Anuî XXXI. — No. 52. 5 BANI IN T O A T A TARA 5

Vineri, 25 РесешЬше I9IS

ABONAMENTUL L E I 2 , 6 0 A N U A L

ABONAMENTELE S E FAC NUMAI PE CN AN

C O L A B O R A T O R I ] A C E S T U I N U M Ă R Ioan Dragu, Leontin Iliescu. 0. Iov, Aneta Dimii*-*- '

ІОаП Scăina»" ^sBmssssssmssssss-

n F e i U R I LINIA PE PAG. 7 şl I

BANI 2 0

N A Ş T E R E A D O M N U L U I N O S T R U I S U S C H R I S T O S

2 . — No. 52 (JNIVEUSÜL LITERAR

„ U N I V E R S U L L I T E R A R ' urează t u t i m cititorilor s i !

Sărbători ftricitt!

$i anul acesta Gréciumd ne sur­prinde in plin războia european.

Albeaţa imaculată a zăpăzei ca­re acoperă cîmpiite e pătată si E-cum de sîngele vărsat de milioa­ne de luptători cari se masecreu-ză fără cruţare.

Cuvîntul divin al celui ce s'a născut în Retlcem e nesocotit mai mult ca oricînd.

Pacea între oameni, robirea în­tre fraţi propovăduită de Mintui-torul himei şi pecetluită cu sin-fjele său pe muntele Golgota, a pierit. Obosiţi, torturaţi de otita măcel, toţi cauţi pacea ЫпЩ&сі-loare, pe eare bisa nu o găsesc.

Lipsa de prevedere a ctmâmcm-torilor lumei ртттЩЬ\ ambi­ţiile lor neînfrUuke, « a mim* e-menirea e întfun Ш de pUm

ln sute de mii de cămine, m mi­lioane de suflete n» se va şan in. această zi solemni detU ёШы şi amărăciune. Orfana şi văduvele

umple azi o bonă parte m steiu­lui pămîntesc

Cite nu s'au petrecut m mur­vaiul acesta die un an? Şi aie пш se vor mai înttmplm pfnă ta tn-cheerea pácéi care ê ar* dk depăr­tată, încît nici tm te'tăţeşte pe o-rizont? V '

Ţara noastră, graţie prudenţei şi spiritului de prevedere a con­ducătorilor sei, plnă acum a fost cruţată dc calamităţile roxbomtuL România, putem гісе, i n aceste 18 luni de râzboiu european, ш trăit o viaţă de mari pripit dar şi de o munci intense, Incootju-rată de flăcări pe toate) fruntarii­le ei, România', kŞg. '-$шк0кЩ fără preget, pentru еевеѵі cel . mare, care nu va înSrzmdeaoafe.

Din discuţiuenue parlamentare reese clar că n'a fast ptnë acum îiici un moment prielnic dm toa­te punctele de vedére, pentru in­trarea României m acţiune. Se socoteşte însă, cm momentul acela 'va sosi. Unii ЪагЬаЦ de stat mu e-mis părerea ci momentul acela treime pregătit, ceci ar fi o mare nenorocire pentru România, daci evenimentele mctufde, care vor fa­ce să răsară o eră nouă asupra v-menirei, ar trece făru ca tara noa­stră să-şi realizeze idealul urmă­rit de atîlea veacuri.

încetarea războiului fără parti­ciparea României, ar însemna râ­mai i crea sub sclavie. încă cine ştie pentru cîte veacuri, a româ­nilor din ţările subjugate.

Aceşti fraţi ar rămfne răzleţi, prigoniţi, supuşi vexaţiunilor ce­lor ce-i stăpânesc şi expuşi la o sigură desnaţionalizare-

Or, interesul cel mai vital al ţă­rei e ca românii de pretutindeni să fie uniţi sub acelaş sceptru şi să formeze un singur- trup, în­treg, puternic, care. să poală rezis­ta tuturor intemperiilor vremilor.

lată care este idelul României, —-n îndeplinirea căruia orice

ѵит cu topit/ c*-£p prises, ăeplinească toate aspiraftrt„«ă. u-gilimc ale României. Câte nu se întlmplă în decursul unui an în asemenea vremuri de profunde zguduirii Depinde de perspicacita­tea conducătorilor noştri, ca să pre­gătească momentele. Cât despre naţiune si armată ele stau aete pentru orice jertfe.

Noapte de iarna —- Amintire —

d e ЗЭ- T © * V

A doua zi de Crăciun, seara, pe la opt, ograda se umplu de sănii. Şiragurile de zurgălăi ist curmaseră clinchetul la scară unde coborau' musafirii^ în^ timp c e guri nenumărate învăluia-

*--' strigătele : -r- TIIFCOTAFA.,. Bună seara...

c u m dac'aţi venii ptfk... tru, răspunse Bădiţa Mitrită. R E ­culai, trage săniile la grajd şi în­grijeşte să aîbă caii de mâncare.

Era un g e r de-t i îngheţa ră­suflarea; scârţâia zăpada Ca o uşă nouă. iar pe obrazul omă­tului frigul aşţertutse o pojghiţă sclipitoare ca un zmalt d e argint.

M Musafirii intraseră Î B ca să . Cărunteala mustăţilor dispăru,

-obrajii « î & e i a ţ i ai cuceaijefor ne'nroşiră para şi s u b putere.i

OOOOO»E*>G<K><>C!»o»»o^

« l e d щртт пгхчь — A e r f

m trece şi barba ii flutur* 'm rem, Si ЬжгЬа И е plină de sangt. Şi sângele Ч curge pe nrpfmf vetêmânt, ЦМа-і fngfteatà, de ap.igttf rémi, Şt fulgere ochii retfrâmg.

Ш trece ţi ţintă fkintămâe priviri Spre sote /агще-m-unèf. Şi Tn доапа-і el cere vSzdadbmfm ştiri; Şi *» câmp oi nu ende de edt Mîmm. Şi uda de senor porunci...

Departe... departe... dépêtriez mwrtu. — Bătrânul îşi flerge sudoarea — Trufia sc-afâţS fn ei Ca un leu; Dar glosai H tună mm negru, mai greu Refrenul grvzm : depiriaren.

Departe... departe... in •compui afbit, Văzduhul repeta emul, Bătrânul ж mita fn urmá-aiunt, Dar glasul: décrie...departe... рі-огЩ Mitrâatd repeţi cu '

S o

RlpleacS, êeoémtâ, ín goană, neţ'un, Şi ЫшШіп opri? rânjeşte. «ТШ $рЪпо ** fie..., o da, am si-ţi spun « O taină, E I N ' eu suni cel care le-mdtm, * Şi cet ce pa laine domneşte*.

Şi-oraşul s'apropie mereu şi treptat. Şi-memna oraşul е-щпоаре. El, cet ee ІирШе pe câmp îngropat-De viscol... ei care atâtea ш 'ndurol, Acuma, de toate, a si scape.

Ei bate fa una dm petfi ţi apai imr, La alta si alta înainte... Şi bale ta cède fi e s ff ' ѣ sodor. Căci pm'ţae 'nékise îţi réd de fugar, Slrigându-i : *X« de-aeta ne~aminte*.

El apoi, fn stradă w-irprtşte mirai, Si mintea mmii iţi intneabi : «Au nu tuni eu oare de ei aşteptai ? »Orr Inwea de nune acum fi-a uitat, « O n astăzi credinţa-i mai slabă?

Şi viscolul baie acum mai turbat. Şi n viscol adoarme bătrânul... Şi 'n zori, când oraşul s'a fost deşteptai, Un glas, pe deasupră-i, striga neîndurat:

% ... «Crăciunul... ne moare Crăciunul»... o I o n S c f t e n a r u o Z <>0<K>0<><><k<><><>00<><>$0<>^<><><>^

o

Vineri, 55 Decembrie 1915

căldurii ochii aprinseră lumîn nouă.

Veniseră : Primarul dem Urt ceni cu nevasfă-sa şi cu dudim Profirita, cumnatä-sa; Corn Costache Chiţescu din Frumuşi ca cu. dumneaei şi părintele A » ghel dela Storeşt i cu amândoul fetele.

Câţi mai eram noi şii cu cei ve­niţi, se umplură două odăi. Il e tac se'ngfămădiră fetele şi eu nelipsit.

Răsunau în odăi glasuri ve> sele , întovărăşite dc ciocniri dt • ^ a r e şî cum noi tinerii lipseam

V i n ' d î r r i e î ş ^ . ^ m u U e

ravac şi profir Іа^сШ/. , . piatră scumpă. 5

Tablaua cu de-a le gurii mereu se încărca şi trecea din odae'u odae.

In etăcîtt a v e a m şi noi buuă-tătiie noastre : vin, praiitsri şJ cătdffiă. Un mires plăcut dom­nea «î cätdnra moleşea parcă at vasele.

Prin fereastra cât pahna ж vedea «eşmâatof iernii, alb cá im aşternut primemt, pătat pc-alocurea de umterelc copaci lor din grădina-.

Feteie uu prea voiau să bea, dar eu le'ndemnam mereu. Mal ales pe duduia Emilia, a parin-telui, un Ugăuuş d e fată cc n i ş te och i rotunzi ca o băncuţă si ne­gri, smoală. Şii dinţii îi câdeau parcă- când l s e desc indea gura mică cât un vârf d e dege t .

O sorbeam din o c h i Când am început să jucăm iofohul, m'am dat de r o l . Eu strigam лшпегеіе S c o t e a m din sac bila şi'n loc sa mă uit la rmmăr. mă uitam în o-

. chŞ eil —• Treizec i ş i trei..: — C e spuî, dţHnmde ? DIMM-

neata nu vezi că-i § 5 ? — A, pardon, n'am observat

Ş i 'ncepeam să râdem şî s ă ш roşim amândoi .

d inco lo , în ce le d ô n â odăi , vi­nul înfierbântase mintete. P e la miezul nopţii izbucniră strigate de : „Brav© 3 B r a v o !.., S l r t s -nică idoeî—**

Comt C o s t a c h e propusese : Toţi , în sânii, la târg, acasă f a el. „ Ş i s'o tangim până mâine. AvaW ? P â n » mâine Г .

Fetele bătean d in palme. Ga иы-im găseam paltomd. Cât a i z ice Tatăl Mostra, eram afară. Ordinai era s ă mergem toti-uu rămâe «omeni acasă. Eram mulţi, nu încăpeam in cefe doui şam? înfundate.

— S ă tmm si sania cu tăpoşe, spuse vizitiul Kecuiai.

— înhamă Muşcătoarea attmcl usai iute. răspunse Bădi ţă Mi­t r i ß ,

Săniî4e aşteptau, în şir. S e în­grămădiră f iecare unde putură. Unii s tăteau la spate, in picioare, pe fundatoare.

Nu ştiu c u m s'a făcut c ă m'am pomenit ca duduia Emilia lângă sania c u ţăpuşe.

Vizitiul făcuse pat d e pari şi aşternuse un lăicer deasupra. O cergă di:i trei oi ne -o trânti p e picioare.

— Ei, g a t a ? — Gataa.. . drumu... Eram sania c e a din urmă. Zur­

gălăii începură . să cânte. Parcă un sat întreg pornise cu uratul.

To t i eram încotoşmaţi în blăni. Numai nasurile se'nroşeau

de frig. Era senin şi comori le de aur aie cerului ardeau. Copacii, pe marginea drumului, înţepe­niţi rie ger ş ; cu ramurile înhor-botare. Când treceam pe sub ei, cu sfârcul biciului îi, loveam, ad­mirând cum se scutur flori albe de cireş.

Duduia Emilia se ghemuise în sanie ca r> minge. Am tras cerga până» la brâu şi-mi furişai mâna în manşon. Ii ardea mâna ca je -rafecul. Cu dreapta i-am cuprins Vu'jlocul atrăgând-o puţin.

Prin sat dormeau case l e sub căciula albă a acoperământului . Drumul era purtat şi sătjjj' • " înfundate, şiru?*- . " f í t > ! l e J " ^ nă ц я " : - ' - і " o T a pe s tânga. Cand

Л . iiàVtoia mat tare, eu s tr igam: „Acu-acu !... Aici în şanţ", c e e a ­ce făcea pe duduia Emilia să ţi­pe uşor şi să-i dea prilej să s'a-, propie mai mult d e mine. îi s im­ţeam răsuflarea la ureche, ca l ­dă.

Cei dinainte chiuiau, să po­ceau care mai întâi să 'ncerce a-dâncimea şanţului ş i 'ntreg şiroi 'Je sănii părea un alai de nuntă.

— C e noapte frumoasă »... P â ­nă mâine aşi călător» aşa.. .

— Şi eu , e'o singură dorinţă : Să ţie noaptea asta o veşnic ie .

Mâna ei mă strânse , drept răs­puns. Nu nc mai vorbirăm. Ci­team în luminiţele de sub sprin­tene mai muH decât at fi putut vorbi gura.

Delà primărie cârmirăm Ia dreapta, prin Olodeţ . Pe-aic i drumul era neumblat. Zăpada până'n hlobe. Sănii le despicau pârii; adânci. Hârtoapele s 'ase-muise. Abia se desluşeau văile. Cât prindeau ochii, o mare în ­spumată. Strălucea zăpada de parc o presărase cu cristali.

Scoborâşjri fu' anevoios , fnno-tau caii în troian, până'n piept. Dar la dealul ţarinei Muşeătoa-,rea îşi întinse trupul, ca o ne -văstuică, ş i -o luă galop.

Simţeam cum alunecă fânul de sub noi şi mă ţineam de ţepuşe,

СЙД0ШЗЩ C A M i A N CRACIDNÜL GERMAN

Tineri şl tinere. Îmbrăcaţi eu piei fle animale., dantează eu felinare In mină

calare n'un măgar, care sb la r i mereu, zlna Mă-taşa-Arlc Împarte jucări i .

să nu cădem. In muchea dealului năvălise

troianul, munte. Eapa se opinti şi când eşi pe creastă, patul de fân alunecă în troian. Ne-am înfun­dat până'n umeri. Vizitiul nu simţise nimic.

Ne bufni râsul Ia'nceput.^Apoi ne privirăm un minut ochi în o -clii şi ca la o poruncă ne-apro-piarăm capete le şî gurile n o a s ­tre să 'ncleştară, aprinse şi dori­toare.

Tu mi jîşti streifl Pentru I.iviu

Tu 'mi eşti strein, azi altu 'mi este Stăpân al sufletului meu, Am îngropat trista poveste Şi ne-am uitat si tu şi eu.

Alt chip îmi farmecă simţirea, Tu doar destul m'ai chinuit. Zadarnic îmi cerşeşti iuöifea, Povestea noastră ă murit.

Zadarnic plângi, trecuţii 'mi pare Un mort dc timpuri îngropat.. Invăktit în nepăsare De ani, de secole uitat.

Alţi êchi mă stăpânesc, streine, Şi lor vreau dragă să le fiu, De ei sunt gândurile 'mi pline. Trecutul nostru nu Y mai ştiu.

Aneta DimibiuTepeş

Floarea albastră P e v e s t e de Crăciun —

dm IO A. IV ЛЖЛСгѴ

Boer Faue era un om fericit. Locuia în cel mai drăguţ oră­şel din tară, avea im parc în ca­re creşteau flori minunate şi o fată de toată frumuseţea pe care o chema Ziua. Era bogat , mân­dru şi bisericos ; în fiecare Du­minecă s e ducea la o mănăstire aşezată în munţi, nu departe de oraş , si se adâncea în rugăciuni. Zina ii întovărşea. Ş i când tre­ceau amândoi pe strada c e a mare a orăşelului, oamenii în ­torceau capul după ei ş i murmu­rau cu o nuanţă deosebită de respect : — Boer F a n e şi „dom­niţa"!

Zina surâdea, e a au era nici mândră, nici bisericoasă, căci o singură patimă o cuprindea în­t r e a g ă : iubëa si s e ştia iubită. Iată de c e surâdea când s imţea privirile de admiraţie cari o in­validait. Ş i inima-i s e umplea de plăcere fiindcă se gândea la a le ­sul, — la cel căruia îi păstra c o ­moara frumuseţii.

Totuşi Zina era uneori tristă. Nu îndrăznise î n c ă să mărturi­s ească lui tată-său iubirea aceas ­ta care-i că lăuzea viaţa, de câ­teva luni.

Lucrul se întâmplase in pri­măvara anulai care s e sfârşea, întâlnise în pădurea de fagi delà capătul orăşelului, pe un tânăr care s e apropiase de ea . P ă d u ­rea era o vrajă : c a şi într'un a-devărat paradis pământesc , ani­male le rătăceau libere în ea ;

căprioare, veveriţe , vulpi, pisici să lbatece , fazani, vulturi, c o c o s ­târci chiar, ale căror pene cenu­şii se confundau cu cenuşiul ne ­sigur al frunzelor noi ; şi co lo , în depărtare'un loc nemişcat, de un verde palid, — ca o livade sub lumina lunei.

S'au întâlnit şi au vorbit. Li s e părea că se cunosc de când lu­mea , atât de firească fu conver­saţia lor familiară. Când s'au despărţit, uitară să s e întrebe de nume. Dar a doua zi s'au întâl­nit în ace laş loc, şi, de atunci, fiecare zi i-a văzut împreună câ­teva ciipe. S e iubeau naiv, mână 'n mână, buze lângă buze , în vreme ce primăvara atârna în jurul lor» ghirlande uşoare iar sânge le roşu al fagilor împurpu­ra frunzişurile tinere.

P e tînăr îl chema Mircea. Era elevul unui pictor mare care îşi făcuse în orăşelul acela cuibul

tăcut şi s inguratec al unui filo­sof al vieţei . Elevul dovedea că-şi va ajunge cândva maestrul. In reculegerea unei vieţi privile­g ia ţ i , sufleţu-i căpătase cea mai adâncă sensibilitate, — şi, de când iubea pe Zina, mintca - i . s e exalta într'un reşn ic vis de fe­ricire. Afbsftrttl, verde l î . galbe­nul, roşul pe cari le mânuiau pensulele Iui mi serveau •tmaî să îmbrace ~în frumuseţe nişte forme mute, ci deveneau însăş i culorile speranţei Iui, şi s e a-niestecan cu dorinţele lui spre a învălui pe Zina într'o atmosferă de duioşie şi de fericire. Ş i gân­dul că v a fi şi el în curând un maestru, c ă va avea elevi, un a-telier bogat şi faima spre a le oferi Zinei, îl ameţea până Ia ne­bunie.

Pl in de încrederea pe care i-o dă tinereţea, Mircea s e duse în ­tr'o zi la tatăl Zinei. Un soare cald da viaţă parcului boeruîui. Florile s e deschideau se toase de lumină D a r era In e le ceva arti­ficial c e părea că Izgoneşte na­tura : spălate, periate, frizate şi parfumate parcă cu esenţa de ro­z e . Mircea !e privea şi-şi z icea că florile aces tea g lor ioase nu fac cât floricelele ace lea cari nu poartă nici un nume latinesc, pe cari l e udă numai roita dimineţii şi pe cari le cu lege c ineva pe marginea dramurilor spre a face din e le buchete m o d e s t e cari nu durează decât o zi. E le nu sunt somptuoase ; e le n'au fost c r e s ­cute în sere calde ori în parcuri de altoire. Dar se oferă oricărui trecător, îşi scot parfumul şi c u ­loarea din însăşi fiinţa lor, nu aspiră să facă mândria vreunui maniac sau pompa vreunei e x ­poziţii şi s o c o t că ş i -au îndepli­nit rostul pe lume dacă mor în mâinile vreunei fete drăguţe pe care au învăţat-o mai întâi „lim-bagiul florilor". N u tot c e e a c e străluceşte e aur, nu tot c e e a c e e frumos e bun. , t A fi si a părea, iată veşnica antiteză" murmu­

ră Mircea apropiindu-şe de bă­trânul care s ta aplecat peste un tufiş de flori înconjurat cu un gard de sârmă.

B o e r Fane s e ridică, scoţând un suspin de uşurare, apoi, fără a v e d e a pe Mirce acare s ta sfios la o parte, începu să s e plimbe a lene, cu înfăţişarea unui o m care are toate mulţumirile şi care nu mai aşteaptă nimic delà

soartă. S e oprea din când î l când şi se apleca deasupra vre -unui buchet, fără duioşie, dar plin de o mândrie covârşitoare.

Mircea îl întâmpină. Deş i nu-şi pregătise discursul, s e s im­ţea e locvent . Spuse dar ce-1 a-ducea, mărturisi că iubeşte pe Zîna din toată inima, şi promise că o va face fericită. Meseria lui ş i protecţia maestrului îl va în­gădui să câşt ige de ajuns spre a fi fliulţumiţi.

Boer Fane îl privea cu o ui­mire în care era multă mânie-Deodată izbucni :

— Cum ? Vii să'mi ceri mâna fetii mele , mâna „domniţii" ?, D- ta un biet zugrav, un lucrător ca oricare altul, ca un zidar, c a un tâmplar... Eşti nebun i A u z i fata m e a !„. Dar de unde o ' c u ­noşti ? Unde a* întâlnit-o ? Şt ie ea măcar că tu e x i ş t i ?

— Şt ie , boer Fane ; dar am ştie că a m venit la d-ta. Nu-i spune nimic, te rog. Iţi vei s ch im­ba poate ideea, mai târziu, ş i atunci vei avea vreme să-i spuL

Bătrânul dete din umeri, ră­m a s e puţin tăcut, apoi, luând pe Mircea de umăr, îi duse în faţ* unor flori şi-i z ise :

— Ascultă : priveşte florile a-, c e s t e a c e par un surâs bogat a* pământului.

Nu e aşa că n'ai mai văzut niciodată altele Ia fel ? fiulbiti lor mi-au fost aduşi în taină din Orient şi nimeni nu l e cunoaşte în ţara asta. Sunt nişte flori ciu­date ale căror petale înainte de a s e deschide s e înfăşură ca nişte turbane pe tulpina lor. Le cultiv cu patimă; le iubesc tot a-tât de mult cât zici tu că iubeşti pe Zina. N'am altă plăcere decât să le înmulţesc, să variez la in­finit culorile lor în strălucirea: neasămuităr a coralelor. Ei! sunt Ş Î eu pictor, în felul m e u ! ІЩ vez i : sunt albe, sunt violete, s u n i purpurii, sunt unele întunecate ca noaptea ş i altele curate c * dimineaţa. Singura nuanţă pe ca ­re n'am putut-o încă crea, e al­bastrul desăvârşit , albastrul c e ­resc. Dacă'mi dai mijlocul de a 4 căpăta, azi ori peste z e c e am, î n ­toarce-te aici şi-ţi voi da p t fiică-mea...

Mircea simţi ochii umplu» du-i-se de lacrămi şi fugi.

Era Crăciunul, şi, ca toata zăpada care căzuse din belşufc boer Fane plecă cu Zina spr# mănăstirea din munţi.

Zina era tristă ; trecuseră multe săptămâni de când nu mal văzuse pe Mircea ; c ineva U spu­s e s e că lucra la un tablou mare.

Si apoi cum mai putea oa,íe v sa, s e întâlnească in pădurea t p - / sită de frunze, din care fugiseră animalele şi în care fagii parcau ^ nişte uriaşe fantome ?... Zina era trista-. Totuşi , îşi păstra- nădej­dea întreagă, nu-şi juraseră a-

m c a K s ă se iubească . totdea-niţa, în aburi u ^ . . . ' . . plutind deasupra mulţime'ţl-il 1. 1' m.idită în biserică. 4Srau atâtea hniánári . aprinse. îii jurul altàt rj,' i încJt luminile ier clipoceau ca un !?;uicar?aë stele : ai fi z is ca 4i i i u a - à ç ç e a ; sj^ sçoboràse. cerul pe pământ. " ;

Dir iiv. lucrul ac«oîa.airă. \e . v e лі!.!і!г.іеа. cât surpriza ;.u:iei vi­ziuni n e \ Se zvonise; că -p oic-to.r necunoscut dăruise iuftnast'iei o ic rjnú nespus_ de і г іуоюгіъй in-faî.şând Naşterea Domnului.. "":

Era adev|-i'at. Pusă lansă Al­tar, icoana-tabloir s e arătă pli­nă de o jrumţţ se je ітіЫіеа şi s e - , ni nă sub I urniiia t rem ură toa re. я lumânărilor. Шга un triptice 'fcá 4

mijloc, Maica' Domnului şedea ţinând pe genunchi copilul bu­nei vestiri ; o rochie brodată cu pietre scumpe o îmbrăca, şi, lân­gă éa. teşindi dirii gâtul unui vas subţire,' o flc-ате ciudată, necu• rioscută, de un albastru ceresc , îşi rid.ca tulpina feciorelnică...

Ceeace era minunat, era asămă-narea dintre Zina şi copilul F e ­cioarei. •

Da, era chiar Zina, în icoană, cu surâsu-i dulce, cu ochi-i blânzi, pe cari ii mărise parcă maternitatea. In fata ei s e închi­nau regi mari, somptuoşi şi greoi , spre a oferi copilului di­vin, aurul, smirna şi tămâia.

Tot Zina era şi în partea dreaptă a tripticului, plângătoare, îndurerată, nemângâiată, ţinând pe genunchii ei pe Cristbs mort, cadavru lung pe care nimeni nu-1 m â i adora:..-Şi î n stânga, pe treptele calvarului, tot Zina era Veronica credincioasă care lua p è o pânză albă în t ipăr irea îe te i sângerânde a lui Isus.

întocmai cum s e desfăşoară viata, arama omenească era a-cölö întreagă, închisă în ce le trei panouri ale unui triptic: Naş te ­rea',' Iubirea. Moartea.:. Zina ple-e ă ochii : s e gândea şi bocr Fa­ne, fără să mai aştepte sfârşitul siirjbéj, a lergă afară spre a căuta це ôrrtùï care îi primise desfide­rea.

Dar pictorul tripticului dispă­ruse. Nü l'a' mai găsit nici în a-telieriil lui modest , nici în ace la al bătrânului maestru, eare-1 a ş ­tepta diri ajun. Îşi iscălise opera i u sângele si se dusese să moa­ră' aiurea, departe' de aceia care nu putea fi a luit : şufletu-i plu­tea acum în azurul ace la inacce­sibil în care visători i-ş i artiştii s e duc să-şj^ urmărească 'himera. Lacrărni ic ^ ine i fură redeapsa trufaşului boe r F a n e , — .şi floa­rea a lbas t r ă , pusă în vasul cel strâmt n'a putut înflori niciodată-în parcu l î m b ă l s ă m a t al căută­torului de nuan ţ e r a i e .

A apărut ediţia Ii-a din

Zismm „ U N W E S Ş S U i . " ie află cîe vânzare la toate librăriile

— Б Ю V E S T I R E

Crăciunul se apropie. Inimile copilaşilor bat cu bucurie. Ce de şoptiri tainice între ei când s e «î ïoàrce mama din târg cu paf-;.--.іа&аШ'fëî d e . t e ! de da- ; -toarce d i t f W ^ . j d e c răc iun ! rioara, ies intru и н ^ г ^ д . • ei.supărâiKl-o cu nenumărate m-

^frebări. ^ u au iăbdare " ş a vază mai târziu c e daruri lc va aduce Moş Crăciun..

Fri factorul poştal a adus o lădiţă pentru mania lor. Fetiţele, zăr ind-o , 'nu şecdau locului' de nerăbdare. Cu orice chip voiau să ştie ce é în ea.. Mai cu seama Leijuţa, mi ^vea.astâjripări . .

— „Nu e grea ! Uită-te ce u-şdajă e ! Dar c e - o ff în e a ? " , spunéáj;'Mariuara csuroffi . salè £

; „Dar c e - o fi în e a ? !" Cu a-ceasă întrebare supurară toată ziua pe mamă lor.' ' -<••••-••••••••«

S e înserase l . Sűríoareíe^ Stau fir paturile tor,

în camera lor luminată de lu­mina palidă a unei lămpi.

Ioana, fata în casă , ' trecuse cu máma fetitelor îrî salon; un­de aşezau pomul de Crăciun.

Marioara aţipise. —^„Ascultă, ce vorbeşte ma­

ma în camera de-alături!" şopti Lerniîa surorii sale. .

— „Da 1" răspunse Marioara foarte somnoroasă. Lenuta, de curioasă c e era, nici nu s e gân­dea ja somn.

—• V,0! ce frumuseţe e! Ce o să se» mai bucure fetele I" şopti Ioana; stăpânei sa le .

„Cea roşie e frumoasă, dar mai.ftuirrcasă e c e a albastră".

- ^ L i n i ş t e ! Copii aud foarte-bine;.'când e vorba să şt ie c e daruri le aduce Moş- Crăciun !", şopti mama.

Lënuta auzea toate* A auzit cum a deschis scrinul, c u m Га închis la Ioc şi cum au plecat din salon» mama şi cu Ioana. j,Cea roş ie şi cea albastră r"' Oare c e s ă însemne a s t a ? s e gândea m e ­reu iLenuţa. „Ah desigur dotiă păpuşi. Cum o fi e l e ? Oare pot ele щ' închidă ochii ş i să zică Рй-Ш Ma-ma, cum z i c e p ă p i f -şa Йвгісі іеі , prietena m e a ? O ! cât a ş dori să Ie v ă d ! ,nşi mai ^ z i s e Lenuţa şi apoi neliniştită în­cepu să asculte cu atenţie. In ca­să rui era nimeni "cáré s'o âuză sau s 'o vază.

Sărî din pat. „Să nu faci una

Copilaşilor drăguţi şi cuminţi

ca asta!" H zise vocea conştiin­ţei. '

Lenuţa nu da-du seamă a c e s ­tor cuvinte. Inima ei bătea de tmeurie, dar şi de frică, mâinile ei tremurau pe când lua lampa. Afară ningea şi crivăţul bătea cu

OeârniiHle pocneau. Şue-o. uşă ifttS^ s e auzeau până în sări în pat, euprlißaru că aude

. N u . e r a nimeni. Marioara doTifta dusă.: Respirările ei erau regu­late. Lenuţa se dete iarăşi uşor j o s din pat. - — , , C e è a c e faci, nu e bine şi bunul Dumnezeu te vede, chiar dacă nu te vede altul nimeni! îi şopti vocea conştiinţei.

-—' „Ah! c e s e amestecă Dum­nezeu în păpuşii" se gândi Le-nuţa.,Lttă repede lampa şi încet ca o pisică, cu paşi mărunţi in­tră Iii camera alăturată.

ч Çheia şe , g ă s e a tocmai în serin s irseïtàrurmèa: mai era des ­chis. Lenuţa cu mâinile tremu-rânde. trase mai mult, sertarul,

. C â n d privi, exc lamă : „Ce pă­puşi fermecătoarei: Una roşie şi alta albastră!" P u s e l a m ş a pe scrin şi s c o a s e pe | e a roşie.

„Des igur asta-i mai furmoasă decât cea albastră!" s e gândea vese lă Lenuţa. . ; ;

1

Un păr frizat foarte natural, afîrna împrejurul drăguţului c a p !

de ceară, cu buclele roşii. Nu se sătura privmd-o. Uf odată tre^ sări. S e auziau niştş paşi. A c e ş ­tia erau paşii mamei sa le . Intr'a-deyăr ea era. Ea ş e apropia de u ş a salomirafc Ce é î a de făcut? Lenuţa tresări. Deodată frumoa­s a păpuşe îi eăzu «fin mînă şi s e sfărîmă. Ea n'avu timp să mai strîngă sfărăihăturue 4 căci m a m a •se apropia de ttşe. ţ e n w t a luă re­pede lampa şî fugi'. Se sui în pa­tul ei, trase plapuma pes te cap şl s e prefăcu că doarme adînc. j,S'a das păpuşa! Adum s'o v a -4ă m a m à ' Ce e d ö ^ c u t ? " À-Ceastá o frămînta acum mult pe c t iöeasa Línítta. ( Ш delà sa loá se deschise . Mama<ifttră şt v ă z u päpt^ä 1 spartă. Leriata numai'-pütti > :attóF dëcî t a c l ^ t ă convor ­bire între Ioana şîirihama e i : '•• — „Girie, pentru s u m e l e lut-Dumnczeu, a luat păpuşa din scrin ş î a s fărlmafro?"

•— „Eu nul 1" zise speriată Ioa­na. ' " ' : '

— „Cum nu tu! Nimeni nu

CRĂCIUNUL IN TIROL

Cortegiul Magilor

putea să intre în această came­ră!" s i s e mama supăraîă

— „Eu n'am mai fost pe aci de atunci de cînd mă găsiam cu d - t a " - ' - u ,

— „Ce tot încurci vorba'^nu­mai ca să nu sbui adevărul '" zi­se mama înfuriată.

Ioana mîhnită stăruia să con­vingă pe stăpîna sa că-i nevino­vată. Lenuţa ,ascu l tă găîîind. A-tentiunea ii era încordată. Ea iu­bea foarte mult pe Ioana şi era foarte s imţitoare, mab cu seamă că mama repede s e supără,

—- „Prin urmare ţii susţii, ca n'ai făcut tu. D'apoi cine a pu­tut intra în casă afară de noi

iar Lenuţa asculta c u " suspinînd din cînd in cind.

— „Dacă dv. nu vreţi să cre­deţi, eu mai bine plec; acolo un­de nu sunt crezută, nu' mai vreau să stau. Suhl Ia dv, de cinci ani şi cred că mă cunoaşteţ i destul de bine!" răspunse, supurată şi aproape plîngînd, Ioana —- Le­nuţa n'ă înţeles răşpnnsiii mamei sale .

încă odată ascultă la z g o m o ­tul paşilor cari s e depărtau şi a-pbi se făcu linişte;. ;

Insă pieptul e i bătea tot mai tare şi mai neliniştit. Era un chin pentru ea.

— „Trebue să mărturiseşti", îi şopti aceiaşi v o c e din ça.

„Trebue s ă mărturiseşti fapta fa nedreaptă ca Ioana sâ rămînă

^nevinovată" îi repetă vocea c o n ­ştiinţei; -

' — „Nu, tiu, ăsta h'O fac", mur-mwră : Leniiţa, frhn?rndu-şi mîi-n i l e . : •• • -:. .* '••

In s o m n mt s e mai gîndia la uceastă nitîm')iâre, cir toate a s ­tea părea' neliniştită, se întorcea cînd într'o parte, c înd îrttr'alta. Respiraţia uV era ягеа , A dona zi dimineaţă, putu afla şi pricepe Ceai ta ^de aseară. Ioană care s e afla încă lingă scrin .numai z icea nimic' A sosit şi ajunul Crâciu-riuluM• • • -;

• Ioana, căpătase de cu vreme voe ca să petreacă Crăciunul cu părinţii eîi •

— JDar de ee ş t -a împachetat Ioana ea&ruţ c t ţ t de decanul a-Möestaí s?a dat-voe să plece?" se glndla Lenuţaf simţind: păr?că o r a n ă l a in imăi . -

P l ă â g î a d n biata i o a n a i - î ş i luă -ziua bună dela copil. , ;

— „Să te întorci eurindî"' îi şopti Lenuta. • r

Ioana făcu uo s e m n cu capul fără însă a vorbi ceva. ;

S e în tunecase ! 'Pomul d e Cră-iciun îsi răspîndf departe» mîn-dm, străbjeirea sa . ;

<,Moş Crăciun cu plete albe „A sosit, de prin nămeţ i „Sa ие-adtică daruri multe",

răsună din gurile ce lor două su­rori. Tatăl începu să le poves ­tească c e v a despre Crăciun, naş ­terea Mîntuitorului în staulul de vite din Bet leem, apoi de dete voie , să se apropie de masa pe care era aşezat pomul.

într'o partç se afla păpuşa al­bastră a Lenutei. iar în cealaltă parte păpuşa roşie a Marioarei, tot aşa de frumoasă ca cea spar­tă deunăzi. Marioara strigînd de bucurie, s e aruncă şi cuprinse g i -tul maniei, pe cînd Lenuta obosi­tă se lupta cu lacrimile ei. •" 4 - „Lenuta mea . tu nu te bu-

Vitien',;Ş5 Д е с е т Ж е 1ÍTtSf UNIVERS l'L LITERAR No. 52. -

curii?", o întreba mama ei a pro' piindti-se s'o mîngiiè;

- - „Ba da!" răspunse Lenuţa, cu voce şi un zîtnbet forţat.

— „Dar, atunci dc ce ai la­crimi în ochi, copila m e a ? Ce-ti l ipseş te?" z ise mama îngrijată.

Mica Lenuţa, nu îndră-znea să spue cauza rnîhnirei sate.

— „Draga mea copilă, чш fii mihnită. Mai bine privés ie aci. Ai văzut această carte cu îiguri? ?

Uite ce frumoasă e!" îi ziise ta­tăl ei, mîngîind obrajii-i înfier.-bîntaţi de supărare.

„Aceasta- i cartea p e ' c a r e u doreai tu acum patru sap, ţa mîni!" continuă- taigbrlhtile'^îa lé p » C . Ä începură să sece .

i'vti trecu mult şi sosi şi AnuJ Nou!

Lenuţa tot mai avea speranţă că Ioana s e va întoarce. Cînd însă zări pe o străină' î n l o c u i ei, I.eiiuţa riu se mai putu.stăpîni şi ochii èi s e umplură de lacrimi, inima ei nu mai putea păstra tai­na şi sub condiţiunea de a măr­turisi, ea destăinui taina, surioa- -rei sa le Marioara.

Marioara privind-o cu ochii ei mari şi albaştrii îi z i s e :

— „Dar de c e d r a g ă surioară, nu mărturiseşti şi mamei , poate să Ioana va veni înapoi".

Lenuţa nu răspunse nimic.

Un ăn întreg t r e c u . d e atunci! Un ah trist, plin de amărăciuni; Crăciun ţrişt so se ş t e pentru , ei! In camera de odinioară n u , , maj stiălucei-te frumosul pom

'de Crăciun. Ce pustiu' Çe li­nişte e acum în casa. Ce tace-, ref f u r n a l ^dormitorul copiilor t s t e luminat de aceeaşi lampă ctt aceeaşi lumină palidă, ; v . /'in pa t ; ş tă .b ia ta Marioara, cu­prinsă d e friguri grele, ochii ei ?a::it s t i n ş i . T a t ă l şi m a m a stau trişti la căpătisul ei vărsînd la­crimi. Lenuta vedea cum umbra

: mo: tei cuprinde pe b i a t a s u r i o a -ra sa . Clopotele din turnul bise-

, r k e i anunţau naşterea Mîntuito-m!ui. ". - •:• : •

— „ O ! mamă, e î te luminăr i ! i r

şopti MarioaEa. ; > 4 -: ^ О ! pomulЫ& Gţăeiunţ -Isus, ,

.-. Mjntuitorullf El însuşi aprinde u>«-rrrinările:$i -iată-tl-că- v i n e e p r o a * ^ pe, de tot aproape. LenutOy măr-» ttrrise-şie-, -atunci EI o să^ţi aprin­dă çi ţie pomul d e Crăciun!'Zi o--dată ' Lenuţo! i oana de. ce să'-sufere!" . . v

: Mama s e uita mirată i a Lenu­ţa, repede însă îşi întoarse pri­virea spre "Marioara care t răgea să moară. Marioara întinse bra­ţele ca si cum ar voi să apuce e-eva, îndată-"şi ie trase înnpji , aruncă privirea in sus ${ după cîteva respirări puternice... în­chise ochii si muri.

A doua zi de Crăciun, biata L e n u t a amantă- si plîngîfrd sta îngenunchiată lingă ' coşciugul surioarei sa le . Fireşte, că acum, după ce buzele ei mărturisiră taina părinţilor, inima ei era ma i sprintenă, mai uşurată,' cu toate a s t e a amintirea celor două aju­nuri de Ciăciatn, cei doj ani trişti pentru ea, o făceau nespus să sufere.

о ѳ ѳ ѳ ѳ ѳ о ѳ ѳ ѳ ѳ ѳ о о ѳ ѳ ѳ ѳ ѳ ѳ

Ce trist clipeşte printre astre Luceafărul din răsărit Zâmbind-troUor din castre fn ceas de patimi răscoliţi

Zâmbeşti ta oare-omenirii, > < Nazarinean sublim şi sfânt; Privind eum florile iubirii -Le scutură al vrajbei vânll <•

Noi azi te.prăznuim cu jale • >..-..,-Dar eu nădejdea toată '» noi Ca'n semnul sfânt al erucei tale Vom şti şi noi să fim eroi.

Şi ne gândim la fraţi ce 'ndreapiă. Spre fraţi al urei foc nebun... Au şi-ei copii micuţi ce-aşţeaptă

, Un dar adus de Moş Crăciun},.. <-;.

Cum por fi aşteptând ei oare Crawnu^e#w<ziţeţri^ Copii celţii care mparţ;. ц ^

: - i J j ş яіицпщЦгііІиіСт^^^^,^ :

fop^reljor.;$e:} se.fachină Dvmnezeescylui profet - . O, zi-Ш tamâşji» Sublime fiu din Tfazarei.

Şi-aţunci îşvoarei? - 'wvraffirei ' r

Sor pierde iarăşi printre stânci, Vrăjind-o apele iubitei Clocotitoare şi adânci... ..' "

Iar nouă semmi toiëi täte -Aratâ-ni-l pe cerul sfânt Să ne Împlinim: şr nai « cale : Un rost mai bun pe-acest pământ f...

• "' " ^ L e o n t i n i i i e s c a '

ѳэаѳвфѳ M ІТУІѴТУ *T> *Т> \Т* \Т* кТ/

Douzcci de ani trecură de a-lur.ü! Iarăşi sosi Crăciunul. Mi­

titica Lenuţa de odinioară, acum s tă alături de soţul .ei; iar mica lor Mărioară se învîrteşţe î m ­prejurul pomului de Crăciun, întinzînd braţele.

Lenuţa ajunse o femee vred­nică şi fericită, totuşi în ochii ei mai zăreşti tristeţa de odinioară, cînd priveşte pomul de Crăciun.

Cele două ajunuri de Cră-cin... amintirea lor... două aju­nuri de Crăciun tristei

După c e fură stinse luminările pomului şi după c e mi ta Marioa­ra adormi în leagănul ei, Lenu­ta luă pe soţul ei de braţ şi ur­mată de servitoare care ducea •în m î n ă u n coş mare , eşiră cu păşi repezi în stradă.

— „Aci o să afli multe, Cost i -că, z i se ea către soţul ei, cu un zîmbet dureros, intrînd într'o căsuţă joasă. Era o colibă joasă, luminată de o lamoă mică, tristă

ca şi locuinţa, in mijlociii col ibei era o iriăsuţă împrejurul .căreia m a i : muiţi copilaşi• tăcuţi şi g"»n-ditori aproape, sorbeau alene din

. tr'o strachină mare cu ciorbă. Lâ o parte m a m a lor palidă ş i

>'slabă şi c u t u n i c a ] l o r , ' p l i n g e a u tăcuţi priviriä la ei. Din cînd îti cînd^. tăcerea dureroasă a a c e s -

. t e i colibe, era întreruptă de c î te un g|ţat, nespus de dureros, al

.mamei . . . Coliba, se umplu dé zgomot

cînd intră Lenuţa. .— . .Duceţi-vă deocamdată, cu

r toţii afară!"1' z ise Leiniţa ve se lă , copiiJ i>r. , : , "i 'După cî tva ti mp, copiii intrară , curioşi. Co l iba s ă r ă c ă c i o a s ă , a-\ cum era '.luminata de ün pöm d e

Crăciun,: bogat î iicaçeàt. Ö m u l -v tirrië ä e dqrjaxí éràu' îhtfnşe pe ' m a s ă : .Haine de. iarnă."cozonaci . . mere, nuci, carne friotă şi... o

frumoasă păpuşă- roşiei Ioana,,bunica, şi copiii rămase­

ră Încremeniţi de bucurie. . ^ ^ s t ă p î n ă ; 1 cit e$ti ^dè mi--. loasă сі.Ъііиаţ" z i se Ioana,. î z -

bucnind" îh hohote de plîns. • „'Mflpäsät şi bună? Lini$-

Ыіе-іе , ТодвЬТ Ai uitat c u m ţ i -am ăniărlt inimă/ ţă la un ajüti

J 4 e ; C r ü c h r n : a c u m mulţi a n i ? ' . „Moş Crăciun cu barba albă

. , „A sosit şi pe la noi : „Să ne şducă şi nouă darur i^ Aşa răsuna acurrï in co'ibă.

Bieţii* copi la^, veseli ;acum, au uitat şi foai.iea şi frigul. Cîntau ca nişte îngeraşi C e fericire pe

. ei, pe mama şi bunica lor ! Cel mai mic z i se:

— „Mamă. de ce. a plecat aşa repede, moş Crăciun? Nu ne -a uitat nici pe no i? D e ce á plecat , mam'mare, Moş Crăciun, v r e a u să-i sărut barba alba!"

Mama şi bunica l'au strins în brate şi plîngînd de bucurie, l'au s ă r u t a i

— „Asta a fost un ajun de Cră­ciun plin de fericire pentru noi Ca $i pentru ei", z i se Lenuţa s o ­ţului ei, întoreîndu-se acasă.

O d . H . A .

g — ES», aa,

ДОЕМ oraşul în care s'a născut Mântuitorul

înainte c V t a b e m Ephrata, c a r e r ă ş tinere c â n d sunt fÜU l U d - } • amintirile copilăriei. In vers'nW,. biblice dormitează melodii, du ­ioase , ca r i farmecă şi pe ace la ea*e şi-a pierdut credinţa din co­pilărie.

Ele sunt neperitoare şi prin armonia lor.

Bet lehem — acesta este : „Casa pânei". Şi atributul Ephre-re arată rodnicia pământului. Si aces t orăşel face onoare nume­lui său. In timpul Iui Isus Chris­tos Betlehemül nu avea înfăţişa­rea pe care o are astăzi. Un şir dc case mari predomină colina ; monastir şi aşezăminte de bine­facere ale diferitelor comunităţi rel igioase creştine. Dacă ai in­trat în oraş, găseşti casele mai rioni destul de bune şi curate pentru împrejurările orientale ; printre ele se află strade s t r i ­veşt i , înguste şi murdare, pe când s u s pe coaste înfloresc mig­dalii şi smochinii. Amestecul de popoare şi de religiuni din Ieru­sal im s e repetă şi aici în minia­tură. Cei 12.000 "de locuitori, cari s e află în oraşul de naştere al -Mântuitorului se împart în 5000 latini, 4000 greci, câte 500,ma­homedani şi armeni, i a r : restul' în protestanţi, copţi şi Sirieni.

De asemenea în timpurile celé niai vechi de tradiţie creştină, aci şi-a căutat rădăcinile cultul credincioşilor astfel încât deja Constantin cel mare a zidit în Betlehem o biserică; creştinii au. rămas aici la putere şi în maia.? ritate, cu toate campaniile mau­re din veacul de mijloc. Unui ordin al împăratului Adrian es te a se atribui faptul remarcabil că şi Betlehemül de atunci şi pană astăzi nu s'a mai putut stabili nici o familie evreiască. ;Ori cât d e des s e întâlnesc pe pământul tarei făgăduinţe ; basmele , le-' gende le şi religiunile celor trei popoare, cari îl locuesc, totuşi arareori se întâlnesc, atât dc a-proape două din aces te con te-'siuni principale, c ea creştină şi cea israelită, ca în Bet lehem I:-phrata, care strălucesc în lumina gloriei de când p e c h e i a fost în­gropată aici. Şi minunata idilă a Ini Ruth se petrece in această va­le verde. Eroii războinici Joab, Alisai şi Asachel de acolo au pornit în depărtare şi apoi se împlini strălucirea Betleheniului când fiul lui Isac,- David, deveni rege al Iudeei.

Neamului strălucit a lui David s e atribue că profeţii tocmai în Bet lehem aşteptau apariţia Mes-isiei. Sfinţenia locului e r a stabi­l i tă o a r e cum şi în timpul lui j Isus . Adoratiunea creştinilor Jcăută s ă dea o strălucire şi mai unare acestui loc ; încă de t im­pur i şi s'a înfiinţat aco lo o epis ­copie şi din p r imele veacuri s e «nişe» nenumăratele pelcrinagii •Spre dizurile sa le . Aci a p a r e fi­g u r a de anachosaet a Sf. Hiero-inin c a r e a scris retras de lume celebra Vulgate.

Insufletitele ce te ale cruciaţi­lor pornesc spre Bet l ehem ca să-1 l ibereze din mîinile Sarace -nilor. P înă pe la mijlocul vea*

l'MIVERSUL- ІЛТБКЛЦ Vimeri, 25 l )ece»Lr .e 1У!">

cului trecut bîntue lupte de tot felul în jurul vechei cetăţi şi chiar după ce sanctuarul ei principal Biserica Sf. Maria S Í U a Naşterii Domnului in urma in­tervenţiei împăratului Napoleon al III-lea (1852) trecu din pro­prietatea bisericei greceşti în a-

fn^rro••"AUâno-catolică • a intrat toarte Р П , . , . ., , D I ß

ceste puţine sunt 6e n , sebit. însăşi biserica Naşte / . . , care a fost clădită in veacul al l l - lea pe locul despre care tra-ditiunea spune că a existat graj­dul în care Sf. Eecioară a n ă s ­cut pe Isus. apare pe dinafară ca o fortăreaţă. In interior s e află o basilică simpjă dar fru­mos aranjată, fără nici o podoa­bă, sub podeala ei se întinde cripta cu nenumăratele ei caver­ne. O lume subterană de cre­dinţă se deschide într'iui mistic amurg, cu o luminare de ceară în mînă vizitatorul trece prin capelele subterane a le Sf. losii, prin pestera Sf. Ieronim şi în fine piciorul se opreşte în capela Na­şterii luminată slab dc 15 c a n ­dele d e arghrt. P e o placă se află o stea d e argint. înconju­rată dc inscripţia:

„Hic de virgine War in levis CItrisíos naius est". Lîngă aceasta nişte iesle de

marmoră arată locul unde Isus a stat în ieslelc de lemn.

- P e piaţa marc a Bctelhèmii-- lui este adeseaori o foarte mare animaţie. T r e c multe caravane

- d c cămile venind diii Arábia şi Samaria.

f e m e i l e . diu Bethlehem — plîng cu mult mai uşor decît ce jelalte femei din Orient şi Occi­dent: a m văzut odată un grup d e femeii, cum îşi luau rămas bun delà una care pleca şî toata a m fost trist.

Atît de multă sensibilitate au femeile iii oraşul unde a cînlat David şi l inde Isus Christos a dormit în iesle". ~

• } > - ţ . . . ; - ' i Ţ S \ ' • * - , « . . . . . - , . <

. Acum cu prilejul groaznicului război mondial domneşte şi î« Bet lehem panica şi teroarea din partea Turcilor!

C. Se .

J P e n t r u o r t e « ' r e c i » m a l i n n i s a u s c h i t i i b a r ï t i c a d r e s e -•1-nii a b o n a ţ i s u n i sudaţi ÎI

a t a ş a ş i m i a «lin b e n z i l e c u c a r t ' pr imes»* z i a r u l «Г>іігег.<і:І-Literar*, c o n t r a r . rcr - Iamaţ i t a ­l i c a s a u s c h i m b a r e a <l<- a-dre.st i a u v o r fi raxolvalcv W W V \ \ V W W V V W s « V

Mos Crăciun aducând daruri

Se mărită bucătăreasa de ANTON СЕН0Ѵ

Qrişa. ştrengarul de şapte aui, stătea la uşa bucătăriei, asculta şi se uita pe gaura cheei . 1 se părea Iui că în bucătărie se p e ­trece ceva extraordinar, c e v a ne mai văzut. Lângă masa dc bu­cătărie, pe care de obicei se-taie carne şi se dumică ecană, şedea un vlăjgan marc, zdravăn, în haină de birjar ; avea părul roş­covan, o barbă mare şi un bob de sudoare în vârful nasului. Cu cele cinci d e g e t e ' delà mâna dreaptă tiuea o ceaşcă şi b e a ceai , şi, sugând zahărul, scrâş­nea din dinf: aşa de tare că i ir işa s imţea un fior nervos prin

» şira solitarei. In fata birjarului, pe un .scăunel murdar, se ghe-muia doica Axenia Stepanovna $i deasemenea bea ceai. Lata doicei era îngândurată şi răs­pândea un iei de solemnitate. Slăpâna supremă a bucătăriei — bucătăreasa Pelagia îşi făcea de lucru pela maşina şi căuta vădit să-şi ascundă obrajii, pe care t î i i ş a vedea o strălucire ciudată: ardeau şi schimbau feţe-fete începând cu roşul închis şi sfârşind cu palorea de cadavru. Punea mereu mâna tremurând fot cuţite, pe lemne, pa cârpe, umbla de ici colo. mormăia şi bufnea, dar de făcut ntl făcea ni­mic. Spre masa, unde cei doi beau ceaiul, nu şi-ar ti aruncat privirea pentru nimica'n lume, iar la întrebările, pe care i le fă­cea doica, răspundea scurt şi

aspru, fără să ridice ochii. „Bea, Danilo Semionici !" în­

demna doica pe birjar. „Şi de ce adică bei mereu ceai. numai ceai ? Ar trebui să mai tragi şi câte-uu rachiu !" .

Si doica împinge mosaiirului stlicla eu rachiu, împreună eu un pahar, în vreme ce pe faţă i se întipăreşte o dungă răută­cioasă.

„Nu obişnuesc.. . Nu...' zice bir­jarul refuzând. Nu mă mai îm-bia, Axenia Stepanovna".

„Uf, cc om ! Birjar — şi să nu ' Bărbatul neînsurat uu-i cu

lui spre Щ Щ ! Bc,i>!" spre mutra г а и І а с і Ж Ч . 0 ^ şi fata lui ia o întipărire nu mai puţin răutăcioasă : nu, căţea bă­trână, n'ai să mă prinzi în cursăí

„Nu beau, s'avem iertăciune... In meser ia noastră nu-i bine sà te obişnueşti cil băutura. Mese­riaşul poate să bea că şeade în-tr'tiu loc. d'aide noi însă suntem mereu iu ochii lumii. Nu zic bi­ne ? Dacă intri în cârciumă, te pomeneşt i că-ţt fuge calul ; dacă le pune dracul să te îmbeti, e si mai rău : atunci ti se poale în­tâmpla să adormi ori să cazi de pe capră. Aşa-i meseria noastră, de. ce să-i faci ?"

„Dar cât câştigi d-ta pe zi, Da­nilo Semionici ?"

„După cum e ziua. Uneori iei şi trei ruble pe zi, alteori însă te întorci acasă fără o para chioa­ră. Şi zilele sunt dc multe feluri. In vremea de azi nici meseria n o a s l i ă nu mai face o ceapă de­gerată. Sânt aşa de mulţi birjari — cum ştiţi bine şi d-voastră — c'ar fi mai biue să înceapă să-i sugrume ! Eânu! e scump şi muşterii nu mai sânt ca altădată; toata lumea caută să umble eu tramvaiul. Şi totuş, s lavă Dom­nului, n'avem de ce să ne plân­gem. Mâncăm, ne îmbrăcăm... putem <sâ fericim şi pe alţii... (birjarul se uită cu coada ochiu­lui spre Pelagia) . . . dacă vrea Dumnc2 ,cu".

Ce s'a mai vorbit n'a putut să audă'Qrişa . Mama interveni şi-l trimise în odaia copiilor să în­veţe.

„Du-te, î n v a ţ ă ! Cc-ai să tragi cu urechea pela uşi ?

Când ajunse Qrişa în odaia c o ­piilor îşi luă cartea de citire, dar nu .putu citi Toate cele văzute şi întâmplate treziră mtr'însiil o droac de întrebări.

„Se mărită bucătăreasa.. ." s e gândi el. „Asta-i ciudat. Nu pri­cep de ce se mai mărită ? ma-

CRĂCIUNUL SPANIOL CRĂCIUN NEAPOLITAN

Dănţuitoarele din Valodolid cu luminări anrinse in mâini

Conduşi la buzduganul tambur-majorulul. cânta Înaintea unei prăvaiiL

Vineri, 25 Decembrie 1915. UNIVERSUL LITERAR

No. 51. ma s'a măritat cu papa, mătuşa Уегоаіва cu Paul Andreici. Bine, papa şi Paul Andreici — fie— cu ăştia tot poti mărita: amândoi au lăntişoarc de aur, haine fru­moase, ghete totdeauna văxuite; dar să te măriţi cu birjarul cela scârbos, cu nasul roşu şi cu ciz­me de itifc... Pfui ! Ş î de ce tine

• doica s ă se mărite, biata Peta-tfa?" F După ce plecă mosafirul din bucătărie, Pe lagia veni în odaie ia să diretice. Emoţia încă nu-i trceusc. Obrajii îi erau roşii şi iPărea speriată. Deabia at ingea cu mătura duşumelele şi în fie-[care ungher mătura de e i n e i i g Zăbovi mult în odaia nbft-i" să tea mama. 1 Ѵ - : Л ° • sineur" ' imparţcasca cuiva .„au'iic ei, să-ş i uşureze inima.

„A plecat !" mormăi dânsa lăzând că mama nu începea »orba.

,In orice vaz e un om bun 1', fcse mama fără să-şi ridice o-chii. „C un bărbat dintre cei sfi­oşi, aşezaţi !"

„Nu-1 iau, conită, D o a m n e fe­reşte !" strigă brusc Pe lag ia ro­tind ca un rac. „Doamne fereşte , nu-1 iau !"

„Ia nu mai face mofturi şii nu Hi copil! Acesta-i un pas mare in viată şi trebue să-1 cumpăneşti bine, dar să ţipi aşa alandala n'are nici un rost... Iţi p l a c e ? " I — „Vai de mine, eonită, cum se poate să vă gândiţi ia aşa c e v a ! " tise Pelagia ruşinată. „Vorbiţi aşa parcă... D o a m n e fereşte.. ."

„Ar trebui să spună că nu-i place .'" se gândii Orişa.

— „Cum te mai fandoseşti . . . Ui iplace ?"

— „E bătrân, conită-, vai de wine! Ha. ha!"

,Mai născoceşte multe !" stri-igá doica mânioasă din odaia de jalături". N'are încă nici patru-I (teci de ani. Şi de ce adică Ui tre-I bue imul tânăr ? Cine se mai uită la mutra omului? la-1 şi

[gata !" N — „Nu-1 iau. Doamne fereşte!" (Scrâşni Pelagia.

„Eşti uricioasă rău ! Da ce [ aracul de bărbat vrei t u ? Alta j In locul tău ar cădea în genun-jchi de bucurie, — şi tu o tii în-

[jlr'una : nu-1 iau ! Vrei să te tragii şi să ie împingi mereu cu d'aide postaşi şi profesori ? Vine la Grişa un profesor, conită, după Care î se scurg ochii. O, neruşi­nata!"

— „Ai mai văzut vreodată pe Danilo ă s t a ? " întrebă doamna pe Pelagia. f „Da de unde să-1 fi văzut, vai 'de mine ? Azi l'am văzut întâia iară, Axenia mi l'a adus nu şiiu

d e unde... pe diavolul ăsta afu­risit... D a r de ce D o a m n e ş i -o fi pus ochii pe mine ? "

L a m a s ă . c â n d P e l a g i a s e r ­vea m â n c a r e a , tot i o p r iveau in fată şi o t ach inau cu bir jarul . Ea r o ş e a g r o z a v şi r â d e a în silă.

„ T r e b u e să fie foar te ruşinos mări t i şul . . . " s e gândi O r i ş a . „ S t r a ş n i c de ruş inos !"

T o a t e m â n c ă r i l e e r au . săra te , in t o c a n ă s'a găsit — . e r a de ne­în ţe les c u m a ajuns acolo — o u r e c h e de là o cizmă de iuf*---« puii neprăjiti bine .tâarmriiie şi iar culmeawAu mereu din mâi-

.ç& Velagie i ; d a r nimeni nu-i zise nici o vorbă d e imputare, p ă r e a că toată lumea înţe lege starea e i sufletească. O singură dată aruncă papa furios şervetul şi z ise mamei :

„Ce plăcere poate să- t i facă tie să măriţi, pe toată lumea ! Ce te priveşte pe tine ? L a s ă să s e mărite cu cine vrea !"

După m a s ă apărură slujnieile şi bucătăresele'vecini lor, ş i 'până seara târziu se auzi un şovăit ciudat în bucătărie. C u m au a-duhnecat e le petitül, Dumnezeu ştie ! Când s e trezi Grişa, pela miezul nopţii, auzi cum vorbeau înce t bucătăreasa cu doica îu d o ­sul perdelei. Doica vorbea convin gător, bucătăreasa însă plângea şi râdea ca o nebună. Orişa a-dormi iar şi în vis văzu că Pe la­gia c răpită de un pitic şi de o vrăjitoare...

A doua zi se liniştiră lucruri­le... Viata în bucătărie işi urmă mersul ci obişnuit parcă birjarul nici n'ar fi fost pe lume... numai rareori îşi punea doica fişiul cel nou . lua o mutră sărbătoreasă şi pleca undeva pentru două c e a ­suri, desigur ca să vorbească cu cineva... Pelagia nu se mai întâl­ni cu birjarul, iar când S-au po­menit odată de dânsul, plânse şi strigă ;

„De trei ori fie blestemai ca să nu-mi aduc aminte de dânsul ! Pfui !"

Într'o seară, pe când Pelagia şi doica dumicau ceva de zor, veni mama în bucătărie şi zise : „Poti s ă I ici, te priveşte, dar să ştii, Pe lagio , că dânsul rru poate să s t e a aici... Ştii bine că nu-mi place să ş e a z ă nimeni în b u c ă ­tărie. . . Va să zică ia seama . . . Ş i nici nopţile n'ai să mi be pierzi pc-afară..."

„Acu Dumnezeu ş t ie cc vă mai dă pr in gând, corniţă!'1 s crâş ­ni bucătăreasa Şi de c c să m ă dojineşt i pe mine din p r ic ina Iui? F i r c - a r al d r a c u l u i ! S'a a g ă ţ a t de mine din senîn, fire ar..."

C â n d se uită Or i şa îu b u c ă t ă ­

rie, într'o zi de Duminecă, ră­m a s e m u t d e m i r a r e . B u c ă t ă r i a era plină de o a m e n i . E r a u a c o ­lo b u c ă t ă r e s e din toa t ă m a h a ­laua , se rv i to ru l , doi vard iş t i , un c ă p r a r , copilul R ica . . . Fi ica a c e s ­ta umblă de obicei pr in s p ă l ă t o ­rie şi se joacă cu câinii , a c u m însă e r a p iep tăna t , spă la t şi ţ i­nea în m â n ă o i con i ţ ă " , de metal . - ™ ш d e

j n , Ш і , ѵ , и . o f loare în pa r . Dbga ea s t ă t e a birjarul. „Ei rin s e 1 p a r e că e v r e m e a

să..." începu c ă p r a r u l după o lungă tăcere. i

Obrajii Pelagiei sc îmbujorară şi porni să plângă... Căprarul luă colacul de pe m a s ă , s e aşeză lângă do ică şi începu să bittc-cuvinteze perechea. Birjarul s e apropie dc căprar, căzu în g e ­nunchi înaintea lui şi-i s ă r u t ă mâna. Aşişderea şi cu Axenia . Pelagia îl imita maşinal şi Căzu dcasemenca în genunchi, fnsfâr-şit uşa care dădea a fa ră fu d e s ­chisă, în bucătărie năvăli o boa­re albă şi toată l umea eşi cu g ă ­lăgie în curte.

„Sărmana! Sărmana!" s e g â n ­di Or i ş a auzind bocete le P e l a ­giei. „Unde-o fi d u c â n d - o ? D e c e nu-i ia a p ă r a r e a p a p a ş i . m a ­m a ? '

După cununie s'au auzit dut bucătărie p f i t» noaptea târziu

cântece şi g las de armonică. Ma- . ma se supără toată vremea că doica mirosea a rachiu şi că din ' pricina n u n ţ i i - n u e r a nimeni să dea foc samovarului. Careu- • culcă Or i şa , încă-murin bucă -I e lagia . ? i ХщйхѵХ p en t ru o .J.!1 i f mul ţumi măicuţei ş i .zise

uitându-sc a s p r u la P e l a g i a : „Conită, s'aveti gr i je de ea. Să fiti, vă r og , părinţi i ci. Şi d-ta, Axenia S t e p a u o v h a , nu o l ă sa de capul ei, ia s c a m a să fie toate cum se cade.. . fără prostii . . . Apoi, coni tă . să -mi mai dai vre-o cinci ruble din s imbr ia ei. Trebue să • cumpăr un ş t r e a n g nou" .

O nouă enigmă pentru Orişa : Pe lag ia trăise p â n ă acuma s lo ­bodă, cum a vrut, fără să dea cuiva socoteală , deodată însă . răsare lam-nesam un străin că­ruia cineva i-a dat dreptul să ai­bă gri.ie de purtarea ci şi s a ş i însuşească avutul ei ! — Orişa s e posomori adânc. Simţi, o dorinţă mare, pătimaşe să mângâe pe victima aceasta a nedreptăţii o -meneşti . Căută mărul cel mai mare din cămară, se strecură în bucătărie, îl puse îu mâna Pe la giei şi fugi iar ca o săgaetă .

T r a d . L . Rebreamt

Cel mai eftin M A G A Z I N D E M U Z I C A

•„LA URA"H Bucureş t i , S t r ada Colţei No. 3

UN GRAMAFON 99

Calitate g a r a n t a t ă î m p r e ­ună cu 12 cântece pe 6 plăci „ î n g e r , s a u „Beka"

90ва cu preţul mi nini de LEI

Comenzi însoţite de acont se efestuiazl prompt • E a Gratis Catalogul Spscial de Gramafoane — •

V

1 A ^ — j — -CLASICA SI Ж В Ш 8

ÎN ORI CE ARANJAMENT

A L B U M E d e M U Z I C A (bEO-A.TE ОЕГЛЗСіАКТ)

MUZICA D t CRĂCIUN

PIANE Şl ORGI D i n cele mai renumite

i n s t r ü m e n t T m ü z i g a l e CATALOAGE GRATIS

GRÄMÖFOANE G R A M O L E

Тѣй J S i ^ a U L T I J I E L E

) » ь я ш K o u t л т і A G A Z I N U L C O N S E R V A T O R U L U I

B U C U R E Ş T I . C A L E A V I C T O R I E I N o . 72. B U C U R E Ş T I

9

5Я

m

embrie

v f i t L v

<-•:,• >• - • А п П п а а і і ш а і І г Ч і і Н Е I . О м М 4 » d i a * i Jr»

lé. ir pentru îngrijiri» r»ţion»lă *î "parata»,

ţbpiloglM FLOM şiiciA mif Ш 3.25, mioi U i 2.60. РотаЛ FLOU A; borest mil mare Ш-2Л0-; mío *75-

toi

.., : BVGQL Ltii.sô. - • ;

de Crin

btiregeseae ріеіеач ІвіДІш* coşii depe оЬгаж, оеІемм цпо і mâtnûe. « Laptele de crin FLORA wcoménda fia special peranmate bUnulta a tutrebuioţa eoi chiJe. Preţul; Lapte de crin L«f 9*3 Si pan Ш ІЖ

• •Щл nemulţumirese restitue eostui i x i u t r u ori-care d i u a ce* te ргерлішЛ». Шф ; í " v â n z a r e l a d r o ţ p u e r i i , l"uгшае і і şi gaiaolcrii ^ aW caut» depozitari in teate comuucle rurale diu ţarii реыги лішагеа preparatelor ,,FLORA»*

* ~ W fiejMBllüni foarte avaatagiouse : Л se adresa dcpcziiuloi geueral, L LiNDENBEIUjk Bucureşti, Strada Stelea No. 23

W V W W W ^

Ф