VEGETAŢIA ROMÂNIEI

Suprafaţa ocupată de vegetaţia spontană reprezintă 43 %, din care pe unităţi de relief (V. Cristea, 1993): a) în regiunile de câmpie 16 %; b) în regiunile de deal 37 %; c) în regiunile de munte 47 %.

~ 3700 specii de cormofite din care 1/3 sunt rare ~ 37% specii caracteristice păşunilor ~ 600 specii de alge ~ 700 specii marine sau costiere

(33.792 specii de animale, din care 33085 nevertebrate si 707 vertebrate)

Al. Beldie (1979) a încadrat plantele superioare în 9 grupe de elemente floristice: a) Elementul circumpolar şi alpin (14 %) b) Elementul eurasiatic (29 %). Specii europene: molidul (Picea abies), bradul (Abies alba), stejarul pedunculat (Quercus robur), gorunul (Quercus petraea), fagul (Fagus sylvatica), teiul (Tilia cordata), carpenul (Carpinus betulus), alunul (Corylus avellana), păducelul (Crataegus monogyna) ş.a. Specii eurasiatice: pinul (Pinus sylvestris), mesteacănul (Betula pendula), ţepoşica (Nardus stricta). c) Elementul mediteranean (6 %): stejarii termofili cerul (Quercus cerris) şi gârniţa (Quercus frainetto). d) Elementul sudic şi sud-est european (18 %) e) Elementul continental şi pontic (21 %). Specii pontice sunt arţarul tătărăsc (Acer tatricum), porumbarul (Prunus spinosa), mai multe specii de colilii (Stipa ucrainica, S. joannis, S. lessingiana). f) Elementul atlantic (3 %) g) Elementul endemic (4 %) h) Elementul adventiv (2 %) i) Elementul cosmopolit (3 %)

Zonalitate: latitudinală

altitudinală

Zona de stepă

Zona de silvostepă

Zona nemorală

Etajul colinar

Etajul montan

Etajul alpin

Etajul subalpin

Vegetaţia intrazonală şi azonală

Zona de stepă

stepă primară în Dobrogea centrală şi sudică, estul Bărăganului şi sudul Moldovei, insular în C Română -Agropyrum cristatum, Stipa ucrainica, Stipa capilata, Festuca valesiaca - Degradarea tuturor pajiştilor naturale a determinat evoluţia spre fitocenoze de bărboasă (Botriochloa ischaemum), iarba de sadină (Chrysopogon gryllus) ori de negară (Stipa capillata). - Prunus spinosa, Cerasus avium, Amygdalus nana - stepă secundară

Zona de silvostepă

- Suprafeţe mai mari decât stepa - Moldova, Dobrogea, la altitudini 50-300 m, C. Română ş.a. - predomină genul Quercus (Q. pedunculiflora, Q. robur, Q. pubescens) în amestec cu Ulmus foliacea, Acer tataricum, Cornus mas, Crataegus monogyna, Prunus spinosa - Tufărişurile aparţin asociaţiilor edificate de migdalul pitic şi porumbar cu păducel - Vegetaţia ierboasă este cea caracteristică stepei

Zona nemorală

- suprafeţe întinse în Oltenia şi Muntenia, Ba­nat şi Crişana, în centrul Transilvaniei, mai reduse în Moldova şi cu totul izolat în Dobrogea

- altitudini de 150 - 400 (500) m - în funcţie de climă se diferenţiază:

- subzona pădurilor de stejari xeromezotermofili (sau a pădurilor de cer şi gârniţă); - subzona pădurilor de stejari mezofili (sau subzona stejăreto-gorunetelor); -subzona pădurilor de tranziţie.

- în Moldova - tufan (Quercus pubescens) şi stejar (Quercus robur) , cărpineto-teişe, cărpineto-stejărişe - în Dobrogea stejar brumăriu cu gârniţă sau cu tufan, asociaţii de tufan (stejar pufos) şi cărpiniţă în care este frecvent bujorul românesc; - în Muntenia şi Oltenia, Banat şi Crişana - cerete, gărniţete ori cereto-gârniţete pe locurile mai joase cu exces de umiditate primăvara (Quercus cerris, Q. frainetto); pe platourile mai înalte, afirmându-se goruneto-ceretele, goruneto-gărniţetele şi cărpineto-teişele - în Transilvania predomină păduri de stejari mezofili: stejăreto-gorunete, stejăreto-cărpinete.

Etajul colinar

•300-600 (700) m, luvisoluri, tmedan=7,5-9 C, ppan=600-

800mm; brâu în jurul Carpaţilor + arii înalte din Dobrogea •Pădurile de gorun ("şleauri de deal“) şi de stejar în amestec cu alte esenţe lemnoase (Carpinus betulus, Ulmus foliacea, Acer platanoides, A. campestre, Fraxinus excelsior, Tilia cordata, T. platifolia, Crataegus monogyna, Sambucus, Cornus etc.). •Tufărişurile sunt alcătuite din porumbar, păducel şi alun •Azonal, apar arinişe, sălcete, răchitişuri şi sălceto-plopişuri. •Vegetaţia ierboasă este formată predominant din fitocenoze de iarba câmpului cu păiuşul sulcat, iarba câmpului cu viţelar şi lucerna măruntă cu păiuş de stepă.

Etajul montan

•600-900 m altitudine •Fagus silvatica +

subetajul inferior

subetajul mijlociu

subetajul superior

•pădurile de amestec •800-1200 m altitudine

•pădurile de răşinoase •1200-1800 (1900) m altitudine •molidişe pure cu vulturică (Hieracium transilvanicum •Picea abies, Abies alba, Pinus silvestris, Pinus cembra

Etajul subalpin

Etajul alpin

-Jneapănul (Pinus mugo) + afin şi smirdar, ienupăr pitic -în Carpaţii Orientali 1400-1900 m, -în Carpaţii Meridionali 1800-2400 m - tmedan=0-2 C, ppan=800-1200 (1600) mm

- păiuş şi garofiţă

- Insular, la peste 1900 m în nord şi peste 2200 în sud - tmedan<0 C,

- soluri scheletice - perioada de vegetaţie de scurtă durată - câţiva subarbuşti (Dryas octopetala, Salix herbacea, S. reticulata), şi floră ierboasă mai bogată (mai ales pe munţii calcaroşi), constituită din graminee, ciperacee, plante cu flori viu colorate aparţinând la diferite familii, muşchi şi licheni.