Anal X X X I I . — Ro. 21. SJÎAN! IN ТОАДА TARA S Duminică 22 Ma. 1916.

UNIVERSUL LITERAR ABONAMENTUL

LEI 2 , 0 0 ANUAL MMIAMENTELE SE F1C

MOMAi PE DN AN

COLABORATORII ACESTUI NUMÀR L. Bebreanu Іоая I. Şerbânescu. Const. T. Cerota. Stella» Vasilescu, N. Ţine, H. Hortopan. Gabriella I. A. Yuculescn. Smara, L. Diesen, Miluţă Simion Saules cu

A N D N C 1 D R I LINIA PI PAC. 7 şl S

H A M 2 0

INCENDIUL DELA PIROŢECHNIA ARMATEI

2 . — No. 2 1 UNIVERSUL. LITFRAR Duminică 2 2 Mat 1010.

Ä N T O N C E H O V

Pe o şosea. înir'o căruţă ţătăneas-că hodorogiră, cu trei cai, închiria­tă, mergea Petre Pavloviéi Pi siidin spre orăşelul N. unde era chemat printr'o scrisoare anonimă,. Se gră­bea şi se ducea în cel mai strict incognito.

— Am să cad bnzna peste ei • . . Am s ă i surprind ca nn trăznet din senin — îşi zicea dânsul şi-şi ascun­dea faţa iu gulerul B 'ănei . Canaliile acelea mi-au ticluit nişte dai'avere KCÂRBOAS!- şi N C U N I N mai şi triumfă çi şi închipue că nici câinii u'o să-i l a t r e . . Ha, ha, l i a . . . Parcă văd surpriza şi spaima lor cJ.nd, in mij­locul buc'-'riei, o să se pomenească de oda tă : Socoteala: ! Are sa facă senzaţiei Ha, ha, ha!

In sfârşit Posudin se sătura o-cupându-se cu gândurile şi combi­naţiile sale şi începu să stea de vor­bă cu vizitiul. Ca unul care râvnea mult Ia popularitate, întrebă înain­te de toate:

— Tu cunoşti pe domnul Posu­din ?

— Cum Doamne să nu 1 cunosc, boerule ! — răspunse vizitiul zâm­bind. II ctţnosc prea bine !

— Dar de ce râzi ? — De întrebarea asta ciudată !

D'nlde noi cunoaştem pe toţi copiştii, până şi pe cei mai zgribuli t , şi să nu cunoaştem pe Posudin! D'aia i plătit dumnealui aici ca să-1 cunoas­că toată lumea.

— Da, d a . . . Ei bine, atunci, d a . pă părerea ta. ce fel de om e Pos-tudin 1 Funcţionat bun ?

— Ei da. merge — răspunse vizi­tiul eăseând. E un bwr bun. îşi pri­cepe si t t fba. . . Nb-s nici doi ani de când Гаа trimes act şi a dat peste «ap p? o mnltime.

— Dar ce a fee ut mai de teamă? — Multe lucruri bune a făcut»

Dumnezeu să-1 răsplătească. Ne-a a-dus drumul de fier ; a vă rât pumnul In gură omului cela, Hohrineov • . . Cn Heb rin eov ă.sta nu mai era de trăit • . Era un dobitoc şi un spion subţire de tot; toţi boerii erau de partea lui mai îcsvote ; dar cum a venit Possudin. cum s'a şi eărăbănit Hohr incov . . . Să-f icdcni când ne-om vedea c e a f a . . . Că vexj d-ta, boeru­le, pe Posudia пв-l pwţi cumpăra, îşi l'»{! s,*-i «fat o eută de ruble, a mic dte ruhio, #î nm-ţi încarcă su­flet 111 cu nici un p ă c a t . . . N'a face, Doamne păzeşte!

— Slavă Docüthtltvi, eel puţin dîir partea aeeasta mă judecă drept — se gândi Possndin, bueur'tndn-ee în si­nea lui- Asta i finaso* ! ,

— E om învăţat — eout iarnă, vizi­tiul — şt fără urnră de mândrie . • . S'au da-t câţiva dr-ai noştri la dân­sul să se p!ân«ă : %"» purtat cu ei parc 'ar ii fast hier* : a dat mân-a cu lofi; ,.luati Ioc" kr-a z i s . . . Şi e iute ca o sfărlea/a * . . Na vorbeşte nn cnvîiit aşezat eu nimeni ; toate izbucnesf din(r'irr.-»l uite aşa! Să lucreze el ceva pe îndelete — Doam-ne fereş t i ! dânsul toate îe face în galop ! Ai noştri t4 ib ia an avut vre­me să deschidă gura şi el a şi stri­gat : ,-f'uutffi eaii la trăsură !" şi a venu s k » t «**'• . - A sosit şi a făcut ordine-.- şi u'a primit nici bar:-m o copeieS- JKnlt mai bon ea cel de mai 'nainie! Si aceia a fost ima, uiei vorbă. Fra voiaie ţ i mândru, si ni­meni tm patra striga aşa de tare ca dânsul fn te»ÎS gubernia Uneori, când fino, se aaze* cale de sece ver­ste: dar ie ce priveşte aaüetui, cet de aevm e rauft mai isteţ. Gal <e a-cumu arc de o sută de ori mai mulţi gărgăuni tn cap . . . Numai una e r ă u . . • Altmintrelea e om bun; dar un lucru îl strică: c betiv.

— Oha, începe să fie drăguţ! — te gândi Posndin-

Dar dc unde ştii tu — întrebă el — cu cn . . . că dânsul e bi'tiv ?

— Eu, ce-i drept, nu 1'аш văzut beat, boer.ilc ; nn vreau să mint ; dar oamenii spuu. Nici oamenii nu l'au văzut fcsat, dar aşa a venit zvonul despre d â n s u l . . . In faţa lumei, sau când se duce undeva în vizită, la un bal ori la o serbare, nu se îmbată niciodaă. Dar acasă bea ca un porc. Când se trezeşte dimineaţa, s« freacă Ia cehi şi cea dintâi vorbă i-e un ra­chiu! Srvitorul H prezentează un pahar, iar el îndată mai cere unul. Pe urmă aşa o ţine toată ziulica. Dar oricum ştie să se ascundă. Odinioa­ră, când chefuia Hohrincov al nos­tru, îl ştiau nu numai oamenii, dar şi câinii începeau să-1 latre. Posudin insă — ehe, nici vârful nasului nu i se roşeşte! Se închide în odaie lui de lucru şi bea şi bea... Ca să nu ba­ge de seamă oamenii, şi-a făcut aca­să, la biurou, un fel de sertar cu o tevişoară. In sertar e venşic rachiu... Aşa că n'are decât, să se plece şi pe urmă să sugă şi să se turtească-.. Şi în trăsură, în geanta cu acte.

Pe Possndin îl apucă o spaimă grozavă. „De unde ştiu ei asta? „se gândi diresul- Sfinte Dumnezeule, şi astî o ştiu? îngrozitor!"

— Ei, şi pe urmă şi asta.- cu fe­meile... E un erai! (Vizitiul râs» zgcctotos şi-şi legănă eapnl încoace şi încolo). Asta, ştii . pose vârf la toate necuviinţele! Ar« muieri ea nemiluita. Două stan acasă, m el... Una, Nastasia Ivanovna, e un fel de gospodirii î, casă; cealaltă — îmi stă pe limbă numele şi nu-mi vine 'n minte — aha. Lndmifa S'emionev-na, t»ne aşa un loc de secretară. Cea mai straşnică dintre toate e Nastasia. Ce vrea ea, fac e el... Ea îl învârteşte

printre degete. E a are puterea cea mai mare. Oamenilor nn l i e frică de el eâ li-e frică de ea— Ha, ha, ba... cit despre a treia muiere, aceea stă în strada Cacialnaia... Б mare ruşine! .

— Ştie până şi nun-ele — se gândi Posudin şi roşi. Şi cine esîe cel ce ştie asta? Un ţăran, un căruţaş ca­re n'a fost niciodată măcar în ora­şul meu, necum în casa mea!...

Scârbos-.. îngrozitor... ordinar! — Dar de unde ştii tu toate astea?

tntîcbă el cu glas enervat. — Oamenii povestesc-. Eu n'am

văzu nimic; dar am auzit şi eu dcia oameni. Parcă e greu să afli d'al d'astea? Nu poti să tai limba servi­torului şi a vizitiului... Şi cred că şi Nastasia are de ce să umble pe и-liţe şi să se fălească cu norocul ce-a dat peste ca. De ochii oamenilor nu te poţi ascunde.

...Pe urmă Posudin ăsta a mai luat u:: obicei nostim. Zice că mer­ge ia cercetări incognito... Cellalt, când vroia să se ducă undeva, dădea-de i}îire de multe ori cu o lună îna­inte; şi când mergea pe urmă tine-te eu gă'ăgia, cu spectacolul, cu clo­potele — Doamne fereşte! înaintea lui galopau câţiva, şi după el galo­pau cîtiva şi pe de lături galopau Cdt.va

Când sosea într 'nn loc, întâi şi În­tâi dormea bine, mancă zdravăn, bea ca un popă şi pe dă-i cu gura. urla ca un taur. Ţipa până răguşea, bâ-ţâia din picioare, pe urmă iar dor­mea şi pe urmă tot aşa pleca înapoi. Cel de acuma însă, când aude de ce­va, vrea să meargă colea pe nesim­ţite, repede, ea să nu-1 vază şi să nn-1 recunoască nimeni. Caragbios I Pleacă de-acaaă pe furiş, să nu-I va­ză slujbaşii, şi pe urmă in tren... Când ajunge apoi la staţia unde tre­bue să se dea jos, nu ioa cai de pos­tă si nici vreo altă căruţă mai bună. ci îşi arvuneşte o căruţă ţărănească-Se cotoşmăneste ca « muiere şi tot drumul latră răguşit ca o căţea bă-

J F 1 Ж » M L * ÎL 3 .

— $ Paru, cetate sfântă, altar încins .cit lauri. Pe malurile Senei poporul s'a rărit;, La Notre Dame răsun * acelaş Ыорюі iară, Chemând poporul Franţei e# şi in aile vremuri

Să lupte pentru ţara.

Popor slăvit, în care se ftbnciumă de veacuri, Vulcani nestinşi cen timpuri au aruncat scântei Scoţând de prin cratere puternică văpae Ce-a tttminat în lume ştiinţa si tribuna

Şt câmpul de balae.

Savanţi mai eri, creiarăţi o lume ideală, Eroi ah fost din vremuri, neîntrecuţi. Şi azi Când Franţa en pericol, în legiuni nebune, Alt dat potop năvala in rînduri prusiene^ Cântând Marsilieza din vremi le străbune.

Mai eri zglobia Mamă era o hidră 'n care S'a sugrumat tn spasme avântul teuton Şi steaua biruinţei din cerul tor dispare; Parisul e departe şi visul lor se 'ngroapă,

Sub stânca din Verdun.

Va naşte ca o nimfă lumina libertăţii, Din sîngele eroic ce-a curs aşa de mult; Popoarele trudite vor re'nvia de-o dată: Şi Franţa al ei nume va 'minge iar cu (auri Şi va rămâne sftntă d'a pururi inmârata

In sufletele tor. Bazargic Ion. L Serbănescn

tr&nă ea să au-i recunoască glasul. Te strâmbi de rus cănd povestesc oa­menii despre astea... Aşa călătoreş­te nătărăul şi crede ea nimeni nu-1 poate cunoaşte. Şi cn toate astea ce-i mai uşor decât să-1 cunoşti, numai dacă ai un pic de minte în cap,

— Ei cum îl recunosc oamenii? — l ' I .AR 'e bine. Altă dată, când cA-

l ă ' ; - i i M - o t l g i t o Hohrincov al nos­tru, îl cunoşteam după mâna grea. Dacă mâneai o palmă de la un boer călător, îndată ştiai că e el, adică Hohrincov-.. şi pe Possudin 11 poţi cunoaşte tot aşa dc repede. Un călă­tor ca toată lumea se poartă ca toată lumea; Posudin iusă nu e din aceia care să se poată purta ca toţi oa­menii-

Să zicem că soseşte, unde-ar fi, la o staţie de poştă; îndată începe istoria! El găseşte că pnte, ori că ae­rul e prea greu, ori că e prea irig. Îşi comandă pui de găină şi legume şi fel de fel de bunătăţi . Aşa c-A se şi ştie Ia staţii: dacă, iarna, caută cineva pui de găină ori legume, a-lunci e Possndin la mijloc. Dacă ci­neva zice şefului staţiei „dragă prie­tene'' şi repede lumea să-i aducă cu-tare sau cutare nimicuri, po{i să juri că acela-i Possudin. Şi chiar miroa­se altfel ca oamenii obişnuiţi, şi se culcă altfel ca toată lnema. Se trân­teşte în staţie pe o sofa, stropeşte cu parfum şi pune să-i aşeze trei lumâ­nări la căpătâi. Aşa stă şi citeşte în documente... Ei, şi aşa bagS de sea­mă nu nnmai şeful statici, dar şi sla-jnicuţa şefului vede cu cine are de-a face-..

— Asta-i adevărat, asta-i adevărat Îşi zise Possndin- Cum de nu

m'am gândit la asta până acuma! — Şi cine are zor, poate să-1 recu­

noască şi fără de legume şi fără de pui. Pr in telegraf ee ştie tot. Poate pe drum să-şi schimonosească fata cât vrea şi să se ascandă, aici toţi ştia că vine ş i l aşteaptă. Possudiu ponte că încă nici n'a eşit din casă şi aici toate sânt pregătite: „Poftiţi, vă rog!"

Dumnealui vine ca un balaur să-i surprindă, să-i dea m Judecată ori să-i scoată din slujbă, şi ei Îşi bat joc de dânsul. Şi zie: „Excelenţa Voastră ѵепЦі pe neaşteptate, ce-i drept, dar vedeţi !a noi tot e curat!" Dumnealui se întoarce şi se eueeste şi hoalbă ochii şi In sfârşit pleacă eu m a venit... Şi pe urmă îi mai Iaa-i ă şi Ie strânge mâna şi le cere teu­re-pent ru deranj.- Da. da, aşa te face! Ce credeţi, Eirccteuţă? Oame­nii noştri sânt toi şiret! E o plăce­re să-i vezi ce pungaşi sânt! Să ve­deţi de pildă Întâmplarea de azi! Plee ou azi dimineaţă cu căruţa gea­l ă la staţie şi mă întâlnesc nas tn nas cu jidanul care ţine restaurantul delà noi. Ei — întreb eu — încotro, jupan j idane?" Şi el răspunde: „A-duc vin şi mâncări reci. Azi aştep­tăm pe Possudin". Frrrmos, nu? Pos­sndin pcate că că dVafeia acuma se pregăteşte de drum sau îşi efrâmbă fata ca să nn-1 cunoască nimeni, Poate că e chiar pe dram şi se gân­deşte că nimeni nu ştie că vine; şi cu toate astea vinul şi laxul şi caş­cavalul şi fel ii? fel de răcituri îl aşte.i-rtă Kt''a. г"-'"'йІ!!е... Dumnea­lui merge şi-şi zice: , - v ă vin ee de hac pungaşilor!" şi pungaşilor вісі sunt b:r>e pregătiţi să-1 primească.

— întoarce! — strigă Possudin eu glas răguşit. întoarce, măgarule!

Vizuini Întoarce mirat- ' Trad- L. Rebreana

r o m a n s e n t i m e n t a l d e V.

PrejOl 150 9 E S 7 U G E A N Editura ii№iei Stein&erj

-*Ѵі;Н8І • I.ITKRAR iVo. '21. — 3 .

Pilosolia Ini Oon Quijote Cn prilejul trlccntenarulul lui Cer­

vantes

Daeïl de la ridicol la sublim nu e de cil un pa«, lot aceeaşi distant» e si de la comic la tragic. In fiecare comedie e îngropată o tragedie, du-á cum risiil clovnului ascunde ndríica durerea cea mai sfiţieioare. D-piede de starea sufletească cum prives'i comicul. Duşmanul comicului e sen­timentul. Sentimentalitatea noas r;i ucide ridicolul, dîndu-ne cumpăt rea. Substituind sentimentul raţiunii tu judecarea unui îapl, numai rîd -a:, ori rit de comic ar fi situaţia Citez un cveniphi din memorie spre a ilnsira aceasta teorie, reţinut din revista de pe vrenniri . .СміѵогЬ!п erili' 'e". O í'í'üiee îşi băr". atu! Un liieru aşa vechi- Ca icate asíea, acest fapt va da prilej la o trae,- die, tragicomedie şi comedie, depiirznid de -e,:i!-tu! carii vor privi îniimpla-rea rudele '»lprieinr.lili.r.

Venirii rudele bărbatului, înşelării» lui va îi o întreagă tragedie. Ver ble.su-mn femeia ticăloasă, o vor lega ia stilpul infamiei şi vor plinge ne. prefăcut soarta bietului „încornorat". O parte din patrimoniul lor sufletele e jefuită, se revoltă amarnic contra femeii şi compătimesc un bărbat aşa de hun şi fără de noroc.

Aecîaş eveniment pentru rudele femeii trădătoare apare sub forma sentimentelor tragi-comice. Condam­nă şi ele trădarea bărbatului în prin. cipiu, dar nu scapă nici trădatul cu fafa curată. Dacă ar fi avut mai multă energie, zic cele; dacă ar fi fost mai destoinic, putea să-şi menţină nevcsla nărăvaşă. Dar dacă e naiv, iată ce poate! Pe faţa lor brăzdată de întristare se iveşte din clnd în ciiul, ca nn fulger între nori — un zlmbrt stăpînit, întocmai ca şcolaru­lui Iui Caragiale, care ar ride cu poftă ncinfrinatä de nasul roşu al Domnului, dar îi e frică de riglă şi trăeşfe iu acea seriozitate de supra­faţă, gata. gata să dea drumul senti­mentelor de veselie ce clocotesc sub posghiţn seriozităţii-

Dacă femeia ar fi trădat, rolurile, s'ar fi schimbat. Tragică e situaţia unde sentimentele noastre proprii sunt mai puternice. Din moment ce suntem veritabil mişcaţi, comedia e finită.

Tot, acclaş eveniment privit de marele, indiferentul public, e comic în toată puterea cnvîniului : bărbaţii fac haz de alita sfintă naivitate, fe­meile îi rid în nas şi-1 batjocoresc, iar copii îl arată eu degetul pe stra­dă, sirigînd ,.voila le mari trempé", Deci eu cil legăturile noastre senti, mentale sunt excluse în faţa unui lucru de natură comică, cu atit obiectai e mai е.-ииіс. Exemplele se pot îmulţi la infinit. De vei compă­timi cu eroul, de vei regreta cu cl,-de te vei ridica Ia inăl'.imra seni râ­de unde se pot privi piscurile iniile şi vei căuta să dai un înţeles mai adine şi mai cuprinzător lucrului, vei vedea că toată forma ridiculă nu e de cit partea transitorie fi vizibila şi că sub aparentă comică sunt fră-minlări sufleteşti, instituţii cinsti!e ce merită statornică aienţie.

Cîşligind această înălţime senină, unde se pierd lucrurile mîruiite vum vedea că Don Quijote sub armura lui ridicolă stăpîneşte un sufiel, care nu e menit să provoace numai r'ssul ci să devie un simbol al omenirii in tregi- Privit din locurile senine, din care trebiie sá se pr iveavă operile filosofice. Don Quijote un mai e ri­dicolul Do:i Quijote, alimentat de cărţi fantastice, interpret iad lumea

• după gindurilc căr(ii, nu mai o ca­raghiosul Don Quijote, care se luptă nn mori de vînt, ci e tragicul erou, care in idealismul Ini nepătat, să încumete să aducă „vârsta de am" , şi ende răpus de realitatea aceesta protivnică. în care se strecura cu

І5 1 "S ^"«Wî

S & T i Ï J É t j S * \i

VEDERI DIN NEAPOLI. — MONUMENTUL REGELUI UMBERTO H u

atîta succes Sancho Pauza Cu un simbol trebue privit azi Don Quijote, măcar azi, el care odată şi chiar şi acum e un isvor nesecat de rîs şi iro­nie.

Ca şi divina comedie a lui Dante, care la început era înţeleasă în sen­sul ei material, literal; cînd femeile florentine explicau barba roşie a Iui Dante, din cauza deselor coborîri în infernul dogoritor, Don Quijote tinde să devie pe Unsă o operă comică, o alegorie filosofică- S'a comparat cu Bratus şi Hamlet, s'ar putea com­para şi cn Brand al lui Ibsen, Şi Brand ca şi Don Quijote porneau din cerul veprihânit al glodurilor, căutînd- să le cristalizeze in lumea reală. Brand e linia dreaptă închi­puită, transpusă în realitate, dar care tocmai că nu sufere vre-o în-fringere, devine aşa de imposibilă de realizat. „Tot ori nimic" c deviza Iui Brand şi p:r;iind de la cultura lui filozofică altoită pe un suflet de idea­list, epic incorigibil, piere luptîrrd pentru principiu în med aşa de tra­gic. Don Quijote pătruns de lumea lui ideală şi frumuseţea giudurilor lui. de aceste curate şi nobile inten­ţii ; aşa de superior prin mintea Ini ageră, prin inima lui simţitoare, prin bunătatea lui sufletească, prin lea­litatea şi jertfa lui, suferă şi e îndu­rerai ca orice făuritor de giuduri -— tocmai prin lipsa simţului de orien­tare ce-1 au si animalele de cftin preţ şi cade sdrobil aşa de comic în lupta pentru principiu.

Trăind îu anreoîa gindiuHor lui. visînd planuri măreţe: de a stabili d"iinitiv dreptatea în lume, de a ajuta pe nevoiaşi, de a rá-.buna pe cei căzuţi şi nedreptăţiţi, de a lupta cu cei răi şi vicleni; cu ochiul cen-"entrat r.srpra gim'uriler ce se da-piină înăuntru, fără a ş i întoarce ochiu măcar o c-lipă îu lumea din afară. în scădere prin nedreptate şi imoralitate si-a întărit at'ea nobiîa înfăţişare srflofee.scă, acel gind ima­culat de jertfă, ce-i ridi 'ă la înălţimi epice, care tocmai prin această poé­sie cerească o sufletului său devine inferior din punct de vedere practic mediocrului Sancho Pânza-

Ce deosebiri intre Don Quijote şi Sancho Pauza : Unul e fănri'or de idealuri, săvîrşitor de idei mari. lup­tător pentru gindiirile cele mai

nobile, ce an frămîntat viata cuiva vreodată, bolnav şi prăpădit de slab, susceptibil şi turburat de înfăptui­rea planurilor lui măreţe ce mistue viaţa. Celait limitat şi neînţelegător de idealuri- Un ciob de lut în care gîndurile mari se intonează ; suflet închis în graniţele realităţii duse. in­teresat, egoist, lacom, viclean, suflet greoi, fără sboruri intr'o lume ete­rică, condamnat veşnic să ducă tiaja privind necurmat pămîntul cn roadele lui, fără să simtă altceva decit că soarele e făcut să-l încăl­zească, pămîntul să-l hrănească. Să­nătos ca un anima] gregar, nu'şi uită niciodată interesul, fagăduia'.a Ini, în cele mai emoţionante clipe, acăţându-se straşnic de pămînt, ne-putind privi cerul lui Don Quijote, pe care-1 întrece tocmai prin acest simt practic. Unni e omul rar, idea­listul fanatic, spirite eminamente superior, cel'lalt e omul de duzină, omul obişnuit. ,üou Quijote e perso­nagiul în care se încarnează opti­mismul uman în mersul omenirii spre progres şi iluziile legate de idea lui nebună sunt însăşi iluziile omeneşti în legătură cu idea omului despre eternitatea vieţii, care totuşi e atit de scurtă şi de şubredă. Precum Don Quijote subordonează toată activi­tatea sa unei idei, pe care o vedem fără temei, dar care îi dă o putere de voinţă extraordinară şi face tot cea ce Ц stă în putere ca s'o reali­zeze, tot aşa e omul chiar fie pe pragul morţii, lucrează ca şi cînd lucrul pentru care-şi pune tot sufle­tul va dura cit veşnicia, zice un fruntaş al criticei noastre undeva.

Don Quijote simbolizează li:p-ă trudnică a omului superior sufle­teşte, înarmat cu toate calităţile spiritului, fără să fie înţeles de ni­menea, cu mintea viguroasă şi ascu­ţită- cu entuziasm intens pentru Kîndtiri mari, o voinţă nestrămutată pusă cn îndeplinirea acestor gîndurî neprehăiiite, dar ^саге această supe­rioritate sufletească îi este un cusur îu lumea reală, carele cînd e ea. stă sub st ăp lui rea mediocrităţii noro­coase.

Const. V. Geiota

S C R I S O A R E / / / .

Iţi scriu pătruns de 'ndurerare, Ursuzule nătâng şi ţiu Să-ţi spun că-i ultima scrisoare, Ce greu m am hotărât f'o scriu.

M'a întâlnit acum o tună. Veneam spre casă fluerând. Mi-a dat voioasă, seară-bună, Apoi cu ochii lăcrămând.

Privindu-mă bănuitoare, Cu graiul stins ma întrebat : <Фесе mă minţi, ? Or nu mă doare f «Şi nu ţi-e milă? Nu-i păcat?*

Sauţiam cum cade sdrobiloare Pediaosa tatălui de sus.,. Ş-atunci, cerutu-i-am iertare Şi tristul adevăr i-am spus.

De atunci s'a ' mbolnăvit Petria Şi nici n'am mai ştiut de ea. De-atunci se duse bucuria Şi cântecul din c.ar.a sa.

Aseară-am fost s'o văd acasă. Zăcea .. Ce blancă- m'a rugat: «Să-i scrii că ni'ai văzut mireasa* Şi că de mult in'am măritat» ...

... Acum, când jalea mă răpune, Un clopot bate lung la schit. Cu dangăt trist de 'ngropăciune.* S'o ierte Domnul... A murit...

Stelian Vasilesc«

R E V I N Revin cu acclaş foc in suflet ч

Să 'ngenuchez la pragul tău; O forţă simt că mă aduce

Şi nu-s de vină eu.

Ilevin, căci nu mai vot să sufer Durerea chin ului cumplit Ce-mi arde inima <lin ziua

De când ne am despărţit,

Dc-acum revin, şi voi rămâne M ne-om iubi mâi mult, mai mvtL Revin căci astăzi glasul tainic

Al inimei Vascult. M G. Samariaaaaa

І . С І Ч Т . І І Ч М . L I T F K A K D u m i n i c i i 2 2 H u i 11)10. а Д Д !Л'.!І!Я

fiheorgbe L ä z ä r «.S'". tfiuíta I o m um': de "•/(////'/',

.h/l'" sCiliillà festivă ІІПИІН i'í .Ihua rsitute. a corof: іцчіa t. hn pli­nirea a o sută île nui de In data când; in iS/i.'i. (iheori/lic Lazái a culcat pc pământul tării. A <г-•minlit pc apostolul. întemeiefoi ol seoalt'tor i'OM'ineşti din t.are a ră-*ărit luceafărul -Ion lieliadc liâ-' ii ui eseu, care. timp de cincizeci de nni, a revărsat lumină in societa­tea româneasca aproape căzută ht întuneric, a reînvia! siraţieiie looiiiiti'şi.i in inimile în­străinate.

S'a repeta,' a*isteniilt,t\ ni ţ/nti Caid şi iiiln'i rhu Iîi IHi'. f/rai ipi'rtL f,.,,' I •>,./ //.,. ! nunti La ie.-cu y. li'iC-iaraiai Li'rnli, peripe!iii'/• I irlu ii.ii re/ii I littst ăl ( I las h i: it I l.tizae. У a. suit--, tiiiii, I h a ; in'<•/m ! Iitit-rit-/iil lî.'iliji.eniiii w a, lui I udă ( urti-t'tii i'titiiiiii i/iiiriili/ii/ii/i . V ii îles• fyt'-'s tiioip'i. alinral hisrrirei sf. Saca '— un mu: leorplii înălţat pe locul undr tronează as/azi statuia tui Milieu \ i/ea zu/,—s'a descins pruna şcoală românească, s'a povestii еиш, doborât de boală, luptătorul roman ul cărui chip de piaira stă in [ala I íiirersiiatii. lăuţp'i statuia marelui r-ue.rod numit mai sas, —

..tron lânr/ă erau, — >'a povestit iJtiit s'a das .sa moară, la Avrig, •locul tai de naş/ere din Ardeal, după ce, io Bucureşti, a aruncat, io pământ bun, semăn/o reim ierii.

Asemenea aiiiiotiri sunt ei-eni-. mente de care trebue su ţinem tone seama, cuci ele ne dă conti-•rutitatea ririii româneşti şi speran­ţele viitorului. Sunt evenimente •pentru care trebue să mulţumim, celor care le sărbătoresc şi ne face ш' nu uităm ce nu trebue uitat.

K. Ţtac

Іштйтік Picături uşurâtoare. Cate doru 'mi alinaţi, biruiţi pe trista-mi -faţa, Liniştite Juneeaţi ; ' \ Cuff/eţi... Căci $ynt?)i cuvânlul Sußelehor încercate, .,, Iar in voi se oglindeşte Sentimentele curate. •

Un a m uro-,; • O asfinţire Şi al luiiei rasant, Sub im rol frumos, De lac rănii. Cine nare na zănl? (ine, dulcea sărutare, La întâia întâlnire, Л « primita printre la< nhni, Lacrimi dulii de fericire '.'

tùn aşa m 'rgăiilare, Colan miiidiu Vi eau să 'mi ţar. Şt. licltiuâudu-niă іи/іцсі, Şi/lll i. Şiruri să- l des far : lat pierind nnmienle scumpe, Ca un eis, Ca o parce, Vai să-nu rămâneţi si-uinnrea Cea mai dulce mângàere.

Sutára

hi articolul d-voastrù . .Cinema­tograf ui" publ icat în coloanele a-ceste-i reviste, vă expr imaţ i bucu­r ia ea la desfăşurarea filmelor nu sa.ud ţipetele sfî.şietoare ale alt is­telor şi nici suspinele lor şi, con-statfnd cu toiul decurge î n ' t i h n ă pe pânza mută , vă întrebaţi-'

,.,Ce str ică toi ia rmecul unoi femei?''

Şi toi d-voastră răspundeţ i : „Vorba ' . Apoi adăogaţi : ,.Cea mai ispititoare femeie vor­

beşte urât ' ' , etc. Despre d-voaslră am aflat <>ä

suni o ii as tronom. Ca unul caro surúí U depr ins cu contemplarea fCi".;Í!íi miMerics sj tăcut, era fi­resc să preferaţi <-a totul pe l u m e să fir mut- Stelele nu vorbf-sr. ci au numa i sclipiri şi nu mă in-dce«e că în sclipirile acelea vusiţi mai mult farmec de cât in sgomo-tiil lumei pământeşt i .

Eu sun t s igura ou nu vă plac nici concertele de pasări nici mur ­m u r u l valurilor şi mei foşnetul păduri i. Vă place t ihna majestoa-ioasă: vă place muzica aceea eter­nă л faeerci care domneşte în pus­t iu.

Căci dacă Var fi plăcut toate fi­rele melodii ale naturei , cântate de poeţii tu turor veacurilor, n'oti fi s imţi t o repuls iune atât de a-d;mcâ pc-nlru vocea fomeei, care, la dreptul vorbind, e cea mai suavă din toate muzicete. Cei ma i mar i compesilori n 'au pu tu t sâ-şi compună operele lor nemuri toa­re de cât ihspirându-se de la cu­vintele de iubi re ce le va fi cân­te!, cândva, la ureche, cu o voce îngerească, vreo m u z ă personifi­cată în t rup de femeie.

Şi apoi, a r ă t a ţ i : mi u n poet care sä nü fi .adus . laude, pe coardele îirei sale, suavei voci femeeşti.

Vasăzică, prea venerate domnu­l e Ane&tin, nu veţi găsi u n s ingur om in lumea super ioară a artei

Băipuns d-lui Victor Aucslm

şi a literelor care să împurtăşea'?-că părerea ext ravanganiă ce ex­pr imaţ i cu privire la vocea fe-meei, la gra iu l ei.

Şi nu veţi găsi nici p r in t r e sim­plii mur i to r i un om care să fie de aceeaşi părere ou d-voastră, c u m •:ă vorba strică farmecul unei fe­mei!

Adică dece t impanu l d-voastră să se revolte îa auzul glasului u-nei Sarah Bernardh căreia o lu­me întreagă îi zicea g u r ă de aur sau ascul tând pe Aristizza Roma-nescu a cărei Ѵ0'ле, de o .suavitate rară. mângâc-loare. a fermecat ani de zile pe auditori .

Aş putea, să vă aduc mii de e-xemple s-liiar rlin j u r u l nostru. Л-rătaţi-mi un s ingur spectator ca­re să-şi fi a>!upal urechile auzind cum vorl.'csi' pe scenă excelentele arlisle Marioara Ventura , Marioa-ra Voiculcscu, d-şoai-ele Filuti, T ina Barbu şi atâtea altele. Aii fi dorit , poate, ca să vedeţi pe a-eeste art iste jucând n u m a i pan-t.omimă: ca sa nu le auziţi vocr-a! Nu. venerabile domnu le astronom, vorba nu strică farmecul f tmcei , din potr ivă îl măreşte. Veţi găsi farmec chiar şi în vorbirea ctdei din u r m ă turănei.

La fetele t inere vorba e o ciri-pire de pasăre . In putu rele culte femeile vo rbes 1 mult mai b ine de cât mulţi d in t re bărbaţ i i cult». La unele femei t inere vorba mi tine de mul te ori locul frumuse-ţei ce le lipseşte?

De câte ori o femeie urâţieă. nu te farmecă pr in inteligenţa ei pr in modul ales şi a t răgător pr in care îşi expr imă ide i le şi s imţimintele?

Cine pe lumea asta, venerabile, ar consimţi să aibă ca tovarăşe * vieţei o mută? Ce înveseleşte căs­nicia dacă n u glasul femeei?

Nu zic, se vor fi găsind şi femei cari amărâ te de viaţa ce o duc poate chiar din vina bărba tu lu i .

să nu a ibă pe buze tofdauna vor­be dulci .

Dar de aci p â n ă a susţine că rolul femeei în teatru e disgra-ţios p r in faptul că vorbeşte şi că o art istă îşi a re locul mai de gra­bă la cinematograf sau cel mult în pan tomimă , e o d is tan ţă ca de ]a stelele d-voastră p â n ă in l u m e a , în care t ră im noi.

Aveţi aerul de a susţ ine că Pro­videnţa n 'a procedat în mod înţe­lept d â n d grai femeei!

Păre rea m e a e a l t a şi a n u m e că s u b p a n a u n u i scriitor dis t ins n ' a r t rebui niciodată să v ină ase­menea idei. să le zicem, insolide.

M-me Ov-Chide

VEDERI DIN FLORENŢA. — CATEDRALA

LITERATURA ESPERANTO

DUPĂ m APUS DE SOARE de Alexander Vesper

Hulda, aţa că o să vii ? l'e seara dc mai'moră a vilei inele,

;iM-iinsă intre easlani înfloriţi stau asteptindii-tc.

Toată zina <e cătai... Şi uite, — obosit stau tot aci aştepiiudu-te.

Toată ziua mersei prin pădure, ur-cindu-niă prin pomi şi dealuri, stri­gai, ţ ipai mereu În t runa H u l d a -Hulda ! Dar numai vuetui munţilor însoţit dc ţipătul ascuţit al păsări Pir trecătoare şi al florilor cftzhidc mai răspundeau.

Uite, stau aci aşti plUidii-tc . şi alít, de mu't te doresc, atit de imitt suspin după tine !

Ah ! dacă tu ai şti cit mft chiun­eşti, ai veni.

Cit de frumoasă eşti tu Hulda, cit de adorabilă !...

Cînd itt desmerd părul cel lung şi moale ca m ataşa, mii de sori îşi varsă poemele lor in sufletul meu, şi privind in ochii tăi — albaştri ca Ыli­ftele, — te văd prin cerul acel* mult dorit, vecinie ademenitor prin orizonturile lui nesfîrşifc.

Şi cupa plină de fericire dorită şi cercetată сц atîta ardoare îmi etrtu-gea buzele însetate...

Hulda, Hulda. Noapte albăstrie nesfirşită. I.utnd

cununa cu trandafiri in tăcerea нop­te», punîndu-Ц In pSr ste!til>, stă de veghe aşteptind pe malul roărei-

Florile albe ale castanilor stau ся eiete păsărele albe în faţa -vilei mele aşteptindu-tc pe tine Hulda t

Te aşteaptă vile mea înclintndn ţi-te, te aşteaptă nn apartament îm­podobit en nor fi rubine «a lu zile mari.. . Ah ! vino, vino, Hulda ! Te voiu con­finée într 'un salon nespus de elegant, 1|і voiu fi atî t dc ascultător, ea un copil...- căci şi tn eşti copilă, Hulda, copilă miciijä, en sufletul nevinovat, Îmbujorată cu vise purpurii curate ca lumina serei hitîrziale printre norii alburii.

Vino-mi Hulda ! Te voiu împedobi cu flori, sădite nn mai pentru t i n e ; i(i voiu îmbăta sufletul cu eîiitece şi poveşti de nimeni auzite, create numai pentru t i n e !

Sub murmurul lingiiitor al umle-li I- mărci, aci pc scările de marmoră 1(i voiu vorbi despre apusul nostru.-.

Apusul... acolo se moae în mires­me şi aur, isvoriude din razele soa­relui. . . iar rinrile cint iude duc cor­puri de tinere frumoase. împodobite cu flori, dar cu ochii duşi, ,-încliişi pentru vecinieie, .— corăbiile atît dc mult aşteptate au venit şi şoimii por. niseră a-Ie duce in (ări necunoscute unde nu au sosit încă...

Apusul !.. unde nopţile-я albastre închise cn stele mari aurii, eroi* nude deasupra grădiniţelor îmbătă­toare, curg eintecelc de aur ale pri-vighefoarclor visătoare...

Hulda, Hulda! Sunt rege, şi (i-aş putea da at ' la fericire..-. U aş da

D U M I N I C A 2 2 M A I Î Î H C Î . î I . I l H R A R

toate comoriii' SUFLETULUI in;.1 ii plin tu aur şi rubine, care-ţi stan deschise «şteptindu-tc. Pe tine IIiiMa... te

' aţtopt (oaie asti a Леі pe scara «ic 'marmoră, ini re castanii vrăjiori, stă «iifie(IIl meu r\oeindu-tc.

I In mantie de sărbătoare stau de Idegbe. Şi iiitr'o noapte senină, anin de mal, bărci de sidef, PI I piii/.e dc ^mălasă albăstrie, aştoptindu-le ţv tine Hulda, regina reginelor...

î Pădurea doarme. Iî o tăcere mor-mintală ; fotul imi pare grozav !" jnrnl meri -, Ah in nn vei mai veni, [o tu Hulda, căci nu te-am auzii. 1111 le-am văzut nicăeri.-. tu eţii nnniiii 'nn vis. II ii vis de aur al nuni si.Met jehiiiuit înşelat, visul nuni MI ttot ameţii ile ciutei ile ilnlii si coto rate venite dinspre răsărit, visul niiiii milet aşeza! pe n lespede de mar­moră, umbrit <te castani iulloriţi, 'u timp ce pe inalni minei u noapte fscniuä işi aşterne mantia ï icunşlc. împodobita cu ra/olc nopţei (ă' i::de. seăpind ín párul ei albăstriu crinii u II. I nevi nov aţi — stropi de stele î'îilc.

Trau, de Miluţa Simion

S C R I S O A R E 7мша ніс, domniile, li-i snisul îmbietor -şi plin de vrajă, îadmnii- <eri m tiu...

la bi rea E-ailai ni părăsii de mult .şi gândurile mele toate, Drept cea mai neclintită .straja, Ia 'ndrept spie glasul datoriei $i doru-ţi. nu pot să-l ascult...

Că xu/eri, iartă-mă. Dar naţu

Mi-a arătat atâta tina Şi-a»i plâns atât in clipa n care Credeam Ы vine mântuirea, in <â( acum, ci tini scrisoarea, Surâd şi's rece ca şi ghiaţa Şi пн-ţi găsesc de loc rr'o vină Cancerd să-mi povesteşti iubirea.

A fost imboldul proniicerei Ce le-a 'ndemnat să-mi eşi in cale Sau poale-a fost doar mi capriciu Al simţurilor dumilale? ştiu eu...

Cu o tristă siluire Am rupt scrisorile Mastis, Căci aţi suni pwi de mult uitate *Pe marginea feratei glastre.

Gabriella L Anostaain-Yncnleten

GENERALUL GALLIENI fost ministru öe război al Franţei, mort acum câte-va zile. Defunctul ge­neral a condus Împreună cu Joffre glorioasa bătălie de la Marna salvând

Parisul da Invazia germană.

1

VEDERI DIN VENEŢIA. — PALATUL DOGILOR

Sculptura la Salon £ superioară anilor precedenţi, dar aceeaşi lipsa de sten-

ţiune din partea publicului şi a oficialitate!.

Sculptura se prezint;! admirabil la talon »1 din anul acesta. Eu nu s"a impus încă publicului poate ţi din pricină că arfa statuară n'are aproa­pe deloc admiratori, afară de unele іахае avea cari se mulţumesc eu cons­tatarea progreselor realizate. Şi totuşi p mai grea, e mai spinoasă arta unui sculptor care trebne să aibă neapă­rat talent daeă vrea să Însemneze eeva, căci e mai neor să combini cu­lori pe o pânză ea să furi oebii de c*t să dat viaţă marmorei «an gip­sului, să faci să trăiască piatra «i să te mişte.

Mai trist e faptul că însăşi oficia-litaiea sc interesează prea puţin de •enlprnră nude materialul e mai scump, munca niât anveioasă ţ i du­rata lucrului mat lungă- 8e explică dece pictorii" au realizat adevărate averi fn u Ui mii I timp ne când sculp­torii au lucrat fnfradevăr ponr l'a-амѵх de l 'ait. E vor bu de o asociaţie a sculptorilor neçlr-i pentru'là toamnă..'E o idee ni­merită să dispară ttizaniile dintre яг-fiţti si poate eă o expoziţie generală de sculptură, numai de sculptură, ar atrage din partea publicului şi a ofi-tislităţei o atenţiune mai binevoi­toare. . •

<"n aceste aprecieri generate. încep *ă vorbesc de lucrările expuse çi con­sider alfabetic pe expozanţi.

•SculptoruI Boarabă Hôria arc linii regulate in cap ds exprerie, tratare fină ti elegantă Forţa e o p ; a(iă care afirmă multă energie. Arti-s!u! a şim să redea aceea"ee a voit. Tnîitţi. mai iniltă viată puii-a să dea creaţiunilor s;ile acest .: rt î s ( de talent.

Profil de bătrân din Argeş al scuip torului Bnrcà Teodor e bine deşe­rtat, foarte cărnos şi tehnic E multă rxpresie tn acest prc.fi! interesant, •sculptorul Cireşescu Gh. are un in­teresant studiu de copil- (bust) in marmoră şi bronz

Un cap de expresie, tare s a r putea numi îndurerarea expune sculptorul Câlinescn Al. E nn gips colorat, foar­te bine proporţional si plin de via<ă profundă. Intensă.

Sculptorul Dimitriu Bârlad I. c i -pnne un bronz sugestiv: ochii cari vorbesc. Sunt ochii expresivi si zâni-

beiul caracteristic al d-lni Nieulae lorga pe tare ni-1 Înfăţişează t» a tăta sineeriiate acest artist.

Două bust uri bine stilizate expune sculptori;! Dimo Pavelescn cum şi un bine in t repre ta teap de evpresie: Nicolae Mongola- Are « f net mă eo.

' reetă în interpretarea portretelor statuare Ş I ştie să redea viaţa aşa enm o simte acest artist, vecinie la înălţimea lei-

Faetnra seulptornloi Hann Oscar e aproape soră en «ceea . a d-lni Boambă. Cap de fetiţă e foarte inte­resant. Ѳ nimfa interpretată eu ele-r a e ţ ă expune sculptorul Ionescn Varo V-

Maestrul Iordănoecn Ion expune irei brenuuri interesante:- Pasioac e tipul earaeteristie al unui - (igănno ftrengar care famează eu oebii, eu bezele, eu toată fiinţă Iui. Artistul a isbnit să redea eeneenirarea ţrgă-K N Ţ N L U I In pasiunea, în patima sa. Ş t r a g ă r i ţ a e o ţigancă care rade etrengareçte dar e atât de expresiv tipul ineât îţi dai seama de arta eu care acest sculptor a ştiut să împrăş­tie viata Intensă lnr'o bneată inertă de bronz.

Portretul d-lni Maior F., e nn por­tret sculptural, un bust expresiv tn bronz.

Sculptorul Maţănann D. expune o admirabilă machetă a monumentu­lui lui Aurel Ytateu. literare In co­laborare cu arbitcetnl t'utiua- enm şi un expresiv Cap de chinez, fn ceară.

Foarte interesante lucrări statua­re, in care - se remarcă o cizelare e-leVaiilă şi r.iiiltă fineţe, o imprâştiere delirată..de via(a omeneasca, sunt sculpturile maestrului Filip Marin. Afară de Eminescn (ultimul mo­ment), un stndin eare Я pregătit monumentala trilogie statuară a lui Rminescii, . acest maestru aduce un Grist incototiat dc spini, foarte ca­racteristic prin resemnata îndurerare care se revarsă peste chipul, div i nit-lui bus . Minerva, Ressemnare, De. cepiinné, Povară ţ i Tinereţe snnt gradation! de stări sufleteşti In eare înţelegi fineţea psiholosieă a acestui maestru, care atacă problemele grele ale vieţii ţi ale frumosului in niiun-natele şale creaţinni artistice-

Sculptorul Maleescn Ion are un tra­tament larp şi expresiv Cap de evreu ţi multă mişcare fn săpător. Sunt lucrări foarte interesante fn eare se afirmă puternic o personalitate de artist.

Moartea Ini Abel este o accentuată compoziţie я sculptorului Medrea Cornel, care елрипе şi nn interesant Medalion-

Sculptorul Mihăilescn G. Const. expune un interesant stndin pentru parc, lucrare dc mare dimensiune In eare redă forţa, energia, sforţarea Intensă de a nrui din loe un Iilor itâneos. 4 "

Spre Necunoscut e o lucrare de mare valoare a sculptorului Olteana Victor. Multă intenţie in acest s(u-din expresiv:' ó vorbă eare pipăie ne­cunoscutul. Gestul temerei e perfeet stilizat ţi toată lucrarea are multă expresiane si viaţă. E o lucrare de adevărată artă, te mişcă* ffi redă emoţia ioi tă de artist. - •'

Sculptorul Sávarein Sava яге пь interesa ui Cap de ţigancă si un gân<-ditor tratat, cu multă folosofíe.

•Scniporul Stinescn Gh. expune un Karcio, privindu-ţi chipul în isvor-ín mărime nafarală e bine preporţio-Hftt dar parcă mai mnltă viaţă nu i ar fi stricat.

Ştrengar c « sculptură de arhitec­tul Ştefăaeeca Ion care expune şi interesante Inerări de mobilier pe vechi motive româneşti.

Un Grigorescn în sculptură e desti­nat «ajungă sculptorul Tndor Gh. dacă va rămâne la subiectele sale. O glumă e \m bronz caracteristic fn care atitudinea ţărancei e inte­resantă şi naturală. "E o idilă sta­tuară ! care-ţi interpretează admira­bil prin redarea perfectă a miseărei. » musenlaturei boilor, a "ţărannlni real. Un bou trage iiitr'o parte, altul 1u alta— e parcă şi un simbol aci. Ţăranul .şi tovarăşii săi de muncă in suprima sforţare de a urni un car, care poartă în el o stâncă uriaşă .Vo fi ebiar carul statului.

Sunt lucrări interesante, In acest salon, şi sculptura e admirabil re-prezintaiă de talente puternice ca Fi­lip "Marin, Iordănescn, Tndof, şi alo valori care împodobesc expoziţia ofi­cială eu operele lor.

Păcat numai că oficialitatea şi pu­blicul nn apreciază prea mult senlp-tnra.

L. Diesen

<j. — K o . S I . «M I V I . R S ! IL L I T E R A R D u m i n i c ă 2 2 Mai 1 9 1 6

i gl I i o s a f s i u i i s â r a c — „Doi poli până dincolo". Omul îşi svârli lopetile în barcă,

•e scarpină în cap gânditor, se mai uită în susul Dunărei odată, la slo­iurile de ghiată ce veneau leSăuîn-du.se pe apa care bolborosea — şi socoti că, ori cum, tot e bine. De cât, nimic, niai bine o încercare. Mâine ar putea vei din nou percep­torul- Mâine s'ar putea să n u mai poală găsi un ciur de mălai pe ve­resie. Mâine, cine Ştie ce nu s'ar pu­tea întâmpla, fără aceşti doi poli, picafi aşa ca din senin- Şi scuipă as­cuţit printre dinţi, cu semnul celei mai neclintite dintre botărîri.

La spatele lui, sta cel care-l toc­mise. Era un om gras şi îndesat, în­velit într'o şubă eare-i atârna până în pământ. Avea obrajii umflaţi şi mustăţile ţepoase, deasupra cărora nasul se încovoia tăios.

Privind la apele repezi ale Dună­rei, pline de gheţuri îşi îăcea şi el cu capul îndesat in şubă socotelile lui neîndoîte. Trebiie să ajungă fără doar şi poate şi cât niai curând ..din­colo". Mâine nr îi prea târziu, se gândea. Până mâine soseşte celălalt delà Bucureşti şi oricum, nu ar fi bine de fel să aibă un concurent..-

Luntraşul se mai uită odată în susul apei. Apoi îşi făcu cruce şi zise: .,Haidem!" Cel din şubă se vîrl deabuşilea în fundul bărcii, care a-pucă încet, încet, dusă de lopetile grele printre sloiuri, pe o dungă lim­pede de apă, ca o cărare-

Ceafa plutea în fire lungi şi grele pe deasupra apei. ca 'fumul înse­rării peste miriştile pustii, vara.

Cei doi călători îndrăzneţi tăceau. Luntraşul încordîndu-şi braţele us­cate şi vânjoase, purta barca cu pri­cepere de colo colo, printre sloiurile care în curând se înteţiră, unele în­alte cât un om, altele mici, abia mişcându-se pe sub apă, unele du­când cu ele trunchiuri de copaci sau rămăşiţe de poduri rupte do pe cine ştie care râu, altele ascuţite ca fie­rul unui plug, mergând încet şi li­niştit pe sub apă şi tocmai în clipa când se apropiau de barcă, ridicân-du-se în sus ameninţătoare.

Cel din fundul bărcii, strîns în şuba grea, se înfiora atunci inchi-zînd ochii; iar luntraşul dă drumul i'nci lope(i, euprinzîad pe cealaltă cu amândouă mâinile Şi împingând cu ea sloiul care vûia să-i sdrobeas-că, cu barcă cu tot... Se înfigea a-tunci cu picioarele în podelele băr­cii şi cu amândouă lopf{ile deodată, dintr'o singură încordare smulgea barca din loc, scofmd cu fiecare lo­vitură de lopată şi o înjurătură în lege.

Şi sloiurile curgeau, curgeau me­reu, şi la nesfârşit, înalte cât omul, mici încât de abia ieşiau din apă, late de trcL Ori cât barca, sau numai fărămite cât o palmă, curgeau încete

tşi greoae pe apa turbure şi greoae (ţi ea- Printre ele, barca se zbătea, dintr 'un loc în altui, ca o furnică rătăcită şi care îşi caută neliniştită drumul printre pietrele răsărite pe nagândite în calea ei de mai înainte.

In jurul îndrăzneţilor călători se linişti însă totul deodată. Sloiurile de ghiată aduse de curentul apei, se strânseră unul în altul, lipindu-se şi făcând în jurul bărcii un cerc larg de apă tăcută şi liniştită ca un lu­miniş plin de soare deschis fără de veste in mijlocul pSdnrei întinse.

Luntraşul se opri să mai răsufle-Celălalt îşi ridică nasul ascujit din fundul gulerului îmblănit.

— Am ajuns la mijloc? — Acum. acum... Dar nu avea vreme de vorbă. Cu

o lopată căuta să aducă barca în josid cercului liniştit i e apă, uitau dn-sé meren, on ochii cercetători, în sus, spre sloiurile care strâugându-se In coaste scrâşneau Înăduşit, înde-sâudu-se şi ridicândii-ee unul peste altul. O cărare îngusta şi întortochea­

tă se deschise in jos, pentrn sloiuri mai pu(in ameninţătoare care scă­pate de curent şi prinse la larg. scă­pătaţi liniştite pe valurile paşnice. Atunci însă barca ajunse cu boiul în mijlocul unei vâltori- Lopătarul prinse lopc{ile cu putere, dar apa din ochiuri scăpa de împotrivirea lor, învârtind barca în loc, mai î a -tâiu încet, pe urmă mai iute, mai iute. intr'un vârtej ameţitor. Din mijlocul bărcii, înfundat în blană, nasul ascuţit se ridică cu înfrigu­rare şi doi ochi mari bulbucaţi de groază, se deschiseră aprinşi.

— Haide, haide ce fa ei? — Bocrule nu mai sta învălit în

blană. Dă o jos-.. Şi lopătarul se în­fipse şi mai tare fu picioarele în fundul bărcei, îndoindu-se cu bra­ţele încleştate pe lopeji .. Cercul dc apă începuse să se strimteze şi slo­iurile coborau de sus înalte şi as­cuţite, legănindn-sc greoi, la dreap­ta. Ia stânga, înainte, înapoi scrâş­nind eu diu(ii nevăzuţi, ameninţând să se prăbuşească.

Lopătarul îşi sleia puterile şi din fundul bărcei, celălalt îl privea cu ochii eşiti din orbite. „Mai bine nu mai pleca" se gândi- „Dacă se va întâmpla să moară?... Şi aşa celă­lalt, delà Bucureşti' va sosi. Se uita in sus' şi munţii de sloiuri se apro-piară mult, aştepta să atingă bar­ca, aştepta să Ie simtă suflarea lor de ghiată, aştepta să-i vadă clăti-nându-se tot mai tare, plecându-se tot mai mult, şi prăbuşindu-se deo­dată peste ei, sdrobindu-i cu barcă cu tot, ca pe-o nimica : „Mai bine nu mai pleca... Dacă va muri? Bar­cagiul ăsta e aşa de nepriceput?... Уrea oare mai mult de doi poli?'"...

Dar luntraşul so sbuciuma şi el din ce în ce mai tare, uitându-se şi el cu groază la muntele de ghiată care se apropia şi care acum i se pă­rea de zeci de ori mai mare. II auzea cum scrâşneşte, îl simţea cum lunecă încet spre ei ca o presimţire de moarte, înconjurîndu-i din ce în ce mai mult. Incordându-se din toate puterile trupului, nu ştia nici el dacă într'adevăr se mai gândeşte la ceva. Numai odată ca o fulgerare singu­ratecă, îi trecu prin minte o urmă de gând: ,,Ar fi putut lua dinainte cei doi poli şi i-ar fi lăsat nevestei acasă". . Vârtejul însă se potoli şi cu o lovitură nouă de lopată, barca trecu înainte. Dar tot atunci sloiu­rile de sus alunecară târâte de vui­toare. Luntraşul se uită o clipă spre ele şi le văzu legănându-se o clipă, căutând să se învârtească şi ele, dar cran prea grele. Atunci cu un scrâş­net, Ie văzu cum se clatină înainte . . Cn pumn de t<Ypi îl lovi in faţă; în­chise ochi ,Boerule sconte-fi şuba şi apueă-fe cu mâna de m.Tfg'ine!" Şi muntele de ghiajă se prăbuşi... Un

ţipăt numai auzi şi sări în lături in apă, apucându-se cn mâna de lemn.

• • • • • * «

Şi acum stă tăcut alături, pe pă­mântul îngheţat, căutând să se des-meticească. Grozavă primejdie.

Sloiurile prăbuŞindu-se au trecut pe deasupra lor şi au lovit luntrea numai în capătul celălalt.

P e u r m ă a p a i_a d"s înainte, i-a t r ecu t pr in fata por tu lu i şi apoi cu­rentul i-a svârlit cu b a r c ă eu tot pe uscat . ,

Şi a c u m stă i ă " u t alături, pe pă­mântul îngheţat, căutând să se des-meticească.-. Stă şi se uită împrejur cu o linişte pe cnre nici el nu şi-ar intelege-o dacă ar puica gândi.

Sloiurile s 'au r ă r i t pe apă. Cea ta s'a r idicat . . . Iu malurile îngheţate apa pîescăe mai liniştită... Barca e întoarsă cu fundul în sus. De sub ea atârnă o p u l p a n ă de blană.-.

Luntraşul înţepeneşte c" ochii in-tr'aco'o, înfiorat. Dar boerul undo e?... Cu pic ioare le іі>(<репі!е de frig se târăşte înfricoşat îna in t e , spre b a r c ă Şi o împinge tremurând... De-desupt un t r u p de om., scoîâlcit şi înfăşurat într'o şubă groasă şi m a r e , cu ghiaja întinsă ca o si ic 'â lucioa­să pe faja, pe trup, pe smocurile de lână ale şubei în ţurţuri mari şi argintii.

Luntraşul îl priveşte lung şi aiurit. In capul mortului o gaură adâncă, musteşte créer Şi sânge acum înghe­ţat. Luntraşul îl priveşte lung şi se gândeşte de ce n'a vrut boerul să-şi scoată şuba?". ,

Se închină şi se pleacă spre el să-l aşeze creştineşte cu mâinelc pe piept

Dar din şuba ruptă când vrea să-l aşeze mai bine, în sunet viu, un ie-vor de poli de aur ţâşneşte. Luntra­şul se trage înapoi înspăimântat, ui­tând use de ju> împrejur. Atâta bă­net şi bietul Om e mor t . .

Desigur de aceea nu voia să-şi le­pede şuba. In fiecare cusătură a ei are fără îndoială poli de aur împă­răteşti... Si bietul om e uimit-.. Co se ducea să facă el cu atâta avere asupră-i?... Co nenoroc.'-..

Şi bietul luntraş sărac, nu ştie ce să creadă şi ce să zică..-

In toate astea nu-i ceva şi din ne­norocul lui?... A pierdut şi el doi poli, din toti banii aceştia pe cari i-a perdut pe deantregul boerul-

Şi se scarpină îu cap gânditor. Dunărea, Dunărea au trecut o.-.Se

cade să ia el doi poli?... P e loji ne­greşit nu-i ia, pentru că s'ar putea afia. Dar doi poli, nu e dreptul lui?

Şi se mai scarpină odată gânditor. Uitându-se cu teamă în toate părţile se pleacă apoi, IremuriiuJ. spre mor t şi apucă banii ce i se cădeau.

Soarele se aplecase po muchia dealului din fată, când se gâdni că ar trebui să dea de ştire cuiva, şi după oe-Şi ascunse banii hine în fundul brâului începu să ridice în­cet, încet sus pe coastă.

Portul era aproape; şi el totuşi ar fi vrut să fie ceva mai departe- Se uită în zare, se mai uită pe Dunăre în sus, se întoarse apoi şi se uită în jos spre locul unde a lăsat mortul. Dar mortul sta neclintit, în şuba lui îngheţată şi spintecată. Un han d^ aur lucea in nisip mai departe-.. Un ban de aur, cu care. se gândi lun­traşul, poate l'ar fi cinstit boerul, dacă ar îi scăpat de primejdie... Şi se socoti atunci că n'ar fi rău să-î ia şi pe acesta ca s ă i fie mortului de suflet.

Când să coboare însă, doi grăni­ceri se arătară aproape, după nn cot.

Şi n'a mai avut vreme să-l ia după cum n'a av 't vreme să mai facă vreo filosofic, gândindn-se de ce boe­m i nu voia să-şi lepede blana- Pen­tru că nu încape în orice lucru cine ştie ce fibîsofie profundă şi pentru că, ce filosofic profundă ar fi fost dacă săracei luntraş ar îi stat să se, gândească la un lucru atât de uşoa­ră bogăţia nu-i un lucru prea mare după cum sărăcia nn i un lucru prea m i c _ ui faja întâmplărilor necu­noscute ale vieţii? — La capă'ul dru­mului te po(.i despărţi de toată ave­rea ta, după cum pofi câştiga doi poli străduindu-te să-i nieriíj, «îi • numai fiindcă tu eşti cel care tră-eşli; fără să mai fi însă dator să te gândeşti la pomana pentru sufletul altuia.

M Săulessn

mas- -m

TURIN, — PIAŢA CASTELA ŞI PALATUL MADONA

SPAIMA Nuvelă Ce CATULE MENDÈS

Ţăranul stătea în picioare în fatal medicului, înaintea patului murin dei. Bătrâna liniştită ş i resemnai» se uita la cei doi bărbaţi si îi as­culta vorbind. Era să moară, cu toa­te astea nu se revolta de loc, avea doară nouăzeci şi doui de ani-

Prin ferestrele deschise soarele cald al unei după amiază de Iulie, arunca razele-i fierbin(i in od:ii* nespusă de tristă.

Medicul ridică glasul: — Honoré nu pofi să laşi in sfares

asta pe mama d-tale. Poate să moa­ră din clipă în clipă.

Şi ţăranul mâhnit repeta: Trebuie să strâng grâul. Na

pot să-l las pe câmp, timpul e fru­mos Şi cine şlie dacă mâine n'o аЛ plouă. Ce spui mamă?

Mama zguduită încă de fiorii a v * . ri(,iei aproba pe fiul ei-

Dar medicul se supără: — Eşli o brută, auzi? Şi n'am

să-(i dau voie să faci una ca asia-Iar dacă eşti nevoit să-ji strângi chiar azi grâul ia-o pe bătrâna Iîa-pet ca să stea cu mama d-tale.

Ţăranul, torturat de nehotărâre şi mai ales de iubirea feroce a econo­miei, şovăia, calcula şi îngână ta cele din urmă:

— Cât o să-ini ia bătrâna Hap?*-, t Doctorul strigă:

— Dar de unde vrei să ştiu cu Tormeşte-te cu ca şi gata-

Omul se hotărî: — Mă duc să vorbesc cu dânsa na

te supără domnule doctor. Şi doctorul plecă mormăind: t

_-. Du-te şi nu glumi cu mine. Bătrâna Kapct o spălătoreasă bă»

t-rână, veghia morfii şi murinzii de prin împrejurimi. Şi ca era foarte avară Şi de o răutate nOmai pome­nită. Toată ziua nu vorbea decât de morţi şi de agoniile la care asistase.

Când Honoré veni la ea, dânsa ter­mina tocmai de spălat nişte rute-

El îi spuse: — Bună seara, bătrânico. După ce statură mai mult de vor

bă el o Întrebă deodată cât i a r Ina pentru a veghia pe mama lui pân l la capăt.

Bătrâna spuse: — Nu pot face nn prêt fiindcă na

• t io cat mai poate dăinui încă voi.

B n m i n i e Ä 2 » S in i l » f tt. I1 I «IU Щ 1.1 • Ii — •• L —•

tiSÜVKRSUL LITERAR K o . 2 1 . — 7 .

fiică aşa cum o ştiu. Totuşi pentru á-ta am să fac următorul preţ: Un leu ziua, doui lei n .aptca.

Dar ţăranul care cunoştea pe ma­ma lui şi care ştia că toate spusele medicului, dânsa mai putea trăi încă vreo opt zile îi spuse hotărât:

— Nn, prefer să-mi Iaci un pret fix odată pentru totdeauna.

Bătrâna liapet foarte surprinsă refuza «punând că 11 u *e pca'e toc­mi până ce n'o vedea pe m a m a lui

— Atunci să mergem spuse Ho­noré.

Pe când se apropiau de casă, ţă­ranul îngâna:

— 0 ! de s'ar fi sfârşit cu ca. Dar bătrâna nu muri e încă. Muma liapet se apropia de pat Şi

ic uită la muribundă. începu s'o pi păe nrsoi spuse-

— Bătrâna poate să mai dăinuias­că încă vreo câteva vile. De aceia ai să-mi dai şease lei.

El protestă. — Şease lei e prea urnit. Ambii disnuiarâ muiiă vteme- In

cele din urmă st' înţeleseră pentru şease lei.

Honore se duse să-şi strângă griul In vreme ce m a m a Hapct îşi luă o broderie, căci lucra in totdeauna când veghia murinzii.

De-odulă întrebă pe bătrâna: — Ai fost împărtăşită? — Nn.

Doamne este osre cu putinţă. Am să mă duc să chem părintele.

Peste câteva clipe preotul sosi cu grijania- Honoré văzându-1 se în­trebă unde putea să meargă.

Argatul Iui mai deştept îi răspun-fc :

— La mama d-ale. Ţăranul nu fu surprins — La urma urmei tot ce se poate. Şi se puse iarăş pe lucru. Seara când se întoarse văzând

ti mama lui trăia încă Întrebă : — Ei cum îi merge? Apoi îi spuse mamei Rapet să ple­

te, rugând-o să vie neapărat a doua ri la cinci dimineaţa.

Ţăranca veni a doua zi cu mult Înainte de ora fixată.

— Ei, n'a mai murit, ? EI răspunse c tj un zâmbet viclean: — Nn şi mi se pare că ii merge

mai bine. Ţăranca foarte nelinişti­tă se apropie de muribunda exami­nând-o in toate chipurile.

Pricepu de odată că putea dăicui Încă vreo seasc, sau chiar vreo opt. iile, furioasă pe femeia asta care nn mai murea şi pe Honoré caro îşi bătuse joc de ca-

Totuşi se puse pe lucru. Honoré te întoarse la prânz la masă; pă­rea mulţumit.

Bătrâna Rapet era nespus de fu­rioasă; fiecare minutâ care trecea ii te părea că era un timp furat. Re­simţea o nevoie grozavă să stringa de Bât pe femeia aceasta care se Încăpăţâna să nu moară, şi care ii fura timpul şi banii

De odată îi trecu o ideie în cap. întrebă :

— Văzut-ai pe diavolul — Nu. Atunci bătrâna Rapet începu să-t

povestească fel de fel de povestiri fiorose pentru a speria şi a chini-i sufletul acesta debil de muribundă.

Ii spuse că cu câteva minute îna­inte de a muri cineva diavolul npă rea, t'uând o mătură in mână şi porta un castron dc supă în cap. Şi Începu să enumere ţoale femeile ca­re înaintea morţei îl văzuseră.

Muribunda mişcată începea să so frământe încercând să-şi abată pri­virile aiurea.

De odată mama Rapet trase per­delele de la patul muribundei şi se Îmbracă ca un halat mare, luă o mătură şi trânti castronul pe jos sentru a face zgomot. Se urcă pe un teama, desfăcu perdelele şi apăru ast. lei bătrânei pe care o ameninţa ea

ЖШТЖШШЖШШ Ne-am întâlnit aseară, în pădure, La crucea cea de piatra, la -izvor, 0. dac' ai 4I1 cât este de frumoasă iubita mea, nepreţuit odor! Frumosu-i păr ce cade lin pe spate II' resfira al primăverii vânt Şi m'aştepta tăcută, fermecată, Pârând c ascult' al vremii dulce cânt. Şi-a tresărit de spaimă 'n depărtare I '•'/.-/'/ m'a văzut în vraja argintie A lunci care se 'nălţa 'n văzduhuri, Purtând de veacuri trista ei solie. De mijlocu-i am prim'o, dar mi-a scăpat Şi-аЫа a mai venit sub crengi de /agi; í-am sáridat bălaiul par şi gura şi obră/orii ce 'mi suni nes puşi de dragii Târziu de tot, când fu la despărţire, Eu i-am şoptit o vorba ta ureche, Dar ea, înlelegând-o dhinainte, A râs si mi-a răsnuns; Poveste veche!

è

m ш Ii Cl Ii f ш ш d u. ш lí Ci m m

ii CS cei il m w

Inebunitä de spaimă cu privirile rătăcite, muribunda făcu o sforţare supra omenească pentru a se ridica şi a fugi; reuşi în cele din urmă să se ridice din pat; dar de odată re­căzu, scoţând un suspin prelung. Se isprăvise.

Şi bătrâna Rapet. aşeză iarăşi în cea mai desăvârşită linişte fiecare obiect la locul lui. Apoi, eu un gest obcinuit închise ochii enormi ai bă­trânei, îi aşeză pe piept mâinile şi începu să spună cu credinţă rugă­ciunile care se spun la morţi-

Rugăciunile aeestea Ie ştia de alt­fel pe din afară, căci aşa îi cerea meseria ei atât de urâtă.

Şi când în sfârşit Honora se în­toarse seara acasă , o găsi In ge­nunchi, la căpătâiul moartei; dar i» mediat calculă că-1 înşelase eu un leu căci n'o veçhîase de cât trei zile eeeace făcea cinei lei In Ioc de şease cât trebuia să i dea acuma.

Trad. de C. Gh.

m m m m m m m m m si m m

m

Viaţa artistică şi literară Sculptorul Severin, care se află

acum la Paris, a plecat în Spania ca să viziteze galeriile celebre de pic­tură unde se găsesc operele marilor maeştri Vclasgiiee, Goga şi Greco Tânărul nostru artist—după cum ne scrie—are intenţiunea să siudieze o-pera celor trei mari ar!,işti Spanioli.

• Sculptorii noştri pregătesc pentru

la toamnă o expoziţie generală de sculptură. Ei se vor întruni într'o organizaţie profesiouală pentru pro­paganda artei lor în public şi pentru apărarea intereselor lor- Iniţiativa a-ceasfa e a sculptorilor Filip Marin şi fon lordănescu.

* Sesiunea de primăvară a Acade­

miei Române se închide. Marti după o laborioasă activitate de 30 de zile.

Se vorbeşte cu Insistenta' despre intrarea solemnă în Academie a mae­stru ui George Enescu, singurul ,,ne-muritor" care va fi un vrednic repre­zentant al muzicei în Academie.

toamnă în care vor expune, pe lângă cei de mai sus, şi alti cenadişti ca Biju, Poitevin! Scheietii, Narocea, Tomescu-Doru, etc.

* Ministrul instrucţiunei va de­

cerne, în curând, medaliile şi distinc-ţiunile tinerilor cari expun lucrări de pictură sau sculptură la Salonul Oficial.

* Maestrnl Enescu repetă astăzi,

pentru a treia şi ultima oară, după cererea generală, Damnaţiunea Ini Faust. Auditiunea e la Ateneu» orele 3 d. a-

* La Ateneu s'a deschis, de câteva

zile, expoziţia pictorului I. Tcmeseu şi a arhitectului T T. Socalescu. Pic­torul Tornescu expune interesante peisagii şi act tiarele.

* Poezia Nonă. I / Duiliu Zamîirescti,

în comunicarea ce a făcut Marii la Academie, vorbind de Poesia nt>nă, şi-a exprimat regretul că tinerii no­ştri poefi desconsiderând azi isvorul inspiratiunei poeţilor de altă dată. urmează aşa zisa. şcoală simbolistă şi dar la iveală producţii cu toUil exoticii. S'a adoptat azi, spune d. Zamfirescu, o poésie nouă într 'o limbă fantastică şi cu maniere absurde, -produs al unei stări sufleteşti speciale.

Scriitori de scamă au dovedit că nu e nevoie de ceva nou, de oarece frumosul nu are in el nimic nou.

Aşa că poesia de mâine, poesia bi­zară la a cărei exibitiunc asistăm azi e caracterizată de o desăvârşită lipsă a principiului de adevărată artă. Adepţii unei asemenea scoale nu fac de cât să presinle spectacolul unor ră­tăciţi într'un moment de extrava­gantă. *

In şedinţa de Marţi a Academici Româae a fost ales ca membru al sec-tiunei istorice, în locul regretatului canonic I. M. Moldovanu, din Blaj, decedat în cursul anului trecut, — părintele dr. Ion l.upaş. protopopul bisericei din Sibiu-

* Poetul Gh. Coşbuc a fost ales

membru al Academici române în Focul rămas vacant, prin moartea re­gretatului N, Gane,

Cenaclul idealist al pictorilor se va reconstitui pe noui temelii diu iniţiativa pietorilor Paul Popeseu- _ _ _ _ _ _

•Ifara şi für» nn-i vedea eapnl as- Holda şi Ig. Beduarik. La toamnă va demie • prea interesantă comuni tauu în castronul c u supă.. fi a doua expoziţie a saloauai de caro vorbind despre Cula*

D. dr. C- I. Istrati a făcut la Aca-

SACUL Ci^ GLUME După ce examina copilul, medicul

luă pălăria să plece, zicûid femeii: ce'l ehiemase :

— Nu are nimica copilul, fii li-niştiiă. Uşoare friguri de dinţi...

— Să trăeşti, domnule doctor, ex­clamă femeca bucuroasă. Părinţii co­pilului sun t bogaţi şi mi-era frică să ni: nii'l ia , dacă.,-

— Bogaţ i î i i t a e doctorul vorba Ia stai sul m a i examinez o da l ă .

Şi după ce'l mai examina iar : — Hm, aşa e, conchise omul şti­

in ţ ă : copilul ăsta a re trebuinţă de un tratament de cel puţin o lună. Via şi miine să'I văd.

* Nişte dame curioase — şi cari na

sint ? — dobîndiseră autorizaţitinca să viziteze poziţiunile înainte ale r rmaî t - i in luptă.

Multaiul cnr-e le conducea, le opri in i r 'u . i loc zicîndii-Ie :

- - D';:ie_ înainte nu m a i putem merge : e oprit. Dar artileria nuastră e aproape. Dară veji fi aşa de ban* ca să tăceţi niţel, vom putea să au» zim bubuiturile tunurilor..

* Un domn, în tramvai, se uită lung

Ia un altul din faţă-i ş'apoi îi zice ; — D-ta trebae să fii frate, or i văr,

ori rudă dc aproape cu avocatul X, nu e aşa ?

— Suit chiar avocatul X, în per­soană, îi răspunde întrebatul.

— Ei vezi, exclamă întrebătorul ; d'aia îi semeni aşa de mult ! *

La vizita medicală a reformaţilor. — Iacă. domnule doctor, sufer de

astmă, îi zice cel adus pentru exa­minare. Cind urc cîteva trepte nu mai pot să răsuflu...

Medicul, îi răspunde scurt şi apă­sat.

— Nu te teme, tinere ; scări nu ai să urci, că războiul se face pe сішр.

* — Domnule, te rog, vezi dacă a

venit un pachet pentru cuconiţa, zice un servitor amploiatului poştal-

Amploiatul cunoaşte p° servitor. După ce'şi aruncă ochii îu jurul lui, îi zise :

— Nu e aici nici un pachet pentru stăpîna d-tale- Dar, trebue să fie pa­chetul mare ori mic ?...

Habar n'am. răspund» servito­rul. Stiu ati ta numai că cucoana mea aşteptă să i se aducă un clavir,

* Periuţescu, om curat şi dichisit, de

cîtăva vreme umblă foarte hărtănit , — Ce e cu tine, mă, îl întreabă nn

prieten, de eşti aşa murdar.' şi desmă-ţat ? Nu mai ai servitoarea de care spuneai că eşti foarte mulţumit şi care te îngrijea aşa de bine...

— Ba da, o am, răspunse Perin-ţescu sfios, dar.-, maro apucat de m'am însurat cu ea.

* — Vreau să vorbesc cu d. profesor

Filosofcscu zice un domn servi­toarei. ,— îndată, să vă anunţ, zice servi­toarea pornind să se execute.

Dar, după ce se'ntoarce. r.daogă încurcată :

— Vă rog să veniţi ceva mai tîrziu. — De ce ? Dacă e acasă, vreau să'i

vorbesc numai decît. Am o treabă urgentă cn d-lui.

— Uite ce e, domnul răsfoeşte acuma un coşcogeamite dicţionar çi, dacă îl întrerup cûid eiieşie, se su­pără şi asvirle in mine cu ce are in mină. Te rog, vino mai pe urmă cind o deschide o carte mai mică.

P e n t r u o r ï - c e r c c l a m a f i u n l s a u s c h i m b ă r i d e a d r e s e , d - n i î a b o n a ţ i s u n t r u g a ţ i яі a t a ş a ş i u n a d i n b e n z i l e - C u c a r e p r i m e s c z i a r u l «Universul Literar», c o n t r a r , r e c l a m a f j u -n e a s a u s e h i n i b a r e a d e n-d r e s ă n u v o r f i r e z o l v a t e .

SĂPUN p b i p a u a t * d k

A l i I T E A N Y I J p ' * * m * C j E * * > J F a r s i s o v « i C a i f « ! ' • • P f * • • Ş M * * ş P I l e g » l 0 А о т і я е

S u r i t n e i n t r c e i i l e p e n t r u i n t r u m t i s e ţ a r e a o b r a z u l u i •Ceasta b/.dqvede^ft'cu prisositítu succesul mereu crescând al acesior p re -yaraţe, cu toate cà^pé' zi cèftrëce se ivesc noui articole similare.

Onor. Public,e rugat a refuza ea neveritabilë dacă aceste preparat* i a a r da iu 'cantităţi n ä i mici, sau altfel decât în embalagiul original a-ЛШ aci. Cremă , t F M ) R A 4 4 se vinde eu Lei 1.50 ; Pudra „ f L O R A 4 * « • Ш b . , 4 ieu şi 2 Iei şi- Sàpunuï -„FLORA 4 4 cu Lei 1.50.

öriee ereroâ eare se vinde sub denumirea de „ F L O R A " jn cutii ro-t—de de lemn sau in cutii şi borcane de porcelan, cari nu sui) t la fel ca acte a r i t a i e aei şi pe un preţ mai mi". . r «Г t r»f> nn este adevărata wfimä"•,ÎFM'»B''A4* cî.'-ô. imţtati-.-; .

Oit CipUaoen

"pentru îngn;ir*s. raţională > •părului,,

Cmpiiofen FLORA Sticla mare tei 3.25 mică Lei 2.50. Pomada FLORA, borca­nul mare Lei 2.50 ; mic 1.75

Ш di p u r ă u w u u u

Întreţin gura fi iiiuţii in eea mai perfectă - *tare.

Pasta BUCOL Lei 1.25 — Apu de gura BUCOL Lei 1-50

Sipan de Lapte de Crin Laute de Crin

FLORA La n e m u l ţ u m i r e s e r e s t i t u e c o s t u l p e n t r u o r i

v â n z a r e lai ' d r o g u e r i i , l ' a r m s i c Be «anta depozitari in toate comunele rurale din ţară p

la condiţium ioaite avaiilagioase : A se adresa depo/i . Butuieşti , Strada Stelea

tn/rüfjesesc pielea, înlătură peteU fi coşii ăe pe obraz, netezesc tenul şi niâimle. Laptele de crin FLOBA se recomandă in special persoane­lor obişnuite a Întrebuinţa cosme­tice lichide. Preţul: Lapte de crin Lei 2* — Săpun Lei . : 1«50.

- c a r e d in a e e s t e p r e p a t a t e . 1»« ii ş i g a l a n t e r i i entru vânzarea preparatelor F L O R A " tului yeoerâl, L . L L \ 1 > E N B E B G . Nc, 23

EDITURA 81 PROPRIETATEA ZIARULUI .U!IITBB*UV