Al treilea om din lume care a pilotat cu proteze la ambele picioare a fost

rusul ALEXEI PETROVICI MARESIEV

Pe 4 aprilie 1942, pilotând un avion de tip  Polikarpov I-16, Maresiev trebuia să asigure protecție aeriană pentru un grup de avioane ce axecutau atac la sol. Comite un grav act de indisciplină alăturându-se acestora, și-și consumă întreaga rezervă de muniție (abandon de misiune de luptă în timp de război – pentru care, probabil, NKVD-ul l-ar fi „felicitat” la întoarcerea la bază  ). Intră în scenă și avioanele de vânătoare germane, ai căror piloți se prind imediat că rusul e dezarmat. Patru dintre ei încearcă să-i forțeze aterizarea pe teritoriul ocupat de ei, pentru a-l captura viu. Însă Maresiev „evadează”. În urma prăbușirii este aruncat din carlingă, cu picioarele zdrobite, în mijlocul unei păduri. 

O fi ea poetică clasica pădure rusească de mesteceni, dar nu la început de aprilie, în zăpadă și ger, cu răni grave. Se târăște 18 zile până este găsit și recuperat.Urmează un an greu: operații, depresie, antrenamente, lupta cu birocrația militară. Este reîncadrat ca pilot de vânătoare în iunie 1943. Până la sfârșitul războiului participă la 86 misiuni de luptă și doboară 11 avioane germane.I se conferă titlul de Erou al Uniunii Sovietice.A murit la 85 de ani, pe 19 mai 2001 (infarct).

Actul său de voință a fost imortalizat în romanul luiBoris Polevoi – Povestea unui om adevărat

Al doilea pilot cu proteze la amândouă picioarele a fost

englezul DOUGLAS C. BADER

În decembrie 1931, în timp ce executa niște elemente de acrobație aeriană la foarte joasă înălțime (iar indisciplina!) tânărul Pilot Officer(echivalentsublocotenent) se prăbușește și-și zdrobește ambele picioare (consemnează sec – stil englez! – în logbook: „Crashed slow-rolling near ground. Bad show.” Este pensionat și va reveni în RAF abia în 1939. Participă activ la „Bătălia Angliei”.Este doborât pe 9 august 1941 în timpul unui dogfight inegal (singur împotriva mai multor inamici) și controversat: coliziune, foc inamic sau friendly fire.

Capturat de germani, va face câteva tentative de evadare.După război este nevoit să renunțe la aviație.

Este creditat cu 20 victorii aeriene, 4 comune, 6 probabile, 1 comună probabilă, 11 avioane inamice avariate, 5.774 ore de zbor.A murit la 5 septembrie 1982 (infarct).

Cea mai cunoscută carte despre viața lui îi aparține lui

Paul Brickhill – BADER – învingătorul cerului (Reach for the Sky).doc__v2.0 – https://www.mediafire.com/?dcqmc70iyam4q0w

Dar, PRIMUL pilot cu ambele picioare amputate și care a continuat să zboare cu proteze, a fost

românul GHEORGHE BĂNCIULESCU. 

La 12 septembrie 1926, căpitanul Gh. Bănciulescu, împreună cu mecanicul Ioan Stoica, la bordul unui Potez-XXV, pus la dispoziție de compania franco-română de transport aerian, a decolat de pe aeroportul Le Bourget cu destinația București, pentru obținerea unui record de viteză.După parcurgerea unei distanțe de 1000 km într-un timp prin care, în mod evident, se stabilea un nou record, deasupra orașului Linz, cerul a fost învăluit de ceață și cu toate eforturile de a urca la o altitudine mai mare, avionul s-a izbit de o creastă a muntelui. Mecanicul Ion Stoica a fost strivit de motor și a murit în drum spre spital, iar lui Bănciulescu i-au fost amputate picioarele datorită unei hemoragii care putea să-i fie fatală.

După zile și nopți chinuitoare petrecute în spitalele din Cehoslovacia, România și Germania, după marele efort de a se obișnui cu mai multe rânduri de proteze, cu ajutorul comandantului său, Gheorghe Negrescu, și a prietenului Mihai Pantazi (zburători de renume), dorința de a auzi zgomotul motoarelor de avion și de a pilota cu proteze i s-a îndeplinit.

Pentru prima oară în practica mondială, Gheorghe Bănciulescu cu picioarele amputate a condus un avion. Acest lucru s-a petrecut în iulie 1927, și pentru acest fapt, în octombrie același an, Louis Barthou, președintele Franței, a conferit căpitanului–aviator român „Ordinul Legiunea de Onoare cu grad de cavaler”. 

În primăvara anului 1928, a avut loc primul miting aerian pe Aerodromul Băneasa, unde mii de spectatori, printre care și soția sa, au urmărit acrobațiile lui aeriene. Cu acea ocazie a aflat că soțul său zboară din nou, cu toate că, înainte de miting îi promisese că nu se va mai urca niciodată în carlinga unui avion.

Raidurile aeriene de lungă durată au fost începute în 1933, la șase ani după tragicul accident din Austria. Primul, un raid de 8000 km prin Europa, în fiecare zi parcurgând mai bine de 1000 km. (în ziua a șaptea a zburat pe itinerariul Paris – Strasbourg – Nürnberg – Praga – Viena – Belgrad cu un avion românesc de tip SET-41). Ultimul raid al „comandorului cu baston” a făcut parte din misiunile aviației civile franceze de identificare și stabilire a traseelor aeriene deasupra continentului african.Pentru efectuarea acestor misiuni, la propunerea principelui Valentin Bibescu, a fost ales și Gheorghe Bănciulescu care, împreună cu telegrafistul și mecanicul, doi coechipieri experimentați, a primit cel mai modern avion francez, un Potez-9 AB cu două motoare. La 13 martie 1935, și-au luat zborul în lungul și temerarul raid pe ruta Marsilia – Napoli – Tunis – Bengazi – Tripoli – Wadi – Haifa – Khartoum – El-Fasher – Bangossou – Atbara – Cairo. Au avut de înfruntat o căldură pe cât de sufocantă, pe atât de epuizantă, și nisipul care, ridicat în trombă la mari înălțimi, ar fi putut să le distrugă motoarele. Cu toate că au depășit cu bine capcanele Africii și au aterizat la Cairo, Bănciulescu, extenuat de o gripă tropicală, cu febră și delir, n-a reușit să învingă boala și, chinuit și epuizat, s-a stins din viață la 12 aprilie 1935, la vârsta de numai 37 de ani.

Din păcate, în afara unor texte ale camarazilor de arme (entuziaști dar prea cazoni în stil), nici unul dintre talentații nostri scriitori - chiar și aspiranți la Premiul Nobel pentru Literatură - nu a găsit de cuviință să-și omagieze compatriotul, așa cum au făcut alții cu ai lor.

Degeaba îl avem pe PRIMUS INTER PARES.