Analizarea produsului turistic

7
Analizarea produsului turistic: TRADITIONALUL MARAMURES” 1.Fondul morfoturistic: a -În Maramureş se aflǎ doar partea nordicǎ aMuntilor Rodnei cu Vârful Pietrosul(2303m).Caracteristica generalǎ a Munţilor Rodnei sunt şisturile cristaline, dominate de urme glaciare:morene,circuri şi vǎi glaciare (Fântâna cu Cimpoiaşǎ, Negoiescu, Repedea, Pietroasa şi Dragoş). Sub vârful Pietrosu este lacul Iezer (la 1825 m). b- Depresiunea Sighetului, pe malul Tisei, este situat la204 metri, iar înǎlţimea cea mai mare o constituie vârfulPietrosul Rodnei de 2303 metri. Ca suprafaţǎ, ponderea principalǎ o ocupǎ zonele cuprinse în Carpaţii Orientali:Munţii Rodnei, Munţii Maramureşului, CarpaţiiVulcanici de Nord şi Depresiunea Maramureş c-Munţii Oaş-Gutâi sunt formaţi din lave şi din piroclastite, pe substrat sedimentar (marne, argile şigresii cutate) cu relief de platouri vulcanice, deasupra cǎrora saltǎ vârfuri conice. d-Munţii Ţibleş constituiti, în cea mai mare parte, din rocile flisului paleogen (îndeosebi marne şigresii), care dau culmi teşite sau larg ondulate la circa 1000 m altitudine e-Munţii Zimbroslaviile se situeazǎ între vǎile Ţibǎului şi Bistriţa Aurie pânǎ la Valea Ursului. Totdin Munţii Maramureşului face parte şi Obcina Ţapului, care este între Carlibaba şi Ţibǎu f-Munţii Maramureşului se înşiruie de la nord spre sud-est de la vǎile Carlibaba şi Bistriţa Aurie pânǎ la frontierǎ, pe partea dreaptǎ a Vişeului 2. Fondul climato-turistic: Clima zonei Maramureş este moderatǎ de tip temperat continental. Iernile sunt destul de geroase, cuzǎpadǎ abundentǎ, lapoviţǎ şi ploi reci şi se întind pe o perioadǎ lungǎ. În munţi, precipitaţiile sunt mult maiabundente, iar stratul de zǎpadǎ atinge grosimi de peste 80-100 cm şi se pastreazǎ pânǎ la 200 de zile din an.În covata din versantul nordic al Pietrosului Rodnei, vara se vede stratul gros dezǎpadǎ.Temperaturile medii ale aerului variaza între 0 grade C în regiunile montane înalte şi 9,40 în depresiuni. 3. Fondul turistic hidroenergetic:

description

Analizarea unui chestionar adresat turistilor pentru a observa nevoile si preferintele acestora.

Transcript of Analizarea produsului turistic

Page 1: Analizarea  produsului  turistic

Analizarea produsului turistic:

“ TRADITIONALUL MARAMURES”

1.Fondul morfoturistic:

a -În Maramureş se aflǎ doar partea nordicǎ aMuntilor Rodnei cu Vârful Pietrosul(2303m).Caracteristica generalǎ a Munţilor Rodnei sunt şisturile cristaline, dominate de urme glaciare:morene,circuri şi vǎi glaciare (Fântâna cu Cimpoiaşǎ, Negoiescu, Repedea, Pietroasa şi Dragoş). Sub vârful Pietrosu este lacul Iezer (la 1825 m).

b- Depresiunea Sighetului, pe malul Tisei, este situat la204 metri, iar înǎlţimea cea mai mare o constituie vârfulPietrosul Rodnei de 2303 metri. Ca suprafaţǎ, ponderea principalǎ o ocupǎ zonele cuprinse în Carpaţii Orientali:Munţii Rodnei, Munţii Maramureşului, CarpaţiiVulcanici de Nord şi Depresiunea Maramureş

c-Munţii Oaş-Gutâi sunt formaţi din lave şi din piroclastite, pe substrat sedimentar (marne, argile şigresii cutate) cu relief de platouri vulcanice, deasupra cǎrora saltǎ vârfuri conice.

d-Munţii Ţibleş constituiti, în cea mai mare parte, din rocile flisului paleogen (îndeosebi marne şigresii), care dau culmi teşite sau larg ondulate la circa 1000 m altitudine

e-Munţii Zimbroslaviile se situeazǎ între vǎile Ţibǎului şi Bistriţa Aurie pânǎ la Valea Ursului. Totdin Munţii Maramureşului face parte şi Obcina Ţapului, care este între Carlibaba şi Ţibǎu

f-Munţii Maramureşului se înşiruie de la nord spre sud-est de la vǎile Carlibaba şi Bistriţa Aurie pânǎ la frontierǎ, pe partea dreaptǎ a Vişeului

2. Fondul climato-turistic:

Clima zonei Maramureş este moderatǎ de tip temperat continental. Iernile sunt destul de geroase, cuzǎpadǎ abundentǎ, lapoviţǎ şi ploi reci şi se întind pe o perioadǎ lungǎ. În munţi, precipitaţiile sunt mult maiabundente, iar stratul de zǎpadǎ atinge grosimi de peste 80-100 cm şi se pastreazǎ pânǎ la 200 de zile din an.În covata din versantul nordic al Pietrosului Rodnei, vara se vede stratul gros dezǎpadǎ.Temperaturile medii ale aerului variaza între 0 grade C în regiunile montane înalte şi 9,40 în depresiuni.

3. Fondul turistic hidroenergetic:

Alimentarea pluviala este caracteristica mai ales în lunile mai – iunie, când în regiunile depresionare au locviituri destul de mari.Reteaua hidrografica se înscrie în doua bazine hidrografice distincte - Tisa si Somes – separatede lantul muntos vulcanic Gutâi – Tibles si muntii Rodnei, care formeaza o axa ce strabate judetul pe directia NV-SE,respectiv V-E.

O mare bog ţǎ ie a zonei atât din punct de vedere peisagistic cât şi al rezervei de apǎ sunt lacurile. Mainumeroase,dar mici, sunt cele glaciare din Munţii Rodnei şi cele de tip periglaciar

Page 2: Analizarea  produsului  turistic

din MunţiiMaramureşului (Venderelu din Muntele Mihǎilescu),lacurile de sub abrupturile Gutâiului (Iezerul Mare,Iezerul Mic, Tǎul lui Dumitru).Dintre lacurile glaciare amintim Buhǎescu Mare,Iezerul Pietrosului (18lacuri). În minele de sare de la Ocna Şugatag s-au format opt lacuri, cel mai întins lac de minǎ din România fiind lacul Gavrila, iar restul Tǎul fǎrǎ Fund, Lacul Bǎtrâna, Lacul Roşu şi încǎ peste 30 de lacuri mici încoline. Apele sǎrate şi lacurile care s-au format la Ocna Şugatag şi Costiui au permis în timp dezvoltarea în5 cele douǎ localit ţǎ i a unor staţiuni de agrement şi balneare, cu largi posibilit ţǎ i de tratament al bolilor reumatismale.

4. Fondul turistic biogeografic:

1. -Etajul alpin (la peste 2000 m) cuprinde o florǎ bogatǎ şi cu multe rarit ţǎ i, rogozul, urechelniţa, azaleea piticǎ etc. Ierburile bogate sunt favorabile pǎstoritului. Etajulsubalpin se încadreazǎ în general între 1900 m şi 1700 maltitudine, coborând uneori pânǎ la 1400 m

2. -Rezervaţia Pietrosul Mare cuprinde peste 3000 ha, din care 1200 ha gol de munte, iar peste 1500ha sunt pǎduri. Este situatǎ în limitele localit ţǎ ilor Borşa şi Moisei.Dintre speciile de florǎ de tip alpin sausubalpin considerate ca rare şi protejate amintim: Guşa porumbelului sau Garofiţa,clopotelul , floarea de colt , crucea pamantului.

3. Rezevaţia Cornu Nedeii-Ciungii Bǎlǎsinii este situatǎ în Munţii Maramureşului,cuprinde golurilede munte şi s-a creat special pentru ocrotirea cocoşului de mesteacǎn.

4. -Rezervatii de mlastina s-au format destul de târziu în timp,la începutul secolului XX ,când s-a ajunsla concluzia ca mlastina este un complex biologic unitar si în acelasi timp un veritabil depozit de relicve.

5. -Lacul Morenilor din hotarul satului Breb.6. f-Rezervatia de castan comestibil sau dulce din jurul municipiului Baia Mare.7. Rezervatia fosilifera Chiuzbaia aici se gasesc urme ale vegetatiei pliocene8. -Rezervaţiile floristice sunt în mai multe locuri pentru diferite specii protejate:

arboreţul de gorun şilarice de la Ocna Şugatag; laricele de la Costiui; rezervaţia de goruneţ de pe Ronişoara, cu arbori seculari deo rarǎ frumuseţe.

5. Fondul turistic cultural-istoric

1) -Municipiul Baia Mare: Biserica din Lemn, Biserica Sfânta Treime, casa Iancu de Hunedoara,Turnul lui Ştefan - ridicat în secolul al XV-lea, este o construcţie din piatr , în stil gotic, înalt de aproape 50ǎ m ; T u r n u l   M c e l a r i l o r , V e c h i u l ǎH a n   a l o r a ş u l u i , M u z e u l j u d e ţ e a n -   a r e m a i   m u l t e s e c ţ i i : i s t o r i e ş i arheologie, art , etnografie, mineralogy.ǎ

2) -Valea Cos uluiǎ3) -staţiunea balneoclimatericǎ  Ocna Şugatag.4) -Satul Breb: se afl mlaştinile cu turb , groase de opt metri,numite T ul ǎ ǎ ǎ

Chendroaiei sau Lacul Mor renilor.ǎ  5) -Satul Ieud :se afl oǎ  biseric veche datând dinǎ  anul 1364, Biserica din Deal sau

Biserica Balculu

Page 3: Analizarea  produsului  turistic

6) -Comuna S pânţaǎ : este una din comunele mari ale Maramureşului,aşezarea este dominat de Piatraǎ S pânţei, un abrupt vulcanic de mare frumuseţe şi ǎatractivitate turistic şi desigur de râul S pânţa careizvor şte de sub ǎ ǎ ǎVârful Rotundu 1500 m altitudine şi se vars în Tisa 228 m altitudineǎ .Ceea ce a dus faima S pânţei este aşa numitul "ǎ Cimitir Vesel".

6. Fondul turistic etnografic si folcloric:6.1 Meşteşugurile ţ r neştiǎ ǎ  :-Torsul, ţesutul şi cusutul-Prelucrarea lemnului-Ol ritulǎ-Cojocaritul-Opincaritul-Fieraritul6.2 Casa şi gospod ria ţ r neasc :ǎ ǎ ǎ ǎ6.3 Portul popular :-Costumul femeiesc si barbatesc .6.4 Folclorul autentic6.5 Monumentele de arhitectur , bisericile şi porţile maramureşene:ǎ6.6 Obiceiurile:-Obiceiurile de nastere, nunta, inmormantare,iarna,primavera.7.Infrastructura turistica  7.1 Unitatile de cazareHotelul.În judeţulMaramureş sunt întâlnite hoteluri ce se încadrează din punct de vedere al clasificării între 1 şi 4 stele. Motelul. In judeţul Maramureş, motelurile sunt construite lângă resursele antropice sau naturale deoarece turişti să beneficieze de cât mai mult de ele.Cel maiimportant compex turistic din judeţul Maramureş esteCompexul turistic Şuior(Baia Sprie), acesta având categoria de 3 stele.Acesta este amplasat la altitudinea de 688m la poalele Munţilor Gutâi si dispune de multiple atracţii turistice,sportive şi de agrement.El este compus din trei unităţi hoteliere:Iza cu două camere single, opt camere duble şi patru cu pat matrimonial;Mara cu două camere single, opt camere duble şi patru pat matrimonial;20Igniş cu 6 camere cu pat matrimonial caredispun şi de saună.Facilităţile oferite de Complexul Turistic Şuior sunt: resturant, sală de conferinţe, room service, telefon,fitness, salon pentru servirea micului dejun, organizarea de petreceri, fax, saună, televizor, minibar, internet,terenuri de sport (tenis de câmp, handbal, fotbal, baschet), şi cu o pârtie de schi cu o lungime de 1200m şio diferenţă de nivel de 550 m, spălătorie, etc.Pensiunile turisticeDatorită numeroaselor atracţii turistice, a celor  peste 100 de izvoare minerale,peste 60 de terenuri de vânătoare, multitudinea de lacuri naturale şi artificiale,cultura şi tradiţiile fac din Maramureş un căutat centru turistic si din acest motiv s-au înfiinţat foarte multe pensiuni urbane şi rurale.Pensiunile agroturistice. Pe teritoriul judeţului Maramureş sunt întâlnite peste 120 de pensiuni agroturistice.Pensiunile agroturistice suntcele mai numeroase unităţi de cazare din judeţ,iar evoluţia numărului lor este într-o continuă crestere. 7.2 Unitatile de alimentatieUnitatile de alimentatie publica din judetul Maramures nu reprezinta un punct de atractie turistica,desi sunt foarte variate, însa pentru gastronomie sunt mai cautate

Page 4: Analizarea  produsului  turistic

pensiunile agroturistice. Dintre restaurantele cu specific international existente în judetul Maramures sunt: Crama Veche- Baia Mare,Hexalit - Târgul Lapus,CasaVeche,Restaurant Doi Pauni, Restaurant Union,Restaurant,Plazza Rebel. 7.3 Baza de agrement si spatii verziCea mai importantă zonă de agrement a judeţului Maramureş o reprezintă staţiunea Borşa.Situat la12 km nord-est de centrul oraşului Borşa, el este amplasat la poalele Munţilor Rodna şi Maramureş, la 700-850 de metri altitudine .Alte unităţi de agreement sunt reprezentate de numeroasele cluburi,terenuri de sport (tennis de câmp,fotbal,handball,baschet, etc), discoteci, baruri,existente în marile oraşe ale judeţului.7.3.1 Instalaţiile şi modalităţile de tratamentCel mai important loc îl ocupă staţiunea Borşa ce dispune de numeroase izvoare cu apă mineralecarbogazoase, magneziene, bicarbonate şi calcice recomandate în tratarea afecţiunilor rinichilor şi căilor urinare, ale bolilor cronice, ale tubului digestive, etc.Staţiunea climaterică Izvoarele (916 metri) beneficiază de un climat tonic, puternic ionizat, utilizat întratarea afecţiunilor respiratorii, neurologice, endocrine, etc.Staţiunea Băile Cărbunari beneficiaza de proprietatile apelor sulfuroase şi clorurate-sodice indicateîn afecţiuni reumatismale, intoxicaţii profesionale cu agenţi chimici.In Săpânţa există un centru de îmbuteliere a apelor minerale, ele fiind folosite doar pe plan local pentru tratarea gastritelor cronice hiperacide,a bolilor ulceroase, gastro-duodenale,a colecistelor şi colitelor cronice şi a fomelor simple de diabet zaharat, etc.7.3.2 Principalele forme de turism practicate în judeţul MaramureşPrin relieful variat pe care îl deţine judeţul Maramureş,turismul poate fi întâlnit aici în diferite formeşi anume turismul montan în munţii Rodnei,Maramureşului,Gutâi,Ţibleş,etc.Turismul balnear întâlnitdatorită prezenţei apelor minerale,turismul rural şi agroturismul practicat in gospodăriile ţăranilor,turismul cultural si ştiinţific.a-Turismul montanJudeţul Maramureş deţine 43% o suprafaţă muntoasă,care este reprezentat de cele două lanţuri:lanţulvulcanic al munţilor Gutâi-Ţibleş-Lăpuş lanţul cristalin al munţilor Rodna şi Maramureş.Turismul montan este practicat în urm toareleǎ  zone:• Munţii Rodnei, este o zonă de creastă cuprinsă între vârful Pietrosul Rodnei şi vârful Ineu, lacurile dinzona crestei Taul Pietrosu,Buhăescu,Lacurile Lala Mare şi Lala Mică), pentru practicarea acestui trase suntimportante marcajele pe timp nefavorabil, în zona de crestă lipsesc adăposturi b- Mountainbik c-Escalada – Rapel d -Parapanta e-Canioning – Bodyrafting f- Canioning -Aven-Cascade8.Potentialul de comunicatie:Reteaua rutiera de astazi este modernizata, drumurile spre Maramures sunt asfaltate, fiind accesibile pentru masini.-Caile rutiere ale judetului sunt reprezentate de drumul european E60 care strabate traseul Bucuresti – Cluj Napoca, E571 spre Dej si DJ1C spre Baia Mare.Calea ferata în suma 232 km lungime la sfârsitul anului 2000,cu o densitate de 40 km/1000 km,structurata pe doua directii:•Satu Mare – Baia Mare – Bucuresti, cu mai multe ramificatii;•Sighetu Marmatiei – Viseul de Jos – Salva – Beclean, cu ramificatie spre Viseul de Sus – Borsa.Transportul aerian, atat de marfuri cat si de persoane se face prin aeroportul din comuna Tautii – Magherausi situat la 10 km de Baia Mare.

Page 5: Analizarea  produsului  turistic
Page 6: Analizarea  produsului  turistic