LICEUL TEHNOLOGIC SANITAR”VASILE VOICULESCU”ORADEA

DOMENIUL SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ

CALIFICAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT

EXAMEN DE ABSOLVIRE

COORDONATOR

PROF. INSTR. :

ABSOLVENT

ŢIGAN CARLA

ORADEA

2015

LICEUL TEHNOLOGIC SANITAR”VASILE VOICULESCU”ORADEA

DOMENIUL SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ

CALIFICAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL GENERALIST ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU BOALĂ ARTROZICĂ

COORDONATOR

PROF. INSTR.:

ABSOLVENT

ŢIGAN CARLA

ORADEA

2015

CUPRINSUL  LUCRARII

CAPITOLUL  I

                                                                    

1.1 Prezentarea notiunilor de anatomie si fiziologie a aparatului afectat

1.1.1   Anatomia si fiziologia aparatului afectat

1.2      Prezentarea teoretica a bolii

1.2.1   Definitie                                                                                  

1.2.2   Etiologie                                                                                     

1.2.3   Patogenie                                                                                  

1.2.4   Simptomatologie                                                                             

1.2.5   Tratament                                                                                

CAPITOLUL  II

Supravegherea pacientului din momentul internarii pana la externare si   efectuarea tehnicilor

impuse de afectiune.

2.1    Internarea pacientului in spital                                                          

2.2.   Asigurarea conditiilor de spitalizare                                                   

2.3.   Asigurarea conditiilor igienice pacientilor internati                         

   Pregatirea patului si a accesoriilor lui

Schimbarea lenjeriei de pat

Asigurarea igienei personale, corporale si vestimentare a pacientului

Efectuarea toaletei generale si pe regiuni a pacientului imobilizat

Observarea pozitiei pacientului in pat

Schimbarea pozitiei si imobilizarea pacientului

Captarea eliminarilor

2.4.   Supravegherea functiilor vitale si vegetative              

2.5.   Alimentatia bolnavului

2.6.   Administrarea medicamentelor si hidratarea  organismului

2.7.   Recoltarea produselor biologice si patologice

2.8.   Pregatirea pacientului si efectuarea tehnicilor speciale impuse de afectiune

                                                                               

CAPITOLUL  III

3.1.   Prezentarea cazurilor de boala                                                        

     Cazul nr. 1- plan de ingrijire                                                  

     Cazul nr. 2- plan de ingrijire                                                    

     Cazul nr. 3- plan de ingrijire

3.2.   Concluzii asupra lucrarii                                                                     

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I ( partea teoretică)

I.1.DEFINIŢIE

Artroza este o boala cronică caracterizată clinic prin durere, impotenţă funcţională cu

reducerea dureroasă a mişcărilor, având ca substrat anatomopatologic distrugerea cartilajului, cu

apariţia de osteofite, chiste şi geode în os cu dispariţia interliniului articular; radiologic prin

modificări de structură la nivelul interliniului articular şi la nivelul extremităţilor osoase ce concură

la realizarea articulaţiei; biologic negativitatea testelor inflamaţie (VSH, proteina C reactivă,

fibrinogen).

Boala face parte din grupa reumatismelor degenerative şi poate fi întâlnită în literatură şi sub

alte denumiri ca : osteoartrită sau artrită hipertrofică .

I.2.INCIDENŢĂ

Artroza este o afecţiune întâlnită practic la toate vertebratele (inclusiv la cele acvatice).

La specia umană este foarte frecvent întâlnita şi este poate starea morbidă cea mai frecventă pentru

majoritatea populaţiei de vârstă medie sau înaintată. Semne radiologice de artroză au fost atestate la

peste 80% din persoanele cuprinse între 55 şi 64 de ani, în timp ce după 50 de ani, 22% dintre femei

şi 15% dintre bărbaţi acuză simptome artrozice dar semne radiologice de artroză (în cel puţin o

articulaţie) au fost identificare şi la persoanele tinere.

Articulaţiile mai frecvent afectate la populaţia peste 50 ani sunt :

Articulaţiile mici ale mâinilor şi picioarelor interfalangiene distale ale degetelor mâinii,

trapezo-metacarpiană a policelui şi metatarso-falangiană a halucelui;

articulaţiile coloanei verebrale (spondiloza sau spondilartroza ) ;

articulaţiile coxofemurale;

articulaţiile genunchilor:

o compartimentul femuro-tibial 45 – 50% ;

o compartimentul femuro-patelar 35 –40% ;

o ambele compartimente : femuro-patelo-tibial 15 –20% ;

Cel mai puţin afectate sunt articulaţiile cotului şi gleznei

I.3.CLASIFICAREA ARTROZELOR

Cea mai utilizată clasificare a diverselor forme de artroză este CLASIFICAREA CLINICĂ PE

BAZA ETIOLOGIEI PREDOMINANTE DETERMINABILE (după Harrison). Pe baza acestui

criteriu se disting două grupe principale de artroze:

I.3.1. ARTROZELE PRIMARE

În formele primare nu este posibilă identificarea unui mecanism etiopatogenic specific. Aceste

forme ar fi expresia unui defect intrinsec (constituţional) al cartilajului articular, probabil de natură

metabolică, condiţionat genetic. În această categorie sunt incluse artrozele de cauză nedeterminată.

În funcţie de localizare se disting:

I.3.1.1.FORME LOCALIZATE

Topografic, procesul artrozic afectează predominent următoarele articulaţii:

artroza mâinilor:

o artroza interfalangiană;

o artroza carpo-metacarpiană a policelui;

artroza piciorului:

o artroza articulaţiei metatarso-falangiene a halucelui;

o artroza articulaţiei talo-calcaneene;

o artroza articulaţiei medio-tarsiene;

artroza articulaţiei genunchiului (gonartroza cu afectarea sectoarelor:

o femuro-tibial (compartimentul medial, lateral sau ambele);

o femuro-patelar;

o ambelor sectoare;

artroza articulaţiei şoldului (coxartroza) – forme:

o excentrice (superioare);

o concentrice (axial, medial);

o difuze;

artrozele coloanei vertebrale (cervicale,dorsale şi lombare);

artroze cu alte localizări:

o articulaţia temporo-mandibulară;

o articulaţia sterno-claviculară;

o articulaţia acromio-claviculară;

o articulaţia scapulo-humerală;

o articulatia cotului;

o articulaţia radiocarpiană;

o articulaţia costo-vertebrală;

o articulaţia gleznei;

o articulaţia sacro-iliacă;

I.3.1.2.FORMELE GENERALIZATE - cuprind trei sau mai multe forme localizate (Kelgren-

Moore) .

I.3.2. ARTROZELE SECUNDARE

În formele secundare este evident raportul de dependenţă cu condiţiile sau stările morbide care

au favorizat iniţierea procesului degenerativ la anumite niveluri.

În acest grup sunt incluse :

a. Artroze secundare traumatismelor acute şi cronice:

artroze secundare traumatismelor acute:

o fracturi;

o luxaţii habituale;

o leziuni meniscale;

o hemartroză;

o sinovite posttraumatice;

artroze secundare suprasolicitării articulare datorate:

o displaziilor articulare;

o subluxaţiilor articulare;

o instabilităţii articulare;

o hiperactivităţii profesionale sau sportive;

o încărcării articulare de tip ponderal;

o deformări în valg sau var;

o inegalitatea membrelor inferioare;

b. Artrozele secundare deformărilor congenitale sau dobândite ale capetelor osoase:

luxaţia congenitală (şold);

osteocondroza;

osteocondrite disecante;

osteonecroze (inclusiv maladia Legg-Calve-Perthes);

c. Artrozele metabolice:

 În aceste forme degenerescenţa cartilajului articular este datorată unei tulburări metabolice.

Forme de artroze dismetabolice:

artroza ocronotică – depunerea pigmentului chininic în cartilaj (consecutiv unui defect

autosomal-recesiv a enzimei oxidative a acidului homogentinic) induce o degenerescenţă

precoce a cartilajului articular;

artroze microcristaline:

o artroza urică – depunerea cristalelor de urat monosodic în cartilajul articular;

o artroza condrocalcinozică – depunerea cristalelor de pirofosfat de calciu în cartilajul

articular;

boala Wilson;

d. Artrozele endocrine:

acromegalia – osteopatie consecutivă unei producţii excesive de hormon de creştere, are

aspect similar artrozei;

diabetul zaharat – prin producerea artropatiei de tip neurogen şi probabil prin interferarea

metabolismului glucidic şi sintezei de glicozaminoglicani;

hiperparatiroidismul;

hipotiroidismul;

obezitatea;

e. Artroze secundare artritelor:

artrite bacteriene;

artrite reumatismale:

o poliartrita reumatoidă;

o spondilita anchilopoetică;

o artropatia psoriazică;

f. Artroze secundare altor afecţiuni:

boli neurologice sau tulburări nervoase (hipoestezie sau anestezie, tulburări de sensibilitate

profundă);

tulburări circulatorii:

o insuficienţa veno-limfatică;

o arteriopatiile;

endemice ( Kashin-Beck );

degerături;

hemoglobinopatii.

I.4.ETIOPATOGENIA ARTROZELOR

I.4.1. ETIOLOGIA ARTROZELOR

I.4.2. ASPECTE PATOGENICE ÎN ARTROZE

I.4.1. ETIOLOGIA ARTROZELOR

Prezenţa artrozei poate fi rezultatul unei serii numeroase de factori, în parte de ordin general,

în parte de ordin local, motiv pentru care fiecare artroză trebuie considerată din

perspectivămultifactorială.

Vârsta debutului, sediul, difuziunea şi evoluţia tabloului clinic artrozic depinde de

interacţiunea unei numeroase serii de factori, care favorizează apariţia artrozei fie prin ruinarea

eficienţei biologice a cartilajului articular, fie printr-o suprasolicitare funcţională a articulaţiei.

Se pot distinge factori sistemici cu repercursiuni asupra majorităţii articulaţiilor organismului şi

factori locali cu repercursiuni asupra uneia sau numai câtorva articulaţii.

I.4.1.1.FACTORII SISTEMICI

Vârsta. Incidenţa manifestărilor artrozice creşte în raport cu vărsta, datorită leziunilor

mecanice şi eventualelor perturbări biochimice produse în timp, ce accentuează probabilitatea

apariţiei manifestărilor artrozice evolutive (constituenţii şi proprietăţile biologice ale cartilajului

articular nu se modifică substanţial cu înaintarea în vârstă). Opinia prevalentă este că artroza este

expresia mai mult a unei patologii a senescenţei decăt a senescenţei ca atare.

Factorii genetici. Pentru unele forme de artroză a fost evidenţiată o influenţă genetică mai

mult sau mai puţin importantă. Sunt dependente genetic anumite condiţii morbide (ca luxaţia

congenitală a şoldului sau ocronoza) care favorizează apariţia artrozei secundare.

Sexul. Influenţa sexului asupra aparţiei şi dezvoltării diverselor forme de artroză e dificil de

stabilit, deşi există diferenţe vizibile ale incidenţei şi gravităţii pentru anumite forme de artroză la

cele doua capete.

Sunt incriminate:

diferenţele cromozomilor ( sexuali );

diferenţele hormonale;

diversele tipuri de solicitări, obiceiuri sau chiar încălţăminte;

climacteriul ( la femei ) – datorită perioadei de vulnerabilitate şi mai ales prin reducerea

pragului de răspuns la durere;

Factorii vasculari – modificări ale circulaţiei arteriale şi/sau venoase. Tulburările circulatorii

ar putea fi responsabile de apariţia şi agravarea unor forme particulare de artroză, de exemplu:

maladia Kashin-Beck - artropatia degenerativă a articulaţiilor interfalangiene şi a pumnului

datorată tulburărilor circulatorii prin conact cu făina contaminată cu Fusaria sporotrichiella

(în ţările Extremului Orient ).

artroza genunchiului este favorizată de alterările circuitului venos, prin tulburări trofice ce

afectează toate ţesuturile membrelor inferioare.

Obezitatea. Este frecvent întâlnită asocierea obezitate – artroză. Obezitatea are o influenţă

negativă asupra articulaţiilor datorită supraîncărcării funcţionale a articulaţiilor portante (în

particular a genunchiului) .

Dar obezitatea este frecvent asociată şi cu alte condiţii morbide (diabet zaharat, dislipidemii)

ce favorizează dezvoltarea proceselor degenerative articulare.

Factorii endocrini:

în acromegalie este frecventă o osteopatie cu aspect similar artrozei;

în hipotiroidismul primitiv şi secundar sunt frecvente manifestările artrozice prin tulburări

ale metabolismului cartilajului;

diabetul zaharat – admiţând repercursiunea perturbărilor metabolismului glucidic la nivelul

cartilajului articular (sinteza de glicozaminoglicani) dar şi producerea artropatiei de tip

neurogen.

Factorii metabolici:

ocronoza - defect cu transmitere autozomal-recesivă a enzimei oxidative a acidului

homogentinic, urmat de acumularea în cartilaj a produşilor săi de metabolism – cauza

depunerii sărurilor de calciu şi a proceselor regresive;

în hiperuricemie ( gută ) – depunerea cristalelor de urat monosodic;

în condrocalcinoză – depunerea microcristalelor de pirofosfat de calciu în cartilajul articular

favorizează procesele degenerative; în ultimele două cazuri fiind asociate şi reacţii

inflamatorii caracteristice;

dismetabolismele lipidice (hipercolesterolemia, hiperlipoproteinemia de diverse tipuri) pot

de asemenea favoriza apariţia manifestărilor artrozice.

Factorii climatici. Contrar opiniei curente, factorii climatici nu pot determina modificări de

natură artrozică dar pot favoriza exprimarea clinică a simptomelor artrozice (frigul şi umiditatea

crescută). Clima caldă şi uscată are o influenţă benefică asupra artrozelor.

I.4.1.2.FACTORII LOCALI

Utilizarea articulaţiilor este o condiţie subînţeleasă pentru dezvoltarea procesului artrozic.

Totuşi o activitate moderată şi continuă este utilă menţinerii troficităţii şi lubrefierii articulare

(cartilajul articular tinde să se atrofieze în articulaţiile membrelor imobilizate timp îndelungat).

Factorii locali incriminaţi în procesul artrozic sunt:

Suprasolicitarea funcţională

Există numeroase tablouri artrozice corelate cu anumite condiţii, activităţi prefesionale sau sportive :

artroza mâinilor la culegătorii de bumbac;

artroza cotului la lucrătorii ce utilizează instrumente vibratorii;

artroza gleznei la fotbalişti;

artroza consecutiv încărcării articulare de tip ponderal (obezitatea);

Modificarea arhitecturii articulare

Chiar în absenţa suprasolicitării, procesul artrozic ar putea fi favorizat de modificarea

arhitecturii articulare. Aceasta implică distribuţia inegală a sarcinii pe suprafeţele articulare cu

supraîncărcarea funcţională a unor arii limitate care se vor uza precoce. Alterările arhitecturii

articulare pot fi congenitale sau dobândite. În alterările congenitale este inclusă, de exemplu

displazia congenitală a şoldului responsabilă în mare parte de producerea coxartrozei.

Alterările dobândite ale arhitecturii articulare sunt întâlnite în corelaţie cu variate procese patologice

cu implicare osoasă, cartilaginoasă sau sinovială care pot avea drept consecinţă deformarea

articulară determinând incongruenţa suprafeţelor articulare. Acestea pot fi:

de natură traumatică:

o fracturile ( în special cele cu traiect intraarticular);

o luxaţiile;

o leziunile meniscale;

o hemartrozele sau sinovitele posttraumatice;

de natură infecţioasă specifică sau nespecifică:

o osteomielita;

o artrite infecţioase;

de natură distrofică:

o osteocondroze;

o anomalii de dezvoltare;

vasculară – osteonecroza aseptică;

de natură reumatică:

o poliartrita reumatoidă;

o spondilita anchilopoetică;

o artropatia psoriazică.

Modificările dinamicii articulare

În anumite cazuri, deşi arhitectura articulaţiei este normală, există totuşi condiţii responsabile de

alterările dinamicii articulare, de exemplu:

subluxaţia recidivantă a rotulei;

instabilitatea articulară prin laxitate ligamentară.

Aceste condiţii implică suprasolicitări funcţionale în arii limitate ale cartilajului articular, favorizând

apariţia modificărilor de natură artrozică.

FACTORI SISTEMICI FACTORI LOCALI

Senescenţa

Ereditatea

Sexul

Factori vasculari

Obezitatea

Factori endocrini

Factori dismetabolici

Factori climatici

Suprasolicitarea funcţională

Alterări arhitecturale articulare :

a.congenitale

b.dobândite (traumatice, infecţioase,

distrofice, vasculare, reumatice);

Alterări ale dinamicii articulare

FACTORI POTENŢIAL RESPONSABILI DE INSTAURAREA ŞI/SAU AGRAVAREA

LEZIUNILOR ARTROZICE

I.4.2.ASPECTE PATOGENICE ÎN ARTROZE

Principalele mecanisme implicate în procesul artrozic sunt:

I.4.2.1.Degradarea matricei cartilaginoase prin acţiunea enzimelor care acţionează prevalent în

sens proteolitic asupra constituenţilor - proteoglicani şi colagen. Enzimele proteolitice sunt de

origine condrocitară (catepsinele), polimorfonucleară (catepsina şi elastaze) şi din celulele

membranei sinoviale(colagenaze şi metaloproteinaze).

I.4.2.2.Degradarea cartilajului în artroze este un proces foarte complex încă incomplet elucidat.

Principalul rol în degradarea matricei cartilaginoase îl au condrocitele la care este perturbat

echilibrul dintre activitatea anabolică şi activitatea catabolică cu depleţia consecutivă de

proteoglicani şi slăbirea tramei fibrilare (teoria Freeman – metabolismul proteoglicanilor este mai

intens decât cel al colagenului şi deci rezistenţa acestora este mai mică la cicluri de uzură

asemănătoare, rezultând depleţia proteoglicanilor).

I.4.2.3.Alterările biochimice ale cartilajului articular, indiferent de cauzele şi modalitatea de

apariţie, implică modificarea proprietăţilor sale mecanice – în special determină diminuarea acţiunii

de amortizare a solicitărilor mecanice la care este supus osul subcondral. Acest lucru se întâmplă în

ariile supuse solicitărilor, cu consecinţe asupra osului subcondral care va evolua către un proces de

condensare sau scleroză, având ca rezultat creşterea rezistenţei sale în prejudiciul elasticităţii.

Cartilajul articular se va afla între osul subcondral de duritate crescută şi solicitările mecanice,

situaţie care accelerează distrucţia cartilajului în ariile interesate, determinând diminuarea capacităţii

de distribuire a solicitărilor, cu creşterea sarcinilor pe cartilajul învecinat şi progresiunea procesului

chiar în ariile iniţial neportante.

I.4.2.4. Contribuţia reacţiei inflamatorii a sinovialei

Dezagregarea cartilajului articular implică eliberarea în cavitarea articulară de fragmente şi

detritusuri celulare care provoacă o reacţie inflamatorie din partea membranei sinoviale. Sinovita

contribuie la rândul său la evoluţia procesului artrozic prin enzimele proteolitice şi mediatorii

(catabolinele) care reaprind procesele inflamatorii şi degenerative articulare.

I.4.2.5. Proceselor regresive ale cartilajului articular li se opun tentative de reparare prin aşa-

numita „modulare condroblastică ” a condrocitelor. Tentativa de reparare a cartilajului degenerat în

condiţiile regimului crescut de stress articular este frecvent destinată eşecului; în asemenea cazuri se

asistă la progresiunea leziunilor articulare până la completa dezorganizare structurală şi anularea

funcţiilor articulaţiei interesate de boala artrozică.

I.4.2.6. Leziuni ale cartilajului articular

Degenerarea cartilajului articular se manifestă macroscopic prin apariţia de discontinuităţi

care alterează netezimea caracteristică. La nivel microscopic se evidenţiază compromiterea

progresivă a arhitecturii tridimensionale a cartilajului, putând apare în consecinţă fisuri, eroziuni sau

ulceraţii prin fibrilarea straturilor superficiale.

Substratul lezional este reprezentat de :

I.4.2.6.1.Leziunile involutive precoce ale cartilajului articular. Înaintea apariţiei modificărilor

microscopice evidente au fost identificate alterări regresive la nivel biochimic şi ultrastructural

constând din:

depleţia de proteoglicani ce determină depresia substanţei fundamentale;

necroza celulelor din straturile superficiale ale cartilajului.

 Aceste alterări determină apariţia de neregularităţi în structură, mici fisuri reprezentând soluţii

de continuitate primare.

I.4.2.6.2.Proliferarea reactivă şi activarea metabilică a condrocitelor Soluţiile de continuitate

primare determină proliferarea condrocitară, acompaniată şi de o activare metabolică ce se traduce

printr-o sinteză mai intensă de proteoglicani decât de colagen, diferiţi însă de constituenţii normali ai

cartilajului (glicozaminoglican de tip juvenil).

I.4.2.6.3.Limitarea posibilităţilor reparatorii ale cartilajului articular Posibilităţile de refacere

ale cartilajului articular sunt limitate în pofida fenomenelor proliferative şi reactive condrocitare

deoarece leziunile primare vor determina o incongruenţă a suprafeţelor având ca rezultat

compromiterea progresivă a arhitecturii straturilor din ce în ce mai profunde ale ţesutului

cartilaginos.

Acesta este motivul pentru care în majoritatea cazurilor procesul artrozic are tendinţă progresiv

evolutivă, putând evolua până la dispariţia cartilajului de acoperire cu expunerea osului subiacent în

ariile de maximă solicitare

I.4.2.7.Leziuni osoase.Reacţiile osului au caracteristici diferite în funcţie de regimul de solicitare

existent şi regiunile solicitate şi constau în remodelarea trabeculară a osului subcondral consecutiv

alterărilor cartilajului articular, cu compromiterea proprietăţii sale de amortizare.

I.4.2.7.1. Leziunile zonelor supuse solicitărilor sunt:

osteocondensarea – în zonele expuse la încărcare trabeculele osului subcondral cresc în

grosime, devin mai dense, dând naştere fenomenelor de osteocondensare;

eburneizarea – în leziunile mai avansate, unde cartilajul este complet uzat, osul apare foarte

compact, de culoarea fildeşului ( „eburneo” în italiană înseamnă fildeş ) asumându-şi rolul

de suprafaţă articulară;

microfracturarea – distribuţia inadecvată a sarcinilor poate determina microfracturi ale

trabeculelor suprasolicitate determinând deformarea capetelor articulare, apariţia tulburărilor

circulatorii sectoriale cu fenomene consecutive de necroză şi reabsorbţie osoasă

formarea de pseudochiste (geode) – consecutiv fenomenelor de necroză şi reabsorbţie

osoasă, sunt cavităţi unice sau multiple, de dimensiuni variate (până la 1 cm diametru) ai

căror pereţi sunt constituiţi din trabecule osoase îngroşate conţinând frecvent ţesut fibros sau

fibrocartilaginos sau mai rar lichid sinovial (când comunică cu cavitatea articulară).

I.4.2.7.2.Leziuni ale zonelor neexpuse încărcărilor ( solicitărilor )

În zonele neexpuse solicitărilor apare un proces de neoformare osteocartilaginoasă

determinând formarea osteofitelor marginale (formaţiuni osteocondrofitozice), fenomen interpretat

fie ca o tentativă de reconstruire a congruenţei articulare fie ca răspuns la solicitările anormale

generate de mecanica perturbată a articulaţiei artrozice.

I.4.2.8.Leziuni ale membrane capsule-sinoviale

Eliberarea în cavitatea articulară a materialului degenerat de provenienţă cartilaginoasă sau

osoasă constituie pentru sinoviocite o stimulare determinând creşterea numărului acestora şi

activarea în special a activităţii fagocitare cu următoarele consecinţe:

pluristratificarea stratului intimal , multiplicarea vilozităţilor sinoviale cu posibilităţi

evolutive:

o infiltrarea inflamatorie generând aspectul unei sinovite cronice;

o necroza sau fibrozarea vilozităţilor sinoviale mai voluminoase;

o rar, metaplazia condroidă a sinovialei şi fibroscleroza pereţilor vasculari.

Accentuarea alterărilor sinovialei vor conduce şi la interesarea capsulei, producând fenomene

progresive de fibroză care determină îngroşarea, rigidizarea şi retracţia acestei structuri, cu grave

repercursiuni funcţionale prin:

reducerea posibilităţilor de mişcare, reducerea ariei portante cu o mai rapidă uzură a

cartilajului;

reducerea drenajului venos şi consecutiv congestionarea circulaţiei articulare apărând

anoxia regională şi transudaţia (revărsate intraarticulare) ce vor altera nutriţia şi

lubrefierea cartilajului şi astfel favorizând agravarea procesului artrozic. 

Boala artrozică prezintă, independent de localizare, manifestări clinice relativ constante,

comune multor boli reumatice dar suficiente pentru stabilirea diagnosticului. Semnele şi

simptomele suferinţei sunt de obicei localizate la una sau două articulaţii - prezenţa lor la mai mult

de două articulaţii sugerează o altă suferinţă. Subiectiv, simptomele artrozelor sunt reprezentate în

principal de durere şi redoarea articulară post-imobilizare iar obiectiv, de limitarea mişcărilor

articulare şi eventual semne de interesare cartilaginoasă sau sinovială. Simptomele clinice sunt

rareori în concordanţă cu semnele radiologice.

a.Durerea

Durerea constituie în general semnul cel mai precoce şi mai important al interesării artrozice a unei

articulaţii.

În fazele iniţiale ale bolii artrozice este în general de intensitate redusă şi inconstantă, comportându-

se ca o durere de tip mecanic adică în relaţie directă cu utilizarea articulaţiei. La început durerea

poate apare doar cu ocazia eforturilor intense şi prelungite (în timp, eforturile care declanşază

durerea devin din ce în ce mai mici) şi poate să se atenueze prin repausul articulaţiei. În formele

grave durerea poate fi subcontinuă sau continuă persistând chiar în timpul repausului sau pe durata

nopţii. Cum cartilajul este lipsit de terminaţii nervoase, durerea articulară din artroze are ca sediu

membrana capsulo-sinovială şi osul subcondral. Durerea nocturnă prezentă în formele grave de

artroză este corelată cu o pronunţată inflamaţie sinovială sau cu modificări vasculare ale osului

subcondral. Durerea poate apare şi ca o consecinţă a contracturii musculare. Fenomenele dureroase ,

ca în multe alte boli reumatice, este influenţată de numeroşi factori secundari (în principal de cei de

origine climatică - frigul şi umezeala pot accentua durerea-, endocrină sau psihologică).

b.Redoarea articulară după imobilizare

Este şi aceasta o caracteristică a mai multor afecţiuni reumatice dar are în general o durată mult mai

scurtă ( rigiditatea matinală din artrita reumatoidă poate persista chiar ore). După repausul nocturn

sau după imobilizarea pe o anumită perioadă de timp, articulaţia interesată prezintă o incapacitate

certă de reluare a mobilităţii sale obişnuite care dispare în general după câteva minute (10 – 15

minute) de exerciţiu („ încălzirea articulaţiei ”).

c.Limitarea mişcărilor articulare

În articulaţiile interesate de procesul artrozic se observă o tendinţă de reducere a excursiei mişcărilor

caracteristice.

Limitarea mişcărilor articulare din artroze se instalează gradat, limitarea afectează în general puţine

mişcări şi numai în cazurile grave evoluează progresiv până la blocarea completă articulară.

Această limitare este în strânsă corelaţie cu un mecanism antalgic şi cu fenomenele de contractură-

retractură musculară, dar şi cu alterările arhitecturii articulare şi prin structuri intraarticulare (corpi

străini, meniscuri etc.) ce pot determina blocajul articular.

d.Deformările articulare

Procesul artrozic poate conferi articulaţiei afectate un aspect modificat în raport cu procesele

distructive ale capetelor osoase. Osteofitele pot determina apariţia nodozităţilor, vizibile la inspecţie

şi mult mai bine evidenţiabile prin palparea capetelor articulare. Dezaxările – la deformările

capetelor articulare se pot adăuga dezaxările segmentelor scheletale; rezultă deformări caracteristice

care justifică denumirea, în cazurile respective, de : „artroză deformantă” .

e.Alte semne de interesare articulară

Zgomote articulare legate de mobilizare – degenerarea cartilajului articular poate fi

relevată de apariţia cracmentelor, crepitaţiilor sau altor zgomote articulare ce se pot

palpa sau auzi la mobilizarea articulaţiei.

Instabilitatea articulară – poate avea aceleaşi cauze ca şi blocajul articular dar este

determinată în mod special de amiotrofie.

Semne obiective de interesare sinovială – participarea sinovialei la procesul artrozic

este sugerată obiectiv de tumefacţia ţesuturilor periarticulare şi nu rareori de prezenţa

unui revărsat articular (hidartroza); dacă componenta inflamatorie a artrozei este

deosebit de pronunţată la nivelul articulaţiei interesate poate apare şi creşterea

temperaturii locale (calor).

Caracteristicile lichidului sinovial în hidartroză: Lichidul sinovial prelevat din articulaţiile

artrozice cu revărsat este caracterizat prin:

aspect limpede, colorit citrin clar;

vâscozitate înaltă;

elemente celulare în număr redus ( în general sub 2000/mm2 )cu procent scăzut de

polimorfonucleare;

în sediment se întâlnesc fragmente mici de cartilaj articular.

Teste nespecifice de inflamaţie – în majoritatea cazurilor de artroză, examenele de laborator

nu arată modificări semnificative; totuşi în formele difuze sau în cele cu importantă

componentă flogistică sau degenerativă, se întâlnesc destul de frecvent alterări ale testelor

nespecifice inflamatorii : creşterea vitezei de sedimentare hematică, creşterea

mucoproteinelor şi a alfa-2-globulinelor serice, prezenţa proteinei C reactive.

I.5.Manifestari radiologice in boala artrozica

Investigaţia de maximă utilitate în diagnosticul a numeroase forme de artroză rămâne studiul

radiologic.

Dintre diversele structuri interesate de procesul artrozic numai osul poate fi explorat

radiologic, cartilajul articular şi membrana capsulo-sinovială fiind radiotransparente. Grosimea

cartilajelor articulare poate fi totuşi apreciată după lărgimea spaţiului articular iar prezenţa unei

îngroşări a membranei capsulo-sinoviale sau a revărsatului intraarticular este sugerată radiologic de

tumefacţia părţilor moi periarticulare.

I.5.1.Semne precoce de artroză În stadiile iniţiale tabloul radiologic poate fi complet mut; totuşi în

majoritatea cazurilor de artroză clinic simptomatice este prezent cel puţin unul din cele două semne

precoce de afectare artrozică:

Reducerea spaţiului articular - semn datorat subţierii cartilajului degenerat la ariile de

maximă solicitare ; fenomenul mai este denumit şi „pensare ” articulară;

Scleroza osului subcondral (eburneizare) – proces de osteocondensare propriu artrozei ce

constă în accentuarea radioopacităţii osoase în zonele în care începe să scadă acţiunea de

amortizare a cartilajului; osul, fiind supus unei stimulări mecanice majore, se densifică.

Valoarea diagnostică relativă a osteofitelor – pentru mult timp, osteofitele au fost

considerate cea mai reprezentativă manifestare radiologică a artrozelor; este însă necesară mai multă

precauţie în a le considera expresia unui proces artrozic deoarece este posibilă prezenta osteofitelor

la nivelul articulaţiilor care nu evoluează obligatoriu în timp către un proces degenerativ.

I.5.2.Semne ale artrozei avansate În fazele avansate ale artrozei, în afara proliferării osteofitice,

sunt evidente radiologic şi alte semne:

apariţia în capetele osoase a ariilor radiotransparente ce corespund cavităţilor pseudochistice

sau geodelor ce sunt rotunjite, nedelimitate de contur sclerotic, uneori de dimensiuni

voluminoase; marginea acoperişului geodelor poate deveni mai neregulată, reducând mai

mult spaţiul articular.

deformarea progresivă a capetelor articulare, eventual subluxaţia, care poate în final

determina dezaxarea acestora ;

în variante particulare ale bolii artrozice (coxartroza erozivă, artroza erozivă a mâinilor) pot

apare fenomene erozive evidente;

rar, articulaţia afectată de boala artrozică poate să evolueze spre anchiloză.

Alterarea anatomică este suficient de fidel documentată de tabloul radiografic al articulaţiei

interesate. În mod obişnuit se disting patru grade de gravitate a procesului artrozic:

Gradul 1 – artroză dubitabilă;

Gradul 2 – artroză minimă;

Gradul 3 – artroză moderată;

Gradul 4 – artroză gravă.

Un parametru important este şi rapiditatea evoluţiei procesului artrozic ce este evaluată prin

confruntarea radiografiilor executate în timpi succesivi. Investigaţiile imagistice moderne

(tomografia computerizată sau rezonanţa magnetică nucleară) aduc informaţii extrem de utile legate

de etiologie, modificările articulare şi periarticulare, oferind posibilitatea elaborării prognosticului şi

a deciziilor terapeutice.

I.6.TRATAMENTUL ARTROZEI

I.6.1. Terapia farmacologică ( sistemică şi locală )

Terapia farmacologică a artrozei este o terapie „cauzală” când acţionează în sensul influenţării

favorabile a procesului degenerativ al cartilajului articular şi o terapie „simptomatică” când

acţionează în scopul controlării simptomelor procesului artrozic, în primă instanţă durerea şi

inflamaţia.

  Tratamentul poate fi administrat pe cale sistemică (generală: orală, rectală, parenterală) sau în

anumite circumstanţe poate fi indicată administrarea locală prin infiltraţie directa în articulaţia

interesată sau aplicaţii locale cutanate (unguente, creme, geluri).

a. Terapia sistemică

a.1. Terapia sistemică

Substanţe cu acţiune protectivă sau trofică asupra cartilajului articular. Rezultatele favorabile

pretinse nu sunt însă unanim acceptate. Modern se utilizează :  glucozaminosulfat .

a.2. Terapia „simptomatică”

Sunt utilizate substanţe farmacologice cu activitate analgezică şi antiflogistică. Aceste substanţe pot

fi grupate în trei categorii:

substanţele analgezice pure – utilizate ca atare sau în asociere cu substanţe

antiinflamatorii non-steroidiene.

substanţele antiinflamatorii non-steroidiene; sub această denumire sunt grupate

diverse categorii de medicamente care au în comun proprietatea de a reduce sau

suprima simptomele şi semnele de inflamaţie fără a avea caracteristicile structurale şi

de activitate ale derivaţilor cortizonici .

 Activitatea acestor compuşi se datorează în principal blocării pe care aceştia o exercită asupra

sistemului enzimatic (ciclooxigenaze) a acidului arahidonic şi derivaţilor săi ai căror metaboliţi sunt

implicaţi în procesul inflamator.

Principalele substanţe antiinflamatoare non-steroidiene sunt:

acizii eterocarboxilici (acetilsalicilic, mefenamic, flufenamic), 

derivaţii pirazolici (fenilbutazone, oxifenilbutazone), 

indolacetici (indometacina), 

fenilpropionici ( ibuprofenul, indoprofenul, ketoprofenul), 

fenilacetici (diclofenac) .

Aceste substanţe prezintă atât o eficacitate ( antiinflamatorie) cât şi gravitatea efectelor adverse

diferită (reprezentatre în principal de acuzele gastrice) .

Substanţele antiinflamatoare non-steroidiene îşi găsesc una din principalele indicaţii în tratamentul

puseelor inflamatorii ale artrozei fiind preferate medicamentele cu cel mai bun raport

eficacitate/tolerabilitate .

Durerea, rigiditatea şi limitarea funcţională din coxartroză şi gonartroză sunt influenţate benefic de

tratamentul sistemic care poate fi ciclic sau chiar continuu.

cortizonicele şi ACTH

  În general substanţele cortizonice şi ACTH nu-şi au indicaţia în tratamentul artrozelor (deşi

prezintă o pronunţată acţiune antiflogistica) datorită riscului efectelor adverse (osteoporoză,

hipertensiune arterială, boală ulceroasă etc.) care depăşesc net efectele benefice, cel puţin în bolile

cu simptomatologie săracă.

Puţinele excepţii de la această regulă sunt puseele foarte active din artroza primară, artroza

articulaţiilor mici (neportante) şi în formele inflamatorii exudative ale articulaţiilor portante mai

mult ca terapie locală.

  Cortizonicele nu sunt indicate în tratamentul (pe cale sistemică) coxartrozei şi gonartrozei .

I.6.2.Terapia locală

 Infiltrarea intraarticulară de produse cortizonice–retard este indicată în cazul evidentelor

pusee inflamatorii numai cu condiţia să se ţină seama de următoarele aspecte:

deoarece cortizonicul acţionează numai simptomatic în artropatie, inflamaţia poate

reapărea odată cu încetarea efectului;

substanţele cortizonice au o acţiune negativă asupra troficităţii cartilajului şi osului care

se asociază supraactivităţii articulaţiei (prin rezoluţia rapidă a simptomatologiei

dureroase), putând favoriza o deteriorare mai rapidă a articulaţiei;

prin acţiunea imunosupresivă determină o susceptibilitate crescută la infecţii, putând

favoriza instaurarea unei artrite septice.

 În coxartroză, infiltraţiile intraarticulare de substanţe cortizonice-retard care pot ameliora

tranzitor formele foarte dureroase, nu sunt recomandabile deoarece accelerează procesele regresive

ale cartilajului şi osului, prin urmare indicarea lor este limitată la cazuri bine selecţionate.

În gonartroză practicarea infiltraţiilor intraarticulare de substanţe cortizonice-retard are indicaţie în

măsura în care se respectă cu stricteţe următoarele reguli:

evidenţa componentei flogistice locale (în general certificată de prezenţa revărsatului

articular);

absenţa semnelor radiologice de interesare marcată a osului subcondral;

excluderea proceselor septice locale concomitente;

dozarea în funcţie de mărimea articulaţiei;

riguroasă asepsie şi antisepsie la practicarea infiltraţiei;

bun rezultat al infiltraţiei precedente (remisiunea simptomelor cu o durată de cel puţin

30 – 40 zile);

infiltraţiile distanţate în timp (la 2 – 3 luni);

prescripţia concomitentă a măsurilor de favorizare a compensării articulare (reducerea

solicitărilor, fiziokinetoterapie etc.).

 Acest tratament permite depăşirea perioadelor critice şi rămâne un remediu de urgenţă, infiltraţiile

repetate în genunchi fiind compromiţătoare pentru articulaţie.

I.6.2.1.Programul complex de recuperare fizical-kinetic

Terapia de recuperare cuprinde multiple mijloace ce acţionează asupra:

durerii;

contracturii musculare;

hipotrofiei musculare;

mobilităţii articulare;

terenului pe care se instalează procesul artrozic , încetinind procesul degenerativ sau

cel puţin reducând manifestările clinice.

Obiectivele programului de recuperare în coxartroză şi gonartroză sunt:

ameliorarea sindromului dureros şi inflamator;

asigurarea unei stabilităţi articulare de bună calitate;

ameliorarea mobilităţii articulare, obţinând unghiurile funcţionale, prevenind sau

combătând instalarea atitudinilor vicioase şi evitarea încărcării articulaţiilor supra şi

subiacente;

îmbunătăţirea troficităţii musculare, ameliorarea echilibrului muscular agonist –

antagonist;

reducerea susceptibilităţii la fenomene artrozice.

I.6.2.2.Programul complex de recuperare fizical-kinetic cuprinde:

Termoterapia , hidrotermoterapia , hidrokinetoterapia

Căldura are eficacitate în atenuarea durerii şi reducerea contracturii musculare care prin ea

însăşi este cauză a durerii şi limitării funcţionale.

Formele de căldură utilizabile – cu acţiune superficială sau mai profundă – sunt variabile:

aplicaţii de parafină, sac cu sare de bucătărie încălzit, pernă electrică;

electroterapie: lămpi cu raze infraroşii, ultrasunet, unde scurte, microunde;

hidrotermoterapia: băile calde, împachetări cu apă caldă, baia cu bule, baia cu

nămol, duşul subacval - asigură în plus descărcarea articulaţiei, relaxare musculară

şi sedare;

formă particulară de kinetoterapie este kinetoterapia în apă (hidrokinetoterapia),

care are un efect uşor sedativ, miorelaxant (temperatura apei 36 – 36,50 C),

facilitând mişcările prin descărcarea de greutate.

Aplicaţiile locale de căldură pot aduce o uşurare notabilă în suferinţele cronice, torpide cu

durere de mai mică intensitate.

Crioterapia – compresele reci schimbate la 5 –6 minute, masajul cu gheaţă repetat de mai

multe ori în cursul zilei – este indicată în durerea acută, putând ameliora foarte mult intensitatea

durerii la bolnavii cu un important sindrom inflamator.

Electroterapia- este o formă de terapie fizicală, de tip conservator care utilizează diferite

forme de curenţi electric (curent galvanic, curent de joasă frecvenţă, curent de medie frecvenţă) şi

diverse forme de energie derivate din curentul de înaltă frecvenţă (unde scurte, microunde,

ultrasunet, radiaţii infraroşii, ultraviolete şi laser) sau de joasă frecvenţă (câmpuri magnetice).

Acestea sunt destinate ariei curative şi programelor de recuperare funcţională în diverse patologii, cu

o aplicaţie particulară pentru patologia locomotorie.

Această formă de terapie utilizată şi în tratamentul artrozelor, nu poate corecta verigile

etiologice dar poate ameliora şi controla :

elementele fiziopatologice (inflamaţie, edem, hipotonie, hipotrofie musculară,

hipersimpaticotonie, durere);

elementele clinice, simptomatice şi funcţionale (durere, contractură musculară, redoare

articulară etc.);

sistemele de retroacţiune biologică, utilizând circuite de tip „feed-back” .

Tipurile de electroterapie frecvent indicate şi utilizate în tratamentul coxartrozei şi gonartrozei

precum şi principalele efecte sunt :

a . GALVANOTERAPIA - utilizează curentul continuu (curent galvanic);

Modalităţi de aplicare a galvanizărilor :

galvanizarea simplă - cu ajutorul unor electrozi sub formă de plăci;

ca baie hidroelectrolitică (galvanică) :

baie partială (patru-celulară);

baie completă sau generală (Stanger);

ionoforeza (ionogalvanizarea) - metodă de introducere a unor substanţe

medicamentoase prin tegument, cu ajutorul curentului galvanic (în artroze se utilizează

fenilbutazona 1– 3 % la polul pozitiv).

b . CURENŢII DE JOASĂ FRECVENŢĂ

Ca forme de aplicaţie pentru curenţii de joasă frecvenţă (frecvenţa utilizată terapeutic se înscrie

între 0,1 şi 300 – 400 Hz) menţionăm formele utilizate în tratamentul artrozelor:

b.1. Curenţii diadinamici – curenţi derivaţi din curentul de la reţea ( curent alternativ

sinusoidal cu frecvenţa de 50 Hz ) care este redresat şi modulat , având ca principale efecte (după

opinia aproape unanimă a autorilor) – efecte analgetice , hiperemiante şi dinamogene.

b.2. Curenţii Trabert – sunt curenţi dreptunghiulari cu un efect pronunţat analgetic şi

hiperemiant; este indicat în formele de artroză dureroase.

b.3. Curenţii stohastici - sunt curenţi aperiodici (neregulaţi) cu o frecvenţă cuprinsă între 5 –

30 Hz; 

b.4. Stimularea nervoasă electrcă transcutană ( SNET sau TENS ) constituie o metodă

netraumatizantă de combatere a stărilor dureroase acute şi cronice.

c . CURENŢII DE MEDIE FRECVENŢĂ

Sunt curenţi alternativi sinusoidali cu frecvenţa cuprinsă ( în terapia frecventă) între 3 – 10

KHz ( 3000 – 10000 Hz ) .

       Curenţii interferenţiali - obţinuţi prin interferenţa a doi curenţi de medie frecvenţă (cu

frecvenţe diferite) .

d . TERAPIA CU ÎNALTĂ FRECVENŢĂ

Principalele tipuri de terapie cu înaltă frecvenţă utilizata în tratamentul artrozelor sunt :

undele scurte;

terapia cu înaltă frecvenţă pulsatilă (Diapulse) ;

undele decimetrice:

undele de 69 cm;

undele de 12 cm - microundele.

Principalul efect al acestei terapii este cel caloric.

e . TERAPIA CU ULTRASUNETE

Secţiune specială din electroterapia de înaltă frecvenţă ce utilizează în scop terapeutic

vibraţiile mecanice produse de un cristal piezoelectric sub acţiunea unui curent de înaltă frecvenţă

(efect piezoelectric inversat).

f . FOTOTERAPIA - utilizează energie radiantă de tipul radiaţiilor infraroşii; sunt radiaţii cu

frecvenţa cuprinsă între 50000 si 760 nm care determină un efect termic important; secundar

efectului caloric.

Kinetoterapia - cu mentiuni despre coxartroza si gonartroza

Un program kinetoterapeutic trebuie întotdeauna inclus în orice schemă terapeutică a artrozei;

orientarea programului se face în funcţie de stadiul clinico-anatomo-funcţional al bolii.

Mişcarea, dozată şi controlată oportun, este indispensabilă pentru menţinerea lubrefierii

articulare, încetinind limitarea progresivă a amplorii mişcărilor articulare şi conservarea troficităţii

musculare.

Obiectivele programului de kinetologie recuperatorie :

scăderea durerilor;

creşterea stabilităţii;

creşterea mobilităţii;

creşterea gradului de coordonare şi echilibru la mers.

Programul de kinetologie recuperatorie cuprinde:

Posturările – completează programul de luptă împotriva redorii articulare. Se porneşte de la

poziţia de amplitudine maximă permisă de redoare şi cu ajutorul unor forţe exterioare cu acţiune

prelungită în timp se încearcă creşterea amplitudinii unghiurilor de mişcare. Se pot utiliza cu folos

unele tehnici de facilitare neuro-musculară proprioceptivă, cum ar fi: alternanţa contracţie

izometrică – izotonică, stabilizarea ritmică, tehnica hold - relax. În coxartroză se evită în special

flexum-ul şi rotaţia externă, ca cele mai frecvente devieri, adducţia fiind mai rară. În gonartroză –

evitarea flexum-ului; pentru deviaţiile în plan frontal (varus, valgus) posturările directe sunt

inoperante, doar posturarea corectoare pentru mers a piciorului prin talonete la pantof are valoare.

Mobilizările articulare – pentru a menţine sau ameliora amplitudinile de mişcare. În

coxartroză se va pune accentul pe extensie, rotaţia internă şi abducţie iar în gonartroză pe

recâştigarea extensiei complete şi rotaţia internă apoi pentru mărirea flexiei. Se pot utiliza toate

tehnicile cunoscute: posturări, mobilizări pasive, active, scripetoterapie etc.

Tracţiunile – au efect antalgic decontracturant, cresc mobilitatea şi refac alinierea, pot fi: -

manuale – executate în axul membrului inferior la sfârşitul şedinţelor de masaj; se execută succesiv

tracţiuni (moderate) şi compresiuni corelate cu ritmul respirator (favorizează circulaţia şi

troficitatea); şi - mecanice - prin tracţiuni la nivelul gleznei, practicate zilnic, cu greutăţi de cca. 3

Kg pe membru, perioade lungi de timp, cu efect de reducere a presiunii intraarticulare şi

decontracturant.

Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere musculară cât şi prin exerciţii în

lanţ kinetic închis;

Refacerea controlului muscular dinamic pentru mers (coordonare, echilibru, abilitate)

astfel încât să fie evitat mersul şchiopătat.

Relaxarea – decontracturarea musculară.

Menţinerea unei bune funcţionalităţi mioartrokinetice la nivelul articulaţiilor adiacente,

cât şi la membrul opus; pentru coxartroza este importantă şi corectarea poziţiei bazinului cu

menţinerea unei funcţionalităţi cât mai bune a coloanei lombare.

Respectarea regulilor de profilaxie şi terapia ocupaţională .

Exerciţiile indicate trebuie să ţină cont de tipul mişcării care trebuie conservată sau eventual

recuperată, de eventualele limitări ireversibile, de grupele musculare care trebuiesc lucrate

preferenţial pentru obţinerea unui rezultat funcţional optim.

Tonifierea musculaturii: în coxartroză vizează tonifierea muşchilor fesier mare şi mijlociu,

ischiogambieri şi cvadriceps; în gonartroză se va urmări tonifierea musculaturii care „înzăvorăşte”

genunchiul în mers – cvadricepsul în principal dar şi ischiogambierii, se va urmări refacerea forţei

extensoare pentru ultimele 200 .

Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere musculară cât şi prin exerciţii în

lanţ kinetic închis; exerciţiile la bicicleta ergonomică se indică cu condiţia individualizării pentru

fiecare bolnav a parametrilor de lucru: înălţimea şeii, încărcarea adecvată (şi progresivă) a solicitării

la efort.

Kinetoterapia poate fi pasivă sau activă, ajutată sau încărcată .

Contracţiile musculare pot fi izotonice sau izometrice.

Ca regulă generală, sensul mişcării va fi în sens opus tendinţei naturale a bolii de limitare a

mişcărilor.

I.6.2.3.KINETOTERAPIA PASIVĂ

Se recomandă ca programul kinetic să debuteze prin mobilizarea pasivă a articulaţiei . În acest

fel, kinetoterapeutul ia contact direct cu articulaţia bolnavă, intră în comunicare cu pacientul,

încercând să-i câştige încrederea şi să-şi asigure o bună colaborare pe durata programului complex

de recuperare.

a. Kinetoterapia pasivă în coxartroză

În coxartroză mobilizarea pasivă va insista pe mişcările de extensie, abducţie şi rotaţie internă .

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie.

Regula generală: în timpul forţării extensiei articulaţiei coxofemurale genunchiul rămâne extins.

       Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior opus flectat la maximum (genunchiul cu coapsa

pe piept); bascularea puternică a bazinului extinde ea însăşi articulaţia afectată şi eventual asistentul

accentuează extensia.

În mobilizarea autopasivă, pacientul menţine cu mâinile genunchiul membrului opus la piept,

membrul afectat fiind întins pe un plan înclinat.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de abducţie

      Pacientul în decubit dorsal: asistentul fixează bazinul cu o mână iar cu cealaltă execută abducţia

cu priză la nivelul condilului intern al femurului.

În mobilizarea autopasivă, pacientul în decubit lateral pe partea sănătoasă, cu membrul inferior

suspendat printr-un scripete şi tracţionat în sus prin priză manuală.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de rotaţie internă

       Pacientul în decubit dorsal: asistentul prinde treimea inferioară a coapsei, rulând-o înâuntru sau

în afară (genunchiul întins).

b. Kinetoterapia pasivă în gonartroză

Kinetoterapia pasivă în gonartroză începe cu mobilizarea rotulei (în sens longitudinal şi

transversal), după care se trece la mobilizarea articulaţiei femuro-tibiale, avănd ca obiectiv principal

asigurarea libertăţii de mişcare în extensie şi rotaţie, în special rotaţia internă care este aproape

întotdeauna limitată.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de rotaţie internă

        Pacientul în decubit dorsal, coapsa în abducţie şi genunchiul flectat la 900. Kinetoterapeutul

fixează glezna bolnavului şi susţine extremitatea superioară a gambei cu ambele mâini sub linia

articulară, imprimând o mişcare de translaţie orizontală externă a întregii gambe. Această mişcare se

repetă, reducând progresiv unghiul de flexie a gambei pe coapsă .

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie

       Pacientul în şezând, cu trunchiul aplecat în faţă; kinetoterapeutul execută extensia, făcând două

prize – una pe faţa anterioară a coapsei, fixând-o la scaun şi cealaltă pe gambă, distal.

I.6.2.4.KINETOTERAPIA ACTIVĂ

Refacerea forţei musculare şi a echilibrului dintre muşchii agonişti şi antagonişti, în special a

muşchilor stabilizatori ai ai articulaţiei trebuie începută cât mai precoce şi continuată mereu printr-

un program de menţinere a tonusului şi forţei musculare. Se realizează prin exerciţii izometrice şi

izodinamice contra unor rezistenţe, fiind recunoscută necesitatea de a se lucra cu rezistenţă manuală

dirijată în sectorul de mobilitate indolor .

Exerciţiile pentru refacerea forţei depind de gradul deficitului muscular: pentru forţele 0-1-2,

tehnicile de facilitare reprezintă singurele modalităţi logice de lucru (contracţii repetate, inversarea

lentă, inversarea lentă cu opunere, relaxarea – contracţie, izometria alternantă); reeducarea forţei

musculare de la o valoare peste 3 se realizează prin tehnicile obişnuite de izometrie (exerciţiile

scurte izometrice zilnice), tehnicile izokinetice, deşi de o valoare deosebită, nu sunt uzuale.

În coxartroză se insistă asupra tonifierii muşchilor fesier mare şi mijlociu, ischiogambieri şi

cvadriceps.

În gonartroză sunt preferate contracţiile musculare izometrice şi pedalarea pe bicicleta

ergonomică fără rezistenţă şi se insistă asupra tonifierii muşchilor cvadriceps, ischiogambieri şi

triceps sural .

Întrucât musculatura supusă tonifierii în coxartroză şi gonartroză este solicitată în ortostatism

(musculatura antigravitaţională) prezentăm în continuare câteva exerciţii pentru exemplificare.

Exemplu de exerciţiu global pentru tonifierea musculaturii extensoare a articulaţiei

coxofemurale (fesierul mare şi fibrele posterioare ale fesierului mijlociu, ischiogambierii): Pacientul

în decubit dorsal la marginea mesei, cu articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul extins, piciorul

flectat ; kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a treimii distale a coapsei şi pe faţa plantară;

membrul inferior opus este flectat, cu piciorul pe masă sau gamba atârnă la marginea mesei;

pacientul execută flexia degetelor, extensia piciorului apoi flexia genunchiului şi în sfărşit extensia

articulaţiei coxofemurale în timp ce kinetoterapeutul opune rezistenţă acestor mişcări (mişcarea de

extensie contrată se continuă sub planul orizontalei).

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier mare. Pacientul în decubit

dorsal la marginea mesei; membrul inferior opus se sprijină cu talpa pe masă, membrul afectat are

coapsa flectată la 600 (adductorii sunt scoşi din activitate), genunchiul este flectat (ischiogambierii

sunt scoşi din activitate), gamba relaxată; se execută extensia articulaţiei coxofemurale,

kinetoterapeutul contrând pe faţa posterioară a coapsei .

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea ischiogambierilor. Pacientul în decubit dorsal,

cu articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul aproape extins (poziţia genunchiului este importantă

– nu trebuie extins complet, ci atât cât intră în acţiune ischiogambierii); pacientul face extensia

coapsei, kinetoterapeutul contrând la nivelul talonului.

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier mijlociu. Pacientul în decubit

contralateral, cu membrul inferior opus flectat şi membrul afectat cu genunchiul flectat; pacientul

execută abducţie în timp ce kinetoterapeutul opune rezistanţă pe faţa laterală a genunchiului.

Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea muşchiului cvadriceps. Pacientul în decubit dorsal, cu

coapsa întinsă şi gamba în afara mesei; membrul inferior opus, flectat, se sprijină cu piciorul pe

masă; kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a piciorului şi pe faţa anterioară distal pe gambă;

pacientul execută extensia gambei fiind contrat de kinetoterapeut . Grupul de exerciţii selective

pentru antrenarea celor 3 capete monoarticulare ale cvadricepsului au ca principiu general

menţinerea articulaţiei coxofemurale flectate la 900, din această poziţie executându-se extensia

genunchiului.

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului triceps sural. Pacientul în decubit

dorsal, cu membrul inferior întins şi glezna în flexie dorsală; kinetoterapeutul prinde în mână

călcâiul pe faţa lui posterioară şi se opune încercărilor pacientului de a extinde piciorul. Deoarece nu

există rezistenţa pe degete sau antepicior, nu va intra în activitate decât tricepsul sural .

I.6.2.5.Ortezarea

Procedee ortopedice nesângerânde ce se bazează pe utilizarea aparatelor care au ca scop

punerea în repaus, protejarea, corijarea sau susţinerea articulaţiei afectate.

În cazul artrozelor membrelor inferioare se utilizează talonetele, încălţămintea ortopedică,

recurgerea la utilizarea bastoanelor (normale sau canadiene), cârjelor, cadrelor sau cărucioarelor (ce

permite transferul unei părţi a sarcinii către membrele superioare) diminuând solicitarea articulaţiei

şi conferind securitate mersului.

În cazul unui genunchi grav afectat, imobilizarea pentru câteva săptămâni într-o cismă gipsată

sau într-o genunchieră poate fi indicată în anumite circumstanţe (ca în cazul subiecţilor pentru care

este imposibilă menţinerea articulaţiei în repaus) dar poate avea efect negativ prin favorizarea

rigidităţii articulare şi hipotrofiei musculare

I.6.2.6.Masajul

Masajul are un rol principal chiar de la începutul programului de recuperare, datorită efectelor

favorabile care în funcţie de manevrele utilizate pot fi :

efect antalgic şi miorelaxant;

stimularea propriocepţiei cu menţinerea tonusului muscular;

efectul circulator şi biotrofic tisular local (tonifiant).

I.6.2.7.Balneoclimatoterapia

Balneoclimatoterapia realizează o terapie de reglare nespecifică, acţionând prin diferiţii factori

naturali pe verigile fiziopatologice şi simptomatice şi determinând modificări ale reactivităţii

organismului.

Aria de utilizare terapeutică pentru balneoclimatoterapie în coxartroză şi gonartroză cuprinde

toate sectoarele terapeutice: sfera profilactică, curativă şi de recuperare.

Bioclima de litoral maritim a fost utilizată de artrozici din cele mai vechi timpuri, datorită

acţiunii benefice asupra durerii şi contracturii musculare prin terapiile specifice: balneoterapia,

peloidoterapia, helioterapia etc.

I.6.2.8.Alte măsuri utilizate în tratamentul artrozelor

I.6.2.8.1.Rontgenterapia - un timp amplu utilizată în tratamentul artrozelor, actual contestată

dar utilizabilă în cazuri extrem de bine selecţionate.

I.6.2.8.2.Acupunctura - terapie alternativă extinsă, indicată în tratamentul sindroamelor

dureroase de origine artrozică .

I.6.3.TRATAMENTUL CHIRURGICAL AL ARTROZEI(coxartroza si gonartroza)

  În ultimii ani s-au înregistrat progrese considerabile în tratamentul chirurgical al artrozelor de

şold şi genunchi, graţie disponibilităţii protezelor totale şi introducerii tehnicii de fixare a acestor

proteze cu ciment .

I.6.3.1.TERAPIA CHIRURGICALĂ ÎN COXARTROZA

Intervenţiile chirurgicale non-protetice sunt:

intervenţii de denervare (reducerea componentei dureroase) ;

intervenţii de perforare a capului şi colului femural în scopul reducerii congestiei;

osteotomii de valgizare, varizare sau flexie-extensie;

artrodezele;

rezecţiile parţiale.

 Intervenţiile chirurgicale protetice - presupun substituirea totală sau parţială a articulaţiei cu proteze

artificiale; protezele parţiale sunt cervico – cefalice iar cele totale substituie atât capul femural cât şi

acetabulul.

I.6.3.2.TERAPIA CHIRURGICALĂ ÎN GONARTROZA

Intervenţiile chirurgicale non-protetice sunt:

osteotomiile de corectare a devierilor axiale;

intervenţii de debridare – „netezirea” suprafeţelor articulare;

intervenţii de meniscectomie, patelectomie, sinovectomie (îndepărtarea părţilor

articulare compromise);

intervenţii de artrodeză.

 Intervenţiile chirurgicale protetice - artroprotezele pentru genunchi au fost utilizate îndeosebi la

subiecţii afectaţi de artrită reumatoidă, deoarece la acest tip de pacienţi cererile mecanice sunt în

mod clar mult mai mici decât cele ale subiecţilor artrozici.

CAPITOLUL II (partea practică)

Supravegherea pacientului din momentul internarii pana la externare si efectuarea tehnicilor

impuse de afectiune.

2.1. Internarea pacientului in spital

Internarea in spital constituie un eveniment important in viata bolnavului cu coxartroza,

deoarece el se desparte de mediul sau obisnuit si este nevoit sa recurga la ajutorul oamenilor straini.

Aceasta situatie impreuna cu boala ii creeaza anumite stari emotive de care personalul trebuie sa tina

seama, menajandu-l cat mai mult.

Primul contact cu bolnavul este hotarator pentru castigarea increderii lui, factor indispensabil

pentru asigurarea unei colaborari sincere intre bolnav si personalul de ingrijire in vederea

recastigarii sanatatii celui internat. Din acest motiv este important ca personalul serviciului de

primire sa dovedeasca inca de la inceput cea mai mare atentie si preocupare fata de bolnavul nou

sosit.

Accesul bolnavului in spital se face prin camera de garda. Bolnavul este ajutat sa se dezbrace

si apoi ajutat sa se aseze pe masa de consultatie pentru a fi examinat de medicul de garda in vederea

stabilirii diagnosticului de internare.

Bolnavului cu coxartroza se interneaza prin programare  pe baza biletului de internare emis de

medicul din policlinica sau biletului de trimitere de la medicul de familie.

Bolnavul internat este inregistrat in registrul de internari, tot aici se completeaza foaia de

observatie clinica si datele de identitate, numar salon, diagnostic de internare. In foaia de

temperatura sunt trecute diureza, lichidele ingerate, scaunele, dieta, si functiile vitale: pulsul, TA,

temperatura si respiratia.                                          

Hainele bolnavului vor fi supuse deparazitarii si dezinfectarii inainte de inmagazinare.

Bolnavul imbracat in tinuta de spital; pijama, capot, papuci este condus in sectia de Ortopedie.

2.2. Asigurarea conditiilor de spitalizare

Asistenta medicala asigura primirea bolnavilor internati si se ingrijeste de acomodarea

acestora la conditiile de spital, scopul internarii fiind vindecarea si aceasta nu se realizeaza daca nu

cream conditii care sa ridice forta de aparare a

organismului .

Regimul terapeutic de vindecare urmareste izolarea bolnavului de conditiile negative ale

mediului care ar putea traumatiza, suprasolicita sau epuiza sistemul nervos central. De aceea

bolnavii nou  ajunsi pe sectie vor fi cazati in saloane cu pacienti a caror stare de sanatate prezinta o

evolutie favorabila, astfel incat din discutiile ce vor avea loc intre pacienti, acesta sa capete

incredere in metoda terapeutica aleasa si in personalul care il va ingriji.

Saloanele vor fi curate, zugravite in culori deschise odihnitoare, iluminatul difuz si indirect si

se v-a tine cont de conditiile de asepsie si antisepsie evitandu-se astfel contaminarea bolnavului cu

agenti patogeni. Temperatura in salon trebuie sa fie de  aproximativ 19-21 grade C,

umidificarea  aerului de 60-65% pentru a mentine in bune conditii functia respiratorie a pacientului.

Vor fi inlaturati factorii iritanti, vizuali, auditivi, olfactivi care produc excitatii negative prin

aerisirea salonului de cel putin 2 ori pe zi, mentinerea in stare de curatenie a mobilierului, faiantei,

pardoselei .

Se aduce la cunostinta bolnavului  regulamentul de ordine interioara care cuprinde atat

indatoririle bolnavului spitalizat cat si drepturile lui pe durata spitalizarii.

Bolnavul este obligat sa respecte ordinea de zi a sectiei pentru a nu-i deranja pe ceilalti. Orele de

odihna vor fi respectate cu strictete, mesele vor fi servite la orele programate.    

         Bolnavul trebuie sa declare toate simptomele legate de boala , sa se supuna prescriptiilor

medicale iar in timpul vizitei va fi educat sa stea linistit in pat, sa nu deranjeze munca medicului.

Este interzis sa faca galagie, murdarie dezordine in salon precum si anexe.

Asistenta participa la vizita medicala, consemneaza si asigura indeplinirea tuturor

recomandarilor medicale privind igiena bolnavilor, dieta alimentara, preluarea produselor biologice

pentru efectuarea analizelor de laborator, administrarea tratamentelor prescrise.     

2.3. Asigurarea conditiilor igienice pacientilor internati

In conditiile spitalizarii patul reprezinta pentru fiecare bolnav, spatiul in care isi petrece

majoritatea timpului din boala si convalescenta de aceea  trebuie sa fie comod, de dimensiuni

potrivite, accesibil din ambele parti , usor de manevrat, usor de curatat, pentru ca ingrijirile,

investigatiile si tratamentele aplicate bolnavului sa nu fie impiedicate.

2.3.1.     Pregatirea patului si accesoriilor lui

Tipul de pat utilizat pe sectia de ortopedie este ortopedic, cu lungimea de   2 m, latimea de 80-

90cm. Inaltimea de la dusumea pana la saltea trebuie sa fie de 60 cm asa incat sa-i permita

bolnavului sa poata sa coboare la nevoie din pat, sa poata sta in pozitie sezand, sprijinindu-si

picioarele comod pe podea.  Aceste paturi sunt prevazute cu somiera mobila la care cadranul

somierei este de 2,3 sau 4 bucati articulate, dand posibilitatea de asezare a bolnavului in pozitii

foarte variate.

Patul poate fi prevazut cu urmatoarele accesorii :

·             Saltele ortopedice

·             Saltele pentru prevenirea escarelor

·             Perne

·             Paturi confectionate din lana moale usor de spalat

·             Cearsafuri ; unul simplu si unul plic

·             Una, doua fete de perna

·             Musama si aleza in functie de caz

Auxiliar patul poate fi prevazut cu :

·             Sprijinitor de perne

·             Rezemator de picioare

·             Aparatoare laterala

·             Coviltir

·             Sustinator de invelitoare

·             Mese adaptabile la pat

·             Agatatoare pentru usurarea mobilizarii active

Pregatirea patului fara pacient se realizeaza la externarea pacientului spitalizat/internarea

pacientului in vederea tratarii lui. Materialele necesare sunt: 2 cearsafuri sau un cearsaf simplu si

unul plic, 2 fete de perna, 1-2 paturi, 2 perne.

Tehnica incepe cu indepartarea noptierelor de langa pat si asezarea unui scaun cu spatar pe

care se aseaza in ordinea intrebuintarii lenjeria curata, pernele, patura impaturate corect. Se

indeparteaza lenjeria murdara, se aranjeaza salteaua si se pregateste patul.

2.3.2.     Schimbarea lenjeriei de pat cu pacientul in pat

In cazul bolnavului cu coxartroza dupa interventia chirurgicala starea generala nu permite

ridicarea lui din pat iar lenjeria va fi schimbata cu bolnavul in pat.

In functie de capacitatea pacientului de a se mobiliza schimbarea patului se poate realiza in

lungime si in latime cand pacientul poate fi sprijinit in pozitia sezand.

Materialele necesare sunt aceleasi ca si la pregatirea patului fara pacient, in plus sunt necesare

paravan, sac de rufe murdare, lenjerie de corp curata si materiale necesare pentru efectuarea igienei

corporale a pacientului.

Tehnica se incepe ca si la efectuarea patului fara pacient, se aseaza pe un scaun in ordinea

prioritatii, patura si cearsaful de sub patura se impaturesc in trei sub forma de armonica. Aleza se

ruleaza impreuna cu musamaua, fie in latime daca schimbarea se face in lungime, fie in lungime

daca schimbarea se face in latime. Cearsaful se ruleaza in lungime cand schimbarea se face in

lungime si in latime cand schimbarea se face in latime. Manevrele sunt executate de catre doua

asistente care se aseaza de o parte si de alta a patului. Una dintre asistente sprijina si supravegheaza

pacientul iar cea de-a doua aduna lenjeria murdara si o inlocuieste cu una curata.

2.3.3.     Asigurarea igienei personale corporale si vestimentare a pacientului 

Pentru  mentinerea tegumentelor intr-o stare perfecta de curatenie in vederea prevenirii unor

complicatii cutanate,  pentru stimularea functiilor pielii,  pentru asigurarea unei starii de confort. La

internarea in spital, i se da posibilitatea bolnavului sa faca baie sau dus, iar in timpul spitalizarii

bolnavul va face baie sau dus, cel putin de 2 ori pe saptamana. Cu aceasta ocazie i se va schimba si

lenjeria.

Baia generala va fi efectuata obligatoriu inaintea interventiei chirurgicale si inaintea externarii.

Pentru a prevenii accidentele asistenta va programa baia sau dusul dimineata pe nemancate sau seara

dupa digestie.

Materialele necesare sunt: termometru de baie, sapun, manusi de baie, alcool, lenjerie curata

incalzita, casca pentru protejarea parului. Cada fiind spalata si dezinfectata se umple cu apa pe

jumatate. Temperatura apei trebuie sa nu depaseasca 37, 380C. Pacientul este invitat sa urineze,

ajutat sa se dezbrace, i se protejeaza parul iar la intrarea in cada asistenta ii supravegheaza reactia.

Rolul asistentei  este de a supraveghea bolnavul astfel incat daca starea pacientului se altereaza

sa poata lua atitudinea corespunzatoare ce se impune situatiei.

2.3.4.     Efectuarea toaletei generale si pe regiuni a pacientului imobilizat

Postoperator datorita starii sale fizice si a recomandarilor medicului se impune efectuarea

toaletei pacientului la pat pe regiuni.  Inainte de efectuarea tehnicii propriuzise se va asigura

intimitatea pacientului si conditiile de prevenire a formarii curentilor in incapere.

Materialele necesare sunt: paravan, 3 prosoape de culori diferite, 3 manusi de baie de culori

diferite , sapun neutru, perie de unghii, foarfece pentru unghii, pila, perie de dintii, pasta de dinti,

pahar cu apa, pahar cu solutie antiseptica pentru gargara, lighean, musama, aleza, pudra de talc, cana

pentru apa calda, galeata pentru apa murdara, un cearsaf sau flanela, termometru de baie, alcool

mentolat sau camforat.

Ordinea in care se executa baia este: fata, gatul, membrele superioare, partea anterioara a

toracelui, regiunea abdominala, partea posterioara a toracelui, regiunea sacrala, membrele inferioare,

organele genitale si la sfarsit regiune perianala.

Efectuarea toaletei cavitatii bucale se face de catre pacient, acesta fiind ajutat sa stea in pozitie

semisezanda sau decubit lateral la marginea patului.

Bolnavul este servit cu pahar cu apa, pasta si periuta de dinti iar  lenjeria este protejata cu un prosop.

2.3.5      Observarea pozitiei pacientului in pat

Bolnavul cu coxartroza poate adopta o pozitie vicioasa datorata durerii si modificarilor aparute

la nivelul articulatiei coxofemurale.

Pozitia antalgica adoptata de bolnavi poate produce modificari semnificative la nivelul altor

articulatii sau la nivelul coloanei vertebrale de aceea se impune corectarea permanenta a viciilor de

postura.

2.3.6.     Schimbarea pozitiei si mobilizarea pacientului

Preoperator bolnavul se poate mobiliza singur (activ) si nu necesita ingrijiri speciale din partea

cadrelor medicale medii.

Pozitia bolnavului cu coxartroza este decubit dorsal, decubit lateral pe  partea neafectata.

Schimbarea  pozitiei bolnavului cu coxartroza se efectueaza de 1-2 asistente (pasiv) care trebuie sa

urmareasca urmatoarele principii: prinderea bolnavului se va face precis, sigur, cu toata mana, cu

degetele alaturate asezand palma pe suprafata corpului protejand regiunea dureroasa; asezarea

asistentei cat mai aproape de pat cu picioarele departate pentru a avea o baza de sustinere cat mai

mare, genunchi flectati si coaloana vertebrala usor aplecata.

Scopul mobilizarii este miscarea bolnavului pentru a prevenii complicatiile ce pot aparea

datorita imobilizarii prelungite , din cauza presiunii exercitate asupra tesuturilor cuprinse intre

planurile osoase si suprafata dura a patului. Mobilizarea se face in functie de natura boli, starea

generala si cuprinde exercitiile pasive si active petru refacerea conditiei musculare, a tonusului

muscular, mentinerea mobilitatii articulare, asigurarea starii de bine si independenta,  stimularea

organismului si circulatia sangvina pentru prevenirea tulburarilor locale de circulatie (roseata, edem,

escare, necroze) si incetinirea circulatiei in clinostatism, formarea trombozelor si a pneumoniilor

hipostatice.

Programul trebuie respectat cu strictete astfel incat la fiecare 2 h bolnavul sa fie asezat intr-o

alta pozitie decat cea initiala si sa fie consemnat in foaia de ingrijire a bolnavului.

Mobilizarea activa a bolnavului se reia la indicatia medicului sub supravegherea stricta a

asistentei medicale si evitandu-se ortostatismul prelungit.

2.3.7.     Captarea eliminarilor  

Are drept scop observarea caracterelor fiziologice si patologice dejectiilor, descoperirea

modificarilor  patologice in vederea stabilirii diagnosticului.

Materialele necesare sunt:

-        prosoape, acoperitoare de flanela,

-        paravan, musama si aleza,

-        materiale pentru toaleta mainilor,

-        manusi,

-        plosca, bazinet, urinare pentru femei si barbati,

-        tavita renala, scuipatori, pahar conic sau cutie Petri

Captarea materiilor fecale : asistenta pregateste fizic bolnavul, separa patul de restul

salonului cu paravan, protejeaza patul cu musama si aleza , se ridica pacientul si se introduce

bazinetul cald sub regiunea sacrala, se acopera cu invelitoarea pana termina actul defecarii, apoi se

efectueaza toaleta regiunii perianale, se acopera cu capacul , se strang materialele, se imbraca

pacientul, se aeriseste salonul, se spala mainile pacientului iar scaunul se pastreaza pentru vizita

mediacala. Notarea scaunelor in foaia de temperatura se face prin semne conventionale : I- normal ;

- moale ; - apos ; X – mucos ; P – puroi ; S – sangvinolent ; M – melena.

Captarea urinei : servirea urinarelor, ca si indepartarea lor se face in mod asemanator cu a

bazinetelor. Urinarele pot fi plasate pe suportul de sarma, fixate la marginea patului, iar dupa

utilizare se golesc imediat, se spala la jet de apa calda si se dezinfecteaza.

Captarea varsaturilor : pacientul se aseaza in functie de starea sa generala, in pozitie sezand,

decubit  dorsal cu capul intr-o parte, se protejeaza lenjeria cu musama si aleza, se indeparteaza

proteza dentara cand este cazul, i se ofera tavita renala, i se ofera un pahar cu apa, se sterge fata, se

pastreaza varsatura pentru vizita medicului, se noteaza caracterele varsaturii, frecventa, se spala si se

dezinfecteaza recipientele si se pregatesc pentru sterilizare. In cazul bolnavului cu cozartroza

varsaturile apar frecvent la intoarcerea bolnavului din sala de operatie in urma anesteziei.

2.4. Supravegherea functiilor vitale si vegetative

2.4.1      Functiile vitale

Includ: respiratia, pulsul, tensiunea arteriala si temperatura. Ele sunt frecvent utilizate ca

indicatori ai starii de sanatate sau de boala.

Respiratia - reprezinta functia prin care se asigura organismului oxigenul necesar

metabolismului celular si de evacuare a bioxidului de carbon, prin miscari de expansiune si retractie

a cutiei toracice rezultat din arderile celulare.  Frecventa normala a respiratiei este de  16-18

respiratii/minut cu usoare modificari in functie de sex.

In HTA apare dispneea 12-10-8 respiratii/minut care este o respiratie grea, deficitara si

anevoioasa. Dispneea cardiaca reprezinta semnul cardiac al insuficientei ventriculului stang in HTA

si se manifesta prin lipsa de aer si tahipnee peste 20 respiratii/minut, polipnee (peste 25

respiratii/minut).

Dispneea poate sa apara numai la efort, poate fi dispnee de decubit, care apare in clinostatism

sau dispnee respiratorie paroxistica nocturna, provocata de resorbtia edemelor latente instalate in

cursul zilei.

Asistenta medicala va urmari: frecventa, tipul respirator, simetria miscarilor si ritmul.

Urmarirea mecanicii respiratorii se face prin simpla observatie si numararea miscarilor pe minut.

Se noteaza in foaia de temperatura  cu pix sau creion verde printr-un punct, stiind ca  fiecare

linie orizontala reprezinta 2 respiratii si unirea cu o linie a valorii prezentate cu cea anterioara pentru

a obtine curba. La bolnavii cu coxartroza nu sunt modificari legate de respiratie, decat in cazul celor

ce prezinta alte afectiuni care pot modifica frecventa, timpul respirator si simetria miscarilor si

ritmul.

Pulsul - reprezinta expansiunea ritmica a arterelor, care se comprima pe un plan osos si este

sincrona cu sistola ventriculara . Pulsul ia nastere din conflictul dintre sangele existent in sistemul

arterial si cel impins in timpul sistolei. Acest conflict se exteriorizeaza prin destinderea ritmica a

arterei.

Valoarea normala la adult este de 60-80 pulsatii/minut; la persoanele de peste 60 de ani   80-95

pulsatii/minut; la nou-nascut 130-140 pulsatii/minut; la copil mic 110-120 pulsatii/minut.

Valori patologice:

-        puls bradicardic sub 60 pulsatii/minut

-        puls tahicardic peste 80 pulsatii/minut. 

Asistenta medicala trebuie sa observe la puls: frecventa, ritmul, volumul si tensiunea pulsului,

celeritatea.

Pulsul se masoara dimineata si seara, cel mai des la artera radiala. Se noteaza in foaia de

temperatura cu pix sau  creion rosu, sub forma de curba, stiind ca o linie orizontala corespunde cu 4

pulsatii/minut.

Tensiunea Arteriala- reprezinta presiunea exercitata de sangele circulant  asupra peretilor

arteriali.  Tensiunea arteriala este   determinata de forta de contractie a inimii, rezistenta, elasticitatea

, calibrul vaselor si vascozitatea sangelui.

Valoarea sa variaza in functie de puterea de contractie a inimii, de rezistenta pe care o opun

vasele de sange (de ex.vasele inguste, aterosclerotice, determina o crestere a TA). Ea prezinta

valoarea maxima in cursul sistolei (TA sistolica sau maxima) si valoarea minima in cursul diastolei

(TA diastolica sau minima).  La adult TA maxima variaza intre 120-140mmHg, iar TA minima intre

70-90mmHg. Se considera valori patologice valorile de peste 140mmHg pentru presiunea sistolica si

peste 95 mmHg pentu presiunea diastolica.

Masurarea TA se face cu tensiometru cu mercur sau manometru iar valoarea ne  informeaza

asupra frecventei si ritmului cardiac. In HTA pulsul este tahicardic, deci prezinta o crestere a

frecventei pulsului pe minut peste limita normala. In cazul bolnavilor cu coxartroza, TA nu prezinta

modificari, decat in cazul celor cu HTA sau  hTA.

TA se noteaza in foaia de temperatura valoric si in reanimare grafic cu pix sau creion rosu.

Temperatura – mentinerea ei in limite normale este necesitatea organismului de a conserva o

temperatura la un grad aproximativ constant, pentru a-si mentine starea de bine. Temperatura

corpului se mentine constanta datorita echilibrului dintre termogeneza si termoliza numit

homeostazie.

Temperatura se masoara de obicei dimineata la ora 8 si seara dupa ora 17. In cazul in care

temperatura este foarte mare, se repeta pentu a nu fi gresita. Masurarea temperaturii se face in

general  axial in cazul bolnavului cu coxartroza si se  noteaza in foaia de temperatura sub forma de

curba cu creion albastru, o linie orizontala corespunzand la 2 subdiviziuni de grad.

Asistenta pregateste materialele necesare verificand integritatea termometrului,

functionalitatea si daca mercurul este coborat in rezervor.

Valoarea normala variaza intre 36-37 grade C. Avem valori patologice atunci cand

temperatura este mai mica de 36 grade C si vorbim de hipotermie iar cand temperatura este mai

mare de 37 grade C vorbim de hipertermie, 37-38 grade C- subfebrilitate, 38-39 grade C- febra

moderata, 39-40 grade C- febra ridicata, 40-41 grade C- hiperpirexie.

Temperatura ridicata la bolnavul operat cu coxatroza ne indica aparitia unei infectii la nivelul

plagii sau la proteza.

2.4.2.     Functiile vegetative

Cuprind  diureza, restabilirea tranzitului intestinal si faciesul pacientului.  

Diureza este procesul de formare si eliminare a urinei din organism timp de 24h. Prin urina

sunt eliminate substante rezultate din metabolismul intermediar proteic inutile si toxice pentru

organism. Urina este colectata in vase cilindrice gradate cu gat larg sau borcane de 2-4 ltr. gradate

pe benzi de leucoplast cu creion dermatograf.

Este necesar a se observa ritmul mictiunilor: normal 5-6mictiuni /24h barbati si  4-5

mictiuni/24h la femei. Se educa bolnavul sa urineze numai in urinar iar cel imobilizat sa urineze

inainte de fecale.

Colectarea incepe cu un orar fix pentru toti bolnavii sectiei. Astfel la ora 8 dimineata se

urineaza si se arunca aceasta urina.  Se colecteaza in vasele gradate toate urinele emise pana a doua

zi la ora 8 adaugandu-se si urina acestei emisi. Se citeste gradatia iar cifra indicata este urina emisa

in 24 h. Valorile fiziologice la femei 1000-1400 ml/24h, iar la barbati 1200-1800 ml/24h.Vorbim de

valori patologice atunci cand avem : peste 3000ml/24h- poliurie, sub 1000ml/24h este vorba de

oligurie, iar anuria este atunci cand urina in vezica este absenta.  Postoperator mictiunile pot fi

spontane sau acestea sa nu aiba loc si sa se produca acumularea de urina peste volumul normal in

vezica urinara, ceea ce duce la aparitia globului urinar. Se intervine prin instituirea de sonda urinara.

Diureza se noteaza zilnic in foaia de temperatura prin hasurarea cu creion albastru sau galben,

o linie orizontala corespunzand la 200 ml de urina, sau cifric, in foaia de temperatura.

Este necesar ca alaturi de diureza sa se treaca si cantitatea  de lichide ingerate pentru a se putea

stabili raportul dintre lichidele ingerate si cele eliminate.

Diureza la bolnavii cu coxartroza nu prezinta modificari decat in cazul celor cu diferite

afectiuni.

Tranzitului intestinal: urmarirea lui este inclusa in atributiile asistentei medicale. Bolnavul

va urma un regim alimentar care sa previna starile de constipatie. Daca totusi acestea vor exista, i se

administreaza purgative sau i se vor face clisme evacuatoare. Primul scaun spontan are loc in

general in ziua a treia de la interventia chirurgicala.

Urmarirea faciesului : uneori expresia fetei poate traduce durere, anxietate, deprimare,

optimism interes sau dezinteres fata de boala.Tegumentele pot fi deasemenea palide, eritematoase,

transpirate sau uscate, in functie de starea bolnavului.

2.5. Alimentatia bolnavului

Oricarui organism ii este necesar sa ingere si sa absoarba alimente de buna calitate si in

cantitate suficienta pentru a-si asigura dezvoltarea, intretinerea tesuturilor si pentru a-si mentine

energia indispensabila unei bune functionari. Alimentatia bolnavului trebuie sa respecte mai multe

principii : inlocuirea cheltuielilor energetice de baza ale organismului, asigurarea aportului de

vitamine si saruri minerale necesare metabolismului normal, favorizarea procesului de vindecare

prin crutarea organelor bolnave, prevenirea unei evolutii nefavorabile in bolile latente, consolidarea

rezultatelor terapeutice obtinute prin alte tratamente.

Tinand seama de aceste principii regimul dietetic al bolnavului trebuie astfel alcatuit incat sa

satisfaca atat necesitatile calitative cat si cantitative. Bolnavul cu cozartroza fiind in repaus la pat

necesita 25 de calorii/Kg corp.  Ratia alimentara trebuie sa cuprinda : 400gr glucide/24h (6gr/kg

corp / 24 h), 70 gr lipide / 24 h ( 1 gr / kg corp / 24 h ) 70 gr proteine / 24 h ( 1 gr / kg corp / 24 h ).

Vitaminele sunt necesare mentinerii metabolismului normal. Necesarul zilnic pe zi este de : 150 mg

Vit. C, 25 mg Vit B1, 6 mg Vit. B6, 8mg Vit PP, 20 mg Vit K.

Apa si sarurile minerale au deasemenea o importanta deosebita deoarece in apa se petrec toate

reactiile biochimice din organism iar sarurile minerale sunt necesare ca substante structurale si

catalizatoare. Necesarul variaza intre 2000-3000 ml.

Bolnavul cu coxartroza  care nu prezinta modificari de metabolism : obezitate, diabet zaharat,

etc. va avea un regim normo caloric impartit dupa un program strict al meselor astfel incat sa se

respecte micul dejun, pranzul si cina.

Bolnavii supraponderali vor beneficia de un regim hipocaloric redus in glucide si lipide astfel

incat sa nu se ajunga la o suprasolicitare a articulatiilor deja afectate. Pacientii cu diabet zaharat vor

respecta regimul impus de catre diabetolog . Postoperator pentru a evita aparitia problemelor de

tranzit intestinal in primele 24 h dupa aparitia gazelor, bolnavii vor beneficia de un regim lichid si

semilichid. Completarea deficientelor alimentare si de hidratare se vor efectua perfuzabil.

La 2- 3 zile postoperator pacientul isi poate relua alimentatia normala daca aceasta nu

contravine indicatiilor medicului. In stari de febrilitate cu temperaturi peste 38o C; pentru fiecare

grad peste 38 se va mari aportul de glucide cu 5 %.

Bolnavul cu coxartroza ce prezinta HTA i se recomanda un regim alimentar hiposodat.

2.5.1.     Alimentatia bolnavului la pat

Bolnavul operat cu  coxartroza  este alimentat la  pat . Asistenta  pregateste salonul ca pentru

alimentarea in salon la masa :

-        se aseaza pacientul in pozitie confortabila atat cat ii pemis, semisezand, sau sezand cu

ajutorul rezematorului de pat sau perne,

-        se protejeaza lenjeria de pat cu musama, se aseaza peste musama un lighean cu apa

pentru a se spala,

-        se indeparteaza materialele folosite,

-        se adapteaza masa speciala la pat acoperita cu fata de masa se aseaza pe genunchi

pacientului, peste patura acoperita cu aleza

-        se aseaza in jurul gatului un prosop,

-        asistenta imbraca halatul de protectie,

-        se spala pe maini si serveste masa la fel ca in salon la masa.

Alimentele premise la bolnavii cu coxartroza: supe de zarzavat simple, ciorbe de rosii, toate cu

sare putina sau deloc, oua, peste si carne de vita sau pasare, cartofi, morcovi, orez, grasimi vegetale,

fructe, sucuri de fructe, ceai de plante si foarte multe branzeturi si lapte pentru intarirea sistemului

osos.

2.6.Administrarea medicamentelor si hidratarea organismului

Medicamentele sunt produse de origine minerala, vegetala, animala sau chimica transformate

intr-o forma de administrare prescrise de medic.

Caile de administrare a medicamentelor in cazul bolnavului cu cozartroza sunt :

-        calea digestiva – sub forma tablelelor, drajeurilor

-        calea parenterala – sub forma injectiilor intradermice, subcutanate, intramusculare,

intravenoase executate de asistenta medicala.

Calea de administrare este aleasa de medic in functie de scopul urmarit. Prescrierea se face in

foaia de observatie si trebuie sa cuprinda numele medicamentului, cantitatea si concentratia, calea de

administrare, ora si durata tratamentului, administrarea in raport cu alimentatia.

Asistenta verifica calitatea medicamentului , observand integritatea, culoarea medicamentelor

solide si tulburarea , opalescenta medicamentelor sub forma de solutie precum si termenul de

valabilitate al acestora. Respecta masurile de asepsie, de igiena, pentru a prevenii infectiile

intraspitalicesti.

2.6.1.     Administrarea medicamentelor pe cale orala

Calea orala este calea naturala de administrare a medicamentelor, acestea putandu-se resorbi la

nivelul mucoasei bucale si intestinului subtire sau gros.

Medicamentele administrate pe cale orala se resorb la nivelul mucoasei digestive, patrund in

sange si apoi actioneaza asupra unor organe, sisteme, aparate. Tabletele, drajeurile se aseaza pe

limba pacientului si se inghit ca atare iar cele care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale se

aseaza sub limba.

2.6.2.     Administrarea medicamentelor pe cale parenterala

Calea parenterala sau injectabila consta in introducerea substantelor medicamentoase lichide

in organism, prin intermediul unor ace care traverseaza tesuturile, acul fiind adaptat la seringa.

Scopul injectiilor consta in testarea sensibilitatii organismului fata de diferite substante si

administrarea medicamentelor.

Materiale necesare pentru efectuarea injectiei

Pentru pregatirea injectiei asistenta are nevoie de seringi sterile, cu o capacitate in functie de

cantitatea de solutie medicamentoasa , ace sterile care se gasesc ambalate cu seringa sau separat,

tampoane sterile din vata sau tifon, solutii dezinfectante, pile din metal pentru deschiderea fiolelor,

lampa de spirt, tavita renala, garou din cauciuc, pernita si musama . Se pregateste un ac cu diametrul

mai mare pentru aspirarea solutiilor si altul pentru injectare.

Incarcarea siringii

Pentru incarcarea seringii  se adapteaza acul pentru aspirat solutia, acoperit cu protectorul si se

aseaza pe o compresa sterila .

Pentru   aspirarea continutului fiolelor, asistenta dezinfecteaza gatul fiolei, flambeaza pila si

taie gatul fiolei. Apoi trece gatul fiolei deasupra flacarii, si introduce acul in fiola pentru a aspira

solutia. Ulterior schimba acul de aspirat cu cel folosit pentru injectia care se face.

Pentru dizolvarea pulberilor asistenta aspira solventul in seringa, dezinfecteaza dopul de

cauciuc si introduce cantitatea de solvent prescrisa. Dupa ce scoate acul, agita flaconul pana la

dizolvare.

Pentru  aspirarea solutiei din flaconul inchis cu dop de cauciuc asistenta  dezinfecteaza dopul

de cauciuc,  incarca seringa cu o cantitate de aer egala cu cantitatea de solutie ce urmeaza a fi

aspirata, introduce acul prin dopul de cauciuc si  aspira solutia. Acul cu care s-a perforat dopul se

schimba cu acul pentru injectie.

Injectia intradermica se face pentru testarea bolnavului in vederea desensibilizarii in cazul

alergenilor. Asitenta se spala pe maini, dezinfecteaza locul injectiei (de obicei  pe fata anterioara a

antebratului), imobilizeaza pielea cu policele si indexul mainii stangi, iar apoi patrunde cu bizoul

acului care trebuie sa fie indreptat in sus in grosimea dermului si injecteaza lent solutia pana la

formarea unei papule cu diametrul de 5-6 mm si inaltimea de 1-2 mm. Se retrage brusc acul fara a se

tampona locul injectiei.

Injectia subcutanata se face postoperator pentru administrarea anticoagulantelor (fraxiparina

sol. 9500u/ml). Locul de electie este regiunea abdominala. Se inspecteaza regiunea, se dezinfecteaza

tegumentele si se formeaza pliul cutanat intre policele si indexul mainii stg., seringa preumpluta cu

acul atasat se introduce perpendicular pe pliul cutanat, cu mana dr. Se injecteaza lent

anticoagulantul, iar apoi se retrage brusc si se dezinfecteaza locul injectiei masandu-se usor pentru a

favoriza circulatia.

Injectia intravenoasa la bolnavul cu coxartroza  se executa de obicei in venele de la plica

cotului, venele antebratului sau de pe fata dorsala a mainii pentru administrarea antibioticelor,

antiinflamatoarelor pentru a prevenii o eventuala infectie postoperatorie. Asistenta dezinfecteaza

locul punctiei executa punctia venoasa, controleaza acul in vena si injecteaza lent, tinand seringa in

mana stg., iar cu policele mainii drepte apasa pe piston, se verifica periodic daca acul este in vena

pentru a evita injectarea solutiei in tesutul perivenos. Pe timpul injectarii asistenta va urmarii locul

punctiei si starea generala a pacientului.

2.6.3.     Calea de hidratare a organismului

La bolnavul cu coxartroza se efectueaza prin perfuzia intravenoasa.

Perfuzia intravenoasa reprezinta introducerea pe cale parenterala picatura cu picatura a

solutiilor medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitica, hidroionica si volemica a

organismului.  Perfuzia intravenoasa se efectueaza in scopul administrarii medicamentelor la care se

urmareste efectul prelungit, hidratarea si mineralizarea organismului, completarea proteinelor sau a

altor componente sangvine.

Asistenta imbraca manusi sterile, pregateste solutia de pefuzat, monteaza aparatul de perfuzat

si lasa lichidul sa circule prin tuburi, alege vena, aplica garoul, curata locul cu alcool de la centru in

afara, scoate garoul si ataseaza tuburile, fixeaza rata de flux 60 picaturi/minut, mentine locul de

perfuzie, acopera cu pansament steril, schimba punga inainte de golirea completa. Ea noteaza in

foaia de observatie lichidele ingerate si cele eliminate pentru a prevenii hiperhidratarea. Alte

accidente care mai pot aparea in timpul perfuziei sunt : embolia gazoasa, revarsarea

lichidului si coagularea sangelui pe ac .

2.7. Recoltarea produselor biologice si patologice

In vederea recoltarii produselor biologice se explica bolnavului necesitatea recoltarii,

modalitatea si colaborarea pe care trebuie sa o acorde.

Sangele se recolteaza dimineata pe nemancate, alimentele modificand compozitia chimica a

sangelui.

De asemenea asistenta trebuie sa stie ce instrumente si materiale trebuie pregatite in vederea

recoltarii si modul lor de pregatire, cum sa completeze buletinul de trimitere la laborator si cum sa

eticheteze produsele recoltate, sa pastreze si sa transporte produsele recoltate.

Pentru efectuarea tehnicii asistenta are nevoie de:

-        materiale de protectie: manusi de cauciuc,

-        materiale sterile: seringi si ace de diferite marimi, seruri test, tampoane.

-        nesterile: tavita medicala curata, camera umeda, lame uscate curate, degresate, slefuite,

pipete Potain, pernita de sustinere a bratului, garoul

-        solutii dezinfectante: alcool 90%

Hemoleucograma se poate realiza prin inteparea pulpei degetului si prin punctie venoasa 2 ml

sange venos pe anticoagulant EDTA sau heparina.

Eritrocite: valori normale

-        barbati - 4,5-5,5 mil./mm3

-        femei – 4,2-4,8 mil./mm3

            Hemoglobina: valori normale

-        barbati 15 +-2g/100ml

-        femei 13+-2g/100ml

Leucocite: 4200-8000/mm3

Trombocite: 150.000 - 400.000/ mm3

Ionograma se recolteaza 5-10ml sange in sticlute heparinizate

Na+: valori normale – 137-152mEq/l

K+: valori normale- 3,8-5,4 mEq/l

Cl-: valori normale- 94-111 mEq/l

Ca++: valori normale -4,5-5,5 mEq/l

Coagulograma

-        Fibrinogen se recolteaza 0,5 ml citrat de Na 3,8% si 4,5 ml sange.

Valori normale – 200-400mg%

-        Timp de protombina se recolteaza 0,5 ml oxalat de K si 4,5 ml sange.

Valori normale T. Quick-12 ’’-14’’

                                T. Howell – 1’30’’-2’30’’

-        Timp de sangerare (Met. Duke ) se efectueaza prin inteparea pulpei degetului sau a

lobului urechii. Se dezinfecteaza locul punctiei cu alcool, se lasa sa se usuce, se ezecuta punctia

capilara si se porneste cronometrul.  Cu hirtia de filtru se absorb din 30 in 30 se secunde picaturile

aparute spontan. Se opreste cronometrul cand sangerarea inceteaza.

Valori normale – 2-4 min.

-        Timp de coagulare : 

                   Metoda Millan se efectueaza prin punctia capilara avand nevoie de materiale

necesare punctiei capilare si de lame parafinate. Pe lama parafinata se lasa sa cada 2 picaturi de

sange pastrand distanta una fata de cealalta. Se pornste cronometrul. Din minut in minut se

urmareste coagularea prin inclinarea lamei. Coagularea este terminata cand picatura adera bine de

lama si nu se mai deformeaza. Aparitia primelor filamente de fibrina indica coagularea sangelui. Se

opreste cronometrul.

Valori normale 6-10min.

                     Metoda Lee-White  este mai exacta decat Metoda Millan. Se recolteaza 2 ml

sange venos. Se repartizeaza cate 1 ml sange in 2 eprubete de hemoliza care se pun in baia de apa la

370 C. Se porneste cronometrul cand sangele patrunde in eprubeta. Se urmareste coagularea prin

inclinarea la 450 a eprubetelor. Coagularea este completa cand eprubetele se pot rasturna.

Valori normale : 6-12 min.

Glicemie se recolteaza 2ml sange/florura de Na 4 mg

Valori normale : 80-120mg/dl

Uree se recolteaza 5-10 ml punctie venoasa

Valori normale : 20-40 mg/100ml

Acid Uric se recolteaza 5-10 ml punctie venoasa

Valori normale : 2-6mg%

Creatinina se recolteaza 5-10ml punctie venoasa

Valori normale : 0,6-1,20 mg%

Tansaminaze se recolteaza 5-10 ml punctie venoasa

Valori normale TGO : 2-20ui

                               TGP : 2-16ui

In general valorile normale sunt pastrate,  uneori acidul uric este putin marit.  Aceasta

afectiune, coxartroza, nu produce modificari ale valorilor sangelui.

UROCULTURA stabileste prezenta bacteriilor in urina, astfel recoltarea se face inainte de

inceperea tratamentului cu antibiotice si nici nu se vor administra inainte cu 10 zile antibiotice.

Se recolteaza aproximativ 3-5 ml urina intr-o eprubeta sterila, dupa ce s-a eliminat

aproximativ 50 ml urina in toaleta sau in bazinet, fara a intrerupe jetul urinar. Urina colectata este

transportata la laborator sau se insamanteaza direct pe mediile de cultura si se introduce la termostat.

Pacientul neavand voie sa consume lichide 12h, inainte de recoltare si nu va urina timp de 6h.

EXUDATUL FARINGIAN este un lichid rezultat in urma unui proces inflamator faringian.

Exudatul faringian se recolteaza in scop explorator, pentru depistarea germenilor patogeni de

la nivelul faringelui in vederea tratamentului. In caz de rezultat pozitiv pacientul va fi tratat

corespunzator pentru a evita extinderea germenilor patogeni la nivelul plagii sau protezei .

Pentru a executa tehnica, asistenta are nevoie de : materiale de protectie, materiale sterile

(tampon faringian, spatula linguala, eprubete cu medii de cultura, ser fiziologic si glicerina 15%) si

materiale nesterile (tavita renala, stativ pentru eprubete).

Asistenta se spala pe maini cu apa  si sapun isi aseaza masca de protectie, deschide eprubeta,

se scoate tamponul faringian, se flambeaza orificiul eprubetei si se inchide. Se invita bolnavul sa

deschida gura si se apasa limba, cu spatula linguala. Cu tamponul faringian steril se sterge depozitul

de pe faringe si amigdale fara sa se imbibe in saliva sau sa atinga dintii. Se flambeaza gura eprubetei

si dopul; se introduce tamponul faringian in eprubeta si se inchide cu dopul. Se intinde produsul

obtinut pe lame de sticla pentru frotiuri colorate. Se insamanteaza imediat pe medii de cultura,

succesiv, doua eprubete din aceiasi recoltare. Spalarea pe maini cu apa si sapun dupa efectuarea

tehnicii este obligatorie. Se noteaza in foaia de observatie data recoltarii, cine a recoltat, daca s-a

insamantat sau nu. Trebuie stiut ca timpul scurs de la recoltare la insamantare sa nu trebuie sa

depaseasca 5-6 h .     

2.8. Pregatirea pacientului si efectuarea tehnicilor speciale impuse de afectiune

Asistentei medicale ii revine un rol deosebit de important in promovarea sanatatii, prevenirea

imbolnavirilor prin educatie in materie de sanatate individuala, ingrijirea celui bolnav din punct de

vedere fizic, mental, indiferent de varsta, restaurarea sanatatii, inlaturarea suferintelor, aplicarea

tratamentului medical si moral ceea ce este foarte important pentru evolutia pozitiva a bolnavului.

Asistenta este primul cadru medical care ia contact cu bolnavul. Ea trebuie sa actioneze in

functie de starea bolnavului. Ea va urmari atent semnele vitale.

Medicul se bazeaza pe asistenta, care il va informa permanent si exact asupra cazurilor si tot

ea este cea care v-a efectua tratamentul indicat de medic.

Imediat dupa internare, asistenta medicala discuta cu bolnavul, se intereseaza de motivele

internarii, de simptomatologia pe care o prezinta, intocmind foaia de temperatura.

Atributiile asistentei  medicale in asigurarea interventiilor, conduita consta in: repaus la pat in

decubit dorsal, se interzice pe cat posibil efortul fizic pentru a impiedica aparitia durerii.

Bolnavul cu coxartroza internat in spital are nevoie de anumite explorarii  speciale in vederea

stabilirii cu exatitate a diagnosticului. Pentru aceasta i se efectueaza examenul radiologic,

electrocardiograma  inaintea interventiei. Dupa interventie evolutia bolnavului este monitorizata tot

radiologic.         

2.8.1.     Examenul Radiologic

Radiografia este  o tehnica de inregistrare pe film fotografic special a unei parti din corp expus

la raze X, avand drep scop studierea morfologiei osului si functionalitatii articulatiei coxofemurale

in vederea stabilirii diagnosticului de coxartroza primara sau secundara care modifica strutura

articulatiei si a osului. Explorarea radiologica se efectueaza de medic prin radiografii iar citirea se

face la negatostop.

Pentru efectuarea acestei tehnici pacientul va fi:

-        pregatit psihic explicandui-se necesitatea tehnicii si conditiile in care se efectueaza 

-        pregatirea fizica consta in dezbracarea regiunii coxofemurale, se indeparteaza margelele

si lantisoarele de la gat, precum si obiectele radiopace din buzunar, se administreaza bolnavului un

medicament analgezic in cazul in care miscarile ii provoaca dureri, se administreaza substanta de

contrast sau se umple cavitatea articulara cu aer sau oxigen pentru evidentierea cartilajelor articulare

daca medicul solicita.

Dupa efectuarea tehnicii pacientul va fi ajutat sa se ridice de pe masa de

radiografie si sa se imbrace apoi  este condus la pat. Asistenta va completa biletul de trimitere pentru

examenul radilogic sau se poate duce cu foaia de observatie iar acesta se va nota in foaia de

observatie mentionandu-se data.

2.8.2.     Electrocardiograma

Reprezinta inregistrarea grafica a rezultantei fenomenelor bioelectrice din cursul unui ciclu

cardiac. E.C.G. este o metoda de investigatie extrem de pretioasa in diagnosticul unei cardiopatii in

general, in suferinte miocardo-coronariene in special, si totdeauna o metoda de a recunoaste o boala

de inima care evolueaza clinic latent Inregistrarea se face cu aparate speciale numite

electrocardiografe de catre  asistenta medicala iar citirea o face medicul.

Se pregateste bolnavul din punct de vedere psihic pentru a inlatura factorii emotionali si se va

transporta de preferinta cu caruciorul cu 10-15 min inainte de inregistrare.

Asistenta monteaza pe partile moi ale extremitatilor placile de metal ale electrozilor astfel :

-        montarea electrozilor pe membre:

Rosu - mana dreapta

Galben - mana stanga

Verde - picior stang

Negru – picior drept

-        montarea electrozilor precordiali

V1 – spatiul IV intercostal, pe marginea dreapta a sternului

V2 – spatiul IV intercostal, pe marginea stanga a sternului

V3 – intre V2 si V4

V4 – spatiul V intercostal stanga pe linia medioclaviculara

V5 – la intersectia de la orizontala dusa din V4 si linia axilara anterioara stanga

V6 – la intersectia dintre orizontala dusa din V4 si linia axilara mijlocie stanga

Asistenta noteaza pe electrocardiograma numele, prenumele, bolnavului, varsta, inaltimea,

greutatea, data si ora inregistrarii. Aceasta tehnica se impune oricarui pacient inainte de interventia

chirurgicala.

CAPITOLUL III

3.1. Prezentarea cazurilor de boala

CAZUL  I

CULEGEREA DATELOR :  

Nume si Prenume:  M.L.

Varsta:  55  ani

Ocupatia:  pensionar

Grup sangvin: A II

Data internarii:  05.02.2013

Data externarii:  15.02.2013

DIAGNOSTIC LA INTERNARE:

Coxartroză dreapta decompensata algic si functional sold stang.                                         

ANAMNEZA: 

-        Fractura 1/3 proximala femur stang in 1960

-        Amidalectomie in 1990     

-        Obezitate

-        Cafea 1/zi, alcool ocazional

-        Conditii de viata normale

ISTORICUL BOLII: Din relatarile pacientului reiese ca tabloul clinic actual

debuteaza cu aproximativ 7 ani. Simptomatologia persista si se intensifica in timp odata cu

dezvoltarea unui proces artrozic coxofemural motiv pentru care prezinta in Clinica de

Ortopedie pentru tratament de specialitate.   Pacientul se interneaza in regim de programare,

iar la internare este stabil respirator si hemodinamic, tranzit intestinal prezent, mictiuni

fiziologice, afebril.

EXAMENE PARACLINICE

Uree : se recolteza 5-10ml punctie venoasa

V.N : 20-40mg%

V.O : 39 mg%      

Creatinina: se recolteza 5-10ml punctie venoasa

V.N: 0,6-1,2mg%

V.O: 0,9 mg %

Acid uric: se recolteza 5-10ml punctie venoasa  

VN: 2-6mg%

VO: 5,8mg%

Colesterol: se recolteza 5-10ml punctie venoasa

V.N: 1,80-2,80 gr% 

V.O : 2,98gr%

Glicemie: se recolteaza 2 ml sange / florura Na 4 mg

V.N: 0,8-1,2 gr%

V.O : 0,89gr%

Hgb:se recolteaza 2 ml sange venos / EDTA.

V.N:15+/-       2gr/100ml    

V.O:13,5gr/100ml

Leucocite : se recolteaza 2 ml sange venos / EDTA

   V.N: 4200-8000/mm3

     V.O : 6600mm3

Trombocite : se recolteaza 2 ml sange venos / EDTA

V.N: 150-400.000/mm3

V.O: 300.000/mm3

Eritrocite: se recolteaza 2 ml sange venos / EDTA

 V.N : 4,5-5,5 mil/ mm3

 V.O: 4,9 mil/ mm3

Fibrinogen: se recolteaza 4,5ml sange venos / 0,5 ml citrat de Na 3,8 %

   V.N: 200-400 mg%

   V.O: 350

T.Quik: se recolteaza 4,5 ml sange /0,5 ml oxalat de K

V.N: 12’’-14’’

V.O: 13,5’’

T.Howell: se recolteaza 4,5 ml sange /0,5 ml oxalat de K

V.N: 1’30’’-2’30’’

I.N.R.: se recolteaza4,5ml sange venos/0,5 ml citrat de Na 3,8 %

V.N: 0,8-1,2

V.O: 0,9

Rx articulatia coxofemurala: pune in evidenta bulversarea articulatiei soldului cu

disparitia liniei articulare cu sinostoza in locul articulatiei.

TRATAMENT

1)Dormicum 7,5mg 1tb/zi -seara , oral

Afectiune Terapeutica tulburari de somn,   insomnie, preanestezie

Efecte Adverse- dependenta, hTA, tahicardie, apnee, agitatie, iperactivitate

2)Algocamin  500mg 3x500mg/zi, i.m.

Afec. Terap. - combatera durerii

 Efecte adverse - leucopenie, trombocitopenie, tulburari renale. 

3)Plasma trombocitara 1 fl/400ml, i.v.

Afectiune terapeutica-hemoragii masive

Efecte adverse: febra, frison

4) Medocef 2g, 2x1fl/zi, i.v.

Afect. Terap. -antibiotic

Efecte adverse-urticarie, febra, diaree, flebita la locul i.v., cresterea valorii GOT,GPT.

5) Tratul 2x100mg/zi,i.v.

Afect. Terap.- antiinflamator

Efecte adverse- hemoragii digestive

6) Fraxiparin 0,3 1fl/zi i.subcut.

Afect.Terap.-anticoagulant

Efecte adverse-hemoragii, trombocitopenie, iritarea pielii, hematoame.

7) Mialgin50ml 2x1f/zi, i.v.

Afect. Terap.-analgezic in dureri postoperatorii

Efecte adverse- fatigabilitate

8) Controloc, 2x1tb/zi oral

Afect. Terap.- pansament gastric

Efecte adverse- cefalee, diaree, greata, constipatie

Regim alimentar: Regim hidric, ceaiuri neindulcite in ziua interventiei, iar ulterior regimul

pacientului este hipocaloric sarac in grasimi si glucide avand grija ca el sa nu creasca in greutate,

tinand cont de faptul ca pacientul este obez. Alimentatia este bogata in produse lactate (branzeturi,

iaurt,lapte batut, lapte dulce) pentru intarirea sistemului osos.

MANIFESTARI DE DEPENDENTA:

Preoperator

-        durere la deplasare

-        mers schiopatat

-        neliniste, agitatie

Postoperator

-        interzicerea oricarei miscari a membrului afectat

-        treziri frecvente

-        inflamatie si supuratie la nivelul plagii

PROBLEMELE PACIENTULUI:

Preoperator

-        limitarea miscarilor

-        mers dificitar

-        anxietate

Postoperator

-        dificultate de a se misca

-        dificultate de a se odihnii

-        risc de infectie

Plan de ingrijiri:

DIAGNOSTIC DE

NURSINGOBIECTIVE INTERVENTII EVALUARE

Preoperator

Limitarea miscarilor

cauzate de degenerarea

cartilajului si leziunea

tesutului osos

subiacent, manifestata

prin durere la miscare.

Pacientul sa-si poata

schimba pozitia in pat,

sa-si poata misca

piciorul in vederea

imbracarii, dezbracarii

si incaltarii in special .

Administrez

medicamentatia

prescrisa de medic.

Educ pacientul sa nu-si

forteze articulatia, sa

faca o mobilizare

treptata a articulatiei,

incurajez pacientul ca

In urma medicatiei

administrate durerea sa

diminuat in intensitate,

pacientul isi menajeaza

articulatia si urmeaza

sfaturile primite

dupa interventie toate

aceste probleme vor

disparea treptat.

Mers dificitar cauzat

de durere, manifestat

prin schiopatat la

deplasare.

Pacientul sa nu

prezinte dureri, sa se

poata deplasa in limita

posibilitatilor, sa nu-si

afecteze afectiunea.

Administrez

medicamentatia

calmanta prescrisa de

medic.

Educ pacientul sa-si

limiteze deplasarile

doar pentru necesitati

fiziologice, fara sprijin

pe membrul afectat. In

timpul odihnei sa

protejeze partea

afectata.

Pacientul se deplaseaza

incet, cu bastonul, si-a

insusit cunostintele de

menajare a membrului

afectat.

Anxietate cauzate de

necunoasterea bolii, de

interventia

chirurgicala,

manifestata prin

neliniste, agitatie.

Pacientul sa fie linistit,

sa cunoasca tipul

interventiei

chirurgicale.

Impreuna cu medicul ii

explic etapele

interventiei

chirurgicale: incerc sa-l

linistesc sa-i explic

utilitatea si necesitatea

operatiei. Ii insuflu

optimism si incredere.

Pacientul a inteles

etapele interventiei,

este optimist si are

incredere in reusita

operatiei

Postoperator

Dificultate in a se

misca  din cauza

operatiei, manifestata

prin interzicerea

miscarii membrului

afectat.

Pacientul sa fie

echilibrat cat mai

curand posibil sa

cunoasca regimul de

viata, sa se poata

deplasa cu ajutor

pentru nevoile

fiziologice.

Invat pacientul sa

foloseasca tehnici de

destindere si relaxare,

il ajut sa-si gaseasca

pozitii comode.

Nevoile fiziologice,

igiena locala,

Dupa efectuarea

interventiei pacientul

se mobilizeaza treptat.

alimentatie la pat.

Administrez medicatia

prescrisa de medic.

Dificultate in a se

odihni, din cauza

durerii  manifestata

prin treziri frecvente.

Pacientul sa aiba un

somn linistit si

odihnitor, sa doarma

cel putin 4-5 ore.

Aerisesc salonul, ii

ofer bolnavului un

pahar cu lapte cald.

Supraveghez bolnavul

sa nu doarma pe timpul

zilei.

Administrez

somnifere usoare la

indicatia medicului.

Pacientul prezinta un

somn satisfacator atat

cantitativ cat si

cantitativ.

 Risc de infectie

cauzata de aparitia unui

serom la nivelul plagii

manifestat prin

inflamatie si supuratie.

Plaga sa fie curata sa

nu prezinte semne de

infectie locala.

Plaga sa se vindece

fara complicatii.

Fac toaleta plagii zilnic

cu apa oxigenata,

solutie de betadine si

aplic comprese sterile.

Asigur igiena

personala a pacientului.

Administrez medicatia

prescrisa de medic.

Plaga este curata. Nu

prezinta infectie locala

si se vindeca fara

complicatii

CAZUL  II

 

CULEGEREA DATELOR: 

Nume si Prenume :  B.I.

Varsta:  59  ani

Ocupatia:  pensionara

Grup sangvin: B III

Data internarii:  15.01.2008

Data externarii:  26.01.2008

DIAGNOSTIC LA INTERNARE:   

Coxartroza idiopatica bilaterala  decompensata   algic si functional pe partea dreapta.

ANAMNEZA: 

-        Histerectomie totala in 2003

-        Mama a decedat cu I.M.A

-        Obezitate

-        Neaga consumul de cafea si alcool

-        Conditii de viata normale

ISTORICUL BOLII: Pacienta relateaza ca durerile apar in urma cu 3 ani. Acestea se

intensifica in timp afectand mersul precum si starea generala, motiv pentru care se prezinta in

Clinica de Ortopedie pentru tratament de specialitate. Pacienta se interneaza in regim de programare,

iar la internare este stabila respirator si hemodinamic, tranzit intestinal prezent, mictiuni fiziologice,

afebrila.       

EXAMENE PARACLINICE

Uree : se recolteza 5-10ml punctie venoasa

V.N : 20-40mg%

V.O : 39 mg%      

Creatinina: se recolteza 5-10ml punctie venoasa

V.N: 0,6-1,2mg%

V.O: 0,9 mg %

Acid uric: se recolteza 5-10ml punctie venoasa 

VN: 2-6mg%

VO: 5,8mg%

Colesterol: se recolteza 5-10ml punctie venoasa

V.N: 1,80-2,80 gr% 

V.O : 2,98gr%

Glicemie: se recolteaza 2 ml sange / florura Na 4 mg

V.N: 0,8-1,2 gr%

V.O : 0,89gr%

Hgb:se rec. 2 ml sg. venos / EDTA.

V.N:15+/- 2gr/100ml    

V.O:13,5gr/100ml

Leucocite : se rec. 2 ml sg. venos / EDTA

V.N: 4200-8000/mm3

V.O : 6600mm3

Trombocite : se rec. 2 ml sg. venos / EDTA

V.N: 150-400.000/mm3

V.O: 300.000/mm3

Eritrocite: se rec. 2 ml sg. venos / EDTA

V.N : 4,5-5,5 mil/ mm3

V.O: 4,9 mil/ mm3

Fibrinogen: se rec.4,5ml sg. venos / 0,5 ml citrat de Na 3,8 %

V.N: 200-400 mg%

V.O: 350

T.Quik: se recolteaza 4,5 ml sange /0,5 ml oxalat de K

V.N: 12’’-14’’

V.O: 13,5’’

T.Howell: se recolteaza 4,5 ml sange /0,5 ml oxalat de K

V.N: 1’30’’-2’30’’

I.N.R.: se recolteaza 4,5ml sange venos / 0,5 ml citrat de Na 3,8 %

V.N: 0,8-1,2

V.O: 0,9

Rx articulatia coxo-femurala: pune in evidenta bulversarea articulatiei soldului cu

disparritia liniei articulare cu sinostoza in locul articulatiei.

TRATAMENT

1)Dormicum 7,5mg1tb/zi -seara , oral

 Afectiune terapeutica  - tulburari de somn,  insomnie, preanestezie

Efecte adverse- dependenta, hTA,  tahicardie, apnee, agitatie, iperactivitate

2)Algocamin  500mg 3x500mg/zi, i.m.

Afec. terap.- combatera durerii

 Efecte adverse- leucopenie,trombocitopenie, tulburari  renale . 

3)Glucoza 10% 1500ml/zi, i.v.

Afectiune terapeutica -supliment enegizant arenteral

Efecte adverse - nu apar daca se dministreaza correct

4) Ceftriaxon 2g,  2x1fl/zi, i.v.

Afect. terap. -antibiotic

Efecte adverse- diaree, greturi, stomatite, slabiciune, eczeme

5) Tratul 2x100mg/zi,i.v.

Afect. terap.- antiinflamator

Efecte adverse: gastrita

6) Clexane 201fl/zi i.subcut.

Afect.terap. -anticoagulant

Efecte adverse -hemoragii, trombocitopenie, iritarea pielii, hematoame.

7) Mialgin 50ml 2x1f/zi, i.v.

Afect. terp.- analgezic in dureri

Regim alimentar: Regim hidric, ceaiuri neindulcite in ziua nterventiei, iar ulterior egimul

pacientului este hipocaloric sarac in grasimi si glucide avand grija ca el sa nu creasca in greutate.

MANIFESTARI DE DEPENDENTA:

Preoperator

-        durere la deplasare

-        insomnie

Postoperator

-        imobilizare la pat obligatoriu in primele 2 zile

-        anorexie

-        cunostinte insuficiente

PROBLEMELE PACIENTULUI:

Preoperator

-        mers dificitar

-        dificultate de a se odihnii

Postoperator

-        dificultate de a se misca

-        dificultate de a se alimenta

-        educatie sanitara deficitara

DIAGNOSTIC DE

NURSINGOBIECTIVE INTERVENTII EVALUARE

Preoperator

Dificultate in a se

odihnii datorita durerii,

manifestata prin

insomnie.

Pacienta sa aibe un

somn odihnitor,

combat durerea.

Administrez antialgice

la indicatia medicului.

Pacienta trebuie sa aiba

un pat confortabil pe

durata spitalizarii, cu

lenjerie curata.

Aerisesc salonul

inainte de culcare si

ofer pacientei un pahar

cu ceai.

In urma interventiei

pacienta are un somn

odihnitor

Mers dificitar cauzat

de durere, manifestat

prin schiopatat la

deplasare.

Pacientul sa nu

prezinte dureri, sa se

poata deplasa in limita

posibilitatilor, sa nu-si

agraveze afectiunea.

Educ pacientul sa-si

limiteze deplasarile

doar pentru necesitati

fiziologice, fara sprijin

pe membrul afectat. In

timpul odihnei sa

protejeze partea

afectata. Administrez

medicatia calmanta

prescrisa de medic.

Pacientul se deplaseaza

incet, cu bastonul, si-a

insusit cunostintele de

menajare a membrului

afectat.

Postoperator

Dificultate de a se

misca datorita

interventiei

chirurgicale

manifestata prin

Pacienta sa se poata

deplasa singura.

Ajut pacienta sa se

ridice la inceput, apoi

la marginea patului,

dupa care face plimbari

scurte prin salon,

evitand ortostatismul

Pacienta se poate

deplasa, la inceput cu

ajutor apoi singura.

imobilizare la pat.prelungit.

Dificultate in a se

alimenta datorita

imobilizarii la pat

manifestata prin

anorexie, negativism

alimentar.

Pacienta sa reuseasca

sa manance singura

oferindui-se mancarea

la pat.

Ajut pacienta sa

manance aducandu-i

mancarea in salon, la

pat, ea neavand

posibilitatea sa se

deplasese. Incerc s-o

conving ca este inspre

binele ei sa manance

pentru a avea o

evolutie favorabila.

Prin faptul ca s-a

videcat plaga

operatorie, pacienta

poate sa serveasca

masa in sala de mese, a

devenit constienta de

importanta

alimentatiei.

Educatie sanitara

deficitara cauzata de

necunoasterea bolii, a

operatiei si a evolutiei,

manifectata prin

cunostinte insuficiente.

Pacienta sa aiba o

educatie sanitara

corespunzatoare, sa

stie ca doar interventia

chirurgicala este

singura modalitate de

ameliorare a bolii, sa

se ingrijeasca dupa

iesire din spital.

Educ pacienta sa evite

stresul, sa respecte

repausul fizic, un

regim alimentar

corespunzator, sa faca

exercitii de recuperare,

o pun in contact cu

bolnave care au o

evolutie favorabila.

Pacienta si-a insusit

cunostintele si

recomandarile

medicale.

CAZUL  III

 

CULEGEREA DATELOR:

Nume si Prenume:  L.V

Varsta:  68  ani

Ocupatia:  pensionara

Grup sangvin: A II

Data internarii:  01.03.2008

Data externarii:  12.03.2008

DIAGNOSTIC LA INTERNARE:   

Coxartroza dreapta  decompensata algic si functional. H.T.A esentiala. Cardiopatie

ischemica. 

                                                           

ANAMNEZA: 

-        operata in 1989 cu Tu cutanata regiunea nazala

-        obezitate grad IV

-        cafea 1/zi, alcool ocazional

-        conditii de viata normale

ISTORICUL BOLII: Pacienta relateaza simtomatologia debuteaza in urma cu 5 ani. In

ultimele 6 luni starea generala s-a agravat afectandu-i mersul motiv pentru care se prezinta in

Clinica de Ortopedie pentru tratament de specialitatefiind programata in 01.03. 2008. La internare

pacienta este stabila respirator si hemodinamic, tranzitul intestinal, mictiuni fiziologice pezente,

afebrila.

EXAMENE PARACLINICE

Uree : se recolteza 5-10ml punctie venoasa

V.N : 20-40mg%

V.O : 39 mg%      

Creatinina: se recolteza 5-10ml punctie venoasa

V.N: 0,6-1,2mg%

V.O: 0,9 mg %

Acid uric: se recolteza 5-10ml punctie venoasa

VN: 2-6mg%

VO: 5,8mg%

Colesterol: se recolteza 5-10ml punctie venoasa

V.N: 1,80-2,80 gr% 

V.O : 2,98gr%

Glicemie: se recolteaza 2 ml sange/florura Na 4 mg

V.N: 0,8-1,2 gr%

V.O : 0,89gr%

Hgb:se rec2 ml sange venos/ EDTA.

V.N:15+/- 2gr/100ml    

V.O:13,5gr/100ml

Leucocite: se rec.2 ml sange venos/ EDTA

V.N: 4200-8000/mm3

V.O : 6600mm3

Trombocite: se rec.2 ml sange venos/EDTA

V.N: 150-400.000/mm3

V.O: 300.000/mm3

Eritrocite: se rec.2 ml sange venos/ EDTA

V.N : 4,5-5,5 mil/ mm3

V.O: 4,9 mil/ mm3

Fibrinogen: se rec.4,5ml sange venos/0,5 ml citrat de Na3,8%

V.N: 200-400 mg%

V.O: 350

T.Quik: se rec.4,5 ml sange /0,5 ml oxalat de K

       V.N: 12’’-14’’

       V.O: 13,5’’

T.Howell: se rec. 4,5 ml sange /0,5 ml oxalat de K

V.N: 1’30’’-2’30’’

I.N.R.: se rec.4,5ml sange venos / 0,5 ml citrat de Na 3,8 %

V.N: 0,8-1,2

V.O: 0,9

Rx articulatia coxo-femurala: pune in evidenta bulversarea articulatiei soldului cu

disparritia liniei articulare cu sinostoza in locul articulatiei.

TRATAMENT

1) Dormicum 7,5mg  1tb/zi -seara , oral

Afectiune terapeutica- tulburari de somn,  insomnie, preanestezie

Efecte adverse- dependenta, hTA, tahicardie, apnee, agitatie, iperactivitate

2) Algocamin  500mg 3x500mg/zi, i.m.

Afec. terap. - combatera durerii

 Efecte Adverse- leucopenie, trombocitopenie, tulburari  renale . 

3) Glucoza 10% 1500ml/zi, i.v.

Afectiune terapeutica -supliment enegizant

Efecte adverse-nu apar daca se administreaza corect

 4) Medocef 2g, 2x1fl/zi, i.v.

Afect. terap. -antibiotic

 Efecte adverse-ulticarie, febra, diaree, flebita la locul i.v., cresterea valorii GOT,GPT.

5) Tratul 2x100mg/zi,i.v.

Afect. terap.- antiinflamator

6) Fraxiparin 0,3 1fl/zi i.sc.

Afect.terap. -anticoagulant

Efecte adverse -hemoragii, trombocitopenie, iritarea pielii, hematoame.

  7) Controloc, 2x1tb/zi oral

Afect. terap.- pansament gastric

Efecte adverse- cefalee, diaree, greata, constipatie

8) Enalapril 5mg 1tb/zi,oral

Afect. terap. - antihipertensiv

Ef. adv.- hTA, tuse uscata, cefalee, astenie

9) Aspacardin400mg 3x1tb/zi

Afect. Terap.- in trat. bolilor coronariene si aritmiilor

Ef.adv.- greata, diaree, dureri abdominale

Regimul alimentar: Regim hidric, ceaiuri neindulcite in ziua interventiei, iar ulterior regimul

pacientului este hipocaloric sarac in grasimi si glucide avand grija ca el sa nu creasca in greutate,

tinand cont de faptul ca pacientul este obez. Alimentatia este bogata in produse lactate (branzeturi,

iaurt,lapte batut, lapte dulce) pentru intarirea sistemului osos.        

                               

MANIFESTARI DE DEPENDENTA:

Preoperator

-        durere accentuata la soldul drept, disconfort

-        insomnie, oboseala

Postoperator

-        imobilizare la pat

-        igiena deficitara

-        agitatie, teama de evolutiea si prognosticul bolii

PROBLEMELE PACIENTULUI:

Preoperator

-        stare generala alterata

-        incapacitate de a se odihni

Postoperator

-        limitarea miscarilor

-        imposibilitatea de a-si efectua igiena, imbracarea, dezbracarea

-        disconfort psihic

DIAGNOSTIC DE

NURSINGOBIECTIVE INTERVENTII EVALUARE

Preoperator

Stare generala alterata

datorata

degenerescentei

cartilajului si leziunilor

proliferative ale

tesutului subiacent

manifestate prin durere

la soldul drept,

disconfort.

Pacienta sa nu prezinte

durere, sa prezinte o

stare de bine si

confort.

Administrez

medicamentatia

antialgica prescrisa de

medic.

Ajut pacienta sa-si

caute o pozitie comoda

in pat, sa-si limiteze

miscarile sa nu faca

eforturi nejustificate.

La deplasare sa

foloseasca bastonul.

In urma ameliorarii

durerii, starea

pacientei s-a ameliorat

vizibil si priveste cu

optimism interventia

chirurgicala.

Incapacitatea de a se

odihni, cauzata de

Pacienta sa prezinte

un somn satisfacator

Linistesc pacienta

administand medicatia

Pacienta prezinta un

somn cantitativ si

durere, manifestata prin

insomnie.

nevoilor sale de cel

putin 5-6 ore pe

noapte.

calmanta, la nevoie

administrez un sedativ

usor, aerisesc salonul.

Pentru calmarea

durerii pun o buiota cu

apa calda la nivelul

articulatiei.

calitativ corespunzator

nevoilor sale.

Postoperator

Limitarea miscarilor

cauzate de interventia

chirurgicala,

manifestate prin

imobilizare la pat.

Pacientul sa fie

echilibrat cat mai

curand posibil sa

cunoasca regimul de

viata, sa se poata

deplasa cu ajutor

pentru nevoile

fiziologice.

Educ pacienta sa nu

faca miscari dupa

interventie, alimentez

bolnava in salon, la pat

, o ajut in satisfacerea

nevoilor fiziologice.

Port discutii cu

pacienta spunandu-i ca

este o stare temporala

si favorabila in

evolutia bolii.

Administrez

medicamemtatia

prescrisa. 

Pacienta a inteles

necesitatea

imobilizarii face

miscari pasive si

active pentru

mobilizarea

musculaturii in

vederea recapatarii

tonusului muscular.

Imposibilitatea de a-si

efectua igiena

imbracarea,dezbracarea,

cauzata de  imobilizarea

la pat manifestata prin

igiena deficitara,

imposibilitatea de a se

imbraca si dezbraca.

Pacienta sa-si poata

efectua igiena si

nevoile fiziologice

singura cat mai curand

posibil.

Efectuez toaleta

bolnavei pe regiuni,

ajut bolnava in

satisfacerea nevoilor, o

ajut sa-si schimbe

lenjeria de corp si

schimb lenjeria de pat.

Administrez

medicamentele

prescrise de medic.

In urma recapatarii

posibilitatii de a se

mobiliza pacienta isi

satisface singura

nevoile, igiena

corporala, alimentatia,

imbracarea si

dezbracarea.

Disconfort psihic

datorat imobilizarii la

pat, manifestat prin

agitatie, teama de

evolutie si prognostic al

bolii.

Pacienta sa prezinte o

stare de bine, sa fie

linistita si sa aiba o

educatie sanitara

corespunzatoare.

Port discutii cu

pacienta , o linistesc, ii

raspund la toate

intrebarile, o pun in

contact cu alte

persoane care au

suferit o interventie

chirurgicala

asemanatoare si au o

evolutie buna,ii fac o

educatie

corespunzatoare sa

evite eforturile fizice

pe membrul afectat.

In urma discutiilor

avute si a educatiei

sanitare dobandite

pacienta este linistita

si increzatoare in

videcare.

3.2. Concluzii

Artroza este o boala cronică caracterizată clinic prin durere, impotenţă funcţională cu

reducerea dureroasă a mişcărilor, având ca substrat anatomopatologic distrugerea cartilajului, cu

apariţia de osteofite, chiste şi geode în os cu dispariţia interliniului articular; radiologic prin

modificări de structură la nivelul interliniului articular şi la nivelul extremităţilor osoase ce concură

la realizarea articulaţiei; biologic negativitatea testelor inflamaţie (VSH, proteina C reactivă,

fibrinogen).

Lucrarea “Ingrijirea bolnavului cu boala artrozică” este constituita din 3 capitole.

Primul capitol trateaza problemele legate de diagnosticul bolii : etiologie, simptomatologie,

patogenie si tratament.

Capitolul II cuprinde supravegherea bolnavului de catre asistenta medicala din momentul

internarii pana la externare, efectuarea tehnicior impuse de afectiune, atributiile ce ii revin in fata

acestor bolnavi, problemele legate de educatia sanitara si profilaxie.

In capitolul III am urmarit 3 cazuri de boala intalnite in cadrul Clinicii de Ortopedie I unde imi

desfasor si eu activitatea, motiv pentru care am ales aceasta boala.

Boala artrozica odata instalata are un caracter progresiv, astfel poate duce la deformarea

articulatiilor, alterarea articulatiilor prin suprasolicitare, la impiedicarea mersului si imobilizarea

bolnavului.

BIBLIOGRAFIE:

1.Patologie chirurgicala vol III-sub redactia Academician Dr.Th.Burghele

Autori:       prof.dr.doc. A.Denischi

                   prof.dr.doc. A.Ionescu.

                   conf.dr.doc. O.Medrea

                   prof.dr.doc. D.Vereanu

Editura Medicala Bucuresti 1976.

2.Radiodiagnostic osteo-articular-sub redactia I.Pana, Nicolina Roventa

Editura Medicala Bucuresti 1977

3.Clinica si tratamentul bolilor reumatice-sub redactia St.Suteanu

Editura Medicala Bucuresti 1977.

4.Tehnici de ingrijire a bolnavilor vol I si II-sub redactia Mozes C.

Editura Medicala Bucuresti 1978

5.Tehnici speciale de ingrijire a bolnavilor-sub redactia Balta G.

Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti 1983

6.Manual de ingrijiri speciale acordate pacientilor de asistentii medicali -  Sub redactia  

Lucretia Titirca

Editura Viata Medicala Romaneasca Bucuresti 1998