bazine hidrografice in romania 1

HIDROENERGETICĂ

CAP.1 BAZINE HIDROGRAFICE

ÎN ROMÂNIA

1. BAZINE HIDROGRAFICE ÎN ROMÂNIA1.1. BAZINUL HIDROGRAFIC. DEFINIŢIE. CARACTERISTICI.

Bazinul hidrografic sau bazinul de recepţie al unui curs de apă, este suprafaţa de pe care este colectat debitul de apă al acelui curs de apă. Linia care delimitează bazinul hidrografic se numeşte cumpăna apelor (figura 1.1.).

Fig. 1.2. Cumpăna apelor într-un bazin hidrografic.


Se pot diferenţia două feluri de bazine hidrografice:– bazinul hidrografic deschis, de suprafaţă este acela de pe care

este colectată apa scursă din precipitaţii şi care e delimitat de o linie de cotă maximă, astfel încât precipitaţiile care cad de o parte sau de alta a acestei linii se scurg în râuri diferite; cumpăna apelor pentru bazinul hidrografic de suprafaţă se determină cu ajutorul planurilor topografice (fig. 1.2);

– bazinul hidrografic închis, cu drenaj subteran corespunde alimentării subterane a cursului de apă; cumpăna apelor subterane este mai greu de precizat, aşa încât de cele mai multe ori în calculele hidrologice se ia în considerare bazinul hidrografic superficial, erorile de obicei compensându-se în cazul bazinelor mari.


Fig. 1.2. Bazin hidrografic de suprafaţă.


Mărimile caracteristice ale unui bazin hidrografic sunt:– suprafaţa şi forma bazinului hidrografic - este determinată ca

proiecţie orizontală prin planimetrarea teritoriului determinat de cumpăna apelor fiind notată prin F sau Sbh şi exprimată în ha sau în km2. Forma bazinului hidrografic prezintă o mare diversitate influenţând procesele de scurgere din bazin;

– lungimea bazinului hidrografic L (km) care este distanţa de la capătul amonte, din zona izvoarelor, până la vărsarea măsurată pe linia mediană a bazinului hidrografic;

– lăţimea medie a bazinului hidrografic, B (km),B=Sbh/L

LSB bh=


– coeficientul de formă a bazinului hidrografic,

unde Pbh. reprezintă perimetrul bazinului hidrografic (lungimea cumpenei apelor), coeficientul ϕ obţinându-se prin raportarea suprafeţei bazinului hidrografic la suprafaţa unui cerc având acelaşi perimetru cu acesta şi valori subunitare, cu atât mai mari cu cât bazinul este mai „compact”;

– coeficientul de asimetrie a bazinului hidrografic, exprimat prin raportul:unde Sst este suprafaţa versantului stâng,

iar Sdr – suprafaţa versantului drept;

2

4

bh

bh

PS⋅⋅

=πϕ

( )bh

drst

SSS

a−⋅

=2


– altitudinea medie a bazinului hidrografic, definită ca o medie ponderată în raport cu suprafaţa sa;

unde variabila independentă s reprezintă suprafaţa în sensul dezvoltării bazinului hidrografic, iar H este altitudinea secţiunii de închidere a subbazinului de suprafaţă s.Practic altitudinea medie se determină prin împărţirea suprafeţei bazinului hidrografic, cu ajutorul curbelor de nivel, de cote Hi [mdM], i = 0, 1, 2,…, n, unde H0 este cota maximă de pe cumpăna apelor (zona izvoarelor), iar Hn este cota minimă din secţiunea de închidere a bazinului hidrografic (fig. 1.3.).

( )∫= bhS

0d1 ssH

SH

bhmed


Fig. 1.3. Curbe de nivel într-un bazin hidrografic


După altitudinea medie, bazinele hidrografice se pot clasifica în:bazinele hidrografice de munte,

Hmed > 600 mdM, bazinele hidrografice de deal

200 mdM < Hmed < 600 mdM) şi bazinele hidrografice de câmpie

Hmed < 200 mdM.


– Panta medie a bazinului hidrografic, în [m/km] sau [0/00],

unde Li,i+1 este lungimeacorespunzătoare a bazinului hidrografic, calculată cu relaţiaunde li este lungimea liniei de nivel Hi, delimitată în interiorul bazinului hidrografic cu l0=ln=0.

( )1

11,

2

+

++ +

−=

ii

iiii ll

ssL

1,

11,

+

++

−=

ii

iiii L

HHI


- Panta medie a bazinului hidrografic se calculează ca o medie ponderată a valorilor Ii,i+1în raport cu suprafaţa.

Introducând în relaţia de mai calculul lungimii, se obţine:

( )ii

n

iii

bhmed ssI

SI −= +

−

=+∑ 1

1

01,

1

( )( )1

1

012

1+

−

=+ +−= ∑ ii

n

iii

bhmed llHH

SI


iar dacă liniile de nivel sunt la intervale egale, ΔH=Hi-Hi+1, relaţia de calcul a pantei mediidevine:

∑−

=

Δ=

1

0

n

ii

bhmed l

SHI

1. BAZINE HIDROGRAFICE ÎN ROMÂNIA1.2. BAZINELE HIDROGRAFICE ÎN ROMÂNIA.

Reţeaua hidrografică, pe teritoriul ţării noastre, este dispusă radial faţă de coroana muntoasă. Lungimea totală a râurilor (exceptând cursurile cu scurgere temporară) este de circa 66.000 km, densitatea medie a reţelei hidrografice fiind de 0,5 km/km2. Densitatea reţelei hidrografice prezintă zonalitate verticală, variind de la 0 km/km2 în zona de şes, până la 1,4 km/km2 în zona de munte. În limitele de 237.500 km ale teritoriului României se individualizează mai mult de 4000 de râuri care au suprafaţa bazinului de recepţie mai mare de 10 km2. Lungimea totală a acestor cursuri de apă este de peste 60.000 km.În totalitatea sa, reţeaua hidrografică a României este tributară Mării Negre prin intermediul Dunării pentru cea mai mare parte a teritoriului ţării şi direct pentru zona estică a Dobrogei.Dispoziţia concentrică a principalelor forme de relief faţă de Munţii Carpaţiface din aceştia cumpăna principală a apelor, compartimentată, datorită tectonicii, prin trei culoare importante : Someş, Mureş şi Olt, care drenează cuveta internă a bazinului Transilvaniei spre zonele exterioare ale munţilor.


Referitor la elementele reţelei hidrografice se constată că, în ţara noastră, predomină lungimea redusă a râurilor.Predominarea râurilor scurte este consecinţa directă a etajării verticale a reliefului, a climatului, a diferenţierilor petrografice evidente şi, îndeosebi, a configuraţiei radiar – divergente a reţelei hidrografice. Astfel, pentru zonele montane şi submontane, cu energie mare de relief, roci cu permeabilitate redusă şi precipitaţii bogate, este caracteristică prezenţa unui număr mare de râuleţe cu bazine reduse, spre deosebire de zonele de şes unde există condiţii minime de formare a unor râuri cu lungimi mai mari.După lungimea pe teritoriul României, cele mai mari cursuri de apă sunt : Prutul şi Mureşul (716 km), Oltul (698 km), Siretul (592 km), Ialomiţa (414 km), Someşul (345 km), Jiul (348 km), Argeşul (339 km).


Din punct de vedere hidroenergetic, teritoriul României a fost împărţit în 9 bazine hidrografice, aşa cum este ilustrat în figura de mai jos:

1. BAZINE HIDROGRAFICE ÎN ROMÂNIA1.2. BAZINELE HIDROGRAFICE ÎN ROMÂNIA.1.2.1. Bazinul hidrografic al fluviului Dunărea

1.2.1. Bazinul hidrografic al fluviului DunăreaDunărea este cel mai mare fluviu al Europei Centrale şi de Sud - Est, făcând parte din bazinul de recepţie al Mării Negre. Are un bazin hidrografic cu o suprafaţă de 817.000 km2, lungimea de 2.912 km şi cu un debit mediu la vărsare de 6.300 mc/s. Căderea totală a Dunării, de la izvoare la vărsare este de 678 m, ceea ce conduce la o pantă medie de 24 cm/km.

CARAS-SEVERIN

MEHEDINTI

DOLJ

O L T

TELEORMAN

GIURGIU

CALARASI

CONSTANTA

IALO MITA

BRAILATULCEA

DUNAREA

Olt

Jiu

Ner

a

ArgesSiret

Moldova Noua

OrsovaTekija

Kladovo

DROBETA-TURNU-SEVERIN

Vanju Mare

Calafat

KozloduiLom

Oriahovo

CorabiaTurnu Magurele

Nikopol Zimnicea

RUSE

GIURGIUTutrakan (Turtucaia)

OltenitaCALARASI

SILISTRA

Fetesti CernavodaMedgidia

Harsova

BRAILAMacin

IsacceaTULCEA

Izmail Chilia

VIDIN

Negotin

DUNAREA

DUNAREA

BAZINE HIDROGRAFICE ÎN ROMÂNIA1.2. BAZINELE HIDROGRAFICE ÎN ROMÂNIA.1.2.1. Bazinul hidrografic al fluviului Dunărea

Dunărea se formează la Donaueschingen (678 m), din unirea a doi afluenţi de dimensiuni reduse - Brege şi Brigach - ce-şi au izvoarele sub Vârful Kandel (1.125 m).Bazinul hidrografic ocupă 8% din suprafaţa Europei, extindându-se pe teritoriul a zece ţări - Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Iugoslavia, România, Moldova, Croaţia, Bulgaria şi Ucraina şi trece prin patru capitale - Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad.În cursul superior (de la izvoare la Bratislava) primeşte afluenţi năvalnici, bogaţi în debite din Alpi: Isarul, Innul şi Ennsul pe dreapta, iar pe stânga Morava, Valiul şi Hronul. În cursul mijlociu, străbătând C. Panonică, Dunărea primeşte pe teritoriul iugoslav unii din cei mai mari afluenţi ai săi: Drava, Sava, Morava (sârbească), pe dreapta şi Tisa, pe stânga.


Cursul superior reprezintă Dunărea românească pe 1.075 km (38%) de la Baziaş, unde fluviul intră în ţară şi până la Sulina, prezentându-se în mai multe sectoare:1. Sectorul Baziaş-Porţile de Fier (până aproape de Drobeta Turnu Severin), denumit şi sectorul “defileului”, deoarece Dunărea a tăiat M-ţii Banatului şi munţii din Serbia şi Muntenegru, formând cel mai lung defileu din Europa pe 144 km. Acest sector este o asociere de bazinete depresionare, săpate acolo unde roca a fost mai moale şi “clisuri”, unde roca a fost mai dură.2. Sectorul Porţile de Fier-Călăraşi (sectorul “luncii”), unde fluviul scăpat de strânsoarea munţilor îşi domoleşte cursul, albia se lăţeşte (800 m lăţimea medie), formându-şi o luncă largă pe malul românesc. 3. Sectorul Călăraşi-Brăila, denumit şi sectorul “bălţilor”, deoarece Dunărea se desparte şi formează Balta Ialomiţei, între braţul Borcea şi Dunărea Veche, iar mai apoi Balta Brăilei între Dunărea Nouă şi Dunărea Veche. Lunca are lăţime maximă de până la 20 - 25 km. Terenurile cu mlaştini, bălţi, gârle, canale prin desecări şi îndiguiri au devenit câmpuri fertile cultivate cu cereale şi plante tehnice. De aceea, Balta Brăilei a devenit “Insula Mare a Brăilei”.


4. Sectorul Dunării maritime, între Brăila şi Sulina. Pe acest sector, Dunărea are adâncimea de până la 12 m şi lăţimea albiei mai mare de 1 km. Dunărea ocoleşte Podişul Dobrogei de Nord, iar de la Pătlăgeanca se bifurcă în 2 braţe: Chilia (60% din debit) şi Tulcea (40% din debit). În aval de Tulcea, braţul Tulcea se bifurcă în braţele Sulina (18,8% din debit) şi Sf. Gheorghe (21,2%), acesta fiind cel mai meandrat. Cel mai nou pământ românesc, Delta Dunării s-a format prin închiderea unui fost golf al M. Negre de cordoane de litorale şi transformarea sa în liman şi mai apoi în deltă în holocen.

Dunărea colectează aproape întreaga reţea de ape curgătoare din ţara noastră:- grupa de vest a râurilor interioare, având colector râul Tisa, cuprinde Vişeulşi Iza, principalele râuri ale Maramureşului, Someşul (format prin unirea Someşului Mare cu Someşul Mic), Barcăul, Crişul Alb, Crişul Negru, Crişul Repede, Mureşul (care este şi cel mai mare râu al Transilvaniei ce primeşte Târnava Mare, Târnava Mica, Arieşul, Sebeşul) şi Bega;- grupa de sud a râurilor interioare constituie afluenţii direcţi ai Dunării: Timişul, Bârzava, Caraşul, Nera, Cerna, Jiul, Oltul, Argeşul, Ialomiţa;- grupa estică a râurilor interne ce cuprinde 2 râuri principale: Siretul cu afluenţii (Trotuş, Bistriţa, Moldova, Buzău) şi Prutul.

bazine hidrografice in romania 1

Documents

Transcript of bazine hidrografice in romania 1