ANATOMIA ANALIZATORULUI VIZUAL Analizatorul vizual, ca si ceilalti analizatori ai organismului, este un sistem functional unitar, care din punct de vedere morfologic si functional cuprinde trei segmente: -un segment periferic sau receptor, care primeste excitatiile exterioare specifice; -un segment de conducere (caile nervoase) care conduc influxul nervos de la segmental periferic catre scoarta cerebrala. -un segment central sau cerebral, unde excitatia este transformata in senzatie vizuala.

SEGMENTUL PERIFERIC

Segmentul periferic consta din globul ocular si anexele sale. Globul ocular este o formatiune aproape sferica, situata in partea anterioara a orbitei, cu diametru antero-posterior de aproximativ 25-26 mm, cel transversal de 24,5 mm, iar cel vertical numai de 23,7 mm. Deosebim un ax antero-posterior, un ecuator si merdiane. Polul anterior corespunde centrului corneei, iar cel posterior se afla pe sclera, corespunzator zonei dintre papila si macula. Linia care uneste cei 2 poli este axul optic al globului ocular. Linia vizuala este linia care uneste obiectul privit si macula, trecind prin centrul optic al ochiului. Unghiul dintre axul optic si linia vizuala are 5 grade si este numit unghi alfa. (fig.2.1). Fig.2.1 Axul optic al globului ocular, linia vizuala si un ghiul alfa Ecuatorul este circumferinta cea mai mare de pe suprafata globului, in planul perpendicular pe axul antero-posterior. El imparte globul ocular in doua jumatati, numite emisfere. Meridianele sint curbele care trec prin ambii poli ai axului antero-posterior, unul fiind vertical si altul orizontal. Masa globului ocular variaza intre 7 si 7,5 g, volumul este de 6,5 cm; consistenta ferma este data de catre tunicele globului puse in tensiune de catre continutul intraocular. Axul globului ocular formeaza cu axul orbitar un unghi de aproximativ 35. Prin intermediul peretilor orbitei globul ocular este in vecinatate in sus cu sinusul frontal, in jos cu sinusul maxilar, intern cu celule etmoidale si lateral cu fosa temporala si pterigo-maxilara. 30Globul ocular este format din trei straturi suprapuse care formeaza peretele lui si din medii transparente cuprinse in interiorul lui. Cele trei straturi sunt: - stratul fibros - stratul vascular - stratul nervos (retina).

In interiorul globului ocular sint cuprinse umoarea apoasa, cristalinul si corpul vitros, care alcatuiesc mediile transparente si care, impreuna cu cornea, reprezinta sistemul optic al ochiului.

STRATUL FIBROS

Stratul fibros sau extern are rolul de a forma un invelis protector globului ocular. El este format din doua portiuni distincte: sclera si cornea. Sclera alcatuieste cea mai mare parte a invelisului exterior al ochiului, circa 5/6. Este formata dintr-un tesut fibros dens, este dura si inextensibila la adult. Are o culoare alba-sidefie si nu poate fi strabatuta de razele luminoase. Grosimea ei este in medie de 1mm. Pe ea se insera muschii drepti si oblici; este invelita in capsula lui Tenon si este perforata de mai multe vase sangvine. La nivelul polului sau posterior sclera prezinta un canal conic, strabatut de fibre sclerale, care formeaza o lama cribrata, prin care ies fibrele nervului optic. Corneea este partea anterioara a stratului fibros. Pe linga rolul sau protector, datorita transparentei lasa sa intre razele luminoase in interior, avind un rol optic insemnat.

Grosimea sa variaza astfel: la periferic este de 1mm, iar spre centru se subtiaza pina la 0,6 mm. Corneea are forma unei calote sferice. Diametrul orizontal este mai mare (11 mm) decit cel vertical. Raza de curbura fiind mai mica decit cea a sclerei , determina o bombare mai accentuate a corneei pe suprafata globului ocular. Transparenta ei se datoreste dispozitei regulate a lamelor sale si continutului redus in apa. Inervatia corneei este aproape in exclusivitate senzitiva, reprezentata de terminatiile nervilor ciliari lungi si scurti. Vascularizatia corneei este absenta. Nutritia ei este asigurata prin imbibitie din trei surse: vasele limbului sclero-cornean, umoarea apoasa prin intermediul endoteliului cornean, filtrul lacrimal prin intermediul epiteliului cornean. Zona de trecere dintre cornee si sclera, cu structura si functie particulare, se numeste limbul sclero-cornean.

STRATUL VASCULAR

Al doilea strat ocular este stratul vascular, numit si uvee, situate sub sclera. Este intens vascularizat, bogat in celule pigmentare de culoare inchisa. Uveea este compusa din trei parti anatomice si functionale distincte: irisul, corpul ciliar si coroida. Irisul formeaza partea anterioara a uveei, este situat inapoia corneei si inaintea cristalinului, delimitand astfel camera anterioara. Are forma unui diafragm, prevazut cu un orificiu mic in centru, pupila. Pe suprafata lui anterioara se vad proeminente radiare trabeculate, printre care se vad depresiuni de diferite dimensiuni numite cripte iriene. Aceste neregularitati constituie relieful irisului. Diafragmul irian dozeaza cantitatea de lumina care patrunde in ochi prin reflexul fotomotor pupilar, corecteaza defectele dioptriilor oculare si au un rol metabolic prin schimburile difuzionale cu umoarea apoasa. Coroida se intinde de la punctual de intrare a nervului optic pina la “serrata”. Este un strat bogat vascularizat si intens pigmentat, formind astfel ecranul opac al ochiului, avind un rol insemnat in mentinerea tonusului ocular (fig 2.2) Fig. 2.2 Structura globului ocular

STRATUL NERVOS

Retina alcatuieste stratul intern, tunica nervoasa a globului ocular, fiind situate intre coroida si corpul vitros. Ea captuseste interiorul globului ocular de la papila pina la orificiul popular . Ea este o membrana foarte subtire, perfect transparenta, “in vivo” de culoare roz. Ea este aplicata in pozitia sa normala pe coroida prin presiunea exercitata de corpul vitros., fiind aderenta de coroida numai in apropierea periferiei sale si fiind fixate la nivelul marginii papilei nervului optic. Retina poate fi divizata in retina vizuala - “pars optica” si retina oarba - “pars caeca”, limita intre acestea fiind data de o zona festonata, preucatoriala, numita “ora serrata” Retina normala este transparenta. Culoarea rosie-portocalie a funcului de ochi este data de coroida subiacenta care contine o mare cantitate de vase sangvine si celule pigmentare. Din punct de vedere anatomo- functional retina se continua in nervul optic. Structura histologica a retinei, plasarea diferitelor straturi cu celule specializate permit receptionarea excitatiilor luminoase si transmiterea lor catre centrul cortical vizual. Aparatul de sustinere a retinei este format dintr-un tesut glial. Regiuni retiniene cu structura speciala sint fovea centrala si ora serrata.

CONTINUTUL GLOBULUI OCULAR

Intre fata posterioara a corneei si fata posterioara a irisului se afla camera anterioara. Camera posterioara este spatial cuprins intre fata posterioara a irisului, corpul ciliar si fata anterioara a cristalinului. Ambele camere sint umplute de umoarea apoasa, un lichid transparent, secretat de corpul ciliar si fata anterioara a cristalinului.

Cristalinul este o lentila biconvexa si este situate intre iris si corpul vitros. Este mentinut in poiztia sa printr-un sistem de fibre, zonula Zinn. Cristalinul este un mediu refrigent, fiind complet transparent. Prin proprietatea de a-si modifica raza de curbura a suprafetelor sale contribuie la procesul de acomodatie. Are grosimea de 5 mm si diametrul de 9 mm, cu fata posterioara mai convexa decit cea anterioara, lipsit de vase sangvine. Corpul vitros este o substanta gelatinoasa, care ocupa tot spatial cuprins intre fata posterioara a cristalinului si peretele globului ocular. Volumul vitros reprezinta sase zecimi din volumul globului ocular. Masa vitroasa este o substanta anhista, coloidala, cu rare celule migratoare. Substanta vitrosului contine 98,6% apa. Vitrosul optic este omogen. Corpul vitros in totalitatea sa are un rol insemnat in dezvoltarea si mentinerea formei globuluui ocular.

SEGMENTUL INTERMEDIAR DE CONDUCERE AL ANALIZATORULUI VIZUAL

Caile optice leaga retina de centrul cortical al vederii situate in lobul occipital. Caile optice strabat orbita si endocraniul dinainte inapoi pina in jurul scizurii calacarine. Segmentul intermediar se compune din mai multe parti: Nevul optic Face parte din nervii cranieni, perechea a doua. Este alcatuit din cilindracsii celulelor ganglionare retiniene, care traverseaza lama circuita a sclerei, orbita, canalul optic si apoi patrund in cavitatea craniana. Nervii optici se termina in unghiurile anterioare ale unei lame nervoase numita chiasma. Nervul optic este invelit de trei straturi meningeale care se continua inainte cu sclera iar inapoi cu periostul canalului optic, pia si arahnoida, acestea continuindu- se inapoi cu meningele cerebrale iar inainte la papila formeaza un fund de sac. Nervul optic are o lungime de 4 cm iar traiectul lui poate fi impartit in 4 portiuni: intrasclerala, intraorbitara, intracaniculara si intracraniana In sectorul anterior al portiunii orbitrare la aproximativ 15 mm de polul posterior al globului ocular, patrund in nerv artera si vena centrala a retinei. Strabatindu-l axial, ele ajung in globul ocular la nivelul fundului excavatiei fiziologice a papilei. Fibrele nervoase, in numar de 500 000 – 800 000 pentru fiecare nerv, lipsite de teaca lui Schwann dar mielinizate in afara lamei cribiforme, sint separate in fascicule prin septuri plecate din pia perineurala. In interiorul nervului fibrele au o topografie determinata. Fasciculul papilo-macular, continind fibrele care culeg impulsuri provenite din regiunea maculara , tind pe masura ce se apropie de chiasma , sa ocupe o pozitie centrala in cordonul nervos. In cavitatea craniana, dupa un scurt traiect fibrele nervului optic dintr-o parte se incruciseaza partial cu cele din partea opusa, formind chiasma optica. Ea se gaseste situata in etajul superior al endocrinului,deasupra hipofizei. Fibrele nervoase provenite din jumatatea temporala a fiecarei retine trec direct prin chiasma si de aici in bandeleta optica din partea opusa (fig. 2.3.). De la chiasma pornesc bandelete optice care inconjoara penduculii cerebrali si se termina in corpii geniculati. Bandelete optice sint doua cordoane albe, cu traiect ancorat posterior, cu o lungime de 2-3 cm, ce continua de la unghiurile posterioare ale chiasmei pina la corpii geniculati externi. Fiecare bandeleta se imparte in doua fascicule: unul intern, altul extern. Primul, mai mic si continand fibre pupilare, se termina in corpii geniculati externi unde cilindracsii celulelor ganglionare formeaza sinapse cu neuronii geniculo-corticale. Corpii geniculati externi sau laterali Sint situatii sub pulvinar in continuarea bandeletelor optice. Contin un numar mare de celule cu care se pun in contact fibrele nervului optic. Corpii geniculati laterali au o structura lamelara: lamele albe mielnice alterneaza cu lamele cenusii.

Radiatiile optice ale lui Gratiolet Radiatiile optice ale lui Gratiolet reprezinta fibrele neuronilor din corpii geniculati externi, fiind complet inglobate in substanta alba a lobului temporo-ocipital. Aceste fibre mielinizate pleaca de la baza corpului geniculat extern si se grupeaza in afara si deasupra acestuia, merg, dupa ce au trecut prin partea posterioara si a capsulei interne, spre aria striata a lobului occipital si se termina in jurul scizurii calcarine. Fasciculele radiatiilor optice sint mai voluminoase decit cele din bandeletele optice deoarece cuprind si un numar de fibre centrifuge. In traiectul lor fibrele vor traversa cimpul Wernicke, segmentul retrolenticular al capsulei interne si centrul oval al lobului occipital. Terminare radiatiilor optice se face prin trei fascicule: - fasciculul superior se termina pe buza superioara a scizurii calcarine si contine fibre provenite din cadranele superioare ale retinei; - fasciculul inferior se termina pe buza inferioara a scizurii calcarine, continind fibrele din cadranele inferioare ale retinei; - fasciculul posterior se termina pe extremitatea posterioara a scizurii calcarine, continind fibrele maculare.

SEGMENTUL CENTRAL

Segmentul central sau cerebral al analizatorului vizual este situat in scoarta cerebrala a lobului occipital, aria 17 Brodmann. Aici are loc transformarea excitatiei luminoase in senzatia vizuala. La nivelul scizurii calcarine din lobul occipital exista o adevarata retina corticala. Buza superioara a scizurii valcarine este in raport cu jumatatea superioara a celor doua retine, iar buza sa inferioara primeste impulsurile de la cadranele inferioare retiniene. Fibrele maculare se proiecteaza la nivelul polului posterior occipital. La nivelul cortexului occipital regiunea maculara ocupa o suprafata mult mai mare decit la nivelul retinei. Astfel se poate considera ca vederea este o functie asa de complexa incit la realizarea ei participa creierul in totalitatea lui. Scoarta lobului occipital are o structura diferentiala cu toate cele 6 straturi corticale. Receptia se face pe straturile granulare. Ariile occipitale functionale Brodmann sint ariile, 17, 18, 19. Aria striata 17 sau aria vizuala se gaseste pe scizura calcarina si buzele sale. Suprafata ariei atinge 24-30 cm. Aceasta arie este sediul receptiei senzatiilor vizuale si reprezinta domeniul perceptiior vizuale elementare. 2Aria peristriata 18 inconjoara aria 17, iar aria 19 inconjoara pe cea 18, realizandu-se astfel o interrelatie intre ele. Aria 18 are rol motor si intervine in motiliratea oculara si in localitatea obiectelor. Aria 19 are functie vizuognozica.

CORNEEA - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Corneea este partea anterioara a stratului fibros. Pe linga rolul sau protector, are rol optic insemnat datorita transparentei sale, lasind sa intre razele luminoase in interiorul ochiului. Corneea este constituita in mare parte din lame de tesut fibros, asemanatoare cu cele ale sclerei, insa cornea este transparenta datorita: dispozitiei regulate a fibrelor care o compun; cantitatii constante a lichidelor interstiale. Corneea are forma unei calote sferice. Diametrul orizontal este mai mare (11 mm) decit cel vertical (10 mm). Grosimea se variaza: la periferie este de 1 mm, iar spre centru se subtiaza pina la 0,6 mm. Fata anterioara, convexa, are o forma elipsoida datorita faptului ca sclera depaseste marginea corneei, atit in partea superioara cit si in cea inferioara. Fata posterioara este concava, formeaza peretele anterior al camerei anterioare si este in contact permanent cu umoarea apoasa. Histologic se compune din cinci straturi: a) Epiteliul anterior stratificat pavimentos, compus din celule epiteliale turtite la suprafata, poligonale mai in profunzime si cilindrice la baza. La marginea corneei epiteliul anterior se continua cu epiteliul conjunctivitei; b) Membrana limitata anterioara (Bowman), o membrana rezistenta, subtire, omogena, fara structura, strabatuta de numeroase fibre nervoase. c) Tesutul propriu al corneei, sau parenchinul cornean, constiutuit din tesut conjunctiv dispus in lame paralele, unice intre ele printr-un ciment transparent. Intre lame se gasesc spatii cu celule ramificate fixe; d) Membrana limitata posterioara (Descemet), o membrana foarte elastica, subtire si fara structura; e) Epiteliul posterior, sau endotoliul, este un strat de celule latite, care separa cornea de camera anterioara. In stare normala cornea este complet lipsita de vase sangvine. Neavand vase, cornea se hraneste fie din vasele aflate la nivelul limbului, fie din umoarea apoasa. Inervatia senzitiva a corneei este foarte bogata. Nervii corneeni provin din nervii ciliari care, la rindul lor, sint ramuri ale oftalmicului. Sint fibre amielnice dispuse in mai multe straturi. Limbul sclero-cornean este o zona de trecere intre cornee si sclera, cu structura si functie particulare. Straturile anterioare si mai putin cele posterioare ale sclerei se prelungesc inainte. Lame sclerale posterioare se intend la membrane lui Descement . Jonctiunea aceasta este usor proeminenta se numeste inelul lui Schwalbe. Intre inelul lui Scwalbe si o proeminenta sclerala situate in dreptul unghiului camerular, numit pintene scleral, se gaseste trabecul sclero-cornean. Trabecul sclero-cornean are forma triunghiulara, este un burette inelar larg, in legatura directa cu camera anterioara, iar anterior cu canalul Schlemm. Canalul Schelmm este un canal circular. Din canalul Schelmm pleaca o serie de canicule numite vene apoase, care strabat partea anterioara a sclerei si se varsa in venele episclerale. Prin sistemul trabecular, canalul Schlemm si venele apoase, circula umoarea apoasa din camera anterioara spre venele episclerale.

SCLERA - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Sclera alcatuieste cea mai mare parte a invelisului exterior al ochiului, cca cinci sesimi. Este formata dintr-un tesut fibros dens, este dura si inextensibila la adult. Fibrele conjumctive au un aranjament neregulat, printre ele se gaseste si o fina reta de fibre elastice.

Are o culoare alba-sidefie sin u poate fi strabatuta de razele luminoase. Culoarea sclerei la copil este albastruie, la batrani usor galbuie. Grosimea ei variaza cu regiunea: peste 1 mm in jurul papilei, 6/10 mm la nivelul limbului, 3/10 mm la locul de insertie a muschilor drepti. Sclera are doua doua fete: fata externa, convexa, pe care se insera muschii drepti si cei oblici, vine in contactcu capsula lui Tenon. Suprafata mai ales in jurul insertiei muschilor drepti. Prin intermediul episclerei vine in contact cu conjunctivita de la fundurile de sac de limb; fata interna, concava, este bruna su rugoasa, adera de coroida si poarta numele de lamina fusca. Sclera este strabatuta de o serie de orificii, prin cae trec vase siervi, care ies sau patrund in interiorul ochiului. Orificiul de iesire al nervului optic este situate la 4 mm intern de polul posterior al ochiului. La acest nivel sclera subtiata este perforate de numeroase orificii foarte mici formand lama circuita (lamina criboasa) prin care trec fibrele nervului optic. De jur imprejurul lamei ciuruite se gasesc orificii prin care trec arterele ciliare posterioare scurte si lungi, precum si nervii cilari. Putin inapoia ecuatorului se gaesesc 4 orificii prin care ies din interiorul ochiului cele 4 vene vorticoase. Anterior, in jurul corneei se mai gasesc citeva orifcii mici prin care trec arterele ciliare anterioare. Sclera este foarte putin vascularizata. Anterior sclera se continua cu cornea, zona de limita intre ele purtind numele de limbul sclero-cornean, zona inclara semitransparenta cu o latime de aproximativ 2 mm. La acest nivel lamele sclerale superficiale se supapun peste lameele corneene profunde. Sclera, prin structura si rezistenta sa, mentine forma globului ocular, are un rol protector si serveste de aponevroza pentru inseriile musculaturii extrinseci si intriseci a globului ocular. Prin rigiditatea sa fata de presiunea continutului globului ocular. Prin rigiditatea sa fata de presiunea continutului globului ocular contribuie la reglarea tensiunii intraoculare. Din punct de vedere structural slera este formata din tesut fibrod dens constituit din fascicule de fibre colagene dispuse in toate directiile. Substanta fundamentala este redusa si contine putine mucpolizaharide. Sclera este mai putin hidratata decit cornea, ceea ce, impreuna cu structura sa mai putin organizata, ii asigura un aspect opac.Vascularizatia sclerei este saraca, provenita din vasele limbice anterioare, vasele tecilor nervului optic si vasele episclerale externe. Inervatia sclerei este asigurata de nervii ciliari scurti si lungi.

UVEEA - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Al doilea strat ocular este stratul vascular, numit si uvee, situate sub sclera. Este intens vascularizat, bogat in celulele pigmentare de culoare inchisa. Uveea este compusa din trei parti anatomice si functionale distincte: irsiul, corpul ciliar si coroida. Irisul formeaza partea anterioara a uveei, este situat inapoia corneei si inaintea cristalinului, delimitand astfel camera anterioara. Are forma unui diafragm prevazut cu un orficiu mic in centru, pupila. Pe fata lui anterioara la 2-3 mm de marginea pupilara, circular, se deosebeste o linie numita miul cercarterial irian, care imparte aceasta fata in doua zone: una periferica mai larga, numita zona ciliara, si una mai ingusta centrala,zona pupilara.

Zona ciliara prezinta un relief radiar, datorita numeroaselor vase iriene care merg de la periferie spre centru. Zona pupilara este mai neteda. Irsiul este felurit colorat, datorita cantitatii de celule cromatofore aflate in stroma iriana care variaza de la individ la individ si cu virsta. Marginea periferica a irisului se continua cu corpul ciliar. In structura irisului distingem 3 straturi: Endoteliul irian anterior format dintr-un singur strat de celule epiteliale, epiteliale, lipsite de pigment, care se continua cu endoteliul cornean. La nivelul crptelor iriene endoteliul lipseste, lasind stroma in contacg direct cu umoarea apoasa. Stroma iriana, alcatuita dintr-un tesut conjunctiv lax in care se gasesc fibre elastice, fivrele musculare netede, vase sangvine, nervi si celule cu pigment. Fibrele musculare asezate concentric formeaza sfincterul pupilar situate la 1 – 1,5 mm de la marginea pupilara. Epiteliul posterior este format din doua rinduri de celule. Primul rind este format din celule mio-epiteliale, care alcatuiesc dilatorul pupilei. Rindul al doilea este format din celule cubice pline cu pigment melanic, care reprezinta continuarea epiteliului pigmentar al retinei. Stratul pigmentar la marginea pupilei este rasfrint inainte, formind tivul pigmentar al pupilei. Prin contractarea si relaxarea muschilor irieni se produc modificari in diametrul pupilei. Corpul ciliar reprezinta partea mijlocie a tractului uveal si se intinde de la radacina irisului pana la ora serrata, avind o largime de 6-7 mm. Daca se face o sectiune sagitala a ochiului, corpul ciliar apare de forma triughiulara, avind o fata iriana anterioara, una externa scerala si una posterioara in raport cu corpul vitros. Segmentul anterior prezinta cca 70-80 creste radiare, numite procese ciliare, separate intre ele prin niste santuri mici. Procesele ciliare sint formate din ghemuri vasculare anastomozate intre ele. Vasele sint cuprinse intr-un tesut conjunctiv in care se afla si numeroase celule pigmentare. Epiteliul care le acopera este format din doua rinduri de celule, cel extern din celule cubice, pigmentare cel intern cu celule cilindrice cu granulatii mitocondriale numeroase. In partea sa anterioara, corpul ciliar contine numeroase fibre musculare netede, care in totalitate alcatuiesc muschiul ciliar. Deosebim fibre radiare (muschiul lui Wallace – Brucke) si fibre circulare circulare (muschiul lui Rouget-Muller). Muschiul ciliar se insera anterior, printr-un tendon, pe fata posteriora a corneei, aproape de limbul sclero-cornean, iar posterior el se continua in corpul ciliar si tesutul coroidian. Prin contractia muschiului ciliar se realizeazs actul de acomodatie a cristalinului, Corpul ciliar, pe linga rolul pe care il are in acomodatie, mai are si rolul de a secreta umoarea apoasa, lichid endocular care asigura nutritia unor straturi oculare si asigura tensiunea intravasculara. Coroida se intinde de la punctual de intrare a nervului optic pina la ora serrata, captusind astfel jumatatea posterioara a sclerei. Este un strat bogat vascularizat si intens pigmentat, formind astfel ecranul opac al ochiului, avind un rol insemnat in mentinerea tonusului ocular si in nutritia celulelor retiniene. Coroida este formata din mai multe straturi. Primul strat este cel supracoroidan, sau lamina fusca, alcatuit dintr-un tesut conjunctiv, usor pigmentat, aderent de sclera. Al doilea strat este stratul vaselor coroidiene, format dintr-o bogata retea de artere si vene, in ochiurile careia se gasesc un tesut fibroelastic si numeroase celule pigmentare. Arterele sint situate intr-un plan mai profound si provin din arterele ciliare scurte posterioare. Venele sint mai superficiale si se unesc in patru trunchiuri mari numite vene vorticoase, care perforeaza sclera inapoia ecuatorului si se varsa in vena oftalmica. Celulele pigmentare sint cromatoblasti si cromatofore, cu prelungiri protoplasmatice care se anastomeaza intre ele. Stratul de vase capilare este format dintr-un singur rind de capilare. Reteaua capilara este mult mai bogata si fina in jurul maculei, la periferie devenind mai larga. Coroida este separate de epiteliul pigmentar al retinei printr-o lama bazala si vitreana, numita la Bruck, care contine celule cromatofore. Arterele uveei provin din trei surse diferite ( fig14.1). a) ciliarele scurte posterioare, in numar de 7-8, perforeaza sclera in jurul nervului optic mergind in spatial supracoroidian, vascularizeaza partea posterioara a uveei pina la ora serrata;

b) ciliarele posterioare lungi, una nazala si una temporala, care, dupa perforarea sclerei in apropierea nervului optic, in spatial supracoroidian, ajungand in corpul ciliar unde are loc anastomoza ramurilor ascdente cu cele descedente. Anastomozele aflate la radacina irisului formeaza marele cerc arterial irian; c) cilarele anterioare provenite din arterele musculare, ajungind in corpul ciliar, se anastomeaza cu ramurile din marele cerc alterial irian. Din marele cerc arterial irian se desprind artere colaterale care dau ramurile posterioare sau ciliare, care merg la ora serrata anastomozindu-se cu ramurile arterelor ciliare posterioare si ramurile iriene care merg radiar prin iris spre marginea pupilei, formind aici micul cerc arterial irian.

Fig 14.1 Vascularizatia uveei Venele irisului si ale corpului ciliar se varsa in cea mai mare parte in venele coroidiene si o parte mai micain venele musculare. Venele coroidiene, dupa confluarea lor formeaza cele patru vene vorticoase care, la rindul lor, se varsa in vena oftlmica. Vase limfatice adevarate nu se gasesc in uvee. Limfa din iris si din corpul ciliar, prin spatiile lacumnar, se varsa in camera anterioara. In coroida , limfa, de-a lungul spatiilor perivasculare, ajunge in spatial ssupracorodian si de aici prin interediul venelor vorticoase in circulatia venoasa. Nervii tunicii vasculare a ochiului provin din nervii ciliari, care in mare parte provin din ganglionul oftalmic (ciliarii scurti), iar cateva ramuri direct din nazal (ciliarii lungi). Fibrele nervoase formeaza plexuri in coroida, in corpul ciliar si iris.

PUPILA - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Pupila este un orificiu circular situate in centrul diafragmului irian. In conditii normale pupila are urmatoarele caracteristici: - este de culoare neagra la examenul direct si portocalie la examenul oftalmoscopic; - are o forma rotunda, regulata; - pozitia sa este aproximativ centrala (usor deplasata in jos sis pre nas fata de axa ochiului); - cele doua pupile sint sensibil egale, putind exista o mica diferenta (anizocrie) fiziologica;

Diametrul pupilei variaza in stare normala intre 2 si 5 mm in raport cu virsta (mi mare la copii, mai mic la virstnici) si cu luminozitatea la care este expus ochiul, sau in raport cu anumite stari functionale ale ochiului. Din punct de vedere functional pupila are doua propietati fundametale: este optic perfect transparenta si are posibilitatea de a-si modifica continuu, anatomico-reflex, diametrul in raport cu necesitatile vizuale. Modificarea dimensiunilor orificului pupilar reprezinta fenomenul functional essential al pupilei . Pupila sta sub dependenta a doi muschi antagonisti, sfincterul pupilar sdi dilatorul pupilar, inervati de sistemul neuro-vegetativ, primul de parasimpatic si al doilea de simpatico (fig 15.1) Variatiile acestea sint reflexe normale si persista atita vereme cit exista o stare de echilibru intre muschii si nrvii constrictori pe de o parte, si muschii si nervii dilatatori ai irisului pe de alta parte. Prin actiunea lor se conditioneaza dimensiunile pupilei conform nevoileor organismului.

Aceste doua sisteme antagoniste urmeaza legea inervatiei reciproce a lui Sherrington, adica excitatia unuia inhiba actiunea celuilalt. In stare normala domina actiunea de iridoconstrictie a parasimpaticului, simpaticul avind rolul de a mentine tonusul muschiului dilatator si de inhibare centrala a centrului constrictor pupilar. Acest joc pupilar permanent se gaseste sub dependenta excitatiilor luminoase ale scoartei cerebrale, a echilibrului neuro- vegetative, a modificarilor enzimo-uumoare determinate de factori externi sau interni sia factorilor vizuali senzitivi si psihosenzoriali.

CRISTALINUL - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Cristalinul are forma unei lentile biconvexe, perfect transparenta si elastica, cu masa de 2 -2,5 g, cu diametrul de 9-10 mm, situate in plan frontal intre iris si corpul vitros, intr-o scobitura a vitrosului numita fossa patellaris. Este suspendat de corpul ciliar printr-un sistem de fibre radiare foarte fine ce formeaza zonula lui Zinn sau ligamentului suspensor (fig 16.1). Zonula lui Zinn este un inel membraniform, format dintr-o serie de fibre ce se intend intre fata interna a corpului ciiar si ecuatorul cristalinian, respective partile adicente periferice ale cristalinului. El are rolul de a mentine cristalinul in pozitia sa normala si de a-I transmite impulsurile muschiului ciliar. Zonala este compusa din fibre zonulare principale si fibre auxiliare. Fibrele principale sint dispuse pe mai multe straturi: unele leaga orbicularul ciliar de capsula posterioara si de cea anterioara, altele se insereaza pe procesele ciliare pe care le leaga de capsula posterioara si de ecuatorul cristalinian. Fibrele auxiliare leaga intre ele diferitele portiuni ale corpului ciliar. Fig 16.1 pozitia cristalinului Cristalinul are doua fete: una anterioara, alta posterioara. Fata anterioara are raza de curbura de 10 mm, fata posterioara are raza de curbura 6 mm, astfel incit suprafata anterioara a cristalinului este mai putin bombata decit cea posterioara. Diametrul antero-posterior al acestuia este de aproximativ 4,5 – 5 mm, lungimea sa variind prin proprietatea cristalinului de a-si modifica raza de curbura a suprafetelor, in raport cu acomodatia. Cristalinul se compune din apa (60%), proteine (35 %), din care unele solubile (alfa-, beta-, si gamma-cristalin), altele insolubile (albuminoidul), grasimi, glutation, fermenti, vitamine etc. Indicele de reftactie variaza cu starea de acomodatie si cu varsta; in medie el este de 1,42. Puterea de refractie a cristalinului este aproximativ 22 D. Cristalinul este constituit din urmatoarele straturi : Capsula cristalinului sau cristaloida; o membrane de invelis transparenta, foarte elastica, subtire, formata din doua parti: una anterioara si alta posterioara care se unesc la nivelul ecuatorului. (fig, 16.2). Fig 16.2. Structura cristalinului Epiteliul cristalian anterior format dintr-un singur rind de celule cubice, dispuse sub capsula anterioara, depasind cu putin ecuatorul cristalinian. La nivelul ecuatorului celulele epiteliale se transforma in fibre cristaliniene. Fibrele cristaliniene, care iau nastere din celule epiteliului anterior, au forma hexagonala . Fibrele tinere sint ingramadite spre centrul lentilei. Fibrele sint dispuse in straturi concentrice . Terminatiile anterioare ale fibrelorformeaza pe suprafata nucleului cristalinian o sutura in forma de Y drept, denumita sutura cristaliniana anterioara, iar terminatiile posterioare formeaza o sutura sub forma unui Y inversat. Dupa nastere cristalinul continua sa se dezvolte, fara sa se produca o distensie a

capsulei ci o condensare alentilei, care progrsiv produce o scadere a elasticitatii cristalinului si totodata o diminuare treptata, cu varsta a amplitudinii de acomodatie. Acomodatia este proprietatea ochiului de a vedea clar un obiect, la orice distanta intre infinit si ochi. Acomodatia se bvazeaza pe modificarile de curbura ale fetelor cristalinului mai accentuate pe fata anterioara( sub actiunea contractiei sau relaxarii muscchiului ciliar), care au ca rezultat schimbarea refractiei oculare in sensul ca ori de und ear veni razele de lumina, ele isi formeaza focarul pe retina. Cristalinul nu are nervi si este avascular. Nutritia sa este asigurata de catre umoarea apoasa., prin intermediul capsulei, datorita unui fenomen de difizune si osmoza. Orice tulburare a metabolismului cristalinian duce la degenerescenta fibrelor si opacificerea lor.

RETINA - ANATOMIE DI FIZIOLOGIE

Retina, stratul receptive pentru lumina al globului ocular, reprezita o portiune exteriorizata a sistemului nervos central. Retina alcatuieste stratul intern, tunica nervoasa a globului ocular, fiind situate intre coroida si corpul vitros. Ea captuseste interiorul globului ocular de la papilla pina la orificiul pupilar. Este o membrane foarte subtire, perfect transparenta in vivo, de culoare roz, datorita purpurei vizuale din bastonase. Din punct de vedere structural si functional, retina poate fi impartatita in doua zone: a). pars optica, care acopera tot polul posterior si merge pina la ora serrata, zona in care retina are o structura omplexa si proprietati fotoreceptoare; b). pars caeca, care se intinde de la ora serrata pana la orificiul pupilar; este mult mai simpla in ceea ce priveste structura histological, fiind formata doar din elemente nediferentiate. Privind raportul retinei cu coroida si corpul vitros este de remarcat ca foita externa a retinei, epiteliul pigmentar, adera intim de coroida, in timp ce celelalte straturi sint usor detasabile, nefind mentinute in contact cu coroida decit prin tensiunea intraoculara si corpul vitros. Privind fata interna, ea este in contact pe intreaga ei suprafata cu corpul vitros, nefiind insa deloc aderenta de membrane hialoida a corpului vitros. Fac exceptie de la aceasta numai doua zone, unde retina este fixate de tesutul suacient, si anume marginea papilei si ora serrata, si intr-o oarecare masura, si macula. Grosimea retinei vizuale este de 350 in regiunea papilei, reducandu-se la 1000 la ora serrata. μ μ Din punct de vedere histologic retina este alcatuita din 10 straturi (fig 17.1): Epiteliul pigmentar, format dintr-un strat unic, de celule poliendrice. In celule pigmentare retiniene, pigmentul respective, melanina, asemanatoare ca structura chimica cu pigmetul coroidian, se gaseste sub forma de cristale. Granulele pigmentare sint dispuse in prelungirile celulelor, intr-un strat protector deasupra nucleului celulei. Conurile si bastonasele (elemente receptoare), de dimensiuni variabile dupa sediu, sint formate dinr-o expansiune externa (conul si bastonasul) si dintr-o portiune(corpul cellular) care contine nucleul situate in stratul granular extern. Conurile si bastonasele sint inegal repartizate in retina: in fovea centrala nu sint decat conuri, pe cind la periferia retinei acestea dispar complet. Raminind numai bastonase. Bastonasele incep sa apara in jurul foveei, mergind spre periferie ele se inmultesc, pe cind conurile scad progresiv.

Fig. 17.1 Structura retinei Conurile la om, in numar de 3 000 000 – 7 000 000, contin o substanta fotosensibila, iodospina. Bastonasele sint in numar mai mare decit conurile, in jurul de 150 000 000. Segmentul extern al conurilor si bastonaselor prezinta la microscopul electronic sute de placi proteinolipidice. Prin portiunea lor mioida, atit conurile cit si bastonasele se scurteaza la lumina si se alungesc la intuneric. Membrana limitanta externa separa zona nucleilor de restul celulei conurilor si bastonaselor, fiind dependenta de fibrele lui Muller, din aparatul de sustinere al retinei . Stratul granulos extern este zona retiniana care adaposteste corpul cellular al conurilor si bastonaselor; contineucleii. In stratul granulos extern se mai gasesc si elemnte ale aparatului de sustinere al retinei, expansiunile fibrelor lui Muller. Celule cu bastonasele au un corp cellular foarte mic, cu nucleu bogat in cromatina, avind un nucleol. Stratul plexiform extern care urmeaza este format dintr-o impinzire de filamente protoplasmatice, cu striatii verticale. Intregul strat este traversat de filamente ale aparatului de sustinere. Stratul granulos intern contine cel de-al doilea neuron – celula bipolara, - precum si numeroase celule de asociatie, impreuna cu elementele aparatului de sustinere. In afara de celulele bipolare, in stratul granulos intern mai sint numerosi neuroni de asociatie cu rol de intarire functionala a diferitelor parti din retina. Acesti neuroni de asociatie sunt: celule orizontale, celule amacrine si spongioblasti. Stratul plexiform intern este si el o aglomeratie de filamente, care sint pelungirile protoplasmatice descendente ale celulelor ganglionare precum si prelungirile celulelor de asociatie si fibrele laterale ale celulelor lui Muller. Stratul de celule ganglionare contine cel de-al treilea neuron, care transmite influxul nervos primit de la celulele bipolare spre centru. Corpulcelular este voluminous, contine un nucleu sferic cu un nucleol inconjurat de protaplasma cu aspect tigroid si neurofibrile. Stratul de fibre optice contine cilindaxonii fara teci mielinice a celulelor ganglionare,fibre centrifuge, precum si elemnte ale aparatului de sustinere. Fibrele se dispun in fasciculele si se dirijeaza temporal, ocolind in arc fovea spre a converge spre papilla. Limitanta interna separa stratul de fibre optice de vitros. Este o membrane subtire, considerate a fi dependenta de fibrele lui Muller, rezultind din sudura placutelor lor bazale. Aparatul de sustinere. Celule retiniene si sistemul de fibirlo care stabilesc contactul intre ele sint mentinute in pozitie printr-un aparat de sustinere complex, compus din fibrele lui Muller, celule paianjen si microglie. Fibrele lui Muller dint elemnte microgliale, care traverseaza toata grosimea retinei . Celule paianjen sint situate in straturile interne ale retinei. Elementele microgliale sint ce celule nervologice rotunde cu numeroase ramificatii; ele se gasesc in straturile de celule ganglionare si de fibros optice. Sint considerate ca elemnte reticulohistiocitare. Regiuni retiniene cu structura speciala sint: Fovea centrala, unde retina se rduce a numai doua straturi: epiteliul pigmentar si stratul de celule vizuale. In fovee sunt numai conuri, ele fiind foarte lungi si subtiri. Spre marginea foveei apare cite un bastonas. Aici stratul granulos extern este foarte dezvoltat. La marginea foveei toate straturile interne retiniene se ingroasa mult. Ora serrata constituie o zona de tranzitie intre retina vizuala si cea oarba. Aici neuronii retinieni sint atrofiati, iar celulele de sustinere, mai dezvoltate, iau progresiv caracterul celulelor epiteliului ciliar cu care se continua. Retina oarba cuprinde retina ciliara, formata din doua straturi epiteliale; stratul intern compus din celule cubice clare, si stratul extern din celule cubice cu pigment.

Nutritia retinei. Straturile interne pina la cel plexiform extern sint irrigate de ramurile arterei centrale a retinei. Nutritia straturilor externe este asigurata de vasele coroidei din coriocapilare. Examinarea retinei se realizeaza in cadrul examinarii fundului de ochi, prin oftalmoscopie si biomicroscopie. Explorarea fundului de ochi, prin oftalmoscopie incepe prin examinarea papilei nervului optic, a maculei, apoi a vaselor si a cimpului retinian pina la periferie. Biomicroscopia fundului de ochi se face prin asezarea inaintea ochiului de examinat a unei lentile convexe, montata pe biomicroscop. Tulburarile functionale ale retinei se examineaza prin determinare acuitatii vizuale si mai ales a cimpului vizual. Pentru a pune in evidenta tulburarile circulatorii intraoculare, in ultimul timp se utilizeaza angiografia fluoresceinica. Tensiunea arterei oftalmice se masoara cu ajutorul oftalmodinamometrului. Tulburarile retiniene de conducere nervoasa se studiaza cu ajutoru electroretinografiei (ERG).

NERVUL OPTIC - ANATOMIE SI FIZIOLOGIC

Nevul optic face parte din nervii cranieni, perechea a doua. Este alcatuit din cilindraxonii celulelor ganglionare retiniene, care traverseaza lama ciuruite a sclerei, orbita, canalul optic si apoi patrund in cavitatea craniana. Nervul optic, fiind ontogenic o comisura alba, este invelit de trei teci meningiale: dura care continua inainte cu sclera si inapoi cu periostul cnalului optic, pia si arahnoida care se continua inainte cu sclera si inapoi cu periostul canalului optic, pia si arahnoida care se continua inapoi cu memnigele cererebrale, iar inainte formeaza un fund de sac. (fig.18.1) Fibrele nervoase, in numar 800 000 - 1 200 000 pentru fiecare nerv, lipsite de teaca lui Schwann, dar mielinizate, in afara lamei ciuruite sint separate in fascicule prin seturi plecate din pia neurala. In sectorul anterior al segmentului orbitar, la aproximativ 10 mm de polul posterior al globului ocular, patrund in nerv artera si vena centrala a retinei. Fig 18.1 Structura nervului optic Fig 18.2 Vascularizatia nervului optic Strabatandu-l axial, ele ajung in globul ocular la nivelul fundului excavatiei fiziologice a papilei( fig 18.2) Portiunea intracanaliculara a nervului, scurta de 8 mm, adera prin tecile meningiale de perete canalicular si este in contact cu artera oftalmica, ce patrunde in orbita prin canalul optic. Portiunea intracraniana a nervului optic de 4-17 mm. In interiorul nervului fibrele au o topografie determinate. Fasciculul papilo-macular, continind fibrele care culeg impulsurile provenite din regiunea maculara, tind, pe masura ce se apropie de chiasma; sa ocupe o pozitie centrala in corodonul nervos. Nervii optici se termina in unghiurile anterioare ale unei lame nervoase numita chiasma.

PLEOAPELE - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Pleoapele sint formatiuni cutanaeomusculomembranoase, mobile, care inchid inainte orbita si protejeaza astfel partea anterioara a globului ocular. Circumscriu intre marginile lor libere fanta palpebrala, limitata inauntru si in afara prin ele doua cantusuri, numite si unghiul palpebral intern si palpebral extern. Deschiderea fantei palpebrale variaza ca marime la diferite virste. La adult, la privirea inainte pleoapa superioara acopera circa 2 mm din marginea superioara a corneei, pe cind cea inferioara se opreste la marginea inferioara a corneei (fig. 7.1). Marginea libera a pleoapelor este divizata in doua portiuni, la unirea 1/6 interne cu 5/6 externe, prin papila lacrimala in virful careia este situat punctual lacrimal. Partea externa prezinta o zona anterioara cutanata, unde sint implantati cilii prevazuti cu glande sebacee (glandele lui Zeiss) si sudoripare (glandele lui Moll) si o zona posterioara care se continua cu conjunctiva pe care se afla orificiile de deschidere ale glandelor

tarsale sebacee ale lui Meibomius. Zona de democratie prezinta o linie mai pigmentata, linia intermarginala la nivelul careia pleoapa poate fi clivata chirurgical in doua portiuni: una musculocutanata, situate anterior, si alta tarsoconjunctivala situata posterior. Fig.7.1 Pleoapele si fanta palpebrala (colectia prof. dr. Fr. Fodor). Partea interna sau lacrimala a pleoapei, care contine in grosimea sa canaliculii lacrimali, delimiteaza un spatiu eliptic, lacul lacrimal, ocupat in partea interna de carancula lacrimala si in afara acesteia de cuta semilunara (pleoapa a treia sau membrana nictitanta a vertebratelor infererioare). In structura pleoapelor ( fig7.2) deosebim mai multe straturi distincte. Fig 7.2 Structura pleoapei Stratul tegumentar este subtire, cu cute fine, transversale si numeroase celule cromatofore care explica pigmentarea mai pronuntata a pielii pleoapelor . Tesutul celular subcutanat este lax, favorizand producerea edemelor palpebrale. Stratul muscular este alcatuit din doi muschi striati (orbicularul pleoapelor si ridicatorul pleoapei superioare) si dintr-un muschi neted muschiul capsulotarsal). Orbiculatorul pleoapelor este un muschi circular prezentind o portiune palpebrala si alta orbitara. Portiunea palpebrala acopera planul fibroelastic al pleopaelor, inserindu-se pe ligamentul palpebral extern si palpebral intern. Are o contractie slaba, determinind clipirea reflexa. Portiunea orbitara formeaza o elipsa in jurul orbitei, inserata pe tendoanele directe ale ligamentului palpebral intern, contractia sa fiind mai puternica, cu rol in mimica voluntara. Din fibrele musculare se desprind mai multe fascicule cu oarecare autonomie, care alcatuiesc muschiul lui Riolan ale carui fibre inconjoara canalele excretoare ale glandelor lui Meibomius, si muschiul lui Horner care se intinde pe partea posterioara a tendonului reflectat al ligamentului palpebral intern, pe partea posterioara a sacului lacrimal si a conductelor lacrimale contribuind la excretia lacrimilor. Ridicatorul pleoapei superioare porneste de la nivelul inelului tendinos al lui Zinn situate la virful orbitei, se indreapta inainte pe deasupra muschiului drept superior, traverseaza ligamentele largi pe sub rebordul orbitar, isi schimba directia in sens frontal si se insera pe fata profunda a pielii pleoapei si pe fata anterioara a tarsului. Muschiul capsulotarsal al lui Muler este format de fibre netede ce se insera pe marginea orbitara a tarsului, contractia acestuia determinind marimea fantei palpebrale. Scheletul fibroelastic al pleoapei este constituit din fascicule conjunctivite dense rezistente. Tarsul pleoapei superioare este mai dezvoltat si are o forma semilunara cu conveitatea in sus, iar cel al pleoapei inferioare, mai mic, este de forma dreptunghiulara. Extremitatile celor doua tarsuri sint unite nazal si temporal de ligamentul exern si intern. Conjunctivita aderenta de tars este mai laxa la nivelul fundurilor de sac. In structura pleoapei sint numeroase glande. Amintim astfel glandele sebacee ale lui Meibomius situate in grosimea tarsului, glandele sebacee ale lui Zeiss si sudoripare ale lui Moll situate la nivelul radacinii folicului pilos, la cae se adauga glandele situate in structura conjunctivitei. Vascularizatia pleoapei este bogata, reprezentata de arterele palpebrale superioare si inferioare provenite din artera faciala si oftalmica. Ele formeaza, prin anastomozoare la nivelul marginii superioare a tarsului , alta la nivelul marginii sale inferioare. Pleoapa inferioara are o singura arcada vasculara in apropierea marginii sale ciliare. Aceasta ascularizatie bogata explica patologia inflamatorie a pleoapei, buna cicatrizare a plagilor precum si vitalitatea lambourilor, in pastilele cutanate. Venele pleoapelor formaeaza de asemenea doua retele venoase care se varsa in venele oftalmice temporale superificiale si faciale. Limfaticele pleoapei sint colectate de ganglionii preauriculari, parotidieni si submanditibulari Inervatia pleoapei este asigurata: senzitiv de catre nervul trigement prin nervul oftalmic cu ramurile sale nazal, lacrimal si frontal pentru pleoapa inferioara; motor, de catre nervul facilal care inerveaza muschiul orbicular si de nervul oculo-motor comun care ineveaza muschiul ridicator al pleoapei superioare. Inervatia simpatico a pleoapei intereseaza vasele si muschii netezi ai lui Muler. Pleopaele au rol de a proteja globul ocular fiind animate de miscari spontane de clipit 20-30 ori/min. Clipitul mai poate fi declansat si reflex sub actiunea unei iritatii pe ramurile trigeminale de la nivelul pleoapei sau corneei, sau poate fi declansat senzorial prin excitatie auditiva sau vizuala.

ORBITA - ANATOMIE Orbitele sint doua cavitati osoase situate de o parte si de alta a foselor nayale, intre neurocraniu si viscerocraniu. (fig 8.1). Ele adapostesc: globul ocular si capsula sa (Tenon), muschii oculari cu fasciile lor, muschiul orbitar Muller, corpul adipos al orbitei, artera oftalmica cu ramurile ei, venele orbitei ( care nu prezinta valve, ceea ce favorizeaza propagarea infectiilor la sinusul cavernos), limfaticele orbitei, nervii cranieni I, II, III, IV, Va, Vb, VI si cei vegetative (fig.8.2) Fiecare orbita reprezinta o piramida patrulatera cu baza anterioara, virful posterior, patru pereti si patru margini. Axul orbitei este oblic dinainte inapoi si din afara inauntru; prelungite inapoi , cele doua axe s-ar intilni la nivelul seii turcesti. Baza sau deschiderea orbitei este rotunjita si formata de marginea supraorbitara a osului frontal , procesul zigomatic al osului frontal, procesul frontal a zigomaticului, marginea infraorbitoara a maxilarului, create lacrimala anterioara. Poate fi usor explorata sub piele. Marginea superioara este mai proeminenta decit cea inferioara, conturul median ete mai proeminent decit cel lateral. Fig. 8.1 Peretele osos al orbitei (colectia prof. dr. Fr Fodor) Fig 8.2 Continutul orbitei (colectia prof dr. Fr. Fodor). De aceea, cimpul vizual este mai intins in jos si lateral, globul ocular este slab protejat in jos si lateral. Virful este reprezentat de extermitatea mediala a fisurii orbitare superioare (prin care, la nivelul inelului Zinn trec: ramura superioara si inferioara a oculo – motorului, nervul abducen si nervul nazo-ciliar). Medial de aceasta se gaseste orificiul orbitar al canalului optic artera oftalmica). Peretele superior (tavanul) este concav, este format de partea orbitara a osului frontal si aripa mica a sfenoidului. Pe acest perete se gaseste lateral fosa glandei lacrimale. Peretele inferioar (podeaua) este format din fata orbitara a maxilarului fata de orbitara a zigometricului, procesul orbitar al platinului. Prezinta santul si canalul suborbitar, care se deschide pe fata anterioara a maxiliarului, prin gaura suborbitara. Santul si canalul contin artera si nervul suborbitar. Peretele inferior este subtire si intra in raport cu sinuxul maxiliar, ceea ce explica nevralgiile suborbitale in caz de sinuzita maxilara. Peretele lateral este oblic, indreptat inapoi si medial. Este format din fata orbitara a zigomaticului, fata orbitara a aripii mari a sfenoidului, fata mediala a procesului zigomatic al frontalului. Pe acest perete se gaseste orificuiul zigomatico-orbitar. Peretele medial raspunde cavitatii nazale. In constitutia lui intra: lama orbitara a etmoidului, osul lacrimal, procesul frontal al maxilarului si fata laterala a corpului sfenoidului.Pe acest perete se gaseste fosa sacului lacrimal, delimitata de creasta lacrimala anterioara a maxilarului si creasta lacrimala posterioara a osului lacrimal. Fosa sacului lacrimal se continua cu santul lacrimal si apoi canalul nazo-lacrimal care se deschide in meatul nazal inferior. Marginea supero-laterala prezinta sutura sfeno-frontala, iar in partea ei ceai mai posterioara se observa fisura orbitara superioara, prin care, in afara inelului Zinn, trec: trohlearul, frontalul si lacrimalul. Marginea supero-mediala prezinta suturile fronto-maxilare, fronto-lacrimala si fronto-etmoidala. Prezinta orificiul etmoidal anterior si orificiul etmoidar posterior. Marginea infero-laterala este ocupata in cea mai mare parte de fisura orbitara inferioara, prin care nervul maxilar intra in orbita. Anterior este formata de procesul frontal al osului zigomatic. Marginea infero-mediala este rotunjita. Prezinta sutura lacrimo-maxilara si etmoido-maxilara. Orbita este captusita de periost, putin adherent de peretii orbitei. Spre virful orbitei, in jurul gaurii optice, fibrele periostului se continua cu fibrele durei-mater din teaca nervului optic. La nivelul marginilor orbitei periostul orbitara se continua cu cel al oaselor fetei, baza fiind acoperita cu formatiuni moi: septul si pleoapele. Comunicarile orbitei sint: - cu neuro-craniul prin canalul otic, fisura orbitara superioara (fanta sfenoidala), oridiciul etmoidal anterior si orificiul etmoidal posterior; - cu fosa infratemporala prin fisaura orbitara inferioara si canalul zigomatic - cu “fata” prin santul si canalul suborbital, respective canalul zigomatic; - cu cavitatea nazala prin canalul nazo-lacrimal;

- cu fosa pterigo-palatina, prin fisura orbitara inferioara.

APARATUL LACRIMAL - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE Aparatul lacrimal asigura producerea, raspandirea pe suprafata corneo-conjunctivala si drenajul lacrimilor spre cavitatea nazala. Este alcatuit dintr-un aparat secretor si un aparat excretor. Aparatul secretor: este alcatuit din glanda lacrimala principala si glandele lacrimale accesorii: - glanda lacrimala principala formata din glanda lacrimala orbitara, situate in unghiul supero-extern al orbitei in loja lacrimala, si din glanda lacrimala palpebrala, cele doua glande fiind separate printr-un teridon al ridicatorului pleoapei superioare si din: - glandele lacrimale accesorii situate in structura pleoapei si a conjunctivitei.

Secretia lacrimala este indispensabila mentinerii luciului si transparentei corneei, cit si integritatii suprafetei conjunctivale. Ea este alcatuita dintr-o secretie permanenta “de baza”, care formeaza “filmul lacrimal” rezultat din secretia glandelor lacrimale accesorii si dintr-o secretie intermitenta denumita “reflexa” produsa de glanda lacrimala principala. Sectia de baza este produsa de trei feluri de glande: Glandele secretoase de munca reprezentate de glandele Henle situate in grosimea conjunctivitei tarsele si glandele Manz situate in regiunea limbica, care produc stratul cel mai intern al filmului lacrimal, bogat in polizaharide. Glandele lacrimale apoase reprezentate de glandele tubuloacinoase, Krause, situate in fundurile de sac conjunctivale si glandele Wolfring situate la margiea superioara a tarsului care alcatuiesc stratul mijlociu al filmului lacrimal. Glandelee sebacee reprezentate de glandele Meibomius situate in tars, glandele Zeiss situate in marginea palpebrala si glandele Moll (glande sudoripare anexate cililor) care alcatuiesc stratul cel mai extern al filmului lacrimal. Secretia reflexa este intermitenta si se obtine prin excitarea glandei lacrimale principale, formata din glanda lacrimala orbitala, situate in unghiul supero-extern al orbitei in loja lacrimala, si dfin glanda lacrimala palpebrala, cele doua glande fiind separate prin tendonul ridicatorului pleoapei superioare. Secretia lacrimala reprezinta un lichid alcain incolor, alcatuit din 98% apa si 2% substante solide (electroliti: Na+, K+, Cl-, HCO-) si glucoza, uree, acizi aminati si proteine, gammaglolubile (igA si IgG), lizozim si lactotransferina. Lacrimile au un rol optic, asigurand transparenta si integritatea corneei prin mentinerea stablitatii filmului lacrimal, un rol mecanic favorizand alunecarea pleoapelor in miscarea de clipit si indepartarea impunatatilor de pe suprafata corneei, un rol respirator prin umectarea pituitarei si prin aceasta a aerului inspirit, un rol bactericid datorita continutului in lizozim, si un rol in mimica. Aparatul excretor Este alcatuit din punctele si canaliculele lacrimale situate in structura marginii libere a pleoapei, in treimea interna pentru fiecare pleoapa existand un punct si un canalicul lacrimal. Cele doua canalicule se unesc intr-o portiune comuna sau se deschid separate in secul lacrimal, care se continua cu canalul lacrimo-nazal ce se deschide in meatul inferior. Sacul lacrimal este situat in loja sacului lacrimal din unghiul palpebral intern (fig 9.1). Evacuarea lacrimilor se face printr-un mecanism de absortie la nivelul mucoasei conjunctivale, canaliculelor si sacului, cit si printr-un mecanism de drenaj activ al lacrimilor prin pompaj ca urmare a miscarilor de clipit si contractiei muschiului orbicular si a muschiului Horner.

CONUNCTIVA - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Conujunctivita este o membrana, mucoasa, subtire si transparenta, care acopera fata posterioara a pleoapelor (conjunctivita palpebrala superioara si inferioara) si fata anterioara a sclerei (conjunctivita bulbara) . Aceste doua parti se reunesc la nivelul fundurilor de sac superior si inferior. In regiunea unghiului intern se gasesc doua formatiuni: pliul semilunar orientat cu concavitatea catre cornee,

vrstighiul celei de a treia pleoape a vetebratelor inferioare, si caruncula lacrimala care este o mica proeminenta formata din glande si foliculi pilosi. Mucoasa conjunctivala este constituita dintr-un epiteliu bi- sau pluristratificat, printre celule epiteliale gasindu-se melanocite si celule caliciforme, mucipare si un derm format din doua straturi: adenoid superficial, bogat in limfocite, si profound, fibros. Conjunctivita contine numeroase glande: - municipare, care sint invaginatii ale epiteliului conjunctival (glandele Henle si glandele Manz) - lacrimale apoase (glandele Krausse si glandele Wolfring)

Mucusul, lacrimile, secretiile sebacee ale glandelor Meibomius si Zeiss, precum xi secretiile sudoripare ale glandelor Moll (ultimile trei tipuri de glande gasindu-se la nivelul pleoapelor) formeaza un film protector pe suprafata conjunctivitei si a corneei. Vascularizatia este data de ramuri din arterele palpebrale pentru conjunctiva bulbara, iar in ecinatatea limbului de arterele ciliare anterioare. Venele sint tributara venei oftalmice. Limfaticele dreneaza in ganglionii preauriculari si parottidieni (vasele limfatice ale jumatatii externe) sis pre ganglionii submandibulari (jumatea interna ). Inervatia senzitiva a conjunctivitei este asigurata de ramura oftalmica a trigemenului. Functia esentiala a conjunctivitei este cea de protectie. Epiteliul si secretiile sale realizeaza o protectie mecanica . Polinuclearele din dermul conjunctival precujm si celule epiteliale au functie fagocitara. Stratul adenoid participa la raspunsul imun cellular si umoral cu sinteza de anticorpi, mai ales IgA, mai putin Ig G, ig E, rar Ig M. Lacrimile sint bogate in proteine bacteriostatice si bacteriolitice: lizozim, latotrasnferina, beta – lizina . Flora bacteriana comensala inhiba dezvoltarea celei patogene. Conjunctiva are o slaba aparare antivirala constituind poarta de intrare pentru infectiile aerogene. De obicei trecerea virusului este asimptotica, foarte rar aparind atingeri specifice ale ochiului.

ANATOMIA SISTEMULUI OCULO-MOTOR

Motilitatea globului ocular este asigurata de doi muschi oblici si patru muschi drepti. Muschii drepti isi au originea in virful orbitei, la nivelul formatiunii tendinoase a lui Zinn: - muschiul drept intern este cel mai puternic muschi dintre oculomotori; are directie orizontala, mergind intre globul ocular si peretele intern al orbitei. Insertia sclerala se face la 5,5 mm de limb. Este inervat de oculo-motorul comul. Vascularizatia este reprezentata de ramura musculara inferioara a artereioftalmice; - muschiul drept extern isi are originea de la inelul tendinos al lui Zinn, cu un traiect orizontal spre globul ocular, inserindu-se la 6,9 mm de limbul sclero –corneean. Este inervat de oculo –motorul extern (perechea a VI –a) - muschiul drept inferior, cu origine la nivelul inelului tendinos al ui Zinn, are un traiect in jos si extern, intre globul ocular si planseul orbitei, inserindu-se inaintea ecuatorului la 6,5 mm de limbul sclero-corneqn. Inervatia este asigurata de oculo-motorul comun, iar vascularizatia de ramura musculara inferioara din artera oftalmica si artera infraorbitara. - Muschiul drept superior isi are originea pe tendonul Zinn, la acelasi nivel cu muschiul ridicator al pleoapei superioare. Traiectul este supero-extern, intre glob si muschiul ridicator al pleoapei superioare. Se insera la 7,7 mm de limbul sclero-cornean pe meridianul orei 12. Inervatia este asigurata de un ram din nervul oculo-motor comun, iar vascularizatia este realizata prin ramul muscular inferior din artera oftalmica.

Muschii oblici sint: - oblicul superior (oblicul mare) isi are originea la nivelul tendonului Zinn deasupra originii muschiului drept intern. Directia fasciculelor musculare esteorienta spre ungiul supero – intern al orbitei. In apropierea marginii orbitare muschiul devine tendinos si patrunde intr-un inel fibros, trohlea. La iesirea din trohlee isi pastreaza structura tendinooasa, dar cu traiectul orientat posterior si extern. Insertia muschiului oblic mare se face inapoia ecuatorului in cadranul supero-extern, la 14 mm de limbajul sclero-

cornean Inervatia este asigurata de nervul patetic sau trohlear (perechea a IV-a). ascularizatia se relizeaa prin raul muscular superior din artera oftalmica; - oblicul inferior (Oblicul mie), insertia proximala se face intr-o drepresiune situate pe planseul orbitar aproape de marginea orbitara. Directia fasciculelor musculare este postero-externa si superioara, trecind pe sub muschiul drept inferior . Se insera in cadranul infero- extern al globului ocular, inapoia ecuatorului, la 17 mm de limbul sclero-cornean . Inervatia este realizata de ramul pentru muschiul oblic mic din nervuloculo-motor comun ( perechea a III –a), iar vascularizatia de ramura musculara a arterei oftalmice(fig. 11.1)

Fig 11.1 Schema Narchez