Arhitectura Vernaculara

of 20

Page 1 Arh. CUTEANU Cristian – ARHITECTURA VERNACULARA vs. ARHITECTURA NEO-VERNACULARA

AARRHHIITTEECCTTUURRAA VVEERRNNAACCUULLAARRAA

VVss..

AARRHHIITTEECCTTUURRAA NNEEOO--VVEERRNNAACCUULLAARRAA

DELIMITAREA ARIEI DE DISCUTIE.PRE-TEXT.CONTEXT.

ARHITECTURA VERNACULARA.INTRODUCERE.ASPECTE GENERALE.ISTORIE.

CRIZA ARHITECTURII VERNACULARE.SUPRAVIETUIREA SAU NU.

PRINCIPII DE CONSERVARE.INDRUMARE PRACTICA.

ARHITECTURA CULTA. DIFERENTE A.V./A/C.

VERNACULAR vs. ACADEMIC (CULT)

CATEVA EXEMPLE DE VERNACULAR. ARHITECTURA VIRTUALA.

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

EXEMPLE (NEO)VERNACULARE

Master: Reabilitarea formelor arhitecturale

Arh. Cuteanu Cristian – Arhitectura vernaculara vs. Arhitectura neo-vernaculara.

of 20


DELIMITAREA ARIEI DE DISCUTIE.

In aceasta lucrare vreau sa fac prezent subiectul atat de actual, dar netratat, al arhitecturii vernaculare, exprimand notiunea si domeniul ei de bataie, unde exista aceasta arhitectura si cum poate ea supravietui.

Traind intr-o lume postmoderna, informationala, sau chiar futurista, dar care rascoleste prin trecutul ei, din arhitectura vernaculara avem de invatat anumite atitudini de abordare in procesul crearii arhitecturii, astfel nascandu-se arhitectura neo-vernaculara.

In finalul lucrarii voi face cateva paralele intre cele doua arhitecturi, lasand deschisa lista si acest subiect.

A R H I T E C T U R A V E R N A C U L A R A

PRE-TEXT.

Arhitectura vernaculara denumeste arhitectura rurala si urbana, cea fara arhitect, neproiectata, facuta direct de cel ce urmeaza a o locui, eventual cu mana de lucru,specializata mai mult sau mai putin, a unor mesteri.

S-ar putea spune ca notiunea este sinonima cu ce de arhitectura populara (vernacullus in latina inseamna indigen, domestic), dar acest termen a fost preluat in literatura actuala de specialitate tocmai pentru a iesi din ambiguitatea atributului de “popular”.

Noua notiune este mai precizata “tehnic”, este un anume mod de a face arhitectura; ea nu se refera nici la conotatia politica, nici la cea propagandistica, chiar acestea pot fi luate in considerare pentru nuantarea anumitor dimensiuni/ semnificatii. Dupa cum reiese,

termenul de arhitectura vernaculara este mai restrans si mai operational din perspectiva arhitecturii.

In acelasi timp, in istoria arhitecturii, prin arhitectura populara (ca si prin termenul de folclor) s-a desemnat mai ales arhitectura rurala, ceea ce excludea din discutia arhitectura urbana de aceeasi factura care a intrat in interesul specialistilor ceva mai tarziu. Noua notiune evita aceasta confuzie.

CONTEXT.

Fiind facuta chiar de cei care o locuiesc, arhitectura vernaculara reprezinta totdeauna transpunerea directa (fara intermediar) in forme a nevoilor practice si spirituale ale membrilor comunitatii respective, rezultate din modul de viata specific si din sistemul de valori pe care comunitatiile respective il impartasesc.

Forma casei si asezarii este prescrisa prin traditie (este vorba de traditia vernaculara, care se transmite din generatie in generatie prin forme nescrise), este foarte durabila in timp (foarte conservatoare) si exprima “automat” (neteoretizat) sistemul de valori colective ale tipului de societate sau comunitate care ii da nastere si careia i se adreseaza. Cum societatiile care au dat nastere acestei arhitecturi sunt – de regula –societati pre-moderne (mai putin dinamice si in care exista un consens mai organic intre individ si comunitate), sistemul de valori este colectiv, impartasit de membri comunitatii, iar originalitatea individuala este limitata. De aici rezulta atat armonia dintre individ, comunitate si mediu contruit, cat si marea unitate formala a arhitecturii unei comunitati (atat la nivelul asezarii cat si in timp).

In acelasi timp, in arhitectura vernaculara exista o anumita simbioza, intre construit si mediul natural in care se intervine.

INTRODUCERE.

Arhitectura vernaculara ocupa un loc central in sufleul si mandria tuturor oamenilor si a fost acceptata ca un produs al societatii caracteristic si atractiv, cu o imagine informala, dar nu si dezordonata. Este o arhitectura utilitara si in acelasi timp poseda interes si frumusete. Este o arhitectura contemporana dar detine si memoria istoriei societatii, este creatia timpului.

Este o arhitectura nevrednica mostenirii omului daca nu este conservata aceasta armonie traditionala, care defapt constituie samburele experientei umane. Arhitectura vernacularaeste expresia culturii unei comunitati, este relatia cu terenul, adaptabilitatea si expresia diversitatii lumii culturale.

Construirea vernaculara este modalitatea naturala in care casele comunica intre ele. Este un proces continuu care include schimbarile necesare si continua adaptarea ca un raspuns la contextul si constrangerile mediului inconjurator. Supravietuirea acestei traditii si arhitecturi este amenintata de puterea economica, culturala si omogenizarea arhitecturii.

Datorita omogenizarii culturii si globalizarii, transformarii socio- economice, structurile vernaculare devin extrem de vulnerabile, infruntand probleme serioase de invechire, echilibru intern si integrare. Pentru aceste cauze trebuiesc stabilite principii pentru ingrijirea si protectiamediului vernacular.

ASPECTE GENERALE.

Exemplele de arhitectura vernaculara pot fi recunoscute dupa:

1. Modalitatea in care participa cladirea 2. Caracterul recognoscibil regional

raspunzand mediului inconjurator

of 20


3. Coerenta silului de la imagine sau tipul traditional al cladirii

4. Designul traditional constructiv transmis pe cale informala (verbala)

5. Raspunsul categoric la functionalitate, constrangerile sociale si de mediu

6. Aplicabilitatea efectiva a sistemelor traditionale si a merstesugariei

Aprecierea si protejarea cu success a mediului vernacular depinde de implicarea si suportul comunitatilor, utilizarea continua si mentenanta.

Arhitectura vernacularã produce normalitate si întelegere; conformîndu-se realitãtii, gãsind rãspunsuri echilibrate, în armonie cu experienta si cu posibilitãtile reale, ea refuzã facilitatea originalitãtii cu orice pret; creeazã „locuri” unde grupul devine constient, deci se poate schimba si ameliora.

Arhitectura vernacularã nu a fost, nu este si nu poate fi universalã. Universalã este capacitatea de adaptare a limbajului sãu prin utilizarea memoriei si ingeniozitãtii producãtorului de arhitecturã, prin utilizarea celei mai avansate tehnologii proprii momentului si locului edificãrii. Oricît de complex este efortul spiritual si oricît de simple sau sofisticate mijloacele tehnice, ele rãmîn invizibile; în arhitectura vernacularã tehnica cea mai simplã, adusã la un rafinament extrem, capãtã maximã valoare esteticã, transgresînd astfel cãtre un simbolism intrinsec.

Determinatã teluric-material si moral arhitectura vernacularã nu se supune – spre deosebire de arhitectura cultã – deciziilor princiare si gustului gratuit, nu are vanitatea gestului demiurgic, nu se dilueazã în politicã, economie sau religie. Este o arhitecturã liberã, bogatã, deschisã, dãruitã utilizatorului.

La acest început de secol XXI, haosul ce invadeazã sigur si progresiv lumea contemporanã nu are nevoie sã fie expus (

urîta si egoista ingenuitate coophimelbaueanã sau parsiva generozitate ingenioasã frankgeryanã) ci stãvilit. Consumerismul pasiv, încurajat datoritã unui construit laxism ce constituie baza societãtii de consum, atinge cu aripa sa maleficã (si) arhitectura.

Arhitectura vernacularã ne reaminteste cã:

- arhitectura nu este un obiect ci un cadru vital

- imaginea nu este realitate

Arhitectura vernacularã este pur si simplu arhitectura, iar arhitectul robul ei.

Guvernele si autoritatiile responsabile sunt obligate sa recunoasca dreptul tuturor comunitatiilor in vederea mentinerii stilului de viata, pentru a proteja prin toate legiile, administratiile si modalitatiile financiare si de a le pasa generatiilor viitoare.

ISTORIE.

Ruptura propusa de revolutia industriala in modurile de productie traditionale a dus la schimbarea in profunzime a societatii europene. Mai mult, aceasta maruntire a diviziunii muncii continua si azi, si nimic nu indica vreo tendinta in sensul schimbarii acestei evolutii. Ritmul transformarilor nu a incetat sa se accelereze in ultimele decenii si s-a asociat cu o acuta criza culturala de identitate. Poate cea mai spectaculoasa expresie a acesteia se regaseste in arhitectura contemporana.

Pe de alta parte, arhitectura “culta” nu a incetat vreodata sa-si caute modele. A facut aceasta mai ales in vremuri in care regruparea la scara mare a valorilor rasturna canoanele consacrate, respectiv din noile tehnici constructive faceau posibila realizarea unor forme in care inainte ar fi fost de neimaginat. Fata de vremuri mai vechi (de

pilda cele ale Romei antice sau ale lui Carol cel Mare), cand modelul era oferit de vreo cultura ilustra, incepand cu sfarsitul sec XIX, acest rol revine tot mai mult traditiilor constructive populare.

Iata cateva din motivele care stau la temelia unei reevaluari a arhitecturii populare:

Cu multele sale fatete si, spre final, ciudata sa schimbare cu structurile metelice ingineresti (cum ar fi in cazul lui Tower Bridge din London sau al Garii de Vest din Budapeste), istorismul a dus la extenuarea stilurilor “neo”. Nu se mai gasea suficient continut semantic in sistemele stilistice dezvoltate prin repetate reluari, in forme din ce in ce mai jucause – si mai superficiale. Acestea nu mai aveau cum oferi un termen (cultural) indeajuns de solid pentru a sustine edificarea noii arhitecturi a societatii industriale. Nici nu dovedeste mai bine aceasta afirmatie, ca unele lucrariprogramatic-postmoderne ale anilor ’70 (de exemplu Piazza d’Italia lui Charles Moore la New Orleans 1975) care s-au marginit sa integreze elemente formale ale arhitecturii istorice doar sub forma unor “citate” parafrazate in materiale oarecare.

Pasind pe urmele lui John Ruskin, cultura europeana a descoperit si celebrat cu entuziasm arhitectura populara. Incepand de atunci, o constructie omeneasca putea aspira la pretuire doar prin simpla ei vechime. Lucrul artizanilor de odinioara sacralizeaza obiectele lipsite de viata. La aceasta se adauga straturile de semnificatie lasate in urma de destinele umane care se succed in timp. “Casa unui om bun poarta o sfintenie ce nu poate fi reannoita de oricate locuinte s-ar inalta pe ruinele sale...” . Ruskin a intuit amenintarea anonimitatii multiplicate de produsele industriale de masa, a facut recurs la functia vitala a memoriei si a iesit in arena in sprijinul continuitatii culturale. E de presupus ca el se afla la originea acelei pietati – frizand fetisismul si astfel pe buna dreptate asociata unui “sindrom patrimonial” –

of 20


cu care inconjuram astazi patrimoniul contruit.

William Morris si grupul sau au creat miscarea Arts and Crafts, chemata tocmai sa reaseze artizanatul traditional pe locul pe care-l merita. In 1861 isi incepe activitatea manufactura fondata impreuna cu Brune-Jonesc si Dante Gabriel Rossetti si cunoscuta din 1875 sub numele de Morris & Co. Aici erau produse mai cu seama tesaturi, sticlarie si mobilier. Dupa cum s-a putut vedea ulterior, procesul de anonimizare a obiectelor fabricate a continuat nestanjenit. Produsele obtinute cu tehnici traditionale si munca manuala migaloasa nu le-au putut concura pe semnele lor de calitate comparabila, dar realizate prin mijloace industriale. Clientela care isi putea permite sa le cumpere era, in mod ironic, tocmai clasa istarita in urma expansiunii acelui mod de productie industrial pe care miscarea Arts snd Crafts fusese investita sa-l contracteze.

Tot in a doua jumatate a sec XIX am putut asista la configurarea si puternica afirmare a culturilor nationale. Sincronizarea celor doua procese nu e nicidecum intamplatoare, daca acceptam teoria lui Ernest Geller. Conformaacesteia marile culturi nationale ies biruitoare asupra culturilor locale, deoarece noul sistem de productie – industrial –necesita capacitatea de comunicare exacta si standardizata a indivizilor ca o conditie fundamentala a gradului lor sporit de mobilitate. Construirea programatica a culturilor nationale reprezentative a fost, fara exceptie, parte a unui proiect politic de emancipare nationala. Odata cu modernizarea societatii in toate straturile ei, trebuia inventata o cultura cuprinzatoare care sa sustina sentimentele identitare ale grupului mai larg reprezentat de natiune.

Paralel cu descoperirea arhitecturii populare, epoca continua sa exploateze pentru o buna bucata de vreme sistemele stilistice de-un fel sau altul. Arhitectura ceha, bunaoara, isi traieste propria neo_Renastere – “nationala”

desigur. Acesta este stilul noilor cladiri reprezentative ale Pragai, ridicate sa celebreze renasterea culturii cehe (ca de exemplu Muzeul national, centrul de cultura Rudolfium, dar si banca Zivnostenska). Proiectele de concurs pentru Parlamentul din Budapesta, sau majoritatea Ringului vienez sunt tot atatea exemple graitoare ale acestui fenomen. Marele castigator insa pentru cautarea stilului potrivit este intr-un final arhitectura populara.

Elanurile lui Ruskin in fata pietrelor Venetiei, sau a unei idile din muntii Jura sunt libere de sentimente nationale. Cand regaseste in arhitectura populara forta edificatoare a inaintasilor in deriva, care vin in pelerinaj la satele ramase miraculos traditionale in miezul revolutiei industriale, unde cultura e inca secretata in mod spontan. Aceste elite vor fauri noi culturi nationale “inalte” din elemente disparate, preluate stilizat si transfigurat de la mici culturi locale. Insa tocmai comparatia cu tonul scrierilor lui Ruskin pune in evidenta influenta schemei nationale pentru a explica interesul starnit de cultura populara.

Daca aparitia culturilor nationale nu ofera in sine o explicatie satisfacatoare, atunci cum a devenit arhitectura populara motivul principal al tuturor tendintelor traditionale in arhitectura europeana? Spre deosebire de stilurile istorice, arhitectura populara a fost gasita inca “in viata” la sfarsitul secolului XIX de cercetatorii si artistii care au abordat-o. Aceasta este, principala sursa a fascinatiei exercitate de arhitectura populara, atunci ca si in prezent.

Pe de alta parte, asadar, arhitectura populara a constituit – si in unele curente ale arhitecturii contemporane mai constituie si azi – izvor de inspiratie pentru arhitectura nou creata. Transferul s-a facut cel mai adesea cu mijloacele arhitecturii istorizante si a produs universuri formale interesante dar, in acelasi timp, arhitectura moderna. Prin acest transfer arhitectura populara se

transfigureaza in culta, adica inceteaza a mai fi populara. Acest proces are loc si atunci cand, bunaoara in cazul lui Karoly Kos sau Ion Mincu, nu este vora doar de o arhitectura a fatadelor “de suprafata”

Alta este situatia cand – in a doua jumatate a sec. nostru, si tot cu intermediere britanica – arhitectura populara e integrata ca teritoriu distinct domeniului tot mai cuprinzator al patrimoniului construit. In acest fel, exemplare alese ale arhitecturii satesti vernaculare sunt sustrase ursitei firesti a constructiilor omenesti pentru a beneficia, asemeni capodoperelor arhitecturii culte, de destinul de exceptie al monumentelor istorice. Ele vor fi de acum cercetate, conservate, mentinute, restaurate si puse in valoare. Insa in timp ce, in cazul celorlalte categorii de patrimoniu construit, rezolvarea problemei functiunii, desi rareori simpla, poate opta de regula intremai multe alternative de reintegrare, in cazul caselor taranesti, a cladirilor gospodaresti, morilor, bisericilor si clopotnitelor satesti, pierderea functiunilor originare echivaleaza cel mai adesea cu reducerea acestor edificii la conditia obiectului de muzeu. Altfel spus, desi ramane populara, constructia inceteaza in acest caz a mai indeplini o functie de arhitectura – in sensul de locuire.

Rezumand cele de sus: cu toate ca arhitectura populara reprezinta pentru noi singurul model arhitectural inca viu si relativ apropiat in timp, ea nu poate fi nici conservata consecvent, pentru ca in lipsa functiunii sale traditionale incremeneste, schimbandu-se pe loc in curiozitate culturala.

Nu este vorba de a nega importanta pentru istoria culturii a noilor sau vechilor stiluri arhitecturale “neo-vernaculare”, sau de a desconsidera pastrarea in chip de tezaur rar si evanescent a caselor si ansamblurilor satesti exceptionale. Daca seamana mai curand cu o splendida colectie de cochilii decat cu un sat adevarat, totusi satul Hollókö este demn de nestirbita noastra admiratie datorita

of 20


mularii in peisaj, armoniei proportilor, maiestriei detaliilor sale. Mediu nostru conostruit ar fi incomparabil mai sarac fara creatiilor unor mari precum Mincu, Kós, Plecnik sau Gaudi. Este vorba in schimb de nevoia de a pasi mai departe decat simpla luare la cunostinta. Conservarea respectuoasa si restaurarea coompetenta sunt doar primul pas spre integrarea activa si totodata creatoare a traditiilor constructive populare.

CRIZA ARHITECTURII VERNACULARE.

Se refera la disparitia acestui mod de edificare, odata cu societatea moderna, din multe ratiuni. Ceea ce nu inseamna ca nu exista forme contemporane de vernacular, al caror studiu este in curs si de la care se asteapta anumite idei care sa ajute adecvarea proiectului contemporan, de arhitectura la nevoile utilizatorilor si la mediul natural.

SUPRAVIETUIREA SAU NU.

IN SITU.

Una din trasaturile specifice ale istoriei noastre regionale – est-europene – este ca procesul de transformare a satelor, practic incheiat in nordul si vestul Europei. La noi a intarziat cu cateva decenii. In Elvetia sau Germania, constructiile satesti – salvate si mentinute in mod exemplar – sunt locuite maiales de oraseni, sau daca locuitorii sunt inca agricultori, modul lor de viata este atat de “urbanizat”, incat putetm vorbi de sate doar intr-un sens foarte larg sau mai bine spus foste sate. In schimb, in Europa rasariteana, satele continua sa mai existe nu doar in forma lor fizica, ci si cu un mod de viata inca asemanator vremurilor pre-industriale, incluzand practicarea a numeroase tehnici si mestesuguri traditionale. Aici se ascunde un soi special de patrimoniu cultural, pretios pentru intreaga cultura europeana.

In acest loc este util a reaminti un exemplu deja des citat. In Japonia, mesterii care reconstruiesc in mod ritual templele shinto, respectiv maiestria lor, beneficiaza in legislatie de denumirea de “tezaur national intangibil”. Dar aceasta formulare nu face decat sa accentueze si mai mult fragilitatea unei cunoasteri altminteri condamnate la uitare, caracterul “ artificial” al mentinerii sale in viata. Sentimentul identitatii religioase si culturale ii impinde pe japonezi sa extraga in acest chip mestesugurile traditionale din fluxul natural al istoriei. Noi in Europa, ar trebui sa ocrotim acest soi de traditii inca ne-uitate pentru ca ele constituie un mijloc de a pastra vie o competenta de a edifica inteleasa ca fondatoare antropologic.

In consecinta, mentinerea in viata a maiestriilor traditionale nu este numai una din componentele posibile, ci si una cruciala, nu doar a conservarii monumentelor ci si a culturii contemporane in ansamblul ei. Cat timp le mentinem vii, precum japonezii, cu un scop bine definit, ramanem pe un teritoriu limitat religios, stiintific sau artistic. Daca insa incercam sa restituim aceste maiestrii, bunaoara, prin intermediul educatiei elementare, oamenii (nespecialisti)interesati de ele, atunci poate izbutim sa canalizam intr-o directie fructuoasa creativitatea naturala, simtul instinctiv pentru frumos, nevoia nepretentioasa de expresie.

Atunci, creatorul popular anonim poate va umple cu grafifti doar peretii frusti de beton ai pasajului subteran urban, nu si gardul de zidarie al castelului baroc restaurat cu mari cheltuieli. Sau poate pentru propria placere, dar si din economie, va confectiona singur caramizile noii sale case, ii va despica sindrila, ii va ciopli capetele de grinda.

Prelucrarea estetica a problemei trebuie sa fie doar un stadiu intermediar. Azi e deja de domeniul absolutului ca cercetarea, sistematizarea, descrierea si analiza

traditiilor constructive taranesti constituie o resursa imensa (desi nu inepuizabila) pentru cultura edificatoare contemporana. Insa partea cea mai pretioasa si totodata cea mai amenintata a acestor traditii, anume spontaneitatea lor se refuza cunoasterii rationale. Tocmai desfigurarea cu contructii noi a satelor, pe buna dreptate deplansa de specialisti, dovedeste ca impulsul edificator nu a disparut. Doar a luat-o razna. Noul folclor, cat exista, este urban si postindustrial. Daca dorim sa facem sa supravietuiasca traditiile populare, nu doar prin programe de conservare is restaurare ci si in fiinta lor “naturala”, o putem face numai prin strategii educationale de lunga durata.

PRINCIPII DE CONSERVARE.

1. Conservarea cladirilor vernaculare trebuie avuta in grija de expertise multidisciplinare deoarece recunoasterea inevitabilitatii schimbarii si dezvoltarii, nevoia de a respecta identitatea culturala a comunitatilor.

2. Lucrarile contemporane asupra cladirilor vernacular, grupuri si asezari, trebuie sa respecte calorile cultural si caracterul traditional.

3. Vernacularitatea este reprezentata doar individual de structure singular si este cel mai bine conservata prin mentenanta si conservarea grupurilor si asezarilor caracterului reprezentativ, regiune cu regiune.

4. Arhitectura vernaculara este parte integral a peisajului cultural si aceasta relatie trebuie luata in considerare in dezvoltarea modului de conservare.

5. Vernacularitatea nu adopta doar modul fizic si realizarea de cladiri, structure si spatii, dar modul in care sunt utilizate si intelese, traditiatii si asociatiile intangibile atasate acestora.

of 20


INDRUMARE PRACTICA.

1. Cercetare si documentareOrice interventie fizica pe structuri vernaculare, trebuie facuta cu circumspectie si trebuie precedata de o analiza amanuntita a stilului, formei si structurii ei. Acest document trebuie stocat intr-o arhiva accesibila.

2. Situri, peisaje si grupuri de cladiriInterventiile asupra structurilor vernacular trebuie realizata cu atentie si intr-o maniera care va respecta si mentine integrarea in situ, relationarea psihologica si peisajului cultural, si al unei structure cu alta.

3. Sistem traditional de cladireContinuarea sistemelor traditionale de construire si pricepere mestesugareasca, asociata cu vernacularitatea, este fundamentala pentru expresivitatea vernacularului si esentiala pentru repararea si restaurarea acestor structure. Asemenea indemanari ar trebui retinute, inregistrate si pasate unei nou generatii de meseriasi si constructori, educati si sa urmeze cursuri de specialitate.

4. Refacerea materialelor si de fragmente.Modificarile care sunt legitime si raspund nevoilor contemporane ar trebui realizate prin introducerea de material care pastreaza consistenta expresiei, aparentei texturii si forma prin structura si consistent materialelor.

5. Adaptarea. Adaptarea si reutilizarea structurilor vernaculare ar trebui realizate intr-o maniera care sa respecte integrarea structurii, caracterului si formei, fiind in celasi timp si compatibile cu standardele de trai. Unde nu exista intreruperi in continuarea utilizarii formelor vernaculare, codul eticii poate servi ca un instrument de interventie.

6. Schimbari si restaurari periodice.

Schimbarile de-a lungul timpului ar trebui appreciate si intelese ca aspect importante ale arhitecturii vernacular. Conform tuturor partilor unei cladiri dintr-o singura perioada, nu va fi in mod normal tinta interventiei vernacular.

7. Cursuri intensive.In loc de a conserca valorile cultural ale expresiei vernacular, guvernul, autoritatiile responsabile, grupuri si organizatii trebuie sa puna accent pe:

1. Programe educationale pentru conservatori in principiile vernacular

2. Cursuri intensive pentru asistenta comunitatiilo si mentinerea sistemelor traditionale, materiale si mestesugarit

3. Programe de informare care sa imbunatateasca constiinta publica a vernacularitatii, inspecial printre generatia noua

4. Retele regionale printer arhitecturivernaculare pentru a schimba pareri si experiente.

In ordinea cronologica a lucrurilor, prima arhitectura este cea pe care oamenii si-au facut-o singuri, fara ajutorul unui specialist, cea pe care o numim uzual arhitectura polulara. De altfel, aceasta forma de arhitectura (perfect inclusa in definitia contemporana a arhitecturii) este in continuare foarte prezenta in mult zone ale lumii, chiar daca in zonele dezvoltate economic, ea poate sa fi fost inlocuita de arhitectura facuta de specialisti.

Pe parcursul XX-lea studiul acestei arhitecturi, a adus schimbari in atitudinea arhitectiilor fata de edificare. Si se pare ca mai avem inca ceva de invatat de aici, tocmai in aceasta societate informationala.

Caracteristici:

- forma admisa este prescrisa prin traditie => exprima sistemul de valori colective ale tipului de societate.

- traditia = transmisia orala a normelor, comportamentelor, atitudinilor corespunzatoare sistemului de valori ale colectivitatii respective si a tot ce presupune acumularea productiilor si institutiilor colectivitatii respective.

Transmitere:

- prin transmisie orala, face parte din educatie inca de la nastere, din procesul de socializare a individului (enculturatie); uneori (cazul vernacularului indigen) se face si prin imprumuturi/schimburi culturale (aculturatie)

- traditia = acord comun => are valoare de lege = autoritate colectiva

- procedeaza prin modele formale (forme prescrise) = forme admise care se preiau si/sau se ajusteaza => variatiuni

- societati foarte traditionaliste => forma prescrisa de traditie e foarte rezistente (inovatia nu este o valoare pozitiva)

- fara pretentii estetice si teoretice (intentiile artistice nu sint conceptualizate, uneori nu exista nici vocabular tehnic)

Utilizare

- raspunde totdeauna modului de viata specific al societatii si valorilor acesteia

of 20


ARHITECTURA CULTA

Arhitectura culta/înalta este practicata de specialist, care elaboreaza un proiect. El apartine unei culturi de specialitate care se transmite prin diferite forme de învatamant.Este constient orientat catre scopul de a produce o impresie (de dominare asupra maselor, de placere estetic , de suscitare a respectului grupurilor rafinate, de elita, de a exprima individualitatea, etc.) si este teoretizat .

Si arhitectura culta îsi are propria traditie care se transmite în general prin forme de învatamant prin contacte culturale constient dirijate.Spre deosebire de traditia vernaculara, traditia culta este caracterizata prin dinamism formal si inventivitate (chiar dacaexista limbaje arhitecturale si tipuri formale care au avut o mare persistenta în timp).Ceea ce ne intereseaza pentru moment este faptul ca între utilizatori si arhitectura care le este dat spre folosire se interpune atât sistemul de valori al unei culturi de specialitate (antropologii o numesc o subcultura , nu în sens peiorativ, ci în sensul ca este mai putin decît acel ansamblu care înglobeaza toate manifestarile, materiale si spirituale ale unei societti, adica sensul larg al notiunii de cultura), cât si un personaj de arhitectul de care o reprezinta.Se poate spune ca arhitectura culta procedeaz printr-un ansamblu de cunostinte de breaslateoretice si practice) care mediaza exprimarea prin forme a necesitailor sociale, economice, politice ale momentului“, ansamblu pe care unii autori îl numesc— “modele arhitecturale“.Circulatia acestor modele teoretice si formale, care de obicei sînt generate în diverse nuclee culturale puternice, explicadezvoltarea arhitecturala a diverselor locuri în care ele sînt preluate, interpretate, îmbogatite, uneori capata alte semnificatii.

Criza arhitecturii culte este de cu totul alt factura decît cea a arhitecturii vernaculare. Ne intereseaz pentru moment doua dimensiuni

importante care rezulta din paralela cu arhitectura vernaculara:• Relatia cu mediul natural, pe care dezvoltarea moderna risca sa o distruga (ceea ce nu se prea întîmpla în arhitectura vernacular unde se stabileste un echilibru cu mediul natural).

Extras dintr-un celebru pamflet al arhitectului austriac Adolf Loos:

‚Vreti sa va lasati condusi pe malul unui lac în Alpi? Cerul este albastru, apa verde, totul se odihneste într-o pace profunda. Muntii si norii se reflecta în apa, la fel si casele, fermele si capelele, care nu parasite din mîna omului, ci din acelasi atelier divin care a faurit si muntii si arborii, si norii si cerul.Dar ce este aceasta? O nota falsa tulburaacordul. Printre casele ranilor, o vilalanseaz un strigat dezagreabil si inutil. Este opera unui arhitect. A unui arhitect bun sau a unuia prost? Nu stiu. Stiu numai ca nu mai e nici pace, nici tihna, nici frumusete. Cum se face ca opera unui arhitect, bun sau prost, murdareste lacul?“ (LOOS, Adolf, Architecture (1918), în Paroles dans le vide (+Chroniques...Autres chroniques, Malgré tout), Editions Champ Libre, Paris, 1979)

De aici pana la dezechilibrul ecologic, în care are si arhitectura are partea ei de vina, se desfaoara o lunga lista de discordante între mediul natural si cel artificial, care reprezinta probleme cheie ale arhitecturiicontempoane.

• Relatia cu necesitaile utilizatorilor, carora arhitectura moderna s-a dovedit incapabila sa le raspund într-o anumit masura.Tocmai pentru ca între arhitectura si utilizator se interpune un tert, arhitectul, poate sa apara o discrepanta între forma creata de arhitect (cladire, spatiu urban, etc.) în concordanta cu cultura sa de specialitate si valorile si modul de viatareal la care aspira utilizatorii. In acest caz, se produce o criza (criza care nu poate aparea în cazul arhitecturii vernaculare).

Se poate obiecta ca arhitectul trebuie sacunoasca ceea ce are nevoie utilizatorul, dar aceasta nu este totdeauna posibil (din varii motive), mai ales atunci cînd utilizatorul reprezinta o masa anonima de oameni pentru care arhitectul trebuie totusi saconstruiasca.Se mai poate chiar ca arhitectul sa creada castie ceea ce este bine sa le livreze acestor oameni, pentru ca asa a fost învatat, pentru ca aplica o anume teorie si raspunde unor anumite necesitati.Acest lucru s-a petrecut în arhitectura lumii, cu precadere dupa cel de al doilea razboi mondial, cand constructia de locuinte s-a facut majoritar în cartiere cenusii. Acestea reprezinta exemple locale ale asa numitului —urbanism liber“. Ele exista, în diferite proportii (în general mari), în toate orasele din lume. Dupa o vreme, s-a constatat caoamenii nu se simt bine, ca se simt dezorientati, ca se simt frustrati si nu se pot atasa de locurile respective, cacriminalitatea este crescuta (ca si alte forme de comportamente deviante), ca postasul nu gaseste adresele, cu atît mai putin musafirul care vine în vizita ... Deci nu corespund necesitailor reale ale celor pentru care au fost construite.Aceste nemultumiri i-au facut pe arhitecti sa-si re-gandeasca critic propria meserie si menire. Directiile acestei retrospectii critice au fost ( si sunt) multe si reprezintadimensiuni ale arhitecturii contemporane. Una dintre ele, foarte prezenta, este legatatocmai de recursul din perspectiva actuala la arhitectura vernaculara. Acest recurs ia douadirectii pricipale:

1. Patrimonializarea: recunoasterea institu ionalizata a calitatii acestei arhitecturi prin introducerea celor mai valoroase exemplare (cladiri, ansambluri, situri) pe Lista monumentelor istorice si, prin aceasta, instituirea unui regim special de protectie si prezervare a acestora.

2. Modul în care acest patrimoniu poate fi conservat fara sa devina numai un exponat de muzeu, sa se mumifice, ramâne una

of 20


dintre chestiunile care preocupa lumea arhitecturala actuala .

DIFERENTE DINTRE ARHITECTURA VERNACULARA SI CEA CULTA

1. Alegerea formei• a.v.

- forma admisa este prescrisa prin traditie àexprima sistemul de valori colective ale tipului de societate.- traditia = transmisia orala a normelor, comportamentelor, atitudinilor corespunzatoare sistemului de valori ale colectivitatii respective si a tot ce presupune acumularea productiilor si institutiilor colectivitatii respective.

• a.c.- forma este inventia unei “subculturi” (in sens de sub-parte a unei culturi, nu in sens peiorativ) profesionale à exprima valorile acestei culturi “de elita”.

2. Transmisia formei• a.v.

- prin transmisie orala, face parte din educatie inca de la nastere, din procesul de socializare a individului (enculturatie); uneori (cazul vernacularului indigen) se face si prin imprumuturi/schimburi culturale (aculturatie)- traditia = acord comun à are valoare de lege = autoritate colectiva- procedeaza prin modele formale (forme prescrise) = forme admise care se preiau si/sau se ajusteaza à variatiuni - societati foarte traditionaliste à forma prescrisa de traditie e foarte rezistenta(inovatia nu este o valoare pozitiva)- fara pretentii estetice si teoretice (intentiile artistice nu sint conceptualizate, uneori nu exista nici vocabular tehnic)

• a.c.- si aici exista o traditie, dar este scrisa, teoretizata si transmisa prin diferite forme de invatamint- se transmite si prin schimburi culturale (aculturatie)

- este constient orientata catre scopul de a produce o impresie (de dominare asupra maselor, sau de placere estetica, de suscitare a respectului grupurilor rafinate, de elita, etc.) si teoretizata ca atare- procedeaza prin modele teoretice si formale = modele arhitecturale= “ ansamblu de cunostiinte de breasla care mediaza exprimarea prin forme a necesitatilor sociale, economice, politice ale momentului (dupa Castex & Pannerai)- caracterizata prin dinamism formal si inventivitate

3. Forma in utilizare• a.v.

- raspunde totdeauna modului de viata specific al societatii si valorilor acesteia

• a.c.- intre utilizatori si forma interpunindu-se sistemul de valori ale subculturii de specialitate, poate aparea o discrepanta intre forma creata si valorile si modul de viata al utilizatorilor à criza (ex. orasul Cartei de la Atena = urbanismul liber)

C. Societatea moderna si vernacularul modern

1. Cind traditia vernaculara dispare• cauzele disparitiei:

- accentuarea specializarii si diferentierii societatii

- tipuri de constructii in numar si complexitate foarte mare

- pierderea sistemului de valori comun sicresterea individualismului

• rezultate:- inlocuirea regulii acceptate a traditiei prin controlul institutionalizat (coduri, regulamente, legislatie)- ordinii morale i se substituie ordinea

tehnica- cultura originalitatii- habitatul in criza

2. Exista un vernacularul modern?- cultura de masa

- ~75 % din constructia de locuinte in lume = vernaculara

- reglarea pietii cu ajutorul vernacularului à limbajul vernacular al tipurilor- soft architecture

FORMA IN ARHITECTURA VERNACULARA dupa Amos Rapoport, House, Form and Culture (Une anthropologie de la maison)

A. Critica teoriilor deterministe privind forma in arhitectura

1. Clima si nevoia de adaposta. Enuntul determinist b. Exemple care contrazic determinarea formei din acest punct de vedereà Desi in general exista o adaptare

climatica, se poate demonstra ca alegerea formei nu este conditionata numai de clima, iar acelorasi conditii climatice li se poate raspunde prin forme foarte diferite.

2. Materialele, constructia, tehnologiaa. Enuntul deterministb. Exemple care contrazic determinarea formei din acest punct de vedereà Omul nu face neaparat ceva pentru ca

stie sa-l faca, iar aceleasi materiale pot da nastere la forme foarte diferite.

3. Situla. Enuntul deterministb. Exemple care contrazic determinarea

formei din acest punct de vedereà Situri diferite dau nastere la forme

asemanatoare, iar situri similare la forme diferite à intelegerea sitului in sens spiritual face ca efectele produse de sit sa fie mai ales de ordin cultural (se va relua la perspectiva contextualista).

4. Economiaa. Enuntul deterministb. Exemple care contrazic determinarea formei din acest punct de vedere

of 20


à Se poate demonstra ca in societatile de penurie factorii economici nu sint dominanti, ci invers chiar.

5. Religiaa. Enuntul deterministb.Exemple care contrazic determinarea formei din acest punct de vedereà Se poate demonstra ca alegerea formei

este acompaniata de o alegere de simboluri, dar ofera mai degraba o gama de posibilitati si este chiar mai putin determinista decit explicatiile materialiste date formei.

6. Concluzii• Explicatia determinista a formei este

insuficienta.• In interactiunea dintre om (cu toate

determinarile sale) si mediu (cu toate determinarile acestuia), producerea formei implica totdeauna o alegere, conforma cu sistemul de valori, tabu-urilor, obisnuintelor, cailor traditionale ale culturii, matricii culturale.

• Omul a fost un animal creator de simboluri inainte sa fie un animal creator de unelte à a devenit un specialist al mitului, religiei, riturilor, inainte de a deveni un specialist al aspectelor materiale ale culturii (Mumford, Lewis: Arts & Techniques)

B. Teoria posibilista privind alegerea formei

1. Continutul formularii posibilistea. Forma = rezultat al unei alegeri in cadrul interactiunii om-mediu

- mediul ofera posibilitati- omul alege

b. Alegerea este influentata de:- factori primari = un filtru de

natura socio-culturala- factori modificatori cu diferite grade

de constringere:- in societatile traditionale: nevoile rezultate din natura umana, situl, clima, tehnicile si materiile prime limitate, lipsa surplusului economic, forta traditiei

- in societatile moderne: - unele din cele anterioare dispar sau sint compensate de dezvoltarea tehnologica,- se adauga: densitatea si numarul mare, institutionalizarea controlului prin coduri, regulamente, legi, organismele de planificare, zoning-ul, exigentele financiare ale bancilor, societatilor de imprumut, companiilor de asigurare, etc.

à Oricite constringeri ar exista, exista totdeauna si o posibilitate de alegerec. Locuinta si asezarea

= mijloace concrete pentru perpetuarea modului de viata.

= expresia manifesta a importantei acordate diferitelor aspecte de viata si a diferitelor moduri de a percepe realitatea.= traduce aspiratia unui grup la un ambient ideal (de natura simbolica).

à Valoarea simbolica este importanta pentru ca simbolul permite unei culturi sa-si concretizeze ideile si sentimentele.

2. Factorii socio-culturali a. Definitie:

= comportamente si atitudini colective care se raporteaza la anumite modele culturale= (dupa Redfield) = ansamblul de concepte de:

- cultura (ansamblu de idei, institutii, activitati avind forta de conventie in societate)- etos (fizionomia morala caracteristica a unui popor/grup)- conceptia despre lume (maniera caracteristica in care un popor/grup vede lumea)- caracterul “national” (tipul de personalitate de baza care apare in general intr-o societate) -> e de discutat in contextul actual, care pune in evidenta multiculturalitatea in interiorul “nationalului”, daca

acest concept nu e depasit, daca nu e vorba mai degraba de un caracter regional (a se vedea bibliografia).

b. Exemplificare pentru modul in care religia - ca factor socio-cultural - poate influenta alegerea formei

- imaginea cosmica asupra lumii reflectata

- la nivelul cel mai general al societatii - orasul ca imago mundi- in orientarea rituala a caselor- atitudini simbolice in interiorul casei- zoning determinat religios, etc.

à Pentru a intelege casele/asezarea, adica alegerea formei arhitecturale trebuie intelese esenta, semnificatiile, valorile profunde ale unei culturi.

3. Forma nu raspunde direct aspectelor/nevoilor concrete ci le filtreaza/interpreteaza conform matricei culturale specificea. Diversele nevoi fundamentale (respiratie, hrana, odihna, confort, cistig al existentei, igiena, etc.)b. Structura familieic. Rolul femeiid. Intimitatea

- in interior- in raport cu exteriorul à relatia casa-

stradae. Teritorialitatea

- separatia domeniilor- public- privat

- importanta praguluif. Relatiile sociale

- nevoia de intilnire- locul de intilnire- orientarea

g. Relatia casa-asezare: - schematizarea a doua pozitii/traditii

limita:g.1.- aglomerarea este privita ca totalitate a cadrului de viata in care locuinta reprezinta numai o parte mai concentrata si mai privata

- specifica grosso-modo culturilor de factura europeana

of 20


- in acest caz, tranzitia public-privat este foarte

importantag.2.- locuinta este totalitatea cadrului de viata, iar aglomerarea este vazuta numai ca un tesut conectiv.

- discutii pe marginea acestui aspect in cultura urbanistica moderna vs. traditia vernaculara europeana

C. Factori de persistenta si schimbare in natura omului si a institutiilor sale in raport cu alegerea formei

Teoria posibilista si primatul factorilor socio-culturali, care iau forme istorice schimbatoare, conduc aparent la un relativism exagerat.Exista totusi argumente care duc la ideea de persistenta a anumitor forme de comportament si de mod de viata:

- faptul ca ca diferite forme isipastreaza valabilitatea mult dupa ce cultura care le-a dat nastere a disparut, - locuinte sau aglomerari sint inca utilizabile chiar daca semnificatia acordata formelor s-a schimbat.

1. Natura biologica a omului = factor de persistenta à anumite nevoi sint permanente, chiar daca sint interpretate diferit in diverse culturi

2. Natura duala a perceptiei si a comportamentului:

= innascute à constante= culturale à schimbatoare

3. Cercetarile antropologice arata ca:- nevoile biologice fundamentale,

- nevoia de stimulare si satisfactie senzoriala,

- nevoia psihologica de securitate,- nevoia de comunicare,- impulsurile religioase si rituale,- tendinta de creare a simbolurilor,- nevoia de identitate,

- instinctul teritorial si nevoia de intimitate

sint:• permanente si esentiale à grad mare

de constringere• formele pe care le iau sint

culturale à schimbatoareDe aici: natura simbolica a relatiei omului cu mediul sau de viata.

VERNACULARUL PENTRU ARHITECTURA CULTA

1. Vernacularul ca origine a arhitecturii culte

- sursa pentru a.c. (Gheorghe Curinschi-Vorona, Arhitectura comparata)

- mostenire ornamentala transfigurata

2. Vernacularul ca sursa de inspiratie pentru arhitectura culta

- optiuni individuale - cautarile nationale “programatice” in

arhitectura- limite si pericole- exemple

- discutie despre arhitectura neo-romaneasca si despre “specificul national” - regional si universal - regionalismul critic- cercetarea antropologica ca fundament

al proiectului

3. Strategii de conlucrare dintre arhitectura culta si vernacular azi:

- forme “dirijate” de vernacular:- participarea- community architecture

- dezvoltarea durabila / abordarea ecologica

LECTIA MORALA SI DEONTOLOGICA A VERNACULARULUI

1. Avertismentele antropologiei- tarile in curs de dezvoltare

- aculturatia- pericolul importului de modele

- tarile dezvoltate- neglijarea microdimensiunilor- orasul ca patchwork

2. Specificitatile locale “amenintate” de globalizare, un subiect deschis

VERNACULAR VERSUS ACADEMIC (CULT)

Diferenta intre arhitectura vernaculara si cea academica (culta) nu a fost atat de importanta in trecut ca acum, in prezent. Ambele modalitati de gandire asupra edificarii, in trecut, sunt foarte asemenetoare, caci modul vernacular a fost sursa modului academic. In peisajul arhitectural al oraselor si satelor gandirea vernaculara – alaturi de lalatele si bisericile a caror stil original era international – armonizat cu spatiul inconjurator intr-un sens real si psihologic.Ambele materiale si tehnici de constructie au fost similare, cu rezultatul ca amandoua au generat rapid si profund un rezultat estetic, armonios si complementar.

In buna pastrare a satelor datand din Evul Mediu, este usor a remarca urmatoarele:Cladirile proiectate de arhitectii tineri academici si construite de mesterii acelor perioade, desi aveau implementate stiluri straine - au luat caracteristicile locale si au devenit o sinteza a conceptelor particulare ale spatiului, structurii, formei si functiei.

Dupa Renastere, prapastia intre arhitectura ca si cariera profesionala si arhitectura vernaculara s-a accentuat tot mai mult – in ciuda a catorva intentii de coexistenta armonioasa si imbogatire mutuala emanata de ambele parti.

In mediul cultural, larg si sigur, pot exista cladiri academice, completandu-se intre ele, care au clare legaturi cu cladirile vernaculare, care fiecare arata una catre cealalta mutatia originara. Aceste cladiri se afla in aceeasi relationare catre origine,

of 20


precum modul varnacular il are catre Natura –aceasta fiind pozitia delicata, statut tensionat dialectic ce conceptualizeaza, tensioneaza si reinventeaza echilibrul dintre arhitectura si mediul inconjurator, dintre civilizatie si natura.

Cladirile vernaculare se integreaza in natura pentru ca ultima sa importanta este functia ca un contrapunct pentru munca artizanala, catalogand arhitectura vernaculara ca un golastazi, balanta fragila ce a fost pastrata decenii, a fost distrusa si imprastiata de arhitectura moderna.

Dominand functionalismul, rationalismul, paradoxalul, deriva din modul vernacular ca un rezultat al mixarii de noi materiale industriale. Rezultatul este un nou stadiu al arhitecturii moderne: arhitectura academica moderna, care nu mai este confruntata estetic de arhitectura vernaculara timpurie ori de natura.

Standardizarea, simplitatea si puritatea liniei, si universalitatea modelelor arhitecturale, toate acestea conduc la atitudini contemporane ce ignora sau neaga relatia vernacular-natura, fara a substitui noi valori estetice.

Noi cladiri in stilul academic nu sunt implicate in vreun dialog cu trecutul arhitectural, daca nu vernacular sau istoric.

Cand criteriile moderne vin sa domine, stilul vernacular este mai degraba abandonat sau expulzat ca nelegitim; ceea ce pare mai degraba relevant este falsa diversitate a modelelor neovernaculare.Aceste modele nu au radacini si nu compenseaza lipsa de calitate estetica ce defineste bazica relatie de abordare.

Ultima si cea mai rea consecinta a acestui roces istoric este ca arhitectura vernaculara insasi este supusa reconstruirii (uneori numita restaurare) in stilul academic modern. Acesta distruge esenta antropologica si estetica a arhitecturii vernaculare.

Modul academic modern domina arhitectura urbana in toata lumea, cu arhitectura vernaculara atarnand doar in unele regiuni din lumea-treia. Ca o consecventa calitatea estetica naturala a arhitecturii vernaculare a fost mutata, substituita de un rationalism neovernacular urat si kitsch-os.

Cladirile de locuite si-au pierdut calitatea antropologica, iremediabila, asemanator cu casele vernaculare, si totul in numele unei presupuse notiuni functionale de confort.

Impreuna cu degradarile conceptului de locuite, se alatura seioasa degradare a calitatii vietii fiintei umane contemporane.Este clar, desi dificil de a masura, ca integrarea estetica si antropologica a caselor de lemn a unei ferme – se armonizeaza precum o face cladirile anexe (dependintele) cu mediul inconjurator – este este infinit superior fata de un bloc de beton de locuit ori un motel.

Chiar o tendinta mai eroica de a contopi modernul cu vernacularul – prin modelul casei taranesti cu ornamente cu pseudo-ville – s-au revelat in scurt timp a fi creatii de replici ornamentale.

Silurile Neovernaculare europene sunt exemple bune de cum trasaturile populare superficiale nu pot atinge esteticul modul vernacular fara a deriva totul intr-o pastisa. De exemplu, autorii de ville moderne, utilizand materiale din arhitectura vernaculara si pretinzand sa integreze casele intr-un mediu natural (Frank Lloyd Wright's - "Fallingwater") sunt indisponibile majoritatii oamenilor, si este neclar daca ating ceva estetic.

Daca vrem sa intelegem ideile de baza a constructiei ce se manifeste in modul vernacular al arhitecturii – idei ce au fost comentate admirabil de o varietate de autori, de la poeta Rainer Maria Rilke la filosoful Martin Heidegger si la eseistul henry David Thoreau, de la scriitorul James Agee la urbanistul Charles Alexander si la o multime de altii este necesar sa extragem trasaturile care inevitabil in fiecare colt al lumii, au

produs cladiri locuibile ce satisfac antropologic si estetic.

Cele cinci principii caracteristice propuse bazei modului vernacular sunt:

1. Constructorii, indiferent ca sunt artizani sau viitorii locatari sunt non-profesionali

2. Sa fie o adaptare armonioasa, utilizand materiale naturale, din spatiul local geografic

3. Cladirile existente implica o gandire intuitiva, fara schite-proiecte, si este deschisa unor madificari ulterioare, precum este uzual cu anexele unei ferme.

4. Sa existe un echilibru social/economic, functional si estetic.

5. Pattern-urile arhitecturale si stilurile sunt supuse unei evolutii incete a stilului traditional corespunzator regiunii etnice.

Aceste principii ce nu fac abatere de a descrie ori defini midul vernacular, conform oricaror criterii stintifice stricte, puncteaza bazicele conditii catre o o arhitectura vernaculara adevarata si supravietuirea acesteia – este in directa opozitie cu tot un set de cinci principii ale arhitecturii academice:

1. Constructorii sunt profesionisti, cu specialitati tehnice

2. Nu exista modificari, ostile intrun sens formal catre mediul inconjurator, si predomina materialele prefabricate.

3. Gandirea este una rationalista, utilizand un design definit. Pattern-urile globale si stilurile, gradat devin identice in toate spatiile culturale.

4. Exista o balanta intre functiile sociale si economice pe o parte si valorile estetice si simbolice de cealalta parte.

5. Exista modele universale si stiluri ce progresiv standardizeaza zonele.

of 20


Este clar ca diferentele radicale dintre cele doua moduri afecteaza toate caracteristicile implicate in construirea de cladiri de locuit.Acest fapt duce la mari disimilaritati ale caracteristicilor antropologice si estetice ale celor doua tipuri de locuire.In prezent, prapastia dintre acestea este mai mare ca niciodata.

Pana in sec. XX. Caracteristicile 2 si 4 din modul academic nu au aparut, si punctul 5 nu a devenit inca evident.

Uitandu-ne la tranzitia de la vernacular la modul academic al arhitecturii, putem trage concluzii privind directia economiei moderne si tehnologiei moderne, si intr-un final schimbarile globale ce le-au produs acestea.

Motivul real pentru situatia prezenta a lumii nu este aceeasi cu o analiza care sa ipotezeze o succesiune de stiluri moderne, mai exact, explicatia adevarata o gasim in lupta indirecta de a produce o mentalitate total moderna.

In interiorul arhitecturii, modul academic s-a impus singur ca exclusiv, excluzand, interzicand, caricaturizand modul vernacular.Pierderea de echilibru mentionata mai devreme, cand modul academic mai putin dominant nu mai coexista fericit impreuna cu modul vernacular, conduce inevitabil la o shimbare istorica in care modul academic al arhitecturii a fost fortat sa imbratiseze o cale functionalista si abstracta – golul arhitectonic al teoriei si practicii cladirii in fiecare regiune a lumii.

Dominand de la inceputurile sec. XX, primele doua caracteristici din lista delor cinci ale modului academic, sincer, a condus ca arhitectura vernaculara sa fie considerata autoritara, sa ingusteze bazele filosofice pentru a se potrivi cu pluralismult necesar astazi.

Nu este o surpriza, ca, aproape nici o alternatica de miscare arhitecturala (stalinista) sa reuseasca a patrunde in

pattern-ul bazic si filosofia arhitecturii moderne.

CATEVA EXEMPLE DE VERNACULAR

Desi modul modern/academic al arhitecturii a inlocuit vernacularul, urme tarzii continua sa existe,posibilitatea de a construi o casa cu propiile-ti maini este in fapt esenta moduluivernacular – care intotdeauna va ramane marginal de civilizatia noastra.

Cu toate acestea, suntem convinsi ca vernacularitatea nu este singura si unica abordare de a construi; este de asemenea o forma de viata ce intotdeauna va fi atractiva fiintei umane. Daca este exemplar intr-un nou teritoriu ori intr-o izolare de saracie extrema, precum Robinson Crusoes, fiinta umana intoteauna va fi apropiat vernacularului in a construit casa pentru el.

Pe de alta parte, exista o problema; a devenit vizibil ca vernacularul se zbate sa supravietuiasca intr-un mediu dominat de arhitectura moderna si academica.

Cand o tentativa individuala pentru a-si construi pentru el o a doua casa in lumea intai sau cand oamenii isi construiesc propriile-si case in orasele cocioabe din lumea a treia, este usor a conclude care este filosofia tarilor dezvoltate.

In zonele periferice ale marilor orase din lumea a treia din Africa, Asia, Sud-America –imprastiatele orase cocioaba au aparut. Migrari masive din zone catre marile orase sauinvaziile din Africa din zonele urbane catre cele rurale, au produs efecte ciudate, rezultatul unor oameni meseriasi priceputi plini de imaginatie locuind intr-o cultura arhitecturala rationalista, dar nevoiti sa utilizeze modul vernacular de constructie.

Desi acesti oameni ar fi preferat sa locuiasca in case de tip modern, necesitatile date de

saracie i-au fortat sa reinventeze un modelarhitectural vernacular degradat, ceea ce am tot numit “cocioaba”.

Acest stil de constructie in ciuda unor specialisti ce pretind ca nu se intalnesc cu criteriile arhitecturii – punctele 1-3 al modului vernacular de sus, ci cu 4 si 5 al celui academic.

Nu este neaparat o sinteza ale celor doua moduri dar o incompleta versiune alternativa a modului vernacular.Cocioabele sunt construite de proprii locatari, fara proiecte, utilizand materiale disponibile in imediata apropiere; cu toate acestea, datorita dificultati si circumstantelor particulare, nici o atentie nu poate fi achitata functiei socio-econimice, nici valorilor estetice planificate.

Mai mult decat atat, diversitatea pattern-urilor cladirii depinde de o disponibilitate aleatoare a unei mari varietati de materiale de constructie.Dupa cum se vede, o cocioaba este mai mult decat un mod vernacular incercand a se adapta unui mediu urban.Din punctul meu de vedere, orasele cocioaba au propriile valori estetice si antropologice, care pot fi, in unele cazuri, a fi mai pozitive decat majoritatea modernitatii de azi, ori locuintelor vulgare. Spunand acestea, nu pretind pastrarea oraselor cocioaba, pentru ca au merite estetice (neclare) ci pur si simplu putem admira prezenta a ceva nedefinit, ceva ce are o actiune umana.

Precum cladirile, cu spontaneitatea organizarii locuintelor, cu “urbanismul” lor, orasele cocioaba ne spun, lasand la o parte prejidiciile sociale si economice, ceva despre imutabilul om ca vrea sa construiasca.

In felul sau personal, locuintele orasului cocioaba, impartaseste ceva din stilul vernacular cat si cel academic arhitectural.

Fenomenul orasului cocioaba are o istorie de la New York's Central Park squatters' din

of 20


1869, construit din lemn si fier, pana Rio Janeiro de azi.

In zilele noastre, in lumea intai, acest fenomen nu reprezinta o preocupare majora. Fireste, in unele tari, cladirile cocioaba aufost transformate intr-o forma specifica de cladire rurala neproiectata, intr-o prima faza, ca o metoda de discriminare impotriva minoritatii etnice precum tiganii spanioli.

Cu toate acestea, exista o amenintare in viitor, de migratiile masive din lumea a treia, si nu putem ignora posibilitatea ca orasele cocioaba pot redeveni realitate chiar in lumea intai in doar cateva decade.

Putem face o propunere, ce poate fi considerata utopica, poate chiar imposibila: daca se dovedeste a fi imposibila impotrivirea migratiilor din lumea a treia, cu arhitectura lor vernaculara, atunci ar trebui sa le oferim acestora resursele si materialele pentru a-si organiza singuri intr-un zona a oraselor propriile-si orase. Cred ca cea mai buna solutie pentru a reusi o implicare multiculturala in viitor, cel putin, ferindu-ne de de o integrare despotica a culturii straine cu pattern-urile noastre arhitecturale si urbanistice, permitand acestora in schimb a-si dezvolta propriile-si pattern-uri.

Pe scurt, ar trebui sa aratam respect si coabitare. Dupa greselile asimilarilor culturale – stramutand grupuri etnice (nomadice) precum tiganii spanioli, ori tiganii fhalasas — sa aratam experienta si plauzibilitatea propunerii noastre.

Intr-un final, acest fenomen complex ar trebui studiat, inclusiv toate implicatiile – de exemplu estetice si consecintele antropologice – daca putem ajunge la un raspuns politic si legislativ asupra problemelor comunitatilor in viitor, in timp ce ocolim concepte rigide si utopice ale arhitecturii moderne.

Cu aceasta ne-am putea apropia de o flexibilitate naturala sau practici similare

cu modul vernacular, ce functioneaza de cateva secole.

VIRTUAL ARCHITECTURE

De cealalta parte a arhitecturii de la vernacularul degradat simbolizat de orasele cocioaba se afla un extremist mod academic, reprezentat astazi de ceea ce se numeste arhitectura virtuala.

Cele cinci principii ale modului academic de astazi, au facut un mare pas inainte, datorita tehnicilor grafice, ca rezultat al calculatoarelor , ce pot produce simulari apropiate realitatii.

Locuintele viitorului – simulate pena in ultimul detaliu posibil inca inainte de a incepe constructia – nu poate lasa posibilitate de a aproxima caracteristicile 2 si 4 ale modului vernacular (adaptarea naturala si balanta dintre functie si estetic) catacteristici care, in trecut, au impartasit modul academic.

Rutina programelor standard impreuna cu slaba pregatire artistica traditionala, conduce la impunerea unei foarte sofisticate arhitecturi tehnologizate, care, cu toate acestea, este vulgara, estetic vorbind.

Arhitectura devine o simpla combinare de proceduri, controlata de calculator, si reduca la un singur pattern – esetialmente o alternativa a unui excentric rationalism deconstructivist.Distanta dintre arhitect de la actuala cladire si materialele de beton ce sunt impuse de “calculatorizare” creaza o vulgara arhitectura functionalista. Aceasta pentru ca, in trecut, exista o experienta directa cu materialele ce asigurau bazele unei arhitecturi valoroase estetic vorbind.

In acest fel, am transformat un eveniment sensibil antropologic – modul vernacular al arhitecturii – intr-un simplu exercitiu tehn

ic – modul academic al arhitecturii; si sfarsim cu o specializare deumanizata, modul virtual al arhitecturii academice.

Cu acest trend recent in arhitectura moderna, modul virtual, este posibil doar – un ciuda puterii imense – a urma pattern-uri impuse de criterii la scara larga a functionalismului. Si nici o scuza a arhitectiilor internationali nu poate ascunde acest fapt. Mai mult decat atat, posibilitatile tehnice ce grafica computerizata le poate oferii, au fascinat mintile utopice ale urbanistilor moderni – ce vin a realiza planuri urbanistice complete, cu reproiectarea unei intregi metropole – ce vor acum s-o extinda catre zonele rurale.

Cand asemenea vizionari si SF-ului precum Arthur C. Clarke incepe a lucra cu noii arhitecti ai cyber-spatiului, vom ajunge la visul Orasului Crystal – si in acelasi timp, vom distruge complet frumusetea naturala a implicarii omului care este modul autentic al constructiilor umane.

Imaginatia si moda virtuala a modului academic a fost implicita inca de la inceput. De exemplu, exhibitia Paolo Grassi a modelelor celor mai faimoase cladiri renascentiste, duce la o demonstratie fascinantaa abilitatii umane de a proiecta viziuni magnifice intr-un mod virtual. Mainile acestor genii creaza modul modern al arhitecturii pe care am acumulat-o, impreuna cu abilitatea de a starni imaginatia artistica.

Pana acum aceasta mostenire a decazut pana in punctul prefabricatirii spatiului ce de-abia este habitabil (locuibil)Realitatea virtuala si alte tehnologii, in mod evident, nu creaza obligatoriu o bariera dintre om si estetica arhitecturii ori planificarea urbana.

Arhitectii de astazi ar trebui sa fie capabili sa aleaga cea mai buna viziune, elaborata si complexa, una care sa fie mai apropiata de trecut cu esentele vernaculare; ar trebui sa uite de bariera si cosmarul pe care tehnologia contemporana ni-l ofera astazi.

of 20


CONCLUZII

In zilele noastre, se pare imposibil sa recuperam modul vernacular de a construi. De abia indraznim sa initiem o ambitioasa abordare sa ne reintoarcem la un mod academic mai “batran” ( in opozitie cu modul modern si virtual academic).

Arhitectura de acum nu mai este o arta, ci a devenit pur si simplu o tehnica, pasibil necontrolabila economic, tehnologic, ducand latensiuni sociale.

Singura noastra speranta este ca cu cat mai creativi si sensibili sunt arhitectii si urbanistii – in contextul unor crize viitoare – vom privi inapoi catre aspectele modului vernacular, care, intrucat sunt compatibile cu unele caracteristici academice, sugereaza posibilitati de supravietuire.Pana sa se intampla aceasta, exista cel putin posibilitatea ca intr-un viitor apropiat ca aceste stiluri sa devina din nou atractive, chiar stimulante. Pana sa ajunga aceste hipoteoretice momente, vom fi neconvinsi, daca ne limitam singuri in vagi si critici retorice sau plangeri impotriva modernitatii arhitecturale.De la amandoua un punct teoretic si etic, suntem obligati sa punem in fata un set de propuneri rezonabile si realistice.Intr-un mod general, va fi necesara o campanie pentru o noua politica culturala constienta, directionata pe patrimoniul vernacular al fiecarei tari.

Aceasta, sumar, va implica doua propuneri:

1. Guvernul va fi nevoit sa promoveze si sustina modul vernacular, oriunde el inca exista.

2. Oficialii guvernului ar trebui de asemenea sa ofere protectie legislativa.

In teritoriul crucial al educatii arhitectilor si urbanistilor, ar trebui impulsionate ambele regandiri ale atitudinilor curente si introducerea unei noi teme.

Putem reduce propunerile la urmatoarele patru:

1. Invatarea design-ului artistic traditional (desen, pictura si sculptura) impreuna cu valorile atribuite acestora (culoare, textura, etc) impreuna cu cursurile tinute de artisti si indreptate spre arhitectii in devenire

2. Invatarea istoriei arhitecturii vernaculare (la acelasi nivel de importanta precum istoria arhitecturii academice)

3. Reconsiderarea a cum calculatorul –arhitectura asistata, cu perspectiva de a evita degradarea abilitatii ce implica o simpla invatare de a copia pattern-uri

4. Punerea studentilor de a construi u proiect final, sau cel putin a fi implicati in edificarea unei constructii. (Aceasta ar fi ideal urmata de invatarea tehnicilor de zidarie)

Cu respect pentru actualele constructii de noi locuinte, situatia este mai complicata –partial si regretabil, intrucat totul depinde de politicieni si legislatie, care sunt insensibili la aceste chestiuni.

Pentru acestea propunem 6 puncte:

1. Ar trebui cea mai larga posibila utilizare de materiale vernaculare precum si naturale, in armonie cu meriul inconjurator.

2. Daca materiale prefabricate trebuiesc folosite, tratamentul si tehnologia implicata in utilizare trebuie sa fie cat mai apropiata de materiale naturale si modul vernacular.

3. Materialele prefabricate trebuie sa fie asigurate in diferite versiuni, laszand un mare grad de flexibilitate petnru propuneri estetice

4. Ar trebui create noi pattern-uri, ocoling marea masa de unitati de locuire

5. Imitatile rurale ale cladirilor urbane ar trebui regandite, cu o atentie marita, privind si proprietatile antropologice ale centrelor vernaculare vechi si particularitatile estetice in acord cu mediul si cadrul construit.

6. Este necesara o stricta supraveghere, cu sanctiuni impotriva celor care ignora stilul in proiectele lor, sau celor care nu respecta cerintele de lege, inspecial cele estetice.

Urmand aceste puncte este cheia, ideologiei predominante a arhitecturii de elita de azi –a tuturor care practica modernismul rationalist in toate variantele ei.Exista si exceptii bine-nteles, si cativa arhitecti ce au produs mari valori estetice (Hassan Farthy si Charles Alexander) – care arata ca criterile sunte fesabile – pot fi facute compatibile cu modul modern, si va fi in final benefic in acesti ani ai sec XX cu o cultura arhitecturala rigida.

Toate remarcile si propunerile de a prezerva modul vernacular sunt bazate pe familiaritatea noastra. Telul este doar de a furniza cateva teorii care sa conduca la polemici intelectuale –care pot da nastere unor cladiri locative mai bune in viitor.

Creativitatea arhitecturala din secolul nostru, se infrunta cu niste provocari, dar nu ar trebui sa abandoneze 1000 de ani de cultura vernaculara.Putem spera chiar ca in viitor va fi o renastere condusa de o nostalgie a modurilor vechi de constructie si locuite – o nostalgie cred catre valorile esentiale ale fintei umane.

of 20


BIBLIOGRAFIE :

Books:

Gheorghe Curinschi-Vorona - Arhitectura comparata

Amos Rapoport - House, Form and Culture - Une anthropologie de la maison

Mumford Lewis - Arts & Techniques

Kázmér Kovács – Timpul momentului istoric

Vicky Richardson – New Vernacular Arhitecture

Publications:

ICOMOS – Charter on The Build Vernaculare Heritage

Andoni Alonso, Inaki Arzoz, and Nicanor Ursua, University of the Basque Country - REFLECTIONS ON ARCHITECTURE: VERNACULAR AND ACADEMIC MODES IN ARCHITECTURE AND TOWN PLANNING

Internet sites:

www.international.icomos.org/home.htm

www.architectureweek.com/topics/vernacular-01.html

http://whc.unesco.org/

of 20


The buildings having been rescued from destruction are carefully dismantled, then conserved and rebuilt to their original form bringing to life the homes, farmsteads and rural industries from the last 500 years. Above and below the 16th century Market Hall from Titchfield, Hampshire. The first floor served as the council chamber while at street level there is an open arcade where local goods were sold.

This hall from Boarhunt, Hampshire, is an example of a medieval open hall probably dating from the 15th century. A feature of the building is the central roof truss, an example of "cruck'' construction.

of 20


Photo, exterior, traditional New Orleans shotgun house

Photo, exterior overview of Allen house, Deerfield, MA

This photo is one of a series called Age of the Domiciles, l982-3, and shows that the hand of man on the landscape of the American southwest reveals strategies for adaptability in this hostile environment.

of 20


The owners of this cabin appear in front of their home in Union Point, Greene County, ca. 1900. The timber for such cabins was usually cut and hewn on the building site.

A family poses in front of its mill house, located in the Chattanooga Avenue area of Dalton, in 1919 after winning a contest sponsored by a textile mill for the most attractive yard.

The timber-framed barn from Cowfold dates from 1536, its main use was for the storage of crops.

Zambian women beautify and strengthen their homes with plaster.

Oras cocioaba

of 20


Zachary House 1999

Louisiana USA

Arch. Stephen Atkinson

45.000$

of 20


Flawil House 2000

Switzerland

Arch. Markus Wespi und Jerome de Meuron

Arhitectura Vernaculara

Documents

Transcript of Arhitectura Vernaculara