Bel canto Bel canto, scris adesea și "belcanto", "Bel-Canto" sau "Bel Canto", (din italiană, "interpretare frumoasă"), este un stil de interpretare în muzica vocală, caracterizat prin puritatea liniei melodice, originar din Italia secolului al șaptesprezecelea, luând amploare în decursul secolului al nouăsprezecelea, epocă muzicală denumită Epoca Bel Canto.

Operele italienilor Gioacchino Rossini (1792 - 1868), Vincenzo Bellini (1801 - 1835) și Gaetano Donizetti (1797 - 1848) pot exemplifica la superlativ acest stil interpretativ, care a cunoscut un maximum maximorum între 1805 și 1830. Deși există unii specialiști care îl creditează pe compozitorul secolului al XVII-lea Pietro Cavalli cu introducerea stilului bel canto, o analiză stilistică atentă indică faptul că liniile melodice ale acestuia, line și fluente, aparțin unei alte epoci și, evident, unui alt stil muzical și interpretativ.

Caracteristicile stilului

Interpretarea bel canto se caracterizează prin perfecțiunea echilibrului vocal, printr-un legato bine ponderat, un registru vocal ușor înalt, agilitate și flexibilitate de bună factură și un anumit timbru specific, ce ar putea fi caracterizat drept "dulce". Operele cu pasaje solistice lungi și ornamentație muzicală bogată, consistente în termeni de frazare muzicală alternativă, respectiv folosind cadenza, se pretează cel mai bine stilului bel canto. În esență, bel canto pune accentul pe tehnica interpretării și nu pe volumul livrării muzicale. Astfel, unul din exercițiile menite a demonstra calitatea interpretării în tehnica bel canto constă în menținerea unei lumânări aprinse în apropierea gurii cântărețului în timp ce acesta cântă. Ideal, curentul de aer ieșind din gura cântărețului nu trebuie să facă flacăra lumânării să se miște.

În afara stilului și al epocii bel canto, metoda interpretativă poate fi folosită pentru a cânta chiar în alte stiluri, așa cum ar fi în verismo, wagnerian, verdian sau în diferite stiluri moderne, unele dintre ele nefiind exact conectate cu muzica clasică, așa cum este stilul interpretativ al soliștilor cunoscuții sub numele generic de crooners. Studii geografice sugerează că tehnica vocală italiană bel canto, precum metode similare dezvoltate în Spania, decurg, foarte probabil, din metoda antică vocală, tehnică de interpretare care a evoluat odată cu evoluțiile culturilor din Orientul Mijlociu și din zona Mediteranei. Există dovezi etno-muzicale care suportă această linie evolutivă.

Gioacchino Rossini

Alături de Gaetano Donizetti și Vincenzo Bellini, Gioacchino Rossini a influențat  semnificativ  peisajul operei italiene și pe cel al operei de belcanto. Născut pe 29 februarie 1792 la Pesaro într-o familie de muzicieni, compozitorul supranumit Mozartul italian sau Lebăda de la Pesaro  a compus 39 de opere. Avea o mare putere creatoare, dublată de un har melodic ce nu dădea greș niciodată.  În 1805 are prima și unica apariție ca interpret, iar în 1810 compune  prima sa operă-Polița de căsătorie, o farsă într-un act compusă pentru teatrul din Veneția. Cele mai cunoscute opere sunt: Tancredi, Italianca în Alger, Bărbierul din Sevilla, Wilhelm Tell, La donna del lago și Coțofana hoață.

Vincenzo Bellini

Si-a desavarsit studiile la Conservatorul din Neapole. Inca elev, Bellini a scris opera „Adelson e Salvini”(1825), a carei perfectiune formala a facut sa fie privit inca de pe atunci ca succesor al lui Rossini. Teatrul „San Carlo” din Neapole i-a comandat in 1826 „Bianca e Fernando” iar „Scala” din Milano „Piratul” in 1827, pe un poem de Felice Romani, libretistul italian cu cel mai mare renume in epoca. Urmeaza apoi „La straniera” (Milano, 1829), „Zaïra” (Parma, 1829), „I Capuleti e i Montecchi” (Venetia, 1830) si la Milano in 1831 „Somnambula” si „Norma” la succesul carora a contribuit considerabil soprana Giuditta Pasta.

Vitalitatea muzicii rossiniene rezultă din ritmica simplă dar alertă, din melodica fluentă şi deosebit de grăitoare, deşi uneori cu ornamente vocale. Liniile melodice au adesea contur instrumental, bogate acrobaţii vocale şi pasaje de agilitate vocală. Dinamismul, caracterizat prin renumitele “crescendi rossiniene”, ca şi coloritul instrumental variat al orchestrei, asigură operelor sale un succes necontestat.

Dupa premiera operei „Beatrice di Tenda” (1833), Bellini a parasit Italia, s-a stabilit la Paris, unde, sub aripa protectoare a lui Rossini, intra in relatii in special cu Chopin si scrie pentru Teatrul italian „Puritanii” (1835). A murit la putin timp dupa aceea. La confluenta unei arte inca aristocratice si a veritabilei lansari a romantismului, Bellini a realizat prin creatia sa uniunea perfecta intre frumusetea clasica si tema exaltarii eroului sau mai frecvent a eroinei condamnati de soarta.

Gaetano Donizetti

Alaturi de Vincenzo Bellini si Gioacchino Rossini, Donizetti a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto. Prima opera cu care a obtinut succes a fost „Zoraide di Granata” („Soraya din Granada”), prezentata la Roma in 1822. Din anul 1827, Donizetti se stabileste la Napoli (Neapole) unde devine directorul Teatrului Regal, iar mai apoi profesor de contrapunct la Conservator. In numai trei ani, a scris 12 opere, toate ilustrand stilul interpretativ Bel canto. Din aceasta perioada de creatie, caracterizata de influenta compozitorului Gioacchino Rossini, se pot remarca operele "Anna Bolena" (1830), "Elixirul dragostei" (1832), "Lucrezia Borgia" (1833), dar mai ales "Lucia di Lammermoor" (1835) care poate fi socotita capodopera sa.

Initierea in tehnica de bel canto in Romania o datoram si  Maestrului Toma Popescu, fost solist al Operei din Timisoara, care a infiintat si conduce la Viena - Austria, celebru in lume, Studio Internationale di Bel Canto " Toma Popescu ", care din 1990 a acordat catorva cantareti romani burse de studii. 

Nume celebre ale scenelor internationale, au studiat in cadrul acestui studio si au reusit sa cucereasca publicul din intreaga lume.

Pentru a duce mai departe cunostintele insusite in cadrul Studio Internationale di Bel Canto " Toma Popescu" Viena, am infiintat in Romania, impreuna cu maestrul, Asociatia Culturala care ii poarta numele si care ofera  un Trofeu pentru tehnica vocala si interpretativa " Toma Popescu ". Acesta  trebuie sa devina o frumoasa provocare pentru fiecare participant in festivaluri de muzica atat din tara cat si din intreaga lume.

Din anul 1839, Donizetti se stabileste la Paris, unde in urmatorii ani prezinta noi opere, "Favorita" (1840), "Fiica regimentului" (1840), "Rita" (1841), "Ducele de Alba" (1842), "Don Pasquale" (1843) si "Don Sebastian, Rege al Portugaliei" (1843). La 8 aprilie 1848, in varsta de numai 51 de ani, Gaetano Donizetti decedeaza in orasul natal, Bergamo.