In contextul liricii romanesti interbelice, Tudor Arghezi reuseste sa se impuna, aducand o serie de inovatii care vor influenta evolutia poeziei in aceasta perioada.

Una dintre cele mai reprezentative creatii care deschide volumul de debut Cuvinte potrivite este poemul Testament care are valoare de arta poetica.

Titlul poemului cuprinde un termen religios in acceptie laica, testamentul liric al autorului, crezul, referindu-se nu la avutia materiala, ci la totalitatea operelor artistice, pe care le-a creat pe o perioada indelungata si pe care le-a destinat cititorilor sai.

Dialogul imaginar dintre tata si fiu poate fi generalizat ca semnificatie, deoarece, prin intermediul termenului ce marcheaza un raport filial, Arghezi se refera nu numai la propriul copil, ci si la cititorul creatiilor sale, si reduce simbolic intreaga sa opera la termenul de carte. Pentru scriitor nici un bun material nu poate fi comparabil ca valoare cu renumele spiritual al unui zamislitor de liteartura si de arta in general. De aceea, el a lasat mostenire cititorilor sai numele lui adunat pe-o carte. Arghezi este pe deplin constient ca, prin vocea artistului, si-au exprimat nazuintele si durerile strabunii sai. Aceasta calitate a artistului de a deveni, prin talent, exponentul clasei sociale din randurile careia provine, este mentionata explicit si in lirica lui Octavian Goga. Experienta spirituala, mostenita de poet de la generatiile anterioare, va fi oferita urmasilor ca un posibil model moral. Dificultatile cu care stramosii s-au confruntat de-a lungul timpului sunt numite metaforic rapi si gropi adanci, la suprafata carora ei au urcat pe branci, adesea loviti, dar nu ingenuncheati de istorie. Generatiile tinere vor prelua, prin experienta trecutului, acele exemple care sunt demne sa fie respectate si urmate.(

Poetul considera ca versurile lui vor constitui o treapta, pe care fiul sau o va urca pentru a desavarsi cunoasterea vietii si a spiritului omenesc. Totodata, il indeamna pe fiul spiritual sa aseze opera poetului la capatai, asa cum omul credincios apreciaza Biblia drept modelul crestin calauzitor al existentei sale inchinate lui Dumnezeu. Creatia literara argheziana se confunda intentionat cu hrisoavele istorice, in care au fost notate faptele devenirii acestui popor si ale existentei robilor anonimi care au faurit istoria nationala.

Mandru de ascendenta sa rurala, de faptul ca provine dintr-o familie de tarani legata intim de istoria si traditiile acestui pamant, el evoca veacurile care s-au succedat si care au fost marcate de sudoarea muncii miilor de tarani ramasi necunoscuti, care nu s-au clintit de pe aceste meleaguri.

Poetul a cunoscut in profunzime limbajul taranilor, in care a descoperit intelesuri si virtuti poetice nebanuite. Din graiul firesc al oamenilor simpli, care isi indeamna vitele la munca ogorului, Arghezi a imaginat cuvintele potrivite care au alcatuit universul sau liric. In mod simbolic, unealta agricola traditionata sapa, a fost transformata in condei, iarbrazda pamantului roditor a devenit calimara si izvor pentru inspiratia creatoare. Efortul poetic a fost de durata deoarece cuvintele au capatat intelesuri noi, numai dupa ce au fost framantate mii de saptamani. Experienta trudnica, anonima si merem identica cu sine a plugarilor romani a fost innobilata de poet si transformata in versuri, icoane, muguri si coroane(enumeratie metaforica). Amagirile poetului, indignarea si suferinta, al caror venin l-a gustat de-a lungul vietii, s-au transformat in mierea cunoasterii expresie a artei poetice care invinge vicisitudinile existentei reale. Poetul recunoaste ca versurile lui sunt capabile sa exprime si imagini sensibile, dar au si taria sa injure, atunci cand autorul s-a confruntat cu aspecte condamnabile ale lumii contemporane. El si-a manifestat respectul si pietatea fata de cei morti, facand din amintirea fiintelor sacrificate o expresie a divinitatii de neclintit Dumnezeu de piatra. Numai spiritele alese, fie datorita credintei lor religioasa, fie inaltate prin harul artistic, sunt capabile sa-si gaseasca implinirea in piscul datoriei fata de simbolul divin. Autorul s-a straduit sa investigheze teme si motive lirice mai putin abordate de catre poetii care l-au precedat. A largit universul(poetic inventand noi surse de inspiratie lirica de o frumusete neasteptata, extrasa din conotatiile sublimate ale bubelor, mucegaiurilor si noroiului, inaugurand curajos estetica uratului.

Tudor Arghezi sustine ca nu exista experienta umana care sa poata fi transformata in fapt istoric si din care beneficiarul produsului estetic sa nu poata extrage o pilda semnificatica; totodata, el nu admite distinctia intr cuvintele poetice si non-poetice, apeciind ca limajul in sine este capabil sa devina o mare poezie, prin geniul lingvistic care il manuieste si ii acorda semnificatii nebanuite: Din bube,mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi/[..]E-ndreptatirea ramurei obscure/iesita la lumina din padure/Si dans in varf, ca un ciorchin de negi,/Rodul durerii de veci intregi. Experienta umana nerecunoscuta sau ramasa nerelevata artistic pana la el a fost modelata de Arghezi intr-un bici al cuvintelor pedepsitoare. In creatia sa, au fost armonizate pe deplin slova de foc inspiratia, harul poetic spontan si slova faurita truda, efortul artizanului reunind intelesuri poetice traditionale ale limbii romane cu sensuri noi, descoperite de catre Tudor Arghezi in polisemia virtuala inepuizabila a limbajului. Deplina lor armonizare este sugerata de comparatia materiala a fierului cald imbratisat in cleste(obiectul ori sensul nou-creat se desprinde din instrumentul concret sau din matricea spirituala replamadita artistic).

In finalul artei sale literare, Arghezi marturiseste ca nu a fost decat robul care si-a scris cu umilinta cartile, pe care Domnul le va primi drept ofranda, alaturi de lectorii sai din prezent si din viitor, care le vor citi si patrunde intelesurile. In paginile volumelor de versuri razbate la suprafata, din adancurile creatiei, mania bunilor poetului, al carei ecou constient s-a facut autorul insusi.