Analiza pozitiilor

8
Analiza pozitiilor fundamentale Cuprins: Definiţii Caracteristicile comune ale poziţiilor fundamentale analiza poziţiilor fundamentale Poziţia fundamentală culcat pe spate Analiza poziţiei fundamentale şezînd analiza poziţiei fundamentale cu sprijin în mîini modalităţile practice şi materialul necesar Aspecte pedagogice Definiţii 1.1. Dintre multiplele poziţii iniţiale sigure (cu alte cuvinte, pentru care conservarea rectitudinii poziţiei anatomice reprezintă un postulat), unele pot fi etalonate în funcţie de: - posibilităţile de sprijin pe sol; - numărul crescînd de verigi anatomice supuse acţiunii gravitaţiei. Acestea sînt aşa-numitele poziţii fundamentale. 1.2. Poziţiile derivate. Sînt rezultatul unor modificări (în ceea ce priveşte punctele de sprijin) ale poziţiilor fundamentale, constînd în diminuarea, creşterea sau modificarea bazei de susţinere în scopul adaptării poziţiei iniţiale la o anumită formă de exerciţiu. 1.3. Poziţiile anexe. Reprezintă modificări ale poziţiei segmentare în raport cu poziţia fundamentală sau derivată, avînd drept scop simplificarea, localizarea sau complicarea unui exerciţiu. Caracteristicile comune ale poziţiilor sus

description

ref

Transcript of Analiza pozitiilor

Analiza pozitiilor fundamentale

Cuprins:DefiniiiCaracteristicile comune ale poziiilor fundamentaleanaliza poziiilor fundamentalePoziia fundamental culcat pe spateAnaliza poziiei fundamentale ezndanaliza poziiei fundamentale cu sprijin n minimodalitile practice i materialul necesarAspecte pedagogice

Definiii

1.1. Dintre multiplele poziii iniiale sigure (cu alte cuvinte, pentru care conservarea rectitudinii poziiei anatomice reprezint un postulat), unele pot fi etalonate n funcie de:- posibilitile de sprijin pe sol;- numrul crescnd de verigi anatomice supuse aciunii gravitaiei. Acestea snt aa-numitele poziii fundamentale.

1.2. Poziiile derivate. Snt rezultatul unor modificri (n ceea ce privete punctele de sprijin) ale poziiilor fundamentale, constnd n diminuarea, creterea sau modificarea bazei de susinere n scopul adaptrii poziiei iniiale la o anumit form de exerciiu.

1.3. Poziiile anexe. Reprezint modificri ale poziiei segmentare n raport cu poziia fundamental sau derivat, avnd drept scop simplificarea, localizarea sau complicarea unui exerciiu.Caracteristicile comune ale poziiilor fundamentalesus

Kinetoterapia activ presupune ca prim etap, naintea executrii micrilor dirijate, adoptarea unor anumite poziii, pregtite printr-o serie ntreag de acte mentale. Departe de a fi nnscut, acest proces contient i voluntar necesit o pregtire special, care vizeaz transformarea unei atitudini individuale obinuite ntr-o poziie fundamental controlat.2.2. Analiza unei poziii fundamentale. Diferitele verigi osoase snt imobilizate ntr-o anumit poziie prin contracia permanent a muchilor.

2.2.1. Prin urmare, elementele determinante pentru o poziie fundamental snt:2.2.1.1. Baza de susinere2.2.1.2. Punctele de sprijin n aceast baz de susinere2.2.1.3. Poziia centrului de greutate al corpului2.2.1.4. Echilibrul general2.2.1.5. Poziia segmentelor unele n raport cu celelalte2.2.1.6. Aciunea muchilor care se opun aciunii gravitaiei, precum i aciunea muchilor care confer stabilitate diferitelor segmente.

2.2.1.7. Scopurile urmrite: s serveasc drept poziie iniial pentru un exerciiu de gimnastic sportiv, funcional sau profesional.2.2.1.8. Avantajele pe care le prezint :a) pentru terapeut:- servete drept cod ntre terapeui;- servete drept cod ntre terapeut i subiect;- servete drept referin;- servete drept test.b) pentru subiect:- servete drept referin spaial;- servete drept exerciiu n sine ;- servete drept poziie iniial pentru exerciii.analiza poziiilor fundamentalesus

Vom ncepe analiza diferitelor poziii fundamentale cu descrierea poziiei stnd, care verticalizeaz un maximum de segmente i solicit majoritatea muchilor. 3.1. Poziia fundamental stnd

3.1.1. Determinarea bazei de susinere. Baza de susinere este format din conturul extern al labelor picioarelor, clciele fiind lipite, iar vrfurile distanate cu 30 fa de planul sagital.

3.1.2. Repartiia punctelor de sprijin pe baza de susinere. Greutatea corpului trebuie s fie repartizat n mod egal pe cele dou picioare, a cror conformaie descompune aceast for n 3/6 pe calcaneu, 2/6 pe extremitatea primului metatarsian i, n fine, 1/6 pe extremitatea celorlalte patru metatarsiene, valori care se modific n mod constant n funcie de oscilaiile corpului.

3.1.3. Centrul de greutate. La omul aflat n poziia stnd (poziie anatomic de referin), centrul de greutate este situat n faa celei de-a doua vertebre sacrate, ntr-un punct aflat la 55% din nlimea subiectului msurat de la sol.Poziia centrului de greutate variaz n funcie de morfologia subiectului i de poziia diferitelor segmente corporale.Linia de greutate servete ca referin pentru etalonarea poziiei fundamentale corective".

Un fir cu plumb plasat n centrul protuberantei occipitale, paralel cu linia de greutate, atinge coloana vertebral n zona toracal la nivelul vertebrei T6 i osul sacrum la nivelul pliului interfesier.n raport cu un plan frontal care ar trece prin aceast linie, anumite zone ale coloanei vertebrale se gsesc la distane medii variind:- n zona lombar L2, de la 30 la 40 mm;- n zona cervical C3, de la 40 la 65 mm (fig. 54).Aceste distane se numesc punct de curbur lombar i punct de curbur cervical. Aa-numita poziie fundamental corectiv" orto-static este caracterizat prin valori ale acestor sgei diminuate la maximum n mod voluntar prin aciunea muscular, care tinde s transforme curba sinusoidal a corpului ntr-o linie vertical - prin urmare, s ndeprteze la maximum punctul extrem de sprijin calcanean de cel al vrfului cranian.

3.1.4. Poziia segmentelor3.1.4.1. In plan sagital. In raport cu baza de susinere, tibia este vertical, femurul se gsete n prelungirea tibiei, bazinul n retroversiune maxim (fcnd ca baza osului sacru s devin orizontal), segmentul lombar se verticalizeaz la maximum, ceea ce duce la diminuarea curburii lombare, capul se afl n poziie echilibrat, cu brbia retras, braele, n poziie vertical, snt plasate de-a lungul corpului, iar antebraele, palmele i degetele snt drepte.3.1.4.2. In plan frontal. Clciele i genunchii snt alipii, crestele iliace anterosuperioare se afl pe aceeai linie orizontal, iar umerii se aliniaz dup aceeai linie orizontal, ct mai joas posibil. Braele snt lipite de trunchi.3.1.4.3. n plan orizontal. Vrfurile snt deprtate, iar oldurile se afl n poziie de rotaie extern. Omoplaii se afl n poziie maxim de adducie, braele n poziie de rotaie extern, iar antebraele n supinaie.

3.1.5. Echilibrul general al corpuluiPoziia stnd nu este o poziie favorabil echilibrului fizic, gravitaia tinznd s determine cderea:- capului pe trunchi;- trunchiului (articulat cu coapsele) pe coapse ;- coapselor pe gambe;- gambelor care, articulate cu laba piciorului, se gsesc la rindul lor ntr-un echilibru foarte instabil la nivelul gleznelor.Reglarea tonusului permite stabilizarea acestui echilibru precar, fapt ce se produce prin variaii adaptate ale tonusului muscular, care compenseaz n fiecare moment posibilele cauze de dezechilibrare.Muchii rezist la ntinderea la care snt supui, ceea ce le sporete tonusul i mrete fora depus n timpul contraciei.Reflexul miotatic joac un rol important n meninerea poziiei, ntruct muchii antigravitaionali snt n mod constant sub tensiune datorit aciunii gravitaiei.

3.1.6. Analiza muscular. Verticalizarea diferitelor segmente impune muchilor:- s menin poziia vertical, luptnd mpotriva gravitaiei;- s echilibreze segmentele corpului, opunndu-se oscilaiei n cele trei planuri ale spaiului.In acest context, putem vorbi despre mai multe tipuri de muchi: erectori, antigravitaionali i fixatori, grupe musculare pe care le ntlnim la diferite etaje segmentare.3.1.6.1. La nivelul labei piciorului. Pentru a menine echilibrul labei piciorului, supus aciunii greutii corpului (transmis, n poziia fundamental stnd, prin tibie), intervin urmtorii muchi:- muchiul gambier posterior mpiedic bascularea intern a calca-neului i controleaz echilibrul transversal n partea posterioar a labei piciorului;- muchiul gambier anterior nal partea anterointern a labei piciorului;

- muchiul peronier lung lateral lucreaz n sinergie cu muchiul gambier anterior; acesta din urm neutralizeaz aciunea primului, favorabil valgusului, i asigur verticalizarea primului metatarsian, diminund tensiunea anteroposterioar a bolii plantare. El menine echilibrul transversal al piciorului;- indirect, snt implicai i ali muchi: muchii adductori ai degetului mare de la picior, muchiul flexor mare, muchiul plantar scurt, abductorul degetului mic de la picior (asigurarea stabilitii anteroposterioare) i abductorul degetului mare de la picior (asigurarea stabilitii laterale).Pentru asigurarea stabilitii articulaiei subastragaliene intervine, pe de o parte, controlul muchilor gambei, iar pe de alt parte, cel al muchilor peronieri.3.1.6.2. La nivelul gleznei. Conformaia anatomic a anului tibio-tarsian suprim echilibrarea n plan frontal.Prin contracia lui static, muchiul triceps sural asigur pstrarea verticalitii tibiei n raport cu laba piciorului.

Aciunea dominant a acestui muchi n meninerea poziiei fundamentale stnd este controlat prin aciunea muchilor flexori dorsali: muchiul gambier anterior, muchii extensori ai degetelor de la picioare.

3.1.6.3. La nivelul genunchiului. Cvadricepsul asigur meninerea rectitudinii femurului n raport cu tibia. Aceast aciune predominant este meninut prin participarea gemenilor, pui sub tensiune prin aciunea lor la nivelul gleznei.3.1.6.4. La nivelul oldului. Pentru meninerea retroversiei bazinului, este necesar contracia static energic a muchilor ischiogambieri, fesieri i pelvitrohanterieni.Aciunea de dezechilibrare a bazinului, prghie de prim ordin acionnd asupra extremitilor femurale, este frnat prin controlul exercitat de muchiul drept anterior, de muchiul croitor i de tensorul fasciei lata, care limiteaz ridicarea regiunii pubiene.3.1.6.5. La nivel lombar. Curbura fiziologic lombar, cu concavitate posterioar, este diminuat datorit orizontalizrii osului sacrum. Muchii spinali profunzi - intertransversar, spinos, transversospinoscu cele patru inserii ale sale, muchii lung dorsal i sacrolombar -asigur fixarea activ a vertebrelor superioare n raport cu vertebrele subiacente.

3.1.6.6. La nivel dorsal, rectitudinea acestei zone de curbur fiziologic complex este asigurat n special de ctre sistemele transverse spinoase i supraspinoase i, ntr-o anumit msur, de ctre muchii lung dorsal i iliocostal.3.1.6.7. La nivel cervical. Curbura fiziologic cervical, cu concavitate posterioar, este diminuat prin aciunea muchilor transverso-spinoi, a prii cervicale a muchiului iliocostal, a muchiului transvers al gtului, a prii cervicale a muchiului splenic i a exten-sorilor cervicali dorsali: micul i marele complexus, splenius capitis, muchii drept posterior i drept lateral, mari i mici.3.1.6.8. La nivel scapular. Pentru a plasa centura scapular n poziia segmentar definit mai sus, este necesar contracia static a muchilor adductori ai omoplatului: romboidul, trapezul mediu i trapezul inferior.3.1.6.9. La nivelul membrelor superioare. Pentru meninerea poziiilor segmentare ale diferitelor verigi:- la nivelul centurii scapulohumerale, pentru a asigura rotaia extern a humerusului, acioneaz muchii subspinoi, muchiul mic rotund i deltoidul posterior;

- la nivelul cotului, tricepsul brahial asigur alinierea antebraului n prelungirea braului, iar muchiul scurt supinator asigur supinaia antebraului;la nivelul ncheieturii minii, echilibrul de contracie ntre muchii radial i cubital posterior, pe de o parte, i lungul i scurtul palmar i cubitatul anterior, pe de alt parte, asigur meninerea ncheieturii n poziia de referin;- la nivelul minii, muchii extensori ai degetelor, lombricali, inter-osoi, extensorul mare al policelui i adductorul policelui menin degetele n poziia segmentar definit.3.1.7. Adaptri ale poziiei fundamentale stnd. Pornind de la poziia fundamental stnd i de la schema n form de stea a lui Tissie, vom descrie n cele ce urmeaz fandrile, poziiile i nlrile pe vrfuri (fig. 55). Poziia fundamental culcat pe spate

3.2.1. Determinarea bazei de susinere. Baza de susinere este figura format prin unirea punctelor de sprijin situate cel mai spre exterior: protuberanta occipital, unghiurile superioare interne ale omoplailor, olecranele, extremitile celui de-al doilea metacarpian, extremitile feelor dorsale ale indexului i clciele.,3.2.2. Repartiia punctelor de sprijin. n afara punctelor care formeaz perimetrul bazei de susinere, concentrri de puncte de sprijin se gsesc la nivelul coapselor, al maselor fesiere, al apofizei spinoase T8 ; puncte de contact cu solul exist la nivelul maselor musculare ale ischiogambierilor, precum i pe lojile posterioare ale braelor i antebraelor.3.2.3. n aceast poziie fundamental, centrul de greutate al corpului, situat n faa celei de-a doua vertebre sacrate, atinge nivelul su cel mai jos n raport cu baza de susinere.3.2.4. Echilibrul. Poziia culcat pe spate este o poziie de echilibru stabil, aciunea gravitaiei exercitndu-se n sensul meninerii poziiei de referin.3.2.5. Poziia segmentelor. Toate segmentele snt orizontalizate i rmn unele fa de celelalte n alinierea i poziia precizate pentru poziia fundamental stnd.

3.2.6. Analiza muscular. Dat fiind faptul c toate segmentele snt orizontalizate, aciunea muchilor antigravitaionali nu este indispensabil.Segmentele nu snt suprapuse, prin urmare, intervenia muchilor stabilizatori va fi necesar doar la nivelul labei piciorului, care trebuie meninut n unghi drept n raport cu tibia, ceea ce se realizeaz prin contracia muchilor anteriori ai gambei.Aciunea acestor muchi tinde s alungeasc la maximum subiectul ntins pe sol, iar gravitaia favorizeaz starea lor de tensiune.Intruct poziia fundamental culcat nu este o poziie de relaxare muscular, n muchii erectori ai coloanei vertebrale va exista tensiunea necesar pentru a reduce, pe ct posibil, curburile fiziologice prin diminuarea distanelor dintre diferitele puncte de reper (pe care le-am descris n paragraful dedicat analizei poziiei stnd) i sol, n plan frontal sau, n situaia de fa, orizontal. Analiza poziiei fundamentale eznd

Vom defini aceast poziie preciznd c segmentele trunchi, coaps, gamb i laba piciorului formeaz dou cte dou unghiuri de 90. Vom avea nevoie de un taburet cu nlime reglabil.3.3.1. Determinarea bazei de susinere. Baza de susinere este format prin proiectarea pe sol a punctelor ischiatice de contact cu taburetul i unirea acestora cu punctele de sprijin plantare.3.3.2. Repartiia punctelor de sprijin. Punctele de sprijin snt concentrate n trei zone:a) pe taburet, zon ce corespunde regiunii fesiere inferioare (ischiatice) i care susine greutatea capului, a trunchiului i a membrelor superioare;b) faa posterioar a coapselor, care suport greutatea acestora;c) zona de sprijin plantar, care suport greutatea segmentelor reprezentate de gambe.

3.3.3. In aceast poziie, centrul de greutate se gsete la 60% din nlimea trunchiului, msurat din vrful craniului.

3.3.4. Echilibrul. Poziia eznd este una instabil, ntruct centrul de greutate al trunchiului este situat la o nlime relativ mare, n raport cu baza principal de sprijin (regiunea ischiatic), destul de redus ca suprafa.

3.3.5. Poziia segmentelor3.3.5.1. De la sol pn la genunchi, segmentele prezint aceeai dispunere, ca i n cazul poziiei fundamentale stnd : clciele lipite, vrfurile picioarelor deprtate la 30, gambele n poziie vertical, genunchii lipii.3.3.5.2. Coapsele snt la orizontal, formnd cu gambele un unghi de 90.3.3.5.3. Poziia bazinului i a coloanei vertebrale este modificat substanial.Poziia eznd antreneaz bascularea bazinului nspre napoi, ischionul reprezentnd baza pe care ruleaz segmentul de roat format de acesta.3.3.5.4. Este o aciune care antreneaz modificarea segmentelor superioare ale coloanei vertebrale.Regiunea lombar capt aspectul unei curburi convexe. Orizontalizarea vertebrei LI, la un subiect care privete n sus i puin nainte, l oblig pe acesta s-i corecteze curbura toracic, pentru a-i menine privirea orizontal.Curbura cervical nu este influenat de dispunarea etajelor inferioare, aspectul ei fiind acelai ca n cazul poziiei fundamentale stnd.

3.3.6. Analiza muscular. Cu titlu de cercetare personal, lsm la dispoziia cititorilor s determine aciunea diferiilor muchi necesari meninerii poziiei eznd.