Armina Flavia Adam - Pierduţi prin toamnele iubirii
description
Transcript of Armina Flavia Adam - Pierduţi prin toamnele iubirii
Reeditare electronică cu acceptul direct al Bibliotecii Grai românesc, realizată de Ioan Muntean
Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate
pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.
Armia Flavia Adam
Pierduţi prin toamnele iubirii
Colectiv redaţie
Copertă: Anna Puiu
Redactor carte: Ania Aniela
Responsabil carte: Elena Ludmila
Editor: Trandafir Sîmpetru Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ADAM, ARMINA Pierduţi prin toamnele iubirii / Armina Flavia Adam. - Buzău : Editgraph, 2014 ISBN 978-606-663-209-6
821.135.1-1 tipar: www.editgraph.ro
Armina Flavia Adam
Pierduţi prin toamnele iubirii
2014
Poeme în vers clasic
7
GUST ŞOAPTA TA
Gust şoapta ta-nstelată, o clipă de-aţipire...
Când mugurii pe ramuri se-adună în cirezi,
Mă tot întreb de marea nu-i cântec de iubire,
Doinit pe la icoane de prunci şi amorezi.
Simt noaptea-aşa de crudă, în palma ta întinsă,
Fecioarele cu ochii de struguri pârguiţi,
O pasăre se stinge, din gândul tău desprinsă,
Doi cerbi gonesc aiurea sub plopii rostuiţi.
Adulmec întristarea din candela târzie
Şi giulgiul de lumină mă-nghite clandestin,
O rece amintire se zbate-n agonie
Şi cade pradă nopţii, -n-al cerului festin.
Eşti şi pământ, şi înger, un fel de stea duală,
Îmi macini anotimpuri pe coli de fericiri,
Fiorul buzei tale, pe pleoapa dulce, pală,
Tresare şi-nfloreşte pe lujer de uimiri.
Mai cântă-mi înserarea, izvorul meu albastru,
Strecoară-mi iar prin gene un vis de chihlimbar,
Rămâi o noapte-ntreagă în trupul alb de astru,
Cu sărutări să-ţi spintec privirile de jar!
8
IUBITULE, MIROŞI A BERGAMOTE
Iubitule, miroşi a bergamote,
Cum stăm pe-a nopţii lespede culcaţi,
Pe negrul ce se-aruncă iar în grote,
La îngerii ce dorm îngenunchiaţi.
Miraţi, vom arunca din cer cuvinte,
Prelinşi prin părul lunii ca un vis,
Să despuiem cădelniţa fierbinte
De colbul cald, cu gust de paradis.
Vor arde-n noi izvoarele tăcute,
Când, fâlfâind, s-or stinge-n depărtări
Şi vor schimba dorinţe neştiute
În aripi lungi, de-albastre sărutări...
Învăluiţi în marea de mătase,
Vom tresări, suspine-ngemănând
Şi norii ne vor cerne flori în case,
Polen de aştri veştezi scuturând.
Iar când din cerul înţesat cu stele
Ne vom lăsa căderii-n somn tribut,
Doar umbra ta pe roşul buzei mele
Va creşte-ncet, prin inima de lut.
9
ŢI-AU ÎNFLORIT PE BUZE IAR CAIŞII
Ţi-au înflorit pe buze iar caişii,
Uimirea lor începe să mă doară,
Livezi cu îngeri îşi gonesc proscrişii,
La pieptul tău e-un colţ de primăvară.
Mă pierd prin iarba neagră, de lumină,
Sub pasul tău înzăpezesc cocorii,
Durerile mă cheamă în surdină,
Cu patimă se-mbrăţişează zorii.
E-atâta cer în palma stângă-a ierbii!
Cu tălpile de nori înceţoşate,
Poieni de stele-şi cheamă iarăşi cerbii,
Să poarte-n frunte triste nestemate.
Mi-e dor de toamnele cu iz de noapte,
Când, goi de trup, ne strecuram sub lună,
De dragoste-aburind a mere coapte,
De lacrima cu gust de „Noapte bună!”.
***publicat în „România literară”, nr.24/2014
10
SUB FELINAR
Sub felinar, când stelele sticloase
Cu pieptul sting iubirile pe rând,
În ochii mei eşti iarna de mătase,
Pe care-o ţin în palme, încă-arzând.
E-un dor străin în palma dreaptă-a nopţii
Şi-n trupul gol atâtea vise porţi...
Ne-ncolăcim pe ramurile morţii,
Iubirea împărţind-o iar la sorţi,
Să nu ne doară iarăşi primăvara
Precum un ghimpe-n pieptul pârguit,
Să ne rostim tăcerile când seara
Sub coapsa lunii se va fi pitit,
Să plămădim din fulgi de dor visarea,
Sub cerul rumen, arcuit, dospit,
Să ardem laolaltă ţărmul, marea,
Pe vatra unde-odată ne-am iubit,
Să mai tresară toamnele albastre,
Fiorii când le urcă prin tulpini,
Şi-n trap de cerbi, săruturilor noastre
În chinuri să le crească rădăcini,
Să ne-altoim durerea-n noaptea blândă,
În jarul alb, cu iz de trandafir -
Înamoraţi, pe treptele de-osândă,
Să bem iubiri de gheaţă din potir.
***publicat în „Lit Art”, nr.3/2014
11
DECEMBRIE
Îngrămădind poteci de iarnă
Pe prispa cerului senin,
Poeţii pe gâtlej răstoarnă
Arome dulci de ger şi vin.
Zăpezile târzii au lacăt
De gheţuri ori de alb valsând,
Colinzile-i ating în treacăt,
La umbra focului visând.
Desupra zboară stol de gânduri,
În chip de umezi porumbei
Şi fulgii-ncremeniţi în rânduri
Îşi cheamă îngerii din ei.
Rostind ninsorile în şoaptă,
Din palme nasc un sfânt căuş -
Doar luna, ca o pâine coaptă,
Se dă pe-al nopţii derdeluş.
Adoarme iarna în ogradă,
De-a lungul casei scânteind,
Poieni cu cerbi se strâng grămadă,
În vis de cetini şi colind.
Umblaţi hai-hui pe vis de apă,
Uimirilor să daţi de veste
Că ninge iar, cu fulgi de-o şchioapă,
Decembrie, ca o poveste!
12
SCOICA MINUNE
Poetului Valerian Bedrule
O scoică-minune aflat-am odată,
Din lumi paralele căzută pe-o filă,
Cerşind constelaţii cutiei cu milă,
De îngeri sălbatici prin ceruri uitată.
Primit-a sclipire, sidef pe arípă,
Să-şi spargă durerea-n cristale de-o şchioapă,
Curgea cerul roşu prin goluri de apă,
Să cearnă trecuturi de-argintul de-o clipă.
Muream a-i deschide tot trupul de rouă,
De albe nisipuri pe chip tricotate,
Corăbii de fum se spărgeau dantelate
În pântecu-i neted, de lacrimă nouă.
Mi-am prins-o de suflet şi ea, aburindă,
Prin cord, ca un tunet, chema mări albastre -
Doar cerul cu îngeri, din lacrimi de astre,
Torcea lin iubirea, -n a inimii tindă.
Fă vraja iubirii tăceri să cuprindă,
Ţi-e sufletul perlă şi perla oglindă!
13
ÎN LOC DE OAMENI, AZI SUNTEM ARIPE
În loc de oameni, azi suntem arípe
Şi mâinile ni-s stropi de poezie.
Ţi-aş spune despre mieii dintre clipe,
Ce ierbile îşi pasc în agonie,
Ţi-aş spune despre lanul de dorinţe -
E plin de grauri, ca şi altădată,
Pocnesc în spice-amare neputinţe
Şi noaptea mi-e vădană-nlăcrimată.
Ţi-aş spune de amurgul dintre stele,
Alunecând din colţuri de cuvinte
Pe flori de măr, ce-şi despletesc în ele
Splendoarea lor dulceagă şi cuminte,
Ţi-aş spune despre fulgii de lumină
Ce-ţi ning în şoaptă pleoapa adormită,
De ochii-mi rătăcind ca o felină,
Prin inima-ţi cu marmură tivită.
Ţi-aş spune despre paşii mei fantomă
Pe trupu-ţi de zăpadă neumblată,
De iarna mea, aflată încă-n comă,
În vama de iubiri abandonată.
14
SUNT LACRIMA TA MINUNATĂ
Sunt lacrima ta minunată
Şi tot ce e-al tău e şi-al meu:
Poieni de lumină curată,
În suflet rostite mereu,
Cascade de fluturi şi vise,
Gonind dinspre cer spre pământ,
Vâltori de dureri imprecise,
De îngeri cu zâmbetul sfânt,
Ninsori de dorinţe tăcute
Prin merii de alb borangic,
Ori ploi de uimiri nenăscute,
Ce stelele-n şoaptă îşi zic.
Sunt soarele tău fără nume,
Adânc încuibat în eter,
Albastrul căzut peste lume
Din inimi de mări, efemer.
Făclia îţi arde sălbatic
În pieptul cu gust de argint.
Sunt vatră de dor şi jăratic
Şi foşnetu-n taină ţi-alint.
***publicat în „România literară”, nr.24/2014
15
16
CA LA UN SEMN, DESCHISU-S-AU CUVINTE
Ca la un semn, deschisu-s-au cuvinte
Din albe flori înveşmântate-n brumă,
Pe cerul gol rostind tăceri de spumă
Tulpinilor cu inima cuminte.
Stăteau să nască unduiri de-o clipă,
Sub luna înecată în lumină,
La umbra unei frunze de sulfină
Foşnind a nopţii de argint arípă.
Le străjuiau la dreapta neputinţe
Cu tălpi de foc şi braţe lungi de ape,
Din albul lor ciudat să nu se-adape
Nici iepe, nici comete, nici dorinţe.
Cerşeam cu ochii goi o licărire
Din albul de lumină moale, udă,
Sub noaptea ca o rodie prea crudă,
Împachetată-n resturi de iubire.
Şi mi-am abandonat docil durerea
La colţ de rai, cuvintelor brumate
Ce-au înflorit din vieţi împrumutate,
Să-mi sfâşie cu albul lor tăcerea.
17
PIERDUŢI PRIN TOAMNELE IUBIRII
Suntem copii hoinari, uituci,
Pierduţi prin toamnele iubirii,
Sub felinarul amintirii
Ţesându-i vieţii alte cruci.
Ne tot oprim din mal în mal,
Sub ceru-acesta ce ne plouă
Pe umerii scăldaţi în rouă
Cu albe flori de nufăr pal.
Mai poposim l-al vieţii han,
Făcând din dorul nostru sume,
Ori constelaţii fără nume,
Vândute-n târguri doar pe-un ban.
Ni-i noaptea sunet de taraf
Şi stelele tăceri de spumă,
Cu vise ori cu cer de brumă
Când ştergem inima de praf.
Ca pe-un nectar, de zei pierdut,
Sorbim în linişte lumina
Şi-n poală ni se culcă vina
Din iarna care a trecut.
18
ŞI A PLOUAT ŞI AZI IUBITE
Şi a plouat şi azi, iubite,
Cu flori de nufăr peste noi,
Iubirii noastre risipite
Bătându-i pari din doi în doi,
Ţesându-i plasă din lumină
Şi gard înalt, lipit de cer,
Să nu mai aibă nicio vină
Sărutul nostru efemer.
Şi a plouat şi azi, iubite,
Cu îngeri limpezi, fel de fel,
Iubirii noastre adormite
Doinindu-i despre-o „ea” şi-un „el”,
Săpându-i groapă mai adâncă,
În ea să-i crescă rădăcini,
Să nu mai fie-n loc de stâncă
Deşert de lacrimi şi ciulini.
Şi a plouat şi azi, iubite,
Din cerul verde de trifoi,
Iubirii noastre netrăite
Să-i crească trup şi aripi noi.
19
DE TE-AŞ IUBI DOAR CÂT IUBESC
De te-aş iubi doar cum iubesc
Un pescăruş în asfinţit,
Ai şti că îngerii croiesc
Miresme, pân' la răsărit,
Că ochii tăi se-ascund mereu
La pieptul meu, ca doi copii,
Ademenind fiori de zeu
Prin iernile cu fulgi sălcii.
De te-aş iubi doar cum iubesc
Caişii umezi înflorind,
Ai şti că toamna o cerşesc
Din trupul tău, încă-aburind,
Că paşii tăi, pe urma mea
S-au aşternut ca-ntr-un sicriu,
Să-i plângă lacrima de nea
La căpătâiul străveziu.
De te-aş iubi doar cât iubesc
Lumina nopţii uneori,
Ai şti că mugurii pleznesc
De fericire, în culori,
Că umbra ta, înfiptă-adânc
În valul trist, ca un ecou,
E numai scâncetul de ţânc
În trupul meu de bibelou.
20
DE-AŞ ÎNVÂRTI CUVINTELE PE-O ROATĂ
De-aş învârti cuvintele pe-o roată
Şi le-aş sili să plângă pe ascuns,
Aş scrie despre inima mea mată,
Ce zace pe asfaltul proaspăt tuns,
Sau poate despre greierii de-o vară,
Ce-ncalţă umbre-n văzul tuturor,
Încremenind când coarda lor ştrengară
Îi ţese toamnei alt banal decor.
Mi-aş înmuia peniţa în durere
Sau aş muri pe rând, din dor în dor,
Cu sânii mirosind mereu a miere,
Pe trupul tău, străin, unduitor,
Aş asculta cum noaptea mă respiră
Prin răni de foc, îngenunchind umil,
Cum snopii albi, cu gust dulceag de liră,
Tăcerea mi-o rostesc, din mers, abil,
Cum sufletul mi se topeşte-n soare,
Pe flori de măr, viaţa-şi lepădând...
Dar n-aş uita că orice râu ori mare
E gândul meu, cuvinte-ngemănând.
21
REPLICĂ POEZIEI „SINDROM”
Poetului Horga Mihai
Şi cu neagra tastatură poezii putem a scrie,
Versuri albe sau cu rimă, folosind tehnologie.
Poate-a ruginit peniţa, de când n-a mai scris nimic,
Dar e mai uşor a scrie numai dând ...un simplu click.
Poezia-i tot frumoasă, şi-n bumbac, şi-n catifea -
Poţi s-o sorbi pe îndelete, dimineaţa, la cafea!
Stihul ce era de piatră, azi îmbracă straie noi,
Fără rime, fără strofe, fără ritm, cu umeri goi.
Doar o singură dorinţă marii clasici ar avea:
Chiar de versul nostru-i liber, să-i lăsăm în Rai să stea,
Fără-a le stâlci visarea cu sintagme complicate,
Ori cu vorbe prea alese, de la alţii-mprumutate,
Fără-a şterge umbra veche a cuvintelor trecute
Prin a doua tinereţe, chiar de-s rupte şi cusute...
Alte vremuri îşi strecoară ochiu-n călimara mea,
Dar, vă rog cu insistenţă, clasicii a-i respecta,
Să-i lăsăm să se-odihnească, venerându-le condeiul
Şi-alba pană cea de gâscă, care ne-a pictat crâmpeiul
De trecuturi strânse-n veacuri în peniţe aurii,
Povestite pe-ndelete, de bunici, unor copii.
***Publicat în „Nomen Artis”, nr.31/2014
22
AZI SE-MBULZESC ÎN MINE IERNI TRECUTE
Azi se-mbulzesc în mine ierni trecute
Şi moartea iar mi-a-ntârziat pe-un deal,
Să-mi macine iubirile pierdute
La moara troienită din fundal.
Iar mă încearcă răstigniri albastre,
Pe rând bătând cuminţi al vieţii cui,
Tăcerilor şi inimilor noastre,
Prin ceaţa care nu-i a nimănui.
Îmi cresc pe tălpi poieni de amăgire,
Copaci uscaţi, cu rădăcina-n cer.
Fidel, sărutul nostru de iubire
Încalţă iar opincile de fier.
Nu mă lăsa să mor purtând în pântec
Tot albul iernii, ce atât mă doare -
La colţ de veac m-oi scurge într-un cântec
Şi tu mă vei conduce spre-nserare...
De-o fi să plec, în flori de primăvară
Tot cerul să-l îmbraci şi-n mâna mea
Să-nchizi doar neputinţa dulce-amară,
În tunet de lumină, ori de stea.
23
NU PLÂNGE
Poetului Valerian Bedrule
Nu plânge de-n veacuri vei sta lângă mare
Şi doar arămiul rămâne-ţi-va slugă,
Vor ninge din valuri poteci de-nserare,
Când viaţa va trece prin tine în fugă.
Nu cerne tristeţea la mal de lumină,
Clădind amintirea-n nisipuri de-o clipă,
Cu îngeri albaştri vei plânge la cină -
Ei strâns te vor ţine, tăcuţi, sub arípă.
Nu cere durerii-nflorite devreme,
Fiori de lumină, adânci nepătrunsuri -
În pumnul tău umed trecutul mai geme,
Sălbatic ne urlă-ale nopţii răspunsuri.
Pe talpă lipeşte-ţi copii de zăpadă,
Cândva îţi vor ţine de vorbă urâtul -
Iubirea desculţă adoarme-ntr-o ladă,
Sărutului nopţii să-şi lepede gâtul.
Mai las-o o clipă să-ţi simtă uitarea
Şi inima albă-ntr-o scoică să bată,
Prin mâna-ţi de aur, doar cerul şi marea
Cuvinte să scrie, cu pana curată!
24
TRECUT-AU TOAMNELE PRIN ÎNVIERE
Trecut-au toamnele prin înviere
Şi umbletul de păsări ne e gol,
La orice semafor e o durere
Când lumile se-amestecă-ntr-un bol,
La orice semafor e o dorinţă -
Ne strigă primăveri din pumnul ei,
Doar norii se strecoară-n neputinţă,
Cu albul lor, în pas de derbedei,
La orice colţ de vis e o poveste,
Înmugurim în stelele târzii -
Zăpada ne concepe alte teste,
Pe gheme depănând incertul gri.
La orice tribunal, ne dăm durerea
Pe vorbe, unui alt necunoscut -
Juraţii ne-au sortit deja căderea,
Iubirea ne-au trimis-o la rebut...
La orice asfinţit e-un ciob-lumină -
În ochiul nins de rouă va-ncolţi...
O altă întâmplare, în surdină,
Actori de foc şi fum va amăgi.
25
CE ALB ADÂNC
Ce alb adânc mi se topeşte-n umblet
De când din ceruri îngerii-au căzut!
Bolnave dimineţi îmi mor în cuget
Şi dorul pentru fluturi mi-este slut...
Frânturi de vânt rosteau cu-nfrigurare,
Pe talpa iernii, prinse doar de-un ciot,
Ningeau din boltă semne de-ntrebare
Şi noaptea-i învelea ca-ntr-un complot...
Cât dor amar li s-a prelins sub pleoape
Prin lacrima-ngheţată pe obraz!
Simţeau năvodul morţii că-i aproape -
Că vor pieri-n al ei cumplit talaz...
Şi-au îngropat sub cetină visarea,
Cu mâinile întinse către cer-
Pe-un ultim drum i-a petrecut ninsoarea
Şi brazii ce purtau mănuşi de fier.
Şi-au dat suflarea lor, ca altă viaţă
Umilă să-şi urmeze cursul ei,
Doi îngeri albi, plăpânzi, din flori de gheaţă,
Plimbându-se de mână pe alei...
26
S-a ridicat o-ntreagă naţiune
De mila lor şi-a bieţilor părinţi,
Ce n-ar fi vrut adio a le spune
Copiilor cu suflete cuminţi...
Zadarnic ne cuprinde indignarea,
Nu-i nimeni, niciodată, vinovat,
A fost, pesemne, numai întâmplarea
Şi ceasul rău, ce-n tâmplă le-a ţipat....
Degeaba-şi spală mâinile murdare
Conducătorii ţării, rând pe rând!
Să ne astupe gura, vor, se pare,
Să nu ne mai privească lăcrimând...
Un vis murdar şi-a şters pe preş noroiul
Şi l-a-nălţat cu titlu de decor,
Revoltei să-i ucidă brusc cimpoiul,
Pe-un eşafod, în văzul tuturor!
***Publicat în „Nomen Artis”, nr.31/2014
27
VISE SUB ASFALTUL FIERBINTE
Vânezi pierdut tăcerile ce pleacă
Din mine, ca un tren accelerat,
Prin visele ucise sub o placă
Fierbinte, de asfalt atent turnat.
N-am cum să-ţi vând ulcele cu iubire,
Cuvintele-s demult în faliment,
Un cer bătrân cerşeşte a-mi fi mire -
Tu îl fumezi organic şi absent.
Spre toamnă tot mai greu îmi e urcuşul
Şi tot mai surdă-i pleoapa mea de lut,
Sub piele şerpii şi-au încins culcuşul,
S-au înmulţit şi carnea mi-au umplut.
Nu te ascultă inima pierdută,
Nici ochii albi de nea nu te cunosc,
Un sân prea şters sărutul ţi-l impută
Când îl ascunzi sub lacrima de mosc.
Mă-nchid în trupul meu a adormire,
Îţi îmbrâncesc atingerea c-un fulg,
Iubireae e-o albastră amintire -
Doar eu rămân, durerile să-mi smulg.
Întind un braţ verzui spre nemurire,
Prin raza încuibată-ntr-un amurg.
***publicat în Lit Art, nr.6-7/2014
28
PETREC DURERILE SPRE MOARTE
Încalţ pe-o scenă-albastră dureri înstrăinate,
Să le petrec spre moarte, miracol iminent -
Nu-i nimeni să mă stoarcă de ploile-ntinate,
Ori să-mi cresteze pasul, de tine repetent.
Mă scald în primăvară, minune de o clipă,
Să-i cos de buza verde şirete amintiri -
Ea-ngrămădeşte-n mine a florilor risipă,
Sculptată din fărâme de şoapte şi uimiri.
Pe scena de lumină se lasă iar cortina,
Actorii-şi vor sărutul, pe-o piatră împletit,
Prin mine curge noaptea şi-mi urlă-n zâmbet vina
Din ochii ce pe-un fluviu de dor i-am altoit.
Încalţ pe-o scenă-albastră dureri înstrăinate,
Să le petrec spre moarte, miracol iminent -
Oricum, ne naştem lacrimi, în inimi aruncate,
Din ochiul unui înger, cu irisul strident .
29
ÎN RITM DE VALS
Prin palmele mânjite, cern gri singurătate,
Sunt roaba amintirii pierdute-n ritm de vals,
Mă scutur de-ntuneric, cerşesc eternitate,
Amară mi-e tăcerea, mi-e glasul tunet fals.
M-apleacă-n mers o umbră pe treptele căderii,
Nisipuri mişcătoare sălbatic urlă-n glas,
Cu flori mă biciuieşte mireasma Învierii,
Un sânge neted visul îşi tremură sub pas.
Mai stau să-adun din iarbă o altă moarte nouă,
Aşez nemărginirea în cuibul sterp de-amor,
Doar îngerii din boltă diezii vag mi-i plouă
Pe umerii de ceaţă, tiviţi cu vis şi dor.
Rămân să curăţ timpul de coastele murdare,
Cuvintele de sticlă mi-s vers imaculat,
Mă-ngrop în verde crâncen şi plânsul iar mă doare -
Potcoavă argintată în ochiul meu curbat.
***Publicat în „Nomen Artis”, nr.33/2014 şi „Boema”, nr.63/2014
30
31
ŞI DACĂ-S ÎNGER
Şi dacă-s înger, dorm la pieptul rece,
Zidit în gri spoială, clandestin,
Înfrigurat de cerul prea senin,
Tocmit să-ţi ningă-amorul şi să plece.
Şi dacă-s ploaie, numai pentru tine
Înţelenesc al inimii ogor,
Rostind tăceri de foc, întâmplător,
Durerilor cu formele prea pline.
Şi dacă-s mierlă, singură sub soare,
Îngenunchez la umbra unui gând,
Să-ţi scriu cu-arípa caldă doar un rând,
Înveşmântat în strai de sărbătoare.
32
CĂ TE-AM MINŢIT CU OCHII, PRIMĂVARĂ
Că te-am minţit cu ochii, primăvară,
Ciopliţi din alb sărut, cusut pe cer,
Nu voi nega...iubesc întâia oară
Şi gândul mi-e în palma ta stingher.
N-am vrut să spargi oglinda amintirii,
Să o ciobeşti cu pumnu-ţi înfierat,
Pe pleoape când îmi scuturi trandafirii
De albul inocent, imaculat.
Nu pot să-ţi strig mirările plăpânde,
S-ar sparge, poate, -n mii de fluturi goi,
Deasupra înserărilor crescânde
Ciuntindu-şi trupul firav pentru noi.
Nu voi nega...mi-e inima trecută
Prin foc, de oarbe iele înteţit -
Sub pasu-mi, numai mugetul de ciută
Respiră-n nară aerul rănit.
Că te-am minţit, plăti-voi într-o toamnă
Cu zborul unui mult prea trist cocor,
Ce-ţi va picta la piept o altă doamnă,
Semnându-mă fantasmă, în decor.
***Publicat în „Boema”, nr.63/2014
33
GOANA DUPĂ CUVINTE
De unde-ncepe visul, potecă de cuvinte,
Spre care ţărm să-l duc, pe ram să-i crească flori,
Să strige primăvara, în palma lui fierbinte,
Croită de un înger, din cântec şi culori?
De unde-ncepe dorul, colină de visare,
Din care muget surd, de oarbe dimineţi,
Cu toamne aburinde a rouă şi-a mirare,
Trecând ca un cuţit, prin trupul altei vieţi?
De unde-ncepe buza, de fluturi rostitoare,
Să se adape lin, prin colţii însetaţi,
Emblemă aurită, din piele-mbietoare,
Donată unui melc cu ochii tulburaţi?
De unde-ncepe moartea, de ani încercănată,
Să taie gândul şchiop în rătăciri de-o zi,
Sub ploaia de amurguri, prin bolta înstelată,
Răcnind tăceri de fum, durerii străvezii?
34
RĂTĂCITORI PRIN TOAMNE DE POVESTE
Rătăcitori prin toamne de poveste,
Săpăm fântâni în pielea-nmărmurită
A unui gând cu gene de răchită,
Împotmolit sub mările celeste.
Ademenim tăceri cu gust de smoală,
Uitate într-un veac din altă viaţă,
Cu mâinile de apă şi de aţă,
Croind uitări din primăvara goală.
Ne vrem dureri bătute în piroane
Sau potcoviri pe pleoapa aburindă,
Captivă într-un freamăt de oglindă,
Încarcerat sub urlet de icoane,
Şăgalnic vis din aburul de pâine,
Cu miezul alb, sub coaja rumenită,
Trădând mirarea caldă, învelită
În şoaptele cu aripă, de mâine.
Eternul vrem a-l prinde de o mână
Prin cerul îndesat în buzunare,
La pieptul unui semn de întrebare
Să cuibărim prăpastia din lună.
***Publicat în „Boema”, nr.63/2014
35
PRIVEŞTE-MĂ CUM SCUTUR...
Priveşte-mă cum scutur mirarea de lumină,
La căpătâiul iernii, e-un alt pământ stingher...
Adulmec negrul nopţii. Fâşiile de lună
Mă dor când cos durerea, -n-al inimii ungher.
Priveşte-mă cum scutur oceane de-ntuneric,
Mi-e sita morţii prinsă în zâmbet arcuit...
Cioplesc săruturi albe. În ochiul meu iberic,
Un nor, pe cruci de piatră, se lasă răstignit.
Priveşte-mă cum scutur tăcerile de smoală,
Un cerb mugeşte aspru, cu nara aburind...
În pântec îţi port glasul. Cu pielea ninsă, goală,
Din părul lung al nopţii, comete se desprind.
Priveşte-mă cum scutur omătul de visare
Din pumni l-arunc în grabă, spre stolul ce-a plecat...
Îmi ninge cu albastru. Doar clipa de uitare
Rămâne să mai toarcă fărâme de păcat.
36
CUVINTELE ROTUNDE CA UN SOARE
Cuvintele rotunde ca un soare
În inima albastră le-am închis,
Le-am respirat prin cerul indecis,
Le-am altoit, să dea din nou în floare,
Să îşi deschidă cupa de mirare
Sub pasul cu parfum vital, de stea,
Când tresărind a toamnă, -n palma mea,
Vor tremura pe drumul spre uitare,
Să izvorască-n ele roi de ape,
De fluturi ninşi, pe coame de lumini,
Din zbor să prindă-n mine rădăcini,
Tot Raiul într-un cântec să-mi îngroape,
Să nu mai mor în zbaterea arípii
Rostită-n gând, mereu în alb decor,
Abstract pictat pe pânza unui dor
Înmormântat în fluviul Mississippi.
37
DOAMNE, NU ASCUNDE-N ROUĂ
Doamne, nu ascunde-n rouă
Îngerii ce-n vis ne plouă,
Lasă-i cerului, cuvinte,
Dor de lacrimă fierbinte!
Lasă-i, Doamne, sub arípă
Să ne ţină doar o clipă,
Să mijească-n noi uitarea,
Potcovindu-ne visarea!
Lasă-i, Doamne, să ne-atingă,
Moartea-n hău să o împingă,
Să ne ningă cu lumină,
De pe fruntea Ta senină!
Lasă-i, Doamne, o secundă,
Pe a pleoapei mele undă,
Să-mi respire primăvara
Şi să-mi care, iar, povara!
38
ÎMI ÎNFLORESC BRÂNDUŞE ÎN OCHIUL
RĂSTIGNIT
Un gând mi se-arcuieşte a semn de întrebare,
Să-şi lepede trecutul uitat într-un apus...
Mă-nec cu vântul galben, cu miezu-i ce mă doare
Prin geana rimelată a toamnei ce s-a dus.
Mi-e moartea dulce umbră, tăişu-i noaptea-mi taie,
Îmi înfloresc brânduşe în ochiul răstignit,
Mă strigă îngeri rumeni, prin negrul din odaie
Pictând cu-arípa crudă tăcerea de granit.
Mă învelesc cu noaptea, rămasă crisalidă
În freamăt de cenuşă, sub pietre scufundat,
Oceanică ispită în palma mea perfidă,
Tivindu-mi primăvara a verde şi-a păcat.
De ce să-mi chem pământul, durerea să-mi adape,
Prin ploaia unduită pe-un umăr de potbal?
Mi-e umedă mirarea, mi-e dincolo aproape,
Mă-mbrac cu roşul vieţii, veşmântul meu de bal.
Dansez pe pieptul lunii, de iarbă mi-e privirea,
Prin vene-mi curge sânge din tainicul Graal,
Sfinţitu-mi-ai suflarea, iertat-ai rătăcirea
Tăgadei încrustate pe-un rânjet de pumnal!
***Publicat în „Nomen Artis”, nr.33/2014 şi „Boema”, nr.63/2014
39
DEASUPRA, NUMAI OCHIUL DE CENUŞĂ
Îmi curgi prin palme, soare de o clipă,
Luminii amăgindu-i pleoapa ninsă.
Pe-un lujer mi-e visarea-n ace prinsă,
În mine stol de vieţi se înfiripă.
Ne urlă în ventricul trist pământul,
Trecutul în nisip dureri ne sapă,
Doar norii păcătoşi din noi se-adapă,
Zidind cu albul lor pletos cuvântul.
Deasupra, numai ochiul de cenuşă
Se-ascunde ca un zeu în emisferă,
Meduză a uitării, efemeră,
Croindu-i cerului din noi mănuşă.
40
AM SĂ ARUNC O MÂNĂ DE CUVINTE
Am să arunc o mână de cuvinte,
Sămânţă lutului flămând de soare,
Crestat în a mirărilor culoare,
Din limpezi unduiri de lacrimi sfinte.
Le-oi frământa în palma de cenuşă,
Umil spre Crucea Ta să-şi umble pasul,
Cât eu voi fi mereu, aici, rămasul
În urmă, ca în piele o căpuşă.
Cu duh din duhul meu în măruntaie,
Vocalele-şi vor undui sărutul,
Plătind cu trupul lor firav tributul
Arhanghelului cu arípi de paie.
Nu voi mai şti de ele cresc în mine
Sau eu în ele, umbră de tăcere...
Doar versul fraged, albă mângâiere,
Îmi va picta în ochii muţi stamine.
***Publicat în „Boema”, nr.63/2014
41
SUB CER DORM IOBAGII
Sub cer dorm iobagii, mesteceni la pas
Le cară povara pe chipul dosit.
În umbră de toamnă, un nor răstignit
Se vrea mărturie pe-al morţii popas.
Scăldatu-şi-au plânsul în rouă de-o zi,
Acasă i-aşteaptă o coasă în cui,
Nu-i loc în icoane, pictaţi să îi pui,
Din glii să-i răscumperi cu stele târzii.
Culcatu-şi-au geana în iarba de fier,
Opincile-n vârfuri comete străpung,
Un vierme le judecă traiu-ndelung
Şi luna de sticlă-i bătrân grefier.
Venit-a şi timpu-nvierii din morţi,
Iobagii-şi ridică un ochi din pământ,
Cu-o geană se-apleacă spre Chivotul Sfânt,
Lumina din el să o tragă la sorţi.
Venitu-le-a rândul să ceară şi ei
Un Rai cu meri albi, un izvor lăcrimând,
Să nu-şi mai tocmească stomacul flămând
Să-şi tacă durerea-ntr-un colţ de bordei.
42
M-AI AMĂGIT CU VORBE GOALE Romanţă, muzica Marcel Morărescu
Te-am întâlnit din întâmplare,
În locu-acela minunat,
Sub merii-mpodobiţi de floare
La fiecare dor uitat.
Mi-erai a inimii splendoare
Şi te priveam ades cu jind,
Cum zecilor de domnişoare
Le surâdeai, galant păşind.
Erai şi soarele şi vara
Erai şi universul meu...
Am îndrăznit, în treacăt, seara,
La zâmbet să-ţi răspund şi eu
Şi-atunci, cu ochii plini de gânduri,
Tu mâna ta mi-ai dăruit,
Iar eu, timidă, printre rânduri,
Sărutul dulce ţi-am primit.
M-ai invitat la dans prin ploaie
Şi cerul peste noi plângea,
Ardea a inimii văpaie,
Dar nicio apă n-o stingea,
Credeam că numai eu sunt doamna
Iubirii tale şi voi fi,
Atât cât va mai creşte toamna
În amintirile pustii.
M-ai amăgit cu vorbe goale
43
Când îmi spuneai că mă iubeşti
Şi printre răsărituri pale
Îmi presărai din zbor poveşti.
Te voi iubi şi-n prag de moarte,
Iubitul meu din alt tărâm,
Tu ai plecat în altă parte...
Doar eu, să sufăr, mai rămân.
44
FEMEIA CU OCHII DE CATIFEA Romanţă, muzica Marcel Morărescu
Femeia care tristă mă privea
Cu ochii umezi, ca de catifea,
Mă fermeca sub unduiri de cer
Când mâna rece-i cuprindeam stingher
Şi braţul după ea mi-l petreceam
Să-i scutur florile de tei din ram,
Ori îi şopteam cuvinte de alint,
Sub luna ca un felinar de-argint.
Femeia care visul mi-l strivea
Sub pleoapa ei ovală, de mărgea,
Îmi dăruia săruturi pe ascuns,
Dar o iubeam şi nu mi-era de-ajuns.
Mi-aş fi dorit să fie doar a mea,
Să o-nfior cu-o lacrimă de stea,
Să îi cuprind privirea de topaz
În lacrima prelinsă pe obraz.
O petreceam cu patimă nebună,
Sub claru-acela alb şi plin, de lună,
Să o-nfior cu-o caldă mângâiere,
Să-i dăruiesc orice pe lume-ar cere...
Ea doar râdea, privind nepăsătoare
Şi îmi zâmbea formal, ca la oricare
Bărbat care i-ar fi zâmbit şi ei,
La umbra frunzelor de plop ori tei.
Mi-aş fi dorit-o numai pentru mine,
Sub zările albastre şi senine,
45
Să o iubesc cum nu am mai iubit,
Sub norii cu nuanţe de granit...
Dar, într-o zi, femeia ce-mi plăcea,
A devenit soţia altcuiva.
Mi-a spus în treacăt, poate, mai nimic,
Sub cerul ca un val de borangic
Şi m-a lăsat cu sufletul rănit,
Să sufăr în acelaşi asfinţit
În care-am cunoscut-o mai demult,
Când ore-ntregi visam cum o sărut.
Şi m-a lăsat cu inima rănită,
Cu luna peste pleoape risipită,
Visând la ce a fost frumos odată,
În tinereţea mea, demult uitată...
De-o fi să plec, măcar să plec uitând
Privirea ei, în mine lăcrimând
Prin ochii umezi, ca de catifea...
A altuia a fost... şi nu a mea.
46
47
MI-AI FOST ŞI ANOTIMP ŞI MÂNGÂIERE Romanţă, muzica Marcel Morărescu
Eram copii uitaţi de timp şi lume
Şi ne rosteam albastre primăveri,
În noaptea îngropată în tăciune,
Sub cerul de iubiri cu gust de ieri.
Era întreg pământul o minune
Şi ne iubeam ca doi copii cuminţi,
Când pe sub streşini negre de genune,
Mă sărutai cu buzele fierbinţi.
Mă preţuiai ca pe-o icoană sfântă
Un braţ de irişi când mi-ai dăruit,
Eu ascultam cobzarii cum ne cântă
Şi inima-mi ardea la foc mocnit.
Mi-ai fost şi anotimp şi mângâiere
Şi te priveam cu patimă şi dor,
Iubirii noastre albe de tăcere
Cum îi ţeseai săruturi din fior.
Visam să fim legaţi o veşnicie,
În lumea asta fără niciun rost,
Dar ai plecat şi mi-ai lăsat doar mie
Iubirea care inimă ne-a fost.
Ah, mi-ai lăsat doar inima pierdută,
Pe drumuri rătăcind ca un hoinar -
Ţi-aş recunoaşte paşii dintr-o sută
Şi i-aş urma, de n-ar fi în zadar.
Mi-ai fost şi anotimp şi mângâiere,
Să ne iubim n-a fost nicicând uşor...
48
Azi ne-ntâlnim sub tei cu gust de miere
Şi dragostea ni-i numai de decor,
La pieptul tău e-o umbră de femeie,
Când alte buze calde tu săruţi...
Aici povestea noastră se încheie -
Străini suntem şi singuri şi pierduţi.
49
ABECEDARUL IUBIRII Romanţă, muzica Marcel Morărescu
Îmi amintesc de ziua-aceea,
Când într-un parc ne-am întâlnit -
Un foc eram, iar tu, scânteia
Şi ca pe-un înger te-am privit.
Ai ridicat în treacăt mâna,
Cum un copil şi-ar face jocul,
Un prinţ păream, chemându-şi zâna
Ce-n cale i-a adus norocul.
Păreai un fulg cerşindu-mi jarul,
Pe umeri albe flori purtând,
Când mă-nvăţai abecedarul
Iubirii noastre, surâzând
Şi îmi şopteai în taină-amorul,
Pe banca veche, ruginită,
Iar eu mi-astâmpăram fiorul
Cu gura-ţi, mură pârguită.
Chiar dacă anii ce vor trece
Lumina-ncet ne-o vor răpi,
Pe-aceeaşi bancă veche, rece,
Noi unul de-altul ne-om lipi
Şi vom zâmbi ca altădată,
Cu-aceleaşi flori deasupra noastră,
Ningându-şi haina înstelată
A dragoste şi-a noapte-albastră.
50
TU EŞTI Romanţă, muzica Marcel Morărescu
Tu esti primăvara oprită-n oglindă,
Tu eşti fulgul iernii, colinde visând,
Tu eşti frunza toamnei, căzută în tindă,
Tu eşti albul lunii, prin stele valsând.
Tu eşti o minune cu paşi de lumină,
Tu eşti frigul nopţii, în mine crescând,
Tu eşti şi oceanul, şi marea cea lină,
Tu eşti dimineaţa ce-mi doarme în gând.
Tu eşti o cometă oprită-n visare,
Tu eşti strop de ploaie, pe umeri căzând,
Tu eşti răsăritul în mijloc de mare,
Tu eşti vântul aspru, în mine bătând,
Tu eşti roşul serii, alin şi uitare,
Tu eşti râu de lacrimi, prin iarbă curgând,
Tu eşti licărirea din raza de soare,
Tu eşti o minune, în trupu-mi arzând.
51
PE CÂND LUTUL
Pe când lutul trist din mine nu ştia că eşti Olarul,
Hoinărea prin bezna lumii, să-şi înece-n ea amarul.
Nu ştia sărmanul suflet că din trupul lui de tină
Tu poţi face vas de aur, să lucească în lumină.
Nu ştia nici ochiul negru să privească-a Ta cărare,
Nici urechea să se plece la a cerului chemare.
Nu ştia nici mâna rece să se-nalţe către Tine,
Nici piciorul să păşească pe potecile-Ţi senine.
M-ai chemat pe nume, Doamne, şi Ţi-am ascultat strigarea.
Tu-mi ştiai şi îndoiala, şi durerea, şi negarea,
Dar mi-ai dăruit credinţă, ca prin lacrima-Ţi curată
Viaţa mea să fie pururi cu-a Ta slavă picurată.
M-ai strigat prin glasul nopţii şi Ţi-am auzit Cuvântul -
Lumii pline de păcate mi-am abandonat veşmântul.
M-ai gătit în albe haine, ca la ceas de sărbătoare,
Inima să-mi scoţi sfinţită, din a negurei vâltoare.
52
ÎN LUT DE TĂCERI
Mă nasc învelită în lut de tăceri,
Din zbor mă înghite un vag demiurg,
Mă strânge în pântec la ceas de amurg,
Cu-o mână întinsă spre clipa de ieri.
În coasta mea dreaptă sărutu-i cuţit,
Îmi şterge de păsări un umăr bătrân,
Mă umple cu suflu-i, de piatră, păgân.
Reci vulturi de ceaţă, deja m-au peţit.
Covrig dorm în pântecul moale de lut,
Îmi stă veşnicia la gleznă pripon,
Să-i ţes rătăcirea în galbenul slut.
Născutu-m-am înger în soare fripon,
Să torc lâna morţii pe-un fus disolut,
Sculptat cu de-a sila din vântul nipon.
***publicat în „Lit Art”, nr.6-7/2014 şi „Nomen Artis”, nr.33/2014
53
PLOAIE DE APRILIE
Îmi plouă în ochiul de apă-nsetat,
Lumina îmi leagă durerea de cer -
Statuia de ceaţă îmi stă grănicer,
Mă ţine de suflet c-un braţ amputat.
Sub talpă striveşte toţi paşii mei muţi,
Rostirea mi-o-ndeasă sub limba de foc,
Mă-ngroapă în apă c-un rânjet baroc,
Îmi cerne suflarea prin nările iuţi.
Şi plouă în mine... cuvintele-mi curg,
Caisul şi-aruncă o pleată-n văzduh,
Cuibarul îşi ţese în prag de amurg...
Statuia mă strigă din văi de năduh.
Pe trupul de ploaie tăcerile-mi curg,
O moarte cuminte mi-adoarme în duh.
54
PĂDUREA CU ÎNGERI
Mă strânge de glezne un vânt ascuţit,
Pădurea cu îngeri mi-e vers lunecos,
Apusul de-alamă e-n carne cuţit,
Mi-adună din frunze prezentul stâncos.
Pe ramul de humă sărutul mi-l cos.
Din umbră coboară un înger rănit.
Se-mbracă-n lumină. Lucid, tacticos,
Mă trage din mine c-un braţ de granit.
Durerea mi-o-ngroapă în vis polignit.
Sub aripa moale, un trup de pământ
Îşi lasă trecutul pe cruci răstignit.
Din verdele ierbii, cuvinte frământ.
Pădurea cu îngeri stă lumii decor -
Mă-nalţ către soare în chip de cocor.
***publicat în „Lit Art”, nr.6-7/2014
55
ÎN COLB DE CUVINTE
În colb de cuvinte adorm ochii mei.
Din plete când scutur tărâm de culori,
Îmi tremură vântul în palma de flori.
Sunt una din multe, atâtea femei.
Te văd amintire, prin visul de fum,
Pierdut într-o toamnă cu pasul uşor.
Frămânţi versuri calde, cu gust acrişor
Şi miezul le-nvălui 'n-al pielii parfum.
Azi sufletu-mi arde, proptit de-un stejar,
Fiorul iubirii-i cu-argint tapetat-
Mi-e cerul de sticlă al vieţii birjar.
Pământul te simte în spicu-nsetat.
Te-aştept tremurândă sub luna de jar...
M-atingi pe un umăr abia apretat.
56
ROIBUL DIN VIS
Pe-o dungă a clipei adorm ca prin vis...
Respir fluturi umezi, cu aripi de mac
Şi gându-mi se-aşterne în cerul hamac,
Să-mi legene chipul în mări de abis.
Un roib de lumină îmi trece prin trup,
Încalec şi visul se ţine de-un fir.
Mi-e luna deasupra de foc patrafir
Şi strâng tot mai tare al roibului strup.
Zvâcnesc fluturi limpezi, la piept ametist,
Sunt sclava pierdută în visul antíc
Şi somnul mă-nţeapă în trup ca un chist.
De sus mă priveşte un înger peltic,
Îmi scutură chipul de zâmbetul trist,
Mă-nalţă spre cerul cu porţi de fistic.
57
LANURI
Lanuri de cocori îmi taie ale cerului oceane.
Dintre toate, biciul ploii îmi izbeşte carnea udă,
Timpul nonşalant mă strigă dintr-un vis de baracudă,
Năpădind suflarea stearpă, cu-ale verdelui liane.
Nici nu ştiu, sub umbra vieţii, când am rătăcit cuvinte,
Unde le-am lăsat să-ţi ţipe somnul încrustat în brumă...
Port în mine stropi de piatră, pescăruşi sculptaţi din humă,
Zborul lor îmi plouă-n palme vraja soarelui fierbinte.
Am uitat să leg de clipe turla morţii pământie,
S-o îngrop în crâng de apă, printre degete să-mi scape,
Pumnul ce-a crescut din ploaie, capul şarpelui să-l crape,
Să picteze peste inimi muguri de copilărie.
Mă trezesc în prag de vară, cu cireşe-mi ninge-n plete,
Am dormit, a câta oară, veacurile unui înger,
Timpul şi-a-nlemnit durerea pe o ramură de sânger-
Inima i-au ciugulit-o puii galbeni de sticlete.
Am dormit un veac sau zece, moartea nu mai ştiu s-o număr,
Mă preschimb în ploi albastre, vieţii netezindu-i drumul,
De ţi-am fost cândva minune, iartă-mă, rămas-a scrumul-
Doar tăcerea marmorată stropi mi-aruncă peste umăr.
***Publicat în „Oglinda literară”, nr.150/2014
58
RONDELUL VIEŢII
E viaţa toată o-ntâmplare
Sau ne-am născut c-aşa e scris
Şi-n basmul nostru circumscris
Ne ţinem gândul sub tipare?
Când cernem clipa-n contemplare,
Traseul nostru nu-i decis...
E viaţa toată o-ntâmplare
Sau ne-am născut c-aşa e scris?
Ne-ascundem după măşti hilare,
În cercul strâmt şi prea concis,
Zâmbind a toamnă, imprecis,
Cu visu-n prag de mutilare.
Nu-i viaţa toată o-ntâmplare!
***Publicat în „Oglinda literară”, nr.150/2014
59
RONDELUL CUVINTELOR
Cuvintele pot scrie-n rană
Şi bucuria, şi durerea-
Cu-atât mai dulce-i mângâierea,
Cu cât e rana mai profană...
Cu mâna fină, ca o pană,
Vocale rod în noi tăcerea-
Cuvintele pot scrie-n rană
Şi bucuria, şi durerea.
Doar gândul negru, coţofană,
Ne taie cu-al său zbor plăcerea,
Ar vrea să ne schimbăm părerea
Că-n roua minţii, diafană,
Cuvintele pot scrie-n rană.
60
61
RONDELUL PĂSĂRILOR DE FUM
Prea multe păsări par de fum.
În praful risipit de vânt,
Îşi lasă puii pe pământ,
În cuibul lor zidit din scrum.
Îşi plâng în taină visul frânt,
Zadarnic, unele, pe drum.
Prea multe păsări par de fum,
În praful risipit de vânt.
Nu-ncape ceru-ntr-un cuvânt...
O, Doamne, -nvaţă-mă Tu cum
Să zbor spre visul de acum,
Atât de alb, atât de sfânt!
Prea multe păsări par de fum!
62
RONDELUL ÎNCERCĂRILOR
Ne-ncearcă Domnul câteodată
Sau, poate, numai ni se pare
Şi-ascunşi sub semne de-ntrebare,
Ne credem inima curată?
Sub bolta lumii schimbătoare,
Toţi oamenii sunt buni de plată.
Ne-ncearcă Domnul câteodată,
Sau, poate, numai ni se pare?
Ni-i marea în nisip sculptată
Când nu găsim în vis culoare,
Nici bucurie-n sărbătoare...
Şi chiar de-i viaţa fără pată,
Ne-ncearcă Domnul câteodată!
63
RONDELUL TĂCERII
Tăcerea e o piatră rară,
Mereu îşi ştie rostul ei,
Şi chiar la palme de o iei
Ea tot îţi va zâmbi ştrengară...
Cunoaşte-al liniştii temei,
Sub coaja aspră ori amară.
Tăcerea e o piatră rară,
Mereu îşi ştie rostul ei.
De urlă vântul pe afară,
Ea doar respiră prin condei,
Sub vraja florilor de tei
Când se cufundă-n călimară...
Tăcerea e o piatră rară!
64
RONDELUL INIMILOR
O, Doamne, câte inimi s-au umplut,
Când şi-au întors privirea către Tine
Şi ascultând cuvintele-Ţi divine
S-au lepădat de trupul lor de lut!
Cum luminat-au tâmplele-Ţi senine
Destinul nostru, în păcat pierdut!
O, Doamne, câte inimi s-au umplut,
Când şi-au întors privirea către Tine!
De-atâtea ori pe cale am căzut,
Dar Tu-ai ştiut mereu ce e mai bine,
Ne-ai dăruit izvor cu ape line
Şi viaţa mai curată ne-ai făcut.
O, Doamne, câte inimi s-au umplut!
65
RONDELUL CÂMPULUI CU PĂLĂMIDĂ
E lumea doar un câmp cu pălămidă,
Pe care tot clădim naiv palate,
În aur ori cristale îmbrăcate,
C-aşa-i dorinţa inimii, perfidă.
Cu ură ne sunt mâinile pătate,
Invidia sub piele ni-i omidă-
E lumea doar un câmp cu pălămidă,
Pe care tot clădim, naiv, palate.
Privim la viaţa altuia cu-obidă.
În loc să mulţumim c-avem de toate,
Uităm că zilele ni-s numărate,
Că dragostea de-aproape-i cărămidă.
E lumea doar un câmp cu pălămidă.
66
RONDELUL STELELOR MARMORATE
Câte stele marmorate
Nopţii împletindu-i gluga!
Ne primeşte, Doamne, ruga
Şi ne spală de păcate!
Iartă, Sfinte Doamne, sluga
Cea cu gânduri necurate!
Câte stele marmorate
Nopţii împletindu-i gluga!
Te-am vândut pe nestemate
Şi-am ales, ca laşii, fuga...
Nu respinge, Tată, ruga
Inimii împovărate!
Câte stele marmorate!
67
RONDELUL STOLULUI DE VISE
Stol de vise minunate
Frumuseţi în gând ne sapă,
Când tăcerea şi-o adapă
Cu parfum de flori uitate.
Pe cărări de vânt şi apă,
Par mărgele înşirate-
Stol de vise minunate
Frumuseţi în gând ne sapă.
Ca pe-o salbă înşirate
În a vieţii albă mapă,
Duc tristeţile la groapă.
Iar sub pleoapele mirate...
Stol de vise minunate !
68
RONDELUL FEMEII DESCULŢE
Frumoasa femeie, pe-o bancă visând,
Din cărţi rupe gânduri, desculţă de ploi,
De sticlă-i nisipul sub tălpile moi
Şi marea o-ngână, tristeţi legănând.
Doar vântul durerea i-aduce-napoi
Când norii cei negri îi muşcă din gând.
Frumoasa femeie, pe-o bancă visând,
Din cărţi rupe gânduri, desculţă de ploi.
Sălbatice păsări se-nalţă pe rând,
Urgia-nteţind-o cu zborul greoi.
Departe, iubirea zvâcneşte în doi
Şi-n toiul furtunii, de dor lăcrimând,
Frumoasa femeie, pe-o bancă visând.
69
RONDELUL JOCULUI DE-A IUBIREA
Ne vom juca o viaţă de-a iubirea
Şi nimeni nu va şti cât ne-am urât,
Doar timpul va scurma precum un rât,
Să-şi fluture în noi dezamăgirea.
Din ceruri îngeri albi au coborât,
Cu soare-acoperindu-ne privirea-
Ne vom juca o viaţă de-a iubirea
Şi nimeni nu va şti cât ne-am urât...
Nici Domnul nu-şi va mai lăsa mărirea
În templul de furtună doborât,
Când noi, cu pas grăbit şi amărât,
Pierzându-ne şi zâmbetul, şi firea,
Ne vom juca o viaţă de-a iubirea.
70
RONDELUL MÂINII TREMURÂNDE
Cu mâna tremurândă, cumpătată,
Sub ceruri amintirea ne-o vom scrie,
Doar moartea, dintr- un petic de hârtie,
Privirea-şi va cârpi, debusolată.
În inimi aşternute ca-n sicrie,
Cuvintele de-or strânge-a vieţii roată,
Cu mâna tremurândă, cumpătată,
Sub ceruri amintirea ne-o vom scrie.
Ce crud ne-or biciui sub luna mată,
Miresme rupte-n grabă din psaltire,
Eterne poezii spre nemurire,
Tăceri ţesând din pajiştea-nstelată,
Cu mâna tremurândă, cumpătată!
71
RONDELUL CONDUCĂTORILOR ŢĂRII
Şi-au vândut pe-averi cuvântul-
N-am contat în ochii lor,
Ne-au ucis visarea-n zbor,
Ne-au înstrăinat pământul!
Vocii plânse, din popor,
N-au dorit să-i afle cântul...
Şi-au vândut pe-averi cuvântul -
N-am contat în ochii lor.
Prin cămări ne bate vântul,
Rănile din piept ne dor...
Păsul nostru, -al tuturor,
Îl cunoaşte numai Sfântul...
Şi-au vândut pe-averi cuvântul!
72
RONDELUL LACRIMILOR DE HÂRTIE
Şi iar voi scrie lacrimi de hârtie,
Tăceri cu unduiri de catifea,
Şi nimeni nu va şti că-i viaţa mea
O coală smulsă, poate, dintr-o mie.
Voi cerne printr-un vis de veche stea,
Suav fior, de-un galben păpădie
Şi iar voi scrie lacrimi de hârtie,
Tăceri cu unduiri de catifea.
În versuri îmbrăcată ca-ntr-o ie,
Zâmbind, mi-oi făuri din gând mărgea,
Pe vremuri, cum bunica-mi plămădea,
Din grâu de aur, pâinea aurie...
... Şi iar voi scrie lacrimi de hârtie.
73
M-AM LEPĂDAT
Am prins de-un capăt cerul, fâşie de uitare.
Să-i simt parfumu-albastru, de nară l-am lipit.
Muşcând din trupul lunii fărâme de mirare,
M-am dezlipit de toamnă, de sânu-i aurit.
Am renunţat la stele, la îngerii de piatră,
La oarba amintire cu iris dezgolit,
Cum pâinea aburindă se scutură de vatră,
De jaru-n care plânsul de veacuri i-a dospit.
M-am lepădat de cântec, de trena-i de lumină,
Din ramuri lungi de soare sicriu i-am împletit,
Doar gândul şovăielnic să tremure-n surdină,
Scurgându-se de-a vara, prin timpul de granit.
74
DE-AI SĂ MĂ MINŢI
Iubitule, de-ai să mă minţi vreodată,
Cu gândul la o muză clandestină,
Îţi voi preface-n floare de sulfină
Privirea de trădare vinovată.
Ţi-o voi presa-ntre pagini de-ntuneric,
Tristeţea să mi-o simtă ca o rană
În versul scris cu-a lacrimilor pană,
La ţărmul asfinţitului iberic.
Şi-ţi voi lega cu-o amintire mată
Amorul încrustat în pielea crudă,
Când glezna ta, cu gust dulceag de dudă,
Se va lăsa de alta sărutată...
Iubitule, de-ai să îmi uiţi suflarea
Şi gura, mură-n soare pârguită,
Doar plânsul unei ramuri de răchită
Va cerne-n ochii nopţii înserarea.
75
76
VIS PE MALUL CERNEI
Am vrut să-ţi scriu o pagină de carte,
Dar n-am aflat de unde s-o încep
Şi somnu-am încercat să ţi-l pricep
Sub coapsa dezvelită pe o parte...
Erai aşa plăpând în albul pernei,
Cu părul peste frunte răsfirat –
Doar visul, de lumină fermecat,
Splendoarea-şi scutura pe malul Cernei.
Sfios îmi strecurai în mână clipa
Şi luna pe un umăr mi-o prindeai,
Săruturi când pe buze-mi înfloreai,
Iubirii să-i nesocoteşti risipa...
Fantasmă aburind într-o secundă,
Spre viaţă te-aş petrece lăcrimând
Şi stelele rostindu-le în gând,
Aş curge pe a pielii tale undă...
Icoană mi-aş sculpta 'n-al nopţii templu
Din glezne unduite-a poezii,
Sub crustele de clipe arămii,
Etern ca pe un zeu să te contemplu.
77
ÎN NOAPTE CUVÂNTUL NĂSCUTU-S-A NUD
În noapte cuvântul născutu-s-a nud.
Suflarea de gheaţă i-i rugă şi-alint,
Visarea îi toarce poveşti de argint,
Uitării să lepede pântecul crud.
Închide un ochi şi-i aproape de Rai,
Se-ascultă şoptind Căi Lactee-n adânc,
Sub piele îi curge un plânset de ţânc
Şi vântu-i e doică-n al nopţii serai.
Doar luna foşneşte în cuibu-i de foc,
Un petic pe cerul cu mlaştini cernit,
Clipeşte dorinţe-n fântâni de granit,
Când stele la sânu-i de lavă se coc.
Pe limbă un cântec demult năruit
Îi creşte dorinţa, în suflet hanger.
Cuvântul întinde o mână spre cer,
Şi sânul îi pare în alb văruit.
Respiră căldura din globul de jar,
Pe nară uşor picurând în amurg -
Şi câte-amintiri pe sub pleoape se scurg,
Din vis când îl smulge al morţii birjar!
Captiv în cavoul de lacrimi şi fier,
Cuvântul se leagă de pântecul crud
Şi moare cu ochii ţintiţi către sud,
Din nou să se nască-ntr-un veac acvifer.
78
VÂNTUL MUŞCĂ DIN IUBIRE
Când în zori de dimineaţă
Roua-şi tremură femurul,
Din pământ cu-arípi de ceaţă,
Înfloreşte tainic murul.
Iarba-mi pare verde piele,
Vis cusut cu amăgire,
Guturai al vieţii mele
Prinse-n mreje de-amintire.
Nici nu ştiu că port în sânge
A tăcerilor culoare -
Inima de foc mă strânge,
Ca la brâu, o cingătoare.
Cum alene clipa trece,
Vântul muşcă din iubire,
Dăruindu-i cerul rece
Coapsei mele, unduire.
Dacă mugurii de lună,
Tresărind, s-or coace-a vară,
Fi-voi lacrimă străbună -
Plâns de pasăre amară.
79
CUPRINS
GUST ŞOAPTA TA ........................................................................... 7
IUBITULE, MIROŞI A BERGAMOTE ............................................ 8
ŢI-AU ÎNFLORIT PE BUZE IAR CAIŞII ........................................ 9
SUB FELINAR ................................................................................ 10
DECEMBRIE ................................................................................... 11
SCOICA MINUNE .......................................................................... 12
ÎN LOC DE OAMENI, AZI SUNTEM ARIPE ............................... 13
SUNT LACRIMA TA MINUNATĂ ............................................... 14
CA LA UN SEMN, DESCHISU-S-AU CUVINTE ......................... 15
PIERDUŢI PRIN TOAMNELE IUBIRII ........................................ 17
ŞI A PLOUAT ŞI AZI IUBITE ........................................................ 18
DE TE-AŞ IUBI DOAR CÂT IUBESC ........................................... 19
DE-AŞ ÎNVÂRTI CUVINTELE PE-O ROATĂ ............................. 20
REPLICĂ POEZIEI „SINDROM” .................................................. 21
AZI SE-MBULZESC ÎN MINE IERNI TRECUTE ........................ 22
NU PLÂNGE.................................................................................... 23
TRECUT-AU TOAMNELE PRIN ÎNVIERE.................................. 24
CE ALB ADÂNC ............................................................................. 25
80
VISE SUB ASFALTUL FIERBINTE .............................................. 27
PETREC DURERILE SPRE MOARTE .......................................... 28
ÎN RITM DE VALS ......................................................................... 29
ŞI DACĂ-S ÎNGER ......................................................................... 30
CĂ TE-AM MINŢIT CU OCHII, PRIMĂVARĂ .......................... 32
GOANA DUPĂ CUVINTE ............................................................. 33
RĂTĂCITORI PRIN TOAMNE DE POVESTE ............................. 34
PRIVEŞTE-MĂ CUM SCUTUR... .................................................. 35
CUVINTELE ROTUNDE CA UN SOARE .................................... 36
DOAMNE, NU ASCUNDE-N ROUĂ ............................................ 37
ÎMI ÎNFLORESC BRÂNDUŞE ÎN OCHIUL RĂSTIGNIT ........... 38
DEASUPRA, NUMAI OCHIUL DE CENUŞĂ .............................. 39
AM SĂ ARUNC O MÂNĂ DE CUVINTE ..................................... 40
SUB CER DORM IOBAGII ............................................................ 41
M-AI AMĂGIT CU VORBE GOALE ............................................ 42
FEMEIA CU OCHII DE CATIFEA ................................................ 44
MI-AI FOST ŞI ANOTIMP ŞI MÂNGÂIERE ................................ 46
ABECEDARUL IUBIRII ................................................................. 49
TU EŞTI ........................................................................................... 50
81
PE CÂND LUTUL ........................................................................... 51
ÎN LUT DE TĂCERI ....................................................................... 52
PLOAIE DE APRILIE ..................................................................... 53
PĂDUREA CU ÎNGERI .................................................................. 54
ÎN COLB DE CUVINTE ................................................................. 55
ROIBUL DIN VIS ............................................................................ 56
LANURI ........................................................................................... 57
RONDELUL VIEŢII ........................................................................ 58
RONDELUL CUVINTELOR .......................................................... 59
RONDELUL PĂSĂRILOR DE FUM ............................................. 60
RONDELUL ÎNCERCĂRILOR ...................................................... 62
RONDELUL TĂCERII .................................................................... 63
RONDELUL INIMILOR ................................................................. 64
RONDELUL CÂMPULUI CU PĂLĂMIDĂ .................................. 65
RONDELUL STELELOR MARMORATE ..................................... 66
RONDELUL STOLULUI DE VISE ................................................ 67
RONDELUL FEMEII DESCULŢE ................................................. 68
RONDELUL JOCULUI DE-A IUBIREA ....................................... 69
RONDELUL MÂINII TREMURÂNDE .......................................... 70
82
RONDELUL CONDUCĂTORILOR ŢĂRII .................................. 71
RONDELUL LACRIMILOR DE HÂRTIE ..................................... 72
M-AM LEPĂDAT ............................................................................ 73
DE-AI SĂ MĂ MINŢI ..................................................................... 74
VIS PE MALUL CERNEI ............................................................... 75
ÎN NOAPTE CUVÂNTUL NĂSCUTU-S-A NUD ......................... 77
VÂNTUL MUŞCĂ DIN IUBIRE .................................................... 78
http://grairomanesc.ro/