Mediere comparata

MEDIERE COMPARATĂ

Denisa Ursachi

CMCS anul II

2

CUPRINS

1. Medierea, aspecte generale

2. Rolul mediatorului

3. Avantajele şi dezavantajele medierii

4. Medierea în România şi locul ei în Europa

5. Medierea în SUA

6. Procesul de mediere în diferite state membre UE (Franta, Austria,Polonia, Slovenia

Danemarca Germania Ungaria )

7. Concluzii

3

1. MEDIEREA- Aspecte generale

Medierea e o metodă alternativă de rezolvare a conflictului, prin care o a treia persoană,

neutră și imparțială, ajută părțile în dispută să ajungă la un acord reciproc acceptat, care să le

satisfacă interesele într-un grad cât mai înalt. Este o negociere bazată pe interese.

Medierea este un mod elegant de rezolvare a problemelor. Fiecare parte își poate exprima

punctul de vedere într-un cadru amiabil, într-o atmosferă relaxată. Intimidarea provocată de

solemnitatea unei ședințe de judecată este astfel înlăturată. În plus, părților le este asigurată

confidențialitatea informațiilor oferite în fața mediatorului. Confortul psihic oferă siguranța și

încrederea de a spune ce gândește fiecare și de a ajunge astfel la cea mai bună soluție

Părțile, pe parcursul ședinței de mediere, trebuie să ajungă la concluzia că ele se află

împreună împotriva problemei și nu una împotriva celeilalte. Medierea își propune ca la

sfârșitul ședinței comunicarea între părti să fie mult îmbunătățită, astfel încât colaborarea să

se desfășoare și pe viitor și astfel relația va fi menținută.

Rolul mediatorului este acela de a sonda pe câmpul minat al conflictului, de a

gestiona situația conflictuală astfel încât părțile să nu se mai găsească pe poziții competitive.

Aceasta reprezintă premisa pentru a începe colaborarea și a întrevedea compromisul.

O abordare a conflictului, prezentă îndeosebi la începuturile cronologice ale cercetării

acestei problematici, resimte influenţa credinţei generale în caracterul competitiv, violent,

adversativ şi de tip căştig-pierdere.

L. A. Coser a avansat o definiţie care a făcut carieră: “Conflictul este o luptă între

valori şi revendicări de statusuri, putere şi resurse în care scopurile oponenţilor sunt de

a neutraliza, leza sau elimina rivalii”

Ulterior conflictul a început să-şi lărgească semnificaţia, incluzând şi ideea de

interdependenţă, colaborare, cîştig- câştig, alături de cea exclusiv antagonică.

Conflictul este “o situaţie în care oamenii interdependenţi prezintă diferenţe în ceea ce

priveşte satisfacerea nevoilor şi intereselor individuale şi interferează în procesul de

îndeplinire a acestor scopuri”.

Cauzele conflictelor sunt diverse. Unii autori reuşesc să le reducă la una sau două

categorii foarte largi, în vreme ce alţii propun diverse inventare, mai mult sau mai puţin

analitice. Iată câteva surse ale conflictelor:

– deferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane;

– nevoile/interesele umane;

– comunicarea;

– stimă de sine;

– valorile individului;

– nerespectarea normelor explicite sau implicite;

– comportamentele neadecvate;

– agresivitatea;

– competenţele sociale;

4

– cadrul extern;

– statutul, puterea, prestigiul

În ceea ce priveşte rezolvarea problemelor se poate face fie prin colaborarea

părţilor, fie prin intermediar. Rezolvarea prin intermediar are, la rândul său, două variante:

intermediarul este ales sau cel puţin acceptat de ambele părţi

(mediatorul/conciliatorul/facilitatorul, pe d eo parte, arbitrul, pe de altă parte) sau

intermediatorul este impus părţilor (ca în cazul acţiunii legale).

Medierea se desfăşoară după structura rezolvării prin colaborare şi utilizează masiv

negocierea. Reamintim că negocierea poate fi o metodă de colaborare, folosită de părţile care

îşi rezolvă singure diferendul, sau o metodă din repertoriul mediatorilor.

2. PROFILUL MEDIATORULUI

Mediatorul, conciliatorul sau facilitatorul, termeni între care diferenţele sunt

nesemnificative de la o ţară la alta, este o terţă parte independentă, imparţială, ce are rolul de

a ajuta procesul de rezolvare prin care părţile înseşi îşi găsesc soluţia, terţa parte

neimplicînduse în conţinutul conflictului.

A media înseamnă a interveni între părţile ostile şi ale conduce spre schimbarea

atitudinii şi a percepţiei celeilalte părţi din oponent în partener şi spre rezolvarea conflictului.

Aşadar, medierea implică o formă de intervenţie iparţială din partea unui terş neutru,

care nu poate impune o soluţie, dar poate ajuta părţile să o găsească.

Este foarte important ca mediatorul să fi fost solicitat de cel puţin una din părţi şi să

fie acceptat de toate părţile.

Ca o definiţie finală, putem considera medierea ca pe un proces de rezolvare a

disputelor în care un intermediar profesionist/fomal imparţial şi neutru asistă părţile aflate în

dezacord să ajungă la un acord, prin voinţă proprie, prin promovarea cooperării, comunicării

şi prin facilitatea negocierilor, acord care le stabileşte comportamentele viitoare şi menţine

relaţiile dintre acestea.

Comedierea şi medierea în echipă. Uneori, pentru ca medierea să de arezultate, este

nevoie de doi intermediari sua de trei mediatori cu roluri pe care şi le împart cu stricteţe.

Medierea în echipă este o opţiune atunci când:

– părţile în conflic include mai mulţi participanţi;

– conflictul incumbă probleme care reclamă cunoştinţe şi/sau abilităţile

unui specialist;

– conflictul implică aspecte simbolice importante.

Cei doi sau trei mediatori trebuie să lucreze într-o relaţie de cooperare, nu de

subordonare, iar compelmentaritatea abilităţilor şi personalităţilor poate fi un avantaj.

Medierea – suveică. Este un gen de mediere care se bazează pe medierea separată, de

fapr o succesiune de medieri sau contacte repetate cu ambele (toate ) părţile.

5

Calităţile mediatorului. Numai o persoană calificată, care cunoaşte procesul de

negociere, precum şi metodele ce trebuie aplicate în confruntarea cu parteneii dificili, se

poate angaja în rolul formal de negociator-mediator: mediatori profesionişti, consiliri,

împăciuitori, terapeuţi, jurişti, consultanţi de proces. Există însă şi medierea realizată de

persoane fără pregătire specială: managerii şi şefii direcţi, părinţi, vecinii, membrii de familie

etc.

Mediatorul implicat într-un proces de mediere, indiferent de formaţia lui de bază, în

general are următoarele carcateristici:

– outsider;

– instruit în tehnici de mediere;

– nu este parte la rezultat;

– nu este factor de decizie;

– autoritatea vine din profesie;

– acceptat formal de ambele părţi;

– capabil de a acţiona imparţial;

– văzut drept imparţial;

– poate acţiona împreună cu un mediator neformal.

Pentru a face faşă cu succes unui proces de mediere, terţii implicaţi au nevoie de patru

tipuri de abilităţi:

1. abilităţi de a stabili o relaţie de lucru eficientă cu fiecare parte aflată în

conflict,pentru a face participanţii să aibă încredere în ei, să comunice liber şi să primească cu

simpatie sugestiile;

2. abilităţi de acrea o atitudine de cooperare la părţile aflate în conflict;

3. abilităţi de dezvoltare a unui proces creativ de grup şi de adoptare a deciziilor în

grup;

4. abilităţi de a identifica multe infomaţii independente despre chestiunile în jurul

cărora gravitează conflictul.

Activităţile mediatorului sunt centrate pe oameni şi relaţiile umane, pe de o parte, şi

pe sarcină, pe de altă parte. Centrarea pe persoane şi relaţiile

psihosociale presupune: ascultare activă; confirmarea înţelegerii; impunerea tonalităţii

cooperante; încurajarea, urmărirea intereselor grupului şi ale indivizilor, depăşirea

eventualelor dificultăţi ale persoanelor de a auzi sau vorbi, meţinerea confidenţialităţii.

Mediatorul va interveni dacă sunt adresate întrebări sau lansate discuţii ce depăşesc

limetele vieţii particulare.

Suportul emoţional acordat părţilor poate însmna managementul unor emoţii negative

puternice, cu este furia. Mediatorul va încerca să identifice natura emoţiei şi va acţiona

diferenţiat, fie înconjurând expresia emoţională, fie înlăturând pe loc cauzele sale, fie

întrerupând persoana şi cerându-i să respecte regulile jocului. Ascultarea activă este

instrumentul cel mai important în acest scop. De asemenea , va susţine emoţional persoana

pentru care este intimidantă aflarea în aceeaşi sală cu oponentul.

Centrarea pe oameni, şi relaţiile psihosociale îl determină pe mediator să-şi asume

uneori rolul de consilier, el practicând ascultarea activă, înţelegerea, acceptarea .

6

Centrarea pe sarcină presupune comportamnet ca păstrarea structurii procesului,

echilibrarea participării părţilor, intervenţia directă.

O parte esenţială din atribuţiile mediatorului este aceea de a identifica şi discerne

întreinteresele şi poziţiile afişate. Interesele reale sunt reflectate de: ceea ce contează pentru

fiecare individ în parte la modul practic, emoţional şi social; ce speră cel mai mult să rezolve;

problemele ce-l afectează cel mai mult. Poziţiile sunt, la modul concret, soluţiile proprii cu

care se prezintă părţile la negociere. Acestea constituie un salt direct de la problemă la

soluţie.

Linda Shaw prezintă procesul de mediere organizat pe şapte etape:

1.primul contact cu prima parte – centrat pe explorarea situaţiei, construirea unei relaţii,

recunoaşterea sentimentelor, explicarea procesului de mediere, explorarea ideilor inţiale etc.

2. primul contact cu cealaltă parte – similar celui descris mai sus, cu menţinerea şi

reafirmarea confidenţialităţii şi stabilirea imparţialităţii.

3. Pregătirea pentru medierea cazului – vizând alegerea strategiei optime de mediere,

stabilirea locaţiei şi calendarului, invitarea şi pregătirea părţilor, pregătirea locaţiei etc.

4. Ascultarea problemelor – este etapa în care părţile îşi expun punctul de vedere fără a fi

întrerupte după ce ai loc prezentările, sunt definite şi acceptate regulile de bază ale

procesului; consecutiv expuneriloe celor două părţi, are loc rezumarea de către mediator a

celor exprimate de fiecare din ele şi stabilirea de comun acord a programului următoarelor

şedinţe de negociere.

5. Explorarea problemelor – etapa preuspune selecţionarea principalelor aspecte ale

conflictului şi încurajarea comunicării între părţi, în condiţiile în care mediatorul verifică

înşelegerea mesajelor şi clarifică opiniile exprimate sau presupunerile.

6. Construirea acordurilor – în această etapă se pregăteşte încheierea procesului de mediere,

se insistă pe evaluarea oportunităţilor , opiniilor şi ofertelor pozitive, încurajarea rezolvării

problemelor, construirea acordurilor.

7. Încheierea şi urmare – presupune încheierea şedinţei şi terminarea procesului de medierea

sau continuarea ,edierii dacă, în afara problemei , a conflictului principal să a acordului

obţinut pentru acesta, părţile solicită continuarea medierii pentru explorarea altor conflicte

sau probleme descoperite în etapele anterioare.

Medierea este doar unul dintre tipurile de servicii pe care un intermediar le poate oferi

pentru rezolvarea conflictelor, dar nu este singurul, nu are valabilitate generală şi nu trebuie

confundat, prin extindere, cu însăşi rezolvarea de conflicte

7

3. AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE MEDIERII

Avantajele medierii

Medierea este mai puţin stresantă şi costisitoare decât abordarea căii litigioase, cale

tradiţională de soluţionare a conflictelor în societatea românească. Bazându‑se pe principiul „

win‑win ”, medierea nu transformă niciuna dintre părţi în învins sau învingător, toţi cei

implicaţi având doar de câştigat din mediere

Medierea în special şi ADR‑ul în general, oferă justiţiabilului posibilitatea de a

renunţa la alternativă judecăţii, acesta alegând benevol modalitatea mult mai rapidă şi mai

elegantă de a‑şi rezolvă problema, lucru ce duce firesc la degrevarea instanţelor de cauze şi la

îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie. Medierea sau oricare altă formă alternativă de

soluţionare, sunt răspunsuri necesare la problemele societăţii moderne. Cei care au apelat

odată la metodele ADR, într‑un procent covârşitor, sunt dispuşi să mai apeleze şi în viitor.

Pornind de la aceste certitudini putem spera ca ADR‑ul românesc (în principal medierea) va

fi un proiect încununat de succes. Aşa cum este peste tot în lume

Într-o societate în care relaţiile personale şi profesionale se desfăşoară contra

cronometru, apariţia conflictelor devine o realitate, iar abordarea acestora trebuie să renunţe

la stabilirea unui învins şi a unui învingător. Soluţiile găsite trebuie să se bazeze pe principiul

contrabalansării intereselor părţilor implicate, iar medierea este una dintre soluţiile care

generează opţiuni pentru o situaţie mutual avantajoasă.

Din cauza ritmului alert al modului de interacţiune, persoanele nu pot deţine

întotdeauna controlul asupra procesului de relaţionare şi de cele mai multe ori există riscul

apariţiei unor situaţii conflictuale, în care comunicarea nu mai are rezultatele aşteptate.

Preocuparea pentru stabilirea unor criterii de echilibrare a câştigurilor şi a pierderilor trebuie

să depăşească bariera propriilor interese. De aceea medierea, ca şi metodă de rezolvare

alternativă a disputelor oferă posibilitatea introducerii în conflict a unei persoane terţe, neutre

şi imparţiale care trasează liniile generale, în încercarea de a se identifica o soluţie.

Mediatorul, ca şi facilitator al discuţiilor, are rolul de a aduce în centrul negocierilor

dezideratele părţilor astfel încât să încurajeze conturarea unui acord între cei implicaţi.

Caracteristicile economice şi sociale din România nu sunt total diferite faţă de

modelele din restul ţărilor europene. Ca şi în celelalte ţări comunitare, necesitatea îndreptării

atenţiei spre metodele alternative de soluţionare a diferendelor este efectul dorinţei de a

renunţa la clasicul interminabil şi costisitor proces în faţa unei instanţe de judecată. Astfel,

Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, aduce în prim plan

competenţa unui mediator de a facilita rezolvarea conflictelor din domeniul civil, penal,

comercial, dreptul familiei, protecţiei consumatorului, observându‑se tendinţa legislatorului

de a nu limita posibilitatea persoanelor de a recurge la diferite instrumente de comunicare

pentru rezolvarea unui conflict. De asemenea, pot face obiectul unei medieri şi conflictele

izbucnite în şcoli, între profesori şi elevi sau între profesori şi părinţi, între organizaţii şi

societăţi, între angajaţi şi angajatori, sau între angajaţii de la diferite niveluri ierarhice, în

trafic şi în orice alte locuri publice.

8

În domeniul familial, Parlamentul Europei recomandă medierea pentru că prezintă

avantajul promovării modurilor de reglementare amiabilă şi reduce costurilor financiare şi

sociale ale separării sau divorţului, atât pentru familii, cât şi pentru stat şi societate. Scopul

medierii, uneori propusă chiar de către instanţele de judecată, este de a se ajunge la o

concluzie convenabilă pentru ambele părţi, fără a se pune în discuţie vină sau

responsabilitatea. Acordul obţinut trebuie să contribuie la o atmosferă paşnică şi o ameliorare

durabilă a relaţiilor între parteneri. Medierea familială este un dialog prin care cuplurile

încearcă să schiţeze împreună un plan în ceea ce priveşte viitorul lor şi al copiilor. Deşi nu are

caracteristicile unor consultaţii terapeutice sau juridice, se doreşte o restabilire a comunicării

eficiente între părţi, prin care acestea aleg să‑şi înfrunte şi să‑şi clarifice neînţelegerile.

Egalitatea sexelor trebuie să fie garantată în medierea familială la fel ca şi în sistemele de

justiţie familială.

În domeniul penal, Consiliul Europei recunoaşte interesul legitim al victimelor de a

avea un cuvânt de spus în rezolvarea consecinţelor victimizării lor, de a comunica cu

infractorul şi de a obţine scuze şi compensaţii. De asemenea recunoaşte necesitatea de a

promova participarea personală activă a victimei, a infractorului şi a altor persoane care pot fi

afectate precum şi necesitatea implicării comunităţii în procedurile penale. Din perspectiva

justiţiei restaurative, îndeplinirea actului de justiţie nu trebuie să se limiteze la stabilirea

vinovăţiei şi impunerea unei pedepse, ci trebuie privită ca o restaurare emoţională, relaţională

şi materială a triadei victimă – infractor – comunitate. Apărând ca o componentă a procesului

penal, medierea se poate transforma într‑o alternativă a acestuia. În situaţia în care, potrivit

legii, împăcarea părţilor sau retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală,

medierea poate fi aleasă ca mijloc de găsire a unei soluţii convenabilă ambelor părţi. Prin

împăcarea părţilor sau retragerea plângerii prealabile, partea vătămată renunţă la dreptul legal

de a se adresa organelor de cercetare penală sau instanţei de judecată, dar îi revine şi un rol

mult mai activ comparativ cu procedura în faţa instanţelor. Pe de altă parte, implicaţiile

juridice sunt deosebit de importante datorită faptului că prin încheierea acordului de împăcare

în cazul infracţiunilor uşoare se încetează urmărirea penală şi infracţiunea comisă nu mai

figurează ca antecedent penal. Prin dialogul dintre victimă şi infractor, prin intermediul unei

terţe persoane, care are rolul de a asista părţile în încercarea lor de a se împăca, se doreşte

repararea daunele morale sau materiale. Rezultatele procesului de mediere se pot concretiza

în reducerea numărului de persoane deţinute.

În domeniul mediului de afaceri, medierea se poate transforma într‑o oportunitate

pentru reprezentanţii societăţilor comerciale aceştia putându‑şi să‑şi clarifice unele clauze în

ceea ce priveşte executarea sau rezilierea contractelor. Medierea poate ajuta la soluţionarea

conflictelor între angajaţi sau între diferitele compartimente ale societăţii şi chiar la

soluţionarea diferendelor apărute între o societate comercială şi clienţii acesteia. Pentru ca

părţile să poată recurge la mediere, în orice contract comercial este posibilă inserarea unei

clauze potrivit căreia, în situaţia apariţiei unor diferende, se va încerca rezolvarea conflictului

prin mediere. În domeniul afacerilor avantajele medierii au un caracter şi mai pronunţat, prin

prisma faptului că societăţilor le este asigurată confidenţialitatea, conflictele neputându‑le

afecta imaginea şi fiind astfel diminuate efectele negative asupra afacerii. Mai mult, medierea

9

‑ ca şi negociere pentru crearea unei situaţii acceptate de diferiţii parteneri de afaceri, poate

constitui o premisă a conservării şi întăririi relaţiilor existente.

La nivelul instituţiilor de învăţământ conflictele degenerează în adevărate situaţii de

criză. Intenţionând să asigure promovarea relaţiilor de colaborare dintre elevi, profesori şi

părinţi, rezultatele procesului de „Peer Mediation” sunt vizibile în gradul ridicat de

frecventare a orelor şi în nivelul scăzut al problemelor disciplinare. Pentru elevi reprezintă

chiar un exerciţiu de asumare a responsabilităţilor aceştia înţelegând avantajele comunicării

bidirecţionale şi învăţând să întrevadă posibile rezolvări. Mai mult, procedeul de mediere

înseamnă orientarea lor spre rezolvarea propriilor probleme. Premisa că mediatorii sunt chiar

elevii şi nu profesorii permite sistemului de învăţământ să reducă metodele de comunicare pe

verticală în care profesorii sunt pe un nivel ierarhic superior. Acest tip de mediere încurajează

păstrarea relaţiilor de colegialitate. Pe de altă parte, procedura medierii are avantajul că poate

prelua o problemă în fază incipientă, părţile putând evita ajungerea la o criză a relaţiei dintre

ele.

Iar acestea nu sunt singurele domenii de aplicabilitate ale medierii. Medierea

culturală, de exemplu, este un proces care urmăreşte restabilirea legăturilor între societate şi

cultură, între artă şi public, între cultură şi populaţii. Rolul medierii este de crea condiţiile

unei întâlniri, ale unui dialog deschis. Medierea culturală reprezintă punerea în scenă a triadei

formată din public, operă şi mediator. Pe aceleaşi considerente se desfăşoară şi medierea

politică, mai ales în crizele interne, în care dezbaterea parlamentară şi votul reprezintă

medierea politică a legii astfel încât legea obţinută să fie cât mai apropiată de toate sistemele

doctrinare parlamentare.

Pe lângă implicaţiile juridice pe care le are medierea prin degrevarea instanţelor mult

prea solicitate, implicaţiile civile sunt deosebit de importante. În cadrul medierii are loc o

implicare efectivă a societăţii civile în procesul de justiţie. Mai mult, medierea este o formă

de educaţie socială datorită ideii că oamenii ajung să se înţeleagă direct. Nu se poate nega

nici faptul că medierea poate duce la adoptarea unei soluţii inovatoare pentru conflicte ce sunt

adesea foarte delicate şi poate conferi rezolvări creative dincolo de competenţa instanţelor.

Medierea dincolo de „economie de stres, timp şi bani”, oferă părţilor direct implicate

următoarele beneficii concrete:

Părţile, de comun acord, pot alege mediatorul la care să apeleze. Această facilitate nu

există în faţa instanţei de judecată. Alegerea mediatorului de către părţi măreşte încrederea

acestora în obţinerea rezultatului dorit.

Un prim pas spre soluţionarea conflictului este prezenţa părţilor la mediator. Medierea

este facultativă, părţile nu pot fi obligate să participe la mediere. Prezenţa părţilor la mediator

denotă dorinţa acestora de a încerca variante alternative de soluţionare a neînţelegerilor

Sala în care are loc şedinţa de mediere şi sala în care se desfăşoară un proces au

puţine lucruri în comun: problemele părţilor nu ajung la cunoştinţa altor persoane întrucât

medierea este confidenţială. În sala de judecată domneşte formalismul, trebuiesc respectate

anumite reguli procedurale stricte, cuvântul se ia într‑o anumită ordine ş.a.m.d. La mediere

focalizarea are loc pe voinţă şi interesul părţilor. La şedinţa de mediere este permisă doar

prezenţa părţilor şi a persoanelor agreate de acestea.

10

În cadrul unui proces, soluţia este impusă părţilor de către un judecător după

administrarea probatoriului în cauza. Mediatorul nu poate să impună nimic părţilor, ele având

de decis dacă şi în ce condiţii este avantajoasă pentru ele o soluţie amiabilă.

Medierea este mult mai elegantă decât clasicul proces. Tocmai de aceea este atât de

uzitată peste tot în lume. Satisfacţiile părţilor în cazul ajungerii la o înţelegere sunt cu atât

mai mari cu cât se datorează voinţei şi implicării lor.

Prin mediere se sting conflicte existente dar în acelaşi timp se şi preîntâmpină apariţia

unor alte neînţelegeri. La finalul medierii, părţile îşi strâng mâna şi pleacă cu mai puţine

probleme decât aveau anterior. Diferenţa principală faţă de clasicul proces este că pe tot

parcursul medierii părţile comunică. La finalul unui proces, comunicarea dintre părţi dispare

fiind înlocuită de o stare conflictuală şi mai accentuată întrucât spre deosebire de mediere, în

instanţă există învinşi şi învingători.

Mediatorul nu judecă părţile şi nu dă verdicte. Menirea lui este să faciliteze dialogul

dintre părţi în urma căruia acestea să genereze opţiuni în vederea soluţionării divergenţelor

existente.

Apelând la mediere părţile nu renunţă la justiţia clasică. Dacă nu reuşesc să îşi

soluţioneze prin mediere conflictul, au posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, la fel

cum o aveau şi înainte de a apela la mediere.

Fiind o procedură voluntară, medierea este la latitudinea părţilor direct implicate în

conflict. Conform legislaţiei în vigoare referitoare la soluţionarea conflictelor prin mediere,

nimeni nu poate fi obligat să recurgă la mediere pentru soluţionarea conflictelor în care este

implicat. Definitorii pentru implementarea medierii în sistemul juridic românesc sunt poziţiile

referitoare la mediere pe care le vor avea avocaţii părţilor precum şi magistraţii. Aceşti

participanţi la actul de justiţie trebuie să cunoască în concret avantajele medierii pentru ei şi

justiţiabili

Medierea fiind o procedură rapidă, puţin costisitoare, informală, elegantă,

confidenţială, flexibilă şi nu în ultimul rând cu o rată mare de succes, întruneşte toate

premisele pentru a fi îmbrăţişată de către magistraţi şi avocaţi.

Medierea este o noutate pentru justiţiabilul român întrucât a fost puţin mediatizată. Cu

siguranţă, se va impune în peisajul juridic autohton însă în momentul de faţă este nevoie de o

promovare eficientă a acesteia. Cunoscând avantajele concrete ale medierii, cei implicaţi în

conflict vor decide dacă este în interesul lor să apeleze la mediere.

Neutralitatea, confidenţialitatea şi imparţialitatea sunt principiile după care se

ghidează mediatorul, oferind garanţii concrete părţilor care apelează la acest mijloc de

rezolvare a conflictelor. Medierea este răspunsul pe care justiţiabilul şi potenţialul justiţiabil

român îl aştepta de ani buni la problemele inerente societăţii actuale, societate eminamente

conflictuală. Medierea este o modalitate comună de stingere a disputelor şi nu una

excepţională. Calea excepţională este soluţionarea prin intermediul instanţei de judecată.

Obişnuinţa este a doua natură umană iar justiţiabilul român şi‑a inoculat idea că orice

neînţelegere se soluţionează în instanţă. În Statele Unite ale Americii, percepţia este opusă:

doar după epuizarea metodelor alternative de soluţionare a conflictelor se apelează la instanţa

de judecată. Justeţea acestei alegeri este de ordin raţional: judecătorul, persoana străina de

problemele părţilor nu va găsi niciodată cea mai profitabilă (pentru părţi) soluţie de stingere a

11

divergenţelor dintre ele, cele mai în măsură să facă acest lucru fiind chiar persoanele

implicate în conflict.

Un studiu recent efectuat în cadrul a 126 companii de top din SUA de către Institutul

Internaţional pentru Prevenirea şi Soluţionarea Conflictului şi dat publicităţii în data de 20

aprilie 2007 la New York, a reliefat faptul ca aproximativ 98% din cazurile pe care le‑au avut

acestea, au fost soluţionate înainte de a se ajunge în instanţă, fiind evident faptul că aceste

companii preferă să îşi soluţioneze conflictele pe cale amiabilă. Datorită acestei abordări,

compania americană care are un litigiu nu se gândeşte în niciun caz să acţioneze în instanţă

partea adversă până nu încerca să soluţioneze disputa prin metodele de soluţionare

alternative, în special prin mediere. Cel mai important mediu economic, în care se învârt

miliarde de dolari, a văzut în procedura medierii o variantă care răspunde cerinţelor ridicate

ale societăţii americane.

Pornind de la certitudinea că medierea este un succes în SUA şi în alte ţări din lume şi

că majoritatea litigiilor se soluţionează înainte de a se ajunge în sala de judecată, putem privi

cu optimism impactul viitor al medierii în România. Important este ca mediul juridic autohton

să aibă deschiderea necesară şi să încurajeze această modalitate de soluţionare a conflictelor

pe cale amiabilă. Medierea are nevoie de timp şi de rezultate pentru a se impune şi la noi.

Firmele străine vor fi cei mai buni promotori ai medierii în România şi în scurt timp vom

putea vorbi despre familiarizarea publicului românesc cu acest concept.

Prin legea medierii legiuitorul a pus bazele unui cadrul legal în domeniul medierii

creând premisele unei noi modalităţi de rezolvare a conflictelor

Mediul universitar autohton arată un interes în creştere faţă de ADR. Au început să fie

traduse din ce în ce mai multe lucrări străine de specialitate iar autorii români (teoreticieni

sau practicieni ai domeniului) au început să trateze din ce în ce mai des subiecte legate de

ADR. Este de amintit şi numărul tot mai mare al conferinţelor, seminariilor şi

workshop‑urilor care se organizează în ţară pe această temă.

Trecutul ne învaţă ce greşeli să nu repetăm învăţând din erorile generaţiilor trecute.

Istoria contemporană ne furnizează exemple de succes pe care nu ne rămâne decât să le

însuşim. Alegerea modalităţilor altenative de soluţionare a conflictelor este un model de

urmat, fiind o încununare a secolelor de aplicare a modelelor clasice de stingere a

conflictelor.

Dezavantajele medierii

Medierea apare ca fiind procedura cea mai avantajoasă în momentul deciziei părţilor

de a soluţiona conflictul în care se află. Fie ca e vorba de un conflict civil, fie ca e vorba de

un conflict comercial, fie ca e vorba de un conflict familial ori de alt tip, medierea este

prezentată ca o opţiune foarte avantajoasă pentru părţile din conflict.

Economii considerabile de timp, de bani, neutralitatea şi imparţialitatea mediatorului,

confidenţialitatea discuţiilor, puterea de decizie aflată încă în mâinile părţilor din conflict,

procedura flexibilă, participarea activă la discuţii şi la fixarea agendei de mediere, soluţia

neimpusa de către o instanţă ori o persoana, sunt printre avantajele generale ale medierii,

avantaje foarte importante în fiecare caz. Pe lângă avantajele generale, fiecare caz poate

12

prezenta avantaje pentru medierea să – avem în vedere medierea unui divorţ, medierea unei

custodii comune, medierea unui conflict de proprietate intelectuală, medierea unui conflict în

care parte este o persoana/instituţie publică, etc.

Avantajele sunt multe şi diferă de la caz la caz. Dar care ar fi dezavantajele medierii?

Nu există pe lume lucruri care să nu aibă lipsuri, carenţe, necesităţi de regândire, de aerisire,

de reaşezare, ori de reformare.

Dezavantajele medierii, obiectiv vorbind, sunt din punctul nostru de vedere în număr

de cinci.

În top ar fi lipsa de încredere a cetăţenilor în aceasta metodă nouă de soluţionare a

litigiilor. Noutatea domeniului este un dezavantaj în dezvoltarea încrederii în acest proces.

Noutatea vine şi de la obişnuinţă intervenţiei tranşante şi directe a judecătorului în conflict,

de la obişnuinţă „spatelui întors” părţii din conflict. Ceea ce fac mediatorii, şi anume,

invitarea părţilor din conflict la mediere, la discuţii, abia începe să fie privită cu deschidere de

care cetăţeni. De la clasica „urare românească”: te dau un judecată!, la temperarea părţilor

pentru crearea unui teren de discuţii şi dialog, calea este puţin anevoioasă, însă e deschisă.

Legiuitorul propune părţilor din conflict o şedinţă la un mediator înaintea unui proces judiciar

(binecunoscuta obligativitate a unei şedinţe la mediator în vigoare de la 1 august 2013),

oferindu-le stimulente financiare considerabile dacă îşi soluţionează litigiul în biroul de

mediere. Timpul va fi cel care va da notă de succes medierii odată cu soluţionarea unui

număr cât mai semnificativ de conflicte din varii domenii de raporturi sociale.

Un al doilea dezavantaj al medierii în general ar fi practica incipienta a mediatorilor.

Acest dezavantaj este legat de cel de mai sus şi este o normalitate în dezvoltarea medierii în

orice stat în care aceasta metodă a fost introdusă, chiar şi în SUA, acolo unde a luat naştere.

Este o normalitatea deoarece este pentru oricine de la sine înţeles ca un mediator cu 20 de

medieri este cu mult înaintea unui mediator cu 5 medieri, şi ne referim strict la aplicabilitatea

tehnicilor şi strategiilor de mediere cu părţi din conflict – deci la practica de zi cu zi în analiza

de conflict şi dialogul cu părţile din conflict pentru stabilirea cadrului de generare de opţiuni

şi schemei de negociere. În Romania exista deja foarte mulţi mediatori cu experienţă, iar

schimbul de experienţa intre mediatori este pe agenda lor săptămânala în ceea ce priveşte

pregătirea profesională continua.

Un al treilea dezavantaj este înţelegerea greşită a procedurii medierii, a rolului şi a

scopului sau de către unii dintre practicienii dreptului, şi publicitatea negativă la adresa

medierii şi mediatorilor. Ne referim strict la unii dintre consilierii juridici şi avocaţi. Unii

dintre aceştia, în mod eronat au luat o poziţie ofensivă în ceea ce priveşte medierea,

neînţelegând scopul şi rostul acesteia în managementul conflictelor, fie judicare, fie

extrajudiciare. Terţul neutru din capul mesei de mediere nu are nicidecum rol de asistenta ori

consiliere juridică, fiind sancţionat pentru acest lucru. Mediatorul nu înlocuieşte avocatul,

nici obiectul activităţii sale (obiectul medierii diferind net de obiectul avocaturii), ci

completează munca acestuia într-un mod cât mai satisfăcător pentru el şi clientul lui.

Medierea nu opreşte şi nici nu îngrădeşte activitatea de asistenta ori reprezentare juridică, ci

completează aceasta activitate oferindu-i noi resurse. Munca avocatului devine astfel mai

importantă şi îşi măreşte sfera de aplicabilitate. Dacă înainte avocatul mergea cu clientul sau

doar în sala de judecată şi soluţia era în mâna judecătorului, medierea propune avocatului o

şansă în plus pentru clientul sau, implicit şi pentru el. Şansa medierii este cu atât mai

13

importantă pentru avocat cu cât ştie să reprezinte interesul clientului sau în discuţiile din

mediere, având în mâinile sale atât discursul în faţa părţii adverse şi a mediatorului, cât şi

puterea de a decide o soluţie în colaborare directă şi imediata cu partea pe care o reprezintă.

Este foarte interesant pentru un avocat să participe activ şi implicat în mediere, pentru a mari

şansele de câştig ale clientului sau chiar şi printr-o soluţie amiabilă.

Un al patrulea dezavantaj ar fi incoerenta legislativă în domeniul medierii. În fiecare

an, Legea Medierii suporta amputări peste amputări, fiecare modificare mergând pe principiul

mioritic câţiva paşi înainte şi mulţi înapoi. Lipsa de coerenta legislativă şi de stabilizare şi

urmare a unei strategii de implementare a medierii în diverse litigii ori de legiferare a unei

prime şedinţe la mediator a creat diverse lacune legislative şi o multitudine de discuţii

intraprofesionale şi interprofesionale ale mediatorilor. Deşi o normalitate pentru politica

dâmboviţeana, acest lucru denotă o anormalitate a cadrului de formare şi consolidare iniţială

a unei metode care, în orice condiţii, se va dezvolta şi va fi o procedura la care va apela

aproape fiecare cetăţean când va fi parte într-un conflict. Ceea ce se întâmpla la nivel de

predictibilitate şi stabilitate legislativă dăunează doar din punct de vedere al timpilor de

implementare şi gradului de încredere al cetăţeanului în profesionistul nou pe piaţa –

mediatorul, şi lungeşte procesul de stabilizare în managementul conflictelor în societate.

Un al cincilea dezavantaj al medierii ar fi necunoaşterea acestei proceduri de către

cetăţeanul de rând, persoana aflată în conflict, ori cu potenţialitatea de a se afla în conflict la

un moment dat. Necunoaşterea medierii de către o astfel de persoana, o îndrituieşte să apeleze

la judecător. Neştiind de alta persoana decât judecătorul, ori de alta procedura – medierea,

care să o ajute în conflictul în care este parte, persoana respectivă apelează în continuare, din

obişnuinţă, la judecător. În aceste condiţii judecătorul are puterea de a invita părţile din

conflict, în cursul procesului judiciar, la o şedinţă de mediere, în vederea soluţionării amiabila

a conflictului în biroul mediatorului. Noile reglementari în vigoare, care obliga părţile din

conflict la parcurgerea unei şedinţe la mediator vin să suplinească aceasta lispa de cunoaştere

a cetăţenilor din conflicte în ceea ce priveşte medierea şi le propune o soluţionare amiabilă.

Tactul mediatorului şi avantajele susţinute în continuare de stat vor fi puncte esenţiale pentru

persoanele din conflict în cunoaşterea conţinutului medierii (rolul, drepturile şi obligaţiile lor

şi ale mediatorului) şi implicit în apelarea la aceasta metodă de soluţionare a

problemelor/conflictelor în care sunt implicate.

Acestea par a fi dezavantajele majore ale medierii în momentul actual, văzute din

punctul nostru de vedere, dezavantaje care trebuiesc luate în considerare şi asimilate de

factorii implicaţi în exercitarea medierii dar şi în promovarea şi legiferarea acestei proceduri.

4. MEDIEREA ÎN ROMANIA ŞI LOCUL EI ÎN EUROPA

1. Consideraţii generale şi reglementarea legală în România

Despre mediere s-au elaborate sute de teorii, mai mult sau mai puţin ştiinţifice, mai

mult sau mai puţin legale, dar toate unite de un scop comun esenţial: stingerea disputelor,

conflictelor, diferendelor, neînţelegerilor, etc.

14

Asupra terminologiei s-a declanşat un război lingvistic fără precedent, fiecare grup de

teorii încercând să-şi aroge prerogativele de titular al esenţei conceptului, fără ca, până în

prezent, acest statut să fie recunoscut vreuneia dintre ele.

La nivel mondial, medierea este un concept instituţionalizat şi reglementat, cu

implicaţii în cele mai diverse şi mai complexe, chiar dificile tipuri de conflicte sau dispute,

pornind de la neînţelegerile cu consecinţe materiale şi juridice interumane şi până la

conflictele armate din zonele de notorietate , ca de exemplu Fâşia Gaza,Angola , etc.

Constatăm aşadar că noţiunea şi conceptul de mediere a rezonat pozitiv în conştiinţa

umană, primind un grad de încredere substanţial, mult mai mare decât cel atribuit

personalităţilor politice publice şi instituţiile de stat.

De altfel, din punct de vedere istoric , medierea este identificată de unele studii

sociologice odată cu apariţia formelor primitive de socializare, ceea ce înseamnă că, medierea

se desprinde direct din nevoia omului de a se înţelege cu semenii săi, prin mijloacele care ţin

de folosirea inteligenţei sale superioare, a liberului arbitru , a intelectului şi raţiunii, utilizând

exclusiv comunicarea, fie ea verbală, nonverbală sau paraverbală.

Aşadar, reglementarea conceptului şi organizarea să legală au reprezentat o necesitate,

o trebuinţă socială, izvorâtă ca o adevărată comandă socială din chiar mediul social unde

,recrudescenţa şi multiplicarea dramatică a tuturor tipurilor de dispute /conflicte a

reprezentat în permanenţă o ameninţare la adresa securităţii sociale şi ,pe cale de consecinţă,

a individului însuşi ca actor social principal.

Evoluţia instituţiei medierii şi a mediatorului s-a circumscris inevitabil evoluţiei

organizării politice a statului, sistemele totalitare instituind adevărate pseudo – instituţii cu rol

declarativ de mediere şi mediator, dar care de fapt, acţionau ca adevărate organisme de

represiune.

Societăţile democratice, unde autodeterminarea socială şi populară reprezenta şi

reprezintă singură voinţa publică activă, au elaborat reglementari şi au poziţionat instituţia

medierii în centrul motorului dezvoltării sociale,rezultatele fiind notabile, în primul rând prin

conduita creată la nivelul individului faţă de apariţia şi stingerea unui conflict sau a unei

dispute.

Din punct de vedere lingvistic, terminologic, doctrina a polemizat intre noţiunile de

conflict şi dispută, construindu-se două tabere cu poziţii oarecum ireconciliabile: şcoala

americană clasică, unde metodele ADR(Apropriate Dispute Resolution ) au devenit un

instrument foarte eficient şi foarte folosit, instituţionalizat pe scară largă şi şcoala

europeană,mai tânără şi fără experienţă, unde conceptul s-a conturat în jurul noţiunii de

conflict.

Psihologii şi sociologii americani au demonstrat prin studii temeinice, ştiinţific

elaborate faptul că noţiunea de conflict utilizată de mai tânăra scoală europeană creează prin

chiar folosirea ei un anume tip de prizonierat la nivel mental, ideea de conflict exprimată

verbal tranşând la nivelul subconştientului adevărate graniţe intre părţi , sau între mediator şi

părţi.

Faţă de complexitatea noţiunii de conflict, ideea de dispută pare mult mai delimitată

ca proces psihosenzorial, mult mai bine conturată în dimensiunile sale fizice,faptice şi mult

mai facil de abordat.

15

Apărută recent din punct de vedere instituţional şi legal, medierea în România

reprezintă o încercare remarcabilă de a consolida maturitatea democratică a societăţii

romaneşti post comuniste, constând în principal în cedarea unor atribute de autoritate

publică,unor persoane pentru care legea nu instituie o procedură riguroasă, îndelungată şi

rigidă de calificare profesională personală.

Prin legea nr. 192/2006, forul legislativ a pus bazele legale necesare organizării şi

exercitării unei noi ocupaţii profesionale, pentru care este deschis accesul tuturor calificărilor

profesionale de nivel universitar, confirmate prin absolvirea cu diplomă de licenţă.

Originile medierii ca proces interuman relaţional şi prin excelenţă comunicativ sunt

probabil ancestrale, dacă ţinem cont de faptul că natura umană are în mod intrinsec o

componentă puternic conflictuală, care este tocmai acea parte a fiinţei umane care o face prin

excelentă socială, dependentă de grup, de comunicare.

Societatea românească modernă,în plină devenire democratică, într-un permanent şi

dinamic proces de căutare a valorilor reale şi pozitive pentru dezvoltarea durabilă, a

înregistrat o recrudescenţă fără precedent în ceea ce priveşte numărul, complexitatea şi

gravitatea litigiilor şi a conflictelor, fie că ne referim la conflictele dintre persoanele fizice, fie

că ne referim la conflictele dintre persoanele juridice sau la cele mixte.

Pe acest fond, reglementarea medierii ca un sprijin activ şi participativ pentru aparatul

de justiţie, a devenit imperios necesară, instituţiile special abilitate fiind realmente sufocate

de numărul şi complexitatea tot mai crescute ale litigiilor de orice fel.

Deşi criticat foarte dur pentru numeroasele sale imperfecţiuni, acest act normativ s-a

poziţionat relativ uşor în cadrul juridic general, devenind în primul rând un scop pentru

justiţie şi nu mijloc pentru justiţiabili.

Reglementarea poate fi criticată în primul rând pentru incoerenţa fundamentării,

pentru insuficienta ancorare în situaţia de fapt, dar şi pentru gradul prea mare de relativitate

juridică a procesului astfel organizat.

De altfel, modalitatea procendurală a medierii consacrată de legea română se rezumă

la medierea facilitativă şi nu instituţionalizează şi celelalte tipuri de mediere utilizate în lume:

medierea evaluativă, medierea narativă, medierea transformativă, etc.

În prezent instituţia medierii în România se afla în etapa de cristalizare conceptuală şi

structurală încercând să-şi definească cât mai precis statutul de instituţie legală şi să se

delimiteze cât mai eficient de instituţiile şi profesiile cu atribuţii şi competente similare.

Procesul este extrem de dificil dat fiind faptul că, atât din punct de vedere al fondului

reglementării legale cât şi în ceea ce priveşte demersul procedural medierea nu este foarte

coerent integrată în mecanismul legal în care acţionează.

Tocmai aceasta doză destul de mare de relativitate oficială pare a ştirbi până în

prezent din importanţa medierii ca alternativă legală de soluţionare a conflictelor sau

disputelor.

2. Aspecte de drept comparat privind medierea în Europa

În Ucraina,deşi în anul 2008 a fost elaborat un proiect de lege ,acesta nu a fost

adoptat,în prezent dintre metodele de soluţionare a disputelor fiind reglementate doar

arbitrajul,cu două juridicii:arbitrajul comercial internaţional şi arbitrajul intern. Mediatorul nu

16

are o bază de date legală unde să poată fi găsit,părţile fiind cele care vor găsi şi plăti în

particular serviciile mediatorului.

Costul medierii diferă destul de mult,fiind achitate sume cuprinse între 200 şi 1200 de

dolari SUA,iar un proces de mediere poate dura între două şi patru săptămâni.Medierea este

mult mai rapidă decât procesele civile şi comerciale care,durează până la obţinerea hotărârilor

irevocabile până la trei ani.

Neexistând norme legale speciale care să reglementeze medierea ,se aplică

procedurile comerciale şi civile,putând fi semnat orice acord care nu contravine legislaţiei

ucrainene.

În anul 2006,autorităţile au încercat să introducă medierea în cauzele penale,dar fără

succes,demersul nefiind susţinut la acea vreme de societatea civilă. Din anul 2008

funcţionează Centrul Ucrainean pentru Mediere-UMC,care militează constant pentru

introducerea pa scară largă a medierii.

5. MEDIEREA ÎN SUA

Medierea nu se poate implementa într-un sistem juridic peste noapte!Eficienta

integrării medierii în sistemul romanesc de drept nu este garantată de apariţia unei legi care

reglementează medierea şi profesia de mediator.Nu este suficientă o lege a medierii într-o

tară care a avut tangenta vagă cu medierea doar prin intermediul comisiilor de judecată într-o

perioadă pe care şi-o doreşte uitată.

Exemplul la care ne vom raporta cu privire la succesul medierii este SUA.În istoria

Americii, instituţia medierii este cunoscută de peste o sută de ani.Încă din anul 1838 se poate

vorbi depre mediere.Atunci are loc, la iniţiativa preşedintelui Martin Van Buren, prima

mediere facilitată de Guvern în cazul unei greve de amploare.Evident, nu putem vorbi despre

mediere în înţelesul actual.Este însă un prim pas.Importantă este implicarea statului în

susţinerea şi promovarea medierii.Conflictele de muncă sunt practic primele care au fost

soluţionate prin mediere.Şi asta s-a întâmplat ...în anul 1838 în Statele Unite ale Americii!În

anul 1918 ia naştere în cadrul Departamentului Muncii, Serviciul American de

Conciliere.Este practic actul de naştere al medierii la nivel federal.În anul 1926 se înfiinţează

Consiliul Naţional de Mediere, în anul 1947 ia naştere Serviciul Federal de Mediere şi

Conciliere, în 1957 au loc primele seminarii de training pentru mediatorii din cadrul

Serviciului Federal de Mediere şi Conciliere.Sunt multe date la care ne putem raporta însă

acestea sunt cele mai elocvente.Cultura medierii este prezenta în istoria naţională şi în

mentalitatea fiecărui american.

Un studiu recent efectuat în cadrul a 126 companii de top din SUA de către Institutul

Internaţional pentru Prevenirea şi Soluţionarea Conflictului şi dat publicităţii în data de 20

aprilie 2007 la New York, a reliefat faptul ca aproximativ 98% din cazurile pe care le-au avut

acestea, au fost soluţionate înainte de a se ajunge în instanţă, fiind evident faptul ca aceste

17

companii prefera să îşi soluţioneze conflictele pe cale amiabilă.Vorbim despre o cultură a

medierii în care compania care are un litigiu nu se gândeşte în niciun caz să acţioneze în

instanţă partea adversă până nu încerca să soluţioneze disputa prin metodele de soluţionare

alternative, în special prin mediere.

Pornind de la certitudinea ca medierea este un succes în SUA şi ca majoritatea

litigiilor se soluţionează înainte de a se ajunge în sala de judecată, putem privi cu optimism

impactul viitor al medierii în Romania.Important este ca mediul juridic autohton să aibă

deschiderea necesară şi să încurajeze acesta modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale

amiabilă.Medierea are nevoie de timp şi de rezultate pentru a se impune şi la noi.Primii paşi

au avut loc însă nu trebuie să cădem în capcana raportării rezultatelor ce se vor obţine la noi

cu cele care se realizează în prezent în SUA.Pentru ca acolo există o cultură a medierii!

Decalajul dintre sistemul de drept romanesc şi cel american este

considerabil.Implementarea în sistemul juridic românesc a medierii nu este uşoară însă avem

toate premisele obţinerii în timp a unor rezultate şi a unei schimbări obligatorii de

mentalitate.

Firmele străine vor fi cei mai buni promotori ai medierii în Romania.Mediul

corporatist va inbratisa medierea date fiind avantajele în plan comercial şi în scurt timp vom

putea vorbi despre familiarizarea publicului românesc cu acest concept.Pornind de la aceste

premise, în timp, vom dobândi o cultură a medierii!Până atunci, să folosim experienta celor

care o au deja.

Odată cu adoptarea metodelor şi procedurilor alternative de soluţionare a conflictelor,

justiţia din statele americane a cunoscut schimbări majore atât în ceea ce priveşte numărul

litigiilor care se soluţionau pe cale judiciară, cât şi în ceea ce priveşte mentalitatea cetăţenilor

despre un management corespunzător, eficace şi benefic la conflictului lor.

Un management de conflict eficace şi corespunzător presupune o etapizare a

soluţionării acestuia. În principal etapele de management ale unui conflict sunt negocierea

directă a celor din conflict, negocierea mediată a conflictului, arbitrajul ori instanţă de

judecată – ca ultima cale de tranşare a conflictului. Trecerea prin fiecare etapa de

management presupune o încercare serioasă de soluţionare a litigiului. Negocierea directă şi

negocierea mediată cere deasemeni o implicare activa şi personală a fiecărei părţi din

conflict, în analiza conflictului şi analiza unei soluţii potrivite pentru soluţionarea amiabilă a

conflictului.

În SUA, metodele ADR, dar în special medierea, atunci când au fost instituţionalizate

şi atunci când au fost încurajate şi promovate atât de statul legiuitor cât şi de instanţele

competente, prin judecători şi prin avocaţi, au avut efectele scontate şi rezultatele s-au

concretizat în soluţii amiabile la un număr mare de conflicte. Consumarea cu scucces a

etapelor de negociere directă şi negociere mediată, excludeau etapa de arbitraj ori judecată în

instanţă.

În acest context, instanţele de judecată aveau pe rol – în marea majoritate – cauze

complexe, care implicau mai multe părţi, mai multe probleme juridice, cauze care puteau fi

cu greu mediate. Instanţele au început astfel să aibă pe rol din ce în ce mai puţine dosare,

conflictele fiind soluţionate extrajudiciar mai ales prin mediere.

Dintre toate metodele de soluţionare alternativă a conflctelor medierea s-a dezvoltat

cel mai bine, şi a avut un succes considerabil. Acest lucru şi datorită informalitatii procedurii

18

şi personificării ei în funcţie de caz şi de mediator. Medierea în SUA are loc de obicei cu

câteva luni înaintea derulării unui proces judiciar, timp în care părţile, asistate de mediator,

cauta soluţii şi împreună concept un plan de management la conflictului lor. În cazurile

complexe co-medierea este varianta aleasă de părţi pentru un proces de mediere cu şanse

sporite de reuşită.

În ceea ce priveşte numărul proceselor civile din SUA, în 1962, 11,5% din cazurile

civile federale au mers în instanţă, dar în 2002 acest număr a scăzut la doar 1,8%. În

departamentul Multnomah, în ultimii șase ani, doar 0,68% din cazuri civile au fost rezolvate

prin instanţă de judecată. Statistica este similară în instanțele de stat și federale din întreaga

țară potivit idahobusinessreview.com. Deasemeni în SUA se observă şi un alt fenomen, acela

al desfiinţării de instante de judecată, atât din motive financiare, cât şi din motive de

diminuare considerabilă a cauzelor supuse judecăţii.[1]

Observăm ca eficacitatea metodelor alternative de soluţionare amiabilă a conflictelor

are nevoie de timp pentru a se impune, iar pentru a se impune trebuie susţinută de state prin

stimulente financiare şi încurajarea în orice fel a cetăţenilor în folosirea acestor metode.

Modelul de mediere aplicabil în statele europene este diferit de cel canadian în care

medierea este obligatorie (în toate cauzele civile). Obligativitatea medierii poate să constituie

un avantaj (se poate considera ca cel care propune medierea nu e sigur pe poziţia sa ) sau un

dezavantaj (părţile pot să nu ia în serios medierea dacă aceasta este obligatorie, vezi exemplul

concilierii de la noi).

Fiecare ţară şi-a adaptat reglementările din domeniul medierii la specificul local. Dacă

în Bulgaria contractul de mediere şi chiar înţelegerea la care ajung părţile pot să fie orale,

acest lucru nu este valabil în restul Europei. În Serbia este nevoie de experienţă în domeniul

medierii sau al soluţionării conflictelor de minim 5 ani pentru a deveni mediator. În Norvegia,

judecătorii pot să fie şi mediatori, lucru care nu este posibil exempli causa în Bulgaria. Şi

exemplele ar putea continua la nesfârşit. Se remarca însă un un aspect general valabil: în

majoritatea statelor europene medierea este facultativă. A existat în Anglia o încercare de

mediere obligatorie (impusă) însă aceasta s-a dovedit a fi un eşec. Totuşi, Anglia este o ţară

în care medierea este folosită cu un real succes fiind vorba despre medierea facultativă în care

părţile consideră ca este mai avantajos pentru ele să apeleze la mediere decât să iniţieze o

acţiune în instanţă.

Polonia este una dintre puţinele ţări europene în care instanta poate să trimită cauza la

mediere fără acceptul părţilor însă acestea au posibilitatea de a refuza medierea. În alte ţări,

instanţă de judecată poate să le propună părţilor să îşi rezolve disputele prin mediere însă nu

le poate obliga să apeleze la mediere.

Slovenia este un exemplu pozitiv în ceea ce priveşte medierea, în anul 2007

finalizându-se prin mediere peste 1500 de cauze. Cele mai bune rezultate au fost obţinute în

cauzele de dreptul familiei (70%) iar cele mai dezamăgitoare în cauzele civile.

Austria (prima tara în care profesia de mediator a fost recunoscută printr-un act al

Parlamentului) este un alt stat în care medierea are rezultate, interesant fiind aici faptul ca

înţelegerea la care ajung părţile după mediere este supusă controlului instanţei sau notarului,

la fel ca în Legea 192/2006. Tot în Austria, cei care doresc să devină mediatori, printre alte

condiţii trebuie să aibă vârsta de minim 28 ani.

19

Croaţia are o reglementare specială în domeniul medierii conform căreia dacă părţile

au stabilit să nu iniţieze sau continue un proces o anumită perioadă de timp ci să apeleze la

mediere, în cazul în care îşi încălca aceasta obligaţie asumată de ambele părţi, instanta astfel

investita va respinge acţiunea lor ca prematură.

Majoritatea ţărilor europene au adoptat reglementari în domeniul medierii în ultimii

ani: Albania are o lege a medierii din anul 2003, Austria din 2003, Bulgaria din 2004 (Codul

de Procedura Civilă din 2007 este sincronizat cu legea medierii), Croaţia din 2003,

Macedonia din 2006, Serbia din 2005, Ungaria din 2002 . Moldova a adoptat în cursul anului

2007 o lege a medierii care urmează a fi aplicabilă din ianuarie 2008.

Numărul minim de ore de pregătire pentru un mediator diferă de la o ţară la alta

situându-se între 40 de ore şi 200 de ore. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o

persoana pentru a deveni mediator se referă la vârsta, vechime, pregătire profesională şi bună

reputaţie, fiind diferite în fiecare ţară. Nu exista Coduri etice ale mediatorilor decât într-un

număr restrâns de state europene.

6. PROCESUL DE MEDIERE ÎN DIFERITE STATE MEMBRE UE

În cele ce urmează mai jos, este prezentată MEDIEREA în diferite ţări, structurate pe

aceleaşi criterii:

Pe cine poţi contacta în ţara respectivă?

Organizaţiile neguvernamentale în domeniul dreptului familiei.

Cand se poate apela la mediere?

Care sunt regulile ce trebuie urmate in cazul unei medieri?

Reglementarea medierii

Informații și formare cu privire la mediere.

Care sunt costurile medierii?

Sunt/Nu sunt acordurile de mediere executorii?

FRANTA

În Franţa, guvernul şi profesioniştii sunt sensibili la avantajele medierii.

Pe cine puteți contacta?

În Franța nu există o autoritate centrală sau guvernamentală responsabilă de

reglementarea profesiei de mediator. În prezent nu se are în vedere crearea unei astfel de

autorități.

Există organizații neguvernamentale în domeniul dreptului familiei.

APMF (Association pour la Médiation Familiale - Asociația pentru Mediere

Familială) avea, în 2012, 700 de membri. Asociația pune la dispoziție un anuar al

mediatorilor, pe regiuni, foarte ușor de accesat.

20

FENAMEF (Fédération Naţionale des Associations de Médiation Familiales -

Federația Națională a Asociațiilor de Mediere Familială) avea, în 2012, peste 480 de puncte

pentru furnizarea medierii familiale și pune la dispoziție o listă a serviciilor de mediere.

De asemenea, vor fi consultate:

CMAP (Centre de Médiation et d’Arbitrage de Paris - Centrul de Mediere și de

Arbitraj de la Paris) se ocupă de litigiile între (marile) întreprinderi.

IEAM (l’Institut d’Expertise, d’Arbitrage et de Médiation - Institutul de Expertiză,

Arbitraj și Mediere), care în 2012 reunește peste 100 de practicieni de expertiză amiabilă sau

judiciară, în domeniile economic și financiar, juridic și fiscal, medical, al construcțiilor și

lucrărilor publice, industriei, materiilor prime și transporturilor.

FMCML (Fédération des Médiateurs et Chargés de Mission libéraux - Federația

Mediatorilor și Coordonatorilor de Proiect liberali) cuprinde o sută de experți a căror

activitate de mediere completează activitatea lor de expertiză în mai multe domenii

(construcții, imobiliar, industrial, servicii, comercial, social și fiscal, informatic, mediu,

medical și paramedical).

FNCM (Fédération Naţionale des Centres de Médiation - Federația Națională a

Centrelor de Mediere) regrupează, în 2012, 79 de centre de mediere ale barourilor, structurate

pe regiuni. Alcătuită, în principal din avocați, federația beneficiază de sprijinul Consiliului

Național al Barourilor și are numeroase legături în lumea judiciară. Pe site-ul său internet este

disponibil un anuar.

ANM (Association Naţionale des Médiateurs - Asociația Națională a Mediatorilor)

constituită în 1993, numără în 2012 douăzeci de asociații și aproximativ 300 de membri

repartizați în unsprezece delegații regionale. Această asociație a elaborat un cod național de

deontologie al mediatorului. Site-ul său cuprinde un anuar.

În ce domenii este posibilă recurgerea la mediere / în ce domenii este întâlnită cel

mai frecvent?

În dreptul francez, părțile pot recurge la mediere în toate domeniile dreptului în

condițiile în care medierea nu aduce atingere așa-numitei ordini publice imperative. De

exemplu, nu este posibilă încheierea unei medieri pentru a eluda regulile imperative ce

reglementează căsătoria sau divorțul.

Medierea este exercitată mai ales în cazurile care țin de dreptul familiei (judecător

pentru cazurile ce țin de dreptul familiei, prin intermediul unui mediator familial) și în

litigiile minore (cazuri în fața judecătorului de proximitate sau a judecătorului de primă

instanță, prin intermediul unui conciliator).

Care sunt regulile ce trebuie urmate?

Recurgerea la mediere este supusă acordului prealabil al părților.

Cu toate acestea, atunci când a fost introdusă o acțiune în fața unui tribunal,

„judecătorul sesizat în legătură cu un litigiu poate, după ce a obținut acordul părților, să

desemneze un terț pentru a audia părțile și a confrunta punctele de vedere ale acestora pentru

a le permite să găsească o soluție pentru conflictul cu care se confruntă” (articolul 131-1 din

Codul de Procedură Civilă).

21

De asemenea, judecătorul poate să dispună părților, în domeniul restrâns al

determinării modului în care ar trebui exercitată autoritatea parentală sau măsurile provizorii

care ar trebui aplicate în materie de divorț, să participe la o întâlnire de informare privind

medierea, gratuită pentru părți și care nu poate face obiectul niciunui tip de sancțiune

(articolele 255 și 373-2-10 din Codul Civil).

Ordonanța nr. 2011-1540 din 16 noiembrie 2011 a transpus Directiva 2008/52/CE

care stabilește cadrul pentru rezolvarea amiabilă a diferendelor între părți, cu ajutorul unui

terț, și anume mediatorul, sfera de aplicare a ordonanței întinzându-se nu numai la medierile

transfrontaliere, ci și la medierile pe plan intern, cu excepția diferendelor legate de

contractele de muncă și a celor care țin de dreptul administrativ regalian.

Ordonanța din 16 noiembrie 2011 modifică legea din 8 februarie 1995 menționată mai

sus pentru a stabili cadrul general al medierii. Ordonanța definește noțiunea de mediere,

menționează calitățile pe care trebuie să le aibă mediatorul și reamintește principiul

confidențialității medierii, element esențial al reușitei procesului de mediere.

Ordonanța reamintește principiul potrivit căruia judecătorul sesizat cu un litigiu poate

desemna, în orice moment, un mediator care, în practică, poate fi, de asemenea, un conciliator

de justiție. Cu toate acestea, este interzis ca judecătorul să desemneze un mediator pentru

tentativele prealabile de conciliere în materie de divorț și de separare de drept. Ordonanța

precizează că judecătorul care nu a obținut acordul părților poate solicita părților să se

întâlnească cu un mediator pentru a fi informați asupra obiectului și modului de derulare a

măsurii de mediere. În statul de drept, numai conciliatorii de justiție și mediatorii familiali pot

fi însărcinați cu această misiune de informare.

Decretul nr. 2012-66 din 20 ianuarie 2012 adoptat în aplicarea ordonanței din 16

noiembrie 2011 creează în Codul de Procedură Civilă Cartea a cincea consacrată soluționării

amiabile a diferendelor, cu scopul de a preciza normele aplicabile în materie de mediere și de

conciliere convenționale, precum și cele privind procedura participativă. Cartea a V-a este

contrapartida titlurilor VI și VIa din Codul de Procedură Civilă, consacrate concilierii

judiciare și, respectiv, medierii judiciare. De altfel, Decretul nr. 78-381 din 20 martie 1978 a

fost modificat și de acum nu mai reia decât dispozițiile statutare privind conciliatorii de

justiție.

Reglementarea medierii

La nivel național, nu există un „cod de conduită” al mediatorilor.

Camera de Comerț și Industrie de la Paris a creat un cod de bună conduită și asigură

aplicarea corectă a acestuia.

În domeniul dreptului familiei, mediatorii familiali, prin aderarea lor directă sau prin

intermediul celei a organismului care îi angajează, fac obiectul codurilor sau cartelor

deontologice ale celor 2 asociații federale de organisme de mediere familială, Association

Pour la Médiation Familiale (Asociația pentru Mediere Familială) (APMF) și Fédération

Naţionale des Associations de Médiation Familiales (Federația Națională a Asociațiilor de

Mediere Familială) (FENAMEF). Aceste coduri sau carte reiau „regulile deontologice ale

medierii familiale“ adoptate la 22 aprilie 2003 de către CNCMF. Astfel, conform site-ului său

„APMF promulgă codul deontologic al profesiei în care sunt enunțate regulile etice ale

22

practicii profesionale și condițiile de exercitare a medierii familiale în Franța. Codul este

cadru de referință pentru toți practicienii”.

FNCM, (Fédération Naţionale des Centres de Médiation - Federația Națională a

Centrelor de Mediere) a adoptat, în martie 2008, un „cod deontologic“ bazat pe

„Codul de Conduită European pentru Mediatori“.

Informații și formare

Nu există un site web oficial și la nivel național privind medierea.

În această situație, dreptul pozitiv francez nu prevede nicio formare specială pentru

exercitarea medierii, cu excepția dreptului familiei. De fapt, în acest domeniu, prin decretul

din 2 decembrie 2003 și prin hotărârea din 12 februarie 2004, a fost introdusă diploma de

mediator familial.

În materie de mediere familială, textele prevăd o formare asigurată de instituții

agreate și o diplomă eliberată de prefectul regiunii în urma unui program de formare sau a

testelor de certificare prin intermediul unei validări a cunoștințelor dobândite. Formarea este

asigurată de către centrele agreate de către Direcția Regională pentru Servicii de Sănătate și

Sociale (DRASS). În aceste centre, elevii urmează o formare de 560 de ore eșalonate pe

perioadă a trei ani cu cel puțin 70 de ore de practică. La sfârșitul perioadei de formare,

candidatul dă examenele în urma cărora promovează acest program de formare.


Medierea extrajudiciară sau judiciară este contra cost pentru persoanele care recurg la

acest mod alternativ de soluționare a litigiilor. În ceea ce privește medierea judiciară,

remunerația mediatorului poate ține de fondul de asistență judiciară. În toate cazurile, este

stabilită de către judecătorul responsabil de fixarea taxei după finalizarea misiunii și

prezentarea unui memoriu sau a unei situații de cheltuieli (articolul 119 din Decretul nr. 91-

1266 din 19 decembrie 1991).

Judecătorul stabilește consemnațiunea și remunerația (articolele 131-6 și 131- 3 din

Codul de Procedură Civilă). În lipsa unui barem definit cu exactitate prin lege, costul unitar al

serviciilor de mediere familială este așadar variabil. Serviciile care beneficiază de prestarea

serviciului de „mediere familială” s-au angajat să respecte, în cadrul protocolului național

semnat de către Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Afacerilor Sociale, Familiei și

Solidarității, Casa Națională de Alocații Familiale și Casa Centrală de Ajutor Reciproc

Agricol, un barem național variabil în funcție de veniturile părților. Sub rezerva aprecierii

judecătorului, contribuția financiară care revine părților pe ședință și persoană poate varia de

la 5 la 131,21 EUR.

În domeniile ce țin de dreptul familiei, CNAF (Casa Națională de Alocații Familiale)

a instituit o procedură de contracte care permite diferitelor structuri să beneficieze de un

serviciu de mediere familială cu condiția respectării anumitor norme.

Acordul obținut în urma medierii poate avea titlu executoriu?

23

Atunci când judecătorul nu este sesizat, conform articolului 1565 din Codul de

Procedură Civilă, pentru a dobândi titlu executoriu, acordul la care au ajuns părțile poate face

obiectul omologării de către judecătorul cu competență în materia contenciosului în cauză.

Atunci când medierea are loc într-un cadru judiciar, conform articolului 131-12 din

Codul de Procedură Civilă, judecătorul sesizat este cel care omologhează, la cererea părților,

acordul pe care acestea i-l prezintă.

Conform articolului L.111-3 1 din Codul de Procedură Civilă, constituie titluri

executorii acordurile la care s-a ajuns în urma medierii judiciare sau extrajudiciare cărora

jurisdicțiile judiciare sau administrative le conferă forță executorie.

AUSTRIA

Cui vă puteți adresa?

Ministerul Federal al Justiției ține la zi o listă a mediatorilor înregistrați. Pe această

listă figurează numai persoanele care, în urma unei formări corespunzătoare, au obținut

calificarea de mediator.

Nu există o autoritate competentă pentru serviciile de mediere.

Există însă asociații cu scop lucrativ sau nelucrativ care oferă servicii de mediere,

precum și câteva organizații neguvernamentale care oferă asistență mediatorilor.

Când puteți recurge la mediere?

În chestiunile de drept civil se poate recurge la mediere în cazul litigiilor a căror

soluționare intră în mod normal în competența instanțelor de drept comun. Părțile într-un

litigiu pot să opteze pentru mediere în mod voluntar și să ajungă astfel la o soluție pe propria

răspundere.

În anumite litigii între vecini, părțile trebuie să încerce soluționarea pe cale

extrajudiciară înainte de a introduce o acțiune în justiție. În acest sens, părțile dispun de mai

multe posibilități: să se adreseze unui organism de conciliere, să ajungă la un acord de

compromis în fața unei instanțe (prätorischer Vergleich) sau să recurgă la mediere.

Trebuie urmate proceduri specifice?

Nu există reglementări specifice sau un cod național de conduită pentru mediatori.

Mediatorii nu sunt înregistrați în funcție de specializare, de exemplu, în dreptul

familiei, în domeniul medical sau în domeniul construcțiilor, însă domeniile de activitate ale

mediatorilor înregistrați pot figura ca informații suplimentare.

Orice persoană cu pregătirea corespunzătoare poate fi înscrisă pe lista „mediatorilor

înregistrați”, în conformitate cu reglementările în domeniu. Cu toate acestea, nu există

restricții legale cu privire la folosirea termenului de „mediator” ca titlu profesional.

24


Aici găsiți informații suplimentare privind, de exemplu, formarea și condițiile pentru

înregistrarea ca mediator în Austria. Informațiile sunt disponibile numai în limba germană.


Medierea nu este gratuită.

Onorariul de mediere se stabilește între mediatorul privat și părțile în litigiu.

Acordurile de mediere sunt executorii?

În conformitate cu Directiva Directivă 2008/52/CE, părțile trebuie să beneficieze de

posibilitatea de a solicita ca acordul scris obținut în urma medierii să fie declarat executoriu.

Statelor membre le revine sarcina de a face cunoscute instanțele sau alte organisme publice

care au competența de a primi cererile de acest fel.

Un acord obținut pe calea medierii devine executoriu numai dacă este încheiat sub

formă de compromis (Vergleich) în fața unei instanțe sau sub formă de act notarial în fața

unui notar.

POLONIA

Cui vă puteți adresa?

Ministerul Federal al Justiției ține la zi o listă a mediatorilor înregistrați. Pe această

listă figurează numai persoanele care, în urma unei formări corespunzătoare, au obținut

calificarea de mediator.

Nu există o autoritate competentă pentru serviciile de mediere.

Există însă asociații cu scop lucrativ sau nelucrativ care oferă servicii de mediere,

precum și câteva organizații neguvernamentale care oferă asistență mediatorilor.

Când puteți recurge la mediere?

În chestiunile de drept civil se poate recurge la mediere în cazul litigiilor a căror

soluționare intră în mod normal în competența instanțelor de drept comun. Părțile într-un

litigiu pot să opteze pentru mediere în mod voluntar și să ajungă astfel la o soluție pe propria

răspundere.

În anumite litigii între vecini, părțile trebuie să încerce soluționarea pe cale

extrajudiciară înainte de a introduce o acțiune în justiție. În acest sens, părțile dispun de mai

multe posibilități: să se adreseze unui organism de conciliere, să ajungă la un acord de

compromis în fața unei instanțe (prätorischer Vergleich) sau să recurgă la mediere.

25


Nu există reglementări specifice sau un cod național de conduită pentru mediatori.

Mediatorii nu sunt înregistrați în funcție de specializare, de exemplu, în dreptul

familiei, în domeniul medical sau în domeniul construcțiilor, însă domeniile de activitate ale

mediatorilor înregistrați pot figura ca informații suplimentare.

Orice persoană cu pregătirea corespunzătoare poate fi înscrisă pe lista „mediatorilor

înregistrați”, în conformitate cu reglementările în domeniu. Cu toate acestea, nu există

restricții legale cu privire la folosirea termenului de „mediator” ca titlu profesional.

.


Medierea nu este gratuită.

Onorariul de mediere se stabilește între mediatorul privat și părțile în litigiu.

Acordurile de mediere sunt executorii?

În conformitate cu Directiva Directivă 2008/52/CE, părțile trebuie să beneficieze de

posibilitatea de a solicita ca acordul scris obținut în urma medierii să fie declarat executoriu.

Statelor membre le revine sarcina de a face cunoscute instanțele sau alte organisme publice

care au competența de a primi cererile de acest fel.

Un acord obținut pe calea medierii devine executoriu numai dacă este încheiat sub

formă de compromis (Vergleich) în fața unei instanțe sau sub formă de act notarial în fața

unui notar

SLOVENIA


Legea privind soluționarea alternativă a litigiilor de natură judiciară (ZARSS,

Monitorul Oficial al Republicii Slovenia nr. 97/09 și nr. 40/12 - ZUJF), care a fost adoptată la

data de 19 noiembrie 2009, prevede ca instanțele de prim și al doilea grad de jurisdicție să

adopte și să pună în aplicare un program de soluționare alternativă a litigiilor pentru a permite

părților să aibă la dispoziție mijloace alternative de soluționare a litigiilor în materie

comercială și familială, precum și a litigiilor care țin de dreptul muncii și de alte chestiuni de

drept civil. În cadrul acestui program instanțele au obligația de a permite părților să utilizeze

medierea în afara altor forme de soluționare alternativă a litigiilor.

Ministerul Justiției și Administrației Publice deține un registru central al mediatorilor

care își desfășoară activitatea în instanță în cadrul programelor de soluționare alternativă a

litigiilor.

Mai multe organizații non-guvernamentale (ONG-uri) își desfășoară activează în

domeniul medierii:

Asociația mediatorilor din Slovenia( Registrul mediatorilor);

Centrul pentru mediere din cadrul Centrului de Informare Juridică;

26

Asociația organizațiilor de mediere din Slovenia – MEDIOS ( Registrul mediatorilor).

Consiliul pentru soluționarea alternativă a litigiilor își desfășoară activitatea în cadrul

Ministerului Justiției și Administrației Publice. Consiliul a fost înființat în martie 2009 și este

un organism specializat, independent și centralizat, cu rol consultativ și de coordonare.

În ce domenii este posibilă recurgerea la mediere și/sau în ce domenii este întâlnită

cel mai frecvent?

Recurgerea la mediere este admisibilă în materie civilă, familială, comercială, în

chestiuni care țin de dreptul muncii și în alte aspecte legate de proprietate, în cazul cererilor

care pot fi soluționate de către părți. De asemenea, medierea este admisibilă și în alte materii,

atât timp cât nu este exclusă prin lege.

Medierea este cel mai frecvent întâlnită în materie civilă, familială și comercială.


Recurgerea la mediere se face în mod voluntar. Legea privind medierea în materie

civilă și comercială, (ZMCGZ, Monitorul Oficial al Republicii Slovenia, nr. 56/08) se referă

la mediere în general, și anume la medierea din cadrul procedurilor judiciare și la medierea

extrajudiciară. Această lege stabilește doar normele de bază pentru procedurile de mediere,

care sunt guvernante de mecanisme de autoreglementare. De exemplu, legea prevede când

începe și când se încheie medierea, cine numește mediatorul, normele de bază privind

conduita mediatorului, forma acordului de soluționare a litigiului, modul de obținere a

executării acordului respectiv etc. Părțile pot deroga de la dispozițiile legii, cu excepția celor

care reglementează principiul imparțialității mediatorului și impactul medierii asupra

perioadelor de excludere și limitare.

Asociația mediatorilor din Slovenia a adoptat Codul de conduită a mediatorilor, însă

acesta se aplică doar membrilor acestei asociații.


Puteți găsi informații utile cu privire la mediere și la modul în care puteți contacta un

mediator pe site-urile internet ale diverselor ONG-uri. Printre aceste se numără:

Asociația mediatorilor din Slovenia;

Asociația organizațiilor de mediere din Slovenia – MEDIOS;

Centrul pentru mediere din cadrul Centrului de Informare Juridică.

Formarea pentru mediatori este oferită de diverse ONG-uri și de Centrul pentru

Educație Judiciară din cadrul Ministerului Justiției și Administrației Publice.


În prezent, medierea în instanță, în temeiul Legii privind soluționarea alternativă a

litigiilor de natură judiciară, este gratuită în cazul litigiilor dintre părinți și copii și a litigiilor

de muncă rezultate ca urmare a încetării unui contract de muncă: părțile achită doar onorariile

27

avocaților. În cazul tuturor celorlalte litigii, cu excepția celor comerciale, instanța achită

onorariul mediatorului pentru primele trei ore de mediere.

Organizațiile de drept privat percep diferite taxe pentru mediere.

Este posibilă obținerea executării unui acord care rezultă din procesul de mediere?

Un acord care rezultă din procesul de mediere nu este, în sine, direct executabil. Cu

toate acestea, părțile pot conveni ca acordul de soluționare a litigiului să ia lua forma unui

protocol notarial direct executabil, a unei soluționări în instanță sau a unui acord arbitral

bazat pe această soluționare.

DANEMARCA

În Danemarca există posibilitatea de a apela, cu titlu privat, la serviciile unui

mediator. Medierea ca activitate privată nu este reglementată prin lege, iar costurile aferente

trebuie suportate de părți. Legea prevede, între altele, posibilitatea soluționării pe cale

amiabilă (mægling) a cauzelor civile aflate pe rolul instanțelor teritoriale (byretterne), al

instanțelor regionale (landsretterne), sau al Tribunalului maritim și comercial

(Sø‑ og Handelsretten) și posibilitatea recurgerii la mediere în cadrul comitetului de mediere

(konfliktråd) în cauzele penale (a se vedea mai jos).

Medierea în cauzele civile

Capitolul 27 din codul de procedură civilă (retsplejeloven) conține dispozițiile

referitoare la soluționarea pe cale amiabilă a cauzelor civile aflate pe rolul instanțelor

teritoriale, al instanțelor regionale și al Tribunalului maritim și comercial.

La cererea părților, instanța poate desemna un mediator care să ajute părțile să ajungă

ele însele la un acord privind soluționarea amiabilă a litigiului (soluționare pe cale amiabilă –

retsmægling).

Obiectivul acestui procedeu este acela de a da părților într-o cauză aflată pe rolul unei

instanțe posibilitatea de a soluționa litigiul într-un alt mod decât prin tradiționala tranzacție

judiciară în fața judecătorului, care se întemeiază pe normele de drept aplicabile sau pe o

hotărâre judecătorească. Soluționarea pe cale amiabilă oferă posibilitatea de a ajunge, prin

negociere, la o soluție a litigiului considerată ca fiind cea mai convenabilă pentru părți.

Soluționarea pe cale amiabilă conferă părților o influență mai mare asupra procedurii și ține

cont de interesele și de nevoile subiacente ale acestora, precum și de evoluțiile viitoare.

Pot fi desemnați ca mediatori: un judecător sau un judecător supleant al instanței

respective ori un avocat agreat de către Direcția daneză a serviciilor judiciare

(Domstolstyrelsen) cu titlu de mediator în cadrul circumscripției teritoriale a instanței

respective.

Mediatorul stabilește derularea procedurii, de comun acord cu părțile. În cazul în care

acestea sunt de acord, mediatorul se poate întâlni separat cu fiecare dintre părți.

Fiecare parte își suportă propriile costuri aferente medierii, cu excepția cazului în care

părțile dispun altfel.

28

În cazul în care soluționarea pe cale amiabilă se încheie cu un acord negociat, acesta

poate fi înscris în registru și cauza poate fi declarată închisă.

Conform articolului 478 punctul 1.2 din Codul de procedură civilă, punerea în

executare a acordului încheiat în fața unei instanțe sau a unei alte autorități, poate avea loc în

aceleași condiții în care legea prevede punerea în executare a hotărârilor judecătorești.

Articolul 478 alineatul (1) punctul (4) prevede, de asemenea, că punerea în executare

a acordurilor scrise extrajudiciare, care au ca obiect datorii neachitate, poate avea loc în cazul

în care acordurile prevăd în mod expres că pot fi considerate titluri executorii.

Codul de procedură civilă poate fi consultat pe site-ul internet Informații privind

sistemul legislativ.

Medierea în cauzele penale

Legea nr. 467 din 12 iunie 2009 privind medierea în cauzele penale, care a intrat în

vigoare la 1 ianuarie 2010, instituie un regim permanent la nivel național al medierii în

cauzele penale.

În fiecare circumscripție teritorială, comisarul șef al poliției instituie un comitet de

mediere în cadrul căruia, în cazul săvârșirii unei fapte penale, victima și autorul faptei pot să

se reunească în prezența unui mediator neutru.

Medierea în cadrul comitetului de mediere nu poate avea loc decât în baza

consimțământului părților. Copiii și tinerii cu vârsta sub 18 ani pot participa la această

procedură doar cu acordul reprezentantului lor legal. Medierea poate avea loc doar dacă

autorul a recunoscut săvârșirea faptei penale.

Mediatorul stabilește desfășurarea procedurii în cadrul comitetului de mediere, cu

acordul părților. Pe durata desfășurării procedurilor în cadrul comitetului de mediere,

mediatorul asistă la descrierea de către părți a împrejurărilor în care s-a petrecut fapta penală

și le poate ajuta să formuleze orice acord pe care acestea ar dori să îl încheie.

Medierea în cadrul comitetului de mediere nu reprezintă un substitut al pedepsei sau

al altor consecințe juridice ale faptei penale.

Legea privind comitetul de mediere în cauzele penale poate fi consultată pe site-ul

internet Informații privind sistemul legislativ.


Pentru cauzele civile, cererile pot fi adresate instanței pe rolul căreia se află cauza.

Informațiile privind datele de contact ale instanței competente figurează pe site-ul

Direcției serviciilor judiciare.

Pentru cauzele penale, cererile pot fi adresate secției de poliție competente din punct

de vedere teritorial să investigheze cauza. Informațiile privind datele de contact ale secției de

poliție competente figurează pe site-ul Poliției naționale daneze.

29

GERMANIA

În Germania, autoritățile publice și practicienii din domeniul dreptului cunosc

avantajele medierii.


Există numeroase organizații care oferă servicii de mediere. O listă neexhaustivă a

asociațiilor mai mari dintre acestea cuprinde:

Asociația federală de mediere familială (Bundes-Arbeitsgemeinschaft für Familien-

Mediation e.V. (BAFM), Rosenthaler Străße 32, 10178 Berlin, Germania)

Asociația federală de mediere (Bundesverband Mediation e.V. (BM), Kirchweg 80,

34119 Kassel, Germania)

Asociația federală de mediere în mediul economic și profesional (Bundesverband

Mediation în Wirtschaft und Arbeitswelt e.V. (BMWA), Prinzregentenstr. 1,

86150 Augsburg, Germania)

Centrul de mediere (Centrale für Mediation GmbH & Co. KG (CfM),

Gustav‑Heinemann-Ufer 58, 50968 Köln, Germania)

Asociația avocaților din Germania (Arbeitsgemeinschaft Mediation im Deutschen

Anwaltverein, Littenstraße 11, 10179 Berlin, Germania)

Aceste asociații oferă sprijin părților care doresc să recurgă la un mediator.

În ce domenii este posibilă recurgerea la mediere și/sau în ce domenii este întâlnită

cel mai frecvent?

În general, recurgerea la mediere este întotdeauna permisă atunci când nu se prevede

expres prin lege că un anumit tip de litigiu sau o anumit chestiune trebuie judecată în instanță.

Domeniile în care medierea este utilizată cel mai frecvent sunt dreptul familiei, drepturile de

succesiune și dreptul comercial.


La 26 iulie 2012, a intrat în vigoare în Germania Legea privind medierea

(Mediationsgesetz), (articolul 1 din Legea pentru promovarea medierii și a altor căi de

soluționare extrajudiciară a litigiilor din 21 iulie 2012, publicată în Jurnalul Oficial

(Bundesgesetzblatt) I¸ p. 1577). Acesta este primul act legislativ care reglementează în mod

formal serviciile de mediere în Germania. Legea transpune directiva europeană privind

medierea în dreptul german (Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului

din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială,

publicată: JO L 136, 24.5.2008, p. 3). Domeniul de aplicare a Legii germane privind

medierea depășește cerințele directivei europene; în timp ce directiva vizează doar litigiile

transfrontaliere în materie civilă și comercială, Legea germană privind medierea acoperă

30

toate formele de mediere din Germania, indiferent de tipul litigiului sau de locul de reședință

al părților implicate.

Legea germană privind medierea cuprinde doar dispoziții generale, întrucât mediatorii

și părțile implicate necesită suficient spațiu de manevră în cursul procesului de mediere.

Legea definește inițial termenii de „mediere” și „mediator”, pentru a distinge medierea de alte

căi de soluționare a litigiilor. Conform legii, medierea este un proces structurat prin care

părțile implicate urmează în mod voluntar și autonom o cale amiabilă de soluționare a

litigiului, cu ajutorul unuia sau mai multor mediatori. Mediatorii sunt persoane independente

și imparțiale, fără putere de decizie, care îndrumă părțile implicate pe parcursul procedurii de

mediere. Legea evită în mod intenționat stabilirea unui cod de conduită precis pentru

procedura de mediere. Cu toate acestea, aceasta prevede o serie de obligații în materie de

divulgare de informații și de restricții asupra activității, pentru a proteja independența și

imparțialitatea profesiei de mediator. De asemenea, legislația obligă în mod formal mediatorii

să păstreze cu strictețe confidențialitatea informațiilor legate de client.

Legea promovează soluționarea amiabilă a litigiilor prin includerea unei serii de

stimulente diferite în codurile de procedură oficiale (de exemplu, Codul de procedură civilă,

Zivilprozessordnung). Astfel, de exemplu, atunci când părțile introduc o acțiune în materie

civilă în instanță, acestea vor trebui să declare dacă au încercat deja să soluționeze litigiul pe

căi extrajudiciare, cum ar fi medierea, și dacă există anumite motive pentru care nu au luat în

considerare recurgerea la o astfel de procedură. De asemenea, instanța poate sugera ca părțile

să încerce soluționarea conflictului prin mediere sau o altă formă de soluționare

extrajudiciară; în cazul în care părțile refuză să aplice această opțiune, instanța poate dispune

suspendarea procedurilor. Asistența juridică pentru mediere nu este avută în vedere în

prezent.

Guvernul federal are obligația legală de a înainta un raport Bundestag-ului (camera

inferioară a Parlamentului) cu privire la impactul legii în termen de cinci ani de la punerea în

aplicare a acesteia. De asemenea, Guvernul trebuie să stabilească dacă este necesară

introducerea de măsuri legislative suplimentare cu privire la formarea și perfecționarea

profesională a mediatorilor.


Informații generale sunt disponibile pe site-ul internet al Ministerului Federal al

Justiției (Bundesministeriums der Justiz).

Nu există dispoziții legale care să definească profilul profesional al unui mediator. De

asemenea, accesul la profesie nu este reglementat. Mediatorii înșiși trebuie să se asigure că

dețin cunoștințele și experiența necesare (prin formare adecvată și cursuri de perfecționare

continuă)

pentru a îndruma părțile în mod corespunzător pe parcursul procesului de mediere.

Legea germană prevede cunoștințele generale, competențele și procedurile care trebuie

dobândite printr-o formare prealabilă adecvată. Orice persoană care întrunește aceste criterii

poate exercita profesia de mediator. Nu există o vârstă minimă legală stabilită în acest sens și

nicio cerință, de exemplu, ca un mediator să fi absolvit studii universitare.

31

Ministerul Federal al Justiției este abilitat să elaboreze reglementări prin care să

introducă criterii suplimentare privind formarea și perfecționarea profesională pentru

profesie. În acest caz, persoanele care au urmat un tip de formare care corespunde cerințelor

unor astfel de reglementări ar avea dreptul să utilizeze titlul de „mediator autorizat”

(zertifizierter Mediator).

În prezent nu este avută în vedere o astfel de inițiativă oficială.

Actualmente, formarea ca mediator este furnizată de asociații, organizații, universități,

întreprinderi și persoane fizice.


Medierea nu este gratuită; plata face obiectul unui acord între mediatorul privat și

părțile implicate.

Nu există dispoziții care să reglementeze onorariile pentru mediere și nu sunt

disponibile statistici privind costurile. Se poate presupune în mod realist că onorariile variază

aproximativ între 80 EUR și 250 EUR pe oră.

Este posibilă obținerea executării silite a unui acord care rezultă din procesul de

mediere?

În principiu, un acord rezultat din procesul de mediere poate fi pus în executare cu

asistența unui avocat sau a unui notar [cf. articolele 796a - 796c și articolul 794(1)(5) din

Codul de procedură civilă].

UNGARIA

Guvernul și practicienii în drept din Ungaria sunt conștienți de avantajele medierii.


Conform Legii 2002 LV privind medierea (a közvetítői tevékenységről szóló 2002.

évi LV. törvény), Ministerul Justiției și Aplicării Legii (Igazságügyi és Rendészeti

Minisztérium)este responsabil de înregistrarea mediatorilor și a persoanelor juridice care

folosesc mediatori.

Registrul mediatorilor și al persoanelor juridice care folosesc mediatori este disponibil

pe siteul Ministerului Administrației Publice și al Justiției.

Site-ul pune la dispoziție utilizatorilor informații generale și se pot efectua căutări în

registrul mediatorilor după nume, domeniul de competență, limbile străine pe care le cunoaște

și regiunea în care își are sediul. Atunci când sunt implicate persoane juridice, căutările se pot

face după denumire, regiune și denumire prescurtată.

Pe același site se găsesc și formulare de înregistrare pentru mediatori și pentru

persoanele juridice care angajează mediatori.

Printre asociațiile neguvernamentale care activează în domeniul medierii se numără:

Asociația Națională pentru Mediere (Országos Mediációs Egyesület) și

32

Departamentul pentru mediere și coordonare juridică din cadrul Camerei de Comerț și

Industrie din Budapesta (Budapesti Kereskedelmi és Iparkamara Mediációs és Jogi

Koordinációs Osztálya).

În ce domenii este posibilă recurgerea la mediere și/sau în ce domenii este întâlnită cel

mai frecvent?

Legea LV din 2002 privind medierea include în domeniul său de aplicare litigiile

civile, însă exclude medierea în procedurile de calomnie, în deciziile administrative, în

procedurile de tutelă, în procedurile privind decăderea din drepturile părintești, în procedurile

de executare silită, în procedurile de stabilire a paternității sau a filiației și în cauzele inițiate

în temeiul unei excepții de neconstituționalitate.


Utilizarea medierii este voluntară însă are anumite avantaje în legătură cu Legea

privind taxele (az illetékekről szóló törvény) și Codul de procedură civilă (polgári

perrendtartás).

Dacă părțile participă la mediere după prima audiere și acordul încheiat este ratificat

de judecătorul care prezidează, se va plăti numai jumătate din taxele aplicabile. Chiar și

onorariul care se plătește mediatorului + TVA (HÉA) (însă nu mai mult de 50 000 de forinți)

poate fi dedus din această sumă deja redusă. Singura restricție este că valoarea finală a taxei

nu poate fi mai puțin de 30% din suma inițială. Reducerea nu se aplică dacă într-o anumită

cauză medierea este interzisă prin lege.

Dacă părțile participă la mediere înainte de inițierea procesului civil, trebuie să se

plătească numai valoarea taxei - redusă cu valoarea onorariului mediatorului + TVA, însă nu

mai mult de 50 000 de forinți, cu condiția ca taxa judiciară plătită să depășească 50% din

suma inițială. Reducerea nu se aplică dacă într-o anumită cauză medierea este interzisă prin

lege sau dacă părțile intentează acțiune în justiție în ciuda acordului încheiat în urma medierii

(cu excepția cazului în care se dorește executarea unui acord atunci când acesta nu este

respectat în mod voluntar).

Nu există un cod național de conduită pentru mediatori, însă majoritatea asociațiilor

de mediere respectă Codul european de conduită pentru mediatori (közvetítők európai

magatartási kódexe).

Există un cod specific de conduită pentru litigiile de dreptul muncii, care a fost

elaborat de Serviciul de consiliere și mediere în litigiile de dreptul muncii (Munkaügyi

Közvetítői és Döntőbírói Szolgálat).

Anumite instanțe pun în mod gratuit la dispoziția părților servicii de mediere pentru

procedurile aflate pe rol.


Nu există un site internet special cu informații disponibile în limba engleză privind

medierea sau organismul național de formare a mediatorilor.

33


Medierea nu este gratuită; costul se stabilește printr-un acord între mediator și părți.

Este posibilă obținerea executării unui acord care rezultă din procesul de mediere?

În temeiul Directivei 2008/52/CE, părțile pot solicita dobândirea caracterului

executoriu al conținutului acordului scris rezultat în urma medierii. Statele membre trebuie să

comunice Comisiei denumirile instanțelor judecătorești sau ale altor autorități competente să

primească astfel de cereri.

Părțile pot cere ca acordul la care au ajuns prin mediere să fie declarat executoriu. Ei

pot solicita instanței sau unui notar public să încorporeze acordul într-o tranzacție judiciară

sau într-un document autentic, care poate fi executat ulterior.

7. Concluzii:

Încurajarea utilizării medierii facilitează soluționarea litigiilor și contribuie la evitarea

problemelor, a pierderii de timp și a costurilor aferente litigiilor soluționate în instanță, ceea

ce permite cetățenilor să își protejeze în mod eficient drepturile legale.

Directiva privind medierea se aplică litigiilor transfrontaliere în materie civilă și

comercială. Aceasta se referă la litigii în care cel puțin una dintre părți își are domiciliul într-

un alt stat membru decât cel al oricărei alte părți la data la care părțile convin să recurgă la

mediere sau la data la care o instanță dispune recurgerea la mediere.

Principalul obiectiv al acestui instrument juridic este de a încuraja recurgerea la

mediere în statele membre.

În acest sens, directiva cuprinde cinci norme fundamentale:

obligă statele membre să încurajeze formarea mediatorilor și să asigure o înaltă

calitate a medierii;

conferă fiecărui judecător dreptul de a invita părțile la un litigiu să recurgă mai întâi la

mediere, dacă acesta consideră că medierea este recomandabilă, date fiind circumstanțele

cauzei;

prevede că acordurile rezultate în urma medierii pot deveni executorii dacă ambele

părți solicită acest lucru. Aceasta se poate realiza, de exemplu, prin aprobarea de către o

instanță sau prin autentificarea de către un notar public;

garantează faptul că medierea are loc într-o atmosferă de confidențialitate. Directiva

prevede că mediatorul nu poate fi obligat să furnizeze probe în instanță cu privire la cele

petrecute pe parcursul medierii, într-un litigiu ulterior între părțile la respectiva mediere;

garantează că părțile nu își pierd dreptul de a se adresa instanței ca urmare a perioadei

de derulare a medierii: termenele de introducere a unei acțiuni în instanță sunt suspendate pe

perioada medierii.

De remarcat, este faptul ca legislaţia din domeniul medierii aplicabilă în Europa este

inspirată preponderent de modelul american, model care şi-a dovedit eficientă de-a lungul

timpului. În calitate de participant la Conferinţa Europena de Mediere de la Viena, am

34

remarcat dorinţa mediatorilor europeni de uniformizare la nivel continental a reglementărilor

din domeniul medierii. În acest sens este şi rezoluþia legislativã a Parlamentului European

din 29 martie 2007 referitoare la propunerea de directivã a Parlamentului European şi a

Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială.

35

BIBLIOGRAFIE

1. "Modalitati alternative de solutionare a conflictelor", Editura Universitara

2008, Autori: Sustac Zeno si Ignat Claudiu

2. "Medierea. standarde si proceduri", Editura Universitara 2009, Autori: Sustac

Zeno, Ignat Claudiu si Danilet Cristian

3. "Manual de mediere", Editura Universitara 2010, Autori: Ignat Claudiu si

Sustac Zeno

4. https://e-justice.europa.eu

5. Linda Shaw - Blog

6. mediere.blogspot.com/2007/11/ce-este-medierea.html

https://e-justice.europa.eu/

Mediere comparata

Documents

Transcript of Mediere comparata