Discurs rostit cu prilejul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie

1859 de către Mihail Kogălniceanu:

“Măria Ta,

După una sută cincizeci şi patru de ani de durere, de umilinţă şi de degradaţie naţională,

Moldova a reintrat în vechiul său drept consfinţit prin Capitulaţiile sale, dreptul de a-şi alege pre

capul său, pre Domnul.

Prin înălţarea Ta pe Tronul lui Ştefan cel Mare s-a reînălţat însăşi naţionalitatea română.

Alegându-te de Capul său, neamul nostru a voit să împlinească o veche datorie către familia ta, a

voit să-i răsplătească sângele strămoşilor tăi vărsat pentru libertăţile publice. Alegându-te pre

tine Domn în ţara noastră, noi am vroit să arătăm lumii aceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă –

om nou!

O, Doamne! Mare şi frumoasă îţi este misia; Constituţia din 7 august 1858 ne însemnează

o epocă nouă şi Măria Ta eşti chemat să o deschizi! Fii, dar, omul epocii; fă ca legea să

înlocuiască arbitrariul; fă ca legea să fie tare; iar tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun, fii blând, fii bun

mai ales pentru acei pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi.

Nu uita că dacă cincizeci de deputaţi te-au ales Domn, însă ai să domneşti peste două

milioane de români.

Fă, dar, ca Domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate, împacă patimile şi urile dintre

noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşească frăţie. Fii simplu, Măria Ta, fii bun, fii Domn

cetăţean; urechea ta să fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciuni şi linguşire.

Porţi un frumos şi scump nume, numele lui Alexandru cel Bun. Să trăieşti, dar, mulţi ani ca şi

dânsul; să domneşti ca dânsul, şi fă, o Doamne, ca prin dreptatea Europei, prin dezvoltarea

instituţiilor noastre, prin simţămintele tale patriotice să mai putem ajunge la acele timpuri când

Alexandru cel Bun zicea ambasadorilor Împăratului din Bizanţ că “România nu are de ocrotitor

decât pre Dumnezeu şi sabia sa”.

Să trăieşti, Măria Ta!

*sursa: I. Lupaş, Istoria unirii românilor, Fundaţia culturală regală “Principele Carol”, Bucureşti,

1937

Context istoric

Acest discurs a fost rostit la data de 5 ianuarie 1859, in numele Adunarii Legislative, cu

ocazia alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite. Cuvantarea a fost

tiparita mai intai in foi volante si apoi in „Supliment la nr. 28 al Monitorului Oficial al

Moldovei”, Iasi, 28 ian.1859.

Tematica

Discursul este centrat evident, pe importantul eveniment istoric ce tocmai avusese loc.

Totusi, la o citire atenta, se observa existenta a doua teme distincte.

Prima parte a cuvantarii (primele doua paragrafe) reliefeaza importanta istorica a alegerii noului

domnitor. Oratorul subliniaza inca de la inceput ca Alexandru Ioan Cuza este primul domnitor

moldovean ales de reprezentantii tarii si nu un fanariot trimis de sultan, asa cum se intamplase in

ultimii 154 de ani. Evenimentul marcheaza o relansare a autonomiei politice a Moldovei. Pentru

a da mai multa  greutate spuselor sale, Mihail Kogalniceanu face apel la istorie. Astfel, maretia

momentului, precum si importanta demnitatii obtinute sunt reliefate prin evocarea figurii

legendare a lui Stefan cel Mare: „Prin inaltarea ta pre tronul lui Stefan cel Mare, s-a reinaltat

insasi nationalitatea romana.”

Prima parte se incheie cu o serie de consideratii ale oratorului la adresa noului domn. Prin

cuvintele sale, Mihail Kogalniceanu incearca sa demonstreze legitimitatea alegerii facute, sa

demonstreze ca noul domn este demn de inalta functie ce ii este incredintata: „Alegandu-te de

capul sau, neamul nostru a voit sa implineasca o veche datorie catra familia ta, a voit sa-i

rasplateasca sangele stramosilor tai, varsat pentru libertatile publice”.

Partea a doua a discursului dezvolta o noua idee, enuntata in finalul celui de-al doilea paragraf:

“sa aratam lumei aceea ce toata tara doreste: la legi noua, om nou”. Alegerea noului domn nu

este doar o schimbare in plan politic, ci una semnificativa, care trebuie sa antreneze puternice

transformari in plan social, institutional, dar, mai ales, in planul mentalitatii de conducator: „fa ca

legea sa inlocuiasca arbitrariul; fa ca legea sa fie tare, iara tu, […] fii bland, fii bun mai ales

pentru acei pentru care mai toti domnii trecuti au fost nepasatori sau rai.”

Noul tip de conducator nu mai este compatibil cu tiparul fanariot; noul domnitor este unul

al intregii tari, nu umilul vasal al sultanului sau marioneta boierilor autohtoni: „Nu uita ca daca

cinzeci de deputati te-am ales domn, insa ai sa domnesti peste doua milioane de oameni! ”

Noile principii de conducere enumerate in discurs sunt inspirate din principiile moralei crestine

si din cele ale Revolutiei Franceze: „Fii simplu, maria-ta, fii bun, fii domn cetatean; urechea ta sa

fie pururi deschisa la adevar si inchisa la minciuna si lingusire.”

Discursul se incheie cu traditionalele urari de bine la adresa noului domnitor. Pentru a spori

insemnatatea cuvintelor sale, oratorul apeleaza din nou la exemplul istoric. De aceasta data,

personajul evocat este Alexandru cel Bun: „Porti un frumos si scump nume, numele lui

Alexandru cel Bun. Sa traiesti dar multi ani, ca si dansul; sa domnesti ca si dansul”

Pentru a evita o banalizare a discursului, oratorul impleteste abil urarile de bine adresate

domnitorului cu cele adresate tarii; destinul conducatorului este acum strans legat de destinul

tarii si binele sau este/trebuie sa fie binele tarii, bine care culmineaza, in viziunea lui Mihail

Kogalniceanu cu obtinerea independentei: „Romania nu are alt ocrotitor decat pre Dumnezeu si

sabia sa!”

Limbajul

Mihail Kogalniceanu evita constructiile alambicate si cuvintele prea savante, scopul sau

fiind de a-si pune ideile in valoare si de a le face accesibile publicului (atat demnitari cat si

masele de cititori), Frazele sunt in general simple, lipsite de insertii inutile. Fiecare fraza este

centrata pe exprimarea unei singure idei, maxim doua (rareori).Principiile si notiunile sunt legate

in fraze prin intermediul enumerarilor. In acest mod, chiar daca devine ampla, constructia nu-si

pierdedin claritate. Repetarea in diverse forme (uneori mai amanuntite) a ideilor, are un dublu

rol: de-a lamuri auditoriul, si, in acelasi timp, de-a-i fixa respectivele idei in memorie, de a-i

atrage atentia asupra importantei lor. In ceea ce priveste vocabularul, acesta este adaptat scopului

cuvantarii. Oratorul opteaza pentru cuvinte simple, clare, familiare publicului larg. Scopul

discursului sau este comunicarea unui mesaj si nu etalarea propriei eruditii. Alaturi de demnitari,

mesajul este destinat masei de cititori, categorie de public mult mai larga si diversa. Pentru

acestia, un mesaj ambalat in termeni prea pomposi ar fi devenit inaccesibil. Ca un aspect

secundar, se remarca discret prezenta unor cuvinte in forma arhaica: „pre” in loc de „pe”,

„epoha” in loc de „epoca” si exemplele pot continua. Simplitatea limbajului ales mai are o cauza.

Natura discursului nu este una rationala, ci emotionala. Nu este o inlantuire de argumente logice,

ci o exprimare deschisa a bucuriei, a sperantelor puse in aceasta noua domnie, vazuta ca

inceputul unei noi epoci in istoria tarii.(Este graitoare in acest sens folosirea verbelor la modul

imperativ: „fa ca legea sa fie tare”, „Fii simplu, maria-ta, fii bun, fii domn cetatean”). Mai presus

de idei si principii, acest discurs exprima sentimente, vrea sa impresioneze la modul afectiv. Ori,

transmiterea sentimentelor catre public necesita cu precadere un limbaj simplu.

Tonul

Tonul este determinat in primul rand de publicul-tinta al discursului, de cadrul in care va

fi rostit. Cadrul este unul oficial, iar publicul este compus din demnitari ai vremii. Astfel, tonul

este unul solemn, serios. Inceputul discursului este unul declamativ, pentru a sublinia ideea ce

este expusa auditoriului. De altfel, tonul declamativ va fi folosit de orator ori de cate ori va fi

nevoie sa atraga atentia asupra unei idei si sa impresioneze publicul („O, doamne! mare si

frumoasa iti este misia!” este doar un exemplu).

Alaturi de public, un alt factor de influenta al tonului il constituie ideile si sentimentele cuprinse

in cuvantare. Dupa cum am aratat mai sus, natura discursului este una emotionala, scopul sau

este transmiterea, in ultima instanta, a bucuriei generata de triumful politic romnanesc, a

sperantei intr-un nou inceput. Aceasta speranta, se regeseste, dupa cum era si normal, si in tonul

discursului.

Concluzii

Acest discurs este perfect adecvat momentului istoric. Evenimentele perioadei au

determinat o stare de euforie, de exuberanta in randul tuturor paturilor sociale. Este o perioada in

care latura afectiva devine predominanta. In simile conditii, un discurs rational, lung, bazat pe

argumente si demonstratii ar fi fost inutil. Nu era nevoie de nici o demonstratie: noua realitate

era unanim acceptata ca un lucru bun. Scopul discursului( dupa cum am mai spus) este altul: de a

induce sau de a accentua o stare sufleteasca aparte in randurile publicului. Din acesta cauza,

cuvantarea capata caracteristici aparte: este scurta( dureaza aproximativ trei minute), prezinta

idei, principii generale intr-un limbaj simplu si clar; astfel se elimina riscul de a plictisi audienta.

Efectul puternic al discursului este dat de simpla enuntare a ideilor, impuse ca axiome.

Argumentatia lipseste. Daca ar fi existat, riscul ar fi fost dublu: lungirea inutila a discursului si

slabirea fortei propriilor afirmatii.

Potentarea efectului este realizata si prin folosirea de cuvinte cheie menite sa

impresioneze: „nationala”, „natie”, „lege noua, om nou”, „fratie” etc.

* Cf. Gustave Le Bon- „Psihologia multimilor”: in cazul unui discurs, o afirmatie insotita de prea

multe argumente are efect invers decat cel scontat; sporeste neincrederea publicului.

Dezvoltarea discursului este concentrata, aproape contopindu-se cu peroratia, inscriindu-se in solemnitatea unica a momentului, subliniindu-i importanta, dimensiuni istorice pe care trebuie sa le urmeze si personalitatea domnitorului: 

Discursul lui Kogalniceanu este un model memorabil, in care se concentreaza caracteristicile stilului oratoric, claritatea, concizia, precizia. Domnitorului i se ureaza sa fie la inaltimea misiei pe care o are: