Arte

8

Click here to load reader

Transcript of Arte

Page 1: Arte

folosite în realizarea unor felicitări

Motto“Nu pot spune decât un lucru: Cât de gelos poate fi un bătrân pictor faţă de gustul de culoare, de seninul compoziţiei, de ima-ginaţia, de sensibilitatea copiilor.Rămâi pe gânduri cât de dotat este neamul românesc”

Henri Catargi

Căutarea unor forme capabile să exprime sinteza experienţelor trăite în lumea lăuntrică şi a impresiilor primite din natură este sensul în numele căruia am conceput acest material. Participarea nemijlocită a copiilor la activitatea artistico-plastică contribuie la dezvoltarea fanteziei.Cea mai mare satisfacţie pentru un învăţător este să audă cândva că artiştii plastici vor recunoaşte că iniţierea şi primele imbolduri hotărâtoare pentru afirmarea lor, au ţâşnit din dragostea lui pentru artă.

Arta are o mare valoare educativă mai întâi pentru că solicită, antrenează şi fructifică însuşirile pozitive a unei laturi din structura noastră sufletească. Ea provoacă pe cel educat la creaţie. Trebuie doar îndeplinite condiţiile de bază ale creativităţii artistice ale elevilor: dobândirea unor cunoştinţe despre tehnicile plastice de lucru, cunoaşterea unei multitudini de materiale şi instrumente de lucru.

Prin tehnicile de lucru elevii constrâng materialele (acuarele, materiale textile, cerneală, pic, ceară, sugativă, hârtie de desen, ceracolor, culori pastel, etc) să configureze altceva decât ceea ce sunt ele, fără să-şi

Page 2: Arte

piardă propria lor structură. Mâna condusă de gâdirea şi sentimentele elevului trebuie să acţioneze direct şi firesc asupra acestor materiale pentru a le conferi calităţi plastice noi. Ea este aceea care le însufleţeşte, ea le dă valori artistice şi o expresie concretă. Cu cât mâna lucrează mai bine şi mai frumos, cu cât expresia lucrării, prin modalitatea prin care a fost realizată, este mai convingătoare.

Realizarea felicitărilor cu prilejul diferitelor ocazii (Crăciun, Paşti, 8 Martie, etc), oferă copiilor posibilitatea să folosească numeroase tehnici plastice de lucru, ceea ce le creează sentimentul propriei lor valori sporindu-le încrederea în capacitatea lor de creaţie. Aceasta presupune ca elevii să înveţe treptat folosirea diferitelor tehnici plastice astfel încât să le poată combina în relizarea unor felicitări.

Voi exemplifica în lucrarea de faţă câteva tehnici de lucru care pot fi folosite în realizarea felicitărilor: Tehnici cromatice de lucru: culori pastel, ceracolor Tehnica culorilor umede Tehnica picului Desenarea cu ceară

Tehnici cromatice de lucrua) Culorile pastel. Cu aceste culori se pictează pe uscat, prin mişcarea uşoară pe suprafaţa de hârtie a cretei, se

poate aşeza un strat de culoare diferită peste altă suprafaţă colorată rezultând astfel nuanţe de culori.Mai pot fi aşezate prin raderea cu un cuţitaş deasupra hârtiei, acolo unde dorim să apară culoarea respectivă. Apoi se freacă cu degetul uşor: linii, rotocoale, etc. Efectul plastic este deosebit, mai ales dacă vrem să redăm norii.

b) Ceracolorul . Se face o schiţă a desenului.Se acoperă suprafeţele dorite cu ceracolor(care poate fi încălzit puţin la flacăra unei lumânări. Asfel culoare se moaie şi acoperă mai bine suprafaţa de hârtie. Peste hârtia acoperită cu ceracolor se aşează hârtie calc. Apoi se trece fierul de călcat încins peste toată suprafaţa.Culorile vor fuziona şi vor acoperi întreaga suprafaţă. Efectul plastic este deosebit. Copiii sunt nerăbdători să descopere desenul după ridicarea colii de calc.

Page 3: Arte

Tehnica culorilor umede,acuarelaAceastă tehnică se foloseşte de obicei în orele de educaţie plastică. Se lucrează cu pensula pe suprafaţa

uscată sau umedă. Culoarea fluidizată pe paleta de culoare se poate aşeza sub forma unei picături de culoare, apoi va fi dirijată, în direcţia dorită, prin suflare cu paiul. Se pot face rămurele, copăcei, etc, pe care cu degetul se lasă amprente de culoare pentru a reda florile, frunzele. Cerul şi iarba pot fi realizate prin stropire cu ajutorul pensulei, sau frecarea periuţei de dinţi deasupra suprafeţei de hârtie.

O altă felicitare în care a fost folosită tehnica acuarelei este „Cărticica primăverii”. Se împarte foia de bloc în două părţi egale. Se realizează pe una dintre benzi o friză cu flori de primăvară. După ce se usucă se îndoaie în patru părţi egale. Acestea vor fi paginile cărţii. În exterior se lipeşte o coală albastră, verde, galbenă, de aceeaşi mărime. Aceasta va reprezenta coperta cărţii.

Realizarea unor modele cu folie alimentară:Se diluează culoarea şi se acoperă suprafaţa dorită. Se taie o bucată de folie alimenară transparentă mai mare decât foaia. Se aşeză peste petele de culoare. Cu degetele se mişcă vopseaua de sub folie pentru a face modele. Se lasă la uscat. Apoi se scoate cu grijă.se colorează cu acuarele modelele lăsate de folie lăsând un spaţiu între ele, care poate rămâne necolorat sau se acoperă cu gel de culoare aurie sau argintie.

La fel de atractivă este şi imprimarea cu ajutorul ştampilelor a unor modele, pentru decorarea oului din hârtie. Se realizează ştampile din legume de sezon:cartofi mici, ridichi, cu ajutorul unui cuţitaş. După colorarea şi uscarea suprafeţei se decorează oul din hârtie cu ajutorul ştampilelor muiate ân culoare aprinsă astfel încât să se realizeze un contrast cromatic. Exemplu: pe suprafaţa galbenă se ştampilează cu roşu, albastru, verde.

Tehnica picturii cu ceară

Această tehnică este foarte atractivă în realizarea felicitărilor de Paşti.Se face schiţa desenului. Apoi se acoperă suprafeţe dorite să rămână albe cu ceara, prin picurarea cerii unei lumânări aprinse, sau cu ceară de albine topită aplicată cu pensula , beţişorul. Cel mai simplu procedeu, care se poate face şi cu clasa I, este colorarea suprafeţei pe care au fost picuratţi stropi de ceară cu roşu(acuarelă, tuş). Apoi

Page 4: Arte

se acoperă cu sugativă şi se trece fierul de călcat încins peate ea. Pentru clasele mai mari, gradul de complexitate al executării acestei tehnici poate creşte. Se colorează toată suprafaţa cu galben. Se aplică ceară pe suprafeţele care doresc să rămână galbene. Apoi se colorează toată suprafaţa cu roşu. Se acoperă din nou cu ceară suprafeţele care rămân roşii. Ultimul pas este colorarea cu negru sau albastru a întregii suprafeţe. După uscare se acoperă desenul cu o sugativă şi se trece fierul de călcat încins deasupra lui. Ceara se topeşte şi este absorbită de sugativă. Rămân culorile aşa cum afost aplicate. Copii sunt încântaţi şi nerăbdători să descopere ce au realizat. Se pot folosi una, două sau trei culori, în funcţie de vârsta şi talentul elevilor.

Tehnica piculuiAceastă tehnică se poate folosi mai ales în realizarea felicitărilor de iarnă. Se acoperă suprafaţa dorită cu

cerneală albastră. După uscare se desenază diferite forme:căsuţe, brazi, fulgi de nea cu picul. Suprafeţele decolorate pot fi acoperite cu diferite culori de apă sau tuş colorat

Tehnici mixteFelicitările de iarnă au fost realizate prin următoarele tehnici: tehnica acuarelei, a picului, decupare.

Cu ajutorul şablonului se schiţează pe prima pagină a felicitării oameni de zăpadă, brăduţi. A doua pagină se acoperă cu cerneală albastră. După ce se usucă se desenează cu picul căsuţe, dealuri, pomi, brazi care se colorează cu acuarela parţial sau în întregime. Deasemeni se colorează şi formele realizate pe prima pagină, care apoi se decupează.

Felicitările de primăvară au fost realizate prin combinarea următoarelor tehnici: tehnica acuarelei, ceracolorul, culori pastel, decupare.Cu ajutorul şablonului pe una dintre marginile primei pagini a felicitării se schiţează ghiocei, narcise, lalele. Se colorează cu acuarele, ceracolor sau culori pastel. Apoi se decupează parţial aceste flori.

Page 5: Arte

Felicitările de Paşti au fost realizate folosind tehnica picturii cu ceară, ceracolorul, culorile pastel, pictarea cu acuarele prin suflare şi amprentare, cu ajutorul foliei alimentare. Pe prima pagină a felicitării se schiţeză un ou mai mare. Se decupează. Se schiţează uşor cu creionul diferite figuri geometrice, linii, puncte care vor fi acoperite treptat cu ceară şi colorate.După decuparea formei dorite, felicitarea va fi realizată în acuarelă şi folie alimentară. Modelele de pe ouă pot fi colorate cu ceracolor sau culori pastel. Se va realiza o căsuţă sub formă de ou, se colorează cu ceracolor. Se decupează uşiţa, geamurile. În interior se scriu dedicaţii specifice sărbătorilor pascale.

Page 6: Arte