ATF C1Morfologia cuvantului:

• ana tome: prin taiere

• Alte modalitati clasice (“macerarea si uscarea” pentru oase), injectarea cu substante acrilice (mulaje), etc sau moderne (CT, RMN cu posibilitatea de reconstituire 3D)

Clasificare:

• EMBRIOLOGIE

• OSTEOLOGIE

• ARTROLOGIE

• MIOLOGIE

• NEUROLOGIE

• ANGIOLOGIE

• SPLANHNOLOGIE (viscerologie)

OSTEOLOGIESCHELETUL UMAN/

206 de oase

diferențe mici de la individ la individ,

un schelet axial și scheletul extremităților.Scheletul axial: craniu, gât și trunchi

Scheletul extremităților : brațe. picioare ca și din centura scapulară (humerală) și pelviană (bazinului).Dezvoltare completă: la vârsta de 20 de ani.

SCHELETUL UMAN

o Scheletul axial (74): col vertebrala 26

craniu 22

os hioid 1

coaste, stern 25

o Schelet apedicular (126): extrem sup 64

extrem inf 62

o Oscioare auditive (6)

TOTAL: 206

LA OM: In cea mai mare parte ENDOSCHELET (protejat de muschi) spre deosebire de nevertebrate inferioare precum INSECTELE la care aspectul este de EXOSCHELET, mm facand legatura cu stratul protector de chitina.

Exista si oase superficiale...

• Bolta craniana (rol protector), mandibula, maxila, clavicula, unghhiile, dentina dintilor/ se inrudesc cu armura dermala a unor vertebrate timpurii precum pestii, amfibienii si reptilele.

Ca si la PESTI, scheletul aparatului branhial...

• Exista componente VISCERALE ale scheletului/ oscioarele urechii, o parte din mandibula, osul hioid, s.a. (nu putem include in schelet, elemente mai caudale ale arcurilor branhiale precum laringele, traheea si bronhiile); (unele vertebrate au alte oase viscerale precum os cordis sau os penis)

OASELE

• un fel de "schela" care da forma generala si proporțiile corpului omenesc

• structura si modul de legatura a oaselor pentru a forma scheletul corpului uman, reprezinta expresia adaptarii la statiunea bipeda si locomotoare (in conditiile existentei fortei gravitationale).

• Rezistenta mare la:- presiune- tractiune- torsiune

ROL

• determina forma corpului, • impreuna cu articulatiile dintre ele, asigura suportul partilor moi;• participa la formarea cavitatilor de protectie a unor organe (cutia craniana, canalul

verteberal, cutia toracica, bazinul );• organe ale miscarii pentru ca pentru ca participa la formarea articulatiilor si servesc ca punct

de insertie pentru muschi;• maduva rosie (din epifizele oaselor lungi,din oasele late si scurte)are rol in hematopoeza;• depozit de substante fosfocalcice, pe care organismul le poate mobiliza la nevoie (ex.

sarcina).STRUCTURA

• este un tesut dinamic, in continua remodelare, pe tot parcursul vietii. • Structura particulara ce ii confera rezistenta si consistenta necesara exercitarii functiei sale

mecanice. • constituie un rezervor de calciu, magneziu, fosfor, sodiu si alti ioni necesari pentru

mentinerea functiilor homeostatice. • Scheletul osos este bogat vascularizat, primind aproximativ 10% din debitul cardiac• MATRICEA ORGANICA (34%): sintetizata si secretata de osteoblaste• formata in proportie de 90-95% din colagen de tip I.• Partea noncolagenica: proteine derivate din cele serice (albumina, glicoproteine), proteine

continand acid-carboxiglutamic [proteina osoasa GLA (BGP), osteocalcina si proteina GLA matriciala], osteonectina (o glicoproteina), osteopontina (o fosfoproteina), sialoproteine, trombospondina, etc.

• Unele dintre proteine - rol in initierea mineralizarii osoase si in asocierea dintre faza minerala si matricea organica

• FAZA MINERALA (aprox 66%): • Calciu si fosfor (cristale de fosfat tricalcic)• (poate fi caracterizata cel mai bine ca o hidroxiapatita slab cristalizata.) • Sunt prezenti si alti ioni (cristale f fine de carbonat de Mg si carbonat de Na, mai ales in

straturile superficiale ale osului).• Faza minerala a osului se depoziteaza in relatie stransa cu fibrilele de colagen si este

localizata in mod specific in „gaurile\" dintre fibrilele de colagen. • Aranjamentul arhitectural al celor doua faze, minerala si organica ----- o rezistenta

exceptionala la solicitarile mecanice.STRUCTURA OSULUI

• Prin arhitectura sa, osul este adaptat functiei de a rezista la presiune si tractiune, supunandu-se principiului "cu material putin, maximum de rezistenta".

• La nivelul corpului oaselor lungi (diafiza) se remarca, in centru, canalul central (Hawers), care contine tesut conjunctiv si vase de sange si adaposteste maduva osoasa, rosie la fat (formeaza hematii), galbena la adult (depozit de grasimi), cenusie la batrani (fara functie).

• In jurul canalului central se afla o zona de tesut osos compact, care are in structura sa sisteme hawersiene (osteoane), unitati morfo-functionale ale tesutului osos, compuse din 5 - 30 lamele osoase concentrice, intre care se afla cavitati numite osteoplaste/ in interiorul acestora sunt adapostite osteocitele.

• In afara tesutului osos compact se dispune periostul, o membrana conjunctivo-vasculara care inveleste tot osul cu exceptia suparafetelor articulare si are rol in cresterea osului in grosime si in refacerea tesutului osos la nivelul fracturilor. Prin el, vasele sanguine pot ajunge la tesutul dur al osului.

STRUCTURA SI PROPRIETATI FIZICE

• Periost = membrana fibroasa care inveleste tot osul cu exceptia suparafetelor articulare/ prin el, vasele sanguine pot ajunge la tesutul dur al osului.

• Interiorul fiecaruia dintre oasele lungi are o cavitate cilindrica plina cu maduva si marginita de structura bine vascularizata numita membrana medulara.

• La locul de unire a diafizei cu epifiza, oasele tinere prezinta cartilajul de crestere, responsabil de cresterea in lungime a oaselor, care inceteaza in jurul varstei de 20 de ani.

• Epifizele au in structura lor tesut spongios in interior si tesut compact la periferie.

• Tesutul spongios este format din lamele osoase care se intretaie si delimiteaza spatii numite areole, pline cu maduva rosie. Areolele sunt echivalentul canalului central din diafiza oaselor lungi.

• Oasele scurte au la interior tesut spongios, cu areole, iar la exterior tesut compact.

REZISTENTA

• La intindere (tractiune)---forta comparabila cu a FONTEI , la numai o treime din greutate./ forta de rupere: 15,5 tone (os) si 18 tone (fonta)/ 0.00064516 m2

• La flexibilitate: mai aproape de otel!! (1/2)

• Testele de compresiune: siguranta mare la incarcare cu greutate si la forte de impact prin saritura.

OASE LUNGI

• La nivelul extremitatilor

• Corp sau diafiza si 2 extremitati

• Corpul (diafiza): cilindric, cu o cavitate centrala numita canal medular; perete: tesut dens, compact mai gros in mijlocul corpului subtiindu-se spre extremitati; in canalul medular exista tesut spongios, mai putin in mijloc dar mai mult spre capete.

• Extremitatile sunt in general extinse pentru a se putea articula si a permite suprafete mai largi pentru insertiile musculare. De obicei se dezvolta din centrii de osificare separati numiti epifize, si consta in tesut spongios inconjurat de un os compact subtire.

• Dupa Parsons exista 3 grupe de epifize:

1. Epifize de presiune, la capetele articulare ale oaselor si transmitind “greutatea corpului din os in os;”

2. Epifize de tractiune, asociate cu insertia muschilor

3. Epifize atavistice, reprezentind parti ale scheletului, care candva erau oase separate, dar care si-au pierdut functia, “si apar ca osificari separate in prima parte a vietii.”

• Canalul medular si spatiile cu tesut spongios sunt umplute cu maduva osoasa.

• Oasele lungi nu sunt drepte dar curbate in general in doua planuri, ceea ce creste puterea osului

• Oasele din aceasta categorie sunt: clavicula, humerus, radius, ulna, femur, tibia, fibula, metacarpiene, metatarsienes, si falange.

OASE SCURTE

• Apar acolo unde scheletul are trebuie sa fie puternic si compact combinat cu nevoia de miscari limitate ca in carpus si tarsus.

• Acestea constau in tesut spongios acoperit de un strat de substanta compacta.

• (patellæ (rotulele), si alte oase sesamoide sunt de asemenea vazute de unii ca oase scurte).

OASE PLATE

• Oase extinse in placi largi, plate• In zona in care cerința principală este fie extinsă din necesitatea de protecție sau furnizarea

de suprafete largi pentru fixare musculare• Craniu, omoplat (scapula).

• două straturi subtiri de tesut compact închide între ele o cantitate variabilă de țesut spongios. (la oase

• La oasele craniene, straturile de țesut compact sunt familiar cunoscut sub numele de tăblii ale craniului; cea externă este groasă și grea, cea interna este subtire, densă (tăblie vitroasă). Ţesutul spongios dintre ele este numit diploë (în anumite regiuni ale craniului, lipseste lasand spații umplute cu aer (sinusuri aerice) între cele două tăblii.

• Oasele plate sunt: occipital, parietal, frontal, nazal, lacrimal, vomer, scapula, os coxal, sternum, coaste, și, după unii, rotula.

OASE NEREGULATE• Forma neregulata, nu pot fi grupate cu cele descrise anterior• Constau in tesut spongios inclus intr-un strat subtire de os compact • vertebræ, sacrum, coccyx, temporal, sfenoid, etmoid, zigomatic, maxilla, mandibula,

palatine, conca nazala inferioara, hioid.SUPRAFETELE OASELOR

• eminențe și depresiuni / • eminențe și depresiuni de două tipuri: articulare și non-articulare. (ex. de eminenţe

articulare: în capetele de humerus și femur și de depresiuni articulare în cavitatea glenoidă a omoplatului, și acetabulul de osul iliac). eminenţe non-articulare sunt desemnate în funcție de forma lor:

– Una larga, aspră, inegala se numeste tuberozitatea, protuberanţă, sau proces, – o proeminență mică si aspră: tubercul – una subțire, ascutita, eminenţa, spina, – o elevație îngusta, aspra, creasta, sau linie. – depresii non-articulare sunt, de asemenea, de formă variabilă, și sunt descrise ca

fose, gropi, depresiuni, caneluri, brazde, fisuri, crestături, etc Aceste eminențe non-articulare și depresiuni servesc să crească gradul de suprafață pentru

fixarea ligamentelor și mușchii, și, de obicei sunt bine marcate în funcție de musculatura a subiectului. O perforare scurta este numit foramen, un pasaj mai lung un canal.STRUCTURA SI PROPRIETATI FIZICE

• Una dintre cele mai dure structuri din corp

• Culoare: roz-alb la exterior si rosu la interior.

• 2 tipuri de tesut: dens in textura (ca fildesul) = tesut compact/ celalalt areo structura reticulara/ tesut spongios.

• Tesutul compact este totdeauna plasat la exterior

• Cantitatea relativa a celor doua tesuturi variaza in diverse oase sau la acelasi os in functie de necesitatile de forta sau masa.

COLOANA VERTEBRALA• Serpuitoare si flexibila • Formata din oase numite vertebre.

1 in numar de 33 , 2 grupate dupa regiunea pe car o ocupa in cervicale (7), thoracice(12), lombare(5),

sacrale(5), si coccigiene(4);

3 poate exista una suplimentara sau poate lipsi (variatii rare in regiunea cervicala)

4 Vertebrele din cele 3 regiuni superioare raman distincte pe tot parcursul vietii – vertebre adevarate sau mobile; cele din regiunile sacrala si coccigiana- vertebre false sau fixe (la adult sunt unite intre ele, formand 2 oase: sacrum si coccyx.

• Cu exceptia primelor doua vertebre cervicale vertebrele mobile au caracteristici comune/ caracteristica- o vertebra mijlocie toracica

O vertebra tipica...• 2 parti esentiale — anterior, corpul, si posterior, arcul

vertebral sau neural; acestea inchid un foramen, foramenul vertebral.

•• Arcul vertebral consta dintr-o

pereche de pediculi si o pereche de laminæ, si prezinta sapte procese— 4 articulare, 2 transverse, si unul spinos.

• Cand vertebrele sunt articulate una cu alta, corpurile formeza un pilon solid pentru suportul capului si trunchiului

• Foramenele vertebrale constituie un canal pentru protectia maduvei

spinale (medulla spinalis).• Intre fiecare pereche de vertebre exista 2 deschideri (aperturi) foramene intervertebrale,

cate una de fiecare parte pentru transmisia nervilor spinali si vaselor.CORPUL (CORPUS VERTEBRÆ)

• cea mai mare parte a vertebrei/ aprox cilindric/ suprafetele superioara si inferioara sunt turtita si aspre pentru a putea permite insertia fibrocartilajelor.

• Suprafata anterioara prezinta cateva mici deschideri pentru

pasajul vaselor nutritive de sange

• Posterior o singura (de obicei) apertura mare pentru iesirea venelor din corpul vertebral.

• Pediculi (radices arci vertebræ) 2 procese scurte si groase cu traseu posterior. Concavitatile aflate deasupra si dedesubtul pediculilor sunt santuri vertebrale (cand vertebrele sunt articulate- foramene intervertebrale);

• Laminæ.—2 placi largi directionate posterior si medial de pedicul care fuzioneaza pe linia mediana inchizand posterior foramenul vertebral.

PROCESELE

• Procesul spinos (processus spinosus) cu directie posterioara si inferioara de la jonctiunea laminelor, si serveste insertiei muschilor si ligamentelor.

• Articulare / 2 superioare si 2 inferioare, iau nastere la nivelul jonctiunilor pediculilor cu laminele. Suprafetele articulare sunt tapetate cu cartilaj hialin.

• Transverse (processus transversi).—2, servesc ca punct de insertie pentru muschi si ligamente.

STRUCTURA VERTEBREI

• Corpul: tesut spongios acoperit de un invelis subtire de os compact; acesta este perforat de numeroase orificii, pentru trecerea vaselor;

• Lamelele osoase subtiri ale tesutului spongios sunt mai pronuntate in linii perpendiculare la sprafetele superioara si inferioara ca raspuns la preisunea mai mare dezvoltata la acest nivel.

VERTEBRA CERVICALA• Corp mai mic• Proces spinos bifid• procesele transverse perforate de un

foramen transversarium, care in primele 6 vertebre cerv permite pasajul a. si v. vertebrale si a plexului nervos simpatic

• Portiunea anterioara a fiecarui proces transvers= omoloaga coastei din regiunea toracica = proces costal sau element

ATLAS/AXIS

ATLAS

• Prima vertebra cervicala e numita asa pentru ca suporta “globul” capului.

• Nu are corp (fuzionat cu vertebra urmatoare).

• Nu are proces spinos

• Are forma unui inel

AXIS

• Creaza un pivot pe care prima vertebra ce transporta capul, se roteste.

• Cea mai importanta caracteristica este puternicul proces odontoid ce ia nastere

anterior din corp.

VERTEBRA A 7-A CERVICALA

• Un proces spinos proeminent....vertebra prominens.

• Pe el se insera capatul inferior al ligamentum nuchæ .

• Procesele transverse mari / uneori radacina anterioara a lor atinge dimensiuni mari si exista ca un os separat, coasta cervicala.

VERTEBRE TORACICE

• intermediare in dimensiuni intre cele cervicale si lombare;

• Cresc in dimensiuni de sus in jos.

• Caracteristic: prezenta pe partile laterale ale corpurilor (tuturor vertebrelor toracice) a unor fatete pentru articularea cu capetele coastelor si pe procesele transverse (toate cu exceptia T11 si T12 pentru articularea cu tuberculii costali

VERTEBRELE LOMBARE

• Cele mai mari din regiunea mobila a coloanei vertebrale

• Caracteristic: absenta unui foramen in procesul transvers si absenta fatetelor pe partile laterale ale corpului

VERTEBRELE SACRATE SI COCIGIENE

• Constau intr-o perioada f timpurie a vietii in 9 segmente separate care se unesc la adult pentru a forma doua oase (5 –sacru, 4 (3-5)---coccis)

• 1 Sacrum (os sacrum).—Os mare, triunghiular, situated in portiunea inferioara a coloanei si in portiunea superioara si posterioara a cavitatii pelvine unde se insera va o pana intre cele doua oase coxale; portiunea sa superioara se articuleaza cu ultima vert lombara, apexul cu coccisul. Este curbat pe el insusi formand un unghi proeminent sacrovertebral cand se articuleaza cu ultima vertebra lombara; portiunea sa centrala se proiecteaza posterior pentru a creste capacitatea cavitatii pelvine.

Diferente la nivelul osului sacrum intre barbat si femeie

La femeie sacrum

• este mai scurt si mai lat;

• Jumatatea inferioara formeaza un unghi mai mare cu cea superioara; jumatatea superioara este aproape dreapta in timp ce cea inferioara are o curba pronuntata

• Osul are o directie mai oblica in posterior;

• aceastea cresc marimea cavitatii pelvine si fac unghiul sacrovertebral mai proeminent.

La barbat: curbura este distribuita mai egal pe toata lungimea osului si este mai mare decat la femeie

Coccis (os coccygis)

• De obicei format din 4 vertebre rudimentare; (3-5)

• Segmentul superior este cel mai mare si seamana cu o vertebra sacrata

• Segmentele nu au pediculi, laminæ, sau procese spinoase. Ultimele trei segmente- de obicei fuzionate

• Are baza si apex (pe el se insera Sfincterul anal extern)

ARTICULATIILE COLOANEI VERTEBRALE

• Desi articulatiile dintre vertebrele individuale permit un grad limitat de miscare, coloana per total are o flexibilitate considerabila

• ARTICULATII: 1) intre corpii vertebrali (ligamente intercentrale) si 2) intre arcurile vertebrale

Articulatiile corpurilor vertebrale/ (ligamentele intercentrale)

• Ligamentul longitudinal anterior (ligamentum longitudinale anterius;)

• Ligamentul longitudinal posterior (ligamentum longitudinale posterius;)

• Fibrocartilajele intervertebrale/ discurile intervertebrale (fibrocartilagines intervertebrales;)

Discurile intervertebrale

• Inel fibros + nucleu pulpos

• Fibrocartilajele intervertebrale sunt importante absorbante ale socului ( sub presiune nucleul pulpos – f. Elastic se aplatizeaza si se lateste si impinge laminele fibroase din jur- mai rezistente- in toate directiile)

MISCARI

• Flexia sau miscarea inainte/ relaxarea ligg anterioare, comprimarea fibrocartilajelor intervertebrale in portiunea anterioara, intiderea ligg posterioare. Este miscarea cea mai extensiva dintre toate miscarile coloanei si este cea mai libera la nivelul col lombare.

• Extensia, sau miscarea in spate/ exact opusul flexiei/ miscarea e limitata de ligamentele anterioare si de procesele spinoase. Este cea mai libera in regiunea cervicala.

• Miscarea laterala (inclinatia) / se comprima partile laterale ale fibrocartilajelor intervertebrale. Este mai libera in regiunile cervicala si lombara.

• Circumductia este foarte limitata si in principal uneste miscarile de inclinatie si rotatie.

• Rotatia se produce prin rasucirea fibrocartilajelor intervertebrale; miscarea ampla la nivelul intregii coloane, mica intre doua vertebre, mai libera in portiunea superioara a coloanei toracice

• Extensia este produsa de muschii intrinseci ai spatelui ajutati la nivelul gatului de Splenius, Semispinales dorsi si cervicis, si Multifidus.

• Miscarea laterala produsa de mm intrinseci ai spatelui, de Splenius, Scaleni, Quadratus lumborum, si de Psoas major – de o singura parte;

• Rotatia prin actiunea Sternocleidomastoideus, Longus capitis, Scaleni, Multifidus, Semispinalis capitis, si muschii abdominali- de o parte.

•