8/3/2019 barbu_ionel

http://slidepdf.com/reader/full/barbuionel 1/3

  Ce şanse mai are dialogul social în România ?

1. Din punct de vedere instituţ ional dialogul social din România există, dar dinpăcate, acesta nu este unul real ci mai degrabă unul formal, de cele mai multe oriinstituţ iile publice mimând existenţ a dialogului social.

Realitatea românească în privinţ a dialogului social este una totalinacceptabilă, întrucât cele mai multe decizii guvernamentale, cu efecte la nivelulunor categorii sociale sau la nivelul întregii populaţ ii, au fost luate f ăr ă a se fi ţ inutcont de solicitările formulate de reprezentanţ ii organizaţ iilor sindicale, iar cele maimulte dintre acestea n-au avut în spate nici măcar o dezbatere publică, fiind de celemai multe ori traduse prin ordonanţ e simple sau de urgenţă devenite publice doar după publicarea lor în Monitorul Oficial al României.

Reducerile salariale din sectorul bugetar, creşterea unor taxe şi impozite, dar şi reducerea pensiilor, reducere stopată ulterior printr-o decizie a Cur ţ iiConstituţ ionale, sunt numai câteva exemple de măsuri guvernamentale care au fostplăsmuite şi decise între zidurile Palatului Victoria, în ciuda numeroaselor demersurişi solicitări formulate, în mod constant de reprezentanţ ii organizaţ iilor sindicale.

De asemenea, proiectul Legii-cadru privind salarizarea unitar ă a personaluluiplătit din fonduri publice, dezbătut cu partenerii sociali, câteva luni bune, a fostadoptat prin asumarea r ăspunderii guvernamentale într-o altă formă decât ceanegociată. Ulterior, legea a fost modificată în repetate rânduri de reprezentanţ iiexecutivului, modificări ce au condus la noi reduceri salariale, reduceri pentru caresocietatea civilă nu şi-a dat acordul.

Pentru salariaţ ii din învăţământ, personal didactic şi didactic auxiliar lucrurileau luat o turnur ă şi mai proastă în urma adoptării Legii nr.63/2011.

2. Realizarea dialogului social în România a suferit modificări majore în anul2011, o dată cu adoptarea Legii dialogului social nr. 62/2011. Astfel, acest nou actnormativ introduce transformări substanţ iale în ceea ce priveşte condiţ iile de derularea dialogului social, cadrul legal de constituire şi funcţ ionare a organizaţ iilor sindicale,precum şi condiţ iile de stabilire a reprezentativităţ ii organizaţ iilor sindicale.

Mai exact, este vorba în primul rând de poziţ ionarea prin Legea nr. 62/2011 adialogului social în România, prin cele două forme de manifestare bi- şi tripartit, înafara contextului european stabilit prin tratatele Uniunii Europene şi Convenţ iileOrganizaţ iei Mondiale a Muncii, în sensul asigur ării dreptului garantat la negociericolective.

Practic, Guvernul nu va mai avea un partener puternic de negocieri pentrustabilirea salariului minim pe economie, ci va stabili singur valoarea acestuia, urmând

ca la nivel de sector să fie purtate negocieri suplimentare.Noua legislaţ ie limitează comunicarea dintre angajator şi organizaţ ia sindicală.Conform Legii nr. 54/2003 angajatorul avea, printre altele, şi obligaţ ia de a comunicasindicatelor informaţ ii “privind constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţ irii condiţ iilor la locul de muncă, protecţ iei muncii şi utilităţ ilor sociale,asigur ărilor  şi protecţ iei sociale” precum şi informaţ ii ce vizau probleme de interescultural şi sportiv (art.3), aceste obligaţ ii ale angajatorului fiind eliminate din noualege.

Angajatorul nu mai este obligat să invite reprezentanţ ii sindicali în consiliul deadministraţ ie : Legea 54/2003 prevedea la art. 30 (1) “ Angajatorii au obligaţ ia de ainvita delegaţ ii aleşi ai organizaţ iilor sindicale reprezentative să participe în consiliile

de administraţ ie la discutarea problemelor de interes profesional, economic, social,cultural sau sportiv “. Noua lege a înlocuit obligaţ ia cu sintagma « poate »  şi aeliminat menţ ionarea problemelor culturale sau sportive.

8/3/2019 barbu_ionel

http://slidepdf.com/reader/full/barbuionel 2/3

 

2

3. Prin noul act normativ s-a statuat eliminarea Contractului Colectiv deMuncă Unic la Nivel Naţ ional şi a apărut cel la nivel de sector de activitate,tergiversându-se totodată adoptarea unei reglementări privind stabilirea sectoarelor de activitate, ceea ce semnifică imposibilitatea dobândirii reprezentativităţ ii de cătrepartenerii sociali şi, implicit, imposibilitatea negocierilor colective la toate nivelurile.

Consecinţ ele imediate ale acestor modificări constau în reducerea dramatică aposibilităţ ilor de reprezentare a salariaţ ilor prin intermediul organizaţ iilor sindicale, întrucât la nivelul unei unităţ i/instituţ ii nemaiputând exista decât o singur ă organizaţ iesindicală reprezentativă, precum şi imposibilitatea demar ării de negocieri colective şi, în ansamblu, anularea oricărui gen de dialog social.

Pe durata valabilităţ ii unui contract colectiv de muncă salariaţ ii nu pot declanşaconflicte colective de muncă (art.64). Vechea lege (Legea nr. 168/1999) prevedea laart. 12, lit b), următoarele : « Conflictele de interese pot fi declanşate în următoarelesituaţ ii : d) unitatea nu-şi îndeplineşte obligaţ iile prevăzute de lege de a începenegocierile anuale obligatorii privind salariile, durata timpului de lucru, programul delucru şi condiţ iile de muncă ». Deşi vechea lege prevedea că angajaţ ii nu pot

declanşa conflicte de muncă pe durata valabilităţ ii unui contract colectiv de muncă (art.13), exista totuşi excepţ ia reglementată la art. 12, lit.d), care a dispărut din noualege.

Prevederile art. 182 din Legea nr. 62/2011 instituie obligativitatea grevei deavertisment: “ Greva poate fi declarată numai dacă, în prealabil, au fost epuizateposibilităţ ile de soluţ ionare a conflictului colectiv de muncă prin procedurile obligatoriiprevăzute de prezenta lege, numai după desf ăşurarea grevei de avertisment….” .Vechea lege prevedea, într-adevăr, ca greva de avertisment să o preceadă pe ceapropriu-zisă cu cinci zile, însă nu reieşea din prevederile acesteia că o grevă poate fideclanşată numai dacă în prealabil s-a realizat o grevă de avertisment.

4. Pierderea drepturilor din contractul individual de muncă pe perioada grevei.Dacă în vechea lege, la art. 54, se prevedea : “ Pe durata grevei salariaţ ii î şi menţ intoate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă, cu excepţ ia drepturilor salariale “. În noua lege se prevede la art. 195 că « Pe toată durata participării lagrevă contractul individual de muncă sau raportul de serviciu, după caz, alangajatului se suspendă de drept. Pe perioda suspendării se menţ in doar drepturilede asigur ări de sănătate ».

Noua lege prevede, la art. 202, că nu pot declara grevă, printre alţ ii,“personalul angajat de for ţ ele armate str ăine staţ ionate pe teritoriul României”. Dacă vorbim de personal civil angajat de for ţ e armate str ăine, Legea dialogului social nr.62/2011 încalcă flagrant Convenţ ia 87 a Organizaţ iei Internaţ ionale a Muncii,

ratificată şi de România, care într-adevăr prevede la art. 8 că statele semnatare potavea dispoziţ ii de a limita dreptul la grevă al personalului din for ţ ele armate şi dinpoliţ ie, dar nu menţ ionează nimic de civilii angajaţ i de for ţ e armate str ăine. De altfel,Curtea Constituţ ională a ignorat în decizia ei de constituţ ionalitate încălcarea, în art.202, a dreptului la grevă al personalului civil angajat de for ţ e armate str ăine, prinnesocotirea prevederilor art. 43 (1) din Constituţ ie, care stipulează : “ Salariaţ ii audreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale “.

5. Legea dialogului social nr. 62/2011 a avut un traseu de-a dreptul fulminant.Mai întâi apariţ ia acestei legi a fost anunţ ată oficial pentru prima dată pe 7 aprilie2011, a fost discutată în regim de urgenţă, în condiţ iile în care liderii sindicali nu auparticipat la discuţ ii în semn de protest, apoi a fost trecută prin Parlament prin

asumarea r ăspunderii guvernamentale, depăşind inclusiv, în mod straniu, filtrul deconstituţ ionalitate, după care a fost promulgată f ăr ă întârziere de Preşedinte şipublicată rapid în Monitorul Oficial al României la data de 10 mai 2011.

8/3/2019 barbu_ionel

http://slidepdf.com/reader/full/barbuionel 3/3

 

3

Până acum, sindicatele se puteau constitui, conform prevederilor art. 41 (1)din Legea 54/2003, după criteriul ramurei de activitate, al profesiunii sau după criteriul teritorial. În noua lege apare conceptul de « sectoare de activitate », după codul CAEN, sectoare care, în noua lege, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului,după consultarea partenerilor sociali. Este mai mult decât evident faptul că 

activitatea sindicală este îngr ădită prin renunţ area la criteriul profesional sau celteritorial.Salariaţ ii care lucrează într-un sector de activitate unde firmele au, de obicei,

puţ ini angajaţ i sau în unităţ i/instituţ ii de învăţământ cu un număr redus de salariaţ inu mai au posibilitatea să se organizeze în sindicate profesionale cu lucr ători sausalariaţ i de la alte firme sau alte unităţ i/instituţ ii de învăţământ. În Legea nr. 54/2003se prevedea la art. 2 (2) : « Pentru constituirea unei organizaţ ii sindicale este necesar un număr de cel puţ in 15 persoane din aceeaşi ramur ă sau profesiune, chiar dacă î şidesf ăşoar ă activitatea la angajatori diferiţ i ». Prevederea referitoare la posibilitateaunor angajaţ i de la angajatori diferiţ i de a forma un sindicat profesional a dispărutcomplet din noua lege.

Conform noii legislaţ ii, sindicatelor le va fi mult mai greu să-şi găsească unsediu pentru a putea funcţ iona normal. Noua lege precizează că sindicatele « pot »avea un sediu în intreprindere în timp ce vechea lege (Legea 54/2003) la art. 22 (3)preciza : “ Unităţ ile în care sunt constituite organizaţ ii sindicale care au dobânditreprezentativitatea, în condiţ iile legii, sunt obligate să pună, cu titlu gratuit, ladispoziţ ia organizaţ iilor sindicale, spaţ iile corespunzătoare funcţ ionării acestora şi să asigure dotările necesare desf ăşur ării activităţ ii prevăzute de lege “.

6. Modificarea, prin Legea nr. 62/2011, a condiţ iilor de realizare a dialoguluisocial şi a condiţ iilor privind dobândirea statutului de organizaţ ie sindicală reprezentativă va genera consecinţ e dintre cele mai grave, şi anume :

• reducerea numărului de organizaţ ii sindicale reprezentative ;• reducerea gradului de sindicalizare ;• reducerea/dispariţ ia dialogului social la nivel de unitate ;

Legea dialogului social nr. 62/2011 introduce criterii de reprezentativitatepremergătoare constituirii unui sindicat. Confederaţ iile sindicale trebuie să aibă structuri teritoriale în jumătate plus unu din judeţ ele României şi să cuprindă 5% dinefectivele angajaţ ilor din economia naţ ională. La nivel de unitate, condiţ iile au devenitfoarte restrictive. Până acum, Legea 54/2003 prevedea un număr minim de 15angajaţ i pentru formarea unui sindicat, nici măcar de la acelaşi angajator în modnecesar. Legea 130/1996 prevedea într-adevăr criterii similare de reprezentativitatepentru sindicate, dar numai pentru negiocierea contractelor colective de muncă, nu şi

pentru fiinţ area lor. La nivel de unitate era nevoie ca o treime din angajaţ i să fiemembri de sindicat pentru a putea negocia un contract colectiv de muncă, acumconform prevederilor noii legi e nevoie de jumătate plus unu din numărul de salariaţ i.

  În concluzie, din punctul nostru de vedere, modificarea actualelor condiţ ii derealizare a dialogului social, reprezintă o necesitate în măsura în care se doreşte cafirava democraţ ie româneasca să nu fie lipsită de unul dintre elementele esenţ ialefuncţ ionării sale, iar pacea social să fie un deziderat şi nu un scop în sine.

23 noiembrie 2011

Prof. Ionel BarbuPreşedinte al

Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Olt