BNR9089

13
Banca Nationala Romana O bancă naţională se înalţă acolo unde se întâlnesc economicul, politicul şi socialul, cultura şi mentalitatea colectivă, interesul general şi cel particular, demnitatea naţională şi deschiderea internaţională. Ea trebuie să aspire crizele şi neîncrederea şi să respire soluţii şi încredere, căci dacă "timpul face bani în bănci, şi băncile fac profit", tot el construieşte identitatea, inclusiv aceea instituţională. La cinci sferturi de veac de la înfiinţare, istoria BNR se confundă cu destinul naţional. Societatea românească paşoptistă şi provocarea modernizării După 1848, societatea românească se afla sub semnul urgenţei modernizării interne şi a construcţiei naţionale. Progresele înregistrate în urma desfiinţării monopolului otoman asupra comerţului românesc şi a reglementărilor prevăzute în Regulamentele Organice au dus la intensificarea activităţii economice în Principate, dar obstacolele continuau să fie majore. Astfel, în contextul menţinerii dominaţiei otomane, formele de economie medievală persistau; diviziunea politică întârzia formarea pieţei naţionale; situaţia monetară era haotică: moneda naţională lipsea, exista o mulţime eterogenă de semne monetare străine, se utilizau, în paralel, banii reali - circulau peste 80 de specii - şi banii fictivi, de calcul ("leul vechi"), cursurile înregistrau fluctuaţii de o amplitudine neobişnuit de mare, de la o zi la alta, de la o localitate la alta, ceea ce afecta funcţia de măsură a valorii, pentru că se foloseau zeci de feluri de expresii de preţ pentru acelaşi produs, şi împiedica circulaţia mărfurilor. La toate acestea, se mai adăugau deteriorarea intenţionată a monedelor pentru extragerea metalului preţios, precum şi practica tezaurizării. Or, noul tip de realitate economică din Europa presupunea stabilitate.

description

098098098

Transcript of BNR9089

Banca Nationala Romana

O banc naional se nal acolo unde se ntlnesc economicul, politicul i socialul, cultura i mentalitatea colectiv, interesul general i cel particular, demnitatea naional i deschiderea internaional. Ea trebuie s aspire crizele i nencrederea i s respire soluii i ncredere, cci dac "timpul face bani n bnci, i bncile fac profit", tot el construiete identitatea, inclusiv aceea instituional. La cinci sferturi de veac de la nfiinare, istoria BNR se confund cu destinul naional.Societatea romneasc paoptist i provocarea modernizrii

Dup 1848, societatea romneasc se afla sub semnul urgenei modernizrii interne i a construciei naionale. Progresele nregistrate n urma desfiinrii monopolului otoman asupra comerului romnesc i a reglementrilor prevzute n Regulamentele Organice au dus la intensificarea activitii economice n Principate, dar obstacolele continuau s fie majore. Astfel, n contextul meninerii dominaiei otomane, formele de economie medieval persistau; diviziunea politic ntrzia formarea pieei naionale; situaia monetar era haotic: moneda naional lipsea, exista o mulime eterogen de semne monetare strine, se utilizau, n paralel, banii reali - circulau peste 80 de specii - i banii fictivi, de calcul ("leul vechi"), cursurile nregistrau fluctuaii de o amplitudine neobinuit de mare, de la o zi la alta, de la o localitate la alta, ceea ce afecta funcia de msur a valorii, pentru c se foloseau zeci de feluri de expresii de pre pentru acelai produs, i mpiedica circulaia mrfurilor. La toate acestea, se mai adugau deteriorarea intenionat a monedelor pentru extragerea metalului preios, precum i practica tezaurizrii. Or, noul tip de realitate economic din Europa presupunea stabilitate.

Constituirea statului naional romn i opiunea hotrt pentru modernizare din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, continuat i n vremea lui Carol I, au reprezentat cadrul favorabil pentru mai multe decizii i msuri avnd coninut monetar i de organizare a creditului, care au introdus ordinea necesar construirii stabilitii economice i au rspuns nevoilor de creditare resimite att la nivel particular, ct i de ctre guvern. Stabilitatea monetar s-a realizat prin:

votarea, la 29 martie 1867, a Legii pentru nfiinarea noului sistem monetar i fabricarea monetelor naionale (promulgat la 14 aprilie 1867), prin care leul devenea moneda naional i se adopta sistemul zecimal i cel bimetalist, valabil n Uniunea Latin (Frana, Belgia, Elveia, Italia);

emiterea, n ciuda rezistenei otomane i a protestelor austro-ungare, a primelor monede din aur, argint i aram, btute n strintate, dar i n ar, pentru c, la 24 februarie 1870, s-a nfiinat Monetria Statului;

adoptarea i promulgarea Legii pentru emisiunea de bilete ipotecare n sum de 30 milioane lei (12 iunie 1877), acoperite i garantate cu domeniile statului, prin care Romnia intra pentru prima dat n contact cu hrtia moned; datorit dispariiei aurului i a uurinei transportului, biletele ipotecare au fost primite cu ncredere i au intrat relativ uor n tranzaciile comerciale, chiar dac populaia nu avea deprinderea utilizrii lor.

Aceste demersuri au avut loc pe fondul progreselor nregistrate n plan economic (consolidarea pieei interne, n urma unificrii i impunerii sistemului metric i de msurtori; creterea numrului de ntreprinderi mari la 175 n 1877; extinderea industriei extractive a petrolului i a srii; sporirea numrului mainilor agricole importate i utilizarea muncii salariate n agricultur; creterea exportului de gru pe pieele internaionale, care a ajuns pn la 85% din valoarea total a exportului; mrirea numrului comercianilor i dublarea comerului exterior n intervalul 1864-1880; extinderea i modernizarea cilor de transport: n 1876, existau 5000 km de osea, iar n 1888 lungimea cilor ferate atinsese 2500 de km, n timp ce volumul mrfurilor transportate pe drumul de fier se ridica, n 1880, la 800 000 tone) i demografic (creterea populaiei urbane cu 90% i a celei rurale cu 46%, oraele Bucureti, Iai, Galai i Brila nregistrnd cea mai ridicat dinamic).n acelai timp, se manifesta o acut nevoie de credite cu dobnzi mici, marii proprietari funciari, burghezia i persoanele cu resurse mai modeste resimeau absena sistemului bancar i mai ales a unei bnci de emisiune, care ar fi permis renunarea la ruintoarele credite cmtreti, creterea accesibilitii creditului fiind hotrtoare pentru succesul ntreprinderilor lor. Dup mai multe mprumuturi externe, i statul era afectat de creterea deficitului bugetar, care ajunsese pn la 25% din buget, pe fondul veniturilor reduse, a lipsei de control asupra veniturilor statului, a impunerii reduse a categoriilor cu putere economic mare i a evaziunii fiscale. n aceast situaie, eforturile cerute de desfurarea rzboiului pentru independen au agravat i mai mult starea general a finanelor publice.

nfiinarea "Bncii de scompt i circulaiune"

La 27 februarie 1880, preedintele Consiliului de Minitri, I. C. Brtianu, a depus n Parlament proiectul Legii constitutive a Bncii Naionale a Romniei, o concretizare a politicii economice naionale "prin noi nine". Formula supus dezbaterii Parlamentului de ctre guvernul liberal se baza pe ntlnirea capitalurilor particulare cu ncrederea inspirat de stat. Expunerea de motive la aceast lege se ncheia cu urmtoarea apreciere: "posteritatea va lua cu recunotin act n analele ei, c Romnia i-a dobndit astzi instituiunea unei Bnci Naionale, prin propunerea guvernului conservator i prin struinele i sforrile partidului i guvernului liberal. Aceast mprejurare onoreaz egal i pe cei care au luat iniiativa propunerii i pe acei care din propunere au fcut o realitate". De asemenea, iniiatorii proiectului precizau c ntregul sistem al organizrii i administrrii BNR att principiile constitutive, ct i mecanismul funcionrii ei, au fost luate din legea organic a Bncii Naionale a Belgiei, tot aa cum principiile Constituiei Belgiei din 1830 au stat la baza Constituiei Romniei din 1866.

n Parlament, dup serioase dezbateri, la sfritul lunii martie 1880, a fost votat Legea pentru nfiinarea unei bnci de scompt i circulaiune, nregistrndu-se numai trei voturi contra n Senat, dou voturi contra i 14 abineri n Camera Deputailor. Rezultatul votului a exprimat cvasiunanimitatea mprtit de elita politic i economic romneasc cu privire la necesitatea nfiinrii Bncii Naionale a Romniei. Promulgat de principele Carol I, la 11 aprilie 1880, Legea a fost publicat n "Monitorul oficial", nr. 90 din 17 aprilie 1880.

Banca Naional a Romniei era o societate anonim cu un capital social romnesc de 30.000.000 lei (60.000 aciuni) i avea privilegiul exclusiv de a emite bilete de banc la purttor. Statul deinea o treime din aciuni, iar restul de dou treimi aparineau particularilor. n schimbul concesionrii privilegiului de emisiune de ctre stat pentru o perioad de 20 de ani, Banca i asuma mai multe obligaii: retragerea din circulaie, n cel mult patru ani, a biletelor ipotecare; nfiinarea de sucursale i agenii n principalele orae i, n special, n fiecare reedin de jude (msur menit s uureze rspndirea n teritoriu a noilor mijloace de plat i efectuarea serviciului de trezorerie), Iai, Galai, Brila i Craiova fiind primele avute n vedere prin lege; plasarea unei sume, egal cu jumtate din capitalul social vrsat, n efecte publice romneti; efectuarea fr nici o indemnizaie a serviciului de casierie pentru stat. De asemenea, Legea prevedea pentru operaiunile de scont ale bncii o dobnd maxim de 7%, ceea ce reprezenta un credit ieftin. n prima etap, pentru constituirea i funcionarea BNR, erau suficiente subscrierea i depunerea efectiv a 24.000 de aciuni, reprezentnd un capital social de 12.000.000 lei. Pentru restul de 18.000.000 lei, pn la completarea capitalului stabilit iniial, urma, la momentul oportun, s se fac alte 2 emisiuni de cte 9 milioane.

Prin Decretul nr. 1595/1880, publicat n "Monitorul oficial", nr. 115 din 23 mai 1880, i republicat n "Monitorul oficial", nr. 117 din 25 mai 1880, principele Carol I a promulgat Statutele BNR. n cele 9 capitole i 105 articole ale Statutelor, erau reglementate cu strictee operaiunile pe care le putea ntreprinde noua banc: emisiunea biletelor; scontarea efectelor comerciale i a bonurilor de tezaur; comercializarea metalelor preioase; acordarea avansurilor pe metale preioase, efecte publice i alte valori garantate de stat; primirea de sume n cont curent i titluri n depozit; ncasarea efectelor ncredinate bncii de ctre particulari. Erau interzise bncii acele operaiuni care aveau caracter de imobilizare a fondurilor: mprumuturile pe ipoteci, pe aciuni industriale sau pe propriile ei aciuni; participarea direct sau indirect la ntreprinderi industriale sau comerciale; posesiunea altor proprieti imobiliare dect cele strict necesare serviciilor ei.

Primii pasiLa nceput, Banca a funcionat n cldirea Senatului, de pe Bulevardul Elisabeta, lng Primria Capitalei. La 24 iulie 1880, Consiliul general a decis mutarea provizorie n sediul Creditului Funciar Rural din strada Colei nr. 21, unde exista spaiul necesar pentru instalarea imprimeriei biletelor.

Apoi, erau toate celelalte dimensiuni ale unei instituii bancare: imprimarea biletelor; aducerea materialului necesar pentru imprimerie; elaborarea regulamentului intern; stabilirea sigiliului; precizarea i publicarea taxelor pentru scont, mprumuturi, avansuri metal preios, ncasarea cupoanelor, depozitele libere de efecte publice; transformarea biletelor ipotecare n bilete de banc; retragerea rublelor demonetizate; angajarea personalului pentru central i sucursale. Fiecare problem nsemna studii asupra practicilor mprtite de instituii similare, mai ales din Frana i Belgia, prezentarea lor n edinele Consiliului de administraie i ale Consiliului general, dezbateri pentru adoptarea unei anumite formule i asumarea responsabilitii, punerea ei n practic. Alturi de membrii Consiliului general i ai Consiliului de administraie i de primii funcionari angajai (Robert vann Sannen, Miltiade Barbu, Al. N. tefnescu, D. Apostolu), Eugeniu Carada (nsrcinat cu supravegherea imprimrii primelor bilete i achiziionarea mainilor necesare imprimeriei) a fost unul din iniiatorii fr de care nceputurile Bncii Naionale ar fi fost mai greu de traversat.

La 28 noiembrie 1880, au fost puse n circulaie primele bancnote ale BNR. Acestea erau vechile bilete ipotecare, emise n baza legii din iunie 1877. Ele au fost transformate n bancnote, prin aplicarea unui supratipar, n culoare galben sau neagr, care coninea titulatura bncii (Banca Naional a Romniei), data (9 septembrie 1880), semntura guvernatorului (I. I. Cmpineanu), a casierului (D. Bilcescu) i a cenzorului (S. Ioanide).

Din acest moment, BNR i asumase provocarea reprezentat de implicarea n modernizarea societii romneti, iar civilizaia bancar romneasc era n msur s fac pasul decisiv de la stadiul timpuriu la organizarea temeinic a sistemului de credit. Datorit rolului ndeplinit, nc din primul an, n nsntoirea circulaiei nsemnelor monetare i a finanelor publice, Banca Naional a Romniei a nceput construcia unuia din primele poduri peste prpastia existent n societatea romneasc ntre dorina general de modernizare i caracterul limitat al resurselor financiare.

Primele trei decenii de istorie

Cele aproape trei decenii din istoria BNR, situate ntre nfiinare i sfritul Primului Rzboi Mondial, au stat sub semnul multor elemente de continuitate, dar instituia a traversat i cteva momente de provocri majore, precum: trecerea de la bimetalism la monometalism (1890), retragerea statului dintre acionari (1900), izbucnirea primului rzboi mondial (1914). Prin impactul pe care l-au avut n activitatea BNR, aceti ani nu reprezint doar simple repere cronologice, ci permit decuparea unor secvene de timp relativ autonome, prin conservarea fizionomiei tipurilor de activiti ale Bncii i, totodat, prin expansiunea plajei de rezultate obinute de instituie.

Deceniul bimetalist (1880-1890)

ntre normalitate i crize

n acest deceniu, s-au pus bazele normalitii n activitatea Bncii Naionale, chiar dac mediul economic instabil, sistemul monetar aflat n organizare, greutile legate de formarea personalului de specialitate i de nzestrarea tehnic au afectat n proporii diferite cursivitatea funcionrii institutului romn de emisiune. Conduita BNR a fost influenat att de criza anilor 1883-1884, ct i de recolta abundent din 1888. Recoltele slabe ale anului 1883 au determinat deficitul balanei comerciale, excedentul importului atingnd cote maxime, n condiiile unui export redus. Situaia general a economiei a fost agravat de obligaia plii anuitilor datoriei publice, precum i de recolta slab a anului 1884, pe fondul produciilor bune din exterior, care au determinat scderea preurilor cerealelor romneti, a nchiderii porturilor franceze, datorit epidemiei de holer, i a ncetrii plilor de ctre mai multe case de banc din Londra. Toate acestea au instalat o adevrat ruin a comerului romnesc. n aceste momente critice, BNR a venit n sprijinul pieei, susinnd scontul caselor solide, punnd o nsemnat cantitate de aur n circulaie, procurnd din exterior resursele necesare pentru plile ce urmau s fie fcute n contul guvernului, astfel nct, n ultimele luni ale anului 1884, portofoliul su extern mai coninea doar 2000 de franci. Pe de alt parte, anul 1888 a nregistrat o recolt foarte bun, care a asigurat un comer relativ prosper, ceea ce a provocat o cerere mare de bilete pe pia.

Bilanul primului deceniu

Aadar, traversnd ani de criz, dar i ani benefici, rezultatele operaiunilor au fost profitabile pentru acionarii bncii i au demonstrat sprijinul consistent pe care Banca Naional l putea oferi afacerilor comerciale, n special, i economiei naionale, n general. Dup ce, n martie 1881, au nceput s funcioneze cele patru sucursale prevzute n Legea de nfiinare, n toamna lui 1886, serviciile sucursalelor Iai, Brila i Galai s-au mutat n noile sedii. Construirea sediului Sucursalei din Craiova s-a definitivat n 1888.

Pentru deceniul situat ntre 1880 i 1890, 1887 a fost anul n care s-a nregistrat cel mai mare beneficiu, dar, prin cifrele globale care dau msura dimensiunilor i a eficienei operaiunilor desfurate, anul 1890 a fost considerat anul etalon al primului deceniu din istoria BNR.

1919 1939

Marea Criz Economic i urmrile sale

Deficienele stabilizrii leului i Marea Criz Economic au obligat BNR s-i asume, ca agent al statului romn, atribuii sporite n asigurarea stabilitii monedei i a sisitemului de credit. Revenirea la convertibilitate nu a fost urmat de rezultatele economice pozitive ateptate. Chiar de la nceput, s-a constatat evaziunea masiv de capitaluri transformate n moned strin cu ajutorul convertibilitii proaspt dobndite de moneda romneasc. Banca Naional a ncercat s opreasc fenomenul prin creterea taxei scontului pn la 9,5%. Dar meninerea ncasrilor valutare la cote sczute i masivele retrageri de capitaluri au determinat, n 1932, impunerea monopolului BNR asupra comerului cu devize. Momentul marca sfritul liberei convertibiliti i nceputul deprecierii leului, fapt consacrat n 1936, cnd la preul oficial al aurului din stocul bncii de emisiune se aduga o prim de 38%.

Pe lng monopolul comerului cu valute, BNR i-a asumat, ca o consecin a crizei economice, noi atribuii legate de controlul activitii celorlalte bnci. Consiliul Superior Bancar, nfiinat n 1934, funciona pe lng Banca Naional avnd ca atribuii supravegherea i controlul comerului de banc. Concomitent, BNR a sprijinit efortul statului pentru organizarea i finanarea institutelor de credit specializat. Au luat astfel fiin: Institutul Naional de Credit Agricol, Institutul Naional de Credit Meteugresc, Institutul Naional de Credit Aurifer. De asemenea, n iunie 1930, Banca Naional deschidea un capitol nou n activitatea sa de cooperare pe plan internaional cu alte instituii de credit, devenind membr a Bncii Reglementelor Internaionale. Tot n cadrul colaborrilor internaionale, dar la nivel regional, aveau loc ntlniri periodice ale guvernatorilor bncilor de emisiune din statele Micii nelegeri i nelegerii Balcanice.

1940 - 1946

Al Doilea Rzboi Mondial, cu ntregul su cortegiu de evenimente, a influenat considerabil i evoluia Bncii Naionale a Romniei.Activitatea institutului de emisiune de la Bucureti a fost din ce n ce mai mult subordonat imperativelor politice i militare: susinerea eforturilor de rzboi, achitarea obligaiilor asumate de Romnia prin Convenia de armistiiu din 12 septembrie 1944, refacerea economiei, aporvizionarea populaiei. Epoca aceasta se ncheia prin impunerea controlului nemijlocit al guvernului romn, format din politicieni comuniti, asupra Bncii Naionale, care, potrivit legii din 28 decembrie 1946, trecea n proprietatea statului.

Imperativele amintite s-au reflectat n evoluia principalelor operaiuni desfurate de institutul de emisiune de la Bucureti. Creditele acordate direct i indirect statului romn au generat creterea considerabil a valorii nominale a bancnotelor aflate n circulaie. Dei n perioada 1940-1944 s-au nregistrat importante sporuri ale stocului de aur, acoperirea angjamentelor BNR cu metal preios a sczut de la 35,1% la 31 decembrie 1939 la 1,25% la 31 decembrie 1946. Concomitent, s-a recurs la nglobarea n stocul de acoperire a bonurilor de tezaur aur i la mrirea preului pentru kilogramul de aur fin, ceea ce reprezenta devalorizarea mascat a leului.

Condiiile generate de evenimentele militare i schimbrile de frontiere au obligat BNR s nlocuiasc cu propriile bancnote nsemnele monetare strine (ruble, pengo, lei sovietici), puse n circulaie de autoritile sovietice i maghiare, precum i de Armata sovietic n Basarabia i Bucovina de Nord (1941), n Romnia (1944) i n Transilvania de Nord-Vest (1945).

1947 - 1989

Regimul politic comunist a adus importante schimbri la nivelul economiei naionale. Printre acestea se nscriu i transformrile intervenite n organizarea i atribuiile Bncii Naionale a Romniei. Potrivit legii din decembrie 1946, ncepnd cu 1 ianuarie 1947, Banca Naional trecea n proprietatea statului, din 1948 devenind Banca Republicii Populare Romne, Banc de Stat, subordonat Ministerului Finanelor. Conductorul bncii purta titlul de preedinte, avnd rang de ministru-adjunct n cadrul aceluiai minister. Aceast situaie s-a meninut pn n 1957, cnd institutul de emisiune de la Bucureti trecea n subordinea direct a guvernului, iar din 1965 devenea Banca Naional a Republicii Socialiste Romnia, conductorul acesteia avnd titlul de guvernator.

Dup 1947, Banca Naional primea privilegiul emisiunii nelimitat n timp. Volumul nsemnelor monetare aflate n circulaie era stabilit de ctre guvern, care aproba planul de cas, ntocmit, ca i planul general de creditare, la nivel naional de ctre banca central. Pn n 1970, taxele i dobnzile percepute i pltite de banc erau stabilite tot la nivelul guvernului, dup aceast dat decizia revenea n ntregime conducerii bncii.

Potrivit legislaiei ce-i reglementa activitatea, Banca Naional pstra disponibilitile bneti ale persoanelor juridice, era centru unic de decontare, realiza serviciul de trezorerie pentru instituiile statului, deinea monopolul asupra comerului cu aur, devize i valute efective, stabilea cursul de cumprare al acestora, era instituia prin care guvernul dispunea de fondurile n valut strin ale rii, controla prin metode bancare disciplina financiar, acorda credite pe termen scurt pentru finanarea activitilor economice, putea participa la activitatea organizaiilor internaionale de credit.

Pe msura reorganizrii sistemului de credit potrivit modelului sovietic, Banca Naional a cedat o parte din atribuiile sale bncilor specializate. nc din 1948, finanarea i creditarea investiiilor revenea Bncii de Investiii (pn n 1957, Banca de Credit pentru Investiii), iar atragerea veniturilor populaiei era ncredinat Casei de Economii i Consemnaiuni (pn n 1949, Casa de Economii, Cecuri i Consemnaiuni). Prin organizarea n 1969 a Bncii pentru Agricultur i Industrie Alimentar (pn n 1971, Banca Agricol) i a Bncii Romne de Comer Exterior, activitile legate de creditarea sectorului agricol i alimentar, precum i cele aferente administrrii disponibilitilor n valut ale rii i creditrii comerului exterior au fost ncredinate acestora.

Zece lucruri pe care nu le tiai despre BNR si Mugur Isarescu

1. Astfel, BNR a emis primele bancnote romanesti, n 1880. Anterior, existau n circulaie doar "bilete ipotecare" un substitut de bancnote, emise de Ministerul de Finane. Odat cu bancnotele BNR au aprut i primele preuri fixe la comerciani. Pn atunci, bucuretenii, de exemplu, erau nvai s negocieze absolut orice pre n magazine. 2. Primele bancnote romneti au fost tiparite n Frana. Ulterior, Eugeniu Carada, fondatorul Bncii Naionale, a adus n ar aparatele necesare pentru emisiunea de bancnot.3. La doar 10 ani de la data nfiinrii instituiei, au fost construite palatele BNR, ceea ce nseamn c de 120 de ani banca central i desfoar activitatea n aceeai cladire. 4. Oamenii apropiai instituiei spun c funcioneaz la fel de bine ca un ceas elveian. De altfel, BNR se bucur de aceeai reputaie nc de la nfiinarea sa, cnd fondatorul Eugeniu Carada imprimase instituiei o organizare att de eficient, nct se spunea c i dac ar fi condus de o persoan fr niciun fel de cunotine financiare, ar fi tot profitabil. 5. Reputaia BNR s-a meninut n timp. Chiar i acum, instituia este o veritabil pepinier de economiti pentru bncile comerciale. Petre Tulin, preedintele Bncii Feroviare sau Nicolae Chideciuc, economistul ef al ING Bank i muli alii, s-au format n Banca Naional, chiar dac acum multe dintre opiniile acestora contravin celor ale oficialilor BNR.

Mugur Isrescu, cel mai longeviv guvernator

6. Guvernatorul BNR, Mugur Isrescu, a intrat n Cartea Recordurilor drept cel mai longeviv ocupant al acestei poziii. Acesta a fost nvestit n funcie n 1990, avnd acum n spate aproape 21 de ani de mandat. 7. n istoria BNR exist ns cineva care a condus instituia mai mult timp dect Mugur Isrescu, dei nu a ocupat niciodat postul de guvernator. Este vorba despre fondatorul BNR, Eugeniu Carada, care, alturi de Ion C. Brtianu a pus bazele instituiei, acum 130 de ani. Dei s-a dedicat trup i suflet acestei instituii, n care a lucrat peste 30 de ani, ocupndu-se de deschiderea de filiale i de organizarea intern a bncii, Carada a refuzat postul de guvernator, care i-a fost propus n nenumrate rnduri, i a primit doar funcia de director. Cu toate acestea, n cei 30 de ani petrecui la Banca Naional, Carada a fost cel care a coordonat banca central, dei funcia de guvernator a fost ocupat, pe rnd, de Ion Cmpineanu i Anton Carp.

8. Revenind la Mugur Isrescu... La nceputul lui 2010, preedintele Traian Bsescu i-a conferit cea mai nalt distincie a statului romn, Steaua Romniei n grad de Colan, pentru efortul deosebit depus n vederea elaborrii i implementrii politicilor care au asigurat stabilitatea financiar a Romniei. 9. Se tie deja c guvernatorul Mugur Isrescu este productor de vinuri. Puin tiu ns c export o parte din producie i c ntmpin probleme, ca i ceilali exportatori, cnd ncearc s negocieze cu bncile un curs de schimb ct mai convenabil pentru valuta ncasat pe contracte. 10. Dei extrem de prestigioas, instituia BNR este implicat an de an n zeci de procese. Cele mai multe dintre acestea sunt procese intentate de proprietarii de bijuterii si metale sau pietre preioase din perioada comunismului, care au fost forai s depun aceste bunuri la BNR i care acum cer restituirea lor. Acestea sunt ns procese formale, deoarece doar restituirea bunurilor se poate face doar printr-o decizie judectoreasc.