UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

CATEDRA DE DIDACTICA ŞTIINŢELOR SOCIO-UMANE

MODUL PEDAGOGIC

NIVELUL II

Analiză comparată a unui fragment din Legea învăţământului 1995 şi

Legea învăţământului 2011, având în vedere

eficienţa deciziei din perspectiva politicilor educaţionale

NUMELE : Dragota Sorin Ionut

FACULTATE : Educatie Fizica si Sport

SPECIALIZARE :Antrenament si Performanta Sportiva

MASTER : Anul I

- 2014 –

Lucrarea de faţă îşi propune să analizeze comparativ principalele idei referitoare la

Învăţământul superior aşa cum este el prezentat în Legea învăţământului din 1995 şi Legea

învăţământului din 2011, pentru a contura, mai apoi, în ambele documente, eficienţa deciziei

din perspectiva politicilor educaţionale.

În ceea ce priveşte evoluţia din punctul de vedere al elaborării conţinutului legii, se

observă faptul că Legea din 1995 este mai simplă, schematică şi nu oferă cantitatea de detalii

pe care o regăsim în 2011. Astfel, putem afirma că Legea învăţământului din 2011 este

complexă, conţine precizări referitoare la toate aspectele învăţământului superior, de la

Dispoziţii generale, unde sunt inserate reglementări ce vizează: acreditarea universităţilor,

principiile care stau la baza învăţământului universitar, răspunderea publică a universităţilor,

Carta universitară, până la structura organizatorică a instituţiilor de învăţământ superior şi la

organizarea studiilor universitare prezentată pe mai multe secvenţe. Analizând conţinutul

celor două legi, observăm o serie de diferenţe cu privire la organizarea învăţământului

universitar. În primul rând, conform normelor din 1995, învăţământul universitar are caracter

deschis şi se organizează sub formă de: învăţământ universitar de scurtă durată şi învăţământ

universitar de lungă durată, în timp ce reglementările din 2011 presupun următoarele

niveluri: studii universitare de licenţă, studii universitare de masterat şi studii universitare de

doctorat.

Învăţământul universitar de scurtă durată se desfăşura pe o perioadă de trei ani este de

3 ani, iar admiterea în colegiile universitare se făcea pe baza criteriilor prevăzute pentru

învăţământul universitar de lungă durată.Studiile în învăţământul universitar de scurtă durată

de încheiau cu examen de absolvire, organizat pe baza criteriilor elaborate de Ministerul

Educaţiei Naţionale şi a unei metodologii stabilite de senatele universitare, iar absolvenţii

primeau diplome în care se specifica domeniul specializării dobândite. În ceea ce priveşte

învăţământul de lungă durată, acesta se desfăşura în universităţi, institute şi academii de

studii, cu facultăţi şi specializări autorizate sau acreditate.

Referitor la durata studiilor la cursurile de zi în învăţământul universitar de lungă

durată, aceasta era, în funcţie de profil, de 4-6 ani şi se stabilea prin hotărârea Guvernului.

Studiile în învăţământul universitar de lungă durată se încheiau cu examen de licenţă sau de

diplomă, iar absolvenţii care au promovat examenul de licenţă primeau titlul de licenţiat în

profilul şi în specializarea urmate.

Modificările apărute ulterior în legea învăţământului sunt păstrate şi în legea din 2011,

unde se precizează că studiile universitare de licenţă se desfăşoară pe parcusul a 3 - 4 ani (la

cele cu frecvenţă) şi corespund unui număr de minimum 60 de credite de studii transferabile

pentru un an de studii. Durata studiilor de licenţă pentru învăţământul universitar din

domeniileştiinţe inginereşti, ştiinţe juridice şi teologie pastorală este de 4 ani. În plus, apare

precizarea că un procent de maximum 5% din numărul studenţilor cu frecvenţă dintr-un

program de studii universitare de licenţă pot parcurge, cu aprobarea consiliului facultăţii, 2 ani

de studii într-unsingur an, cu excepţia instituţiilor de învăţământ superior medical şi al

ultimului an de studii,în condiţiile prevăzute de regulamentele de organizare şi desfăşurare a

programelor de studii şicu respectarea legislaţiei în vigoare. În ceea ce priveşte programul de

studii de masterat, în legea din 2011, se precizează că acesta reprezintă al II-lea ciclu de studii

universitare şi se finalizează prin nivelul 7 din EQF/CEC şi din Cadrul Naţional al

Calificărilor. Aceste studii au odurată normală de 1 - 2 ani şi corespund unui număr minim de

credite de studii transferabile,cuprins între 60 şi 120. Există trei categorii de masterate: master

profesional, orientat preponderent spre formarea competenţelor profesionale; master de

cercetare, orientat preponderent spre formarea competenţelor de cercetare ştiinţifică şi master

didactic, organizat exclusiv la forma de învăţământ cu frecvenţă. În urma finalizarii studiilor

de master, diploma conferită după susţinerea cu succes a lucrării de disertaţie se numeşte

diplomă de master şi cuprinde toateinformaţiile necesare pentru a descrie programul de studii

absolvit, inclusiv forma de învăţământ.Aceasta este însoţită de suplimentul la diplomă care se

eliberează gratuit, în limba română şi olimbă de circulaţie internaţională, lucru care nu era

prevăzut de legea din 1995.

O secţiune importantă a legii din 2011 descrie programul de studii doctorale,

specificându-se faptul că durata programului de studii universitare de doctorat este, de regulă,

de 3 ani, dar în situaţii speciale, durata programului de studii universitare de doctorat poate fi

prelungită cu 1 - 2 ani, cuaprobarea senatului universitar, la propunerea conducătorului de

doctorat şi în limita fondurilordisponibile.

Comparând organizarea studiilor universitare prezentată de cele două legi analizate,

constatăm că legea din 2011 prezintă mai multe oportunităţi pentru absolvenţi, în sensul că

după finalizarea celor trei (patru) ani de studii universitare de licenţă aceştia deţin o diplomă

de licenţă echivalentă celei pe care o obţineau absolvenţii studiilor de lungă durată (patru ani);

în plus masteratul diferenţiat pe categorii îi oferă studentului şansa de a se specializa în

direcţia aleasă de acesta, pentru a continua apoi cu doctoratul sau cu o carieră în învăţământ.

Consider că această reglementare în ceea ce priveşte organizarea programelor masterale va

aduce îmbunătăţiri în evoluţia învăţământului românesc, deoarece absolvenţii unui masterat

didactic vor fi mult mai bine pregătiţi pentru a lucra în învăţământ cu statutul de cadre

didactice. Dacă în legea din 1995 se preciza că studenţii şi absolvenţii care optează pentru

profesiunea didactică au obligaţia să absolve cursurile organizate de Departamentul pentru

pregătirea personalului didactic şi că pregătirea studenţilor se realizează în regimul

activităţilor didactice opţionale, planurile de învăţământ ale departamentului fiind integrate în

planurile de învăţământ ale facultăţilor de profil, în 2011, apare o noutate care defineşte mai

clar faptul că cei care hotărăsc să devină profesori trebuie să urmeze o serie de cursuri mult

mai elaborate şi mai utile în a-i pregăti pentru domeniul în care intenţionează să activeze.

Se constată, în urma analizei comparative a celor două legi, că nu mai există, în 2011

acele colegii universitare cu profil pedagogic care asigurau pregătirea de institutori pentru

învăţământul preşcolar şi primar şi care ofereau absolvenţilor posibilitatea de a lucra ca

învăţător-educato. Absolvenţii dobândeau specializarea şi pentru predarea în învăţământul

gimnazial, după caz, a unei discipline: limbă străină, Muzică, Desen sau Educaţie fizică. Ei

puteau să-şi continue studiile la colegiul pedagogic universitar care era de 2 ani, pentru

absolvenţii liceelor pedagogice, şi de 3 ani, pentru absolvenţii liceelor cu alt profil. În ceea ce

priveşte modificarile viitoare referitoare la aceste colegii pedagogice, consider că această

decizie nu a fost potrivită pentru dezvoltarea educaţiei şi devenirea ulterioară a elevilor

colegiilor pedagogice, deoarece s-a diminuat importanţa liceelor / colegiilor cu profil

vocaţional, acestea nemaioferind acea garanţie a posibilităţii de a lucra în calitate de învăţător-

educator după absolvirea celor cinci ani de studii.

Rezumând observaţiile făcute pe marginea comparaţiei între cele două legi: Legea

învăţământului 1995 şi Legea învăţământului 2011 şi având în vedere eficienţa deciziei din

perspectiva politicilor educaţionale, putem afirma că au existat unele modificări benefice în

Legea din 2011, schimbări care vor avea rezultate pozitive în viitorul apropiat, cum ar fi

categorizarea masteratelor, căci aceste programe vor pregăti mai serios studenţii, rezultând

oameni hotărâţi de ceea ce doresc să urmeze, adevăraţi profesionişti la locul de muncă. Un alt

aspect pozitiv este legat de transferul creditelor, deoarece oferă studenţilor posibilitatea de a

se pregăti şi într-o universitate parteneră din străinătate, de unde vin cu idei noi, ce pot ajuta la

îmbunătăţirea educaţiei în România. Există şi aspecte negative, cum ar fi diminuarea

importanţei acordate colegiilor pedagogice, acestea, ştiindu-se de la bun început, că pregăteau

cu seriozitate tineri elevi care-şi doreau să devină învăţători sau educatori. În final, constatăm

că cele două legi se află la antipod, fiindcă prezintă o multitudine de puncte diferite, de noi

perspective cu privire la învăţământul superior, unele dintre modificări fiind benefice pentru

societate, altele, mai puţin.