Arhitectura gotica

Arhitectura gotică reprezintă unul din stilurile arhitecturale asociate cu catedralele, precum și cu alte biserici din aproape toată Europa în timpul perioadei medievale, începând cu secolul al XII-lea și încheind cu anii 1500. Ca o situare mai exactă în timp și spațiu, cele mai importante opere arhitecturale gotice acoperă perioada 1140 - 1500, fiind construite din România până în Portugalia și din Slovenia până în Norvegia, Suedia și Finlanda. A fost precedată de arhitectura romanică și a fost succedată de arhitectura renascentistă, o transformare a stilului romanic, odată cu Renașterea, începută în Florența secolului al XV-lea.

Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt, sau ogiva, care este de fapt o intersecție longitudinală a doua bolte clasice ale stilului romanic, și arcul de susținere al ogivei, așa numitul arc butant. Un al treilea element definitoriu, care apare la multe clădiri gotice, nefiind însă omniprezent, este rozeta, prezentă atât în basoreliefuri cât și în alte forme ornamentale.

Stilul gotic este o transformare a stilului romanic, apărut din necesitatea de a da o altă dimensiune verticală clădirilor. Goticul flamboaiant, adică goticul târziu, a fost faza de apogeu artistic a goticului care s-a remarcat prin exagerarea abundenței detaliilor, în parte pentru a diminua greutatea pe care clădirile gotice o impuneau, respectiv pentru a încerca o salvare a stilului.

În Anglia, la începutul secolului al 19-lea, goticul cunoaște o re-evaluare și o nouă recunoaștere, de fapt o "renaștere" denumită gotic renăscut (conform termenului original folosit în engleză, Gothic Revival architecture) sau neo-gotic, producând clădiri memorabile, dintre care Palatul Westminster, care a fost total refăcut după devastatorul incendiu din 1834, este un exemplu memorabil de gothic revival. Mai târziu, la sfârșitul aceluiași secol și începutul secolului 20, arhitectura gotică are o ultimă "tresărire de orgoliu", producând opere durabile, în stilul numit deja atunci neo-gotic, în locuri foarte diferite ale lumii, așa cum ar fi Canada, Filipine, Germania, India, Norvegia, România, Statele Unite ale Americii și Ungaria.

Arhitecții gotici au transformat nervurile în elemente structurale principale ale acoperișului, cărora le-a dat o formă de arce ușor semicirculare, umplând apoi spațiile dintre striuri cu bolți gotice frânte. Au rezultat astfel de construcții mai rezistente și mai ușoare. La întâlnirea cu o coloană sau zid, arcele frânte și bolțile au avantajul de-a transfera forța în jos, producând mai puțină presiune laterală decât un arc sau o boltă semicirculară. Ridicarea unor ziduri masive care să amortizeze presiunea laterală contravenea tendinței gotice de a proiecta clădiri înalte, ușoare și aerisite. Arhitecții gotici au propus o serie de strategii care să faciliteze amortizarea presiunii. Una din aceste inovații consta în suplimentarea stâlpilor structurali cu colonete, coloane mici și subțiri care urcau pană la grinzi, susținând presiunea bolții. Fortificarea exterioară a pereților cu ajutorul stâlpilor, la care se adăugau arcele brutante, curbate peste stâlpi, și distanțele mari dintre stâlpi, constituiau elemente menite sa preia presiunea laterală. Toate aceste caracteristici diminuau presiunea masei structurale în interior, permițând pătrunderea luminii prin pereții găuriți.

Instabilitatea politică în Europa Evului Mediu a determinat construirea a unui număr mare de castele și fortificații, care serveau drept reședințe pentru nobili, seniori și regi, dar și ca fortărețe. Arhitectura europeană militară a adoptat o serie de elemente aduse de cruciați din Bizanț și din Țara Sfântă, însă castelele gotice includeau și elemente specifice, arcele frânte, bolțile și ornamentele în stil gotic.

Răspândirea arhitecturii gotice în Europa se realizează grație politicii franceze, adoptată cu înflăcărare în Anglia postnormandă. Europa germanică din est însă a opus rezistență, din cauza apartenenței la arhitectura romanică a imperiului franc. Italia a resimțit și ea impactul stilului gotic, însă a adoptat doar câteva elemente, evitând stâlpul exterior și păstrând tradițiile arhitecturii romanice.

Perioada gotică din Italia este cunoscută și ca Protorenaștere.

Vlasie Andrei-Vladut

7201