BIBLIOGRAFIE PEDAGOGIE ÎNVĂȚĂTORI

6
GRAD DIDACTIC II: BIBLIOGRAFIE PEDAGOGIE ÎNVĂȚĂTORI – AUTORI ROMÂNI 1. Albu, G. (2001), Mecanisme psihopedagogice ale evaluarii şcolare, Ed. Universităţii din Ploieşti 2. Albu, G. (2005), O psihologie a educaţiei, Institutul European, Iaşi 3. Albu, G (2005), Repere pentru o concepţie umanistă asupra educaţiei, Ed. Paralela 45, Piteşti 4. Bârlogeanu, L. (coord.) (2005), Identitate şi globalizare, Ed. Humanitas Educaţional, Bucureşti 5. Bîrzea, C. (coord.) (2001), Învăţarea permanentă – prioritate a politicii educaţionale din România, ISE Bucureşti 6. Bocoş, M. (2002), Instruire interactivă. Repere pentru reflecţie şi acţiune, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 7. Bocoş, M. (2005), Teoria şi practica cercetării pedagogice, ed. a III-a, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca 8. Cerghit, I. (2007), Metode de învătământ, ed. a IV-a, Ed. Polirom, Iaşi 9. Cerghit, I. (2002), Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii, Ed. Aramis, Bucureşti 10. Cerghit, I., Vlăsceanu, L. (coord.) (1998), Curs de pedagogie, Tipografia Universităţii din Bucureşti 11. Cerghit, I., Neacşu, I., Negreţ, I, Pânişoară, I.O. (2001), Prelegeri pedagogice, Ed. Polirom, Iaşi 12. Cojocariu, M.V. (2004), Teoria şi metodologia instruirii, EDP, Bucureşti 13. Cojocariu, M.V. (2003), Educaţie pentru schimbare şi creativitate, EDP, Bucureşti 14. Cozma, T. (2002), O nouă provocare pentru educaţie: interculturalitatea, Ed. Polirom, Iaşi 15. Cozma, T. (2002), Introducere în pedagogie, Ed. Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi 16. Cosmovici, A., Iacob, L. (coord.) (1998), Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi 17. Creţu, C. (1998), Curriculum diferenţiat, Ed. Polirom, Iaşi 18. Creţu, C. (2000), Teoria curriculumului şi conţinuturile educaţiei, Ed. Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi 19. Cristea, S. (coord.) (2006), Curriculum pedagogic, EDP, Bucureşti

Transcript of BIBLIOGRAFIE PEDAGOGIE ÎNVĂȚĂTORI

BIBLIOGRAFIE PEDAGOGIE NVTORI AUTORI ROMNI

GRAD DIDACTIC II:

BIBLIOGRAFIE PEDAGOGIE NVTORI AUTORI ROMNI

1. Albu, G. (2001), Mecanisme psihopedagogice ale evaluarii colare, Ed. Universitii din Ploieti

2. Albu, G. (2005), O psihologie a educaiei, Institutul European, Iai

3. Albu, G (2005), Repere pentru o concepie umanist asupra educaiei, Ed. Paralela 45, Piteti

4. Brlogeanu, L. (coord.) (2005), Identitate i globalizare, Ed. Humanitas Educaional, Bucureti

5. Brzea, C. (coord.) (2001), nvarea permanent prioritate a politicii educaionale din Romnia, ISE Bucureti

6. Boco, M. (2002), Instruire interactiv. Repere pentru reflecie i aciune, Ed. Presa Universitar Clujean, Cluj-Napoca

7. Boco, M. (2005), Teoria i practica cercetrii pedagogice, ed. a III-a, Ed. Casa Crii de tiin, Cluj-Napoca

8. Cerghit, I. (2007), Metode de nvtmnt, ed. a IV-a, Ed. Polirom, Iai

9. Cerghit, I. (2002), Sisteme de instruire alternative i complementare. Structuri, stiluri i strategii, Ed. Aramis, Bucureti

10. Cerghit, I., Vlsceanu, L. (coord.) (1998), Curs de pedagogie, Tipografia Universitii din Bucureti

11. Cerghit, I., Neacu, I., Negre, I, Pnioar, I.O. (2001), Prelegeri pedagogice, Ed. Polirom, Iai

12. Cojocariu, M.V. (2004), Teoria i metodologia instruirii, EDP, Bucureti

13. Cojocariu, M.V. (2003), Educaie pentru schimbare i creativitate, EDP, Bucureti

14. Cozma, T. (2002), O nou provocare pentru educaie: interculturalitatea, Ed. Polirom, Iai

15. Cozma, T. (2002), Introducere n pedagogie, Ed. Universitii Al. I. Cuza, Iai

16. Cosmovici, A., Iacob, L. (coord.) (1998), Psihologie colar, Ed. Polirom, Iai

17. Creu, C. (1998), Curriculum difereniat, Ed. Polirom, Iai

18. Creu, C. (2000), Teoria curriculumului i coninuturile educaiei, Ed.

Universitii Al. I. Cuza, Iai

19. Cristea, S. (coord.) (2006), Curriculum pedagogic, EDP, Bucureti

Crian, A. (coord.) (1996), Curriculum colar. Ghid metodologic, MEdC, ISE, Bucureti

20. Cuco, C. (2006), Informatizarea n educaie, Ed. Polirom, 2006

21. Cuco, C. (2002), Pedagogie, ed. a II-a, Ed. Polirom, Iai

22. Dragu, A. (1996), Structura personalitii profesorului, EDP, Bucureti

23. Dumitru, I. (2000), Dezvoltarea gndirii critice i nvarea eficient, Ed. Universitii de Vest, Timioara

24. Ezechil, L. (2002), Comunicarea educaional n context colar, EDP Bucureti

25. Ionescu, M., Chi, V. (2001), Pedagogie. Suporturi pentru formarea profesorului, Ed. Presa Universitar Clujean, Cluj-Napoca

26. Ionel, V. (2004), Fundamentele pedagogiei, Ed. Universitaria, Craiova

27. Ionel, V. (2002), Pedagogia situaiilor educative, Ed. Polirom, Iai

28. Iucu, R. B. (2004), Formarea cadrelor didactice. Sisteme, politici, strategii, Ed. Humanis Educaional, Bucureti

29. Iucu, R. B. (2001), Instruirea colar, Perspective teoretice i aplicative, Ed. Polirom, Iai.

30. Iucu, R. B. (2000), Managementul i gestiunea clasei de elevi. Fundamente teoretico-metodologice, Ed. Polirom, Iai

31. Iucu, R. B, Manolescu, M. (2005), Elemente de pedagogie, Ed. Universitii din Bucureti, Credis

32. Joia, E. (2006), Instruirea constructivist o alternativ: fundamente, strategii, Ed. Aramis, Bucureti

33. Joia, E. (2005), Strategii constructiviste n formarea iniial a profesorului, Vol. I, Ed. Universitaria, Craiova

34. Joia, E., Ilie, V., Frsineanu, E. (2007), Formarea pedagogic a profesorului: instrumente de nvare cognitiv-constructivist, EDP, Bucureti

35. Jinga, I., Negre, I. (2004), Inspecia colar i desingul instrucional, Ed. Aramis,

Bucureti

36. Maciuc, I. (2000), Dimensiuni sociale i aspecte instituionale ale educaiei, Ed.

SITECH, Craiova

37. Manolescu, M. (2006), Evaluarea colar. Metode, tehnici, instrumente, Ed. Meteor, Bucureti

38. Manolescu, M. (2005), Curriculum pentru nvmntul primar i precolar. Teorie i practic, Ed. Universitii din Bucureti, Credis

39. Neacu, I. (1999), Instruire i nvare, ed. a II-a, EDP, Bucureti

40. Neacu, I. (1990), Metode i tehnici moderne de nvare eficient, Ed. Militar, Bucureti

41. Neacu, I., Felea, Gh. (coord.) (2004), Asigurarea calitii n educaie. Valori europene i proiecte romneti n domeniul calitii n nvmntul preuniversitar, coala Glean, Galai

42. Negre, I, Pnioar, I. O. (2005), tiina nvrii, Ed. Polirom, Iai

43. Negre, I. (2004), Didactica Nova, Ed. Aramis, Bucureti

44. Nicola, I. (1995), Tratat de pedagogie, EDP, Bucureti

45. Niculescu, R.M. (coord.) (2001), Pregtirea iniial, psihologic, pedagogic i metodic a profesorilor, Ed. Universitii Transilvania, Braov

46. Niculescu, R.M. (2000), Teoria i managementul curricumului, Ed. Universitii Transilvania, Braov.

47. Oprea, C.L. (2003), Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Ed. Universitii din Bucureti

48. Panuru, S. (2002), Elemente n teoria i metodologia instruirii, Ed. Universitii Transilvania, Braov.

49. Pii Lzrescu, M. (2005), Psihologia educaiei copilului precolar i colar mic, Ed. Paralela 45, Piteti

50. Pun, E. (1998), coala abordare sociopedagogic, Ed. Polirom, Iai

51. Pun, E., Potolea, D. (coord.) (2002), Pedagogie. Fundamentri teoritice i demersuri educative, Ed. Polirom, Iai

52. Potolea, D. (1996), Scopuri i obiective ale procesului didactic; n Sinteze pe teme de didactic modern Culegere (coord. I.T. Radu), Tribuna nvmntului, Bucureti

53. Potolea, D. (1999), Profesorul i strategiile de conducere a nvrii; n Structuri, strategii i performane n nvmnt, (autori: L. Vlsceanu, I. Jinga), Ed. Academiei, Bucureti

54. Preda, V. (1985), Strategii de instruire, Cluj-Napoca

55. Radu, I. (1991), Introducere n psihologia contemporan, Ed. Sincron, Cluj-Napoca

56. Radu, I.T., Ezechil, L. (2005), Didactica. Teoria instruirii, Ed. Paralela 45, Piteti

57. Radu, I.T. (1999), Evaluarea n procesul didactic, EDP, Bucureti

58. Stan, E. (2006), Managementul clasei, Ed. Aramis, Bucureti

59. Stan, E. (2006), Despre pedepse i recompense n educaie, Institutul European, Iai

60. Stan, E. (2005), Pedagogie postmodern, Institutul European, Iai

61. Stoica, A., Mihail, R. (2006), Evaluarea educaional. Inovaii i perspective, Ed. Humanitas Educaional, Bucureti

62. oitu, L. (1997), Pedagogia comunicrii, EDP, Bucureti

63. Toma, St. (1994), Profesorul, factor de decizie, Ed. Tehnic, Bucureti

64. Toma, Gh. (1999), Consilierea n coal, Ed. Casa de Editur i Pres Viaa Romneasc, Bucureti

65. Tudorica, R. (2007), Managementul educaiei n context european, Ed. Meronia, Bucureti

66. Ungureanu, D. (1999), Teoria curricumului, Ed. Mirton, Timioara

67. Videanu, G. (1988), Educaia la frontiera dintre milenii, Ed. Politic, Bucureti

68. Vlsceanu, L. Neculau, A., Miroiu, A., Mrginean, I, Potolea, D. (coord.) (2002), coala la rscruce. Schimbare i continuitate n curriculumul nvmntului preuniversitar. Studiu de impact. Vol I i II, Ed. Polirom, Iai

69. Voiculescu, E. (2001), Factorii subiectivi ai evalurii colare. Cunoatere i control, Ed. Aramis, Bucureti

70. Voiculescu, F. (2005), Manual de pedagogie contemporan, Partea I, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca

71. Zlate, M. (coord.) (2001), Psihologia la rspntia dintre milenii, Ed. Polirom, Iai

Bibliografie general Traduceri din literatura strin

1. Ausubel, D. P, Robinson, R. (1981), nvarea colar. O introducere n psihologia pedagogic, EDP, Bucureti

2. Botckin, J, Elmandjira, M, Malia, M. (1981), Orizontul fr limite al nvrii, Ed. Politic, Bucureti

3. Dave, H.R. (sub red.) (1991), Fundamentele educaiei permanente, EDP, Bucureti

4. Davitz, G., Ball, S., (1978), Psihologia procesului educaional, EDP, Bucureti

5. Dellors, J. (coord.) (2000), Comoara luntric. Raportul ctre UNESCO al Comisiei Internaionale pentru Educaie, Ed. Polirom, Iai

6. Gagne, R. M., Briggs, L. (1977), Principii de design al instruirii, EDP, Bucureti

7. Gardner, H. (2006), Inteligene multiple. Noi orizonturi, Ed. Sigma, Bucureti

8. Geissler, E. (1981), Mijloace de educaie, EDP, Bucureti

9. Hainaut, L. D(coord.) (1981), Programe de nvmnt i educaie permanent, EDP, Bucureti

10. Hayes, N., Orell, S. (1997), Introducere n psihologie, Bucureti

11. Kidd, J.R. (1981), Cum nva adultii?, EDP, Bucureti

12. Landsheere, G. De (1975), Evaluarea continu a elevilor i examenele, EDP, Bucureti

13. Lowe, H. (1978), Introducerea n psihologia nvrii la aduli, EDP, Bucureti

14. Monteil, J. M. (1997), Educaie i formare, Ed. Polirom, Iai

15. Meyer, G. (2004), De ce i cum evalum ?, Ed. Polirom, Iai

16. Peretti, A. De (1996) Educaia n schimbare, Ed. Spiru Haret, Iai

BIBLIOGRAFIE LIMBA I LITERATURA ROMN

Literatura

Manolescu N.- Despre poezie, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti,1987

Calinescu G.- Opera lui Mihai Eminescu E.P.L., Bucuresti, 1969

Calinescu G.- Universul poeziei, Ed. Minerva, Bucuresti, 1974

Limba romana

***Sinteze de limba romana (coord. Theodor Hristea), E.D.P., Bucuresti,1984

METODICA PREDRII LIMBII ROMNE

1. Parfene, C. - Compozitiile in scoala - E.D.P., Bucuresti, 1980

2. Serdean, I. - Metodica predarii limbii romane la clasele I-IV - E.D.P., Bucuresti, 1985

3. *** Colectia revistei Invatamantul primar, Ed. Discipol, Bucuresti , 1998, 1999, 2000

MATEMATIC I METODICA PREDRII MATEMATICII

1. Neacsu I. (coordonator), Metodica predarii matematicii la clasele I-IV, E.D.P. Bucuresti, 1988

2. Ioan Aron, Gh. Herescu, Alexandru Dumitru, Aritmetica pentru invatatori, E.D.P., Bucuresti, 1996

3. M. Rosu, M. Roman, Matematica pentru perfectionarea invatatorilor, Ed. All, Bucuresti, 1999

4. M. Singer, N. Radu, Matematica, Ghid pentru invatatori si parinti (cls. a II-a si a III-a) Ed. Sigma, 1994/1995

5. G. Burtea, (coordonator) Matematica si logica pentru scolari, Ed. Corint, Bucuresti, 1995

LITERATURA PENTRU COPII

1. Pop, Mihai; Ruxandoiu, Pavel - Folclor literar romanesc - E.D.P., Bucuresti, 1999

2. Stoica, Cornelia; Vasilescu, Elena - Literatura pentru copii (Manual pentru Scolile Normale - cls.aXIIa), E.D.P., Bucuresti, 1998