1. Aparatorul in procesul penal, drepturile si obligatiile

2. Admiterea ,inlocuirea si inlaturarea aparatorului3. Renuntarea la apărator4. Participarea obligatorie a aparatprului in procesul penal5. Functiile aparatorului in procesul penal6. Drepturile aparatorului la faza de urmarire penala si la faza de judecata

7. Partriciparea in calitate de reprezentant al partii vatamate si pct 9R e z u l t ă   d e c i   c ă reprezentantul e s t e   pe r soana   împu te rn i c i t ă   s ă îndep l i nea scă î n c ad ru l p roce su lu i pena l a c t e p roce sua l e î n nume le ş i î n interesul unei părţin din proces, care nu doreşte sau nu poate să participe laactivităţile procesual penale.În literatura de specialitate s-a făcut menţiunea că reprezentanţii sunt obligaţi, în limitele prevăzute de lege şi a împuternicirii pe care o au camandatari să facă tot ce este necesar pentru apărarea intereselor părţii pecare o înlocuiesc.

Î n   c e e a   c e   i n t e r e s e a z ă   o b i e c t u l   p r i n c i p a l   a l   l u c r ă r i i   n o a s t r e r e p r e z e n t a r e a   s e   d e o s e b e ş t e   a t â t   d e   s u b s t i t u i r e a   p r o c e s u a l ă ,   c â t   ş i  d e suc ce s iunea   î n   d r ep tu r i l e   p ro ce sua l e .   Î n   a ce l a ş i   t im p ,   r ep reze n t a r ea   s e deosebeşte şi de asistenţa juridică oferită de apărătorul în procesul penal; încazul asistenţei juridice, apărătorul pune concluzii în prezenţa părţii, pe când, în cadrul reprezentării, partea ale cărei interese sunt reprezentate esteînlocuită de reprezentant.Rep rezen t an ţ i i   po t   î ndep l i n i   t oa t e   a c t e l e   p roce sua l e   c a r e   s t au   l a îndemâna părţii cu excepţia acelora care au un caracter strict personal. Dea c e e a ,   î n   d o c t r i n a s a   p r e c i z a t   c ă   r e p r e z e n t a n t u l   n u   p o a t e   e x e r c i t adrepturile procesuale ale învinuitului sau inculpatului prevăzute “ intuitu personae” şi nici nu poate renunţa la vreunul din drepturile acestuia fără unmandat special de renunţare. Astfel, pot fi art. 368 alin. 3, art. 369 alin. 2 şiart. 385 4alin. 2 Cod Procedură Penală privind renunţarea sau retragereaapelului ori a recursului.

O   u l t i m ă   p r e c i z a r e   t r e b u i e   f ă c u t ă   î n   l e g ă t u r ă   c u   i n s t i t uţ i a reprezentării în procesul penal şi anume că dacă învinuitul sau inculpatulnu pot fi reprezentaţi decât în câteva situaţii limitativ prevăzute de lege,celel alte părţi pot fi reprezentate totdeauna, pentru ele aplicându-se atât înf a z a d e u r m ă r i r e p e n a l ă c â t ş i î n c u r s u l j u d e c ă ţ i i r e g u l i l e g e n e r a l e d e reprezentare reglementate de legea civilă.

Dacă întreaga doctrină este de acord că tipologia reprezentanţilor în procesul penal îi împarte pe aceştia în două clase distincte – reprezentanţiilegali şi reprezentanţii convenţionali – ne vom referi în cele ce urmează la oopinie distinctă şi singulară (dar desuetă după cum vom arăta), cum că maiexistă o categorie de reprezentanţi şi anume cei calificaţi.Astfel, autorii în cauză, po rnesc de l a f ap tu l c ă s t a t u l , c a sub i ec t  pasiv general şi principal al oricărei infracţiuni, este titularul dreptului de atrage la răspundere penală pe infractori. Prin punerea în mişcare a acţiunii penale, statul devine subiect procesual principal

al procesului penal, deci parte în acest proces (motivându-se că situaţia este identică cu faptul căs t a t u l e s t e p a r t e ş i î n c o n f l i c t u l d e d r e p t p e n a l r e z u l t a t d i n s ă v â r ş i r e a in f r ac ţ i un i i ) . Apo i , s e p r ec i zează că s t a t u l f i i nd pa r t e î n t oa t e p roce se l e  penale, o menţiune specială despre această poziţie procesuală în normeleCodu lu i de P rocedu ră Pena l ă nu - ş i avea r a ţ i une ca f i i nd sub în ţ e l ea să . Combatem această argumentare deoarece dacă legea nu prevede o anumitănormă, nici intrepretul nu trebuie să adauge la lege.Autorii afirmă că statul, fiind însă o persoană juridică, îşi exercitădrepturile sale procesuale, ca orice persoană juridică, prin reprezentanţi, iaaceşti reprezentanţi ai statului sunt subiecţi calificaţi  (procurorii) şi uneorianumiţi substituiţi procesuali speciali cu împuterniciri limitate (persoanelev ă t ă m a t e   î n   c a z u l   i n f r a c ţ i u n i l o r   p e n t r u   c a r e   e s t e   n e c e s a r ă  o   p l â n g e r e  prealabilă, precum şi unele organe exclusiv competente să facă sesizări învederea punerii în mişcare a acţiunii penale).

A s t f e l ,   s e   p r e c i z a   c ă   r e p r e z e n t a n ţ i i   c a l i f i c a ţ i ,   c a   ş i   s u b s t i t u i ţ i i  procesuali speciali (cu excepţia persoanei vătămate) nu capătă calitatea de  p a r t e   î n   p r o c e s u l   p e n a l ,   c i   n u m a i   p e   a c e e a   d e   s u b i e c ţ i   pr o c e s u a l i . Reprezentanţii calificaţi având atribuţia funcţională de a pune în mişcareacţiunea penală şi de a o exercita, deşi nu sunt părţi, sunt totuşi subiecţi aiacţiunii penale. Statul ca parte şi ca titular al acţiunii penale, aşa cum s-a mai arătat, poate dispune de această acţiune fie după comiterea infracţiunii(prin amnistie, prin abrogarea incriminării, prin nesolicitarea extrădării), fiea n t i c i p a t   d a r   s u b   c o n d i ţ i e   ( p r i n   p r e s c r i p ţ i e ,   p r i n   r e t r a g e r e a   p lâ n g e r i i  prealabile sau prin împăcarea părţilor). Reprezentanţii calificaţi pot dispuneind i r ec t , î n c azu r i l e admi se de l ege , de de s f ă şu ra r ea p roce su lu i pena l . A c e ş t i   r e p r e z e n t a n ţ i   c a l i f i c a ţ i ,   n e f i i n d   p ă r ţ i   n u  p o t   a c ţ i o n a   p r i n r e p r e z e n t a n ţ i   p e r s o n a l i ,   e i   p o t   f i   î n s ă   î n l o c ui ţ i   p r i n   a l ţ i   r e p r e z e n t a n ţ i c a l i f i c a ţ i .   C a   m a n d a t a r i   a i   u n e i   p ă r ţ i ,   re p r e z e n t a n ţ i i   c a l i f i c a ţ i   n u   p o t îndepliniti atribuţii incompatibile în aceeaşi cauză penală.C o n c l u z i a   n o a s t r ă   a s u p r a   a c e s t e i   o p i n i i   s i n g u l a r e   e s t e   c ă   s ta t u l nefiind parte în raportul de drept procesual penal, cum este în raportul dedrept penal, el nu poate fi parte nici în procesul penal, deci nu are temei oreprezentare a sa. Iar, în ceea ce priveşte procurorii (aceştia erau consideraţia fi “reprezentanţii calificaţi”), în privinţa rolului acestora am discutat în  p r i m u l   c a p i t o l   a l   l u c r ă r i i   n o a s t r e ,   i a r   p r o b l e m a   c o n s i d er ă m   c ă   e s t e clarificată din punct de vedere juridic

Reprezentantul legale s t e a c e a p e r s o a n ă d e s e m n a t ă d e l e g e s ă  participe la proces în locul părţii interesate care nu are dreptul de a sta înc a u z ă   î n   m o d   n e m i j l o c i t ,   c i   n u m a i   i n t e r p u s  p r i n   i n t e r m e d i u l reprezentantului său legal, de exemplu, o persoană juridică sau o persoanălipsită de capacitate de exerciţiu .A s t f e l ,   d e   e x e m p l u ,   p e r s o a n a   v ă t ă m a t ă   l i p s i t ă   d e   c a p a c i t a

t e   d e exerciţiu, poate fi reprezentată de părinte, tutore sau curator, iar persoanele juridice sunt reprezentate numai de persoanele abilitate potrivit legii sau statutului lor (director, preşedinte, jurisconsult etc.)

În ma t e r i a d r ep tu lu i p roce sua l pena l , r ep rezen t a r ea l ega l ă nu e s t e reglementată printr-un text de principiu. Lipsa reglementării reprezentăriilegale în legislaţia procesual penală se explică prin aceea că învinuitul sauinculpatul lipsit de capacitate de exerciţiu, dacă este minor sub 14 ani, nurăspunde penal, şi în consecinţă nu poate să apară ca subiect în procesul pena 

O persoană juridică sau orice unitate dintre cele prevăzute în art. 145Cod Penal nu poate sta în procesul penal în calitate de parte civilă sau parteresponsabilă civilmente decât prin intermediul reprezentantului ei legal.Art. 132 alin. 3 Cod Penal prevede că pentru persoanele lipsite decapacitate de exerciţiu împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali.C o d u l d e P r o c e d u r ă P e n a l ă p r e v e d e m a i m u l t e c a z u r i d e r e p r e z e n t a r e legală.În anumite cazuri, poate exista chiar pentru inculpat o reprezentarel e g a l ă   o b l i g a t o r i e .   P o t r i v i t   a r t .   1 3 4   a l i n .   3   C o d   P r o c e du r ă   P e n a l ă ,   s e s t ab i l e ş t e c ă a t unc i c ând i ncu lpa tu l e s t e a r e s t a t , i n s t an ţ a c a r e u rmează a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui apărător din oficiu, careîl va reprezenta. În practica judiciară, s-a decis că nerespectarea acesteid i s p o z i ţ i i d u c e l a n u l i t a t e a h o t ă r â r i i î n c o n d i ţ i i l e a r t . 1 9 7 a l i n . 2 C o d Procedură Penală.

Pe de altă parte, conform art. 1401

alin. 3 şi art. 159 alin.4 Cod Procedură Penală, în cazul în care inculpatul se află internat în spitalşi din cauza sănătăţii nu poate fi adus în faţa instanţei sau în alte cazuri încare deplasarea sa nu este posibilă, plângerea sau propunerea de prelungirea du ra t e i a r e s t ă r i i p r even t i ve vo r f i examina t e î n l i p sa i ncu lpa tu lu i , da r   n u m a i î n p r e z e n ţ a a p ă r ă t o r u l u i , c ă r u i a i s e d ă c u v â n t u l p e n t r u a p u n e concluzii.În ceea ce priveşte forma reprezentării legale, în cazul în care parteac i v i l ă   s a u   p a r t e a   r e s p o n s a b i l ă   c i v i l m e n t e   e s t e   o   p e r s oa n ă   j u r i d i c ă , reprezentant în procesul penal este jurisconsultul (consilierul juridic) sau oa l t ă p e r s o a n ă a v â n d o f u n c ţ i e d e c o n d u c e r e d e r a n g i e r a r h i c s u p e r i o r   ( d i r ec to r , p r e şed in t e ) , c a r e e s t e ob l i ga t s ă pa r t i c i pe l a r e zo lva rea cauze i  penale printr-o delegaţie semnată de şeful compartamentului juridic dincadrul structurii organizatorice a acelei persoane juridice.Reprezentantul convenţionale s t e a cea pe r soană ca r e de s f ă şoă ră activitatea în baza unui mandat sau procuri speciale

.Reprezentarea convenţională sau voluntară constituie tipul obişnuitde reprezentare judiciară, ea întemeindu-se pe existenţa unui contract de mandat intervenit între reprezentat, persoana care are capacitate deplină deexerciţiu şi este parte în proces, şi reprezentant

Altfel spus, reprezentareaconvenţională implică un raport juridic rezultat din împuternicirea pe care odă partea şi din acceptarea pe care o face reprezentantul.De aceea, reprezentarea convenţională neavând caracter obligatoriueste lăsată la aprecierea părţilor care folosesc această instituţie atunci cândînţeleg că în absenţa lor activitatea procesuală poate continua, ca şi cum elear fi prezente, interesele celor lipsă fiind promovate şi actele procesualeîndeplinite de reprezentantul convenţionalÎ n   c a z u l   r e p r e z e n t ă r i i   c o n v e n ţ i o n a l e ,   o   p a r t e   ( m an d a n t ) î m p u t e r n i c e ş t e o a l t ă p e r s o a n ă ( m a n d a t a r ) s ă s e p r e z i n t e î n p r o c e s î n n u m e l e   ş i   i n t e r e s u l   s ă u ,   e x e r c i t â n d u - i  d r e p t u r i l e   p r o c e s u a l e   ş i îndeplinindu-i obligaţiile care-i revin. Prin mandatul judiciar sau procesualse efectuează o reprezentare în justiţie, în care mandatarul va putea face totceea ce ar fi putut face mandantul său, evident în limitele mandatului. În plus, mandatul trebuie să fie special în sensul că, în cuprinsul său trebuies p e c i f i c a t ă   î m p u t e r n i c i r e a   d e   r e p r e z e n t a r e   î n   p r o c e s u l   l a   c ar e   p a r t e a înţelege să nu se prezinte. În principiu, mandatul de reprezentare poate fiîncredinţat oricărei persoane, însă în practică se dă unui avocat, care, având pregătire juridică, are dreptul de reprezentare, dar şi de asistenţă juridică. O a s e m e n e a   r e p r e z e n t a r e   e s t e   c o n s i d e r a t ă   d e   u n i i   a u t o r i c a   f i i n d  o reprezentare tehnică.Între mandatul de reprezentare dat de parte unei persoane oarecare şimandatului dat unui apărător care are şi calitatea de reprezentant exsită odiferenţă în sensul că reprezentantul avocat are dreptul şi de a pleda (“ jus pledandi”), în timp ce persoana particulară nu are acest drept. În realitate,reprezentarea prin apărător este o varietate a reprezentării convenţionale pentru că reprezentant convenţional poate fi orice persoană căreia partea îiîncredinţează prin mandat o asemenea sarcină judiciară şi evident cu atât mai mult un avocat.

În ceea ce priveştereprezentarea convenţională prin intermediulapărătorilor (avocaţilor), am precizat în primul capitol al lucrării noastre,c ă pe l ângă a s i s t en ţ a j ud i c i a r ă , a cea s t a e s t e c ea de a doua moda l i t a t e de exercitarea a profesiei acestora, conform Legii nr. 51/1995, republicată. Se poate spune că reprezentarea convenţională constă în împuternicirea unei persoane numită reprezentant de a îndeplini, în cadrul procesului penal,a c t e p r o c e s u a l e p e s e a m a u n e i p ă r ţ i c a r e n u s e p o a t e p r e z e n t a s a u n u doreşte să se prezinte în faţa organelor judiciare

In s t i t u in d  p r i nc ip iu l   a s i s t e n ţ e i   j u r i d i c e   f a cu l t a t i ve ,   l eg ea   a   l ă s a t   pos ib i li t a t e a c e lo r i n t e r e sa ţ i s ă - ş i a l e agă ş i apă ră to ru l pe c a r e - l p r e f e r ă . A p ă r ă t o r u l   p o a t e   f i   n u m i t   ş i   d i n   o f i c i u .   Î n   c a z u l   î n  c a r e   a c t i v i t a t e a   p ro ce s ua l ă   s e   de s f ă şoa ră   f ă r ă   p r ezen ţ a   apă ră to ru l u i ,  c ând   acea s t a   e s t e ob l i ga to r i e ,   ho t ă r â r i l e   j ud ecă to r e ş t i   p ron un ţ a t e   sun t   l ov i t e   de  nu l i t a t e abs o lu t ă .  Deoa rec e  p r im eaz ă  pos ib i l i t a t e a   a l ege r i i   apă răto ru l u i   f a ţ ă   de numirea acestuia, legea arată că delegaţia apărătorului

desemnat din oficiuîncetează la prezenţa apărătorului ales.Avocatul participă la desfăşurarea procesului penal în temeiul unuicontract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă în momentul înscrierii în registrul oficial de evidenţă, în cazul în care este ales, sau înurma desemnării sale de către barou, atunci când este numit din oficiu. Îna m b e l e c a z u r i , p r o b a c a l i t ă ţ i i d e a p ă r ă t o r s e f a c e p r i n î m p u t er n i c i r e a v o c a ţ i a l ă . Î n i p o t e z a î n c a r e a p ă r ă t o r u l c u m u l e a z ă ş i c a l i t a t e a d e reprezentant, pentru exercitarea anumitor drepturi ale părţilor, are nevoie, pe lângă delegaţia de apărător, şi de un mandat special.

8. Exercitarea drepturilor si obligatiilor aparatorului in fata organelor de urmarire penala9. Asistenta juridical si reprezentarea in procesul penal

10. Aspecte deontologice in procesul penalPrincipiul deontologiei profesionale face ca, sub aspectul pozitiei procesuale, avocatul sa intre atat in raport cu autoritatile, cat si in raport cu proprii clienti   . In privinta raporturilor dintre avocat si autoritati, ele trebuie sa fie raporturi de colaborare profesionala, aceasta presupunand ca avocatul sa aiba un comportament demn, sa nu jigneasca autoritatile si sa actioneze numai in temeiul legii si pentru respectarea acesteia. Avocatul trebuie sa promoveze drepturile omului. In privinta raporturilor cu clientii, acestea sunt raporturi bazate pe confidentialitate. Avocatul areobligatia pastrarii secretului profesional, fiindu-i interzis sa divulge fapte de care a luat cunostinta cu ocazia exercitarii profesiei. El nu poate depune marturie impotri-va clientului sau, decat cu consimtamantul expres al acestuia.

11. Principiile de activitate a avocatului in aparareDemnitatea și onoarea – avocatul este dator să se abţină de la conduita dezonorantă şi manierele care ar putea dezonora profesia de avocat în activitatea sa juridică, în alte activităţi profesionale sau chiar în viaţa privată. Conduita dezonorantă poate duce la anumite sancţiuni, inclusiv în cazurile cele mai grave, excluderea din profesie.Corectitudinea și încrederea în relația avocat – client – relația dintre avocat și client sunt bazate pe onestitate, probitate, echitate, corectitudine, sinceritate și confidențialitate. Stabilirea unei relații de încredere între avocat și client constituie un element important al reprezentării calitative a clientului. Încrederea poate fi stabilită doar dacă integritatea, competența și profesionalismul avocatului nu sunt compromise. Toată informaţia parvenită de la client sau din alte surse poate fi folosită doar în interesul clientului.Calitatea apărării – avocatul trebuie să asigure o apărare consecutivă, reală și efectivă a clientului la toate etapele procesului pentru care și-a asumat angajamentul;.1. Apărarea trebuie să fie practică și efectivă și nu una iluzorie. Scopul principal al activităţii avocatului este reprezentarea calitativă a clientului și asigurarea celui mai bun posibil rezultat pentru client, în contextul cauzei respective, prin metode legale de apărare. În acest scop, avocatul va utiliza toate posibilitățile legale și adecvate pentru promovarea în cel mai bun mod a intereselor clientului său și va lua toate măsurile pentru a se asigura că ultimul beneficiază de un proces echitabil;

.2. Avocatul nu poate participa în proces fără a lua cunoștință în prealabil de materialele dosarului. Avocatul trebuie să studieze temeinic toate materialele cauzelor pe care le-a preluat spre reprezentareLoialitatea față de client și reprezentarea axată pe client - obligația primară a avocatului este reprezentarea intereselor clientului său. Astfel, avocatul ia toate măsurile legale pentru a asigura un proces echitabil clientului său. Avocatul construiește strategia de apărare reieșind din interesele clientului și doar în consultare cu acesta;

1. Avocatul trebuie să informeze clientul în legătura cu situația curentă a asistenței și reprezentării și să răspundă cu promptitudine oricăror solicitări de informare din partea clientului. Avocatul va explica clientului împrejurările cauzei, situația curentă, posibilele evoluții viitoare și eventualele rezultate, în mod rezonabil, corespunzător cu împrejurările concrete ale cazului. În același mod avocatul va informa și clientul aflat în detenție, inclusiv prin vizitarea acestuia la locul de detenție;

.2. Avocatul reprezintă apărarea într-un proces penal, fiind parte a procesului egală în drepturi cu acuzarea de stat. Avocatul apără activ clientul său, colectând probe noi, și nu se limitează doar la reacționarea la acuzațiile aduse. Avocatul nu sfătuiește clientul să-și recunoască vina decât dacă este absolut convins că acuzarea de stat are suficiente probe pentru a dovedi vinovăția clientului său. Avocatul nu poate acționa contrar intereselor legitime ale clientului, să adopte o strategie de apărare fără a o coordona cu clientul, cu excepția cazurilor în care clientul își recunoaște vinovăția. Astfel, avocatul poate pleda pentru nevinovăția clientului și în situația în care clientul își recunoaște vinovăția;3. Avocatul care a ales strategia de apărare nu poate cere clientului său să urmeze aceeași poziție și / sau să se refuze de la propria poziție. În situația în care clientul se va abate de la poziția de apărare coordonată cu avocatul, ultimul îl va corecta, dar va evita să-l dezaprobe în public pe client; .4. Avocatul se va strădui să determine cauza comportamentului infracțional al clientului și va întreprinde măsurile rezonabile pentru a consilia clientul de a se adresa serviciilor sociale, de sănătate și de alt gen, care eventual ar putea ajuta clientul să-și soluționeze problemele, care l-au determinat să comită infracțiunea, cu scopul de a preveni întoarcerea acestuia în mediul penal. Această recomandare se referă în special la cauzele ce țin de comiterea infracțiunii din cauze socialeconomice, familiale sau de sănătateReprezentarea fără discriminare a oricărui client - avocatul tratează toți clienții corect și fără discriminare directă sau indirectă pe motiv de rasă, culoare, naţionalitate sau cetățenie, origine etnică sau etnie, limbă, religie sau convingere religioasă, sex, vârstă, naștere, stare a sănătăţii, dizabilitate, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, apartenenţă la o categorie de persoane defavorizate.Renunțarea motivată la apărarea clientului și refuzul motivat de a prelua reprezentarea unui client - avocatul nu este în drept să renunțe fără motive întemeiate la apărarea clientului său, decât în conformitate cu legislația în vigoare. .Astfel, avocatul nu este în drept să-și înceteze în mod arbitrar împuternicirile de apărător, să împiedice invitarea unui alt apărător sau participarea lui în această cauză. Avocatul nu este în drept să transmită altei persoane împuternicirile sale de a participa în cauza respectivă fără acordul clientului

Evitarea conflictelor de interese - avocatul respectă prevederile legislației în vigoare cu privire la evitarea conflictelor de interese. Astfel, un avocat nu consultă sau apără mai mult de un client în aceeași cauză atunci când interesele acestora sunt conflictuale sau cânt există realmente riscul de a apărarea un astfel de conflict. De asemenea avocatul se va abține să participe în calitate de apărător atunci când conflictul de interese se referă la persoana sa, când secretul profesional riscă să fie violat sau când independența sa riscă să fie pusă la îndoială;Confidențialitatea - informația obținută de la client în procesul de acordare a asistenței juridice este confidențială și constituie secret profesional Obligația de a păstra secretul profesional este absolută și nelimitată în timp

14. Aspecte procesuale privind participarea apărătorului în probatoriul penal în condiţiile contradictorialităţii şi egalităţii armelor.

Egalitatea în drepturi a părţilor, fiind o constantă a unui proces penal contradictorial, este recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca un principiu al unui proces echitabil numit „egalitatea armelor" şi dreptul la o procedură contradictorie.Curtea Europeană a Drepturilor Omului utilizează în activitatea sa acest principiu, garantînd că nici una dintre părţile aflate în litigiu nu se bucură de vreun avantaj incorect pe parcursul procesului penal, prin urmare, „egalitatea armelor" presupune că fiecare parte trebuie să obţină o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajată în raport cu adversarul său. Curtea Europeană a stabilit că principiul contradictorialităţii - „egalitatea armelor" - este aplicabil deopotrivă întregului proces penal, or restrîngerea sa doar la etapa judecării cauzei îi ştirbeşte din sens şi neglijează dreptul la un proces echitabil. Şi dacă drepturile fundamentale ale omului se cer a fi respectate la orice etapă a procesului penal, atunci este absolut firesc ca mecanismele de realizare a acestor drepturi - principiul contradictorialităţii în cazul nostru - să fie aplicate şi ele la orice etapă a procesului penalO importanţă considerabilă are acest principiu în probaţiunea penală. Procedura examinării trebuie să asigure suficiente garanţii ţinîndu-se cont de caracterul cauzei. Printre aceste garanţii sînt posibilităţi suficiente de prezentare a probelor de contestare a declaraţiilor martorilor acuzării, posibilitatea de a argumenta în momentele cheie Practica internaţională consideră principiul egalităţii armelor capabil de a obliga organele de urmărire să comunice toate elementele de fapt, pertinente pe care le deţin sau la care au acces, susceptibile să ajute inculpatul să se dezvinovăţească sau să obţină o atenuare a pedepsei. Se cere totuşi de remarcat că legislatorul a făcut un pas spre asigurarea principiului egalităţii armelor în procesul penal, extinzând, deşi insuf cient, drepturile apărătorului de a participa în probatoriul penal. În doctrina juridică problema participării părţilor în probatoriu a fost examinată din mai multe aspecte.În opinia noastră, cea mai mare polemică se duce actualmente între reprezentanţii a două curente din doctrina spaţiului ex-sovietic. Susţinătorii vechii tradiţii sovietice opinează că rolul principiului ofcialităţii este unul determinant în procesul penal şi că părţile nu pot avea în probatoriu drepturi similare cu cele ale organelor statului: reprezentanţii celui de-al doilea curent, care a apărut la începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, susţin necesitatea de a li se acorda părţilor drepturi mai largi, inclusiv în probatoriu. După cum s-a remarcat, cei ce reprezintă primul curent, luând drept argument principiul of cialităţii, susţin că procesul de formare a probelor constă într-o activitate a organelor de urmărire (în unele state – şi

a instanţei) în scopul descoperirii urmelor infracţiunii şi transformării acestora în probe, adică în scopul atribuirii acestora a unei forme procesuale, iar prezentarea probelor de către părţi este o formă pasivă de obţinere a probelor, organului de urmărire revenindu-i rolul de a aprecia pertinenţa acestora. Se susţine, de asemenea, că dreptul de a recunoaşte datele de fapt în calitate de probă este o prerogativă exclusivă a organului de urmărire şi a instanţei. Astfel, potrivit opiniilor enunţate, prezentarea probelor nu trebuie identificată cu administrarea acestora. Se mai consideră (incorect) că dreptul de a administra probe în limitele formei procesuale se permite doar persoanei care efectuează urmărirea penală, procurorului şi instanţei sau că dreptul acuzatului şi al victimei de a prezenta probe pe tot parcursul procesului nu poate purta un caracter universal. În mod evident se observă că opiniile enunţate intră în contradicţie cu principiul egalităţii armelor,promovat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea a decis în mod constat că acest principiu – unul dintre elementele noţiunii mai largi de proces echitabil, impune ca fiecărei părţi să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajată în raport cuadversarul ei.Existenţa egalităţii armelor în sensul unui just echilibru între părţi are, în principiu, acelaşi rol atât în procesele civile, cât şi în cele penale.

Acest drept poate fi limitat doar în cazul existenţei intereselor antagoniste cum ar fi protecţia martorilor, prevăzută de art.110 Codul de Procedură Penală, sau confidenţilaitatea metodelor de cercetare, reglementată de Legea privind activitatea operativă de investigaţii.

Art. 19 Codul de procesură penală al Republicii Moldova, stipulînd accesul liber la justiţie, fixează şi obligaţia organelor de urmărire penală de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, complet şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei, de a evidenţia atît circumstanţele care dovedesc vinovăţia bănuitului, învinuitului, inculpatului, cît şi pe cele care-l dezvinovăţesc, precum şi circumstanţele care îi atenuează sau îi agravează răspunderea; art.17 Codul de procesură penală al Republicii Moldova prevede asigurarea dreptului la apărare; art.8 Codul de procesură penală al Republicii Moldova stipulează prezumţia nevinovăţiei, iar art. 293 Codul de procesură penală al Republicii Moldova reglementează prezentarea materialelor de urmărire penală.

Garanţiile sus - enumerate vin să confirme începuturile contradictoriale ale procedurii penale în Republica Moldova, egalitatea armelor şi eventuala posibilitate de implementare a instituţiei investigaţiei apărătorului, însă acestea nu sînt suficiente pentru crearea sistemului de „ponderi şi contragreutăţi".

Tentativa legiuitorului de instituire a principiului contradictorialităţii la etapa prejudiciară este binevenită, însă funcţionarea reală a acestuia este condiţionată de egalitatea statutelor procesuale ale părţilor în faza urmăririi penale.

Prin urmare, este total contrazisă afirmaţia doctrinarului A. Tuşcev care consideră că esenţa principiului contradictorialităţii constă în efectuarea de către subiecţii procesului penal a anumitor acţiuni care poartă un caracter contra-dictoriu, contradictorialitatea putînd să apară în toate fazele procesului şi nu este absolut necesar pentru aceasta ca părţile să fie înzestrate cu drepturi egale.

Articolul 24 Codul de procedură penală prescrie că părţile participante la judecarea cauzei au drepturi egale, egalitatea părţilor însă la judecarea cauzei este condiţionată volens-nolens de egalitatea părţilor la etapă prejudiciară.

Astfel, dacă iniţial părţile nu s-au situat pe poziţii egale, una dintre ele fiind limitată în acţiuni, este evident că dezechilibrul de forţe se va reflecta şi pe parcurs, deoarece rezultatele activităţii lor folosite în etapa judecării cauzei, în care legea le garantează egalitate în drepturi, au fost obţinute la etapă prejudiciară.

Referitor la necesitatea asigurării egalităţii armelor la etapa prejudiciară în doctrină nu există o părere unanim acceptată. V.C. Bojiev consideră că nu poate exista o contradictorialitate deci şi o egalitate în drepturi a părţilor în afara supravegherii din partea instanţei de judecată, ceea ce vorbeşte despre necesitatea intensificării rolului instanţei de judecată (controlului judiciar) la etapa prejudiciară.

A.V. Lenskii la fel susţine că contradictorialitatea nu are reflectare la etapa prejudiciară, deoarece în cazul în care s-ar fi pledat „pro" am fi nevoiţi să mergem la lărgirea împuternicirii apărătorului în etapa prejudiciară pînă la nivelul unei „investigaţii paralele" .

Iar I. Dolea susţine că instituţia investigaţiei avocatului se înscrie ca un instrument de asigurare a egalităţii armelor în procedura penală şi a contradictorialităţii procesului penal. Prin urmare, doctrina recunoaşte interdependenţa dintre conceptul egalităţii armelor şi instituţia investigaţiei apărătorului în procesul penal. Or după cum a fost menţionat mai sus, instituţia investigaţiei apărătorului este proprie modelului contradictorial şi formei legislative engleze a procesului penal, iar „cultivarea acesteia pe terenul procesual continental", fără crearea „condiţiilor prielnice şi specifice acestei culturi", fără respectarea principiilor şi conceptelor, nu asigură obţinerea rezultatului optim.

Asigurarea egalităţii armelor la urmărirea penală ar fi posibilă doar în condiţiile respectării garanţiei de egalitate a statutelor procesuale ale părţilor. Dreptul avocatului de a propune şi a invoca probe poate fi realizat doar în cadrul unui proces penal de model contradictorial, unde atît activitatea investigativă desfăşurată de către apărător, cît şi investigatia înfăptuită de către organul de urmărire penală vor fi ocolite de formalismul şi rigiditatea colectării, verificării şi fixării probelor

15. Tactica participării apărătorului la judecarea cauzei penale.

Astfel, în faza pregătitoare a examinării judiciare avocatul este obligat să ia toate măsurile necesare în vederea examinării cauzei clientului său de către o instanţă de judecată competent, de către judecători obiectivi şi independenţi, cu participarea obligatorie a inculpatului, dacă conform legii este obligatoriu în mod corespunzător să se stabilească motivele neprezentării în instanţa de judecată a martorilor, pătimiţilor, experţilor şi a altor participanţi la procesul penal.Prin urmare, şi apărătorul capătă un rol activ şi pe parcursul judecării cauzei, întrucît, investigaţia apărătorului nu poate înceta odată cu terminarea urmăririi penale de către procuror şi trimiterea cauzei în instanţa de judecată

Un pas spre realizarea finalităţii grefate mai sus o constituie prevederea art. 24 alin. (3) din Codul de procedură penală, care stipulează că părţile participante la judecarea cauzei au drepturi egale, fiind învestite de legea procesual penală cu posibilităţi egale pentru susţinerea poziţiilor lor; art. 315 Codul de procedură penală stipulează că procurorul, partea vătămată, partea civilă, apărătorul, inculpatul, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii lor

beneficiază de drepturi egale în faţa instanţei de judecată în ce priveşte administrarea probelor, participarea la examinarea acestora şi formularea cererilor şi demersurilor. Instanţele, la judecarea cauzei, creează părţii acuzării şi părţii apărării condiţii optime pentru cercetarea multilaterală şi în deplină măsură a circumstanţelor cauzei.Instanţa apare în calitate de arbitru, imparţial, garant al realizării egalităţii în drepturi a părţilor.

In baza celor expuse mai sus, se poate că în faza judecării cauzei legiuitorul, învestind părţile cu drepturi egale în domeniul probaţiunii, creează terenul pentru implementarea instituţiei investigaţiei apărătorului, astfel, în baza art 347 Codul de procedură penală, părţile prezintă instanţei în şedinţa preliminară lista probelor pe care intenţionează să le cerceteze în cadrul judecării cauzei.

Legea procesual penală în vigoare acordă în egală măsură părţilor dreptul de a înainta cereri şi demersuri instanţei de judecată, mai mult decît atît cererile şi demersurile respinse în şedinţa preliminară pot fi înaintate repetat în şedinţa de judecată, în acest sens, în doctrină se vehiculează opinia că adresarea repetată cu cerere de administrare a probelor către instanţa ce examinează fondul cauzei, adică includerea în lista probelor şi a celor probe care nu au fost cercetate pe parcursul urmăririi penale, se soldează deseori cu încălcarea dreptului părţilor la apărare eficientă.

Prin urmare, la cererea întemeiată a părţilor, instanţa de judecată poate dispune ieşirea la faţa locului. Astfel, dacă în urma activităţii sale investigative avocatul consideră că este binevenită examinarea repetată a locului săvârşirii infracţiunii, el dispune de dreptul de a se adresa instanţei de judecată cu o cerere motivată în acest sens.

Însă, după cum demonstrează practica, astfel de cereri ale apărătorului sînt foarte rar satisfăcute de instanţă, dat fiind faptul că de multe ori solicitarea se consideră tardivă pentru aceste acţiuni procesuale.

25. Dosarul in aparareDosarul conține atât documente procesuale, cât și notițele personale referitoare la discuțiile purtate pe cauze, evoluția strategiei de apărare și orice altă informație relevantă apărării clientului său; 8.2. Materialele dosarului în apărare conțin informații cu privire la următoarele aspecte ce țin de asistența acordată de avocat clientului respectiv:8.2.1. Informații despre consultarea clientului. Se recomandă avocaților să noteze în scris aspectele principale ce țin de discuțiile cu clientul, cum ar fi explicarea strategiei de apărare, recomandări pentru anumite măsuri sau procesuale, întrebările adresate de client, întrebările

adresate de avocat clientului, recunoașterea sau nerecunoașterea vinovăției, posibilitatea încheierii acordului de împăcare etc. Notițele în scris sunt necesare a asigura înţelegerea deplină de către client a strategiei de apărare, precum și pentru a ajuta avocatul să-și mențină coerența pe parcursul cauzei. De asemenea, notițele în scris ale avocatului pot servi drept probă pentru avocat în cazul unei eventuale acţiuni de rea-credinţă din partea clientului. Astfel, avocatul va include în dosar informația despre volumul, durata, periodicitatea consultațiilor oferite clientului, inclusiv sumarul acestora sau notițele esențiale cu privire la consultația oferită;8.2.2. Notițele avocatului despre apărarea exercitată. Acestea conțin informații despre planificarea apărării și strategia de apărare promovată de avocat în cadrul cauzei respective. Este recomandabil ca înainte de fiecare acțiune cu participarea clientului la urmărire penală ori în instanța de judecată avocatul să se pregătească minuțios, inclusiv să-și pregătească întrebările în scris față de clientul său și față de alți participanți la proces. De asemenea, acestea pot conține sumarul discuțiilor efectuate cu orice persoane în vederea colectării probelor și reprezentării clientului;8.2.3. Copii ale materialelor din dosarul penal. Poate fi copiat întregul dosar penal, fapt care îmbunătățește calitatea lucrului avocatului în special lucrul cu probele acuzării, analiza acestora și aducerea contraargumentelor în instanță. În mod obligatoriu, copiile următoarelor materiale din dosarului penal trebuie incluse în dosarul de apărare: copii de pe hotărârile care se referă la drepturile și interesele persoanei pe care o apără și alte hotărâri și acte din dosar ce se referă la momentele principale de desfășurare a cauzei penale, cum ar fi spre exemplu copia ordonanței de pornire a procesului penal, copia ordonanței de recunoaștere în calitate de bănuit, copia procesului verbal de reținere, ordonanța ori încheierea privind aplicarea măsurii preventive față de client, ordonanța de punere sub învinuire, ordonanțe de numire a expertizei, rapoarte de expertiză,etc.; copii ale proceselor verbale ale acțiunilor de urmărire penală efectuate cu participarea clientului;8.2.4. Copii ale actelor întocmite de avocat (plângeri, obiecții, cereri, apeluri recursuri, demersuri, referințe, susțineri verbale etc.),8.2.5. Copii ori informații cu referire la probele apărării, inclusiv ale materialelor ce caracterizează pozitiv personalitatea clientului, dacă există, 8.2.6. Instrucțiunile clientului, dacă există,8.2.7. Contabilizarea lucrului efectuat și actul de predare primire a serviciilor de asistență juridică. Se recomandă ca dosarul să includă informația cu privire la volumul orelor

utilizate de avocat pentru asistența oferită clientului și actul de predare primire. De asemenea avocatul poate elabora un chestionar model pentru a fi completat de client la finisarea acordării asistenței juridice, în vederea colectării opiniilor clientului despre calitatea prestației avocatului. Acestea ulterior ar putea ajuta avocatul să-și îmbunătățească activitatea.8.3. Se recomandă ca fiecare dosar în apărare să fie structurat în conformitate cu ordinea cronologică de îndeplinire a acţiunilor sau întocmire a actelor incluse în dosar sauclasificarea materialelor după tipul acestora (spre exemplu probe, acte procesuale și copii ale materialelor din dosarul penal, plângeri și contestații ale avocatului etc). Dosarul urmează să conţină un borderou de enumerarea a actelor din dosar (conținutul dosarului). Dosarul poate fi ținut în formă

electronică sau fizică, la discreția avocatului, dar să fie posibil de prezentat la necesitate dosarul structurat; 8.4. După finisarea cauzei, dosarul în apărare se păstrează în arhiva cabinetului sau biroului conform legislației în vigoare

26.Avctivitatile procedurale desfasurate la faza urmaririi penale perin prisma drepturilor si obligatiilor clientului

28Principiul egalităţii armelor este o inovaţie a jurisprudenţei Curţii Europene. De foarte multă vreme, Comisia a precizat semnificaţia principiului egalităţii armelor astfel: orice parte trebuie să aibă posibilitatea de a-şi expune cauza tribunalului în condiţii care nu o dezavantajează într-o manieră apreciabilă în raport cu partea adversă. Importanţa egalităţii armelor rezidă în faptul că aceasta creează un echilibru între principiul preeminenţei drepturilor şi interesul public într-un stat democratic care trebuie să asigure pe teritoriul său un control eficient al criminalităţii şi, în acelaşi timp, să garanteze standarde cât mai ridicate în ce priveşte drepturile inculpaţilor la o judecată echitabilă. Această abordare a fost confirmată de către Curte, principiul egalităţii armelor presupunând obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele de care dispune, în condiţii care nu o plasează într-o situaţie de dezavantaj faţă de adversarul său. Această egalitate nu este altceva decât un just echilibru între părţi. Instanţa, pentru realizarea principiului egalităţii armelor, are misiunea de a menţine echilibrul necesar desfășurării unui proces echitabil, îndeosebi în ceea ce privește comunicarea între părţi a tuturor pieselor dosarului, precum şi dispunerea de mijloace pentru a-şi susţine poziţiaAcest principiu, care decurge direct din faptul că orice persoană are dreptul la ascultarea cauzei sale, în mod echitabil, este un element esenţial al dreptului la un proces echitabil. În acest cadru, principiul egalităţii armelor se prezintă ca o garanţie extrem de puternică, deşi consacrarea acestuia nu este decât implicită. În plus judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt foarte atenţi la caracterul efectiv al acestei garanţii importante În ceea ce priveşte legătura, corelaţia dintre legalitatea dreptului procesului penal şi principiul egalităţii de arme, Curtea a stabilit că legalitatea dreptului procesual penal este un principiu general de drept, care corespunde principiului legalităţii din dreptul penal: nullum crimen sine lege. Acest principiu, pe plan procesual penal, se traduce prin adagiul nullum indicium sine legem şi impune anumite exigenţe privitoare la derularea procesului penal, cu scopul de a asigura un proces echitabil, care implică şi respectarea egalităţii armelor. Dacă el comportă obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de net dezavantaj cu adversarul ei, nu trebuie pierdut din vedere că reglementările procedurale urmăresc, în primul rând, să protejeze persoana acuzată de săvârşirea unei fapte penale de riscurile abuzului de putere din partea organelor de urmărire, astfel că apărarea pare a fi ca cea mai susceptibilă să sufere de lacunele şi impreciziile acestor reglementăriCu aplicaţie strict la domeniul penal, egalitatea armelor implică realizarea şi menţinerea pe parcursul unui întreg proces penal a echilibrului dintre inculpat, pe de o parte, şi Ministerul public şi partea civilă, pe de altă parte. Se are, astfel, în vedere regula în ceea ce priveşte titularii celor două acţiuni care pot fi exercitate în cadrul procesului penal, acţiunea penală şi acţiunea civilă, celelalte părţi, partea responsabilă civilmente, pe de o parte, şi partea vătămată, pe de altă parte fiind, implicit, incluse în discuţie. Necesitatea respectării egalităţii armelor între procuror şi parte e cu atat mai imperioasă cu cât Ministerul Public intervine activ în faţa instanţei penale pe care o sesizează prin rechizitoriu, descriind starea de fapt şi de drept şi propunând o anumită sancţiune. Un alt element strict legat

de egalitatea de arme îl reprezintă necesitatea motivării hotărârilor judecătoreşti. Acest imperativ s-a impus deoarece în lipsa luii este greu de a se vorbi de egalitate de arme. Curtea Europeană a indicat în mod clar că art. 6 obligă tribunalele naţionale să îşi motiveze deciziile, astfel instanţele naţionale trebuie să indice cu suficientă claritate motivele pe care şi-au fundamentat decizia. Obligaţia de motivare se impune deoarece ea permite, pe de o parte, expunerea raţionamentului care a condus la dispozitivul hotărârii, iar pe de altă parte controlul asupra acesteia prin exercitarea căii de atac prevăzute de legeMotivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal şi din prisma dreptului justiţiabilului de a fi convins că justiţia a fost înfăptuită, respectiv judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale şi procedurale propuse de participanţi. Curtea procedează la o apreciere concretă a respectării principiului egalităţii armelor. În consecinţă, se poate întâmpla ca norme naţionale să genereze dificultăţi: în cazul în care anumite contradicţii cu Convenţia pot părea secundare, altele sunt mai importante, în special în ceea ce priveşte principiul egalităţii armelor în materie de expertize, dar şi în desfăşurarea procedurii în faţa jurisdicţiilor atât judiciare, cât şi administrative În mod tradiţional, în procedura penală principiul egalităţii persoanelor îmbracă forma egalităţii armelor. Cu toate acestea Constituţia României nu consacră în mod expres o astfel de regulă, dar în virtutea art. 11 şi art. 20 din Constituţie, au fost integrate în sfera normelor constituţionale referitoare la protecţia drepturilor fundamentale şi prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului Din examinarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte domeniul aplicării principiului nediscriminării, rezultă că aceasta are o existenţă subordonată tuturor clauzelor Convenţiei, care ocrotesc drepturi şi libertăţi ale individului, astfel încât poate fi invocată în orice cauză în care se pune în discuţie violarea unei dispoziţii normative, iar discriminarea apare ca o circumstanţă agravantă. Egalitatea persoanelor în procesul penal înseamnă, aşadar, că tuturor persoanelor le sunt aplicabile aceleaşi reguli procesuale şi că aceleaşi organe desfăşoară procesul penal, fără ca anumite persoane să fie privilegiate şi fără să se facă o discriminare. Deşi nu este consacrat ca un principiu distinct al procesului penal, din ansamblul reglementării modului de desfăşurare a procesului penal rezultă că respectarea principiului egalităţii armelor între acuzare şi apărare este intrinsec sistemului de drept românescPrincipul egalităţii între acuzare şi apărare este o cerinţă de garanţie pentru echilibrul între interesele individului şi ale societăţii, pentru armonizarea şi salvgardarea acestor interese.

29. Principiul contradictorialităţii este intim legat de egalitatea armelor şi impune judecătorului să vegheze ca orice element susceptibil să influenţeze soluţia privind litigiul să facă obiectul unei dezbateri între părţi. În virtutea contradictorialităţii, părţile îşi aduc reciproc la cunoştinţă pretenţiile, apărările şi probele de care înţeleg să se folosească în proces, prin cererile scrise adresate instanţei, judecata nu se poate face decât după legala lor citare, în cursul procesului toate părţile sunt ascultate în mod egal, inclusiv asupra împrejurărilor de fapt sau de drept puse în discuţie de instanţă, în vederea aflării adevărului în cauză, încuviinţarea probelor se face în şedinţă publică, după prealabila lor discutare de către părţi, iar hotărârile judecătoreşti sunt comunicate părţilor, în vederea exercitării căilor legale de atac. Aşadar contradictorialitatea reprezintă motorul instanţei. Procesul evoluează prin intermediul contradictorialităţii, prin prisma unor contradicţii succesive, până la hotărârea care va înlătura contradicţia. Contradictorialitatea opune, dar şi uneşte părţile în proces, deoarece niciuna dintre părţi nu poate face nimic în instanţă decât sub privirile celeilalte

Deci, contradictorialitatea îngăduie părţilor în litigiu să participe în mod activ la prezentarea, argumentarea şi dovedirea drepturilor sau apărărilor lor în cursul desfăşurării procesului având dreptul de a discuta şi combate susţinerile făcute de fiecare dintre ele, precum şi de a-şi expune punctul de vedere asupra motivelor instanţei în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei hotărâri legale şi temeinicePrincipiul contradictorialităţii exprimă cerinţa ca funcţia de învinuire să fie despărţită de funcţia jurisdicţională, fiind pe o poziţie procesuală egală cu funcţia de apărare. Învinuirea şi apărarea se combat în faţa instanţei de judecată de pe poziţii contradictorii, astfel încât autoritatea care judecă şi soluţionează cauza – instanţa de judecat – să ajungă, din disputa lor, la o apreciere corectă a probelor şi la adoptarea unei soluţii legale şi temeinice. Ca urmare, aşezarea judecăţii pe principiul contradictorialităţii implică egalitatea de arme între învinuire şi apărare, între susţinerea pretenţiilor civile şi combaterea lor, în sensul că se acţionează cu aceleaşi mijloace procesuale; participarea la judecată, cu dreptul de a face cereri, a ridica excepţii, a pune concluzii, a exercita căile de atac, pe care instanţa de judecată le poate admite sau respinge şi adopta propria sa soluţie, constituie aspecte ale contradictorialităţii Principiul contradictorialităţii se află într-o strânsă legătură cu principiul egalităţii armelor şi vizează situaţii în care nici apărare şi nici acuzarea nu au avut acces la dosar (în integralitatea sa sau doar o parte a acestuia) sau nu au putut pune concluzii cu privire la cererile, excepţiile invocate de cealaltă parte sau de instanţă din oficiu. Curtea Europeană face o distincţie între principiul contradictorialităţii şi cel al egalităţii armelor în materia comunicării actelor procedurale sau a probelor către părţi. Astfel judecătorul European sancţionează dezechilibrul informaţional în baza principiului egalităţii armelor, iar netransmiterea acestora niciuneia dintre părţi în baza dreptului la o procedură contradictorie.Contradictorialitatea nu impune însă obligaţia instanţei de a permite, în cadrul unei proceduri scrise, ca fiecare parte să răspundă la orice memoriu al părţii adverse, pentru că altfel s-ar ajunge la un perpetuum mobile de răspunsuri şi contra-răspunsuri, existând obligaţia ca fiecare parte să aibă posibilitatea să îşi dezvolte argumentele cel puţin întrun memoriuPentru a realiza contradictorialitatea în materie procesual penală, statele sunt obligate să îşi regleze procedurile interne, astfel încât probele existente să fie produse în cadrul audienţei publice, pentru a putea să facă obiectul dezbaterii contradictorii între acuzator şi inculpat, în faţa judecătorulu35. Drepturile si obligatiile aparatorului in cadrul unor actiuni de urmarire penala specific:

cercetarea la fata locului, audierea …

Avocatul participă la toate acţiunile procesuale la care participă clientul, din momentul preluării cauzei și până la finisarea acordării asistenței juridice. Până la începerea oricărei acţiuni procesuale, avocatul se pregătește pentru acțiunea respectivă și pregătește și clientul. Astfel, avocatul explică clientului scopul și procedura acțiunii respective, drepturile clientului, precum şi posibilitatea sau necesitatea acestuia de a refuza participarea la acțiunea procesuală respectivă; În timpul acțiunii procesuale, avocatul urmărește asigurarea legalității realizării acțiunii și previne exercitarea oricărei influențe, ce ar putea în mod obiectiv prejudicia interesele clientului, inclusiv prin repetarea sau invitarea să repete explicațiile sau declarațiile date anterior de către client;

În cazul unor suspiciuni de înscriere incorectă sau distorsionare a informației colectate în rezultatul unei acţiuni procesuale, avocatul solicită organului de urmărire penală fotografierea sau înregistrarea video sau audio a acțiunii procesuale. În caz de refuz, avocatul solicită permisiunea de a fotografia sau înregistra cu propriul echipament. În caz de refuz neîntemeiat, avocatul depune plângere la organul ierarhic superior și notează rezervele sale în procesul-verbal și / sau înaintează cerere de recuzare a ofițerului de urmărire penală ori a procurorului, după cazÎn timpul audierii clientului, avocatul solicită organului de urmărire penală permisiunea pentru clientul său inițial să povestească fără întreruperi, și doar după aceasta să-i fie adresate întrebări. Avocatul urmărește și obiectează la orice întrebare sugestivă adresată clientului său de către organul de urmărire penală sau alți participanți la acțiunea procesuală; Avocatul va studia procesul verbal a acțiunii procesuale și se va convinge că faptele constatate au fost descrise detaliat și nu există omisiuni sau date eronate, interpretări ale reprezentantului organului de urmărire penală, (de exemplu la audieri, confruntări se pot întâlni situații când nu sunt scrise declarațiile propriu zise ale persoanei audiate, ci ceea ce a formulat reprezentantul organului de urmărire penală din declarațiile persoanei audiate, în acest caz declarațiile fiind denaturate și încălcându-se prevederile codului de procedură penală). În cazul în care avocatul observă omisiuni sau date eronate incluse în procesul-verbal al acțiunii procesuale, acesta va scrie obiecțiile sale în procesul verbal respectiv. Dacă este cazul, avocatul va depune plângere și / sau va solicita excluderea sau declararea nulității probei respective din prezenta cauză;Dreptul la un proces echitabil implică egalitatea armelor și anume posibilitatea oricărei dintre părți de a-și expune cauza în fața instanței, în condiții în care să nu o dezavantajeze în fața părții adverse. Acest principiu presupune și respectarea dreptului la apărare și a contradictorialității, impunând un echilibru între acuzator și apărare. Partea apărării nu are un rol pasiv, adică doar de a monitoriza și reacționa la încălcările părții acuzării, ci unul activ în procesul penal. În acest sens partea apărării urmează să administreze probe și la etapa urmăririi penale. Astfel, apărătorul admis în procesul penal este în drept să solicite și să prezinte obiecte,documente și informații, certificate, caracteristici și alte documente, precum și opinia specialistului. Celelalte probe se obțin prin intermediul organului de urmărire penală, procurorului, judecătorului de instrucție. Apărătorul are dreptul să participe la toate acțiunile procesuale efectuate la solicitarea sa. În acest sens, avocatului i se recomandă să solicite organului de urmărire penală și / sau judecătorului de instrucție să participe la audierea martorilor propuși de apărare, la confruntările solicitate de avocat, chiar dacă acestea sunt efectuate între alți subiecți procesuali decât bănuitul, învinuitul. Astfel, avocatul este încurajat să adopte o strategie de apărare activă de la inițierea cauzei în vederea acordării asistenței calitative clientului său.

48. Obligatiile aparatorului in legatura cu dreptul la apel sau recurs

Avocatul declară în termen de apel sau recurs cerere de contestare a hotărârii din numele său sau al clientului, convenind preventiv relativ la conţinutul acesteia cuacesta; În cazul în care inculpatul a depus apel în termen şi la etapa dată intervine avocatul, ultimul în termen de 15 zile de la data primirii copiei de pe apel va declara apel suplimentar, invocând motivele de fapt şi de drept adăugătoare; Avocatul explică clientului chestiunile referitoare la termeni, efectele căilor ordinare de atac şi alte aspecte importante cum ar fi repunerea în termen efectul suspensiv, devolutiv şi extensiv al apelului; efectul devolutiv şi extensiv al recursului; neagravarea situaţiei în propriul apel sau recurs; limitele judecării apelului şi recursului etc.;Avocatul, ţinând cont de circumstanţele concrete ale faptei şi în funcţie de poziţia de apărare adoptată, întocmește

referinţă la cererea de apel prezentată de acuzare sau alt participant, evidențiind incertitudinile acuzării şi, dacă e cazul, prezentând într-o manieră expresiv pozitivă personalitatea inculpatului;Avocatul va anexa la cererea de apel lista de acte corespunzătoare, dacă a invocat administrarea de noi probe conform procedurii fixate de prevederile legale;

56. Rolul aparatorului la judecarea cauzelor cu participarea minorului

În procesul de acordare a asistenței juridice garantate de stat minorilor, avocații se conduc de principii adăugătoare principiilor generale și anume: 1. principiul asigurării protecției copilului - în orice decizie luată, avocatul se asigură că minorul este în siguranță fizică și psihologică. Avocatul nu se limitează doar la reprezentarea juridică a minorului în cauza relevantă, dar întreprinde acțiuni pentru a asigura integrarea copilului în comunitatea de unde vine și prevenirea săvârșirii repetate a infracțiunilor de către minor, 2. principiul respectării demnității copilului - avocatul tratează cu respect minorul, indiferent de vârsta și abilitățile acestuia, implică minorul în toate deciziile relevante apărării acestuia, 3. principiul responsabilizării părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești - avocatul contactează părinții și explică acestora circumstanțele cauzei și necesitatea implicării responsabile a acestora,4. principiul intervenției multisectoriale - avocatul întotdeauna solicită implicarea asistentului social sau a consilierului de probațiune de la locul de trai al minorului pentru a efectua ancheta socială și a întocmi referatul presentințial. Avocatul insistă asupra prezenței pedagogului sau psihologului și a cel puțin unuia din părinți sau a reprezentantului legal la orice acțiuni procesuale întreprinse cu participarea minorului;5. discuții confidențiale cu copilul - este important ca avocatul să poarte discuţii confidenţiale cu copilul în absența părinţilor lui, care de regulă sunt reprezentanţi legali şi sunt prezenţi la toate acţiunile procesuale. Avocatul explică drepturile și obligaţiile într-un limbaj pe înţelesul copilului.

Imediat de la preluarea cauzei, avocatul contactează părinții sau reprezentanții legali ai minorului și asistentul social sau ofițerul de probațiune de la locul de trai al minorului pentru a colecta informație relevantă despre starea de sănătate, referințe de la școală, loc de muncă și alte instituții relevante, și alte informații necesare pentru argumentarea aplicării celei mai blânde măsuri preventive, condiţiile în care trăieşte şi este educat minorul, gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a lui, particularităţile caracterului şi temperamentului, interesele şi necesităţile lui, influenţa adulţilor asupra minorului, cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârșirea infracţiunii și alte informații necesare pentru argumentarea aplicării celei mai blânde măsuri preventive sau pedepse; 6.1.3. Arestarea preventivă și arestarea la domiciliu sunt măsuri excepționale, pe care avocatul le contestă în orice circumstanțe de aplicare ilegală a acestora. În cazul în care arestarea preventivă este aplicată, avocatul insistă asupra termenului cel mai scurt posibil. În cauzele penale unde delicvenţii minori au săvârșit infracţiuni în privinţa unor rude din cercul cel mai apropiat, este

recomandat ca pe perioada desfăşurării procesului penal, copiii să fie transmişi sub supraveghere organului de tutelă şi curatelă sau instituţiei de învăţământ, ceea ce va asigura protecţia copilului delicvent de alte presiuni şi desfăşurarea unui proces echitabil. Prin urmare, atunci când a fost luată o decizie de a menţine plasamentul minorului într-o instituţie de ocrotire socială, iar în cazul în care pe parcurs nu mai persistă motivele care au determinat iniţial luarea măsurii, avocatul, ţinând cont de interesul superior al minorului, urmează să solicite anularea acesteia. Orice act de executare a acestei măsuri temporare trebuie să aibă ca finalitate scopul ultim al reunirii părintelui cu copilul său;6.1.4. Avocatul ia toate măsurile pentru a asigura încetarea procesului penal la etapa urmăririi penale. În acest sens, avocatul ia toate măsurile pentru utilizarea uneia sau câteva din următoarele posibilități: 6.1.4.1. împăcarea părților - în acest sens avocatul implică activ părinții sau reprezentanții legali ai minorului, poartă discuţii privitor ca cauză și prejudiciul pretins cu partea vătămată, negociază acordul de împăcare și recomandăimplicarea unui mediator în cazurile relevante, 6.1.4.2. înaintează cerere de liberare de răspundere penală a minorilor pe motiv că corectarea este posibilă - în acest sens referatul presentințial este deosebit de important,6.1.4.3. solicită liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravenţională, în cazul în care la pronunţarea sentinţei minorul a atins vârsta de 18 ani,6.1.4.4. solicită liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situației,6.1.4.5. solicită liberarea condiționată de răspundere penală.6.1.5. Avocatul acordă o deosebită atenție respectării drepturilor minorului de către organul de constatare, organul de urmărire penală și instanța de judecată, reacționând prompt la orice încălcare. În special avocatul insistă asupra locului și formei de audiere a minorului, participarea pedagogului sau a psihologului, asigurând ca prin atitudinea și acțiunile participanților să nu se dăuneze intereselor clientului minor; 6.1.6. De regulă ședințele de judecată în privința minorului sunt închise. Dar, în cazurile în care avocatul consideră că o ședință deschisă ar fi mai oportună, spre exemplu ar asigura o prestație mai corectă a tuturor participanților la proces, ceea ce ar aduce un rezultat mai bun clientului său, avocatul discută cu clientul și părinții sau reprezentantul legal al acestuia posibilitatea de a solicita declararea ședinței deschise.6.1.7. Dacă la săvârșirea infracţiunii, împreună cu minorul, au participat şi adulţi, avocatul va solicita disjungerea cauzei pe cât este posibil, formând un dosar separat;6.1.8. Avocatul urmăreşte ca instanţa de judecată să asigure judecarea cauzei în termen rezonabil;6.1.9. În cazuri excepționale, după consultarea minorului și părinților sau reprezentantului legal al acestuia, avocatul poate solicita instanței de judecată să emită o încheiere despre îndepărtarea minorului din sala ședinței de judecată, dacă prezența minorului la examinarea cauzei sau a anumitor împrejurări i-ar putea cauza acestuia un prejudiciu mai mare decât ar putea fi cauzat de lipsa acestuia de la examinarea cauzei;6.1.10.La finisarea cauzei, avocatul recomandă minorului reprezentat și părinților sau reprezentantului legal al acestuia contactarea instituțiilor sau serviciilor publice și/sau organizațiilor non-guvernamentale ce oferă servicii relevante, care ar putea acorda minorului și familiei acestuia sprijin și consiliere în vederea soluționării traumelor suportate de copil în timpul examinării cauzei, cât și problema sau problemele, care au cauzat comiterea infracțiunii, în vederea prevenirii comiterii noilor infracțiuni de către acesta.

59.Aspecte teoretice si practice referitoare la efectuarea comisiilor rogatoriiInstitutia procesuala prin intermediul careia se obtin din strainatate acte procedural necesarer rezolvarii cauzei penale este comisia rogatorie..Este un act procedural prin care organul de urmarire sau instant unui stat ori reprezentantii unei insante penale international solicita o interventie a organelor statului respectiv