Autobuze Electrice La Cluj Pe Fonduri Elvețiene

2
Data publicarii: Miercuri, 29 Iulie 2015 Alte articole din Finante & Investitii Autobuze electrice şi iluminat stradal modern, implementate la Cluj cu fonduri elveţiene Zece autobuze electrice vor circula în Cluj- Napoca peste cel mult 18 luni, acestea urmând să fie achiziţionate în baza unui proiect derulat cu fonduri elveţiene. Potrivit directorului Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, Liviu Neag, autobuzele vor fi introduse pe rutele din zona centrală, pentru a contribui astfel la scăderea nivelului de poluare, care este mai mare în această parte a oraşului. De asemenea, autobuzele electrice vor face legătura între centrul municipiului, gară şi aeroport. "Autobuzele vor aduce contribuţii substanţiale la aceea ce înseamnă diminuarea noxelor şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu", a declarat primarul Emil Boc, în cadrul unei conferinţe de presă. Proiectul beneficiază de suma de 7,5 milioane de franci elveţieni, din care 6,4 milioane sunt fonduri nerambursabile. Din aceşti bani se vor realiza, totodată, o serie de staţii de încărcare cu electricitate, necesare funcţionării autobuzelor. Proiectul achiziţionării celor zece autobuze face parte dintr-un pachet de trei proiecte care vor fi derulate în Cluj-Napoca cu fonduri elveţiene. Cel de-al doilea vizează introducerea tehnologiei LED în iluminatul public stradal şi vor fi astfel modernizate 22 de străzi şi două instituţii publice. Al treilea proiect de referă la reabilitarea termică a două unităţi şcolare mari din Cluj-Napoca. Valoarea totală a proiectelor este de 11 milioane de franci elveţieni, din care 9,4 milioane de franci sunt bani nerambursabili. Contribuţia municipalităţii clujene este de 15 la sută, respectiv peste 1,6 milioane

description

Autobuze Electrice La Cluj Pe Fonduri Elvețiene

Transcript of Autobuze Electrice La Cluj Pe Fonduri Elvețiene

Page 1: Autobuze Electrice La Cluj Pe Fonduri Elvețiene

Data publicarii: Miercuri, 29 Iulie 2015 Alte articole din Finante & Investitii 

Autobuze electrice şi iluminat stradal modern, implementate la Cluj cu fonduri elveţiene

Zece autobuze electrice vor circula în Cluj-Napoca peste cel mult 18 luni, acestea urmând să fie achiziţionate în baza unui proiect derulat cu fonduri elveţiene. Potrivit directorului Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, Liviu Neag, autobuzele vor fi introduse pe rutele din zona centrală, pentru a contribui astfel la scăderea nivelului de poluare, care este mai mare în această parte a oraşului. De asemenea, autobuzele electrice vor face legătura între centrul municipiului, gară şi aeroport.

"Autobuzele vor aduce contribuţii substanţiale la aceea ce înseamnă diminuarea noxelor şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu", a declarat primarul Emil Boc, în cadrul unei conferinţe de presă. Proiectul beneficiază de suma de 7,5 milioane de franci elveţieni, din care 6,4 milioane sunt fonduri nerambursabile. Din aceşti bani se vor realiza, totodată, o serie de staţii de încărcare cu electricitate, necesare funcţionării autobuzelor.

Proiectul achiziţionării celor zece autobuze face parte dintr-un pachet de trei proiecte care vor fi derulate în Cluj-Napoca cu fonduri elveţiene. Cel de-al doilea vizează introducerea tehnologiei LED în iluminatul public stradal şi vor fi astfel modernizate 22 de străzi şi două instituţii publice. Al treilea proiect de referă la reabilitarea termică a două unităţi şcolare mari din Cluj-Napoca.

Valoarea totală a proiectelor este de 11 milioane de franci elveţieni, din care 9,4 milioane de franci sunt bani nerambursabili. Contribuţia municipalităţii clujene este de 15 la sută, respectiv peste 1,6 milioane franci elveţieni, la care se adaugă 2,2 milioane de lei cheltuieli neeligibile.

La semnarea acordului de proiect a participat şi Jean-Hubert Lebet, ambasadorul Confederaţii Elveţiene la Bucureşti. "Sunt foarte fericit de modul de colaborare pe care l-am avut cu municipalitatea din Cluj. Elveţia nu este membră a UE, avem o relaţie specială cu Uniunea în ceea ce priveşte piaţa liberă şi circulaţia persoanelor şi, ca parte a acestui acord, alocăm fonduri statelor membre UE. Avem acum 170 de milioane de franci elveţieni alocaţi pentru România, aceste fonduri care au fost alocate în trecut au fost foarte bine administrate de autorităţile locale şi centrale şi, contrar multor aşteptări, am reuşit să utilizăm toate fondurile care au fost alocate României în perioada dinaintea accesării la UE şi suntem foarte optimişti că vom cheltui şi fondurile alocate de când România este membru UE", a declarat ambasadorul Confederaţiei Elveţiene.

Acesta a precizat că este vorba de 200 de proiecte în domenii precum sănătatea, securitatea, poliţia de proximitate şi energie. Clujul beneficiază, prin proiectele atrase, de cea mai mare sumă de bani din aceste fonduri elveţiene. AGERPRES