Audit Intern, responsabilitatea social corporativa

22
I. Introducere Faţă de ultimi ani ai secolului trecut, economia în general, şi companiile, în special, înregistrează în prezent caracteristici fundamental diferite. Globalizarea mediului de afaceri, liberalizarea econoamică tot mai accentuată şi proliferarea acordurilor intemaţionale, accentuarea concurenţei, transformările rapide din domeniul tehnologic şi informatic, trecerea de la o economie industrială la o economie bazată pe cunoştiinţe şi informaţii, schimbările de ordin demografic, provocările de ordin ecologic cauzate de poluare şi epuizarea resurselor, modificările intervenite la nivelul sistemelor de valori ale tuturor categoriilor de stakeholdeii şi, de dată foarte recentă, criza financiară mondială ce afectează economia, în ansamblul său, reprezintă elementele specifice ale noii economii globale. Odată cu trecerea la un nou tip de economie, au început să se modifice să se nuanţeze nu doar cerinţele de ordin structural ale organizaţiilor de afaceri, ci şi responsabilităţile acestora fată de societate şi faţă de economie, în ansamblul său. Întreaga gamă de stakeholderi ai unei organizaţii de afaceri a devenit interesată de modul în care activitatea desfăşurată de compania respectivă o poate influenţa pe plan economic sau social. Astfel, pentru a putea face faţă cerinţelor unui mediu de afaceri tot mai competitiv, companiile, în general, şi societăţile multinaţionale, în special, au fost nevoite să accepte o nouă 1

description

responsabilitatea social corporativa

Transcript of Audit Intern, responsabilitatea social corporativa

Page 1: Audit Intern, responsabilitatea social corporativa

I. Introducere

Faţă de ultimi ani ai secolului trecut, economia în general, şi companiile, în special,

înregistrează în prezent caracteristici fundamental diferite. Globalizarea mediului de afaceri,

liberalizarea econoamică tot mai accentuată şi proliferarea acordurilor intemaţionale, accentuarea

concurenţei, transformările rapide din domeniul tehnologic şi informatic, trecerea de la o

economie industrială la o economie bazată pe cunoştiinţe şi informaţii, schimbările de ordin

demografic, provocările de ordin ecologic cauzate de poluare şi epuizarea resurselor,

modificările intervenite la nivelul sistemelor de valori ale tuturor categoriilor de stakeholdeii şi,

de dată foarte recentă, criza financiară mondială ce afectează economia, în ansamblul său,

reprezintă elementele specifice ale noii economii globale.

Odată cu trecerea la un nou tip de economie, au început să se modifice să se nuanţeze nu

doar cerinţele de ordin structural ale organizaţiilor de afaceri, ci şi responsabilităţile acestora fată

de societate şi faţă de economie, în ansamblul său. Întreaga gamă de stakeholderi ai unei

organizaţii de afaceri a devenit interesată de modul în care activitatea desfăşurată de compania

respectivă o poate influenţa pe plan economic sau social. Astfel, pentru a putea face faţă

cerinţelor unui mediu de afaceri tot mai competitiv, companiile, în general, şi societăţile

multinaţionale, în special, au fost nevoite să accepte o nouă categorie de obligaţii, cunoscută sub

denumirea de responsabilitate socială corporativă — o forma modernă şi pragmatică de

manifestare a eticii în afaceri.

Responsabilitatea socială corporativă este percepută ca o nouă formă de cooperare între

guverne, mediul de afaceri şi societatea civilă, iar promovarea obiectivelor sociale de către

companii are implicaţii în plan economic (pentru afaceri, care îşi sporesc puterea în cadrul

comunităţii), politic (pentru guveme, care îşi intensifică controlul asupra companiilor, deşi nu

întotdeauna în mod direct) şi social (pentru diversele grupuri de stakeholderi, care nu au doar de

câştigat din reglementarea privată a companiilor, comparativ cu cea publică a guvernelor).

Sistemul de interdependenţe care se creează între afaceri şi, societate, în ansamblul său,

legitimitatea aspectelor de responsabilitate socială corporativă şi, mai ales, efectele unei astfel de

politici la nivelul companiei responsabile sunt numai câteva dintre aspectele ce îşi caută încă un

răspuns.

1

Page 2: Audit Intern, responsabilitatea social corporativa

Responsabilitatea socială corporativă în contextul globalizării şi al dezvoltării durabile

este o sintagmă de a devenit obiectiv strategic, atât la nivel naţional, cât, mai ales la nivel global,

pornind de la necesităţile concrete manifestate în mediul economic, social, politic, şi chiar

cultural.

II. Definiţia responsabilităţii sociale corporative

Responsabilitatea socială corporativă (engl. Corporate Social Responsibility – CSR) este

o concepţie pe care trebuie să o aibă companiile faţă de toate părţile implicate în desfăşurarea

acţiunilor propuse de activitatea lor economica la dezvoltarea societăţii moderne.

De-a lungul timpului, această contribuţie a fost teoretizată diferit de mai multe curente de

gândire, iar iniţiativele „responsabile social” ale companiilor au fost denumite printr-o varietate

de termeni şi sintagme: responsabilitate corporativă, cetăţenie corporativă, filantropie

corporativă, sustenabilitate corporativă, marketing social corporativ, afaceri şi probleme

comunitare, dezvoltare comunitară, etc.1

Conceptul de responsabilitate socială corporativă a început să fie utilizat după 1970, cu

abordări diferite de la un continent la altul şi chiar de la o ţară la alta.

Conceptul de responsabilitate socială este pus în slujba realizării intereselor acelor afaceri

sensibile la problemele sociale cu care se confruntă societatea. Generic, prin responsabilitate

socială a firmelor comerciale se înţeleg obligaţiile care acestea le au faţă de grupurile constituite

în societate, altele decât cele prescrise de lege şi de sindicate.2

Pentru a fi realizată într-un mod benefic pentru întreaga societate responsabilitatea

socială trebuie să fie voluntară şi nu impusă de lege.3

Cele mai importante instituţii care sau implicat în elaborarea unui cadru care să

definească CSR şi să stabilească indicatorii prin care poate fi evaluat în mod transparent sunt:

Naţiunile Unite, Uniunea Europeană, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

III. Dimensiunile responsabilităţii sociale corporative

1 http://www.responsabilitatesociala.ro/ce-este-csr.html

2 Ionescu Gh. Gh., „Dimensiunile culturale ale managementului”, Editura Economică, Bucureşti, 1996, p. 236

3 Manoela Popescu Nistor, Cultura afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 2003,pag. 2822

Page 3: Audit Intern, responsabilitatea social corporativa

În general, există mai multe perspective pe care societatea le are în legătură cu

responsabilităţile pe care i le atribuie unei organizaţii de afaceri.

Responsabilitatea socială corporativă vizează întreaga gamă de obligaţii de ordin social

pe care organizaţiile de afaceri le au faţă de societate în ansamblul său: responsabilităţi

economice, legale, etice şi de discreţionare.4

a) Responsabilităţi economice („Obţine profit!") sunt cele mai importante obligaţii de

ordin social ale unei organizaţii de afaceri, care stau la baza celorlalte trei categorii.

Orice companie are principala responsabilitate de a produce bunuri şi servicii cerute

de societate şi de a le vinde cu un profit (acceptabil). Profitul reprezintă un mijloc şi

un scop al existenţei şi funcţionării eficiente a unei companii. Responsabilitatea

economică mai vizează şi crearea de locuri de muncă şi generarea creşterii

economice. Componentele economice ale RSC sunt: a acţiona pentru maximizarea

randamentului acţiunilor; a obţine un profit cât mai mare; a menţine o poziţie

competitivă pe piaţă; a păstra un nivel ridicat de eficienţă operativă; a obţine profit în

mod constant, pentru a dobândi o poziţie de succes pe piaţă.

b) Responsabilităţi legale (,,Respecta legea!") sunt direct şi intim corelate cu cele de

ordin economic şi reflectă aşteptările societăţii cu privire la îndeplinirea activităţilor

de bază ale companiei într-un cadru guvernat de lege, reguli şi reglementări clare.

Componentele legale ale RSC sunt: a acţiona conform cerinţelor guvernamentale şi

legale; a respecta diversele reglementări locale şi naţionale; a fi un cetăţean corporativ

ce respectă legea; a îndeplini obligaţiile de ordin legal pentru a avea succesul scontat;

a furniza bunuri şi servicii ce respectă cel puţin cerinţele legale minimale.

c) Responsabilităţile etice („Fii etic!") ale unei companii vizează acele activităţi şi

practici care sunt aşteptate sau interzise de membrii unei societăţi, chiar dacă nu sunt

codificate în cadrul unor legi. În general, o organizaţie de afaceri are obligaţia de a

evita răul, şi de a face ceea ce este bine, corect şi just (exemple: corectitudine faţă de

4 Irina-Eugenia Imandi, Responsabilitatea socială corporativă în companiile multinaţionale, Editura

Economică,Bucureşti, 2010, pag. 29

3

Page 4: Audit Intern, responsabilitatea social corporativa

consumatori şi salariaţi, onestitate în relaţiile firmei cu partenerii săi etc.).

Componentele etice ale RSC sunt: a acţiona în conformitate cu cutumele sociale şi

normele morale; a recunoaşte şi a respecta normele morale noi adoptate de către

societate; a preveni compromiterea normelor etice în cadrul desfăşurării activităţilor

economice; a îndeplini aşteptările de ordin moral sau etic pentru a putea fi considerat

un bun cetăţean corporativ, a recunoaşte că integritatea corporativă şi

comportamentul etic presupun asumarea unor obligaţii superioare respectării legilor şi

regulamentelor.

d) Responsabilităţile discreţionare (filantropice) („Fii un bun cetăţean corporativ”) sunt

acele obligaţii cu privire la care societatea nu are o idee clar conturată; ele sunt lăsate

la latitudinea companiilor, dar se aşteaptă din partea organizaţiilor de afaceri să

contribuie financiar şi uman la dezvoltarea comunităţii şi la îmbunătăţirea calităţii

vieţii. Rolurile pe care companiile trebuie să şi le asume sunt pur voluntare, iar

decizia asumării lor este ghidată doar de dorinţa unei organizaţii de afaceri de a se

implica în aspectele de ordin social care nu sunt dictate de motivaţii economice, nu

sunt impuse prin lege şi nici măcar nu sunt solicitate companiilor din punct de vedere

etic (exemple: programe de instruire a şomerilor, programe filantropice de sprijinire a

comunităţii, acţiuni de prevenire şi corectare a degradării mediului, sprijinirea

reînnoirii şi reconstrucţiei urbane etc.). Componentele discreţionare ale RSC sunt: a

acţiona în conformitate cu aşteptările de ordin filantropic pe care societatea le are

adesea companiilor; a contribui la dezvoltarea artelor; a implica managerii şi

angajaţii companiei activităţi voluntare şi caritabile în cadrul comunităţilor în care îşi

desfăşoară activitatea; a asigura asistenţă instituţiilor de învăţământ publice şi private;

a contribui în mod voluntar la dezvoltarea acelor proiecte care duc la îmbunătăţirea

calităţii vieţii în cadrul anumitor comunităţi.

Deşi toate cele patru tipuri de responsabilităţi au existat simultan ca obligaţii sociale

pentru companii, istoria teoriei organizaţionale arată că, la început, accentul s-a pus mai degrabă

pe aspectele economice şi legale, iar abia ulterior obligaţiile etice şi discreţionare au început să ia

4

Page 5: Audit Intern, responsabilitatea social corporativa

amploare şi să fie considerate responsabilităţi sociale corporative. În prezent, principala arie de

dezbatere şi dezacord este legată tocmai de aceste responsabilităţi etice şi discreţionare.

Ţinând cont de importanţa fiecăreia dintre cele patru dimensiuni în cadrul activităţilor de

afaceri, responsabilităţile sociale corporative s-ar putea reprezenta grafic sub forma unei

piramide. Piramida responsabilităţilor sociale corporative), având la bază responsabilităţile

economice şi la vârf pe cele filantropice; în plus, dimensiunile relative ale ariilor aferente celor

patru tipuri de responsabilităţi ar trebui să indice o atenţie predilectă acordată aspectelor de ordin

economic şi o atenţie mai scăzută celor de ordin filantropic (discreţionar). Cele patru tipuri de

responsabilităţi corporative nu se exclud unele pe celelalte şi nici nu trebuie analizate ca

segmente distincte ale responsabilităţii sociale corporative, deoarece orice acţiune sau practică a

unei companii se poate baza simultan pe raţiuni de ordin economic, legal, etic sau discreţionar,

una dintre cele patru dimensiuni fiind preponderentă într-o anumită situaţie şi într-un context dat.

IV. Principalele abordări strategice ale responsabilităţii sociale

corporative

În ceea ce priveşte conceptele şi definiţiile responsabilităţii avem trei abordări5 ale RSC

din literatura de specialitate, fiecare abordare incluzând-o şi depăşind-o ca arie de acoperire pe

cea anterioară ei:

a) Abordarea responsabilităţii sociale corporative ca obligaţie doar faţă de

acţionari (engl.: shareholder approach). Această perspectivă ar putea fi,

considerată drept abordarea clasică sau „îngustă" a responsabilităţii sociale

corporative, sintetizată de către Milton Friedman în deja celebra sintagmă

„singura responsabi1itate socială a afacerilor este de a contribui la creşterea

profiturilor" acţionarilor, fără a apela la „înşelătorie sau fraudă”. Friedman

asociază ideea de responsabilitate corporativă cu cea a contractului social dintre

manageri, şi acţionari, afirmând că managerii, în calitate de agenţi ai

proprietarilor afacerii, nu sunt responsabili decât faţă de aceştia. Abordarea

clasică porneşte de la premisa că maximizarea profiturilor pentru acţionari

reprezintă preocuparea centrală a oricărei companii şi contribuţia acesteia la

5 Irina-Eugenia Imandi, Responsabilitatea socială corporativă în companiile multinaţionale, pag. 36- 375

Page 6: Audit Intern, responsabilitatea social corporativa

bunăstarea şi prosperitatea de ansamblu a societăţii, în timp ce activităţile şi

iniţiativele responsabile social nu ţin de datoria firmelor, ci constituie principala

sarcină a guvernelor naţionale.

b) Abordarea responsabilităţi sociale corporative ca obligaţie faţă de toţi

stakeholderii. A doua perspectivă asupra responsabilităţilor corporative afirmă,

că organizaţiile de afaceri nu sunt responsabile doar faţă de

acţionarii/proprietarii lor, ci trebuie să ţină cont, (în egală, măsură) şi de

interesele adesea divergente ale stakeholderilor lor - grupuri sociale influenţate

de activitatea companiei sau care pot influenţa, la rândul lor, îndeplinirea

obiectivelor corporative.

c) Abordarea responsabilităţii sociale corporative ca obligaţie faţă de societate în

ansamblu (engl,: societal approach). Ultima abordare prezentată este, de fapt,

perspectiva „extinsă" asupra responsabilităţii sociale corporative, cea care

consideră că organizaţiile de afaceri sunt responsabile faţă de societate în

ansamblul său, deoarece companiile sunt părţi componente ale mediului social.

Ideea fundamentală din spatele celei de-a treia viziuni privind RSC este aceea

că organizaţiile de afaceri funcţionează prin consimţământ public, tocmai

pentru a servi eficient nevoile sociale. Această abordare societală a RSC, o

perspectivă consacrată mai recent de către literatura de specialitate, se prezintă

ca un răspuns strategic, la noile provocări interne şi externe ce se manifestă la

nivelul companiilor. Astfel, ţinând cont de nevoile sociale, aflate într-o continuă

transformare şi ratificare, companiile îşi reconsideră fundamental poziţia lor pe

piaţă şi acţionează în conformitate cu contextul social tot mai complex din care

fac parte.

Prima abordare — responsabilitatea socială corporativă ca obligaţie manifestată doar faţă

de acţionari, cunoscută şi sub denumirea de RSC îngustă corespunde modelului economic al

firmei, cel care pune accentul numai pe obţinerea de profituri şi pe interesele individuale,

considerând că singura raţiune pentru existenţa unei organizaţii de afaceri este aceea de a

produce bunuri şi servicii cât mai eficient cu putinţă. Sistemul de afaceri este perceput ca un

sistem închis, iar analiza RSC se realizează la un nivel macroeconomic. Această primă opţiune

6

Page 7: Audit Intern, responsabilitatea social corporativa

este una liberală şi, în general, reprezintă un argument pentru susţinerea economiei de piaţă. În

prezent această teorie clasică a afacerilor este depăşită.

V. Argumente pro şi contra responsabilitate socială

corporativă

Literatura de specialitate consacră un spaţiu amplu prezentării argumentelor pro şi contra

RSC, pornind de la diversele abordării sau viziuni asupra acestuia.

1. Argumentele pro abordare maximalista a responsabilităţi sociale corporative:

a) Argumentul apelului la cetăţenie: companiile, în calitate de membri instituţionali ai

societăţii, sunt cetăţeni, iar cetăţenii au datorii şi responsabilităţi civice.

b) Argumentul bazat pe datoria de recunoştinţă: corporaţiile beneficiază de pe urma

societăţii, deci ele au anumite datorii de recunoştinţă faţă de societatea pe care le

permite să existe şi să funcţioneze; afacerile trebuie să se comporte conform dorinţei

publicului larg.

c) Argumentul responsabilităţii puterii sociale: responsabilitatea socială corporativă

derivă din puterea socială a companiei; resursele financiare sporite ale corporaţiilor ar

trebui utilizate, în mod inteligent şi în mare măsură, pentru rezolvarea unor probleme

sociale imperioase. Deci afacerile trebuie să-şi utilizeze puterea de care beneficiază în

scopuri bune din punct de vedere social.

2. Argumentele contra abordare maximalistă a responsabilităţii sociale corporative:

a) Obligaţiile corporaţiilor de a face bine nu pot fi extinse la nesfârşit; datoriile

sporite ale companiilor de a ajuta la rezolvarea unor probleme de ordin social ar

putea duce la imposibilitatea obţinerii profiturilor de către companii sau refuzul

acestora de a contribui la rezolvarea respectivelor probleme sociale.

b) Nu există o autoritate morală care să definească criteriile de judecată morală, în

momentul în care companiile îşi îndeplinesc responsabilitatea socială maximală.

Managerii companiilor, obişnuiţi cu decizile de management, bazate pe criterii

economice şi financiare, se vor afla în postura de a lua decizi etice, bazate pe

considerente de ordin moral. Astfel, afacerile vor influenţa priorităţile sociale,

care trebuie să rămână la latitudinea guvernului şi a reprezentanţilor aleşi.

7

Page 8: Audit Intern, responsabilitatea social corporativa

c) Acţionarii vor fi privaţi de o parte din profituri, care vor fi alocate de manageri

după bunul lor plac. Acest lucru vine în contradicţia contractului social ipotetic

încheiat între manageri, şi acţionari.

d) Responsabilitatea socială sporită a unei companii confundă obligaţiile sale sociale

cu acţiunile discreţionare, asumate de firmă în mod liber. Afacerile nu au

responsabilitate morală de a face bine. Relaţia dintre etică şi afaceri trebuie să fie

una realistă: în definitiv, scopul final al afacerilor este de a aduce profit, chiar

dacă pentru aceasta trebuie să îndeplinească şi obligaţii morale şi sociale

suplimentare.

Ionescu6 consideră că argumentele pro şi contra responsabilităţii social corporative

extinse sunt în funcţie de poziţia de pe care se analizează organizaţia de afaceri, respectiv dacă

aceasta este considerată un sistem economic responsabil numai faţă de acţionari, sau dacă este

privită ca un sistem economic-social răspunzător faţă de o mulţime diferită de grupuri de

interese.

Deşi companiile lumii conştientizează importanţa RSC, doar o mică parte din acestea

integrează principiile de responsabilitate socială şi dezvoltare durabilă în strategiile lor de afaceri

şi în relaţiile cu diferitele categorii de stakeholderi. O abordare strategică a RSC ar conduce la o

optimizare a obiectivelor economice, sociale şi ecologic, cu beneficii directe, atât asupra

societăţii în ansamblul său.

VI. Formele responsabilităţii corporative

Formele responsabilităţii sociale corporative sunt şase iniţiative sociale corporative prin

care se concretizează activităţile întreprinse de o companie pentru a susţine cauze de ordin social

şi pentru a-şi îndeplini angajamentele de RSC asumate, şi acestea sunt7:

1. Promovarea corporativă a unor cauze sociale6 Gh. Gh. Ionescu, Cultura afacerilor: Modelul american, pag. 177-178

8

Page 9: Audit Intern, responsabilitatea social corporativa

O companie contribuie cu resurse financiare, materiale sau de altă natură şi sprijină

strângerea de fonduri şi implicarea voluntară pentru a atrage atenţia asupra unor probleme

sociale reale.

Elementul principal al efortului din spatele unei astfel de iniţiative este unul proporţional

iar strategiile utilizate vizează în special comunicarea cu rol presuasiv.

Exemplu

Aproximativ 16 milioane de americani călătoresc anula în Europa. Şansele sunt mari ca

la întoarcere să le rămână prin buzunare monede străine, pe care nu le vor mai folosi.

British Airways s-a gândit să folosească acest fapt, devenind în 1994 partener cu

UNICEF, ân cadrul programului „Change for Good”. Prin intermediul programului, British

Airways încearcă să îi convingă pe pasagerii curselor sale să doneze monedele şi bancnotele

străine pentru un fond al UNICEF destinat ajutorării copiilor defavorizaţi. Pentru a face asta,

călătorii găsesc la urcare plicuri speciale, pe scaunele lor. 

Programul a fost încă de la început un succes: în doar 5 săptămâni de la lansare, s-au

strâns 100.000 de lire. Până în 2005 British Airways a colectat 21 milioane de lire pentru

UNICEF, adică jumătate din totalul fondurilor strânse în cadrul programului „Change for

Good”.8

2. Marketingul asocial unor cauze sociale

O companie se angajează să doneze o parte din încasările sale pentru a sprijini o anumită

cauză socială; de obicei, această ofertă din partea companiei se derulează pe o anumită perioadă

determinată de timp, vizează încasările rezultate din vânzare unui anumit produs şi este destinat

soluţionării unei anumite probleme sociale.

Această iniţiativă corporativă se bazează pe existenţa unor aranjamente formale şi a unor

sisteme pentru măsurarea şi monitorizarea respectivei cauze sociale, iar, în majoritatea cazurilor,

programul caritabil este administrat de către departamentul de marketing al firmei.

Exemplu de marketing asociat unei cauze sociale:

Pentru Dell, reciclarea este o tema importantă, datorită presiunii pe care o fac atât

autorităţile cât şi organizaţiile de mediu. De aceea au dezvoltat un program care asigură

7 Irina-Eugenia Imandi, Responsabilitatea socială corporativă în companiile multinaţionale, pag. 64- 80

8 http://www.responsabilitatesociala.ro/promovarea-unei-cauze.html9

Page 10: Audit Intern, responsabilitatea social corporativa

(contra cost) transportul echipamentelor pe care clienţii doresc să le recicleze, de la adresa

acestora până la centrul de reciclare.

În 2003, pentru a-şi stimula clienţii să participe în programul de reciclare, compania le-

a propus următoarea ofertă: dacă reciclau maxim trei echipamente primeau în schimb o

reducere cu 50% a preţului de reciclare şi un cupon care le permitea să achiziţioneze online

softuri sau periferice Dell, cu 10 % reducere. Rezultatele iniţiale au arătat o creştere cu 200% a

comenzilor pentru programul de reciclare.9

3. Marketingul social corporativ

O companie sprijină dezvoltarea timpurie şi implementarea unei campanii de modificare

a comportamentului social destinată să îmbunătăţească sănătatea sau siguranţa publică, calitatea

mediului înconjurător sau bunăstarea comunităţii.

Exemplu de marketing social corporativ:

Pampers este lider de piaţa pe segmentul scutecelor folosite în maternităţile din SUA.

Compania a crezut că este de datoria ei să răspundă la preocuparea exprimată de un forum al

experţilor în pediatrie şi îngrijirea copilului care a avut loc în 1999. De aceea s-a alăturat

campaniei “Back to Sleep”, iniţiată de Naţional Institute of Child Health and Human

Development. Scopul acesteia era să îi înveţe pe părinţi să îşi culce copiii pe spate, deoarece

studiile arătaseră că dormitul cu faţa în jos creşte riscul mortalităţii la nou-născuţi. 

Pampers a devenit partener al acestei campanii, anunţând că va pune logo-ul “Back to

Sleep” pe scutecele sale. De asemenea, le-a distribuit părinţilor pachete educaţionale cu

ajutorul clinicilor de pediatrie sau prin intermediul scrisorilor directe. Anual, informaţia care

putea salva vieţi a ajuns la aproximativ 2,5 milioane de mame10.

4. Filantropia corporativă

O companie susţine, în mod direct, o acţiune caritabilă sau o cauză socială, cel mai

adesea sub forma donaţiilor financiare, materiale sau de servicii.

Exemplu :

Pentru Microsoft pieţele din ţările în curs de dezvoltare au o importanţă deosebită. Mai

devreme sau mai târziu aceste pieţe vor face o alegere în privinţa platformelor software pe care

9 http://www.responsabilitatesociala.ro/marketingul-legat-de-o-cauza.html

10 http://www.responsabilitatesociala.ro/marketingul-social.html10

Page 11: Audit Intern, responsabilitatea social corporativa

le vor adopta, iar Microsoft vrea să le demonstreze încă de acum că este un partener de

încredere. Compania a lansat în 2003 programul “Unlimited Potential”, prin care acordă anual

granturi în bani, programe software şi asistenţă tehnică unor ONG-uri din 45 de ţări în curs de

dezvoltare. Finanţările sunt destinate centrelor de pregătire IT, care îşi propun să crească

nivelul de pregatire al forţei de muncă din pieţele respective. Până în 2004, Microsoft acordase

peste 50 de milioane de dolari în bani şi programe software. Suma totală pe care compania şi-a

propus să o investească până în 2010 este de 1 miliard de dolari.11

5. Voluntariatul comunitar

O companie îşi sprijină sau îşi încuranjează angajaţii şi partenerii de afaceri să se implice

voluntar în susţinerea unor cauze sociale şi a unor organizaţii comunitare legale.

Voluntariatul comunitar şi sprijinul pe care companiile îl oferă acesteia iniţiative sunt

considerate, în accepţiunea generală, drept formă de implicare corporativă cea mai pură şi

benefică din punct de vedere social. deşi implicarea voluntară în problemele comunităţii este o

iniţiativă de sine stătătoare, în practică există o tendinţă a marilor companii de a integra eforturile

specifice acestea în cadrul altor iniţiative sociale corporative deja existente.

Exemplu :

Pentru Shell Australia, problema acuzatiilor in privinta mediului este una foarte serioasa. De aceea

compania si-a propus sa-si demonstreze preocuparea pentru acest subiect in fata comunitatilor si a grupurilor de

activisti. Pe langa alte initiative, a lansat in 2001, in parteneriat cu organizatia Conservation Volunteers Australia,

programul “Shell Coastal Volunteers”.

In cadrul programului, angajatii Shell lucreaza ca voluntari alaturi de membrii organizatiilor locale pentru a proteja

regiunile de coasta ale Australiei impotriva poluarii. Pana acum, eforturile echipelor de voluntari s-au concretizat in

peste 13.000 de ore de munca. S-au curatat 80 de km de plaja, s-au colectat 2 tone de gunoaie si s-au plantat

47.000 de copaci. Asa cum a spus si directorul general al Shell Australia:“rezultatele voluntarilor nostri sunt cea mai

buna dovada ca suntem o companie care ia in serios responsabilitatea sociala si care e preocupata de problema

mediului”.

6. Practicile corporative responsabile social

O companie adoptă şi chiar preia iniţiativa unor practici discreţionare şi a unor investiţii

sociale pentru a contribui la bunăstarea comunităţii şi la protejarea mediului înconjurător.

Exemplu:

11 http://www.responsabilitatesociala.ro/actiuni-filantropice.html11

Page 12: Audit Intern, responsabilitatea social corporativa

Pentru a-si demonstra angajamentul fata de protectia mediului Nike a lansat, in 1993, programul “Reuse A

Shoe”. Acesta presupune colectarea pantofilor vechi si reciclarea lor. Materialele obtinute au fost folosite de Nike

pentru a fabrica suprafete pentru terenuri de sport de inalta performanta. 

Suprafetele au fost realizate in mod gratuit, in beneficiul unor comunitati care altfel nu si le-ar fi putut permite. In acest

fel, compania a adus si mai multa valoare programului sau “NikeGO”, care urmareste sa-i convinga pe copii sa faca

sport. Pana in 2005, peste 170 de terenuri de sport din scoli au beneficiat de ajutorul materialelor refolosite oferite de

Nike.

VII. Concluzie

Prezenta lucrare urmăreşte o translaţie firească de la general la particular, iar prima parte

a acesteia Abordarea teoretică a responsabilităţii sociale corporative, a avut drept obiectiv

principal determinarea locului şi rolului pe care responsabilitatea socială corporativă îl ocupă în

cadrul literaturii de specialitate.

Astfel aspectele reliefate au vizat: definirea responsabilităţii sociale corporative,

evidenţierea progresivă a dimensiunilor care compun responsabilitatea socială corporativă

(economică, legală, etică şi discreţionară), prezentarea principalelor argumente pro şi contra

RSC, în funcţie de nivelul micro- sau macroeconomic şi de orizontul de timp pentru care se

interprinde analiza, formele responsabilităţii sociale corporative.

În vederea consolidării unei viziuni integrate cu privire la conceptele prezentate şi pentru

a putea trasa cadrul teoretic utilizat ulterior, prima parte a lucrării a încercat să răspundă la una

dintre principalele provocări asociate responsabilităţii sociale corporative în literatura de

specialitate, şi anume determinarea domeniului –moral sau economic – căruia i se subscrie acest

concept, deoarece părerile sunt foarte segmentate pe respectiva direcţie de analiză. Pentru a

răspunde la această provocare, demersul ştiinţific a fost iniţiat de la componenta sa deontologică,

trecând prin cea utilitaristă ( ambele abordări ale filozofiei morale) şi s-a concentrat, în final

asupra celei pregmatice.

Dat fiind faptul că s-a demonstrat potenţialul RSC de a contribui la bunăstarea de

ansamblu a societăţii, dar şi la consolidarea rezultatelor financiare ale companiei iniţiatoare,

consider că nu este necesară o separare a planurilor morale şi economic, ci dimpotrivă, o

integrare a lor în cadrul unei abordări unice. Această concluzie, care nu se bucură de sprijinul

etici deontologice, porneşte de la premisa esenţială conform căreia companiile sunt sau devin

12

Page 13: Audit Intern, responsabilitatea social corporativa

responsabile social din motiv de ordin pragmatic, deoarece, în esenţă, scopul lor ultim este de a

produce profituri. O strategie prin care companiile câştigă în termeni economici prin

îmbunătăţirea mediului social şi ecologic în care îşi desfăşoară activitatea este, cu siguranţă, o

abordare bună şi corectă.

Responsabilitatea socială corporativă, aflată la confluenţa dintre etică şi economie, se

justifică teoretic atât din punct de vedere filozofic, cât şi din punct de vedere pragmatic.

Bibliografie

1. Gh. Gh. Ionescu, Cultura Afacerilor. Modelul american, Editura Economică,

Bucureşti, 2007

2. Gh. Gh. Ionescu, Dimensiunile culturale ale managementului, Editura Economică,

Bucureşti, 1996

13

Page 14: Audit Intern, responsabilitatea social corporativa

3. Irina-Eugenia Imandi, Responsabilitatea socială corporativă în companiile

multinaţionale, Editura Economică,Bucureşti, 2010

4. Manoela Popescu Nistor, Cultura afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 2003

5. http://www.responsabilitatesociala.ro/ce-este-csr.html

6. http://www.responsabilitatesociala.ro/promovarea-unei-cauze.html

7. http://www.responsabilitatesociala.ro/marketingul-legat-de-o-cauza.html

8. http://www.responsabilitatesociala.ro/marketingul-social.html

9. http://www.responsabilitatesociala.ro/actiuni-filantropice.html

14