Amelie Nothomb.articol

4

Click here to load reader

Transcript of Amelie Nothomb.articol

Page 1: Amelie Nothomb.articol

Amelie Nothomb – Igiena asasinului

Amelie Nothomb s-a născut in 1967 la Kobe (Japonia). Copilăria si adolescenţa ei sunt, de fapt, o lungă călătorie prin lume, cu opriri mereu provizorii: isi petrece primii trei ani de viată in Japonia, urmează China, SUA, Bangladesh, Birmania, Laos. Toate romanele sale ajung, fără excepţie, în fruntea listei de bestselleruri. Igiena asasinului (1992, Prix Rene-Fallet şi Prix Alain-Fournier), prima ei carte, s-a vândut in sute de mii de exemplare. I-au urmat Sabotaj din iubire (1993), Combustibilii (1994), Catilinarele (1995), Peplum (1996), Atentat (1997), Mercur (1998), Uimire si cutremur (1999, distins cu Marele Premiu pentru roman decernat de Academia Franceză şi ecranizat de Alain Corneau), Metafizica tuburilor (2000), Cosmetica duşmanului (2001), Dicţionar Robert de nume proprii (2002), Antichrista (2003), Biografia foamei (2004), Acid sulfuric (2005), Jurnalul rândunicii (2006), In necunşstinţă de cauză (2007, căruia i s-a decernat Prix de Flore), Drept de viaţă si de moarte (2008), majoritatea publicate şi în România, de către Editura Polirom.

Primul ei roman, Igiena asasinului (1992), a fost şi primul mare succes de librărie : 350000 de exemplare, două adaptări teatrale şi una cinematografică, două premii literare. Ca şi Marie Darrieussecq sau Michel Houellebecq, tânăra Amelie Nothomb este ceea ce se numeşte un „fenomen editorial". Fenomen, nu o dată, greu de explicat. Un scriitor de mare succes este şi eroul din „Igiena asasinului”. Pretextat Tach, 84 de ani, premiul Nobel pentru literatură, are la activ 24 de romane, dar nu mai scrie nimic de vreo două decenii şi jumătate. Obez, dezgustător ca înfăţişare fizică, e bolnav de un cancer al cartilajelor şi mai are, i-au spus doctorii, două luni de trăit. Cum avem de-a face şi cu un „scoop" mediatic, ziariştii se grăbesc să-i solicite interviuri; ce poate fi, nu-i aşa, mai atrăgător decît un „testament spiritual" al marelui Pretextat Tach! Acesta acceptă provocarea de a sta de vorbă cu presa, antrenîndu-se într-un joc al dialogurilor în care logica şi reaua-credinţã îşi dau mâna.

Primul jurnalist care încearcă să îi ia lui Tach un interviu, greşeşte din cauza lipsei documentării prealabile, şi prin faptul că încearcă să fie linguşitor. Acest ultim lucru nu merge cu Tach. Lui pare să îi placă oamenii cu idei, cu atitudine, care nu sunt doar niste marionete. Cel de-al doilea jurnalist îi prezintă lungi scuze pentru întâmplarea din ziua precedentă, ca şi cum el ar fi vinovat cu ceva de eşecul colegului său. Totuşi, nu se diferenţiază prea mult faţă de primul jurnalist, deoarce este tot linguşitor, se scuză, face pe deşteptul, dar nu e prea perspicace. Eşuează în încercarea de a lua interviul mult visat, după replica bătrânului scriitor: „...având în vedere că n-ai citit nimic de mine, nu?Mulţumesc tinere, asta-i tot ce voiam să ştiu.” Cel de-al treilea jurnalist nu stie să conducă în nici un fel, discuţia. Tach vorbeşte despre ce vrea el, insuficienta pregătire a partenerului său de dialog iese la iveală, iar discuţia se sfârşeste cu : "-Dacă pot să îmi permit, domnule Tach, nu aşa veţi deveni simpatic. -Simpatic, eu? Asta mi-ar mai lipsi! Şi-apoi cine eşti dumneata să vii să îmi faci morală cu nici două luni înainte de o moarte glorioasă? Cine te crezi? Ţi-ai început fraza cu "Dacă pot să îmi permit", uite că nu poţi să îţi permiţi! Hai, ieşi, mă deranjezi. -... -Eşti surd?" Pe cel de-al patrulea jurnalist îl dă afară, pe motiv că întâlnirea a durat suficient!

Page 2: Amelie Nothomb.articol

Cea de-a cincea persoană care urmează să îi ia interviu lui Tach, mai degrabă să facă o încercare, având în vedere antecedentele lui Tach, este o femeie. Ea îi spune că a ascultat înregistrările făcute de ceilalţi jurnalişti şi ştie ce părere are Tach despre femei. Se vede clar că scriitorul este şi mai îndârjit împotriva acesteia, decât era asupra celorlalţi jurnalişti. De ce? Pentru că este o femeie. "Ştiai ce cred despre dumneata şi totuşi ai venit? -Da -Bun. Bravo. A fost o faptă curajoasă din partea dumitale. Acum poţi pleca. -Nu”. Intrigat şi, aparent, fără motiv, bătrânul cedează: -"Rămâi: eşti căpoasă, iar asta mă amuză. De vreme ce nu pari hotărâtă să mă ierţi, hai să facem un pariu, vrei? Pun prinsoare că la sfârşitul interviului, am să te fac să vomiţi, ca şi pe predecesorii dumitale. Îţi plac pariurile, nu? -Nu-mi plac pariurile gratuite. Am nevoie de o miză. (...) Propun că miza să fie aceeaşi pentru amândoi: dacă cedez, mă târăsc la picioarele dumneavostră; dacă cedaţi, vă târâţi la picioarele mele. Şi mie-mi place ca oamenii să se târască în faţa mea."

Orice cititor „normal“ este sigur de nereuşita Ninei. Dar ea perseverează şi, ştiind că vorbele ei îl incită, îl provoacă. „După cum ştiţi, jurnaliştii sunt fiinţe lipsite de scrupule. Am scormonit deci prin trecutul dumneavoastră fără să vă consult, deoarece mi-aţi fi interzis. Dumitale nu ţi-e ruşine să te iei de un bătrân neputincios, obez, sărac şi bolnav? -Nu ştiu ce-i aia ruşine" . Discuţiile se transformă treptat într-un adevărat interogatoriu, tânăra ziaristă care intuieşte că în spatele unuia din romanele celebrului autor se ascunde o crimă odioasă, declanşează o răsturnare fantastică de roluri: rând pe rând, cei doi îşi schimbă identităţile călău-victimă, învingător-învins. Cine va cîştiga în cele din urmă? Suspans, ca în clasicele romane poliţiste... Autoarea, cu solide studii de filologie şi jurnalism, conduce cu măiestrie replicile celor două personaje, romanul fiind, aproape în totalitate, dialog. Unde e neapărată nevoie de explicaţii suplimentare, sunt pasaje narativ-descriptive, redactate jurnalistic. Interesant este că autoarea pare să se identifice, în acelaşi timp, cu Pretextat Tach şi cu jurnalista, deşi cele două personaje par antitetice.

Ceea ce face din “Igiena asasinului” o carte superbă este chiar această “artă a conversaţiei”, care debordează de replici scânteietoare, inteligente, provocatoare şi lipsite de inhibiţii. Este o experienţă specială pentru orice cititor care îşi doreşte ceva deosebit, nou, incitant. Este, cu adevărat, un regal.

Page 3: Amelie Nothomb.articol

Amelie Nothomb

Amelie Nothomb s-a născut in 1967 la Kobe (Japonia). Copilăria si adolescenţa ei sunt, de fapt, o lungă călătorie prin lume, cu opriri mereu provizorii: isi petrece primii trei ani de viată in Japonia, urmează China, SUA, Bangladesh, Birmania, Laos. Toate romanele sale ajung, fără excepţie, în fruntea listei de bestselleruri. Igiena asasinului (1992, Prix Rene-Fallet şi Prix Alain-Fournier), prima ei carte, s-a vândut in sute de mii de exemplare. I-au urmat Sabotaj din iubire (1993), Combustibilii (1994), Catilinarele (1995), Peplum (1996), Atentat (1997), Mercur (1998), Uimire si cutremur (1999, distins cu Marele Premiu pentru roman decernat de Academia Franceză şi ecranizat de Alain Corneau), Metafizica tuburilor (2000), Cosmetica duşmanului (2001), Dicţionar Robert de nume proprii (2002), Antichrista (2003), Biografia foamei (2004), Acid sulfuric (2005), Jurnalul rândunicii (2006), In necunoştinţă de cauză (2007, căruia i s-a decernat Prix de Flore), Drept de viaţă si de moarte (2008), majoritatea publicate şi în România, de către Editura Polirom.

Primul ei roman, Igiena asasinului (1992), a fost şi primul mare succes de librărie : 350000 de exemplare, două adaptări teatrale şi una cinematografică, două premii literare. Ca şi Marie Darrieussecq sau Michel Houellebecq, tânăra Amelie Nothomb este ceea ce se numeşte un „fenomen editorial". Fenomen, nu o dată, greu de explicat.

Un scriitor de mare succes este şi eroul din „Igiena asasinului”. Pretextat Tach, 84 de ani, premiul Nobel pentru literatură, are la activ 24 de romane, dar nu mai scrie nimic de vreo două decenii şi jumătate. Obez, dezgustător ca înfăţişare fizică, e bolnav de un cancer al cartilajelor şi mai are, i-au spus doctorii, două luni de trăit. Cum avem de-a face şi cu un „scoop" mediatic, ziariştii se grăbesc să-i solicite interviuri; ce poate fi, nu-i aşa, mai atrăgător decît un „testament spiritual" al marelui Pretextat Tach! Acesta acceptă provocarea de a sta de vorbă cu presa, antrenîndu-se într-un joc al dialogurilor în care logica şi reaua-credinţã îşi dau mâna. Ceea ce face din “Igiena asasinului” o carte superbă este chiar această “artă a conversaţiei”, care debordează de replici scânteietoare, inteligente, provocatoare şi lipsite de inhibiţii. Este o experienţă specială pentru orice cititor care îşi doreşte ceva deosebit, nou, incitant. Este, cu adevărat, un regal.