ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător -...

260
Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028 ANEXĂ din 5 martie 2019 conţinând Centralizatorul privind disciplinele din învăţământul preuniversitar, domeniile şi specializările absolvenţilor învăţământul liceal pedagogic, postliceal şi superior, probele de concurs pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ 2019 EMITENT MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 207 bis din 15 martie 2019 Data intrării în vigoare 15-03-2019 Prezenta formă este valabilă începând cu data de 15-03-2019 până la data de 03- 06-2019 Notă Aprobată prin Ordinul nr. 3.635 din 5 martie 2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 15 martie 2019. Învăţământ preuniversitar Studii absolvite, cu diplomă, la instituţii de învăţământ acreditate/autorizate provizoriu, care dau dreptul candidaţilor de a se înscrie şi de a participa la concursurile de titularizare în învăţământul preuniversitar şi la examenul naţional de definitivare în învăţământ Programa - probă de concurs/ Disciplina pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ Nivel Postul PROFILUL/DOMENIUL Nr. crt. Nivelul de studii Specializarea Învăţământ liceal Învăţământ preşcolar Educatoare/ Institutor pentru învăţământul preşcolar/Profesor pentru învăţământul preşcolar PEDAGOGIC* 1. Educatoare X LIMBA ŞI LITERATURA ROMANĂ, PEDAGOGIA PREŞCOLARĂ ŞI METODICA DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIŢA DE COPII (programa pentru concurs aprobată prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5620/2010)/ LIMBA ROMÂNĂ ŞI LITERATURA PENTRU COPII, METODICA ACTIVITĂŢII INSTRUCTIV- EDUCATIVE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR, PEDAGOGIE PREŞCOLARĂ ŞI ELEMENTE DE PSIHOLOGIE A EDUCAŢIEI (ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ) (programa pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ aprobată prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5558/2015) 2. Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea specializării pe diploma de absolvire, care au studiat, conform foii matricole/anexei la diploma de absolvire, discipline specifice nivelului preşcolar Învăţământ primar/ învăţământ special primar Învăţător/ Institutor pentru învăţământul primar/Profesor pentru învăţământul primar PEDAGOGIC* 4. Învăţător X LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞCOLARĂ ŞI ELEMENTE DE DIDACTICĂ GENERALĂ APLICATE DISCIPLINELOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR (programa pentru concurs aprobată prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5620/2010)/ LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ ŞI MATEMATICA, METODICA PREDĂRII ACESTORA, PEDAGOGIE ŞCOLARĂ ŞI ELEMENTE DE PSIHOLOGIE A EDUCAŢIEI (ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ) (programa pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ aprobată prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5558/2015) 5. Educatoare - învăţător X 6. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea specializării pe diploma de absolvire, care au studiat, conform foii matricole/ anexei la diploma de absolvire, discipline specifice nivelului primar Învăţământ preuniversitar Studii absolvite, cu diplomă, la instituţii de învăţământ acreditate/autorizate provizoriu, care dau dreptul candidaţilor de a se înscrie şi de a participa la concursurile de titularizare în învăţământul preuniversitar şi la examenul naţional de definitivare în învăţământ Programa-probă de concurs/ Disciplina pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ Nivel Postul PROFILUL/DOMENIUL Nr. crt. Nivelul de studii Specializarea Învăţământ universitar de lungă durată Învăţământ universitar de scurtă durată Învăţământ postliceal Învăţământ liceal Palatele copiilor/ Cluburile 1. Muzica uşoară vocală şi ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI 7. Pedagogie - învăţători (studii efectuate în R. Moldova şi X LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ, ELEMENTE DE

Transcript of ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător -...

Page 1: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ANEXĂ din 5 martie 2019

conţinând Centralizatorul privind disciplinele din învăţământul preuniversitar, domeniile şi specializările absolvenţilor învăţământul liceal pedagogic, postliceal şi superior, probele de concurs pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ 2019

EMITENT MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 207 bis din 15 martie 2019

Data intrării în vigoare 15-03-2019 Prezenta formă este valabilă începând cu data de 15-03-2019 până la data de 03-06-2019

Notă

Aprobată prin Ordinul nr. 3.635 din 5 martie 2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 15 martie 2019.

Învăţământ preuniversitar

Studii absolvite, cu diplomă, la instituţii de învăţământ

acreditate/autorizate provizoriu, care dau dreptul

candidaţilor de a se înscrie şi de a participa

la concursurile de titularizare în învăţământul preuniversitar şi la examenul naţional

de definitivare în învăţământ

Programa - probă de concurs/

Disciplina pentru examenul naţional

de definitivare în învăţământ

Nivel Postul PROFILUL/DOMENIUL Nr.

crt.

Nivelul de studii

Specializarea

Învăţământ

liceal

Învăţământ

preşcolar

Educatoare/

Institutor pentru

învăţământul

preşcolar/Profesor

pentru învăţământul

preşcolar

PEDAGOGIC*

1. Educatoare X LIMBA ŞI LITERATURA ROMANĂ, PEDAGOGIA

PREŞCOLARĂ ŞI METODICA DESFĂŞURĂRII

ACTIVITĂŢILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE

ÎN GRĂDINIŢA DE COPII

(programa pentru concurs aprobată prin ordinul ministrului educaţiei,

cercetării, tineretului şi sportului

nr. 5620/2010)/ LIMBA ROMÂNĂ ŞI LITERATURA PENTRU

COPII, METODICA ACTIVITĂŢII INSTRUCTIV-

EDUCATIVE

DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR,

PEDAGOGIE

PREŞCOLARĂ ŞI ELEMENTE DE PSIHOLOGIE A

EDUCAŢIEI (ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR ÎN

LIMBA ROMÂNĂ) (programa pentru examenul naţional de

definitivare în învăţământ aprobată prin

ordinul ministrului educaţiei şi

cercetării ştiinţifice nr. 5558/2015)

2. Educatoare -

învăţător X

3. Învăţător -

Educatoare X

* Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea specializării pe diploma de absolvire, care au studiat, conform foii

matricole/anexei la diploma de absolvire, discipline specifice nivelului preşcolar

Învăţământ

primar/

învăţământ special

primar

Învăţător/

Institutor pentru

învăţământul

primar/Profesor

pentru

învăţământul primar

PEDAGOGIC*

4. Învăţător X LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ, ELEMENTE

DE

PEDAGOGIE ŞCOLARĂ ŞI ELEMENTE DE

DIDACTICĂ GENERALĂ APLICATE

DISCIPLINELOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR (programa pentru concurs aprobată prin

ordinul ministrului educaţiei,

cercetării, tineretului şi sportului

nr. 5620/2010)/ LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ ŞI MATEMATICA,

METODICA PREDĂRII ACESTORA, PEDAGOGIE

ŞCOLARĂ ŞI ELEMENTE DE PSIHOLOGIE A

EDUCAŢIEI (ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA

ROMÂNĂ)

(programa pentru examenul naţional de

definitivare în învăţământ aprobată prin ordinul ministrului educaţiei şi

cercetării ştiinţifice nr. 5558/2015)

5. Educatoare -

învăţător X

6. Învăţător -

Educatoare X

* Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea specializării pe diploma de absolvire, care au studiat, conform foii matricole/

anexei la diploma de absolvire, discipline specifice nivelului primar

Învăţământ

preuniversitar

Studii absolvite, cu diplomă, la instituţii de învăţământ acreditate/autorizate provizoriu,

care dau dreptul candidaţilor de a se înscrie şi de a participa la concursurile de titularizare în învăţământul preuniversitar şi la examenul naţional de definitivare în învăţământ

Programa-probă de

concurs/

Disciplina pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ Nivel Postul PROFILUL/DOMENIUL Nr.

crt.

Nivelul de studii

Specializarea

Învăţământ universitar

de lungă

durată

Învăţământ universitar

de scurtă

durată

Învăţământ

postliceal

Învăţământ

liceal

Palatele

copiilor/

Cluburile

1. Muzica

uşoară

vocală şi

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI 7. Pedagogie - învăţători

(studii

efectuate în R. Moldova şi X

LIMBA ŞI LITERATURA

ROMÂNĂ,

ELEMENTE DE

Page 2: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

copiilor instrumentală

2. Muzica

vocal- instrumentală

echivalate/recunoscute în

România)

PEDAGOGIE ŞCOLARĂ

ŞI

ELEMENTE DE DIDACTICĂ GENERALĂ

APLICATE

DISCIPLINELOR DIN

ÎNVĂŢĂMÂNTUL

PRIMAR**

(programa aprobată prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi sportului

nr.

5620/2010) /

LIMBA ŞI LITERATURA

ROMÂNĂ ŞI

MATEMATICĂ,

METODICA PREDĂRII ACESTORA,

PEDAGOGIE ŞCOLARĂ

ŞI

ELEMENTE DE

PSIHOLOGIE A

EDUCAŢIEI

(ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ)

(programa pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobată prin ordinul

ministrului educaţiei şi cercetării

ştiinţifice nr.

5558/2015)

SOCIOPSIHOPEDAGOGIE

8. Institutori -

învăţământ primar

X

9. Institutori - O limbă străină X

10. Institutori (învăţământ

primar)

- O limbă străină X

11. Institutori -

Muzică X

12. Institutori -

Educaţie fizică X

13. Institutori -

Desen X

14. Institutori -

Ecologie X

15. Institutori - Arte

plastice X

16. Institutori -

Religie ortodoxă X

17. Institutori - Religie

romano-catolică X

18. Institutori -

Religie reformată X

19. Institutori - Cultură fizică -

euritmie X

20. Institutori - învăţământ

preşcolar şi primar X

21. Institutori - învăţământ

preprimar şi primar X

22. Institutori -

Limba rromani X

23. Institutori - Educator de

psihopedagogie specială X

24. Educator şi

psihopedagogie specială (promoţia 2003)

X

PEDAGOGIE

25. Institutori -

învăţământ

primar X

26. Institutori - învăţământ

preşcolar şi primar X

27. Institutori - învăţământ

preprimar şi primar X

PEDAGOGIC

28. Învăţător X X

29. Educatoare -

învăţător X X

30. Învăţător -

Educatoare X X

31. Cântăreţi bisericeşti - învăţători X X

32. Învăţători - Cântăreţi

bisericeşti X X

33. Cantori -

învăţător X X

34. Învăţător -

maistru X X

35. Învăţătoare -

maistră X X

36. Educator -

învăţător X

37. Învăţător -

Educator X

** Pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate cu predare în limbile minorităţilor naţionale, candidaţii susţin proba scrisă cu subiecte mixte, în

pondere egală, din programele specifice pentru concurs de limba şi literatura română şi universal pentru copii şi metodica predării limbii şi literaturii române

pentru minorităţi în învăţământul primar şi de limba şi literatura maternă şi metodica predării limbii şi literaturii materne în învăţământul primar, aprobate prin

Page 3: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5575/2015 şi ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5620/2010.

Învăţământ preuniversitar

Studii absolvite, cu diplomă, la instituţii de învăţământ

acreditate/autorizate provizoriu, care dau dreptul candidaţilor de a se înscrie şi de a participa

la concursurile de titularizare în învăţământul

preuniversitar şi la examenul naţional

de definitivare în învăţământ

Programa - probă de

concurs/ Disciplina pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ Nivel

Post/Catedră

(Disciplina principală de

încadrare)

PROFILUL/DOMENIUL Nr. crt.

Nivelul de studii Specializarea

Învăţămân

t

universitar

de lungă durată/

Post-

universitar

Învăţămân

t

universitar de scurtă

durată

Învăţămân

t post-

liceal

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/

Învăţământ gimnazial/

Învăţământ special

(deficienţe

moderate sau

uşoare)**

Limba

engleză

FILOLOGIE 38. Didactica modernă a

predării

limbilor (engleza)* X

LIMBA ŞI

LITERATURA

ENGLEZĂ

(programa pentru concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului

şi sportului

nr. 5620/2010)

/ LIMBA ŞI

LITERATURA ENGLEZĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ aprobate

prin ordinul

ministrului educaţiei şi

cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ

liceal

1. Limba engleză

2. Limba engleză -

Literatura universală

Învăţământ

postliceal

1. Comunicarea în

limba modernă

(engleză)

2. Comunicare

profesională în

limba modernă (engleză)

Palatele copiilor/ Cluburile copiilor

1. Cenaclu literar/

creaţie literară

2. Redacţie presă/

radio - TV

3. Jurnalism/ ziaristică

4. Cultură şi

civilizaţie engleză

5. Educaţie civică

6. Studii europene

Învăţământ

profesional/

Învăţământ

gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică -

Educaţie

interculturală

3. Cultură civică - Educaţie pentru

cetăţenie

democratică

4. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile

copilului 5. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică 6. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile

copilului

7. Cultură civică - Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

SOCIOPSIHOPEDAGOGI

E

39. Pedagogie X X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(programa pentru

concurs aprobată

prin ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018) /

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs aprobată

prin ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr.

5529/2018)

40. Pedagogie* X

41. Pedagogie - Limba şi

literatura română X

42. Pedagogie - Limba şi

literatura maghiară X

43. Pedagogie - Limbă

străină/ maternă

X

44. Pedagogie

socială X

45. Psihologie X 46. Psihologie* X

47. Psihologie şi asistentă

socială X

48. Psihologie -

Asistenţă

socială X

49. Psihologie -

Pedagogie X

50. Psihologie şi Ştiinţele educaţiei X

51. Psihosociologie X

52. Psihosociologie

(+ militar) X

53. Psihosociologie -

Informaţii

(militar) X

54. Psihopedagogie X

55. Psihopedagogie - Cibernetică

X

56. Sociologie X 57. Sociologie - X

Page 4: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Etnologie

58. Sociologie -

Politologie X

59. Sociologie -

Psihologie X

60. Psihologie şi

psihopedagogie specială

X X

61. Filosofie - istorie

(absolvenţii promoţiilor

1978-1994) X

62. Asistenţă

socială X X

PSIHOLOGIE

63. Psihologie X 64. Psihologie* X

65. Psihologie şi asistenţă socială X

66. Psihologie -

Asistenţă

socială X

67. Psihologie -

Pedagogie X

68. Psihologie -

Sociologie X

69. Psihoterapii cognitiv-

comportamentale* X

70. Psihosociologia şi

asistenţa

socială a familiei X

71. Psihosociologia şi

asistenţa socială a familiei*

X

72. Management

organizaţional şi

al resurselor umane* X

73.

Psihologie comunitară,

tehnici

şi abilităţi de

intervenţie comunitară*

X

PSIHOLOGIE -

PEDAGOGIE 74. Consiliere psihologică

şi

educaţională* X

SOCIOLOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

75. Sociologie -

Psihologie X

76. Practica asistenţei

sociale

orientată spiritual* X

77. Educaţie integrată şi

consiliere psihopedagogică*

X

78. Consiliere

psihologică* X

SOCIOLOGIE

79. Sociologie X 80. Sociologie* X 81. Antropologie X 82. Politici sociale X

83. Management

organizaţional şi

al resurselor umane* X

84. Managementul

resurselor umane

în administrarea

organizaţiilor*

X

85.

Psihologie comunitară, tehnici

şi abilităţi de

intervenţie

comunitară*

X

Învăţământ

profesional/

Învăţământ

gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică - Educaţie

interculturală

3. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică

4. Cultură civică - Gândire critică şi

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI

86. Pedagogie X X CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr.

87. Pedagogie* X

88. Pedagogie - învăţători

X

89. Management şi evaluare

educaţională* X

Page 5: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

drepturile

copilului

5. Cultură civică - Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică

6. Cultură civică - Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile

copilului

7. Cultură civică -

Educaţie interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică -

Gândire critică şi

drepturile

copilului

ŞTIINŢE POLITICE

90. Ştiinţe politice X 5530/2018) /

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

interimar al educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

91. Ştiinţe politice (în limbi străine) X

92. Ştiinţe politice şi

administrative X

93. Ştiinţe politice -

Filosofie X

94. Studii europene X

95. Relaţii internaţionale şi

studii europene X

96. Master în politici

publice şi integrare europeană*

X

97. Master management

educaţional

şi comunicare

instituţională*

X

98. Înalte studii

europene X

ŞTIINŢE SOCIAL

POLITICE 99. Ştiinţe politico -

economice X

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

100

. Administraţie

publică X

101

. Administraţie

europeană X

102

. Ştiinţe

administrative* X

103.

Master management

educaţional şi comunicare

instituţională*

X

104

.

Administraţia publică în

contextul integrării

europene* X

FILOLOGIE

105

. Comunicare şi

relaţii publice X

106

.

Limba şi literatura

română -

Istorie X X

107

.

Limba şi literatura

română -

Comunicare şi relaţii

publice

X

108

.

Comunicare socială şi

relaţii

publice X

109

. Relaţii internaţionale şi

studii europene X

110.

Studii culturale europene

X

ECONOMIC 111.

Relaţii internaţionale şi studii europene X

RELAŢII

INTERNAŢIONALE

112

. Relaţii internaţionale şi studii europene X

113

.

Managementul relaţiilor

internaţionale şi

politicilor

europene*

X

TEOLOGIE

114

. Teologie greco-catolică

didactică - Filosofie X

115

.

Teologie

ortodoxă -

Istorie X

116

.

Teologie ortodoxă

didactică -

Istorie X

117

.

Teologie romano-

catolică -

Istorie X

118

.

Teologie romano-

catolică didactică - Istorie

X

119 Teologie greco-catolică - X

Page 6: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

. Istorie

120

. Teologie greco-catolică

didactică - Istorie X

121

.

Teologie

reformată -

Istorie X

122

.

Teologie reformată

didactică -

Istorie X

123

.

Teologie ortodoxă -

Asistenţă socială

X

124.

Teologie ortodoxă

didactică - Asistenţă socială

X

125.

Teologie romano-

catolică - Asistenţă socială

X

126

.

Teologie romano-

catolică

didactică - Asistenţă

socială

X

127

.

Teologie greco-catolică

-

Asistenţă socială X

128

.

Teologie greco-catolică

didactică - Asistenţă

socială X

129

.

Teologie baptistă -

Asistenţă

socială X

130

.

Teologie baptistă

didactică -

Asistenţă socială X

131

.

Teologie reformată -

Asistenţă

socială X

132

.

Teologie reformată

didactică -

Asistenţă socială X

133

.

Teologie adventistă

didactică

- Asistenţă socială X

134

. Teologie adventistă -

Asistenţă socială X

JURNALISTICĂ/

ŞTIINŢELE

COMUNICĂRII

135

. Psihosociologie

- informaţii X

136.

Comunicare şi relaţii publice

X

137.

Comunicare şi relaţii publice*

X

138

.

Comunicare socială şi relaţii

publice X

139

.

Comunicare şi relaţii publice

- informaţii X

140

.

Comunicare socială şi

relaţii

publice - Asistenţă

socială

X

141

. Jurnalism X

142

. Jurnalistică X

143

. Relaţii publice X

144

. Ziaristica X

COMUNICARE ŞI

RELAŢII PUBLICE

(SNSPA)

145

. Comunicare şi

relaţii publice X

146

.

Comunicare socială şi

relaţii publice

X

Page 7: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

FILOSOFIE

147

. Filosofie X

148

. Filosofie -

istorie X

149

. Filosofie -

Sociologie X

150

. Filosofie şi

jurnalistică X

151

. Filosofie -

Jurnalistică X

152.

Filosofie şi antropologie

X

153.

Filosofie - Jurnalism

X

154

. Filosofie - Limba şi literatura română X

155

.

Filosofie -

Filologie

clasică X

156

. Pedagogie - Limba şi

literatura română X

Învăţământ profesional/

Învăţământ

gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică - Educaţie

interculturală

3. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică 4. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile

copilului

5. Cultură civică -

Educaţie

interculturală - Educaţie pentru

cetăţenie

democratică

6. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi drepturile

copilului

7. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică -

Gândire critică şi

drepturile

copilului

FILOSOFIE

157

. Pedagogie - Limba şi

literatura maghiară X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ (programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr.

5530/2018) /

CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

158

.

Pedagogie - Limbă

străină/

maternă X

159

. Filosofie -

Psihologie X

160

.

Filosofie - Comunicare

socială

şi relaţii publice X

161

. Cultură şi

religie X

162

. Psihologie X

163

. Politici publice şi

administraţie publică* X

FILOSOFIE ŞI

JURNALISM

164

. Filosofie -

Jurnalism X

ISTORIE

165

. Istorie X X

166

. Istorie* X

167

. Istorie (în limbi

străine) X

168

.

Istorie - Limba şi

literatura

română X

169

.

Istorie - Limba şi

literatura străină/maternă

X

170

. Istorie -

Filosofie X

171.

Istorie - Geografie

X X

172.

Istorie - Arheologie

X

173

. Istorie -

Muzeologie X

174

. Istorie - Istoria

artei X

Page 8: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

175

. Istorie -

Jurnalistică X

176

.

Istorie -

Biblioteconomi

e X

177

. Istorie -

Jurnalism X

178

. Ştiinţe politice X

179.

Arhivistică şi istorie

X

180

.

Istorie -

Filologie

clasică X

181

. Istorie - Studii

iudaice X

182

.

Istorie - Relaţii

internaţionale şi studii

europene X

183

. Istorie - Bibliologie şi

biblioteconomie X

184

. Istorie -

Antropologie X

185

. Istorie - Arhivistică şi

muzeologie X

186

.

Istorie, secundar

ştiinţe

sociale X

187

. Istorie şi

interconfesionalism* X

188

.

Romanitate orientală şi

geneză

etnică românească

(sec. I-VII)*

X

ARHIVISTICĂ 189.

Arhivistică - Istorie (militar) X

GEOGRAFIE 190

. Geografie -

Istorie X X

DREPT

191

. Drept X

192

. Drept

comunitar X

193

. Ştiinţe juridice X

194

. Ştiinţe juridice şi

administrative X

ŞTIINŢE JURIDICE

195

. Drept X

196

. Drept

comunitar X

197

. Drept şi relaţii

internaţionale X

198

. Ştiinţe juridice X

199

. Ştiinţe juridice şi

administrative X

ASISTENŢĂ SOCIALĂ 200

. Asistenţă

socială X X

EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI

SPORT

201

.

Istorie - Educaţie fizică

şi

sport X

Page 9: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Învăţământ

liceal

1. Cultură civică -

Studii sociale

2. Cultură civică -

Studii sociale - Gândire critică şi

drepturile

copilului

3. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală 4. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică

5. Cultură civică -

Studii sociale - Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică

6. Cultură civică - Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile

copilului

7. Cultură civică - Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică -

Gândire critică şi drepturile

copilului

SOCIOPSIHOPEDAGOGI

E

202

. Pedagogie X

203

. Pedagogie* X

204

. Pedagogie - Limba şi

literatura română X

205

. Pedagogie - Limba şi

literatura maghiară X

206

.

Pedagogie - Limbă

străină/ maternă

X

207.

Pedagogie socială

X

208.

Psihologie X

209

. Psihologie* X

210

. Psihologie şi asistenţă

socială X

211

.

Psihologie -

Asistenţă

socială X

212

. Psihologie -

Pedagogie X

213

. Psihologie şi Ştiinţele

educaţiei X

214

. Psihosociologie X

215

. Psihosociologie

(+ militar) X

216

.

Psihosociologie -

Informaţii

(militar) X

217

. Psihopedagogie X

218

. Psihopedagogie

- Cibernetică X

219

. Sociologie X

220

. Sociologie -

Etnologie X

221

. Sociologie -

Politologie X

222

. Sociologie -

Psihologie X

223

.

Psihologie şi

psihopedagogie

specială X

224

.

Filosofie - istorie

(absolvenţii promoţiilor 1978-1994)

X

225

. Asistenţă

socială X

226.

Psihologie X

227.

Psihologie* X

228

. Psihologie şi asistenţă socială X

Învăţământ

liceal

1. Cultură civică - Studii sociale

2. Cultură civică - PSIHOLOGIE

229

. Psihologie -

Asistenţă X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE SOCIALĂ

(programa pentru

Page 10: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Studii sociale -

Gândire critică şi

drepturile copilului

3. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală

4. Cultură civică - Studii sociale -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică

5. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică

6. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie interculturală -

Gândire critică şi

drepturile

copilului

7. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

socială concurs aprobată

prin

ordinul ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018) /

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

230

. Psihologie -

Pedagogie X

231

. Psihologie -

Sociologie X

232

.

Psihoterapii

cognitiv-

comportamentale* X

233

.

Psihosociologia şi

asistenţa

socială a familiei X

234

.

Psihosociologia şi

asistenţa

socială a familiei* X

235

.

Management

organizaţional şi al resurselor umane*

X

236

.

Psihologie comunitară, tehnici

şi abilităţi de

intervenţie

comunitară*

X

PSIHOLOGIE -

PEDAGOGIE

237

.

Consiliere psihologică

şi

educaţională* X

SOCIOLOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

238

. Sociologie -

Psihologie X

239

.

Practica asistenţei

sociale

orientată spiritual* X

240

.

Educaţie integrată şi

consiliere

psihopedagogică* X

241

. Consiliere

psihologică* X

SOCIOLOGIE

242

. Sociologie X

243

. Sociologie* X

244

. Antropologie X

245.

Politici sociale X

246.

Management organizaţional şi

al resurselor umane* X

247

.

Managementul

resurselor umane

în administrarea

organizaţiilor*

X

248

.

Psihologie comunitară,

tehnici

şi abilităţi de

intervenţie comunitară*

X

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI

249

. Pedagogie X

250

. Pedagogie* X

251

. Pedagogie -

învăţători X

252

.

Management şi

evaluare

educaţională* X

ŞTIINŢE POLITICE

253

. Ştiinţe politice X

254

. Ştiinţe politice

(în limbi străine) X

255

. Ştiinţe politice şi

administrative X

256

. Ştiinţe politice -

Filosofie X

Page 11: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

257

. Studii europene X

258

. Relaţii internaţionale şi

studii europene X

259

.

Master în politici

publice şi

integrare europeană* X

260

.

Master management

educaţional şi comunicare

instituţională*

X

261

. Înalte studii

europene X

ŞTIINŢE SOCIAL

POLITICE

262

. Ştiinţe politico -

economice X

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

263

. Administraţie

publică X

264

. Administraţie

europeană X

265

. Ştiinţe

administrative* X

266

.

Administraţia publică în

contextul integrării

europene* X

267

.

Master management

educaţional

şi comunicare instituţională*

X

FILOLOGIE

268

. Comunicare şi

relaţii publice X

269

.

Limba şi literatura

română -

Comunicare şi relaţii

publice

X

270

.

Comunicare socială şi

relaţii

publice X

271

. Relaţii internaţionale şi

studii europene X

272

. Studii culturale

europene X

ECONOMIC 273

. Relaţii internaţionale şi

studii europene X

Învăţământ

liceal

1. Cultură civică -

Studii sociale 2. Cultură civică -

Studii sociale -

Gândire critică şi

drepturile

copilului

3. Cultură civică -

Studii sociale - Educaţie

interculturală

4. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică 5. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului

7. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică -

Gândire critică şi

RELAŢII

INTERNAŢIONALE

274

. Relaţii internaţionale şi

studii europene X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr.

5530/2018) /

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018

275

.

Managementul relaţiilor

internaţionale şi politicilor

europene*

X

TEOLOGIE 276

. Teologie greco-catolică

didactică - Filosofie X

JURNALISTICĂ/

ŞTIINŢELE

COMUNICĂRII

277

. Psihosociologie

- informaţii X

278

. Comunicare şi

relaţii publice X

279

. Comunicare şi

relaţii publice* X

280

.

Comunicare socială şi

relaţii

publice X

281

.

Comunicare şi relaţii

publice

- informaţii X

282

.

Comunicare socială şi

relaţii

publice - Asistenţă socială

X

COMUNICARE ŞI

RELAŢII PUBLICE

(SNSPA)

283

. Comunicare şi

relaţii publice X

284 Comunicare socială şi

relaţii X

Page 12: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

drepturile

copilului . publice

FILOSOFIE

285

. Filosofie X

286

. Filosofie -

istorie X

287

. Filosofie -

Sociologie X

288

. Filosofie şi

jurnalistică X

289

. Filosofie -

Jurnalistică X

290

. Filosofie şi

antropologie X

291.

Filosofie - Jurnalism

X

292.

Filosofie - Limba şi literatura română X

293

.

Filosofie -

Filologie

clasică X

294

. Pedagogie - Limba şi

literatura română X

295

. Pedagogie - Limba şi

literatura maghiară X

296

.

Pedagogie - Limbă

străină/

maternă X

297

.

Filosofie - Comunicare

socială

şi relaţii publice X

298

. Filosofie -

Psihologie X

299

. Psihologie X

300

. Politici publice şi

administraţie publică* X

Învăţământ

liceal

1. Cultură civică -

Studii sociale

2. Cultură civică -

Studii sociale - Gândire critică şi

drepturile

copilului

3. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală 4. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică

5. Cultură civică -

Studii sociale - Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică

6. Cultură civică - Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile

copilului

7. Cultură civică - Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică -

Gândire critică şi drepturile

copilului

ISTORIE

301

. Istorie -

Filosofie X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

interimar al educaţiei naţionale

nr.

5530/2018) / CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018

302

.

Istorie - Relaţii

internaţionale şi studii

europene X

303

. Ştiinţe politice X

ASISTENŢĂ SOCIALĂ 304

. Asistenţă

socială X

FILOSOFIE ŞI

JURNALISM

305

. Filosofie -

Jurnalism X

DREPT

306

. Drept X

307

. Drept

comunitar X

308

. Ştiinţe juridice X

309

. Ştiinţe juridice şi

administrative X

ŞTIINŢE JURIDICE

310.

Drept X

311

. Drept

comunitar X

312 Drept şi relaţii

internaţionale X

Page 13: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

.

313

. Ştiinţe juridice X

314

. Ştiinţe juridice şi

administrative X

Învăţământ

gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică -

Educaţie interculturală

3. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică

4. Cultură civică -

Gândire critică şi drepturile

copilului

5. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru cetăţenie

democratică

6. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului

7. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică - Gândire critică şi

drepturile

copilului

8. Cultură civică -

Educaţie economico

- financiară 9. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie economico

- financiară

10. Cultură civică

- Educaţie pentru cetăţenie

democratică -

Educaţie economico

- financiară

11. Cultură civică

- Gândire critică

şi drepturile copilului -

Educaţie economico

- financiară

12. Cultură civică

- Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru cetăţenie

democratică

13. Cultură civică

- Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi drepturile

copilului -

Educaţie economico

- financiară

14. Cultură civică

- Educaţie

interculturală - Educaţie pentru

cetăţenie

democratică -

Gândire critică şi

drepturile

copilului -

Educaţie economico - financiară

DREPT

315

. Drept X

316

. Drept

comunitar X

317

. Ştiinţe juridice X

318

. Ştiinţe juridice şi

administrative X

ŞTIINŢE JURIDICE

319.

Drept X

320.

Drept comunitar

X

321

. Drept şi relaţii internaţionale X

322

. Ştiinţe juridice X

323

. Ştiinţe juridice şi

administrative X

FILOSOFIE

324

. Filosofie X

325

. Filosofie-Istorie X

326

. Filosofie-

Psihologie X

327

. Filosofie-

Sociologie X

328

. Filosofie şi

jurnalistică X

329

. Filosofie-

Jurnalistică X

330

. Filosofie şi

antropologie X

331

. Filosofie-Limba şi

literatura română X

332

.

Filosofie-

Filologie

clasică X

333

. Filosofie-

Jurnalism X

334

.

Filosofie-Comunicare

socială

şi relaţii publice X

FILOSOFIE ŞI

JURNALISM

335

. Filosofie-

Jurnalism X

ISTORIE 336

. Istorie-Filosofie X

TEOLOGIE 337

. Teologie greco-catolică

didactică - Filosofie X

ŞTIINŢE POLITICE 338.

Ştiinţe politice - Filosofie

X

SOCIOPSIHOPEDAGOGI

E 339

.

Filosofie - Istorie (absolvenţii promoţiilor

1978-1994) X

Învăţământ 1. Filosofie; FILOSOFIE 340 Filosofie X FILOSOFIE ŞI

Page 14: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

liceal Logică, argumentare

şi comunicare -

Educaţie antreprenorială

2. Filosofie;

Logică, argumentare

şi comunicare -

Studii sociale -

Educaţie antreprenorială

. LOGICĂ,

ARGUMENTARE ŞI

COMUNICARE (programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului

şi sportului nr. 5620/2010) /

FILOSOFIE ŞI LOGICĂ,

ARGUMENTARE

ŞI COMUNICARE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

341

. Filosofie -

Istorie X

342

. Filosofie -

Psihologie X

343

. Filosofie -

Sociologie X

344

. Filosofie şi

jurnalistică X

345

. Filosofie -

Jurnalistică X

346

. Filosofie şi

antropologie X

347.

Filosofie - Limba şi literatura română X

348

.

Filosofie - Filologie

clasică X

349

. Filosofie -

Jurnalism X

350

.

Filosofie - Comunicare

socială

şi relaţii publice X

FILOSOFIE ŞI

JURNALISM

351

. Filosofie -

Jurnalism X

ISTORIE 352

. Istorie -

Filosofie X

TEOLOGIE 353

. Teologie greco-catolică

didactică - Filosofie X

ŞTIINŢE POLITICE 354

. Ştiinţe politice -

Filosofie X

SOCIOPSIHOPEDAGOGI

E 355

.

Filosofie - Istorie

(absolvenţii promoţiilor

1978-1994) X

Învăţământ

postliceal

Etică

profesională şi

multiculturalitate

FILOSOFIE

356

. Filosofie X

357

. Filosofie -

Istorie X

358

. Filosofie -

Psihologie X

359

. Filosofie -

Sociologie X

360

. Filosofie şi

jurnalistică X

361

. Filosofie -

Jurnalistică X

362

. Filosofie şi

antropologie X

363

. Filosofie - Limba şi

literatura română X

364

.

Filosofie -

Filologie clasică

X

365.

Filosofie - Jurnalism

X

366

.

Filosofie - Comunicare socială

şi relaţii publice X

FILOSOFIE ŞI

JURNALISM

367

. Filosofie -

Jurnalism X

Page 15: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ISTORIE 368

. Istorie -

Filosofie X

TEOLOGIE 369

. Teologie greco-catolică

didactică - Filosofie X

ŞTIINŢE POLITICE 370

. Ştiinţe politice -

Filosofie X

SOCIOPSIHOPEDAGOGI

E 371

.

Filosofie - Istorie

(absolvenţii promoţiilor

1978-1994) X

Palatele copiilor/ Cluburile copiilor

1. Educaţie civică

2. Oratorie şi

dezbateri

3. Educaţie pentru cetăţenie

democratică

4. Studii europene

SOCIOPSIHOPEDAGOGIE

372

. Pedagogie X X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(programa pentru concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018) /

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

373.

Pedagogie* X

374.

Pedagogie - Limba şi literatura română X

375

. Pedagogie - Limba şi literatura maghiară X

376

.

Pedagogie - Limbă străină/

maternă X

377

. Pedagogie

socială X

378

. Psihologie X

379

. Psihologie* X

380

. Psihologie şi asistenţă

socială X

381

.

Psihologie -

Asistenţă

socială X

382

. Psihologie -

Pedagogie X

383

. Psihologie şi Ştiinţele

educaţiei X

384

. Psihosociologie X

385

. Psihosociologie

(+ militar) X

386

.

Psihosociologie -

Informaţii

(militar) X

387

. Psihopedagogie X

388

. Psihopedagogie

- Cibernetică X

389

. Sociologie X

390

. Sociologie -

Etnologie X

391

. Sociologie -

Politologie X

392.

Sociologie - Psihologie

X

393.

Psihologie şi psihopedagogie

specială X X

394

.

Filosofie - istorie (absolvenţii promoţiilor

1978-1994) X

395

. Asistenţă

socială X X

Page 16: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

PSIHOLOGIE

396

. Psihologie X

397

. Psihologie* X

398

. Psihologie şi asistenţă

socială X

399

.

Psihologie -

Asistenţă

socială X

400.

Psihologie - Pedagogie

X

401

. Psihologie -

Sociologie X

402

.

Psihoterapii cognitiv-

comportamentale* X

403

.

Psihosociologia şi asistenţa

socială a familiei X

404

.

Psihosociologia şi

asistenţa

socială a familiei* X

405

.

Management

organizaţional şi

al resurselor umane* X

406

.

Psihologie comunitară,

tehnici

şi abilităţi de

intervenţie

comunitară*

X

PSIHOLOGIE -

PEDAGOGIE

407

.

Consiliere psihologică

şi educaţională*

X

SOCIOLOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

408.

Sociologie - Psihologie

X

409.

Practica asistenţei

sociale orientată spiritual*

X

410

.

Educaţie integrată şi consiliere

psihopedagogică* X

411

. Consiliere

psihologică* X

SOCIOLOGIE

412

. Sociologie X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(programa pentru

concurs aprobată prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018) /

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs aprobată prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

413

. Sociologie* X

414

. Antropologie X

415

. Politici sociale X

416

.

Management

organizaţional şi

al resurselor umane* X

417

.

Managementul

resurselor umane

în administrarea

organizaţiilor*

X

418

.

Psihologie comunitară,

tehnici şi abilităţi de

intervenţie

comunitară*

X

ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

419

. Pedagogie X X

420

. Pedagogie* X

421

. Pedagogie -

învăţători X

422

.

Management şi

evaluare

educaţională* X

Page 17: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ŞTIINŢE POLITICE

423

. Ştiinţe politice X

424

. Ştiinţe politice

(în limbi străine) X

425

. Ştiinţe politice şi

administrative X

426

. Ştiinţe politice -

Filosofie X

427

. Studii europene X

428.

Relaţii internaţionale şi studii europene X

429.

Master în politici

publice şi integrare europeană*

X

430

.

Master management

educaţional

şi comunicare

instituţională*

X

431

. Înalte studii

europene X

ŞTIINŢE SOCIAL

POLITICE

432

. Ştiinţe politico -

economice X

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Educaţie civică

2. Oratorie şi

dezbateri

3. Educaţie pentru

cetăţenie democratică

4. Studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

433

. Administraţie

publică X

CULTURĂ CIVICĂ SI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(programa pentru

concurs aprobată prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr.

5530/2018) /

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

programa pentru

concurs aprobată

prin (ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

434

. Administraţie

europeană X

435

. Ştiinţe

administrative* X

436

.

Administraţia publică în

contextul integrării

europene* X

437.

Master management

educaţional şi comunicare

instituţională*

X

FILOLOGIE

438

. Comunicare şi

relaţii publice X

439

.

Limba şi literatura

română -

Istorie X X

440

.

Limba şi literatura

română -

Comunicare şi relaţii

publice

X

441

.

Comunicare socială şi

relaţii

publice X

442

. Relaţii internaţionale şi

studii europene X

443.

Studii culturale europene

X

ECONOMIC 444.

Relaţii internaţionale şi studii europene X

RELAŢII

INTERNAŢIONALE

445

. Relaţii internaţionale şi studii europene X

446

.

Managementul relaţiilor

internaţionale şi

politicilor

europene*

X

TEOLOGIE

447

. Teologie greco-catolică

didactică - Filosofie X

448

.

Teologie

ortodoxă -

Istorie X

449

.

Teologie ortodoxă

didactică -

Istorie X

450 Teologie romano-X

Page 18: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

. catolică -

Istorie

451

.

Teologie romano-

catolică didactică - Istorie

X

452

.

Teologie greco-catolică

- Istorie

X

453.

Teologie greco-catolică didactică - Istorie X

454

.

Teologie reformată -

Istorie X

455

.

Teologie reformată didactică -

Istorie X

456

.

Teologie ortodoxă -

Asistenţă

socială X

457

.

Teologie ortodoxă

didactică -

Asistenţă socială X

458

.

Teologie romano-

catolică -

Asistenţă socială X

459

.

Teologie romano-

catolică

didactică - Asistenţă

socială

X

460

.

Teologie greco-catolică

-

Asistenţă socială X

461

.

Teologie greco-catolică

didactică - Asistenţă socială

X

462

.

Teologie baptistă -

Asistenţă socială

X

463.

Teologie baptistă

didactică - Asistenţă socială

X

464.

Teologie reformată - Asistenţă

socială X

465

.

Teologie reformată didactică -

Asistenţă socială X

466

.

Teologie adventistă didactică

- Asistenţă socială X

467

. Teologie adventistă -

Asistenţă socială X

JURNALISTICĂ/ ŞTIINŢELE

COMUNICĂRII

468

. Psihosociologie

- informaţii X

469

. Comunicare şi

relaţii publice X

470

. Comunicare şi

relaţii publice* X

471

.

Comunicare socială şi

relaţii

publice X

472

.

Comunicare şi relaţii

publice

- informaţii X

473

.

Comunicare socială şi

relaţii

publice - Asistenţă

socială

X

474

. Jurnalism X

475.

Jurnalistică X

476

. Relaţii publice X

477

. Ziaristica X

Page 19: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

COMUNICARE ŞI

RELAŢII PUBLICE

(SNSPA)

478

. Comunicare şi

relaţii publice X

479

.

Comunicare socială şi

relaţii

publice X

FILOSOFIE

480

. Filosofie X

481

. Filosofie -

Istorie X

482

. Filosofie -

Sociologie X

483.

Filosofie şi jurnalistică

X

484.

Filosofie - Jurnalistică

X

485

. Filosofie şi

antropologie X

486

. Filosofie -

Jurnalism X

487

. Filosofie - Limba şi

literatura română X

488

.

Filosofie -

Filologie

clasică X

489

. Pedagogie - Limba şi

literatura română X

490

. Pedagogie - Limba şi

literatura maghiară X

491

.

Pedagogie - Limbă

străină/

maternă X

492

. Filosofie -

Psihologie X

493

.

Filosofie - Comunicare

socială

şi relaţii publice X

494

. Cultură şi

religie X

495

. Psihologie X

496

. Politici publice şi

administraţie publică* X

FILOSOFIE ŞI

JURNALISM

497

. Filosofie -

Jurnalism X

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Educaţie civică 2. Oratorie şi

dezbateri

3. Educaţie pentru

cetăţenie

democratică

4. Studii europene

ISTORIE

498

. Istorie X X CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(programa pentru

concurs aprobată prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018) /

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs aprobată

prin ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

499

. Istorie* X

500

. Istorie (în limbi

străine) X

501

.

Istorie - Limba şi

literatura română

X

502.

Istorie - Limba şi

literatura străină/maternă

X

503.

Istorie - Filosofie

X

504

. Istorie -

Geografie X X

505

. Istorie -

Arheologie X

Page 20: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

506

. Istorie -

Muzeologie X

nr. 5529/2018)

507

. Istorie - Istoria

artei X

508

. Istorie -

Jurnalistică X

509

.

Istorie -

Biblioteconomi

e X

510.

Istorie - Jurnalism

X

511

. Ştiinţe politice X

512

. Arhivistică şi

istorie X

513

.

Istorie -

Filologie

clasică X

514

. Istorie - Studii

iudaice X

515

.

Istorie - Relaţii

internaţionale şi studii

europene X

516

. Istorie - Bibliologie şi

biblioteconomie X

517

. Istorie -

Antropologie X

518

. Istorie - Arhivistică şi

muzeologie X

519

.

Istorie, secundar

ştiinţe

sociale X

520

. Istorie şi

interconfesionalism* X

521

.

Romanitate orientală şi

geneză

etnică românească (sec. I-VII) *

X

ARHIVISTICĂ 522

. Arhivistică - Istorie (militar) X

GEOGRAFIE 523

. Geografie -

Istorie X X

DREPT

524

. Drept X

525

. Drept

comunitar X

526

. Ştiinţe juridice X

527

. Ştiinţe juridice şi

administrative X

ŞTIINŢE JURIDICE

528

. Drept X

529

. Drept

comunitar X

530

. Drept şi relaţii

internaţionale X

531

. Ştiinţe juridice X

532

. Ştiinţe juridice şi

administrative X

Page 21: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ASISTENŢĂ SOCIALĂ 533

. Asistenţă

socială X X

EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI

SPORT

534

.

Istorie - Educaţie fizică

şi

sport X

Învăţământ

general:

Liceal/gimnazial/

primar/

Învăţământ special

(deficienţe moderate sau

uşoare)/învăţămân

t

special

(deficienţe grave,

severe, profunde sau asociate)***/

Învăţământ

profesional

Educaţie fizică şi

sport

EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI

SPORT

535

.

Informatizare şi

modelare în

educaţie fizică şi sport* X

EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI

SPORT (programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI

SPORT (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Aeromodele/

Rachetomodele 2. Navomodele

3. Carting

4. Dans sportiv

5. Dans clasic

6. Dans

contemporan/modern

7. Dans popular

8. Go

9. Orientare

turistică

10. Radioamatorism

(radiogoniometrie, radio-orientare)

11. Rebus

12. Şah

13. Sanitarii

pricepuţi

14. Scrabble

EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI

SPORT

536

.

Informatizare şi

modelare în

educaţie fizică şi sport* X

EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI

SPORT (programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ

liceal

1. Sociologie

2. Sociologie -

Studii sociale

3. Sociologie -

Psihologie

4. Sociologie -

Psihologie - Studii sociale

SOCIOLOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

537

.

Educaţie integrată şi

consiliere

psihopedagogică* X

SOCIOLOGIE

(programa pentru concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului

şi sportului

nr. 5620/2010)

/ SOCIOLOGIE (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr.

Page 22: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

5558/2015)

Învăţământ

liceal

1. Psihologie

2. Psihologie - Studii sociale

3. Psihologie -

Sociologie

4. Psihologie -

Sociologie -

Studii sociale

SOCIOLOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

538

.

Educaţie integrată şi

consiliere

psihopedagogică* X

PSIHOLOGIE (programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului

şi

sportului nr. 5620/2010)

/ PSIHOLOGIE (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015

CJAPP/Cabinet asistenţă

psihopedagogică

(nivel liceal)/

Cabinet asistenţă

psihopedagogică

Profesor în centre

şi cabinete de

asistenţă

psihopedagogică

SOCIOLOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

539

.

Educaţie integrată şi

consiliere

psihopedagogică* X

CONSILIERE

PSIHOPEDAGOGICĂ (programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului

şi sportului

nr. 5620/2010)

/ CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr.

5558/2015) Centre logopedice interşcolare/

Cabinete

logopedice

şcolare

Profesor

logoped

SOCIOLOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

540

.

Educaţie integrată şi

consiliere

psihopedagogică* X

PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ

(programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

educaţiei, cercetării, tineretului

şi sportului

nr. 5620/2010)

/ PSIHOPEDAGOGIE

SPECIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ special

primar/Învăţământ

special gimnazial

Profesor -

educator

Învăţământ special preşcolar/

Învăţământ special

primar/Învăţământ

special gimnazial/

Învăţământ

profesional

special/Învăţământ special liceal

1. Profesor-

psihopedagog

2. Profesor- psiholog şcolar

3. Profesor-logoped

4. Psiholog

5. Psihopedagog

6. Logoped

7. Profesor de

psihodiagnoză 8. Profesor

itinerant şi de

sprijin

Învăţământ special

(deficienţe grave, severe, profunde

sau asociate)/

Învăţământ special

(deficienţe

moderate sau

uşoare)

Profesor de psihopedagogie

specială pentru o

catedră de educaţie

specială

Page 23: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional

1. Economie;

Educaţie

antreprenorială 2. Economie

aplicată

3. Economie;

Educaţie

antreprenorială -

Economie aplicată 4. Economie;

Educaţie

Antreprenorială -

Educaţie

economico-

financiară

5. Economie aplicată -

Educaţie

economico-

financiară

6. Economie;

Educaţie

antreprenorială - Economie

aplicată -

Educaţie

economico-

financiară

ECONOMIC/ECONOMIE/

CIBERNETICĂ ŞI

STATISTICĂ

ECONOMICĂ/

CONTABILITATE/

FINANŢE/ŞTIINŢE ECONOMICE/

MANAGEMENT/

MARKETING

541

.

Managementul şi

marketingul

operaţiunilor logistice* X

ECONOMIE ŞI

EDUCAŢIE

ANTREPRENORIALĂ

(programa pentru

concurs aprobată

prin ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului

şi sportului

nr. 5620/2010)

/ ECONOMIE ŞI

EDUCAŢIE

ANTREPRENORIALĂ (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

542

.

Studii europene şi

economia

integrării* X

543

. Ştiinţe financiar

- contabile X

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

544

.

Master management

educaţional

şi comunicare

instituţională*

X

Învăţământ

gimnazial

Educaţie

economico-

financiară

ECONOMIC/ECONOMIE/

CIBERNETICĂ ŞI

STATISTICĂ

ECONOMICĂ/

CONTABILITATE/

FINANŢE/ŞTIINŢE ECONOMICE/

MANAGEMENT/

MARKETING

545

.

Managementul şi

marketingul

operaţiunilor logistice* X

546

.

Studii europene şi

economia

integrării* X

547

. Ştiinţe financiar

- contabile X

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

548

.

Master management educaţional

şi comunicare

instituţională*

X

Învăţământ liceal/

Învăţământ profesional

1. Religie creştină după Evanghelie

2. Discipline

teologice de

specialitate

(teologie creştină

după Evanghelie)

TEOLOGIE

549

.

Teologie

baptistă

pastorală X

RELIGIE CREŞTINĂ

DUPĂ EVANGHELIE (programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5366/2018)

/ RELIGIE CREŞTINĂ DUPĂ EVANGHELIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programa pentru

examenul naţional

de

definitivare în

învăţământ aprobată

prin ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5365/2018)

550

.

Teologie

baptistă

didactică X

551

. Teologie

baptistă - Litere X

552

.

Teologie baptistă

didactică -

Limba şi literatura română

X

553

.

Teologie baptistă - Asistenţă

socială X

554

.

Teologie baptistă

didactică -

Asistenţă socială X

555

.

Teologie baptistă -

Muzică

bisericească X

556

.

Teologie baptistă -

Limba şi

literatură

străină/maternă

X

557.

Teologie baptistă

didactică- Limba şi literatură

străină/maternă

X

558

. Teologie

penticostală X

559

. Teologie penticostală

pastorală şi didactică X

Religie creştină

după Evanghelie

TEOLOGIE

560

. Cultură şi

religie X

561

. Teologie

sistematică* X

FILOSOFIE 562

. Cultură şi

religie X

Învăţământ

gimnazial/

Învăţământ special

Religie creştină

după Evanghelie TEOLOGIE 563

. Teologie

baptistă X

Page 24: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

(deficienţe

moderate sau

uşoare)/Învăţământ

special

(deficienţe grave,

severe, profunde

sau asociate)**

pastorală

564

.

Teologie

baptistă

didactică X

565

. Teologie

baptistă - Litere X

566

.

Teologie baptistă

didactică - Limba şi literatura

română

X

567

.

Teologie baptistă -

Asistenţă

socială X

568

.

Teologie baptistă

didactică -

Asistenţă socială X

569

.

Teologie baptistă -

Muzică

bisericească X

570

.

Teologie baptistă -

Limba şi

literatură

străină/maternă

X

571

.

Teologie baptistă didactică-

Limba şi literatură

străină/

maternă

X

572

. Teologie

penticostală X

573

. Teologie penticostală

pastorală şi didactică X

TEOLOGIE

574

. Cultură şi

religie X

575

. Teologie

sistematică* X

FILOSOFIE 576

. Cultură şi

religie X

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

Istoria

religiilor

TEOLOGIE

577

. Teologie

baptistă pastoral X

RELIGIE CREŞTINĂ

DUPĂ EVANGHELIE (programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5366/2018)

/ RELIGIE CREŞTINĂ DUPĂ EVANGHELIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programa pentru

examenul naţional

de

definitivare în

învăţământ aprobată

prin ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5365/2018)

578

.

Teologie

baptistă

didactică X

579.

Teologie baptistă - Litere

X

580

.

Teologie baptistă

didactică -

Limba şi literatura

română

X

581

.

Teologie baptistă -

Asistenţă

socială X

582

.

Teologie baptistă

didactică -

Asistenţă socială X

583

.

Teologie baptistă -

Muzică

bisericească X

584

.

Teologie baptistă -

Limba şi

literatură străină/maternă

X

585

.

Teologie baptistă

didactică -

Limba şi literatură

străină/

maternă

X

586

. Teologie

penticostală X

587

. Teologie penticostală

pastorală şi didactică X

TEOLOGIE 588

. Cultură şi

religie X

589 Teologie X

Page 25: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

. sistematică*

FILOSOFIE 590

. Cultură şi

religie X

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional

1. Electrotehnică,

Electromecanică/

Electrotehnică (Anexa 2/Anexa 2.1)

2. Electrotehnică,

Electromecanică/

Electromecanică

(Anexa 2/Anexa 2.2)

ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ/

ELECTROTEHNICĂ

591

.

Tehnologii şi

echipamente

neconvenţionale X

ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ

(programa aprobată prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice nr. 5558/2015)

ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ/

ELECTROMECANICĂ

592

.

Tehnologii şi

echipamente

neconvenţionale X

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Electromecanică

2. Electrotehnică 3. Machete/

construcţii de

maşini

ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ/

ELECTROTEHNICĂ

593

.

Tehnologii şi

echipamente

neconvenţionale X

ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ/

ELECTROMECANICĂ

594

.

Tehnologii şi

echipamente

neconvenţionale X

Învăţământ liceal/

Învăţământ profesional

Energetică/

Electroenergetică,

Termoenergetică, Hidroenergetică

(Anexa 3)

ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ/

ELECTROTEHNICĂ

595

.

Tehnologii şi

echipamente

neconvenţionale X

ENERGETICĂ

(programa aprobată

prin ordinul ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ ENERGETICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ/

ELECTROMECANICĂ

596

.

Tehnologii şi

echipamente

neconvenţionale X

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/

Stagii de pregătire practică

1. Pregătire -

instruire practică (Electrotehnică,

Electromecanică/

Electromecanică)

2. Pregătire -

instruire practică

(Electrotehnică,

Electromecanică / Electrotehnică)

3. Pregătire -

instruire practică

(Energetică/

Electroenergetică,

Termoenergetică,

Hidroenergetică)

ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ/

ELECTROTEHNICĂ

597

.

Tehnologii şi

echipamente

neconvenţionale X

ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ,

ENERGETICĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI) (programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ, ENERGETICĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ/

ELECTROMECANICĂ

598

.

Tehnologii şi

echipamente

neconvenţionale X

Page 26: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ştiinţifice nr. 5558/2015)

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional

Pielărie/Confecţii

piele (Anexa 5/

Anexa 5.3.)

PIELĂRIE/CONFECŢII

PIELE

599

.

Tehnologia chimică a

prelucrării pieilor,

blănurilor şi a

înlocuitorilor

de piele

X

CONFECŢII PIELE

(programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ CONFECŢII PIELE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

Confecţii

piele

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/Stagii

de pregătire

practică

Pregătire -

instruire practică

(Pielărie/Confecţii

piele)

PIELĂRIE/CONFECŢII

PIELE

600

.

Tehnologia chimică a

prelucrării pieilor,

blănurilor şi a

înlocuitorilor

de piele

X

CONFECŢII PIELE

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ CONFECŢII PIELE

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice nr. 5558/2015)

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional

Protecţia

mediului

PROTECŢIA MEDIULUI 601

. Îmbunătăţiri

funciare X

PROTECŢIA

MEDIULUI

(programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ PROTECŢIA

MEDIULUI

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/

Stagii de

pregătire practică

Pregătire -

instruire practică

(Protecţia

mediului)

Cluburile copiilor/Palatele

copiilor

1. Sanitarii

pricepuţi

2. Protecţia

mediului/ecologie 3. Geochimia

mediului

înconjurător

4. Protecţie

civilă

Învăţământ liceal/ Industrie INDUSTRIE 602 Optimizarea X INDUSTRIE

Page 27: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Învăţământ

profesional

alimentară

(Anexa 9)

ALIMENTARĂ . echipamentelor de

proces din industria

alimentară*

ALIMENTARĂ

(programa aprobată

prin ordinul ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Palatele copiilor/

Cluburile

copiilor Artă culinară

Învăţământ liceal/ Învăţământ

profesional/

Stagii de

pregătire practică

Pregătire - instruire practică

(Industrie

alimentară/

Industria

alimentară)

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ/

INDUSTRIA

ALIMENTARĂ

603

.

Optimizarea

echipamentelor de

proces din industria

alimentară*

X

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ INDUSTRIE ALIMENTARĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice nr.

5558/2015) Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional

Industrie

alimentară

(Anexa 9)

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

604

.

Protecţia

consumatorului şi a

mediului X

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi sportului

nr.

5620/2010)

/ INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ aprobate prin ordinul

ministrului educaţiei

şi

cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Palatele copiilor/

Cluburile

copiilor Artă culinară

Page 28: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/Stagii

de pregătire

practică

Pregătire -

instruire practică

(Industrie

alimentară/

Industria

alimentară)

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ/

INDUSTRIA

ALIMENTARĂ

605

.

Protecţia

consumatorului şi a

mediului X

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi sportului

nr. 5620/2010)

/ INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice nr. 5558/2015)

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional

Industrie

alimentară

(Anexa 9)

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

606

.

Inginerie şi

management în

alimentaţie publică şi

agroturism

X

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Palatele copiilor/

Cluburile

copiilor Artă culinară

Învăţământ liceal/ Învăţământ

profesional/Stagii

de pregătire

practică

Pregătire - instruire practică

(Industrie

alimentară/

Industria

alimentară)

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ/

INDUSTRIA

ALIMENTARĂ

607

.

Inginerie şi

management în

alimentaţie publică şi

agroturism

X

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa aprobată

prin ordinul ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI) (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice nr.

Page 29: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

5558/2015) Învăţământ liceal/ Învăţământ

profesional

Agricultură, Horticultură

(Anexa 10)

AGRICULTURĂ,

HORTICULTURĂ

608

.

Gestiunea durabilă a

zonei

montane X

AGRICULTURĂ - HORTICULTURĂ

(programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ AGRICULTURĂ - HORTICULTURĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ aprobate

prin ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice nr. 5558/2015)

Cluburile copiilor/Palatele

copiilor

1. Protecţia

mediului/ecologie

2. Horticultura

3. Apicultura

4. Geochimia mediului

înconjurător

5. Legumicultura

6. Biotehnologie

7. Agrobiologie

8. Floricultura

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/

Stagii de

pregătire practică

Pregătire-instruire practică

(Agricultură,

Horticultură/

Agricultură)

AGRICULTURĂ,

HORTICULTURĂ/

AGRICULTURĂ

609

.

Gestiunea durabilă a

zonei

montane X

AGRICULTURĂ, HORTICULTURĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ AGRICULTURĂ,

HORTICULTURĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice nr. 5558/2015)

Pregătire-instruire

practică

(Agricultură,

Horticultură/

Horticultură)

AGRICULTURĂ,

HORTICULTURĂ/

HORTICULTURĂ

Învăţământ liceal/

Învăţământ profesional

Economic,

administrativ,

comerţ şi servicii/

Economic, administrativ,

poştă (Anexa 15/

Anexa 15.1) ECONOMIC,

ADMINISTRATIV,

COMERŢ ŞI SERVICII/ ECONOMIC,

ADMINISTRATIV,

POŞTĂ

610.

Managementul şi

marketingul operaţiunilor logistice*

X

ECONOMIC,

ADMINISTRATIV,

POŞTĂ (programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ ECONOMIC, ADMINISTRATIV,

POŞTĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

Învăţământ postliceal

1. Medicină

generală/

Management şi

legislaţie sanitară

2. Farmacie/ Managementul

financiar

farmaceutic şi

legislaţie

Învăţământ liceal/

Învăţământ profesional

Economic,

administrativ,

comerţ şi servicii/

Economic, administrativ,

poştă (Anexa 15/

Anexa 15.1)

ECONOMIC,

ADMINISTRATIV,

COMERŢ ŞI SERVICII/ ECONOMIC,

ADMINISTRATIV,

POŞTĂ

611

.

Studii europene şi economia

integrării* X

Învăţământ postliceal

1. Medicină

generală/

Management şi

legislaţie sanitară 2. Farmacie/

Managementul

financiar

farmaceutic şi

Page 30: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

legislaţie nr. 5558/2015)

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional

Economic,

administrativ,

comerţ şi servicii/

Economic,

administrativ, poştă (Anexa 15/

Anexa 15.1) ECONOMIC,

ADMINISTRATIV,

COMERŢ ŞI SERVICII/

ECONOMIC, ADMINISTRATIV,

POŞTĂ

612

. Ştiinţe financiar

- contabile X

ECONOMIC,

ADMINISTRATIV,

POŞTĂ

(programa aprobată

prin ordinul ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr.

5620/2010)

/ ECONOMIC,

ADMINISTRATIV,

POŞTĂ

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice nr. 5558/2015)

Învăţământ

postliceal

1. Medicină

generală/

Management şi

legislaţie sanitară

2. Farmacie/

Managementul financiar

farmaceutic şi

legislaţie

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional

Economic,

administrativ,

comerţ şi servicii/

Economic,

administrativ, poştă (Anexa 15/

Anexa 15.1) ECONOMIC,

ADMINISTRATIV,

COMERŢ ŞI SERVICII/

ECONOMIC, ADMINISTRATIV,

POŞTĂ

613

.

Master management

educaţional

şi comunicare instituţională*

X

Învăţământ

postliceal

1. Medicină

generală/

Management şi

legislaţie sanitară

2. Farmacie/ Managementul

financiar

farmaceutic şi

legislaţie

614

.

Master management

educaţional

şi comunicare instituţională*

X

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/Stagii de pregătire

practică

Pregătire -

instruire practică

(Economic, administrativ,

comerţ şi servicii/

Poştă)

ECONOMIC,

ADMINISTRATIV, COMERŢ ŞI SERVICII/

POŞTĂ

615

.

Managementul şi

marketingul

operaţiunilor logistice* X

POŞTĂ (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa aprobată

prin ordinul ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ POŞTA (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

616

.

Master management

educaţional

şi comunicare

instituţională*

X

617.

Studii europene şi

economia integrării*

X

618

. Ştiinţe financiar

- contabile X

Învăţământ liceal/

Învăţământ profesional

Economic,

administrativ,

comerţ şi servicii/

Comerţ şi servicii (Anexa 15/

Anexa 15.2.)

ECONOMIC,

ADMINISTRATIV,

COMERŢ ŞI SERVICII/ COMERŢ ŞI SERVICII

619

.

Economia serviciilor de

alimentaţie publică şi

turism X

COMERŢ

(programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei, cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ COMERŢ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ

postliceal

1. Medicină generală/

Managementul

proiectelor de

sănătate

2. Farmacie/

Managementul calităţii

3. Farmacie/

Managementul

proiectelor

Page 31: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Învăţământ liceal/ Învăţământ

profesional/Stagii

de pregătire

practică

Pregătire -

instruire practică (Economic,

administrativ,

comerţ şi servicii/

Comerţ şi servicii)

ECONOMIC, ADMINISTRATIV,

COMERŢ ŞI SERVICII/

COMERŢ ŞI SERVICII

620

.

Economia serviciilor de

alimentaţie publică şi

turism X

COMERŢ (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa aprobată prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ COMERŢ (MAIŞTRI

INSTRUCTORI) (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ liceal/ Învăţământ

profesional

Alimentaţie publică

şi turism/ Alimentaţie publică

(Anexa 16/

Anexa 16.1.)

ALIMENTAŢIE PUBLICĂ

ŞI TURISM/

ALIMENTAŢIE PUBLICĂ

621

.

Protecţia

consumatorului şi a

mediului X

ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ (programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul naţional

de definitivare în

învăţământ aprobate

prin ordinul

ministrului educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor Arta culinară

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional

Alimentaţie publică

şi turism/

Alimentaţie publică

(Anexa 16/ Anexa 16.1.)

ALIMENTAŢIE PUBLICĂ

ŞI TURISM/

ALIMENTAŢIE PUBLICĂ

622

. Ingineria prelucrării

produselor naturale X Palatele copiilor/

Cluburile copiilor Arta culinară

Învăţământ liceal/ Învăţământ

profesional/Stagii

de pregătire

practică

Pregătire - instruire practică

(Alimentaţie

publică şi turism/

Alimentaţie

publică)

ALIMENTAŢIE PUBLICĂ

ŞI TURISM/

ALIMENTAŢIE PUBLICĂ

623

.

Protecţia

consumatorului şi a

mediului X

ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ (MAIŞTRI

INSTRUCTORI) (programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ (MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE

DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

624

. Ingineria prelucrării

produselor naturale X

Palatele copiilor/ Cluburile copiilor

1. Arta textilă

2. Arta populară 3. Tapiserie

ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE

625.

Arte textile -

interferenţe stilistice în artele

X ARTE VIZUALE

(EDUCAŢIE PLASTICĂ/

Page 32: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

4. Ţesătorie

5. Creaţie

confecţii 6. Atelierul

fanteziei

7. Machete/

artizanat

8. Design

vestimentar 9. Pictură/desen

10. Pictură/

pictură pe sticlă

decorative* EDUCAŢIE VIZUALĂ)

(programa pentru

concurs aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului

şi sportului

nr. 5620/2010)

/ ARTE VIZUALE

(EDUCAŢIE PLASTICĂ/

EDUCAŢIE VIZUALĂ)

(SPECIALITATE

ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Teatru

2. Artă teatrală

3. Teatru de păpuşi

/marionete 4. Teatru/teatru de

revistă

5. Regie teatru/

film

6. Educaţie

cinematografică şi teatrală

7. Impresariat

artistic

8. Pantonimă

MUZICĂ

626

.

Artele

spectacolului

muzical X

ARTA ACTORULUI

(programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)

/ ARTELE SPECTACOLULUI

(ARTA ACTORULUI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului interimar al educaţiei

naţionale

nr.

5529/2018)

627

. Regie de teatru

muzical X

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Teatru

2. Artă teatrală

3. Teatru de păpuşi

/marionete 4. Teatru/teatru de

revistă

5. Regie teatru/

film

6. Educaţie

cinematografică şi teatrală

7. Impresariat

artistic

8. Pantonimă

ARTĂ TEATRALĂ/

TEATRU

628

. Regie şi teatru

musical X ARTA ACTORULUI

(programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr.

5530/2018)

/ ARTELE SPECTACOLULUI

(ARTA ACTORULUI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului interimar al educaţiei

naţionale

nr. 5529/2018)

629

. Actorie X

630

. Actorie, regie,

teatru X

631

. Regie teatru X

632

.

Artele

spectacolului de

teatru X

633

. Teatrologie X

634

.

Artele spectacolului de

teatru

(actorie) X

635

.

Artele spectacolului de

teatru

(regie de teatru) X

636

.

Artele spectacolului de

teatru

(arta actorului

mânuitor de

X

Page 33: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

păpuşi şi marionete)

637

.

Arta actorului mânuitor

de

păpuşi şi marionete X

638

. Arta şi metodologia

spectacolului X

ARTĂ

CINEMATOGRAFICĂ ŞI

TELEVIZIUNE/

CINEMATOGRAFIE ŞI

MEDIA

639

. Regie de film şi

televiziune X

640

.

Regia spectacolului de

teatru, film şi televiziune

X

641

. Filmologie X

642.

Regie, imagine film, televiziune X

643.

Filmologie (scenaristică,

publicitate-media) X

644

.

Dramaturgie

cinematografică.

Scenaristică de film şi

TV*

X

Învăţământ

postliceal

1. Medicină

generală/ Embrionologie şi

estetică

2. Medicină

generală/Biochimie

3. Medicină

generală/

Microbiologie, virusologie,

parazitologie

BIOLOGIE

645

. Biologie X

BIOLOGIE

(programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi sportului

nr. 5620/2010)

/ BIOLOGIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului educaţiei şi cercetării

ştiinţifice nr.

5558/2015)

646

. Biochimie X

647

. Ecologie X

648

.

Ecologie şi

protecţia

mediului X

649

. Biologie -

Ştiinţe agricole X

650

. Biologie -

Chimie X

651

. Biologie -

Geografie X

652.

Biologie - Agricultură

X

653.

Biologie - Geologie

X

654

. Biologie aplicată în agricultură X

655

. Protecţia

mediului X

656

. Biochimie

tehnologică X

657

. Biologie -

Ecologie X

FIZICĂ 658

. Biofizică X

CHIMIE

659

. Chimie -

Biologie X

660

. Biochimie

tehnologică X

GEOGRAFIE 661

. Geografie -

Biologie X

GEOLOGIE 662

. Geologie -

Biologie X

Învăţământ

postliceal

1. Medicină

generală/Anestezie

-terapie intensivă

şi nursing specific

2. Medicină

CHIMIE 663

. Chimie X

CHIMIE

(programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului 664 Chimie* X

Page 34: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

generală/

Farmacologie

3. Medicină generală/Igienă,

prevenirea şi

controlul

infecţiilor

4. Medicină

generală/Nutriţie şi dietetică

5. Farmacie/Chimia

compuşilor

anorganici

6. Farmacie/Chimia

compuşilor cu

acţiune asupra sistemului nervos

central

7. Farmacie/Chimia

compuşilor

farmaceutici cu

acţiuni

fiziologice diverse

8. Farmacie/

Farmacotoxicologie

. educaţiei,

cercetării, tineretului

şi sportului

nr. 5620/2010)

/ CHIMIE (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE

ŞI PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ aprobate

prin ordinul

ministrului educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

665

. Chimie (în

limbi străine) X

666

. Chimie militară

(militar) X

667

. Biochimie

tehnologică X

668

. Chimia

mediului X

669

. Radiochimie X

670

. Chimie - Fizică

(+ militar) X

671.

Chimie - Fizică X

672.

Chimie - Biologie

X

673

. Finisare

chimică textilă X

674

. Inginerie

chimică X

675

. Inginerie chimică

(în limbi străine) X

676

. Tehnologie

chimică X

677

.

Tehnologie

chimică

organică X

678

.

Tehnologie

chimică

anorganică X

679

.

Tehnologia

substanţelor

anorganice X

680

.

Tehnologia

substanţelor

organice X

681

. Ştiinţa şi ingineria

materialelor oxidice X

682

. Tehnologia silicaţilor şi

compuşilor oxidici X

683

.

Tehnologia celulozei,

hârtiei

şi fibrelor artificiale X

684

. Tehnologia compuşilor

macromoleculari X

685

.

Tehnologia celulozei,

hârtiei,

poligrafie şi fibre X

686

.

Tehnologia chimică a

produselor textile, pielii şi

înlocuitorilor

X

CHIMIE

687

. Predarea integrată a

ştiinţelor* X

688

. Fizică, Chimie,

Biologie* X

689

.

Chimia şi biochimia

compuşilor

heterolitici* X

690

. Ştiinţele naturii

* X

691

.

Chimia compuşilor

biologic

activi* X

Page 35: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Învăţământ postliceal

1. Medicină

generală/Anestezie -terapie intensivă

şi nursing specific

2. Medicină

generală/

Farmacologie

3. Medicină

generală/Igienă, prevenirea şi

controlul

infecţiilor

4. Medicină

generală/Nutriţie

şi dietetică 5. Farmacie/Chimia

compuşilor

anorganici

6. Farmacie/Chimia

compuşilor cu

acţiune asupra

sistemului nervos central

7. Farmacie/Chimia

compuşilor

farmaceutici cu

acţiuni

fiziologice

diverse 8. Farmacie/

Farmacotoxicologie

CHIMIE UNIVERSITARI

692

. Chimie X

CHIMIE

(programa pentru

concurs aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului

şi sportului

nr. 5620/2010)

/ CHIMIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

693

. Chimie - Fizică X

FIZICĂ 694

. Fizică - Chimie X

BIOLOGIE

695

. Biochimie X

696

. Biologie -

Chimie X

697.

Biochimie tehnologică

X

CHIMIE INDUSTRIALĂ

698.

Inginerie chimică

X

699

. Inginerie chimică (în limbi străine) X

700

. Tehnologie

chimică X

701

.

Tehnologie

chimică

organică X

702

.

Tehnologie

chimică

anorganică X

703

.

Tehnologia

substanţelor

anorganice X

704

.

Tehnologia

substanţelor

organice X

705

. Ştiinţa şi ingineria

materialelor oxidice X

706

. Tehnologia silicaţilor şi

compuşilor oxidici X

707

.

Chimie industrială -

inginerie

chimică X

708

.

Tehnologia prelucrării

petrolului şi

petrochimie X

709

. Petrochimie X

710

. Petrochimie şi

carbochimie X

711

. Chimie

alimentară X

712

. Ingineria prelucrării

produselor naturale X

713

. Inginerie

biochimică X

714.

Tehnologia materialelor

de construcţii

X

715.

Utilaje şi ingineria proceselor chimice X

716

.

Prelucrarea petrolului, petrochimie şi

carbochimie X

CHIMIE INDUSTRIALĂ

717

. Ingineria şi chimia

substanţelor organice X

718

.

Ingineria şi chimia

substanţelor

anorganice X

719 Ingineria şi chimia

compuşilor X

Page 36: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

. macromoleculari

720

. Tehnologii

carbochimice X

721

. Ingineria şi tehnologia

fabricaţiei hârtiei X

722

.

Inginerie economică în

industria chimică şi de

materiale X

723

.

Informatica

sistemelor

chimice X

724.

Tehnologia celulozei,

hârtiei, poligrafie şi fibre

X

725.

Ingineria prelucrării

produselor naturale - industrii fermentative

X

726

.

Ingineria prelucrării produselor naturale -

industrii fermentative* X

727

. Tehnologia şi chimia

produselor alimentare X

Învăţământ

liceal

1. Sociologie

2. Sociologie -

Studii sociale Teologie

728

.

Teologie ortodoxă -

Asistenţă

socială X

SOCIOLOGIE

(programa pentru

concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

educaţiei, cercetării, tineretului

şi sportului

nr. 5620/2010)

/ SOCIOLOGIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ

liceal

1. Psihologie 2. Psihologie -

Studii sociale Teologie

729

.

Teologie ortodoxă - Asistenţă

socială X

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs aprobată

prin ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului

şi sportului

nr.

5620/2010)

/ PSIHOLOGIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în

învăţământ aprobate prin ordinul

ministrului educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ

postliceal

Leadership şi

comunicare

profesională

Teologie 730

.

Teologie ortodoxă - Asistenţă

socială X

SOCIOPSIHOPEDAGOGI

E

731

. Psihologie X

732

. Psihologie* X

733

. Pedagogie X

734

. Psihologie şi asistenţă

socială X

735

.

Psihologie -

Asistenţă

socială X

736

.

Psihopedagogie

specială şi

asistenţă socială X

737

. Psihopedagogie

specială X

738

.

Filosofie - istorie

(absolvenţii promoţiilor

1978-1994) X

Page 37: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

739

. Psihologie -

Pedagogie X

740

. Psihopedagogie

- Cibernetică X

741

. Psihologie şi Ştiinţele

educaţiei X

742

. Sociologie -

Psihologie X

743

. Psihosociologie X

744.

Psihosociologie (+ militar)

X

745.

Psihosociologie -

informaţii (militar)

X

746

.

Psihologie şi psihopedagogie

specială X

747

. Psihopedagogie X

748

. Asistenţă

socială X

Învăţământ

postliceal

Leadership şi

comunicare

profesională

PSIHOLOGIE

749

. Psihologie X

PSIHOLOGIE

(programa pentru concurs aprobată

prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului

şi sportului

nr. 5620/2010)

/ PSIHOLOGIE (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul naţional

de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

750

. Psihologie* X

751

. Psihologie şi asistenţă

socială X

752

.

Psihologie -

Asistenţă

socială X

753

. Psihologie -

Pedagogie X

754

. Psihologie -

Sociologie X

755

. Psihoterapii cognitiv-

comportamentale* X

756

.

Psihosociologia şi

asistenţa

socială a familiei X

757

.

Psihosociologia şi

asistenţa

socială a familiei* X

758

. Psihodiagnostic şi

psihoterapie* X

759

.

Management

organizaţional şi

al resurselor umane* X

760

.

Managementul

resurselor umane în administrarea

organizaţiilor*

X

761

.

Psihologie comunitară,

tehnici

şi abilităţi de

intervenţie

comunitară*

X

PSIHOLOGIE -

PEDAGOGIE

762

.

Consiliere psihologică

şi educaţională*

X

ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

763.

Pedagogie X

SOCIOLOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

764.

Sociologie - Psihologie

X

765

.

Educaţie integrată şi consiliere

psihopedagogică* X

766 Consiliere X

Page 38: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

. psihologică*

Învăţământ postliceal

Leadership şi comunicare

profesională

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

767

. Psihosociologie

- informaţii X

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului

şi sportului

nr. 5620/2010)

/ PSIHOLOGIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

FILOSOFIE

768

. Filosofie -

Psihologie X

769

.

Filosofie - istorie

(absolvenţii promoţiilor

1978-1994) X

770

. Psihologie X

ASISTENŢĂ SOCIALĂ 771

. Asistenţă

socială X

Învăţământ liceal/

Învăţământ profesional/

Stagii de

pregătire

practică

1. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică)

2. Pregătire - instruire practică

(Mecanică/

Metalurgie)

3. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică/Mecanică agricolă)

4. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică/Mecanică

în construcţii)

5. Pregătire -

instruire practică (Mecanică/Mecanică

nave)

6. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică/Petrol

şi gaze)

MECANICĂ 772

.

Tehnician operator pe maşini

cu comandă numerică X

MECANICĂ (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa aprobată

prin ordinul ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)

/ MECANICĂ (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Machete/ construcţii de

maşini

2. Protecţie civilă

3. Carting

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/

Stagii de

pregătire practică

1. Pregătire -

instruire practică

(Electrotehnică,

Electromecanică/ Electromecanică)

2. Pregătire -

instruire practică

(Electrotehnică,

Electromecanică/

Electrotehnică) 3. Pregătire -

instruire practică

(Energetică/

Electroenergetică,

Termoenergetică,

Hidroenergetică) ELECTROTEHNICĂ, ELECTROMECANICĂ/

ELECTROMECANICĂ

773

.

Electromecanic utilaje căi

ferate X

ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ,

ENERGETICĂ

(MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi sportului

nr. 5620/2010)

/ ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ,

ENERGETICĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Electromecanică

2. Electrotehnică

3. Machete/

construcţii de maşini

Page 39: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

nr. 5558/2015)

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/Stagii

de pregătire

practică

Pregătire -

instruire practică

(Transporturi/

Transporturi

rutiere)

TRANSPORTURI/

TRANSPORTURI

RUTIERE

774

. Tehnician

diagnostic auto X

TRANSPORTURI

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa aprobată

prin ordinul ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr.

5620/2010)

/ TRANSPORTURI

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/Stagii

de pregătire practică

Pregătire -

instruire practică

(Transporturi/

Transporturi feroviare)

TRANSPORTURI/

TRANSPORTURI

FEROVIARE

775

.

Electromecanic utilaje

căi ferate

X

776

.

Tehnician

electromecanic

utilaje căi ferate X

Învăţământ

postliceal

Pregătire -

instruire practică

(Asistenţă

medicală) (Anexa21/

Anexa21.1)

SĂNĂTATE ŞI

ASISTENŢĂ

PEDAGOGICĂ/

ASISTENŢĂ MEDICALĂ

777

.

Asistent

medical de

radiologie X

ASISTENŢĂ

MEDICALĂ

GENERALĂ (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi sportului

nr.

5620/2010)

/ ASISTENŢĂ

MEDICALĂ

GENERALĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/Stagii

de pregătire

practică

Pregătire -

instruire practică

(Construcţii şi

lucrări publice/

Instalaţii pentru construcţii)

Construcţii şi

lucrări publice/

Instalaţii pentru

construcţii

778

. Tehnician instalaţii în

construcţii X INSTALAŢII PENTRU

CONSTRUCŢII (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa aprobată

prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului

nr.

5620/2010)

/ INSTALAŢII PENTRU

CONSTRUCŢII

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

779

. Maistru instalator în

construcţii X

780

.

Instalaţii încălziri

centrale

tehnico-sanitare X

781

.

Maistru pentru

instalaţii

tehnico-sanitare X

782

.

Tehnician proiectant

pentru

instalaţii în construcţii X

783

. Instalaţii pentru

construcţii X

784

. Maistru construcţii şi

instalaţii X

Page 40: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

785

. Instalaţii pentru

construcţii X

(programele pentru

examenul naţional

de definitivare în învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

786.

Instalaţii şi

echipamente pentru protecţia

atmosferei

X

787

.

Instalaţii pentru

construcţii

- pompieri X

788

. Instalaţii X

789

. Instalaţii în

construcţii X

(*) Studii postuniversitare (aprofundate, academice, de specializare, de masterat) cu durata de cel puţin un an şi jumătate/cu minimum 90 de credite care dau dreptul

de

a profesa într-o nouă specializare sau programe de conversie profesională pentru dobândirea unei noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice, în

conformitate cu prevederile art. 244 alin. (5) lit. d) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi

completările ulterioare. Notă. La specializările nominalizate mai sus se adaugă:

(1) Toate specializările similare absolvite înainte de 1993;

(2) Studiile postuniversitare (aprofundate, academice, de specializare, de masterat) cu durata de cel puţin un an şi jumătate/ cu minimum 90 de credite, aprobate de

Ministerul Educaţiei Naţionale, care dau dreptul de a profesa într-o nouă specializare - similară uneia dintre cele nominalizate mai sus şi programele de conversie

profesională pentru dobândirea unei noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice, în conformitate cu prevederile art. 244 alin. (5) lit d) din

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare.

Învăţământ preuniversitar

Studii absolvite, cu diplomă, la instituţii de învăţământ

acreditate/autorizate provizoriu, care dau dreptul

candidaţilor de a se înscrie şi de a participa

la concursurile de titularizare în învăţământul

preuniversitar şi la examenul naţional

de definitivare în învăţământ

Programa - probă de concurs/

Disciplina pentru

examenul

naţional de definitivare

în învăţământ Nivel învăţământ

preuniversitar

Postul/Catedra (Disciplina

principală

de încadrare)

Domeniul

fundamental

Domeniul pentru studiile universitare

de licenţă

Nr.

crt.

Nivelul de studii

Specializarea

Studii universitare

de licenţă

Învăţământ gimnazial

1. Opţional în

domeniul informatică/

Tehnologia informaţiei

şi a comunicaţiilor 2. Informatică şi

tehnologia informaţiei

şi a comunicaţiilor

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

INGINERIE

CHIMICĂ 790.

Ingineria şi informatica

proceselor chimice şi

biochimice X

INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

(programa pentru

concurs aprobată prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării, tineretului

şi sportului nr.

5620/2010)/ INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE

ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ aprobate

prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

INGINERIE

ELECTRICĂ 791. Informatică aplicată în

inginerie electrică X

INGINERIE

ENERGETICĂ 792. Energetică şi tehnologii

informatice X

INGINERIE

INDUSTRIALĂ 793. Informatică aplicată în

inginerie industrială X

Palatele copiilor/ Cluburile copiilor

1. Operare şi

programare pe

calculator

2. Informatică

3. Automatizări şi

calculatoare

4. Matematica aplicată

în tehnica de calcul

5. Tehnoredactare pe

calculator

6. Jocuri logice

7. Grafică pe

calculator 8. Geoinformatică

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIE

CHIMICĂ 794.

Ingineria şi informatica

proceselor chimice şi

biochimice X

INGINERIE

ELECTRICĂ 795. Informatică aplicată în

inginerie electrică X

INGINERIE

ENERGETICĂ 796. Energetică şi tehnologii

informatice X

INGINERIE

INDUSTRIALĂ 797. Informatică aplicată în

inginerie industrială X

Învăţământ

profesional/

Învăţământ gimnazial Chimie

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE NATURII CHIMIE 798.

Chimie

farmaceutică X

CHIMIE

(programa pentru

concurs aprobată prin ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării, tineretului

şi sportului nr. 5620/2010)/ CHIMIE (SPECIALITATE

ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare

în

învăţământ aprobate

prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

799. Controlul şi expertiza

produselor alimentare X

800. Extracte şi aditivi

naturali alimentari

X

INGINERIA

MEDIULUI 801. Ingineria valorificării

deşeurilor X

Page 41: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

nr. 5558/2015)

Cluburile copiilor/

Palatele copiilor

1. Prelucrare mase

plastice şi sticlă

2. Chimie experimentală

3. Foto - cineclub

4. Biochimie

5. Electrochimie

6. Sanitarii pricepuţi

7. Artă culinară

8. Ceramică 9. Aeromodele/

Rachetomodele

10. Navomodele

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE NATURII CHIMIE 802.

Chimie

farmaceutică X

CHIMIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ CHIMIE (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE

ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul

naţional de definitivare

în învăţământ aprobate

prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

INGINERIA PRODUSELOR ALIMENTARE

803. Controlul şi expertiza

produselor alimentare X

804. Extracte şi aditivi

naturali

alimentari X

INGINERIA

MEDIULUI 805. Ingineria valorificării

deşeurilor X

Învăţământ

profesional/

Învăţământ gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică -

Educaţie interculturală

3. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

4. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile copilului 5. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Educaţie interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului

7. Cultură civică -

Educaţie

interculturală - Educaţie pentru

cetăţenie democratică

- Gândire critică şi

drepturile copilului

ŞTIINŢE UMANISTE/

ŞTIINŢE UMANISTE ŞI

ARTE

ISTORIE

806. Istorie X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE

ŞI PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului interimar al educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

807. Arheologie X 808. Arhivistică X 809. Istoria artei X

810. Muzeologie X FILOSOFIE 811. Filosofie X

STUDII

CULTURALE

812. Etnologie X 813. Studii europene X 814. Studii culturale X

ŞTIINŢE JURIDICE/

ŞTIINŢE SOCIALE DREPT

815. Drept X 816. Drept comunitar X

817. Ordine şi

siguranţă

publică X

ŞTIINŢE SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢE

SOCIALE

SOCIOLOGIE 818. Sociologie X 819. Antropologie X 820. Resurse umane X

ŞTIINŢE

POLITICE

821. Ştiinţe politice X

822. Studii de

securitate X

RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE 823. Relaţii internaţionale şi

studii europene X

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

824. Administraţie

publică X

825. Administraţie

europeană X

826. Servicii şi politici de

sănătate publică X

827. Asistenţă managerială şi

secretariat X

828. Poliţie

comunitară X

829. Leadership în

sectorul public X

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

830. Comunicare şi

relaţii publice X

831. Jurnalism X ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI 832. Pedagogie X

PSIHOLOGIE 833. Psihologie X

Page 42: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

834. Terapie

ocupaţională X

ASISTENŢĂ

SOCIALĂ 835.

Asistenţă

socială X

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTIINŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

836. Comunicare şi relaţii

publice - informaţii

X

837. Psihologie -

informaţii X

Învăţământ

profesional/ Învăţământ gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică -

Educaţie

interculturală

3. Cultură civică -

Educaţie pentru cetăţenie democratică

4. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

5. Cultură civică -

Educaţie

interculturală - Educaţie pentru

cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului 7. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

- Gândire critică şi drepturile copilului

8. Cultură civică -

Educaţie economico-

financiară

9. Cultură civică -

Educaţie

interculturală - Educaţie economico-

financiară

10. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

- Educaţie economico-

financiară 11. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

- Educaţie economico-

financiară

12. Cultură civică -

Educaţie interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

13. Cultură civică -

Educaţie

interculturală - Gândire critică şi

drepturile copilului

- Educaţie economico-

financiară

14. Cultură civică -

Educaţie

interculturală - Educaţie pentru

cetăţenie democratică

- Gândire critică şi

drepturile copilului -

Educaţie economico-

financiară

ŞTIINŢE UMANISTE/

ŞTIINŢE UMANISTE ŞI

ARTE FILOSOFIE 838. Filosofie X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului interimar al educaţiei naţionale

nr.

5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

ŞTIINŢE JURIDICE/

ŞTIINŢE SOCIALE DREPT

839. Drept X 840. Drept comunitar X

841. Ordine şi

siguranţă

publică X

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Educaţie civică

2. Oratorie şi

dezbateri

3. Educaţie pentru

cetăţenie democratică

4. Studii europene

ŞTIINŢE UMANISTE/

ŞTIINŢE UMANISTE ŞI

ARTE

ISTORIE

842. Istorie X 843. Arheologie X 844. Arhivistică X 845. Istoria artei X 846. Muzeologie X

FILOSOFIE 847. Filosofie X

STUDII

CULTURALE

848. Etnologie X 849. Studii europene X 850. Studii culturale X

ŞTIINŢE JURIDICE/ ŞTIINŢE SOCIALE DREPT

851. Drept X 852. Drept comunitar X

Page 43: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

853. Ordine şi

siguranţă

publică X

ŞTIINŢE SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢE

SOCIALE

SOCIOLOGIE 854. Sociologie X 855. Antropologie X 856. Resurse umane X

ŞTIINŢE

POLITICE

857. Ştiinţe politice X

858. Studii de

securitate X

RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE

859. Relaţii internaţionale şi

studii europene X

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

860. Administraţie

publică X

861. Administraţie

europeană X

862. Servicii şi politici de

sănătate publică X

863. Asistenţă managerială

şi

secretariat X

864. Poliţie

comunitară X

865. Leadership în

sectorul public X

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

866. Comunicare şi

relaţii publice X

867. Jurnalism X ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI 868. Pedagogie X

PSIHOLOGIE 869. Psihologie X

870. Terapie

ocupaţională X

ASISTENŢĂ

SOCIALĂ 871.

Asistenţă

socială X

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTIINŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

872. Comunicare şi relaţii

publice - informaţii

X

873. Psihologie -

informaţii X

Învăţământ

gimnazial/Învăţământ

special (deficienţe

moderate sau

uşoare)/Învăţământ

special (deficienţe grave, severe,

profunde sau

asociate)**/

învăţământ

profesional

Religie creştină după Evanghelie

TEOLOGIE TEOLOGIE CREŞTINĂ

DUPĂ EVANGHELIE 874. Teologie creştină după

Evanghelie pastorală X

RELIGIE CREŞTINĂ

DUPĂ

EVANGHELIE

(programa pentru concurs

aprobată prin ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5366/2018)/ RELIGIE CREŞTINĂ

DUPĂ EVANGHELIE

(SPECIALITATE

ŞI DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

examenul

naţional de definitivare în învăţământ aprobată

prin

ordinul ministrului

interimar

al educaţiei naţionale

nr. 5365/2018)

TEOLOGIE TEOLOGIE

BAPTISTĂ

875. Teologie

baptistă

pastorală X

876. Teologie

baptistă

didactică X

877. Teologie

baptistă socială X

878. Teologie baptistă

asistenţă socială

X

TEOLOGIE TEOLOGIE

PENTICOSTALĂ

879. Teologie

penticostală

pastorală X

880. Teologie

penticostală

didactică X

881. Teologie penticostală

asistenţă

socială X

882. Teologie

penticostală

socială X

Page 44: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

Istoria

religiilor

TEOLOGIE TEOLOGIE CREŞTINĂ

DUPĂ EVANGHELIE 883. Teologie creştină după

Evanghelie pastorală X

TEOLOGIE TEOLOGIE

BAPTISTĂ

884. Teologie

baptistă pastorală

X

885. Teologie baptistă

didactică X

886. Teologie

baptistă socială X

887. Teologie baptistă

asistenţă

socială X

TEOLOGIE TEOLOGIE

PENTICOSTALĂ

888. Teologie

penticostală

pastorală X

889. Teologie

penticostală

didactică X

890. Teologie penticostală

asistenţă socială

X

891. Teologie

penticostală

socială X

Învăţământ

profesional

1. Mecanică/Mecanică

(Anexa 1/Anexa 1.1)

2. Mecanică/

Metalurgie

(Anexa 1/Anexa 1.2.)

3. Mecanică/Mecanică agricolă

(Anexa 1/Anexa 1.3)

4. Mecanică/Mecanică

în construcţii

(Anexa 1/Anexa 1.4)

5. Mecanică/Mecanică nave

(Anexa 1/Anexa 1.5)

6. Mecanică/Petrol

şi gaze

(Anexa 1/Anexa 1.6)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI INGINERIE

INDUSTRIALĂ

892. Logistică

industrială X

MECANICĂ

(programa aprobată prin

ordinul

ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi

sportului nr.

5620/2010)/ MECANICĂ (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul

naţional de definitivare

în învăţământ aprobate

prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

893. Inginerie

industrială X

894. Informatică aplicată în

inginerie industrială X

Cluburile copiilor/ Palatele copiilor

1. Machete/construcţii

de maşini

2. Prietenii pompierilor

3. Protecţie civilă

4. Metaloplastie

5. Carting

Învăţământ

profesional

1. Mecanică/Mecanică

(Anexa 1/Anexa 1.1)

2.

Mecanică/Metalurgie (Anexa 1/Anexa 1.2.)

3. Mecanică/Mecanică

agricolă

(Anexa 1/Anexa 1.3)

4. Mecanică/Mecanică

în construcţii (Anexa 1/Anexa 1.4)

5. Mecanică/Mecanică

nave

(Anexa 1/Anexa 1.5)

6. Mecanică /Petrol

şi gaze

(Anexa 1/Anexa 1.6)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE 895. Optometrie X

Cluburile copiilor/

Palatele copiilor

1. Machete/construcţii de maşini

2. Prietenii

pompierilor

3. Protecţie civilă

4. Metaloplastie

5. Carting

Învăţământ

profesional

1. Mecanică/Mecanică (Anexa 1/Anexa 1.1)

2.

Mecanică/Metalurgie

(Anexa 1/Anexa 1.2.)

3. Mecanică/Mecanică

agricolă

(Anexa 1/Anexa 1.3) 4. Mecanică/Mecanică

în construcţii

(Anexa 1/Anexa 1.4)

5. Mecanică/Mecanică

nave

(Anexa 1/Anexa 1.5)

6. Mecanică/Petrol

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI INGINERIE

AEROSPAŢIALĂ 896. Design

aeronautic X

Page 45: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

şi gaze

(Anexa 1/Anexa 1.6)

Cluburile copiilor/

Palatele copiilor

1. Machete/construcţii

de maşini 2. Prietenii

pompierilor

3. Protecţie civilă

4. Metaloplastie

5. Cartina

Învăţământ liceal/

Învăţământ profesional/Stagii

de pregătire

practică

1. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică)

2. Pregătire - instruire practică

(Mecanică/Metalurgie)

3. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică/Mecanică

agricolă) 4. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică/Mecanică

în construcţii)

5. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică/Mecanică nave)

6. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică/Petrol

şi gaze)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIE

INDUSTRIALĂ

897. Logistică

industrială X

MECANICĂ (MAIŞTRI

INSTRUCTORI) (programa aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ MECANICĂ (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ aprobate

prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

898. Inginerie

industrială X

899. Informatică aplicată în inginerie industrială X

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE 900. Optometrie X

Învăţământ

profesional

1. Electrotehnică,

Electromecanică/

Electrotehnică

(Anexa 2/Anexa 2.1)

2. Electrotehnică, Electromecanică/

Electromecanică

(Anexa 2/Anexa 2.2)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIE

ELECTRICĂ 901. Informatică aplicată în

inginerie electrică X ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ

(programa aprobată prin

ordinul ministrului educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare

în

învăţământ aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE 902. Informatică aplicată în

inginerie electrică X

INGINERIE ENERGETICĂ

903. Energetică şi tehnologii

informatice X

904. Energetică şi tehnologii

de

mediu X

Cluburile copiilor/

Palatele copiilor

1. Electromecanică

2. Electrotehnică

3. Machete/construcţii de maşini

4. Radio telegrafie

5. Radio club

6. Radioamatorism

(radiogoniometrie,

radio-orientare) 7. Carting

8. Robotică

9. Aeromodele/

Rachetomodele

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIE

ELECTRICĂ 905. Informatică aplicată în

inginerie electrică X ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ

(programa aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de definitivare

în

învăţământ aprobate

prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE 906. Informatică aplicată în

inginerie electrică X

INGINERIE

ENERGETICĂ

907. Energetică şi tehnologii

informatice X

908. Energetică şi tehnologii

de

mediu X

Page 46: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Învăţământ

profesional

Energetică/

Electroenergetică,

Termoenergetică, Hidroenergetică

(Anexa 3)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIE

ELECTRICĂ 909. Informatică aplicată în

inginerie electrică X ENERGETICĂ

(programa aprobată prin

ordinul ministrului educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ENERGETICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare

în

învăţământ aprobate

prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr.

5558/2015)

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE 910. Informatică aplicată în

inginerie electrică X

INGINERIE ENERGETICĂ

911. Energetică şi tehnologii informatice X

912. Energetică şi tehnologii

de

mediu X

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/Stagii de pregătire

practică

1. Pregătire -

instruire practică (Electrotehnică,

Electromecanică/

Electromecanică)

2. Pregătire -

instruire practică

(Electrotehnică,

Electromecanică/ Electrotehnică)

3. Pregătire -

instruire practică

(Energetică/

Electroenergetică,

Termoenergetică, Hidroenergetică)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIE

ELECTRICĂ 913. Informatică aplicată în

inginerie electrică X ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ,

ENERGETICĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa aprobată prin ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr.

5620/2010)/ ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ,

ENERGETICĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de definitivare

în

învăţământ aprobate

prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE 914. Informatică aplicată în

inginerie electrică X

INGINERIE

ENERGETICĂ

915. Energetică şi tehnologii

informatice X

916. Energetică şi tehnologii

de

mediu X

Învăţământ

profesional

Industrie alimentară

(Anexa 9) ŞTIINŢE

INGINEREŞTI INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE 917. Extracte şi aditivi

naturali

alimentari X

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ (programa aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare

în învăţământ aprobate

prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Cluburile copiilor/ Palatele copiilor Artă culinară Învăţământ

profesional

Industrie alimentară

(Anexa 9)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE 918. Protecţia

consumatorului şi a

mediului X Cluburile copiilor/

Palatele copiilor Artă culinară

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/Stagii

de pregătire practică

1. Pregătire -

instruire practică

(Industrie alimentară/

Industria alimentară) 2. Pregătire -

instruire practică

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE 919. Extracte şi aditivi

naturali

alimentari X

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI) (programa aprobată prin

ordinul ministrului

Page 47: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

(Industrie alimentară/

Industria alimentară/

Industrie alimentară extractivă)

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare

în

învăţământ aprobate

prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr.

5558/2015)

Pregătire - instruire

practică (Industrie

alimentară/Industria

alimentară)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE 920. Protecţia

consumatorului şi a

mediului X

Învăţământ

profesional

1. Economie;

Educaţie

antreprenorială

2. Economie aplicată

3. Economie; Educaţie antreprenorială -

Economie aplicată

4. Economie; Educaţie

Antreprenorială -

Educaţie

economico-financiară

5. Economie aplicată - Educaţie

economico-financiară

6. Economie; Educaţie

antreprenorială -

Economie aplicată -

Educaţie economico-financiară

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI INGINERIE ŞI

MANAGEMENT 921. Ingineria şi

managementul

afacerilor X

ECONOMIE ŞI

EDUCAŢIE

ANTREPRENORIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul ministrului educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ECONOMIE ŞI

EDUCAŢIE

ANTREPRENORIALĂ

(SPECIALITATE

ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare

în

învăţământ aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ

profesional

Economic,

administrativ, comerţ

şi servicii/Economic,

administrativ, poştă

(Anexa 15/Anexa 15.1)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI INGINERIE ŞI

MANAGEMENT 922. Ingineria şi

managementul

afacerilor X

ECONOMIC,

ADMINISTRATIV, POŞTĂ

(programa aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei, cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ECONOMIC, ADMINISTRATIV, POŞTĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de definitivare

în

învăţământ aprobate

prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ liceal/

Învăţământ profesional/Stagii

de pregătire

practică

Pregătire - instruire practică (Economic,

administrativ, comerţ

şi servicii/Poştă)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI INGINERIE ŞI

MANAGEMENT 923. Ingineria şi managementul

afacerilor X

POŞTĂ (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr.

Page 48: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

5620/2010)/ POŞTĂ (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare

în

învăţământ aprobate

prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ

profesional

Alimentaţie publică şi

turism/Alimentaţie

publică

(Anexa 16/Anexa

16.1.)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE 924. Protecţia

consumatorului şi a

mediului X

ALIMENTAŢIE PUBLICĂ

(programa aprobată prin

ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ALIMENTAŢIE PUBLICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ aprobate

prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE 925. Protecţia

consumatorului şi a

mediului X

Cluburile copiilor/

Palatele copiilor Artă culinară INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURA ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

926. Tehnologie şi control în

alimentaţie publică şi

turism* X

Învăţământ liceal/

Învăţământ profesional/Stagii

de pregătire

practică

Pregătire -

instruire practică (Alimentaţie publică

şi turism/Alimentaţie

publică)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

927. Extracte şi aditivi

naturali

alimentari X

ALIMENTAŢIE PUBLICĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI) (programa aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ALIMENTAŢIE PUBLICĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ aprobate

prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

928. Protecţia consumatorului şi a

mediului X

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

929. Tehnologie şi control în

alimentaţie publică şi

turism* X

Învăţământ

profesional

Alimentaţie publică

şi turism/Turism

(Anexa 16/Anexa 16.2.)

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

930. Tehnologie şi control în

alimentaţie publică şi turism*

X

TURISM ŞI SERVICII

(programa aprobată prin

ordinul ministrului educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ TURISM ŞI SERVICII

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

Cluburile copiilor/

Palatele copiilor

1. Turism/agroturism

2. Ecoturism

3. Artă culinară

Page 49: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

naţional de definitivare

în

învăţământ aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/Stagii

de pregătire

practică

Pregătire -

instruire practică

(Alimentaţie publică

şi turism/Turism)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

931. Tehnologie şi control în

alimentaţie publică şi

turism* X

TURISM (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei, cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ TURISM (MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de definitivare

în

învăţământ aprobate

prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr.

5558/2015)

Învăţământ

profesional

Media şi poligrafie/

Tehnici

cinematografice şi de

televiziune

(Anexa 18/Anexa

18.2)

ARTE/ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI ARTE

CINEMATOGRAFIE ŞI

MEDIA 932.

Cinematografie,

fotografie, media (regie de film şi

tv,

imagine de film şi tv,

multimedia: sunet -

montaj,

comunicare

audiovizuală, publicitate media,

filmologie)

X

TEHNICI

CINEMATOGRAFICE ŞI

DE TELEVIZIUNE

(programa aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ TEHNICI

CINEMATOGRAFICE ŞI DE

TELEVIZIUNE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului educaţiei şi

cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ liceal/

Învăţământ profesional/Stagii

de pregătire

practică

Pregătire -

instruire practică (Media şi poligrafie/

Tehnici

cinematografice şi de

televiziune)

ARTE/ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI ARTE

CINEMATOGRAFIE ŞI

MEDIA 933.

Cinematografie,

fotografie,

media (regie de film şi

tv,

imagine de film şi tv, multimedia: sunet -

montaj,

comunicare

audiovizuală,

publicitate media,

filmologie)

X

TEHNICI CINEMATOGRAFICE ŞI

DE

TELEVIZIUNE

(MAIŞTRI -

INSTRUCTORI)

(programa aprobată prin

ordinul ministrului educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ TEHNICI

CINEMATOGRAFICE ŞI

DE

TELEVIZIUNE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (MAIŞTRI -

INSTRUCTORI)

(programele pentru

examenul naţional de definitivare

în

Page 50: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

învăţământ aprobate

prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ

profesional

Transporturi/

Transporturi rutiere

(Anexa 17/Anexa

17.1)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI Ingineria

autovehiculelor

934. Autovehicule

rutiere X

TRANSPORTURI

RUTIERE

(programa aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ TRANSPORTURI

RUTIERE

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de definitivare

în

învăţământ aprobate

prin

ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

935. Ingineria sistemelor de

propulsie pentru

autovehicule X

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Carting

2. Machete/

construcţii

automodele

3. Automodele

4. Educaţie rutieră

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI Ingineria

autovehiculelor

936. Autovehicule

rutiere X

937. Ingineria sistemelor de propulsie pentru

autovehicule X

Învăţământ liceal/ Învăţământ

profesional/Stagii

de pregătire

practică

Pregătire -

instruire practică

(Transporturi/

Transporturi rutiere)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI Ingineria

autovehiculelor

938. Autovehicule

rutiere X

TRANSPORTURI

(MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(programa aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ TRANSPORTURI

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de definitivare

în

învăţământ aprobate

prin

ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

939. Ingineria sistemelor de

propulsie pentru

autovehicule X

Învăţământ

postliceal

Pregătire - instruire

practică (Farmacie)

(Anexa21/Anexa21.2)

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE NATURII CHIMIE

940. Chimie

farmaceutică X

FARMACIE (MAIŞTRI

INSTRUCTORI) (programa aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ FARMACIE (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ aprobate

prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr.

941. Chimie

medicală X

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE 942. Inginerie

medicală X

INGINERIE

CHIMICĂ 943. Chimie alimentară şi

tehnologii biochimice X

Page 51: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

5558/2015)

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Teatru

2. Artă teatrală 3. Teatru de păpuşi/

marionete

4. Teatru/teatru de

revistă

5. Regie teatru/film

6. Educaţie

cinematografică şi teatrală

7. Impresariat

artistic

8. Pantonimă

ARTE/ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI ARTE

TEATRU

944. Artele

spectacolului (actorie)

X

ARTA ACTORULUI

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ ARTELE

SPECTACOLULUI (ARTA ACTORULUI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de definitivare

în

învăţământ aprobate

prin ordinul ministrului

interimar

al educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

945. Artele

spectacolului

(regie) X

946. Artele spectacolului

(regie de

teatru) X

947.

Artele spectacolului

(arta

actorului mânuitor de

păpuşi şi marionete)

X

948. Artele spectacolului

(păpuşi -

marionete) X

949. Teatrologie

(management

cultural) X

950. Teatrologie

(jurnalism

teatral) X

CINEMATOGRAFIE ŞI

MEDIA

951.

Cinematografie, fotografie,

media (regie de film şi

TV,

imagine de film şi TV,

multimedia: sunet-

montaj,

comunicare audiovizuală:

scenaristică, publicitate

media, filmologie)

X

952. Filmologie X

Învăţământ liceal/

Învăţământ profesional/Stagii

de pregătire

practică

Pregătire -

instruire Practică

(Construcţii şi lucrări publice/

Instalaţii pentru

construcţii)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI INSTALAŢII

953. Instalaţii pentru

construcţii X

INSTALAŢII PENTRU

CONSTRUCŢII

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa aprobată prin ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INSTALAŢII PENTRU

CONSTRUCŢII

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de definitivare

în

învăţământ aprobate

prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

954. Instalaţii şi

echipamente

pentru protecţia

atmosferei

X

955. Instalaţii pentru

construcţii -

pompieri X

Învăţământ preuniversitar

Studii absolvite, cu diplomă, la instituţii de învăţământ

acreditate/autorizate provizoriu, care dau dreptul

candidaţilor de a se înscrie şi de a participa la concursurile de titularizare în învăţământul

preuniversitar şi la examenul naţional

de definitivare în învăţământ

Programa - probă

de concurs/

Disciplina pentru

examenul naţional de

definitivare

în învăţământ Nivel

învăţământ

preuniversitar

Post/Catedră

(Disciplina

principală de încadrare)

Domeniul

fundamenta

l

Domeniul pentru

studiile universitare

de licenţă

Specializarea din

cadrul

domeniului pentru

studiile universitare

de licenţă

Domeniul de licenţă/

Domeniul de studii

universitare de master

Nivelul de

studii

Programul de

studii de master

acreditat

Studii

universit

are

de

masterat/

master

Învăţământ

liceal

1) Informatică

2) Informatică - Tehnologia informaţiei

şi a comunicaţiilor

3) Tehnologia

informaţiei şi a

comunicaţiilor

4) Tehnologia

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

MATEMATIC

Ă Matematică

informatică INFORMATIC

Ă

ECONOMICĂ

Tehnologii

informatice

pentru

afaceri

X

INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

INFORMATIC

Ă

Informatică Informatică

aplicată

Page 52: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

informaţiei şi a

comunicaţiilor -

Procesarea computerizată a

imaginii

FIZICĂ Fizică

informatică

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INFORMATICĂ ŞI TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

CHIMIE Chimie

informatică

ŞTIINŢE ECONOMICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune economică

Informatică

economică

CIBERNETICĂ,

STATISTICĂ ŞI

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune

economică

Informatică

economică

CONTABILIT

ATE

Contabilitate şi

informatică de

gestiune

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Calculatoare Tehnologia

informaţiei Calculatoare şi

sisteme

informatice pentru apărare şi

securitate

naţională

Ingineria

informaţiei

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi

informatică

aplicată

Echipamente

pentru modelare,

simulare şi

conducere

informatizată a

acţiunilor de luptă

Ingineria

sistemelor multimedia

INGINERIE

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

Tehnologii şi

sisteme de telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în

transporturi

Transmisiuni

INGINERIE

ELECTRONICĂ,

TELECOMUNICAŢII ŞI

TEHNOLOGII

INFORMAŢIONALE

Electronică

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi electronică în

transporturi

Transmisiuni

Page 53: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică

Robotică

INGINERIE

CHIMICĂ

Ingineria şi

informatica

proceselor chimice şi

biochimice

INGINERIE

ELECTRICĂ

Informatică

aplicată în

inginerie electrică

INGINERIE

ENERGETIC

Ă

Energetică şi

tehnologii

informatice

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Informatică

aplicată în

inginerie

industrială

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

industrială Informatică

aplicată în

inginerie electrică

Matematică şi informatică

aplicată în

inginerie

Informatică

aplicată în

ingineria

materialelor

Învăţământ

liceal

1) Tehnologia

informaţiei şi a

comunicaţiilor

2) Tehnologia

informaţiei şi a

comunicaţiilor - Procesarea

computerizată a

imaginii

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE NATURII

MATEMATIC

Ă Matematică

informatică

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

1. Comunicare

organizaţional

ă

în

mecatronică 2.

Ergoinginerie

în

mecatronică

3.

Echipamente

şi tehnici miniaturale

avansate

4. Informatica

mediilor

virtuale

5. Ingineria

calităţii în mecatronică şi

robotică

6. Ingineria

mecatronică

în

optometrie 7. Ingineria

sistemelor

mecatronice

8. Implanturi,

proteze şi

evaluare

biomecanică 9. Mecatronică

avansată

10.

Mecatronică

aplicată

11. Robotică

12. Sisteme mecatronice

avansate

13. Sisteme

mecatronice

avansate (în

limba

engleză) 14. Sisteme

mecatronice

pentru

industrie şi

medicină

15. Sisteme de conducere

în

robotică

16. Sisteme

robotizate

17. Sisteme

robotice cu inteligenţă

artificială

X

INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei, cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare

în învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

INFORMATIC

Ă

Informatică Informatică

aplicată

FIZICĂ Fizică

informatică

CHIMIE Chimie informatică

ŞTIINŢE

ECONOMICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune

economică

Informatică

economică

CIBERNETICĂ,

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune

economică

Informatică

economică CONTABILIT

ATE

Contabilitate şi

informatică de gestiune

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Calculatoare Tehnologia

informaţiei Calculatoare şi sisteme

informatice pentru

apărare şi

securitate

naţională

Ingineria

informaţiei

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi

informatică aplicată

Echipamente

pentru

modelare,

simulare şi

conducere

Page 54: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

informatizată a

acţiunilor de luptă

Ingineria

sistemelor multimedia

INGINERIE

ELECTRONICĂ ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

Tehnologii şi sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în

transporturi

Transmisiuni

INGINERIE

ELECTRONICĂ,

TELECOMUNICAŢII ŞI

TEHNOLOGII

INFORMAŢIONALE

Electronică

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în

transporturi

Transmisiuni

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

INGINERIE

CHIMICĂ

Ingineria şi

informatica

proceselor chimice

şi

biochimice

INGINERIE ELECTRICĂ

Informatică

aplicată în inginerie electrică

INGINERIE ENERGETIC

Ă

Energetică şi tehnologii

informatice

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Informatică aplicată în

inginerie

industrială

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

industrială Informatică

aplicată în

inginerie electrică

Matematică şi

informatică

aplicată în inginerie

Informatică

aplicată în

ingineria

materialelor

Învăţământ

profesional

Tehnologia informaţiei

şi a comunicaţiilor

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

MATEMATIC

Ă Matematică

informatică

INFORMATIC

Ă

ECONOMICĂ

Tehnologii

informatice

pentru

afaceri

X

INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

(programa pentru concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/

INFORMATIC

Ă

Informatică Informatică

aplicată

FIZICĂ Fizică

informatică

CHIMIE Chimie

informatică

Page 55: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ŞTIINŢE ECONOMICE

ŞTIINŢE

SOCIALE

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ ECONOMICĂ

Cibernetică

economică

INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Statistică şi

previziune economică

Informatică

economică

CIBERNETICĂ,

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune

economică

Informatică

economică CONTABILIT

ATE

Contabilitate şi

informatică de

gestiune

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Calculatoare Tehnologia

informaţiei Calculatoare şi

sisteme

informatice pentru apărare şi

securitate

naţională

Ingineria

informaţiei

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi

informatică

aplicată

Echipamente

pentru modelare,

simulare şi

conducere

informatizată a

acţiunilor de luptă

Ingineria

sistemelor

multimedia

INGINERIE

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică aplicată Microelectronică, optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în

transporturi

Transmisiuni

INGINERIE

ELECTRONICĂ,

TELECOMUNICAŢII ŞI

TEHNOLOGII

INFORMAŢIONALE

Electronică

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi sisteme

electronice militare

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi electronică în

transporturi

Transmisiuni

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

INGINERIE

ELECTRICĂ

Informatică aplicată în

inginerie electrică

Page 56: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

INGINERIE CHIMICĂ

Ingineria şi

informatica

proceselor chimice şi

biochimice

INGINERIE

ENERGETIC

Ă

Energetică şi

tehnologii

informatice

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Informatică

aplicată în

inginerie

industrială

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

industrială Informatică

aplicată în

inginerie electrică

Matematică şi informatică

aplicată în

inginerie

Informatică

aplicată în

ingineria

materialelor

Învăţământ profesional

Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE

NATURII

MATEMATIC

Ă Matematică

informatică

MECATRONICĂ ŞI ROBOTICĂ

1.Comunicare organizaţional

ă în

mecatronică

2.Ergoingineri

e în

mecatronică 3.Echipament

e şi tehnici

miniaturale

avansate

4.Informatica

mediilor

virtuale 5.Ingineria

calităţii în

mecatronică şi

robotică

6.Ingineria

mecatronică

în optometrie

7.Ingineria

sistemelor

mecatronice

8.Implanturi,

proteze şi

evaluare biomecanică

9.Mecatronică

avansată

10.Mecatronic

ă aplicată

11.Robotică 12.Sisteme

mecatronice

avansate

13.Sisteme

mecatronice

avansate

(în limba engleză)

14.Sisteme

mecatronice

pentru

industrie şi

medicină

15.Sisteme de conducere în

robotică

16.Sisteme

robotizate

17.Sisteme

robotice cu

inteligenţă artificială

X

INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

INFORMATIC

Ă

Informatică Informatică

aplicată

FIZICĂ Fizică informatică

CHIMIE Chimie informatică

ŞTIINŢE

ECONOMICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune

economică

Informatică

economică

CIBERNETICĂ,

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune

economică

Informatică

economică CONTABILIT

ATE

Contabilitate şi

informatică de gestiune

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Calculatoare Tehnologia

informaţiei Calculatoare şi sisteme

informatice pentru

apărare şi

securitate

naţională

Ingineria

informaţiei

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi

informatică aplicată

Echipamente

pentru

modelare,

simulare şi

conducere

informatizată a

acţiunilor de luptă

Ingineria sistemelor

multimedia

INGINERIE Electronică

Page 57: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi sisteme

electronice militare

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi electronică în

transporturi

Transmisiuni

INGINERIE

ELECTRONICĂ,

TELECOMUNICAŢII ŞI TEHNOLOGII

INFORMAŢIONALE

Electronică

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

Tehnologii şi sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în

transporturi

Transmisiuni

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

INGINERIE

CHIMICĂ

Ingineria şi

informatica proceselor chimice

şi

biochimice

INGINERIE

ELECTRICĂ

Informatică

aplicată în

inginerie electrică

INGINERIE

ENERGETIC

Ă

Energetică şi

tehnologii

informatice

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Informatică

aplicată în

inginerie

industrială

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

industrială Informatică

aplicată în inginerie electrică

Matematică şi

informatică

aplicată în

inginerie

Informatică

aplicată în

ingineria

materialelor

Învăţământ

gimnazial

1. Opţional în

domeniul informatică/ Tehnologia informaţiei

şi a comunicaţiilor

2. Informatică şi

tehnologia informaţiei

şi a comunicaţiilor

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE

NATURII

MATEMATICĂ

Matematică informatică

INFORMATIC

Ă

ECONOMICĂ

Tehnologii

informatice

pentru

afaceri

X

INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI (programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

INFORMATIC

Ă

Informatică Informatică

aplicată

FIZICĂ Fizică

informatică

CHIMIE Chimie

informatică

ŞTIINŢE

ECONOMICE/

ŞTIINŢE SOCIALE

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune

economică

Page 58: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Informatică

economică

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr.

5558/2015)

CIBERNETICĂ,

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune economică

Informatică

economică CONTABILIT

ATE

Contabilitate şi

informatică de

gestiune

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

CALCULATOARE ŞI TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Calculatoare Tehnologia

informaţiei Calculatoare şi

sisteme

informatice pentru

apărare şi

securitate

naţională

Ingineria informaţiei

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi

informatică

aplicată

Echipamente

pentru

modelare,

simulare şi

conducere informatizată a

acţiunilor de luptă

Ingineria

sistemelor

multimedia

INGINERIE

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi sisteme

electronice militare

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi electronică în

transporturi

Transmisiuni

INGINERIE

ELECTRONICĂ,

TELECOMUNICAŢII ŞI TEHNOLOGII

INFORMAŢIONALE

Electronică

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

Tehnologii şi sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în

transporturi

Transmisiuni

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică

Robotică

INGINERIE

CHIMICĂ

Ingineria şi

informatica proceselor chimice

şi

biochimice

INGINERIE

ELECTRICĂ

Informatică

aplicată în

inginerie electrică

INGINERIE Energetică şi

Page 59: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ENERGETIC

Ă

tehnologii

informatice

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Informatică

aplicată în

inginerie

industrială

ŞTIINŢE INGINEREŞTI APLICATE

Informatică

industrială Informatică aplicată în

inginerie electrică

Matematică şi

informatică

aplicată în

inginerie

Informatică

aplicată în

ingineria materialelor

Învăţământ

gimnazial

1. Opţional în

domeniul informatică/

Tehnologia informaţiei

şi a comunicaţiilor

2. Informatică şi

tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

MATEMATIC

Ă Matematică

informatică

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

1.Comunicare

organizaţional

ă în mecatronică

2.Ergoingineri

e în

mecatronică

3.Echipament

e şi tehnici

miniaturale avansate

4.Informatica

mediilor

virtuale

5.Ingineria

calităţii în

mecatronică şi robotică

6.Ingineria

mecatronică

în

optometrie

7.Ingineria

sistemelor mecatronice

8.Implanturi,

proteze şi

evaluare

biomecanică

9.Mecatronică avansată

10.Mecatronic

ă aplicată

11.Robotică

12.Sisteme

mecatronice

avansate 13.Sisteme

mecatronice

avansate

(în limba

engleză)

14.Sisteme

mecatronice pentru

industrie şi

medicină

15.Sisteme de

conducere în

robotică

16.Sisteme robotizate

17.Sisteme

robotice cu

inteligenţă

artificială

X

INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI (programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

INFORMATIC

Ă

Informatică Informatică

aplicată

FIZICĂ Fizică

informatică

CHIMIE Chimie

informatică

ŞTIINŢE

ECONOMICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune

economică

Informatică

economică

CIBERNETICĂ,

STATISTICĂ ŞI INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune economică

Informatică

economică CONTABILIT

ATE

Contabilitate şi

informatică de

gestiune

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

CALCULATOARE ŞI TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Calculatoare Tehnologia

informaţiei Calculatoare şi

sisteme

informatice pentru

apărare şi

securitate

naţională

Ingineria informaţiei

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi

informatică

aplicată

Echipamente

pentru

modelare,

simulare şi

conducere informatizată a

acţiunilor de luptă

Ingineria

sistemelor

multimedia

INGINERIE

ELECTRONICĂ ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi sisteme

Page 60: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

electronice militare

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în

transporturi

Transmisiuni

INGINERIE

ELECTRONICĂ,

TELECOMUNICAŢII ŞI

TEHNOLOGII

INFORMAŢIONALE

Electronică

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi sisteme

electronice militare

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi electronică în

transporturi

Transmisiuni

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

INGINERIE

CHIMICĂ

Ingineria şi

informatica

proceselor chimice

şi

biochimice

INGINERIE

ELECTRICĂ

Informatică

aplicată în

inginerie electrică

INGINERIE

ENERGETICĂ

Energetică şi

tehnologii informatice

INGINERIE INDUSTRIAL

Ă

Informatică

aplicată în inginerie

industrială

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

industrială Informatică

aplicată în

inginerie electrică

Matematică şi

informatică

aplicată în

inginerie

Informatică aplicată în

ingineria

materialelor

Învăţământ

postliceal

Tehnologia informaţiei

şi a comunicaţiilor

şi utilizarea tehnicii

de calcul

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

MATEMATIC

Ă Matematică

informatică

INFORMATIC

Ă

ECONOMICĂ

Tehnologii

informatice

pentru

afaceri

X

INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

(programa pentru concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

INFORMATICĂ

Informatică

Informatică

aplicată

FIZICĂ Fizică

informatică

CHIMIE Chimie

informatică

ŞTIINŢE

ECONOMICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune

economică

Informatică economică

CIBERNETICĂ, STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ

Cibernetică economică

Page 61: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ECONOMICĂ Statistică şi

previziune

economică

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Informatică economică

CONTABILIT

ATE

Contabilitate şi informatică de

gestiune

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

Calculatoare Tehnologia

informaţiei Calculatoare şi

sisteme

informatice pentru

apărare şi

securitate

naţională

Ingineria

informaţiei

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi informatică

aplicată

Echipamente

pentru

modelare,

simulare şi

conducere

informatizată a acţiunilor de luptă

Ingineria

sistemelor

multimedia

INGINERIE

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme electronice militare

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în transporturi

Transmisiuni

INGINERIE

ELECTRONICĂ,

TELECOMUNICAŢII ŞI TEHNOLOGII

INFORMAŢIONALE

Electronică

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

Tehnologii şi

sisteme de telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în

transporturi

Transmisiuni

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

INGINERIE CHIMICĂ

Ingineria şi

informatica

proceselor chimice şi

biochimice

INGINERIE

ELECTRICĂ

Informatică

aplicată în

inginerie electrică

INGINERIE

ENERGETIC

Ă

Energetică şi

tehnologii

informatice

INGINERIE

INDUSTRIAL

Informatică

aplicată în

inginerie

Page 62: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Ă industrială

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

industrială Informatică

aplicată în

inginerie electrică

Matematică şi

informatică

aplicată în

inginerie

Informatică

aplicată în

ingineria

materialelor

Învăţământ

postliceal

Tehnologia informaţiei

şi a comunicaţiilor

şi utilizarea tehnicii de calcul

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE

NATURII

MATEMATICĂ

Matematică informatică

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

1.Comunicare

organizaţională în

mecatronică

2.Ergoingineri

e în

mecatronică

3.Echipament

e şi tehnici miniaturale

avansate

4.Informatica

mediilor

virtuale

5.Ingineria

calităţii în mecatronică şi

robotică

6.Ingineria

mecatronică

în

optometrie

7.Ingineria sistemelor

mecatronice

8.Implanturi,

proteze şi

evaluare

biomecanică 9.Mecatronică

avansată

10.Mecatronic

ă aplicată

11.Robotică

12.Sisteme

mecatronice avansate

13.Sisteme

mecatronice

avansate

(în limba

engleză)

14.Sisteme mecatronice

pentru

industrie şi

medicină

15.Sisteme de

conducere în robotică

16.Sisteme

robotizate

17.Sisteme

robotice cu

inteligenţă

artificială

X

INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei, cercetării,

tineretului şi

sportului nr.

5620/2010)/ INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr.

5558/2015)

INFORMATIC

Ă

Informatică Informatică aplicată

FIZICĂ Fizică

informatică

CHIMIE Chimie

informatică

ŞTIINŢE

ECONOMICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune

economică

Informatică

economică

CIBERNETICĂ,

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune

economică

Informatică

economică CONTABILITATE

Contabilitate şi

informatică de gestiune

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

Calculatoare Tehnologia informaţiei Calculatoare şi

sisteme

informatice pentru

apărare şi

securitate

naţională

Ingineria

informaţiei

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi

informatică aplicată

Echipamente

pentru

modelare,

simulare şi

conducere

informatizată a acţiunilor de luptă

Ingineria

sistemelor

multimedia

INGINERIE ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme electronice militare

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Page 63: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Telecomenzi şi

electronică în

transporturi

Transmisiuni

INGINERIE

ELECTRONICĂ,

TELECOMUNICAŢII ŞI

TEHNOLOGII INFORMAŢIONALE

Electronică aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în

transporturi

Transmisiuni

MECATRONICĂ ŞI ROBOTICĂ

Mecatronică

Robotică

INGINERIE

CHIMICĂ

Ingineria şi

informatica

proceselor chimice

şi biochimice

INGINERIE

ELECTRICĂ

Informatică aplicată în

inginerie electrică

INGINERIE

ENERGETIC

Ă

Energetică şi

tehnologii

informatice

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Informatică

aplicată în

inginerie

industrială

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

industrială Informatică

aplicată în

inginerie electrică

Matematică şi

informatică aplicată în

inginerie

Informatică

aplicată în

ingineria

materialelor

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Operare şi

programare pe

calculator

2. Informatică

3. Automatizări şi

calculatoare 4. Matematica

aplicată

în tehnica de calcul

5. Tehnoredactare pe

calculator

6. Jocuri logice

7. Grafică pe calculator

8. Geoinformatica

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE NATURII

MATEMATIC

Ă Matematică

informatică

INFORMATIC

Ă

ECONOMICĂ

Tehnologii

informatice

pentru

afaceri

X

INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI (programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

INFORMATIC

Ă

Informatică Informatică

aplicată

FIZICĂ Fizică

informatică

CHIMIE Chimie

informatică

ŞTIINŢE

ECONOMICE/

ŞTIINŢE SOCIALE

STATISTICĂ ŞI INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi previziune

economică

Informatică

economică

CIBERNETICĂ,

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune

economică

Informatică

economică

Page 64: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

CONTABILIT

ATE

Contabilitate şi

informatică de

gestiune

nr. 5558/2015)

ŞTIINŢE INGINERE

ŞTI

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Calculatoare Tehnologia

informaţiei Calculatoare şi

sisteme informatice pentru

apărare şi

securitate

naţională

Ingineria

informaţiei

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi

informatică

aplicată

Echipamente pentru

modelare,

simulare şi

conducere

informatizată a

acţiunilor de luptă

Ingineria

sistemelor multimedia

INGINERIE

ELECTRONICĂ ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

Tehnologii şi

sisteme de telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în

transporturi

Transmisiuni

INGINERIE

ELECTRONICĂ,

TELECOMUNICAŢII ŞI

TEHNOLOGII

INFORMAŢIONALE

Electronică

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în

transporturi

Transmisiuni

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

INGINERIE

CHIMICĂ

Ingineria şi

informatica

proceselor chimice

şi

biochimice

INGINERIE

ELECTRICĂ

Informatică

aplicată în inginerie electrică

INGINERIE ENERGETIC

Ă

Energetică şi

tehnologii informatice

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Informatică aplicată în

inginerie

industrială

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

industrială Informatică

Page 65: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

aplicată în

inginerie electrică

Matematică şi

informatică aplicată în

inginerie

Informatică

aplicată în

ingineria

materialelor

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Operare şi

programare pe

calculator

2. Informatică

3. Automatizări şi

calculatoare 4. Matematica

aplicată

în tehnica de calcul

5. Tehnoredactare pe

calculator

6. Jocuri logice 7. Grafică pe

calculator

8. Geoinformatica

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE NATURII

MATEMATIC

Ă Matematică

informatică

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

1.Comunicare

organizaţional

ă în

mecatronică

2.Ergoingineri

e în mecatronică

3.Echipament

e şi tehnici

miniaturale

avansate

4.Informatica

mediilor virtuale

5.Ingineria

calităţii în

mecatronică şi

robotică

6.Ingineria mecatronică

în

optometrie

7.Ingineria

sistemelor

mecatronice

8.Implanturi, proteze şi

evaluare

biomecanică

9.Mecatronică

avansată

10.Mecatronic

ă aplicată 11.Robotică

12.Sisteme

mecatronice

avansate

13.Sisteme

mecatronice

avansate (în limba

engleză)

14.Sisteme

mecatronice

pentru

industrie şi medicină

15.Sisteme de

conducere în

robotică

16.Sisteme

robotizate

17.Sisteme robotice cu

inteligenţă

artificială

X

INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INFORMATICĂ ŞI

TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

INFORMATIC

Ă

Informatică

Informatică

aplicată

FIZICĂ Fizică

informatică

CHIMIE Chimie

informatică

ŞTIINŢE

ECONOMICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

STATISTICĂ ŞI INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică economică Statistică şi previziune

economică

Informatică

economică

CIBERNETICĂ,

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune

economică

Informatică

economică CONTABILIT

ATE

Contabilitate şi

informatică de

gestiune

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Calculatoare

Tehnologia

informaţiei Calculatoare şi

sisteme informatice pentru

apărare şi

securitate

naţională

Ingineria

informaţiei

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi

informatică

aplicată

Echipamente pentru

modelare,

simulare şi

conducere

informatizată a

acţiunilor de luptă

Ingineria sistemelor

multimedia

INGINERIE ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

Tehnologii şi sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în

transporturi

Transmisiuni INGINERIE Electronică

Page 66: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ELECTRONICĂ,

TELECOMUNICAŢII ŞI

TEHNOLOGII INFORMAŢIONALE

aplicată Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi sisteme

electronice militare

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi electronică în

transporturi

Transmisiuni

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

INGINERIE

CHIMICĂ

Ingineria şi

informatica

proceselor chimice

şi

biochimice

INGINERIE

ELECTRICĂ

Informatică

aplicată în

inginerie electrică

INGINERIE

ENERGETIC

Ă

Energetică şi

tehnologii

informatice

INGINERIE INDUSTRIAL

Ă

Informatică

aplicată în inginerie

industrială

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

industrială Informatică

aplicată în

inginerie electrică

Matematică şi

informatică

aplicată în

inginerie

Informatică aplicată în

ingineria

materialelor

Învăţământ

liceal/ Învăţământ

profesional/

Învăţământ

gimnazial

Matematică

ŞTIINŢE EXACTE/

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICA ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

MATEMATIC

Ă

1. Matematică

2. Matematici

aplicate

3. Matematică

informatică

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Logică

matemati

că şi

aplicaţii

X

MATEMATICĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ MATEMATICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr.

5558/2015)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Matematică şi

informatică

aplicată în

inginerie

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Logică

matemati

că şi

aplicaţii

X

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional/ Învăţământ

gimnazial

Fizică

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

FIZICĂ

1. Fizică 2. Fizică medicală

3. Biofizică

4. Fizică

tehnologică

5. Fizică

informatică

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

1. Ingineria şi

aplicaţiile

laserilor şi

acceleratorilor

2. Inginerie de

mentenanţă

pentru ELI-NP

X

FIZICĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, ŞTIINŢE ALE ŞTIINŢA Fizica

Page 67: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

NATURII/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE NATURII

MEDIULUI mediului tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ FIZICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Ştiinţa

mediului

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Inginerie

fizică

Fizică

tehnologică

Învăţământ

liceal Fizică - Ştiinţe

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

FIZICĂ

1. Fizică 2. Fizică medicală

3. Biofizică

4. Fizică

tehnologică

5. Fizică

informatică

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

1. Ingineria şi

aplicaţiile

laserilor şi

acceleratorilor

2. Inginerie

de mentenanţă

pentru ELI-NP

X

FIZICĂ (programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei, cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ FIZICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare

în învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

ŞTIINŢE ALE

NATURII/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

ŞTIINŢA

MEDIULUI

Fizica

mediului Ştiinţa mediului

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Inginerie fizică

Fizică

tehnologică

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Matematica

aplicată în

tehnica de calcul 2. Jocuri logice

3. Astronomie

4. Aeromodele/

Rachetomodele

5. Navomodele

ŞTIINŢE EXACTE/

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICA ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

MATEMATIC

Ă

1. Matematică

2. Matematici

aplicate

3. Matematică

informatică

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Logică

matemati

că şi

aplicaţii

X

MATEMATICĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ MATEMATICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Matematică şi

informatică

aplicată în inginerie

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Logică

matemati

că şi

aplicaţii

X

Palatele copiilor/ Cluburile copiilor

1. Fizica aplicată 2. Foto - cineclub

3. Meteorologie

ŞTIINŢE EXACTE/ MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE FIZICĂ

1. Fizică 2. Fizică medicală

3. Biofizică

ŞTIINŢE INGINEREŞTI APLICATE

3. Ingineria şi aplicaţiile

laserilor şi X

FIZICĂ (programa pentru

concurs

Page 68: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

4. Astronomie

5. Electronică

6. Construcţii electronice

7. Radioclub

8. Construcţii radio

9. Anticipaţie

ştiinţifică

10. Jocuri logice 11. Go

12. Aeromodele/

Rachetomodele

13. Navomodele

14. Robotică

NATURII 4. Fizică

tehnologică

5. Fizică informatică

acceleratorilor

4. Inginerie

de mentenanţă

pentru ELI-NP

aprobată prin

ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ FIZICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

ŞTIINŢE ALE

NATURII/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

ŞTIINŢA

MEDIULUI

Fizica

mediului Ştiinţa

mediului

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Inginerie

fizică

Fizică

tehnologică

ŞTIINŢE INGINERE

ŞTI

ŞTIINŢE INGINEREŞTI APLICATE

Inginerie

fizică

Fizică

tehnologică

Învăţământ

liceal 1. Chimie

2. Chimie - Ştiinţe

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE Chimie farmaceutică

BIOLOGIE

1.Abordarea

integrată a ştiinţelor

naturii

2.Aplicaţii

interdisciplinar

e

în ştiinţele

naturii 3.Biologie -

Biochimie

4.Biochimie şi

biologie

moleculară

5.Biochimie

aplicată 6.Biochimie

aplicată şi

biologie

moleculară

7.Biochimie

aplicată şi

biologie moleculară

(în limba

engleză)

8.Biologie şi

biotehnologii

moleculare cu aplicaţii

farmaco-

medicale

9.Chimie

biologică

10.Biological

chemistry 11.Nanoştiinţe

12.Ştiinţe

13.Ştiinţe -

masterat

didactic

14.Ştiinţe -

masterat didactic

(în limba

maghiară)

X

CHIMIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ CHIMIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

ÎN INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

INGINERIA

MEDIULUI

Ingineria valorificării

deşeurilor

ŞTIINŢE EXACTE

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE Chimie

farmaceutică

CHIMIE

1. Abordarea

integrată a

ştiinţelor

naturii 2. Aplicaţii

interdisciplinar

e

în ştiinţele

naturii

3.

Biomolecule 4. Chimia

fizică a

sistemelor

disperse

5. Chimia şi

biochimia

heterociclurilor

6. Chimie

avansată

7. Chimie

coordinativă

X ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

MEDIULUI

Ingineria

valorificării deşeurilor

ÎN INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi expertiza

produselor

alimentare

Extracte şi aditivi naturali alimentari

Page 69: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

aplicată

8. Chimia

compuşilor biologic

activi

9. Chimia

compuşilor

farmaceutici şi

a materialelor biocompatibile

10. Chimia

medicamentel

or şi

produselor

cosmetice

11. Chimia materialelor

avansate

12. Chimia

mediului şi

siguranţă

alimentară

13. Chimia produselor

cosmetice

şi

farmaceutice

14. Chimia şi

managementu

l calităţii

produselor de

consum

şi a mediului

15. Chimia în

ştiinţele integrate

16. Chimie

17. Chimie

aplicată

18. Chimie

clinică

19. Chimie criminalistă

20. Chimie

didactică

21. Chimie

supramolecula

22. Chimie structurală şi

aplicativă

23. Controlul

chimic al

calităţii

mediului şi

tehnici de depoluare

24. Didactica

chimiei

25. Dinamica

sistemelor

chimice cu aplicaţii în

chimia

mediului

26.

Managementu

l calităţii în

chimie 27. Metode de

analiză

utilizate

în controlul

calităţii

mediului

şi produselor 28. Metode

fizico-chimice

de

analiză pentru

controlul

calităţii vieţii şi mediului

29. Metode

fizico-chimice

de

analiză a

produselor

cosmetice, farmaceutice

şi alimentare

30. Modelare

moleculară în

chimie şi

biochimie

31. Nanoştiinţe

32.

Procesarea şi

controlul

Page 70: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

alimentelor

33.

Procesarea şi controlul

alimentelor (în

limba

maghiară)

34. Poluarea

chimică mediului

35. Reciclarea

deşeurilor şi

metode de

expertiză a

materialelor

biodegradabile 36. Ştiinţa

conservării/

restaurării

operelor de

patrimoniu

prin metode

fizice şi chimice

avansate

37. Ştiinţa şi

tehnologia

materialelor

38. Ştiinţa şi

tehnologia materialelor

(în limba

franceză)

39. Ştiinţe

40. Ştiinţe -

masterat didactic

41. Ştiinţe -

masterat

didactic

(în limba

maghiară)

42. Surse de energie

regenerabile

şi alternative

43. Studii

avansate în

chimie

44. Studiul transdisciplina

r al

protecţiei

mediului

45. Tehnici de

analiză

chimică cu aplicaţii în

industria

alimentară,

cosmetică şi

farmaceutică

46. Tehnici de măsurare în

chimie

47. Tehnici

moderne de

sinteză

în chimie

Învăţământ

liceal 1. Chimie

2. Chimie - Ştiinţe

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE Chimie

farmaceutică

INGINERIE

CHIMICĂ

1. Aplicaţii ale

chimiei în

expertize

juridice 2.

Biocombustibil

i,

biorafinării şi

tehnologii

conexe

3. Biotehnologii

aplicate

4.

Biomateriale

polimerice şi

bioresurse

5. Biomateriale

pentru

ingineria

ţesăturilor

6. Cataliză şi

materiale catalitice

pentru mediu,

energie şi

sănătate

7. Concepţie

sinteză,

analiză de molecule

X

CHIMIE

(programa pentru concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ CHIMIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr.

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

MEDIULUI

Ingineria

valorificării

deşeurilor

INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Page 71: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

de interes

biologic

8. Conception, synthese,

analyse de

molecules

d'interet

biologique

9. Chimia şi ingineria

proceselor

organice

10. Chimia şi

ingineria

valorificării

bioresurselor 11. Chimia şi

afacerile

12. Chimia

materialelor

anorganice

avansate

13. Chimie alimentară

14. Chimie

alimentară

aplicată

15. Controlul

şi avizarea

produselor alimentare

16. Chimia şi

ingineria

proceselor

organice

17. Combustibili

pentru o

dezvoltare

durabilă

18. Controlul

analitic al

calităţii mediului şi

tehnici

de depoluare

19. Expertiza

produselor

chimice,

alimentare şi a

materialelor

20.

Expertizarea

produselor

chimice,

alimentelor şi materialelor

21.

Expertizarea

alimentelor,

produselor

chimice şi materialelor

22. Ingineria

biochimică şi

biotehnologii

sustenabile

23. Ingineria

compuşilor macromolecul

ari

24. Ingineria

compuşilor

anorganici şi

protecţia

mediului 25. Inginerie

chimică

avansată

de proces

26. Inginerie

chimică avansată

de proces (în

limba

engleză)

27. Ingineria

materialelor şi

protecţia mediului

28. Ingineria

materialelor şi

protecţia

mediului

(în limba

engleză) 29. Ingineria

proceselor

organice şi

biochimice

5558/2015)

Page 72: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

30. Ingineria

proceselor

organice şi biochimice

(în limba

engleză)

31. Ingineria

proceselor

chimice şi biochimice

32. Ingineria

proceselor

chimice

33. Ingineria

materialelor

oxidice 34. Ingineria

procedeelor

nepoluante

35. Inginerie

chimică

asistată

de calculator pentru

rafinării

şi petrochimie

36. Materiale

macromolecul

are

înalt performante

37. Materiale

compozite

avansate cu

destinaţii

speciale 38. Materiale

neconvenţiona

le

în

biotehnologii

moderne

39. Modelare şi simulare în

chimie şi

ingineria

chimică

40. Micro- şi

nanomateriale

41. Protecţia consumatorul

ui.

Controlul

calităţii

produselor

42. Protecţia

consumatorului,

controlul

calităţii

produselor

43. Protecţie

anticorosivă şi electrochimie

aplicată

44. Produse

farmaceutice

şi

cosmetice

45. Produse naturale

46.

Procesarea

avansată a

resurselor

proteice

47. Procesarea şi

controlul

alimentelor

48. Produse

de sinteză

organică fină,

semisinteză şi

naturale

49. Ştiinţa

hârtiei şi a

materialelor

polimerice 50. Ştiinţa şi

ingineria

materialelor

oxidice

avansate

şi

nanomateriale 51. Ştiinţa şi

ingineria

polimerilor

52. Ştiinţe

Page 73: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

chimice în

educaţia

continuă 53. Ştiinţele

vieţii şi

ecologie

54. Tehnologii

avansate în

prelucrarea petrolului

55. Tehnologii

şi

management

în

prelucrarea

petrolului 56.

Tehnologia

cauciucului

Învăţământ

liceal 1. Chimie

2. Chimie - Ştiinţe

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE Chimie

farmaceutică

INGINERIA

MEDIULUI

Monitorizarea

şi

managementu

l

mediului

X

CHIMIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ CHIMIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

MEDIULUI

Ingineria

valorificării

deşeurilor

ÎN INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi expertiza

produselor

alimentare

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional/

Învăţământ

gimnazial

Chimie

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE Chimie

farmaceutică

BIOLOGIE

1. Abordarea

integrată a

ştiinţelor

naturii 2. Aplicaţii

interdisciplinar

e

în ştiinţele

naturii

3. Biologie - Biochimie

4. Biochimie şi

biologie

moleculară

5. Biochimie

aplicată

6. Biochimie aplicată şi

biologie

moleculară

7. Biochimie

aplicată şi

biologie

moleculară (în limba

engleză)

8. Biologie şi

biotehnologii

moleculare cu

aplicaţii

farmaco-medicale

9. Chimie

biologică

10. Biological

chemistry

11. Nanoştiinţe

12. Ştiinţe

13. Ştiinţe -

masterat

didactic

14. Ştiinţe -

masterat didactic

(în limba

maghiară)

X ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA MEDIULUI

Ingineria valorificării

deşeurilor

ÎN INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

Extracte şi aditivi naturali alimentari

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE Chimie

farmaceutică

INGINERIA

MEDIULUI

Monitorizarea

şi

managementu

l

mediului

X ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

MEDIULUI

Ingineria

valorificării deşeurilor

ÎN INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi expertiza

produselor

alimentare

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/

Învăţământ

gimnazial

Chimie

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE Chimie

farmaceutică CHIMIE

1. Abordarea integrată a

ştiinţelor

naturii

2. Aplicaţii

interdisciplinar

e

X ŞTIINŢE

INGINERE

INGINERIA

MEDIULUI

Ingineria valorificării

deşeurilor

Page 74: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ŞTI

ÎN INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor alimentare

în ştiinţele

naturii

3. Biomolecule

4. Chimia

fizică a

sistemelor

disperse

5. Chimia şi biochimia

heterociclurilo

r

6. Chimie

avansată

7. Chimie

coordinativă aplicată

8. Chimia

compuşilor

biologic

activi

9. Chimia

compuşilor farmaceutici şi

a materialelor

biocompatibile

10. Chimia

medicamentel

or şi

produselor cosmetice

11. Chimia

materialelor

avansate

12. Chimia

mediului şi siguranţă

alimentară

13. Chimia

produselor

cosmetice

şi

farmaceutice 14. Chimia şi

managementu

l

calităţii

produselor de

consum

şi a mediului 15. Chimia în

ştiinţele

integrate

16. Chimie

17. Chimie

aplicată

18. Chimie clinică

19. Chimie

criminalistă

20. Chimie

didactică

21. Chimie supramolecula

22. Chimie

structurală şi

aplicativă

23. Controlul

chimic al calităţii

mediului şi

tehnici

de depoluare

24. Didactica

chimiei

25. Dinamica sistemelor

chimice

cu aplicaţii în

chimia

mediului

26. Managementu

l calităţii în

chimie

27. Metode de

analiză

utilizate

în controlul calităţii

mediului

şi produselor

28. Metode

fizico-chimice

de

analiză pentru controlul

calităţii vieţii

şi mediului

29. Metode

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Page 75: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

fizico-chimice

de

analiză a produselor

cosmetice,

farmaceutice

şi alimentare

30. Modelare

moleculară în chimie şi

biochimie

31.

Nanoştiinţe

32.

Procesarea şi

controlul alimentelor

33.

Procesarea şi

controlul

alimentelor (în

limba

maghiară) 34. Poluarea

chimică

mediului

35. Reciclarea

deşeurilor şi

metode de

expertiză a materialelor

biodegradabile

36. Ştiinţa

conservării/

restaurării

operelor de patrimoniu

prin metode

fizice

şi chimice

avansate

37. Ştiinţa şi

tehnologia materialelor

38. Ştiinţa şi

tehnologia

materialelor

(în limba

franceză)

39. Ştiinţe 40. Ştiinţe -

masterat

didactic

41. Ştiinţe -

masterat

didactic

(în limba maghiară)

42. Surse de

energie

regenerabile

şi alternative

43. Studii avansate în

chimie

44. Studiul

transdisciplina

r al

protecţiei

mediului 45. Tehnici de

analiză

chimică

cu aplicaţii în

industria

alimentară,

cosmetică şi farmaceutică

46. Tehnici de

măsurare în

chimie

47. Tehnici

moderne de sinteză

în chimie

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/

Învăţământ

gimnazial

Chimie

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE Chimie

farmaceutică

INGINERIE

CHIMICĂ

1. Aplicaţii ale

chimiei în

expertize

juridice

2.

Biocombustibili,

biorafinării şi

tehnologii

conexe

3.

Biotehnologii

aplicate 4.

Biomateriale

polimerice şi

X

CHIMIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ CHIMIE

(SPECIALITATE ŞI

ŞTIINŢE INGINERE

ŞTI

INGINERIA

MEDIULUI

Ingineria

valorificării

deşeurilor

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor alimentare

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Page 76: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

bioresurse

5.

Biomateriale pentru

ingineria

ţesăturilor

6. Cataliză şi

materiale

catalitice pentru mediu,

energie şi

sănătate

7. Concepţie

sinteză,

analiză

de molecule de interes

biologic

8. Conception,

synthese,

analyse de

molecules

d'interet biologique

9. Chimia şi

ingineria

proceselor

organice

10. Chimia şi

ingineria valorificării

bioresurselor

11. Chimia şi

afacerile

12. Chimia

materialelor anorganice

avansate

13. Chimie

alimentară

14. Chimie

alimentară

aplicată 15. Controlul

şi avizarea

produselor

alimentare

16. Chimia şi

ingineria

proceselor organice

17.

Combustibili

pentru o

dezvoltare

durabilă

18. Controlul analitic al

calităţii

mediului şi

tehnici

de depoluare

19. Expertiza produselor

chimice,

alimentare şi

a

materialelor

20.

Expertizarea produselor

chimice,

alimentelor şi

materialelor

21.

Expertizarea

alimentelor, produselor

chimice şi

materialelor

22. Ingineria

biochimică şi

biotehnologii sustenabile

23. Ingineria

compuşilor

macromolecul

ari

24. Ingineria

compuşilor anorganici şi

protecţia

mediului

25. Inginerie

chimică

avansată

de proces 26. Inginerie

chimică

avansată

de proces (în

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Page 77: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

limba

engleză)

27. Ingineria materialelor şi

protecţia

mediului

28. Ingineria

materialelor şi

protecţia mediului

(în limba

engleză)

29. Ingineria

proceselor

organice şi

biochimice 30. Ingineria

proceselor

organice şi

biochimice

(în limba

engleză)

31. Ingineria proceselor

chimice şi

biochimice

32. Ingineria

proceselor

chimice

33. Ingineria materialelor

oxidice

34. Ingineria

procedeelor

nepoluante

35. Inginerie chimică

asistată

de calculator

pentru

rafinării

şi petrochimie

36. Materiale macromolecul

are

înalt

performante

37. Materiale

compozite

avansate cu destinaţii

speciale

38. Materiale

neconvenţiona

le

în

biotehnologii moderne

39. Modelare

şi simulare în

chimie şi

ingineria

chimică 40. Micro- şi

nanomateriale

41. Protecţia

consumatorul

ui.

Controlul

calităţii produselor

42. Protecţia

consumatorul

ui,

controlul

calităţii

produselor 43. Protecţie

anticorosivă şi

electrochimie

aplicată

44. Produse

farmaceutice şi

cosmetice

45. Produse

naturale

46.

Procesarea

avansată a resurselor

proteice

47.

Procesarea şi

controlul

alimentelor

48. Produse de sinteză

organică

fină,

semisinteză şi

Page 78: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

naturale

49. Ştiinţa

hârtiei şi a materialelor

polimerice

50. Ştiinţa şi

ingineria

materialelor

oxidice avansate

şi

nanomateriale

51. Ştiinţa şi

ingineria

polimerilor

52. Ştiinţe chimice în

educaţia

continuă

53. Ştiinţele

vieţii şi

ecologie

54. Tehnologii avansate în

prelucrarea

petrolului

55. Tehnologii

şi

management

în prelucrarea

petrolului

56.

Tehnologia

cauciucului

Palatele copiilor/ Cluburile copiilor

1. Prelucrare mase

plastice şi sticlă

2. Chimie

experimentală

3. Foto - cineclub

4. Biochimie 5. Electrochimie

6. Sanitarii pricepuţi

7. Artă culinară

8. Ceramică

9. Aeromodele/

Rachetomodele

10. Navomodele

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE Chimie farmaceutică

BIOLOGIE

1.Abordarea

integrată a ştiinţelor

naturii

2.Aplicaţii

interdisciplinar

e

în ştiinţele

naturii 3.Biologie -

Biochimie

4.Biochimie şi

biologie

moleculară

5.Biochimie

aplicată 6.Biochimie

aplicată şi

biologie

moleculară

7.Biochimie

aplicată şi biologie

moleculară

(în limba

engleză)

8.Biologie şi

biotehnologii

moleculare cu aplicaţii

farmaco-

medicale

9.Chimie

biologică

10.Biological

chemistry 11.Nanoştiinţe

12.Ştiinţe

13.Ştiinţe -

masterat

didactic

14.Ştiinţe -

masterat didactic

(în limba

maghiară)

X

CHIMIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ CHIMIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

MEDIULUI

Ingineria

valorificării

deşeurilor

ÎN INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE Chimie

farmaceutică

CHIMIE

1. Abordarea

integrată a

ştiinţelor

naturii 2. Aplicaţii

interdisciplinar

e

în ştiinţele

naturii

3.

Biomolecule 4. Chimia

fizică a

sistemelor

disperse

5. Chimia şi

biochimia

heterociclurilor

6. Chimie

X ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA MEDIULUI

Ingineria

valorificării deşeurilor

ÎN INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi expertiza

produselor

alimentare

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Page 79: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

avansată

7. Chimie

coordinativă aplicată

8. Chimia

compuşilor

biologic

activi

9. Chimia compuşilor

farmaceutici şi

a materialelor

biocompatibile

10. Chimia

medicamentel

or şi produselor

cosmetice

11. Chimia

materialelor

avansate

12. Chimia

mediului şi siguranţă

alimentară

13. Chimia

produselor

cosmetice

şi

farmaceutice 14. Chimia şi

managementu

l

calităţii

produselor de

consum şi a mediului

15. Chimia în

ştiinţele

integrate

16. Chimie

17. Chimie

aplicată 18. Chimie

clinică

19. Chimie

criminalistă

20. Chimie

didactică

21. Chimie supramolecula

22. Chimie

structurală şi

aplicativă

23. Controlul

chimic al calităţii

mediului şi

tehnici

de depoluare

24. Didactica

chimiei 25. Dinamica

sistemelor

chimice

cu aplicaţii în

chimia

mediului

26. Managementu

l calităţii în

chimie

27. Metode de

analiză

utilizate

în controlul calităţii

mediului

şi produselor

28. Metode

fizico-chimice

de analiză pentru

controlul

calităţii vieţii

şi mediului

29. Metode

fizico-chimice

de analiză a

produselor

cosmetice,

farmaceutice

şi alimentare

30. Modelare

moleculară în chimie şi

biochimie

31.

Nanoştiinţe

Page 80: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

32.

Procesarea şi

controlul alimentelor

33.

Procesarea şi

controlul

alimentelor (în

limba maghiară)

34. Poluarea

chimică

mediului

35. Reciclarea

deşeurilor şi

metode de expertiză a

materialelor

biodegradabile

36. Ştiinţa

conservării/

restaurării

operelor de patrimoniu

prin metode

fizice

şi chimice

avansate

37. Ştiinţa şi

tehnologia materialelor

38. Ştiinţa şi

tehnologia

materialelor

(în limba

franceză) 39. Ştiinţe

40. Ştiinţe -

masterat

didactic

41. Ştiinţe -

masterat

didactic (în limba

maghiară)

42. Surse de

energie

regenerabile

şi alternative

43. Studii avansate în

chimie

44. Studiul

transdisciplina

r al

protecţiei

mediului 45. Tehnici de

analiză

chimică

cu aplicaţii în

industria

alimentară, cosmetică şi

farmaceutică

46. Tehnici de

măsurare în

chimie

47. Tehnici

moderne de sinteză

în chimie

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

MEDIULUI

Ingineria

valorificării

deşeurilor

INGINERIA

MEDIULUI

Monitorizarea

şi

managementu

l

mediului

X INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Prelucrare mase

plastice şi sticlă

2. Chimie

experimentală 3. Foto - cineclub

4. Biochimie

5. Electrochimie

6. Sanitarii pricepuţi

7. Artă culinară

8. Ceramică 9. Aeromodele/

Rachetomodele

10. Navomodele

ŞTIINŢE EXACTE/ MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE Chimie

farmaceutică

INGINERIE

CHIMICĂ

1. Aplicaţii ale

chimiei în

expertize

juridice

2.

Biocombustibil

i, biorafinării şi

tehnologii

conexe

3.

Biotehnologii

aplicate 4.

Biomateriale

polimerice şi

bioresurse

5.

Biomateriale

X

CHIMIE (programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ CHIMIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

MEDIULUI

Ingineria

valorificării

deşeurilor

ÎN INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Page 81: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

pentru

ingineria

ţesăturilor 6. Cataliză şi

materiale

catalitice

pentru mediu,

energie şi

sănătate 7. Concepţie

sinteză,

analiză

de molecule

de interes

biologic

8. Conception, synthese,

analyse de

molecules

d'interet

biologique

9. Chimia şi

ingineria proceselor

organice

10. Chimia şi

ingineria

valorificării

bioresurselor

11. Chimia şi afacerile

12. Chimia

materialelor

anorganice

avansate

13. Chimie alimentară

14. Chimie

alimentară

aplicată

15. Controlul

şi avizarea

produselor alimentare

16. Chimia şi

ingineria

proceselor

organice

17.

Combustibili pentru o

dezvoltare

durabilă

18. Controlul

analitic al

calităţii

mediului şi tehnici

de depoluare

19. Expertiza

produselor

chimice,

alimentare şi a

materialelor

20.

Expertizarea

produselor

chimice,

alimentelor şi materialelor

21.

Expertizarea

alimentelor,

produselor

chimice şi

materialelor 22. Ingineria

biochimică şi

biotehnologii

sustenabile

23. Ingineria

compuşilor macromolecul

ari

24. Ingineria

compuşilor

anorganici şi

protecţia

mediului 25. Inginerie

chimică

avansată

de proces

26. Inginerie

chimică

avansată de proces (în

limba

engleză)

27. Ingineria

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Page 82: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

materialelor şi

protecţia

mediului 28. Ingineria

materialelor şi

protecţia

mediului

(în limba

engleză) 29. Ingineria

proceselor

organice şi

biochimice

30. Ingineria

proceselor

organice şi biochimice

(în limba

engleză)

31. Ingineria

proceselor

chimice şi

biochimice 32. Ingineria

proceselor

chimice

33. Ingineria

materialelor

oxidice

34. Ingineria procedeelor

nepoluante

35. Inginerie

chimică

asistată

de calculator pentru

rafinării

şi petrochimie

36. Materiale

macromolecul

are

înalt performante

37. Materiale

compozite

avansate cu

destinaţii

speciale

38. Materiale neconvenţiona

le

în

biotehnologii

moderne

39. Modelare

şi simulare în chimie şi

ingineria

chimică

40. Micro- şi

nanomateriale

41. Protecţia consumatorul

ui.

Controlul

calităţii

produselor

42. Protecţia

consumatorului,

controlul

calităţii

produselor

43. Protecţie

anticorosivă şi

electrochimie aplicată

44. Produse

farmaceutice

şi

cosmetice

45. Produse naturale

46.

Procesarea

avansată a

resurselor

proteice

47. Procesarea şi

controlul

alimentelor

48. Produse

de sinteză

organică

fină, semisinteză şi

naturale

49. Ştiinţa

hârtiei şi a

Page 83: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

materialelor

polimerice

50. Ştiinţa şi ingineria

materialelor

oxidice

avansate

şi

nanomateriale 51. Ştiinţa şi

ingineria

polimerilor

52. Ştiinţe

chimice în

educaţia

continuă 53. Ştiinţele

vieţii şi

ecologie

54. Tehnologii

avansate în

prelucrarea

petrolului 55. Tehnologii

şi

management

în

prelucrarea

petrolului

56. Tehnologia

cauciucului

Învăţământ

profesional/

Învăţământ

gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică -

Educaţie

interculturală

3. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

4. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

5. Cultură civică -

Educaţie interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică

6. Cultură civică -

Educaţie

interculturală - Gândire critică şi

drepturile copilului

7. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

ŞTIINŢE UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

ISTORIE

Istorie

ISTORIE

1. Arhivistică

contemporană

2.

Antropologie

şi istorie

europeană 3. Arheologie,

civilizaţie şi

artă antică

4. Arheologie

şi studii

clasice

5. Arheologie interdisciplinar

ă

6. Arheologie

şi mediu în

contextul

dezvoltării durabile

7. Cercetarea

arheologică

interdisciplinar

ă

8. Cercetarea

şi valorificarea patrimoniului

cultural

9.

Comunismul

în România

din

perspectiva interferenţelor

central şi sud-

est europene

10. Diplomaţie

şi politică în

secolele XIX-

XXI 11. Elite

politice

româneşti

(secolele

XVIII-XX)

12. Elitele, cultura şi

construcţia

europeană

13. Europa

Centrală şi de

Sud-Est în

primul mileniu al

erei creştine

14.

EXperimente

ale

modernităţii

15. Geopolitică şi

relaţii

internaţionale

16.

Geopolitică,

istorie şi relaţii

internaţionale

17. Instituţii şi

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

Arheologie Arhivistică Istoria artei

Muzeologie FILOSOFIE Filosofie

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

europene Studii

culturale

ŞTIINŢE JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e

Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII

Comunicare şi relaţii

publice

Page 84: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Jurnalism ideologii ale

puterii în

Europa 18. Instituţii şi

politici de

prevenirea

conflictelor şi

gestionarea

crizelor (sfârşitul

secolului XX -

începutul

secolului XXI)

19. Integrarea

europeană

20. Interfeţe culturale în

preistorie şi

antichitate

21. Istoria

conceptuală

românească în

context european

22. Istoria

evreilor şi

ebraistică

23. Istoria

ideii de

Europa 24. Istoria

comunismului

în

România

25. Istoria

artei şi filosofia

culturii

26. Istoria

artei

27. Istoria

ideilor şi

mentalităţilor 28. Istoria şi

practica

relaţiilor

internaţionale

29. Istorie,

memorie,

oralitate în secolul XX

30. Istoria şi

socio-

antropologia

epocii

moderne

31. Istoria Europei de

Sud-Est

32. Istoria

vestului

românesc

33. Istoria relaţiilor

internaţionale

la începutul

secolului XXI

34. Istoria

românilor şi a

României în context

european

(sec. XIV -

XX)

35. Istoria

regională a

Europei Centrale şi de

Sud - Est.

Transilvania

(sec. XVIII-

XX)

36. Istorie conceptuală

românească în

context

european

37. Istorie

mondială,

sisteme şi relaţii

internaţionale

38. Istorie şi

civilizaţie

39. Istorie şi

civilizaţie

europeană 40. Istorie şi

politică

militară în

România

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/

ŞTIINŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 85: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

secolelor

XIX - XXI

41. Identităţi regionale în

Europa central

- răsăriteană

42. Limbi

vechi şi

paleografii 43.

Managementu

l relaţiilor

internaţionale

şi cooperării

transfrontalier

e 44.

Managementu

l instituţiilor

de cercetare

istorică şi

socio-politică

45. Managementu

l bunurilor

culturale şi

turism cultural

46.

Muzeologie şi

restaurare 47.

Muzeologie.

Cercetarea şi

protejarea

patrimoniului

cultural 48.

Muzeologie,

patrimoniu şi

turism

49.

Muzeologia şi

conservarea patrimoniului

în societatea

contemporană

50.

Patrimoniu şi

turism

cultural 51. Preistoria

spaţiului

Carpato-

Dunărean în

contextul

arheologiei

sistemice 52. Politici

sociale în

context

european

53. Politică şi

societate în secolul XX

54. Politică

mondială şi

europeană

55. Protejarea

şi valorificarea

patrimoniului istoric

Învăţământ profesional/

Învăţământ

gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică -

Educaţie

interculturală

3. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică 4. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

5. Cultură civică -

Educaţie

interculturală - Educaţie pentru

cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului 7. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică -

Gândire critică şi drepturile copilului

ŞTIINŢE

UMANISTE/ ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

ISTORIE

Istorie

ISTORIE

56. Protejarea,

valorificarea

şi

managementu

l patrimoniului

57. Relaţii, instituţii şi

organizaţii

internaţionale

58. Relaţii

internaţionale

în

sec. XIX - XXI. Istorie şi

diplomaţie

59. Relaţiile

internaţionale

ale României

în secolul XX

60. Relaţiile internaţionale

ale României

în secolele

XIX - XX

61. România

în secolul XX 62. Români în

istoria Europei

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului

Arheologie Arhivistică

Istoria artei Muzeologie

FILOSOFIE Filosofie

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/ ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă publică

ŞTIINŢE SOCIOLOGIE Sociologie

Page 86: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E SOCIALE

Antropologi

e

63. România

în istoria

relaţiilor internaţionale

64.

Romanitate

orientală.

Istoria

provinciilor sud-est

europene

(sec. I-VI

d.Hr.)

65. Societate,

artă, identităţi

în Europa Centrală. De

la

medieval la

modernitate

66. Spaţiul

românesc

între Orient şi

Occident

67. Sud-estul

european şi

centrele de

putere

68. Studii de istorie

izvoare,

concepte,

metodologii

69. Studii

moderne 70. Studii

sud-est

europene

71. Studii

egeo-

mediteraniene

72. Studii medievale

73. Studii

euroregionale

şi

relaţii

transfrontalier

e 74. Studii

europene

75.

Transilvania în

istoria

culturală a

Europei Centrale

76. Tradiţie şi

inovaţie în

turismul

cultural şi

religios 77. Unitatea

istoriei

europene

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională

ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Învăţământ

profesional/

Învăţământ

gimnazial

1. Cultură civică 2. Cultură civică -

Educaţie

interculturală

3. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

4. Cultură civică - Gândire critică şi

drepturile copilului

5. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică 6. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului

7. Cultură civică - Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

- Gândire critică şi

drepturile copilului

8. Cultură civică - Educaţie economico -

financiară

9. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie economico -

ŞTIINŢE UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

ISTORIE

Istorie

FILOSOFIE

1. Consiliere şi

administrare

în resurse

umane

2. Drepturile

omului

3. Estetici aplicate în

arta

teatrală

4. Etica

politicilor

publice

5. Etică aplicată în

societate,

afaceri şi

organizaţii

6. Etică

organizaţională şi

audit etic

7. Etică

profesională

8.

Fenomenologi

a şi hermeneutica

filosofică a

religiozităţii

9. Filosofie

analitică

10. Filosofie

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ (programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018

Arheologie Arhivistică Istoria artei Muzeologie

FILOSOFIE Filosofie

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

Page 87: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

financiară

10. Cultură civică -

Educaţie pentru cetăţenie democratică

- Educaţie economico

- financiară

11. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile copilului - Educaţie economico

- financiară

12. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică 13. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului

- Educaţie economico

- financiară 14. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

- Gândire critică şi

drepturile copilului - Educaţie economico

- financiară

umane antică şi

medievală

11. Filosofie, cultură,

comunicare

12. Filosofie

contemporană

13. Filosofie

socială. Teoria şi

practica

soluţionării

conflictelor

14. Filosofie

aplicată şi

management cultural

15. Filosofie

politică

contemporană

16. Filosofie şi

artă în

spaţiul public 17. Filosofie şi

ştiinţe

socio-umane

18. Istoria şi

circulaţia

ideilor

filosofice 19. Istoria şi

filosofia

ştiinţei

20. Istoria

artei şi

filosofia culturii

21.

Investigaţii

filosofice

aplicate

22. Om,

cultură, societate în

gândirea

contemporană

23. Program

masteral în

ştiinţe

cognitive 24. Open

mind (în limba

engleză)

25. Studii

globale.

Cultură şi

comunicare 26. Studii

europene şi

etica

relaţiilor

internaţionale

27. Studii de dezvoltare

internaţională

şi etica

relaţiilor

internaţionale

28. Teorie

critică şi studii multiculturale

)

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică

Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Învăţământ profesional/

Învăţământ

gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică -

Educaţie

interculturală

3. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică 4. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

5. Cultură civică -

Educaţie

interculturală - Educaţie pentru

cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului 7. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică -

Gândire critică şi drepturile copilului

ŞTIINŢE

UMANISTE/ ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

ISTORIE

Istorie

SOCIOLOGIE

1. Analiză şi diagnoză

socială

2.

Antropologie

socială şi

management cultural

3.

Antropologie,

dezvoltare

comunitară şi

regională

4. Antropologie

aplicată

5. Asistenţă şi

dezvoltare

comunitară

6. Asistenţa

socială pentru sănătate

mentală

7. Asistenţa

socială şi

economie

socială 8. Asistenţa

socială bazată

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului

Arheologie Arhivistică

Istoria artei Muzeologie

FILOSOFIE Filosofie

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/ ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă publică

ŞTIINŢE SOCIOLOGIE Sociologie

Page 88: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E SOCIALE

Antropologi

e

pe

dovezi

9. Administrarea

afacerilor

10. Analiza

informaţiilor

11.

Antropologie 12.

Antropologie,

dezvoltare

comunitară şi

regională

13. Cercetare

în sociologie 14. Research

in sociology

15. Cercetare

sociologică

avansată

16.

Comunicare, mass-media şi

societate

17.

Comunicare,

societate şi

mass-media

18. Comunicare

interculturală

19. Consiliere

în asistenţa

socială

20. Consiliere şi asistenţă în

serviciile

sociale

21. Devianţă

socială şi

criminalitate

22. Demografie -

Populaţie şi

Dezvoltare

23. Dezvoltare

comunitară şi

integrare

europeană 24. Dezvoltare

socială şi

instituţională

25. Dezvoltare

regională

26. Economie

socială 27. Gestiunea

campaniilor de

imagine

28. Gestiunea

şi dezvoltarea

resursei umane

29. Gestiunea

resurselor

umane

30.

Gerontologie

socială 31. Grupuri de

risc şi servicii

sociale de

suport

32. Integrarea

europeană.

Problematica socială

33.

Leadership şi

management

organizaţional

34. Management

organizaţional

şi al

resurselor

umane

35.

Management şi calitate în

ştiinţe

36.

Managementu

l strategic al

dezvoltării

sociale 37.

Managementu

l strategic al

resurselor

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională

ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 89: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

umane

38.

Managementul serviciilor

sociale

39.

Managementu

l resurselor

umane 40.

Managementu

l resurselor

umane în

administrarea

organizaţiilor

41. Management

intercultural

42. Masterat

european de

protecţie a

drepturilor

copiilor 43. Masterat

european în

drepturilor

copiilor

44. Negociere

şi mediere în

organzaţii 45.

Ospitalitate,

etnoidentitate,

turism cultural

şi ecologic

46. Psihosociologi

a

învăţământulu

i integrat

47. Politici

comunitare şi

intervenţii sociale

48. Politici

publice şi

management

în

administraţia

publică 49. Politici

publice în

asistenţa

socială

50. Politici

sociale şi

protecţie socială

51. Politici şi

servicii

sociale

52. Probaţiune

53. Probaţiune,

mediere şi

asistenţă

socială a

victimelor

infracţiunilor

54. Selecţia şi gestiunea

resurselor

umane

55. Securitate

comunitară şi

controlul

violenţei 56. Societate,

comunicare şi

mass-media

57. Sociologia

consumului şi

marketing 58. Sociologie

aplicată în

conducerea

instituţiilor

publice şi a

ONG-urilor

59. Sociologie aplicată în

dezvoltarea

locală

60. Sociologia

dezvoltării şi

securităţii

europene 61. Sociologia

instituţiilor

administrative

şi instituţiilor

Page 90: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

de socializare,

resocializare

62. Sociologia muncii şi

comportament

organizaţional

63. Sondaje

de opinie,

marketing şi publicitate

64. Studii de

securitate

65. Studii

fundamentale

în

sociologie 66. Studii

vizuale şi

societate

67.

Supervizare şi

planificare

socială

Învăţământ

profesional/

Învăţământ

gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică -

Educaţie interculturală

3. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

4. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile copilului 5. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Educaţie interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului

7. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru cetăţenie democratică

- Gândire critică şi

drepturile copilului

8. Cultură civică -

Educaţie economico -

financiară 9. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie economico -

financiară

10. Cultură civică -

Educaţie pentru cetăţenie democratică

- Educaţie economico

- financiară

11. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

- Educaţie economico - financiară

12. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică 13. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului

- Educaţie economico

- financiară 14. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

- Gândire critică şi

drepturile copilului - Educaţie economico

- financiară

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE UMANISTE

ŞI ARTE

ISTORIE

Istorie

DREPT

1.

Administraţie publică

2.

Administraţie

publică

contemporană

3. Administraţie

publică şi

drepturile

omului

4.

Administraţia

publică în contextul

legislaţiei

actuale

5. Asistenţa

juridică a

întreprinderii

6. Cercetări criminalistice

aplicate

7. Conducere

şi organizare

judiciară

8.

Combaterea traficului ilicit

de droguri

9.

Combaterea

criminalităţii

organizate 10.

Comunicare

socială

proactivă a

poliţiei

11.

Criminalistică 12. Carieră

judiciară

13. Devianţă

şi delincvenţă

14. Drept

administrativ

15. Drept administrativ

şi

statutul

funcţionarului

public

16. Drept administrativ

şi

drepturile

omului

17. Drept

bancar

18. Drept civil aprofundat

19. Drept civil

şi procesual

civil

aprofundat

20. Drept civil

şi procedură civilă

21. Drept

comunitar

22. Drept

comunitar şi

politici

de integrare

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ (programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr.

5529/2018)

Arheologie

Arhivistică Istoria artei Muzeologie

FILOSOFIE Filosofie

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale

Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie

Antropologie

Resurse umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie

Page 91: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Terapie

ocupaţională

europeană

23. Drept

comunitar şi administrarea

justiţiei

antidrog

24. Drept

comunitar şi

integrare comunitară

25. Drept

european

26. Drept

european al

contractelor

27. Drept european şi

internaţional

28. Drept

fiscal

29. Drept

financiar

bancar şi al asigurărilor

30. Drept

privat

31. Drept

privat

comparat

32. Drept privat al

Uniunii

Europene

33. Drept şi

administraţie

publică europeană

34. Drept şi

politici publice

europene

35. Drept

internaţional

şi comparat al

afacerilor

36. Drept

internaţional

comunitar

37. Drept

internaţional şi

comunitar

38. Drept

internaţional

public

39. Drept

internaţional şi

drept

comunitar

40. Drept

internaţional

şi european

41. Drept

internaţional

şi

legislaţie

europeană

42. Drept intern şi

internaţional

al mediului

43. Drept

judiciar privat

44. Drept

maritim 45. Drept

medical

46. Drept

privat

aprofundat

47. Drept privat

comunitar

48. Drept

privat

comparat

49. Droit prive

compare 50. Drept

public

51. Drept

public şi

instituţii

publice

52. Drept penal şi ştiinţe

penale

53. Drept

penal

ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 92: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

aprofundat

54. Drept

penal şi procedură

penală

55. Drept

social român

şi

european 56. Dreptul

afacerilor

57. Dreptul

european al

afacerilor

58. Dreptul

administraţiei publice

59. Dreptul

administraţiei

publice locale

60. Dreptul

european şi

dreptul naţional al

afacerilor

61. Dreptul

informaţiilor şi

al

securităţii

private 62. Drept

intern şi

internaţional

al mediului

63. Dreptul

muncii. Relaţii de

muncă şi

industriale

64. Dreptul

penal al

afacerilor

65. Dreptul Uniunii

Europene

66. Drepturile

omului

67. Drepturile

omului şi

justiţie constituţională

68. Economia

şi dreptul

afacerilor

69. Integrare

europeană

70. Instituţii şi proceduri de

drept public

71. Instituţii

judiciare şi

profesii

liberale 72. Instituţii

juridice

comunitare şi

internaţionale

73. Instituţii

de drept

administrativ 74. Instituţii

de drept

european

75. Instituţii

de drept

privat

76. Instituţii de drept

privat

român

Învăţământ

profesional/

Învăţământ

gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică -

Educaţie

interculturală

3. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică 4. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

5. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

ISTORIE

Istorie

DREPT

77. Instituţii

de drept civil

şi procesual

civil

78. Instituţii

de drept penal

şi procesual penal

79. Instituţii

de drept penal

aprofundat

80.

Investigarea

actelor de terorism şi

securitate

publică

81.

Investigarea

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

Arheologie Arhivistică Istoria artei Muzeologie

FILOSOFIE Filosofie

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

Page 93: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

drepturile copilului

7. Cultură civică -

Educaţie interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

- Gândire critică şi

drepturile copilului

8. Cultură civică - Educaţie economico -

financiară

9. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie economico -

financiară 10. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

- Educaţie economico

- financiară

11. Cultură civică -

Gândire critică şi drepturile copilului

- Educaţie economico

- financiară

12. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru cetăţenie democratică

13. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului - Educaţie economico

- financiară

14. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică - Gândire critică şi

drepturile copilului

- Educaţie economico

- financiară

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept criminalistică

a infracţiunilor

82. Investigarea

fraudelor

83. Legislaţie

comunitară şi

carieră

judiciară 84. Legislaţia

privind

siguranţa

transporturilor

85. Legislaţie

europeană şi

carieră judiciară

86. Master

profesional de

drept

european şi

internaţional

al afacerilor

87.

Managementu

l resurselor

umane în

sistemul

autorităţilor de ordine

publică

88.

Managementu

l cooperării

poliţieneşti internaţionale

89.

Managementu

l activităţilor

de ordine

publică şi

siguranţă naţională

90.

Managementu

l activităţilor

informative

91.

Managementul investigaţiei

penale

92.

Managementu

l investigării

fraudelor

93. Managementu

l cooperării la

frontiera

Schengen

94.

Managementul operaţional

la

frontiera

externă

Schengen

95.

Managementul pregătirii

operaţionale

de jandarmi

96.

Mecanismele

juridice ale

economiei de piaţă

97. Medierea -

Procedura

necontencioas

ă de

soluţionare a conflictelor

98. Medierea

conflictelor

99. Medierea

conflictelor în

drept

100. Ocrotirea familiei şi

asistenţă

socială

101. Poliţie

judiciară

102. Profesii

juridice 103.

Procedura

necontencioas

ă

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe politice

Studii de securitate

RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 94: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

de soluţionare

a conflictelor

104. Proceduri judiciare şi

profesii

liberale

105. Relaţii

europene şi

studii de securitate

106. Relaţii

internaţionale

şi

programe

europene

107. Relaţii internaţionale

şi

diplomaţie

108. Statul de

drept şi

societatea

civilă 109. Etat de

droit et

societe

civile

110. Sisteme

şi instituţii de

drept internaţional

şi

comunitar

111. Studii

europene

112. Ştiinţe penale

113. Ştiinţe

penale

aprofundate

114. Ştiinţe

penale şi

criminalistică 115. Ştiinţe

penale -

criminologie şi

criminalistică

116. Ştiinţe

penale,

carieră judiciară

117. Tehnică

criminalistică

118. Teoria şi

practica

medierii în

drept

Învăţământ

profesional/

Învăţământ

gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică -

Educaţie interculturală

3. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

4. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile copilului 5. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Educaţie interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului

7. Cultură civică -

Educaţie

interculturală - Educaţie pentru

cetăţenie

democratică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE UMANISTE

ŞI ARTE

ISTORIE

Istorie

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

1.

Administraţie

europeană.

Instituţii şi politici publice

management

cultural

2.

Administraţia

locală şi

managementul ordinii

publice în

Uniunea

Europeană

3.

Administraţia,

dreptul şi managementu

l serviciilor

publice şi

protecţiei

mediului

4.

Administraţie publică

5.

Administraţie

publică

europeană

6. Administraţie

publică

europeană -

BRIE

7.

Administraţie

publică şi integrare

europeană

8.

Administraţie

publică şi

dezvoltarea

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

Arheologie Arhivistică Istoria artei

Muzeologie FILOSOFIE Filosofie

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/ ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie

Antropologie Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII Relaţii

Page 95: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

internaţionale şi

studii europene

comunitară

9.

Administraţie publică în

context

european

10.

Administraţie

publică în contextul

integrării

europene

11.

Administraţie

şi finanţe

publice europene

12.

Administraţie

şi

management

public

13. Administrarea

resurselor

instituţiilor

culturale

14.

Administraţie

publică şi eficienţa

sistemului

administrativ

15.

Administrarea

relaţiilor publice şi

asistenţă

managerială

16.

Administraţie

şi politici

publice în Uniunea

Europeană

17.

Administrarea

şi

dezvoltarea

resurselor umane

18.

Administrarea

şi conducerea

unităţilor de

învăţământ

19. Asistenţa socială în

administraţia

publică

20. Asistenţă

managerială

în sectoarele

public şi privat

21. Asistenţă

managerială şi

comunicare în

organizaţiile

publice 22. Analiză şi

managementu

l

conflictelor

23. Dezvoltare

regională

24. Guvernare şi

administraţie

publică

europeană

25. Guvernare

modernă şi dezvoltare

locală

26.

Management

şi

administraţie

europeană 27.

Management

şi audit în

administraţie

şi afaceri

28.

Managementul

administraţiei

publice

29.

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi relaţii

publice

Jurnalism

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 96: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Managementu

l crizelor

30. Managementu

l crizelor şi

conflictelor

31.

Managementu

l instituţiilor publice

32.

Managementu

l instituţiilor

publice şi

nonprofit

33. Managementu

l instituţiilor

publice şi

nonprofit (în

limba

engleză)

34. Managementu

l informaţiei şi

al

documentelor

35.

Managementu

l organizaţiilor şi serviciilor

publice

36.

Managementu

l sectorului

public 37.

Management

public

38.

Managementu

l poliţiei

locale 39.

Managementu

l

administraţiei

publice şi

cariere publice

40. Managementu

l proiectelor în

administraţia

publică

41.

Managementu

l în administraţia

publică din

ţările Uniunii

Europene

42.

Managementul restaurării şi

valorificării

patrimoniului

cultural

43.

Managementu

l proiectelor şi evaluarea

programelor

în sfera

administraţiei

publice

44. Masterat

profesional european de

administraţie

publică

45. Politici de

sănătate şi

management sanitar

46. Politici

administrative

europene

47. Politici

europene.

Securitatea economico-

socială

şi a mediului

48. Puterea

executivă şi

administraţia

publică 49. Relaţii şi

comunicare în

administraţia

publică

Page 97: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

50. Sănătate

publică

51. Sisteme administrative

şi

relaţii

internaţionale

52. Spaţiul

public european

53. Studii

administrative

europene

54. Studii

europene în

administraţia publică

55. Studii

europene de

administraţie

publică

56. Ştiinţe

administrative 57. Ştiinţă,

tehnologie şi

inovaţie în

administraţia

publică

Învăţământ

profesional/

Învăţământ

gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică -

Educaţie interculturală

3. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

4. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile copilului 5. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Educaţie interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului

7. Cultură civică -

Educaţie

interculturală - Educaţie pentru

cetăţenie

democratică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

ISTORIE

Istorie

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI

1. Asigurarea

calităţii

învăţământulu

i

2. Comunicare didactică

3. Consiliere

educaţională

4. Consiliere

şcolară şi

dezvoltarea

carierei 5. Consiliere

şcolară

6. Consiliere

şcolară şi

asistenţă

psihopedagogi

că 7. Consiliere

psihopedagogi

şi integrare

educaţională

8. Consiliere

şi intervenţie în

educaţia

incluzivă

9. Consilierea

şi

managementul

carierei în

domeniul

profesional şi

tehnic

10. Designer

instrucţional 11. Didactica

şi didactici de

specialitate

12. Didactica

limbii şi

literaturii

germane, cultura şi

civilizaţia

germană a

Europei

Centrale şi de

Sud-Est (în limba

germană)

13. Didactica

limbilor

străine

14. Didactici

aplicate pentru

învăţământul

primar

15. Didactici

speciale -

Religie

16. Didactici speciale -

Matematică

17. Didactici

speciale -

Istorie

18. Diagnoză

şi intervenţie

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

Arheologie Arhivistică Istoria artei Muzeologie

FILOSOFIE Filosofie

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE Pedagogie

Page 98: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

EDUCAŢIEI la

persoanele cu

cerinţe speciale

19. Educaţie

civică

20. Educaţie

incluzivă

dezvoltarea resurselor

umane

21. Educaţie

integrată în

învăţământul

primar şi

preşcolar 22. Educaţie

presecundară.

Politici şi

strategii de

dezvoltare

23. Educaţie

timpurie 24. Formarea

formatorilor

25.

Management

curricular

26.

Management de proces şi

de

sistem în

organizaţiile

educaţionale

27. Management

educaţional şi

integrare

europeană

28.

Management

educaţional 29.

Management,

consiliere şi

asistenţă

psihopedagogi

că în

instituţiile incluzive

30.

Managementu

l şi

dezvoltarea

carierei

31. Managementu

l şi evaluarea

organizaţiilor

şi programelor

educaţionale

32. Managementu

l educaţiei

adulţilor

33.

Managementu

l instituţiilor

educaţionale 34.

Managementu

l organizaţiilor

educaţionale

35. Master

european în

educaţia adulţilor

36. Medierea

conflictelor în

educaţie

37. Mentorat

pentru profesionalizar

ea carierei

didactice

38. Mentoratul

în educaţie

39. Metode şi

practici alternative în

învăţământul

primar şi

preşcolar

40. Pedagogia

interactivă

41. Pedagogii alternaitve şi

arta teatrală

în educaţie

42.

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 99: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Performanţă

pentru

pregătirea profesorilor în

societatea

cunoaşterii

43. Politici şi

management

în educaţie 44. Politici şi

strategii ale

formării

competenţelor

pentru

cariera

didactică 45. Psihologie

aplicată în

domeniul

securităţii

naţionale

46. Psihologia

educaţională şi

consiliere

psihopedagogi

47.

Psihopedagogi

a educaţiei timpurii şi a

şcolarităţii

mici

48.

Psihopedagogi

a şcolii incluzive

49.

Psihopedagogi

e specială

50. Resurse

umane în

educaţie. Formare şi

management

51. Relaţii şi

strategii

interculturale

52. Strategii

de comunicare şi

învăţare

eficientă în

învăţământul

primar

53. Strategii

didactice de comunicare şi

învăţare

eficientă

54. Strategii

inovative de

învăţare. Masterat

didactic

55. Strategii

de învăţare

eficientă

56. Ştiinţile

chimice în educaţia

continuă

57. Ştiinţele

vieţii ecologice

58.

Tehnologia

informaţiei şi a

comunicaţiilor

în educaţie

59. Tehnologii

didactice

asistate de calculator

60. Terapia

limbajului şi

audiologie

educaţională

61. Terapia

logopedică în procesele de

comunicare

62. Terapii şi

compensare în

tulburări de

comunicare

Învăţământ

profesional/

Învăţământ

gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică -

Educaţie

interculturală 3. Cultură civică -

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI ARTE

ISTORIE Istorie

PSIHOLOGIE

1. Aspecte

psihosociale în

Administraţia

Penitenciarelor

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru concurs

Arheologie Arhivistică

Page 100: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

4. Cultură civică - Gândire critică şi

drepturile copilului

5. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului

7. Cultură civică - Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

Istoria artei 2.

Comunicare,

creativitate şi competenţe

psihosociale în

organizaţii

3. Consiliere

educaţională

4. Consiliere educaţională

şi

intervenţie în

orientarea

şcolară şi

vocaţională

5. Consiliere şcolară şi

resurse

umane în

organizaţie

6. Consiliere

în şcoală:

dezvoltare şi sănătate

mintală

7. Consultanţă

şi intervenţie

psihologică

8. Consiliere

genetică 9. Consiliere

familială şi de

cuplu

10. Consiliere

şi psihoterapie

11. Consiliere psihosocială şi

reintegrare

prin

probaţiune

12. Consiliere

psihosocială în

probaţiune, mediere şi

securitate

privată

13. Consiliere

psihologică şi

educaţională

14. Consiliere, terapie şi

reintegrarea

socială a

consumatorilo

r de droguri

15. Consiliere

şi intervenţii psihologice în

dezvoltarea

umană

16.

Cunoaşterea

şi combaterea criminalităţii

17. Evaluarea,

consilierea şi

psihoterapia

copilului,

cuplului şi a

familiei 18. Evaluarea,

formarea şi

consilierea

psihologică a

personalului

19. Evaluare

psihologică şi psihoterapii

recuperatorii

20.

Management

educaţional

21. Managementu

l formării

psihologilor în

psihologia

muncii,

transposturilor

şi serviciilor

22.

Managementu

l resurselor

umane

23.

Managementul proiectelor şi

al campaniilor

publice

24. Medierea

aprobată prin

ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

Muzeologie FILOSOFIE Filosofie

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e

Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de securitate

RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 101: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

şi negocierea

conflictelor

25. Psihanaliza

26. Psihologia

aplicată în

organizaţii

complexe

27. Psihologia medierii

conflictelor

28. Psihologia

muncii şi

transporturilor

29. Psihologia

muncii, organizaţional

ă şi resurse

umane

30. Psihologia

muncii,

psihologie

organizaţională şi

a

transporturilor

31. Psihologia

personalităţii

32. Psihologia

resurselor umane

şi sănătate

organizaţional

ă

33. Psihologia

resurselor umane

34. Psihologia

sănătăţii

35. Psihologia

sănătăţii

publice şi

clinice 36. Psihologia

sănătăţii -

cercetare

clinică şi

optimizarea

comportament

ală 37. Psihologia

securităţii

organizaţional

e

38. Psihologie

aplicată în

mediul educaţional

39.

Psihosociologi

a aplicată

în structurile

de securitate naţională

40. Psihologie

aplicată în

domeniul

securităţii

naţionale

41. Psihosociologi

a informaţiei

şi securităţii

private

42. Psihologie

clinică

43. Psihologie clinică -

evaluare şi

intervenţie

44. Psihologie

clinică -

evaluare şi intervenţie

terapeutică

45. Psihologie

clinică,

consiliere

psihologică şi

psihoterapie 46. Psihologie

clinică şi

psihoterapie

47. Psihologie

clinică şi

psihoterapii

48. Psihologie clinică şi

consiliere

psihologică

49. Psihologie

Page 102: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

clinică şi

tehnici de

intervenţie prin

consiliere şi

psihoterapie

50. Psihologia

educaţiei

51. Psihologia educaţiei şi

consiliere

vocaţională

52. Psihologie

educaţională

şi

consiliere 53. Psihologie

educaţională,

consiliere

şcolară şi

vocaţională

54. Psihologie

judiciară 55. Psihologie

judiciară şi

victomologie

56. Psihologie

militară

57. Psihologie

sportivă 58. Psihologie

şcolară şi

consiliere

educaţională

59. Psihologie

organizaţională

şi resurse

umane

60. Psihologie

organizaţional

ă

şi a conducerii 61. Psihologie

organizaţional

ă:

diagnoză şi

intervenţie în

organizaţii

62. Psihologie organizaţional

ă

şi sănătate

ocupaţională

63. Psihologie

organizaţional

ă şi

managementu

l resurselor

umane

64.

Organizaţional and

occupational

health

psychology

65. Psihologie

politica şi

leadership în administraţie

66.

Psihodiagnoză

, psihoterapie

experienţială

unificatoare

(PEU) şi dezvoltare

personală

67.

Psihodiagnoza

complexă a

personalităţii 68.

Psihodiagnoză

cognitivă şi

consiliere

psihologică

69.

Psihoterapii cognitiv-

comportament

ale

70.

Psihoterapii şi

psihologie

clinică 71.

Psihoterapii

de familie şi

consiliere

Page 103: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

maritală

72. Protecţia

copilului abuzat

şi neglijat

73. Relaţii

umane şi

comunicare

74. Sănătate ocupaţională

şi

performanţă

în organizaţii

75. Tehnici de

comunicare şi

influenţă socială

76. Tehnici

psihologice

pentru

controlul

comportament

ului şi dezvoltarea

potenţialului

uman

77. Terapii de

cuplu şi de

familie

78. Testarea şi măsurarea

în

psihologie şi

în câmpul

social

Învăţământ

profesional/ Învăţământ

gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică -

Educaţie

interculturală

3. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică 4. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

5. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului 7. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică -

Gândire critică şi drepturile copilului

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

ISTORIE

Istorie

ŞTIINŢE MILITARE ŞI INFORMAŢII

Psihologie-

informaţii X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

concurs aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

Arheologie

Arhivistică Istoria artei Muzeologie

FILOSOFIE Filosofie

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale

Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie

Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în sectorul

public

Poliţie

comunitară

Page 104: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie

Terapie ocupaţională

ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE UMANISTE ŞI

ARTE

ISTORIE Istorie

RELAŢII INTERNAŢIONALE

ŞI STUDII EUROPENE

1. Afaceri

europene şi

management de programe

2. Comunicare

internaţională

3. Diplomaţiei

culturală şi

economii

globale 4. Diplomaţiei

culturală şi

relaţii

internaţionale

5. Dezvoltare

regională şi

comunicare instituţională

în UE

6. Evaluarea

dezvoltării

regionale

7. Evaluarea

politicilor şi a programelor

publice

europene

8. Guvernanţă

europeană

9. Istorie contemporană

şi

relaţii

internaţionale

10.

Leadership şi

comunicare în organizaţiile

internaţionale

11.

Management

şi negocieri

internaţionale

şi europene 12.

Managementu

l relaţiilor

internaţionale

şi politicilor

europene

13. Managementu

l relaţiilor

internaţionale

şi cooperării

transfrontalier

e 14. Securitate

europeană

15. Societate

mediatică

16. Studii

culturale

europene 17. Studii

europene

18. Studii

politice

europene

comparate

19. Studii politice

europene

comparate

Germania şi

Europa de

X

FILOSOFIE Filosofie

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică

Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice-informaţii

Page 105: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ŞTIINŢE

SOCIALE

Psihologie -

informaţii

Est

20. Relaţii

internaţionale 21. Studii

transatlantice

22. Tehnici

diplomatice

Învăţământ

profesional/

Învăţământ

gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică -

Educaţie

interculturală 3. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

4. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

5. Cultură civică - Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Educaţie interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului

7. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru cetăţenie

democratică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

ISTORIE

Istorie

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

1. Brand

management

şi comunicare

corporatistă

2. Campanii

de comunicare

în

publicitate şi

relaţii publice 3. Comunicare

corporativă

4. Comunicare

managerială

5. Comunicare

audiovideo

6. Comunicare interculturală

şi

practici ale

organizaţiilor

neguvername

ntale 7. Comunicare

managerială şi

resurse

umane

8. Comunicare

mediatică

9. Comunicare politică.

Marketing

politic şi

electoral

10.

Comunicare şi

comportament organizaţional

11.

Comunicare şi

guvernanţă

europeană

12.

Comunicare şi publicitate

13.

Comunicare şi

relaţii

publice

14. Comunicare

socio-culturală

15.

Consultanţă şi

expertiză

în publicitate

16. Comunicare,

relaţii publice

şi media

digitală

17.

Gestionarea

informaţiei în societatea

contemporană

18. Jurnalism

politic

19. Jurnalism

tematic

20. Managementu

l instituţiilor

mass-media

21. Mass-

media,

dezvoltare, societate

22. Mediaş,

developpemen

t,

societe

23. Media,

comunicare publică

şi globalizare

24.

Management

educaţional şi

comunicare

instituţională 25.

Management

şi comunicare

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

Arheologie Arhivistică Istoria artei

Muzeologie FILOSOFIE Filosofie

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e

Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 106: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

în

afaceri

26. Management,

dezvoltarea

afacerilor şi

comunicare

27.

Management, business

development

and

communicatio

n

Management

media 28.

Managementu

l proiectelor

29. Marketing,

publicitate şi

relaţii publice

30. Modele de comunicare şi

relaţii publice

31. Producţie

multimedia şi

audiovideo

32. Publicitate

33. Producţie media

34. Publicitate

şi relaţii

publice

35. Relaţii

publice 36. Relaţii

publice şi

publicitate

37. Studii

media aplicate

38. Teorii şi

metode de cercetare în

ştiinţele

comunicării

39. Tehnici

avansate de

comunicare

40. Relaţii publice şi

publicitate

41. Teorii şi

metode de

cercetare în

ştiinţele

comunicării

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

ISTORIE Istorie

ŞTIINŢE

POLITICE

1. Analiza şi

soluţionarea conflictelor

2. Comunicare

politică

3. Dezvoltare

internaţională

4. Dezvoltare

regională şi cooperare

internaţională

5. Dezvoltare,

cooperare

internaţională

şi ajutor

umanitar 6. Diplomaţie

şi negocieri

internaţionale

7. Evaluarea

politicilor şi a

programelor publice

europene

8. Gen şi

oportunităţi

egale

9. Guvernare

şi societate 10.

Management

şi guvernare

11.

Managementu

l organizaţiilor

politice 12.

Managementu

l securităţii în

societatea

contemporană

13. Marketing

politic şi

X

FILOSOFIE Filosofie

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/ ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept comunitar Ordine şi siguranţă publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

Page 107: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

de

sănătate publică

comunicare

14. Modelul

european: economia

socială

europeană

15. Politică şi

economie

europeană 16. Politica în

Europa. State,

frontiere şi

societăţi

17. Politică

comparată

18. Politică europeană şi

românească

19. Politici de

dezvoltare

locală şi

regională

20. Politici de incluziune a

romilor

21. Politici

publice

europene

22. Politici

publice şi integrare

europeană

23. Politici

publice şi

societate

civilă 24. Politici

publice şi

management

instituţional

25. Politici,

gen şi

minorităţi 26. Politicile

egalităţii de

şanse în

context

românesc şi

european

27. Proiectarea

cercetării şi

analiza datelor

în ştiinţe

sociale

28. Relaţii

internaţionale şi

integrare

europeană

29. Securitate

şi diplomaţie

30. Security and diplomacy

31. Studii

aprofundate

de

relaţii

internaţionale

şi integrare

32. Studii de

dezvoltare

internaţională

33. Studii

europene de

integrare şi securitate

34. Studii

globale

Asistenţă

managerială şi secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII/

ŞTIINŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi relaţii

publice-informaţii

Psihologie -

informaţii

Învăţământ

profesional/

Învăţământ

gimnazial

1. Cultură civică

2. Cultură civică -

Educaţie

interculturală

3. Cultură civică -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică 4. Cultură civică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

5. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

ISTORIE

Istorie

ASISTENŢĂ

SOCIALĂ

1. Asistenţa

socială a

vârstnicilor

2. Asistenţă

socială pentru

sănătate

mentală 3. Asistenţă

socială şi

consiliere în

şcoală

4. Asistenţă

socială şi

economie socială

5. Asistenţă

socială bazată

pe

dovezi

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

Arheologie Arhivistică Istoria artei Muzeologie

FILOSOFIE Filosofie

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

Page 108: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

drepturile copilului

7. Cultură civică -

Educaţie interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică -

Gândire critică şi

drepturile copilului

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept 6. Asistenţă

socială în

spaţiul justiţiei.

Probaţiune şi

mediere

7. Asistenţă

socială privind

reintegrarea socială în

domeniul

justiţiei penale

8. Cercetare

în sociologie

9. Research in

sociology 10. Consiliere

în asistenţa

socială

11. Consiliere

şi asistenţă

socială în

servicii sociale 12. Evaluarea

programelor şi

analiză de

impact

13. Economie

socială

14. Evaluare şi supervizare

în asistenţă

socială

15. Familia -

Resurse şi

asistenţă socială

16. Familia şi

managementu

l

resurselor

familiale

17. Gestiunea programelor

în

asistenţa

socială

18.

Gerontologie

socială 19. Grupuri de

risc şi servicii

sociale de

suport

20. Masterat

european în

drepturile copiilor

21. Masterat

european de

protecţie a

drepturilor

copiilor 22.

Management

în asistenţă

socială

23.

Management

de caz şi metode de

intervenţie în

asistenţa

socială

24.

Managementu

l serviciilor de asistenţă

socială

25.

Managementu

l serviciilor

sociale 26.

Managementu

l serviciilor

sociale şi de

sănătate

27. Politici

publice în asistenţa

socială

28. Politici

sociale

europene

29. Politici

sociale în context

european

30. Politici şi

servicii

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe politice

Studii de securitate

RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 109: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

sociale

31. Practica

asistenţei sociale

centrată pe

valori

32. Prevenirea

violenţei

împotriva copilului în

familie

şi societate

33. Probaţiune

34.

Probaţiune,

mediere şi asistenţa

socială a

victimelor

infracţiunilor

35. Programe

şi proiecte

comunitare în asistenţă

socială

36. Psihologie

socială

aplicată

37. Servicii de

asistenţă socială

38.

Supervizare şi

planificare

socială

39. Supervizare în

serviciile

sociale şi de

sănătate

mintală

Învăţământ

liceal

1. Cultură civică -

Studii sociale 2. Cultură civică -

Studii sociale -

Gândire critică şi

drepturile copilului

3. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie interculturală

4. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

5. Cultură civică -

Studii sociale - Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Studii sociale - Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului

7. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

- Gândire critică şi

drepturile copilului

ŞTIINŢE

UMANISTE/ ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

FILOSOFIE Filosofie

FILOSOFIE

1. Consiliere

şi administrare

în resurse

umane

2. Drepturile

omului

3. Estetici

aplicate în arta

teatrală

4. Etica

politicilor

publice

5. Etică aplicată în

societate,

afaceri şi

organizaţii

6. Etică

organizaţional

ă şi audit etic

7. Etică

profesională

8.

Fenomenologi

a şi

hermeneutica filosofică a

religiozităţii

9. Filosofie

analitică

10. Filosofie

antică şi medievală

11. Filosofie,

cultură,

comunicare

12. Filosofie

contemporană

13. Filosofie socială. Teoria

şi practica

soluţionării

conflictelor

14. Filosofie

aplicată şi

management cultural

15. Filosofie

politică

contemporană

16. Filosofie şi

artă în

spaţiul public 17. Filosofie şi

ştiinţe

socio-umane

18. Istoria şi

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e

Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de securitate

RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Page 110: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Jurnalism circulaţia

ideilor

filosofice 19. Istoria şi

filosofia

ştiinţei

20. Istoria

artei şi

filosofia culturii

21.

Investigaţii

filosofice

aplicate

22. Om,

cultură, societate în

gândirea

contemporană

23. Program

masteral în

ştiinţe

cognitive 24. Open

mind

25. Studii

globale.

Cultură şi

comunicare

26. Studii europene şi

etica

relaţiilor

internaţionale

27. Studii de

dezvoltare internaţională

şi etica

relaţiilor

internaţionale

28. Teorie

critică şi studii

multiculturale

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii publice - informaţii

Psihologie - informaţii

Învăţământ

liceal

1. Cultură civică - Studii sociale

2. Cultură civică -

Studii sociale -

Gândire critică şi

drepturile copilului

3. Cultură civică -

Studii sociale - Educaţie

interculturală

4. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

5. Cultură civică - Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

6. Cultură civică - Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului

7. Cultură civică -

Studii sociale - Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

- Gândire critică şi

drepturile copilului

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

FILOSOFIE Filosofie

SOCIOLOGIE

1. Analiză şi

diagnoză

socială

2.

Antropologie

socială şi

management cultural

3.

Antropologie,

dezvoltare

comunitară şi

regională 4.

Antropologie

aplicată

5. Asistenţă şi

dezvoltare

comunitară

6. Asistenţa socială pentru

sănătate

mentală

7. Asistenţa

socială şi

economie

socială 8. Asistenţa

socială bazată

pe

dovezi

9.

Administrarea afacerilor

10. Analiza

informaţiilor

11.

Antropologie

12.

Antropologie, dezvoltare

comunitară şi

regională

13. Cercetare

în sociologie

14. Research

in sociology 15. Cercetare

sociologică

avansată

16.

Comunicare,

mass-media şi

societate 17.

Comunicare,

societate şi

mass-media

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ (programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/ ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept comunitar Ordine şi siguranţă publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢE

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară ŞTIINŢE ALE Comunicare şi

Page 111: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

COMUNICĂRII relaţii

publice

18.

Comunicare

interculturală 19. Consiliere

în asistenţa

socială

20. Consiliere

şi asistenţă în

serviciile sociale

21. Devianţă

socială şi

criminalitate

22.

Demografie -

Populaţie şi Dezvoltare

23. Dezvoltare

comunitară şi

integrare

europeană

24. Dezvoltare

socială şi instituţională

25. Dezvoltare

regională

26. Economie

socială

27. Gestiunea

campaniilor de imagine

28. Gestiunea

şi dezvoltarea

resursei

umane

29. Gestiunea resurselor

umane

30.

Gerontologie

socială

31. Grupuri de

risc şi servicii sociale de

suport

32. Integrarea

europeană.

Problematica

socială

33. Leadership şi

management

organizaţional

34.

Management

organizaţional

şi al resurselor

umane

35.

Management

şi calitate în

ştiinţe 36.

Managementu

l strategic al

dezvoltării

sociale

37.

Managementul strategic al

resurselor

umane

38.

Managementu

l serviciilor

sociale 39.

Managementu

l resurselor

umane

40.

Managementul resurselor

umane în

administrarea

organizaţiilor

41.

Management

intercultural 42. Masterat

european de

protecţie a

drepturilor

copiilor

43. Masterat

european în drepturilor

copiilor

44. Negociere

şi mediere în

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 112: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

organizaţii

45.

Ospitalitate, etnoidentitate,

turism cultural

şi ecologic

46.

Psihosociologi

a învăţământulu

i integrat

47. Politici

comunitare şi

intervenţii

sociale

48. Politici publice şi

management

în

administraţia

publică

49. Politici

publice în asistenţa

socială

50. Politici

sociale şi

protecţie

socială

51. Politici şi servicii

sociale

52. Probaţiune

53.

Probaţiune,

mediere şi asistenţă

socială a

victimelor

infracţiunilor

54. Selecţia şi

gestiunea

resurselor umane

55. Securitate

comunitară şi

controlul

violenţei

56. Societate,

comunicare şi mass-media

57. Sociologia

consumului şi

marketing

58. Sociologie

aplicată în

conducerea instituţiilor

publice şi a

ONG-urilor

59. Sociologie

aplicată în

dezvoltarea locală

60. Sociologia

dezvoltării şi

securităţii

europene

61. Sociologia

instituţiilor administrative

şi instituţiilor

de socializare,

resocializare

62. Sociologia

muncii şi

comportament organizaţional

63. Sondaje

de opinie,

marketing şi

publicitate

64. Studii de securitate

65. Studii

fundamentale

în

sociologie

66. Studii

vizuale şi societate

67.

Supervizare şi

planificare

socială

Învăţământ

liceal

1. Cultură civică -

Studii sociale

2. Cultură civică -

Studii sociale -

Gândire critică şi

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

FILOSOFIE Filosofie DREPT

1.

Administraţie

publică

2.

Administraţie

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

STUDII

CULTURALE Etnologie Studii

Page 113: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

drepturile copilului

3. Cultură civică -

Studii sociale - Educaţie

interculturală

4. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică 5. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

6. Cultură civică - Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului

7. Cultură civică -

Studii sociale - Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

- Gândire critică şi

drepturile copilului

culturale publică

contemporană

3. Administraţie

publică şi

drepturile

omului

4.

Administraţia publică în

contextul

legislaţiei

actuale

5. Asistenţa

juridică a

întreprinderii 6. Cercetări

criminalistice

aplicate

7. Conducere

şi organizare

judiciară

8. Combaterea

traficului ilicit

de droguri

9.

Combaterea

criminalităţii

organizate 10.

Comunicare

socială

proactivă a

poliţiei

11. Criminalistică

12. Carieră

judiciară

13. Devianţă

şi delincvenţă

14. Drept

administrativ 15. Drept

administrativ

şi

statutul

funcţionarului

public

16. Drept administrativ

şi

drepturile

omului

17. Drept

bancar

18. Drept civil aprofundat

19. Drept civil

şi procesual

civil

aprofundat

20. Drept civil şi procedură

civilă

21. Drept

comunitar

22. Drept

comunitar şi

politici de integrare

europeană

23. Drept

comunitar şi

administrarea

justiţiei

antidrog 24. Drept

comunitar şi

integrare

comunitară

25. Drept

european 26. Drept

european al

contractelor

27. Drept

european şi

internaţional

28. Drept fiscal

29. Drept

financiar

bancar şi

al asigurărilor

30. Drept

privat 31. Drept

privat

comparat

32. Drept

aprobată prin

ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie

Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe politice

Studii de securitate

RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 114: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

privat al

Uniunii

Europene 33. Drept şi

administraţie

publică

europeană

34. Drept şi

politici publice europene

35. Drept

internaţional

şi

comparat al

afacerilor

36. Drept internaţional

comunitar

37. Drept

internaţional

şi

comunitar

38. Drept internaţional

public

39. Drept

internaţional

şi

drept

comunitar 40. Drept

internaţional

şi

european

41. Drept

internaţional şi

legislaţie

europeană

42. Drept

intern şi

internaţional

al mediului 43. Drept

judiciar privat

44. Drept

maritim

45. Drept

medical

46. Drept privat

aprofundat

47. Drept

privat

comunitar

48. Drept

privat comparat

49. Droit prive

compare

50. Drept

public

51. Drept public şi

instituţii

publice

52. Drept

penal şi ştiinţe

penale

53. Drept penal

aprofundat

54. Drept

penal şi

procedură

penală

55. Drept social român

şi

european

56. Dreptul

afacerilor

57. Dreptul european al

afacerilor

58. Dreptul

administraţiei

publice

59. Dreptul

administraţiei publice locale

60. Dreptul

european şi

dreptul

naţional al

afacerilor

61. Dreptul informaţiilor şi

al

securităţii

private

Page 115: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

62. Drept

intern şi

internaţional al mediului

63. Dreptul

muncii. Relaţii

de

muncă şi

industriale 64. Dreptul

penal al

afacerilor

65. Dreptul

Uniunii

Europene

66. Drepturile omului

67. Drepturile

omului şi

justiţie

constituţională

68. Economia

şi dreptul afacerilor

69. Integrare

europeană

70. Instituţii şi

proceduri de

drept public

71. Instituţii judiciare şi

profesii

liberale

72. Instituţii

juridice

comunitare şi internaţionale

73. Instituţii

de drept

administrativ

74. Instituţii

de drept

european 75. Instituţii

de drept

privat

76. Instituţii

de drept

privat

român

Învăţământ

liceal

1. Cultură civică -

Studii sociale

2. Cultură civică -

Studii sociale -

Gândire critică şi

drepturile copilului 3. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală

4. Cultură civică -

Studii sociale - Educaţie pentru

cetăţenie democratică

5. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului 7. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

- Gândire critică şi drepturile copilului

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

FILOSOFIE Filosofie

DREPT

77. Instituţii

de drept civil

şi procesual

civil

78. Instituţii

de drept penal

şi procesual penal

79. Instituţii

de drept penal

aprofundat

80.

Investigarea

actelor de terorism şi

securitate

publică

81.

Investigarea

criminalistică a infracţiunilor

82.

Investigarea

fraudelor

83. Legislaţie

comunitară şi

carieră judiciară

84. Legislaţia

privind

siguranţa

transporturilor

85. Legislaţie

europeană şi carieră

judiciară

86. Master

profesional de

drept

european şi

internaţional al

afacerilor

87.

Managementu

l resurselor

umane în sistemul

autorităţilor

de ordine

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

STUDII CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii europene

ŞTIINŢE JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Page 116: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Leadership în

sectorul

public

publică

88.

Managementul cooperării

poliţieneşti

internaţionale

89.

Managementu

l activităţilor de ordine

publică şi

siguranţă

naţională

90.

Managementu

l activităţilor informative

91.

Managementu

l investigaţiei

penale

92.

Managementul investigării

fraudelor

93.

Managementu

l cooperării la

frontiera

Schengen 94.

Managementu

l operaţional

la

frontiera

externă Schengen

95.

Managementu

l pregătirii

operaţionale

de jandarmi

96. Mecanismele

juridice ale

economiei de

piaţă

97. Medierea -

Procedura

necontencioasă de

soluţionare a

conflictelor

98. Medierea

conflictelor

99. Medierea

conflictelor în drept

100. Ocrotirea

familiei şi

asistenţă

socială

101. Poliţie judiciară

102. Profesii

juridice

103.

Procedura

necontencioas

ă de soluţionare

a conflictelor

104. Proceduri

judiciare şi

profesii

liberale

105. Relaţii europene şi

studii

de securitate

106. Relaţii

internaţionale

şi programe

europene

107. Relaţii

internaţionale

şi

diplomaţie

108. Statul de drept şi

societatea

civilă

109. Etat de

droit et

societe

civile 110. Sisteme

şi instituţii de

drept

internaţional

Poliţie comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 117: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

şi

comunitar

111. Studii europene

112. Ştiinţe

penale

113. Ştiinţe

penale

aprofundate 114. Ştiinţe

penale şi

criminalistică

115. Ştiinţe

penale -

criminologie şi

criminalistică 116. Ştiinţe

penale,

carieră

judiciară

117. Tehnică

criminalistică

118. Teoria şi practica

medierii în

drept

Învăţământ

liceal

1. Cultură civică -

Studii sociale

2. Cultură civică -

Studii sociale -

Gândire critică şi

drepturile copilului

3. Cultură civică - Studii sociale -

Educaţie

interculturală

4. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică 5. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică 6. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului

7. Cultură civică - Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

- Gândire critică şi

drepturile copilului

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE UMANISTE ŞI

ARTE

FILOSOFIE Filosofie

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

1.

Administraţie

europeană.

Instituţii şi

politici publice

2.

Administraţia locală şi

managementu

l ordinii

publice în

Uniunea

Europeană 3.

Administraţia,

dreptul şi

managementu

l serviciilor

publice şi

protecţiei mediului

4.

Administraţie

publică

5.

Administraţie

publică europeană

6.

Administraţie

publică

europeană -

BRIE

7. Administraţie

publică şi

integrare

europeană

8.

Administraţie publică şi

dezvoltarea

comunitară

9.

Administraţie

publică în

context european

10.

Administraţie

publică în

contextul

integrării

europene 11.

Administraţie

şi finanţe

publice

europene

12.

Administraţie şi

management

public

13.

Administrarea

resurselor instituţiilor

culturale

14.

Administraţie

publică şi

eficienţa

sistemului

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept

Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

Page 118: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

administrativ

15.

Administrarea relaţiilor

publice şi

asistenţă

managerială

16.

Administraţie şi politici

publice în

Uniunea

Europeană

17.

Administrarea

şi dezvoltarea

resurselor

umane

18.

Administrarea

şi conducerea

unităţilor de învăţământ

19. Asistenţa

socială în

administraţia

publică

20. Asistenţă

managerială în

sectoarele

public şi privat

21. Asistenţă

managerială şi

comunicare în organizaţiile

publice

22. Analiză şi

managementu

l

conflictelor

23. Dezvoltare regională

24. Guvernare

şi

administraţie

publică

europeană

25. Guvernare modernă şi

dezvoltare

locală

26.

Management

şi

administraţie europeană

27.

Management

şi audit în

administraţie

şi afaceri 28.

Managementu

l

administraţiei

publice

29.

Managementul crizelor

30.

Managementu

l crizelor şi

conflictelor

31.

Managementul instituţiilor

publice

32.

Managementu

l instituţiilor

publice şi nonprofit

33.

Managementu

l instituţiilor

publice şi

nonprofit (în

limba engleză)

34.

Managementu

l informaţiei şi

al

documentelor

35. Managementu

l organizaţiilor

şi serviciilor

publice

Psihologie -

informaţii

Page 119: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

36.

Managementu

l sectorului public

37.

Management

public

38.

Managementul poliţiei

locale

39.

Managementu

l

administraţiei

publice şi cariere publice

40.

Managementu

l proiectelor în

administraţia

publică

41. Managementu

l în

administraţia

publică din

ţările Uniunii

Europene

42. Managementu

l restaurării şi

valorificării

patrimoniului

cultural

43. Managementu

l proiectelor şi

evaluarea

programelor

în sfera

administraţiei

publice 44. Masterat

profesional

european de

administraţie

publică

45. Politici de

sănătate şi management

sanitar

46. Politici

administrative

europene

47. Politici

europene. Securitatea

economico-

socială

şi a mediului

48. Puterea

executivă şi administraţia

publică

49. Relaţii şi

comunicare în

administraţia

publică

50. Sănătate publică

51. Sisteme

administrative

şi

relaţii

internaţionale

52. Spaţiul public

european

53. Studii

administrative

europene

54. Studii europene în

administraţia

publică

55. Studii

europene de

administraţie

publică 56. Ştiinţe

administrative

57. Ştiinţă,

tehnologie şi

inovaţie în

administraţia

publică

Învăţământ

liceal

1. Cultură civică -

Studii sociale

2. Cultură civică -

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

FILOSOFIE Filosofie ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI

1. Asigurarea

calităţii

învăţământuluX

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ STUDII Etnologie

Page 120: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Studii sociale -

Gândire critică şi

drepturile copilului 3. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală

4. Cultură civică -

Studii sociale - Educaţie pentru

cetăţenie democratică

5. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului 7. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

- Gândire critică şi drepturile copilului

UMANISTE ŞI

ARTE CULTURALE Studii

culturale

i

2. Comunicare

didactică 3. Consiliere

educaţională

4. Consiliere

şcolară şi

dezvoltarea

carierei 5. Consiliere

şcolară

6. Consiliere

şcolară şi

asistenţă

psihopedagogi

că 7. Consiliere

psihopedagogi

şi integrare

educaţională

8. Consiliere

şi intervenţie în

educaţia

incluzivă

9. Consilierea

şi

managementu

l carierei în

domeniul

profesional şi

tehnic

10. Designer

instrucţional 11. Didactica

şi didactici de

specialitate

12. Didactica

limbii şi

literaturii

germane, cultura şi

civilizaţia

germană a

Europei

Centrale şi de

Sud-Est

(în limba germană)

13. Didactica

limbilor

străine

14. Didactici

aplicate

pentru învăţământul

primar

15. Didactici

speciale -

Religie

16. Didactici speciale -

Matematică

17. Didactici

speciale -

Istorie

18. Diagnoză

şi intervenţie la

persoanele cu

cerinţe

speciale

19. Educaţie

civică

20. Educaţie incluzivă

21. Educaţie

integrată în

învăţământul

primar şi

preşcolar 22. Educaţie

presecundară.

Politici şi

strategii de

dezvoltare

23. Educaţie

timpurie 24. Formarea

formatorilor

25.

Management

curricular

26.

Management de proces şi

de

sistem în

organizaţiile

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologie

Resurse umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice

Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie

Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 121: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

educaţionale

27.

Management educaţional şi

integrare

europeană

28.

Management

educaţional 29.

Management,

consiliere şi

asistenţă

psihopedagogi

că în

instituţiile incluzive

30.

Managementu

l şi

dezvoltarea

carierei

31. Managementu

l şi evaluarea

organizaţiilor

şi programelor

educaţionale

32.

Managementul educaţiei

adulţilor

33.

Managementu

l instituţiilor

educaţionale 34.

Managementu

l organizaţiilor

educaţionale

35. Master

european în

educaţia adulţilor

36. Medierea

conflictelor în

educaţie

37. Mentorat

pentru

profesionalizarea carierei

didactice

38. Mentoratul

în educaţie

39. Metode şi

practici

alternative în învăţământul

primar şi

preşcolar

40. Pedagogia

interactivă

41. Pedagogii alternaitve şi

arta teatrală

în educaţie

42.

Performanţă

pentru

pregătirea profesorilor în

societatea

cunoaşterii

43. Politici şi

management

în

educaţie 44. Politici şi

strategii ale

formării

competenţelor

pentru

cariera didactică

45. Psihologie

aplicată în

domeniul

securităţii

naţionale

46. Psihologia educaţională

şi

consiliere

psihopedagogi

47.

Psihopedagogia educaţiei

timpurii şi a

şcolarităţii

mici

Page 122: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

48.

Psihopedagogi

a şcolii incluzive

49.

Psihopedagogi

e specială

50. Resurse

umane în educaţie.

Formare şi

management

51. Relaţii şi

strategii

interculturale

52. Strategii de comunicare

şi

învăţare

eficientă în

învăţământul

primar

53. Strategii didactice de

comunicare şi

învăţare

eficientă

54. Strategii

inovative de

învăţare. Masterat

didactic

55. Strategii

de învăţare

eficientă

56. Ştiinţile chimice în

educaţia

continuă

57. Ştiinţele

vieţii ecologice

58.

Tehnologia informaţiei şi

a

comunicaţiilor

în educaţie

59. Tehnologii

didactice

asistate de calculator

60. Terapia

limbajului şi

audiologie

educaţională

61. Terapia

logopedică în procesele de

comunicare

62. Terapii şi

compensare în

tulburări de

comunicare

Învăţământ

liceal

1. Cultură civică -

Studii sociale 2. Cultură civică -

Studii sociale -

Gândire critică şi

drepturile copilului

3. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie interculturală

4. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

5. Cultură civică - Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

6. Cultură civică -

Studii sociale - Educaţie

interculturală -

Gândire critică şi

drepturile copilului

7. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

- Gândire critică şi

drepturile copilului

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

FILOSOFIE Filosofie

PSIHOLOGIE

1. Aspecte

psihosociale în

Administraţia Penitenciarelo

r

2.

Comunicare,

creativitate şi

competenţe

psihosociale în organizaţii

3. Consiliere

educaţională

4. Consiliere

educaţională

şi

intervenţie în orientarea

şcolară şi

vocaţională

5. Consiliere

şcolară şi

resurse

umane în organizaţie

6. Consiliere

în şcoală:

dezvoltare şi

sănătate

mintală 7. Consultanţă

şi intervenţie

psihologică

8. Consiliere

genetică

9. Consiliere

familială şi de

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/ ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept

Drept

comunitar Ordine şi siguranţă publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

Page 123: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică

cuplu

10. Consiliere

şi psihoterapie 11. Consiliere

psihosocială şi

reintegrare

prin

probaţiune

12. Consiliere psihosocială în

probaţiune,

mediere şi

securitate

privată

13. Consiliere

psihologică şi educaţională

14. Consiliere,

terapie şi

reintegrarea

socială a

consumatorilo

r de droguri 15. Consiliere

şi intervenţii

psihologice în

dezvoltarea

umană

16.

Cunoaşterea şi combaterea

criminalităţii

17. Evaluarea,

consilierea şi

psihoterapia

copilului, cuplului şi a

familiei

18. Evaluarea,

formarea şi

consilierea

psihologică a

personalului 19. Evaluare

psihologică şi

psihoterapii

recuperatorii

20.

Management

educaţional 21.

Managementu

l formării

psihologilor în

psihologia

muncii,

transposturilor şi

serviciilor

22.

Managementu

l resurselor

umane 23.

Managementu

l proiectelor şi

al campaniilor

publice

24. Medierea

şi negocierea conflictelor

25.

Psihanaliza

26. Psihologia

aplicată în

organizaţii

complexe 27. Psihologia

medierii

conflictelor

28. Psihologia

muncii şi

transporturilor 29. Psihologia

muncii,

organizaţional

ă şi resurse

umane

30. Psihologia

muncii, psihologie

organizaţional

ă şi a

transporturilor

31. Psihologia

personalităţii

32. Psihologia resurselor

umane

şi sănătate

organizaţional

Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTIINŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 124: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ă

33. Psihologia

resurselor umane

34. Psihologia

sănătăţii

35. Psihologia

sănătăţii

publice şi clinice

36. Psihologia

sănătăţii -

cercetare

clinică şi

optimizarea

comportamentală

37. Psihologia

securităţii

organizaţional

e

38. Psihologie

aplicată în mediul

educaţional

39.

Psihosociologi

a aplicată în

structurile de

securitate naţională

40. Psihologie

aplicată în

domeniul

securităţii

naţionale 41.

Psihosociologi

a informaţiei

şi securităţii

private

42. Psihologie

clinică 43. Psihologie

clinică -

evaluare şi

intervenţie

44. Psihologie

clinică -

evaluare şi intervenţie

terapeutică

45. Psihologie

clinică,

consiliere

psihologică şi

psihoterapie 46. Psihologie

clinică şi

psihoterapie

47. Psihologie

clinică şi

psihoterapii 48. Psihologie

clinică şi

consiliere

psihologică

49. Psihologie

clinică şi

tehnici de intervenţie

prin

consiliere şi

psihoterapie

50. Psihologia

educaţiei

51. Psihologia educaţiei şi

consiliere

vocaţională

52. Psihologie

educaţională

şi consiliere

53. Psihologie

educaţională,

consiliere

şcolară şi

vocaţională

54. Psihologie judiciară

55. Psihologie

judiciară şi

victomologie

56. Psihologie

militară

57. Psihologie sportivă

58. Psihologie

şcolară şi

consiliere

Page 125: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

educaţională

59. Psihologie

organizaţională

şi resurse

umane

60. Psihologie

organizaţional

ă şi a conducerii

61. Psihologie

organizaţional

ă:

diagnoză şi

intervenţie în

organizaţii 62. Psihologie

organizaţional

ă

şi sănătate

ocupaţională

63. Psihologie

organizaţională

şi

managementu

l resurselor

umane

64.

Organizaţional and

occupational

health

psychology

65. Psihologie

politica şi leadership în

administraţie

66.

Psihodiagnoză

, psihoterapie

experienţială

unificatoare (PEU) şi

dezvoltare

personală

67.

Psihodiagnoza

complexă a

personalităţii 68.

Psihodiagnoză

cognitivă şi

consiliere

psihologică

69.

Psihoterapii cognitiv-

comportament

ale

70.

Psihoterapii şi

psihologie clinică

71.

Psihoterapii

de familie şi

consiliere

maritală

72. Protecţia copilului

abuzat

şi neglijat

73. Relaţii

umane şi

comunicare

74. Sănătate ocupaţională

şi

performanţă

în organizaţii

75. Tehnici de

comunicare şi influenţă

socială

76. Tehnici

psihologice

pentru

controlul

comportamentului şi

dezvoltarea

potenţialului

uman

77. Terapii de

cuplu şi de

familie 78. Testarea

şi măsurarea

în

psihologie şi

Page 126: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

în câmpul

social

Învăţământ

liceal

1. Cultură civică -

Studii sociale 2. Cultură civică -

Studii sociale -

Gândire critică

şi drepturile

copilului

3. Cultură civică - Studii sociale -

Educaţie

interculturală

4. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică 5. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică 6. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Gândire critică

şi drepturile copilului

7. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică -

Gândire critică

şi drepturile

copilului

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

FILOSOFIE Filosofie

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Psihologi

e -

informaţii X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr.

5529/2018)

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/ ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept

Drept

comunitar Ordine şi siguranţă publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism

ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie ocupaţională

ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Asistenţă socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

FILOSOFIE Filosofie

ASISTENŢĂ

SOCIALĂ

1. Asistenţa

socială a

vârstnicilor

2. Asistenţă

socială pentru sănătate

mentală

3. Asistenţă

socială şi

consiliere în

şcoală

4. Asistenţă socială şi

economie

socială

5. Asistenţă

X

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE SOCIOLOGIE Sociologie

Page 127: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E SOCIALE

Antropologi

e

socială bazată

pe

dovezi 6. Asistenţă

socială în

spaţiul

justiţiei.

Probaţiune şi

mediere 7. Asistenţă

socială privind

reintegrarea

socială în

domeniul

justiţiei penale

8. Cercetare în sociologie

9. Research in

sociology

10. Consiliere

în asistenţa

socială

11. Consiliere şi asistenţă

socială în

servicii sociale

12. Evaluarea

programelor şi

analiză de

impact 13. Economie

socială

14. Evaluare

şi supervizare

în

asistenţă socială

15. Familia -

Resurse şi

asistenţă

socială

16. Familia şi

managementul

resurselor

familiale

17. Gestiunea

programelor

în

asistenţa socială

18.

Gerontologie

socială

19. Grupuri de

risc şi servicii

sociale de suport

20. Masterat

european în

drepturile

copiilor

21. Masterat european de

protecţie a

drepturilor

copiilor

22.

Management

în asistenţă socială

23.

Management

de caz şi

metode

de intervenţie

în asistenţa socială

24.

Managementu

l serviciilor de

asistenţă

socială 25.

Managementu

l serviciilor

sociale

26.

Managementu

l serviciilor sociale şi de

sănătate

27. Politici

publice în

asistenţa

socială

28. Politici sociale

europene

29. Politici

sociale în

Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Poliţie comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi relaţii

publice

Jurnalism

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTIINŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice-informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 128: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

context

european

30. Politici şi servicii

sociale

31. Practica

asistenţei

sociale

centrată pe valori

32. Prevenirea

violenţei

împotriva

copilului în

familie

şi societate 33. Probaţiune

34.

Probaţiune,

mediere şi

asistenţa

socială a

victimelor infracţiunilor

35. Programe

şi proiecte

comunitare în

asistenţă

socială

36. Psihologie socială

aplicată

37. Servicii de

asistenţă

socială

38. Supervizare şi

planificare

socială

39.

Supervizare în

serviciile

sociale şi de sănătate

mintală

Învăţământ

liceal

1. Cultură civică -

Studii sociale

2. Cultură civică -

Studii sociale -

Gândire critică

şi drepturile copilului

3. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală

4. Cultură civică - Studii sociale -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

5. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală - Educaţie pentru

cetăţenie

democratică

6. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie

interculturală - Gândire critică

şi drepturile

copilului

7. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică -

Gândire critică

şi drepturile

copilului

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI ARTE

FILOSOFIE Filosofie

RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

1. Afaceri

europene şi

management

de programe

2. Comunicare

internaţională

3. Diplomaţiei culturală şi

economii

globale

4. Diplomaţiei

culturală şi

relaţii

internaţionale 5. Dezvoltare

regională şi

comunicare

instituţională

în UE

6. Evaluarea dezvoltării

regionale

7. Evaluarea

politicilor şi a

programelor

publice

europene 8. Guvernanţă

europeană

9. Istorie

contemporană

şi

relaţii

internaţionale 10.

Leadership şi

comunicare în

organizaţiile

internaţionale

11. Management

şi negocieri

internaţionale

şi europene

12.

Managementu

l relaţiilor internaţionale

şi politicilor

europene

13.

Managementu

l relaţiilor

internaţionale şi cooperării

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ (programa pentru

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale

Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice

Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţie publică

Administraţie europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

Page 129: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

comunitară transfrontalier

e

14. Securitate europeană

15. Societate

mediatică

16. Studii

culturale

europene 17. Studii

europene

18. Studii

politice

europene

comparate

19. Studii politice

europene

comparate

Germania şi

Europa de

Est

20. Relaţii internaţionale

21. Studii

transatlantice

22. Tehnici

diplomatice

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie ocupaţională

ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Asistenţă socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

FILOSOFIE Filosofie

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

1. Brand

management

şi

comunicare

corporatistă

2. Campanii

de comunicare în

publicitate şi

relaţii publice

3. Comunicare

corporativă

4. Comunicare

managerială 5. Comunicare

audiovideo

6. Comunicare

interculturală

şi

practici ale organizaţiilor

neguvername

ntale

7. Comunicare

managerială şi

resurse

umane 8. Comunicare

mediatică

9. Comunicare

politică.

Marketing

politic şi

electoral 10.

Comunicare şi

comportament

organizaţional

11.

Comunicare şi guvernanţă

europeană

12.

Comunicare şi

publicitate

13.

Comunicare şi relaţii

publice

14.

Comunicare

socio-culturală

15.

Consultanţă şi expertiză în

publicitate

16.

Comunicare,

relaţii publice

şi media

digitală 17.

Gestionarea

informaţiei în

societatea

contemporană

18. Jurnalism politic

19. Jurnalism

tematic

20.

Managementu

l instituţiilor

X

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe politice

Studii de securitate

RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi secretariat

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie

Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice-informaţii

Psihologie -

Page 130: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

informaţii mass-media

21. Mass-

media, dezvoltare,

societate

22. Mediaş,

developpemen

t,

societe 23. Media,

comunicare

publică

şi globalizare

24.

Management

educaţional şi comunicare

instituţională

25.

Management

şi comunicare

în

afaceri 26.

Management,

dezvoltarea

afacerilor şi

comunicare

27.

Management, business

development

and

communicatio

n

Management media

28.

Managementu

l proiectelor

29. Marketing,

publicitate şi

relaţii publice 30. Modele de

comunicare şi

relaţii publice

31. Producţie

multimedia şi

audiovideo

32. Publicitate 33. Producţie

media

34. Publicitate

şi relaţii

publice

35. Relaţii

publice 36. Relaţii

publice şi

publicitate

37. Studii

media aplicate

38. Teorii şi metode de

cercetare în

ştiinţele

comunicării

39. Tehnici

avansate de

comunicare 40. Relaţii

publice şi

publicitate

41. Teorii şi

metode de

cercetare în

ştiinţele comunicării

Învăţământ

liceal

1. Cultură civică -

Studii sociale

2. Cultură civică - Studii sociale -

Gândire critică

şi drepturile

copilului

3. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie interculturală

4. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie pentru

cetăţenie democratică

5. Cultură civică -

Studii sociale - Educaţie

interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică

6. Cultură civică -

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

FILOSOFIE Filosofie

ŞTIINŢE

POLITICE

1. Analiza şi

soluţionarea

conflictelor 2. Comunicare

politică

3. Dezvoltare

internaţională

4. Dezvoltare

regională şi

cooperare internaţională

5. Dezvoltare,

cooperare

internaţională

şi ajutor

umanitar

6. Diplomaţie şi negocieri

internaţionale

7. Evaluarea

politicilor şi a

programelor

publice

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E SOCIALE

SOCIOLOGIE Sociologie Antropologi

e

Page 131: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Studii sociale -

Educaţie

interculturală - Gândire critică

şi drepturile

copilului

7. Cultură civică -

Studii sociale -

Educaţie interculturală -

Educaţie pentru

cetăţenie

democratică -

Gândire critică

şi drepturile

copilului

Resurse

umane

europene

8. Gen şi

oportunităţi egale

9. Guvernare

şi societate

10.

Management

şi guvernare 11.

Managementu

l organizaţiilor

politice

12.

Managementu

l securităţii în societatea

contemporană

13. Marketing

politic şi

comunicare

14. Modelul

european economia

socială

europeană

15. Politică şi

economie

europeană

16. Politica în Europa. State,

frontiere şi

societăţi

17. Politică

comparată

18. Politică europeană şi

românească

19. Politici de

dezvoltare

locală şi

regională

20. Politici de incluziune a

romilor

21. Politici

publice

europene

22. Politici

publice şi integrare

europeană

23. Politici

publice şi

societate

civilă

24. Politici publice şi

management

instituţional

25. Politici,

gen şi

minorităţi 26. Politicile

egalităţii de

şanse în

context

românesc şi

european

27. Proiectarea

cercetării şi

analiza datelor

în ştiinţe

sociale

28. Relaţii

internaţionale şi

integrare

europeană

29. Securitate

şi diplomaţie

30. Security and diplomacy

31. Studii

aprofundate

de

relaţii

internaţionale

şi integrare

32. Studii de

dezvoltare

internaţională

33. Studii

europene de

integrare şi securitate

34. Studii

globale

aprobată prin

ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 132: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Învăţământ

liceal

1. Filosofie; Logică,

argumentare şi

comunicare - Educaţie

antreprenorială 2. Filosofie; Logică,

argumentare şi

comunicare - Studii

sociale - Educaţie

antreprenorială

ŞTIINŢE

UMANISTE/ ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

FILOSOFIE Filosofie FILOSOFIE

1. Consiliere

şi

administrare în resurse

umane

2. Drepturile

omului

3. Estetici

aplicate în arta

teatrală

4. Etica

politicilor

publice

5. Etică

aplicată în societate,

afaceri şi

organizaţii

6. Etică

organizaţional

ă şi

audit etic 7. Etică

profesională

8.

Fenomenologi

a şi

hermeneutica

filosofică a religiozităţii

9. Filosofie

analitică

10. Filosofie

antică şi

medievală 11. Filosofie,

cultură,

comunicare

12. Filosofie

contemporană

13. Filosofie

socială. Teoria şi practica

soluţionării

conflictelor

14. Filosofie

aplicată şi

management

cultural 15. Filosofie

politică

contemporană

16. Filosofie şi

artă în

spaţiul public

17. Filosofie şi ştiinţe

socio-umane

18. Istoria şi

circulaţia

ideilor

filosofice 19. Istoria şi

filosofia

ştiinţei

20. Istoria

artei şi

filosofia

culturii 21.

Investigaţii

filosofice

aplicate

22. Om,

cultură,

societate în gândirea

contemporană

23. Program

masteral în

ştiinţe

cognitive 24. Open

mind

25. Studii

globale.

Cultură şi

comunicare

26. Studii europene şi

etica

relaţiilor

internaţionale

27. Studii de

dezvoltare

internaţională şi etica

relaţiilor

internaţionale

28. Teorie

X

FILOSOFIE ŞI LOGICĂ,

ARGUMENTARE ŞI

COMUNICARE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ FILOSOFIE ŞI

LOGICĂ,

ARGUMENTARE ŞI COMUNICARE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Page 133: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

critică şi studii

multiculturale

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Educaţie civică

2. Oratorie şi dezbateri

3. Educaţie pentru

cetăţenie democratică

4. Studii europene

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

FILOSOFIE Filosofie

FILOSOFIE

1. Consiliere

şi administrare

în resurse

umane

2. Drepturile

omului

3. Estetici aplicate în

arta

teatrală

4. Etica

politicilor

publice

5. Etică aplicată în

societate,

afaceri şi

organizaţii

6. Etică

organizaţional

ă şi audit etic

7. Etică

profesională

8.

Fenomenologi

a şi hermeneutica

filosofică a

religiozităţii

9. Filosofie

analitică

10. Filosofie

antică şi medievală

11. Filosofie,

cultură,

comunicare

12. Filosofie

contemporană

13. Filosofie socială. Teoria

şi practica

soluţionării

conflictelor

14. Filosofie

aplicată şi

management cultural

15. Filosofie

politică

contemporană

16. Filosofie şi

artă în spaţiul public

17. Filosofie şi

ştiinţe

socio-umane

18. Istoria şi

circulaţia

ideilor filosofice

19. Istoria şi

filosofia

ştiinţei

20. Istoria

artei şi

filosofia culturii

21.

Investigaţii

filosofice

aplicate

22. Om,

cultură, societate în

gândirea

contemporană

23. Program

masteral în

ştiinţe cognitive

24. Open

mind

25. Studii

globale.

Cultură şi

comunicare 26. Studii

europene şi

etica

relaţiilor

internaţionale

27. Studii de

dezvoltare internaţională

şi etica

relaţiilor

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

concurs aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/ ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept

Drept

comunitar Ordine şi siguranţă publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism

ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie ocupaţională

ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Asistenţă socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 134: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

internaţionale

28. Teorie

critică şi studii multiculturale

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Educaţie civică 2. Oratorie şi

dezbateri

3. Educaţie pentru

cetăţenie democratică

4. Studii europene

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

FILOSOFIE Filosofie

SOCIOLOGIE

1. Analiză şi

diagnoză

socială

2.

Antropologie

socială şi management

cultural

3.

Antropologie,

dezvoltare

comunitară şi

regională 4.

Antropologie

aplicată

5. Asistenţă şi

dezvoltare

comunitară

6. Asistenţa socială pentru

sănătate

mentală

7. Asistenţa

socială şi

economie socială

8. Asistenţa

socială bazată

pe

dovezi

9.

Administrarea afacerilor

10. Analiza

informaţiilor

11.

Antropologie

12.

Antropologie, dezvoltare

comunitară şi

regională

13. Cercetare

în sociologie

14. Research

in sociology 15. Cercetare

sociologică

avansată

16.

Comunicare,

mass-media şi societate

17.

Comunicare,

societate şi

mass-media

18.

Comunicare interculturală

19. Consiliere

în asistenţa

socială

20. Consiliere

şi asistenţă în

serviciile sociale

21. Devianţă

socială şi

criminalitate

22.

Demografie -

Populaţie şi Dezvoltare

23. Dezvoltare

comunitară şi

integrare

europeană

24. Dezvoltare socială şi

instituţională

25. Dezvoltare

regională

26. Economie

socială

27. Gestiunea campaniilor de

imagine

28. Gestiunea

şi dezvoltarea

resursei

umane

29. Gestiunea resurselor

umane

30.

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e

Resurse

umane

ŞTIINŢE POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTIINŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 135: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Gerontologie

socială

31. Grupuri de risc şi servicii

sociale de

suport

32. Integrarea

europeană.

Problematica socială

33.

Leadership şi

management

organizaţional

34.

Management organizaţional

şi al

resurselor

umane

35.

Management

şi calitate în ştiinţe

36.

Managementu

l strategic al

dezvoltării

sociale

37. Managementu

l strategic al

resurselor

umane

38.

Managementul serviciilor

sociale

39.

Managementu

l resurselor

umane

40. Managementu

l resurselor

umane în

administrarea

organizaţiilor

41.

Management intercultural

42. Masterat

european de

protecţie a

drepturilor

copiilor

43. Masterat european în

drepturilor

copiilor

44. Negociere

şi mediere în

organizaţii 45.

Ospitalitate,

etnoidentitate,

turism cultural

şi ecologic

46.

Psihosociologia

învăţământulu

i integrat

47. Politici

comunitare şi

intervenţii

sociale 48. Politici

publice şi

management

în

administraţia

publică 49. Politici

publice în

asistenţa

socială

50. Politici

sociale şi

protecţie socială

51. Politici şi

servicii

sociale

52. Probaţiune

53.

Probaţiune, mediere şi

asistenţă

socială a

victimelor

Page 136: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

infracţiunilor

54. Selecţia şi

gestiunea resurselor

umane

55. Securitate

comunitară şi

controlul

violenţei 56. Societate,

comunicare şi

mass-media

57. Sociologia

consumului şi

marketing

58. Sociologie aplicată în

conducerea

instituţiilor

publice şi a

ONG-urilor

59. Sociologie

aplicată în dezvoltarea

locală

60. Sociologia

dezvoltării şi

securităţii

europene

61. Sociologia instituţiilor

administrative

şi instituţiilor

de socializare,

resocializare

62. Sociologia muncii şi

comportament

organizaţional

63. Sondaje

de opinie,

marketing şi

publicitate 64. Studii de

securitate

65. Studii

fundamentale

în

sociologie

66. Studii vizuale şi

societate

67.

Supervizare şi

planificare

socială

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Educaţie civică

2. Oratorie şi

dezbateri

3. Educaţie pentru

cetăţenie democratică 4. Studii europene

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

FILOSOFIE Filosofie

DREPT

1.

Administraţie

publică

2. Administraţie

publică

contemporană

3.

Administraţie

publică şi

drepturile omului

4.

Administraţia

publică în

contextul

legislaţiei actuale

5. Asistenţa

juridică a

întreprinderii

6. Cercetări

criminalistice

aplicate 7. Conducere

şi organizare

judiciară

8.

Combaterea

traficului ilicit

de droguri 9.

Combaterea

criminalităţii

organizate

10.

Comunicare

socială proactivă a

poliţiei

11.

Criminalistică

12. Carieră

judiciară 13. Devianţă

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale

Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/ ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie

Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

Page 137: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

de

sănătate publică

şi delincvenţă

14. Drept

administrativ 15. Drept

administrativ

şi

statutul

funcţionarului

public 16. Drept

administrativ

şi

drepturile

omului

17. Drept

bancar 18. Drept civil

aprofundat

19. Drept civil

şi procesual

civil

aprofundat

20. Drept civil şi procedură

civilă

21. Drept

comunitar

22. Drept

comunitar şi

politici de integrare

europeană

23. Drept

comunitar şi

administrarea

justiţiei antidrog

24. Drept

comunitar şi

integrare

comunitară

25. Drept

european 26. Drept

european al

contractelor

27. Drept

european şi

internaţional

28. Drept fiscal

29. Drept

financiar

bancar şi

al asigurărilor

30. Drept

privat 31. Drept

privat

comparat

32. Drept

privat al

Uniunii Europene

33. Drept şi

administraţie

publică

europeană

34. Drept şi

politici publice europene

35. Drept

internaţional

şi

comparat al

afacerilor

36. Drept internaţional

comunitar

37. Drept

internaţional

şi

comunitar 38. Drept

internaţional

public

39. Drept

internaţional

şi

drept comunitar

40. Drept

internaţional

şi

european

41. Drept

internaţional şi

legislaţie

europeană

42. Drept

Asistenţă

managerială şi secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 138: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

intern şi

internaţional

al mediului 43. Drept

judiciar privat

44. Drept

maritim

45. Drept

medical 46. Drept

privat

aprofundat

47. Drept

privat

comunitar

48. Drept privat

comparat

49. Droit prive

compare

50. Drept

public

51. Drept public şi

instituţii

publice

52. Drept

penal şi ştiinţe

penale

53. Drept penal

aprofundat

54. Drept

penal şi

procedură

penală 55. Drept

social român

şi

european

56. Dreptul

afacerilor

57. Dreptul european al

afacerilor

58. Dreptul

administraţiei

publice

59. Dreptul

administraţiei publice locale

60. Dreptul

european şi

dreptul

naţional al

afacerilor

61. Dreptul informaţiilor şi

al

securităţii

private

62. Drept

intern şi internaţional

al mediului

63. Dreptul

muncii. Relaţii

de

muncă şi

industriale 64. Dreptul

penal al

afacerilor

65. Dreptul

Uniunii

Europene

66. Drepturile omului

67. Drepturile

omului şi

justiţie

constituţională

68. Economia şi dreptul

afacerilor

69. Integrare

europeană

70. Instituţii şi

proceduri de

drept public 71. Instituţii

judiciare şi

profesii

liberale

72. Instituţii

juridice

comunitare şi internaţionale

73. Instituţii

de drept

administrativ

Page 139: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

74. Instituţii

de drept

european 75. Instituţii

de drept

privat

76. Instituţii

de drept

privat român

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Educaţie civică

2. Oratorie şi

dezbateri

3. Educaţie pentru

cetăţenie democratică 4. Studii europene

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

FILOSOFIE Filosofie

DREPT

77. Instituţii

de drept civil

şi procesual

civil

78. Instituţii

de drept penal

şi procesual penal

79. Instituţii

de drept penal

aprofundat

80.

Investigarea

actelor de terorism şi

securitate

publică

81.

Investigarea

criminalistică a infracţiunilor

82.

Investigarea

fraudelor

83. Legislaţie

comunitară şi

carieră judiciară

84. Legislaţia

privind

siguranţa

transporturilor

85. Legislaţie

europeană şi carieră

judiciară

86. Master

profesional de

drept

european şi

internaţional al

afacerilor

87.

Managementu

l resurselor

umane în sistemul

autorităţilor

de ordine

publică

88.

Managementu

l cooperării poliţieneşti

internaţionale

89.

Managementu

l activităţilor

de ordine

publică şi siguranţă

naţională

90.

Managementu

l activităţilor

informative

91. Managementu

l investigaţiei

penale

92.

Managementu

l investigării fraudelor

93.

Managementu

l cooperării la

frontiera

Schengen

94. Managementu

l operaţional

la

frontiera

externă

Schengen

95. Managementu

l pregătirii

operaţionale

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

STUDII CULTURALE

Etnologie Studii culturale Studii

europene

ŞTIINŢE JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică

Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie - informaţii

Page 140: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

de jandarmi

96.

Mecanismele juridice ale

economiei de

piaţă

97. Medierea -

Procedura

necontencioasă de

soluţionare a

conflictelor

98. Medierea

conflictelor

99. Medierea

conflictelor în drept

100. Ocrotirea

familiei şi

asistenţă

socială

101. Poliţie

judiciară 102. Profesii

juridice

103.

Procedura

necontencioas

ă

de soluţionare a conflictelor

104. Proceduri

judiciare şi

profesii

liberale

105. Relaţii europene şi

studii

de securitate

106. Relaţii

internaţionale

şi

programe europene

107. Relaţii

internaţionale

şi

diplomaţie

108. Statul de

drept şi societatea

civilă

109. Etat de

droit et

societe

civile

110. Sisteme şi instituţii de

drept

internaţional

şi

comunitar

111. Studii europene

112. Ştiinţe

penale

113. Ştiinţe

penale

aprofundate

114. Ştiinţe penale şi

criminalistică

115. Ştiinţe

penale -

criminologie şi

criminalistică

116. Ştiinţe penale,

carieră

judiciară

117. Tehnică

criminalistică

118. Teoria şi practica

medierii în

drept

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Educaţie civică

2. Oratorie şi

dezbateri

3. Educaţie pentru cetăţenie democratică

4. Studii europene

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI ARTE

FILOSOFIE Filosofie

ŞTIINŢE

ADMINISTRA

TIVE

1.

Administraţie europeană.

Instituţii şi

politici publice

2.

Administraţia

locală şi managementu

l ordinii

publice în

Uniunea

Europeană

3.

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al educaţiei naţionale

nr. 5530/2018

STUDII

CULTURALE

Etnologie

Studii

culturale Studii

europene ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE DREPT

Drept Drept

Page 141: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

SOCIALE comunitar Administraţia,

dreptul şi

managementul serviciilor

publice şi

protecţiei

mediului

4.

Administraţie publică

5.

Administraţie

publică

europeană

6.

Administraţie publică

europeană -

BRIE

7.

Administraţie

publică şi

integrare europeană

8.

Administraţie

publică şi

dezvoltarea

comunitară

9. Administraţie

publică în

context

european

10.

Administraţie publică în

contextul

integrării

europene

11.

Administraţie

şi finanţe publice

europene

12.

Administraţie

şi

management

public 13.

Administrarea

resurselor

instituţiilor

culturale

14.

Administraţie publică şi

eficienţa

sistemului

administrativ

15.

Administrarea relaţiilor

publice şi

asistenţă

managerială

16.

Administraţie

şi politici publice în

Uniunea

Europeană

17.

Administrarea

şi

dezvoltarea resurselor

umane

18.

Administrarea

şi conducerea

unităţilor de învăţământ

19. Asistenţa

socială în

administraţia

publică

20. Asistenţă

managerială în

sectoarele

public şi privat

21. Asistenţă

managerială şi

comunicare în

organizaţiile publice

22. Analiză şi

managementu

l

)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de securitate

RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică

Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 142: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

conflictelor

23. Dezvoltare

regională 24. Guvernare

şi

administraţie

publică

europeană

25. Guvernare modernă şi

dezvoltare

locală

26.

Management

şi

administraţie europeană

27.

Management

şi audit în

administraţie

şi afaceri

28. Managementu

l

administraţiei

publice

29.

Managementu

l crizelor 30.

Managementu

l crizelor şi

conflictelor

31.

Managementul instituţiilor

publice

32.

Managementu

l instituţiilor

publice şi

nonprofit 33.

Managementu

l instituţiilor

publice şi

nonprofit (în

limba

engleză) 34.

Managementu

l informaţiei şi

al

documentelor

35.

Managementul organizaţiilor

şi serviciilor

publice

36.

Managementu

l sectorului public

37.

Management

public

38.

Managementu

l poliţiei locale

39.

Managementu

l

administraţiei

publice şi

cariere publice 40.

Managementu

l proiectelor în

administraţia

publică

41. Managementu

l în

administraţia

publică din

ţările Uniunii

Europene

42. Managementu

l restaurării şi

valorificării

patrimoniului

cultural

43.

Managementul proiectelor şi

evaluarea

programelor

în sfera

Page 143: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

administraţiei

publice

44. Masterat profesional

european de

administraţie

publică

45. Politici de

sănătate şi management

sanitar

46. Politici

administrative

europene

47. Politici

europene. Securitatea

economico-

socială

şi a mediului

48. Puterea

executivă şi

administraţia publică

49. Relaţii şi

comunicare în

administraţia

publică

50. Sănătate

publică 51. Sisteme

administrative

şi

relaţii

internaţionale

52. Spaţiul public

european

53. Studii

administrative

europene

54. Studii

europene în administraţia

publică

55. Studii

europene de

administraţie

publică

56. Ştiinţe administrative

57. Ştiinţă,

tehnologie şi

inovaţie în

administraţia

publică

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Educaţie civică

2. Oratorie şi

dezbateri

3. Educaţie pentru

cetăţenie democratică 4. Studii europene

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

FILOSOFIE Filosofie

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI

1. Asigurarea

calităţii

învăţământulu

i 2. Comunicare

didactică

3. Consiliere

educaţională

4. Consiliere

şcolară şi

dezvoltarea carierei

5. Consiliere

şcolară

6. Consiliere

şcolară şi

asistenţă psihopedagogi

7. Consiliere

psihopedagogi

şi integrare

educaţională 8. Consiliere

şi intervenţie

în

educaţia

incluzivă

9. Consilierea

şi managementu

l

carierei în

domeniul

profesional şi

tehnic

10. Designer instrucţional

11. Didactica

şi didactici de

specialitate

12. Didactica

limbii şi literaturii

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale

Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/ ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie

Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

Page 144: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

de

sănătate publică

germane,

cultura şi

civilizaţia germană a

Europei

Centrale şi de

Sud-Est

(în limba

germană) 13. Didactica

limbilor

străine

14. Didactici

aplicate

pentru

învăţământul primar

15. Didactici

speciale -

Religie

16. Didactici

speciale -

Matematică 17. Didactici

speciale -

Istorie

18. Diagnoză

şi intervenţie

la

persoanele cu cerinţe

speciale

19. Educaţie

civică

20. Educaţie

incluzivă 21. Educaţie

integrată în

învăţământul

primar şi

preşcolar

22. Educaţie

presecundară. Politici şi

strategii de

dezvoltare

23. Educaţie

timpurie

24. Formarea

formatorilor 25.

Management

curricular

26.

Management

de proces şi

de sistem în

organizaţiile

educaţionale

27.

Management

educaţional şi integrare

europeană

28.

Management

educaţional

29.

Management, consiliere şi

asistenţă

psihopedagogi

că în

instituţiile

incluzive

30. Managementu

l şi

dezvoltarea

carierei

31.

Managementul şi evaluarea

organizaţiilor

şi programelor

educaţionale

32.

Managementu

l educaţiei adulţilor

33.

Managementu

l instituţiilor

educaţionale

34.

Managementul organizaţiilor

educaţionale

35. Master

european în

Asistenţă

managerială şi secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 145: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

educaţia

adulţilor

36. Medierea conflictelor în

educaţie

37. Mentorat

pentru

profesionalizar

ea carierei didactice

38. Mentoratul

în educaţie

39. Metode şi

practici

alternative în

învăţământul primar şi

preşcolar

40. Pedagogia

interactivă

41. Pedagogii

alternaitve şi

arta teatrală în educaţie

42.

Performanţă

pentru

pregătirea

profesorilor în

societatea cunoaşterii

43. Politici şi

management

în

educaţie

44. Politici şi strategii ale

formării

competenţelor

pentru

cariera

didactică

45. Psihologie aplicată în

domeniul

securităţii

naţionale

46. Psihologia

educaţională

şi consiliere

psihopedagogi

47.

Psihopedagogi

a educaţiei

timpurii şi a şcolarităţii

mici

48.

Psihopedagogi

a şcolii

incluzive 49.

Psihopedagogi

e specială

50. Resurse

umane în

educaţie.

Formare şi management

51. Relaţii şi

strategii

interculturale

52. Strategii

de comunicare

şi învăţare

eficientă în

învăţământul

primar

53. Strategii

didactice de comunicare şi

învăţare

eficientă

54. Strategii

inovative de

învăţare.

Masterat didactic

55. Strategii

de învăţare

eficientă

56. Ştiinţile

chimice în

educaţia continuă

57. Ştiinţele

vieţii ecologice

58.

Page 146: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Tehnologia

informaţiei şi

a comunicaţiilor

în educaţie

59. Tehnologii

didactice

asistate de

calculator 60. Terapia

limbajului şi

audiologie

educaţională

61. Terapia

logopedică în

procesele de comunicare

62. Terapii şi

compensare în

tulburări de

comunicare

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Educaţie civică

2. Oratorie şi

dezbateri

3. Educaţie pentru

cetăţenie democratică

4. Studii europene

ŞTIINŢE UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

FILOSOFIE Filosofie

PSIHOLOGIE

1. Aspecte

psihosociale în

Administraţia Penitenciarelo

r

2.

Comunicare,

creativitate şi

competenţe psihosociale în

organizaţii

3. Consiliere

educaţională

4. Consiliere

educaţională

şi intervenţie în

orientarea

şcolară şi

vocaţională

5. Consiliere

şcolară şi

resurse umane în

organizaţie

6. Consiliere

în şcoală:

dezvoltare şi

sănătate

mintală 7. Consultanţă

şi intervenţie

psihologică

8. Consiliere

genetică

9. Consiliere familială şi de

cuplu

10. Consiliere

şi psihoterapie

11. Consiliere

psihosocială şi

reintegrare prin

probaţiune

12. Consiliere

psihosocială în

probaţiune,

mediere şi

securitate privată

13. Consiliere

psihologică şi

educaţională

14. Consiliere,

terapie şi

reintegrarea socială a

consumatorilo

r de droguri

15. Consiliere

şi intervenţii

psihologice în dezvoltarea

umană

16.

Cunoaşterea

şi combaterea

criminalităţii

17. Evaluarea, consilierea şi

psihoterapia

copilului,

cuplului şi a

familiei

18. Evaluarea,

formarea şi consilierea

psihologică a

personalului

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr.

5529/2018)

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe politice

Studii de securitate

RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie

Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială ŞTIINŢE

MILITARE ŞI INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

Page 147: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

informaţii 19. Evaluare

psihologică şi

psihoterapii recuperatorii

20.

Management

educaţional

21.

Managementul formării

psihologilor în

psihologia

muncii,

transposturilor

şi

serviciilor 22.

Managementu

l resurselor

umane

23.

Managementu

l proiectelor şi al campaniilor

publice

24. Medierea

şi negocierea

conflictelor

25.

Psihanaliza 26. Psihologia

aplicată în

organizaţii

complexe

27. Psihologia

medierii conflictelor

28. Psihologia

muncii şi

transporturilor

29. Psihologia

muncii,

organizaţională şi resurse

umane

30. Psihologia

muncii,

psihologie

organizaţional

ă şi a

transporturilor

31. Psihologia

personalităţii

32. Psihologia

resurselor

umane şi sănătate

organizaţional

ă

33. Psihologia

resurselor

umane 34. Psihologia

sănătăţii

35. Psihologia

sănătăţii

publice şi

clinice

36. Psihologia sănătăţii -

cercetare

clinică şi

optimizarea

comportament

ală

37. Psihologia securităţii

organizaţional

e

38. Psihologie

aplicată în

mediul educaţional

39.

Psihosociologi

a aplicată în

structurile de

securitate

naţională 40. Psihologie

aplicată în

domeniul

securităţii

naţionale

41.

Psihosociologia informaţiei

şi securităţii

private

42. Psihologie

Page 148: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

clinică

43. Psihologie

clinică - evaluare şi

intervenţie

44. Psihologie

clinică -

evaluare şi

intervenţie terapeutică

45. Psihologie

clinică,

consiliere

psihologică şi

psihoterapie

46. Psihologie clinică şi

psihoterapie

47. Psihologie

clinică şi

psihoterapii

48. Psihologie

clinică şi consiliere

psihologică

49. Psihologie

clinică şi

tehnici de

intervenţie

prin consiliere şi

psihoterapie

50. Psihologia

educaţiei

51. Psihologia

educaţiei şi consiliere

vocaţională

52. Psihologie

educaţională

şi

consiliere

53. Psihologie educaţională,

consiliere

şcolară şi

vocaţională

54. Psihologie

judiciară

55. Psihologie judiciară şi

victomologie

56. Psihologie

militară

57. Psihologie

sportivă

58. Psihologie şcolară şi

consiliere

educaţională

59. Psihologie

organizaţional

ă şi resurse

umane

60. Psihologie

organizaţional

ă

şi a conducerii

61. Psihologie organizaţional

ă:

diagnoză şi

intervenţie în

organizaţii

62. Psihologie

organizaţională

şi sănătate

ocupaţională

63. Psihologie

organizaţional

ă şi

managementu

l resurselor

umane

64.

Organizaţional

and occupational

health

psychology

65. Psihologie

politica şi

leadership în

administraţie 66.

Psihodiagnoză

, psihoterapie

experienţială

Page 149: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

unificatoare

(PEU) şi

dezvoltare personală

67.

Psihodiagnoza

complexă a

personalităţii

68. Psihodiagnoză

cognitivă şi

consiliere

psihologică

69.

Psihoterapii

cognitiv-comportament

ale

70.

Psihoterapii şi

psihologie

clinică

71. Psihoterapii

de familie şi

consiliere

maritală

72. Protecţia

copilului

abuzat şi neglijat

73. Relaţii

umane şi

comunicare

74. Sănătate

ocupaţională şi

performanţă

în organizaţii

75. Tehnici de

comunicare şi

influenţă

socială 76. Tehnici

psihologice

pentru

controlul

comportament

ului şi

dezvoltarea potenţialului

uman

77. Terapii de

cuplu şi de

familie

78. Testarea

şi măsurarea în

psihologie şi

în câmpul

social

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Educaţie civică

2. Oratorie şi

dezbateri

3. Educaţie pentru

cetăţenie democratică

4. Studii europene

ŞTIINŢE

UMANISTE/ ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

FILOSOFIE Filosofie

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Psihologi

e -

informaţii X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

STUDII

CULTURALE

Etnologie

Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de securitate

RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE Administraţi

Page 150: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ADMINISTRATIVE e publică

Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism

ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie

Terapie ocupaţională

ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

FILOSOFIE Filosofie

ASISTENŢĂ

SOCIALĂ

1. Asistenţa

socială a

vârstnicilor

2. Asistenţă socială pentru

sănătate

mentală

3. Asistenţă

socială şi

consiliere în şcoală

4. Asistenţă

socială şi

economie

socială

5. Asistenţă

socială bazată pe

dovezi

6. Asistenţă

socială în

spaţiul

justiţiei.

Probaţiune şi mediere

7. Asistenţă

socială privind

reintegrarea

socială în

domeniul

justiţiei penale 8. Cercetare

în sociologie

9. Research in

sociology

10. Consiliere

în asistenţa socială

11. Consiliere

şi asistenţă

socială în

servicii sociale

12. Evaluarea

programelor şi analiză de

impact

13. Economie

socială

14. Evaluare

şi supervizare

în asistenţă

socială

15. Familia -

Resurse şi

asistenţă

socială

16. Familia şi managementu

X

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept

Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢE

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

Page 151: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

PSIHOLOGIE Psihologie l

resurselor

familiale 17. Gestiunea

programelor

în

asistenţa

socială

18. Gerontologie

socială

19. Grupuri de

risc şi servicii

sociale de

suport

20. Masterat european în

drepturile

copiilor

21. Masterat

european de

protecţie a

drepturilor copiilor

22.

Management

în asistenţă

socială

23.

Management de caz şi

metode

de intervenţie

în asistenţa

socială

24. Managementu

l serviciilor de

asistenţă

socială

25.

Managementu

l serviciilor sociale

26.

Managementu

l serviciilor

sociale şi de

sănătate

27. Politici publice în

asistenţa

socială

28. Politici

sociale

europene

29. Politici sociale în

context

european

30. Politici şi

servicii

sociale 31. Practica

asistenţei

sociale

centrată pe

valori

32. Prevenirea

violenţei împotriva

copilului în

familie

şi societate

33. Probaţiune

34.

Probaţiune, mediere şi

asistenţa

socială a

victimelor

infracţiunilor

35. Programe şi proiecte

comunitare în

asistenţă

socială

36. Psihologie

socială

aplicată 37. Servicii de

asistenţă

socială

38.

Supervizare şi

planificare

socială 39.

Supervizare în

serviciile

sociale şi de

Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii publice-informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 152: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

sănătate

mintală

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Educaţie civică

2. Oratorie şi

dezbateri

3. Educaţie pentru

cetăţenie democratică

4. Studii europene

ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

FILOSOFIE Filosofie

RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE

1. Afaceri

europene şi management

de programe

2. Comunicare

internaţională

3. Diplomaţiei

culturală şi economii

globale

4. Diplomaţiei

culturală şi

relaţii

internaţionale

5. Dezvoltare regională şi

comunicare

instituţională

în UE

6. Evaluarea

dezvoltării

regionale 7. Evaluarea

politicilor şi a

programelor

publice

europene

8. Guvernanţă europeană

9. Istorie

contemporană

şi

relaţii

internaţionale

10. Leadership şi

comunicare în

organizaţiile

internaţionale

11.

Management

şi negocieri internaţionale

şi europene

12.

Managementu

l relaţiilor

internaţionale

şi politicilor europene

13.

Managementu

l relaţiilor

internaţionale

şi cooperării transfrontalier

e

14. Securitate

europeană

15. Societate

mediatică

16. Studii culturale

europene

17. Studii

europene

18. Studii

politice

europene comparate

19. Studii

politice

europene

comparate

Germania şi

Europa de Est

20. Relaţii

internaţionale

21. Studii

transatlantice

22. Tehnici diplomatice

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(programa pentru

ordinul

ministrului

interimar al educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/ ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept

Drept

comunitar Ordine şi siguranţă publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă managerială şi

secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism

ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie ocupaţională

ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Asistenţă socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

ŞTIINŢE

UMANISTE/ ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

FILOSOFIE Filosofie

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

1. Brand management

şi

comunicare

corporatistă

2. Campanii

de comunicare în

publicitate şi

relaţii publice

3. Comunicare

corporativă

4. Comunicare

managerială 5. Comunicare

audiovideo

X

STUDII

CULTURALE

Etnologie

Studii europene

ŞTIINŢE JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept

Drept comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE SOCIOLOGIE Sociologie

Page 153: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E SOCIALE

Antropologi

e

6. Comunicare

interculturală

şi practici ale

organizaţiilor

neguvername

ntale

7. Comunicare

managerială şi resurse

umane

8. Comunicare

mediatică

9. Comunicare

politică.

Marketing politic şi

electoral

10.

Comunicare şi

comportament

organizaţional

11. Comunicare şi

guvernanţă

europeană

12.

Comunicare şi

publicitate

13. Comunicare şi

relaţii

publice

14.

Comunicare

socio-culturală 15.

Consultanţă şi

expertiză în

publicitate

16.

Comunicare,

relaţii publice şi media

digitală

17.

Gestionarea

informaţiei în

societatea

contemporană 18. Jurnalism

politic

19. Jurnalism

tematic

20.

Managementu

l instituţiilor mass-media

21. Mass-

media,

dezvoltare,

societate

22. Mediaş, developpemen

t,

societe

23. Media,

comunicare

publică

şi globalizare 24.

Management

educaţional şi

comunicare

instituţională

25.

Management şi comunicare

în

afaceri

26.

Management,

dezvoltarea afacerilor şi

comunicare

27.

Management,

business

development

and communicatio

n

Management

media

28.

Managementu

l proiectelor 29. Marketing,

publicitate şi

relaţii publice

30. Modele de

Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice Studii de

securitate RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi

secretariat

Poliţie comunitară

ŞTIINŢE ALE

COMUNICĂRII

Comunicare şi relaţii

publice

Jurnalism

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

PSIHOLOGIE Psihologie Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTIINŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii

publice-informaţii

Psihologie -

informaţii

Page 154: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

comunicare şi

relaţii publice

31. Producţie multimedia şi

audiovideo

32. Publicitate

33. Producţie

media

34. Publicitate şi relaţii

publice

35. Relaţii

publice

36. Relaţii

publice şi

publicitate 37. Studii

media aplicate

38. Teorii şi

metode de

cercetare în

ştiinţele

comunicării 39. Tehnici

avansate de

comunicare

40. Relaţii

publice şi

publicitate

41. Teorii şi metode de

cercetare în

ştiinţele

comunicării

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Educaţie civică

2. Oratorie şi dezbateri

3. Educaţie pentru

cetăţenie democratică

4. Studii europene

ŞTIINŢE

UMANISTE/ ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

FILOSOFIE Filosofie

ŞTIINŢE

POLITICE

1. Analiza şi

soluţionarea

conflictelor

2. Comunicare

politică 3. Dezvoltare

internaţională

4. Dezvoltare

regională şi

cooperare

internaţională 5. Dezvoltare,

cooperare

internaţională

şi ajutor

umanitar

6. Diplomaţie

şi negocieri internaţionale

7. Evaluarea

politicilor şi a

programelor

publice

europene

8. Gen şi oportunităţi

egale

9. Guvernare

şi societate

10.

Management şi guvernare

11.

Managementu

l organizaţiilor

politice

12.

Managementul securităţii în

societatea

contemporană

13. Marketing

politic şi

comunicare

14. Modelul european

economia

socială

europeană

15. Politică şi

economie

europeană 16. Politica în

Europa. State,

frontiere şi

societăţi

17. Politică

comparată 18. Politică

europeană şi

românească

19. Politici de

dezvoltare

locală şi

regională

X

CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE

SOCIALĂ (programa pentru

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ CULTURĂ CIVICĂ ŞI

EDUCAŢIE SOCIALĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PSIHOLOGIE

(programa pentru concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5529/2018)

STUDII

CULTURALE

Etnologie Studii

culturale Studii

europene

ŞTIINŢE

JURIDICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

DREPT

Drept Drept

comunitar Ordine şi siguranţă

publică

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E SOCIALE

SOCIOLOGIE

Sociologie Antropologi

e Resurse

umane

ŞTIINŢE

POLITICE

Ştiinţe

politice

Studii de securitate

RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Servicii şi politici

de

sănătate publică

Asistenţă

managerială şi secretariat

Leadership în

sectorul

public

Poliţie

comunitară

ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII

Comunicare şi

relaţii

publice

Jurnalism ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI Pedagogie

Page 155: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

PSIHOLOGIE Psihologie 20. Politici de

incluziune a

romilor 21. Politici

publice

europene

22. Politici

publice şi

integrare europeană

23. Politici

publice şi

societate

civilă

24. Politici

publice şi management

instituţional

25. Politici,

gen şi

minorităţi

26. Politicile

egalităţii de şanse în

context

românesc şi

european

27.

Proiectarea

cercetării şi analiza datelor

în ştiinţe

sociale

28. Relaţii

internaţionale

şi integrare

europeană

29. Securitate

şi diplomaţie

30. Security

and diplomacy

31. Studii aprofundate

de

relaţii

internaţionale

şi

integrare

32. Studii de dezvoltare

internaţională

33. Studii

europene de

integrare şi

securitate

34. Studii globale

Terapie

ocupaţională ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Comunicare şi

relaţii publice - informaţii

Psihologie -

informaţii

Învăţământ

gimnazial/

Învăţământ

special

(deficienţe

moderate

sau uşoare)/ Învăţământ

special

(deficienţe

grave,

severe, profunde

sau asociate)**/

Învăţământ profesional

Religie creştină după

Evanghelie

TEOLOGI

E

TEOLOGIE BAPTISTĂ

Teologie baptistă

pastorală

TEOLOGIE

1. Teologie baptistă

2. Teologie

pastorală şi

misiologie

3. Teologie

sistematică 4. Pedagogie

interactivă

5. Biblie şi

societate

X

RELIGIE CREŞTINĂ

DUPĂ

EVANGHELIE

(programa pentru

concurs aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5366/2018)/ RELIGIE CREŞTINĂ

DUPĂ EVANGHELIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE

ŞI PSIHOLOGIE (programa pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobată prin

ordinul ministrului interimar

al educaţiei

naţionale

nr. 5365/2018)

Teologie baptistă

didactică

Teologie

baptistă

socială Teologie baptistă

asistenţă socială

TEOLOGIE CREŞTINĂ DUPĂ EVANGHELIE

Teologie creştină

după Evanghelie

pastorală

TEOLOGI

E

TEOLOGIE

PENTICOSTA

Teologie

penticostală

pastorală

TEOLOGIE

1. Teologie

baptistă

2. Teologie

pastorală şi misiologie

3. Teologie

sistematică

4. Pedagogie

interactivă

5. Biblie şi

societate

X

Teologie

penticostală

didactică

Teologie penticostală

socială

Teologie

penticostală

asistenţă socială

TEOLOGIE CREŞTINĂ

DUPĂ EVANGHELIE

Teologie creştină

după

Evanghelie pastorală

Învăţământ

liceal/

Învăţământ profesional

1. Religie creştină

după Evanghelie

2. Discipline

teologice de

specialitate (teologie creştină după

Evanghelie)

TEOLOGI

E TEOLOGIE

BAPTISTĂ

Teologie baptistă

pastoral

TEOLOGIE

1. Teologie

baptistă

2. Teologie

pastorală şi

misiologie

3. Teologie sistematică

4. Pedagogie

interactivă

5. Biblie şi

X

Teologie baptistă

didactică

Teologie

baptistă

socială Teologie baptistă

Page 156: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

asistenţă socială societate

TEOLOGIE CREŞTINĂ

DUPĂ EVANGHELIE

Teologie creştină

după

Evanghelie pastorală

TEOLOGI

E

TEOLOGIE

PENTICOSTA

Teologie

penticostală

pastorală

TEOLOGIE

1. Teologie

baptistă

2. Teologie

pastorală şi

misiologie 3. Teologie

sistematică

4. Pedagogie

interactivă

5. Biblie şi

societate

X

Teologie

penticostală

didactică

Teologie

penticostală socială

Teologie

penticostală

asistenţă socială

TEOLOGIE CREŞTINĂ

DUPĂ EVANGHELIE

Teologie creştină

după

Evanghelie

pastorală

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

Istoria

religiilor

TEOLOGI

E

TEOLOGIE

BAPTISTĂ

Teologie baptistă pastorală

TEOLOGIE

1. Teologie

baptistă 2. Teologie

pastorală şi

misiologie

3. Teologie

sistematică

4. Pedagogie

interactivă 5. Biblie şi

societate

X

Teologie baptistă

didactică

Teologie

baptistă

socială Teologie baptistă

asistenţă socială

TEOLOGIE CREŞTINĂ

DUPĂ EVANGHELIE

Teologie creştină

după

Evanghelie pastorală

TEOLOGI

E

TEOLOGIE

PENTICOSTA

Teologie

penticostală

pastorală

TEOLOGIE

1. Teologie

baptistă

2. Teologie

pastorală şi

misiologie

3. Teologie sistematică

4. Pedagogie

interactivă

5. Biblie şi

societate

X

Teologie

penticostală

didactică

Teologie

penticostală

socială

Teologie

penticostală

asistenţă socială

TEOLOGIE CREŞTINĂ

DUPĂ EVANGHELIE

Teologie creştină

după

Evanghelie

pastorală

Învăţământ

liceal/

Învăţământ profesional

1. Religie

greco - catolică

2. Discipline

teologice de specialitate (teologie

greco-catolică)

TEOLOGI

E TEOLOGIE

GRECO-CATOLICĂ

Teologie greco -

catolică pastorală

TEOLOGIE Teologie

creştină şi

spiritualitate europenă

X

RELIGIE GRECO -

CATOLICĂ

(programa pentru concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei şi

cercetării nr. 5287/2004)/

RELIGIE GRECO -

CATOLICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Teologie greco -

catolică

didactică

Teologie greco -

catolică

socială

Teologie greco -

catolică asistenţă socială

Învăţământ

gimnazial/Învăţă

mânt

special

(deficienţe

moderate sau

uşoare)/Învăţământ

special

(deficienţe

grave, severe,

profunde sau

asociate)**/ Învăţământ

profesional

1.Religie

greco - catolică

TEOLOGI

E TEOLOGIE

GRECO-CATOLICĂ

Teologie greco -

catolică

pastorală

TEOLOGIE Teologie creştină şi

spiritualitate

europenă

X

Teologie greco -

catolică

didactică

Teologie greco -

catolică socială

Teologie greco - catolică

asistenţă socială

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

Istoria

religiilor TEOLOGI

E TEOLOGIE

GRECO-CATOLICĂ

Teologie greco -

catolică

pastorală

TEOLOGIE Teologie

creştină şi

spiritualitate

europenă

X

Teologie greco -

catolică

didactică

Teologie greco -

catolică socială

Teologie greco -

catolică

asistenţă socială

Învăţământ

gimnazial/Învăţă

mânt

special

(deficienţe

Religie

ortodoxă TEOLOGI

E TEOLOGIE

ORTODOXĂ

Teologie ortodoxă

pastorală

TEOLOGIE Comunicare şi

consiliere

psihologică şi

spirituală

X

RELIGIE

ORTODOXĂ

(programa pentru

concurs

aprobată prin

Teologie ortodoxă

didactică

Teologie

Page 157: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

moderate sau

uşoare)/Învăţăm

ânt special

(deficienţe

grave, severe,

profunde sau

asociate)**

ortodoxă

socială

ordinul

ministrului

educaţiei, cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ RELIGIE

ORTODOXĂ

(SPECIALITATE

ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Teologie ortodoxă

asistenţă socială

Artă sacră Studii

religioase

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional

1. Religie ortodoxă

2. Discipline

teologice de

specialitate (teologie ortodoxă)

TEOLOGI

E TEOLOGIE

ORTODOXĂ

Teologie ortodoxă pastorală

TEOLOGIE Comunicare şi

consiliere

psihologică şi

spirituală

X

Teologie ortodoxă

didactică

Teologie

ortodoxă

socială Teologie ortodoxă

asistenţă socială

Artă sacră Studii

religioase

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

Istoria

religiilor TEOLOGI

E TEOLOGIE

ORTODOXĂ

Teologie ortodoxă

pastorală

TEOLOGIE Comunicare şi

consiliere

psihologică şi

spirituală

X

Teologie ortodoxă

didactică

Teologie

ortodoxă socială Teologie ortodoxă

asistenţă socială

Artă sacră Studii

religioase

Palatele copiilor/ Cluburile copiilor

Istoria

religiilor TEOLOGI

E TEOLOGIE

ORTODOXĂ

Teologie ortodoxă

pastorală

TEOLOGIE Comunicare şi

consiliere psihologică şi

spirituală

X RELIGIE

ORTODOXĂ DE RIT

VECHI

(programa pentru concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării şi inovării

nr. 5880/2009)/ RELIGIE

ORTODOXĂ DE RIT

VECHI

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Teologie ortodoxă

didactică

Teologie

ortodoxă

socială Teologie ortodoxă

asistenţă socială

Artă sacră Studii

religioase Învăţământ gimnazial/Învăţă

mânt

Învăţământ

special

(deficienţe

moderate

sau uşoare)/ Învăţământ

special

(deficienţe

grave,

severe, profunde

sau

asociate)**/ Învăţământ

profesional

Religie ortodoxă

de rit vechi

TEOLOGI

E TEOLOGIE

ORTODOXĂ

Teologie ortodoxă pastorală

TEOLOGIE Comunicare şi consiliere

psihologică şi

spirituală

X

Teologie ortodoxă

didactică

Teologie

ortodoxă

socială Teologie ortodoxă

asistenţă socială

Artă sacră

Studii

religioase

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional

1. Religie ortodoxă

de rit vechi 2. Discipline

teologice de

specialitate (teologie

ortodoxă de rit vechi)

TEOLOGI

E TEOLOGIE

ORTODOXĂ

Teologie ortodoxă

pastorală

TEOLOGIE Comunicare şi consiliere

psihologică şi

spirituală

X

Teologie ortodoxă

didactică

Teologie

ortodoxă

socială Teologie ortodoxă

asistenţă socială

Artă sacră Studii religioase

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Arta textilă

2. Arta populară

3. Tapiserie

4. Ţesătorie

5. Creaţie confecţii

ARTE/ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

ARTE PLASTICE ŞI

DECORATIVE

Arte plastice (Pictură)

ARTE PLASTICE,

DECORATIVE ŞI

DESIGN

Arte

decorative -

Modă - Design

vestimentar

X

ARTE VIZUALE

(EDUCAŢIE

PLASTICĂ/EDUCAŢI

E VIZUALĂ)

(programa pentru Arte plastice

Page 158: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

6. Atelierul fanteziei

7. Machete/artizanat

8. Design vestimentar 9. Pictură/desen

10. Pictură/pictură pe

sticlă

(Sculptură) concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ARTE VIZUALE

(EDUCAŢIE

PLASTICĂ/EDUCAŢIE VIZUALĂ)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Arte plastice

(Grafică) Arte plastice

(Fotografie

- videoprocesarea computerizată a

imaginii)

Arte

decorative

Design Conservare

şi restaurare Pedagogia artelor

plastice şi

decorative

Istoria şi

teoria artei TEATRU Scenografie

ARTE PLASTICE,

DECORATIVE ŞI

DESIGN

Arte plastice

(Pictură) Arte plastice

(Sculptură) Arte plastice

(Grafică) Arte plastice

(Fotografie - videoprocesarea

computerizată a

imaginii)

Arte

decorative Design Conservare

şi restaurare Pedagogia artelor

plastice şi

decorative

Istoria şi

teoria artei ŞTIINŢE UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

ISTORIE Istoria artei

ARTE/ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

ARTE PLASTICE,

DECORATIVE ŞI DESIGN

Artă murală Ceramică -

sticlă - metal Arte textile -

Design

textil

Modă -

Design vestimentar Scenografie şi eveniment

artistic

Design

ambiental Artă

monumental

ă

CINEMATOGRAFIE ŞI

MEDIA

Cinematografie,

fotografie, media

(regie

de film şi TV, imagine de

film şi TV,

multimedia:

sunet-montaj,

comunicare

audiovizuală:

scenaristică,

Page 159: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

publicitate

media, filmologie)

Filmologie TEOLOGI

E TEOLOGIE

ORTODOXĂ Artă sacră

Învăţământ

liceal/

Învăţământ profesional

1. Mecanică/Mecanică

(Anexa 1/Anexa 1.1)

2. Mecanică/Metalurgie

(Anexa 1/Anexa 1.2.)

3. Mecanică/Mecanică

agricolă

(Anexa 1/Anexa 1.3)

4. Mecanică/Mecanică

în construcţii (Anexa 1/Anexa 1.4)

5. Mecanică/Mecanică

nave

(Anexa 1/Anexa 1.5)

6. Mecanică/Petrol şi

gaze (Anexa 1/Anexa 1.6)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

AEROSPAŢIALĂ

Construcţii

aerospaţiale

INGINERIE

INDUSTRIALĂ

1. Industrial

Engineering

2. Inginerie Industrială

X

MECANICĂ

(programa

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ MECANICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Sisteme de

propulsie

Design aeronautic Aeronave şi

motoare de

aviaţie

INGINERIE

INDUSTRIALĂ

Tehnologia

construcţiilor

de maşini

Maşini unelte şi

sisteme

de producţie

Ingineria sudării Design

industrial Ingineria şi

managementul

calităţii

Ingineria

securităţii în

industrie

Nanotehnologii şi

sisteme neconvenţionale

Logistică

industrială Inginerie

industrială Informatică

aplicată în

inginerie

industrială

INGINERIE

MECANICĂ

Sisteme şi

echipamente

termice

Maşini şi sisteme hidraulice şi

pneumatice

Mecanică fină şi

nanotehnologii

Maşini şi

echipamente

miniere

Inginerie

mecanică Maşini şi instalaţii

pentru agricultură şi

industrie

alimentară

Utilaje petroliere şi

petrochimice

Utilaje pentru

transportul şi

depozitarea hidrocarburilor

Echipamente

pentru

procese industriale

Utilaje tehnologice

pentru construcţii

Ingineria şi

managementul

resurselor

tehnologice în construcţii

Utilaje tehnologice

pentru textile şi

pielărie

Utilaje pentru

textile şi

pielărie

Autovehicul

e rutiere

Page 160: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Vehicule pentru

transportul

feroviar

Utilaje şi instalaţii portuare

Sisteme de

blindate şi

autovehicule

rutiere

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul mecanic

Inginerie economică

industrială

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

INGINERIA AUTOVEHICULELOR

Construcţii de

autovehicule

Ingineria

sistemelor de

propulsie pentru

autovehicule

Autovehicul

e rutiere Echipamente şi sisteme de

comandă şi control

pentru

autovehicule

Blindate,

automobile şi

tractoare

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

industrială Informatică aplicată în

ingineria

materialelor

Inginerie

medicală Optometrie

INGINERIA

MATERIALELOR

Ştiinţa

materialelor Ingineria elaborării

materialelor

metalice

Ingineria

procesării materialelor

metalice

Ingineria

biomaterialel

or

MINE, PETROL ŞI

GAZE

Inginerie

minieră Prepararea

substanţelor

minerale utile

ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI

SILVICE/ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

AGRONOMIE

Exploatarea

maşinilor şi instalaţiilor pentru

agricultură şi

industria

alimentară

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Topografie

minieră

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE NAVALĂ ŞI

NAVIGAŢIE

Sisteme şi

echipamente

navale

Arhitectură navală

ARHITECTU

RĂ NAVALĂ

Sisteme şi echipamente

navale

Arhitectură

navală

ŞTIINŢE MINE, Inginerie de petrol

şi

gaze

Page 161: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

INGINERE

ŞTI PETROL ŞI

GAZE

Transportul,

depozitarea

şi distribuţia hidrocarburilor

Învăţământ

liceal/

Învăţământ profesional

1. Mecanică/Mecanică

(Anexa 1/Anexa 1.1)

2. Mecanică/Metalurgie

(Anexa 1/Anexa 1.2.)

3. Mecanică/Mecanică

agricolă

(Anexa 1/Anexa 1.3)

4. Mecanică/Mecanică

în construcţii (Anexa 1/Anexa 1.4)

5. Mecanică/Mecanică

nave

(Anexa 1/Anexa 1.5)

6. Mecanică/Petrol şi

gaze

(Anexa 1/Anexa 1.6)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

AEROSPAŢIALĂ

Construcţii

aerospaţiale

INGINERIE

MECANICĂ

1. Concepţie

integrată în

ingineria

mecanică

2. Cercetarea,

proiectarea şi testarea

sistemelor

biotehnice

X

MECANICĂ

(programa

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ MECANICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Sisteme de

propulsie Design

aeronautic Aeronave şi

motoare de

aviaţie

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Tehnologia

construcţiilor

de maşini

Maşini unelte şi sisteme

de producţie

Ingineria

sudării

Design

industrial Ingineria şi

managementul

calităţii

Ingineria

securităţii în

industrie

Nanotehnologii şi sisteme

neconvenţionale

Logistică

industrială Inginerie

industrială Informatică

aplicată în

inginerie

industrială

INGINERIE

MECANICĂ

Sisteme şi echipamente

termice

Maşini şi sisteme

hidraulice şi

pneumatice

Mecanică fină şi

nanotehnologii

Maşini şi

echipamente

miniere

Inginerie

mecanică Maşini şi instalaţii

pentru agricultură

şi

industrie

alimentară

Utilaje petroliere şi

petrochimice

Utilaje pentru transportul şi

depozitarea

hidrocarburilor

Echipamente

pentru

procese industriale

Utilaje tehnologice

pentru construcţii

Ingineria şi

managementul resurselor

tehnologice

în construcţii

Utilaje tehnologice

pentru textile şi

pielărie

Utilaje pentru

textile şi pielărie

Autovehicul

e rutiere Vehicule pentru

transportul

feroviar

Page 162: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Utilaje şi instalaţii

portuare

Sisteme de

blindate şi autovehicule

rutiere

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul mecanic

Inginerie

economică

industrială

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică

Robotică

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Construcţii de autovehicule

Ingineria

sistemelor de

propulsie pentru

autovehicule

Autovehicul

e rutiere Echipamente şi

sisteme de

comandă şi control pentru

autovehicule

Blindate,

automobile şi

tractoare

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

industrială Informatică

aplicată în

ingineria materialelor

Inginerie

medicală Optometrie

INGINERIA MATERIALELOR

Ştiinţa

materialelor Ingineria elaborării

materialelor

metalice

Ingineria

procesării

materialelor

metalice

Ingineria

biomaterialelor

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Inginerie

minieră Prepararea

substanţelor

minerale utile

ŞTIINŢE

AGRICOLE ŞI

SILVICE/ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

AGRONOMIE

Exploatarea

maşinilor şi

instalaţiilor pentru

agricultură şi

industria alimentară

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Topografie

minieră

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE NAVALĂ ŞI NAVIGAŢIE

Sisteme şi

echipamente

navale

Arhitectură

navală

ARHITECTU

RĂ NAVALĂ

Sisteme şi

echipamente

navale

Arhitectură navală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Inginerie de petrol

şi

gaze

Transportul,

depozitarea

şi distribuţia

Page 163: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

hidrocarburilor

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional

1. Mecanică/Mecanică

(Anexa 1/Anexa 1.1)

2.

Mecanică/Metalurgie

(Anexa 1/Anexa 1.2.)

3. Mecanică/Mecanică agricolă

(Anexa 1/Anexa 1.3)

4. Mecanică/Mecanică

în construcţii

(Anexa 1/Anexa 1.4)

5. Mecanică/Mecanică nave

(Anexa 1/Anexa 1.5)

6. Mecanică/Petrol şi

gaze

(Anexa 1/Anexa 1.6)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

AEROSPAŢIALĂ

Construcţii

aerospaţiale

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

1. Ingineria

managerială a

sistemelor tehnice

2. Innovation

and

integrative

technology

3. Tehnologii integrate

operative

X

MECANICĂ (programa

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ MECANICĂ

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Sisteme de

propulsie Design

aeronautic Aeronave şi

motoare de aviaţie

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Tehnologia

construcţiilor

de maşini

Maşini unelte şi

sisteme

de producţie

Ingineria

sudării Design

industrial Ingineria şi managementul

calităţii

Ingineria

securităţii în

industrie

Nanotehnologii şi

sisteme

neconvenţionale

Logistică

industrială Inginerie industrială Informatică aplicată în

inginerie

industrială

INGINERIE

MECANICĂ

Sisteme şi

echipamente

termice

Maşini şi sisteme

hidraulice şi pneumatice

Mecanică fină şi

nanotehnologii

Maşini şi

echipamente

miniere

Inginerie

mecanică Maşini şi instalaţii

pentru agricultură

şi industrie

alimentară

Utilaje petroliere şi

petrochimice

Utilaje pentru

transportul şi

depozitarea

hidrocarburilor

Echipamente pentru

procese industriale

Utilaje tehnologice

pentru construcţii

Ingineria şi

managementul

resurselor

tehnologice

în construcţii

Utilaje tehnologice pentru textile şi

pielărie

Utilaje pentru

textile şi

pielărie

Autovehicul

e rutiere Vehicule pentru

transportul

feroviar

Utilaje şi instalaţii

portuare

Sisteme de

Page 164: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

blindate şi

autovehicule

rutiere

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie economică în

domeniul mecanic

Inginerie

economică

industrială

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Construcţii de

autovehicule

Ingineria

sistemelor de propulsie pentru

autovehicule

Autovehicul

e rutiere Echipamente şi

sisteme de

comandă şi control

pentru

autovehicule

Blindate, automobile şi

tractoare

ŞTIINŢE INGINEREŞTI APLICATE

Informatică

industrială Informatică

aplicată în

ingineria

materialelor

Inginerie

medicală Optometrie

INGINERIA

MATERIALELOR

Ştiinţa

materialelor Ingineria elaborării

materialelor metalice

Ingineria

procesării

materialelor

metalice

Ingineria

biomaterialel

or

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Inginerie

minieră Prepararea

substanţelor minerale utile

ŞTIINŢE

AGRICOLE ŞI

SILVICE/ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

AGRONOMIE

Exploatarea

maşinilor şi

instalaţiilor pentru

agricultură şi

industria

alimentară

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

MINE,

PETROL ŞI GAZE

Topografie

minieră

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE NAVALĂ ŞI

NAVIGAŢIE

Sisteme şi echipamente

navale

Arhitectură

navală

ARHITECTU

RĂ NAVALĂ

Sisteme şi

echipamente

navale

Arhitectură

navală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Inginerie de petrol

şi gaze

Transportul,

depozitarea

şi distribuţia

hidrocarburilor

Învăţământ 1. Pregătire - ŞTIINŢE INGINERIE Construcţii INGINERIE 1. Industrial X MECANICĂ

Page 165: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

liceal/

Învăţământ

profesional/ Stagii de

pregătire

practică

instruire practică

(Mecanică)

2. Pregătire - instruire practică

(Mecanică/Metalurgie)

3. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică/Mecanică

agricolă) 4. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică/Mecanică în

construcţii)

5. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică/Mecanică nave)

6. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică/Petrol şi

gaze)

INGINERE

ŞTI

AEROSPAŢIALĂ aerospaţiale INDUSTRIALĂ Engineering

2. Inginerie

Industrială

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ MECANICĂ

(MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Sisteme de

propulsie Design

aeronautic Aeronave şi

motoare de aviaţie

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Tehnologia

construcţiilor

de maşini

Maşini unelte şi

sisteme

de producţie

Ingineria

sudării Design

industrial Ingineria şi

managementul calităţii

Ingineria

securităţii în

industrie

Nanotehnologii şi

sisteme

neconvenţionale

Logistică

industrială Inginerie

industrială Informatică aplicată în

inginerie

industrială

INGINERIE

MECANICĂ

Sisteme şi

echipamente

termice

Maşini şi sisteme

hidraulice şi

pneumatice

Mecanică fină şi nanotehnologii

Maşini şi

echipamente

miniere

Inginerie

mecanică Maşini şi instalaţii

pentru agricultură

şi

industrie alimentară

Utilaje petroliere şi

petrochimice

Utilaje pentru

transportul şi

depozitarea

hidrocarburilor

Echipamente

pentru procese industriale

Utilaje tehnologice

pentru construcţii

Ingineria şi

managementul

resurselor

tehnologice

în construcţii

Utilaje tehnologice pentru textile şi

pielărie

Utilaje pentru

textile şi

pielărie

Autovehicul

e rutiere Vehicule pentru

transportul

feroviar

Utilaje şi instalaţii portuare

Sisteme de

blindate şi

autovehicule

rutiere

Page 166: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul mecanic

Inginerie economică

industrială

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

INGINERIA AUTOVEHICULELOR

Construcţii de

autovehicule

Ingineria

sistemelor de

propulsie pentru

autovehicule

Autovehicul

e rutiere Echipamente şi sisteme de

comandă şi control

pentru

autovehicule

Blindate,

automobile şi

tractoare

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

industrială Informatică aplicată în

ingineria

materialelor

Inginerie

medicală

Optometrie

INGINERIA

MATERIALELOR

Ştiinţa

materialelor Ingineria elaborării

materialelor

metalice

Ingineria

procesării materialelor

metalice

Ingineria

biomaterialel

or

MINE, PETROL ŞI

GAZE

Inginerie

minieră Prepararea

substanţelor

minerale utile

ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI

SILVICE/ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

AGRONOMIE

Exploatarea

maşinilor şi instalaţiilor pentru

agricultură şi

industria

alimentară

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Topografie

minieră

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE NAVALĂ ŞI

NAVIGAŢIE

Sisteme şi

echipamente

navale

Arhitectură navală

ARHITECTU

RĂ NAVALĂ

Sisteme şi

echipamente

navale

Arhitectură

navală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Inginerie de petrol

şi

gaze

Transportul,

depozitarea şi distribuţia

hidrocarburilor

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional/

Stagii de

1. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică)

2. Pregătire -

instruire practică

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

AEROSPAŢIALĂ

Construcţii

aerospaţiale INGINERIE

MECANICĂ

1. Concepţie

integrată în

2. Cercetarea,

proiectarea şi

testarea

X

MECANICĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa

aprobată prin Sisteme de

Page 167: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

pregătire

practică

(Mecanică/Metalurgie)

3. Pregătire -

instruire practică (Mecanică/Mecanică

agricolă)

4. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică/Mecanică în

construcţii) 5. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică/Mecanică

nave)

6. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică/Petrol şi gaze)

propulsie sistemelor

biotehnice

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ MECANICĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Design

aeronautic Aeronave şi

motoare de

aviaţie

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Tehnologia

construcţiilor

de maşini

Maşini unelte şi

sisteme

de producţie

Ingineria

sudării Design

industrial Ingineria şi

managementul calităţii

Ingineria

securităţii în

industrie

Nanotehnologii şi

sisteme

neconvenţionale

Logistică

industrială Inginerie

industrială Informatică

aplicată în inginerie

industrială

INGINERIE

MECANICĂ

Sisteme şi

echipamente

termice

Maşini şi sisteme

hidraulice şi

pneumatice

Mecanică fină şi nanotehnologii

Maşini şi

echipamente

miniere

Inginerie

mecanică Maşini şi instalaţii

pentru agricultură

şi

industrie alimentară

Utilaje petroliere şi

petrochimice

Utilaje pentru

transportul şi

depozitarea

hidrocarburilor

Echipamente

pentru procese industriale

Utilaje tehnologice

pentru construcţii

Ingineria şi

managementul

resurselor

tehnologice

în construcţii

Utilaje tehnologice

pentru textile şi pielărie

Utilaje pentru

textile şi

pielărie

Autovehicul

e rutiere Vehicule pentru

transportul

feroviar

Utilaje şi instalaţii

portuare

Sisteme de

blindate şi

autovehicule

rutiere

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul mecanic

Page 168: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Inginerie

economică

industrială

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Construcţii de autovehicule

Ingineria

sistemelor de

propulsie pentru

autovehicule

Autovehicul

e rutiere Echipamente şi

sisteme de

comandă şi control pentru

autovehicule

Blindate,

automobile şi

tractoare

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

industrială Informatică

aplicată în

ingineria materialelor

Inginerie

medicală Optometrie

INGINERIA MATERIALELOR

Ştiinţa

materialelor Ingineria elaborării

materialelor

metalice

Ingineria

procesării

materialelor

metalice

Ingineria biomaterialel

or

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Inginerie

minieră Prepararea

substanţelor

minerale utile

ŞTIINŢE

AGRICOLE ŞI

SILVICE/ŞTIINŢE INGINEREŞTI

AGRONOMIE

Exploatarea

maşinilor şi

instalaţiilor pentru

agricultură şi industria

alimentară

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Topografie

minieră

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE NAVALĂ ŞI NAVIGAŢIE

Sisteme şi

echipamente

navale

Arhitectură

navală

ARHITECTU

RĂ NAVALĂ

Sisteme şi

echipamente

navale

Arhitectură

navală

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

MINE,

PETROL ŞI GAZE

Inginerie de petrol

şi

gaze

Transportul,

depozitarea

şi distribuţia

hidrocarburilor

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional/ Stagii de

pregătire

practică

1. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică)

2. Pregătire -

instruire practică (Mecanică/Metalurgie)

3. Pregătire -

instruire practică

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

AEROSPAŢIALĂ

Construcţii

aerospaţiale INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

1. Ingineria

managerială a

sistemelor

tehnice

2. Innovation and

integrative

technology

X

MECANICĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa

aprobată prin ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

Sisteme de

propulsie Design

Page 169: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

(Mecanică/Mecanică

agricolă)

4. Pregătire - instruire practică

(Mecanică/Mecanică în

construcţii)

5. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică/Mecanică nave)

6. Pregătire -

instruire practică

(Mecanică/Petrol şi

gaze)

aeronautic 3. Tehnologii

integrate

operative

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ MECANICĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI) (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr.

5558/2015)

Aeronave şi

motoare de

aviaţie

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Tehnologia construcţiilor

de maşini

Maşini unelte şi

sisteme

de producţie

Ingineria

sudării

Design

industrial Ingineria şi

managementul

calităţii

Ingineria

securităţii în

industrie

Nanotehnologii şi

sisteme

neconvenţionale

Logistică

industrială Inginerie

industrială Informatică

aplicată în inginerie

industrială

INGINERIE

MECANICĂ

Sisteme şi

echipamente

termice

Maşini şi sisteme

hidraulice şi

pneumatice

Mecanică fină şi nanotehnologii

Maşini şi

echipamente

miniere

Inginerie

mecanică Maşini şi instalaţii

pentru agricultură

şi

industrie alimentară

Utilaje petroliere şi

petrochimice

Utilaje pentru

transportul şi

depozitarea

hidrocarburilor

Echipamente

pentru

procese industriale

Utilaje tehnologice pentru construcţii

Ingineria şi

managementul

resurselor

tehnologice

în construcţii

Utilaje tehnologice

pentru textile şi pielărie

Utilaje pentru

textile şi

pielărie

Autovehicul

e rutiere Vehicule pentru

transportul

feroviar

Utilaje şi instalaţii

portuare

Sisteme de blindate şi

autovehicule

rutiere

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul mecanic

Inginerie

economică industrială

Page 170: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică

Robotică

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Construcţii de

autovehicule

Ingineria

sistemelor de propulsie pentru

autovehicule

Autovehicul

e rutiere Echipamente şi

sisteme de

comandă şi control

pentru

autovehicule

Blindate, automobile şi

tractoare

ŞTIINŢE INGINEREŞTI APLICATE

Informatică

industrială Informatică

aplicată în

ingineria

materialelor

Inginerie

medicală Optometrie

INGINERIA

MATERIALELOR

Ştiinţa

materialelor Ingineria elaborării

materialelor metalice

Ingineria

procesării

materialelor

metalice

Ingineria

biomaterialel

or

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Inginerie

minieră Prepararea

substanţelor minerale utile

ŞTIINŢE

AGRICOLE ŞI

SILVICE/ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

AGRONOMIE

Exploatarea

maşinilor şi

instalaţiilor pentru

agricultură şi

industria

alimentară

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

MINE,

PETROL ŞI GAZE

Topografie minieră

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE NAVALĂ ŞI

NAVIGAŢIE

Sisteme şi

echipamente

navale

Arhitectură

navală

ARHITECTU

RĂ NAVALĂ

Sisteme şi

echipamente

navale

Arhitectură

navală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Inginerie de petrol

şi gaze

Transportul,

depozitarea

şi distribuţia

hidrocarburilor

Cluburile copiilor/

Palatele copiilor

1. Machete/construcţii

de maşini

2. Prietenii pompierilor

3. Protecţie civilă

4. Metaloplastie

5. Carting

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

AEROSPAŢIALĂ

Construcţii

aerospaţiale

INGINERIE

INDUSTRIALĂ

3. Industrial Engineering

4. Inginerie

Industrială

X

MECANICĂ

(programa

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/

Sisteme de

propulsie Design

aeronautic Aeronave şi

Page 171: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

motoare de

aviaţie

MECANICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Tehnologia

construcţiilor de maşini

Maşini unelte şi

sisteme

de producţie

Ingineria

sudării Design

industrial Ingineria şi

managementul

calităţii

Ingineria securităţii în

industrie

Nanotehnologii şi

sisteme

neconvenţionale

Logistică

industrială Inginerie

industrială Informatică

aplicată în

inginerie industrială

INGINERIE

MECANICĂ

Sisteme şi

echipamente

termice

Maşini şi sisteme

hidraulice şi

pneumatice

Mecanică fină şi

nanotehnologii

Maşini şi echipamente

miniere

Inginerie

mecanică Maşini şi instalaţii

pentru agricultură

şi

industrie

alimentară

Utilaje petroliere şi petrochimice

Utilaje pentru

transportul şi

depozitarea

hidrocarburilor

Echipamente

pentru

procese industriale

Utilaje tehnologice pentru construcţii

Ingineria şi

managementul

resurselor

tehnologice

în construcţii

Utilaje tehnologice

pentru textile şi

pielărie

Utilaje pentru textile şi

pielărie

Autovehicul

e rutiere Vehicule pentru

transportul

feroviar

Utilaje şi instalaţii

portuare

Sisteme de blindate şi

autovehicule

rutiere

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul mecanic

Inginerie

economică

industrială

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

Page 172: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Construcţii de

autovehicule

Ingineria

sistemelor de propulsie pentru

autovehicule

Autovehicul

e rutiere Echipamente şi

sisteme de

comandă şi control

pentru

autovehicule

Blindate, automobile şi

tractoare

ŞTIINŢE INGINEREŞTI APLICATE

Informatică

industrială Informatică

aplicată în

ingineria

materialelor

Inginerie

medicală Optometrie

INGINERIA

MATERIALELOR

Ştiinţa

materialelor Ingineria elaborării materialelor

metalice

Ingineria

procesării

materialelor

metalice

Ingineria

biomaterialel

or

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Inginerie

minieră Prepararea substanţelor

minerale utile

ŞTIINŢE

AGRICOLE ŞI

SILVICE/ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

AGRONOMIE

Exploatarea

maşinilor şi

instalaţiilor pentru

agricultură şi

industria

alimentară

ŞTIINŢE INGINERE

ŞTI

MINE, PETROL ŞI

GAZE

Topografie minieră

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIE NAVALĂ ŞI

NAVIGAŢIE

Sisteme şi

echipamente

navale

Arhitectură

navală

ARHITECTU

RĂ NAVALĂ

Sisteme şi

echipamente

navale

Arhitectură

navală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Inginerie de petrol

şi gaze

Transportul,

depozitarea

şi distribuţia

hidrocarburilor

Cluburile

copiilor/ Palatele copiilor

1. Machete/construcţii

de maşini

2. Prietenii

pompierilor 3. Protecţie civilă

4. Metaloplastie

5. Carting

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIE

AEROSPAŢIALĂ

Construcţii

aerospaţiale

INGINERIE

MECANICĂ

3. Concepţie

integrată în

ingineria

mecanică

4. Cercetarea, proiectarea şi

testarea

sistemelor

biotehnice

X

MECANICĂ

(programa aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ MECANICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

Sisteme de

propulsie Design

aeronautic Aeronave şi

motoare de aviaţie

INGINERIE Tehnologia

construcţiilor

Page 173: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

INDUSTRIAL

Ă

de maşini ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr.

5558/2015)

Maşini unelte şi

sisteme

de producţie

Ingineria

sudării Design

industrial Ingineria şi

managementul

calităţii

Ingineria

securităţii în

industrie

Nanotehnologii şi

sisteme neconvenţionale

Logistică

industrială Inginerie

industrială Informatică

aplicată în

inginerie

industrială

INGINERIE

MECANICĂ

Sisteme şi

echipamente

termice

Maşini şi sisteme hidraulice şi

pneumatice

Mecanică fină şi

nanotehnologii

Maşini şi

echipamente

miniere

Inginerie

mecanică Maşini şi instalaţii

pentru agricultură şi

industrie

alimentară

Utilaje petroliere şi

petrochimice

Utilaje pentru

transportul şi

depozitarea hidrocarburilor

Echipamente

pentru

procese industriale

Utilaje tehnologice

pentru construcţii

Ingineria şi

managementul

resurselor tehnologice

în construcţii

Utilaje tehnologice

pentru textile şi

pielărie

Utilaje pentru

textile şi

pielărie

Autovehicul

e rutiere Vehicule pentru transportul

feroviar

Utilaje şi instalaţii

portuare

Sisteme de

blindate şi

autovehicule

rutiere

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie economică în

domeniul mecanic

Inginerie

economică

industrială

MECATRONICĂ ŞI ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Construcţii de

autovehicule

Ingineria

sistemelor de

Page 174: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

propulsie pentru

autovehicule

Autovehicul

e rutiere Echipamente şi sisteme de

comandă şi control

pentru

autovehicule

Blindate,

automobile şi

tractoare

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

industrială Informatică aplicată în

ingineria

materialelor

Inginerie

medicală Optometrie

INGINERIA

MATERIALELOR

Ştiinţa

materialelor Ingineria elaborării

materialelor

metalice

Ingineria

procesării materialelor

metalice

Ingineria

biomaterialel

or

MINE, PETROL ŞI

GAZE

Inginerie

minieră Prepararea

substanţelor

minerale utile

ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI

SILVICE/ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

AGRONOMIE

Exploatarea

maşinilor şi instalaţiilor pentru

agricultură şi

industria

alimentară

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Topografie

minieră

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE NAVALĂ ŞI

NAVIGAŢIE

Sisteme şi

echipamente

navale

Arhitectură navală

ARHITECTU

RĂ NAVALĂ

Sisteme şi echipamente

navale

Arhitectură

navală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Inginerie de petrol

şi

gaze

Transportul,

depozitarea

şi distribuţia hidrocarburilor

Cluburile

copiilor/

Palatele copiilor

1. Machete/construcţii

de maşini 2. Prietenii

pompierilor

3. Protecţie civilă

4. Metaloplastie

5. Carting

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

AEROSPAŢIALĂ

Construcţii

aerospaţiale

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

4. Ingineria

managerială a

sistemelor

tehnice 5. Innovation

and

integrative

technology

6. Tehnologii

integrate

operative

X

MECANICĂ

(programa aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ MECANICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

Sisteme de

propulsie

Design

aeronautic Aeronave şi

motoare de

aviaţie

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Tehnologia

construcţiilor

de maşini

Maşini unelte şi sisteme

de producţie

Page 175: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Ingineria

sudării

examenul

naţional de

definitivare în învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Design

industrial Ingineria şi

managementul calităţii

Ingineria

securităţii în

industrie

Nanotehnologii şi

sisteme

neconvenţionale

Logistică

industrială Inginerie

industrială Informatică

aplicată în inginerie

industrială

INGINERIE

MECANICĂ

Sisteme şi

echipamente

termice

Maşini şi sisteme

hidraulice şi

pneumatice

Mecanică fină şi nanotehnologii

Maşini şi

echipamente

miniere

Inginerie

mecanică Maşini şi instalaţii

pentru agricultură

şi

industrie alimentară

Utilaje petroliere şi

petrochimice

Utilaje pentru

transportul şi

depozitarea

hidrocarburilor

Echipamente

pentru procese industriale

Utilaje tehnologice

pentru construcţii

Ingineria şi

managementul

resurselor

tehnologice

în construcţii

Utilaje tehnologice pentru textile şi

pielărie

Utilaje pentru

textile şi

pielărie

Autovehicul

e rutiere Vehicule pentru

transportul

feroviar

Utilaje şi instalaţii portuare

Sisteme de

blindate şi

autovehicule

rutiere

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul mecanic

Inginerie

economică industrială

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Construcţii de

autovehicule

Ingineria

sistemelor de

propulsie pentru

autovehicule

Autovehicul

Page 176: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

e rutiere Echipamente şi

sisteme de

comandă şi control pentru

autovehicule

Blindate,

automobile şi

tractoare

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

industrială Informatică

aplicată în

ingineria materialelor

Inginerie

medicală Optometrie

INGINERIA

MATERIALELOR

Ştiinţa

materialelor Ingineria elaborării

materialelor

metalice

Ingineria

procesării

materialelor

metalice

Ingineria biomaterialel

or

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Inginerie

minieră Prepararea

substanţelor

minerale utile

ŞTIINŢE

AGRICOLE ŞI

SILVICE/ŞTIINŢE INGINEREŞTI

AGRONOMIE

Exploatarea

maşinilor şi

instalaţiilor pentru

agricultură şi industria

alimentară

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Topografie

minieră

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE NAVALĂ ŞI NAVIGAŢIE

Sisteme şi

echipamente

navale

Arhitectură

navală

ARHITECTU

RĂ NAVALĂ

Sisteme şi

echipamente navale

Arhitectură

navală

ŞTIINŢE INGINERE

ŞTI

MINE, PETROL ŞI

GAZE

Inginerie de petrol

şi

gaze

Transportul,

depozitarea

şi distribuţia

hidrocarburilor

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional

1. Electrotehnică,

Electromecanică/ Electrotehnică

(Anexa 2/Anexa 2.1)

2. Electrotehnică,

Electromecanică/

Electromecanică

(Anexa 2/Anexa 2.2)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE AEROSPAŢIALĂ

Echipamente şi instalaţii

de aviaţie

INGINERIE

ENERGETICĂ

1. Ingineria sistemelor

electroenerget

ice

2. Servicii

energetice

3. Energy Engineering

4. Inginerie

energetică

5. Ingenierie

des systemes

integres

avances 6. Ingineria

sistemelor

integrate

avansate

X

ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ

(programa

aprobată prin ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de

INGINERIE

ELECTRICĂ

Sisteme

electrice Electronică de

putere şi

acţionări electrice

Instrumentaţie şi

achiziţii de date

Inginerie electrică

şi calculatoare

Informatică

aplicată în

inginerie electrică

Electrotehni

că INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

Page 177: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

domeniul electric,

electronic şi

energetic

definitivare

în învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Echipamente şi sisteme de

comandă şi control

pentru

autovehicule

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

aplicată în

inginerie electrică

Inginerie medicală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE ELECTRICĂ

Electromecanică

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică

Robotică INGINERIE MARITIMĂ

ŞI NAVIGAŢIE

Electromecanică navală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ENERGETIC

Ă

Ingineria

sistemelor

electroenergetice

Hidroenerget

ică Termoenerg

etică Energetică şi

tehnologii

nucleare

Management

ul energiei Energetică şi

tehnologii informatice

Energetică şi

tehnologii

de mediu

Energetică

industrială

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul electric,

electronic şi energetic

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Ingineria sistemelor de

energii

regenerabile

Învăţământ

liceal/

Învăţământ profesional

Energetică/

Electroenergetică,

Termoenergetică,

Hidroenergetică (Anexa 3)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

AEROSPAŢIALĂ

Echipamente şi

instalaţii

de aviaţie

INGINERIE

ENERGETICĂ

1. Energy

Engineering

2. Ingineria sistemelor

electroenerget

ice

3. Ingineria

sistemelor

integrate

avansate 4. Inginerie

energetică

5. Ingenierie

des systemes

integres

avances

6. Servicii energetice

X

ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ

(programa

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei, cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

INGINERIE

ELECTRICĂ

Sisteme

electrice Electronică de

putere şi

acţionări electrice

Instrumentaţie şi achiziţii de date

Inginerie electrică

şi

calculatoare

Informatică

aplicată în

inginerie electrică

Electrotehni

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în domeniul

electric,

electronic şi

energetic

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Echipamente şi

sisteme de

comandă şi control pentru

autovehicule

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

aplicată în

inginerie electrică

Inginerie

Page 178: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

medicală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ELECTRICĂ Electromeca

nică

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

INGINERIE MARITIMĂ

ŞI

NAVIGAŢIE

Electromeca

nică navală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ENERGETICĂ

Ingineria

sistemelor

electroenergetice

Hidroenergetică Termoenerg

etică Energetică şi

tehnologii

nucleare

Management

ul energiei Energetică şi

tehnologii

informatice

Energetică şi

tehnologii de mediu

Energetică

industrială

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul electric,

electronic şi

energetic

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Ingineria

sistemelor de

energii regenerabile

Învăţământ

liceal/

Învăţământ profesional/Stagi

i

de pregătire

practică

1. Pregătire - instruire practică

(Electrotehnică,

Electromecanică/

Electromecanică)

2. Pregătire -

instruire practică

(Electrotehnică, Electromecanică/

Electrotehnică)

3. Pregătire -

instruire practică

(Energetică/

Electroenergetică, Termoenergetică,

Hidroenergetică)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE AEROSPAŢIALĂ

Echipamente şi instalaţii

de aviaţie

INGINERIE

ENERGETICĂ

1. Energy

Engineering 2. Ingineria

sistemelor

electroenerget

ice

3. Ingineria

sistemelor

integrate avansate

4. Inginerie

energetică

5. Ingenierie

des systemes

integres avances

6. Servicii

energetice

X

ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ, ENERGETICĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ

, ENERGETICĂ

(MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

INGINERIE

ELECTRICĂ

Sisteme

electrice Electronică de

putere şi

acţionări electrice

Instrumentaţie şi

achiziţii de date

Inginerie electrică

şi calculatoare

Informatică

aplicată în

inginerie electrică

Electrotehni

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul electric,

electronic şi energetic

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Echipamente şi

sisteme de

comandă şi control

pentru

autovehicule

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

aplicată în

inginerie electrică

Inginerie

medicală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ELECTRICĂ Electromeca

nică

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

INGINERIE MARITIMĂ ŞI

NAVIGAŢIE

Electromeca

nică navală

ŞTIINŢE INGINERIE Ingineria

sistemelor

Page 179: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

INGINERE

ŞTI ENERGETIC

Ă

electroenergetice

Hidroenerget

ică Termoenerg

etică Energetică şi

tehnologii nucleare

Management

ul energiei Energetică şi

tehnologii

informatice

Energetică şi

tehnologii

de mediu

Energetică

industrială

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie economică în

domeniul electric,

electronic şi

energetic

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Ingineria

sistemelor de

energii

regenerabile

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Electromecanică

2. Electrotehnică

3. Machete/construcţii

de maşini

4. Radiotelegrafie

5. Radioclub 6. Radioamatorism

(radiogoniometrie,

radio-orientare)

7. Carting

8. Robotică

9. Aeromodele/

Rachetomodele

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

AEROSPAŢIALĂ

Echipamente şi

instalaţii

de aviaţie

INGINERIE

ENERGETICĂ

1. Energy

Engineering 2. Ingineria

sistemelor

electroenerget

ice

3. Ingineria

sistemelor integrate

avansate

4. Inginerie

energetică

5. Ingenierie

des systemes

integres avances

6. Servicii

energetice

X

ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ

(programa

aprobată prin

ordinul ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ELECTROTEHNICĂ,

ELECTROMECANICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

INGINERIE

ELECTRICĂ

Sisteme electrice Electronică de putere şi

acţionări electrice

Instrumentaţie şi

achiziţii de date

Inginerie electrică

şi

calculatoare

Informatică

aplicată în inginerie electrică

Electrotehni

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul electric,

electronic şi

energetic

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Echipamente şi

sisteme de comandă şi control

pentru

autovehicule

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Informatică

aplicată în

inginerie electrică

Inginerie

medicală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ELECTRICĂ Electromeca

nică

MECATRONICĂ ŞI

ROBOTICĂ

Mecatronică Robotică

INGINERIE MARITIMĂ

ŞI

NAVIGAŢIE

Electromeca

nică navală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ENERGETIC

Ă

Ingineria

sistemelor electroenergetice

Hidroenerget

ică Termoenerg

etică Energetică şi

tehnologii

nucleare

Management

ul energiei

Page 180: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Energetică şi

tehnologii

informatice

Energetică şi tehnologii

de mediu

Energetică

industrială

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul electric,

electronic şi

energetic

INGINERIE INDUSTRIAL

Ă

Ingineria

sistemelor de energii

regenerabile

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional

1. Electronică şi

automatizări/ Electronică şi

automatizări

(Anexa 4/Anexa 4.1)

2. Electronică şi

automatizări/

Telecomunicaţii (Anexa 4/Anexa 4.2)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică

aplicată

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Imagistică,

bioinformatică

şi

sisteme

complexe

X

ELECTRONICĂ,

AUTOMATIZĂRI,

TELECOMUNICAŢII

(programa aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ELECTRONICĂ,

AUTOMATIZĂRI, TELECOMUNICAŢII

(SPECIALITATE

ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr.

5558/2015)

Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi

informatică aplicată

Echipamente

pentru

modelare,

simulare şi

conducere

informatizată a acţiunilor de luptă

Ingineria

sistemelor

multimedia

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul electric,

electronic şi

energetic

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Calculatoare Calculatoare şi sisteme

informatice pentru

apărare şi

securitate

naţională

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Matematică şi

informatică aplicată în

inginerie

Inginerie

medicală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi electronică în

transporturi

Transmisiuni

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică

aplicată

INGINERIE

ELECTRONICĂ,

TELECOMUNICAŢII ŞI

TEHNOLOGII

INFORMAŢIONALE

1. Advanced

wireless

communicatio

ns

2. Advanced

Computing in Embedded

Systems

3. Calcul

avansat în

sisteme

încorporate

4. Comunicaţii fără fir

avansate

5. Inginerie

avansată

medicală

X

Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi

informatică aplicată

Echipamente

pentru

modelare,

simulare şi

conducere

informatizată a acţiunilor de luptă

Ingineria

sistemelor

multimedia

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul electric,

Page 181: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

electronic şi

energetic

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Calculatoare Calculatoare şi

sisteme informatice pentru

apărare şi

securitate

naţională

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Matematică şi

informatică

aplicată în inginerie

Inginerie

medicală

ŞTIINŢE INGINERE

ŞTI

INGINERIE ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în transporturi

Transmisiuni

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional/Stagi

i de pregătire

practică

Pregătire - instruire

practică (Electronică

şi automatizări/

Electronică şi automatizări)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică

aplicată

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Imagistică,

bioinformatică

şi

sisteme

complexe

X

ELECTRONICĂ,

AUTOMATIZĂRI

(MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(programa

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei, cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ELECTRONICĂ,

AUTOMATIZĂRI

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi

informatică aplicată

Echipamente

pentru

modelare,

simulare şi

conducere

informatizată a

acţiunilor de luptă

Ingineria sistemelor

multimedia

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul electric,

electronic şi

energetic

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Calculatoare Calculatoare şi

sisteme informatice pentru

apărare şi

securitate

naţională

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Matematică şi

informatică

aplicată în inginerie

Inginerie

medicală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în transporturi

Transmisiuni

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică

aplicată

INGINERIE

ELECTRONICĂ,

TELECOMUNICAŢII ŞI

TEHNOLOGII INFORMAŢIONALE

1. Advanced

wireless

communications

2. Advanced

Computing in

Embedded

Systems

3. Calcul avansat în

sisteme

încorporate

4. Comunicaţii

fără fir

avansate

5. Inginerie

X

Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi

informatică aplicată

Echipamente

pentru

modelare,

simulare şi

Page 182: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

conducere

informatizată a

acţiunilor de luptă

avansată

medicală

Ingineria sistemelor

multimedia

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul electric,

electronic şi

energetic

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Calculatoare Calculatoare şi sisteme

informatice pentru

apărare şi

securitate

naţională

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Matematică şi

informatică

aplicată în inginerie

Inginerie

medicală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în transporturi

Transmisiuni

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/Stagi

i

de pregătire

practică

Pregătire - instruire

practică

(Telecomunicaţii/

Telecomunicaţii)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică

aplicată

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Imagistică,

bioinformatică

şi

sisteme

complexe

X

TELECOMUNICAŢII

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ TELECOMUNICAŢII

(MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi

informatică aplicată

Echipamente

pentru

modelare,

simulare şi

conducere

informatizată a acţiunilor de luptă

Ingineria

sistemelor

multimedia

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul electric,

electronic şi

energetic

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Calculatoare Calculatoare şi sisteme

informatice pentru

apărare şi

securitate

naţională

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Matematică şi

informatică

aplicată în inginerie

Inginerie

medicală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi electronică în

transporturi

Transmisiuni

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică

aplicată INGINERIE

ELECTRONICĂ,

TELECOMUNICAŢII ŞI

TEHNOLOGII

INFORMAŢIONALE

1. Advanced wireless

communicatio

ns

2. Advanced

Computing in

Embedded

X Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

Page 183: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

sisteme

electronice militare

Systems

3. Calcul

avansat în sisteme

încorporate

4. Comunicaţii

fără fir

avansate

5. Inginerie avansată

medicală

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi

informatică aplicată

Echipamente

pentru

modelare,

simulare şi

conducere

informatizată a acţiunilor de luptă

Ingineria

sistemelor

multimedia

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul electric,

electronic şi

energetic

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

Calculatoare Calculatoare şi sisteme

informatice pentru

apărare şi

securitate

naţională

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Matematică şi

informatică aplicată în

inginerie

Inginerie

medicală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi electronică în

transporturi

Transmisiuni

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Electronică

2. Radioamatorism

(radiogoniometrie,

radio-orientare)

3. Radiotelegrafie

4. Automatizări

5. Tehnoredactare pe calculator

6. Construcţii

electronice

7. Radioclub

8. Construcţii radio

9. Aeromodele/ Rachetomodele

10. Navomodele

11. Robotică

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică

aplicată

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Imagistică, bioinformatică

şi

sisteme

complexe

X

ELECTRONICĂ,

AUTOMATIZĂRI,

TELECOMUNICAŢII

(programa

aprobată prin ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ELECTRONICĂ,

AUTOMATIZĂRI,

TELECOMUNICAŢII

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi informatică

aplicată

Echipamente

pentru

modelare,

simulare şi

conducere

informatizată a acţiunilor de luptă

Ingineria

sistemelor

multimedia

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

domeniul electric,

electronic şi energetic

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

Calculatoare Calculatoare şi

sisteme

informatice pentru

apărare şi

securitate

naţională

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Matematică şi

informatică aplicată în

inginerie

Inginerie

medicală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Tehnologii şi

sisteme de

telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi electronică în

transporturi

Page 184: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Transmisiuni

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ELECTRONICĂ ŞI TELECOMUNICAŢII

Electronică

aplicată

INGINERIE

ELECTRONICĂ, TELECOMUNICAŢII ŞI

TEHNOLOGII

INFORMAŢIONALE

1. Advanced wireless

communicatio

ns

2. Advanced

Computing in

Embedded

Systems 3. Calcul

avansat în

sisteme

încorporate

4. Comunicaţii

fără fir

avansate 5. Inginerie

avansată

medicală

X

Microelectronică,

optoelectronică şi

nanotehnologii

Echipamente şi

sisteme

electronice militare

INGINERIA

SISTEMELOR

Automatică şi

informatică

aplicată

Echipamente

pentru

modelare, simulare şi

conducere

informatizată a

acţiunilor de luptă

Ingineria

sistemelor

multimedia

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie economică în

domeniul electric,

electronic şi

energetic

CALCULATOARE ŞI

TEHNOLOGIA

INFORMAŢIEI

Calculatoare Calculatoare şi

sisteme

informatice pentru

apărare şi securitate

naţională

ŞTIINŢE INGINEREŞTI APLICATE

Matematică şi

informatică

aplicată în

inginerie

Inginerie

medicală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

ELECTRONICĂ

ŞI TELECOMUNICAŢII

Tehnologii şi

sisteme de telecomunicaţii

Reţele şi software

de

telecomunicaţii

Telecomenzi şi

electronică în

transporturi

Transmisiuni

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional

Construcţii şi lucrări publice/

Construcţii (Anexa 6/

Anexa 6.1)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

GEODEZIE

Măsurători terestre

şi

cadastru

INGINERIE CIVILĂ ŞI

INSTALAŢII

Construcţii inteligente şi

sustenabile X

CONSTRUCŢII

(programa

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ CONSTRUCŢII

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Topogeodezie şi automatizarea

asigurării

topogeodezice

INGINERIE

GEODEZICĂ

Măsurători terestre

şi

cadastru

Topogeodezie şi

automatizarea asigurării

topogeodezice

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIE

CIVILĂ

Construcţii civile,

industriale şi

agricole

Căi ferate, drumuri

şi

poduri

Amenajări şi construcţii

hidrotehnice

Construcţii şi

fortificaţii

Construcţii

miniere Îmbunătăţiri

funciare şi

dezvoltare rurală

Inginerie

civilă Inginerie urbană şi

dezvoltare regională

Infrastructura

transporturilor

metropolitane

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

Page 185: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

construcţii

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Topografie

minieră

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional/Stagii

de pregătire

practică

Pregătire - instruire

practică (Construcţii şi lucrări publice/

Construcţii)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

GEODEZIE

Măsurători terestre

şi cadastru

INGINERIE CIVILĂ ŞI INSTALAŢII

Construcţii

inteligente şi sustenabile

X

CONSTRUCŢII (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa

aprobată prin

ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ CONSTRUCŢII

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Topogeodezie şi

automatizarea

asigurării

topogeodezice

INGINERIE

GEODEZICĂ

Măsurători terestre

şi

cadastru

Topogeodezie şi automatizarea

asigurării

topogeodezice

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

CIVILĂ

Construcţii civile,

industriale şi

agricole

Căi ferate, drumuri

şi poduri

Amenajări şi

construcţii

hidrotehnice

Construcţii şi

fortificaţii

Construcţii

miniere Îmbunătăţiri

funciare şi

dezvoltare rurală

Inginerie civilă Inginerie urbană şi dezvoltare

regională

Infrastructura

transporturilor

metropolitane

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

construcţii

MINE, PETROL ŞI

GAZE

Topografie minieră

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

Machete/constr

ucţii

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

GEODEZIE

Măsurători terestre

şi

cadastru

INGINERIE CIVILĂ ŞI

INSTALAŢII

Construcţii

inteligente şi

sustenabile X

CONSTRUCŢII (programa

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ CONSTRUCŢII (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Topogeodezie şi

automatizarea

asigurării

topogeodezice

INGINERIE

GEODEZICĂ

Măsurători terestre şi

cadastru

Topogeodezie şi

automatizarea

asigurării

topogeodezice

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

CIVILĂ

Construcţii civile,

industriale şi

agricole

Căi ferate, drumuri şi

poduri

Amenajări şi

construcţii

hidrotehnice

Construcţii şi

fortificaţii

Construcţii

miniere Îmbunătăţiri

funciare şi dezvoltare rurală

Inginerie

civilă Inginerie urbană şi

dezvoltare

regională

Infrastructura

transporturilor

metropolitane

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

Page 186: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

construcţii

MINE,

PETROL ŞI

GAZE

Topografie

minieră

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional

Industrie alimentară

(Anexa 9)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza produselor

alimentare

INGINERIE

CHIMICĂ

1. Chimie

alimentară 2. Chimie

alimentară

aplicată

3. Chimia şi

ingineria

valorificării bioresurselor

4. Controlul şi

avizarea

produselor

alimentare

5. Controlul şi

procesarea alimentelor

6.

Expertizarea

produselor

chimice,

alimentelor şi

materialelor 7. Protecţia

consumatorul

ui.

Controlul

calităţii

produselor

8. Procesarea şi controlul

alimentelor

X

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(programa

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

ŞTIINŢE INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

1. Asigurarea

calităţii şi

siguranţei

alimentelor

2. Biosecuritatea

produselor

alimentare

3.

Biotehnologii

sustenabile

4. Controlul, expertizarea

şi

siguranţa

alimentelor

5. Controlul şi

expertiza

produselor alimentare

6. Controlul şi

expertiza

alimentelor

7. Controlul şi

expertiza alimentelor

ecologice,

Halal

şi Kosher

8. Chimia şi

ingineria

valorificării bioresurselor

9. Expertiza

pe filiera

produselor

alimentare

10. Expertiza

produselor alimentare

11.

Gastronomie,

nutriţie şi

dietetică

alimentară

12. Inginerie alimentară şi

mediul

înconjurător

13. Ingineria

şi

managementul

procesării şi

păstrării

produselor

agroalimentar

e

14. Ingineria alimentelor

funcţionale

15. Inspecţie,

expertiză şi

legislaţie în

X

Protecţia

consumatorului şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Page 187: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

siguranţa

alimentelor,

protecţia consumatorul

ui şi protecţia

mediului

16.

Managementu

l calităţii alimentelor

17. Food

quality

management

18.

Managementu

l calităţii produselor

alimentare

19.

Managementu

l calităţii

produselor

alimentare şi a

mediului

20.

Managementu

l igienei,

controlul

calităţii produselor

alimentare şi

asigurarea

sănătăţii

populaţiei

21. Managementu

l educaţiei

pentru

protecţia

mediului şi

igiena

alimentaţiei 22.

Managementu

l securităţii

mediului şi

siguranţa

alimentară

23. Managementu

l procesării

moderne a

alimentelor

24. Protecţia

consumatorul

ui în alimentaţia

publică

25. Ştiinţa şi

ingineria

produselor

alimentare ecologice

26. Sisteme

de procesare

şi

controlul

calităţii

produselor alimentare

27. Sisteme

de procesare

ecologică

multifuncţiona

integrată a principiilor

bioactive

naturale - SPE

28. Siguranţa

alimentară şi

protecţia consumatorul

ui

29. Siguranţa

şi

biosecuritatea

produselor

agroalimentare

30. Siguranţă

şi securitate

agroalimentar

ă

31. Ştiinţa şi

ingineria alimentelor

32. Ştiinţa şi

ingineria

bioresurselor

Page 188: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

acvatice

33. Ştiinţa şi

ingineria produselor

alimentare

ecologice

34. Tehnologii

speciale în

industria alimentară

35. Tehnologii

avansate de

procesare a

materiilor

prime

agricole - TAP

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional

Industrie alimentară

(Anexa 9)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi expertiza

produselor

alimentare ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Biotehnologie

şi siguranţă

alimentară X

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(programa

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi expertiza

produselor

alimentare INGINERIE

MECANICĂ

1. Eco-

biotehnologii agricole

şi alimentare

2. Tehnici

nepoluante în

industria

agroalimentar

ă

X Protecţia

consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza produselor

alimentare

BIOLOGIE Bioprocedee

în domeniul

agro-

alimentar

X Protecţia

consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza produselor

alimentare

CHIMIE

1. Metode

fizico-chimice de

analiză a

produselor

cosmetice,

farmaceutice

şi alimentare

2. Tehnici de analiză

chimică

cu aplicaţii în

industria

alimentară,

cosmetică şi farmaceutică

3. Metode de

analiză

utilizate

în controlul

calităţii

mediului şi produselor

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare AGRICULTUR

A

Controlul şi

monitorizarea

produselor

agricole

X Protecţia

consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

HORTICULTU

1. Tehnologia

şi controlul

calităţii

băuturilor

2. Tehnologia

producerii şi

valorificării vinurilor

speciale şi a

produselor

derivate

X Protecţia

consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor alimentare

AGRONOMIE

1.

Management

în agroturism şi

controlul

produselor

agroalimentar

e

2.

Management în agroturism

şi

calitatea

produselor

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi naturali alimentari

Page 189: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

agroalimentar

e

3. Management

în agroturism

şi

calitatea

produselor

Palatele copiilor/ Cluburile copiilor Artă culinară

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza produselor

alimentare

INGINERIE CHIMICĂ

1. Chimie

alimentară 2. Chimie

alimentară

aplicată

3. Chimia şi

ingineria

valorificării

bioresurselor 4. Controlul şi

avizarea

produselor

alimentare

5. Controlul şi

procesarea

alimentelor 6.

Expertizarea

produselor

chimice,

alimentelor şi

materialelor 7. Protecţia

consumatorul

ui.

Controlul

calităţii

produselor

8. Procesarea şi controlul

alimentelor

X

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(programa

aprobată prin

ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

1. Asigurarea

calităţii şi

siguranţei

alimentelor

2.

Biosecuritatea produselor

alimentare

3.

Biotehnologii

sustenabile

4. Controlul,

expertizarea şi

siguranţa

alimentelor

5. Controlul şi

expertiza

produselor alimentare

6. Controlul şi

expertiza

alimentelor

7. Controlul şi

expertiza

alimentelor ecologice,

Halal

şi Kosher

8. Chimia şi

ingineria

valorificării

bioresurselor 9. Expertiza

pe filiera

produselor

alimentare

10. Expertiza

produselor alimentare

11.

Gastronomie,

nutriţie şi

dietetică

alimentară

12. Inginerie alimentară şi

mediul

înconjurător

13. Ingineria

şi

managementu

l procesării şi

păstrării

produselor

agroalimentar

e

14. Ingineria

alimentelor funcţionale

15. Inspecţie,

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Page 190: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

expertiză şi

legislaţie în

siguranţa alimentelor,

protecţia

consumatorul

ui şi protecţia

mediului

16. Managementu

l calităţii

alimentelor

17. Food

quality

management

18. Managementu

l calităţii

produselor

alimentare

19.

Managementu

l calităţii produselor

alimentare şi

a

mediului

20.

Managementu

l igienei, controlul

calităţii

produselor

alimentare şi

asigurarea

sănătăţii populaţiei

21.

Managementu

l educaţiei

pentru

protecţia

mediului şi igiena

alimentaţiei

22.

Managementu

l securităţii

mediului şi

siguranţa alimentară

23.

Managementu

l procesării

moderne a

alimentelor

24. Protecţia consumatorul

ui în

alimentaţia

publică

25. Ştiinţa şi

ingineria produselor

alimentare

ecologice

26. Sisteme

de procesare

şi

controlul calităţii

produselor

alimentare

27. Sisteme

de procesare

ecologică

multifuncţională

integrată a

principiilor

bioactive

naturale - SPE

28. Siguranţa alimentară şi

protecţia

consumatorul

ui

29. Siguranţa

şi

biosecuritatea produselor

agroalimentar

e

30. Siguranţă

şi securitate

agroalimentar

ă 31. Ştiinţa şi

ingineria

alimentelor

32. Ştiinţa şi

Page 191: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ingineria

bioresurselor

acvatice 33. Ştiinţa şi

ingineria

produselor

alimentare

ecologice

34. Tehnologii speciale în

industria

alimentară

35. Tehnologii

avansate de

procesare a

materiilor prime

agricole - TAP

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor Artă culinară

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Biotehnologie

şi siguranţă

alimentară X

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(programa aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INDUSTRIE

ALIMENTARĂ (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare INGINERIE

MECANICĂ

1. Eco-

biotehnologii

agricole

şi alimentare

2. Tehnici

nepoluante în

industria agroalimentar

ă

X Protecţia

consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

BIOLOGIE Bioprocedee

în domeniul

agro-

alimentar

X Protecţia

consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

CHIMIE

1. Metode

fizico-chimice

de

analiză a

produselor

cosmetice,

farmaceutice şi alimentare

2. Tehnici de

analiză

chimică

cu aplicaţii în

industria alimentară,

cosmetică şi

farmaceutică

3. Metode de

analiză

utilizate

în controlul calităţii

mediului

şi produselor

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare AGRICULTUR

A

Controlul şi

monitorizarea

produselor agricole

X Protecţia consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

HORTICULTU

1. Tehnologia

şi controlul

calităţii

băuturilor

2. Tehnologia producerii şi

valorificării

vinurilor

speciale şi a

produselor

derivate

X Protecţia

consumatorului şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi expertiza

produselor

alimentare

AGRONOMIE

1. Management

în agroturism

şi

controlul

produselor

agroalimentar

e 2.

Management

în agroturism

şi

X Protecţia

consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Page 192: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

calitatea

produselor

agroalimentare

3.

Management

în agroturism

şi

calitatea produselor

Învăţământ

liceal/ Învăţământ

profesional/

Stagii de

pregătire

practică

Pregătire-instruire practică

(Industrie alimentară/

Industria alimentară)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

INGINERIE

CHIMICĂ

1. Chimie

alimentară

2. Chimie

alimentară

aplicată

3. Chimia şi

ingineria valorificării

bioresurselor

4. Controlul şi

avizarea

produselor

alimentare

5. Controlul şi procesarea

alimentelor

6.

Expertizarea

produselor

chimice, alimentelor şi

materialelor

7. Protecţia

consumatorul

ui.

Controlul

calităţii produselor

8. Procesarea

şi controlul

alimentelor

X

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)(pro

grama

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

1. Asigurarea

calităţii şi

siguranţei

alimentelor 2.

Biosecuritatea

produselor

alimentare

3.

Biotehnologii

sustenabile 4. Controlul,

expertizarea

şi

siguranţa

alimentelor

5. Controlul şi expertiza

produselor

alimentare

6. Controlul şi

expertiza

alimentelor

7. Controlul şi expertiza

alimentelor

ecologice,

Halal

şi Kosher

8. Chimia şi

ingineria valorificării

bioresurselor

9. Expertiza

pe filiera

produselor

alimentare 10. Expertiza

produselor

alimentare

11.

Gastronomie,

nutriţie şi

dietetică alimentară

12. Inginerie

alimentară şi

mediul

înconjurător

13. Ingineria

şi managementu

l

procesării şi

păstrării

produselor

agroalimentar

e 14. Ingineria

alimentelor

X

Protecţia consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Page 193: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

funcţionale

15. Inspecţie,

expertiză şi legislaţie în

siguranţa

alimentelor,

protecţia

consumatorul

ui şi protecţia mediului

16.

Managementu

l calităţii

alimentelor

17. Food

quality management

18.

Managementu

l calităţii

produselor

alimentare

19. Managementu

l calităţii

produselor

alimentare şi

a

mediului

20. Managementu

l igienei,

controlul

calităţii

produselor

alimentare şi asigurarea

sănătăţii

populaţiei

21.

Managementu

l educaţiei

pentru protecţia

mediului şi

igiena

alimentaţiei

22.

Managementu

l securităţii mediului şi

siguranţa

alimentară

23.

Managementu

l procesării

moderne a alimentelor

24. Protecţia

consumatorul

ui în

alimentaţia

publică 25. Ştiinţa şi

ingineria

produselor

alimentare

ecologice

26. Sisteme

de procesare şi

controlul

calităţii

produselor

alimentare

27. Sisteme

de procesare ecologică

multifuncţiona

integrată a

principiilor

bioactive naturale - SPE

28. Siguranţa

alimentară şi

protecţia

consumatorul

ui

29. Siguranţa şi

biosecuritatea

produselor

agroalimentar

e

30. Siguranţă

şi securitate agroalimentar

ă

31. Ştiinţa şi

ingineria

Page 194: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

alimentelor

32. Ştiinţa şi

ingineria bioresurselor

acvatice

33. Ştiinţa şi

ingineria

produselor

alimentare ecologice

34. Tehnologii

speciale în

industria

alimentară

35. Tehnologii

avansate de procesare a

materiilor

prime

agricole - TAP

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional/

Stagii de

pregătire

practică

Pregătire - instruire

practică

(Industrie alimentară/

Industrie alimentară

extractivă)

ŞTIINŢE INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare ŞTIINŢE INGINEREŞTI APLICATE

Biotehnologie

şi siguranţă alimentară

X

INDUSTRIE

ALIMENTARĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)(programa

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INDUSTRIE ALIMENTARĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional

de

definitivare în

învăţământ aprobate prin

ordinul

ministrului

educaţiei şi

cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Protecţia consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare INGINERIE MECANICĂ

1. Eco-

biotehnologii

agricole

şi alimentare

2. Tehnici nepoluante în

industria

agroalimentar

ă

X Protecţia consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

BIOLOGIE Bioprocedee

în domeniul

agro-alimentar

X Protecţia consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE INGINERE

ŞTI

INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

CHIMIE

1. Metode

fizico-chimice

de

analiză a

produselor cosmetice,

farmaceutice

şi alimentare

2. Tehnici de

analiză

chimică cu aplicaţii în

industria

alimentară,

cosmetică şi

farmaceutică

3. Metode de

analiză utilizate

în controlul

calităţii

mediului

şi produselor

X

Protecţia consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor alimentare AGRICULTUR

A

Controlul şi monitorizarea

produselor

agricole

X Protecţia

consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor alimentare

HORTICULTU

1. Tehnologia

şi controlul

calităţii băuturilor

2. Tehnologia

producerii şi

valorificării

vinurilor

speciale şi a

produselor derivate

X Protecţia

consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

AGRONOMIE

1.

Management

în agroturism

şi

controlul

produselor agroalimentar

e

2.

Management

X Protecţia

consumatorului

şi a mediului

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Page 195: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

în agroturism

şi

calitatea produselor

agroalimentar

e

3.

Management

în agroturism şi

calitatea

produselor

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

INGINERIE

CHIMICĂ

1. Chimie

alimentară

2. Chimie

alimentară

aplicată 3. Controlul şi

avizarea

produselor

alimentare

4. Protecţia

consumatorul

ui. Controlul

calităţii

produselor

X Protecţia

consumatorului şi a mediului

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

1. Asigurarea

calităţii şi

siguranţei

alimentelor 2.

Biosecuritatea

produselor

alimentare

3.

Biotehnologii

sustenabile 4. Controlul,

expertizarea

şi

siguranţa

alimentelor

5. Controlul şi

expertiza produselor

alimentare

6. Controlul şi

expertiza

alimentelor

7. Controlul şi

expertiza alimentelor

ecologice,

Halal şi

Kosher

8. Chimia şi

ingineria valorificării

bioresurselor

9. Expertiza

pe filiera

produselor

alimentare

10. Expertiza produselor

alimentare

11.

Gastronomie,

nutriţie şi

dietetică

alimentară 12. Inginerie

alimentară şi

mediul

înconjurător

13. Ingineria

şi managementu

l

procesării şi

păstrării

produselor

agroalimentar

e 14. Ingineria

alimentelor

funcţionale

15. Inspecţie,

expertiză şi

legislaţie în

siguranţa alimentelor,

protecţia

consumatorul

ui şi protecţia

mediului

16.

Managementul calităţii

alimentelor

X Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Page 196: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

17. Food

quality

management 18.

Managementu

l calităţii

produselor

alimentare

19. Managementu

l calităţii

produselor

alimentare şi

a

mediului

20. Managementu

l igienei,

controlul

calităţii

produselor

alimentare şi

asigurarea sănătăţii

populaţiei

21.

Managementu

l educaţiei

pentru

protecţia mediului şi

igiena

alimentaţiei

22.

Managementu

l securităţii mediului şi

siguranţa

alimentară

23.

Managementu

l procesării

moderne a alimentelor

24. Protecţia

consumatorul

ui în

alimentaţia

publică

25. Ştiinţa şi ingineria

produselor

alimentare

ecologice

26. Sisteme

de procesare

şi controlul

calităţii

produselor

alimentare

27. Sisteme

de procesare ecologică

multifuncţiona

integrată a

principiilor

bioactive

naturale - SPE 28. Siguranţa

alimentară şi

protecţia

consumatorul

ui

29. Siguranţa

şi biosecuritatea

produselor

agroalimentar

e

30. Siguranţă

şi securitate agroalimentar

ă

31. Ştiinţa şi

ingineria

alimentelor

32. Ştiinţa şi

ingineria bioresurselor

acvatice

33. Ştiinţa şi

ingineria

produselor

alimentare

ecologice 34. Tehnologii

speciale în

industria

alimentară

Page 197: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

35. Tehnologii

avansate de

procesare a materiilor

prime

agricole - TAP

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional

Agricultură,

Horticultură

(Anexa 10)

ŞTIINŢE

AGRICOLE ŞI

SILVICE/ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

AGRONOMIE

Agricultură

ŞTIINŢA

MEDIULUI

Monitorizarea

şi protecţia

mediului

(interdisciplin

ar

cu domeniile:

horticultura şi biologie)

X

AGRICULTURĂ -

HORTICULTURĂ (programa

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ AGRICULTURĂ - HORTICULTURĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Ştiinţele

solului Montanologi

e

Protecţia

plantelor

HORTICULTURĂ

Horticultură Peisagistică

BIOTEHNOL

OGII

Biotehnologi

i agricole Inginerie

genetică Inginerie genetică

în

agricultură

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

INDUSTRIALĂ

Tehnologia

prelucrării produselor agricole

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Tehnologia

prelucrării

produselor agricole

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

agricultură

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional

Stagii de pregătire

practică

Pregătire - instruire

practică (Agricultură,

Horticultură/

Agricultură)

ŞTIINŢE

AGRICOLE ŞI

SILVICE/ŞTIINŢE INGINEREŞTI

AGRONOMIE

Agricultură

ŞTIINŢA

MEDIULUI

Monitorizarea

şi protecţia

mediului

(interdisciplin

ar

cu domeniile: horticultura şi

biologie)

X

AGRICULTURĂ -

HORTICULTURĂ

(MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(programa

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei, cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ AGRICULTURĂ -

HORTICULTURĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Ştiinţele

solului Montanologi

e Protecţia

plantelor

HORTICULT

URĂ Horticultură Peisagistică

BIOTEHNOL

OGII

Biotehnologi

i agricole

Inginerie

genetică Inginerie genetică

în agricultură

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Tehnologia

prelucrării

produselor agricole

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Tehnologia

prelucrării

produselor agricole

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

agricultură

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional

Stagii de

pregătire

practică

1. Horticultura

2. Legumicultura 3. Apicultura

4. Agrobiologie

5. Protecţia mediului/

ecologie

6. Biotehnologie

7. Floricultura

8. Geochimia mediului înconjurător

ŞTIINŢE

AGRICOLE ŞI

SILVICE/ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

AGRONOMIE

Agricultură

ŞTIINŢA

MEDIULUI

Monitorizarea şi protecţia

mediului

(interdisciplin

ar

cu domeniile:

horticultura şi

biologie)

X

AGRICULTURĂ -

HORTICULTURĂ

(programa

aprobată prin

ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ AGRICULTURĂ -

HORTICULTURĂ

Ştiinţele

solului

Montanologi

e Protecţia plantelor

HORTICULT

URĂ Horticultură

Peisagistică

Page 198: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

BIOTEHNOL

OGII

Biotehnologi

i agricole

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Inginerie

genetică Inginerie genetică

în agricultură

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Tehnologia prelucrării

produselor agricole

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Tehnologia

prelucrării

produselor agricole

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

agricultură

Învăţământ

liceal/ Învăţământ

profesional

Agricultură,

Horticultură (Anexa 10)

ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI

SILVICE/ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

AGRONOMIE

Agricultură

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Management

şi audit în agricultură

X

AGRICULTURĂ -

HORTICULTURĂ

(programa

aprobată prin

ordinul

ministrului educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ AGRICULTURĂ -

HORTICULTURĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Ştiinţele

solului

Montanologi

e Protecţia plantelor

HORTICULT

URĂ Horticultură Peisagistică

BIOTEHNOL

OGII

Biotehnologi

i agricole Inginerie genetică Inginerie genetică

în

agricultură

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Tehnologia

prelucrării

produselor agricole

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Tehnologia

prelucrării

produselor agricole

INGINERIE ŞI MANAGEMENT

Inginerie

economică în agricultură

Învăţământ

liceal/ Învăţământ

profesional

Stagii de

pregătire

practică

Pregătire - instruire practică (Agricultură,

Horticultură/

Agricultură)

ŞTIINŢE

AGRICOLE ŞI

SILVICE/ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

AGRONOMIE

Agricultură

INGINERIE ŞI MANAGEMENT

ÎN AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Management

şi audit în

agricultură X

AGRICULTURĂ -

HORTICULTURĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ AGRICULTURĂ -

HORTICULTURĂ

(MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Ştiinţele

solului

Montanologi

e Protecţia

plantelor

HORTICULT

URĂ Horticultură Peisagistică

BIOTEHNOL

OGII

Biotehnologi

i agricole Inginerie

genetică Inginerie genetică

în

agricultură

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Tehnologia

prelucrării

produselor agricole

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Tehnologia

prelucrării

produselor agricole

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

agricultură

Învăţământ 1. Horticultura ŞTIINŢE AGRONOMIE Agricultură INGINERIE ŞI Management X AGRICULTURĂ -

Page 199: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

liceal/

Învăţământ

profesional Stagii de

pregătire

practică

2. Legumicultura

3. Apicultura

4. Agrobiologie 5. Protecţia mediului/

ecologie

6. Biotehnologie

7. Floricultura

8. Geochimia mediului

înconjurător

AGRICOLE ŞI

SILVICE/ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

Ştiinţele

solului

MANAGEMENT

ÎN AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

şi audit în

agricultură

HORTICULTURĂ

(programa

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ AGRICULTURĂ -

HORTICULTURĂ (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Montanologi

e Protecţia

plantelor

HORTICULT

URĂ Horticultură Peisagistică

BIOTEHNOLOGII

Biotehnologi

i agricole Inginerie

genetică Inginerie genetică

în agricultură

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Tehnologia

prelucrării

produselor agricole

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Tehnologia

prelucrării

produselor agricole

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

agricultură

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional

Alimentaţie publică şi

turism/Alimentaţie

publică (Anexa 16/

Anexa 16.1.)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi naturali alimentari

INGINERIE

CHIMICĂ

1. Chimie alimentară

2. Chimie

alimentară

aplicată

3. Chimia şi

ingineria valorificării

bioresurselor

4. Controlul şi

avizarea

produselor

alimentare

5. Expertizarea

produselor

chimice,

alimentelor şi

materialelor

6. Protecţia

consumatorului.

Controlul

calităţii

produselor

X

ALIMENTAŢIE PUBLICĂ

(programa

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control în

alimentaţie publică şi

turism*

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional

Alimentaţie publică

şi turism/Alimentaţie

publică (Anexa 16/

Anexa 16.1.)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

1. Asigurarea

calităţii şi

siguranţei alimentelor

2.

Biosecuritatea

produselor

alimentare

3.

Biotehnologii sustenabile

4. Controlul,

expertizarea

şi

siguranţa

alimentelor

5. Controlul şi expertiza

produselor

alimentare

6. Controlul şi

expertiza

alimentelor

7. Controlul şi expertiza

alimentelor

ecologice,

Halal

şi Kosher

X

ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ

(programa

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

Protecţia

consumatorului şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control în

alimentaţie publică şi

turism*

Page 200: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

8. Chimia şi

ingineria

valorificării bioresurselor

9. Expertiza

pe filiera

produselor

alimentare

10. Expertiza produselor

alimentare

11.

Gastronomie,

nutriţie şi

dietetică

alimentară 12. Inginerie

alimentară şi

mediul

înconjurător

13. Ingineria

şi

managementul

procesării şi

păstrării

produselor

agroalimentar

e

14. Ingineria alimentelor

funcţionale

15. Inspecţie,

expertiză şi

legislaţie în

siguranţa alimentelor,

protecţia

consumatorul

ui şi protecţia

mediului

16.

Managementul calităţii

alimentelor

17. Food

quality

management

18.

Managementul calităţii

produselor

alimentare

19.

Managementu

l calităţii

produselor alimentare şi

a

mediului

20.

Managementu

l igienei, controlul

calităţii

produselor

alimentare şi

asigurarea

sănătăţii

populaţiei 21.

Managementu

l educaţiei

pentru

protecţia

mediului şi

igiena alimentaţiei

22.

Managementu

l securităţii

mediului şi

siguranţa alimentară

23.

Managementu

l procesării

moderne a

alimentelor

24. Protecţia consumatorul

ui în

alimentaţia

publică

25. Ştiinţa şi

ingineria

produselor alimentare

ecologice

26. Sisteme

de procesare

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Page 201: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

şi

controlul

calităţii produselor

alimentare

27. Sisteme

de procesare

ecologică

multifuncţională

integrată a

principiilor

bioactive

naturale - SPE

28. Siguranţa

alimentară şi protecţia

consumatorul

ui

29. Siguranţa

şi

biosecuritatea

produselor agroalimentar

e

30. Siguranţă

şi securitate

agroalimentar

ă

31. Ştiinţa şi ingineria

alimentelor

32. Ştiinţa şi

ingineria

bioresurselor

acvatice 33. Ştiinţa şi

ingineria

produselor

alimentare

ecologice

34. Tehnologii

speciale în industria

alimentară

35. Tehnologii

avansate de

procesare a

materiilor

prime agricole - TAP

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

AGRONOMIE

1.

Management

în agroturism

şi controlul

produselor

agroalimentare

2.

Management

în agroturism

şi

calitatea

produselor agroalimentar

e

3.

Management

în agroturism

şi

calitatea produselor

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control

în alimentaţie publică

şi turism*

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

1. Economie

agroalimentar

ă

2. Inginerie şi

management

în alimentaţie publică şi

agroturism

3.

Management

performant în

alimentaţie

publică, agroturism

şi protecţia

consumatorul

ui

4.

Management

în agroturism şi

alimentaţie

publică

5.

Management

în alimentaţie

publică, agroturism şi

protecţia

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURA ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control

în alimentaţie

publică

şi turism*

Page 202: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

consumatorul

ui

6. Management

în alimentaţie

publică şi

agroturism

7.

Managementul calităţii şi

inovaţiei în

domeniul

agroalimentar

8.

Managementu

l unităţilor de turism şi

alimentaţie

publică

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

CHIMIE

Metode de

analiză

utilizate

în controlul calităţii

mediului

şi produselor

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi control

în alimentaţie

publică

şi turism*

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

HORTICULTU

1. Tehnologia

şi controlul

calităţii

băuturilor 2. Tehnologia

producerii şi

valorificării

vinurilor

speciale şi a

produselor

derivate

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control

în alimentaţie

publică

şi turism*

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi naturali alimentari

MEDICINĂ

VETERINARĂ

Igiena

alimentelor de

origine

animală şi

sănătate

publică

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control

în alimentaţie

publică şi turism*

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

INGINERIE ŞI MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

1.

Management

în agroturism

şi alimentaţie

publică

2.

Management în alimentaţie

publică şi

agroturism

3.

Managementu

l calităţii şi inovaţiei în

domeniul

agroalimentar

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control

în alimentaţie

publică

şi turism*

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional

Alimentaţie publică şi

turism/Alimentaţie

publică

(Anexa 16/Anexa

16.1.)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Biotehnologie

şi siguranţă alimentară

X

ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ

(programa aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr.

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control în alimentaţie

publică

şi turism*

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

CHIMICĂ

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie şi

management

în

alimentaţie

publică şi agroturism

X

Controlul şi securitatea

produselor

alimentare

Chimie alimentară

şi

tehnologii

biochimice

Extracte şi aditivi naturali alimentari

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Ingineria

produselor

alimentare

Pescuit şi

industrializarea

peştelui

Tehnologia

prelucrării

produselor agricole

Page 203: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

INGINERIE ŞI MANAGEMENT

Inginerie şi

management

în alimentaţia publică

şi agroturism

5558/2015

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Ingineria

produselor

alimentare

Tehnologia

prelucrării produselor agricole

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

Pescuit şi

industrializarea

peştelui

Protecţia consumatorului

şi a mediului

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Biotehnologi

i industriale INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control

în alimentaţie

publică

şi turism*

ŞTIINŢE

ECONOMICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

ECONOMIE

Economie

agroalimentară Economie

agroalimentară

şi a mediului

Învăţământ liceal/

Învăţământ

profesional/Stagi

i

de pregătire

practică

Pregătire - instruire

practică

(Alimentaţie publică

şi turism/Alimentaţie

publică)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

INGINERIE

CHIMICĂ

1. Chimie

alimentară

2. Chimie alimentară

aplicată

3. Chimia şi

ingineria

valorificării

bioresurselor

4. Controlul şi avizarea

produselor

alimentare

5.

Expertizarea

produselor

chimice, alimentelor şi

materialelor

6. Protecţia

consumatorul

ui.

Controlul

calităţii produselor

X

ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)/ ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ (MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control

în alimentaţie

publică

şi turism*

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional/Stagii

de pregătire

practică

Pregătire - instruire

practică (Alimentaţie

publică şi turism/ Alimentaţie publică)

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

1. Asigurarea

calităţii şi

siguranţei

alimentelor 2.

Biosecuritatea

produselor

alimentare

3.

Biotehnologii

sustenabile 4. Controlul,

expertizarea

şi

siguranţa

alimentelor

5. Controlul şi

expertiza produselor

alimentare

6. Controlul şi

X

ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ (MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURA ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control în

alimentaţie publică

şi turism*

Page 204: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

expertiza

alimentelor

7. Controlul şi expertiza

alimentelor

ecologice,

Halal

şi Kosher

8. Chimia şi ingineria

valorificării

bioresurselor

9. Expertiza

pe filiera

produselor

alimentare 10. Expertiza

produselor

alimentare

11.

Gastronomie,

nutriţie şi

dietetică alimentară

12. Inginerie

alimentară şi

mediul

înconjurător

13. Ingineria

şi managementu

l

procesării şi

păstrării

produselor

agroalimentare

14. Ingineria

alimentelor

funcţionale

15. Inspecţie,

expertiză şi

legislaţie în siguranţa

alimentelor,

protecţia

consumatorul

ui şi protecţia

mediului

16. Managementu

l calităţii

alimentelor

17. Food

quality

management

18. Managementu

l calităţii

produselor

alimentare

19.

Managementul calităţii

produselor

alimentare şi

a

mediului

20.

Managementul igienei,

controlul

calităţii

produselor

alimentare şi

asigurarea

sănătăţii populaţiei

21.

Managementu

l educaţiei

pentru

protecţia mediului şi

igiena

alimentaţiei

22.

Managementu

l securităţii

mediului şi siguranţa

alimentară

23.

Managementu

l procesării

moderne a

alimentelor 24. Protecţia

consumatorul

ui în

alimentaţia

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr.

5558/2015)

Page 205: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

publică

25. Ştiinţa şi

ingineria produselor

alimentare

ecologice

26. Sisteme

de procesare

şi controlul

calităţii

produselor

alimentare

27. Sisteme

de procesare

ecologică multifuncţiona

integrată a

principiilor

bioactive

naturale - SPE

28. Siguranţa alimentară şi

protecţia

consumatorul

ui

29. Siguranţa

şi

biosecuritatea produselor

agroalimentar

e

30. Siguranţă

şi securitate

agroalimentară

31. Ştiinţa şi

ingineria

alimentelor

32. Ştiinţa şi

ingineria

bioresurselor acvatice

33. Ştiinţa şi

ingineria

produselor

alimentare

ecologice

34. Tehnologii speciale în

industria

alimentară

35. Tehnologii

avansate de

procesare a

materiilor prime

agricole - TAP

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

AGRONOMIE

1.

Management

în agroturism

şi

controlul produselor

agroalimentar

e

2.

Management

in agroturism

şi calitatea

produselor

agroalimentar

e

3.

Management

în agroturism şi

calitatea

produselor

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control în alimentaţie

publică

şi turism*

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

1. Economie

agroalimentar

ă

2. Inginerie şi management

în

alimentaţie

publică şi

agroturism

3.

Management performant în

alimentaţie

publică,

agroturism

şi protecţia

consumatorul

ui 4.

Management

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control în alimentaţie

publică

şi turism*

Page 206: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

în agroturism

şi

alimentaţie publică

5.

Management

în alimentaţie

publică,

agroturism şi protecţia

consumatorul

ui

6.

Management

în alimentaţie

publică şi agroturism

7.

Managementu

l calităţii şi

inovaţiei în

domeniul

agroalimentar 8.

Managementu

l unităţilor de

turism şi

alimentaţie

publică

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi naturali alimentari

CHIMIE

Metode de analiză

utilizate în

controlul

calităţii

mediului şi

produselor

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control în

alimentaţie publică

şi turism*

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

HORTICULTU

1. Tehnologia

şi controlul calităţii

băuturilor

2. Tehnologia

producerii şi

valorificării

vinurilor speciale şi a

produselor

derivate

X

Protecţia consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control în

alimentaţie publică şi turism*

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

MEDICINĂ

VETERINARĂ

Igiena

alimentelor de

origine

animală şi sănătate

publică

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control în alimentaţie publică

şi turism*

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional/Stagi

i de pregătire

practică

Pregătire - instruire

practică

(Alimentaţie publică

şi turism/Alimentaţie publică)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

1.

Management

în agroturism

şi alimentaţie

publică 2.

Management

în alimentaţie

publică şi

agroturism

3.

Managementul calităţii şi

inovaţiei în

domeniul

agroalimentar

X

ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ

(MAIŞTRI INSTRUCTORI)

(programa

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control

în alimentaţie

publică

şi turism*

ŞTIINŢE INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE INGINEREŞTI APLICATE

Biotehnologie şi siguranţă

alimentară X

Protecţia

consumatorului şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control în

alimentaţie publică

şi turism*

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

CHIMICĂ

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie şi management

în

alimentaţie

publică şi

agroturism

X

Controlul şi securitatea

produselor

alimentare

Chimie alimentară

şi

tehnologii

biochimice

Extracte şi aditivi naturali alimentari

INGINERIE Ingineria

produselor

Page 207: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

INDUSTRIAL

Ă

alimentare

Pescuit şi

industrializarea

peştelui

Tehnologia

prelucrării

produselor agricole

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie şi

management

în alimentaţia

publică şi

agroturism

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi naturali alimentari

Ingineria

produselor

alimentare

Tehnologia

prelucrării

produselor agricole

Controlul şi

expertiza produselor

alimentare

Pescuit şi

industrializarea

peştelui

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Biotehnologi

i industriale INGINERIE ŞI MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi control în

alimentaţie publică

şi turism*

ŞTIINŢE ECONOMICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

ECONOMIE

Economie

agroalimenta

ră Economie

agroalimentară

şi a mediului

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Turism/agroturism

2. Ecoturism

3. Artă culinară

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi naturali alimentari

INGINERIE

CHIMICĂ

1. Chimie alimentară

2. Chimie

alimentară

aplicată

3. Chimia şi

ingineria

valorificării bioresurselor

4. Controlul şi

avizarea

produselor

alimentare

5.

Expertizarea produselor

chimice,

alimentelor şi

materialelor

6. Protecţia

consumatorul

ui. Controlul

calităţii

produselor

X

ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ

(programa

aprobată

prin ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului

nr. 5620/2010)/ ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control

în alimentaţie publică

şi turism*

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

1. Asigurarea

calităţii şi

siguranţei

alimentelor 2.

Biosecuritatea

produselor

alimentare

3.

Biotehnologii

sustenabile 4. Controlul,

expertizarea

şi

siguranţa

alimentelor

5. Controlul şi

expertiza produselor

alimentare

6. Controlul şi

expertiza

alimentelor

7. Controlul şi expertiza

alimentelor

ecologice,

Halal

şi Kosher

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURA ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control în

alimentaţie publică

şi turism*

Page 208: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

8. Chimia şi

ingineria

valorificării bioresurselor

9. Expertiza

pe filiera

produselor

alimentare

10. Expertiza produselor

alimentare

11.

Gastronomie,

nutriţie şi

dietetică

alimentară 12. Inginerie

alimentară şi

mediul

înconjurător

13. Ingineria

şi

managementul

procesării şi

păstrării

produselor

agroalimentar

e

14. Ingineria alimentelor

funcţionale

15. Inspecţie,

expertiză şi

legislaţie în

siguranţa alimentelor,

protecţia

consumatorul

ui şi protecţia

mediului

16.

Managementul calităţii

alimentelor

17. Food

quality

management

18.

Managementul calităţii

produselor

alimentare

19.

Managementu

l calităţii

produselor alimentare şi

a

mediului

20.

Managementu

l igienei, controlul

calităţii

produselor

alimentare şi

asigurarea

sănătăţii

populaţiei 21.

Managementu

l educaţiei

pentru

protecţia

mediului şi

igiena alimentaţiei

22.

Managementu

l securităţii

mediului şi

siguranţa alimentară

23.

Managementu

l procesării

moderne a

alimentelor

24. Protecţia consumatorul

ui în

alimentaţia

publică

25. Ştiinţa şi

ingineria

produselor alimentare

ecologice

26. Sisteme

de procesare

Page 209: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

şi

controlul

calităţii produselor

alimentare

27. Sisteme

de procesare

ecologică

multifuncţională

integrată a

principiilor

bioactive

naturale - SPE

28. Siguranţa

alimentară şi protecţia

consumatorul

ui

29. Siguranţa

şi

biosecuritatea

produselor agroalimentar

e

30. Siguranţă

şi securitate

agroalimentar

ă

31. Ştiinţa şi ingineria

alimentelor

32. Ştiinţa şi

ingineria

bioresurselor

acvatice 33. Ştiinţa şi

ingineria

produselor

alimentare

ecologice

34. Tehnologii

speciale în industria

alimentară

35. Tehnologii

avansate de

procesare a

materiilor

prime agricole - TAP

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

AGRONOMIE

1.

Management

în agroturism

şi

controlul

produselor agroalimentar

e

2.

Management

in agroturism

şi

calitatea produselor

agroalimentar

e

3.

Management

în agroturism

şi calitatea

produselor

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control

în alimentaţie publică

şi turism*

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

1. Economie

agroalimentar

ă

2. Inginerie şi

management în

alimentaţie

publică şi

agroturism

3.

Management

performant în alimentaţie

publică,

agroturism

şi protecţia

consumatorul

ui

4. Management

în agroturism

şi

alimentaţie

publică

5.

Management în alimentaţie

publică,

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control

în alimentaţie

publică

şi turism*

Page 210: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

agroturism şi

protecţia

consumatorului

6.

Management

în alimentaţie

publică şi

agroturism 7.

Managementu

l calităţii şi

inovaţiei în

domeniul

agroalimentar

8. Managementu

l unităţilor de

turism şi

alimentaţie

publică

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

CHIMIE

Metode de

analiză

utilizate în controlul

calităţii

mediului şi

produselor

X

Protecţia

consumatorului şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control în

alimentaţie publică

şi turism*

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Turism/agroturism

2. Ecoturism

3. Artă culinară

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

HORTICULTU

1. Tehnologia

şi controlul

calităţii băuturilor

2. Tehnologia

producerii şi

valorificării

vinurilor

speciale şi a

produselor derivate

X

ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ

(programa

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ALIMENTAŢIE

PUBLICĂ

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Protecţia

consumatorului şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control în

alimentaţie publică

şi turism*

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

MEDICINĂ

VETERINARĂ

Igiena

alimentelor de

origine

animală şi

sănătate

publică

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control în

alimentaţie publică şi turism*

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

INGINERIE ŞI MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

1.

Management

în agroturism

şi alimentaţie

publică

2.

Management în alimentaţie

publică şi

agroturism

3.

Managementu

l calităţii şi inovaţiei în

domeniul

agroalimentar

X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control

în alimentaţie

publică

şi turism*

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Biotehnologie

şi siguranţă

alimentară X

Protecţia

consumatorului

şi a mediului

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control în alimentaţie publică

şi turism*

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

CHIMICĂ

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie şi

management în

alimentaţie

publică şi

agroturism

X

Controlul şi

securitatea produselor

alimentare

Chimie alimentară

şi

tehnologii

biochimice

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

INGINERIE

INDUSTRIAL

Ă

Ingineria produselor

alimentare

Pescuit şi

industrializarea

peştelui

Tehnologia

prelucrării

produselor agricole

INGINERIE ŞI Inginerie şi

Page 211: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

MANAGEMENT management

în alimentaţia

publică şi agroturism

INGINERIA

PRODUSELOR

ALIMENTARE

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Ingineria

produselor

alimentare

Tehnologia

prelucrării

produselor agricole

Controlul şi expertiza

produselor

alimentare

Pescuit şi

industrializarea

peştelui

Protecţia

consumatorului şi a mediului

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

APLICATE

Biotehnologi

i industriale INGINERIE ŞI

MANAGEMENT ÎN

AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

Tehnologie şi

control în

alimentaţie publică

şi turism*

ŞTIINŢE

ECONOMICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

ECONOMIE

Economie

agroalimenta

ră Economie

agroalimentară şi a mediului

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional

Economic,

administrativ,

comerţ şi servicii/

Economic,

administrativ,

poştă (Anexa 15/

Anexa 15.1)

ŞTIINŢE

ECONOMICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

ECONOMIE

Economie

generală

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

1. Excelenţă

sustenabilă şi

leadership în

industrie

2. Ingineria

managerială a sistemelor

tehnice

3. Innovation

and

integrative

technology

4. Managementu

l facilităţilor

5.

Management

of the Digital

Enterprise 6.

Managementu

l întreprinderii

digitale

7. Nachhahlge

Geshaftsexzell

enz und

Leadership in

der Industrie

8. Tehnologii

integrate

operative

X

ECONOMIC,

ADMINISTRATIV,

POŞTĂ

(programa aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ECONOMIC, ADMINISTRATIV,

POŞTĂ

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Economie

agroalimenta

ră Economia

mediului Economie şi

comunicare

economică în

afaceri

Economie

agroalimentară şi a mediului

Economie generală

şi

comunicare

economică

ADMINISTRAREA

AFACERILOR

Administrare

a afacerilor Administrarea

afacerilor

(în limbi străine)

Economia

întreprinderii Economia comerţului,

turismului şi

serviciilor

Merceologie şi

managementul

calităţii

Economia

firmei Economia

comerţului, turismului,

serviciilor

şi managementul

calităţii

Administrarea

afacerilor

în servicii de ospitalitate

Administrarea

afacerilor

în comerţ, turism,

servicii,

merceologie şi

managementul

calităţii

Page 212: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

FINANŢE Finanţe şi

bănci CONTABILIT

ATE

Contabilitate şi

informatică de

gestiune

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune economică

Informatică

economică

CIBERNETICĂ,

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune

economică

Informatică

economică

ECONOMIE ŞI

AFACERI INTERNAŢIONALE

Economie

internaţional

ă Afaceri

internaţional

e Economie şi afaceri

internaţionale

MANAGEME

NT

Management Managementul

dezvoltării

rurale durabile

MARKETING Marketing

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică

Administraţi

e europeană Asistenţă

managerială şi

secretariat

Servicii şi politici de

sănătate publică

RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică

industrială

Inginerie

economică în domeniul mecanic

Inginerie

economică în

construcţii

Inginerie şi

management

naval şi portuar

Inginerie

economică în domeniul

transporturilor

Inginerie

economică în

domeniul electric,

electronic şi

energetic

Inginerie economică în

industria chimică şi

de

materiale

Ingineria şi

managementul

afacerilor

Inginerie

economică în agricultură

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Management

economico -

financiar

Page 213: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

NŢE

SOCIALE Management

ul

organizaţiei

Învăţământ

liceal/ Învăţământ

profesional/Stagi

i

de pregătire

practică

Pregătire - instruire practică (Economic,

administrativ,

comerţ şi servicii/

Poştă)

ŞTIINŢE

ECONOMICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

ECONOMIE

Economie

generală

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

1. Excelenţă sustenabilă şi

leadership în

industrie

2. Ingineria

managerială a

sistemelor tehnice

3. Innovation

and

integrative

technology

4.

Managementul facilităţilor

5.

Management

of the Digital

Enterprise

6.

Managementul întreprinderii

digitale

7. Nachhahlge

Geshaftsexzell

enz

und

Leadership in der Industrie

8. Tehnologii

integrate

operative

X

POŞTĂ (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ POŞTĂ (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Economie

agroalimentară

Economia mediului Economie şi

comunicare

economică în

afaceri

Economie

agroalimentară

şi a mediului

Economie generală

şi comunicare

economică

ADMINISTRAREA AFACERILOR

Administrare

a afacerilor Administrarea

afacerilor

(în limbi străine)

Economia

întreprinderii Economia

comerţului, turismului şi

serviciilor

Merceologie şi

managementul

calităţii

Economia

firmei Economia

comerţului,

turismului, serviciilor

şi managementul

calităţii

Administrarea

afacerilor

în servicii de

ospitalitate

Administrarea

afacerilor în comerţ, turism,

servicii,

merceologie şi

managementul

calităţii

FINANŢE Finanţe şi

bănci CONTABILIT

ATE

Contabilitate şi

informatică de

gestiune

STATISTICĂ ŞI INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi previziune

economică

Informatică

economică

CIBERNETICĂ,

STATISTICĂ ŞI

INFORMATICĂ

ECONOMICĂ

Cibernetică

economică Statistică şi

previziune

economică

Informatică

economică

ECONOMIE ŞI

AFACERI

INTERNAŢIONALE

Economie

internaţional

ă

Page 214: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Afaceri

internaţional

e Economie şi

afaceri internaţionale

MANAGEME

NT

Management Managementul

dezvoltării

rurale durabile

MARKETING Marketing

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE

Administraţi

e publică Administraţi

e europeană Asistenţă

managerială şi

secretariat

Servicii şi politici

de sănătate publică

RELAŢII

INTERNAŢIONALE ŞI

STUDII EUROPENE

Relaţii

internaţionale şi

studii europene

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică

industrială

Inginerie

economică în domeniul mecanic

Inginerie

economică în

construcţii

Inginerie şi

management

naval şi portuar

Inginerie

economică în domeniul

transporturilor

Inginerie

economică în

domeniul electric,

electronic şi

energetic

Inginerie

economică în industria chimică şi

de

materiale

Ingineria şi

managementul

afacerilor

Inginerie

economică în agricultură

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Management

economico -

financiar

Management

ul

organizaţiei

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional

Transporturi/

Transporturi rutiere

(Anexa 17/Anexa

17.1)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Autovehicul

e rutiere

INGINERIA

TRANSPORTURILOR

1. Logistica

transporturilor

2.

Management în transporturi

3. Transport şi

trafic urban

4. Tehnici

avansate în

transportul rutier

X

TRANSPORTURI

RUTIERE

(programa

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ TRANSPORTURI

RUTIERE (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

Ingineria

sistemelor de

propulsie pentru autovehicule

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Autovehicul

e rutiere

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

1.

Autovehiculul şi mediul

2. Automobilul

şi mediul

3.

Autovehiculul

şi

tehnologiile viitorului

4. Cercetare şi

dezvoltare în

ingineria

autovehiculelo

r

5. Concepţia şi

X Ingineria

sistemelor de

propulsie pentru

autovehicule

Page 215: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

managementu

l

proiectării automobilului

6. Concepţia

şi proiectarea

autovehiculelo

r moderne

7. Construcţia şi exploatarea

autovehiculelo

r rutiere

8.

Echipamente

şi tehnologii în

ingineria autovehiculelo

r

9. Exploatarea

tehnică a

autovehiculelo

r rutiere

10. Ingineria sistemelor de

propulsie

pentru

autovehicule

11. Ingineria

asistată

pentru autoturisme

12. Ingineria

automobilelor

pentru o

mobilitate

durabilă 13. Ingineria

automobilelor

pentru o

mobilitate

durabilă

(în limba

engleză) 14. Ingineria

sistemelor de

propulsie

pentru

autovehicule

15. Inginerie

virtuală în proiectarea

autovehiculelo

r

16. Logistica

transporturilor

rutiere

17. Managementu

l calităţii în

industria de

automobile

18.

Optimizarea constructivă a

autoturismelor

19.

Optimizarea

sistemelor de

transport

20. Optimizarea

sistemelor de

transport

rutier

21.

Proiectarea

modernă a autovehiculelo

r rutiere

22. Securitate

rutieră,

transport şi

interacţiunea cu

mediul

23. Siguranţa

şi

performanţele

circulaţiei

rutiere 24. Sisteme

mecanice

avansate

cu aplicaţii în

industria de

autovehicule

25. Sistemica transporturilor

autopropulsat

e

26. Sisteme şi

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Page 216: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

tehnologii

avansate în

domeniul autovehiculelo

r

27. Sistemul

integrat om -

autovehicul -

mediu 28. Trafic

rutier şi

evaluarea

accidentelor

de circulaţie

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Carting

2. Machete/construcţii

automodele

3. Automodele

4. Educaţie rutieră

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Autovehicul

e rutiere

INGINERIA

TRANSPORTURILOR

1. Logistica

transporturilor

2. Management

în transporturi

3. Transport şi

trafic urban

4. Tehnici

avansate în

transportul rutier

X

TRANSPORTURI

RUTIERE

(programa aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ TRANSPORTURI RUTIERE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Ingineria

sistemelor de

propulsie pentru autovehicule

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Autovehicul

e rutiere

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

1.

Autovehiculul

şi mediul

2. Automobilul

şi mediul

3. Autovehiculul

şi

tehnologiile

viitorului

4. Cercetare şi

dezvoltare în

ingineria autovehiculelo

r

5. Concepţia

şi

managementu

l

proiectării automobilului

6. Concepţia

şi proiectarea

autovehiculelo

r moderne

7. Construcţia

şi exploatarea autovehiculelo

r rutiere

8.

Echipamente

şi tehnologii în

ingineria autovehiculelo

r

9. Exploatarea

tehnică a

autovehiculelo

r rutiere

10. Ingineria sistemelor de

propulsie

pentru

autovehicule

11. Ingineria

asistată

pentru autoturisme

12. Ingineria

automobilelor

pentru o

mobilitate

durabilă 13. Ingineria

automobilelor

pentru o

mobilitate

durabilă

(în limba

engleză) 14. Ingineria

sistemelor de

propulsie

pentru

autovehicule

15. Inginerie

virtuală în proiectarea

autovehiculelo

r

16. Logistica

transporturilor

rutiere

17. Managementu

l calităţii în

X Ingineria

sistemelor de

propulsie pentru

autovehicule

Page 217: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

industria de

automobile

18. Optimizarea

constructivă a

autoturismelor

19.

Optimizarea

sistemelor de transport

20.

Optimizarea

sistemelor de

transport

rutier

21. Proiectarea

modernă a

autovehiculelo

r rutiere

22. Securitate

rutieră,

transport şi interacţiunea

cu

mediul

23. Siguranţa

şi

performanţele

circulaţiei rutiere

24. Sisteme

mecanice

avansate

cu aplicaţii în

industria de autovehicule

25. Sistemica

transporturilor

autopropulsat

e

26. Sisteme şi

tehnologii avansate în

domeniul

autovehiculelo

r

27. Sistemul

integrat om -

autovehicul - mediu

28. Trafic

rutier şi

evaluarea

accidentelor

de circulaţie

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional

Transporturi/

Transporturi

aeronautice

(Anexa 17/Anexa

17.4)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

AEROSPAŢIALĂ

Inginerie şi

management

aeronautic

INGINERIE

AEROSPAŢIALĂ

Sisteme

holistice

spaţiale X

TRANSPORTURI AERONAUTICE

(programa

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ TRANSPORTURI

AERONAUTICE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

Aeromodele/

Rachetomodele

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

AEROSPAŢIALĂ

Inginerie şi management

aeronautic

INGINERIE

AEROSPAŢIA

Sisteme

holistice

spaţiale X

TRANSPORTURI

AERONAUTICE

(programa

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

Page 218: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

sportului nr. 5620/2010)/ TRANSPORTURI

AERONAUTICE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ

liceal/

Învăţământ

profesional/Stagi

i de pregătire

practică

Pregătire - instruire

practică

(Transporturi/ Transporturi rutiere)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Autovehicule rutiere

INGINERIA

TRANSPORTURILOR

1. Logistica transporturilor

2.

Management

în transporturi

3. Transport şi

trafic urban 4. Tehnici

avansate în

transportul

rutier

X

TRANSPORTURI (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei, cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ TRANSPORTURI

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Ingineria

sistemelor de

propulsie pentru

autovehicule

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

Autovehicul

e rutiere

INGINERIA

AUTOVEHICULELOR

1.

Autovehiculul

şi mediul

2. Automobilul şi mediul

3.

Autovehiculul

şi

tehnologiile

viitorului

4. Cercetare şi dezvoltare în

ingineria

autovehiculelo

r

5. Concepţia

şi

managementul

proiectării

automobilului

6. Concepţia

şi proiectarea

autovehiculelor moderne

7. Construcţia

şi exploatarea

autovehiculelo

r rutiere

8.

Echipamente şi tehnologii în

ingineria

autovehiculelo

r

9. Exploatarea

tehnică a

autovehiculelor rutiere

10. Ingineria

sistemelor de

propulsie

pentru

autovehicule 11. Ingineria

asistată

pentru

autoturisme

12. Ingineria

automobilelor

pentru o mobilitate

durabilă

13. Ingineria

automobilelor

pentru o

mobilitate

durabilă (în limba

engleză)

14. Ingineria

sistemelor de

propulsie

X Ingineria

sistemelor de

propulsie pentru

autovehicule

Page 219: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

pentru

autovehicule

15. Inginerie virtuală în

proiectarea

autovehiculelo

r

16. Logistica

transporturilor rutiere

17.

Managementu

l calităţii în

industria de

automobile

18. Optimizarea

constructivă a

autoturismelor

19.

Optimizarea

sistemelor de

transport 20.

Optimizarea

sistemelor de

transport

rutier

21.

Proiectarea modernă a

autovehiculelo

r rutiere

22. Securitate

rutieră,

transport şi interacţiunea

cu

mediul

23. Siguranţa

şi

performanţele

circulaţiei rutiere

24. Sisteme

mecanice

avansate

cu aplicaţii în

industria de

autovehicule 25. Sistemica

transporturilor

autopropulsat

e

26. Sisteme şi

tehnologii

avansate în domeniul

autovehiculelo

r

27. Sistemul

integrat om -

autovehicul - mediu

28. Trafic

rutier şi

evaluarea

accidentelor

de circulaţie

INGINERIE

AEROSPAŢIA

Sisteme

holistice

spaţiale X

Învăţământ

postliceal

Pregătire - instruire

practică (Farmacie)

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE

Chimie farmaceutică

SĂNĂTATE

1. Calitatea medicamentel

or,

alimentului şi

mediului

2.

Farmacologie

şi toxicologie 3.

Farmacologie

clinică şi

reguli de bună

practică

medicală 4. Forme

farmaceutice

moderne

5. Formularea

şi evaluarea

produsului

dermato-cosmetic

6.

Management

şi marketing

farmaceutic

7.

X

FARMACIE (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei, cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ FARMACIE

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

Chimie medicală

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIE

CHIMICĂ

Chimie alimentară

şi

tehnologii biochimice

Page 220: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Managementu

l

farmacoterapiei

la persoanele

vârstnice

8. Produse de

origine

vegetală: medicament,

supliment

nutritiv,

aliment

9. Ştiinţe

farmaceutice

aplicate 10.

Toxicologia

medicamentul

ui

şi a mediului

definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

ŞTIINŢE EXACTE/ MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE

Chimie

farmaceutică

CHIMIE

1. Chimia

compuşilor

farmaceutici şi a materialelor

biocompatibile

2. Chimia

medicamentel

or şi

produselor cosmetice

3. Chimia

produselor

cosmetice

şi

farmaceutice

4. Metode fizico-chimice

de

analiză a

produselor

cosmetice,

farmaceutice

şi alimentare 5. Tehnici de

analiză

chimică

cu aplicaţii în

industria

alimentară,

cosmetică şi farmaceutică

X

Chimie

medicală

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIE CHIMICĂ

Chimie alimentară

şi tehnologii

biochimice

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE

Chimie

farmaceutică

BIOLOGIE

1. Biochimie şi

biologie

moleculară

2. Biologie -

Biochimie

3. Biologie şi biotehnologii

moleculare cu

aplicaţii

farmaco-

medicale

4. Biologie

medicală 5.

Valorificarea

principiilor

bioactive din

plante

indigene

X

Chimie

medicală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

CHIMICĂ

Chimie alimentară

şi

tehnologii

biochimice

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE

Chimie

farmaceutică

INGINERIE

CHIMICĂ

1. Ingineria

proceselor organice şi

biochimice

2. Ingineria

proceselor

organice şi

biochimice (în limba

engleză)

3. Ingineria

proceselor

chimice

şi biochimice

4. Produse farmaceutice

şi

cosmetice

X

Chimie

medicală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

CHIMICĂ

Chimie alimentară şi

tehnologii

biochimice

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE

Chimie

farmaceutică

BIOTEHNOLO

GII

Biotehnologii

în industria

farmaceutică X

Chimie

medicală

ŞTIINŢE

INGINERE

INGINERIE

CHIMICĂ

Chimie alimentară

şi

tehnologii

biochimice

Page 221: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ŞTI

Învăţământ

postliceal

Farmacie

(Anexa 20/Anexa

20.2)

ŞTIINŢE EXACTE/ MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE

Chimie

farmaceutică

SĂNĂTATE

1. Calitatea

medicamentel

or, alimentului şi

mediului

2.

Farmacologie

şi toxicologie

3.

Farmacologie clinică şi

reguli de bună

practică

medicală

4. Forme

farmaceutice moderne

5. Formularea

şi evaluarea

produsului

dermato-

cosmetic

6. Management

şi marketing

farmaceutic

7.

Managementu

l

farmacoterapiei

la persoanele

vârstnice

8. Produse de

origine

vegetală:

medicament, supliment

nutritiv,

aliment

9. Ştiinţe

farmaceutice

aplicate 10.

Toxicologia

medicamentul

ui

şi a mediului

X

FARMACIE

(programa

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ FARMACIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Chimie

medicală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

CHIMICĂ

Chimie alimentară şi

tehnologii

biochimice

ŞTIINŢE EXACTE/ MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE

Chimie

farmaceutică

CHIMIE

1. Chimia

compuşilor

farmaceutici şi a materialelor

biocompatibile

2. Chimia

medicamentel

or şi

produselor

cosmetice 3. Chimia

produselor

cosmetice

şi

farmaceutice

4. Metode fizico-chimice

de

analiză a

produselor

cosmetice,

farmaceutice

şi alimentare 5. Tehnici de

analiză

chimică

cu aplicaţii în

industria

alimentară,

cosmetică şi farmaceutică

X

Chimie

medicală

ŞTIINŢE

INGINEREŞTI

INGINERIE

CHIMICĂ

Chimie alimentară

şi

tehnologii biochimice

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE

Chimie

farmaceutică

BIOLOGIE

1. Biochimie şi

biologie

moleculară

2. Biologie -

Biochimie

3. Biologie şi biotehnologii

moleculare cu

aplicaţii

farmaco-

medicale

4. Biologie

medicală 5.

Valorificarea

principiilor

bioactive din

plante

indigene

X

Chimie

medicală

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

CHIMICĂ

Chimie alimentară

şi

tehnologii

biochimice

Page 222: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ŞTIINŢE EXACTE/ MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE

Chimie

farmaceutică

INGINERIE CHIMICĂ

1. Ingineria

proceselor

organice şi biochimice

2. Ingineria

proceselor

organice şi

biochimice

(în limba engleză)

3. Ingineria

proceselor

chimice

şi biochimice

4. Produse

farmaceutice şi

cosmetice

X

Chimie

medicală

ŞTIINŢE INGINERE

ŞTI

INGINERIE CHIMICĂ

Chimie alimentară

şi tehnologii

biochimice

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE

Chimie

farmaceutică

BIOTEHNOLO

GII

Biotehnologii

în industria

farmaceutică X

Chimie

medicală ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

CHIMICĂ

Chimie alimentară

şi

tehnologii

biochimice

Învăţământ

postliceal

Medicină

generală

SĂNĂTATE/ŞTIINŢE

BIOLOGICE ŞI

BIOMEDICALE

SĂNĂTATE/ŞTIINŢE

BIOLOGICE ŞI

BIOMEDICALE

Moaşe

SĂNĂTATE

1.

Managementu

l afecţiunilor

aparatului

locomotor 2. Cercetări şi

intervenţii

operaţionale

în serviciile

medico-

sociale şi al

sănătăţii publice

X

MEDICINĂ

GENERALĂ

(programa

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ MEDICINĂ

GENERALĂ

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr.

5558/2015

Asistenţă

medicală Balneo

fiziokinetoterapie

şi recuperare

CULTURĂ FIZICĂ ŞI SPORT

Kinetoterapie şi

motricitate specială

EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI

SPORT

Kinetoterapie şi

motricitate

specială

Învăţământ

postliceal

Pregătire - instruire

Practică (Asistenţă

medicală)

SĂNĂTATE/ŞTIIN

ŢE

BIOLOGICE ŞI

BIOMEDICALE

SĂNĂTATE/ŞTIINŢE BIOLOGICE ŞI

BIOMEDICALE

Moaşe

SĂNĂTATE

1.

Managementul afecţiunilor

aparatului

locomotor

2. Cercetări şi

intervenţii

operaţionale

în serviciile medico-

sociale şi al

sănătăţii

publice

X

ASISTENŢĂ MEDICALĂ

GENERALĂ

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ASISTENŢĂ

MEDICALĂ

GENERALĂ (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei

Asistenţă

medicală Balneo fiziokinetoterapie

şi recuperare

CULTURĂ FIZICĂ ŞI

SPORT

Kinetoterapie şi

motricitate

specială

EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Kinetoterapie şi

motricitate specială

Page 223: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Învăţământ

liceal/ Învăţământ

profesional/Stagi

i

de pregătire

practică

Pregătire - instruire Practică (Construcţii

şi lucrări publice/

Instalaţii pentru

construcţii)

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI INSTALAŢII

Instalaţii pentru

construcţii

INGINERIA

INSTALAŢIILOR

1. Eficienţa

energetică a instalaţiilor

din clădiri

2. Energie,

confort şi

dezvoltare

durabilă

3. Instalaţii pentru

construcţii

4. Ingineria

instalaţiilor

5. Modelarea

termohidraulic

ă în procese de

ardere şi

stingere a

incendiilor

6.

Managementu

l situaţiilor de urgenţă

7.

Optimizarea şi

modernizarea

sistemelor de

instalaţii 8. Tehnologii

performante

pentru

protecţia

mediului

urban

X

INSTALAŢII

PENTRU

CONSTRUCŢII

(MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(programa

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ INSTALAŢII

PENTRU

CONSTRUCŢII (MAIŞTRI

INSTRUCTORI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Instalaţii şi echipamente

pentru protecţia

atmosferei

Instalaţii pentru

construcţii -

pompieri

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

INSTALAŢIILOR

Instalaţii pentru

construcţii

Instalaţii şi

echipamente pentru protecţia

atmosferei

Instalaţii pentru

construcţii -

pompieri

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI INSTALAŢII

Instalaţii pentru

construcţii

INGINERIE CIVILĂ ŞI

INSTALAŢII

1. Eficienţa

energetică a instalaţiilor

din clădiri

2. Energie,

confort şi

dezvoltare

durabilă

3. Instalaţii pentru

construcţii

4. Ingineria

instalaţiilor

5. Modelarea

termohidraulică

în procese de

ardere şi

stingere a

incendiilor

6.

Managementul situaţiilor

de urgenţă

7.

Optimizarea şi

modernizarea

sistemelor de

instalaţii 8. Tehnologii

performante

pentru

protecţia

mediului

urban

X

Instalaţii şi echipamente

pentru protecţia

atmosferei

Instalaţii pentru

construcţii -

pompieri

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIA

INSTALAŢIILOR

Instalaţii pentru

construcţii

Instalaţii şi echipamente

pentru protecţia

atmosferei

Instalaţii pentru

construcţii -

pompieri

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Teatru

2. Artă teatrală

3. Teatru de păpuşi/

marionete

4. Teatru/teatru de revistă

5. Regie teatru/film

6. Educaţie

cinematografică şi

teatrală

7. Impresariat

artistic 8. Pantonimă

ARTE/ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

MUZICĂ Artele spectacolului

muzical

TEATRU

1. Actorie şi

regie

2. Arta

actorului 3. Arta

actorului.

Metode de

înnoire a

mijloacelor de

expresie

4. Arta actorului de

music hall

5. Arta

actorului de

teatru de

animaţie 6. Arta

regizorului de

teatru

7. Artele

spectacolului

teatral

8. Arta

X

ARTA ACTORULUI

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ ARTELE

SPECTACOLULUI

(ARTA ACTORULUI)

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de

TEATRU

Artele

spectacolului

(actorie)

Artele

spectacolului

(coregrafie)

Artele

spectacolului (regie)

Artele

spectacolului

(regie de teatru)

Artele

spectacolului

(arta actorului

mânuitor de păpuşi şi

marionete)

Artele

spectacolului

(păpuşi -

Page 224: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

marionete) interpretării

caracterelor

dramatice 9. Artă

teatrală

10. Design,

lumină şi

sunet în

artele spectacolului

11. Pedagogie

teatrală

12. Scriere

dramatică

13. Tehnologii

digitale în spectacolul

contemporan

14. Teatru,

film şi

multimedia

15. Teatru de

animaţie 16.

Teatrologie -

management

şi

marketing

cultural

17. Teoria şi practica

managementu

lui instituţiilor

şi

evenimentelor

culturale 18.

Teatrologie.

Impresariat

artistic

definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

interimar

al educaţiei

naţionale

nr. 5529/2018)

Teatrologie

(management

cultural)

Teatrologie

(jurnalism

teatral)

CINEMATO-GRAFIE ŞI

MEDIA

Cinematografie,

fotografie, media

(regie

de film şi TV,

imagine de film şi TV,

multimedia:

sunet-montaj,

comunicare

audiovizuală:

scenaristică,

publicitate media, filmologie)

Filmologie

ARTE/ŞTIINŢE UMANISTE ŞI

ARTE

MUZICĂ Artele

spectacolului

muzical

TEATRU ŞI ARTELE SPECTACOLULUI

1. Actorie şi

regie

2. Arta

actorului 3. Arta

actorului.

Metode de

înnoire a

mijloacelor de

expresie

4. Arta actorului de

music hall

5. Arta

actorului de

teatru de

animaţie 6. Arta

regizorului

7. Arta

regizorului de

teatru

8. Artele

spectacolului teatral

9. Arta

interpretării

caracterelor

dramatice

10. Artă

teatrală 11. Design,

lumină şi

sunet în

artele

spectacolului

12. Pedagogie

teatrală 13. Scriere

dramatică

14. Tehnologii

digitale în

spectacolul

contemporan 15. Teatru,

film şi

multimedia

16. Teatru de

animaţie

X

TEATRU

Artele

spectacolului (actorie)

Artele

spectacolului

(coregrafie)

Artele

spectacolului

(regie)

Artele

spectacolului (regie de teatru)

Artele

spectacolului

(arta actorului

mânuitor

de păpuşi şi

marionete)

Artele spectacolului

(păpuşi -

marionete)

Teatrologie

(management

cultural)

Teatrologie

(jurnalism

teatral)

CINEMATO-GRAFIE ŞI

MEDIA

Cinematografie, fotografie, media

(regie

de film şi TV,

imagine de

film şi TV,

multimedia: sunet-montaj,

comunicare

audiovizuală:

scenaristică,

publicitate

media, filmologie)

Filmologie

Palatele copiilor/

Cluburile copiilor

1. Teatru 2. Artă teatrală

3. Teatru de păpuşi/

marionete

4. Teatru/teatru de

revistă

5. Regie teatru/film

6. Educaţie cinematografică şi

teatrală

7. Impresariat

artistic

ARTE/ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

MUZICĂ Artele

spectacolului

muzical

MUZICĂ

1. Artele

spectacolului

liric

2. Artele

spectacolului muzical

X

ARTA ACTORULUI (programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018

TEATRU

Artele spectacolului

(actorie)

Artele

spectacolului

(coregrafie)

Artele

spectacolului

(regie)

Page 225: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

8. Pantonimă Artele

spectacolului

(regie de teatru)

)/ ARTELE

SPECTACOLULUI (ARTA ACTORULUI)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

interimar

al educaţiei

naţionale

nr. 5529/2018)

Artele spectacolului

(arta actorului

mânuitor

de păpuşi şi

marionete)

Artele

spectacolului (păpuşi -

marionete)

Teatrologie

(management

cultural)

Teatrologie

(jurnalism

teatral)

CINEMATO-GRAFIE ŞI

MEDIA

Cinematografie, fotografie, media

(regie

de film şi TV,

imagine de

film şi TV,

multimedia:

sunet-montaj, comunicare

audiovizuală:

scenaristică,

publicitate

media, filmologie)

Filmologie

ARTE/ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

MUZICĂ Artele

spectacolului

muzical

CINEMATOGRAFIE ŞI

MEDIA

1. Arta regiei

de film

2. Arta

scurtmetrajulu

i

3. Dramaturgie

cinematografi

că.

Scenaristică

Film şi TV

4. Producţie

de film documentar

5.

Scenaristică

X

TEATRU

Artele spectacolului

(actorie)

Artele

spectacolului

(coregrafie)

Artele

spectacolului

(regie)

Artele spectacolului

(regie de teatru)

Artele

spectacolului

(arta actorului

mânuitor

de păpuşi şi

marionete)

Artele

spectacolului

(păpuşi -

marionete)

Teatrologie

(management

cultural)

Teatrologie

(jurnalism teatral)

CINEMATO-GRAFIE ŞI

MEDIA

Cinematografie,

fotografie, media

(regie

de film şi TV,

imagine de

film şi TV, multimedia:

sunet-montaj,

comunicare

audiovizuală:

scenaristică,

publicitate

media, filmologie)

Filmologie

Învăţământ

postliceal

1. Medicină generală/

Farmacologie

2. Farmacie/Chimia

compuşilor anorganici

3. Farmacie/Chimia compuşilor cu acţiune

asupra sistemului

nervos central

4. Farmacie/Chimia

compuşilor

farmaceutici cu

acţiuni fiziologice diverse

5. Farmacie/

Farmacotoxicologie

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE

1. Chimie 2. Biochimie

tehnologică

3. Radiochimie

4. Chimie

informatică

5. Chimie medicală

6. Chimie farmaceutică

CHIMIE

1. Abordarea

integrată a

ştiinţelor

naturii

2. Aplicaţii

interdisciplinar

e în ştiinţele

naturii

3.

Biomolecule

4. Chimia

fizică a

sistemelor disperse

5. Chimia şi

biochimia

heterociclurilo

r

X

CHIMIE (programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ CHIMIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

CHIMICĂ

Chimie

militară Ingineria

substanţelor

anorganice şi

protecţia

mediului

Chimia şi ingineria

substanţelor

Page 226: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

organice,

petrochimie şi

carbochimie

6. Chimie

avansată

7. Chimie coordinativă

aplicată

8. Chimia

compuşilor

biologic

activi 9. Chimia

compuşilor

farmaceutici şi

a materialelor

biocompatibile

10. Chimia

medicamentelor şi

produselor

cosmetice

11. Chimia

materialelor

avansate

12. Chimia mediului şi

siguranţă

alimentară

13. Chimia

produselor

cosmetice

şi farmaceutice

14. Chimia şi

managementu

l

calităţii

produselor de consum

şi a mediului

15. Chimia în

ştiinţele

integrate

16. Chimie

17. Chimie aplicată

18. Chimie

clinică

19. Chimie

criminalistă

20. Chimie

didactică 21. Chimie

supramolecula

22. Chimie

structurală şi

aplicativă

23. Controlul chimic al

calităţii

mediului şi

tehnici

de depoluare

24. Didactica chimiei

25. Dinamica

sistemelor

chimice

cu aplicaţii în

chimia

mediului 26.

Managementu

l calităţii în

chimie

27. Metode de

analiză

utilizate în controlul

calităţii

mediului

şi produselor

28. Metode

fizico-chimice de

analiză pentru

controlul

calităţii vieţii

şi mediului

29. Metode

fizico-chimice de

analiză a

produselor

cosmetice,

farmaceutice

şi alimentare

30. Modelare moleculară în

chimie şi

biochimie

31.

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Ştiinţa şi ingineria materialelor

oxidice şi

nanomateriale

Ştiinţa şi ingineria

polimerilor

Ingineria şi

informatica

proceselor chimice şi

biochimice

Inginerie

chimică Inginerie

biochimică Ingineria

fabricaţiei

hârtiei

Chimie alimentară

şi

tehnologii biochimice

Prelucrarea

petrolului şi

petrochimie

Ingineria

prelucrării

materialelor

polimerice, textile şi

compozite

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

Controlul şi securitatea

produselor

alimentare

INGINERIA

MEDIULUI

Ingineria şi

protecţia

mediului în

industria

chimică şi petrochimică

Ingineria

valorificării

deşeurilor

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

industria chimică şi

de materiale

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE ALE

NATURII/

ŞTIINŢE BIOLOGICE ŞI

BIOMEDICALE

BIOLOGIE Biochimie

ŞTIINŢE ALE

NATURII/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

ŞTIINŢA

MEDIULUI

Chimia

mediului

Ştiinţa mediului

Page 227: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Nanoştiinţe

32.

Procesarea şi controlul

alimentelor

33.

Procesarea şi

controlul

alimentelor (în limba

maghiară)

34. Poluarea

chimică

mediului

35. Reciclarea

deşeurilor şi metode de

expertiză a

materialelor

biodegradabile

36. Ştiinţa

conservării/

restaurării operelor de

patrimoniu

prin metode

fizice

şi chimice

avansate

37. Ştiinţa şi tehnologia

materialelor

38. Ştiinţa şi

tehnologia

materialelor

(în limba franceză)

39. Ştiinţe

40. Ştiinţe -

masterat

didactic

41. Ştiinţe -

masterat didactic

(în limba

maghiară)

42. Surse de

energie

regenerabile

şi alternative 43. Studii

avansate în

chimie

44. Studiul

transdisciplina

r al

protecţiei mediului

45. Tehnici de

analiză

chimică

cu aplicaţii în

industria alimentară,

cosmetică şi

farmaceutică

46. Tehnici de

măsurare în

chimie

47. Tehnici moderne de

sinteză

în chimie

Învăţământ

postliceal

1. Medicină generală/

Farmacologie

2. Farmacie/Chimia

compuşilor anorganici

3. Farmacie/Chimia compuşilor cu acţiune

asupra sistemului

nervos central

4. Farmacie/Chimia

compuşilor

farmaceutici cu

acţiuni fiziologice diverse

5. Farmacie/

Farmacotoxicologie

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE

1. Chimie

2. Biochimie

tehnologică

3. Radiochimie

4. Chimie informatică

5. Chimie medicală

6. Chimie

farmaceutică

BIOLOGIE

1. Abordarea

integrată a

ştiinţelor

naturii

2. Aplicaţii interdisciplinar

e

în ştiinţele

naturii

3. Biologie -

Biochimie 4. Biochimie şi

biologie

moleculară

5. Biochimie

aplicată

6. Biochimie

aplicată şi biologie

moleculară

7. Biochimie

aplicată şi

biologie

moleculară (în

limba engleză)

8. Biologie şi

biotehnologii

X

CHIMIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ CHIMIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

CHIMICĂ

Chimie

militară Ingineria

substanţelor

anorganice şi protecţia

mediului

Chimia şi ingineria

substanţelor

organice,

petrochimie şi

carbochimie

Ştiinţa şi ingineria materialelor

oxidice şi

nanomateriale

Ştiinţa şi ingineria

Page 228: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

polimerilor moleculare cu

aplicaţii

farmaco-medicale

9. Chimie

biologică

10. Biological

chemistry

11. Nanoştiinţe

12. Ştiinţe

13. Ştiinţe -

masterat

didactic

14. Ştiinţe -

masterat didactic

(în limba

maghiară)

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Ingineria şi

informatica

proceselor chimice şi

biochimice

Inginerie

chimică Inginerie

biochimică Ingineria

fabricaţiei

hârtiei

Chimie alimentară

şi tehnologii

biochimice

Prelucrarea

petrolului şi

petrochimie

Ingineria

prelucrării

materialelor

polimerice, textile şi

compozite

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

Controlul şi securitatea

produselor

alimentare

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

industria chimică şi

de

materiale

INGINERIA

MEDIULUI

Ingineria şi

protecţia

mediului în

industria

chimică şi

petrochimică

Ingineria

valorificării deşeurilor

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE ALE

NATURII/ ŞTIINŢE

BIOLOGICE ŞI

BIOMEDICALE

BIOLOGIE Biochimie

ŞTIINŢE ALE

NATURII/

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE

NATURII

ŞTIINŢA

MEDIULUI

Chimia

mediului Ştiinţa

mediului

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE

1. Chimie

2. Biochimie

tehnologică

3. Radiochimie 4. Chimie

informatică

5. Chimie medicală

6. Chimie

farmaceutică

INGINERIA

MEDIULUI

Monitorizarea

şi

managementu

l

mediului

X

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

CHIMICĂ

Chimie

militară Ingineria

substanţelor anorganice şi

protecţia

mediului

Chimia şi ingineria

substanţelor

organice,

petrochimie şi

carbochimie

Ştiinţa şi ingineria materialelor

oxidice şi

nanomateriale

Ştiinţa şi ingineria

Page 229: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

polimerilor

Ingineria şi

informatica

proceselor chimice şi

biochimice

Inginerie

chimică Inginerie

biochimică Ingineria

fabricaţiei

hârtiei

Chimie alimentară

şi tehnologii

biochimice

Prelucrarea

petrolului şi

petrochimie

Ingineria

prelucrării

materialelor

polimerice, textile şi

compozite

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

Controlul şi securitatea

produselor

alimentare

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

industria chimică şi

de

materiale

INGINERIA

MEDIULUI

Ingineria şi

protecţia

mediului în

industria

chimică şi

petrochimică

Ingineria

valorificării deşeurilor

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE ALE

NATURII/ ŞTIINŢE

BIOLOGICE ŞI

BIOMEDICALE

BIOLOGIE Biochimie

ŞTIINŢE ALE

NATURII/

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE

NATURII

ŞTIINŢA

MEDIULUI

Chimia

mediului Ştiinţa

mediului

Învăţământ

postliceal

6. Medicină generală/

Farmacologie

7. Farmacie/Chimia

compuşilor anorganici 8. Farmacie/Chimia

compuşilor cu acţiune

asupra sistemului

nervos central

9. Farmacie/Chimia

compuşilor

farmaceutici cu acţiuni fiziologice

diverse

10. Farmacie/

Farmacotoxicologie

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE

1. Chimie

2. Biochimie

tehnologică

3. Radiochimie 4. Chimie

informatică

5. Chimie medicală

6. Chimie

farmaceutică

INGINERIE

CHIMICĂ

1.

Biocombustibil

i,

biorafinării şi tehnologii

conexe

2.

Biotehnologii

aplicate

3.

Biomateriale polimerice şi

bioresurse

4. Cataliză şi

materiale

catalitice

pentru mediu,

energie şi sănătate

5. Concepţie

sinteză,

analiză

de molecule

de interes biologic

6. Conception,

synthese,

analyse de

X

CHIMIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ CHIMIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

ŞTIINŢE

INGINERE

ŞTI

INGINERIE

CHIMICĂ

Chimie

militară Ingineria

substanţelor anorganice şi

protecţia

mediului

Chimia şi ingineria

substanţelor

organice,

petrochimie şi

carbochimie

Ştiinţa şi ingineria materialelor

oxidice şi

nanomateriale

Ştiinţa şi ingineria

Page 230: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

polimerilor molecules

d'interet

biologique 7. Chimia şi

ingineria

proceselor

organice

8. Chimia şi

ingineria valorificării

bioresurselor

9. Chimia şi

afacerile

10. Chimia

materialelor

anorganice avansate

11. Chimie

alimentară

12. Chimie

alimentară

aplicată

13. Controlul şi avizarea

produselor

alimentare

14. Chimia şi

ingineria

proceselor

organice 15.

Combustibili

pentru o

dezvoltare

durabilă

16. Controlul analitic al

calităţii

mediului şi

tehnici

de depoluare

17. Expertiza

produselor chimice,

alimentare şi

a

materialelor

18.

Expertizarea

produselor chimice,

alimentelor şi

materialelor

19.

Expertizarea

alimentelor,

produselor chimice şi

materialelor

20. Ingineria

biochimică şi

biotehnologii

sustenabile 21. Ingineria

compuşilor

macromolecul

ari

22. Ingineria

compuşilor

anorganici şi protecţia

mediului

23. Inginerie

chimică

avansată

de proces

24. Inginerie chimică

avansată

de proces (în

limba

engleză)

25. Ingineria materialelor şi

protecţia

mediului

26. Ingineria

materialelor şi

protecţia

mediului (în limba

engleză)

27. Ingineria

proceselor

organice şi

biochimice

28. Ingineria proceselor

organice şi

biochimice

(în limba

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Ingineria şi

informatica

proceselor chimice şi

biochimice

Inginerie

chimică Inginerie

biochimică Ingineria

fabricaţiei

hârtiei

Chimie alimentară

şi tehnologii

biochimice

Prelucrarea

petrolului şi

petrochimie

Ingineria

prelucrării

materialelor

polimerice, textile şi

compozite

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

Controlul şi securitatea

produselor

alimentare

INGINERIE ŞI

MANAGEMENT

Inginerie

economică în

industria chimică şi

de

materiale

INGINERIA

MEDIULUI

Ingineria

valorificării

deşeurilor

Ingineria şi

protecţia

mediului în

industria

chimică şi petrochimică

INGINERIA

PRODUSELOR ALIMENTARE

Controlul şi

expertiza

produselor

alimentare

Extracte şi aditivi

naturali alimentari

ŞTIINŢE ALE

NATURII/ ŞTIINŢE

BIOLOGICE ŞI

BIOMEDICALE

BIOLOGIE Biochimie

ŞTIINŢE ALE

NATURII/

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE

NATURII

ŞTIINŢA MEDIULUI

Chimia

mediului

Ştiinţa

mediului

Page 231: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

engleză)

29. Ingineria

proceselor chimice şi

biochimice

30. Ingineria

proceselor

chimice

31. Ingineria materialelor

oxidice

32. Ingineria

procedeelor

nepoluante

33. Inginerie

chimică asistată

de calculator

pentru

rafinării

şi petrochimie

34. Materiale

macromoleculare

înalt

performante

35. Materiale

compozite

avansate cu

destinaţii speciale

36. Materiale

neconvenţiona

le

în

biotehnologii moderne

37. Modelare

şi simulare în

chimie şi

ingineria

chimică

38. Micro- şi nanomateriale

39. Protecţia

consumatorul

ui.

Controlul

calităţii

produselor 40. Protecţia

consumatorul

ui,

controlul

calităţii

produselor

41. Protecţie anticorosivă şi

electrochimie

aplicată

42. Produse

farmaceutice

şi cosmetice

43. Produse

naturale

44.

Procesarea

avansată a

resurselor proteice

45.

Procesarea şi

controlul

alimentelor

46. Produse

de sinteză organică

fină,

semisinteză şi

naturale

47. Ştiinţa

hârtiei şi a materialelor

polimerice

48. Ştiinţa şi

ingineria

materialelor

oxidice

avansate şi

nanomateriale

49. Ştiinţa şi

ingineria

polimerilor

50. Ştiinţe

chimice în educaţia

continuă

51. Ştiinţele

vieţii şi

Page 232: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ecologie

52. Tehnologii

avansate în prelucrarea

petrolului

53. Tehnologii

şi

management

în prelucrarea

petrolului

54.

Tehnologia

cauciucului

Învăţământ postliceal

1. Medicină generală/

Embrionologie şi

estetică

2. Medicină generală/ Biochimie

3. Medicină generală/

Microbiologie,

virusologie,

parazitologie

ŞTIINŢE EXACTE/ MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE Biochimie

tehnologică

BIOLOGIE

1. Abordarea

integrată a

ştiinţelor naturii

2.

Amenajarea

grădinilor

3. Analize de

laborator

utilizate în domeniul

biomedical

4.

Antropologie

evoluţionistă

5. Aplicaţii interdisciplinar

e

în ştiinţele

naturii

6. Aplicaţii ale

biotehnologiilo

r în horticultură şi

protecţia

mediului

7.

Bioantropologi

e

8. Biochimie şi biologie

moleculară

9. Biochimie

aplicată

10. Biochimie

aplicată şi

biologie moleculară

11. Biochimie

aplicată şi

biologie

moleculară (în

limba engleză)

12. Biologie -

Biochimie

13. Biologie

aplicată în

agricultură

14. Biologie şi biotehnologii

moleculare cu

aplicaţii

farmaco-

medicale

15. Biologia

agroecosistemelor

16. Biologia

celulelor

procariote şi

eucariote

17. Biologia

dezvoltării 18. Biologia

dezvoltării

(embriologie)

şi teratologie

19. Biologie

aplicată 20. Applied

biology

21. Biologie

didactică

22. Biologie

medicală

23. Biologie moleculară

24. Biologie

sistemică

25. Bio -

antropologie

26.

Biodiversitatea şi

conservarea

ecosistemelor

X

BIOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr.

5620/2010)/ BIOLOGIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

FIZICĂ Biofizică ŞTIINŢE ALE

NATURII/

ŞTIINŢE BIOLOGICE

ŞI BIOMEDICALE

BIOLOGIE Biochimie

Biologie

ŞTIINŢE ALE

NATURII/

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE

NATURII

ŞTIINŢA MEDIULUI

Ecologie şi

protecţia

mediului

Ştiinţa

mediului

ŞTIINŢE INGINERE

ŞTI

INGINERIA

MEDIULUI

Ingineria

sistemelor biotehnice şi

ecologice

Page 233: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

27.

Biodiversitate

a şi productivitate

a

ecosistemelor

28.

Biodiversitate

a şi monitorizarea

ecosistemelor

29.

Bioprocedee

în domeniul

agroalimentar

30. Biotehnologie

microbiană şi

genetică

31.

Biotehnologie

moleculară

32. Biotehnologii

33.

Biotehnologii

microbiene şi

celulare

34.

Biotransformări celulare

35. Chimie

biologică

36. Biological

chemistry

37. Conservarea

biodiversităţii

38.

Conservarea

şi protecţia

naturii

39. Conservarea

şi utilizarea

resurselor

genetice

vegetale

40. Consiliere

de mediu 41. Educaţie

ecologică

pentru

dezvoltare

durabilă

42. Ecologie

culturală 43. Ecologie

sistemică şi

conservare

44. Ecologie

terestră şi

acvatică 45. Fiziologie

celulară şi

biofizica

membranelor

46. Genetică

moleculară

47. Genetică aplicată şi

biotehnologie

48.

Managementu

l calităţii în

laboratoarele

biomedicale 49.

Managementu

l integrat al

capitalului

natural

50. Microbiologie

aplicată şi

imunologie

51.

Neurobiologie

52.

Nanoştiinţe 53. Protecţia

plantelor

54. Ştiinţe

55. Ştiinţe -

masterat

didactic

56. Ştiinţe - masterat

didactic

(în limba

maghiară)

Page 234: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

57. Ştiinţele

nutriţiei

58. Taxonomie

59.

Taxonomie şi

biodiversitate

60. Utilizarea

şi protecţia resurselor

biologice

61.

Valorificarea

principiilor

bioactive din

plante indigene

62.

Valorificarea

resurselor

biologice şi

protecţia

mediului

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE Biochimie tehnologică

AGRONOMIE

1.

Conservarea

şi utilizarea

resurselor genetice

vegetale

2. Protecţia

plantelor

X

FIZICĂ Biofizică ŞTIINŢE ALE NATURII/

ŞTIINŢE

BIOLOGICE ŞI

BIOMEDICALE

BIOLOGIE Biochimie

Biologie

ŞTIINŢE ALE NATURII/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

ŞTIINŢA

MEDIULUI

Ecologie şi

protecţia

mediului

Ştiinţa

mediului

ŞTIINŢE INGINERE

ŞTI

INGINERIA

MEDIULUI

Ingineria

sistemelor biotehnice şi

ecologice

ŞTIINŢE EXACTE/

MATEMATICĂ ŞI

ŞTIINŢE ALE

NATURII

CHIMIE Biochimie

tehnologică HORTICULTU

RĂ Protecţia

plantelor X

Învăţământ

postliceal

Leadership şi

comunicare

profesională

ŞTIINŢE

SOCIALE

ŞI POLITICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

PSIHOLOGIE Psihologie

PSIHOLOGIE

1. Aspecte

psihosociale în

Administraţia Penitenciarelo

r

2.

Comunicare,

creativitate şi

competenţe

psihosociale în organizaţii

3. Consiliere

educaţională

4. Consiliere

educaţională

şi

intervenţie în orientarea

şcolară şi

vocaţională

5. Consiliere

şcolară şi

resurse

umane în organizaţie

6. Consiliere

în şcoală:

dezvoltare şi

sănătate

mintală 7. Consultanţă

şi intervenţie

psihologică

8. Consiliere

genetică

9. Consiliere

familială şi de cuplu

10. Consiliere

şi psihoterapie

11. Consiliere

psihosocială şi

reintegrare

prin probaţiune

12. Consiliere

psihosocială în

probaţiune,

mediere şi

securitate privată

13. Consiliere

X

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ PSIHOLOGIE

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Terapie

ocupaţională

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI

Pedagogie Psihopedago

gie specială ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTIINŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Psihologie -

informaţii

Page 235: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

psihologică şi

educaţională

14. Consiliere, terapie şi

reintegrarea

socială a

consumatorilo

r de droguri

15. Consiliere şi intervenţii

psihologice în

dezvoltarea

umană

16.

Cunoaşterea

şi combaterea criminalităţii

17. Evaluarea,

consilierea şi

psihoterapia

copilului,

cuplului şi a

familiei 18. Evaluarea,

formarea şi

consilierea

psihologică a

personalului

19. Evaluare

psihologică şi psihoterapii

recuperatorii

20.

Management

educaţional

21. Managementu

l formării

psihologilor în

psihologia

muncii,

transposturilor

şi serviciilor

22.

Managementu

l resurselor

umane

23.

Managementul proiectelor şi

al campaniilor

publice

24. Medierea

şi negocierea

conflictelor

25. Psihanaliza

26. Psihologia

aplicată în

organizaţii

complexe

27. Psihologia medierii

conflictelor

28. Psihologia

muncii şi

transporturilor

29. Psihologia

muncii, organizaţional

ă şi resurse

umane

30. Psihologia

muncii,

psihologie

organizaţională şi a

transporturilor

31. Psihologia

personalităţii

32. Psihologia

resurselor umane

şi sănătate

organizaţional

ă

33. Psihologia

resurselor

umane 34. Psihologia

sănătăţii

35. Psihologia

sănătăţii

publice şi

clinice

36. Psihologia sănătăţii -

cercetare

clinică şi

optimizarea

Page 236: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

comportament

ală

37. Psihologia securităţii

organizaţional

e

38. Psihologie

aplicată în

mediul educaţional

39.

Psihosociologi

a aplicată în

structurile de

securitate

naţională 40. Psihologie

aplicată în

domeniul

securităţii

naţionale

41.

Psihosociologia informaţiei

şi securităţii

private

42. Psihologie

clinică

43. Psihologie

clinică - evaluare şi

intervenţie

44. Psihologie

clinică -

evaluare şi

intervenţie terapeutică

45. Psihologie

clinică,

consiliere

psihologică şi

psihoterapie

46. Psihologie clinică şi

psihoterapie

47. Psihologie

clinică şi

psihoterapii

48. Psihologie

clinică şi consiliere

psihologică

49. Psihologie

clinică şi

tehnici de

intervenţie

prin consiliere şi

psihoterapie

50. Psihologia

educaţiei

51. Psihologia

educaţiei şi consiliere

vocaţională

52. Psihologie

educaţională

şi

consiliere

53. Psihologie educaţională,

consiliere

şcolară şi

vocaţională

54. Psihologie

judiciară

55. Psihologie judiciară şi

victomologie

56. Psihologie

militară

57. Psihologie

sportivă 58. Psihologie

şcolară şi

consiliere

educaţională

59. Psihologie

organizaţional

ă şi resurse

umane

60. Psihologie

organizaţional

ă

şi a conducerii

61. Psihologie organizaţional

ă:

diagnoză şi

intervenţie în

Page 237: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

organizaţii

62. Psihologie

organizaţională

şi sănătate

ocupaţională

63. Psihologie

organizaţional

ă şi

managementu

l resurselor

umane

64.

Organizaţional

and occupational

health

psychology

65. Psihologie

politica şi

leadership în

administraţie 66.

Psihodiagnoză

, psihoterapie

experienţială

unificatoare

(PEU) şi

dezvoltare personală

67.

Psihodiagnoza

complexă a

personalităţii

68. Psihodiagnoză

cognitivă şi

consiliere

psihologică

69.

Psihoterapii

cognitiv-comportament

ale

70.

Psihoterapii şi

psihologie

clinică

71. Psihoterapii

de familie şi

consiliere

maritală

72. Protecţia

copilului

abuzat şi neglijat

73. Relaţii

umane şi

comunicare

74. Sănătate

ocupaţională şi

performanţă

în organizaţii

75. Tehnici de

comunicare şi

influenţă

socială 76. Tehnici

psihologice

pentru

controlul

comportament

ului şi

dezvoltarea potenţialului

uman

77. Terapii de

cuplu şi de

familie

78. Testarea şi măsurarea

în

psihologie şi

în câmpul

social

Învăţământ

postliceal

Leadership şi

comunicare

profesională

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E

SOCIALE

PSIHOLOGIE Psihologie

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Psihologi

e-

Informaţii X

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr.

Terapie

ocupaţională

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI

Pedagogie Psihopedago

gie specială ASISTENŢĂ Asistenţă

Page 238: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

SOCIALĂ socială 5620/2010)/ PSIHOLOGIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTIINŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI INFORMAŢII

Psihologie - informaţii

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢ

E SOCIALE

PSIHOLOGIE Psihologie

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI

1. Asigurarea

calităţii

învăţământulu

i

2. Consiliere

educaţională 3. Consiliere

şcolară şi

dezvoltarea

carierei

4. Consiliere

şcolară 5. Consiliere

şcolară şi

asistenţă

psihopedagogi

6. Consiliere

psihopedagogică

şi integrare

educaţională

7. Consiliere

şi intervenţie

în

educaţia incluzivă

8. Consilierea

şi

managementu

l

carierei în domeniul

profesional şi

tehnic

9. Diagnoză şi

intervenţie la

persoanele cu

cerinţe speciale

10. Educaţie

civică

11. Educaţie

incluzivă

12. Educaţie

integrată în învăţământul

primar şi

preşcolar

13. Educaţie

presecundară.

Politici şi

strategii de dezvoltare

14. Educaţie

timpurie

15. Formarea

formatorilor

16. Management

curricular

17.

Management

de proces şi

de

sistem în organizaţiile

educaţionale

18.

Management

educaţional şi

integrare

europeană 19.

Management

educaţional

20.

Management,

consiliere şi

asistenţă psihopedagogi

că în

instituţiile

incluzive

21.

Managementul şi

dezvoltarea

carierei

22.

Managementu

l şi evaluarea

organizaţiilor şi programelor

X

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI

Pedagogie Psihopedago

gie specială

ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE

ŞI INFORMAŢII

Psihologie -

informaţii

Page 239: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

educaţionale

23.

Managementul educaţiei

adulţilor

24.

Managementu

l instituţiilor

educaţionale 25.

Managementu

l organizaţiilor

educaţionale

26. Master

european în

educaţia adulţilor

27. Medierea

conflictelor în

educaţie

28. Mentorat

pentru

profesionalizarea carierei

didactice

29. Pedagogia

interactivă

30.

Performanţă

pentru pregătirea

profesorilor în

societatea

cunoaşterii

31. Politici şi

management în

educaţie

32. Politici şi

strategii ale

formării

competenţelor

pentru cariera

didactică

33. Psihologia

educaţională

şi

consiliere

psihopedagogică

34. Psihologie

aplicată în

domeniul

securităţii

naţionale

35. Psihopedagogi

a educaţiei

timpurii şi a

şcolarităţii

mici

36. Psihopedagogi

a şcolii

incluzive

37. Resurse

umane în

educaţie.

Formare şi management

38. Relaţii şi

strategii

interculturale

39. Terapia

limbajului şi

audiologie educaţională

40. Terapia

logopedică în

procesele de

comunicare

41. Terapii şi compensare în

tulburări de

comunicare

Învăţământ

postliceal

Leadership şi

comunicare

profesională

ŞTIINŢE

SOCIALE

ŞI POLITICE/

ŞTIINŢE

SOCIALE

PSIHOLOGIE Psihologie

PSIHOLOGIE

1. Aspecte

psihosociale în

Administraţia Penitenciarelo

r

2.

Comunicare,

creativitate şi

competenţe

psihosociale în organizaţii

3. Consiliere

educaţională

4. Consiliere

X

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ PSIHOLOGIE

Terapie

ocupaţională

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI

Pedagogie Psihopedago

gie specială Psihopedagogia

învăţământului

primar

şi preşcolar

Page 240: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

educaţională

şi

intervenţie în orientarea

şcolară şi

vocaţională

5. Consiliere

şcolară şi

resurse umane în

organizaţie

6. Consiliere

în şcoală:

dezvoltare şi

sănătate

mintală 7. Consultanţă

şi intervenţie

psihologică

8. Consiliere

genetică

9. Consiliere

familială şi de cuplu

10. Consiliere

şi psihoterapie

11. Consiliere

psihosocială şi

reintegrare

prin probaţiune

12. Consiliere

psihosocială în

probaţiune,

mediere şi

securitate privată

13. Consiliere

psihologică şi

educaţională

14. Consiliere,

terapie şi

reintegrarea socială a

consumatorilo

r de droguri

15. Consiliere

şi intervenţii

psihologice în

dezvoltarea umană

16.

Cunoaşterea

şi combaterea

criminalităţii

17. Evaluarea,

consilierea şi psihoterapia

copilului,

cuplului şi a

familiei

18. Evaluarea,

formarea şi consilierea

psihologică a

personalului

19. Evaluare

psihologică şi

psihoterapii

recuperatorii 20.

Management

educaţional

21.

Managementu

l formării

psihologilor în psihologia

muncii,

transposturilor

şi

serviciilor

22. Managementu

l resurselor

umane

23.

Managementu

l proiectelor şi

al campaniilor publice

24. Medierea

şi negocierea

conflictelor

25.

Psihanaliza

26. Psihologia aplicată în

organizaţii

complexe

27. Psihologia

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul

naţional de definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Psihologie -

informaţii

Page 241: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

medierii

conflictelor

28. Psihologia muncii şi

transporturilor

29. Psihologia

muncii,

organizaţional

ă şi resurse umane

30. Psihologia

muncii,

psihologie

organizaţional

ă şi a

transporturilor 31. Psihologia

personalităţii

32. Psihologia

resurselor

umane

şi sănătate

organizaţională

33. Psihologia

resurselor

umane

34. Psihologia

sănătăţii

35. Psihologia sănătăţii

publice şi

clinice

36. Psihologia

sănătăţii -

cercetare clinică şi

optimizarea

comportament

ală

37. Psihologia

securităţii

organizaţionale

38. Psihologie

aplicată în

mediul

educaţional

39.

Psihosociologia aplicată în

structurile de

securitate

naţională

40. Psihologie

aplicată în

domeniul securităţii

naţionale

41.

Psihosociologi

a informaţiei

şi securităţii private

42. Psihologie

clinică

43. Psihologie

clinică -

evaluare şi

intervenţie 44. Psihologie

clinică -

evaluare şi

intervenţie

terapeutică

45. Psihologie

clinică, consiliere

psihologică şi

psihoterapie

46. Psihologie

clinică şi

psihoterapie 47. Psihologie

clinică şi

psihoterapii

48. Psihologie

clinică şi

consiliere

psihologică 49. Psihologie

clinică şi

tehnici de

intervenţie

prin

consiliere şi

psihoterapie 50. Psihologia

educaţiei

51. Psihologia

educaţiei şi

Page 242: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

consiliere

vocaţională

52. Psihologie educaţională

şi

consiliere

53. Psihologie

educaţională,

consiliere şcolară şi

vocaţională

54. Psihologie

judiciară

55. Psihologie

judiciară şi

victomologie 56. Psihologie

militară

57. Psihologie

sportivă

58. Psihologie

şcolară şi

consiliere educaţională

59. Psihologie

organizaţional

ă

şi resurse

umane

60. Psihologie organizaţional

ă

şi a conducerii

61. Psihologie

organizaţional

ă: diagnoză şi

intervenţie în

organizaţii

62. Psihologie

organizaţional

ă

şi sănătate ocupaţională

63. Psihologie

organizaţional

ă

şi

managementu

l resurselor umane

64.

Organizaţional

and

occupational

health

psychology 65. Psihologie

politica şi

leadership în

administraţie

66.

Psihodiagnoză, psihoterapie

experienţială

unificatoare

(PEU) şi

dezvoltare

personală

67. Psihodiagnoza

complexă a

personalităţii

68.

Psihodiagnoză

cognitivă şi

consiliere psihologică

69.

Psihoterapii

cognitiv-

comportament

ale 70.

Psihoterapii şi

psihologie

clinică

71.

Psihoterapii

de familie şi consiliere

maritală

72. Protecţia

copilului

abuzat

şi neglijat

73. Relaţii umane şi

comunicare

74. Sănătate

ocupaţională

Page 243: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

şi

performanţă

în organizaţii 75. Tehnici de

comunicare şi

influenţă

socială

76. Tehnici

psihologice pentru

controlul

comportament

ului şi

dezvoltarea

potenţialului

uman 77. Terapii de

cuplu şi de

familie

78. Testarea

şi măsurarea

în

psihologie şi în câmpul

social

Învăţământ

postliceal

Leadership şi

comunicare

profesională

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢE

SOCIALE

PSIHOLOGIE Psihologie

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Psihologi

e-

Informaţii

X

PSIHOLOGIE

(programa pentru

concurs

aprobată prin ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ PSIHOLOGIE

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei

şi cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Terapie

ocupaţională

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI

Pedagogie Pedagogia

învăţământului

primar şi preşcolar

Psihopedago

gie specială

ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTIINŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI INFORMAŢII

Psihologie - informaţii

ŞTIINŢE

SOCIALE ŞI

POLITICE/ŞTIINŢE

SOCIALE

PSIHOLOGIE Psihologie

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI

1. Asigurarea

calităţii

învăţământulu

i

2. Consiliere educaţională

3. Consiliere

şcolară şi

dezvoltarea

carierei

4. Consiliere

şcolară 5. Consiliere

şcolară şi

asistenţă

psihopedagogi

6. Consiliere

psihopedagogică

şi integrare

educaţională

7. Consiliere

şi intervenţie

în

educaţia incluzivă

8. Consilierea

şi

managementu

l

carierei în domeniul

profesional şi

tehnic

9. Diagnoză şi

intervenţie la

persoanele cu

cerinţe speciale

10. Educaţie

civică

11. Educaţie

incluzivă

12. Educaţie

integrată în învăţământul

primar şi

preşcolar

13. Educaţie

presecundară.

Politici şi strategii de

dezvoltare

Terapie

ocupaţională

ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI

Pedagogie Psihopedago

gie specială Pedagogia

învăţământului

primar şi preşcolar

ASISTENŢĂ

SOCIALĂ Asistenţă

socială

ŞTIINŢE

MILITARE ŞI

INFORMAŢII/ŞTII

NŢE

SOCIALE

ŞTIINŢE MILITARE ŞI

INFORMAŢII

Psihologie -

informaţii

Page 244: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

14. Educaţie

timpurie

15. Formarea formatorilor

16.

Management

curricular

17.

Management de proces şi

de

sistem în

organizaţiile

educaţionale

18.

Management educaţional şi

integrare

europeană

19.

Management

educaţional

20. Management,

consiliere şi

asistenţă

psihopedagogi

că în

instituţiile

incluzive 21.

Managementu

l şi

dezvoltarea

carierei

22. Managementu

l şi evaluarea

organizaţiilor

şi programelor

educaţionale

23.

Managementul educaţiei

adulţilor

24.

Managementu

l instituţiilor

educaţionale

25. Managementu

l organizaţiilor

educaţionale

26. Master

european în

educaţia

adulţilor 27. Medierea

conflictelor în

educaţie

28. Mentorat

pentru

profesionalizarea carierei

didactice

29. Pedagogia

interactivă

30.

Performanţă

pentru pregătirea

profesorilor în

societatea

cunoaşterii

31. Politici şi

management

în educaţie

32. Politici şi

strategii ale

formării

competenţelor

pentru cariera

didactică

33. Psihologia

educaţională

şi

consiliere

psihopedagogică

34. Psihologie

aplicată în

domeniul

securităţii

naţionale

35. Psihopedagogi

a educaţiei

timpurii şi a

şcolarităţii

Page 245: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

mici

36.

Psihopedagogia şcolii

incluzive

37.

Psihopedagogi

e specială

38. Resurse umane în

educaţie.

Formare şi

management

39. Relaţii şi

strategii

interculturale 40. Terapia

limbajului şi

audiologie

educaţională

41. Terapia

logopedică în

procesele de comunicare

42. Terapii şi

compensare în

tulburări de

comunicare

Învăţământ postliceal

Etica profesională şi multiculturalitate

ŞTIINŢE

UMANISTE/ ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

FILOSOFIE Filosofie FILOSOFIE

1. Consiliere

şi administrare

în resurse

umane

2. Drepturile

omului

3. Estetici

aplicate în arta

teatrală

4. Etica

politicilor

publice

5. Etică

aplicată în societate,

afaceri şi

organizaţii

6. Etică

organizaţional

ă şi

audit etic 7. Etică

profesională

8.

Fenomenologi

a şi

hermeneutica filosofică a

religiozităţii

9. Filosofie

analitică

10. Filosofie

antică şi

medievală 11. Filosofie,

cultură,

comunicare

12. Filosofie

contemporană

13. Filosofie

socială. Teoria şi practica

soluţionării

conflictelor

14. Filosofie

aplicată şi

management

cultural 15. Filosofie

politică

contemporană

16. Filosofie şi

artă în

spaţiul public 17. Filosofie şi

ştiinţe

socio-umane

18. Istoria şi

circulaţia

ideilor

filosofice 19. Istoria şi

filosofia

ştiinţei

20. Istoria

artei şi

filosofia

culturii 21.

Investigaţii

filosofice

X

FILOSOFIE ŞI LOGICĂ,

ARGUMENTARE ŞI

COMUNICARE

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ FILOSOFIE ŞI

LOGICĂ,

ARGUMENTARE ŞI

COMUNICARE (SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE (programele pentru

examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei

şi cercetării

ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Page 246: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

aplicate

22. Om,

cultură, societate în

gândirea

contemporană

23. Program

masteral în

ştiinţe cognitive

24. Open

mind

25. Studii

globale.

Cultură şi

comunicare 26. Studii

europene şi

etica

relaţiilor

internaţionale

27. Studii de

dezvoltare internaţională

şi etica

relaţiilor

internaţionale

28. Teorie

critică şi studii

multiculturale

Învăţământ

preuniversitar

Studii absolvite, cu diplomă, la instituţii de învăţământ acreditate/autorizate provizoriu, care dau dreptul

candidaţilor de a se înscrie şi de a participa

la concursurile de titularizare în învăţământul

preuniversitar şi la examenul naţional

de definitivare în învăţământ Programa - probă de concurs/ Disciplina pentru examenul naţional

de definitivare în învăţământ

Nivel Post/Catedră

(Disciplina principală de

încadrare)

Domeniul fundamental

Domeniul de licenţă/

Domeniul de studii universitare de

master

Nivelul de

studii Programul de studii

de master acreditat

Studii

universitare

de masterat/

master

Centre de

documentare şi informare

Profesor

documentarist

ŞTIINŢE UMANISTE/

ŞTIINŢE UMANISTE ŞI ARTE

LIMBĂ ŞI

LITERATURĂ

Teoria şi practica

textului

X

PROFESORI DOCUMENTARIŞTI

(programa aprobată prin ordinul

ministrului educaţiei, cercetării,

tineretului şi sportului nr. 5620/2010)/ PROFESORI DOCUMENTARIŞTI

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul

naţional de

definitivare în învăţământ aprobate

prin

ordinul ministrului educaţiei şi

cercetării ştiinţifice nr. 5558/2015)

Teoria şi practica

editării

FILOLOGIE

Teoria şi practica

textului

Teoria şi practica

editării

Învăţământ

preuniversitar

Studii absolvite, cu diplomă, la instituţii de învăţământ

acreditate/autorizate provizoriu, care dau dreptul

candidaţilor de a se înscrie şi de a participa

la concursurile de titularizare în învăţământul

preuniversitar şi la examenul naţional de definitivare în învăţământ

Programa - probă de concurs/

Disciplina pentru examenul naţional

de definitivare în învăţământ

Nivel Post/Catedră

(Disciplina

principală de

încadrare)

Domeniul

fundamental Domeniul de

licenţă/

Nivelul de

studii

Specializarea

Studii

universitare

integrate de

licenţă şi

master*1)

Învăţământ

postliceal

Medicină generală

(Anexa 20/

Anexa 20.1)

SĂNĂTATE/ŞTIINŢE

BIOLOGICE ŞI

BIOMEDICALE SĂNĂTATE

Medicină

dentară X

MEDICINĂ GENERALĂ

(programa aprobată prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării,

tineretului şi sportului nr. 5620/2010)/ MEDICINĂ GENERALĂ (SPECIALITATE ŞI DIDACTICA SPECIALITĂŢII), ELEMENTE

DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul naţional

de

definitivare în învăţământ aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei şi

cercetării ştiinţifice nr.

5558/2015)

Pregătire -

instruire Practică

(Asistenţă

medicală)

SĂNĂTATE/ŞTIINŢE

BIOLOGICE ŞI

BIOMEDICALE SĂNĂTATE

Medicină

dentară X

ASISTENŢĂ MEDICALĂ GENERALĂ

(MAIŞTRI INSTRUCTORI) (programa aprobată prin ordinul

ministrului educaţiei, cercetării,

tineretului şi sportului nr. 5620/2010)/ ASISTENŢĂ MEDICALĂ GENERALĂ

(MAIŞTRI INSTRUCTORI)

Page 247: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA SPECIALITĂŢII), ELEMENTE

DE PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul naţional

de

definitivare în învăţământ aprobate prin

ordinul ministrului educaţiei şi

cercetării ştiinţifice nr. 5558/2015)

*1) Studii universitare integrate licenţă şi master cu un număr de 360 de credite de studiu transferabile, conform

reglementării sectoriale din cadrul Uniunii Europene.

*LDAVCIP* LISTA DISCIPLINELOR DE ARTE VIZUALE CODIFICATE

DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR A.Niveluri de învăţământ preuniversitar

Cod

Nivelul de învăţământ

preuniversitar

1. Liceal general (clasele IX-XII) L

2. Gimnazial general (clasele V-VIII) G 3. Liceal de artă (clasele IX-XII); Liceal de arhitectură;

Seminar teologic (patrimoniu); Palate şi cluburi

ale elevilor

LA

4. Gimnazial de artă (clasele V-VIII) GA

B.Disciplinele de arte vizuale codificate Nivelul de

învăţământ

preuniversitar

Disciplina

Denumire Cod

L Educaţie artistică L - EA L Educaţie vizuală L - EV L Educaţie plastică L - EP

G Educaţie plastică G - EP

LA

1. Pictură de şevalet LA - PS

2. Grafică LA - G 3. Sculptură statuară LA - SS 4. Sculptură ornamentală LA - SO 5. Ceramică LA - C 6. Arte monumentale LA - AM 7. Design LA - D 8. Modă LA - M

9. Design textil LA - DT 10. Tapiserie LA - T 11. Foto - video LA - FV 12. Procesarea computerizată a imaginii LA - PCI 13. Desen animat LA - DA 14. Scenografie LA - S 15. Arhitectură LA - A

16. Restaurare LA - R 17. Istoria artei sau Istoria arhitecturii/artelor

ambientale/designului LA - IA

18. Arhitectură peisageră LA - AP 19. Studiu desen LA - SD 20. Crochiuri LA - CRO 21. Atelier de specialitate LA - AS

22. Perspectivă şi desen proiectiv LA - P/DP 23. Studiul corpului şi al figurii umane, în volum LA - S.FIG.V 24. Studiul cornului şi al figurii umane, în culoare LA - S.FIG.C

25. Educaţie vizuală LA - EV

GA 1. Desen GA - D 2. Pictură GA - P 3. Modelaj GA - M

Page 248: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

4. Istoria artei GA - IA

LA

Discipline fundamentale 1. Studiul formelor şi desenul LA - SFD 2. Studiul formelor şi al culorii LA - SFC 3. Studiul formelor şi al volumului LA - SFV 4. Studiul compoziţiei LA - SCO

5. Crochiuri - (fundamentale) LA - CRO -

(fundamentale)

6. Elemente de perspectivă LA - PER 7. Desen proiectiv LA - DDP 8. Interdependenţe funcţionale în relaţia om - formă -

ambient. LA - OFA

L

Discipline artistice de specialitate pentru

specializarea "Patrimoniu cultural", filiera

vocaţională, profil teologic, cultul ortodox

1. Studiul formelor şi desenul L - SFD.PC

2. Studiul culorilor şi pictură de icoană L - SCPI.PC 3. Istoria artelor - Arta eclesială L - IAAE.PC 4. Istoria artelor L - IA.PC 5. Sculptură L - S.PC 6. Sculptură decorativă L - SD.PC 7. Restaurare de icoană şi lemn policrom L - RILP.PC 8. Studiul materialelor de lucru în arta eclesială L - SMLAE.PC

9. Studiul tehnicilor vechi şi tradiţionale L - STVT.PC

ABREVIERI PENTRU FIECARE DISCIPLINĂ DE LA SPECIALIZĂRILE MUZICĂ, TEATRU, COREGRAFIE

NIVELUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT ARIA CURRICULARĂ DISCIPLINA* Învăţământ general obligatoriu şi

învăţământ liceal (şcoli şi licee de

cultură generală, filiera teoretică,

tehnologică şi vocaţională, cu excepţia

specializării muzică.) clasele V-XII

Arte Educaţie muzicală

Educaţie artistică specializată (muzică

teatru, coregrafie), şcoli şi licee de

artă cu program integrat şi suplimentar,

clasele I-XII (primar, gimnazial, liceal)

Arte

Educaţie muzicală specializată:

Muzică instrumentală: Pian, pian complementar, orgă

Instrumente cu coarde: vioară, violă, violoncel,

contrabas, chitară, harpă;

Instrumente de suflat: flaut, oboi, clarinet, fagot,

trompetă corn, trombon, tubă, nai

Instrumente de percuţie: ţambal;

Instrument la alegere*

Acompaniament

Artă vocală: canto, iniţiere vocală, muzică vocală

tradiţională românească (canto popular), jazz -

muzică uşoară (muzică vocală)

Ansambluri muzicale instrumentale şi vocale: muzică

de cameră, orchestră, cor

Teorie - solfegiu - dicteu

Istoria muzicii

Forme muzicale

Armonie

Etnografie şi folclor muzical Corepetiţie

Educaţie artistică specializată:

Arta actorului

Euritmie

Istoria teatrului universal şi românesc

Management artistic

Artele spectacolului

Estetica şi teoria spectacolului

Coregrafie:

Dans clasic

Dans de caracter

Iniţiere coregrafică

Dans românesc

Dans contemporan

Duet

Istoria baletului

Page 249: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Repertoriu ansamblu

Repertoriu individual

Ritmică

* Oricare din instrumentele de la Muzică instrumentală. MUZICĂ COREGRAFIE TEATRU educaţie muzicală - EM Dans clasic - DCL arta actorului - AA muzică instrumentală - MI Dans de caracter - DCR euritmie - E

pian - P Dans românesc - DR istoria teatrului universal

şi românesc - IT

pian complementar - PC Dans contemporan - DCO management artistic - MA orgă - O Duet - D artele spectacolului - AS

acordeon - ACR Istoria baletului - IB Estetica şi teoria

spectacolului - ETS

artă vocală - canto - C Repertoriu ansamblu - RA - iniţiere vocală - IV Repertoriu individual - RI vioara - V Ritmică - R viola - VLA Iniţiere coregrafică - IC violoncel - VLO contrabas - CBAS chitară - CHI harpă - HP flaut - FL oboi - OB clarinet - CL fagot - FG trompetă - TR corn - CR trombon - TRB tubă - TB

percuţie - PERC ţambal - TAM nai - N *instrument la alegere - IA acompaniament - ACO muzică vocală tradiţională

românească - MVTR

jazz - muzică uşoară - JMU muzică de cameră - MC ansamblu orchestral - AO ansamblu coral - AC ansamblu folcloric - AF teorie-solfegiu-dicteu - TSD istoria muzicii - IM forme muzicale - FM armonie - A etnografie şi folclor

muzical - EFM

corepetiţie - CO

* Oricare din instrumentele de la Muzică instrumentală. CODURILE DISCIPLINELOR DE ARTE VIZUALE (PRINCIPALE)

DE ÎNCADRARE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

(v. lista *LDAVCIP*)

Studii absolvite, cu diplomă, la instituţii de învăţământ acreditate/autorizate provizoriu, care dau dreptul

candidaţilor de a se înscrie şi de a participa la

concursurile de titularizare în învăţământul preuniversitar

şi la examenul naţional de definitivare în învăţământ

Programa - probă de concurs/

Disciplina pentru examenul

naţional de definitivare în învăţământ

L- G- LA- GA- PROFILUL/DOMENIUL Învăţământ

universitar

Specializarea

de lungă

durată

de

scurtă

durată

EV; EP-EV; EV-EA;

EP-EV-EA;

SFDPC

EP DT, DT-AS, M, T, R, SFD, SFC, SCO, DDP, PER,

CRO-(fundamentale), PCI,

SD, CRO, S.FIG.C, EV

D, P, M,

IA

ARTE PLASTICE ŞI

DECORATIVE

Arte textile -

interferenţe stilistice

în artele

decorative*

X

ARTE VIZUALE (EDUCAŢIE

PLASTICĂ/EDUCAŢIE VIZUALĂ) (programa pentru concurs

aprobată prin ordinul

ministrului educaţiei,

Page 250: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ARTE VIZUALE (EDUCAŢIE

PLASTICĂ/EDUCAŢIE VIZUALĂ)

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru examenul

naţional de definitivare în

învăţământ aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei şi cercetării

ştiinţifice nr. 5558/2015)

(*) Studii postuniversitare (aprofundate, academice, de specializare, de masterat) cu durata de cel puţin un an şi jumătate/cu minimum 90 de

credite care dau dreptul de a profesa într-o nouă specializare sau programe de conversie profesională pentru dobândirea unei noi specializări

şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice, în conformitate cu prevederile art. 244 alin. (5) lit. d) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare.

Notă: La specializările nominalizate mai sus se adaugă:

(1) Toate specializările similare absolvite înainte de 1993; (2) Studiile postuniversitare (aprofundate, academice, de specializare, de masterat) cu durata de cel puţin un an şi jumătate/cu minimum 90 de

credite, aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale, care dau dreptul de a profesa într-o nouă specializare - similară uneia dintre cele

nominalizate mai sus şi programele de conversie profesională pentru dobândirea unei noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice,

în conformitate cu prevederile art. 244 alin. (5) lit. d) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi

completările ulterioare. CODURILE DISCIPLINELOR MUZICALE

(PRINCIPALE) DE ÎNCADRARE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

PREUNIVERSITAR

(v. lista LGPLM/AG/PM-GC*)

Studii absolvite, cu diplomă, la instituţii de învăţământ

acreditate/autorizate provizoriu, care dau dreptul candidaţilor de a se înscrie şi de a participa la

concursurile de titularizare în învăţământul preuniversitar

şi la examenul naţional de definitivare în învăţământ

Programa - probă de concurs/

Disciplina pentru examenul

naţional de definitivare

în învăţământ

L- G/P- LM/A-C G/PM,

GPC - PROFILUL/DOMENIUL Învăţământ

universitar

Specializarea

de

lungă

durată

de

scurtă

durată

IT, MA, AS, ETS MUZICĂ Artele spectacolului

muzical X

ARTA ACTORULUI

(programa pentru concurs

aprobată prin ordinul

ministrului interimar al

educaţiei naţionale

nr. 5530/2018)/ ARTELE SPECTACOLULUI

(ARTA ACTORULUI)

(SPECIALITATE ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE (programele pentru examenul

naţional de definitivare în

învăţământ aprobate prin

ordinul ministrului

interimar al educaţiei

naţionale nr. 5529/2018)

IT, MA, AS MUZICĂ Regie de teatru

muzical X

IT, MA, AS

ARTĂ TEATRALĂ/

TEATRU

Regie şi teatru muzical

X

AA, IT, AS, MA Actorie X

AA, IT, AS, MA Actorie, regie, teatru X

AA, IT, AS, MA Regie teatru X

AA, IT,AS, MA, ETS Artele spectacolului de

teatru X

AA, IT,AS, MA, ETS Arta şi metodologia spectacolului X

AA, IT,AS, MA, ETS Artele spectacolului de

teatru (actorie) X

AA, IT,AS, MA, ETS Artele spectacolului de

teatru (regie de teatru) X

AA, IT, AS, MA,

ETS

Artele spectacolului de

teatru (arta actorului

mânuitor de păpuşi şi

marionete)

X

IT, AS, MA Teatrologie X

AA, IT, AS, MA Arta actorului mânuitor

de păpuşi X

IT, AS, MA

ARTĂ

CINEMATOGRAFICĂ ŞI TELEVIZIUNE/

CINEMATOGRAFIE ŞI

MEDIA

Regie de film şi

televiziune X

IT, AS, MA Regie, imagine film,

televiziune X

IT, AS, MA Regia spectacolului de

teatru, film şi

televiziune X

IT, AS Filmologie X

IT, AS Filmologie

(scenaristică,

publicitate-media) X

IT, AS Dramaturgie

cinematografică.

Scenaristică de film şi

TV*

X

* Studii postuniversitare (aprofundate, academice, de specializare, de masterat) sau programe de conversie profesională pentru dobândirea unei noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice cu durata de cel puţin un an şi jumătate/cu minimum 90 de credite.

Notă:

La specializările nominalizate mai sus se adaugă:

(1) Toate specializările similare absolvite înainte de 1993;

(2) Studiile postuniversitare (aprofundate, academice, de specializare, de masterat) cu durata de cel puţin un an şi jumătate/cu minimum 90 de

credite, aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale, care dau dreptul de a profesa într-o nouă specializare - similară uneia dintre cele nominalizate mai sus şi programele de conversie profesională pentru dobândirea unei noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice,

în conformitate cu prevederile art. 244 alin. (5) lit. d) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi

completările ulterioare.

Page 251: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

CODURILE DISCIPLINELOR

DE ARTE VIZUALE

(PRINCIPALE) DE

ÎNCADRARE DIN

ÎNVĂŢĂMÂNTUL

PREUNIVERSITAR

(v. lista *LDAVCIP*)

Studii absolvite, cu diplomă, la instituţii de învăţământ

acreditate/autorizate provizoriu, care dau dreptul

candidaţilor de a se înscrie şi de a participa la

concursurile de titularizare în învăţământul preuniversitar

şi la examenul naţional de definitivare în învăţământ

Programa - probă

de concurs/

Disciplina pentru

examenul

naţional de

definitivare

în învăţământ L-

G

- LA-

GA

-

Domeniul

fundament

al

Domeniul

pentru studiile

universitare

de licenţă

Specializarea

din cadrul

domeniului

pentru studiile

universitare

de licenţă

Domeniul de

licenţă/Domen

iul

de studii

universitare

de master

Nivelul de

studii

Programul

de studii

de master

acreditat

Studii

universita

re

de

masterat/

master

EV;

EP-

EV;

EV-

EA;

EP-

EV-

EA;

SFD.P

C

E

P

DT, DT-AS, M,

T, R,

SFD, SFC,

SCO, DDP,

PER,

CRO-

(fundamental

e),

PCI, SD, CRO,

S.FIG.C, EV

D,

P,

M,

IA

ARTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

ARTE PLASTICE

ŞI DECORATIVE

Arte plastice

(Pictură)

ARTE

PLASTICE,

DECORATIVE

ŞI

DESIGN

Arte

decorative

- Modă -

Design

vestiment

ar

X

ARTE VIZUALE

(EDUCAŢIE

PLASTICĂ/EDUCA

ŢIE VIZUALĂ)

(programa pentru

concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

educaţiei,

cercetării,

tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ARTE VIZUALE

(EDUCAŢIE

PLASTICĂ/EDUCA

ŢIE VIZUALĂ)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII),

ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele

pentru examenul

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul ministrului

educaţiei şi

cercetării

ştiinţifice nr. 5558/2015)

Arte plastice

(Sculptură) Arte plastice

(Grafică) Arte plastice

(Fotografie

-

videoprocesar

ea

computerizată

a imaginii)

Arte

decorative Design Conservare şi

restaurare Pedagogia

artelor

plastice

şi decorative

Istoria şi

teoria artei TEATRU Scenografie

ARTE

PLASTICE,

DECORATIVE ŞI

DESIGN

Arte plastice

(Pictură) Arte plastice (Sculptură)

Arte plastice (Grafică) Arte plastice

(Fotografie

-

videoprocesar

ea

computerizată

a imaginii)

Arte

decorative Design Conservare şi

restaurare Pedagogia

artelor

plastice

şi decorative

Istoria şi

teoria artei ŞTIINŢE

UMANISTE/

ŞTIINŢE ISTORIE Istoria artei

Page 252: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

UMANISTE

ŞI

ARTE

ARTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI

ARTE

ARTE

PLASTICE,

DECORATIVE ŞI

DESIGN

Artă murală Ceramică -

sticlă - metal Arte textile -

Design

textil

Modă -

Design

vestimentar Scenografie şi

eveniment

artistic

Design

ambiental

Artă

monumentală

CINEMATOGRAF

IE

ŞI MEDIA

Cinematografi

e,

fotografie,

media (regie

de film şi

TV,imagine de

film şi TV,

multimedia:

sunet-montaj,

comunicare

audiovizuală:

scenaristică,

publicitate media,

filmologie)

Filmologie

TEOLOGI

E TEOLOGIE

ORTODOXĂ Artă sacră

EV;

EP-EV;

EV-EA;

EP-

EV-EA;

IA.PC,

IAAE.PC; RILP.PC;

SMLAE.PC;

STVT.PC

EP R, R-AS, IA,

SD,

CRO,

S.FIG.C, EV

D,

P,

M,

IA

ARTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI ARTE

ARTE PLASTICE

ŞI DECORATIVE

Arte plastice

(Pictură)

TEOLOGIE Patrimoniu

cultural X

ARTE VIZUALE (EDUCAŢIE

PLASTICĂ/EDUCAŢIE

VIZUALĂ)

(programa pentru concurs

aprobată prin ordinul

ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi

sportului nr. 5620/2010)/ ARTE VIZUALE (EDUCAŢIE PLASTICĂ/EDUCAŢIE

VIZUALĂ)

(SPECIALITATE ŞI

DIDACTICA

SPECIALITĂŢII), ELEMENTE

DE PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE

(programele pentru

examenul naţional de

definitivare în învăţământ

aprobate prin ordinul

ministrului educaţiei şi

cercetării ştiinţifice

nr. 5558/2015)

Arte plastice

(Sculptură)

Arte plastice

(Grafică) Arte plastice (Fotografie - videoprocesarea

computerizată a imaginii)

Arte decorative Design Conservare şi

restaurare Pedagogia artelor plastice

şi decorative

Istoria şi teoria artei TEATRU Scenografie

ARTE PLASTICE, DECORATIVE ŞI

DESIGN

Arte plastice

(Pictură) Arte plastice

(Sculptură) Arte plastice

(Grafică) Arte plastice (Fotografie

- videoprocesarea

computerizată a imaginii)

Arte decorative Design

Page 253: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Conservare şi

restaurare Pedagogia artelor plastice

şi decorative

Istoria şi teoria artei ŞTIINŢE UMANISTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

ISTORIE Istoria artei

ARTE/ ŞTIINŢE

UMANISTE ŞI

ARTE

ARTE PLASTICE,

DECORATIVE ŞI

DESIGN

Artă murală

Ceramică - sticlă -

metal Arte textile - Design

textil

Modă - Design

vestimentar Scenografie şi eveniment

artistic

Design ambiental

Artă monumentală

CINEMATOGRAFIE

ŞI MEDIA

Cinematografie,

fotografie, media (regie de film şi TV,imagine de

film şi TV, multimedia

sunet-montaj, comunicare

audiovizuală scenaristică,

publicitate media,

filmologie)

Filmologie

TEOLOGIE TEOLOGIE

ORTODOXĂ Artă sacră

CODURILE

DISCIPLINELOR

MUZICALE

(PRINCIPALE) DE

ÎNCADRARE DIN

ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

(v. lista

LGPLM/AG/PM-GC*)

Studii absolvite, cu diplomă, la instituţii de învăţământ

acreditate/autorizate provizoriu, care dau dreptul

candidaţilor de a se înscrie şi de a participa la

concursurile de titularizare în învăţământul preuniversitar şi la examenul naţional de definitivare în învăţământ

Programa -

probă de

concurs/

Disciplina

pentru

examenul

naţional de

definitivare

în învăţământ L-

G/P-

LM/A-C

G/PM

, GPC

Domeniul

fundamental

Domeniul

pentru studiile universitare

de licenţă

Specializarea

din cadrul

domeniului pentru studiile

universitare de

licenţă

Domeniul de

licenţă/Domeniul

de studii universitare

de master

Nivelul de

studii

Programul de studii

de master

acreditat

Studii

universitar

e de

masterat/

master

AA,

IT,

AS,

MA

ARTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI

ARTE

MUZICĂ Artele

spectacolului

muzical

TEATRU

1. Actorie şi

regie

2. Arta

actorului

3. Arta

actorului.

Metode de

înnoire a

mijloacelor de

expresie

4. Arta

actorului de

music

hall

5. Arta

actorului de

teatru

de animaţie

6. Arta

regizorului de

teatru

7. Artele

spectacolului

teatral

8. Arta

interpretării

caracterelor

dramatice

ARTA

ACTORULUI

(programa

pentru concurs

aprobată prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei

naţionale

nr. 5530/2018)

/ ARTELE

SPECTACOLULU

I

(ARTA

ACTORULUI)

(SPECIALITATE

ŞI DIDACTICA

SPECIALITĂŢII)

, ELEMENTE DE

PEDAGOGIE ŞI

PSIHOLOGIE

(programele

pentru

examenul

TEATRU

Artele

spectacolului

(actorie)

Artele

spectacolului

(coregrafie)

Artele

spectacolului

(regie)

Artele

spectacolului

(regie de

teatru)

Artele

spectacolului

(arta

actorului

mânuitor de

păpuşi şi

marionete)

Artele

spectacolului

(păpuşi -

marionete)

Teatrologie

Page 254: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

(management

cultural)

9. Artă teatrală

10. Design,

lumină şi sunet

în artele

spectacolului

11. Pedagogie

teatrală

12. Scriere

dramatică

13. Tehnologii

digitale în

spectacolul

contemporan

14. Teatru, film

şi

multimedia 15. Teatru de

animaţie

16. Teatrologie

- management

şi marketing

cultural

17. Teoria şi

practica

managementul

ui instituţiilor

şi

evenimentelor

culturale

18. Teatrologie.

Impresariat

artistic

naţional de

definitivare în

învăţământ

aprobate prin

ordinul

ministrului

interimar al

educaţiei

naţionale nr. 5529/2018)

Teatrologie

(jurnalism

teatral)

CINEMATOGRAFI

E

ŞI MEDIA

Cinematografie

,

fotografie,

media (regie

de film şi

TV,imagine de

film şi TV,

multimedia:

sunet-montaj,

comunicare

audiovizuală:

scenaristică,

publicitate

media,

filmologie)

Filmologie

AA,

IT,

AS,

MA

ARTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI

ARTE

MUZICĂ Artele

spectacolului

muzical

TEATRU ŞI

ARTELE

SPECTACOLULUI

1. Actorie şi

regie

2. Arta

actorului

3. Arta

actorului.

Metode de

înnoire a

mijloacelor de

expresie

4. Arta

actorului de

music

hall

5. Arta

actorului de

teatru

de animaţie

6. Arta

regizorului

7. Arta

regizorului de

teatru

8. Artele

spectacolului

teatral

9. Arta

interpretării

caracterelor

dramatice

10. Artă

teatrală

11. Design,

lumină şi sunet

în artele

spectacolului

12. Pedagogie

teatrală

13. Scriere

dramatică

14. Tehnologii

X

TEATRU

Artele

spectacolului

(actorie)

Artele

spectacolului

(coregrafie)

Artele

spectacolului

(regie)

Artele

spectacolului (regie de

teatru)

Artele

spectacolului

(arta

actorului mânuitor de

păpuşi şi

marionete)

Artele

spectacolului

(păpuşi - marionete)

Teatrologie

(management

cultural)

Teatrologie

(jurnalism

teatral)

CINEMATOGRAFI

E

ŞI MEDIA

Cinematografie

,

fotografie,

media (regie

de film şi

TV,imagine de

film şi TV,

multimedia:

Page 255: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

sunet-montaj,

comunicare

audiovizuală:

scenaristică,

publicitate

media,

filmologie)

digitale în

spectacolul

contemporan

15. Teatru, film

şi

multimedia

16. Teatru de

animaţie

17. Teatru

contemporan

(actorie şi

teatrologie)

Filmologie

IT,

MA,

AS,

ETS

ARTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI

ARTE

MUZICĂ Artele

spectacolului

musical

MUZICĂ

1. Artele

spectacolului

liric

2. Artele

spectacolului

muzical

X

TEATRU

Artele

spectacolului

(actorie)

Artele

spectacolului

(coregrafie)

Artele

spectacolului

(regie)

Artele

spectacolului

(regie de

teatru)

Artele

spectacolului

(arta

actorului

mânuitor de

păpuşi şi

marionete)

Artele

spectacolului

(păpuşi -

marionete)

Teatrologie

(management

cultural)

Teatrologie

(jurnalism

teatral)

CINEMATOGRAFI

E ŞI MEDIA

Cinematografie

,

fotografie,

media (regie

de film şi

TV,imagine de

film şi TV,

multimedia:

sunet-montaj,

comunicare

audiovizuală:

scenaristică,

publicitate

media,

filmologie)

Filmologie

AA,

IT,

AS

ARTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI

ARTE

MUZICĂ Artele

spectacolului

musical

TEATRU Scriere

dramatică X

TEATRU

Artele

spectacolului

(actorie)

Artele

spectacolului

(coregrafie)

Artele

spectacolului

(regie)

Page 256: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Artele

spectacolului

(regie de

teatru)

Artele

spectacolului

(arta

actorului

mânuitor de

păpuşi şi

marionete)

Artele

spectacolului

(păpuşi -

marionete)

Teatrologie

(management

cultural)

Teatrologie

(jurnalism

teatral)

CINEMATOGRAFI

E

ŞI MEDIA

Cinematografie

,

fotografie,

media (regie

de film şi

TV,imagine de

film şi TV,

multimedia:

sunet-montaj,

comunicare

audiovizuală:

scenaristică,

publicitate

media,

filmologie)

Filmologie

AA,

IT,

AS

ARTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI

ARTE

MUZICĂ Artele

spectacolului

musical

TEATRU ŞI

ARTELE

SPECTACOLULUI

Scriere

dramatică X TEATRU

Artele

spectacolului

(actorie)

Artele

spectacolului

(coregrafie)

Artele

spectacolului

(regie)

Artele

spectacolului

(regie de

teatru)

Artele

spectacolului

(arta

actorului

mânuitor de

păpuşi şi

marionete)

Artele

spectacolului

(păpuşi -

marionete)

Teatrologie

(management

cultural)

Teatrologie

(jurnalism

teatral)

CINEMATOGRAFI

E

ŞI MEDIA

Cinematografie

,

fotografie,

Page 257: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

media (regie

de film şi

TV,imagine de

film şi TV,

multimedia:

sunet-montaj,

comunicare

audiovizuală:

scenaristică,

publicitate

media,

filmologie)

Filmologie

IT,

AS,

MA

ARTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI

ARTE

MUZICĂ Artele

spectacolului

musical

TEATRU

1. Teatrologie -

management

şi marketing

cultural

2. Teoria şi

practica

managementul

ui instituţiilor

şi

evenimentelor

culturale

3. Teatrologie.

Impresariat

artistic

X

TEATRU

Artele

spectacolului

(actorie)

Artele

spectacolului

(coregrafie)

Artele

spectacolului

(regie)

Artele

spectacolului

(regie de

teatru)

Artele

spectacolului

(arta

actorului

mânuitor de

păpuşi şi

marionete)

Artele

spectacolului

(păpuşi -

marionete)

Teatrologie

(management

cultural)

Teatrologie

(jurnalism

teatral)

CINEMATOGRAFI

E

ŞI MEDIA

Cinematografie

,

fotografie,

media (regie

de film şi

TV,imagine de

film şi TV,

multimedia:

sunet-montaj,

comunicare

audiovizuală:

scenaristică,

publicitate

media,

filmologie)

Filmologie

IT,

MA,

AS

ARTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI

ARTE

MUZICĂ Artele

spectacolului

musical

TEATRU Arta

regizorului X

TEATRU

Artele

spectacolului

(actorie)

Artele

spectacolului

(coregrafie)

Artele

Page 258: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

spectacolului

(regie)

Artele

spectacolului

(regie de

teatru)

Artele

spectacolului

(arta

actorului

mânuitor de

păpuşi şi

marionete)

Artele

spectacolului

(păpuşi -

marionete)

Teatrologie

(management

cultural)

Teatrologie

(jurnalism

teatral)

CINEMATOGRAFI

E

ŞI MEDIA

Cinematografie

,

fotografie,

media (regie

de film şi

TV,imagine de

film şi TV,

multimedia:

sunet-montaj,

comunicare

audiovizuală:

scenaristică,

publicitate

media,

filmologie)

Filmologie

IT,

MA,

AS

ARTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI

ARTE

MUZICĂ Artele

spectacolului

musical

TEATRU ŞI

ARTELE

SPECTACOLULUI

Arta

regizorului X

TEATRU

Artele

spectacolului

(actorie)

Artele

spectacolului

(coregrafie)

Artele

spectacolului

(regie)

Artele

spectacolului

(regie de

teatru)

Artele

spectacolului

(arta

actorului

mânuitor de

păpuşi şi

marionete)

Artele

spectacolului

(păpuşi -

marionete)

Teatrologie

(management

cultural)

Teatrologie

(jurnalism

teatral)

Page 259: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

CINEMATOGRAFI

E

ŞI MEDIA

Cinematografie

,

fotografie,

media (regie

de film şi

TV,imagine de

film şi TV,

multimedia:

sunet-montaj,

comunicare

audiovizuală:

scenaristică,

publicitate

media,

filmologie)

Filmologie

IT,

AS

ARTE/

ŞTIINŢE

UMANISTE

ŞI

ARTE

MUZICĂ Artele

spectacolului

musical

CINEMATOGRAFI

E

ŞI MEDIA

1. Arta regiei

de film

2. Arta

scurtmetrajului

3. Dramaturgie

cinematografică

. Scenaristică

Film şi TV

4. Producţie de

film

documentar

5. Scenaristică

X

TEATRU

Artele

spectacolului

(actorie)

Artele

spectacolului

(coregrafie)

Artele

spectacolului

(regie)

Artele

spectacolului

(regie de

teatru)

Artele

spectacolului

(arta

actorului

mânuitor de

păpuşi şi

marionete)

Artele

spectacolului

(păpuşi -

marionete)

Teatrologie

(management

cultural)

Teatrologie

(jurnalism

teatral)

CINEMATOGRAFIE

ŞI MEDIA

Cinematografie

,

fotografie,

media (regie

de film şi

TV,imagine de

film şi TV,

multimedia:

sunet-montaj,

comunicare

audiovizuală:

scenaristică,

publicitate

media,

filmologie)

Filmologie

Aria curriculară: TEHNOLOGII - Discipline tehnologice, Pregătire şi instruire practică Şcoala specială - Disciplina: Activităţi de pre-profesionalizare Palatele şi cluburile copiilor - Cercuri din domeniul tehnico-ştiinţific

Profilul sau domeniul Profiluri înscrise pe diplomele

de studii ale candidaţilor

Studii universitare Post-liceal de lungă

durată

de scurtă

durată

Page 260: ANEXĂ din 5 martie 2019‚ din 5 martie 2019...Educatoare - învăţător X 3. Învăţător - Educatoare X * Absolvenţi ai liceelor pedagogice cu durata de 5 ani, fără menţionarea

Informatie oferita gratuit de: www.legistm.ro t: 0720.528.028

Protecţia mediului Construcţii X

Alimentaţie publică şi turism/

Alimentaţie publică

Chimie X Chimie industrială X

1. Industrie alimentară/Industria

alimentară

2. Industrie alimentară/Industrializarea

cărnii

3. Industrie alimentară/Industrializarea

laptelui

4. Industrie alimentară/Morărit

5. Industrie alimentară/Panificaţie

6. Industrie alimentară/Industrializarea

legumelor şi fructelor

7. Industrie alimentară/Industrie

alimentară fermentativă

8. Industrie alimentară/Industrie

alimentară extractivă

Chimie industrială X

Notă:

1. În învăţământul gimnazial: a)pe catedrele constituite din disciplinele "Gândire critică şi drepturile copilului", "Educaţie inter culturală" şi "Educaţie pentru cetăţenie democratică" se încadrează cu prioritate cadrele didactice titulare care au înscrisă disciplina "Cultură civică" pe documentul de numire/transfer/repartizarejără susţinerea inspecţiei specială la clasă; b)disciplina educaţie tehnologică poate fi predată cu statut de cadru didactic calificat şi de absolvenţi ai învăţământului lege superior din profilul chimie sau biologie, care au finalizat

specializări în cadrul facultăţilor de profil tehnic, silvic, economic sau agricol. 2. La solicitarea inspectoratelor şcolare, Ministerul Educaţiei Naţionale, prin direcţiile generale/direcţiile de specialitate, pe baza analizei foilor matricole/suplimentelor la diplomele de studii ale candidaţilor, poate acorda acceptul de participare la etapele de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar sau la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar organizate la nivel judeţean sau la nivelul unităţilor de învăţământ pe parcursul anului şcolar, în

vederea angajării cu statut de cadru didactic calificat, pe perioadă determinată, pe posturi didactice/catedere corelate cu disciplinele studiate pe parcursul studiilor. ------

---- Toate drepturile rezervate © 2019 - iLegis - SC CTCE SA