MARIN FLORINA-ELENAFRANCEZĂ – ENGLEZĂ, AN II

Arsă de vieSuad

,, Arsa de vie’’ este povestea unei femei care a scăpat dintr-o crimă de onoare ce i-a fost impusa de propria ei familie. Suad este naratorul acestei poveşti oribile, şi începe prin a-şi spune povestea încă din urmă cu douăzeci şi cinci de ani. Povestea începe în satul ei natal din Cisiordania, o lume în care femeile sunt considerate fiinţe fără valoare, unde ,,fiind fată eram ceva mai puţin decât un animal’’ . Aceasta este povestea naivităţii acestor femei care îşi acceptă soarta pentru că nu cunosc alta mai bună, care acceptă bătăile şi abuzurile chiar şi pentru cea mai mică greşeală pe care o fac. Mica Suad îşi doreşte la şaptesprezece ani să se căsătorească, sperând că astfel va scăpa de pedepsele fizice aplicate de tatăl său, dar nu are voie să se căsătorească înaintea sorei sale mai mari. Ea se îndrăgosteşte de vecinul ei, Faiez, care îi ceruse mâna cu câţiva ani în urmă. Cei doi tineri se întâlnesc în secret iar Suad rămâne însarcinată. Cum în satul ei relaţiile înainte de căsătorie erau interzise şi reprezentau o gravă dezonoare la adresa familiei, părinţii ei iau decizia să o pedepsească. Cumnatului ei îi este dată sarcina să îi aplice pedeapsa cuvenită şi astfel Suad este incendiată de vie. În ciuda gravelor arsuri provocate de pedeapsă Suad şi fiul ei nenăscut se încăpăţânează să trăiască. Cei doi sunt salvaţi de Jaqueline, o franţuzoaică ce lucrează pentru o organizaţie umanitară. Suad ajunge în cele din urmă în Franţa unde reuşeşte să îşi refacă viaţa în ciuda rănilor fizice şi morale pe care le-a primit.

Romanul poartă menţiunea că este o carte document, o poveste adevărată, deşi acest lucru pare foarte greu de crezut. Dacă totuşi este o poveste adevărată femeia societăţii moderne şi educate îşi poate imagina cu greu că astfel de abuzuri sunt posibile. Ele sunt abuzate fizic şi verbal, nu au voie să iasă din casă singure, să îşi exprime părerile sau să mergă la şcoală. Din cauza faptului că Suad nu a mers la şcoală în copilărie, ea nu ştie să scrie iar cartea este scrisă de prietena ei Jaqueline. Evenimentele par a fi desprinse dintr-un roman ce vorbeşte despre condiţia femeii în Evul Mediu, dar nu se petrec decât cu douăzeci şi cinci sau treizeci de ani în urmă, şi probabil de atunci şi până astăzi lucrurile nu s-au schimbat prea mult în acele locuri. Ceea ce este şi mai grav este faptul că autorii acestor crime nu sunt pedepsiţi. Ei nu sunt nici măcar consideraţi vinovaţi de opinia publică.

Autoarea nu îşi dezvaluie adevăratul nume şi nici nu îşi arată adevărata faţă, de teamă că ar putea fi urmărită şi încearcarea de asasinat ar putea fi repetată. Tonul pe care îl foloseşte este unul simplu, care atrage şi care te face să nu laşi cartea din mână până nu o termini. Acest roman, deşi de dimensiuni reduse, face orice persoană să îşi pună întrebări cu privire la lucrurile care se întâmplă în spatele imaginilor pline de fast şi bogăţie ce ne sunt prezentate prin intermediul mijloacelor media.