Aspecte Privind Teritoriul În Dreptul Constituţional

MINISTERUL JUSTIŢIEIADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELORŞCOALA NAŢIONALĂ DE PREGĂTIRE A AGENŢILOR DE PENITENCIARE TG. OCNA

Elemente de drept public şi protecţia juridică a drepturilor omului

Tema :Aspecte privind teritoriul în dreptul constituţional

Profesor, Întocmit,

Subcomisar de peniteniciare Moisescu Ana Raluca

Mihaela Brăilă

Tîrgu-Ocna

2014


Cuprins

I.Noţiuni despre stat...............................................3

II. Teritoriul,element constitutiv al statului..............3

III. Suveranitatea statală........................................4

IV. Raporturile dintre stat şi teritoriu.......................5

V. Inalienabilitatea şi indivizibilitatea teritoriului de stat.........................................................................6

VI. Concluzii...........................................................7

Bibliografie ............................................................8

2


Aspecte privind teritoriul în dreptul constituţional

I.Noţiuni despre stat

Statul constituie o instituţie care se fundamentează pe o populaţie, aşezată

pe un teritoriu delimitat, şi care este aptă de a se organiza în vederea exercitării

funcţiilor legislativă, executivă şi judecătorească prin intermediul autorităţilor publice

legal investite.

În consecinţă, statul cuprinde două elemente de fapt – populaţia şi teritoriul -

şi un element cu caracter politico-juridic –autoritatea sau puterea de stat (denumită şi

suveranitate).

II. Teritoriul,element constitutiv al statului

Teritoriul, ca element constitutiv al statului, comportă unele discuţii în literatura

de specialitate deoarece momentul apariţiei statului este legat de existenţa acestui

element.Astfel, un popor nu se poate constitui în stat până când nu a dobândit un

teritoriu, indiferent de gradul de instituţionalizare al puterii exercitate în cadrul său.

În mod firesc, statul nu poate fi conceput fără un teritoriu determinat.

Teritoriul unui stat reprezintă partea din globul pământesc care cuprinde

solul, subsolul, apele şi coloana aeriană de deasupra solului şi apelor, asupra căreia

statul îşi exercită suveranitatea.

Solul este alcătuit din stratul de uscat cu care oamenii vin in contact zilnic si

asupra căruia exercită în mod curent activităţile lor agricole, de transport, de

ridicare de construcţii etc.

3


Spaţiul acvatic este alcătuit din apele interioare şi din marea teritorială. Apele

interioare pot fi: râuri, lacuri si canale, apele porturilor.

Marea teritorială cuprinde fâşia maritimă de o lăţime determinată care este

supusă suveranităţii statului riveran.Întinderea mării teritoriale a României este de 12

mile marine.

O importanţă deosebită, este acordată apelor curgătoare de frontieră. De

principiu, delimitarea frontierei se face având în vedere linia mediană, care este

stabilită la mijlocul distanţei dintre maluri. O altă posibilă delimitare are în vedere

talvegul apei, adică linia obţinută prin unirea punctelor albiei unde apa este cea mai

adâncă.

Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe.

III. Suveranitatea statală

Asupra întregului său teritoriu, statul exercită o autoritate, respectiv

suveranitatea statală, manifestată sub trei aspecte generale : a) plenititudine;

b) exclusivitate; c) opozabilitate faţă de orice alt stat sau persoană de drept public

sau privat.

Prin plenititudine înţelegem că statul îşi exercită funcţiile sale în toată

plenitudine lor pe teritoriul său ( ex. statul, prin organismele sale specializate,

legiferează, organizează administraţia locală; stabileşte instanţele de judecată,

organizează armata şi forţele de poliţie etc.).

În ceea ce priveşte exclusivitatea, este general admis că pe teritoriul său,

statul exercită în mod liber întreaga sa autoritate, fiind exclusă aşadar, intervenţia

sau amestecul altui stat.

Aspectul opozabilităţii este conferit, în primul rând de legitimitatea şi

recunoaşterea internaţională a constituirii unui stat pe un anumit teritoriu.Cu alte

cuvinte, un terioriu poate aparţine unui stat doar în mod legitim şi legal.Teritoriul este

indivizibil şi inalienabil.Autonomia locală este numai administrativă şi în limitele legii

şi nu afectează teritoriul, în cadrul statului unitar.

4


IV. Raporturile dintre stat şi teritoriu

De-a lungul istoriei s-au concretizat mai multe teorii referitoare la natura

raporturilor dintre stat şi teritoriul său.

Sintetic aceste teorii sunt: teoria teritoriului – obiect; teoria teritoriului – subiect;

teoria teritoriului – limită şi teoria competenţei.

Teoria teritoriului – obiect – specifică epocii medievale se remarcă prin

faptul că teritoriul era considerat proprietatea privată a monarhului. La moartea

suveranului teritoriul statului putea fi partajat între succesori.

În această concepţie se considera că raporturile stat-teritoriu constituie un

„dominium” şi nu un „imperium”, deci nu o putere de a comanda ci o putere (o

aptitudine) de a stăpâni. În consecinţă, dreptul statului asupra teritoriului ar constitui

un drept real, denumit de autori fie „drept real de drept public”, fie „drept real

instituţional”.

Teoria teritoriului – obiect ignoră principiul suveranităţii naţionale, poporul fiind

cu totul înlăturat de la luarea deciziilor de desprindere a unor fragmente de teritoriu

din respectivul stat. Noi am spune că teoria este anacronică şi desuetă fiind specifică

– aşa cum am mai remarcat – Evului Mediu.

Teoria teritoriului – subiect – porneşte de la ideea considerării teritoriului ca

fiind un element încadrat în personalitatea juridică a statului. În această concepţie

teritoriul apare ca fiind un element constitutiv al statului, aflat în strânsă corelaţie cu

puterea etatică.

Teoria teritoriului – subiect bazată pe aptitudinea de a comanda (imperium),

nu face distincţie după cum puterea etatică este exercitată de popor, de o clasă

politică minoritară şi privilegiată ori de o singură persoană.

Teoria teritoriului – limită.

Susţine că teritoriul reprezintă un cadru, în limitele căruia statul poate

comanda asupra subiectelor de drept. Adepţii acestei teorii neagă teoria considerării

teritoriului ca făcând obiectul unui drept real al statului precum şi teoria considerării

5


teritoriului ca fiind element constitutiv al personalităţii statului.

Teoria teritoriului – limită elimină suveranitatea naţională asupra teritoriului pe

care o înlocuieşte cu sintagma de „competenţă”.

Statul reprezentat prin puterea publică privită în unicitatea ei, dispune de

suveranitate (supremaţie şi independenţă) în timp de puterile constituite în stat

(legislativă, executivă şi judecătorească) au competenţe.

Teoria competenţei.

Consideră că teritoriul statului reprezintă, un spaţiu determinat de ordinea

juridică internaţională. În acest cadru prestabilit urmează să se aplice ordinea juridică

naţională.

V. Inalienabilitatea şi indivizibilitatea teritoriului de stat

Conform art. 3 Constituţia României, teritoriul României este inalienabil.

Inalienabiliatea teritoriului reprezintă o consecinţă a suveranităţii statului.

Teritoriul unui stat este inalienabil în sensul că există obligaţia negativă,

generală şi universală a tuturor statelor de a se abţine de la faptul material al

încălcării teritoriului şi de a respecta suveranitatea teritorială a statului în cauză.

În legislaţia României de la unirea Principatelor extracarpatice şi până la

Constituţia din anul 1991, modificată în anul 2003, a fost consacrată inalienabilitatea

şi indivizibilitatea teritoriului. În consecinţă, teritoriul Statului Român nu poate suferi

modificări decât dacă se aduce atingere voinţei naţiunii române de a trăi într-un stat

liber şi independent.

Frontierele ţării noastre sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea

principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional (art. 3 alin.

(2) Constituţia României).

Cedările teritoriale efectuate sub ameninţarea cu forţa în vara anului 1940 au

încălcat principiul juridic constituţional al inalienabilităţii teritoriului Statului Român.

Indivizibilitatea teritoriului constă în incapacitatea statului de a renunţa la o

parte din teritoriul statului în favoarea unei terţe puteri.

6


Acest principiu a fost consacrat în Constituţiile noastre din anii: 1866, 1923 şi

1938. În consecinţă acceptarea arbitrajului germano-italian pentru rezolvarea

diferendului teritorial româno-ungar şi cedarea Transilvaniei de Nord, a Crişanei şi a

Maramureşului apare ca fiind neconstituţională. În mod identic acceptarea notelor

ultimative sovietice din 26-27 iunie 1940, urmată de cedarea Basarabiei, a Bucovinei

de Nord şi a Ţinutului Herţa către U.R.S.S. a fost neconstituţională.

VI. Concluzii

În concluzie, teritoriul este un element de bază al statului deoarece nu putem

vorbi despre existenţa unui stat cât timp nu există şi un teritoriu care să fie

populat.Momentul apariţiei statului este strâns legat de existenţa unui teritoriu.

7


Bibliografie :

1. Constituţia României

2. Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice,

Editura Actami, Bucureşti, 1997

3. Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice,

Vol. I, Tg. Mureş, 1990

4. Vasile-Sorin Curpăn, Tratat de drept constituţional român,

Vol. I, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2011.

8

Aspecte Privind Teritoriul În Dreptul Constituţional

Documents

Transcript of Aspecte Privind Teritoriul În Dreptul Constituţional