Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Fizică

Specializarea, Metode fizice aplicate in kinetoterapie și recuperare medicală

ARTRITA JUVENILĂ IDEOPATICĂ

Coordonator,

Lector Dr. Ailioaie Constantin

Masterand,

Buruiană Alexandra

Iași, 2014

1

Cuprins

Introducere..................................................................................................................................3

I.Tablou clinic.............................................................................................................................3

II.Examene imagistice în artrita juvenilă....................................................................................4

III.Evaluarea deficitului motor...................................................................................................5

IV.Diagnostic..............................................................................................................................5

V.Tratament................................................................................................................................6

Concluzii.....................................................................................................................................8

Bibliografie.................................................................................................................................9

2

Introducere

Artrita idiopatică juvenilă (AIJ) reprezintă cea mai întâlnită formă de artrită care

afectează copiii. Totodată, constituie una dintre cele mai severe boli cronice reumatologice

din această grupă de vârstă (1-16 ani). În timp, ea poate evolua de la inflamație articulară până

la anchiloză articulară invalidantă.

Conform Ligii Internaționale a Asociațiilor de Reumatologie (ILAR), artrita idiopatică

juvenilă (AIJ) reprezintă „artrita de etiologie necunoscută care se manifestă înaintea vârstei

de 16 ani și persistă cel puțin 6 săptămâni, cu excluderea altor condiții cunoscute de artrită” .

În ciuda faptului că există câteva similarități, AIJ nu poate fi considerată ca fiind

echivalentul poliartritei reumatoide (specifică adulților). Așa se face că de-a lungul timpului

au existat mai multe denumiri precum artrită reumatoidă juvenilă sau artrită juvenilă

cronică. Formele sub care se poate prezenta această boală pot fi diferite, inclusiv în funcție de

zona geografică. La anumite populații etnice, doar anumite subtipuri de artrită idiopatică

juvenilă sunt prezente.

I. Tablou Clinic

În mod normal diagnosticul de certitudine și de formă clinică se pune numai după

efectuarea examenelor de laborator complementare. Cu toate acestea, există anumite

manifestări clinice care pot orienta încă de la început spre diagnosticul de AIJ. Acestea pot fi

atât articulare cât și extraarticulare. Dintre semnele articulare artralgiile sunt comune tuturor

subtipurilor de artrită idiopatică juvenilă. La fel ca și febra, durerile musculare pot fi câteodată

singurul indiciu de debut al bolii. Articulațiile interesate diferă în funcție de forma clinică. AIJ

sistemică afectează îndeosebi genunchii, în timp ce în forma poliarticulară cu FR pozitiv

articulațiile mâinii sunt cele mai predispuse.

În ceea ce privește manifestările extraarticulare, acestea pot fi:

Febră : reprezintă cea mai importantă manifestare manifestare extraarticulară, fiind

caracteristică pentru toate subtipurile de artrită idiopatică juvenilă. Apare atunci când

temperatura corporală depășește 37oC;

Erupție  cutanată: este prezentă în majoritatea cazurilor de artrită idiopatică juvenilă.

Poate determina disconfort sau durere de intensitate variabilă;

3

Uveită : prevalența acestei afecțiuni în cadrul pacienților cu AIJ variază între 8% și

30%;

Hepatosplenomegalie : se regăsește în mod deosebit în forma sistemică. Este moderată

în dimensiuni și nedureroasă;

Pericardită : diagnosticul de certitudine se face pe baza examenului radiologic și a

electrocardiogramei care relevă supradenivelarea segmentului ST, însă fără inversarea

undei T;

Noduli reumatoizi : afectează în mod deosebit adolescenții cu forma poliarticulară a

artritei idiopatice juvenile. Apariția lor este direct influențată de factorul reumatoid (FR).

Mai mult de 80% dintre pacienții cu noduli reumatoizi au FR pozitiv. Dimensiunile

nodulilor pot varia între 2 mm și 5 cm. Sunt neaderenți la țesuturile din jur, asimptomatici

iar consistența lor este fermă.

II. Examene imagistice în artrita juvenilă

Permit identificarea și evaluarea modificărilor care au loc la nivelul articulațiilor. Deși au

o valoare redusă în ceea ce privește diagnosticul de certitudine, pot fi totuși folosite pentru

confirmarea acestuia.

Radiografia  osteoarticulară este indispensabilă pentru examinarea sistemului

osteoarticular. În fazele precoce ale AIJ acest examen poate releva un aspect normal al

articulației. Valoarea predictivă privind evoluția bolii este redusă deoarece nu poate

surprinde modificările specifice din stadiile incipiente;

Rezonanța magnetică nucleară  (RMN) prezintă în plus avantajul de a fi neinvazivă.

Cu ajutorul acesteia se pot obține informații detaliate atât despre hipertrofia membranei

sinoviale, cât și despre funcția cartilajului și microstructurii articulare;

Ecografia  (ultrasonografia) musculoscheletală reprezintă o altă tehnică de explorare

neinvazivă și neionizantă. Totodată, se pot explora multiple regiuni în același timp. Din

punct de vedere al eficacității, însă, comportă un grad de sensibilitate mai scăzut decât

RMN. Cu toate acestea, accesibilitatea mult mai mare și costurile mai reduse o fac să fie

preferată în locul rezonanței magnetice nucleare.

4

III. Evaluarea deficitului motor

Testarea funcției musculare și articulare ajută la aprecierea gradului de funcționalitate

al articulațiilor și statusului tonusului muscular.

Bilanțul muscular

Forța musculară și funcțiile musculare reprezintă factori importanți în urmărirea

evoluției bolii. Atrofia musculară asociată cu reducerea forței este caracteristică pentru copiii

cu artrită idiopatică juvenilă. Evaluarea bilanțului muscular se poate face clinic,

electromiografic sau cu ajutorul dinamometrului. Din punct de vedere clinic, cea mai utilizată

tehnică este sistemul de clasificare al lui Lovett. Aceasta presupune folosirea unei scări de la 0

la 5, unde 5 desemnează o forță musculară normală, în timp ce 0 sugerează lipsa oricăror

contracții musculare. Dinamometrul manual are capacitatea de a măsura simultan atât unghiul

cât și forța musculară. Singurul dezavantaj al acestui test constă în faptul că nu poate evalua o

mișcare complexă în care sunt implicate mai multe articulații. În plus față de metodele

anterioare, există posibilitatea ca activitatea mușchilor să fie înregistrată electric. Pentru acest

lucru se utilizează un aparat de electromiografie. Dacă mușchii sunt activi, acești vor genera

impulsuri care sunt direct proporționale cu nivelul activității musculare.

IV. Diagnostic

Datorită formelor și condițiilor variate sub care se poate manifesta, identificarea unei

boli ca fiind artrită idiopatică juvenilă poate fi dificil de realizat. De asemenea, inflamația

articulară nu este întotdeauna însoțită de manifestări extraarticulare. Astfel, ea este depistată

doar uneori când distrucția articulară este evidentă clinic sau în urma unui examen radiologic.

În mod obișnuit, diagnosticul oricărei boli se face pe baza anamnezei, examenului clinic

obiectiv și investigațiilor paraclinice. Faptul că AIJ poate fi declanșată de o multitudine de

factori, de la un simplu traumatism până la sindrom febril prelungit, precum și asocierea cu

alte afecțiuni articulare sau boli autoimune face ca anamneza să aibă un rol important în

depistarea sa precoce. În continuare, examenul clinic obiectiv va avea rolul de a identifica

structurile implicate, natura procesului patologic, extinderea și consecințele funcționale ale

unui proces (inflamator), precum și prezența manifestărilor sistemice și extraarticulare. 

5

Investigațiile paraclinice nu sunt foarte relevante în cazul acestei forme de artrită, ele

având mai mult un rol orientativ. Prin reacția de hemaglutinare se poate determina factorul

reumatoid (FR). Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) și proteina C reactivă sunt utile

pentru determinarea procesului inflamator. Analiza lichidului sinovial poate releva semne

de infecție articulară. De asemenea, identificarea genei HLA-B27 este importantă deoarece

este prezentă la 79-90% dintre pacienți. Util este și scorul ASLO (anticorpi antistreptolizină

O) care este crescut la aproximativ jumătate dintre bolnavi, însă fără a fi o certitudine pentru o

infecție activă.

V. Tratament

Indiferent de afecțiune, obiectivul primordial al unei strategii terapeutice este de a

îmbunătăți calitatea vieții. La copiii cu AIJ, acest lucru se poate face prin inducerea remisiunii

și controlul bolii, cu atenuarea durerii și creșterea gradului de mobilitate al articulațiilor. Cu

toate acestea, aplicarea unui tratament nu trebuie să fie arbitrară, ci să țină cont de o anume

conduită. Astfel, mai întâi vor fi folosite medicațiile de primă intenție (de linia întâi), urmând

ca ulterior, în cazul unui răspuns la tratament nefavorabil sau insuficient, să fie folosite alte

terapii disponibile. Acestea au o eficiență semnificativ crescută în stoparea evoluției bolii și

reducerea intensității simptomelor, însă și posibilele lor efecte secundare pot fi mult mai

notabile. De asemenea, există riscul ca un medicament aplicat solitar să nu fie eficient, dar

utilizat în combinație cu altele să poată duce la o ameliorare semnificativă a

simptomatologiei.

Medicația de primă linie: presupune administrarea de antiinflamatoarele

nesteroidiene și/sau corticosteroizi. Se utilizează la debutul oricărei forme clinice de AIJ.

(Naproxen, Ibuprofen, Piroxicam, Diclofenac.)

Medicația de linia a doua: dacă tratamentul de primă intenție nu a avut succesul

scontat, se poate recurge în continuare la medicamente anti-reumatice care atenuează boala

(disease modifying antirheumatic drugs - DMARD). În același timp, ele pot întârzia eroziunea

osoasă, facilitând astfel vindecarea.(Metotrexat, Sulfasalazina, Ciclosporina A).

6

Terapia fizică și ocupațională

Indiferent de medicația prescrisă, aceasta nu poate fi considerată completă în lipsa unei

terapii fizice și ocupaționale. Exercițiile fizice sunt o parte esențială în tratarea copilului cu

AIJ. În acest fel, se pot preveni contracturile, cu menținerea mobilității articulațiilor și a forței

musculare. Înotul este, în mod special, un exercițiu bun deoarece antrenează multe articulații

și mușchi, fără a pune greutate pe articulații.

Terapii complementare

Mai sunt cunoscute și sub denumirea de terapii alternative. Rolul lor este acela de a

ameliora durerea și de a ajuta organismul să facă față noilor condiții de viață, așa cum este

cazul copiilor cu AIJ. Ele nu substituie medicina convențională, ci o completează prin tehnici

non-invazive care contribuie la recuperarea acestor pacienți spre a le oferi bucuria unei vieți

normale.

Masajul - are efect antalgic și miorelaxant;

Terapia cu ultra sunete – Genereză o caldură profundă, creată de undele sonore.

7

Concluzii

Artrita reumatoidă juvenilă (ARJ) pe care o găsim câteodată sub denumirea de artrită

juvenilă cronică este o boală a copilariei ce duce la inflamarea și la edemațierea articulațiilor

care sunt adesea înțepenite și dureroase.

Artrita reumatoidă, afectează aproximativ un copil la 1000 de copii de 16 ani sau sub

această vârstă. Există trei tipuri de ARJ: oligorticulară, poliarticulară și sistematică. Fiecare

formă se bazează pe numărul de articulații afectate în primele 6 luni de activitate. 

Spre deosebire de adulții cu artrită reumatoida, majoritatea copiilor cu ARJ nu au o

boală pe termen lung sau handicap și vor avea o viață de adult sănătoasă. Pentru a reflecta

acest prognostic bun de obicei, un numar din ce în ce mai mare de experți internaționali nu

mai folosesc termenul "reumatoid" pentru a descrie această boală. ARJ se referă acum la

artrita juvenilă idiopatică (ARI), idiopatic însemnând de cauză necunoscută.

8

Bibliografie

1. www.news-medical.net;

2. Revista Română de Pediatrie – Vol. LV, Nr.3, An 2006, pp 261-275;

3.  http://www.emedonline.ro/afectiuni/view.article.php/80.

9