Basmul în psihodramăMaria Salloum

Cuprins:

Biblioterapia........................................................................................................................2Basmul terapeutic................................................................................................................4Funcţiile basmului terapeutic...............................................................................................5Avantajele basmului terapeutic............................................................................................5Dezavantajele tehnicii basmului terapeutic.........................................................................6Basmul în psihodramă.........................................................................................................7Aplicaţie practică……………………………………………………………………….....8Bibliografie:.........................................................................................................................9

Basmul în psihodramă

Maria Salloum

Biblioterapia.Poveştile fac parte integrantă din copilăria fiecăruia dintre noi, pe lângă funcţia

ludică acestea având şi o funcţie formativă, personajele constituind modele de urmat

pentru fetiţe (Albă ca Zăpada, fata moşului etc.) sau băieţi (Făt Frumos, Greuceanu etc.)

ori modele de evitat (Zmeul etc.)

Biblioterapia este definită ca fiind utilizarea literaturii în vederea exprimării

sentimentelor într-un mod mai uşor şi a creşterii nivelului autocunoaşterii (Hayes şi

Amer, 1999, apud Drugaş şi alţii, 2008, p.31). Problemele care pot fi abordate prin

biblioterapie pot fi comportamentale, cognitive sau afective. În acelaşi timp, cu ajutorul

bibliotrapiei psihologul obţine date valoroase care îl pot ajuta să stabilească un diagnostic

atunci când este cazul, poate stabili o relaţie apropiată cu clientul său, o utilizează ca

strategie în depăşirea dificultăţilor de comunicare dintre client şi persoanele cu care

acesta se află în conflict şi este folosită pentru transmiterea şi asimilarea de noi cunoştinţe

şi informaţii.

2

Stamps (2003, apud Drugaş şi alţii, 2008, p. 36) subliniază importanţa

biblioterapiei afirmând că există numeroase motive pentru care ar trebui folosită ca şi

metodă de intervenţie în rezolvarea unor probleme şi conflicte, dintre care aminteşte:

Ajută la dezvoltarea imaginii de sine, la creşterea şi „vindecarea” stimei de

sine;

Favorizează posibilitatea ca elevul să se înţeleagă mai bine pe sine şi pe

alţii;

Ajută copiii să se evalueze corect şi obiectiv;

Îi ajută pe copii să descopere interesele şi nevoile celor din jurul lor;

Demonstrează copilului că nu este el primul sau singurul care trebuie să

facă faţă unei probleme;

Arată că sunt mai multe strategii de rezolvare a unei situaţii problematice;

Ajută copilul să-şi discute propria problemă;

Prezintă rezolvarea unor situaţii problematice într-un mod pozitiv şi

distractiv;

Implementează o metodă constructivă de rezolvare a unei probleme sau de

a face faţă provocărilor.

Biblioterapia îi oferă clientului şansa de a se recunoaşte cu ajutorul unor personaje

şi îi trezeşte interesul pentru poveşti şi literatură în general. Biblioterapia nu reprezintă,

însă, o metodă eficientă pentru toţi clienţii, de aceea este foarte important ca terapeutul să

cunoască foarte bine particularităţile fiecărui client şi specificul lui de dezvoltare. Deşi nu

este un „leac universal”, pentru orice problemă, ea poate oferi un start bun în rezolvarea

unor probleme (Drugaş, 2008, p. 39).

Dintre mijloacele terapeutice ale biblioterapiei, care este o metodă de terapie

foarte complexă, fac parte jocul de rol, tehnica desenului, poveştile terapeutice etc.

Povestea terapeutică este o naraţiune care prezintă viaţa unor personaje fictive sau

nonfictive, dificultăţile întâmpinate şi modalităţile prin care depăşesc aceste situaţii

(Drugaş, 2008, p. 40).

Basmul terapeuticIntervenţia terapeutică cu ajutorul basmului terapeutic trebuie să fie acceptată de

către client, punerea în practică a acestei terapii fiind precedată de o anamneză

3

amănunţită, tehnica basmului cu mesaj având sens recuperator. Mesajul basmului nefiind

explicit joacă rolul unui comutator care reorientează experienţa de viaţă a pacientului.

Sugerând iniţierea unei noi responsabilităţi faţă de sine, basmul terapeutic îl face pe

pacient să câştige schimbarea emoţională care să-i ajute adaptarea la realitate (Filipoi, în

Vasile Preda coordonator, 2007, p. 46).

Spre deosebire de basmul obişnuit sau de povestea raţională, basmul care are

mesaj vindecător, terapeutic, este conceput special, el trebuie să conţină o idee mascată,

exprimată indirect şi menită să sugereze învăţarea, schimbarea de atitudine sau de

comportament. Ideea este prezentată într-un context narativ flexibil, care devine la un

moment dat neobişnuit, neaşteptat şi îl surprinde pe pacient atrăgându-l din spaţiul

realităţii în lumea basmului. Basmul provoacă alunecarea uşoară în lumea fanteziei

păstrând coincidenţa cu opinia pacientului despre lume, cu experienţa dureroasă a

conflictului, însă în basm el percepe alt sens, alt final decât cel aşteptat pentru conflictul

său (idem, p.47).

Primul pas în construcţia unui basm este alegerea personajului şi a situaţiei.

Protagonistul trăieşte sau visează situaţii reale, conflicte recognoscibile, cu elemente

logice de tip cauză-efect, combinate (eventual) în contextul fantastic. Regăsirea lui în

situaţia povestită constituie pentru terapie primul nucleu de identificare. Pasul al doilea

este prezentarea acţiunii, respectiv obţinerea unui număr suficient de detalii despre

personajul protagonist care păţeşte, crede, face, aude, visează sau simte ceva raţional sau

logic. Este prezentată o întâmplare posibilă atât în lumea reală cât şi în cea imaginară. În

faza a treia se produce trecerea de la raţional la fantastic prin metaforă (al doilea nucleu

de identificare) printr-o „întâlnire semnificativă”. Este momentul în care apare în

naraţiune un personaj real sau supranatural, care contactează protagonistul propunându-i

o acţiune sau comentând situaţia în care se află. Comentariul este ca o sugestie fiind, de

fapt, ideea care generează mesajul terapeutic, acesta fiind doar sugerat, nu explicat. Al

patrulea pas este „ieşirea la lumină” a protagonistului care după „întâlnirea

semnificativă” „se trezeşte” sau continuă drumul într-un alt mod conştientizând

schimbarea surpriză a modului de a-şi vedea situaţia. Protagonistul „păstrează” doar în

mintea sa sugestia unei soluţii, a unui alt mod de a gândi, fiind pregătit pentru luarea unei

4

noi decizii, cu ajutorul metaforei şi a identificării tacite cu personajul basmului (idem,

p.47).

Temele majore din basmele terapeutice sunt flexibile, adaptabile, facilitează

proiecţia în mai multe direcţii şi au ca posibile ţinte vulnerabilitatea imaginii de sine, a

autocontrolului, a capacităţii de comunicare (idem, p.48).

Funcţiile basmului terapeutic.În terapie, la fel ca şi în educaţie, nu poţi da prea mult sau prea puţin. „Doza”

trebuie să fie calculată corect şi scopul ei este atins dacă pacientul devine dintr-un

receptor pasiv unul care îşi asumă activ responsabilitatea propriei schimbări. Funcţiile

basmului terapeutic urmăresc atingerea acestui scop. Acestea sunt (idem, p. 49):

Funcţia de oglindă-ecran pe care se proiectează trebuinţele emoţionale ale

pacientului, basmul având menirea de a activa imaginea interioară a

acestuia; mesajul trebuie să fie conform cu structura sa. Al doilea avantaj

este faptul că imaginea din oglindă ajută la separarea, distanţarea, protecţia

pacientului precum şi la eliberarea de memoria experienţei trecute de

viaţă, făcându-l să vadă lucrurile altfel.

Funcţia de model apare prin mesajul care sugerează existenţa soluţiilor

posibile în conflict, permiţând aplicarea soluţiilor fantastice, lucru care

este un model experimental inedit dar stimulator pentru pacient.

Funcţia de mediere are loc între problema reală a pacientului şi atacul

frontal asupra disfuncţiilor personalităţii sale, care îl face mai puţin

rezistent la schimbare. El nu se mai simte atacat ci are libertatea de a se

identifica. Eroul basmului nu este pacientul ci subiectul în cauză. Din

această cauză, pentru terapeut alegerea basmului potrivit este cea mai grea

sarcină, el îl modifică în funcţie de informaţiile anamnestice ale cazului.

Avantajele basmului terapeuticCa tehnică terapeutică adjuvantă, basmul terapeutic are atât avantaje cât şi

dezavantaje. Cele mai importante dintre avantaje sunt (idem, p. 50):

Este un instrument flexibil de comunicare cu pacientul adult, iar în cazul copilului

poate fi un instrument de comunicare cu familia. Poate fi util în orice etapă a

5

relaţiei cu pacientul, uneori poate fi considerat recompensă. Se combină uşor cu

alte tehnici şi nu creează dependenţă faţă de psihoterapeut.

Mesajul basmului pozitivează emoţiile, creşte autoaprecierea şi descoperă forţa

autovindecătoare interioară, îl luminează. Lărgeşte spaţiul interior al pacientului

aruncând o lumină nouă asupra conflictului, ca o altă lecţie de viaţă.

Stimulează şi eliberează pacientul din zona vulnerabilă a conflictului repetat, pe

care o înlocuieşte cu forţa intuiţiei. Utilizând modele comportamentale şi valori

morale îl ajută pe pacient să se autoînţeleagă, nu să fie obsedat de realizarea unor

scopuri.

Sensul original al mesajului poate fi lărgit, sprijinind pacientul şi în alte conflicte

decât cel vizat.

Dezavantajele tehnicii basmului terapeutic Dezavantajele sunt puţine, dar esenţiale, deoarece tehnica are limite clare: nu toţi

pacienţii acceptă basmele, în special cei hiperactivi şi cei cu personalităţi

dizarmonice.

Utilizarea eficientă a basmului terapeutic presupune cunoaşterea istoriei cazului,

chiar şi analiza funcţională a comportamentului.

Terapeutul trebuie să cunoască foarte bine nivelul cognitiv al pacientului precum

şi metaforele preferate de acesta.

Foarte mare importanţă o are alegerea momentului în care se introduce tehnica

precum şi adaptarea elementelor flexibile: sex, caracteristici individuale

conjuncturale ale personajului principal etc. la datele pacientului, care astfel se va

identifica mai uşor cu protagonistul.

Adaptarea naraţiunii (scurtarea/lungirea unor pasaje), modificarea limbajului în

funcţie de înţelegerea pacientului. Maniera de interpretare a textului trebuie să fie

spontană, naturală, susţinută emoţional.

Trebuie să se evite constrângerea pacientului de a asculta „atent” (dacă este copil

se poate juca sau poate desena între timp).

Concluziile moralizatoare despre mesajul şi semnificaţia basmului trebuie să fie

evitate.

6

Pentru a verifica eficienţa tehnicii basmului terapeutic este recomandat să se

investigheze personalitatea în ariile ei disfuncţionale cu ajutorul unor teste care să fie

aplicate şi la sfârşitul terapiei.

Basmul în psihodramă„Omul este un actor” spunea Moreno, referindu-se la faptul că individul are un

vast repertoriu de roluri şi flexibilitatea de a juca un rol în modul potrivit şi la momentul

potrivit (Moreno, 2009, p. 15).

Moreno considera că lumea noastră socială este extrem de semnificativă pentru

sentimentul nostru de stare de bine. Într-un tipar aflat mereu în schimbare, acceptăm sau

respingem indivizi din jurul nostru, ei fac acelaşi lucru cu noi. Dacă suntem izolaţi,

statutul nostru sociometric este redus, iar noi suntem expuşi rănilor. Cea mai mare parte a

muncii lui Moreno a fost direcţionată către îmbunătăţirea poziţiei celui izolat (idem, p.

17). Un corolar al accentului pus de Moreno pe interacţiune, a fost acela că problemele

psihologice au, de cele mai multe ori, o bază interactivă. Deşi considera grupul foarte

important, prin metodele pe care le-a dezvoltat, dovedeşte un mare respect pentru

persoană. Lucrul la care se reîntorcea mereu în scrierile sale era capacitatea fiecăruia de a

fi creativ şi spontan. Moreno era convins că fiecare, chiar şi cel izolat, avem capacitatea

de a acţiona prompt şi adecvat, ceea ce implică a face ceva nou, mai bun şi mai creativ

decât înainte (idem, p. 17).

Psihodrama poate fi definită ca ştiinţa care explorează „adevărul” prin intermediul

metodelor dramatice. Ea de-a face cu relaţiile interpersonale şi lumile particulare. Metoda

psihodramatică foloseşte, în principal, cinci instrumente: scena, subiectul ca actor,

regizorul, personalul de ajutoare terapeutice sau eurile auxiliare şi audienţa (idem, p.45).

Poate tocmai de aceea basmul terapeutic ia o cu totul altă înfăţişare în

psihodramă. Dacă în alte terapii terapeutul alege basmul potrivit, şi aceasta este cea mai

grea sarcină în utilizarea basmului terapeutic pentru acesta, el modificând basmul în

funcţie de informaţiile anamnestice ale cazului, în psihodramă basmul este ales sau chiar

creat de către membrii grupului participanţi la terapie, ei având întreaga libertate în a

pune în scenă povestea şi rolurile aşa cum simt. Flexibilitatea şi spontaneitatea sunt mult

mai importante deoarece, prin capacitatea de a acţiona prompt şi adecvat, subliniată de

7

Moreno, şi prin momentul Acum şi Aici şi toate implicaţiile personale, sociale şi culturale

ale sale, dinamica prezentului estompează accentul pus pe timpul trecut.

Aplicaţie practicăPentru momentul de aplicaţie practică, din economie de timp, am ales din referat

fragmentul care face referire la beneficiile basmului pentru participanţii la terapie.

Momentul începe cu o scurtă justificare personală a alegerii temei referatului.

Pentru a face aplicaţia cât mai interactivă, am pornit de la ideea că, deşi sunt şi

câteva limite în folosirea basmului ca metodă terapeutică, avantajele sunt mult mai

numeroase şi consistente.

Ca să trezim curiozitatea colegilor se face primul pas prin sublinierea a trei

beneficii pe care noi le considerăm semnificative. Pentru fiecare dintre acestea se

utilizează câte un simbol, respectiv o eşarfă galbenă pentru flexibilitate, o eşarfă albastră

pentru catharsis şi o eşarfă verde pentru soluţiile noi apărute în timpul terapiei pentru

protagonişti.

Colegii sunt rugaţi să identifice şi alte beneficii şi, iar pe măsură ce fac acest

lucru, să reprezinte propriile idei prin simboluri asemănătoare. Astfel sfera beneficiilor se

lărgeşte semnificativ.

Exerciţiul continuă cu o sociometrie, care a ajută grupul să aleagă pe cele mai

importante trei beneficii, urmând ca apoi să se lucreze pe trei grupe în aşa fel încât fiecare

grupă să aducă cât mai multe argumente în favoarea beneficiului preferat în timpul

sociometriei. La sfârşitul exerciţiului fiecare participant are posibilitatea să menţioneze

care a fost motivaţia personală în alegerea unui anumit beneficiu.

Bibliografie: Drugaş, Ioana, Bîrle, Delia, Bonchiş, Elena, Decsei-Radu, Alina, Bochiş, Laura,

Ilisie, Carmen, (2008). Educăm şi vindecăm prin… poveşti. Oradea: Editura

Universităţii din Oradea.

Moreno, Jacob Levy, (2009). Scrieri fundamentale despre psihodramă, metoda de

grup şi spontaneitate, Bucureşti: Editura TREI.

8

Preda, Vasile (coordonator), (2007). Elemente de psihopedagogie specială, Cluj-

Napoca: Editura Eikon.

9