Aventur n cer

Aventur n cer Geo Dumitrescu

Omul care pzea luneta prea s fie filozof,prea s tie multe din tainele cerului -i-am dat doi lei s m lase s privesc lunai s ptrund n rile misterului.

N-a fi putut s-mi nchipui vreodatc ce-am vzut exist n realitate!...Am surprins stelele n somnul lor ciudat,dormind burghez, desumflate.

Unii credeau c stelele sunt nite globuri frumoase i coloratenfipte n pari n grdina lui Dumnezeu,aa povesteau toi poeiii de fapt aa credeam i eu.

tii, nu-i adevrat nici c stelele au coluri -le-am vzut eu cu ochii - pe cuvnt!Erau rotunde, buhite i murdarenici una din ele nu se mica.

Luna, obez i coleric, se dezbrca pentru noapte.Prea c se ine acolo un dialog cu calm disperare;mi venea s strig ca de la galerie:- Mai tare, pentru Dumnezeu, mai tare!...

Norii fluturau pelerinele lor cenuii, zdrenuite,cu ridicole elanuri medievale, Curnd, a trebuit s-mi acopr ochii:un nor masiv s-a depus masculin -luna se mai vedea doar o felie. Pe unde se trse soarele cu o mie de ani nainte,rmsese o, prtie alb, vag i prfoas,pe unde Excelenele Cerului se duceau spre cas.

ntr-un alt col, departe de bordelul selenar,Satan i Cel-de-sus mestecau argumente ntr-o teatral divergen,iar Saturn-Logodnicul,i medicamenta organele, cu indecen.

Era o lumetotul era clar i straniun-a fi crezut c exist n realitateceea ce priveam acum cu stupoare.

Omul care pzea luneta prea s fie filozof,prea c nvase multe de la fantastica lui eav de tun,de aceea nu s-a artat surprins deloccnd eu am fugit rznd ca un nebun.