Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara

LUCRARE DE SPECIALITATE PENTRU SUSŢINEREA EXAMENULUI DE CERTIFICARE A COMPETENŢELOR

PROFESIONALE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL - NIVEL 3 - FILIERA TEHNOLOGICĂ –

PROFESOR COORDONATOR: ELEV:MIA RITIVOI ŞERBAN FLORICA - RALUCA

Calificarea: Tehnician în activităţi de comerţSesiunea: mai/iunie 2012

SURSE DE FINAŢARE EXTERNE

3

CUPRINS

ARGUMENT………….……………………………………………………………..….…..........1

CAPITOLUL 1 – SURSELE DE FINANŢARE ALE SOCIETĂŢII COMERCIALE

1.1. Locul recrutării în strategia generală a firmei ………………………………………….….....3

CAPITOLUL 2 – SURSELE EXTERNE DE FINANŢARE

2.1. Finanţarea prin credite bancare.................................................................................................4

2.2 Finanţarea prin leasing...............................................................................................................5

2.3 Împrumutul obligatar.................................................................................................................8

2.4 Fondurile structurale................................................................................................................10

CAPITOLUL 3 – PROGRAME EXTERNE DE FINANŢARE A IMM – URILOR

3.1. Prezentarea programelor de finanţare.....................................................................................14

CONCLUZII …………………………………………………………………………………...18

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………....19

ANEXE.........................................................................................................................................20

4

ARGUMENT

Pentru a participa la fundamentarea şi adoptarea unei noi decizii financiare trebuie investigate realizările obţinute care, prin impactul exercitat asupra evoluţiei viitoare a firmei, îl forţează pe manager să procedeze la un nou efort de gândire capabil să îi schimbe raţionamentul.Înregistrarea unui decalaj nefavorabil între realizările şi obiectivele propuse anterior printr-o strategie, poate fi un factor cu impact negativ asupra perspectivelor de evoluţie a firmei şi pune sub semnul întrebării calitatea managementului financiar.La evaluarea impactului pe care decalajul înregistrat îl produce asupra evoluţiei viitoare a întreprinderii, accentul cade pe analiza financiară care s-a integrat în mecanismul de conducere şi a devenit un instrument extrem de util pentru practica în domeniu. Analiza financiară este axată cu precădere pe fluxurile financiare care se formează la nivelul unei întreprinderi, pe modul de gestionare şi plasare a capitalurilor. Însă acest demers nu se rezumă doar la aplicarea mecanică a unor formule, ci la formarea unui veritabil „instinct financiar” al managerului care, prin deciziile luate, valorifică întregul potenţial al firmei şi asigură funcţionarea eficientă a acesteia. Analiza financiară este o activitate complexă, de diagnosticare a poziţiei (situaţiei) financiare, precum şi a stării de performanţă financiară a întreprinderii, la sfârşitul exerciţiului. Analiza financiară urmăreşte „să evidenţieze modalităţile derealizare a echilibrului financiar (pe termen scurt şi pe termen lung), precum şi treptele de acumulare bănească, de rentabilitate ale activităţii întreprinderii”. În acelaşi timp, analiza financiară necesită culegerea şi prelucrarea unui ansamblu de informaţii care îmbracă forma indicatorilor. Aceştia devin un instrument de lucru indispensabil muncii de analiză financiară şi, implicit, derulării actului decizional la nivel microeconomic. De aceea, în proiectarea şi derularea activităţii financiare a întreprinderii, un accent aparte se pune tocmai pe sistemul de indicatori, precum şi pe modalităţile concrete de utilizare şi control al acestora.Nivelurile indicatorilor, fie proiectate, fie realizate, devin din punctul de vedere alpracticii manageriale, parametrii în cadrul cărora se derulează activităţile şi procesele financiare.Managerul financiar trebuie să lucreze cu indicatori reprezentativi cu ajutorul cărora poate să controleze evoluţia activităţii financiare şi să contribuie la dezvoltarea de ansamblu a întreprinderii. În consens cu aceasta, apare şi necesitatea perfecţionării continue a tehnicilor de prelucrare a indicatorilor economico-financiari utilizaţi în procesul de fundamentare a deciziilor de corectare (reglare).

5

CAPITOLUL ISURSELE DE FINANŢARE ALE SOCIETĂŢII COMERCIALE

Primul pas pe care un întreprinzător trebuie să-l facă este estimarea cât mai precisă a sumei de bani necesare afacerii, indiferent de etapa ciclului de viaţă al afacerii (capital pentru demararea afacerii, pentru funcţionarea firmei pe termen scurt sau pentru dezvoltare strategică pe termen lung). Ideea despre finanţare pe care o au majoritatea întreprinzătorilor este de a acumula banii necesari afacerii din orice sursă, pe orice căi, în orice cantitate şi cât mai uşor posibil. Dar firmele au nevoie de mai mult decât o simplă sumă de bani, ele au nevoie de bani “inteligenţi”, ceea ce presupune că aceşti bani aduc împreuna cu ei şi sprijin şi consultanţă pentru afacere. Astfel de finanţare poate fi o finanţare garantată de o organizaţie guvernamentală, situaţie care permite menţinerea proprietăţii intacte până în momentul in care veţi dori să vindeţi o parte din acţiunile firmei. Indiferent daca se urmareste obţinerea unui împrumut bancar sau găsirea unui investitor care să aducă afacerii capitalul de care are nevoie, procesului de căutare trebuie să i se acorde aceeaşi atenţie ca şi, spre exemplu, introducerii unui produs nou sau cumpărării unei afaceri.Procesul alegerii unei modalităţi corespunzătoare de finanţare a afacerii este mai mult artă decât stiinţă. Trebuie să se ia în considerare o multitudine de factori şi să se evalueze în contextul propriei afaceri şi a nevoilor acesteia. În funcţie de etapa din ciclul de viaţă al firmei necesarul de finanţare este diferit şi posibilităţile de găsire a surselor corespunzătoare diferă. În etapa de lansare, firmele au probleme în ceea ce priveşte asigurarea capitalului necesar pentru funcţionare deoarece prezintă un risc ridicat pentru creditori sau investitori. Rezultatul acestei situaţii este faptul că mai mult de 75% dintre afacerile nou înfiinţate sunt finanţate din resursele personale ale întreprinzătorului, cum ar fi economiile, dobânzile sau credite personale. Tot aici un rol important îl joacă familia şi prietenii, care asigură o parte din banii necesari demarării afacerii. În acest stadiu este de nepreţuit dorinţa şi perseverenţa în căutarea de surse de finanţare, atât personale cât şi guvernamentale. Firmele în etapa de dezvoltare şi creştere sunt de obicei suficient de stabile în funcţionare pentru a nu avea în mod constant probleme cu fluxul de numerar. Dacă firma are succes, fondurile generate de firmă vor acoperi în cea mai mare parte necesităţile firmei. Tipic, firmele au la dispoziţie mult mai multe surse de finanţare datorită faptului că au deja o istorie a activităţii, o valoare stabilită, un istoric al creditului etc. În plus, faptul că firma are clienţi şi furnizori constanţi, proceduri interne de funcţionare eficiente, planuri de afaceri mai realiste şi mai bine puse la punct,

6

campanii de marketing şi promoţionale mai bine realizate şi fundamentate ajută la crearea unei încrederi atât din partea potenţialilor creditori cât şi a potenţialilor investitori. Dacă firma a fost profitabilă, modalitatea preferată de finanţare este creditul. În etapa de declin apar probleme cu fluxul de numerar, iar posibilităţile de finanţare ale firmei se vor reduce mai ales în cazul în care şi piaţa pe care firma actionează este în restrângere. Astfel, chiar dacă istoric firma are credibilitate, situaţia curentă va impiedica obţinerea facilă de fonduri pentru continuarea derulării operaţiunilor sau pentru realizarea altor obiective. Nu trebuie uitat că atât instituţiile de credit cât şi investitorii potenţiali, înainte de a acorda credit sau de a investi îşi vor face propriile aprecieri asupra viabilităţii afacerii şi asupra planului de afacere propus.

CAPITOLUL II SURSELE EXTERNE DE FINANŢARE

Din punctul de vedere al surselor de finanţare externe, întreprinderile se pot finanţa prin credite bancare, prin leasing, prin împrumuturi obligatare şi prin fonduri structurale(fonduri nerambursabile).

2.1.Finaţarea prin credite bancareDiferitele forme ale finanţării prin credit ar putea fi explicate într-un cadru foarte vast, toate având insă un lucru comun:Un creditor nu devine coproprietar al întreprinderii. El pune la dispoziţie mijloace băneşti care trec în proprietatea debitorului, el dobândind astfel drept asupra dobânzii ferm stabilite şi asupra rambursului stabilit cel târziu până la sfârşitul contractului.Creditele bancare se acordă pe bază de garanţii ferme prezentate de debitori. Toate condiţiile se negociază între bănci şi solicitator (debitor): rata dobâzii, termenul de rambursare, eventuala perioadă de graţie, penalizări pentru nerespectarea clauzelor contractuale etc. Nivelul dobânzii la creditele bancare este sensibil mai ridicat decât cel utilizat de organismele financiare specializateCreditele pot fi clasificate în credite pe termen scurt si credite pe termen lung. În timp ce creditele de lungă durată sunt asigurate de regulă prin ipotecare de case (ipoteci, datorie funciară cu autentificare notarială şi înscriere în cartea funciară), creditele de scurtă durată sunt asigurate deseori prin amanetare de obiecte.Creditele de lungă durată sunt de regulă mai avantajoase în ceea ce priveşte dobânzile, dar deseori greu de realizat pentru debitor.Pentru rambursarea de credit pot fi stabilite mai multe convenţii.Pe langă scadenţa împrumutului se mai obişnuieşte şi folosirea ratei de rambursare, amortizarea anuităţilor.La rata de rambursare se plăteşte de exemplu lunar o anumită cotă a creditului, diminuându-se lunar suma datorată. Deoarece aceasta stă la baza calculului dobânzii, dobânzile scadente scad de la lună la lună şi va scădea lunar şi valoarea totală rambursabilă.

2.2. Finanţarea prin leasing

7

Leasingul este operaţiunea prin care o parte, denumită locator, transmite celeilalte părţi denumită utilizator, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, dreptul de posesie şi folosinţă al unui bun al cărui proprietar este, pentru o perioadă determinată de timp.Leasingul presupune existenţa a trei terţe persoane: furnizorul, societatea finanţatoare (societatea de leasing) şi utilizatorul (beneficiarul finanţării). Societatea de leasing cumpăra de la furnizor bunul solicitat de utilizator şi îl cedează acestuia din urmă pe o anumită perioadă de timp contra unor redevenţe lunare. Aceasta reprezintă în esenţă operaţiunea de finanţare prin leasing. Pentru utilizator, această operaţiune îi va aduce şi alte avantaje cum ar fi:1.Îi permite realizarea de investiţii atunci când nu dispune de lichidităţile necesare. Şi cum investiţiile contribuie de cele mai multe ori la sporirea cifrei de afaceri, surplusul de venit obţinut poate acoperi redevenţele lunare. 2.Îi permite să-şi folosească fondurile pentru sporirea capitalului de lucru (a activelor circulante), cele care sunt aducătoare de bani.3.Îi permite să fie în pas cu noua tehnologie prin aceea că la sfârşitul contractului de leasing poate returna bunul societăţii finanţatoare şi să închirieze altul ale cărui caracteristici tehnice sporite îi pot oferi o eficienţă mai mare în exploatare.4.Îi permite să beneficieze de amânarea plăţii taxelor vamale până la sfârşitul contractului pentru bunurile aduse din import. Plata taxelor vamale se va face doar la 20% din valoarea bunului.5.Îi permite să beneficieze de facilităţile fiscale. Întreaga valoare a ratei de leasing este deductibilă fiscal pentru IMM. În cazul leasingului financiar, redevenţa lunară este compusă din cota parte din valoarea de intrare a mijlocului fix şi din dobânda de leasing. Dobânda de leasing este o cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal pentru utilizator.În cazul leasingului operaţional, redevenţa este compusă din cota de amortizare calculată conform prevederilor legale plus un beneficiu. Pentru utilizator, întreaga redevenţă lunară este considerată cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal.În cazul leasingului operaţional, bunul rămâne evidenţiat în contabilitatea societăţii finanţatoare.

Avantajele leasingului sunt:● permite finanţarea 100% a bunurilor pe care întreprinderea doreşte să le exploateze;● economie prin diminuarea impozitului la chiriaş;● diminuarea impozitului de profit la proprietar prin înregistrarea în tranşe a venitului din vânzarea activelor imobilizate;● constituie o formă de asigurare contra riscului tehnologic pentru chiriaş. Dacă pe piaţă apar mijloace de producţiei mai performante, poate să facă imediat schimbarea comparativ cu cazul când ar fi fost proprietar (dificultăţi în vânzarea unui mijloc fix depăşit moral);● permite întreprinderilor mici şi mijlocii, care au capacităţi de îndatorare mici, dar care sunt rentabile, să-şi finanţeze dezvoltarea ;

Dezavantajele leasingului: ● facilitatea obţinerii poate antrena întreprinderea în operaţiuni mai puţin rentabile ;Costul contractului la încheiere va fi evaluat din punctul de vedere al locatarului, determinarea sa fiind o problemă relativ complexă. Cea mai uzuală metodă este de a compara costul leasingului cu cel al unui credit. Trasăturile leasingului

8

-operaţia de închiriere de utilaje sau echipamente industriale care aparţin băncii sau societăţilor financiare (SIF);-bunurile care se închiriază sunt achiziţionate special pentru a satisface nevoile chiriaşului în cauză;-părţile contractului convin încheierea ca o etapă intermediară;-scopul final al operaţiunii este achiziţia de către chiriaşi a bunurilor respective la un preţ acceptabil. Pentru bancăsau societateafinanciara leasingul asigură: -un plasament avantajos al capitalului;-garanţiabunurilor incredintate chiriasului;-procurarea bunurilor de catre chiriasi fara a antrena bunurile proprii;-posibilitatea recuperarii in cativa ani a sumei investite prin preluarea cu titlu de cumparare a bunurilor de catre chiriasi;Formele leasingului - Leasingul mobiliar priveste utilaje si alte bunuri materiale : tractoare, utilaje de constructii, vapoare etc - Leasingul imobiliar se refera la : birouri, locuinte etc. - Leasingul industrial, este cea mai importanta forma, are in vedere : instalatii complete (fabrici)

Operatiunile de factoring implica aparitia, in raporturile de credit, in relatiile intre vanzatorul creditor si cumparatorul debitor, al unui nou pesonaj numit factorul. Acest agent, factorul, a fost determinat de interesul vanzatorului creditor de a obtine rapid sumele datorate de clienti si de a-si declina sarcina evidentei si urmaririi debitorului in caz de neplata. Factorul preia in sarcina sa, de la creditor, titlurile de creanta asupra debitorului devenind beneficiar, preluand asupra sa riscul situatiei de neplata a debitorului. Acest sistem de factoring este favorabil furnizorilor care fac frecvente livrari in loturi mari , care au activitate sezoniera sau clientela dispersata. Acest fapt permite extinderea factoringului prin unitati specializate.

2.3 Împrumutul obligatar Ȋmprumutul prin emisiunea de obligaţiuni, este un împrumut pe termen lung contractat de către o întreprindere, şi care este divizat în părţi egale, reprezentate prin hârtii de valoare care poartă numele de obligaţiuni, şi a căror rambursare va fi eşalonată pe întreaga durată a împrumutului.Obligaţiunile sunt titluri de valoare, negociabile, reprezentând un drept de creanţă asupra capitalurilor împrumutate unei societăţi. Mai multe valori pot fi ataşate unei obligaţiuni, fiecare având un nivel diferit, astfel :● preţul de emisiune: vărsat de deţinători în momentul emisiunii împrumutului;● preţul de rambursare: vărsat de S.C. deţinătorilor la momentul scadent al împrumutului prin emisiunea de obligaţiuni;●valoarea nominală: cifra înscrisă pe titlul de valoare şi care este utilizată ca bază de calcul pentru dobânzi. Limita inferioară a valorii nominale de obicei este reglementată. În funcţie de raporturile existente între cele trei valori, obligaţiunile se pot clasifica în:1. obligaţiuni paritare: preţul de rambursare este egal cu valoarea nominală.2. obligaţiuni cu primă de rambursare: preţul de rambursare este superior valorii nominale sau preţului de emisiune; diferenţa numindu-se primă de rambursare. Primele sunt adesea progresive. Valoarea nominală putând fi cuprinsă între preţul de emisiune şi preţul de rambursare.

9

3. obligaţiuni participative: au dobânda fixă, preţul de rambursare fiind nominal. Posesorii lor au dreptul la o dobândă suplimentară şi la o primă de rambursare a căror mărime va depinde de nivelul beneficiilor întreprinderii.4. obligaţiuni convertibile în acţiuni: deţinătorii lor pot opta după o anumită perioadă stabilită prin contractul de emisiune al obligaţiunilor la schimbarea obligaţiunilor deţinute în acţiuni la societatea emitentă.5. obligaţiuni indexate: deţinătorii primesc o dobândă indexată datorită variaţiilor de preţ, rambursarea putând de asemenea să fie indexată.Ȋn funcţie de garanţiile acordate deţinătorilor, se pot clasifica în:- obligaţiuni ordinare: sunt creanţe ipotecare;- obligaţiuni privilegiate: existenţa unei ipoteci asupra imobilelor societăţii sau a unui amanet asupra fondului comercial pentru garantarea împrumutului.

2.4 Fondurile structurale Fondurile structurale reprezintă fonduri nerambursabile oferite de către Uniunea Europeană autorităţilor publice locale, ONG - urilor, întreprinderilor, producătorilor, cu următoarele destinaţii:-dezvoltarea infrastructurii sociale sau de transport;-investiţii în consolidarea şi modernizarea structurilor productive ale întreprinderilor;-creşterea competitivităţii şi valorificării potenţialului tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor;-protecţia şi creşterea calităţii mediului;-dezvoltarea durabilă a sectorului energetic;-dezvoltarea resurselor umane;Obţinerea unor astfel de finanţări presupune:- informarea permanentă asupra programelor existente;- studierea criteriilor de eligibilitate, a documentaţiei necesare, a termenelor de depunere a cererilor de finanţare şi a condiţiilor de derulare a finanţării şi de evaluare a proiectului;- selectarea variantelor potrivite cu profilul de activitate al firmei;- alcătuirea documentaţiei necesare şi depunerea proiectului Aceste fonduri structurale sunt acordate în virtutea criteriului de convergenţă, criteriu ce prevede eliminarea decalajelor existente între regiunile ţării, armonizarea cu standardele europene din punct de vedere economic şi social, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a naturii. Aceste fonduri structurale pot fi accesate prin intermediul unor instrumente ce se numesc programe operaţionale, care la rândul lor conţin o serie de subprograme ce prevăd un număr mare de activităţi ce pot fi finanţate cu fonduri nerambursabile. De la caz la caz, finanţările nerambursabile pot fi între 50%-100% din investiţia necesară pentru activitatea respectivă, diferenţa fiind contribuţia beneficiarului. Fondurile nerambursabile se alocă doar în urma unei documentaţii ce trebuie depusă la autoritatea desemnată şi trebuie să respecte în totalitate, fără nici o excepţie, documentaţia standard elaborată.Documentaţia conţine, de la caz la caz, studiu de fezabilitate, proiect tehnic (în cazul construcţiilor), plan de afaceri, studiu de marketing, buget, planificarea în timp a activităţilor, astfel încât, consultanţa în fonduri structurale este indispensabilă. O firmă de consultanţă de fonduri structurale trebuie să îndrume beneficiarul (agent economic privat, autoritate publică sau ONG ) cum poate accesa aceste fonduri nerambursabile şi cum să implementeze proiectul de finanţare respectiv.

10

Având în vedere numărul foarte mare de Ghiduri ale Aplicantului (documentaţia standard ce trebuie depusă pentru o cerere de finanţare) este nevoie ca firma de consultanţă să dispună de un număr mare de consultanţi, manageri de proiecte şi colaboratori cu experienţă pentru a putea răspunde la orice aplicaţie.Este recomandabilă evaluarea riguroasă a şanselor de reusită ale cererii de finanţare înainte de a o iniţia; pot fi astfel evitate consumuri ineficiente de timp şi bani.Este posibil ca însuşi programul să sugereze posibilităţi de extindere/diversificare a activităţii societăţii comerciale.

CAPITOLUL III PROGRAME EXTERNE DE FINANŢARE A IMM-URILOR

Sprijinul financiar acordat de Uniunea Europeană sectorului de întireprinderi mici şi mijlocii include următoarele programe: 3.1. Prezentarea progrmelor de finanţare Programul de Coeziune Economica şi Socială 2001 - componentă pentru întreprinderile mici şi mijlocii, care sprijină Guvernul României în inplementarea unei politici coerente de dezvoltare regională prin proiecte de investiţii în sectoare prioritare. Bugetul total este 111,2 milioane de euro, din care 85 milioane euro reprezintă contribuţia din partea Uniunii Europene, restul fiind acoperit de Guvernul României. Programul de Coeziune Economică şi Socială 2000 – componentă ,, Asistenţa pentru IMM - uri''. Bugetul acestui program este de 100 milioane euro, din care 75% reprezintă fonduri din partea Uniunii, restul de 25% fiind acoperit de Guvernul României. Componenta ,, Asistenţa pentru IMM - uri'' are ca obiective: sporirea investiţiilor pentru înfiinţarea de întreprinderi mici şi mijlocii sau dezvoltarea celor deja existente , sau a celor recent înfinţate ; înbunătaţirea posibilităţilor de acces la creditare pe termen mediu şi lung pentru întreprinderile mici şi mijlocii;

3.2 Dificultăţi şi facilităţi în aplicarea programelor de finanţare şi susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii din România Întreprinderea modernă îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu financiar care îi oferă instrumente şi posibilităţi de acţiune specifice , dar care o supune unor constrângeri deosebite . Conţinutul şi condiţiile problemelor financiare la care trebuie sa facă faţă întreprinderea, precum ţi soluţiile care pot fi găsite , sunt legate în mod evident de caracteristicile mediului sau financiar precum şi de propriile sale caracteristici. Sublinierea unei orientări care va reieşii din această lucrare , pune în evidenţă influenţa pe care o exercită asupra propriei activitpăţifinanciare, contextul intern şiextern fiecarei întreprinderi. O prima mare dificultate cu care se confruntăsectorul întreprinderilor mici si mijlocii se refera la faptul ca , în conditiile de azi , creditul este foarte scump, se obtine foarte greu din cauza birocratiei , garantiilor mari si datorita insuficientei culturii economice a populatiei. O alta dificultate majora a constituie faptul ca , în momentul de fata, piata româneasca are o crestere foarte lenta . Ori , a dezvolta întreprinderi mici si mijlocii când piata nu creste , este deosebit de dificil. Acesta înseamna ca întreprinderile nou înfintate sa elimine întreprinderile care au ocupat deja un segment de piata din domeniul respectiv , actiune greu de realizat. De asemenea

11

în aplicarea si sustinerea programelor de finantare, dificultatile sunt generate si de faptul ca în România mai exista înca inflatie , în ciuda progreselor substantiale obtinute în ultimii ani. Întreprinderile mici si mijlocii, ce îsi desfasoara activitatea în sfera productiei de bunuri si a prestarilor de servicii beneficiaza de mai multe facilitati menite sa contribuie la extinderea si dezvoltarea acestora . Dintre aceste facilitati fac parte si:

- simplificarea procedurii de înregistrare a întreprinderilor mici si mijllocii - potrivit OUG nr. 76/2001 privind înregistrarea si functionarea comerciantilor la Biroul Unic din cadrul Oficiilor Registrului Comertului.

- acces la activele dispombile ale societatilor comerciale si companiilor nationale cu capital majoritar de stat , precum si ale regiilor autonome(Legea nr.415/2001 privind aprobarea OUG nr. 297/2000 pentru completarea Legii 133/1999 privind stimularea întreprinzatorilor privati pentru înfintarea si dezvoltarea întreprinderilor mici si mijlocii) ; Fara a nega o serie de pasi importanti realizati în ultimii în legatura cu retragerea statului din pozitia de principal factor de decizie în viata econoinica, totusi acesta a continuat sa fie, prin politicile economico - financiare practicate, principalul generator de obstacole în calea dezvoltarii sectorului privat în general, si a întreprinderilor mici si mijlocii în special.Una din marile bariere care obstructioneaza dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici si mijlocii o constituie lipsa resurselor financiare pentru pornirea unei afaceri sau pentru dezvoltarea celei deja existente. Bancile sunt reticiente în a lucra cu întreprinderile mici si mijlocii, datorita riscurilor mari si costurilor semnificative de împrumut. Principalele cauze care îngreuneaza accesul la surse de finantare sunt : lipsa garantiilor necesare sau un colateral solicitat, prea mare ; dobânzi reale prea mari; retinerea bancilor în a acorda împrumuturi pe termen lung; slaba instruire a personalului de specialitate întocmirea planurilor de afaceri si nu în ultimul rând , eficienta scazuta a proiectelor prezentate de catre întreprinderile mici si mijlocii. Înbunatatirea climatului de afaceri , în care îsi desfasoara activitatea sectorul întreprinderilor mici si mijlocii este o cerinta fundamentala în realizarea unor economii eficiente pe piata , dar si în construirea unui sistem democratic. Apreciem faptul ca , în ultima perioada , oprtunitatile de finantare a întregii activitati economico-sociale, deci si a întreprinderilor mici si mijlocii, au constituit o preocupare de baza a politicii economice. În perioada 2003 - 2006 , va avea loc o crestere semnificativa a nivelului finantarii întreprinderilor mici si mijlocii din partea Uniunii Europene pentru România, prin programele :

PHARE ( Poland Hungary Aid for Reconstruction of Economy)

ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Pre-Aderare),

RICOP (Restructurarea Întreprinderilor si ProgramuI de Conversie a Fortei de Munca),

SAPARD (Program Special de Pre-Aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala). AngajamentuI Guvernului de a sprijini acest sector a fost demonstrat prin decizia de a înfinta Ministerul pentru lntreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatiei (actualmente Agentie subordonata Guvernului), care este responsabil cu elaborarea politicii pentru sprijinirea întreprinderilor mici si mijlocii si monitorizarea integrarii intereselor acestora în alte politici din alte domenii. Cu toate

12

acestea, mediul de afaceri din România este înca foarte dificil, fiind necesare eforturi suplimentare pentru a-l face mai favorabil dezvoltarii acestui sector.

CONCLUZII

Finantarea întreprinderii înseamna obtinerea si punerea la dispozitie a unor sume de bani, drepturi si bunuri productive. Aspectele finantarii produc o importanta cruciala pentru supravietuirea si devoltarea întreprinderii.În primul rând întreprinderea trebuie sa raspunda de lichiditati pentru a face fata angajamentelor asumate, adica de a onora datoriile cu scadenta în viitorul apropriat, asigurându-si astfel echilibrul financiar pe termen scurt. În al doilea rând se pune din partea întreprinderii , problema lansarii în investitii de orice natura ( tehnologice , comerciale , sociale) care sa dezvolte posibilitatile sale. În acest caz este vorba de finantarea dezvoltarii pe termen mediu si lung care conditioneaza cresterea rezultatelor în viitor si mentinerea echilibrului financiar. Deci , mijloacele financiare trebuie sa fie adaptate calitativ la nevoile întreprinderii.Selectarea mijloacelor, tehnicilor si instrumentelor de finantare este expresia concreta a punerii în opera a unei politici financiare. În esenta, politica financiara consta în determinarea ponderii pe care o au si trebuie sa o aiba fondurile proprii si îndatorirea în resursele întreprinderii, tinând cont de costul lor real (remuneratia totala pretinsa de aportul de fonduri). În procesul de decizie presupus de politica fmanciara a întreprinderii intervin, de asemenea, capacitatea de îndatorare si cea de rambursare. Finantarea externa se poate baza, fie pe un mod de finantare directa, fie pe o intermediere financiara.Finantarea directa permite stabilirea unei relatii imediate între unitatile care au nevoie de finantare si cele cu excedente de finantare.

.

13

BIBLIOGRAFIE

1. Ilie Vasile – „ Gestiunea financiara a intreprinderii”, Editura Meteora Press, Bucuresti 20022. M. Visean, A. Saseanu – „ Economia intreprinderii”, Editura Bren, Bucuresti 20043. I. Kerbalek – „ Economia intreprinderii”, Editura Forum Consulting Partners, Bucuresti 20004. Ana Gheorghe – „ Gestiunea financiara a intreprinderii”, Editura Didactica Economica,

Bucuresti 20015. www.roct.ro

14

ANEXE

15

16

17