Alex.lapusn

7/22/2019 Alex.lapusn

http://slidepdf.com/reader/full/alexlapusn 1/6

ALEXANDRU LĂPUȘNEANU

de COSTACHE NEGRUZZI

1. NUVELA ISTORICĂ

Nuvela istorică este opera epică în proză care are drept personaje figuri atestateistoric sau prezintă evenimente care se referă la un moment din trecut.

Prima nuvelă istorică din literatura română este Alexandru Lăpuşneanul deCostache Negruzzi, apărută în 1840 în primul număr al revistei Dacia literară, ca răspunsla îndemnul acesteia de a folosi trecutul naţional ca sursă de inspiraţie.

Trăsături ale nuvelei istorice :

o are o construcţie de factură clasică, respectând momentele subiectului literar ; o este inspirată din trecutul istoric ; o urmăreşte o gradare a tensiunii generate de intrigă, ceea ce o apropie de

structurarea textului dramatic (cele patru capitole ale nuvelei seamănă cu patruacte ale unei drame) ;

o conflictele sunt mai ales exterioare, opunând personaje cu interese diferite ;o acţiunile se desfăşoară cronologic, locul şi timpul sunt precizate ; o timpul şi spaţiul sunt limitate, dar mult mai ample decât în schiţă ; o protagonistul (personajul inspirat din istorie) ocupă locul central al operei ; o culoarea de epocă este creată prin descrieri de vestimentaţie, interioare ale

locuinţelor, utilizarea limbii specifice epocii descrise (în cazul de faţă utilizareaarhaismelor) ;

o naratorul este omiscient, naraţiunea se face la persoana a III-a, perspectivanarativă fiind obiectivă .

2. ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL

Nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul a apărut în anul 1840 în primul număr dinrevista Dacia literară, iar apoi a fost inclusă în anul 1857 în singurul volum al autoruluiintitulat Păcatele tinereţelor . Volumul este alcătuit din patru părţi, fiecare dintre eleilustrând o numită dimensiune literară. Prima parte, Amintiri din juneţe conţine cinci proze cu subiecte de actualitate pentru perioada paşoptistă, a doua, Fragmente istorice prezintă evenimente din trecutul şi prezentul istoric al ţării (include şi nuvela Alexandru Lăpuşneanul ). Următoarele două părţi, intitulate Neghină şi pălămidă şi Negru pe alb.Scrisori de la un prieten cuprind prelucrări dramatice, respectiv, lucrări de factură



jurnalistică, memorialistică şi eseistică. Nuvela este scrisă sub ideologia paşoptistă,respectând ideile impuse de Mihail Kogălniceanu în articolul Intr oducţie, care cereaautorilor să promoveze o literatură originală cu teme inspirate din istoria naţională şifolclorul naţional.

Subiectul nuvelei este preluat din cronica lui Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, din care autorul preia anumite scene, fapte şi replici: venirea lui Lăpuşneanulla a doua domnie, întâlnirea cu boierii trimişi de Tomşa, uciderea celor 47 de boieri,arderea cetăţilor Moldovei, călugărirea şi uciderea prin otrăvire a domnitorului. O altăsursă importantă de inspiraţie este Letopiseţul Ţării Moldovei de Miron Costin de unde prelucrează, pentru episodul omorârii lui Moţoc din nuvelă, scena uciderii unui boier întimpul domniei lui Alexandru Iliaş. Nuvela reconstituie cea de-a doua domnie a luiAlexandru Lăpuşneanul (1564-1569), prezentând lupta pentru impunerea autorităţiidomneşti în Moldova secolului al XVI-lea. Autorul nu transcrie evenimentele ca încronicile istorice ci le modifică în funcţie de propria sa viziune, influenţată deromantismul paşoptist. Autorul modifică realitatea istorică, dar acţiunea nuvelei se

păstrează în limitele verosimilului. Personajul lui Negruzzi nu se aseamănă până laconfundare cu personalitatea reală, istorică a lui Alexandru Lăpuşneanul. Personajulilustrează un tip uman, este un personaj de factură romantică, prin intermediul căruiaautorul îşi exprimă propria sa viziune artistică.

Nuvela are ca temă evocarea artistică a unei perioade zbuciumate din istoriaMoldovei, şi anume cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul şi consecinţeledeţinerii puterii de un domnitor crud, tiran.

Nuvela este structurată în patru capitole, fiecare având un moto sugestiv pentruconţinutul acestora: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...”, „Ai să dai samă, doamnă!...”,

„Capul lui Moţoc vrem!...”, „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu...”. Naratorul este omniscient, naraţiunea se realizează la persoana a III-a, perspectiva asupraevenimentelor fiind obiectivă. Naraţiunea se desfăşoară linear, cronologic, prinînlănţuirea secvenţelor narative şi a episoadelor. Deşi nuvela este o specie care aparţinegenului epic, se remarcă în acest caz caracterul dramatic oferit de rolul capitolelor înansamblul textului (seamănă cu actele unei piese de teatru), de realizarea scenică asecvenţelor narative, de utilizarea predominantă a dialogului şi de minima intrevenţia anaratorului.

Motoul din primul capitol„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...” subliniază întreagaură şi tenacitate a lui Alexandru Lăpuşneanul, care mai fusese o dată pe tronul ţării, darfiind trădat de boieri, a fost nevoit să părăsească ţara. Scena dintre viitorul domnitor şi boierii trimişi de Tomşa prefigurează conflictul principal al nuvelei, acela dintreLăpuşneanul şi boieri. Un rol important îl va avea vornicul Moţoc, boier viclean care îivânduse pe toţi domnitorii care au ocupat tronul Moldovei în ultimii ani.Comportamentul este pus în evidenţă de gesturile sale, dar şi de atitudinea domnitorului:„Eu te iert însă, c-ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înşela, şi îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji de sângele tăru; te voi cruţa, căci îmi eşti folositor, ca să măuşurezi de blăstemurile norodului. Sunt alţi trântori, de care trebuie curăţit stupul. Moţoc



îi sărută mâna asemenea cânelui care, în loc să muşce, linge mâna care-l bate. El eramulţămit de făgăduinţa ce câştigase; ştia că Alexandru-vodă a să aibă nevoie de unintrigant precum era el.” Din punct de vedere al construcţiei textuale, aceste cuvintetrimit deja la finalul capitolului al treilea, când Moţoc va plăti cu viaţa pentru a-l uşura pevodă de „blăstemurile norodului”. De asemenea, prin propoziţia „Sunt alţi trântori, de

care trebuie curăţit stupul.” anticipă violenţa din capitolul următor. Al doilea capitol prezintă planurile de distrugere a boierimii puse la cale de

domnitor. Motoul se referă la „leacul de frică” pe care Lăpuşneanul îl promite soţiei sale,Ruxanda.

Abia în al treilea capitol personajul atinge plenitudinea personalităţii sale.Disimularea, diplomaţia ating punctul culminant şi ele se vor combina cu plăcereaestetică a contemplării cruzimii. „Leacul de frică” al doamnei Ruxanda este de fapt piramida de patruzeci şi şapte de capete pe care acesta o relizează după ce ucide boierii.În acest capitol care are ca moto replica poporului: Capul lui Moţoc vrem!...” se explică

şi promisiunea pe care Lăpuşneanul i-a făcut-o la început vornicului: nu a murit de mânadomnitorului deoarece acesta a dorit încă de la început să-l sacrifice ca ţap ispăşitor. Deasemenea, în finalul acestui capitol se mai face o promisiune, care va fi îndeplinită lasfârşitul nuvelei. Boierii care scapă de la masacru, Spancioc şi Stoici fac o promisiune pemalul Nistrului: „Spuneţi celui ce v-au trimis, strigă către ei Spancioc, că ne vom vedea pân-a nu muri!”.

În ultimul capitol este prezentat sfârşitul lui Alexandru Lăpuşneanul. Acesta semută împreună cu familia la Hotin pentru a-i supraveghea mai de aproape pe Spancioc şi Stroici „care şedeau la Cameniţă, aşteptând şi pândind vreme.” Doamna „dă samă” şi, împinsă de ceilalţi, îşi otrăveşte soţul care moare sub privirile neiertătoare ale lui

Spancioc şi Stroici, spre a împlini promisiunea de pe apa Nistrului.

3. PERSONAJUL PRINCIPAL: ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL

Alexandru Lăpuşneanul este personaju l principal al nuvelei, este un personaj

romantic, excepţional , care acţionează în situaţii excepţionale, cum ar fi scena ucideriiboierilor, a pedespsirii lui Moţoc şi a morţii domnitorului. Întruchipează tipul

domnitorului tiran şi crud , care conduce ţara într -un mod absolutist, fără a ţine cont de părerile boierilor. Personajul este construit din contraste şi în antiteză cu celelalte personaje, are o psihologie complexă, cu calităţi şi defecte puternice.

Destinul personajului este urmărit cu ajutorul celor patru replici plasate în f runteacapitolelor şi având rol de moto. Alexandru Lăpuşneanul doreşte să impună autoritateadomnească prin orice mijloace. Afirmaţia din ultimul capitol „Eu nu sunt călugăr, suntdomn!” reflectă faptul că îşi înfruntă destinul chiar şi atunci când este pus în faţalimitelor omeneşti, cum ar fi boala sau moartea.



Personajul nu evoluează pe parcursul nuvelei, trăsăturile sale principale fiind prezentate încă de la început: este hotărât, crud, inteligent, prefăcut, bun cunoscător alpsihologiei umane, abil politi c . Este caracterizat direct , de către narator, de cătrecelelalte personaje şi chiar de el însuşi, şi indirect prin fapte, limbaj, atitudini,comportament, relaţii cu alte personaje.

Naratorul realizează în mod directportretul fi zic al domnitorului prin descriereavestimentaţiei specifice vremii: „Purta coroana Paleologilor, şi peste dulama polonezăde catifea stacoşie, avea cabaniţa turcească.” De asemenea, înregistrează gesturile şimimica personajului prin notaţii scurte: „Spun că în minitul acela el era foarte galben la faţă şi că racla sfântului ar fi tresărit”, „Răspunse Lăpuşneanul cu sânge rece.”Caracterizarea realizată de alte personaje este succintă: mitropolitul Teofan spunedespre domnitor: „Crud şi cumplit este omul acesta”, în timp ce Spancioc îl numeştetiran: „sângele cel pângărit al unui tiran ca tine.”

Caracterizarea indirectă se realizează prin faptele care evidenţiază cruzimea

(trăsătura esenţială a personajului), dar şi dorinţa lui de a distruge influenţa boierilor Hotărârea de a avea puterea domnească reiese încă de la începutul nuvelei, din

episodul în care primeşte solia boierilor. La încercarea acestora de a-l face să renunţe latronul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanul răspunde astfel: „Dacă voi nu mă vreţi, eu văvreau, răspunse Lăpuşneanul, a cărui ochi scânteiară ca un fulger, şi dacă voi nu măiubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă întorc? Mai degrabă- şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt.” Hotărârea este pusă în practică prin guvernarea cu ajutorul terorii, deoarece domnitorul reuşeşte să contracareze posibilele încercări de revoltă a boierilor, activitate care culminează cu uciderea celor 47de boieri. Nu îşi va pierde această hotărâre şi tărie decaracter nici în clipa morţii, când

revine asupra deciziei de a se călugări şi ameninţă pe cei din jur: „M -aţi popit voi, dar demă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu!”

Voinţei neabătute i se asociază şi alte trăsături. Abilitatea în ceea ce pr iveşterelaţiile umane, diplomaţia, cunoaşterea psihologiei umane, sunt calităţi aleconducătorului, dar în acest caz sunt folosite pentru consolidarea puterii absolute, nu pentru o cârmuire corectă a ţării. Cunoscând oamenii, le face promisiuni care îi liniştesc,dar care ascund de fapt un plan de răzbunare. Promisiunea pe care i-o face lui Moţoc: „îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji în sângele tău; te voi cruţa, căci îmi eştitrebuitor, ca să mă mai uşurezi de blăstemurile norodului” îl linişteşte pe boierulintrigant, care se crede util domnitorului şi care crede că a reuşit să reintre în graţiileacestuia. Planul de răzbunare al lui Lăpuşneanul este însă crud deoarece îl predă peMoţoc mulţimii care îl sfâşie: „Du-te de mori pentru binele moşiei dumitale, cum ziceaiînsuşi când îmi spuneai că nu mă vrea, nici mă iubeşte ţara. Sunt bucuros că- ţirăsplăteşte ţara pentru slijba ce mi-ai făcut, vânzându-mi oastea lui Anton Sechele, şimai pe urmă lăsându-mă şi trecând de partea Tomşii.” Sacrificându-l pe boier, serăzbună pentru trădarea acestuia şi manipulează mulţimea revoltată, de a cărui putere esteconştient: „Proşti, dar mulţi.” În acest episod dă dovadă de stăpânire de sine şi desânge rece



O altă promisiune pe care o respectă este oferirea unui „leac de frică” doamneiRuxanda, care îl rugase să nu mai verse sânge nevinovat. Alcătuirea piramidei dincapetele boierilor şi oferirea acesteia drept lecţie pentru soţie, pune în evidenţă sadismul domnitorului. El se stăpâneşte în momentul în care Ruxanda încearcă să-l convingă sărenunţe la crime şi are impresia că doreşte să se amestece în conducerea ţării, dar nu iartă

atitudinea ei şi se răzbună prin acest „leac de frică”: „- Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul sărind drept în picioare, şi mâna lui, prin deprindere, se răzămă pe junghiul din cingătoarea sa; dar îndată stăpânindu- se se plecă, şi rădicând de Ruxandade jos [...]. – Îţi făgăduiesc că de poimâine nu vei mai vedea, răspunse Alexandru-Vodă; şi mâne îţi voi da un leac de frică.”

Deţine arta disimulării şi regizează cu inteligenţă invitaţia la ospăţul de împăcarecu boierii, care este de fapt o cursă. Inteligent, alege ca loc al discursului său biserica, pentru a le sugera boierilor că s-a căit şi că doreşte o mai bună înţelegere cu aceştia:„Boieri dumneavostră! Să trăim de acum în pace, iubindu-ne ca nişte fraţi, pentru căaceasta este una din cele zece porunci: Să iubeşti pe aproapele tău ca însuşi pre tine, şi

să ne iertăm unii pe alţii, pentru că suntem muritori, rugându-ne Domnului nostru Isus Hristos – îşi face cruce – să ne ierte nouă greşalele, precum iertăm şi noi greşiţilornoştri.” De asemenea, are o inteligenţă diabolică, reuşind să manipuleze boierii sau poporul şi să-şi pună în aplicare planurile.

Cruzimea este o însuşire obişnuită în această perioadă istorică dominată de lupta pentru putere (tot de cruzime dau dovadă şi Spancioc şi Stroici care asistă la moarteadomnitorului), dar în cazul lui Lăpuşneanul este exagerată, are manifestări excepţionale,de unde şi încadrarea personajului în tipologia romantică. Domnitorul asistă râzând lamăcelul boierilor: „Cât pentru Lăpuşneanul, el luasă pre Moţoc de mână şi se trăsesălângă o fereastră deschisă, de unde privea măcelăria ce începuse. El râdea; iar Moţoc, silindu- se a râde ca să placă stăpânului, simţea părul zburlindu-i- se pe cap şi dinţii săiclănţănind.” După uciderea celor 47 de boieri îi promite doamnei Ruxanda că nu va maiucide, dar născoceşte schingiuri „ca să nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea sufeririomeneşti”. În f inal dă dovadă din nou de cruzime când ameninţă să-şi ucidă propriul fiu pe care îl crede un uzurpator al puterii sale. Uciderea lui prin otrăvire este singura cale dea-l opri să mai facă rău, dar în acelaşi timp este o pedeapsă pentru cruzimea sa.

Replicile personajului sunt memorabile, două dintre ele fiind transformate de autorîn moto-uri ale capitolelor I şi IV. Răspunsul dat boierilor: „Dacă voi nu mă vreţi, eu văvreau [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia, ori fărăvoia voastră.”, a devenit o emblemă a personajului care se autodefineşte prin voinţa deneînfrânt. Ameninţarea din final: „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu...” redăaluziv dorinţa de răzbunare a celui căzut.

Forţa excepţională a personajului domină relaţiile cu celelalte personaje. Pentru ase răzbuna, pune în aplicaţie câte un plan, în funcţie de gravitatea vinii: pe boieri îimăcelăreşte, e Moţoc îl dă mulţimii, doamnei Ruxanda îi dă „un leac de frică”. Pentruaceastă cruzime este în final pedepsit de cei care asistă la mortea sa. Spancioc şi Stroici



nu vor să îi curme suferinţa ci dimpotrivă îl lasă să se chinuie: „învaţă a muri, tu care ştiai numai a omorî.”

Relaţia cu doamna Ruxanda este construită pe principiul romantic al antitezeiangelic – demonic. Diversitatea atitudinilor faţă de soţia lui reflectă falsitatea,

disimularea . Se căsătorise cu ea „ca să atragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareş”. Nu o respectă nici pentru originea ei nobilă, nici pentru că îi este soţie şi mamă a copiilor săi, iar Ruxanda „ar fi voit să-l iubească, dacă ar fi aflat în elcât de puţină simţire omenească.” Gesturile, mimica şi cuvintele rostite de Lăpuşneanulîn capitolul al II-lea, în scena discuţiei cu doamna Ruxanda, evidenţiază ipocrizia lui înrelaţia soţ – soţie. Mai întâi îi sărută mâna, apoi se posomoreşte, reacţionează impulsivla rugămintea ei, dar se stăpâneşte şi îi promite „un leac de frică”. În capitolul următor,după ce se răzbună pe boieri şi pe Moţoc, nu o iartă pentru îndrăzneala ei şi îşi ţine promisiunea de a o „vindeca” de frică. Se bucură cu cruzime de spaima doamnei careleşinase la vederea piramidei de capete, afirmând: „- Femeia tot femeie, zise Lăpuşneanul zâmbind; în loc să se bucure, ea se sparie.” În ultimul capitol insistenţele

boierilor şi ameninţarea lui Lăpuşneanul că îi va ucide copilul, o determină să- şiotrăvească soţul.

Alexandru Lăpuşneanul este un personaj romanti c şi prin urmare excepţional datorită cruzimii sale exagerate, acţiunilor sale spectaculoase, replicilor sale.

Alex.lapusn

Documents

Transcript of Alex.lapusn