Alice Nastase – Director revista TANGO

Alice Nastase Buciuta (n. 13 iulie 1969, Ploiești) este jurnalista si scriitoare

romanca. A absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti (1991) dar si

Facultatea de Psihosociologie din cadrul Institutului National de Informatii din

Bucuresti (1997).

Alice Nastase Buciuta este cea mai buna interpreta a propriei vieti profesionale,

despre care relateaza urmatoarele:

“Fiecare mare entuziasm profesional al meu a sfarsit intr-o deznadejde. Fiecare

proiect in care am investit timp, truda, bani, lacrimi, rugi si nemarginiri de

sperante s-a preschimbat intr-o povara pe care o duc, de acum inainte, pentru totdeauna. Marile izbanzi

ale carierei mele n-au fost glorioase decat pentru ceilalti. Pentru mine, raman insirate cateva linii amare

trasate cu cerneala simpatica pe coala alba a CV-ului meu intesat de biruinti.

Am plecat de la National cand ne ajunsese nemultumirea la os si saracia la inima, dar in urma au ramas

anii nostri de audiente fabuloase. Oamenii isi amintesc si acum ca Simona Catrina si eu venim de la

National, desi au trecut zece ani de cand am plecat de acolo, iar, intre timp, ziarul s-a desfiintat. “Nimeni

nu e de neinlocuit” era formula de capatai a celor care inventasera Nationalul si-l tineau strans de haturi,

a celor care se impaunau spunand ca daca insusi Ion Cristoiu a plecat de la ziar, lepadandu-se de

editorialul sau atat de citit, si, totusi, publicatia a mers cu succes mai departe, demisia niciunuia dintre noi

nu se va resimti. Dar plecarea lui Cristoiu n-a lasat urme pentru ca, in urma sa, ne-am adunat trei tinere

talentate si harnice, care, pe rand, timp de patru ani, am scris editoriale nesemnate. Mai mult noi, Simona

Catrina, Alice Nastase, dar si Aura Alexa Ioan. Ni s-a promis ca anonimatul va dura o luna, doua, pana se

va face trecerea catre numele noastre, catre stilul cel nou de abordare. Ni s-a garantat ca vom fi platite

suplimentar pentru obligatia de-a fi destepte, lucide, analitice, sintetice, acide sau romantice, dupa cum

cerea contextul fiecarei zile. Si sa tot fi fost vreo 1200 de zile…

Niciuna dintre promisiuni nu s-a indeplinit niciodata.

Am plecat de la Tabu cand m-am dovedit neascultatoare fata de cei care se instapanisera, hodoronc-

tronc, peste munca si puterea mea de a duce publicatia mai departe. Am plecat cand nesupunerea mea

m-a transformat intr-un paria si, peste noapte, m-am pomenit ca o femeie care nu detinea alta calitate

decat aceea de a fi buna prietena cu patronul, dar care habar nu avea despre presa si nici macar nu stia

sa utilizeze un computer – scrijelea cate ceva pe hartie, iar cate-un nenorocos din redactie consemna

obidit si electronic ceea ce ea, oricat de emancipata se prezenta a fi, nu stia sa faca la vremea

respectiva- a fost declarata mai marele izbanzilor noastre. Inclusiv al meu, care facusem revista de la

primul numar.

Nu consemnez dramele Tangoului meu, pentru ca ele sunt inca vii si imi ard inima. Stiu doar ca – desi am

zis ca nu-mi pasa de despartiri, de scandaluri, de procese, de vanzari, de falimente, de pierderi, de

regrupari, de redefiniri, de reinventari – de cate ori aud un tango mi se umplu ochii de lacrimi. Probabil ca-

mi va lua ceva timp sa ma vindec si sa il consider, privind catre trecut, si catre prezent, si iar catre trecut,

un job minunat. Si atat.

Cea dintai carte pe care am scos-o s-a vandut in multe zeci de mii de exemplare. Dar firma care o

publicase, reprezentanta a unei edituri care exista si infloreste si azi, a intrat in insolventa si… asta a fost.

Asta m-a determinat sa editez singura urmatoarele carti si sa constat ca lumea librarilor nu e atat de

prietenoasa si iubitoare de cultura pe cat se prezinta, cu aplomb. Chiar daca le oferi carti care se vand ca

painea calda. Ma judec si acum cu editura care insoteste librariile Carturesti, iar colosii de la Diverta –

unde am stat in fruntea topurilor ani de zile cu volumele Editurii Cartile Tango, cu cartile mele, ale Aurorei

Liiceanu, ale Simonei Catrina, ale Ninei Cassian - ridica din umeri si spun ca patronul lor, catarat

dintotdeauna in topurile megamiliardarilor, nu are ce sa faca daca firma care ne-a inhatat cartile nu are

bani sa le si plateasca.

E prea greu sa mergi mai departe intr-o tara in care nu functioneaza nici onoarea, nici legea. Mi-e tot mai

rusine sa fiu cetatean intr-o natie care nu-ti da nicio sansa sa fii exceptional si cinstit. In care se pune

TVA pe drepturile de autor, desi, ca autor, nu te plateste nimeni decat pe drepturi de autor, iar asta se

arata a fi pedeapsa pentru creativitate. Astimp, mafiotii iau imprumuturi nerambursabile, iar cei care nu

sunt decat autorii unor smecherii sinistre se autodeclara ingineri financiari si sfarsesc prin a fi izbaviti de

taxe.

Vreau sa fiu libera si sa privesc cu incredere, nu cu umilinta catre ziua de maine. Vreau sa pot sa fiu

mandra de puterea mea de a strabate pamantul cu pasi curajosi si de a-i schimba in bine pe cei din jurul

meu. Asa cum ma lupt in fiecare clipa pentru a-mi apara dragostea de pe urma, marea mea dragoste,

merit sa imi dau dreptul la un ultim si maret proiect profesional din care sa nu mai fiu nevoita vreodata sa

fug. Sunt pasare cu aripi, dar n-am zburat niciodata. Poate pentru ca aripile mele sunt neputincioase si

bezmetice. Sau poate pentru ca e prea jos tavanul tarii asteia in care, de fapt, nu noi ne-am dat intalnire,

doar ne-am descurcat, cumva, pana acum. Pana acum.”

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Alice_N%C4%83stase_Buciuta

http://alice.revistatango.ro/2011/11/04/sunt-pasare-cu-aripi-dar-n-am-zburat-niciodata/