Cum a început totul? Ce te-a făcut să iei hotărirea de a fi şef al brigăzii de pompieri, incendiator de cărţi? Răspunsul surprinzător al lui Beatty a venit într-o scenă în care căpitanul îl invita la el acasă pe eroul nostru, Guy Montag. Intrînd, Montag descoperă uluit mii şi mii de cărţi care umpleau pereţii bibliotecii secrete a căpitanului de pompieri! Montag se întoarce şi-i strigă lui Beatty:― Dar dumneata eşti şeful incendiatorilor! Nu poţi avea cărţi chiar în locuinţa dumitale!La care şeful, cu un zîmbet vag şi detaşat, răspunde:― Nu faptul de a avea cărţi reprezintă un delict, Montag, ci faptul de a le citi! Da, e adevărat. Am cărţi, darnu le citesc! Şocat, Montag aşteaptă explicaţia lui Beatty. Nu vezi unde-i frumuseţea, Montag? Eu nu le citescniciodată. Nici măcar o carte, nici măcar un capitol, nici măcar o pagină, nici măcar un paragraf. Chiar că-iparadoxal, nu-i aşa?! Să ai mii de cărţi şi să nu deschizi nici una, să le întorci spatele la toate şi să spui: "Nu." E caşi cum ai avea casa plină de femei frumoase şi, zîmbind, nu te-ai atinge... de nici una. Aşadar, vezi bine că nu sîntun infractor. Dacă mă prinzi vreodată citind o carte, atunci da, poţi să mă denunţi! Dar locul acesta e la fel de purca dormitorul imaculat al unei fete de doisprezece ani în nopţile de vară. Cărţile mele mor pe rafturi. De ce? Pentrucă aşa vreau eu. Eu nu le întreţin, nu le dau speranţe nici cu mîna, nici cu ochiul, nici cu vorba. Nu valorează maimult decît praful de pe ele.― Nu înţeleg cum de nu poţi fi... protestează Montag.― Tentat? exclamă căpitanul brigăzii de pompieri. Oh, asta s-a întîmplat cu multă vreme în urmă. Mărul afost mîncat şi acum nu mai există. Şarpele s-a înapoiat la copacul lui. Grădina s-a umplut de bălării şi rugină.― Cîndva... Montag şovăie, apoi continuă: Cîndva, probabil, ai iubit cărţile foarte mult.― Touche! răspunde căpitanul. Lovitură sub centură. În bărbie. În inimă. În stomac. Oh, uită-te la mine,Montag. Sînt omul care a iubit cărţile, ba nu, băiatul pasionat cîndva de ele, nebun după ele, care se căţăra perafturi ca un cimpanzeu înfometat. Le devoram ca pe salată, cărţile erau sandvişul meu de la amiază, gustarea dedupă-masă, cina şi gustarea de la miezul nopţii. Rupeam paginile, le mîncam cu sare, le muiam în sos, ronţăiam

coper ile, întorceam capitolele cu limba! Cu zecile, cu sutele, cu milioanele. Duceam atît de multe cărţi acasă, încît, ani întregi am rămas cocîrjat. Filozofie, istoria artei, politică, ştiinţe sociale, poezie, eseuri, piese grandioase, orice, le înghiţeam pe nemestecate. Apoi... apoi...Vocea căpitanului începe să se piardă.― Apoi? îi dă ghes Montag.― Apoi m-am lovit de viaţă. Căpitanul închide ochii şi-şi aminteşte. Viaţa. Viaţa obişnuită. Aceeaşidintotdeauna. Iubirea care nu a fost aşa cum trebuie, visul care s-a destrămat, dragostea fizică de care s-a alespraful, moartea care mi-a secerat prea curînd cîţiva prieteni care nu meritau să piară aşa curînd, uciderea uneipersoane sau a alteia, nebunia cuiva apropiat, moartea lentă a unei mame, sinuciderea neaşteptată a unui tată ― caun tropăit de elefanţi, ca un masacru săvîrşit de boală. Şi nicăieri, nicăieri nu exista cartea potrivită, cea pe care s-opropteşti la momentul oportun în barajul pe cale să se năruie, ca să poţi împiedica dezastrul, să dai sau să iei ometaforă, să pierzi sau să găseşti o comparaţie. Pe la treizeci de ani, cînd mă pregăteam să păşesc în cel de altreizeci şi unulea, m-am ridicat de jos cu toate oasele rupte, cu trupul plin de julituri, vînătăi sau cicatrice. M-amprivit în oglindă şi am descoperit un om bătrîn, pierdut în spatele figurii speriate a unui tînăr, am văzut acolo uraîmpotriva a tot şi a orice -numeşte un lucru la întîmplare şi am să-l blestem; atunci am deschis paginile frumoaselor mele cărţi din bibliotecă şi am găsit... ce? Ce? Ce!?Montag ghiceşte.― Paginile erau goale?― Ai nimerit-o! Goale! Oh, cuvintele erau la locul lor, dar îmi treceau prin faţa ochilor ca un ulei fierbinte, fără să însemne nimic. Fără să-mi ofere nici ajutor, nici mîngîiere, nici tihnă, nici adăpost, nici dragoste adevărată, nici pat şi nici lumină.Montag se duce cu gîndul în trecut.― În urmă cu treizeci de ani... Ultimele biblioteci incendiate...― Ai ghicit, încuviinţează Beatty. Neavînd o slujbă şi fiind un romantic ratat sau dracu' ştie ce, am făcut o cerere pentru pompier categoria întîi. Primul pe scară, primul în bibliotecă,

primul în inima arzîndă a concetăţenilor lui etern învăluiţi de flăcări, stropeşte-mă cu petrol, dă-mi foc! Am încheiat prelegerea. Hai, şterge-o, Montag! Afară cu tine!