Aspecte Ale Muzicii Bisericesti Din Romania

7/16/2019 Aspecte Ale Muzicii Bisericesti Din Romania

http://slidepdf.com/reader/full/aspecte-ale-muzicii-bisericesti-din-romania-5633883696238 1/9

Studiul prezent îşi propune să ni-l arate pe ierarhul-cărturarMelchisedec Ştefănescu în ipostaza de cercetător al muzicii bisericeştirăsăritene, în general, şi a celei româneşti în special. Eforturile sale s-au

încununat prin întocmirea Memoriului pentru cântările bisericeşti în România,prezentat în 1881 la sesiunea de toamnă a Sfântului Sinod. El sintetizează

foarte bine evoluţia muzicii bisericeşti din România în comparaţie cu cea acelorlalte Bisericii ortodoxe din Răsărit, pe fondul unui efort decontracarare a decadenţei şi alterării cântărilor de la strană din a doua

jumătate a veacului al XIX – lea.

Aspecte ale muzicii bisericeşti din România în concepţia episcopului Melchisedec

Ştefănescu

Prof. dr. Ovidiu Trifan

A vorbi despre o personalitate de talia episcopului Melchisedec estecu atât mai dificil, cu cât altitudinea acesteia este mai înaltă. Ariapreocupărilor celui considerat – atât de contemporanii lui cât şi decercetătorii operei sale – un episcop printre cărturari şi un cărturar printreepiscopi, este vastă. Nicolae Iorga îl numea [...] clericul de o largă cultură,cu o chemare ştiinţifică netăgăduită; om cinstit, modest, binefăcător [...] oadevărată „podoabă” a bisericii1. Pasiunea pentru muzica bisericească l-a

determinat să-i cerceteze izvoarele, evoluţia ei diacronică, impactul şiconexiunile cu muzica altor popoare ortodoxe, conjuncturile în care asuferit anumite transformări, particularităţile stilistice şi starea în care seafla până la data realizării studiului său. Toate aceste preocupări aleierarhului cărturar s-au materializat în Memoriul pentru cântările bisericeşti înRomânia, document de referinţă pentru cercetarea trecutului muzical şibizantin.

Din aceste motive, studiul sus-menţionat a atras în primul rândatenţia muzicologilor. Se pare că mai întâi a fost remarcat de MihailPosluşnicu, cel care îl considera pe autor [...] un neasemănat iubitor şi proteguitor al artelor, şi, îndeosebi, al muzicii bisericeşti de psaltichie

monodică sau de compoziţie armonică2. Memoriul sintetizează date importantepentru conturarea evoluţiei muzicii bisericeşti şi, prin rigoarea expunerii, îlevidenţiază pe autor ca fiind – în opinia lui Ion Popescu-Pasărea – un practiciandesăvârşit, un eminent profesor şi creator în acest domeniu, şi unul din cei maiavizaţi specialişti români ai muzicii bizantine3.

1 Nicolae Iorga, ISTORIA LITERATURII ROMÂNEŞTI (Bucureşti: Editura Minerva, 1983; ediţie îngrijită de Rodica Rotaru), III, p. 119.2 Mihail Gr. Posluşnicu, ISTORIA MUSICEI LA ROMÂNI. De la Renaştere până’n epoca deconsolidare a culturii artistice; cu o prefaţă de Domnul N. Iorga (Bucureşti: Editura Cartea

Românească, 1928), pp. 105-106.3 cf. Ion Popescu-Pasărea, Muzica românească; în: George Breazul, MUZICAROMÂNEASCĂ DE AZI (Bucureşti, 1939), p. 601.

1



George Breazul consideră că acest document sintetizează dateimportante pentru evoluţia muzicii în spiritualitatea românească. Remarcă,printre instrumentele cu care operează Melchisedec, metoda comparatistă.De asemenea, George Breazul precizează că a preluat de la ilustrul ierarhdate despre conţinutul unor vechi manuscrise slavone pe baza cărora se

poate observa influenţa unor elemente psaltice în cântecul popularromânesc. Apreciind importanţa acestei lucrări, muzicologul Viorel Cosmavede în ierarhul romaşcan o [...] personalitate plurivalentă, cărturar de largorizont ştiinţific, bisericesc şi artistic4.

Memoriul pentru cântările bisericeşti din România a fost prezentat în1881 la sesiunea de toamnă a Sfântului Sinod şi apreciat unanim. Scopuldeclarat al acestui Memoriu este anunţat chiar de autor: [...] a face untablou istoric despre soarta cântărilor bisericeşti ortodoxe orientale de laînceput până în prezent, spre a vedea modul dezvoltării lor, soarta ce auavut în deosebite epoci pe la deosebite naţiuni ortodoxe, starea lor prezentă [...]5 şi măsurile care trebuiesc aplicate pentru remedierea unorcarenţe şi dezvoltarea cântului bisericesc.

Melchisedec îşi începe expunerea cu câteva aprecieri de ordin general:Cântarea este mijlocul cel mai propriu de a deştepta şi a nutri sentimentelecele mai nobile, iar cântecul religios sentimentele cele creştineşti [...]6.Aceste opinii juste continuă şi confirmă, peste veacuri, ideile formulate – încădin perioada comună a întregii creştinătăţi – de înalţii ierarhi, precum Sf.Vasile cel Mare, Sf. Niceta de Remesiana, Fericitul Augustin sau papa Grigorecel Mare. Apoi, este subliniată atât importanţa practicării şi respectăriinotaţiei – în scopul transmiterii cât mai fidele a muzicii – cât şi a roluluişcolilor de cântări bisericeşti.

După aceste precizări, urmează o incursiune în evoluţia generală amuzicii bizantine, cu referiri la muzica de cult practicată de români. Pentrudefinirea specificului local, Melchisedec pune întrebarea [...] ce fel au fost cântările bisericei române?, la care răspunde [...] au fost acele ale bisericeigreceşti, sau ale marii biserici Constantinopolitane7. Urmează a doua

întrebare: Ce sistemă s-a urmat în scrierea şi esecutarea lor?. Răspunsul esteferm: [...] aceea inventată de compunătorii poemelor şi cântărilor bisericeştiîn deosebite timpuri şi modificată în urmă de alţii până la sistema psaltichieimoderne8. În continuare sunt amintite principalele semiografii bizantine

începând cu cea damaschiniană şi cucuzeliană.Afirmaţiile – deşi bazate în principal pe ceea ce păstrase tradiţia – sunt

juste, întrucât poporul român, datorită poziţiei geografice aflate în zona deinfluenţă a Bizanţului, dar şi a adoptării ritului ortodox, a cunoscut şi utilizat

în cult, încă de la început, muzica bizantină. Originile muzicii bisericeştitrebuiesc căutate în cântarea sinagogală, în muzica elină, cea a vechilorculturi asiatice şi egiptene, ca şi în folclorul şi tradiţiile muzicale alepopoarelor care primeau creştinismul. Aceste izvoare s-au contopit în matca

4 Viorel Cosma, MUZICIENI ROMÂNI. Lexicon Bibliografic (Bucureşti: Editura Muzicală,2003), VI, p. 58.5 Melchisedec Ştefănescu, Memoriu pentru cântările bisericeşti în România (Bucureşti: Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1882), p. 33.6

Idem, op. cit., p. 3.7 Idem, op. cit., p.7.8 Idem, ibidem.

2



unui fluviu uriaş, muzica religioasă, care se varsă în marea spiritualităţiicreştine prin două braţe: muzica gregoriană şi muzica bizantină aflată înmanuscrisele anterioare reformei chrisantice. Referindu-se la prezenţamuzicii bizantine în Biserica Românească, muzicologul şi bizantinologulGheorghe Ciobanu, precizează că practicarea acestui gen este confirmată de

larga sa răspândire la toţi românii, inclusiv la cei greco-catolici. În Banat şi Transilvania există unele diferenţieri stilistice datorate contaminărilor cucreaţia populară. De asemenea, numărul mare al manuscriselor în notaţiebizantină, aflate în bibliotecile româneşti, activitatea şcolilor muzicale de laPutna, Bucureşti şi mănăstirea Neamţ, apariţia primelor tipărituri în notaţiepsaltică la Bucureşti (1820), dovedesc faptul că Ţările Române au avut un rolimportant în dezvoltarea acestei muzici, mai ales în secolul al XVIII-lea şi la

începutul celui următor9. După reforma chrisantică, începe să se cristalizezeaspectul actual al muzicii psaltice, ca rezultat al influenţelor ce se resimt înmuzica bizantină veche, odată cu secolul al XVI-lea. Din acest motiv, muzicapsaltică se deosebeşte structural atât de cea veche bizantină cât şi degregoriană10.

O altă observaţie importantă pe care o face Melchisedec se referă laconturarea, în timp, a unor particularităţi ale cântărilor bizantine în lumeaortodoxă, datorate diferenţierilor lingvistice, împrejurărilor politice şitradiţiilor muzicale ale fiecărui popor11. În acest sens, Melchisedec remarcăşi explică just îndepărtarea muzicii de cult ruseşti de originea ei bizantină.Cucerirea Rusiei de către tătari între anii 1235-1241, căderea ImperiuluiBizantin în 1453, declararea ulterioară a autocefaliei de către BisericaRusă, precum şi [...] ignoranţa cea adâncă ce a domnit secole în Rusia şirăsboaiele intestine dintre cneji [...], au condus la izolarea de Constantinopol

şi, [...] din aceste cause, cântarea, şi toată disciplina bisericească, a ajuns încea mai mare confusie şi desordine12. Ruşii din sud.-vestul Impreiului auconservat mai bine vechea cântare a bisericii ortodoxe, adusă aici de la slaviidin sud cu denumirea de cântare bulgară, practicată în forme exclusiv orale,melodica fiind excesiv de simplificată, dar structurată, totuşi, pe cele 8glasuri bizantine. Astfel, pe fondul psaltichiei greceşti s-a constituit o alta,„stranie” şi artificială, executată şi transmisă aleatoriu de cântăreţi.

Situaţia aceasta a continuat până în secolul al XVII-lea când, pemăsura îndepărtării de tradiţia bizantină a şi a apropierii de ceaoccidentală, s-a ajuns la adoptarea semiografiei guidonice. Primul manualbazat pe acest sistem de notaţie a apărut în secolul al XVII-lea la Kiev,

unde mitropolitul moldovean Petru Movilă a fondat o şcoală de teologiesistematică. Patriarhul Nicon a impus adoptarea notaţiei liniare, iar întimpul ţarului Petru cel Mare s-a încercat o revenire la melosul bizantinoriginar – atât cât se mai păstrase – prin transcrieri în semiografia liniară,generalizate prin introducerea lor în şcoli şi biserici. Ulterior, ţarulAlexandru, nemulţumit de calitatea cântărilor corale monodice, a ordonat

înlocuirea lor cu cele armonice. Analizând aceste date, Melchisedecobservă că în Biserica Rusă coexistă două tipuri de cântare: melodică şi

9 cf. Gheorghe Ciobanu, „Studierea muzicii bizantine în România”; în: STUDII DEMUZICOLOGIE ŞI BIZANTINOLOGIE (Bucureşti: Editura Muzicală, 1979), II, p. 247.10

cf. Gheorghe Ciobanu, „Colindele şi muzica religioasă” în: idem, op. cit., p. 96.11 cf. Melchisedec, idem, op. cit., p. 8.12 Idem, ibidem.

3



armonică, aprobate din punct de vedere calitativ şi canonic de autorităţileimperiale şi sinodale.

Un alt aspect analizat de Melchisedec este cel privitor la denumireade cântare bulgară sau sârbească13. El aminteşte că astfel de nominalizărierau utilizate în Bulgaria şi Serbia pentru muzica naţională, în limba slavă,

spre a o delimita de cântarea grecească utilizată în catedrale. Subdenumirile sus-menţionate, acest tip de cântare – după afirmaţia autorului– s-ar fi răspândit în Galiţia şi Ţările Române, individualizându-se dupălimba şi specificul fiecărui popor, primind evidente trăsături naţionale. Elsusţine că Rămăşiţele acestui cânt slavonesc, numit altminterea„bulgăresc” sau „sârbesc” [...] s-au păstrat în România până astăzi înunele cântări religioase, bisericeşti şi populare14 şi menţionează caexemple: Canonul Floriilor, Mărimurile sau veliceaniile sau pripelele –necunoscute la greci – unele cîntece de stea precum: Trei crai de larăsărit, Nunta din Cana Galilei, Auziţi aceste toate, În Vetleem s-a născut Christos, Astăzi cel prea lăudat, O, diece prea învăţate. Acestea s-auperpetuat încă de când la noi în biserică se cânta în slavonă şi chiar dupăadoptarea limbii române. Sub denumirea de cântare bulgară, se întâlnea şila rutenii din Bucovina dar şi la românii din Banat şi Transilvania într-oformă aproapiată de cea grecească şi cu nuanţe naţionale15.

Denumirea de cântare bulgară a provocat numeroase controverse înrândul specialiştilor slavişti şi bizantinologi. Fără a intra în amănunteleacestor dispute, este necesar totuşi, să menţionăm concluziile la care auajuns unii cercetători precum Gheorghe Ciobanu, Ioan D. Petrescu, S.

Teodor. În opinia bizantinologului Gheorghe Ciobanu, românii n-ar fi pututprimi o muzică bisericească bulgară, diferită de cea bizantină, în primul

rând datorită vechimii creştinismului românesc şi apartenenţei noastre – încă din secolul al VI-lea – la ritul grec. De la creştinarea românilor şi pânăla adoptarea slavonei ca limbă de cult, sunt 6 secole, iar de la ocupareaBulgariei de către turci – la jumătatea secolului al XIV-lea – a trecut maimult de un mileniu. În acest timp, cu certitudine s-a cristalizat o tradiţiemuzicală bizantină solidă, greu de dezmembrat, mai ales că şi bulgariiaparţineau aceluiaşi rit, utilizau aceleaşi cărţi de cult şi cântau aceeaşimuzică16. De asemenea, în perioada medievală, românii au practicatbilingvismul liturgic, utilizând ca limbi de cult atât greaca, cât şi slavona,după cum dovedesc manuscrisele putnene17. Cu toate că erau considerate„sfinte”, pentru popor ambele limbi erau la fel de străine şi de neînţelese.

Chiar şi călugării români confundau de multe ori alfabetul grec ori slavon,dar au păstrat mai fidel decât bulgarii textele vechi slavone. Psalţii români,compunând de-a lungul timpului cântări în ambele limbi, n-au avut motivesă apeleze la împrumuturi de la vecinii bulgari şi, chiar de-ar fi făcut-o, nuputeau prelua decât tot muzică bizantină întrucât manuscrisele medievalebulgare sunt tot în greacă18.

13 Idem, op. cit., pp. 15-16.14 Idem, op. cit., p. 14.15 Idem, ibidem.16

Gheorghe Ciobanu, idem, op. cit., p. 322.17 cf. Idem, ibidem.18 cf. Idem, ibidem.

4



Incursiunea pe care o face Melchisedec în istoricul cântării bizantine, îi permite să disocieze două tipuri generale de muzică de cult practicate înbisericile româneşti: cântarea orală, mai simplă, transmisă pe baza unormodele însuşite în prealabil, şi care circula în limba slavonă, apoi în limbaromână, [...] amândouă inculte, pe care le putem numi cântare ţărănească

sau vulgară [...]; cântarea în limba greacă, cu notaţie bizantină [...] pecare o putem numi boierească sau nobilă [...]19. Ca modalităţi de cântareerau cunoscute cea monodică, originară, de sorginte bizantină, şi ceacorală, armonică, de factură rusească, statornicită prin tradiţie laMănăstirea Neamţ încă din timpul lui Paisie Velicicovshi, cunoscută şi deMelchisedec în anii exilului mascat, poruncit de mitropolitul Meletie.

Bilingvismul liturgic de care vorbeşte Melchisedec a fost practicat înBiserică şi anterior adoptării limbii slavone. Până în secolul al IX-leainclusiv, s-a slujit în latină şi greacă – limbi oficiale în Imperiul Roman –apoi din ce în ce mai mult în greacă, cel puţin din secolul al VII-lea cândImperiul Roman de Răsărit s-a transformat în Imperiul Bizantin, subImpăratul Heraclius (610-641).

Tendinţele de afirmare ale limbii române sunt justificate deMelchisedec prin exemple memorabile de texte mutilate de cântăreţii carenu înţelegeau greaca sau slavona20. Din păcate, muzica considerată cultăs-a denaturat începând cu secolul al XVIII-lea, odata cu Turcirea cântărilor bisericeşti creştine ortodoxe [...] în aşa măsură [...] încât în biserică seauzeau aceleaşi manele şi taxâmuri ale cântecului turcesc, cu care răsunăBosforul la primbările şi desfătările turcilor cu caicele21. Doar cântărilepracticate în chinoviile româneşti n-au fost alterate de aceste influenţenefaste. Analiza degenerării muzicii noastre continuă cu precizarea a două

cauze principale: una se referă la cel care a introdus „turcismele” şianume Petru Lampadarie Peloponesianul sau Moraitul, citat de MacarieProtopsaltul în prefaţa Irmologhionului său22. Apoi, Rătăcirea aceasta a psaltichieii greceşti [...] se datorează şi impreciziei semiografiei vechi,cucuzeliene, care se limita doar la [...] nişte indicii mai mult sau mai puţingenerale, şi esecutarea lor depindea de priceperea şi talentul psaltului23.

În continuare, Melchisedec îi nominalizează pe cei care au contribuitla perfecţionarea semiografiei: Balasie Preotul, Ioan Protopsaltul, DaniilProtopsaltul, Petru Lampadarie, dar şi pe cei trei reformatori ai notaţiei dindeceniul al doilea al secolulului al XIX-lea: Arhiereul Hrisant, GrigorieProtopsaltul şi Hurmuz Hartoflax24. Aceştia au eliminat influenţele turceşti,

au simplificat semnele muzicale şi au nominalizat treptele glasurilorasemănător muzicii occidentale. Noul sistem a fost aprobat de Patriarhiaecumenică de Constantinopol şi adoptată atât în Orientul ortodox cât şi în

Ţările Române. Trecerea la lucrările muzicale tipărite în limba română a întâmpinat rezistenţa grecească dar şi teama autorilor de acuzaţiilegrecilor că nu au [...] profara de Ţarigrad25. Pe fundalul acestor

19 Idem, op. cit., p. 16.20 Idem, ibidem.21 Idem, op. cit., p. 17.22 Idem, ibidem.23

Idem, ibidem.24 Idem, op. cit., p. 18.25 Idem, op. cit., p. 19.

5



controverse s-au finalizat eforturile depuse de mitropoliţii VeniaminCostache şi Dionisie Lupu prin înfiinţarea şcolilor de cântăreţi la Iaşi şiBucureşti, şi ale lui Macarie de a-şi tipări primele cărţi în limba română, cunotaţie bizantină: Teoreticonul, Irmologhionul şi Anastasimatarul (Viena,1823). Aceste cărţi de psaltichie – spune Melchisedec [...] au devenit

normă pentru cântarea romînească bisericească şi au fost bine primite înamândouă principatele [...] După ele s-au predat cântările în şcolile decântări26. În afară de cele două şcoli sus-menţionate, o deosebităimportanţă a avut-o şi cea de la Mănăstirea Neamţ, condusă de Iosif Ieromonahul, apoi de Macarie. Aceasta a devenit [...] cea mai însemnatălavră română care a dat direcţiunea tuturor monastirilor româneşti dinamandouă principatele române27. Cele [...] trei mari şcoale de cântări [...]au contribuit la românizarea cântărei bisericeşti [...] şi la aplicareareformei christantice în România28. 1

Printre cei mai renumiţi psalţi contemporani cu el, şi care aucontribuit la diversificarea repertoriului cântărilor de strană, Melchisedec îinumeşte pe: arhimandritul Isaia Socoleanul – traducător pe psaltichie aDoxastarului Triodului – ierodiaconul Nectarie Frimul – psaltul Episcopiei deHuşi, traducător pe psaltichie al cântărilor Sfintei Liturghii – şi DimitrieSuceveanul, [...] cel mai renumit dintre psalţii din şcoala lui Veniamin[...]29. Referitor la acesta, Melchisedec este primul care observă căSuceveanul [...] a îmbunătăţit mult cărţile de cîntări bisericeşti ale luiMacarie [...], în afara faptului că le-a reeditat30. El precizează că lucrărilelui Suceveanul au fost apreciate în toată România, mai ales în Moldova.

Nu putea lipsi din această retrospectivă [...] cel mai însemnat dascălde cântări bisericeşti după Macarie [...] cunoscutul şi stimabilul Anton

Pann31

, a cărui operă – în opinia lui Melchisedec – reprezintă un adevăratcurs pentru formarea psalţilor. Cu toate acestea – remarcă autorul – [...]cântările lui nu au dulceaţa melodiei româneşti [...] şi care distinge pecântările lui Macarie, care sunt mult mai plăcute gustului român, ca product al simţului românesc [...]32.

Pentru a completa istoricul cântărilor bisericeşti din România,Melchisedec încheie cu unele referiri la starea acestora şi în Bucovina,acolo unde s-a păstrat tradiţia vechilor melodii moldoveneşti, dinainte de1775, anul trecerii teritoriului sub jurisdicţie austro-ungară. Aici,protopresbiterul Samuil Andrievici Morariu – devenit ulterior mitropolitulSilvestru Morariu al Bucovinei şi Dalmaţiei – a încercat o transcriere în

notaţie liniară a cântărilor, publicând în 1879 Psaltichia bisericeascăaşezată în note muzicale. Comentariile lui Melchisedec sunt în favoareasubstituirii notaţiei bizantine cu cea liniară, poziţie pe care a manifestat-oşi prin sprijinul moral şi material acordat în acest scop lui Gavriil Musicescuşi asociaţilor lui ieşeni – Gheorghe I. Dima şi Grigore Gheorghiu.

26 Idem, op. cit., p. 23.27 Idem, ibidem.28 Idem, op. cit., p. 24.29 Idem, ibidem.30

Idem, ibidem.31 Idem, ibidem.32 Idem, op. cit., p. 26.

6



Observând cu tristeţe decadenţa şi alterarea cântărilor de strană,Melchisedec semnalează – ca fiind principale – următoarele cauze: absenţamijloacelor materiale, fapt ce a condus la desfiinţarea multor şcoli decântări; remunerarea nemotivantă a dascălilor; tendinţele de secularizare,manifestate prin atitudini indiferente – mai ales în rândul intelectualilor –

faţă de spiritul religios tradiţional; creşterea interesului pentru cîntareabisericească armonică, în raport cu cea monodică, tradiţională, tendinţă lacare se afiliau enoriaşii din centrele mari, şi în special cei de formaţieintelectuală occidentală33.

Pentru remedierea acestei situaţii, Melchisedec cere sprijinulSfântului Sinod [...] pentru a nu lăsa cântul nostru bisericesc să sedeterioreze, ci din contră, să se pună pe calea desvoltărei progresivecuvenită lui [...]34. În acest scop, el propune un set de măsuri concrete caresă diminueze sau chiar să anihileze efectele cauzelor enunţate. Dintreacestea, doar preferinţa ierarhului pentru renunţarea la notaţia bizantinăşi adoptarea celei liniare s-a dovedit a fi, în mod firesc, inaplicabilă. Elargumentează că notaţia liniară este mult mai cunoscută, motiv pentrucare aceste transcrieri vor face accesibile cântările bisericeşti şi în mediileunde semiografia psaltică este necunoscută35. Melchisedec nu putea săprevadă, însă, amploarea actuală a cercetărilor paleografice, creştereanumerică a cunoscătorilor ambelor semiografii sau realizarea unorantologii în dublă notaţie. S-a dovedit ulterior şi că unele transcrieri nurespectă modelul originar, bizantin, dar şi faptul că în multe cazuri,substituirea este cvasiimposibilă sau chiar inaplicabilă. Când – spresfârşitul secolului al XIX-lea – unii muzicieni de marcă, printre care GavriilMusicescu, au insistat pentru înlocuirea notaţiei tradiţionale cu cea

guidonică, poziţia fermă a autorităţilor ecleziastice, susţinută şi dedemonstraţiile specialiştilor, au avut ca rezultat o soluţie mediană, deutilizare în paralel a celor două sisteme. Situaţia este similară cu cea acântului gregorian, a cărui semiografie, de asemenea, nu se poatesubstitui cu cea guidonică, cu toate că acest gen – cu rădăcini comune cucel bizantin – a stat la baza dezvoltării muzicii culte universale.

Memoriul se încheie cu un Proiect de regulament pe careMelchisedec l-a înaintat Sfântului Sinod spre dezbatere şi aprobare.Măsurile propuse evidenţiază calităţile cercetătorului care analizează culuciditate şi spirit critic un fenomen, emite opinii, le argumentează şiavansează soluţii. Ierarhul propune înfiinţarea unor şcoli de cântări

bisericeşti în toate episcopiile, finanţate corespunzător de către acesteapentru acoperirea cheltuielilor administrative, de salarizare a personaluluididactic şi pentru întreţinerea elevilor săraci36; subvenţionarea a douăcomisii care să realizeze o culegere de cântări bisericeşti dintre cele maivaloroase şi alta de cântări corale, ambele lucrări trebuind să fie aprobatede Sfântul Sinod; programarea unor concursuri pentru alcătuirea uneiculegeri de cântări bisericeşti în transcripţie liniară şi a alteia care săconţină melodii armonizate, urmând ca cele mai bune realizări să fie

33 cf. Idem, op. cit., pp. 30-32.34 Idem, op. cit., p. 33.35

cf. Idem, op. cit., p. 36.36 El a şi pus în practică pe plan local propria-i iniţiativă, prin finanţarea construirii uneiastfel de şcoli şi a unei grădiniţe de copii, a doua din ţară la vremea respectivă. n.n

7



premiate; salarizarea motivantă a cântăreţilor bisericeşti din fondurileeparhiale şi comunale şi acordarea unor distincţii celor cu meritedeosebite37.

În urma acestei sumare analize, putem afirma că Memoriulreprezintă un adevărat document istoriografic ce sintetizează evoluţia

muzicii bisericeşti din România în secolul al XIX-lea, valoros pentruunicitatea lui raportată la epocă şi pentru muzicologia contemporană prinbogăţia, varietatea şi pertinenţa informaţiilor oferite. Expunerea concisă,logică şi sistematică, individualizează personalitatea ilustră a celui care –neobosit în activitatea de cercetare, la amvon, la catedră, în fotoliul deacademician, de senator sau în Sfântul Sinod – a fost episcopulMelchisedec Ştefănescu.

Studiul prezent îşi propune să-l arate pe ierarhul-cărturar Melchisedec Ştefănescu în ipostaza de cercetător al muzicii bisericeşti răsăritene, în general, şi a celei româneşti

în special. Eforturile sale s-au încununat prin întocmirea Memoriului pentru cântărilebisericeşti în România, prezentat în 1881 la sesiunea de toamnă a Sfântului Sinod. Elsintetizează foarte bine evoluţia muzicii bisericeşti din România în comparaţie cu cea acelorlalte Bisericii ortodoxe din Răsărit, pe fondul unui efort de contracarare a decadenţeişi alterării cântărilor de la strană din a doua jumătate a veacului al XIX – lea. Memoriul afost unanim apreciat de sinodalii de atunci. De asemenea, muzicologi precum Ion-Popescu Pasărea, George Breazul şi alţii îi apreciază valoarea. Studiul se remarcă prinperspectiva sa comparatistă, prin care a putut foarte bine scoate în evidenţă influenţelela care a fost supusă muzica bisericească, încercând totodată să cântărească rolul şivaloarea acestora în Biserica Ortodoxă Română. Astfel, Episcopul Melchisedec identificădouă tipuri generale de muzică de cult mari: unul oral, „ţărănească sau vulgară” şi alta„boierească sau nobilă”, de limbă greacă, cu notaţie bizantină. Trecând prin aşa zis-a„turcizare” suferită de muzica bisericească la sfârşit de secol XVIII şi prima jumătate a

secolului XIX, respectiv prin reforma celor trei (Hrisant, Grigorie şi Hurmuz) din deceniul alII – lea al secolului al XIX – lea, Episcopul Melchisedec reuşeşte să scoată foarte bine înevidenţă eforturile de românizare al vechilor cântări, rânduite deja într-un noi sistem decei trei amintiţi mai sus. Episcopul sfârşeşte Memoriul prin a arăta decadenţa şi alterareacântărilor de strană de la noi din a doua jumătate a secolului al XIX – lea, propunând pede-o parte, unele măsuri concrete de îndreptare a acestora, iar pe de alta de îmbunătăţire a situaţiei materiale a cântăreţilor bisericeşti; paradoxal, prin ele s-a aflat şipropunerea de renunţare la notaţia bizantină şi adoptarea celei liniare, care s-a dovedit,desigur, inaplicabilă, din mai multe motive.

Memoriul reprezintă un adevărat document istoriografic ce sintetizează evoluţiamuzicii româneşti din România în secolul al XIX – lea, valoros prin unicitatea lui raportatăla epocă şi pentru muzicologia contemporană, prin bogăţia, varietatea şi pertinenţainformaţiilor oferite.

Aspects of Church Music in Romania from the view of BishopMelchisedec Ştefănescu

The present study intends to show the bishop-scholar Melchisedec Ştefănescu from theposition of a researcher of the Eastern Church music in general, and that of Romanian inparticular. His efforts have been crowned by the setting up of The Memorial for ChurchChanting, presented in 1881 at the autumn session of the Holy Synod. He synthesizesvery well the evolution of Church music in Romania equated with the other OrthodoxChurches in the East, on the background of an effort to counteract the decadence andalteration of the cliros chanting of the second half of the 19th century. The Memorial waswidely esteemed the Synodals from that time. Also, musicologists as Ion-Popescu

Pasărea, George Breazul and others valued his contribution. The study recommends itself 37 cf. Idem, op. cit., pp. 37-39.

8



by a comparative perspective, by which the author managed to set off the influences thechurch music undergone in general, trying in the same time to weigh up their role andvalue in the Romanian Orthodox Church. Thus, Bishop Melchisedec identifies two generaltypes: an oral one, “peasanty or vulgar”, and another “noble or aristocratic”, of Greeklanguage, on Byzantine notation. Passing through the so-called “Turkicizing”, suffered bythe church music at the end of the 18th century, and through the reform of the three

ones (Chrysantos, Gregorios and Churmuzios) from the second decade of the 19thcentury, Melchisedec Ştefănescu managed to set off very well the efforts of romanizing(of making Romanian) the old chants, already established in a new system by the above-mentioned three. The Bishop finishes his Memorial by showing the decadence andalteration of the cliros chanting from our country, in the second half of the 19th century,suggesting on the one hand some concrete measures of correcting them, and on theother hand, of improving their welfare standards; paradoxically, among them was aproposal of abandoning/replacing the Byzantine notation and adopting the Western one,which, of course, proved inappropriate.

9

Aspecte Ale Muzicii Bisericesti Din Romania

Documents

Transcript of Aspecte Ale Muzicii Bisericesti Din Romania