Babilon

3
Babilon Babilonul (din semiticul Bab ilani - Poarta Zeilor ) este unul dintre cele mai importante oraşe ale lumii antice. Istorie  Pe zidul porţii lui Iştar  se află leul - simbolul regalităţii babilionene Babilonul a luat fiinţă în a II-a jumătate a mileniului III î .r. pe malu l !ufratului " în #esopotamia  centrală. Profit$nd de o poziţie geografică fa%orabilă" la intersecţia unor importante drumuri comerciale" %a cunoaşte sub prima dinastie amorită (&' î.r.-&* * î.r.) o ascensiune politică. Babilonul a dominat #esopotamia  întreagă în cursul domniei regelui ammurabi  (&+, î.r.-&+* î.r. sau &+ î.r.-&/'* î.r.) şi după prăbuşirea statului asirian" în epoca lui 0abucodono sor al II-lea (/ î.r.-*/, î.r.). 1n epoca domniei lui ammurabi " rege al Babilonului" s-a elaborat o culegere de legi" păstrată într-o lungă inscripţie redactată cu litere cuneiforme şi cunoscută ca şi 2odul lui ammurabi. 3crierea este alcătuită din părţi4 un  prolog" o grupare d e ,' de articole şi un epilog. 2odul lui ammurabi a fost descoperit de ar5eologul 6. de #organ" în apropierea localităţii 3usa" în &,. Perioada asiriană 7ăzboiul dintre 8siria şi Babilon a condus la ri%alitatea dominării #esopotamiei . 1n cele din urmă" în anul +, î.r." Babilonul este cucerit de asirieni şi distrus în /' î.r. 9upă prăbuşirea Imperiulu asrian" Babilonul este reconstruit. Noul imperiu babilonian  7econstituirea Babilonului

description

Babilon

Transcript of Babilon

7/21/2019 Babilon

http://slidepdf.com/reader/full/babilon-56dd86c899669 1/3

Babilon

Babilonul (din semiticul Bab ilani - Poarta Zeilor ) este unul dintre cele mai importante oraşe alelumii antice.

Istorie

 Pe zidul porţii lui Iştar  se află leul - simbolul regalităţii babilionene

Babilonul a luat fiinţă în a II-a jumătate a mileniului III î.r. pe malul !ufratului" în#esopotamia centrală. Profit$nd de o poziţie geografică fa%orabilă" la intersecţia unorimportante drumuri comerciale" %a cunoaşte sub prima dinastie amorită (&' î.r.-&** î.r.) oascensiune politică. Babilonul a dominat #esopotamia întreagă în cursul domniei regeluiammurabi (&+, î.r.-&+* î.r. sau &+ î.r.-&/'* î.r.) şi după prăbuşirea statului asirian" în epoca lui 0abucodonosor al II-lea (/ î.r.-*/, î.r.). 1n epoca domniei lui ammurabi" regeal Babilonului" s-a elaborat o culegere de legi" păstrată într-o lungă inscripţie redactată cu literecuneiforme şi cunoscută ca şi 2odul lui ammurabi. 3crierea este alcătuită din părţi4 un

 prolog" o grupare de ,' de articole şi un epilog. 2odul lui ammurabi a fost descoperit dear5eologul 6. de #organ" în apropierea localităţii 3usa" în &,.

Perioada asiriană

7ăzboiul dintre 8siria şi Babilon a condus la ri%alitatea dominării #esopotamiei. 1n cele dinurmă" în anul +, î.r." Babilonul este cucerit de asirieni şi distrus în /' î.r. 9upă prăbuşireaImperiulu asrian" Babilonul este reconstruit.

Noul imperiu babilonian

 

7econstituirea Babilonului

7/21/2019 Babilon

http://slidepdf.com/reader/full/babilon-56dd86c899669 2/3

:n nou rege c5aldeu a fost încoronat ca rege al Babilonului-acesta se numea 0abucodonosor  care a renăscut Babilonul. 8 reconstruit 7egatul Babilon" de%enind un mare imperiu princuceririle teritoriale4 8siria" 3iria" ;enicia şi Iudeea.

 

<rădinile suspendate

1n anul *'+ î.r" 0abucodonosor al II-lea a reprimat re%olta iudeilor  coduşi de =edec5ia" adăr$mat Ierusalimul" iar pe locuitori i-a dus în aşa-numita >robie>? însă dominaţia Babilonului adurat numai o jumătate de secol4 > Au dărâmat zidurile Ierusalimului , au pus foc tuturor caselor

lui şi au nimicit toate lucrurile scumpe. Pe cei care au scăpat de sabie,   Nebucadneţar  i-a dus prinşi la Babilon. i au fost supuşi, lui şi fiilor lui, până la stăpânirea !mpărăţiei Perşilor >" (II2ronici @@@AI" &-,).

Cucerirea Babilonului de către perşi

Potri%it BibliaCBibliei"  proorocul 9aniel i-ar fi prezis în %isul nepotului lui 0abucodonosor  sauîntr-o minune a lui 9umnezeu" decăderea Imperiului Babilonian. 1n cele din urmă" după moartealui 0abucodonosor " a urmat la tron regele Belşaţar . Perşii şi mezii au atacat Babilonul şi l-aucucerit" iar pe regele Belşaţar  l-au ucis" în * î.r.

Elenismul

9upă decăderea Imperiului Persan" 8leDandru cel #are a cucerit Babilonul. 8cesta a de%enitcapitala imperiului său şi locul unde a murit.

Descriere

 

Eurnul Babel

 0abucodonosor  a făcut Babilonul unul dintre cele mai bogate oraşe din lume. Principala intrareîn oraş era poarta zeiţei Iştar " era acoperită cu ceramică smălţuită de culoare albastră. :rmează<rădinile 3uspendate" pline cu arbori şi plante din Persia. :rmează Eurnul lui #arduF " înalt de

& m (probabil Eurnul Babel).

7/21/2019 Babilon

http://slidepdf.com/reader/full/babilon-56dd86c899669 3/3

Babilonul în Biblie

1n capitolul > "acerea>" după potop" oamenii au construit un turn şi o cetate numită Babilon.Eurnul a primit numele de Babel (confuzie). 8ceasta fiindcă 9umnezeu a amestecat limbileoamenilor şi astfel aceştia s-au răsp$ndit în lume. Eot în Biblie scrie şi despre faptul că

 babilonienii i-au cucerit pe e%rei pe %remea profetului 9aniel.

Babilonul de azi

In prezent"se afla capitala IraFului-Bagdad.9in cauza razboiului si dictaturii lui 3adamusein"multe edificii au fost luate de alte tari"iar altele urmeaza sa fie reconstruite.

 

Poarta lui Iştar 

 

7uinele Babilonului