ALEXANDRU LAPUSNENUL GENUL EPIC NUVELA

Tema nuvelei o constituie lupta dusă de voievodul Alexandru Lăpuşneanu împotriva marii boierimi pentru formarea unui stat feudal centralizat.

Această operă literară este o nuvelă, adică o specie a genului epic cu un singur fir narativ, dar cu o acţiune mai complicată şi cu un conflict mai puternic decât al schiţei. În nuvelă accentul cade pe caracterizarea complexă a personajelor, iar nu pe acţiune.

Ca în orice operă epică, sunt nelipsite cele trei elemente fundamentale ale genului: narator, acţiune în timp şi spaţiu, personaje.

Naratorul intervine relativ puţin prin consideraţii personale. Din punctul său de vedere, povestitorul îi reproşează protagonistului caracterul crud şi sângeros: „Acest fel fu sfârşitul lui Alexandru Lăpuşneanul, care lăsă o pată de sânge în istoria Moldaviei”. Totuşi principala trăsătură a stilului nuvelei este caracterul ei impersonal, vocea narativă este neimplicată afectiv şi este singura care ştie cum gândesc şi acţionează personajele (este omniscent), în spatele cărora se află şi le prezintă în diferite ipostaze. Se observă tendinţa de obiectivare, de atenuare a prezenţei naratorului care nu se implică subiectiv şi se detaşează de personaje, relatând faptele şi întâmplările la persoana a III-a singular. Naraţiune propriu-zisă se împleteşte cu dialogul, secvenţele descriptive fiind rare, pentru a nu încetini şi a întrerupe povestirea. Relaţiile temporale şi spaţiale sunt clar delimitate. Spre deosebire de schiţă, acţiunea se desfăşoară în timpuri şi spaţii diferite, construcţia epică având amploare în timp şi spaţiu.

Nuvela debutează cu intrarea domnitorului în Moldova cu ajutor turcesc. Urmează primirea delegaţiei boierilor lângă Tecuci, apoi domnia voievodului la Iaşi şi moartea acestuia în cetatea Hotinului.

Timpul subiectului este bine precizat, anume anii de cârmuire ai sângerosului Alexandru-vodă (1564-1568). Conflictul, care pune în mişcare acţiunea şi determină comportamentul şi reacţiile personajelor, reiese din ciocnirea de interese dintre domnitor şi boieri. Este un conflict social linear care evoluează ascendent începând cu respingerea categorică a pretenţiilor delegaţiei la Tecuci, când se conturează doleanţele celor două părţi aflate în opoziţie: Lăpuşneanu doreşte a stăpâni tiranic, iar boierii vor un domnitor slab.

1

Astfel, acţiunea se axează pe un singur aspect , considerat a fi esenţial pentru ca voievodul să-şi atingă unicul ţel: pedepsirea boierilor trădători. În relatare se intercalează secvenţele dialogate prin care se obţine impresia de desfăşurare a conflictului, puternic concentrat, chiar în faţa ochilor cititorului. În felul acesta asistăm la derularea continuă a dezacordului dinte combatanţi: persecuţia, pledoaria doamnei Ruxanda, măcelărirea necredincioşilor, sacrificarea lui Moţoc. Construcţia riguroasă a subiectului implică un număr relativ redus de personaje.

Personajul principal, Alexandru-vodă, este construit din trăsături morale antagonice, deoarece se află într-un intens conflict, menit a-i pune în lumină caracterul. Pe de o parte, voievodul manifestă o voinţă de neclintit, hotărâre în acţiuni şi curaj în faţa pericolului. Este diplomat şi inteligent, se preface credincios şi înţelept în biserică. Pare devotat poporului când îl sacrifică pe vornic. Pe de altă parte, demonstrează un caracter violent şi o cruzime diabolică fiind un tiran însetat de sânge.

Doamna Ruxanda se prezintă în antiteză cu protagonistul: suavă şi miloasă.

Vornicul Moţoc, personaj secundar, simbolizează tipul boierului linguşitor, trădător şi intrigant.

Personajele sunt înfăţişate în mediul lor de viaţă, în Moldova feudală, cu un decor tipic, cu descrieri amănunţite ale portului, ale obiceiurilor şi ale ospăţului de la curte.

CARACTERIZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL

Prin urmare, personajul principal al nuvelei este domnitorul Alexandru Lăupşneanu, al cărui nume ilustrează titlul operei. Acesta participă la toate momentele subiectului, este prezentat în evoluţie, iar faptele şi acţiunile sale se intercondiţionează cu ale celorlalte personaje. El este un personaj real, cu atestare istorică, fiind o personalitate cunoscută a istoriei noastre. Este înfăţişat în timpul celei de a doua domnii, când revine la tronul Moldovei ajutat de turci. Lăpuşneanu întruchipează în nuvelă pe tiranul crud şi sângeros, răzbunător şi viclean. Prin caracterizare directă, ( DE CATRE NARATOR, DE CATRE ALTE PERSONAJE, AUTOCARACTERIZARE) naratorul conturează portretul moral al protagonistului. Astfel, primeşte solia boierilor, la Tecuci, cu prefăcută bunăvoinţă ( silindu-se a zâmbi). După ce ascultă mesajul solilor, se dezlănţuie şi îşi revarsă ura împotriva sfetnicilor trădădori prin ochii care scânteiră ca fulgerul.

2

În drum spre tron, este întâmpinat de popor cu bucurie şi nădejde, deoarece, remarcă povestitorul, în prima domnie, nu avusese vreme a-şi dezveli urâtul caracter. La rugăminţile doamnei Ruxanda de a înceta vărsarea de sânge, naratorul evidenţiază comportamentul şi gesturile domnitorului care devine impulsiv şi violent: Lăpuşneanul, posomorându-se, desfăcu braţele: Ruxanda căzu la picioarele lui. Totuşi, după ce mâna lui, prin deprindere, se răzămă pe junghiul din cingătoarea sa, ştie să se stăpânească şi o ridică pe doamnă sa de pe jos. Prin mijloacele caracterizării indirecte -- CUM GANDESTE SI SIMTE, CUM VORBESTE, CUM SE COMPORTA, MEDIUL IN CARE TRAIESTE--(fapte, dialog, comportament şi sentimente), sunt prezentate şi alte trăsături ale eroului. Este orgolios, dârz şi neabătut în hotărârea sa de a ocupa scaunul ţării, nu cedează în faţa obstacolelor, nu renunţă uşor şi de a ceea respinge categoric pretenţiile boierilor parlamentari de a se înapoia: Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu… După ce delegaţia pleacă fără nici un rezultat, vornicul Moţoc rămâne pentru a încerca să-l determine pe voievod a avea încredere în boieri. În dialogul cu necredinciosul său dregător, domnitorul se evidenţiază prin inteligenţă, dându-şi seama de adevăratele intenţii ale vornicului. Protagonistul foloseşte proverbe ( Lupul părul schimbă, iar năravul ba) şi vorbe înţelepte (Sunt alţi trântori de care trebuie curăţit stupul ), făcând aluzie la soarta care îi aşteaptă pe boierii trădători din prima domnie. Totuşi îl va ierta pe Moţoc, dovedind abilitate politică (…te voi cruţa, căci îmi eşti trebuitor, ca să mă mai uşurezi de blăstămurile norodului), deoarece intenţionează să se apropie de popor şi să îndrepte nemulţumirile acestuia către boieri. Convorbirea cu doamna Ruxanda, care îi cere să nu mai prigonească pe boieri, ilustrează modul despotic al protagonistului de a se purta cu oricine ce îi stă împotrivă, chiar şi cu soţia sa: Doamna mea! îi zise, să nu-ţi mai scape din gură astfel de vorbe nebune, că, zău, nu ştiu ce se poate întâmpla. Este ipocrit şi profită de credulitatea şi naivitatea doamnei căreia îi promite un leac de frică. Tiran însetat de sânge, Alexandru-Vodă găseşte acum cel mai nimerit prilej de a-şi pune în aplicare planul diabolic pregătit anterior: eliminarea adversarilor săi. Perfidia lui atinge cota maximă în timpul discursului de împăcare cu boierii rostit în biserică(o deşănţată cuvântare, după cum notează naratorul ). Domnitorul simulează cucernicia (ascultă slujba, se închină

3

la icoane, sărută moaştele Sfântului Ioan cel Nou), dar nu are nimic sacru în el şi jură strâmb în faţa altarului. Pentru a înşela vigilenţa boierilor, face apel la poruncile din Noul Testament: Să iubeşti pre aproapele tău ca însuţi pre tine. Îndemnând la pace şi la iubire între fraţi, demersul său are sorţi de izbândă, mai ales că îşi cere iertare: Iertaţi-mă, oameni buni şi boieri dumneavoastră. Lăpuşneanu îi invită pe boieri la palat pentru a lua prânzul sub semnul reconcilierii. Aici îşi demonstrează cruzimea şi violenţa prin uciderea a 47 de boieri cărora le aşează capetele după neam şi după ranguri într-o uriasă piramidă, leacul de frică făgăduit doamnei Ruxanda. Faţă de Moţoc este ironic şi sarcastic. În momentul când mulţimea îi cere capul, iar vornicul propune să folosească tunurile, întrucât răsculaţii sunt proşti, domnitorul răspunde cu sânge rece: Proşti, dar mulţi… şi îl aruncă norodului să-l sfâşie. Astfel, voievodul îşi atinge un dublu scop: îl pedepseşte pe Moţoc pentru trădarea din prima domnie şi câştigă simpatia poporului. În acest mod, Costache Negruzzi creează un personaj complex în persoana lui Alexandru Lăpuşneanu care nu este o simplă brută însetată de sânge, ci un monarh absolut, ce nu tolerează opoziţia boierilor.

4