Baban Ionut.statul Natiune
-
Upload
ionut-baban -
Category
Documents
-
view
5 -
download
0
Transcript of Baban Ionut.statul Natiune
Originea si evolutia statului-na ţ iune
Student:Baban Ionut
Gr II
Naţiune şi stat -na ţional. Delimitari conceptuale.
Din punct de vedere socio-politic, termenul de natiune poate fi analizat prin
prisma a doua idei care, in linii generale, desemneaza modalitatile diferite in care
fenomenul national a fost constientizat si abordat. In primul rand, natiunea a fost
conceptualizata ca fiind un grup etno-cultural cu radacini adanci. Mai mult decat atat,
pozitia etno-simbolistilor a accentuat ideea de comunitate etnica la care a adaugat analiza
unui indelungat proces de constituire a unor „mituri ale originii” drept pilon al
constituirii unei constiinte nationale si al unui sentiment de solidaritate manifestat la nivel
intern. In secolul XII, in Anglia, apare ideea de natiune ce defineste strict conştiinţa
naţională, dupa care termenul preia sensul de apartenenţa legală a unei persoane faţă de
ţară; in ceea ce priveste nivelul extern, conceptul se extinde catre aspiraţia spre
independenţă a popoarelor. Naţiunea este legată şi de apartenenţa la o comunitate
culturală imaginată în viziunea lui B. Anderson. Naţiunea este cea care da legitimitate
unei puteri politice, un teritoriu definit, determinat şi punele bazele constituirii statului
ţesând legături juridice între acestea două.
Cea de-a doua perspectiva de analiza este cea modernista potrivit careia natiunea
si mai ales statul-natiune este un construct al lumii moderne si al evolutiilor sale. Dincolo
de simpla apartenenta la o comunitate culturala, ideea de natiune, dar si viitoarele
institutii ce vor decurge din ea sunt aflate in stransa legatura cu aparitia si evolutia
capitalismului. Prin urmare, viziunea modernista face apel la o analiza pragmatica a
conceptului de stat-natiune care pana in acest moment fusese catalogata drept un
construct al imaginarului colectiv.1
Statul-naţional, diferit de statul medieval si de statul monarhic-oligarhic este un
sistem politic în care funcţiile executive, legislative şi judecătoreşti fundamentale sunt
centralizate în mâinile unui guvern naţional şi care permite în principiu participarea
cetăţenilor2.
Cap. 2 Evoluţia statului -na ţiune în Europa
1 Balan, Dinu, Etnie, etnicitate, natiune si nationalism. Cateva precizari terminologice, pp. 96-982 Serge Cordellier coord., Elisabeth Poisson, Naţiuni şi naţionalisme, Editura Corint, Bucureşti, 2002, p. 15
Însă, statele-naţionale nu sunt o creaţie exclusivă a modernităţii, încă din Evul
Mediu se pot identifica elementele favorabile afirmării acestora. Naţiunile reale din Evul
Mediu erau, în general mai mici decât cele de azi. S-a observat corect că un om medieval,
dacă s-ar referi la ,,ţara” sa, s-ar gândi în primul rând la Normandia, Bavaria, ori Pisa mai
curând decât la Franţa, Germania sau Italia. Grupurile primare ale Evului Mediu au fost,
naţionalităţile regionale sau provinciale3.
Practic datorită monargului, sau principelui s-a realizat acea coeziune a naţiunii
care a întărit cadrul politic al acesteia rezultând statul naţiune. Perioada anterioară creării
statului-naţiune mai este denumită de unii teoreticieni precum B. Hobbsbawn ca
protonaţionalism; ,,protonaţionalismul, acolo unde a existat, a uşurat sarcina
naţionalismului, atâta timp cât simbolurile şi sentimentele protonaţionale existente au
putut fi mobilizate în sprijinul unei cauze moderne sau al unui stat modern”4. Dar aceasta
nu înseamnă că elementele protonaţionaliste ( limba, etnicitatea, cultura, religia,
conştiinţa apartenenţei la o entitate politică de durată) duc inevitabil la naşterea unui stat-
naţiune, acestea trebuiesc bine închegate de o suveranitate politică. Un prim moment de
anvergură în constituirea statelor-naţiune a fost odată cu semnarea Păcii Wesfalice care
încheia războiul de 30 de ani dintre Franţa şi Sfântul Imperiu Roman marcând începutul
sistemului statal European bazat pe state-naţionale, pe integritatea teritorială, non-
intervenţie, independenţă şi egalitate. Comunităţile devin conştiente de forţa şi destinul
lor istoric, cer control asupra statului, ca cel mai înalt instrument al puterii şi luptă pentru
autodeterminarea politică. Ideea politică a naţiunii şi această nouă conştiinţă au apărut
mai ales din 1789, anul Revoluţiei Franceze5.
Prin urmare, ideile Iluminismului francey vor antrena dorinţa de auto-determinare
a naţiunilor europene. Un prim moment va fi revoluţia de la 1848, care va da semnalul
deşteptării naţionalismului European prin faptul că principiul libertăţii cetăţeneşti cerute
de revoluţionarii francezi a fost tradus de unele popoare supuse în libertăţi naţionale iar
peste revendicările sociale s-a suprapus ideea de unitate naţionala. Acest lucru a favorizat
şi unificarea micilor ducate , regate germane şi italiene în 1871. Mai târziu odată cu anii
3 Pop, Ioan, Aurel, Geneza medievală a naţiunilor moderne , Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998, p. 1974 Hobbsbown, J. Eric, Naţiuni si naţionalism din 1780 până în preyent. Program, mit, realitate, Edituraa Antet, Oradea, 1997, p. 785 Hobbsbawn, op. cit., p. 101
1912-1913, iybucnirea războaielor Balcanice a avut ca şi punct de pornire ideea de auto-
determinare a naţiunilor aflate de mult timp sub ocupaţie otomană. După Primul Război
Mondial, naţionalismul capată o ipostază agresivă în unele state-naţionale afectate de
redimensionarea geografică nefastă a hărţii Europei dar şi de pierderile de război care au
dus la instabilitate economică. Această ipostază a fost îmbrăţişată de ideologiile fasciste
şi naziste care aveau tendinţe expansioniste şi şoviniste.
Forma agresivă a naţionalismului are în vedere revendicarea unui stat puternic,
apelul la un salvator, neîncrederea sau ostilitatea faţă de străini, exaltarea drapelului şi a
gloriei militare fără a uita obligaţia pentru reformism social6. Odată cu sfărşitul celui de-
al Doilea Război Mondial, statele-naţionale europene sunt din ce în ce mai dispuse spre
cooperarea datorită complexităţii noilor probleme cu care se confruntă şi acceptă un
transfer de suveranitate către o structură supra-naţionala. Curentul supranţional vede în
abandonul conceptului îngust al naţionalismelor, mijlocul pentru unirea naţiunilor. Acesta
este fundamental Uniunii Europene, care de 50 de ani trăieşte într-o ambiguitate: super-
Naţiune sau super-Stat?7.
În istoria constituirii naţiunilor europene au existat 3 modele de bază: primul,
cazul Angliei, este individualist, pluralist, libertar şi universalist, al doilea este născut
dintr-un resentiment colectiv faţă de ,,Vest” este colectivist, organic şi etnic (Germania,
Rusia) iar al treilea este un hibrid, Franţa care are atât elemente colectiviste dar şi civice,
universaliste8.
Cap. 3 Dincolo de statul-naţiune. Statul-naţiune în epoca
globalizării
În timp ce în Anglia, în Franţa, conceptul de stat-naţiune a fost modelat de istorie
şi geografie, în Europa Centrală, o dubla moştenire, cea a impriilor multiseculare,
otoman, austro-ungar, ţarist şi cea a dictaturii comuniste a împiedicat formarea statelor-
naţiuni omogene9 . Aici naţiunea a legitimat recurgerea la violenţă pentru a-şi afirma
identitatea existenţială.
6 Girardet Raoul, Naţionalism şi naţiune, Editura Institutul European, Iaşi, 2003, p. 267 Sabourin Paul, Naţionalismele europene, Editura Institutul European, Iaşi, 1999, p. 148 Serge Cordellier, Elisabeth Poisson, op. cit. , p. 169 Girardet, Raoul, op. cit. , p. 74
Aspiraşiile etnice şi micro-naţionalismele care iau cel mai adesea forma unor
revendicări regionale de autonomie reprezintă cauze ale degradării modelelor
multiculturale, regionaliste, federaliste sau integraţioniste şi sunt toate supuse unor critici
în măsura în care niciuna nu pare să poată rezolva criza în care se adâncesc puţin câte
puţin statele-naţiuni. Aceste mişcări se datorează absenţei sentimentului de apartenenţă
comună, refuzul formelor constituţionale de coexistenţă şi de solidaritate colectivă, voinţa
de a crea un stat unitar doar pe baza identităţii lingvistice şi a culturilor10. Se remarcă tot
mai mult un sentiment de îndepărtare de un sistem statal a cărui putere integratoare pare
să scadă, al cărui rol protector şi unificator se şterge progresiv şi apare un fenomen de
fragmentare identitară.
Paradigma lui Alvin Toffler referitoare la Al Treilea Val, vizează experienţa post-
statalităţii în cadrul fenomenului de globalizare. Primul val corespunde cu construirea
identităţii statului naţiune şi afirmarea conştiinţei naţionale, cel de-al doilea are în vedere
evidenţierea statului-naţiune ca unitate politică cheie atât în mediul intern cât şi în cel
internaţional iar cel de-al treilea val vizează un ansamblu de forţe ce acţionează în
direcţia transferării puterii politice în jos, dinspre statul-naţional spre regiuni şi grupuri
subnaţionale11 .
El remarcă că Al Treilea Val aduce cu sine noi probleme, o nouă structură a
comunicaţiilor şi noi actori pe scena lumii, toate acestea ducând la o restrângere drastică
a puterii fiecărui stat-naţional luat în parte12. Totodată, graniţele naţionale, care nu mai
pot opri curenţii economici, sunt şi mai neputincioase în faţa forţelor din mediul ambiant.
Problema poluării, distrugerea pădurilor sau modificările climatice reprezintă acum
probleme care necesită cooperarea internaţională pentru a le putea depăşi.
Corporaţiile transnaţionale au dobândit deja asemenea proporţii, încât au preluat
şi unele din atributele statului-naţional, având, între altele, propriile lor corpuri de
cvasidiplomaţi şi propriile lor agenţii de spionaj13. Numărul corporaţiilor transnaţionale şi
al organizaţiilor internaţionale şi non-guvernamentale s-a mărit în ultimele decade ale
secolului XX, şi are loc o deplasare a centrului de greutate dinspre stat spre corpoaţiile
10 Idem, p. 5111 Toffler, Alvin, Al treilea val, Ed. Politică, Bucureşti, p. 42212 Idem, p. 42013 Idem, p. 435
transnaţionale pe măsura ce tot mai multe decizii sunt transferate spre entităţi
organizaţionale supranaţionale sau sunt impuse de acestea.
Statul nu ar mai putea controla fluxurile de capital, bunuri şi servicii care,
folosindu-se de noile tehnologii de stocare şi transportare a informaţiilor ignoră limitele
geografice tradiţionale. Globalizarea ar echivala cu moartea suveranităţii şi a puterii
statului, cu o schimbare dramatică a geografiei cu o negare a tuturor obişnuinţelor
mentale despre stat şi relevanţa sa14. Teritoriul îşi pierde din relevanţă pe măsură ce
activităţile economice sunt crescând transnaţionale. Rolul statului nu este negat sau
exaltat – el suferă o transformare. Statele nu sunt actori unici în plan internaţional şi nici
nu au întreaga putere. Statul nu dispare ; se desface în instituţiile sale componente,
aceasta deoarece toate modelele de guvernare emergente vor trebui legate în reţea, nu
ierarhiyate şi vor trebui să aibă obiective minimale şi nu foarte ambiţioase15.
Este evident faptul că e greu de crezut asemeni hiperglobaliştilor că ne vom putea
crea o conştiinţă cosmopolită, caracterizată prin afinitate cu o cultură transnaţională în
creştere şi mai degrabă e posibil ca amestecul culturilor să ne ducă spre o emancipare de
cultură naţională dar în diverse forme. Deşi, avem o cultură capitalistă globală putem
spune că aceasta mimează elementele de sine stătătoare ale unei culturi valide care
cuprinde comunitatea care validează valorile, amprenta istorică, nucleul dur care
grupează valorile fundamentale16 .Cultura globală este un adevărat melanj de componente
disparate aduse de oriunde şi de niciunde, purtate de carele moderne ale sistemelor de
telecomunicaţii globale17. Iar construirea unei identităţi pe alte baze decât memoria şi
istoria comună e un proiect fără succes şi se recomandă ca în contextul globalizării
comunităţile să îşi reconsidere identitatea, în sensul investirii ei cu recunoaştere şi
admiraţie.În viziunea lui Pierre Mannent statul este din ce în ce mai puţin suveran, iar
guvernarea din ce în ce mai puţin reprezentativă18. Am intrat într-o eră de nefericită
reprezentare de un tip nou. Cetăţenii se plâng cu toţii de reprezentanţii lor, în general de
14 Ciocea, Mălina Securitatea culturală. Dilema identităţii în lumea globală, Editura Tritonic, Bucureşti, 2009, p. 1315 Idem, p. 2516 Idem, p. 4817 Anthony D. Smith, ,,Towards a Global Culture?” , in David Held, Anthonz McGrew (eds.), op. cit., p. 279 apud Ciocea, Mălina, Securitatea culturală. Dilema identităţii în lumea globală , Editura Tritonic, Bucureşti, 2009, p. 4918 Manent, Pierre, Raţiunea naţiunilor , Editura Nemira, Bucureşti, 2007, p.54
clasa politică. Cu cât această clasă se străduie să-şi manifeste proximitatea, întelegerea,
compasiunea faţă de cetăţeni, cu atât o sancţionează aceştia mai sever. Guvernanţa
democratică seamănă cu o guvernare reprezentativă care nu reprezintă şi care nu mai
guverneză19. Îmbrăţisând ,,valorile democratice, am dat uitării sensul democraţiei, sensul
ei politic, şi anume guvernarea de sine. S-a întors vremea despostismului luminat – un
nume adecvat pentru mulţimea de agenţii, administaţii, curţi de justiţie şi comisii, care, în
dezordine, dar în mod unanim ne fixează din ce în ce mai minuţios modul de viaţă. În
numele unei democraţii procedurale bazată tot mai mult pe respectarea legilor statului şi a
drepturilor şi libertăşilor civile s-a realizat neînţelegerea tot mai accentuată a ceea ce este
acţiunea umană sau ,, viaţa practică “20.
Cap 4 Concluzii
În ceea ce priveşte teoriile despre o nouă ordine mondială, ideile lui Fukuyama şi
ale lui Huntington au atras atenţia politologilor contemporani. Fukuyama proclamă
,,sfârşitul istoriei” : liberalismul economic şi politic se va impune ca ideologia
atotputernică a acestei noi epoci. După Huntington, conflictele viitoare se vor alimenta
din cultură. Paradigma civilizaţională propusă de Huntington recunoaşte rolul statelor-
naţiune ca actori esenţiali pe scena internaţională, dar insistă asupra ideei că factorii
culturali şi civilizaţionali le vor influenţa deciziile21.
19 Idem, p. 6320 Idem, p. 6621 Idem, p. 32
Bibliografie
1. Balan, Dinu, Etnie, etnicitate, natiune si nationalism. Cateva precizari
terminologice.
2. Ciocea, Mălina, Securitatea culturală. Dilema identităţii în lumea globală,
Editura Tritonic, Bucureşti, 2009
3. Girardet Raoul, Naţionalism şi naţiune, Editura Institutul European, Iaşi, 2003
4. Hobbsbown, J. Eric, Naţiuni şi naţionalism din 1780 până în prezent. Program,
mit, realitate , Editura Antet, Oradea, 1997
5. Manent, Pierre, Raţiunea naţiunilor, Editura Nemira, Bucureşti, 2007
6. Pop, Ioan Aurel, Geneya medievală a naţiunilor moderne, Editura Fundaţiei
Culturale Române, Bucureşti, 1998
7. Sabourin Paul, Naţionalismele europene, Editura Institutul European, Iaşi, 1999
8. Serge Cordellier coord. , Elisabeth Poisson, Naţiuni şi naţionalisme , Editura
Corint, Bucureşti, 2002
9. Toffler, Alvin, Al treilea val, Ed. Politică, Bucureşti, 1983