Analogii în pregătire în perioada pregătitoare şi cea de concurs

Materialul va fi realizat la 3 niveluri:a) La nivel general , al teoriei şi metodicii sportuluib) La nivelul specific şahisticc) La nivel particular

A) Aspecte teoretice generale

Caracterului fazic al formei sportive îi corespund cele 3 perioade ale unui macrociclu:

- perioada pregătitoare,corespunzătoare fazei de instalare sau de obținere a formei sportive ;

- perioada competiționala care corespunde fazei de valorificare sau manifestare a formei sportive ;

- perioada de tranziție care corespunde fazei de scoatere organizată din formă şi refacerea capacității de efort.

Perioada pregătitoare Reprezintă unitatea structural cea mai lungă şi permite construirea fundamentului funcțional necesar executării volumelor mari de efort specific ( muscular,psihic,tehnico - tactic) axate pe pregătirea competițiilor.Perioada pregătitoare se divide in două etape:

- etapa de pregătire generală ( de bază)- etapa de pregătire specifică ( precompetițională)

Etapa de preg ă tire general ă are ca obiectiv principal cre ş terea capacit ăț ii generale de efort a sportivului , pregătind astfel organismul pentru susținerea efortului specific care va aduce o îmbunătățire evidentă a rezultatelor sportive,organismul obişnuindu-se cu volume mari,ce solicită atât metabolismul aerob,cât şi pe cel aerob-anaerob şi anaerob. O pondere mare vor avea şi antrenamentele care acționează asupra dezvoltării capacitătilor condiționale (viteză,forță,rezistență) ,a celor coordinative şi cele care vizează învățarea,consolidarea sau perfecționarea tehnicii,în unele cazuri chiar restructurarea unor deprinderi greşit executate.

1

Etapa de preg ă tire specific ă este axat ă direct pe ob ț inerea formei sportive.Aceasta se traduce prin consolidarea sau perfecționarea tuturor deprinderilor tehnice , a acțiunilor tehnico-tactice , dezvoltarea în continuare a capacităților condiționale şi coordinative prin creşterea ponderii exercițiilor de pregătire specifică.

Perioada competițională În timpul acestei perioade ,trebuie să se asigure perfecționarea tehnico-tactică,optimizarea pregătirii psihologice şi dezvoltarea-menținerea indicilor de forță,rezistență,viteză, ai capacității coordinative ,atinşi în perioada pregătitoare.Antrenamentul va fi menținut şi eventual ridicat peste nivelul pregătirii specifice ,favorizând din plin utilizarea mijloacelor competiționale. Obiectivul principal al acestei perioade este acela de a-l face pe sportiv capabil să obțină ,la modul optim şi la momentul oportun , cel mai mare randament posibil. Pentru a realiza rezultatul maxim la momentul oportun,este necesară o succesiune cronologică corectă a elementelor esențiale ale antrenamentului.Vârfurile de încărcătura ale componentelor se vor planifica astfel:

pentru mijloacele de pregătire generală – din săptămâna 5 până în săptămâna 4

pentru volum , săptămânile 4-3 pentru mijloace specifice , săptămânile 3-2 pentru intensitatea antrenamentului,săptămânile 1-2 ,înaintea

începerii competiției.

Valoarea maximă a solicitării este plasată în săptămânile 3-2 ,înaintea începerii competiției,iar dacă planificarea a fost corectă ,prin însumarea temporală sau suprapunerea vârfurilor de încărcătură se obține performanța maximă, într-un moment determinat,în concursul decisiv.

2

B) Analiza comparativă a perioadei pregătitoare şi a celei competiționale la şah

Componentele pregătirii şahiste sunt:

- Pregătirea tehnică şahistă – teoretică şi practică- Pregătirea tactică la adversar şi pentru concurs- Pregătirea psihologica şi moral-volitivă- Pregătirea fizică şi de sănătate

În cele ce urmează vom analiza,pe rând,aceste 4 componente ,precum şi asemănările şi diferențele de abordare în cadrul perioadei pregătitoare şi a celei competiționale.

I Preg ă tirea tehnic ă ş ahist ă – teoretic ă ş i practic ă

Şahistii pot fi clasificați ,din punct de vedere didactic,în 5 niveluri.Această grupare este importantă,fiecare nivel având o anumită tematică a pregătirii tehnice,pe care trebuie s-o parcurgă .Astfel avem:

1. începători 2. jucători avansaţi 3. jucători de competiţii 4. jucători consacraţi 5. jucători de elită.

3

1. începători Tabla de joc şi topografia sa: câmpuri, coloane, linii, benzi laterale,

diagonale, zone (centru, flancul regelui şi al damei), câmp alb în colţul drept.

Poziţia iniţială, denumirea şi mutarea pieselor. Valoarea şi forţa de acţiune a pieselor în funcţie de plasamentul lor. Mutările speciale: luarea «en passant», transformarea pionului,

rocada. Statutul special al regelui: şahul, matul şi patul (exemple cu toate

piesele). Diferitele cazuri de egalitate (remiză): repetarea mutărilor şi a

poziţiei, şahul etern, materialul insuficient pentru mat, acordul comun, patul.

Notaţiile şi terminologia şahistă . Scopul şi bazele unei partide de şah: materialul, spaţiul şi timpul. Etapele unei partide, obiectivele si principiile de bază. A începe bine o partidă de şah: dezvoltare, centralizare, mobilitatea

pieselor, structura de pioni, securitatea regelui, iniţiativa etc. Greşelile tipice ale începătorului, curse şi miniaturi Ce trebuie făcut după deschidere? Marile principii ale luptei şahiste: de activitate, de eficacitate, de

economie, de securitate, a superiorităţii materiale, a compensaţiilor. Valoarea relativă a pieselor şi a schimburilor Exploatarea avantajului material în final: poziţii şi principii de bază. Principalele metode de joc: atacul, apărarea, contraatacul, jocul de

poziţie. Arsenalul tactic de bază: atacul simplu, dublu (furculiţa),

concomitent, prin descoperire, legarea, interferenţa, distragerea, diversele sacrificii, schemele de mat.

Combinaţiile simple. Atacul contra regelui advers: în centru, în poziţia rocadelor Mijloacele jocului poziţional: avansarea pionilor, activizarea figurilor,

diversele modalităţi de blocare a forţelor adverse, schimburile, manevrele, transferurile de trupe, crearea de slăbiciuni în tabăra adversă, schimbarea direcţiei de joc, sacrificiul poziţional etc.

2. jucători avansaţi

4

Pentru deschiderea partidei:

Mobilizarea forţelor: - semnificaţia valorii relative a pieselor. - importanţa centrului în dezvoltare. - necesitatea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate. - coordonarea figuri + pioni. - valoarea şi consecinţele ordinii mutărilor

Lupta pentru spaţiul şahist: - strategiile de centralizare. - deschiderea favorabilă a jocului în centru. - blocarea unui anumit spaţiu

Structura de pioni: - mobilitatea pionilor. - lanţurile de pioni. - metode de blocare a lanţurilor de pioni. - consecinţele slăbiciunilor în structura unei rocade.

Pentru jocul de mijloc:

bazele jocului strategic . exploatarea câmpurilor tari şi apărarea sau suprimarea câmpurilor

slabe. mobilitatea pieselor: nebun faţă de structura de pioni, turn pe o

coloană (semi-)deschisă, turnuri pe ultima sau penultima orizontală, cal contra nebun, perechea de nebuni etc.

diversele structuri de pioni: dublaţi, izolaţi, atârnaţi, trecuţi, majorităţi, lanţuri etc.

manevrele poziţionale contra slăbiciunilor adverse. sensul şi utilitatea profilaxiei şi al supraprotecţiei. jocul în poziţiile tip. elementele tactice simple: mutarea intermediară, legătura,

dezlegarea, deschiderea şi închiderea liniilor, slăbiciunea ultimei linii, străpungerile de pioni, diferitele forme de şahuri etc.

diversele tipuri de sacrificii: de eliminare, de deviere, de obstrucţie, de atragere, de interferenţă, de eliberare, de blocare, pentru extragerea regelui, din disperare etc.

atacurile contra: uneia sau mai multor piese, regelui rămas în centru, rocadei mici sau mari etc.

5

Pentru finaluri:

finaluri simple de pioni, de turnuri, de dame, de cai, de nebuni. forţa comparată a nebunilor şi a cailor faţă de structura de pioni poziţii şi reguli de final fundamentale.

3. jucători de competiţii Pentru deschideri:

ideile strategice ale fiecărei linii de joc, scoţând în evidenţă atât punctele comune cât şi diferenţele.

punerea în practică a ideilor strategice în cele mai diverse condiţii: contraatac advers în centru, deschiderea rapidă a unei coloane, contrajoc pe un flanc, existenţa unei slăbiciuni, regele într-o situaţie deosebită etc.

sacrificiile de pioni pentru dezvoltare şi specificitatea gambitelor în fiecare tip de joc deschis

raportul dintre împingerile de pioni pentru cucerirea spaţiului şi apariţia câmpurilor slabe.

interconexiunile de ordin strategic dintre variante de structură apropiată dar rezultând din deschideri diferite.

posibilităţile de transpunere dintr-o variantă (deschidere) într-alta şi dintr-un tip de joc într-altul, de unde importanţa ordinilor de mutări şi a preferinţelor jucătorilor.

În ceea ce priveşte tematica jocului de mijloc, se pot aborda temele următoare:

importanţa strategică a unei structuri centrale. metodele de apreciere a unei poziţii pe baza structurii sale de pioni şi

a diferitelor amplasamente figurale. forţa şi slăbiciunea, atuurile şi inconvenientele diverselor structuri de

pioni. acţiuni şi manevre vizând provocarea de slăbiciuni în poziţia adversă. forme de compensaţie a slăbiciunilor printr-un joc figural activ. consolidarea preventivă a slăbiciunilor prin supraprotecţia lor. principii şi metode de apreciere a dinamismului forţelor (active sau

pasive) şi ameliorarea capacităţii lor de acţiune. valoare timpului şi sacrificiul poziţional de pion. planurile vizând acumularea de avantaje poziţionale. temele majore ale atacului minorităţii.

6

pregătirea străpungerilor de pioni. lupta în poziţiile de echilibru dinamic. lupta pentru iniţiativă cu preţul unor concesii poziţionale sau

materiale. transformarea iniţiativei în atac. realizarea tactică a unui avantaj obţinut în deschidere. utilizarea mijloacelor tactice în agitaţiile centrale. raporturile specifice între planurile strategice şi operaţiile tactice tactica în serviciul obiectivelor strategice. importanţa centrului în operaţiile de flanc. rolul avantajului spaţial în organizarea unui atac. caracterul cu două tăişuri al asalturilor de pioni. diferitele forme de asalturi de pioni: atac contra apărare, asalturi

reciproce pe aripi diferite, asalt pentru câştig de spaţiu etc. baza poziţională ale atacurilor contra regilor. transferul atacului dintr-un alt sector spre regele advers. atacul figural contra poziţiei rocadei, combinaţii tip în diversele atacuri

contra regelui. ofensiva generalizată pe toată tabla. atacul şi apărarea în diferite situaţii: rege în centru, rege derocat,

rocade în aceeaşi parte, rocade opuse etc. însemnătatea încrederii în propriile resurse defensive în poziţiile

strâmtorate. apărarea şi contraatacul prin înapoierea materialului sacrificat de

către atacant.

Studiul finalurilor de partidă trebuie să-l conducă pe jucător la asimilarea principiilor şi poziţiilor fundamentale, pentru a-i permite:

să poată opera simplificări în orice moment al partidei, atât în scop defensiv cât şi pentru a valorifica avantajul său.

să provoace structurile de pioni cele mai favorabile, anticipând tipul de final dorit.

să treacă cu încredere într-un final complex. să fie în măsură să anticipeze rezultatul finalurilor sale. să-şi formeze capacităţile necesare pentru a putea concretiza

avantajele sale (materiale sau poziţionale, infime sau suficiente) sau pentru a combate pentru obţinerea celui mai bun rezultat posibil.

7

şi, pe măsura creşterii înţelegerii şi forţei sale de joc, jucătorul va resimţi necesitatea de a aborda şi alte poziţii, de a-şi perfecţiona tehnica sa de final.

4. jucători consacraţi În deschidere:

munca asupra sistemului de informaţie personal. perfecţionarea continuă a repertoriului său de deschidere. abordarea creativă a teoriei deschiderilor. ameliorarea metodelor sale de muncă. studiul eventualelor situaţii de excepţie, cum ar fi: jocul cu regele în

centru, rocada tardivă, introducerea timpurie în joc a unei piese grele, mutări repetate ale unei figuri uşoare, schimburile rapide etc.

În ceea ce priveşte jocul de mijloc, jucătorul la acest nivel trebuie să fie în măsură:

de a aprecia şi analiza bine o poziţie. de a şti să elaboreze un plan de joc adecvat structurii şi raportului

dinamic dintre forţele existente pe tablă. de a seziza sau anticipa cele mai bune posibilităţi de ambele părţi de a prevede şi calcula operaţiunile şi variantele lor, apreciindu-le

consecinţel. de a lua decizii responsabile şi a alege cea mai bună mutare de efectuat pe

tablă. Pentru sfârşitul de partidă, el trebuie să continue:

să se impregneze de factorii favorizanţi existenţi în fiecare tip de final. să-şi perfecţioneze strategiile de joc favorite la trecerea în final. să descopere tot felul de caracteristici, idei şi planuri de joc în finalurile

complexe. să analizeze poziţiile de final mai importante. să-şi perfecţioneze mereu tehnica de final.

5. jucători de elită.

Continuând mereu să se perfecţioneze, principalele obiective ale unui asemenea jucător pot fi rezumate astfel:

8

să caute să descifreze legile intime ce guvernează jocul de şah pentru a ajunge să stăpânească tot aşa de bine normalul şi excepţia.

să înţeleagă complexitatea luptei şahiste pentru a putea pătrunde toate profunzimile şi subtilităţile jocului la un nivel din ce în ce mai înalt.

să lucreze în mod eficace cu sursele de informaţie pentru a putea identifica, sistematiza şi pune în practică cunoştinţele cele mai adaptate propriei sale personalităţi şahiste.

să se obişnuiască a gândi şi munci de o manieră independentă, pentru a putea trece de la un simplu colecţionar de cunoştinţe la condiţia superioară de analist şi de cercetător.

să aprecieze cât mai obiectiv posibil jocul său, pentru a putea analiza propriile sale partide, a trage concluziile cele mai corecte şi a fi astfel în măsură de a lua deciziile de ameliorare cele mai potrivite.

să-şi asocieze tot talentul său, toate cunoştinţele şi competenţele sale, toată experienţa şi forţa sa de joc pentru a-şi dezvolta un stil armonios şi a obţine astfel rezultate mai bune.

În perioada pregătitoare se pot/vor aborda , în funcție şi de timpul disponibil,toate aceste elemente şi procedee tehnice. Se poate observa că anumite teme există doar la nivelurile inferioare , altele se reiau , ciclic , vizând un nivel superior de înțelegere. La începutul perioadei pregătitoare se vizează adeseori elemente tehnice din domeniul finalurilor şi al jocului pozițional ,au pondere mai mare , însa se lucrează şi pe celelalte componente . Acestea sunt cele mai dificile şi necesită un volum superior de efort. Pe măsură ce ne apropiem de finalul perioadei pregătitoare ( în etapa specifică , precompetițională) , accentul cade pe deprinderile tehnice din deschideri şi din jocul de mijloc ( vedere combinativă + calculul variantelor). Se va scădea volumul de lucru,simultan cu o creştere a intensității.Concret , exercițiile se vor realiza mereu folosind ceasul de şah , cu o scădere treptată a timpului pe măsura trecerii din etapa precompetițională în perioada competițională. În perioada competițională se vor realiza doar elemente de vedere combinativă si specifice deschiderilor. Spre deosebire de etapa specifică a perioadei pregătitoare,acum volumul scade şi mai mult.Se vor desfăşura partide-blitz pe variantele care urmează să fie jucate la concurs. În concluzie , dacă ar fi să facem o comparație privind conținutul tehnic în cele 2 perioade, sunt comune : deschiderile şi vederea

9

combinativă+calculul variantelor.Diferă elementele legate de final şi jocul pozițional.De asemenea volumul alocat însuşirii/consolidării/perfecționării acestor deprinderi-mai mare în perioada pregătitoare. În plus , în privința elementelor tehnice comune,de regulă în perioada pregătitoare se vizează învățarea lor,iar pe măsura aproprierii de perioada competițională – şi în cadrul ei- se vizează consolidarea şi perfecționarea ( în funcție şi de dificultatea deprinderii respective). Metodele/mijloacele folosite pentru însuşirea acestor deprinderi sunt şi ele diferite. În perioada pregătitoare se lucrează cu întregul colectiv la aceeaşi deprindere, se utilizează frecvent explicația,povestirea,dar şi conversația euristică.Se vor folosi exerciții multe pentru însuşirea elementelor tehnice vizate. În perioada competițională se vor folosi frecvent mijloacele competiționale: meciuri de verificare,de antrenament, concursuri din rezolvări de probleme.

II Preg ă tirea tactic ă la adversar ş i pentru concurs

Pregătirea pentru concurs. Măsurile şi acțiunile de strategie.

Aceste măsuri şi acțiuni pe care trebuie să le planificăm şi să le organizăm în vederea unui concurs sunt deosebit de numeroase,cu atât mai mult cu cât încadrăm aici tot ce facem pentru buna prezentare a sportivilor la concurs.Ne referim deci la acțiuni din perioada pregătitoare. Să trecem foarte scurt în revistă principalele măsuri şi acțiuni ce trebuie întreprinse până la concurs:

a) Măsuri organizatorico-administrative:- Verificarea carnetelor de legitimare,a vizelor anuale şi medicale.- Plata taxei de participare- Prezentarea de şahuri şi ceasuri pentru concurs- Împărțirea materialului şahist ce urmează a fi transportat,sarcini

concrete pentru a evita suprapunerile,dar mai ales lipsa unor materiale de bază

- Materialul teoretic,actualizarea laptopului cu ultimele baze de partide

10

- Câteva cărți de citit

b) Organizarea programului zilnic în funcție de programul turneului ( 10-14 zile înainte)

- Efectuarea antrenamentelor la aceeaşi oră la care se desfăşoară jocul oficial.Acest lucru este bine să fie făcut începând cu aproximativ 10-14 zile înainte de concurs ( în limita condițiilor pe care le avem)

- Mesele să le luăm la aceleaşi ore ca în concurs,altfel sportivilor le va fi foame în timpul rundei

c) Desfăşurarea antrenamentelor în condiții asemănătoare cu cele din jur , în limita posibilă,nu trebuie exagerat

- Nu trebuie create condiții preferate de antrenament deoarece la concursuri poate fi zgomot,spectatori/jucători îmbrăcați în culori stridente,şahuri de diferite forme; uneori jucăm în săli răcoroase,alteori în unele în care bate soarele.

Pregătirea tactică la adversar

Pentru a putea lua cele mai bune decizii ,atât în timpul partidei, dar chiar şi înainte ( alegerea deschiderii,a modului de abordare a partidei),e nevoie de o bună cunoaştere a adversarului.În cele ce urmează voi prezenta un plan,care să vizeze aspectele ce trebuie studiate,pentru o bună cunoaştere a oponentului.

I Stilul individualA) Deschiderea

a) Stabilirea frecvenței cu care jucătorul se foloseşte de diferite sisteme de deschidere şi variante cu albele,respectiv cu negrele.Relevarea sistemelor şi variantelor care sunt folosite cel mai des

b) Studierea repertoriului de deschideri,pentru alb şi pentru negru.Volumul relativ al acestui repertoriu

c) Stabilirea eficienței în joc ( procente) în sistemele şi variantele de deschidere,cu albele şi cu negrele

d) Ştiința etalată de jucător în deschidere.Nivelul cunoştintelor sale teoretice în acest domeniu

11

e) Capacitatea de a exploata ştiința în deschidere pentru a-l pune pe adversar în fața unor probleme subiectiv dificile

f) Eficacitatea relativă a jocului cu albele şi cu negrele ( în procente)g) O analiză comparativă pentru a se stabili gradul de agresivitate cu

albele,respectiv cu negrele.Perspicacitatea psihologică avută la alegerea deschiderii cu negrele

h) Analiza greşelilor de deschidere.Determinarea capacității jucătorului de a lucra la înlăturarea greşelilor strategice şi tactice

i) Tendința de dezvoltare a repertoriului de deschideri :1. Lărgirea repertoriului2. Adâncirea acestuia

Cercetarea cauzelor pentru dezvoltarea repertoriului:1. Ca urmare a autoanalizei2. Sub influența modei şi a autorităților altor jucători

B) Jocul de mijloc

a) Stabilirea frecvenței cu care sunt fixate preferințele pentru anumite țeluri strategice.Lămurirea locului individual deținut de caracteristicile strategice

b) Determinarea frecvenței cu care sunt făcute concesii strategice.Explicarea locului individual al concesiilor făcute.

c) Abilitatea în alternarea concesiilor după stilul individual al adversarului

d) Frecvența cu care au fost folosite anumite procedee tactice; cercetarea acelora de care se foloseşte cel mai des şi cu success adversarul

e) Precizia de calculf) Analiza greşelilor din jocul de mijloc ; capacitatea jucătorului de a

lucra pentru înlăturarea greşelilor:1.tactice2. strategice

g) Cercetarea rutinei jucătorului în ceea ce priveşte pozitiile tipice şi procedeele tactice h) Dezvoltarea stilului în jocul de mijloc: 1. ca urmare a autoanalizei; 2. ca rezultat al unei acumulări pasive de experiențe practice

12

C) Finalul

a) Calitatea jocului în privința limitării mobilității forțelor adverse;b) Capacitatea de a-şi activa propriile forțe;c) Arta de a conduce lupta pentru formarea şi înaintarea pionilor liberi;d) Rutina adversarului în jocul de final;e) Măsura capacității de calcul tactic;f) Gradul de stăpânire a procedeelor tehniceg) Adâncirea capacității de tratare a finalurilor ( pe baza unei comparații

a rezultatelor şi a nivelului de joc în diferite etape de creație a jucătorului)

II Particularități ale comportării

a) Scoaterea în evidență a trăsăturilor caracteristice ale exteriorului ( şi a comportării exterioare) ale jucătorului de studiat

b) Cercetarea acelor particularități exterioare ce se exprimă în pozițiile cu o apreciere clară ( de la pozițiile câştigate la cele pierdute)

c) Interpretarea indicilor externi care apar în situațiile problematice

III Indicii timpului de gândire

a) O scurtă expunere asupra caracteristicii generale a tempoului de joc advers;cercetarea grupei în care poate fi inclus adversarul,pe baza ritmului său de joc ( dacă face parte din categoria “jucătorilor rapizi”,a celei mijlocii sau a “celor întârziați” )

b) Influența crizei de timp a adversarului asupra jucătorului studiatc) Viteza relativă de joc în pozițiile cunoscute şi clare.Gradul de

răspundere şi de tratare a acestor pozițiid) Determinarea cazurilor de gândire deosebit de lungă şi analiza

conținutului acelor poziții care au provocat-o;selectarea situațiilor care au fost resimțite ca dificile de jucătorul studiat

e) Stabilirea frecvenței de apariție a crizei de timpf) Dependența apariției crizei de timp de stadiul în care se află

competiția şi de importanța sportivă a partideig) Calitatea jocului în criza de timph) Trăsături individuale ale jocului în criză de timp

13

IV Deosebiri determinate de vârstă

a) Stabilirea trăsăturilor individuale ale tendințelor de dezvoltare tipice la jucătorul studiat

b) Analiza activității de după atingerea vârstei de 40 de ani;cercetarea nivelului de antrenament al jucătorului şi a modului în care se schimbă capacitatea sa de calcul

c) Volumul optim al activității competiționale la jucătorul de studiat ( numărul de partide pe turneu ca şi motivația turneelor)

V Eficacitatea jocului etalat în diversele stadii ale competiției,ca şi a aceluia împotriva adversarilor de forțe diferite

a) Determinarea profunzimii jocului în diferitele momente ale competiției; cercetarea celor mai bune şi a celor mai rele faze;particularitățile divizării forțelor în timpul competiției

b) Analiza eficacității jocului în faza sa finală;cercetarea capacității unui jucător de a deschide rezerve de voință ( îmbunătățirea sau înrăutățirea rezultatelor în faza finală sau menținerea nivelului atins)

c) Sesizarea scurtelor faze din ciclul competițional în care jucătorul studiat obține rezultate deosebit de slabe

d) Analiza rezultatelor contra adversarilor deosebit de puternici;modul de explicare a capacității jucătorului de a rezolva probleme de diferite grade de dificultate;aprecierea relativei regularități a jocului

VI Situații de joc

a) Determinarea eficacității jocului în situații în care este vorba de “totul sau nimic” ; arta de a lega lupta pentru inițiativă cu precauția

b) Determinarea eficacității jocului în situații de compromis c) Determinarea eficacității jocului în acele situații în care scopul poate fi

ales liber; cercetarea faptului în ce măsură jucătorul şi-a apreciat corect posibilitățile proprii;stabilirea ( prin analiza partidelor care au fost jucate

14

în situațiile adecvate) în ce grupă tipologică se plasează jucătorul ( în cea riscantă,cea mijlocie sau în cea prudentă)

d) Determinarea relativei eficacități a jocului în situațiile în care rezultatul partidei are doar o importanta redusă ; explicarea faptului dacă,în aceste împrejurări,jucătorul este suficient de motivat sau nu,ceea ce se exprimă ori printr-o atitudine creatoare şi sportivă,ori printr-o scădere clară a nivelului de joc

e) Analiza eficacității în joc şi a conținutului partidelor care au urmat după un eşec;descoperirea tacticii de luptă cel mai des folosită în aceste situații;determinarea gradului de stabilitate a jucătorului față de înfrângeri

f) Analiza eficienței în joc şi a conținutului partidei care a urmat după un succes ;modul de abordare a luptei dupa un câştig;capacitatea jucătorului de a se confrunta critic cu succesele obținute

VII Atitudinea jucătorului față de sine insuşi şi față de adversar

a) Analizarea unei anumite perioade de creație ( spre exemplu,competiții care urmează unele după altele,după unul sau mai mulți ani etc.), pentru a putea fi descoperite particularitățile jucătorului în străduința de înlăturare a lipsurilor

b) Cercetarea faptului dacă jucătorul îşi recunoaşte apartenența la unul dintre cele 3 stadii ( cel practic, cel determinat de situații şi cel reflexiv)

c) Determinarea tipului de adversar “dificil” si “uşor” pentru jucătorul de studiat ; determinarea eficienței luptei duse pentru preluarea inițiativei psihologice

d) Dezvăluirea nivelului autocritic pe baza declarațiilor jucătorului despre sine însuşi şi despre partenerii săi ,ca şi pe baza previziunii rezultatelor partidelor izolate şi a turneelor în ansamblul lor

Dreptul la mutare fiind alternativ şi contactul conflictual, iată de ce trebuie să ţinem mereu cont de tot ce e legat de adversarul nostru: şanse, intenţii, replici etc., toate acestea pentru a putea pune mai bine în valoare propriile atuuri.

Dealtfel, ideea existenţei unui adversar este resimţită mereu:

15

întâi, în spiritul antagonist a luptei de pe tabla de joc: mutări alternative riguros cenzurate, dispută aprigă pentru aceleaşi mize, concepţii care se înfruntă, dispunerea faţă-în-faţă a pieselor albe şi negre manevrate de cele două capete cugetătoare, inteligenţe care se opun şi se neutralizează, priviri care se încrucişează în căutarea celei mai mici slăbiciuni adverse.

apoi, partida de şah fiind un schimb de atacuri, de parade şi de contratacuri, la fiecare mutare trebuie să ne întrebăm ce vrea sau ce ameninţă adversarul şi, apoi, să găsim cum să-i contracarăm intenţiile, continuându-ne în acelaşi timp propriul plan.

în fine, de-a lungul întregii partide, trebuie să ne opunem proiectelor adverse, fie că-i vorba de ceea ce se petrece concret pe tablă, fie la nivelul ambiţiilor sale sportive: când încearcă să câştige, să remizeze sau să reziste cât mai mult posibil.

Iată de ce, în şah nu-i suficient să joci bine ci s-o faci mai bine decât adversarul tău, sau să-ţi faci un plan şi să-l duci la îndeplinire ci să-ţi jenezi la maximum adversarul împiedicându-l să-ţi facă rău cu planul său. Si aceasta, chiar de la prima mutare, unde fiecare dezvoltare sau centralizare va fi cu atât mai eficace cu cât pune mai multe probleme adversarului.

Si pentru a putea realiza aceasta, trebuie să încercăm să ne cunoaştem bine adversarul. Căci, analizându-i ideile, maniera sa de a juca, comportamentul în diverse situaţii etc., vom putea mai bine anticipa şi sesiza intenţiile sale, să discernăm şi să înterpretăm mai repede mobilul acţiunilor sale şi să găsim astfel contramăsurile cele mai adecvate. Pentru studiul adversarilor , toate mijloacele sunt bune: analiza partidelor, examinarea unor anumitor secvente şi situatii de joc, cronometrajul mutărilor, observarea comportamentului, investigarea unor fapte etc. Intr-o luptà echilibrată, şansele sunt în principiu împărţite iar balanţa poate înclina de-o parte sau de alta atunci când unul din jucători este surprins.

Astfel, atât timp cât nu depăşeşte anumite limite, tentaţia de a pregăti deschiderea în funcţie de adversar nu poate fi decât profitabilă. Aceasta se poate face de mai multe feluri:

16

a alege o variantă secundară, mai corespunzătoare stilului său de joc şi presupunând că ar putea incomoda adversarul. O asemenea alternativă poate să se sprijine pe faptul că marea majoritate a jucătorilor cunosc şi analizează îndeosebi variantele principale, considerate «cele mai bune». Dar adevărata lor problemă este că asemenea mutări sunt de cele mai multe ori mai bine întâmpinate şi contrate, în timp ce, explorând teoria sau analizând anumite partide, putem cu siguranţă găsi şi alte mutări sau variante care pot eventual surprinde un adversar mai puţin informat.

a găsi o întărire personală într-una sau mai multe partide jucate de adversarul nostru. Aceasta presupune desigur investigarea prealabilă a repertoriului şi a preferinţelor sale teoretice + studiul unui bun număr de partide concludente. Si, dacă adversarul va repeta mutările pe care le-a jucat înainte, atunci ar putea să se găsească în fata unor probleme de rezolvat plus impactul psihologic datorat surprizei.

a slefui o noutate teoretică, poate necunoscută adversarului şi cu care sperăm să-l surprindem, că nu va putea să se adapteze la noua situaţie şi să găsească repede cel mai bun antidot. Dar atenţie, toate acestea trebuiesc bine pregătite căci, dacă noi propunem, adversarul este acela care dispune !

Aceeaşi muncă poate fi continuată pentru jocul de mijloc şi pentru finaluri.Se va directiona jocul pe acele directii unde adversarul este deficitar.Astfel pentru jocul de mijloc se vor opta pentru pozitii cu centru deschis/inchis/static/dinamic/in tensiune, de asemenea genul de pozitie ales( pozitii tactice sau pozitionale) se face tot tinand cont de caracteristicile adversarului. Desigur, obiectivele vizate nu sunt întotdeauna atinse. Dar pentru un jucător angajat în competiţii importante, această modalitate mai concretă de a se pregăti reprezintă o formă superioară de înţelegere a luptei şahiste. In felul acesta, putem adăuga un «mic plus» în arsenalul nostru tehnic, care s-ar putea să se dovedească decisiv în lupta pentru victorie. Un lucru esențial trebuie precizat.Alături de această cunoaştere detaliată a adversarului , e nevoie de studierea caracteristicilor proprii/ a sportivului. Coordonatele prezentate mai sus pot fi valabile şi pentru autocunoaştere/cunoasterea propriului elev. Acest lucru vizează atât conducerea jocului pe direcția unde noi/sportivul nostru este superior

17

adversarului,dar şi detectarea propriilor slăbiciuni.Față de acestea se pot manifesta 2 atitudini:

- excluderea din repertoriu a sistemelor de deschideri care generează aceste poziții care sunt stăpânite deficitar de sportiv

- insistarea în pregătirea viitoare pe aceste poziții De regulă,a 2-a atitudine este cea capabilă să genereze ulterior performanțe superioare Perioada preg ă titoare-perioada competițional ă

Cunoaşterea proprie trebuie să fie realizată în perioada pregătitoare,pentru a putea lua deciziile corective înainte de competiție, a avea timpul necesar de a consolida deprinderile deficitare.Autocunoaşterea se realizează şi ea,în cea mai mare parte,pe studiul partidelor desfăşurate la concurs.Se naşte însa întrebarea când trebuie realizată această evaluare a partidelor jucate,în timpul sau după concurs.Părerile sunt împărțite , majoritatea înclinând pe o analiză a partidelor în timpul concursului.Eu consider însă mai indicată doar studierea deschiderii în timpul concursurilor, comunicându-se elevilor doar concluziile ( ce ține de deschidere se poate repeta şi în rundele următoare,restul mai puțin) .O analiză prea serioasă a partidei poate genera anumite nelinişti jucătorului,îi pot afecta echilibrul emoțional în cazul unor ratări uriaşe. În ceea ce priveşte pregătirea tactică la adversar,aceasta ar fi ideal să se realizeze în perioada pregătitoare, în etapa pregătirii de bază,dar şi în cea specifică/precompetițională.Însă acest deziderat nu este în permanență realizabil,fiind influențat de sistemul de desfăşurare a concursului.La turneele închise,unde se cunosc din timp toți adversarii,pregătirea tactică la adversar se poate programa în perioada pregătitoare.Însă majoritatea concursurilor sunt de tip open,unde participarea este numeroasă,uneori ajungând la câteva sute de jucători.În această situație, putem vorbi într-o mai mică măsură de pregătire tactică la adversar în perioada pregătitoare.Totuşi,pentru a uşura sarcina în perioada competițională,se poate face un studiu al principalilor adversari ( în caz ca se ştiu),dar şi pregătirea unor deschideri surpriză pentru această competiție. Astfel aceste deschideri se însuşesc în etapa pregătirii generale,în cea precompetițională se pot juca partide-blitz în aceste variante ( între coechipieri sau pe internet,pentru a pastra efectul-surpriză la concursul oficial).

18

În perioada competițională,antrenorul stabileşte,pe baza studiului adversarilor,ce trebuie să joace sportivul ( în cazul unor sportivi de performanță/mare performanță decizia modului de abordare se poate/ face în comun cu jucătorul,în cazul celor mici de regulă decizia aparține antrenorului,eventual dupa o scurta consultare cu sportivul). Dimineata se prezinta sportivului deschiderea pentru partida respectiva,cat si modul de abordare a partidei.Pregătirea tactică propriu-zisă nu trebuie să depăşească pentru un sportiv 60-90 minute, pentru a-i păstra prospețimea la partidă.

III Preg ă tirea psihologica ş i moral-volitiv ă

Pentru un amator, jucarea unei partide îi permite să petreacă în mod plăcut o parte din timpul său liber, să-şi satisfacă pasiunea pentru şah. O practică mai îndelungată a şahului nu poate decât să influenţeze pozitiv structura sa moral-intelectivă şi să-i dezvolte o serie de calităţi importante. Dar un jucător mai ambiţios, care vrea să se perfecţioneze şi să obţină anumite rezultate, va pricepe repede că, în afara unor anumite cunoştinţe indispensabile, tot ceea ce se petrece pe spaţiul neobişnuit al tablei se supune unor reguli de care trebuie să asculte nu numai piesele ci şi cei doi jucători. Partida de şah devine astfel o confruntare de idei, de planuri şi de calcule.

Pentru a realiza o partidă bună, acest jucător trebuie nu numai să rezolve problemele care survin pe tabla de joc dar, totodată, să facă faţă presiunii care se exercită pe două fronturi:

concret pe tablă între mutările celor doi adversari, psihologic între cele două minţi care comandă tot ceea ce se

petrece pe tablă.

Reprezentînd unul din componentele de bază ale oricărui antrenament, pregătirea psihologică cuprinde totalitatea elementelor, metodelor şi mijloacelor umane care pot influenţa lupta pe tabla de şah. Ea trebuie să se desfăşoare pe trei direcţii:

general-fundamentală vizând intelectul, afectivul, temperamentul, caracterul şi având ca obiectiv de a ne cunoaşte mai bine, de a ne

19

forma un mod de a gîndi, un comportament şi un stil de joc personal, de a adopta din teorie şi practică tot ceea ce ne convine.

special- ş ahist ă pe planurile: echilibrului psihic, al forţei creative, a muncii mentale, a stăpănirii de sine, a motivaţiei, a voinţei şi a tot felul de reflexe, automatisme, senzaţii şi instincte

pentru un adversar sau competi ţ ie , pentru a ne asigura cea mai bună stare cognitivă, afectivă şi de motivaţie posibilă, precum şi studiul adversarilor săi pe direcţiile: de tehnică şahistă (repertoriu, stil de joc, strategii adoptate etc.), comportament în diferite situaţii, bloc comportamental (preferinţe, slăbiciuni, puncte tari etc.)

Psihograma unui super mare maestru ideal ar arata ceva de genul:

Pe plan intelectual:

capacitatea de a-şi distribui atenţia de o manieră raţională şi omogenă , în timp şi în spaţiu, pentru a putea păstra un contact permanent cu adversarul şi cu tot ceeea ce se petrece sau va avea loc pe tablă.

o memorie deosebită - reproductivă, analitică şi creativă -, în acelaşi timp concretă şi abstractă.

capacitatea de a se concentra imediat o gîndire precisă şi obiectivă dar în acelaş timp suplă şi creativă în

problemele de concepţie, de raţionament şi de abstracţie. o fortă de creaţie sintetică şi imaginativă, receptivitate pentru relaţiile

dinamice şi puterea de a le combina. arta de a tranşa, de a alege şi de a lua decizii cu obectivitate, curaj si

realism. simt de anticipaţie al evenimentelor şi calcul precis al variantelor

posibile, ţinând cont de deplasările imaginative ale pieselor, atât în spaţiu cât şi în timp.

tehnici de elaborare: a aprecia poziţiile, a aprofunda ideile, a rezolva problemele, a imagina soluţii, a calcula, tria şi evalua variantele, a lua decizii şi a alege cele mai bune mutări.

Pe planul personalităţii:

nivel relativ înalt de dezvoltare intelectuală generală. talent şi inteligenţă în joc.

20

sistem nervos echilibrat, autocontrol permanent în toate emoţiile şi reacţiile sale, în faţa oboselilor şi greşelilor sale etc.

stăpănire de sine şi sânge rece în gândire şi acţiune, adaptabilitate permanentă la diversele replici şi schimbări de situaţii.

obişnuinţa de a gândi înainte de a acţiona, de a fi prevăzător, prudent şi cumpănit în acţiunile sale.

curaj

perseverenţă în scopurile propuse, pentru a înfrânge dificultăţile sau a căuta resurse.

o mare sensibilitate pentru calitatea, frumuseţea şi eficacitatea a tot ceea ce se petrece pe tabla de joc.

Pe plan comportamental:

a face totul pentru a-şi întreţine sănătatea şi rezistenţa la efort şi la stres.

voinţă fermă de a evita capcanele vieţii şi a învinge orice perturbare psihofizică dăunătoare.

a cultiva plăcerea permanentă pentru rezolvarea oricărei probleme şahiste, pentru a se antrena, a călători şi a juca şah.

a învăţa să se autoconducă, să se instruiască şi să se antreneze, să însuşească cele mai bune metode de avansare prin autodisciplină şi autoperfecţionare.

să se supună unui regim zilnic raţional şi a unei planificări de lungă durată, cu utilizarea inteligentă a timpului său liber, respectarea regulelor psiho-igienice ale muncii intelectuale şi formarea capacităţilor necesare activităţii de informare, de documentare şi de sistematizare.

a face efortul de a se cunoaşte pe sine însuşi pentru a-şi putea organiza mai bine munca de perfecţionare, de a-şi folosi mai mult atuurile sale şi de a putea compensa unele deficienţe.

a dori să colaboreze sau să lucreze cu un antrenor.

Ca exerciții specifice pentru dezvoltarea în plan intelectual putem aminti:

- enunțarea a 7 câmpuri,se cere întâi vizualizarea culorii lor,apoi prezentarea în ordinea enumerată

21

- prezentarea unei fişe cu 2 diagrame,diferă o piesă,recunoaşterea ei

- fără a vizualiza tabla, se consideră o piesă aşezată pe un câmp,numărul de mutări posibile;treptat exercițiul se va îngreuna prin adăugarea de noi figuri,care să stânjenească activitatea celeilalte figuri

- vizualizarea 30 secunde a unei poziții,apoi se iau piesele de pe tablă;se cere rezolvarea exercițiului - se poate cere rezolvarea într-un anumit interval,sportivii să estimeze cât mai exact momentul în care a expirat timpul

- probleme de logica gen: “câți cai pot fi aşezați maxim pe tablă fără a se captura?” , “problema dominoului” , “trecerea damei prin 3 câmpuri” etc.

- realizarea de fişe cu 7-9 exerciții,la sfârşit se cere ,în ordine prezentarea soluțiilor,dar şi a pieselor de pe tablă

- într-un moment liber,extra-antrenament,se cere rezolvarea unui/unor exercițiu/exerciții de şah,mental

- jucarea de partide amicable,apoi reproducerea lor

Ca exerciții specifice pentru dezvoltarea în planul personalității:- rezolvarea de exerciții uşoare ( maturi în 1-2 mutări,in funcție de

nivelul şahistic),însa intr-un interval extrem de redus de timp,sportivul dezvoltându-şi stăpânirea de sine

- rezolvarea de exerciții-capcană,unde prima soluție,care pare evidentă,este o eroare

- rezolvarea de exerciții de pe fişă, volum mare de lucru ( 60-90 minute) cu timp astfel acordat încât să nu permită nici o pauză sportivului

- apărarea de poziții foarte dificile

Pe masura apropierii de concurs, se va viza:

de a aduce calmul, decontractarea şi concentrarea. de a economisi energia nervoasă, de a-i domina şi dirija tonusul, de

a-i risipi îndoielile şi ezitările, de a îndepărta emoţiile şi agitaţiile inutile.

de a clarifica atitudinele de afişat în anumite situaţii. de a rezolva tot felul de probleme de pregătire sau de joc.

22

Din complexul mijloacelor psihopedagogice, fiecare antrenor trebuie să aleagă cele mai adecvate pentru elevul său şi să le personalizeze la maximum: sfaturi, demonstraţii, exemplificări, repetiţii, mărirea dificultăţilor, convingerea, sugestia, exemplul personal, diverse forme de stimulare sau de constrângere, «competiţionalizarea» antrenamentelor etc., cu aspectele lor combinate sau de autoutilizare. Sprijinindu-se pe competenţa, autoritatea şi încrederea antrenorului său, toate aceste mijloace acţionează asupra comportamentului, a puterii de judecată şi a întregii vieţi mentale a jucătorului

Există nenumărate forme şi metode de presiune psihologică care, utilizate inteligent în funcţie de situaţie, pot reprezenta tot atâtea atuuri care să înfluenţeze starea de spirit şi prestaţia adversarului său. In practică, prin intermediul diverselor insinuări şi raţionamente, cei doi adversari primesc, transmit şi utilizează tot felul de informaţii. Si acela care reuşeşte să le decodeze cel mai bine, evitând în acelas timp dezinformarea adversă, ar putea să tragă maximum de profit.

Toate aceste metode pot fi împărţite în două grupe, cu acţiuni mai mult sau mai puţin directe, agresive, subtile sau viclene:

OBISNUITE:

- a-şi concentra forţele- a-şi coordona capacităţile- a-şi economisi forţele şi timpul - a-şi manifesta spiritul activ- a fi consecvent în acţiune- a creea dificultăţi maxime adversarului - a se strădui de a neutraliza jocul

advers- a-şi masca intenţiile-a-şi orienta lovitura spre punctul cel mai

vulnerabil din dispozitivul advers

SPECIALE:

- practicarea diversităţii în joc - afişarea unei bune impresii - demonstrarea adevărului care deranjează - acordul cu adversarul - recurgerea la o diversiune - a varia ameninţările - pregătirea unei surprize cu efect de şoc - folosirea temporizării - ademenirea adversarului - utilizarea unui bluf

23

OBISNUITE:

a- ş i concentra for ţ ele presupune dezvoltarea lor rapidă pe poziţiile cele mai bune sau de perspectivă pentru a le putea transfera sau manevra, obţinând astfel superioritatea operaţională necesară în locul şi momentul determinant.

a- ş i coordona capacit ăţ ile implică stăpânirea spaţiului necesar şi dispunerea pieselor în aşa fel ca ele să obţină o mobilitate mărită, evitând problemele de comunicaţie, de redublare inutilă a sarcinilor şi aglomerările paralizante.

a- ş i economisi for ţ ele ş i timpul trebuie să fie o preocupare constantă căci, egale la începutul partidei, fiecare jucător trebuie apoi să-şi gereze cât mai bine mijloacele de care dispune, în funcţie de diferitele situaţii obiective.

a- ş i manifesta spiritul activ prin toate mijloacele: căutarea permanentă a iniţiativei, o atitudine dinamică în rezolvarea problemelor, o încredere inebranlabilă în forţele sale, dorinţa de a găsi tot felul de resurse în situaţiile dificile, voinţa de a depăşi toate obstacolele şi de a combate până la capăt.

a fi consecvent în ac ţ iune , fie că-i vorba de aplicarea principiilor şi a ideilor sale, de a-şi duce cu fermitate planul la îndeplinire, de a-şi calcula variantele până la capăt, de a-i impune adversarului strategia de joc cea mai adecvată etc.

a crea dificult ăţ i maxime adversarului nu este întotdeauna uşor atunci când vrem, în acelaşi timp, să ne construim propriul joc. Atunci, uneori putem să ne edificăm strategia de joc numai asupra contestării ideilor adverse, încercând să-i impunem poziţii care nu-i convin sau obligându-l să suporte o manieră de joc contrarie stilului său.

a se str ă dui de a neutraliza jocul advers ; deşi prima obligaţie a oricărui jucător este de a-şi afirma ideile sale, de a-şi impune planul său şi de a face să triumfe strategia sa, aceasta nu este întotdeauna posibil înainte de a neutraliza o acţiune adversă, în special când ea este mult mai promptă şi ameninţătoare.

a- ş i masca inten ţ iile ş i a - ş i dezinforma cât mai mult adversarul prin intermediul a tot felul de mutări, de ameninţări, de acţiuni şi de scenarii cu scopul de a-l deconcentra chiar de a-l trage pe sfoară + un comportament adecvat: ţinută imperturbabilă, atitudine rezervată

24

sau diverse expresii, mergând de la o autoîncredere exuberantă până la o deznădejdie credibilă.

a- ş i orienta lovitura spre punctul cel mai vulnerabil din dispozitivul advers, acolo unde acţiunea noastră va avea mai multe şanse de succes, în timp ce un punct sau un sector bine apărat ar putea să se dovedească inexpugnabil.

SPECIALE:

practicarea diversităţii în joc, metodă eficace în special între jucători care se cunosc bine, pentru a evita pregătirea şi «specialităţile» adverse. Aceasta presupune existenţa unei palete mai large de posibilităţi şi se realizeazà făcând să planeze mai multe idei sau ameninţări, complicând jocul, mascând adevăratele sale intenţii etc. Derutat de faptul că a rămas un anumit timp într-o situatie nedefinită, exasperat de necesitatea de a sesiza şi de a respinge mereu tot felul de ameninţări concrete şi imaginare, adversarului îi va fi greu să-şi păstreze sângele rece şi să determine de unde va veni pànà la urmă adevărata lovitură.

afişarea unei bune impresii, fie în ceea ce priveşte informaţiile, tehnica de realizare sau măiestria jocului. Aceasta trebuie să fie neapărat însoţită de un comportament adecvat: o bună dispoziţie, o atitudine încrezătoare, un tempo de joc mai rapid ca de obicei etc., ceea ce i-ar putea provoca adversarului o anumită nelinişte interioară şi deci un joc mai puţin sigur.

demonstrarea adevărului care deranjează: în principiu, niciun jucător nu-şi dezvăluie intenţiile ci caută mai degrabă să le ascundă. Si chiar dacă uneori o face, aceasta este pentru a-şi perturba adversarul în logica sa şi a-l sustrage astfel de la realitatea de pe tablă. In acest caz, el se crede obligat, fie să complice hazardat, să-şi asume prea multe riscuri sau să se resemneze eventual cu o poziţie egală deşi doreşte să câştige etc.

acordul cu adversarul este mult mai uşor de obţinut pentru că el nu aşteaptă decât asta! Desigur, datorită caracterului antagonist al jocului, un consens absolut nu poate exista dar aceasta nu exclude posibilitatea unei anumite apropieri de vederi sau de o acceptare parţială a ideilor adverse. Deci, dacă ne convine, uneori putem

25

accepta un plan sau o variantă, ştiind însă până la ce limită putem urma «versiunea» adversă şi cu ce scop: de exemplu, pentru că am găsit o «gaură» în calculele sale, pentru că i-am pregătit o surpriză sau chiar pentru a-l face să se îndoiască de raţionamentele sale şi să-şi schimbe astfel modul de acţiune.

recurgerea la o diversiune poate servi mai ales pentru a devia atenţia adversarului de obiectivul său principal. Această diversiune poate fi de ordin: - tactic, de exemplu, sub forma unei acţiuni demonstrative pe un flanc pentru a ne putea arunca apoi pe celălalt sau a unui atac poziţional care să urmărească crearea unor slăbiciuni exploatabile ulterior pe cale tactică. - strategic, unde întreprindem nişte manevre în aparenţă anodine, în spatele cărora ar putea să se ascundă pregătirea unui atac sau a unei combinaţii.

a varia ameninţările este un imperativ atunci când o singură acţiune reală şi directă nu promite nimic de concret. Pentru ca aceasta să reuşească, putem utiliza două tipuri de ameninţări: - aparente, ca un complement deviaţionist a unei provocări reale, ascunse şi fără contrarepercusiuni secundare dar care trebuie să fie credibilă şi să atragă atenţia. - difuze, pe care le facem să plutească în aer dar fără să executăm niciuna, ideea fiind că anumitor jucători le este greu să suporte mult timp o anumită stare de tensiune.

pregătirea unei surprize cu efect de soc: plasate la momentul oportun, o mutare neaşteptată, o idee surprinzătoare, o acţiune neprevăzută - chiar dacă nu sunt întotdeauna cele mai bune - sunt întotdeauna prost resimţite putând provoca mirarea, stupefacţia chiar perplexitatea unui adversar prea impresionabil.

folosirea temporizării: poate să se prezinte sub forma câtorva mutări neutre simulând un joc de asteptare, a unei schiţe de regrupare a forţelor, a unei aparente de plan, a unei ameninţări vagi etc. Prin aceasta, se incită adversarul să-şi dezvăluie partea invisibilă a intenţiilor sale, obligându-l sau să forţeze evenimentele, sau să-şi asume un risc prea mare, sau să încerce să câştige cu orice pret.

ademenirea adversarului vrea să zică «să-l ajute» să se decidă la o acţiune aparent avantajoasă, să-l antreneze într-o variantă sau o

26

poziţie favorabilă, să-l amăgească pentru a juca un tip de partidă diferită de stilul său etc.

utilizarea unui bluf, ca o formă înşelătoare unde jucătorul îşi asumă niste riscuri nesăbuite pentru a încerca să inverseze cursul nefavorabil a partidei sale. Datorită caracterului său de bumerang, nu trebuie să recurgem la un bluf decât în caz de forţă majoră sau în circumstanţe cu totul speciale legate, de exemplu, de lipsa mare de timp, de starea de spirit a adversarului său, de prostul obicei de a se lăsa păcălit etc.

Am putea desigur desfăşura încă acest eventai de procedee psihologice, pe care putem să le utilizăm tot aşa de bine separat sau în scenarii mai complexe . . Astfel, am putea începe cu o secvenţă de dezinformare simulând, sau o anumită ezitare în alegerea planului său de joc sau existenţa unei situaţii cu ameninţări difuze. Apoi, am putea trece cât mai repede posibil la pregătirea ostentativă a unei ameninţări aparente - toată această provocare având drept scop simularea unui pericol real şi deci de a îngrijora prin aceasta adversarul. . Alteori, am putea inversa secvenţele de dezinformare şi de diversiune, poate chiar să le repetăm şi - dacă aceasta nu aduce nimic - atunci putem trece la pregătirea unei ameninţări reale. Dealtfel, multiplele nuanţe şi interpretări ale acestui veritaibl «presing» psihologic sunt atât de întortochiate încât uneori putem obţine rezultate bune chiar numai simulându-le.

Spre deosebire de alte domenii, propunerile de remiză sunt monedă curentă în competiţiile de şah.

Iata o mica schema a problematicii propunerilor de remiza :

27

Tipul depropunere- refuz

- reală (adevărată)- falsă (prefăcută)

Modalităti depropuneri-

refuzuri

- dialog direct- indirectă- implicită

Momentul propunerii

- imediat după deschidere- în poziţie superioară- pentru a masca o cursă- după o greşeală- din calcul sportif- urmând tactica prestabilită

Efectul scontat

- a provoca enervarea sau demobilizarea adversarului- a-l obliga să poarte responsabilitatea unei decizii- a-l face să-şi supraevalueze şansele- a încerca un efect de bumerang

Explicaţii:

Propunerea şi eventualul refuz de remiză conţin în ele o anumită doză de «filozofie a riscului» căci ele pot fi atât reale (adevărate) cât şi false (prefăcute). Astfel, într-o propunere adevăratà, jucătorul doreşte într-adevăr să împartă punctul, şi aceasta din diverse motive: poziţia este într-adevăr egală, poate chiar inferioară, vrea să evite eventualele riscuri, îi teamă să nu piardă partida, se mulţumeşte cu acest rezultat sportiv etc. Din contra, printr-o propunere falsă, jucătorul nu urmăreşte remiza dar o face fiind sigur că ea va fi refuzată: scopul este de a-şi testa adversarul, încercând prin aceasta să exerseze asupra lui o anumită presiune psihologică.

Eventualele refuzuri pot să fie deasemenea de două feluri. Printr-un refuz adevărat, jucătorul arată că vrea să continue jocul, fie pentru că are o poziţie mai bună, fie că se consideră superior adversarului, fie că trebuie să câştige cu orice preţ etc. Pe de altă parte, deşi nejusticat din punct de vedere tehnic, cu un refuz factic, jucătorul speră să tragă un anumit profit pe plan psihologic.

Trebuie să fim foarte atenţi cum formulăm propunerile şi refuzurile noastre căci şi ele conţin sensul mesajului, deci a obiectivului vizat.

Astfel, dialogul verbal direct poate da naştere la patru tipuri de situaţii:

propunerea reală de remiză prin intermediul unor formule sobre şi politicoase, de genul: «remiză?» sau «vă propun remiză», căci ceea ce urmărim este de a tâia din faşă orice dorinţă adversă de a continua jocul într-o poziţie încă jucabilă.

28

propunerea falsă trebuie să fie însotiţă de o expresie specifică simulând dezamăgirea şi efectuată după o «gândire îndelungată», pentru a-şi incita adversarul să-şi supraestimeze şansele, refuzând astfel remiza.

în cazul unui refuz adevărat, jucătorul evită duelul psihologic sperând să-şi valorizeze atuurile la tabla de joc, deci răspunsul trebuie să fie un simplu «nu» sau un gest significativ din cap.

refuzul factic urmăreşte mai ales să-şi impresioneze adversarul, de aceea cel mai bine este să recurgem la un «ah, nu!» sau «nu, în niciun caz!» prompt şi demonstrativ, în timp ce răspunsul pe tablă trebuie să fie efectuat cât mai repede posibil, piesa însurubată cu siguranţă şi apăsarea fermă pe butonul ceasului, toate acestea pentru a arăta lipsa oricărei îndoieli.

Jucătorul care primeşte o propunere de remiză, ca de altfel cel căruia i se refuză o asemenea ofertă, poate să se expună la anumite complicaţii de ordin psihologic:

o oarecare demobilizare a motivaţiei, fie că-i vorba de o poziţie complexă, în criză de timp, după efectuarea unei mutări mai slabe, când avem teamă de adversar etc. Aceasta ne-ar putea provoca un gen de conflict cu sine însuşi, unde tentaţia de a pune capăt tensiunii nervoase s-ar putea dovedi chiar mai puternică decât dorinţa de a câştiga. Astfel, decidându-se să propună remiză pentru a fi acceptată, jucătorul îşi slăbeşte implicit motivaţia de luptă şi, atunci când oferta lui este refuzată, decepţia l-ar putea să-l dezorienteze făcând loc resemnării cu corolariul său - jocul la întâmplare. Pe de altă parte, eroziunea motivaţiei poate fi asemenea că jucătorul care a refuzat propunerea să poată reveni, propunând la rândul său remiza.

există deasemenea jucători care propun remiza în poziţii inferioare sau unde este clar că adversarul nu joacă decât la câştig, în timp ce alţii au obiceiul de a o refuza într-un mod nepoliticos, deşi poziţia n-o justifică deloc. In aceste cazuri, cu tot riscul de a ne deconcentra, suntem tentaţi de a sancţiona imediat impoliteţea chiar afrontul îndurat. Si cum n-avem întotdeauna mijloacele practice de a o face, riscăm să fugim în acelaş timp după doi iepuri: între dorinţa de a face

29

(sau nu) remiză şi căutarea mutărilor agresive care să pedepsească adversarul.

atunci când luăm decizia de a propune sau de a declina o ofertă de remiză, ne asumăm forţat o anumită responsabilitate care trebuie apoi justificată: simplificând sau complicând poziţia, gândind mai mult pentru a găsi ceva care, poate, nici nu există!

interpretând propunerea de remiză adversă ca recunoaşterea unei slăbiciuni, un jucător prea sigur de el ar putea să-şi supraevalueze şansele confundând acest «privilegiu» cu un avantaj inexistent pe tablă, confuzie cu atât mai delicată dacă propunerea se dovedeşte falsă.

efectul de bumerang: uneori, refuzul poate fi deasemenea resimţit ca o slăbiciune sau o neîncredere fată de poziţie, ceea ce ar putea da naştere la un sentiment de jenă cu consecinţe dezagreabile: scăderea calităţii mutărilor sale, subestimarea propriilor şanse, dificultăţi de a se remotiva pentru luptă, joc apatic sau chiar derută totală.

Perioada pregatitoare-perioada competitionala

A) Perioada pregatitoare. Vizeaza :- Dezvoltarea memoriei,atentiei,gandirii,capacitatii de reprezentare

( cateva mijloace au fost prezentate déjà)- Cresterea permanenta a motivatiei pentru practicarea sahului

( explicatii,povesti despre marii jucatori etc.)- Imbunatatirea capacitatii analitice ( analiza de pozitii cu accent

pe comparatii,sinteze,generalizari )- Dezvoltarea creativitatii - Formarea si ameliorarea continua a simtului de anticipatie- Educarea unei atitudini de fair-play si corectitudine atat in timpul

partidei,cat si in afara- Forţă de caracter care ne permite să admitem că am greşit, de a

asuma toate consecinţele, de a modifica ceea ce nu s-a dovedit bun şi de a continua astfel să se perfecţioneze ( analiza obiectiva a muncii/rezultatelor obtinute)

30

- Formarea obişnuinţei de a gândi înainte de a acţiona, de a fi prevăzător, prudent şi cumpănit în acţiunile sale ( regula “piece touchée , piece jouée” inca de la inceput , o singura solutie posibila etc.)

- Educarea autocontrolului- Formarea deprinderii de a duce un regim sanatos de viata, fara

excese- Insusirea unor tehnici de presiune psihologica ( mai pregnante in

sahul de mare performanta)

b) Perioada competitionala urmareste: - de a aduce calmul, decontractarea şi concentrarea. - de a economisi energia nervoasă, de a-i domina şi dirija tonusul, de a-i risipi îndoielile şi ezitările, de a îndepărta emoţiiile şi agitaţiile inutile.

- de a clarifica atitudinele de afişat în anumite situaţii. - de a rezolva tot felul de probleme de pregătire sau de joc. - de a regla nivelul volitiv-motivational - de a se relaxa/detasa dupa partida, apoi o noua reactivare inainte de runda urmatoare - de educare a rezistentei la frustrare,inerente pe parcursul unei partide/unui concurs - de a concentra sportivul asupra sarcinii de joc si mai putin ( ideal ar fi chiar deloc) asupra rezultatului partidei-aspect essential mai ales in meciurile decisive - de raportare optima la adversar ( daca e prea slab,antenorul ii va evidential partile puternice,daca e foarte puternic,pentru a nu inhiba propriul sportiv se vor accentua partile slabe ale oponentului,infrnagerile acestuia) - de obisnuire cu posibilul scenariu al partidei (exemple: sa aiba rabdare multa,probabil se va ajunge in final ceva mai bun, insa greu de castigat ; sa fie activat puternic inca de la inceput,deschiderea duce la infruntare tactica foarte rapida etc.)

Dupa cum se vede,intre continuturile celor 2 perioade exista asemanari,dar si diferente. Astfel pentru multe din aspectele vizate in perioada pregatitoare ( concentrarea si distributia atentiei, memoria vizuala, reprezentarea, motivatia,vointa etc.) acum putem vorbi de o consolidare/perfectionare a lor,realizandu-se in conditii de adversitate.

31

Formele de presiune psihologica sunt si ele consolidate/perfectionate acum,in conditii de concurs. Daca in perioada pregatitoare putem vorbi de o dezvoltare psihologica care vizeaza aspecte multiple, in perioada competitionala aceasta se va centra mai mult pe aspectele cu influente imediate.Tot in perioada competitionala aceste aspecte sunt raportate frecvent la adversarul concret, ale carui caracteristici sunt bine cunoscute. Daca in perioada pregatitoare se impune un liant intre antrenamente,in perioada competitionala se urmareste o detasare fata de partidele anterioare.Antrenorul va evita sa reaminteasca partidele/jocul din rundele precedente.

IV Pregatirea fizica si de sanatate

Prin natura-însâşi a activităţii noastre - statica jocului, durată şi orarele partidelor, disimularea gândurilor, confruntarea introvertită etc.-, jucătorul de şah este mai mult atins de către marile calamităţi ale omului modern: proasta alimentaţie, lipsa de exerciţiu fizic, uzura psihică, utilizarea diverselor stimulante etc. Sănătatea însemnă a se simţi bine, a trăi mai bine, a fi conştient de importanţa echilibrului său psihofizic general. Cum practica jocului de şah cere o puternică concentrare intelectuală şi emoţională, efortul muscular compensator nu există. Această anomalie poate produce importante modificări în condiţia fizică şi fiziologică a jucătorului şi, de aici, să dezvolte diverse perturbări ale sistemului nervos şi cardiac.Desigur, la fiecare vârstă corespund în plus anumite riscuri de sănătate. Astfel, trecerea anilor are tendinţa de a mări colesterolul şi tensiunea arterială, în timp ce urmele lăsate de evenimentele vieţii sunt diferite şi resimţite felurit de la un tip de personalitate la alta. Pregătirea şahistă a ultimilor ani a fost complet reformată prin intrarea şi perfecţionarea informaticii, cu avantajele şi inconvenientele ei. Astfel, făcând apel la o nouă sursă de procurare a cunostinţelor, ordinatorul dă întâitatea simţului vizual-reprezentativ în locul obişnuitului atingerea-mînuirea pieselor. In exces, aceasta poate provoca anumite jene sau oboseli vizuale şi chiar alte forme mai grave ca: tensiuni ale globului ocular dureri de cap, iritaţii sau lăcrimarea ochilor, imagini neclare, dedublate sau tulburi etc. Prin nenumăratele sale deplasări în oraşe, ţări şi meridiane diferite, jucătorul de şah trebuie să facă faţă la tot felul de

32

schimbări: variaţii de sezon şi de temperaturi, decalaj orar, schimbări ale orelor de joc, modificări ale cadenţei de joc etc. Toate acestea pot să-l înfluenţeze chiar să-l tulbure din punct de vedere fizic, psihologic sau tehnic.A-şi însusi gesturile elementare de prevenţie, a-şi consolida apărările imunitare, a duce o viaţă rezonabilà, înseamnă, la urma urmelor, să-ţi gestionezi bine cariera. Format din miliarde de celule in continua refacere,din multe organe care consuma neintrerupt,organismul uman are mereu nevoie de combustibil pentru a-si asigura functionarea,pentru a prepara energia necesara eforturilor de orice fel. Factorii principali ai unei alimentatii rationale sunt:

- Crearea conditiilor potrivite pentru ca alimentele consumate sa fie bine digerate si apoi perfect asimilate ( atitudine si ambianta,pofta si placere,evitarea grabei si a emotiilor negative etc.)

- Mancarea trebuie sa aiba o temperature adecvata- Repartizarea corecta in timp a meselor ( ore fixe,4-5 mese pe zi:

25 % micul dejun,15 % orele 11-12,50% pranzul si 10% cina)- Cuprinderea in meniul zilnic a tuturor substantelor nutritive

necesare organismului( lipide,glucide,protein,saruri minerale,diverse vitamine si apa)

Chiar un mic surplus de calorii peste nevoile organismului,insa repetat sistematic, duce inevitabil la cresterea greutatii corporale.Daca nu se iau masuri,organele sunt inundate de grasimi,diafragmul este impins in sus schimband pozitia inimii si a vaselor sanguine mari si ingreunand respiratia. In zilele noastre,cofeinomania a devenit un fel de hobby,ea fiind consumata sub forma de diverse bauturi,ceai si mai ales cafea.Aceasta substanta actioneaza in special asupra scoartei cerebrale si,in cantitati rezonabile,determina cresterea fluxului de idei ,atenueaza oboseala,invioreaza starea generala.Datorita produsilor ei excite-secretori,dupa abuzul de cafea pot aparea insa fenomene de agitatie,tremuraturi,palpitatii,respiratie accelerate,chiar arsuri si diaree,cresterea ritmului cardiac si respirator.Cafegii inveterati pot deveni victime ale ulcerului gastro-intestinal,a reumatismului gutos,a bolilor de inima sau de nervi. Si alcoolul poate avea unele calitati nutritive , revigorante , diuretice, vasodilatatoare si antianemice - cu conditia unui consum extreme de moderat. Astfel,el are proprietatea de a fi extreme de rapid absorbit la

33

nivelul mucoasei intestinale si stomacale,trecand apoi partial in sange,care se transforma astfel intr-o veritabila solutie alcoolica concenrtata ce circula prin organism ingreunand toxic organelle,tesuturile si celulele. Pentru a obtine oarecare efecte stimulative de moment ( o anumita placer si senzatie de linistire),unii consuma zeci si zeci de tigari pe zi.Motivatiile sunt exemplul personal , influenta grupului , dorinta de a brava , curiozitatea , placerea , plictiseala , dorinta de a slabi etc.Fumatul este o obisnuinta care, datorita efectelor sale nefaste ,incatuseaza starea de sanatate a omului .Continand substante otravitoare nicotina plus acidul cianhidric si alcoolul metilic care, o data arse si fumate,se transforma intr-un lichid denumit gudron si zece gaze nocive cu efect cancerigen.Nicotina actioneaza indeosebi asupra sistemului nervos producand excitatia si paralizia unor celule din ganglionii nervosi,impiedicand transmiterea normal a stimulului psihic si producand tulburari la nivelul celor mai diferite organe si glande.Datorita marii raspandiri pe care a luat-o fumatul,efectele sale nocive se rasfrang si asupra nefumatorilor,devenind un rau social.De aceea, FRSah si FIDE au luat masura interzicerii fumatului in salile si la concursurile de sah.

Un jucător care se hrăneşte corect, se simte bine şi dispune de o mai mare capacitate de muncă şi de rezistenţă. mărind eficacitatea funcţiilor sale cerebrale: creierul, care consumă el singur 40% din raţia noastră de glucide, are deasemenea nevoie de acizi graşi de tipul omega şi de 13 vitamine+15 minerale, de oligo-elemente+4 acizi graşi+ 8 acizi amine. Si atunci când vedem în faţa tablei de şah tinere schelete «frumoase» dar prost hrănite, se pune întrebarea legitimă cât timp vor rezista?!

Particularitatea «sedentară» a şahului măreşte şi mai mult disparitatea între cheltuiala cerebrală şi cea fizică, ceea ce poate conduce, nu numai la o pasivizare chiar adinamie a muşchilor, la o încetinire chiar stagnare a sângelui, la o îngrăşare sau chiar la obezitate, dar deasemenea la îngreunarea schimburilor, cu pericolul de atherosclerozare a vaselor inimii şi a creierului.

In aceste condiţii, exerciţiul fizic devine o necesitate pentru a dezvolta şi întări organele şi sistemele corpului, pentru a-i stimula vitalitatea şi rezistenţa contra unor influenţe nefaste ale mediului ambiant şi a tot felul de boli. Inafara unor mişcări legate de viaţa de toate zilele ca: urcarea şi

34

coborârea unor scări, efectuarea cumpărăturilor pe jos, deplasările pe stradă etc., există deasemenea exerciţii fizice mai clasice.

exerciţiile de supleţe fortifică muşchii, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, măreşte amplitudinea respiraţiei şi buna întreţinere a coloanei vertebrale, destinde activitatea marilor funcţiuni.

mersul pe jos are o influenţă binefăcătoare asupra creierului, stimulează buna dispoziţie, devenim mai vioi şi optimişti.

joggingul antrenează nenumărate grupe musculare, intensifică activitatea organismului întreg, stimulează sistemul respiratoriu şi cardio-vascular, fortifică tot corpul.

sporturile complementare - cu excepţia anumitor practici agresive şi extreme, se poate practica tot ceea ce face să ne mişcăm şi să ne întărim corpul, profitând în acelaş timp de acţiunea binefăcătoare a naturii; aceasta are nenumărate efecte favorabile asupra foncţionării optimale a corpului: respiraţia plămânilor, arderea grăsimilor rele, înfrumuseţarea aspectului pieptului şi a posteriorului, favorizarea unui somn reparator, întărirea capacităţilor inimii, protejarea coloanei vertebrale, creşterea capitalului osos, uşurarea tranzitului gastro-intestinal, regularizarea tensiunii arteriale, fluidificarea sângelui, normalizarea grăsimilor din sânge, îndepărtarea depresiei, stimularea apărărilor imunitare, ameliorarea performanţelor intelectuale: memorie, raţionament, imaginaţie etc.

Creierul nostru consumă un sfert din oxigenul ars de corp. Exerciţiul fizic şi mişcarea în general sunt indisociabile vieţii căci:

accelerează respiraţia deci oxigenarea creierului. purifică şi structurează tot organismul: întreţine supleţea articulară

musculară, asigură mineralizarea osoasă, activează schimburile energetice, înlesneşte metabolismul prin oxidoreducţie şi imuno-stimulare drenaj toxic, mobilizează umoarele (sângele, limfa, serurile etc.), îmbunătăţeşte eliminările naturale (sudoarea, urina etc)

aduce satisfacţii mari şi armonizează emoţiile: plăcere ludică, descărcare de forţe, depăşirea temerilor şi a complexelor etc.

35

Capacitatea de efort fizic depinde desigur de mai mulţi factori: capitalul genetic, mod de viaţă , stare de sănătate, vârstă etc. Din acest punct de vedere, putem distinge trei mari categorii:

sportivul care practică în mod regulat o activitate fizică, deci care-şi cunoaşte propriile limite.

sedentarul, care n-a practicat sportul niciodată dar care s-a decis deodată să-şi scoată pârleala.

Tarzanul de duminică, care se lansează cu mici întreruperi şi fără pregătirea necesară în practici sportive de mare risc.

Din contra, o practică regulată, adaptată la vârsta şi forţele practicantului, cu respectarea regulelor de dozare, de progresie şi de continuitate a exerciţiilor, poate să devină un mijloc important pentru a-şi păstra intact capitalul său de sănătate. Dar, pentru aceasta, este important să respectăm câteva reguli specifice efortului:

a prefera activităţile aerobe: mersul, plimbările pe jos, joggingul, bicicleta, înotul, gimnastica uşoară, dansul etc.

a nu porni pe frig, a fi prudent neîncercând să-şi depăşească limitele

şi a nu-şi întrerupe niciodată efortul într-un mod brutal.

a efectua mereu controale medicale şi de evaluare a condiţiei fizice.

A se pregăti şi a juca ore întregi şah, a se strădui să găsim mereu cele mai bune mutări contra unor adversari din ce în ce mai puternici, nu poate decît obosească. Si chiar dacă partida este terminată, aşa zisa «dominantă» şahistă va continua să lucreze în subconştientul nostru împiedicînd-ne să ne recuperăm forţele. Anumiţi jucători mai sensibili pot chiar dezvolta un complex obsesional datorat greşelilor comise, posibilităţilor ratate, poziţiilor superioare sau câştigate dar nevalorizate, injustiţiilor sau înfrângerilor suferite etc. "Unde şi de ce am greşit?!" - rămâne o întrebare obsedantă care poate uneori să ne împiedice să dormim sau să se transforme chiar într-o veritabilă degringoladă psihologică. A ştii deci să-ţi pregăteşti propriile stop-semnale pentru a şterge urmele emoţionale a unor evenimente şi a opri această activitate a creierului, este o mare calitate a jucătorului.

36

Desigur, un organism sănătos şi bine antrenat posedă resurse nebănuite de echilibrare, de compensare şi de recuperare naturală. Cu toate acestea, este mult mai înţelept de a avea o bună politicà de menţinere şi de consolidare a stării sale de sănătate, ca şi de recuperare precisă după fiecare partidă şi competiţie. Din păcate, anumiţi jucători nepăsători sau dezinformaţi rezolvă această problemă printr-o alimentaţie hipercalorică , o odihnă excesiv de pasivă şi alte distracţii cu predominanţă sedentară. Drept consecinţă, sosind în sala de joc, încep să casce, să ofteze, chiar să se simtă cuprinşi de toropeală sau mici dureri de cap. Si nu este decât începutul, pentru că apoi va trebui să facă faţă unor puternice solicitări mentale, emoţionale şi fiziologice pe care numai un organism puternic poate să le depăşească. Astfel, anumite teste au demonstrat că respiraţia într-un turneu poate urca dela 12 la 22 pe minut, că o gafă a provocat unui jucător bătăi de inimă dela 80 la 140, în timp ce, în criză de timp, pulsul unuia a trecut dela 80 la 130 iar tensiunea arterială dela 13/7,5 la 20/8. Iată dece, trebuie să urmărim să ne simţim întotdeauna cât mai bine şi să combatem prin mijloace simple mica oboseală care poate să survină în timpul partidei, de exemplu:

să ne ridicăm din timp în timp de pe scaun pentru a ne dezmorţi mu şchii şi a repauza astfel concentrarea.

să facem între două mutări mici exerciţii de autosugestie. să consumăm la momentul potrivit, înafara unei cafele, şi glucide

rapide cu un puternic aport energetic.

In timpul unei competiţii, trebuie să fim atenţi:

să ne protejăm organismul de eventuale mici neplăceri cum ar fi: răceli, indigestii, dureri de cap, nevralgii dentare etc.

să nu privim prea mult televiziunea, vinovată de eventuale lăcrimări ale ochilor, uneori chiar tulburări de vedere, somnolenţă, oboseală, dureri de cap şi de ceafà etc.

să nu rămânem mult timp amorţit şi să ne mărim norma de mişcare prin plimbări şi mici jogginguri.

să nu exagerăm cu activitatea mentală practicând mici repausuri; de exemplu, o siestă de 30 minute înaintea partidei poate aduce mai mult folos decât o pregătire iar un mic repaus de 5 minute poate să

37

ne permită să rezistăm, în timp ce, dormind prea mult, am putea să ne trezim într-o stare epuizantă.

Existenţa unui jucător de şah este plină de urcuşuri şi coborâşuri şi uneori, fără nici o explicaţie aparentă, unii pot deodată să decadă. Cauzele pot fi dintre cele mai diverse: alimentaţie proastă, sedentaritate excesivă, organizare defectuoasă a timpului de viaţă, absenţa unei gândiri pozitive şi de viaţă interioară, încâlcarea ritmurilor biologice, abuz de excitante şi de medicamente etc.

Surmenajul mental şi vizual poate să se manifeste sub diferite forme:

cînd apar dificultăţi de a ne concentra mai mult timp, de a reţine informaţiile mai complexe, de a seziza repede fondul problemelor etc.

uneori poate să apară o anumită nesiguranţă şi teamă decizională care duce la o pierdere progresivă a încrederii în sine şi în propriile posibilităţi.

putem deveni din ce în ce mai nervos, irascibil, greu de trăit. atunci, se poate instala un sentiment general de lipsă de energie şi

de interes pentru studiu şi joc, o oboseală de incapacitate obsesională.

In aceste cazuri, sunt suficiente câteva săptămâni de odihnă pentru a reveni la normal. Dar dacă neglijăm recuperarea, dacă continuăm să ne antrenăm şi să participăm la concursuri grele, atunci, pe lângă simptomele deja cunoscute care persistă şi se înrăutăţesc, pot apare noi semne: diminuarea apetitului, somn superficial şi perturbat, proastă dispoziţie, anxietate, nervozitate şi deci nevroza astenică nu-i departe.

Somnul este actul fiziologic indispensabil pentru repararea şi creşterea corpului, refacerea marii majorităţi a celulelor nervoase din creier, înafara cîtorva care asigură serviciul-minimum pentru respiraţie, circulaţie şi digestie, pentru trierea şi consolidarea a ceea ce am învăţat între timp. Organele pot astfel recupera de eforturile lor din timpul zilei şi să-şi reconstitue rezervele lor de energie, atât pe plan fizic, psihologic şi intelectual.

38

Pe de altă parte, a dormi mai puţin de 5 ore pe noapte echivalează cu o sinucidere lentă căci insuficienţa recuperării poate provoca neplăceri cardiace; la copii, aceasta poate genera impulsivitate, lipsă de vigilenţă şi de atenţie iar dorinţa instinctivă de a recupera prin consumarea unor alimente bogate în calorii poate duce la obezitate.

Pentru a ne asigura un somn bun, trebuie:

luată o masă de seară uşoară : nu prea copioasă sau greu de digerat, evitând excitantele şi cu 2-3 ore înainte de a ne culca.

preferate activităţile de destindere: lectură, muzică şi o eventuală plimbare scurtă în plin aer.

pentru pat, este de preferat orientarea Nord-Sud, evitarea materialelor sintetice şi a păturile electrice.

să ne aerisim bine dormitorul asigurîndu-i o temperatură moderată în jur de 19°

să ne asigurăm o linişte totală, o atmosferă plăcută, un aer călduţ şi o lumină calmă.

să încercăm să ne uităm necazurile, să evităm discuţiile şi evenimentele prea emoţionale, să prevedem un anumit timp de decompresiune.

să ne creiem propriul nostru ritual, de exemplu, să ne dezbrăcăm lent, să luăm un semi-duş, să ne strâmbăm un pic periindu-ne dinţii, să ne pieptănăm pentru a crea un curent electrostatic relaxant, să ne întindem lent corpul càscând etc.

sà ne culcăm la ore fixe căci, ratând trenul somnului, ar însemna să riscăm asteptarea ciclului următor, să ne plasăm în cea mai confortabilă poziţie şi să evităm somniferele sau substanţele excitante.

să închidem ferm poarta oricăror gînduri pentru a ne lăsa pradă inconştienţei binefăcătoare.

Instrumentul de bază a jucătorului de şah este desigur creierul său. Intrucât pierdem în fiecare zi cca. o sută de mii de celule nervoase, cu trecerea anilor, creierul poate deveni mai puţin performant. Această îmbătrănire afectează în prioritate memoria şi rezistenţa la munca intelectuală. Pentru a limita degradarea, trebuie să încercăm să ne întreţinem creierul:

39

înainte de toate, trebuie să facem să lucreze mereu meningele noastre, fără însă a le încărca de informaţii lipsite de sens.

apoi, de a-i asigura creierului aportul energetic necesar pa care-l ia din 20% de alimente (din care extrem de important este zahărul lent din cerealele complete) şi alte 20% din oxigenul absorbit cu ajutorul globulelor roşii.

trebuie deasemenea să-l odihnim în permanenţă pentru că memoria se consolidează în timpul somnului.

în fine, trebuiesc evitaţi toţi factorii destructori: stresul şi surmenajul care produc un exces de glucocorticoide (duşmanul hipocampului), deasemenea tabacul, alcolul şi antidepresoarele care pot provoca amnezii

Perioada pregatitoare-perioada competitionala.

Exercitiul fizic ocupa un loc important atat in perioada pregatitoare,cat si in cea competitionala.In perioada pregatitoare se invata realizarea corecta a exercitiilor fizice,insemnatatea lor din punct de vedere fiziologic.Tot acum se realizeaza un volum superior de efort fizic, precum si actiuni motrice cat mai diverse.Se pot practica: joggingul,sporturi complementare ( tenis,inot etc.) , fitness etc.Volumul lor poate ajunge chiar la 2-3 ore/zi in prima parte a perioadei pregatitoare.Pe masura ce ne apropiem de perioada competitionala, se scade acest volum.In timpul competitiilor se recomanda dimineata alergari usoare,iar seara plimbari. In privinta somnului,desi se recomanda sa se culce devreme si sa se trezeasca devreme ( in cazul somnului nocturn), iar ziua sa doarma 1-2 ore, acest lucru este influentat uneori de programul scolar ( in timpul perioadei pregatitoare daca e vorba de sportivi-elevi ) si de orele de desfasurare a partidelor ( in cazul perioadei competitionale).Totusi,trebuie incercat sa fie cat mai apropiat programul de somn in cele 2 perioade. In ceea ce priveste alimentatia, se recomanda un aport superior de lichide si de glucide in perioada competitionala.In timpul partidelor se poate consuma miere, ciocolata , ceaiuri etc.Aceasta deoarece creierul foloseste exclusiv glucoza ca sursa de energie,iar partidele intense,cu o durata de 6-7 ore pot duce la hipoglicemie ( dupa cum arata studiile doctorului Dragan).

40

Perioada competitionala foloseste mult analizatorul vizual ( cel mai amre consumator de energie) , prin uzul laptopului.De aceea este de evitat ca sportivul sa foloseasca vizionarea TV ca mijloc de relaxare,precum si jocurile pe calculator ( din pacate o problema foarte actuala in sahul actual) .Este mult mai indicata ascultarea unor melodii linistite la radio/casetofon,alaturi de plimbarile in natura recomandate deja. Competitia reprezinta un moment de mare angajare psiho-fizica a sportivului,astfel incat este imperios necesar sa fie sanatos,sa se evite eventuale raceli,indigestii care ar putea afecta decisiv comportarea in concurs - spre deosebire de perioada pregatitoare unde consecintele nu ar fi chiar atat de grave.De aceea se recomanda o si mai mare atentie la masurile preventive: nu trebuie niciodată să lăsăm să treneze nici cel mai mic guturai şi

să ne îngrijim de la primele simptome cu vitamina C.

este recomandabil să ne spălăm cel mai des mâinile căci microbii se răspândesc în special prin atingere.

pentru a ne apăra contra frigului, cel mai bine este să ne acoperim capul şi să suprapunem câteva straturi de îmbrăcăminte

chiar dacă-i frig afară, trebuie să ne aerisim camera căci un aer uscatar putea să ne agreseze mucoasele respiratoare şi să ne facă vulnerabili la infecţii.

atunci cînd suntem răciţi şi tuşim sau ne suflăm nasul, trebuie să punem mâna dinainte şi să folosim batiste de hârtie consumabile.

chiar când este răcoare, corpul are nevoie de o hidratare suficientă de un litru şi jumătate de apă, împârţită în mod egal de-a lungul zilei, căci cea mai mică deshidratare diminuază capacităţile noastre de concentrare.

C) Caracteristici individuale ce pot influenta pregatirea in perioada pregatitoare si in cea competitionala

41

In cadrul procesului de pregatire,trebuie sa tinem cont si de :

a) particularitatile de varstab) genc)temperamentd) nivelul lor de pregatire

a) Particularitatile de varsta

Copiii de 6-7 ani (perioada de «mică copilărie») sunt atraşi de plăcerea de a putea atinge şi manipula aceste mici figurine cu nume de vis: rege, regină,cal, turn etc., de posibilitatea de a comanda şi dispune de capul lor, chiar de a putea să se măsoare cu cei mari. Dar naivitatea şi lipsa de supleţe în gândire nu permit în general decât iniţierea lor în rudimentele jocului. Abia între 7-10 ani (perioada copilăriei) se formează personalitatea şi materia cenuşie se deşteaptă: ei pot, în principiu, să înveţe totul cu condiţia de a le demonstra, căci ei posedă deja o gândire operativă concretă. Pe de altă parte, atenţia lor este instabilă, sunt gălăgiosi şi nu le place decât să joace. Începând cu 11-12 ani (declanşarea pubertăţii), tânărul începe să iubească şi să deteste, să-şi făurească propriile repere şi să-şi dorească independenţa.El începe să-şi dezvolte o gândire operativă mai logică şi combinativă, să reţină ideile şi diferitele raporturi, să opereze cu noţiuni convenţionale, să facă generalizări şi analize, să integreze orice raţionament abstract cu condiţia să i se explice de o manieră logică şi riguroasă.

Pe de altă parte, puberii pot avea unele probleme psihofizice, ei sunt mai capricioşi şi exigenti, folosesc negaţia şi opoziţia, au atitudini de bravadă şi de intoleranţă în scopul vădit de a contraria, chiar de a şoca. Toate acestea le aduc uneori nelinişte şi neîncredere în sine, temere şi suspiciune.

Începând cu 13 ani, un antrenor cu experienţă trebuie să-şi filtreze mai bine cuvintele, să-şi verifice conduita, să se gândească bine înainte de a lua o decizie, să evite comentariile jenante, să încerce să înţeleagă mai bine şi cu multă bunăvoinţă toate manifestările lor. Se recomandă metoda ascultării şi a dialogului pentru a-l putea încuraja şi susţine în eforturile şi deciziile sale. Şi încă mult mai important este să privim peste prezentul

42

fluctuant, să anticipăm perspectivele şi să colaborăm cu tânărul jucător pentru dezvoltarea sa viitoare. Adolescentul de peste 16 ani posedă deja o gândire analitică cu posibilitatea unor operaţii de analiză şi de sinteză, poate opera cu probabilităţi logice şi abstracte, să efectueze raţionamente ipotetice şi deductive, să abordeze critic realitatea, atenţia, memoria şi spiritul său de observaţie se maturizează, el simte nevoia de a da frâu liber imaginaţiei sale creatoare. Ritmul de predare al elementelor tehnice,pregatirea tactica specifica la adversar, exercitiile de dezvoltare a proceselor psihice trebuie sa tina cont de particularitatile de varsta.Astfel acest ritm se intensifica progresiv cu varsta.De exemplu daca pregatirea specifica la adversar vizeaza la cei sub 8 ani doar primele mutari ale deschiderii,la adolescenti aceasta pregatire este multidimensionala ( cum s-a prezentat deja).

b) gen

Băietii sunt în general mai combativi, manifestă un mai mare spirit de initiaţivă şi de rivalitate, sunt mai agresivi dar şi negativi.De altă parte, fetele sunt mai sensibile, ascultătoare şi perseverente dar mai pasive şi prefăcute. La început, fetele pot rivaliza cu băieţii, de aceea primele etape ale diverselor campionate de copii sunt uneori mixte. Aceasta se explică prin faptul că anumite teste dau fetele un pic superioare în ceea ce priveşte: atenţia, memoria şi maturitatea gândirii, în timp ce băieţii obtin rezultate mai bune în raţionamentele logice şi reprezentările spaţiale care vor avea mai multă importanţă mai târziu. Pe măsură ce competiţiile se înnăspresc şi trebuie să se implice mai mult, băieţii o iau în general înaintea fetelor. Cauzele sunt multiple:

în general, fetele joacă şah de plăcere în timp ce băieţii o fac mult mai în serios.

motivaţia fetelor poate diminua din momentul apariţiei altor priorităţi tipic feminine, cu mari repercusiuni asupra numărului şi intensitătii antrenamentelor şi al competiţiilor.

maniera de joc a fetelor este deseori influenţată de natura lor feminină: fineţe, eleganţă, implicare dar şi prudenţă excesivă, emotivitate fragilă, spirit mai conservator etc.

43

tensiunea luptei şahiste este uneori prea dură de suportat pentru tandreţea şi sensibilitatea sexului frumos.

marea majoritate a jucătoarelor sunt mai puţin dispuse să-şi asume anumite riscuri, fie de ordin financiar (cheltuielile legate de pariciparea la competitii), social (studii, prieteni etc.) sau familiar (diverse obligaţii).

în fine, perioadele de pubertate, ale primelor flirturi, de interes faţă de sex etc., privesc mai mult fetele, cu o oarecare încetinire sau chiar oprire a activităţii lor şahiste.

Toate acestea explică de ce puţine fete pot avea pulsiunile combative necesare pentru a intra printre cei mai buni jucători din lume. Căci inteligenţa feminină este mai mult artistică-creativă faţă de cea masculină care este mai logică şi riguroasă ; memoria lor nu funcţionează la fel, în timp ce spiritul jocului, aptitudinile combative şi setea de a învinge sunt în general mai puternice la bărbaţi.

Daca la varste mici grupele de antrenament sunt mixte,tematica fiind aceeasi,pe masura ce cresc grupele pot suferi modificari ( in sensul de a lucra fetele singure sau in grupe mai mici de baieti). In privinta continutului de predat,fetele vor invata repede deprinderile tehnice din cadrul atacului la rege.Ele insa vor avea dificultati in asimilarea jocului pozitional.Din acest motiv si repertoriul de deschideri va fi ales sa conduca spre genul de pozitii preferate.

c) temperamentul

Munca cu copiii cere o cunoaştere solidă a universului lor spiritual, foarte bogat şi nuanţat. Adult, antrenorul trebuie să fie capabil să simtă sufletul tânăr, să ghicească ce se întâmplă dincolo de zidul aparent inabordabil al copilăriei. Şi pentru aceasta, antrenorul trebuie să încerce să-l cunoască, începând cu observaţiile cele mai simple. Astfel, ne vom da seama că:

timidul şi fricosul îsi deplasează piesele cât mai aproape sau caută să închidă jocul.

temerarul şi agresivul joacă toate piesele sale lansându-se nebuneşte în atac.

ezitantul şi şovăielnicul nu se decide, îşi ia înapoi mutările, deseori avansează şi retrage aceeaşi piesă etc.

44

intransigentul şi decisul răspunde cu aceeaşi monedă, chiar dacă aceasta îl costă scump.

excentricul şi imaginativul caută ideile cele mai bizare şi face combinaţiile cele mai rocamboleşti.

practicianul şi realistul numără întotdeauna piesele, ia în consideraţie «plusurile» şi «minusurile», se gândeşte numai la schimburi avantajoase.

şiretul şi perfidul caută mutările cele mai neaşteptate, este preocupat de tot felul de curse şi capcane.

intuitivul şi psihologul joacă în funcţie de adversar: schimbă piesele unui atacant, manevrează un irascibil, blufează un timid etc. Dincolo de transformările anatomo-psihologice datorate creşterii, aspiraţiile tinerilor, modul lor de a vedea lucrurile, posibilităţile lor sunt foarte diferite de la o vârstă la alta; şi chiar fiind de aceeaşi vârstă, copiii nu se aseamănă între ei. Astfel, ţinănd cont de cele trei criterii ce caracterizează un tânăr: emotivitatea - sursă de energie şi de creativitate dar şi de complicaţii, activitatea - concretizată în nevoia de a gândi şi acţiona şi viteza de reacţie - pornind de la înflăcărarea instantanee a resurselor sale până la mobilizarea lor mai lentă dar durabilă, putem distinge mai multe caractere de bază:

nervosul: impulsiv şi pripit care se înflăcărează repede dar nu reuşeşte întotdeauna să finalizeze.

exuberantul: temerar şi expansiv care debordă de acţiune, dar este prea aventuros.

pasionatul: exaltat şi plin de râvnă dar şi muncitor căruia îi place să reuşească.

flegmaticul: serios şi controlându-şi emoţiile, dar lipsit de entuziasm sanguinul: impetuos, tendinţă spre violenţă, dar foarte abil şi descurcăreţ. sentimentalul: sensibilitate vie dar naivă, conştiincios dar mai degrabă

timid. nonşalantul: lipsă de ardoare şi de agerime, nu munceşte decât forţat. apaticul: insensibil şi indolent, nu munceste decât în propriul ritm.

Apoi, putem să ne preocupăm de nivelul intelectual al elevului nostru, de particularităţile caracterului său, de natura temperamentului, de intensitatea trăsăturilor sale afective, de felul şi calitatea muncii sale, de atitudinea faţă de rezolvarea testelor, de comportamentul său în timpul partidei în rezolvarea diferitelor probleme cum ar fi, de exemplu: dacă doreşte să-şi analizeze partidele şi să se amelioreze, cum reacţionează în faţa înfrângerilor şi a victoriilor etc.

45

Încetul cu încetul, antrenorul îşi va da seama că personalitatea elevilor săi evoluează spre patru sisteme nervoase de bază:

flegmatic-puternic: echilibrat şi serios, constant şi consecvent, se concentrează bine, acţionează cu calm, îşi controlează reacţiile dar, în acelaşi timp, poate fi lent, greoi chiar indiferent, se adaptează greu la schimbări sau la situaţii noi.

sanguin-puternic: mobil şi echilibrat, energic şi optimist, serios şi muncitor, răbdător şi cu o bună concentrare, ştie să-şi păstreze sângele rece, poate suporta înfrângerile, îi place originalitatea dar poate fi în acelaşi timp inconstant, pripit şi superficial, nu-i place munca minuţioasă şi monotonă, îşi supraestimează posibilităţile.

coleric-instabil: pasionat şi sincer, critic şi hotărât, tenace în urmărirea obiectivelor, este plin de iniţiative, îi place riscul dar poate în acelaşi timp să fie agitat, gălăgios, nerăbdător, încăpăţânat, irascibil şi agresiv, impulsiv şi turbulent, nu suportă înfrângerile.

melancolic-slab: sensibil şi exigent cu sine însuşi, receptiv în fata criticilor şi a laudelor dar poate fi şi timid, puţin comunicativ, defetist şi deprimat, neîncrezător în posibilităţile sale, de aceea trebuie mereu susţinut şi motivat. Pregatirea trebuie sa tina cont si de temperamentul copiilor.Astfel in perioada pregatitoare se vor alege deschideri agresive,tactice pentru jucatorii colerici.Din contra,pentru flegmatici se recomanda deschideri pozitionale,cu multe manevre,unde se cere rabdare din partea combatantilor. Pregatirea tactica la adversar va tine si ea cont de aceste aspecte,se va dirja jocul spre pozitii neplacute adversarului,unde propriul sportiv s-ar simti mai placut. Melancolici trebuie incurajati mai mult,sunt susceptibili de a se demoraliza mai usor.Flegmaticii trebuie adesea temperati,pentru o raportare optima atat fata de procesul de pregatire,cat si raportat la adversar.

d) nivelul de pregatire

Componentele antrenamentului trebuie sa tina cont de nivelul de pregatire al sportivilor. Pregatirea tehnica vizeaza deprinderi mult mai complexe,rafinate. Se poate remarca o inclinare treptata a balantei spre jocul strategic,pozitional.Daca la nivelurile inferioare elementele tactice domina

46

autoritar, pe masura cresterii nivelului valoric balanta inclina fundamental spre strategie si,mai ales,deschideri. Pregatirea tactica la adversar se modifica si ea in sens progresiv, trece de la prezentarea catorva mutari de inceput,pana la pregatire de mare profunzime.In timpul concursurilor,volumul creste sensibil.Astfel daca la jucatorii mai slabi volumul pregatirii la adversar este de 15-20 minute,la performanta ajunge pana la 90 minute ( aici este o problema actuala foarte serioasa,multi sahisti "prelungesc" aceasta pregatire pana la 4-5 ore,ajungand sa intampine probleme pe finalul partidelor) Pregatirea fizica este si ea mult mai accentuata la performanta deoarece si consumul energetic creste exponential,durata partidei trecand de la 60-90 minute la 6-7 ore. Pregatirea psihologica se modifica si ea,in sensul cresterii pe masura evolutiei sportivului.Daca la inceput se vizeaza in general dezvoltarea/imbunatatirea proceselor psihice , la performanta este mult mai complexa,atingand toate elementele expuse deja.

47

Bibliografie:

1) Benko, Burt - Winning with chess psychology,19912) Dragnea,Teodorescu - Teoria sportului,Editura FEST,20023) Dragnea,Bota,Stanescu,Serbanoiu,Virgil - Educatie fizica si sport - Teorie si didactica,Editura FEST,20064) Federatia Romana de Sah - Cursul de formare a antrenorilor de sah.Culegere de lectii ,19915) Krogius- Psihologia jucatorului de sah6) Mititelu,Stefaniu- Momente critice in pregatirea sahista,Editura Sport-Turism,19807) Saariluoma - Chess and content -oriented psychology of thinking,20018) Vaisman - Metodica antrenamentului in sah ,2009

48