ATEN Ţ IA

Este foarte greu de dat o definiţie exactă a ceea ce numim noi atenţie.

În literatura de specialitate găsim numeroase definiţii ale atenţiei din care

reiese că a fi atent înseamnă într-un fel a te închide faţă de lumea exterioară, spre a te

focaliza asupra a ceea ce te interesează.

Def : Atenţia este un act de selectare psihică activă prin care se realizează

semnificaţia, importanţa şi ierarhizarea unor evenimente, obiecte şi fenomene care

ne influenţează existenţa (acordăm atenţie lucrurilor care ne interesează şi o

menţinem prin scopul urmărit).

Cea mai importantă caracteristică a atenţiei este, în mod incontestabil în opinia

tuturor specialiştilor selectivitatea. Orientarea atenţiei spre anumiţi stimuli este

concomitentă cu inhibarea altor stimuli, realizându-se astfel un fenomen de filtraj

senzorial şi de organizare, de autoreglare a energiei psihonervoase.

Atenţia este un atribut al celorlalte procese psihice. Dacă se asociază cu

percepţia, atunci aceasta va fi mai clară, precisă şi completă. Dacă se asociază cu

memoria, atunci aceasta va fi mai bogată, fidelă, trainică. Dacă se asociază cu

gândirea şi imaginaţia, atunci acestea vor fi mai eficiente, profunde şi creatoare.

Prin imperativul “fii atent” se inţelege modul de a ne mobiliza şi canaliza, în

modul cel mai adecvat, toate potenţele şi capacităţile în direcţia ieşirii cu bine dintr-o

situaţie dificilă sau a realizării obiectivului propus.

Atenţia poate fi definită ca proces psihofiziologic de orientare, concentrare şi

potentare selectivă a funcţiilor şi activităţilor psihice şi psihocomportamentale

modale specifice în raport cu obiectul şi finalitatea lor proprii asigurîndu-le atingerea

unui nivel optim de eficienţă adaptativă.

În mod normal, pe la 6-7 ani copilul este capabil de o atenţie suficient de

stabilă pentru a se putea integra în activitatea şcolara. Totuşi, în primul an de şcoală,

insuficientă atenţiei elevilor este pregnantă.

Din cauza noutaţii situaţiilor caroră trebuie să le se adapteze, elvii din clasa I se

caracterizează print-un volum deosebit de redus al atenţiei şi prin dificultatea

distribuirii ei asupra mai multor activităţi sau obiecte.

Datorită acestui volum redus şi a incapacităţii de distribuire a atenţiei, elevii

fac adeseori impresia că nu sunt atenţi. În acelaşi timp, datorită faptului că întreagă

ambianţă este nouă şi neobişnuită, atenţia elevilor din clasa I se distrage uşor de la

sarcina principală. O altă caracteristică a atenţiei copilului este predominarea atenţiei

involuntare asupra celei voluntare. Din aceasta cauză, dacă lecţia nu trezeşte suficient

interes copii devin neatenţi.

În activitatea şcolară sunt antrenate diferite forme de atenţie. Astfel, atenţia

involuntară este condiţionată de unele particularităţi ale obiectelor şi excitaţilor:

mărimea, intensitatea, noutatea, variabilitatea, etc.. Atenţia involuntară nu cere

eforturi speciale de concentrare, deoarece obiectul sau fenomenul în sine îi captează

şi le mobilizează procesele perceptive. Atenţia involuntară nu asigură întotdeauna

fixarea conştientă şi temeinică a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor. Este

necesar ca atenţia să se bazeze pe voinţa proprie, fie cînd se percepe un material

intuitiv, fie cînd se transmit cunoştinţe abstracte sau se consolidează o deprindere.

Atenţia voluntară se caracterizează prin orientarea intenţionată, inversă şi susţinută a

activităţii psihice pentru inţelegerea problemelor şi sarcinilor dificile, inclusiv pentru

insuşirea unui material care în sine nu pare interesant.

La vîrsta de 6-7 ani, atenţia prezintă încă multe laturi ce trebuie avute în

vedere. Volumul şi intensitatea atenţiei sunt relativ reduse la şcolar. El urmareşte

excesiv persoana învăţătoarei, dar nu e la fel de atent la ceea ce face sau ce spune

aceasta. Distribuirea atenţiei este dificilă, încît micul şcolar nu poate să cuprindă şi să

rezolve în acelaşi timp mai multe activităţi.

Urmărirea vizuală a unui material intuitiv şi întelegerea descrierii verbale

simultane constituie de fapt două operaţii, din care elevul efectuează adesea numai

una singura. Avînd ca sarcină de lucru să scrie nişte litere din abecedar, elevul se

concentrează numai asupra executării formei grafice, nerespectînd indicaţiile cu

privire la ţinerea instrumentului de scris în mînă, poziţia caietului, a corpului la scris.

Flexibilitatea atenţiei, ca proprietate de a trece rapid de la o activitate la alta

este slabă. Atenţia involuntară are o pondere mai mare faţă de atenţia voluntară.

Elevii se antrenează cu placere în activităţile în care folosesc povestirea sau cele

desfăşurate pe baza de materiale intuitive dar urmăresc destul de greu exerciţiile de

analiză şi sinteză verbală sau de predare teoretică a operaţiilor aritmetice. Atenţia

consumă multă energie şi de aceea fenomenul de oboseală se instalează cu precădere

la nivelul acestui proces. Şcolarul mic, după o concentrare de cîteva minute la scris,

abandonează scrisul şi se indeletniceşte cu altceva. Pe parcursul săptămînii, se

observă o oscilaţie a capacităţii de a fii atent a copilului.

Distragerea atenţiei se constată la elevii din clasa I la prima şi la ultima oră. La

şcolarii clasei a II-a, deşi scad valorile la unele feluri de atenţie, cresc la altele. La

nivelul clasei a III-a se manifestă o scădere evidentă a neatenţiei, scade în principal

distragerea, dar creşte opozabilitatea faţă de caracterul repetitiv, neatractiv al

cunoştinţelor. Rezistenţa psihologică a copiilor devine mai mare, fapt evident la

scăderea generală a neatenţiei este evidentă. Doar lecţiile neinteresante şi cele cu un

caracter repetitiv accentuat generează neatenţia mascată şi oboseală.

Distragerea atenţiei se constată la elevii din clasa I la prima şi la ultima ora. La

şcolarii clasei a II-a, deşi scad valorile la unele feluri de atenţie, cresc la altele.

Caracteristicile sau calităţile atenţiei

Însuşirile pozitive ale atenţiei care facilitează desfăşurarea optimală aactivităţii

sunt:

Stabilitatea atenţiei:

Înseamnă menţinerea un timp mai lung a orientării şi concentrării

psihonervoase asupra aceluiaşi fapt sau aceleiaşi activităţi. E influenţată de

proprietăţile stimulului, de complexitatea şi natura activităţii şi nu în ultimul rând de

motivaţia subiectului. Un obiect cu structură simplă şi nemişcat ne reţine atenţia

foarte puţin timp.

Concentrarea (intensitatea) atenţiei:

Înseamnă mobilizarea intereselor şi eforturilor îmntr-o anumită direcţie în

funcţie de semnificaţiile stimulilor, paralel cu inhibarea acţiunii unor factori

perturbatori.

Gradul de concentrare e dependent de mulţi factori dintre care amintim:

interesul subiectului pentru acea activitate şi rezistenţa lui la factorii perturbatori. Se

poate măsura prin rezistenţa la factori perturbatori, în special la zgomot.

Volumul atenţiei:

Adică cantitatea de date ce pot fi cuprinse simultan în planul reflectării

conştiente este limitat. Volumul mediu este de 5-7 elemente.

Flexibilitatea sau mobilitatea atenţiei:

Înseamnă capaciatea subiectului de a deplasa atenţia de la un obiect la altul în

intervale cât mai scurte de timp. Pragul minim de deplasare potrivit cercetărilor este

de o şesime de secundă.

Distributivitatea atenţiei:

Este proprietatea care vizează amplitudinea unghiului de cuprindere simultană

în planul conştiinţei clare a unei diversităţi de fapte , procese, manifestări. Adică

capacitatea de a sesiza simultan înţelesul mai multor surse de informaţii. S-a constatat

faptul că distribuţia e totuşi posibilă când mişcările sunt puternic automatizate şi

informaţiile foarte familiare. De exemplu pilotul de avion care este atent la o mulţime

de lucruri în acelaşi timp: el urmăreşte linia orizontului, cadranele, ascultă informaţia

din căşti etc.)

Formele atenţiei

Clasificarea atenţiei este foarte vastă şi se poate face după numeraose criterii.

Cea mai uzuală clasificare este după natura reglajului. Astfel distingem atenţia

involuntară şi atenţia voluntară.

Atenţia involuntară este declanşată de stimuli interni şi externi şi constă în

orientarea, concentrarea neintenţionată, declanşată spontan şi fără efort voluntar.

Atenţia involuntară poate fi atrasă de mediul exterior, ca urmare a organizării

particulare a câmpului perceptiv în care apare un obiect detaşat din ansamblu.

Această formă a atenţiei o întalnim şi la animale. Există câteva calităţi ale stimulilor

care pot provoca, pot capta atenţia involuntară: intensitatea stimulilor, contrastul,

noutatea, apariţia sau dispariţia bruscă, complexitatea, proprietatea stimulilor de a se

adapta interesului etc. Este în general de scurtă durată menţinându-se atâta vreme cât

durează acţiunea stimulilor care o provoacă.

Atenţia voluntară se caracterizează prin prezenţa intenţiei de a fi atent şi a

efortului voluntar de a-l menţine. Deci această formă de atenţie depinde în mare

măsură de individ şi de motivaţiile sale. Fiind autoreglată în mod conştient atenţia

voluntară este superioară atât prin mecanismele verbale de producere, cât şi prin

implicaţiile ei pentru activitatea omului. Autoreglajul voluntar se realizează prin

orientarea intenţionată spre obiectul atenţiei, selectivitate în funcţie de scop şi

creşterea efortului psihic. Atenţia voluntară este esenţială pentru desfăşurarea

activităţii, dar datorită consumului energetic sporit, a intervenţiei oboselii se poate

menţine pe o perioadă relativ scurtă de timp.

Mobilizarea şi concentrarea atenţiei voluntare se poate menţine cu ajutorul

cuvântului care măreşte valoarea semnalizării unor stimuli, cuvântul orientează

atenţia.

Aceste două forme ale atenţiei sunt conexate între ele, existând grade de

trecere a uneia în cealaltă. De exemplu învăţarea începe cu atenţia voluntară, apoi

apare interesul, plăcerea de a învăţa, atenţia treptat devenind involuntară.

Atenţia habituală sau postvoluntară este o formă superioară de manifestare a

atenţiei, fiind o atenţie specializată, bazată pe obişniunţe şi se formează prin educaţie,

pentru că atenţia se poate educa.

Psihologul francez Theodule Ribot deosebeşte două tipuri de atenţie, cu totul

distincte una de alta, dar care în mare corespund celor două forme ale atenţiei mai sus

amintite, şi anume atenţia involuntară şi cea voluntară. Acestea sunt: atenţia spontană

(naturală) şi atenţia voluntară (artificială). Cea dintâi formă , neglijată de majoritatea

psihologilor, este forma naturală, primitivă, veritabilă a atenţiei. Cea de-a doua este

un rezultat al educaţiei, al antrenamentului.

Th. Ribot susţine că atenţia spontană este singura care există atât timp cât

educaţia nu intră în acţiune. Atenţia este un dar al naturii, repartizată inegal de la un

individ la altul. Puternică sau slabă, are drept cauză stările afective.

Omul nu dă atenţie în mod spontan, decât lucrurilor care îl interesează, îl ating,

îi produc o stare plăcută, neplăcuta ori mixtă. Natura atenţiei spontane la o persoană

relevă caracterul acesteia sau cel putin tendinţele sale fundamentale. Ne arată dacă

avem de-a face cu un spirit frivol, banal, mărginit, deschis, profund. Ribot dă

exemplul unei portărese care în mod spontan dă atenţie bârfelor; pictorul este atras de

un frumos răsărit de soare; geologului îi atrag atenţia nişte roci, în care omul obişnuit

nu vede decât nişte pietre.

Atenţia voluntară sau artificială în opinia lui Th. Ribot este un produs al

trebuinţei, apărut odată cu progresul civilizaţiei, artei, al educatiei, al

antrenamentului. Îsi găseşte condiţiile de existenţă în atenţia spontană. Atenţia

voluntară s-a născut sub presiunea trebuinţei şi odată cu progresul inteligenţei. Ea

este un aparat de perfecţionare şi un produs al civilizaţiei.

Subliniind faptul că atenţia voluntară este rezultatul educaţiei, Ribot propune

ca mijloc de formare trei direcţii: prima, în care educatorul, profesor şi părinte, se

bazează pe sentimente (teamă sau tandreţe şi simpatie, curiozitate, interes şi atracţie

faţă de recompensă); cea de-a doua se referă la ambiţie, interes practic şi datorie, iar

cea de-a treia se referă la faptul că atenţia se dezvoltă şi se întreţine prin deprinderi şi

exerciţiu impus.

După locul obiectului aflat în centrul atenţiei, atenţia poate fi externă şi

interioară. Vorbim de atenţie externă atunci când obiectul atenţiei este exterior

subiectului şi de atenţia interioară în cazul în care obiectul atenţiei se află în planul

conştiinţei, al vieţii psihice. Atenţia interioară este strâns legată de noţiunea de privire

interioară, care de fapt înseamnă o serie de imagini conexe care mută atenţia noastră

în planul conştiinţei, o serie de amintiri. Iar cel care ne trezeşte aceste amintiri este

reflexul cu catenă lungă.

Distragerea atenţiei

Distragerea atenţiei este opusul concentrării. Distragerea atenţiei este rezultatul

acţiunii diferitelor stimuli, care determină interesele persoanei într-o altă direcţie, de

exemplu: apariţia şi instalarea oboselii, diminuarea interesului şi apariţiei plictiselii

etc.

Distragerea atenţiei se mai poate întâmpla şi în cazul reactualizării de către un

stimul direct, a unor interese legate de cele trei capitole ale vieţii.

Problema atenţiei a facăt obiectul unor cercetări în laboratoarele de psihologie

experimentală deoarece este un proces psihic relativ uşor de măsurat.

Au fost elaborate importante studii şi cercetări ştiinţifice pentru a fi identificaţi

factorii care intervin în scăderea vigilenţei concentraţiei şi în descoperirea mijloacelor

ce pot întreţine atenţia concentrată la un nivel cât mai înalt. Rezultatele au arătat că

mai ales în cazul unor operaţii monotone, atenţia scade rapid, dincolo de o durată de

20 de minute se instalează oboseala.

S-a constatat că stările afective au un rol important în stabilirea atenţiei şi că ea

este un act adaptiv ce poate fi dezvoltat prin procedeul de învăţare. De asemenea,

interesul este tendinţa de a da atenţie unor obiecte, persoane sau situaţii, de care

suntem atraşi şi în care găsim satisfacţii. Tot el stimulează dorinţa de a continua o

experienţă începută, în timp ce aversiunea duce la abandonare şi respingere.

Cercetările psihologice experimentale analizează, pe lângă stabilitatea atenţiei,

şi fenomenele de distragere, distribuţie şi comutare a acesteia. Pentru a înţelege

capacitatea de menţinere a atenţiei în condiţii perturbatoare, (zgomot, surse de

lumină, monotonie, oboseală, stări emoţionale etc.), trebuie să ştim că orice act de

atenţie constă în forma unei dominante prin concentrarea excitaţiei într-un anumit

focar şi inhibării altor centri subdominanţi.

Astfel, dacă în timpul desfăşurării unei activităţi unilaterale, monotone,

procesele mobilizatoare se sting, un excitant colateral le poate dezhiba, periodic

intensificând concentrarea atenţiei. De aici recomandarea psihologilor ca în anumite

situaţii să nu se lucreze în linişte absolută: o muzică în surdină melodioasă (stimulent

complementar) nu stânjeneşte munca, ci o favorizează. Dar stimulii complementari

puternici sunt inhibitori şi perturbatori în menţinerea atenţiei, ei reduc energia

activităţii dominante şi determină apariţia unei noi reacţii de orientare , a unei noi

dominante (muzica puternică, stridentă, însoţită de un text care ne antrenează

emoţional distrage atenţia).

Gradul de distragere a atenţiei depinde de motivaţia, de interesul pe care îl

avem pentru activitatea desfăşurată şi de noutatea şi varietatea acesteia.

Atenţia concentrată poate fi menţinută şi în cazul în care activitatea este

automatizată, deprinderile sunt bine consolidate sau când suntem obişnuiţi, adaptaţi

să lucrăm în prezenţa unor excitanţi perturbatori specifici locului de muncă.

Stările morbide ale atenţiei

Vom încerca să stabilim cazurile patologice ale atenţiei sau aşa numitele stări

morbide ale atenţiei.

Numim "distraţi”, oamenii a căror inteligenţă este incapabilă să se fixeze într-

un mod cât de cât stabil, oameni care trec fără încetare de la o idee la alta, care sunt la

cheremul schimbărilor celor mai fugitive ale dispoziţiei lor sau ale evenimentelor

celor mai insignificante din ambianţă. Este o stare perpetuă de mobilitate si

împrăştiere, aflată la antipodul atenţiei. Termenul de "distracţie" se aplică însă şi unor

cazuri cu totul diferite. Oamenii absorbiţi de o idee sunt distraşi. Par incapabili de

atenţie tocmai pentru că sunt extrem de atenţi. Există exemple de savanţi celebri prin

distracţia lor.

Cazurile patologice ale atenţiei se indreaptă în două direcţii: hipertrofia

atenţiei, adică predominarea absolută a unei stări sau a unui grup de stări, care devine

stabilă, neputând fi expulzată din conştiinţă şi atrofia atenţiei când atenţia nu se poate

menţine şi uneori nici constitui.

Există şi o a treia varianta, aceea a indivizilor cu infirmităţi congenitale. La

idioţi, imbecili, demenţi, formele atenţiei nu se constituie sau apar doar sporadic.

În prima categorie, hipertrofia atenţiei, includem ideile fixe.

S-a întâmplat oricui să fie urmărit de o arie muzicala sau de o frază care revine

fără un motiv anume. La orice om sănătos există aproape întotdeauna o idee

dominantă, care îi reglează conduita: plăcerea, banul, ambiţia, mântuirea sufletului

etc. Aceasta idee fixă care dureaza toată viaţa, cu exceptia cazului în care este

substituită de o alta, se transformă în final într-o pasiune fixă. Transformara atenţiei

spontane într-o idee fixă, in mod hotărât patologică, este pe cât se poate de clară la

ipohondri. Th. Ribot imparte ideile fixe in trei categorii:

ideile fixe simple, de natură pur intelectuală, care rămân cel mai adesea

închise în conştiinţă sau care se manifestă prin acte insignificante.

ideile fixe acompaniate de emotii, cum sunt groaza şi angoasa (agorafobia,

nebunia indoielii etc.)

ideile fixe cu forma impulsiva, tendinte irezistibile, care se manifestă prin

acte de violenţă sau criminale (furt, omucidere, sinucidere).

Ideile fixe apar la cei cu o constituţie nevropatica. Aceasta poate fi ereditară

(cazurile cele mai dese) sau consecinţă a vieţii cotidiene (oboseală fizică, intelectuală,

emoţii, pasiuni, excese de orice natura).

Ribot defineşte şi extazul ca fiind idee fixă, forma cronică de hipertrofie a

atenţiei.

La polul opus se află mania. În manie se regăsesc toate condiţiile contrare

stării de atenţie. Nu există nici concentrare, nici adaptare, nici durată. Avem de-a face

cu triumful automatismului cerebral, lăsat în voie. În consecinţă, la maniaci se

manifestă, spre exemplu, uneori, o exaltare extremă a memoriei: pot recita poeme

lungi, de mult uitate.

Memoria si atentia la copii

De mule ori copi par sa nu acorde atentie, sa fie cu mintea in alta parte si sa nu se

poata concentra. Sigur acest lucru s-a intamplat si cu copilul tau. Fii linistita, se

intampla cu toti si e un lucru firesc asta in masura in care deficitul de atentie nu

depaseste un stadiu normal.

Exista vreo relatie intre memorie si atentie?

De multe ori, in timpul orelor de clasa apar lacune de informatii si deficite de atentie.

Exista vreo relatie intre memorie si atentie? Atentia pare sa fie foarte importanta

pentru ca noi reusim sa inmagazinam informative doar pana la un anumit nivel, apoi

treptat uitam imediat informatia nou sosita. Daca atentia este importanta in a stimula

memoria, este bine ca acest lucru sa fie in atentia parintilor dar si a profesorilor.

Specialistii spun ca informatia care vine catre tine trebuie luata per total, ca mai apoi

sa poti face legatura cu ceea ce stiai dinainte.

Profesorul trebuie sa stie tehnicile de mentinere a atentiei in clase:

Profesorul trebuie sa invete si sa stie metodele prin care sa mentina atentia copiilor

treaza in timplu orelor. Asa cum spune un specialist in domeniu, Fogel memoria

reprezinta “procesul prin care encodam, depozitam si oferim informatie”. Acest

lucru inseamna ca elevii trebuie sa treaca prin trei etape pentru a-si aminti informatia

predate in clasa. Profesorul trebuie sa tina cont de acesti trei pasi.

Memoria poate fi instantanee, de scurta durata si de lunga durata. Cunoscand aceste 3

etape, elevul poate mutra informatia de la nivelul memoriei instantanee la cea de

lunga durata. Multi nu cunosc aceste stadia de invatare si de aceea elevii uita foarte

usor cele predate in clasa. Practic inseaman ca profesorul sa pastreze atentia copilului

suficient de mult timp astfel incat sa plaseze memoria in sistemul sau de lunga durata.

Visul oricarui profesor este ceea ce Feldman spunea si anume “la cel mai inalt nivel

de procesare, informatia este analizata prin semnificatie ei”.

Cum sa imbunatatesti memoria?

Un aspect esential in imbunatatirea memoriei este exersarea ei. Un bun exemplu este

cel al experimentului mobil Rovee Collier. In aceste experiment, Rovee Collier tine

un mobil atarnat de patutul bebelusului si sta sa observe daca bebelusul reactioneaza

la mobil prin impingerea lui cu picioarele sau alt gen de raspuns. Scopul era ca atunci

cand bebelusul impinge cu picioarele mobilul, acesta sa se miste. Dupa cateva zile de

experiment se observa ca bebelusul a retinut ca impinsul cu picioarele va muta

mobilul dovedindu-si astfel memoria comportamentului sau.

Studiul afirma ca un bebelus de 2 luni poate retine acest tip de comportament pentru

o zi, unul de 3 luni pentru o saptamana, unul de 6 luni pentru 2 saptamani si fara a fi

facut el insusi impinsul din picioare. Pentru ca bebelusul sa se adapteze el are nevoie

de memorie si cunostinte. O data ce acestia cresc, ei pot folosi alte strategii de

memorie. Unele dintre ele sunt: repetitia, adunarea, compunerea si cautare

sistematica. O data cu cresterea copilul isi dezvolta abilitatile de memorie si totodata

performanta de a invata. Cercetatorii spun ca atunci cand copii invata sa citeasca si sa

iis dezvolte abilitatile fonologice acest lucru ii ajuta in a dezvolta procesul de

depozitare si invatare de noi cuvinte de la varsta studentiei.

Cativa pasi pentru mentinerea atentiei:

Vorbeste cu autoritate si nu fi indecis

Adu clasa la atentie prin batut din palme sau cantat

Stinge luminile

Atinteste-ti privirea in gol. Tacerea poate fi o buna metoda de

a atrage atentia

Subliniaza si intareste consecintele

Daca elevii observa ca esti serios iti vor urma spusele. Elevul isi foloseste resursele la

un nivel optim  doar daca profesorul cunoaste toate aspectele invatarii si memorie si

le aplica in clasa.

Vointa si atentia la vîrsta scolarã micã

          Una din trãsãturile specifice ale micii scolaritãti o reprezintã impregnarea tot

mai puternicã a conduitei copilului cu o notã de intentionalitate si planificare. Multe

din conduitele copilului încep sã se deruleze sub semnul lui trebuie, este necesar, nu

trebuie. Vointa ca mod de rãspuns la aceste comenzi iradiazã larg în cuprinsul

personalitãtii copilului punîndu-si amprenta si asupra altor compartimente ale vietii

psihice. Perceptia devine intentionalã, sistematicã si sustinutã prin efort voluntar,

transformîndu-se în observatie. Tot acum se formeazã memoria si atentia voluntarã

capacitatea concentrãrii mentale voluntare de duratã mai mare în rezolvarea unor

probleme de gîndire.

          La începutul micii scolaritãti, volumul atentiei este încã redus, copiilor fiindu-

le greu sã prindã simultan în cîmpul atentiei, explicatiile verbale si tablourile

intuitive, actiunile pe care le fac ei si cele întreprinse de colegi, desfãsurarea

propiuzisã a actiunii si rezultatul ei.

          Pentru a contracara aceste efecte si a limita neajunsurile atentiei scolarului mic

este necesarã o organizare corectã a însãsi activitãtii de învãtare: solicitarea cît mai

frecventã a actiunilor practice externe de operare cu obiecte, alternanta acestora cu

activitatea în plan mintal, asigurarea unui tempou optim al lectiei.

Influienta internetului si TV

Influenta televizorului asupra dezvoltarii atentiei copilului (I)

Atentia este un important proces psihic, care impreuna cu gandirea, memoria si

imaginatia fac posibil actul invatarii.

Profesorii americani, in urma a numeroase studii intreprinse, au ajuns la concluzia ca

una din cauzele pentru care copiii nu urmaresc sensul unei explicatii, prezentari este

aceea ca ei nu-si pot mentine atentia centrata pe un anumit stimul, aceasta fiindu-le

repede captata de alt lucru. Elevii nu mai sunt capabili sa urmareasca, sa asculte, sunt

nelinistiti, pierd sirul, au momente cand nu se gandesc la nimic, nu-si pot aminti

informatii pe care abia le-au auzit.

O mare parte din vina in formarea acestui comportament o are televizorul. Copiii s-au

obisnuit sa vizioneze, sa fie in permanenta distrati de cineva, sa primeasca totul de

afara. Astfel se spune ca, mai mult de o treime din copiii americani sufera de ADHD

(Deficit de atentie cu sau fara hiperactivitate), aceleasi probleme fiind semnalate si in

tarile Europei de vest. Acesti copii nu pot duce la bun sfarsit o activitate inceputa,

alterneaza rapid o activitate cu alta (fara a o termina pe prima), actioneaza inainte de

a gandi, nu isi pot astepta randul. La aparitia deficientelor de atentie contribuie

alimentatia chimizata, sedentarismul, stresul, dar in primul rand experienta culturala,

care in zilele noastre este in mod evident dominata de vizionarea TV.

Cercetatorii sustin ca, urmarindu-se activitatea corticala in timp ce o persoana

priveste la televizor, se constata aparitia unei anomalii neurologice, si anume,

inhibarea activitatii emisferei stangi a creierului, care isi reduce foarte mult

activitatea. Pur si simplu emisfera stanga "amorteste" in timp ce emisfera dreapta

indeplineste toate activitatile cognitive. Tinand seama de faptul ca emisfera stanga

este responsabila cu organizarea, analiza si ordonarea datelor primite din exterior,

putem deduce care sunt consecintele.Emisfera dreapta proceseaza datele in ansamblu,

determinand raspunsuri mai degraba emotionale, decat rationale.Unii neuropsihologi

mai afirma ca in timpul vizionarii la televizor, legatura dintre cele doua emisfere

cerebrale este aproape intrerupta.Din aceasta cauza multi oameni nu-si pot aminti

informatii pe care le-au receptat cu putin timp in urma la televizor.

O alta consecinta, de fapt cea mai grava, ar fi aceea ca vizionarea indelungata la

televizor duce la afectarea dezvoltarii si functionarii cortexului prefrontal, unde se

afla sediul unor procese mentale superioare (atentie, motivatie, controlul

comportamentelor si emotiilor).Care vor fi consecintele pe termen lung? Pot aparea

modificari structurale la nivelul creierului? Vor aparea schimbari ale

comportamentului uman sau in abilitatile mentale ale generatiilor viitoare? In ce

masura vom mai putea controla aceste schimbari?

Poate ca, inainte de a ne aseza comod in fata televizorului, impreuna cu intreaga

familie, ar trebui sa incercam sa gasim variante de raspuns la aceste intrebari.

Internetul dezvoltă atenţia distributivă a copiilor

CLICK l Tinerii au un sistem de navigare deosebit de cel al adulţilor

Noile gadgeturi şi internetul schimbă comportamentul copiilor şi chiar modul de

gândire al acestora, sunt de părere o echipă de cercetători de la Colegiul Universitar

din Londra. Specialiştii completează că internetul dezvoltă creierul minorilor,

mărindu-le atenţia distributivă. Mai mult, navigarea pe internet ajută la crearea de noi

conexiuni între celule, însă micşorează capacitatea de concentrare şi îi face mai

vulnerabili la bolile mintale. Cercetarea s-a realizat pe un eşantion de 100 de

voluntari cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, generaţie care a crescut folosind

internetul.

Oamenii de ştiinţă le-au cerut copiilor să răspunda unor întrebări ce le-au fost

adresate folosindu-se de internet. Cercetătorii, conduşi de profesorul David Nicholas,

au constatat că tinerii participanţi la studiu au petrecut mai puţin timp pe internet

căutând răspunsurile faţă de alţi voluntari, cu vârste mai înaintate. Astfel, voluntarii

născuţi după 1993 au apelat adesea la prieteni, în defavoarea altor surse mai credibile.

Mai mult, cercetatorii britanici au observat că tinerii au un sistem de navigare

deosebit de cel al adulţilor, jonglând printre site-uri şi rareori întorcându-se pe aceeaşi

pagină. De asemenea, aceştia nu petrec prea mult timp pe o pagina web, preferând să

deschidă o alta dacă nu primesc răspunsul din primele rânduri.

Potrivit cotidianului Daily Mail, profesorii universitari se plâng deja că tinerii îşi

pierd abilitatea de a citi sau studia din cărţi, fiind de-a dreptul terifiaţi la ideea de a

parcurge o carte întreagă.

Dezvoltarea atentiei

Dezvoltarea gândirii se află În strânsă relatie cu dezvoltarea atentiei si

memoriei. Dacă la prescolari aceste procese psihice sunt predominant

involuntare, Începând cu vârsta de 6-7 ani ele sunt tot mai putin dependente de

interesul spontan al copilului, căpătând În acest fel un pronuntat caracter

voluntar. Totusi, copilul Încă nu este capabil să exercite un control constient

suficient asupra comportamentului său.

Primul an de scoală pune În fata copilului sarcini mnemonice noi, specifice.

Unele dintre ele, copilul le rezolvă mai usor, altele cu dificultate. De exemplu,

imaginile (mai ales cele colorate, legate de interesele si experienta lui) sunt

memorate mult mai repede decât rationamentele verbale, ca să nu vorbim de

seriile de cuvinte fără vreo legatură Între ele.

După cum se stie, baza dezvoltării memoriei voluntare o constituie metodele

mnemonice speciale pe care copilul le Însuseste de la adulti, În procesul

instruirii. Printre aceste metode se numără, Înainte de toate, punerea scopului si

repetarea materiei Însusite. Efortul didactic va fi cu atât mai productiv cu cât

adultul va reusi să mobilizeze mai bine potentele copilului.

Astfel, poate fi evitat decalajul dintre gândirea dezvoltată normal si atentia

precară, preponderent spontană, de care suferă unii copii. Răspunzator pentru o

asemenea situatie nedorită este, În primul rând, educatorul. Ca urmare, copilul

se dezvoltă nearmonios, la scoală ia multe note proaste.

Pentru cercetarea nivelului de dezvoltare a atentiei si a memoriei voluntare ale

copiilor la vârsta indicata pot fi folosite diverse probe de memorare a imaginilor,

cuvintelor, cifrelor. Copilului i se propune să memoreze cât mai multe imagini

colorate ale obiectelor bine cunoscute de el (i se propun 25 imagini colorate,

durata perceptiei fiecărei imagini fiind de 3 secunde). Imediat după expunerea

ultimei imagini, copilul trebuie să numească obiectele pe care le-a văzut pe fise.

În medie, copiii de 5 ani Îsi amintesc de 6 obiecte, iar copiii de 6 ani- de 7-8

obiecte.

Pentru aprecierea nivelului dezvoltarii memoriei poate fi folosită si proba

«Memorarea cuvintelor». Înainte de toate copilului i se sugerează să fie căt se

poate de atent, de exemplu, astfel: «Ascultă atent cuvintele pe care le voi rosti si

Încearcă să le memorezi. Apoi, vei repeta acele cuvinte, care le-ai retinut, În

orice ordine».

După aceasta, copilului i se citesc cu mici intervale zece cuvinte simple, Între

care nu există aparent nici o legatură. De exemplu: a) munte, joc, trandafir,

pisica, ceas, vin, palton, carte, ciorap, geam; b) pădure, pâine, usa, elefant, ată,

miere, frate, ciupercă, apă, scaun.

Rezultatele cercetărilor arată că În medie copiii de 5-6 ani Îsi amintesc 4-5

cuvinte. Se recomandă repetarea procedurii descrise cu aceleasi 10 cuvinte, până

la 5 ori, cerând de fiecare dată copilului să mai facă un efort. În mod normal,

copilul trebuie să ajungă la reproducerea a 8-10 cuvinte. La sfârsitul testării, tabelul

rezultatelor trebuie să arate aproximativ În felul urmator:

Cuvânt Numarul probei

1 2 3 4 5

1. Padure X X X X X

2. Pâine X X X X

3. Usa X X X X X

4. Elefant X X X X X

5. Ata X X X

6. Miere X

7. Frate X X

8. Ciuperca X X X X

9. Apa X

10. Scaun X X X X X

TOTAL: 4 6 7 8 10

Copiii cu o capacitate redusă de memorare trebuie să devină obiectul unei atentii

deosebite din partea medicilor si a psihologilor. Deficienta amintită poate avea mai

multe cauze. Printre ele se poate mentiona epuizarea atentiei, astenizarea generală a

proceselor psihice, reducerea sau lipsa motivatiei de a memora, anumite tulburări

orga-nice, un handicap mintal etc.

De la un caz la altul, defectul memorării se manifestă În mod diferit. De exemplu,

dacă un copil sănătos, la fiecare nouă prezentare a cuvintelor arată rezultate tot mai

bune, un copil care suferă de astenie (epuizare rapidă a proceselor psihice),

dimpotrivă, va reproduce de fiecare dată tot mai putine cuvinte, iar copilul cu

handicap mintal ramâne după a doua prezentare pe un “platou” redus si reproduce În

continuare acelasi număr de cuvinte. Stiind cauzele dereglărilor atentiei sau memoriei

si intervenind la timp cu ajutorul necesar pentru corec-tarea acestor dereglari,

medicul de familie, psihologul, Îl pot feri pe elev de multiplele probleme pe care

handicapul amintit i le poate crea in viitor.

Copiii neascultatori. Cum le captam atentia

De cate ori nu s-a intamplat sa le spuneti copiilor sa-si faca ordine in dulap sau in

camera si sa nu va asculte? De cate ori nu i-ati rugat sa stea cuminti la masa? De cate

ori nu i-ati avertizat sa nu mai alerge pe strada?

Iata mai jos cateva sfaturi pentru a atrage atentia copiilor

1.Explicati-le ce anume urmeaza sa le spuneti, rostiti lucrurile respective si apoi

faceti un rezumat cat se poate de clar.

2. Incercati sa discutati atunci cand luati masa, in familie - discutiile pe care le initiati

la masa reprezinta o resursa ideala pentru construirea unei relatii comunicationale

solide cu cei mici, precum si pentru dezvoltarea abilitatilor in ceea ce priveste atentia

acordata persoanelor din jur. 

3. Comunicati-le ce aveti de spus, coborand, fizic la nivelul lor - priviti-i in ochi si

transmiteti-le ceea ce vreti sa ajunga la urechile si la mintea lor.

4. Testati-le atentia, prin a le spune sa faca lucruri lipsite de logica si veti vedea cat de

repede le captati atentia! Uneori, acest lucru ii va ajuta sa tina minte ceva ce trebuie

sa faca in mod repetat. 

5. Numarati pana la 3 pentru a-i determina sa va asculte. De regula, la 2 devin atenti!

6. Vorbiti-le cat mai incet posibil - vor face eforturi sa va asculte cu atentie, pentru a

intelege ce anume le spuneti. 

7. Daca micutii sunt  implicati intr-o anumita activitate, opriti-i; stabiliti si mentineti

contactul vizual.; ramaneti in picioare, cat mai nemiscati cu putinta; nu incepeti sa

vorbiti pana cand nu este liniste deplina - abia atunci veti fi siguri ca va asculta.

Are 6 ani si inca nu-si poate concentra atentia?

Copilul dvs. are probleme de concentrare a atentiei? Ati observat ca atunci

cand se joaca trece prea repede de la un joc la altul, fara sa reuseasca sa

finalizeze vreunul? Cand vorbiti cu el, incercand poate sa-i explicati ceva,

este distras usor de alti stimuli din mediu si la sfarsit nu prea stie ce i-ati

spus? Cand isi face temele nu se poate concentra indeajuns, se fataie pe

scaun, vrea apa sau mancare, se intrerupe si incepe sa vorbeasca despre

orice altceva?

Daca ati raspuns pozitiv chiar si numai la una din intrebarile de mai sus, n-ar

strica sa va ajutati copilul sa-si exerseze atentia. Este foarte important ca

atentia copilului sa fie exersata inainte de inceperea scolii pentru ca daca are

probleme de acest fel, la scoala, vor fi afectate toate achizitiile sale si chiar

dezvoltarea psihica in ansamblu. Trebuie acordata o importanta deosebita

acestei functii psihice deoarece ea influenteaza decisiv manifestarea

potentialului intelectual al copilului (degeaba este destept daca nu poate

finaliza o activitate), memoria lui (cum sa memorezi atunci cand gandul iti

fuge mereu in alta parte?) si alte procese psihice (gandirea, imaginatia etc.).

Va propun cateva metode de exersare a atentiei copilului:

1. Metoda mersului constient (recomandata de doctorul Henri Arthus)

In timp ce merge pe strada sau in casa (nici prea lent, nici prea rapid), puneti-

l pe copil sa-si fixeze atentia asupra miscarilor corpului sau. Exersati

impreuna cu el, facand si dvs. exercitiul. Repetati cu voce tare urmatoarele

cuvinte: "Acum pun in fata piciorul meu drept, care intra in contact cu solul;

acum, pun in fata piciorul meu stang, simt cum se indoaie genunchiul si

miscarea fesei la nivelul bazinului; fac un nou pas cu dreptul, apoi un pas cu

stangul..." etc. Explicati-i copilului ce este fesa, bazinul, genunchiul. Inca de

la 3 ani el ar trebui sa stie aceste elemente corporale. Faceti cu el de mai

multe ori acest exercitiu si apoi puneti-l pe el singur sa-l faca. Acest exercitiu

simplu prezinta doua avantaje: stimuleaza atentia si relaxeaza mintea.

2. Evocarea unei posturi (exercitiu recomandat de Raymond de Saint-

Laurent)

Il puneti pe copil sa se aseze confortabil. Isi aseaza cele doua maini pe

genunchi, tinand degetele departate, iar extremitatea degetului mare stang sa

atinga extremitatea degetului mare drept. Trebuie sa-si priveasca timp de

cateva secunde mainile astfel pozitionate. Apoi, rugati-l sa inchida ochii si sa

urmareasca in minte conturul degetelor lui incepand cu degetul mic de la

mana stanga pentru a sfarsi cu degetul mic de la mana dreapta. Pentru a fi

mai simplu, la inceput, efectuati exercitiul impreuna cu el si vorbiti: "Iata

degetul meu mic de la mana stanga, iata acum despartitura dintre el si

inelarul meu stang, apoi se contureaza degetul meu inelar" etc. Bineinteles,

invatati-l pe copil denumirea fiecarui deget de la mana: degetul mic, inelarul ,

degetul mijlociu, aratatorul (indexul) si degetul mare. Dupa un timp, lasati-l pe

copil sa efectueze exercitiul singur, fara a mai vorbi cu voce tare,

imaginandu-si mental conturul mainilor. Acest exercitiu trebuie efectuat cand

in casa este liniste, fara sa existe stimuli care sa-l distraga pe copil. Scopul

este de a exersa atentia si abilitatea de a evoca mental obiecte si fiinte fara

greutate si rapid.

3. Metoda Vittoz (recomandata de doctorul Roger Vittoz)

Puneti copilul sa deseneze urmatoarele figuri:

Trebuie sa deseneze incet, fara sa fie tensionat. Daca oboseste, nu insistati.

Reveniti alta data asupra exercitiului. Acesta are ca scop dezvoltarea

focalizarii atentiei. Un fapt interesat: un copil introvert s-ar putea sa aiba

dificultati in a desena o spirala deschisa, iar un copil extravert s-ar putea

poticni la desenul unei spirale concentrice!

Exista multe activitati care sunt propice pentru exersarea concentrarii atentiei

copilului si care sunt la indemana oricarui parinte. De pilda, invatati-l sa cante

la un instrument, puneti-i in mana vechiul aparat de fotografiat si lasati-l sa

faca si el poze pe care apoi asezati-le intr-un album separat, rugati-l sa

copieze desene din diverse carti, dati-i acuarele si lasati-l sa mazgaleasca tot

ce vrea, rasfoiti impreuna cu el albume de arta, alegeti impreuna cu el un

sport si inscrieti-l la un club, cand scrieti o scrisoare cuiva pe care il cunoaste

intrebati-l si pe el ce i-ar scrie si rezervati-i un paragraf pe care sa vi-l dicteze

(sau sa-l scrie) chiar el in scrisoare.

Jocuri

EDUCAM PRIN JOC…ATENŢIA

Instit. SIMION ANISOARA

Scoala cu clasele I-VIII Nr. 3

,,IOAN BOLDESCU”

GIURGIU

ATENŢIA înseamnă ,,A-i acorda unui om atenţia cuvenită, concentrându-te

asupra spuselor sale.”

Copiii îşi direcţionează cel mai bine atenţia întorcându-se cu faţa spre vorbitor.

De aceea atenţia este un efort conştient menit să concentreze eficient orice parte a

corpului.

Atenţia se referă la concentrarea care priveşte cele cinci simţuri (văzul,

mirosul, pipăitul, gustul şi auzul). Este ,,cheia” acumulării întregii informaţii. De aici

rezultă cinci posibile angajamente pe care elevii le pot lua:

PROMIT:

• Să-i privesc în faţă pe cei care vorbesc cu mine;

• Să pun întrebări dacă nu înţeleg ceva;

• Să mă ţin drept atât stând jos cât şi în picioare;

• Să nu atrag atenţia asupra mea;

• Să nu îmi las ochii, urechile, mâinile, picioarele şi

gura să fie neatente.

Chiar şi atunci când sunt atenţi cu auzul, copiii îşi pot trăda neatenţia prin

gesturi. Răsfoiesc caiete, trag cu ochiul la altceva, întrerup, moţăie sau bat din

picioare ori din degete. Toate acestea pot fi semne ale neatenţiei. Dezvăţarea de

obiceiuri necuviincioase este un pas important în a deveni mai atent.

Pentru oricine, nu numai pentru copii, există cinci modalităţi de a-ţi demonstra

că eşti atent:

• priveşte-ţi interlocutorul în ochi;

• apleacă-te înainte;

• nu te uita la ceas;

• ia notiţe;

• abţine-te să caşti, să tuşeşti sau să strănuţi.

Activităţi pe care le putem realiza cu elevii în scopul de a le dezvolta atenţia:

*.,,Douăzeci de întrebări”-joc-

Neînţelegerile au loc frecvent. De aceea, elevii trebuie să înveţe cum să pună

întrebări directe pentru a lămuri ceea ce nu au înţeles. Îi putem ajuta pe elevi să-şi

dezvolte această abilitate jucând cu ei o variantă a jocului ,,Douăzeci de întrebări”

Scrie numele unei persoane, al unui loc sau al unui animal pe o foaie de hârtie.

Pune-i pe copii să ghicească numele persoanei, locului sau animalului prin întrebări

directe la care se poate răspunde cu ,,da” sau ,,nu”.

Explică-le cât este de important să-i asculte cu atenţie pe ceilalţi când vorbesc.

Subliniază din nou cât este de important să ridice mâna în mod politicos şi să

vorbească pe rând.

Încurajează copiii să fie atenţi la întrebările oricui şi la răspunsurile date acestuia

de profesor

*,,Punga cu obiecte” –joc-

Atenţia presupune să fii vigilent la tot ceea ce se petrece în jurul tău. Sunt

multe moduri de a fi atent. Această activitate se concentrează asupra atenţiei auditive.

Adună mai multe obiecte (creion, minge de tenis, minge de ping-pong, o bilă

de marmură, un pantof, o monedă, chei, stilou, etc.). Pune-le într-o pungă, pentru ca

elevii să nu ştie ce sunt. Dar înainte de a începe jocul, lasă să cadă, pe rând, fiecare

obiect, astfel încât elevii să audă zgomotul făcut de fiecare obiect în parte. Spune-le

elevilor numele fiecărui obiect pentru ca ei să asocieze numele cu obiectul. Cheamă

un elev în faţa clasei. Explică-i că trebuie să fie foarte atent la sunetul obiectului lăsat

să cadă. Leagă-l la ochi şi lasă obiectele să cadă. Vezi dacă elevul este destul de atent

ca să recunoască obiectul după zgomotul făcut. Laudă elevul pentru atenţia de care a

dat dovadă.

Variantă: Încearcă jocul cu întreaga clasă. Pune elevii să închidă ochii în timp

ce laşi obiectele să cadă. Pot să identifice orice obiect după felul cum sună? Laudă-i

pentru atenţia lor.

*,,Doar o privire” –joc-

Lasă elevii să privească o imagine timp de 10-15 secunde. Apoi îndepărtează

imaginea. Întreabă-i câte amănunte din imagine îşi pot aminti. Recapitulează atenţia

şi importanţa de a fi vigilenţi (în alertă) faţă de ceea ce ne înconjoară. De multe ori

avem o singură ocazie să observăm sau să privim ceva. Repetă exerciţiul cu diverse

imagini sau obiecte.

*,,Simt ritmul “–joc-

Nu este întotdeauna uşor să fii atent, mai ales atunci când se întâmplă mai

multe lucruri în acelaşi timp. Tocmai de aceea, a învăţa să acorzi atenţie totală unei

persoane este un pas important în dezvoltarea atenţiei.

Copiii se aşează în cerc şi li se spune să fie atenţi la colegul din stânga lor.

Unul din ei va încape să bată din palme într-un anumit ritm, iar cel din dreapta va

imita acelaşi ritm. Va continua până ritmul va parcurge întregul cerc. Se subliniază

cât de important este să fie atenţi la ritmul dat si nu trebuie să înceapă până când cel

dinainte nu l-a terminat.

Pentru a spori dificultatea jocului conducătorul jocului va mai introduce un

ritm în secvenţa care trebuie reprodusă, după ce primul ritm a fost executat de doi,

trei dintre elevii din cerc. Deoarece ritmuri diferite circulă în jurul cercului

concomitent, este extrem de important pentru fiecare elev să fie atent la cel din stânga

lui. Altfel , ar putea transmite mai departe un ritm greşit!

Variaţii adăugate ale ritmului: pocnitul din degete, bătutul din picioare, bătutul

în bancă, limbajul semnelor.

*,,Provocarea atenţiei” –joc-

Copiii stau adunaţi în cerc. Fiecare va primi o foaie şi un creion. În mijlocul

cercului va fi aşezată o tavă plină cu diferite obiecte, dar acoperite. Se descoperă tava

câteva secunde. Li se spune copiilor să fie atenţi privind obiectele. Se acoperă tava şi

elevii vor fi puşi să deseneze cât mai multe obiecte dintre cele pe care le-au văzut, în

1-2 minute.

Variante: se adaugă, rearanjează sau îndepărtează obiecte din tavă, pentru a

observa daca elevii pot detecta schimbările

Recompensarea atenţiei

Atenţia este adesea, greu de păstrat şi de evidenţiat. Este mult mai uşor să

apreciezi reuşite concrete, precum un răspuns corect sau o notă mare. Din păcate,

aprecierea realizărilor poate fi contraproductivă pentru dezvoltarea caracterului.

Aprecierea realizărilor implică ideea că rezultatul este mai important decât mijloacele

utilizate pentru obţinerea lui.

Una din cele mai eficiente modalităţi de a le arăta elevilor că sunt apreciaţi este

pur şi simplu să îi asculţi. Să acorzi atenţie cuiva trebuie să fie o decizie conştientă.

Nivelul concentrării este acela care poate fi acordat doar unei singure persoane sau

unui singur obiect. Astfel atenţia se orientează spre aspectul pe care ascultătorul îl

consideră cel mai important. Elevii înţeleg acest lucru şi de aceea trebuie să avem

întotdeauna timp şi să îi ascultăm.

Cadrele didactice trebuie să pretindă de la ele însele o atenţie mai mare decât

cea pe care o aşteaptă de la elevii lor. Atenţia în forma ei de bază înseamnă să

răspunzi la spusele altora astfel încât să le comunici că îi preţuieşti la justa lor

valoare. A arăta preţuire faţă de elevi începe prin a le pune întrebări şi a te arăta

sincer interesat de ceea ce au aceştia de spus. Elevii devin ceea ce le spunem noi că

sunt. Când îl apreciem (răsplătim, lăudăm) pe elev, este important să fim clari. Ei

trebuie să ştie pentru ce calitate anume sunt evidenţiaţi.

Exemplu de laudă:,,Sunt uimit de cât de precis mi-ai urmat instrucţiunile. Cred

că ai fost foarte atent în timpul orei.”; ,,Mulţumesc că ai fost atent. Exemplul tău

pozitiv îi stimulează şi pe ceilalţi să fie mai atenţi”; ,,Am apreciat mult atenţia pe care

le-aţi arătat-o cu toţii persoanelor care au fost în clasă. Au fost şi ele impresionate”.

Atenţie! Nu spune niciodată unui elev: ,,Eşti cel mai atent”, pentru că ceilalţi

vor începe să se compare între ei sau se vor simţi ofensaţi de remarcă şi vor renunţa

să mai încerce. Un alt aspect care trebuie evitat este să sugerezi excelenţa calităţii. De

exemplu, ,,Maria este întotdeauna atentă!” În realitate dobândirea trăsăturilor de

caracter este un proces de învăţare care nu se termină niciodată.

Bibliografie:

• CHARACTER TRENING INSTITUTE, ,,Character first!-Elementary series 1,

booklet 1, ATENŢIA”

JOCURI DIDACTICE PENTRU DEZVOLTAREA ATENŢIEI, A

MEMORIEI ŞI A PERSPICACITĂŢII

Institutor POPA DRAGOŞ GABRIEL

Şcoala de Arte

şi Meserii – Buhoci

Judeţul Bacău

1.1. Conceptul de joc didactic. Definire şi caracterizare

Jocul didactic - „ acţiune ce valorifică la nivelul instrucţiei finalităţile

adaptative de tip recreativ propriu activităţii umane”

Cristea S. –(1998) – „ Dicţionar de termeni pedagogici”, EDP, Bucureşti

Jocul didactic - „ specie de joc care îmbină armonios elementul

instructiv- educativ cu cel distractiv”.

Manolache A. şi colaboratorii (1979) – „ Dicţionar de pedagogie”, EDP,

Bucureşti

Jocul didactic - „ un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la

activitatea dominantă de joc la cea de învăţare”

Bache H., Mateiaş A., Popescu E. ( 1994) – „ Pedagogie preşcolară.

Manual pentru şcolile normale”, EDP, Bucureşti.

Jocul didactic - „ este o formă de activitate accesibilă copilului, prin

care se realizează o parte din sarcinile instructiv-educative ale

activităţilor obligatorii, dar şi a celor alese, într-o atmosferă distractivă,

antrenantă, motivantă”

Glava A., Glava C. ( 2002)- „Introducere în pedagogia preşcolară”,

Editura Dacia, Cluj- Napoca

Jocul didactic - „ este o mare şi complexă şcoală a vieţii” – Ursula

Şchiopu

Pâslaru, C., Cazacu, O. ( 2005) – „ Instruire şi educaţie modernă în

învăţământul preşcolar contemporan” , Editura Grafit, Bacău

Termenul „ didactic” asociat jocului accentuează componenta instructivă

a activităţii şi evidenţiază că acesta este organizat în vederea obţinerii unor

finalităţi de natură informativă şi formativă specifice procesului didactic.

Jocul didactic prezintă ca notă definitorie îmbinarea armonioasă a

elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurând o unitate deplină între

sarcina didactică şi acţiunea de joc.

Această îmbinare a elementului instructiv – educativ cu cel distractiv

face ca pe parcursul desfăşurării sale, copiii să trăiască stări afective complexe

care declanşează, stimulează, intensifică participarea la activitate, cresc eficienţa

acesteia şi contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale personalităţii

celor antrenaţi în joc.

Jocul didactic, încadrându-se în categoria jocurilor cu reguli, este

definit prin obligativitatea respectării regulilor care precizează căile ce trebuie

urmate de copii în desfăşurarea acţiunii ludice.

Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiective

educaţionale variate şi complexe. Acestea pot viza dezvoltarea fizică a copilului

în cazul jocurilor motrice, sportive sau dezvoltarea unor subsisteme ale vieţii

psihice ( procesele psihice senzoriale, intelectuale, volitive, trăsături de

personalitate etc.). De asemenea jocurile didactice pot contribui la rezolvarea

unor sarcini specifice educaţiei morale, estetice.

Prin jocul didactic se precizează, se consolidează, se sintetizează, se

evoluează şi se îmbogăţesc cunoştinţele copiilor, acestea sunt valorificate în

contexte noi, inedite.

Spre deosebire de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structură

aparte. Elementele componente ale acestuia sunt:

obiectivele

conţinutul

sarcina didactică

regulile jocului

elementele de joc

materialul didactic

Dumitriu Constanţa ( 2008) – „ Psihopedagogia jocului”, curs, DPPD,

Universitatea din Bacău, pag.48-49.

Obiectivele - trebuie formulate concret, operaţional şi urmărite pe întreg

parcursul jocului didactic.

Conţinutul este format din totalitatea cunoştinţelor, deprinderilor,

priceperilor de care dispun copiii şi care sunt activate pe parcursul jocului, în

funcţie de sarcina jocului, precum şi din capacităţile pe care şi le formează

şi/sau consolidează în cadrul jocurilor.

Sarcina didactică reprezintă problema centrală de gândire / de acţiune

pusă în faţa copilului ( de a identifica, de a descrie, de a compara, de a grupa,

de a formula, de a despărţi, de a ordona). Sarcinile didactice se regăsesc în

formularea cerinţei jocului, sunt corelate cu obiectivele vizate şi trebuie

formulate clar, în termeni operaţionali.

Regulile jocului – au rolul de a arăta copiilor cum să se joace, cum să

rezolve problema respectivă, ele concretizând sarcina didactică, modalităţile de

organizare a activităţii ludice.

Elementele de joc trebuie să fie prezente atât în scopuri de relaxare a

copiilor, de recompensă finală, cât şi ca mijloc de rezolvare a sarcinii de joc:

întrecere, încurajare , stări de tensiune.

Materialul didactic trebuie să fie variat, în concordanţă cu obiectivele

şi sarcina didactică, să dispună de calităţi şi valenţe pedagogice, estetice,

igienice.

Conceperea lor depinde în mare măsură de ingeniozitatea cadrului

didactic. Literatura de specialitate oferă o serie de sugestii în acest sens :

folosirea unor elemente surpriză, de aşteptare, întrecerea individuală sau pe

echipe, mişcarea, ghicirea, recompensarea rezultatelor bune, penalizarea greşelilor

comise.

1. Descoperiţi diferenţele ( 5, pag. 190)

Obiective: Acest joc solicită capacităţile de atenţie, de analiză, de memorie

vizuo – spaţială şi de memorie verbală.

Sarcina didactică:

Priviţi cu atenţie interiorul prezentat în prima imagine.( fig. 1)

Memoraţi bine forma, locul şi culoarea diferitelor obiecte care îl

constituie.

Găsiţi cele 6 diferenţe care există între interiorul de la fig. 2 şi cel pe

care l-aţi memorat – fig.1.

Regulile jocului:

Elevii vor lucra individual.

Nu au voie să vorbească între ei.

Câştigă elevul care a identificat toate cele 6 diferenţe.

Elemente de joc: surpriza, aplauze şi câştigarea unei diplome.

Material didactic: cariocă neagră.

2. Regăsiţi steagul ( 5, pag. 185)

Obiective: acest exerciţiu solicită:

Memoria vizuală

explorarea spaţială

concentrarea vizuală

Sarcina didactică:

Elevii privesc cu atenţie culorile şi emblema steagului de mai jos

timp de 1 minut.

Elevii reconstituie steagul cu elementele propuse ( ei nu mai au steagul

pe care l-au văzut prima dată).

Regulile jocului:

Elevii vor lucra individual

Timpul de lucru - 3 minute

Elevii nu au voie să vorbească între ei.

Elementele de joc: surpriza, aşteptarea şi aplauze.

Material didactic:

o foaie pe care sunt desenate 4 steaguri şi 4 embleme diferite.

O foaie pe care elevii vor colora steagul pe care l-au văzut.

3. Acum îl vezi, acum nu-l vezi

Obiective:

Creşterea abilităţilor de concentrare prin recunoaşterea obiectelor

Testarea memoriei de scurtă durată

Sarcina didactică:

Elevii vor observa 20 de obiecte micuţe pe o tavă ( radiera, creionul,

bile, etc.) timp de 1 minut.

După 1 minut, elevii vor scrie pe hârtie toate obiectele pe care şi le

amintesc (obiectele sunt acoperite cu o bucată de pânză).

Timp de lucru - 5 minute.

Regulile jocului:

Elevii sunt împărţiţi pe grupe.

Câştigă grupa care îşi aminteşte cele mai multe obiecte.

Elemente de joc : surpriza, aplauze şi recompensa.

Material didactic: tavă, 20 de obiecte, o bucată de pânză, hârtie şi creioane

pentru a scrie ce-şi amintesc.

4. Capodopere ( 8, pag. 99)

Obiectiv :

Antrenarea gândirii, atenţiei şi imaginaţiei

Dezvoltarea perspicacităţii.

Capacitatea de selectivitate.

Cunoştinţele elevilor privind opera lui Mihai Eminescu.

Sarcina didactică:

Priveşte atent fiecare desen în parte şi în funcţie de informaţiile culese,

încearcă să descoperi titlurile poeziilor lui Mihai Eminescu care l-au

inspirat pe pictor să creeze aceste desene.

Regulile jocului:

Elevii vor lucra individual.

Vor scrie pe hârtie răspunsurile.

Timp de lucru – 5 minute.

Elemente de joc: surpriza, aplauze , recompensa

Material didactic : planşa, hârtie şi pixuri.

5. Profesiuni ( 8, pag. 106)

Obiective:

dezvoltarea capacităţii de sesizare a soluţiei de rezolvare.

Perspicacitate ,atenţie şi limbaj.

Sarcina didactică:

Elevii vor observa pe o planşă trei case ca în fig.1.

Li se spune elevilor că în prima casă locuieşte familia Cizmaru, fără ca

tatăl să aibă profesiunea de cizmar. În a doua casă locuieşte familia

Bucătaru, fără ca cineva să fie bucătar. În casa numărul trei stă domnul

Pietraru, dar nici el nu este pietrar. Cu toate acestea, unul din ei este

cizmar, altul bucătar şi altul pietrar.

Li se cere elevilor să rezolve această enigmă.

Regulile jocului:

Elevii vor fi împărţiţi în 3 grupe.

Ei vor colabora.

Timp de lucru – 8 minute.

Elemente de joc : recompensa

Material didactic: planşa, hârtie şi pixuri.

6. Avionul de vânătoare ( 8, pag. 98)

Obiective:

dezvoltarea perspicacităţii

Sarcina didactică:

Un aviator care pilota un avion de vânătoare, a prins pe radar, un tanc

inamic.

Observă fig. 120.

Dacă ne gândim că din momentul în care apasă pe buton, la fiecare

şapte metri parcurşi, avionul trimite câte un proiectil, al câtelea proiectil

va lovi ţinta aflată la 63 metri?

Regulile jocului:

Vor lucra pe echipe.

Timp de lucru – 7 minute.

Elemente de joc: recompensa

Material didactic : imaginea , pixuri şi hârtie

Captarea şi menţinerea atenţiei se realizează oarecum diferit de la un copil la

altul, în funcţie de particularităţi, vârstă, interese. Nu există o metodă universal

valabilă, ci metode adaptabile, iar acestea nu le stabilesc părinţii, ci logopedul, cel

care a intrat în contact cu copilul şi l-a ţinut sub observaţie câtva timp. Sarcina

părinţilor este aceea de a exersa mai departe acasă, atât.

Să nu mai zic că nu e suficient să afirmi că un copil are deficit de atenţie. Deficit, ok,

dar cât de mare? Şi aspectul acesta trebuie luat în vedere atunci când încerci să adopţi

o metodă terapeutică.

Există câteva metode generale, dar nu acestea sunt baza. Nu ele duc la rezultatele de

care este nevoie.

Sfatul meu este să caute alt logoped şi până atunci să implice copilul în activităţi ce

necesită răbdare. De cele mai multe ori nu captarea ridică probleme, ci concentrarea

şi menţinerea atenţiei, problemă cu care se confruntă şi copilul prietenei tale, după

cum ai zis.