Aspecte ale dinamicii relationarii in comunicarea interpersonala

Relatiile interpersonale = raporturi sociale dintre doi sau mai multi oameni caracterizate, in general de utilizarea minima a etichetelor stereotipe, de existenta unor reguli unice si idiosincratice si de un grad inalt de schimb informational. In general relatiile interpersonale se desfasoara intre oameni aflati intr-o proximitate spatiala (fata in fata) care pot schimba intre ei mesaje verbale si non verbale.

O tipologie a relatiilor interpersonale ?

Nu gasim in literatura de specialitate una sau mai multe tipologii definitive pentru relatiile interpersonale. Exista doua motive pentru acest lucru:

1) Este foarte greu de indus o tipologie acolo unde in principiu nu putem limita numarul de combinatii diadice posibile.In timp apar nuante relationale care pun si mai multa presiune pe sistemele teoretice. Putem distinge de asemene intre o dimensiune afectiva si una cognitiva a undei relatii insa se stie foarte bine ca aceasta diferentiere este una pur didactica.

2) Dezvoltarea studiului comunicarii interpersonale a aratat o insemnata apetenta a autorilor pentru cercetarea unor fenomene particulare. Distinctiile si diferentierile conceptuale care se fac au in general un caracter operational si local. De exemplu : relatii interpersonale voluntare/ relatii interpersonale involuntare utilizata pentru a examina comportamentele de distantare. Relatii apropiate/ Relatii indepartate.

In afara operarii acestor distinctii cu caracter local, o alta practica intalnita este descrierea cu ajutorul manunchiurilor conceptuale (cluster description)

O explicatie a structurarii relatiilor

Knapp si Vanghelistii opteaza pentru un model simetric structurare-destructurare care parcurg etape delimitate conceptual si caracterizate prin anumite comportamente verbale si non-verbale.

In cazul structurarii sau crearii avem: -Initiere

-Tatonare -Intensificare

-Integrare-Unire

In cazul destructurarii, apar:-Diferentierea-Limitarea-Stagnarea-Evitarea-IncetareaModelul cel mai des intalnit urmareste evolutia celor trei faza

principale :Initiere. Desfasurare. FinalizareIn procesul de relationare se manifesta un efect dual, adeseori

antagonic, intre individualizare si socializare: “fiecare dintre noi vrea sa isi mentina o identitate de sine si in acelasi timp, sa participe intr-o relatie care presupune riscul redefinirii identitatii de sine”

Pentru Aubrey Fisher una din dificultatile esentiale care survine atunci cand se incearca ipostazierea specificului si intelegerea relatiilor interpersonale apare in momentul asumarii unui anumit model al raporturilor complexe eu↔ relatie ↔celalalt. Autorul american considera si accepta ca premisa legea psihologica a includerii partiale – O relatie nu cere si nu ar putea sa ceara intregul eu al participantilor.

Atunci cand ne punem problema structurarii relatiilor, trebuie sa avem in vedere in primul rand urmatoarele cinci idei generale: • Relatiile sunt create (ele nu se intampla pur si simplu)

• Relatiile sunt construite prin intermediul actiunilor• Relatiile sunt in continua transformare• Relatiile au intotdeauna consecinte• Relatiile sunt calitative . Calitatea poate fi masurata in termeni de

performanta, apropiere si relevanta.Fisher considera ca putem judeca atributul calitatii interactiunilor

interpersonale prin: caracteristici primare si caracteristici secundare;1. Caracteristicile primare includ: • Discontinuitatea- alementul care i se pare cel mai provocator americanului este faptul ca de multe ori relatiile “continua sa prospere in timpul perioadelor de non-interactiune, astfel incat atunci cand interactiunea apare din nou, partenerii reiau relatia din punctul in care ea se oprise”

• Sincronie• Recurenta

• Reciprocitate2. Caracteristicile secundare sunt:

• Intensitatea, cu cat intre parteneri este o legatura mai puternica cu atat relatia este mai intensa• Intimitate releva apropierea dintre comunicatori• Incredere• Angajament releva gradul de implicare in relatia respectivaStrategiile utilizate în comunicarea interpersonală de către agenţi se

pot înscrie astfel într-unul dintre cele trei câmpuri descrise anterior; ca ilustrare, B. Aubrey Fisher se referă la oferirea de explicaţii şi la menţinerea propriei poziţii ca strategii specifice atunci când orientarea este către propriul eu, respectiv la câştigarea acordului sau/şi la strategii de infirmare/confirmare atunci când orientarea este către celălalt. Putem intra,ca exemplificare, în interiorul ultimelor două tipuri de strategii menţionate.

Strategiile de confirmare includ:

A. Manifestarea respectului (răspunsuri serioase la comentariile celuilalt,concentrarea atenţiei când celălalt comunică);B. Manifestarea implicării (menţinerea contactului vizual, menţinerea apropieriifizice, utilizarea unui limbaj personal care cuprinde exprimarea sentimentelor, trăirilor);C. Acceptarea comunicării (propensiunea spre dialog, aşteptarea rândului pentrua lua cuvântul, intervenţia prin comentarii relevante);D. Acceptarea celeilalte persoane (exprimarea unor laude sau a acordului, atât prin mijloace verbale, cât şi non-verbale, utilizarea unor mesaje clare şi complete).

Strategiile de infirmare cuprind:

A. Manifestarea indiferenţei (tăcere, refuzul de a răspunde, lipsa atenţiei);B. Neimplicarea (evitarea contactului vizual şi a celui tactil, utilizareacomportamentelor de distanţare, utilizarea unui limbaj impersonal care nu redă sentimentele, trăirile);C. Respingerea comunicării (propensiunea spre monolog, întreruperea constantă a celuilalt, intervenţia prin comentarii lipsite de relevanţă);D. Descalificarea celeilalte persoane (incoerenţă între mesajele verbale şi cele non-verbale, exprimarea unor mesaje neclare, voit incomplete, insultele etc.).

Fazele evolutiei unei relatii

Modelul clasic al urmăririi evoluţiei relaţionale cuprinde trei etape centrale, anume:- iniţiere (interacţiune iniţială)-desfăşurare (dezvoltare) -finalizare (terminare)

INITIEREA

Interacţiunea iniţială este caracterizată de Fisher în primul rând prin conceptul de management al impresiei, mai exact management al primelor impresii. Importanţa primei impresii în constituirea unei relaţii interpersonale constituie un subiect controversat (mai cu seamă cât de mult contează ea). Însă dacă excludem rezultatele extreme (care vorbesc de stabilirea aproape instantanee a posibilităţilor relaţionale – minute sau secunde), rămânem cu ideea fundamentată empiric conform căreia unsubiect vrea ca impresia pe care o produce în ochii celuilalt să fie cât mai favorabilă, iar impresia sa despre celălalt să fie cât mai acurată. Autorul american identifică trei elemente centrale care contează în cadrul managementului impresiei: aşteptările, atractivitatea fizică şi similaritatea.

DESFASURAREA

Leslie Baxter, într-un studiu52 dedicat procesului de formare şi dezvoltare a relaţiilor interpersonale, remarcă faptul că fenomenul comunicării este central în acest sens şi că ar fi o eroare să vedem formarea şi dezvoltarea relaţiilor doar ca pe un efect al factorilor psihologici şi sociologici.

Strategiile prin care se abordează problema evoluţiei relaţiei sunt de două tipuri, după Baxter: strategii directe – dintre care cea mai importantă este discuţia directă despre relaţie – şi strategii indirecte. Baxter şi Philpott au identificat cinci tipuri principale prin care oamenii încearcă să-şi determine partenerii relaţionali să se implice mai mult în relaţia respectivă:

• Intensificarea atenţiei faţă de celălalt (mai ales prin complimente carevor să ateste consideraţia purtată pentru el);• Marcarea similarităţilor (se caută şi se arată punctele comune cucelălalt);• Prezentarea de sine (prezentarea unei imagini pozitive despre propria

persoană);• Favorurile (care pot lua şi forma recompenselor);• Includerea (concentrarea pe activităţi care presupun proximitateapartenerilor).

Patru cercetători ai relaţiilor conjugale (Sillars,Pike, Jones, Murphy) preluaţi de B. Fisher sintetizează procesul inferenţial înurmătoarele puncte:

a) Informaţiile accesibile imediat au cea mai mare influenţă asupra inferenţelor pecare le facem;b) Comportamentele non-verbale constituie sursa principală a informaţiilor din carederivăm concluziile noastre privind trăirile şi emoţiile partenerului;c) Avem tendinţa de a infera mult mai uşor emoţii negative decât emoţii pozitiveprin interpretarea comportamentelor non-verbale;d) Avem tendinţa de a supraestima similaritatea dintre modurile şi structura trăirilornoastre şi ale partenerului

În desfăşurarea relaţiei interpersonale intervin de obicei foarte mulţi factori care înclină balanţa în direcţia continuării relaţiei şi, eventual, a atingerii unui nivel superior de integrare sau în direcţia destructurării relaţiei, respectiv a dezintegrării. Dintre ei, trei s-au bucurat de o atenţie specială în literatura interpersonală:• Conflictele (prevenire, apariţie, evitare, rezolvare);• Climatul comunicaţional (J. Gibb – defensiv/suportiv);• Dualitatea idealizare/realism.

FINALIZAREA

Ceea ce se întâmplă în interiorul nostru nu este comunicare interpersonală ci psihologie, dar tot ce se întâmplă în interiorul nostru afectează relaţiile şi comunicarea interpersonală. Schimbarea normelor sociale, schimbarea obişnuinţelor într-o comunitate, modele sausimpla schimbare a locului de muncă pot determina în mod decisiv terminarea unei relaţii. Avem factorii interpersonali propriu-zişi

Faza diadică presupune concentrarea asupra relaţiei şi

confruntarea directă. Ambele părţi îşi manifestă punctele de vedere despre relaţie (eventual, nemulţumirile reciproce despre starea ei) şi îşi exprimă trăirile şi disconfortul.

Faza socială a descompunerii relaţionale are în vedere discutarea, negociereaşi soluţionarea consecinţelor publice ale acestui act

Faza „înfrumuseţării mormântului” constă într-un efort post factum de reinterpretare şi reevaluare a relaţiei deja încheiate. În general, acest proces are drept scop construirea unui model interior acceptabil despre relaţia respectivă. În mod normal, construim prin reinterpretare un model care să ne facă să ne adaptăm, atât cât putem, la ceea ce s-a întâmplat şi la consecinţele simbolice ale evenimentelor.

Strategiile prin care vrem să punem capăt relaţiei cad în dihotomia lui Leslie Baxter: strategii directe şi strategii indirecte: Strategia directă înseamnă, bineînţeles, confruntarea partenerului şi anunţarea deciziei (dacă ea este individuală). Strategiile indirecte le includ pe cele ale tonului pozitiv („putem să rămânem prieteni!”), manipulatorii (acţionezi astfel încât nu tu să fii cel ce rupe relaţia), de reducere a interacţiunilor sau cele de provocare a neînţelegerilor