Aplicatii Propuse Spre Rezolvare Curs Asig Animale, Maritima, Bunuri in Timpul Transp

1
Prof.univ.dr. Ingrid-Mihaela Dragotă APLICAŢII PROPUSE SPRE REZOLVARE - ASIGURAREA ANIMALELOR, ASIGURAREA NAVELOR MARITIME ŞI FLUVIALE, ASIGURAREA BUNURILOR ÎN TIMPUL TRANSPORTULUI ŞI ASIGURAREA CASCO 1. O fermă de animale îşi asigură la data de 6 Ianuarie anul N 60 bovine pe care le deţine în proprietate pentru o sumă asigurată de 10 milioane lei / cap de animal pentru care s-a încheiat o asigurare obişnuită. Valoarea pe piaţa locală este de 20 milioane / cap de animal. Asigurarea a fost încheiată împotriva tuturor riscurilor asigurabile. În perioada asigurată, după trei luni de la momentul încheierii asigurării, are loc un incendiu la adăpostul animalelor (considerat accident). Inspecţia de daună a evidenţiat că la adăpostul animalelor se aflau numai 70% din bovine, din care, direct, au decedat 40% din bovine. De asemenea, asiguratul a prezentat societăţii de asigurări documente din care rezultă că, pentru alte 20% dintre bovinele expuse efectiv la incendiu, s-au plătit medicamente şi taxe de consultaţie în valoare de 3 milioane lei, însă acestea au decedat ca urmare a îmbolnăvirii, consecinţă a incendiului care a avut loc. Determinaţi: a) Despăgubirea cuvenită asiguratului în baza poliţei de asigurare obişnuită; b) Animalele rămase fac obiectul unui transport asigurat pe cale maritimă (se vor menţine aceeaşi sumă asigurată şi valoarea de piaţă ca şi în cazul asigurării obişnuite a animalelor). În timpul transportului se produce o furtună care a determinat ciocnirea navei transportatoare cu o altă navă, constatându-se următoarele: cheltuieli remorcare până în portul de refugiu 15 milioane lei; taxe portuare plătite la destinaţie: 7 milion lei; cheltuieli dispaşă: 2 milioane lei; întreţinerea echipajului pe perioada deplasării spre şi dinspre portul de refugiu: 5 milioane lei, taxe legale ocazionate de hotărârea judecătorească dată în portul de refugiu: 3 milioane lei. În urma acestui abordaj am decedat 50% din animale. Nava a fost asigurată în condiţia “Pierdere totală” pentru suma asigurată de 1,5 miliarde lei şi a fost distrusă în proporţie de 45% din accident. Determinaţi despăgubirile cuvenite proprietarului navei şi al bunurilor transportate pe cale maritimă. 2. O firmă ce deţine în proprietate un autovehicul pentru transportul de mărfuri, încheie o poliţă casco pentru o perioadă de un an, pentru o sumă asigurată de 500 milioane lei. Preţul de comercializare a unui autovehicul similar nou este de 700 milioane lei, iar cota de uzură este de 12%. Firma decide încheierea unei poliţe de asigurare a bunurilor (echipamente electrocasnice) pe perioada transportului din vamă la sediul acesteia împotriva tuturor riscurilor asigurabile. Valoarea mărfii este de 100 milioane lei, taxele vamale au fost de 10%, comisionul vamal 0,5%, iar accizele plătite în vamă au fost de 15%. Costul transportului, neinclus în factura mărfii, a fost de 3 milioane lei. Pe perioada transportului, camionul este implicat într-un accident (din vina şoferului ce transporta marfa), constatându-se următoarele: a) distrugerea a 40% din valoarea bunurilor transportate ca urmare a accidentului; b) avarierea autovehiculului pentru care vor fi necesare cheltuieli de reparaţii de 30 milioane lei, manoperă 20 milioane lei, pierderea combustibilului în valoare de 1 milion lei. Maşina a necesitat tractarea până la cel mai apropiat atelier de reparaţii în valoare de 4 milioane lei; c) furtul a 10% din marfa transportată imediat după producerea accidentului; d) cheltuieli de limitare a pagubei făcute de şoferul camionului la locul accidentului, 2 milioane lei. La sediul firmei, s-a constatat că 30% din marfa ce a făcut obiectul transportului nu avea documentele de transport complete sau conţineau inexactităţi. Ambele poliţe încheiate prevedeau o franşiză atinsă de 10% fiecare. Determinaţi despăgubirile plătite conform celor două poliţe încheiate. Cum se modifica acest rezultat dacă accidentul nu ar fi fost din vina şoferului ce efectua transportul ?

description

.

Transcript of Aplicatii Propuse Spre Rezolvare Curs Asig Animale, Maritima, Bunuri in Timpul Transp

  • Prof.univ.dr. Ingrid-Mihaela Dragot

    APLICAII PROPUSE SPRE REZOLVARE - ASIGURAREA ANIMALELOR,

    ASIGURAREA NAVELOR MARITIME I FLUVIALE, ASIGURAREA BUNURILOR N TIMPUL TRANSPORTULUI I ASIGURAREA CASCO

    1. O ferm de animale i asigur la data de 6 Ianuarie anul N 60 bovine pe care le deine n proprietate pentru o sum asigurat de 10 milioane lei / cap de animal pentru care s-a ncheiat o asigurare obinuit. Valoarea pe piaa local este de 20 milioane / cap de animal. Asigurarea a fost ncheiat mpotriva tuturor riscurilor asigurabile. n perioada asigurat, dup trei luni de la momentul ncheierii asigurrii, are loc un incendiu la adpostul animalelor (considerat accident). Inspecia de daun a evideniat c la adpostul animalelor se aflau numai 70% din bovine, din care, direct, au decedat 40% din bovine. De asemenea, asiguratul a prezentat societii de asigurri documente din care rezult c, pentru alte 20% dintre bovinele expuse efectiv la incendiu, s-au pltit medicamente i taxe de consultaie n valoare de 3 milioane lei, ns acestea au decedat ca urmare a mbolnvirii, consecin a incendiului care a avut loc.

    Determinai: a) Despgubirea cuvenit asiguratului n baza poliei de asigurare obinuit; b) Animalele rmase fac obiectul unui transport asigurat pe cale maritim (se vor menine aceeai sum

    asigurat i valoarea de pia ca i n cazul asigurrii obinuite a animalelor). n timpul transportului se produce o furtun care a determinat ciocnirea navei transportatoare cu o alt nav, constatndu-se urmtoarele: cheltuieli remorcare pn n portul de refugiu 15 milioane lei; taxe portuare pltite la destinaie: 7 milion lei; cheltuieli dispa: 2 milioane lei; ntreinerea echipajului pe perioada deplasrii spre i dinspre portul de refugiu: 5 milioane lei, taxe legale ocazionate de hotrrea judectoreasc dat n portul de refugiu: 3 milioane lei. n urma acestui abordaj am decedat 50% din animale. Nava a fost asigurat n condiia Pierdere total pentru suma asigurat de 1,5 miliarde lei i a fost distrus n proporie de 45% din accident. Determinai despgubirile cuvenite proprietarului navei i al bunurilor transportate pe cale maritim.

    2. O firm ce deine n proprietate un autovehicul pentru transportul de mrfuri, ncheie o poli casco pentru o perioad de un an, pentru o sum asigurat de 500 milioane lei. Preul de comercializare a unui autovehicul similar nou este de 700 milioane lei, iar cota de uzur este de 12%. Firma decide ncheierea unei polie de asigurare a bunurilor (echipamente electrocasnice) pe perioada transportului din vam la sediul acesteia mpotriva tuturor riscurilor asigurabile. Valoarea mrfii este de 100 milioane lei, taxele vamale au fost de 10%, comisionul vamal 0,5%, iar accizele pltite n vam au fost de 15%. Costul transportului, neinclus n factura mrfii, a fost de 3 milioane lei. Pe perioada transportului, camionul este implicat ntr-un accident (din vina oferului ce transporta marfa), constatndu-se urmtoarele: a) distrugerea a 40% din valoarea bunurilor transportate ca urmare a accidentului; b) avarierea autovehiculului pentru care vor fi necesare cheltuieli de reparaii de 30 milioane lei,

    manoper 20 milioane lei, pierderea combustibilului n valoare de 1 milion lei. Maina a necesitat tractarea pn la cel mai apropiat atelier de reparaii n valoare de 4 milioane lei;

    c) furtul a 10% din marfa transportat imediat dup producerea accidentului; d) cheltuieli de limitare a pagubei fcute de oferul camionului la locul accidentului, 2 milioane lei. La sediul firmei, s-a constatat c 30% din marfa ce a fcut obiectul transportului nu avea documentele de transport complete sau conineau inexactiti. Ambele polie ncheiate prevedeau o franiz atins de 10% fiecare. Determinai despgubirile pltite conform celor dou polie ncheiate. Cum se modifica acest rezultat dac accidentul nu ar fi fost din vina oferului ce efectua transportul ?