşi zi, mai târziu, un tiran însoţit de armata să trece în marş prin regiune, luând tot ce poftesc de la ţărani şi obligându-i pe toţi tinerii zdraveni să se înroleze. Dar pe băiatul fermierului îl lasă în pace, din cauza piciorului rupt.A doua zi, tiranul şi toată oştirea lui sunt răpuşi într-o bătălie cumplită.–  Ce noroc că fiul tău a fost cruţat! Declară vecinul.Fermierul se mulţumeşte să zâmbească.Povestea ne spune două lucruri. În primul rând, important nu e ceea ce ţi se întâmplă în viaţă, ci felul cum priveşti ceea ce ţi se întâmplă, perspectiva pe care o ai. În al doilea rând, important e cum priveşti un lucru în comparaţie cu altul.Sau poate adevărata lecţie este “Lucrurile se pot înrăutăţi oricând!” . Einstein a numit asta “legea relativităţii”. Noi o numim “legea contrastelor.”Legea contrastelor spune că nu vedem lucrurile şi întâmplările aşa cum sunt ele cu adevărat, ci prin raportarea la alte lucruri şi întâmplări. Pentru o mână caldă, apa călduţă pare rece. Pentru o mână rece, aceeaşi apă pare caldă.

Vulturul care nu putea sa zboareUneori ai nevoie doar de un imbold pentru a face lucruri mărețe. Povestea cu talc

din acest weekend este despre doi vulturi, unul putea să zboare, iar unul nu putea. Sunt

totuși soluții care-ți dau imboldul de care ai nevoie, nu întotdeauna vor fi și confortabile.

Un împărat a primit în dar doi vulturi frumoși.

Unul a fost antrenat, dar, despre celalalt i s-a spus că REFUZĂ să se dezlipească de creanga pe

care stătea. Acesta nu zburase niciodată.

Unul dintre slujitori trebuia să se caţere în fiecare zi în copac să-i ducă de mâncare.

După ce a încercat în fel şi chip să facă vulturul să zboare de pe creangă, împăratul şi-a rugat

supuşii să-l ajute.

Un bătrân înţelept s-a oferit să facă el asta şi, a doua zi când s-a trezit, împăratul a văzut vulturul

zburând de colo-colo.

- Cum ai făcut? şi-a întrebat supusul

– A fost foarte simplu, Nu a trebuit decât să îi tai craca de sub picioare.Așadar chiar și Vulturii au nevoie de un imbold pentru a începe să zboare.Uneori imboldul poate însemna atunci când ni se taie o cracă de sub picioare.Sau asemenea puilor de vulturi care pentru a fi învățați să zboare, mama lor îi împinge jos din cuib, în speranța că nu se vor prăbuși ci vor zbura.

Imbold     conform dex înseamnă Ceea ce stimulează la o acțiune; îndemn, stimulent, impuls,

bold. Este drept, putem primi un imbold și atunci când dorim să facem ceva măreț, ină aceasta

este doar una din două căi.Atunci când ai o problemă, ai două opțiuni: ori te prăbușești ori îți iei zborul! (Marian Rujoiu)

O femeie bătrână din China avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ, şi le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă. La sfârşitul drumului ce ducea de la izvor la casă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate. Timp de doi ani asta se întâmpla zilnic. Femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă. Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietul vas crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea sa, şi se simţea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!După 2 ani de aşa zisă nereuşită, după cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor: „Mă simt atât de ruşinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!". Bătrâna a zâmbit. „Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? Asta pentru că am ştiut de defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii, şi, în fiecare zi, în timp ce ne întorceam, tu le udai. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi în casa mea. Morala: Crăpătura vasului nu înseamnă sfârşitul, ci o posibilitate de a face ceva diferit!