4. Dreptul la apărare [art. 6 parag. 3 lit. c)]

303. Generalităţi. în concepţia autorilor Convenţiei, reglementarea detaliată a

dreptului la apărare este de natură să pună în evidenţă importanţa lui deosebită în

cadrul unui proces echitabil, specific oricărei societăţi democratice. Articolul 6

parag. 3 lit. c) garantează oricărui „acuzat” posibilitatea de a se apăra de acuzaţia

ce i se aduce în trei modalităţi, ele constituind tot atâtea drepturi ale acestuia:‚Idem, §46.2/rfem,§47-51.

Dreptul la un proces echitabil 447,448 Art. 6

a) „acuzatul” poate să se apere singur;

b) poate să fie asistat de un apărător, laalegerea sa;

c) în anumite condiţii el poate fi asistat în mod gratuit de un apărătornumit din oficiu.’ După cum a decis Curtea, un „acuzat” care nu doreşte să seapere el însuşi trebuie să aibă posibilitatea să recurgă la serviciile unui avocat, laalegerea sa. Dacă nu are mijloace pentru a remunera un apărător, Convenţia îirecunoaşte dreptul la asistenţă juridică gratuită, asistenţă ce va fi asigurată deun avocat numit din oficiu, atunci când interesele unei bune administrări a justiţiei impun prezenţa unui apărător.2

Credem că nu trebuie confundată prezenţa personală a acuzatului în instanţă 447cu posibilitatea pe care i-o recunoaşte art. 6 parag. 3 lit. c) de a se apăra singur.După cum a arătat instanţa europeană, chiar dacă nu este menţionat expres în art.

6, dreptul acestuia de a lua parte personal la dezbaterile procesului său decurge

din scopul şi din obiectul ansamblului acestui text: dreptul la un proces echitabil.

De altfel, nici nu au cum să fie înţelese şi exercitate drepturile prevăzute de art. 6

parag. 3 lit. a), d) şi e) care recunosc dreptul unui acuzat „de a se apăra singur”,

de „a interoga şi/sau de a face să fie interogaţi martori” şi, respectiv, dreptul „de

a fi asistat gratuit de un interpret dacă el nu înţelege sau nu vorbeşte limba în

care se desfăşoară şedinţa de judecată”, fără prezenţa sa în instanţă.3 Dincolo

de aceste dispoziţii, Curtea a arătat că există situaţii când prezenţa acuzatului la

şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru buna soluţionare a cauzei.

De exemplu, instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acuzatului şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, dar şi mobilele activităţii sale infracţionale, iar asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune prezenţa acuzatului în instanţă, alături de apărătorul său.4Dacă art. 6 parag. 3 lit. c) recunoaşte dreptul fiecărui acuzat de a se apăra 448 singur sau prin apărător, nu precizează, însă, condiţiile sale de exercitare, lăsând statelor contractante alegerea acelor mijloace apropriate ce permit efectiva lui realizare; sarcina ce revine şi de această dată Curţii este aceea de a examina dacă aceste mijloace sunt compatibile cu exigenţele unui proces echitabil.5‚ CEDH, 25 aprilie 1983, Pakelli c/Allemagne, Serie A nr. 64, § 31.

2 Ibidem.3 CEDH, 12 februarie 1985, Colozza et Rubinat c/Italie, precit., § 27.4 CEDH, 21 septembrie 1993, Kremzow c/Âutriche, Serie A nr. 268-B, § 67.5 CEDH, 24 noiembrie I993,precit., § 38.556Art. 6 449-451 Titlul I - Drepturi şi libertăţi449 Dreptul acuzatului de a se apăra singur implică, în mod evident, crearea posibilităţii de a avea

acces la dosar şi de a i se comunica piesele acestuia.1 Instanţa europeană a decis că, chiar dacă specificitatea procedurii în faţa Curţii de Casaţie franceză poate justifica monopolul reprezentării părţilor de „avocaţii de pe lângă Curte” - un corp restrâns de avocaţi desemnaţi în acest sens - deoarece ea exercită un control limitat al legalităţii hotărârilor atacate în casaţie, aprecierea faptelor fiind de competenţa exclusivă a instanţelor de fond, nu mai puţin, procedura în faţa supremei instanţe franceze constituie o fază a procedurii penale în ansamblul ei, susceptibilă de a avea repercusiuni privitoare la condamnarea unei persoane de către jurisdicţiile de fond şi de apel. Această procedură permite să fie îndreptate eventualele erori de drept pe care acestea din urmă le-ar fi putut comite şi poate avea consecinţe importante privitoare la soluţia finală a procesului. Aşa fiind, un acuzat nu ar putea fi exclus de la beneficiul garanţiilor înscrise în art. 6 parag. 3 pe motiv că în faţa casaţiei franceze nu mai este un „acuzat”, ci un „condamnat” pentru săvârşirea unei fapte penale.2

450 304. „Acuzatul” apărat de un avocat ales sau numit din oficiu. După cum se cunoaşte, deşi avocaţii exercită o activitate de interes general, cu o organizare corporatistă proprie, barourile în care, de regulă, ei sunt organizaţi sunt independente faţă de stat, ceea ce înseamnă că modul în care va fi asigurată apărarea depinde, în esenţă, de acuzat şi de avocatul său, retribuit de client sau numit din oficiu pe baza unui ajutor judiciar acordat de stat. Aşa fiind, art. 6parag. 3 lit. c) nu obligă autorităţile naţionale judiciare să intervină în raporturile dintre acuzatul client şi avocatul său decât atunci când carenţele apărării din oficiu sunt evidente,3 iar, ca regulă generală, actele sau deciziile avocatului unui acuzat nu pot conduce la angajarea răspunderii statului decât în circumstanţe excepţionale;4 modul cum este condusă apărarea rămâne atributul celui interesat şi al apărătorului său.5

1CEDH, 18 martie 1997, § 30.2 CEDH, 26 iulie 2002,precit., § 40.3 CEDH, 19 decembrie Ш9, precit., § 65.4 CEDH, 21 aprilie 1998, Daud c/Portugal, Recueil 1998-11, § 38; decizia din 19octombrie 2000, Rutkowski c/Pologne, Recueil 2000-XI, p. 475; Comis. EDH,nr. 27266/1995, M.P etM.L. c/Espagne, DR nr. 33, p. 21.5 CEDH, 28 mai 2002, precit., § 28; decizia din 19 octombrie 2Ш, precit., р. 475.558 Bîrsan

451 Dreptul la apărător se aplică ansamblului procedurii privitoare la acuzat. Instanţa europeană a decis că însăşi noţiunea de „proces echitabil” impune ca acuzatul să beneficieze de asistenţa unui avocat încă din primele ore ale interogării lui de către organele de cercetare penală; a nega această posibilitate, spre exemplu, timp de 48 de ore, timp în care dreptul la apărare ar putea suferi atingeri ireparabile, oricare ar fi justificarea unei asemenea situaţii, apare ca fiind incompatibilă cu drepturile garantate acuzatului de art. 6’, chiar dacă ar fi vorba despre acţiuni teroriste reproşate acestuia.2 Atunci când libertatea unei persoane este în joc, interesele justiţiei impun, din principiu, acordarea asistenţei unui avocat.3 De aceea, un acuzat trebuie să aibă posibilitatea să recurgă la serviciile unui avocat, chiar numit din oficiu. Curtea a decis, însă, că art. 6 parag. 3 lit. c) nu consacră un drept cu caracter absolut; el nu impune asistenţa gratuită a unui avocat din oficiu decât dacă acuzatul „nu are mijloace pentru a remunera un apărător”,4 iar Convenţia nu împiedică să se impună celui care invocă insuficienţa mijloacelor de care dispune să probeze aceasta.5De asemenea, acest text nu garantează dreptul de a alege apărătorul desemnat 452 de tribunal, cu atât

mai puţin acela de a fi consultat cu privire la un avocat numit din oficiu.6Pentru a se vedea dacă interesele justiţiei impun acordarea de asistenţă 453 judiciară, trebuie avut în

vedere ansamblul cauzei;7 instanţa europeană a reţinut ca această asistenţă se impune în situaţii în care sunt în discuţie: gravitatea infracţiunii imputate acuzatului şi severitatea sancţiunii prevăzute de legea naţională, complexitatea cauzei, personalitatea acuzatului.8

Cu privire la acest aspect, ea a statuat în sensul că nu s-ar putea merge până 4 5 4

acolo încât să se considere că acordarea asistenţei judiciare gratuite esteobligatorie şi în situaţiile în care un condamnat, neavând nici o şansă obiectivăde succes, voieşte, totuşi, a exercita o anumită cale ordinară sau extraordinarăde atac - în speţă era vorba despre un apel - după ce în primă instanţă a beneficiat

‚CEDH, 8 februarie 1996, JohnMurrayc/Royaume-Uni,precit., § 66.

2 CEDH, 6 iunie 2000, Averill c/Royaume-Uni, precit., § 60; 6 iunie 2000, Magee

c/Royaume-Uni, Recueil 2000-VI, § 44.

3 CEDH, 23 octombrie \9&5,precit., § 61.4 CEDH, 25 septembrie 1992, Croissant c/Allemagne, Serie A nr. 237-B, § 33.5 Idem, § 37.6 CEDH, decizia din 21 noiembrie 2000, Franquesa Freixas c/Espagne, Recueil 2000-XI, p. 528.7 CEDH, 28 martie I990,precit., § 46.

8 CEDH, 24 mai 1991, Quaranta c/Suisse, Serie A nr. 205, § 33-35.

Bîrsan 559Art. 6 455-458 Titlul I - Drepturi şi libertăţi

de un proces echitabil, cu respectarea garanţiilor prevăzute de art. 6 din

Convenţie.1

455 Dreptul la asistenţa unui apărător, în oricare dintre cele două forme ale sale,

presupune dreptul acuzatului de a comunica liber cu avocatul său pentru

pregătirea apărării sau pentru orice altă raţiune privitoare la proces; exerciţiul

lui este strâns legat de dreptul acestuia de a i se acorda toate facilităţile necesare

pregătirii apărării.2 Curtea a arătat că, în general, avocatul apărării nu se poate

achita în mod convenabil de îndatoririle ce-i revin în cadrul organizării apărării

acuzatului, dacă el nu este autorizat să se întreţină, fără martori, cu clientul

său. De aceea, ca principiu, este incompatibilă supunerea contactelor avocatului

cu clientul său-acuzat unor restricţii cu dreptul la asistenţă efectivă din partea

acestuia, garantat de art. 6 parag. 3 lit. c).

456 Aceasta nu semnifică, totuşi, faptul că dreptul discutat poate fi acordat înorice circumstanţe şi fără nici o limită. însă, orice restricţie impusă dreptuluiacuzatului de a discuta direct şi fără martori cu apărătorul său trebuie sărămână o excepţie de la regula generală şi să fie justificată de circumstanţelecauzei.34 5 7 Garantarea dreptului la apărare nu poate fi interpretat în sensul că acuzatul ar

fi exceptat de la posibilitatea pornirii urmăririi penale împotriva sa atunci când, în

exercitarea lui, el incită în mod intenţionat la a se crede fără temei că un martor

sau o altă persoană participantă la procedură a avut un comportament reprobabil;4

de aceea, simpla posibilitate de a urmări penal ulterior un acuzat pentru afirmaţiile

pe care le face în apărarea sa nu poate fi considerată ca o atingere adusăexerciţiului drepturilor garantate de art 6 parag. 3 lit c), afară dacă s-ar dovedică legislaţia sau practica naţională în discuţie creează, prin rigorile exagerate înmaterie, riscul unor asemenea urmări pentru acuzat, încât s-ar ajunge, practic, la

paralizarea dreptului la apărare.5458 Curtea a decis că, situaţia în care concluziile avocatului numit din oficiu - însensul lipsei şanselor de succes într-un recurs în casaţie -, se regăsesc ulteriorîn cele ale Ministerului Justiţiei care a refuzat, potrivit dispoziţiilor legiinaţionale, să promoveze un asemenea recurs în numele reclamantului, după ce şi1CEDH, 2 martie 1987,precit., § 67.2 A se vedea supra, nr. 302.3 Comis. EDH, rap. 12 iulie 1984, precit., p. 57.4 CEDH, 28 august 1991,precit., § 52.5/<fcm,§53.

560 BîrsanDreptul la un proces echitabil 459-461 Art. 6acesta a examinat dosarul, nu semnifică încălcarea dreptului la apărare. Deasemenea, nici o jurisdicţie naţională nu poate obliga un avocat - desemnat încadrul unui regim de asistenţă judiciară gratuită sau ales de acuzat - să formuleze

o cale de atac, oricare ar fi aceasta, atunci când, după studierea dosarului,apărătorul consideră că orice asemenea cale este lipsită de şanse de succes.1305. „Acuzat” absent la dezbaterile procesului. Apărare. Absenţa unui 459acuzat de la dezbaterile procesului pune probleme nu numai cu privire larespectarea principiului contradictorialităţii,2 dar şi în privinţa respectării dreptului

la apărare. Din moment ce dreptul oricărui acuzat de a fi apărat efectiv de unavocat este un element fundamental al asigurării unui proces echitabil, instanţaeuropeană a decis că un acuzat nu pierde beneficiul lui prin simpla sa absenţă ladezbateri. Ar fi vorba despre o sancţiune disproporţionată, având în vedere atâtlocul primordial al dreptului la apărare, cât şi principiul preeminenţei dreptuluiîntr-o societate democratică.3Chiar dacă legislatorul naţional trebuie să descurajeze absentările nejustificate, 4 6 0

acuzatul absent nu poate fi sancţionat cu însăşi pierderea acestui drept, maiales atunci când el şi-a desemnat un apărător spre a-1 reprezenta; exigenţelelegitime ale prezenţei acuzatului la dezbaterile unui proces penal pot fi asigurateprin alte mijloace decât prin pierderea dreptului la apărare.4

Astfel, într-o cauză Curtea a constatat că avocaţii reclamantului nu au putut 4<>lsă pună concluzii în şedinţa de judecată desfăşurată în faţa Curţii cu juraţi datorită

absenţei sale de la proces, în condiţiile în care acesta, legal citat, şi-a manifestattn mod clar voinţa de a nu participa Ia şedinţa pentru care fusese citat. înschimb, el a cerut fără echivoc să fie apărat de avocaţii pe care i-a desemnat înacest scop, prezenţi la acea şedinţă.5 De asemenea, ea a observat că, potrivitdispoziţiilor codului naţional de procedură penală - în speţă, francez - în vigoarela epoca faptelor, interdicţia impusă avocaţilor de a-1 reprezenta pe cel absent era

absolută şi că o curte cu juri care judecă în contumacie nu putea deroga de laaceastă regulă.61 CEDH, decizia din 19 octombrie 2000, precit., p. 452.2 A se vedea supra, nr. 280.3 CEDH, 23 noiembrie \99l, precit., § 38; 21 ianuarie 1999, Van Geyseghem c/Belgique, Recueil 1999-1, § 34.4 CEDH, 21 ianuarie 1999, precit., § 34.s CEDH, 13 februarie 2001, Krombach c/France, Recueil 2001-11, § 88-89.6 Idem, §90.

Bîrsan 561Art. 6 462-464 Titlul I - Drepturi şi libertăţi

462 Curtea Europeană a apreciat, însă, că instanţa naţională - Curtea cu juraţi -ar fi trebuit să dea prilejul avocaţilor reclamantului, prezenţi la şedinţa de judecată,

să pună concluzii în numele său chiar şi în absenţa lui, mai ales că, în speţă,

aspectul fundamental al apărării pe care ei voiau să-1 dezvolte se referea la o

problemă de drept, anume o excepţie de ordine publică ce consta în invocarea

autorităţii de lucru judecat, deoarece reclamantul fusese judecat pentru aceeaşi

faptă în Germania şi a principiului non bis in idem. Guvernul nu a susţinut că,

chiar dacă instanţa ar autoriza avocaţii reclamantului să pledeze, ea nu ar fi fost

competentă să decidă cu privire la problemele puse în discuţie în cadrul

dezbaterilor procesului.

463 De asemenea, Curtea a reţinut că, pentru acelaşi motiv - absenţa reclamantului

avocaţii săi nu au fost autorizaţi să asigure apărarea clientului lor în şedinţa dejudecată, desfăşurată tot în faţa Curţii cu juraţi, privitoare la pretenţiile părţiicivile. Aşa fiind, ea a considerat că sancţionarea absenţei chiar voluntare areclamantului prin interdicţia absolută, impusă apărătorilor săi aleşi, de a-1 reprezenta

la dezbaterea cauzei sale apare în mod manifest disproporţionată, reprezentând o

încălcare a art. 6 parag. 1 combinat cu art. 6 parag. 3 lit. c) din Convenţie.1

5. Dreptul acuzatului de a interoga martorii din proces [art. 6 parag. 3 lit. d)]

464 306. Persoane care intră în noţiunea de „martor”. Dreptul înscris în art. 6parag. 3 lit. d) constă în posibilitatea ce trebuie să-i fie acordată acuzatului de acontesta o mărturie făcută în defavoarea sa, de a putea cere să fie audiaţi martoricare să-1 disculpe, în aceleaşi condiţii în care sunt audiaţi şi interogaţi martoriiacuzării; el constituie o aplicaţie a principiului contradictorialităţii în procesulpenal şi, în acelaşi timp, o componentă importantă a dreptului la un procesechitabil.2 Instanţa europeană a subliniat că noţiunea de „martor” are, în sistemul

Convenţiei, un sens „autonom”.3 Astfel, din moment ce o depoziţie - fie că eaeste făcută de un martor, stricto sensu, sau de către un coinculpat, este susceptibilă

să fundamenteze, în mod substanţial, condamnarea celui trimis în judecată. Eaconstituie „o mărturie în acuzare”, fiindu-i aplicabile garanţiile prevăzute deart. 6 parag. 1 şi parag. 3 lit. d) a Convenţiei.4 De aceea, ea a decis că, chiar dacă1 Ibidem.2CEDH, 7 august 1996, precit., § 51.3 CEDH, 26 aprilie 1991, Asch c/Autriche, Serie A nr. 203, § 25; 24 aprilie 1992, Serie

A nr. 235-B, § 33; 27 februarie 2001, Lucr c/Italie, Recueil 2001-11, §41.

4 CEDH, 27 februarie 2001, § 41.

562 Bîrsannormele de drept naţionale în vigoare la epoca faptelor, prevedeau că, faţă derefuzul unui coinculpat de a depune mărturie, declaraţiile pe care el le-a datînaintea dezbaterilor procesului - în speţă în faza de urmărire penală - puteau fiutilizate de judecătorul de fond, ele nu erau de natură să-1 priveze pe reclamantde dreptul garantat de art. 6 parag. 3 lit. d) de a examina sau de a face să seexamineze în contradictoriu orice element de probă în acuzarea sa,1 mai ales că,în cauză, pentru a ajunge la soluţia condamnării sale, jurisdicţiile naţionale s-aufondat exclusiv pe declaraţiile făcute de cel care a refuzat să depună mărturie -coinculpat-pe care nici reclamantul şi nici apărătorul său n-au avut posibilitatea,în nici un stadiu al procedurii, să-1 interogheze.2Sensul larg, specific înţelesului dat de Convenţie noţiunii de „martor”, priveşte 465

şi partea civilă într-un proces penal, pentru că exerciţiul drepturilor apărării,element esenţial al unui proces echitabil, impune, în principiu, ca reclamantul săaibă posibilitatea să conteste versiunea părţii civile sub toate aspectele sale încursul unei confruntări sau a unei audieri în şedinţă publică de judecată sau în alt

mod adecvat precizat de instanţă,3 precum şi pe un expert, mai ales atunci când,

spre exemplu, o acţiune publică4 este exercitată în urma raportului pe care acesta

1-a redactat, situaţie în care Curtea a decis că el se apropie de poziţia juridică aunui „martor în acuzare”. Audierea nu contravine dispoziţiilor Convenţiei - adecis instanţa europeană - dar principiul egalităţii armelor impune un echilibruîntre această audiere şi cea a persoanelor care, sub orice formă, pot fi ascultate,la cererea apărării.5 De altfel, fosta Comisie a decis că noţiunea de „martor”, însensul dispoziţiilor art. 6 parag. 3 lit. d), are a fi interpretată că se aplică şiexperţilor6 şi că aceste dispoziţii nu sunt încălcate, dacă expertul a fost interogatde „acuzat” în cursul procesului.7După cum au decis atât fosta Comisie, cât şi Curtea, revine, în primul rând, 466jurisdicţiilor naţionale să aprecieze elementele de probă pe care le administreazăîntr-un proces şi pertinenţa celor pe care acuzatul ar vrea să le mai producă, în1 Idem, § 42.2 Idem, §43.3 CEDH, 7 iulie 1989, Bricmont c/Belgique, Serie A nr. 158, § 81.4 în fapt, este vorba despre o acţiune penală pornită din oficiu împotriva unei persoane.

5 CEDH, 2 iunie 1986, Bonisch c/Autriche, (art. 50), Serie A nr. 103, § 32.

6Comis.EDH, 15decembrie 1987,nr. 10532/1983,^Wnanc/4wfr7c/ie,DRnr.54,p. 19.

7 Comis. EDH, 21 octombrie 1993, nr. 17265/1990, Baragiola c/Suisse, DR nr. 75, p. 76.

Bîrsan 563Art. 6 467-469 Titlul I - Drepturi şi libertăţispecial cu privire la numărul de martori propuşi de el.1 Dispoziţia analizată nurecunoaşte acuzatului un drept nelimitat la a obţine convocarea de martori înfaţa instanţei de judecată.2 Curtea a arătat că art. 6 parag. 3 lit. d) nu impuneconvocarea şi interogarea tuturor martorilor în apărare. Astfel cum indică sintagma

„în aceleaşi condiţii” utilizată de text, el are ca scop esenţial asigurarea unei

complete „egalităţi a armelor în materie”. Sub această rezervă, textul lasă

autorităţilor naţionale competente facultatea dea aprecia pertinenţa unei „oferte

de probă” făcute de acuzat, în măsura compatibilităţii ei cu noţiunea de „proces

echitabil” care domină ansamblul art. 6.3

467 Spre exemplu, fosta Comisie a apreciat că refuzul jurisdicţiilor germane de a

autoriza proba verităţii declaraţiilor acuzatului, prin care se nega existenţa

camerelor de gazare şi a lagărelor de concentrare naziste, nu a avut semnificaţia

unei încălcări a dispoziţiilor art. 6, deoarece aceste fapte au fost probate din

punct de vedere istoric, fiind absolut notorii.4

468 La rândul ei, Curtea a arătat că, atunci când instanţa supremă naţională,

competentă să judece potrivit normelor de procedură aplicabile un anumit litigiu

pe fond a decis să nu asculte doi martori propuşi de reclamant cu motivarea că

mărturiile acestora nu aveau nici o semnificaţie cu privire la problemele asupra

cărora ea avea a se pronunţa, iar condamnarea reclamantului s-a întemeiat pe

probe scrise, cunoscute de el şi pe depoziţiile a 42 de martori, dintre care unii

propuşi de apărare, nu se poate reţine că neascultarea celor doi martori ar fi fost

hotărâtă în mod arbitrar sau că el a fost condamnat pe baza unor elemente de

probă insuficiente, astfel că dispoziţiile art. 6 parag. 3 lit. d) nu au fost încălcate.5

469 Dreptul de a interoga martorii apărării sau ai acuzării nu poate fi respectat

decât dacă acuzatul a cerut să-I exercite;6 nu interesează faptul că cererea de

confruntare nu a fost făcută în forma cerută de norma naţională,7 ci primează

asigurarea respectării dreptului la apărare.

1 Comis. EDH, 6 septembrie 1995, nr. 25096/1994, Remer c/Allemagne, DR nr. 82,

p. 117; CEDH, 22 aprilie 1992, Vidai c/Belgique, Serie A nr. 235-B.

2 Comis. EDH, 18 octombrie 1995, nr. 25062/1994, Honsik c/Autriche, DR nr. 83,

p. 77; 13 ianuarie 1997, nr. 29420/1995, Touvier c/France, DR nr. 88, p. 148.

3 CEDH, 8 iunie \916,precit., § 91; 22 aprilie I992,precit., § 33.

4 Comis. EDH, 6 septembrie 1995, precit., p. 117.

5 CEDH, decizia din 18 mai 1999, Ninn-Hansen c/Danemark, Recueil 1999-V,

p. 382-383.

6 A se vedea Fr. Sudre, op. cit., p. 256.

7 CEDH, 20 septembrie 1993, SatTdi c/France, Serie A nr. 261-C, § 39.

564 Bîrsan

Dreptul la un proces echitabil 470-472 Art. 6Curtea a decis că norma procesuală naţională care permite rudelor apropiate ale 470

acuzatului să nu depună mărturie nu înfrânge, prin ea însăşi, dispoziţiile art. 6parag. 3 lit. d). într-adevăr, ţinând seama de problemele deosebite pe care lepoate pune o confruntare între un „acuzat” şi un martor din propria-i familie,dispoziţia naţională amintită tinde a proteja pe acesta din urmă, evitându-iproducerea unei adevărate probleme de conştiinţă; asemenea dispoziţii se găsescîn normele interne ale mai multor state membre ale Consiliului Europei.1 Deasemenea, ea a observat că o reglementare specială privitoare la audierea şiinterogarea unor înalte persoane de stat se regăseşte în ordinea juridică internăa multor state contractante; ea a admis că existenţa acestei reguli se întemeiazăpe raţiuni obiective şi nu contravine, în sine, dispoziţiilor art. 6 din Convenţie.2307. Declaraţii făcute sau citite în şedinţa de judecată. Principiul 471 contradictorialităţii impune posibilitatea dezbaterii conţinutului mărturiilor în şedinţa de judecată. Totuşi, fosta Comisie a decis că depoziţii făcute în faza de instrucţie preparatorie pot fi utilizate ca mijloace de probă în proces, sub rezerva ca acuzatul să fi putut contesta o mărturie în acuzare prin interogarea autorului ei,3 iar admiterea ca mijloc de probă a unei declaraţii făcută în aceeaşi fază procesual-penală de către un martor în vârstă, incapabil să se deplaseze, nu a

făcut procedura inechitabilă, în ansamblul e i 4 De asemenea, fosta Comisie a mai

considerat că dispoziţiile art. 6 parag. 3 lit. d) nu sunt încălcate atunci când, înmod excepţional şi pentru a evita o tentativă de intimidare, un martor este audiatîn proces fără prezenţa acuzatului, dar cu participarea apărătorului său.5

Curtea Europeană a statuat în sensul că lectura declaraţiilor unor martori 472care au refuzat să depună mărturie în faţa tribunalului nu este, în sine, incompatibilă

cu dispoziţiile textului analizat, cu condiţia respectării dreptului la apărare. Deaceea, o asemenea mărturie nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu aavut posibilitatea, în nici un stadiu al procedurii anterioare, să interoghezepersoanele ale căror declaraţii sunt citite în şedinţa de judecată,6 iar ocondamnare ce s-ar întemeia în mod determinant pe depoziţii făcute de către o1 CEDH, 24 noiembrie 1986,preci7., § 30.2 CEDH, 7 iulie 1989, Bricmont c/Belgique,precit., § 77.3 Comis. EDH, 25 mai \991,iff.3l7W/\996,Triverdic/Royaume-Uni,DRm.S9,p. 136.4 Ibidem.5 Comis. EDH, lOiulie 1985,nr. 11219/1984,Kun/pc/Dam?mar*,DRnr.42,p.257.6 CEDH, 21 noiembrie 1986, precit., § 31.

Bîrsan 565Art. 6 473-476 Titlul I - Drepturi şi libertăţipersoană pe care acuzatul sau apărătorul său nu a putut-o interoga în cursulprocedurii este de natură să restrângă dreptul la apărare, ceea ce reprezintă oîncălcare a dispoziţiilor art. 6 din Convenţie.1473 Acest principiu are însă aplicaţii nuanţate. Astfel, într-o cauză, reclamantula invocat faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil, deoarece nu a avutposibilitatea să-1 interogheze pe minorul de 10 ani la epoca faptelor, care 1-aacuzat de agresiune sexuală, infracţiune pentru care el a fost judecat şi condamant.2

474 Mai întâi, instanţa europeană a apreciat că minorul-victimă a infracţiunii este

un „martor” în sensul art. 6 parag. 3 lit. d), deoarece afirmaţiile sale, astfel cum au

fost înregistrate de poliţie, au fost utilizate ca elemente de probă de jurisdicţiileinterne, împotriva reclamantului.3475 în al doilea rând, Curtea a constatat că, în speţă, declaraţiile minorului auconstituit, practic, singurul element de probă pe care jurisdicţiile naţionale auîntemeiat condamnarea sa, ele considerând declaraţiile minorului credibile,situaţie în care instanţa europeană a avut a examina în ce măsură reclamantul aavut posibilitatea adecvată de a-şi exercita dreptul la apărare cu privire la mărturia

minorului-victimă a infracţiunii,4 adică de a-i putea contesta credibilitatea.

476 Din acest punct de vedere, ea a arătat că trebuie ţinut seama de particularităţile

procedurii penale ce poartă asupra unor infracţiuni cu caracter sexual, mai alesatunci când acestea implică un minor; în asemenea proceduri este necesarăluarea unor măsuri speciale, de natură să protejeze victima, dar care, în acelaşitimp, să se concilieze cu exerciţiul adecvat şi efectiv al dreptului la apărare.5 Or,

Curtea a reţinut că, potrivit unei practici procesual-penale naţionale aplicabile în1CEDH, 20 decembrie 2001, P.S. c/Allemagne, nepublicată, § 24, Internet, site cit.;CEDH,23 aprilie 1997, VanMechelenetautresc/Pays-Bas,precit., § 55; 26martie1996, Doorson c/Pays-Bas,precit., § 76; 27 septembrie 1990, Windisch c/Autriche,precit., §31. Totuşi, fosta Comisie a decis că un reclamant arestat în acelaşi timp cu un străin, dar judecat separat după expulzarea acestuia, a beneficiat de un proces echitabil, chiar dacă au fost utilizate şi declaraţiile străinului expulzat ca probă în

procesul său, fără posibilitatea de a-1 interoga, deoarece condamnarea sa nu s-a întemeiat exclusiv pe declaraţiile litigioase (Comis. EDH, 14 octombrie 1991, nr. 13445/1987, Pederson c/Danemark, DR nr. 71, p. 84).2 CEDH, 2 iulie 2002, S.N. c/Suede, Recueil 2002-V, § 32.3 CEDH, 26 aprilie 1991,precit., § 25.4 CEDH, 2 iulie 2002, precit., § 46.5 CEDH, 27 octombrie 1995, Baegen c/Pays-Bas, (raportul Comisiei), Serie A nr. 327-B,

§77.

566 Bîrsan

Dreptul la un proces echitabil 477-479 Art. 6cauzele cu minori, în speţă minorul-victimă nu a apărut niciodată în faţa instanţelor

de judecată.Totuşi, ea a luat act de faptul că în cadrul anchetei preliminare, după primulinterogatoriu al minorului, un al doilea interogatoriu a avut loc la cerereaavocatului reclamantului, care a solicitat anumite informaţii suplimentare; el aconsimţit să nu asiste la acest interogatoriu, dar a putut pune întrebări minoruluiprin intermediul poliţistului care 1-a interogat pe acesta şi, după ce a ascultatînregistrarea audio şi transcrierea bandei sonore a interogatorului, a declarat căîntrebările sale au fost bine înţelese de minor. Aşa fiind, instanţa europeană aajuns la concluzia că neasistarea avocatului reclamantului la interogatoriulminorului nu a constituit o încălcare a dispoziţiilor art. 6 parag. 3 lit. d) dinConvenţie. De asemenea, ea a ajuns la aceeaşi concluzie şi în privinţa reclamantului,

deoarece, datorită particularităţilor procedurii penale în discuţie, dispoziţiile

acestui text nu pot fi interpretate în sensul că ele ar impune, în toate cazurile,

interogarea de către acuzat, direct sau prin avocatul său, a minorului-victimă.

în speţă, ea a constatat că înregistrarea video a primului interogatoriu al minorului

la poliţie a fost difuzată în şedinţă publică atât în prima instanţă, cât şi în apel; aldoilea interogatoriu a fost citit transcris în şedinţă publică în primă instanţă şiascultat după înregistrarea sonoră în apel. în aceste condiţii, Curtea a consideratcă reclamantul a avut posibilitatea să pună în discuţie în mod suficient în faţainstanţelor credibilitatea declaraţiilor minorului-victimă. De altfel, în apel el aobţinut o reducere a pedepsei, tocmai pentru că tribunalul a considerat că o parte

dintre faptele reproşate reclamantului nu au fost suficient probate.1

în sfârşit, Curtea a reţinut că declaraţiile minorului au fost luate cu respectarea 478

strictă a normelor procedurale interne, care reglementau detaliat metodele şiconţinutul lor. Aşa fiind, instanţa europeană a considerat procedura urmată încauză, în ansamblul ei, echitabilă, în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţie.2308. Mărturiile anonime. Din punct de vedere al compatibilităţii cu dispoziţiile 479

analizate, problema utilizării în acuzare a mărturiilor anonime ce aparţin unei

persoane agent de poliţie infiltrat sau unui „indicator” al poliţiei, care au nevoie

de a fi protejaţi şi ale căror mărturii nu s-ar fi putut obţine dacă nu li s-ar fi acordat

o protecţie suficientă, prezintă unele particularităţi. într-o cauză, în carereclamantul a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 6 parag. 3 lit. d) prin aceea că1 CEDH, 2 iulie 2002,precit., § 52.2 Idem, § 53-54.

Bîrsan 567Art. 6 480-484 Titlul I - Drepturi şi libertăţinici el şi nici apărătorul său nu au putut interoga un martor anonim a căruimărturie a fost folosită ca probă a culpabilităţii sale, Curtea a reţinut, în primulrând, că reclamantul făcea obiectul unor bănuieli plauzibile - care au condusulterior la condamnarea sa - în sensul că este membru al unei organizaţii criminale

implicate în infracţiuni foarte grave de trafic de droguri şi de arme şi că el eraînarmat cu un pistol încărcat în momentul arestării sale. Aşa fiind, el putea, înmod rezonabil, să se aştepte la a fi perceput că reprezintă o ameninţare de cătrepersoanele care-i cunoşteau activitatea infracţională. în consecinţă, nu se poatereţine că, în mod nejustificat, instanţele naţionale au decis păstrarea anonimatului

informatorului folosit de poliţie.1

480 în al doilea rând, ea a constatat că, în afară de declaraţiile martorului anonim,

instanţele naţionale au dispus şi de alte probe care îl incriminau: procese-verbaleale poliţiei redactate cu prilejul arestării reclamantului - moment la care a fostînarmat -, şi la efectuarea unei percheziţii care a condus la găsirea unei maricantităţi de droguri şi arme, documente falsificate, sume mari de bani lichizinejustificate, procesul-verbal de constatare a existenţei amprentelor reclamantului

pe armele găsite în depozitul clandestin etc.; toate aceste probe au fost coroborate

cu declaraţiile martorului anonim.2481 în al treilea rând, ea a considerat că, faţă de celelalte probe existente la dosar,mărturia anonimă nu a stat, singură, Ia baza condamnării reclamantului, astfelcă dezechilibrul produs prin imposibihtatea interogării acestuia de către reclamant,

direct sau prin apărător, nu a fost decisiv.

482 Pe de altă parte, judecătorul de instrucţie a audiat martorul anonim în prezenţa

altor persoane - grefierul şi un ofiţer de poliţie, iar în şedinţa publică acesta a

putut fi interogat de apărare; audierea sa a fost făcută nu numai în absenta

apărătorului reclamantului, dar şi în absenţa reprezentantului parchetului.

483 De asemenea, apărarea a avut posibilitatea să pună martorului contestat un mare

număr de întrebări redactate în prealabil în scris, altele fiind puse în cursul audierii,

sub controlul judecătorului de instrucţie care a vegheat la păstrarea anonimatului lui,

iar apărarea a putut urmări audierea prin intermediul unei legături sonore cu sala în

care aceasta a fost efectuată; martorul a fost audiat sub prestare de jurământ.3

484 Faţă de toate aceste împrejurări, instanţa europeană a conchis în sensul căprocedura urmată în speţă s-a apropiat, în măsura posibilului, de cea folosită1CEDH, decizia din 4 iulie 2000, Kok c/Pays-Bas, Recueil 2000-VI, p. 656.2 Idem, p. 656-657.3 Idem, p. 657-658.

568 Bîrsan

Dreptul la un proces echitabil 485-489 Art. 6pentru ascultarea unui martor în şedinţă publică, astfel că, în speţă, drepturile

apărării au fost respectate.1

309. Dreptul de a obţine convocarea şi interogarea martorilor în apărare. 4 8 5 în jurisprudenţa sa, instanţa europeană a decis că dreptul unei persoane acuzate de săvârşirea unei fapte penale de a interoga martorii care-1 acuză şi de a obţine convocarea şi interogarea martorilor în apărarea sa (..décharge „, „on his behalf) în aceleaşi condiţii în care au fost audiaţi martorii acuzării nu poate, pe de o parte, merge dincolo de orice limite materiale într-o situaţie dată, iar, pe de altă parte, prin invocarea acestui drept nu se poate ajunge la blocarea desfăşurării

procedurii, mai ales atunci când în dosarul cauzei există alte elemente concludente

pentru soluţionarea ei.

Astfel, într-o cauză penală judecată în Italia, reclamantul a invocat faptul că 486

nu a beneficiat de un proces echitabil, deoarece pe parcursul procedurii nu a

avut posibilitatea să interogheze sau să se facă să fie interogat un martor.

Curtea a observat că, în speţă, autorităţile italiene au depus „eforturi 487considerabile pentru a obţine mărturia lui J., ordonând în mai multe rânduriaudierea acestui martor, inclusiv prin comisie rogatorie”.2 Or, în pofida acestoreforturi, nu a fost posibilă audierea lui, deoarece, potrivit informaţiilor primite din

Germania, „a devenit de negăsit”.

Instanţa europeană a arătat că autorităţile italiene nu erau competente să 488

facă cercetări pentru a găsi o persoană rezidentă pe teritoriul unui alt stat.

Ordonând convocarea martorului şi emiţând o comisie rogatorie internaţională,instanţele italiene au utilizat mijloacele juridice oferite de normele interne pentrua asigura prezenţa martorului în discuţie. în acelaşi timp, ele nu puteau decât săacorde toată încrederea informaţiilor primite de la autorităţile germane.în aceste condiţii, ea a considerat că autorităţile italiene au depus toate 489diligentele pentru asigurarea îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 6 parag. 3 lit. d),

astfel că ele nu au a fi ţinute responsabile în faţa organelor Convenţiei; sigur că

ar fi fost preferabilă ascultarea acelui martor, dar împrejurarea că el a devenit de

negăsit nu avea a conduce la paralizarea procedurii, având în vedere că declaraţia

acelui martor, dată în faţa poliţiei germane, nu a fost singurul element de probăpe baza căruia judecătorii de fond l-au condamnat pe reclamant. Aşa fiind,imposibilitatea interogării lui în şedinţă publică nu a fost de natură să aducă‚Idem, p. 658.2 CEDH, decizia din 21 martie 2002, Calabro c/Italie et Allemagne, Recueil 2002-V, p. 261.

Bîrsan 569Art. 6 490-493 Titlul I - Drepturi şi libertăţi

atingere drepturilor apărării, neconstituind o încălcare a dispoziţiilor art. 6 parag. 1

şi parag. 3 din Convenţie.1

6. Dreptul la asistenţa gratuită a unui interpret [art. 6 parag. 3 lit. e)]

490 310. Domeniu de aplicare. Nu se poate vorbi despre garantarea dreptului la

apărare fără existenţa unei premise elementare: acuzatul să fie în măsură să

înţeleagă şi să comunice în limba în care se desfăşoară procedura de judecată.

Este raţiunea pentru care art. 6 parag. 3 lit. e) prevede că acuzatul care nu înţelegesau nu vorbeşte această limbă are dreptul la asistarea gratuită de către un interpretcare să-i traducă toate actele procedurii angajate împotriva lui, pentru aputea beneficia de un proces echitabil.2491 Această asistenţă poate privi şi o situaţie de incapacitate fizică, bunăoarăacuzatul este surdo-mut, de natură să conducă la imposibilitatea sa de a înţelegesau de a vorbi „limba în care se desfăşoară judecata”.3492 Instanţa europeană a statuat că dispoziţia cuprinsă în acest text nu priveştedecât pe un „acuzat”, în sensul Convenţiei, după cum termenul de „acuzaţie”trebuie luat în acelaşi înţeles specific.4 în orice caz, dreptul unui acuzat la asistenţagratuită a unui interpret nu se referă numai la declaraţiile orale în şedinţa dejudecată, ci şi la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, la cele privitoare la instrucţia(ancheta) preparatorie5, precum şi la hotărârea pronunţată în cauză.6493 Totuşi, Curtea a decis că textul nu are a fi interpretat în sensul că ar impunetraducerea scrisă a tuturor documentelor sau pieselor oficiale aflate la dosar.Asistenţa acordată în materie de interpretare trebuie să permită acuzatului să ştieceea ce i se reproşează şi să-şi formuleze apărări, în special prin a prezenta instanţeiversiunea sa despre faptele ce-i sunt reproşate. Acest drept trebuie să fie concretşi efectiv. De aceea, obligaţia autorităţilor competente nu se limitează la a-i desemnaun interpret: ele trebuie să asigure un control ulterior al valorii interpretării asigurate.7‚Idem, p. 261-262.2 CEDH, 28 noiembrie 1978, Luedicke, Belkacem et Koç dAllemagne, Série A nr. 29,§ 48; 19 decembrie 1989,precit., § 74.3 A se vedea A. Grotrian, L’artide 6 de la Convention européenne des droits de l’homme. Droit à un procès équitable, Ed. du Conseil de l’Europe, 1994, p. 63.4 CEDH, 21 februarie №4, precit., § 47.5 CEDH, 19 decembrie 1989, precit., § 74.6 Idem, §85.570 BîrsanNici o pedeapsă fără lege 494 Art. 7Termenii „în mod gratuit” (,^gratuitemenf, ,Jhee”) din art. 6 parag. 3 lit. e) au un 494înţeles clar şi precis; ei nu vizează vreo condiţie, o exonerare temporară sau osuspendare a obligaţiei de plată a cheltuielilor de interpretare, ci o exonerare purăşi simplă de această obligaţie.1 De aceea, ar fi nu numai împotriva sensului comunal termenilor „în mod gratuit”, ci împotriva scopului şi obiectului art. 6, în particularal parag. 3 lit. e), dacă dispoziţia acestui din urmă text s-ar reduce la a considera căgaranţia pe care o instituie ar privi numai o exonerare provizorie de plata cheltuielilorde traducere, ce nu ar împiedica jurisdicţiile interne să facă pe acuzat să le suporte,ceea ce ar însemna o atingere a însuşi dreptului la un proces echitabil.2Art. 7Nici o 1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o

pedeapsă omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu

fără lege constituie o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau

internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă

mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul

săvârşirii infracţiunii.

2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi

pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o

omisiune care, în momentul săvârşirii sale, era considerată

infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute

de naţiunile civilizate.

Pas de peine 1- Nul ne peut être condamné pour une action ou une omissans

loi si°n qui, au moment où elle a été commise, ne constituait pas

une infraction d’après le droit national ou international. De

même il n’est infligé aucune peine plus forte que celle qui était

applicable au moment où l’infraction a été commise.

2. Le présent article ne portera pas atteinte au jugement et à la

punition d’une personne coupable d’une action ou d’une

omission qui, au moment où elle a été commise, était criminelle

d’après les principes généraux de droit reconnus par les nations

civilisées.

1 CEDH, 28 octombrie 1978, precit., § 40.2 Idem, § 42.Bîrsan 571